FIȘĂ DE LUCRU 1 – TEXTUL NARATIV

Citește textul următor:

La cârmă, Ismail moțăia, cu nasul în busolă; cadranul se legăna ușor în lumina firavă a felinarului,
care ardea ferit, în cutie.
− Bună-seara, cârmaciule! Domnul cu tine! zise călugărul în turcește, oprindu-se alături.
Ismail tresări, scos din visare.
− Care domn, al tău sau al meu? mormăi pus pe harță, în loc să se bucure că mai putea să schimbe
cu cineva două vorbe în limba lui; destul își scrântea limba și își strepezea cerul gurii chinuindu-se cu
graiul ghiaurilor.
− Domnul e unul, fiule!
− Atunci spune-i Allah, că așa îl cheamă.
Călugărul râse încetișor - și pe urmă tăcu o vreme, pesemne nedorind să înceapă cu cârmaciul o
discuție teologică. Văzându-l că nici nu pleacă, nici nu vorbește, ci stă așa, în coastă, ca o momâie, Ismail
pufni, cu ciudă:
− Dumitale nu-ți este somn; ai dormit toată ziua. Hai, du-te mai încolo!
În loc de răspuns, monahul se trase lângă busolă și se aplecă deasupra ei, minunându-se, ca și cum
o vedea întâia oară.
− Asta ce e, fiule?
− Asta?... Busolă.
− Și la ce e bună?
− Ce, dumneata nu știi? Arată drumul.
Călugărul păru că se minunează mai tare și se trase mai aproape de busolă, cu ochii în capacul de
sticlă.
− Da' lumina asta de unde vine? Are busola așa putere să lumineze?
Ismail, până atunci morocănos, începu să râdă de această prostie.
− Cum să aibă lumină? Ce, este soarele sau luna?
− Dar atunci cum, cârmaciule? Ia spune-mi și mie taina, că te văd om luminat la minte.
Turcul se umflă în pene:
− Are lampă înăuntru!
− Lampă? Ia te uită minune! Dar cum, că nu se vede?
− Nici nu trebuie să se vadă; altfel orbește ochiul. Lampa este ascunsă, uite aici, în cutie, luminează
dintr-o parte, ca să vedem numai cadranul.
− Ia te uită! Și eu care ziceam că o fi la mijloc vreo taină de-a corăbierilor! Când acolo, o lămpiță
ca toate altele. Vezi, taică, dacă umbli în lume înveți o mulțime!...
Tot vorbind, călugărul se foia în jurul busolei, uitându-se când la felinar, când la cadran. În sfârșit,
după un timp se ridică și închise ușița.
− Și zi, mașina asta îți arată drumul! Eu credeam că mergeți numai după soare ori după stele... Dar
ca să-ți arate drumul, mai cu seamă noaptea, înseamnă că aici e mână dumnezeiască!
Ismail pufni din nas, începând să-și piardă răbdarea.
− Mâna lui Allah! adăugă călugărul repede, ca să-l îmbuneze.
− Are magnet; nu mă mai bate la cap, izbucni cârmaciul, scos din fire. Apoi își vârî speriat ochii în
busolă.
− Uite ce faci! Mă ții de vorbă și eu greșesc drumul.
Într-adevăr, cât stătuse de vorbă, cadranul se rotise cu vreo două carturi spre nord. Ismail învârti
timona până ce regăsi vechiul drum.
(Radu Tudoran, Toate pânzele sus!)
Redactează, pe baza textului de mai sus, răspunsuri pentru fiecare dintre următoarele cerințe:
1. Explică sensul enunțului următor: își scrântea limba și își strepezea cerul gurii chinuindu-se cu
graiul ghiaurilor.
2. Alcătuiește câte un enunț cu sinonimul expresiilor/ locuțiunilor: a se umfla în pene, a pufni din
nas.
3. Transcrie două cuvinte/ construcții care aparțin limbajului popular.
4. Motivează utilizarea de către călugăr a formulei de adresare fiule (− Asta ce e, fiule?)
5. Identifică două trăsături de caracter ale călugărului. Precizează modalitatea de caracterizare.
6. Explică, în 30-50 de cuvinte, sensul întrebării lui Ismail: − Care domn, al tău sau al meu?
7. Realizează, în 50-70 de cuvinte, o scurtă caracterizare a lui Ismail, utilizând numai informațiile
din text.