Sunteți pe pagina 1din 2

Catre Guvernul Republicii Moldova

În atenția Domnului Prim-Ministru


Ion CHICU

Excelență, Domnule Prim-ministru,


Prin prezenta, exprimăm gratitudinea noastră pentru eforturile considerabile oferite de
Dumneavoastră, în aceste vremuri grele pentru țara noastră provocate de pandemia de
Covid -19, lucru apreciat de intreaga societate.
În aciastă situație, dorim să Vă asigurăm, că Noi, grupul de inițiativă consolidat în jurul
AO “Etno-Galaxia”, considerăm necesar implicarea tuturor forțelor active ale societății
noastre pentru combaterea pandemiei și a consecințelor acesteia.
Astfel, solicităm să examinați oportunitatea includerii AO “Etno-Galaxia”, alături de
instituțiile statului și alte organizații din societatea civilă în lista de organizații cu
activități consacrate combateriiPandemiei și a consecințelor acesteia. În acest sens ne
propunem șă realizăm următoarele:
● Activitatea noastră se va concentra cu predilecție la distribuția de materiale
igienice și umanitare în randul populatiei rurale din localitățile RM;
● Desfășurarea unei campanii de colectare a fondurilor pe care le vom utiliza
pentru achiziționarea și distribuția produselor necesare grupurilor țintă;
● Susținerea administrațiilor publice locale și a familiilor vulnerabile din mediul
rural cu materialele igienice necesare, produse alimentare, alte produse de
ingrijire de necesitate primară.

În sprijinul celor expuse menționăm următoarele:


● Echipa noastră include persoane cu vechime și experienă de muncă în activități de
organizare, comunicare cu diverse grupuri sociale și reprezentanți ai APL;
● Prin diverese proiecte au fost studiate și implementate la nivel local diverse
practici UE de conlucrare cu reprezentații APL (ex. în regiunea de Nord a RM la
zi implementăm proiectul ”Informează, abilitează și Acționează”, inclusiv am
implementat și implementăm multiple activități de voluntariat în special cu
implicarea tinerilor);
● S-au realizat campanii de colectare de fonduri (ex. ​Asistență tehnică pentru
funcționarea ”Anticafenelei”, Ajutor pentru ntervenția chirurgicală a minorei
Hariuc Irina; Reabilitarea Parcului din s. Ciolacu Nou, Fălești etc.)
Precizăm, că avem capacitatea de a organiza activitatea propusă cu toată deschiderea
asigurănd transparenta în activitatea desfășurată și încrederea beneficiarilor.

Cu cele mai bune intenții și aleasă stimă,


Director/președinte …..

S-ar putea să vă placă și