I.

Postmodernismul literar – o expresie a noii sensibilități – semne distinctive ale curentului

Postmodernismul – curent literar care urmează curentului modernism și se manifestă în

literatura română începând cu anii 80 ai secolului XX.

Postmodernismul refuză o continuare a principiilor generale moderniste, dar le prelucrează pe

unele.Postmoderniștii apelează la intertextualitate, la colaj și la metatextualitate. Poezia lor e
una realistă, auutentică, biografică, cu interes pentru actualitatea marcată de descoperirile
științifice și tehnologice. Adeseori textul e ironic, ludic, umoristic. Textele poartă caracter
narativ.

Reprezentanții de seamă: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Ion Stratan, Radu Petrescu,
Costache Olăreanu, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu,
Vitalie Ciobanu, Vasile Gîrneț, Eugen Cioclea, Maria Șleahtițchi, Andrei Țurcanu, Nicolae Popa,
Constantin Cheianu; Irina Nechit, Dumitru Crudu.

Criticii literari care analizează opera moderniștilor sunt :Eugen Lungu, Iulian Ciocan, Mihai
Vaculovschi.

II.M.Cărtărescu. „În stilul lui Bacovia” – starea de spirit a eului liric și intenția autorului

Mircea Cărtărescu(n. 1 iunie 1956, București ) este un poet, prozator, critic literar și publicist
român. Face parte din grupul poeților optzeciști care au frecventat „Cenaclul de Luni” condus de
criticul literar Nicolae Manolescu, dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului
„Junimea”, condus de Ovid S. Crohmălniceanu.În anul 1999 obține doctoratul în literatura
română cu o teză despre Postmodernismul românesc. Este considerat un teoretician important
al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară cât și în
străinătate.

A debutat cu poezii la „Cenaclul de Luni” și în revista „România Literară” în anul 1978,iar în

volum cu „Faruri, vitrine fotografii” în anul 1980. Una dintre cele mai importante lucrări ale
sale e considerat poemul „ Levantul” în care scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la
Dosoftei la Nichita Stănescu.

Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice ( volumul„Visul”) .

Operele sale au fost traduse în limbile: engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză,
bulgară, maghiară etc. A publicat până în acest moment patru volume din jurnalul său intim,
care se adresează mai mult cititori din România, acest jurnal fiind început de autor din
adolescență.

Actualmente, Mircea Cărtărescu este profesor universitar la Departamentul de Studii Literare a

Facultății de Litere a Universității din București. Cărțile sale de povestiri „ De ce iubim
femeile” și „Frumoasele străine” i-au adus un succes remarcabil.

Opera:
Poezii: „Faruri, vitrine, fotografii...”(1980), „Poeme de amor” (1983),”Totul” (1985) „Levantul”
(1990), „Dragostea” (1994), „50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de
Tudor Jebeleanu” (2003), „Dublu album ” (2009), „O seară la Operă” ( 2009), „Nimic” (2010)

Proză: „ Visul” (1989), „Nostalgia ”( 1993) , trilogia „Orbitor” ( 1996, 2002, 2007)

Eseu și publicistică: „Visul chimeric” (2011), „Postmodernismul românesc” (1999), ”Pururi

tânăr, înfășurat în pixeli” ( 2002), „De ce iubim femeile” ( 2004), ”Ochiul căprui al dragostei
noastre” ( 2012), „Peisaj după isterie” (2017).

„ În stilul lui Bacovia” ( manualpag. 251)

Titlul poeziei „În stilul lui Bacovia” ne duce cu gândul la sentimente și stări bacoviene: tristețe,
suferință și singurătate, care sunt redate în cele 3 strofe ale poeziei.

Tema : Viața și moartea

Ideea : nașterea și moartea sunt două realități indispensabile, de aceea moartea trebuie privită cu
seninătate.

Anotimpul „iarna”, în această poezie, ( ca și celelalte elemente ale naturii) nu este prezentat în
sensul său propriu, ci pentru a evidenția anumite stări de spirit ale eroului liric. Zăpada,
ninsoarea care acoperă pământul („ Zăpada-n zăpadă se-ndeasă”) sunt schimbări vizibile în
natură, resimțite de organismul uman, ele sunt transferate trăirilor eului liric: „… abia mă mai
mișc înghețat/ Și abia mai știu drumul spre casă”.

Lăsarea serii pare că vine odată cu iarna: „ ”E seară și ninge-ndesat” , „ E beznă…” , „ E noapte
și ninge turbat”. Eroul liric simte o criză de spațiu ,de timp și de emoții : „ De-acum n-are rost
să mai sper”, „ Și nu mai zăresc nici un drum”. Așadar se pare că lumea interioară nu mai există,
tot ce există e lumea exterioară care e veșnică.

Semnul banal din a doua strofă :„ Un câine-a lătrat” îl transferă pe eroul liric într-o stare de
pesimism . ” De-acum n-are rost să mai sper.”

Ultima strofă concretizează aceleași stări pesimiste. ” Și nu mai zăresc nici un drum…/ Cum
viața-i un loc depărat!”. Drumul (direcția în viață) este pierdut, omul se simte abandonat,
înstrăinat, îndepărtat, de aceea cedează în fața morții cu sentimentul senin : ” …totu-i mai simplu
de-acum”.

Astfel cititorului îi este indusă și impusă o stare care să conducă fără greș la acel sentiment de
eliberare, de detașare conștientă, deși dureroasă, în fața morții.

Cu preponderență sunt folosite verbele la timpul prezent ( ninge, mă mișc, știu, e, nu zăresc , -i
) astfel atrăgându-l oarecum pe cititor în atmosfera poeziei.

III M.Cărtărescu. „Georgica a IV-a” – motive dominante, elemente postmoderniste

„ Georgica a IV-a” ( manual pag. 253)

"Georgica a IV-a" face parte din volumul de debut "Faruri, vitrine fotografii" (1980).

Titlul poeziei este preluat de la poetul latin Vergiliu, dar ciclul "Georgice" sunt doar un pretext
ca model antic, Mircea Cărtărescu schimbă fundamental sensul poeziilor latine, pastrând numai
inspiratia din arta rurala. "Țăranul" lui Cartarescu si-a mai pierdut din identitate, el este mai
degrabă un personaj suburban, nici sătesc nici orășenesc, e o imagine derutată a unui ins care
nu-si poate asuma în niciun fel existența.

În poezia "Georgica a IV-a" Mircea Cărtărescu ilustrează maniera lirică postmodernistă, adică
interesul artistului pentru cotidian.

Originalitatea postmodernistă se distinge prin aceea că poezia nu este structurată în strofe, nu are
rimă, tot textul este scris cu litera mică, atât numele proprii cât și începutul propozițiilor și nu
există niciun fel de semne de punctuație.

Tema poeziei o constituie imaginea societății socialiste, ilustrată prin limbajul standardizat,
șablonizat și prin mentalitatea epocii.Țăranul reprezintă imaginea omului nou inventat de
comunism, o ipostază tragicăa ideologiei anilor '80. Evenimentele care-l preocupau atunci pe
țăran erau diverse și paradoxale, deoarece acesta nu era interesat de lucrul pe ogor, ci mai ales
de noutățile culturale sau cele legate de civilizație: „ țăranul de când cu electriciatea”, „ pândește
sateliții”.

Începutul poeziei se referă la electrificarea țării, acțiune cu care comuniștii s-au lăudat multă
vreme și la care poetul se referă cu ironie. Țăranul a putut astfel să ia cunoștință despre
evenimente petrecute în alte țări, cum ar fi războiul civil din Cipru și Liban și chiar să ia
atitudine față de această situație, să comenteze și să "se indigneze" în mijlocul ogorului său:
"țăranul de când cu electrificarea /întelege cum stau lucrurile pe planetă/se indignează în mijlocul
pogoanelor sale/de situația din cipru si liban".

Interesat de sateliții artificiali care se lansau în jurul Pamântului și care constituiau în anii '80 o
noutate incitantă, informat despre noua aparatură electronică, țăranul este implicat în mecanismul
civilizației industriale, știe ce sunt "bateriile solare" și gerovitalul, crema care face ridurile să
dispară: "bă cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă". Traiul zilnic al țăranului nu se ridicăînsă la
nivelul acestei civilizații, ci rămâne la stadiul de teorie, omul hrănindu-se "la chindie" cu fasole
din conservăși "cu cârnăciori produși la fetești".

Universul țărănesc este ilustrat numai prin două elemente exprimate prin expresii populare
tipice: "dațiîin câini" și "dați-i zor cu porumbul", care constituie un fel de rămas-bun, o plecare
"pe lumea cealaltă adică a treia/ și ultima feții mei": "hai dați-i zor cu porumbul că eu mă duc/
puțin pe lumea cealaltă adică a treia ".

Finalul poeziei ilustrează intertextualitatea, Cărtărescu preluând un citat din poezia lui Tudor
Arghezi intitulată "De-a v-ați ascunselea", care exprimă viziunea țărănească despre moarte.
Tonul lui Cărtărescu este ironic, el parodiind, prin tenta ostentativ populară a cuvintelor, sensul
conceptiei lui Tudor Arghezi: "dragii mei copchiii mei ce să-i faci așa e jocul arză-l-ar focul".

În concluzie putem spune că poezia scoate din adâncimi amare condiția tragică a țăranului
epocii comuniste, un cetățean care si-a pierdut identitatea, rătăcit total în lumea asta mare și
confuză.
Limbajul poetic se caracterizează prin lipsa indicilor de persoanăîn primele șase versuri,
construind, astfel, imaginea unui țăran fără nicio legătură cu tradiția și spiritualitatea acestuia.
Mărcile lexico-gramaticale definesc lirismul obiectiv, absența eului liric din textul poetic fiind
evidentă prin pronumele personale si verbele la persoana a III-a: "întelege", "se
indignează","pândește", "le smulge".

Expresivitatea textului poetic este definită prin prezentul verbului "ne-ncălzim" la persoana I
plural, prin care se conturează condiția țăranului în societatea ce numai aparent are nivel înalt de
cviilizație, iar persoana a II-a plural împreună cu imperativul verbelor "nu uitați", "dați" creează
impresia că se muncește, sugerându-se chiar o responsabilitate pentru muncă: "dați-i zor cu
porumbul". Ultimele versuri introduc pronumele de persoana I singular, eul liric fiind cuprins de
o amară ironie față de sfârșitul vieții, parodiat ca un joc preluat din alta parte: "eu", "mei".

IV. Elemente mitologice, postmoderniste în „Cu miros de poame, de lapte” de N.Leahu

Nicolae Leahu - (n. 20 iulie 1963, Badicul Moldovenesc, Cahul, Republica Moldova) este un
profesor, scriitor, critic literar și publicist, redactor-șef al revistei „Semn”.

A debutat în săptămânalul „Literatura şi arta”, în mai 1981, cu un grupaj de parodii, iar ca liric
deja, în 1983, în acelaşi săptămânal. Apoi au urmat ciclurile de versuri din ziarul „Tinerimea
Moldovei” (1984,) și cele din revista „Moldova” (1987) sau „Orizont” (1989). Cartea de debut a
fost „Mișcare browniană” ( 1993).

Alte lucrări:, „Personajul din poezie” ( 1997), „ Poezia generației ’80” - studiu monografic,
( 2000) , „Cvartet pentru o voce și toate cuvintele”, eseu dramatic, în colaborare cu Maria
Șleahtițchi( 2001, 2009), „ Erotokritikon” eseu ( 2001), „Literatura română din Basarabia”
( 2004) , „O istorie critică a literaturii din Basarabia” ( 2004), „Eugeniu Coșeriu, Universul din
scoică” ( 2004), „Literatura universală. Ghid ” ( 2007), „Nenumitul” ( 2008) , „Comedia cumană
și vodevilul peceneg” ( 2008) , „Aia” ( 2010), „Alungarea muzelor din cetate” ( 2011) , ”Poeme”
(2011), „Autorul, personajul și eroinele” ( 2013), „Antologia poeziei românești cu formă fixă”
( 2015), ”Alexandru Macedonski, Spre Meka...” ( 2016), „Antologia poeziei erotice românești”
(2017), „Cronograful de la Bălțiburg” ( 2019)

„Cu miros de poame, de lapte” ( manual, pag. 255)

Titlul poeziei îl reîntoarce pe cititor la origini, la mit, fiind reluat în penultimul vers.

Textul este unul postmodernist ( fără ritm, fără rimă, fără semne de punctuație, toate enunțurile
începute cu minusculă), constituit din 2 părți simetrice. Autorul înlocuiește în aceste 2 părți
doar unele cuvinte-noțiuni-simboluri ( ”pietre ” cu „ oameni”), pentru a arăta diferența , dar și
apropierea dintre 2 realități: OMUL- PIATRA.

În centrul acestor realități este plasat cititorul ( mărcile fiind verbele la persoana a II-a
singular : să stai, să-ți imaginezi, să vezi, să atingi, să simți, să adulmeci) , (în loc de erou liric)
care este transferat dintr-o lume fără suflet ( a pietrelor) , într-o lume cu suflet ( a oamenilor)
făcându-l să sesizeze asămănările și deosebirile. Inversarea lucrurilor duce și la inversarea
stărilor, a situațiilor ( „ să stai între pietre/ca și cum ai viețui între oameni ” și „ să stai între
oameni/ ca și cum ai viețui între pietre”).

Piatra și omul prezintă o dublă mișcare ascendentă și descendentă. Omul se naște din Dumnezeu
și se întoarce la Dumnezeu. Piatra neșlefuită coboară din cer, odată lucrată, ea se înalță spre cer.
Șlefuirea pietrei se face de către om, astfel are loc intreracțiunea dintre cele 2 realități . Piatra
mai este și simbolul perfecțiunii stării dintâi ( mit, origini): „ să-ți imaginezi chipurile lor/de la
Facerea Lumii”, „ să le vezi milenarele pleoape”. Verbul care determină substantivul –simbol
„piatră” este „să-ți imaginezi”, iar cele care determină substantivul „oameni” sunt: „ să atingi”,
„ să simți”. Sufletul este dedus din substantivele : „ căldură” și „ viață”. Legătura dintre cele 2
realități se face prin verbul : „ să-ți răspundă”.

Poezia în întregime poate fi considerată o metaforă a istoriei vieții, care are forma unui ciclu: de
la piatră la om și invers : „ mirarea de a nu fi/singure/în sălbăticia/materiei ” – „ să simți cum
crește/clipă de clipă căldura”. . Această istorie are dimensiunile unei „ depărtări de-o viață.

Strarea indusă cititorului este una de bucurie gradată ascendent ( să-ți imaginezi – să vezi – să
stai – să atingi – să simți – să adulmeci) și cilminată cu : „ să-ți răspundă”.

Sarcină de lucru:

Scrie, în limita a 1-1,5 pagini A4, un eseu structurat în care să prezinți portretul literar al unui
scriitor opera căruia ai studiat-o în acest an școlar.

În eseu vei realiza următorii parametri:

a) Motivarea alegerii scriitorului prin 3 argumente. ( 4 puncte)

b) Indicarea a 3 trăsături distincte ale creației literare a scriitorului selectat (4 puncte)
c) Raportarea trăsăturilor distincte la una din operele scriitorului ( 6 puncte)
d) Argumentarea ideilor proprii cu exemple din textul selectat. ( 6 puncte)
e) Raportarea creației scriitorului la actualitate ( 2 puncte)

Redactare:

a) Organizarea logică, coerentă, corectă a ideilor (2 puncte)

b) Demonstrarea aptitudinior de analiză și interpretare critică ( 2 puncte)
c) Respectarea normelor ortografice și de punctuație ( 4 puncte)
 Portretul literar al lui Lucian Blaga

„De cate ori un lucru e astfel redat încât puterea, tensiunea sa interioară, îl întrece, îl
transcendează, trădând relaţiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un
produs artistic expresionist..” – Lucian Blaga

Lucian Blaga a fost filozof, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor, dar meseria după care îl
amintim pe el este cea de poet şi scriitor.

L-am ales pe Lucian Blaga, deoarece a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii
româneşti, având un rol extrem de important pentru dezvoltarea culturii, amprenta căruia a rămas
vizibilă până în prezent.Deasemenea, Lucian Blaga a fost o figură ce s-a remarcat prin lirica
vitalismului dionisiac,ce a avut un sistem filosofic bine determinat şi o vocaţie intelectuală de
excepţie.El a conceput curentul literar expresionist după propriul punct de vedere, având intenţia
să se autodefinească prin poezie, să-şi expună lumea interioară; astfel creând un tip de
expresionism revoluţionar, care a stat la baza evoluţiei literaturii în continuare, numit
"expresionism blagian".

O operă pe care am citit-o individual şi care m-a uimit în mod plăcut a fost poezia "Vară" de
Lucian Blaga. Această lucrare are anumite trăsături specifice expresionismului blagian, precum:
starea dionisiacă, care ia forma desprinderii de trup şi contopirii sufletului cu Universul ; tendinţa
spre absolut, "transcendării cerului" ; înţelegerea lumii din propria perspectivă, care era de tip
strict subiectivă; principiul "Marii Treceri", adică continuitatea vieţii după moarte în spirit.

Versurile " timpul îşi întinde leneş clipele şi aţipeşte între flori de mac " exemplifică curgerea
lentă a timpului spre eternitate şi absolut. Poezia delimitează cuvântul-cheie " dogoare" , care
sugerează starea spirituală a eului liric, arşiţa din sufletul său reprezentând propria perspectivă de
înţelegere a lumii.Versurile "La orizont-departe-fulgere fără glas/zvâcnesc din când în când"
semnifică procesul de contopire a sufletului cu natura,Universul.

Consider că Blaga transferă expresionismul în spaţiul culturii folclorice.Dominaţia naturii, într-

un spaţiu vast, pur , fără a fi atins de vreo fiinţă umană, întăreşte ideea reîntoarcerii omului spre
natură, spre starea primordială, desprinsă ca fiind un loc calm, fără tensiune. De unde se trage şi
împlinirea propriei plăceri şi naşterea stării de vis, exprimată prin versurile: " Pământu-ntreg e
numai lan de grâu/şi cântec de lăcuste" şi " La ureche-i ţârâie un greier.".

Cred că Lucian Blaga s-a bazat pe faptul că trăirile sufleteşti, subiectivitatea , precum şi întreg
eul liric observă salvarea prin reîntoarcerea la originar, la timpuri primordiale : "Pământu-ntreg e
numai lan de grâu/şi cântec de lăcuste", aceste versuri relevă întoarcerea în timp înainte de
umanitate, când era prezent echilibrul natural.

De asemenea, prin versurile "Iar timpul îşi întinde leneş clipele/şi aţipeşte între flori de mac." ,
cred că este relatat principiul aspiraţiei spre ideal, permanenta nevoie de absolut, precum şi
căutarea unei realităţi spirituale, cosmice, metafizice.

Sunt de părere că, atât expresionismul blagian, cât şi toate lucrările sale în general au avut un
impact masiv în evoluţia literaturii şi culturii româneşti.Cred că expresionismul blagian a stat la
baza dezvoltării literaturii, deoarece a servit drept izvor de inspiraţie pentru mulţi scriitori din
acea perioadă.
În final pot spune că,Lucian Blaga reprezintă un pilon important al culturii,care s-a remarcat a fi
un exemplu demn de urmat, personalizând ,după punctul său de vedere, curentul literar
expresionism şi optând pentru metamorfoza structurilor individuale.