Lochul Doppler

Principiul de functionare a lochurilor

Doppler
Efectul Doppler constă în variația
frecventei unei unde emise de o sursă de
oscilații, dacă aceasta se află în mișcare
față de receptor. Efectul Doppler poate fi
constatat atât în cazul undelor
electromagnetice, cât și în cazul undelor
elastice (inclusive sunetul). Frecvența
măsurată crește atunci când sursa se
apropie de receptor și scade când sursa se
depărtează de receptor.
Acest fenomen a fost stabilit de
Doppler în anul 1842 si a mai fost studiat
si de Buys-Ballot în domeniul acusticii.
Acesta a confirmat că înălțimea sunetului
era mai mare decât frecvența emisă,
atunci când sursa sunetului de apropie de
receptor, și mai joasă decât frecvența
emisă când sursa se îndepărtează de el.
Hippolyte Fizeau a descoperit în
anul 1848, în mod independent, același
fenomen în cazul undelor
electromagnetice. Atat în cazul undelor
electromagnetice, cât și în cazul undelor
elastice fenomenul se poate produce în
următoarele situatii: sursă mobilă si
observator fix; observator mobil si sursă
fixă; sursă si observator mobile.
Principiul de functionare a lochurilor
Doppler

Atât emitătorul cât si receptorul

se află la bordul navei, ca urmare ne
găsim în situatia că atât sursa cât si
receptorul se deplasează, în sensul
apropierii, fig. 1
 Fig. 1 Lochul
Doppler hidroacustic
cu emisie spre prova

Emitătorul care este la bordul

navei emite cu frecventa fe spre o
suprafată de reflexie care va receptiona
oscilatiile la frecventa fr1, dată de relatia:
c
f r1  fe 
cv

Lochul Doppler hidroacustic

poate să functioneze normal numai în
cazul când suprafata de reflexie este cu
asperităti a căror dimensiuni sunt
comparabile cu lungimea de undă a
oscilatiilor emise. În acest caz
componenta difuză a semnalului reflectat
asigură o functionare sigură a
receptorului.
Dacă această dimensiune este
mult mai mare decât lungimea undei,
atunci reflexia se produce după legile
opticii (unghiul de incidentă egal cu cel
de reflexie) si deci nu vor fi emise de
către suprafată spre receptor.

În situatia când emisia se face

spre pupa navei, sau
emitătorul/receptorul se deplasează în
sens de îndepărtare fată de suprafata de
reflexie, în acest caz relatia devine:
cv
f r  fe 
cv
pentru ca in final:

2v
f D  fe 
c

Relatiile sunt valabile când între

directia de emisie/receptie si directia de
deplasare a navei unghiul este 0° (180°),
situatie întâlnită la lochurile Doppler
hidroacustice utilizate ca instalatii de
manevră pentru determinarea vitezei cu
care nava se apropie de cheu, si a
distantei până la cheu. Dacă se instalează
traductoare la prova, la pupa si la centru
cu ajutorul indicatiilor de viteză si
distantă furnizate, comandantul poate
adopta cele mai bune decizii de manevră
a navei sau chiar se poate realiza
automatizarea manevrei de acostare a
navei.
Practic pentru măsurarea vitezei
în conditii de navigatie, emisia/receptia
se face spre fundul mării sub un unghi
(θ) spre prova fată de directia de
deplasare a navei, fig. 2

Fig. 2 Principiul lochului

Doppler, emisia sub unghi
θ spre prova

În acest caz viteza de

deplasare a emitător/receptorului fată
de punctul de reflexie este v  cos si
relatia devine:

c  v  cos
f r  fe 
c  v  cos
 În final rezulta frecventa
Doppler la emisia spre
prova:
f

În mod analog schema la

emisia spre pupa
corespunde fig. 3

Fig. 3 Principiul
lochului
Doppler, emisia
sub unghi θ spre
pupa

Urmand aceeasi pasi ai

demonstartie rezulta frecventa
Doppler la emisia spre pupa:
f
Dpp

Principiul de functionare al
lochului Doppler hidroacustic
 Lochurile Doppler hidroacustice
măsoară viteza absolută a navei atunci
când suprafata de reflexie este fundul
mării, acest lucru se poate produce la
navigatia în apropierea coastei si când
adâncimile sunt de regulă mici. La
navigatia de larg, în zonele în care
adâncimile sunt mari reflexia undelor
acustice se produce de straturile
intermediare de apă, viteza măsurată în
acest caz este viteza relativă (fată de apă).
Pentru a determina viteza absolută este
necesar să se măsoare si viteza laterală a
navei (componenta transversala). Pentru
măsurarea componentelor vitezei navei
(longitudinală si transversală) se folosesc
4 fascicule orientate ca în, fig. 4

Fig. 4 Emisia
in configuratie
dubla-Janus
Structura lochului Doppler

Componentele functionale de
bază ale lochului Doppler hidroacustic,
fig. 4 sunt: AE - traductorul
hidroacustic de emisie; AR – traductorul
hidroacustic de receptie; DER –
dispozitivul de emisie receptie; DM –
dispozitivul de măsurare; DC –
dispozitivul de calcul; IVD– indicatorul
de viteză si distantă parcursă; S –
sincronizatorul; BC – blocul de corectie
(compensare).

Fig. 5 Schema bloc

a lochului Doppler
hidroacustic

Antenele hidroacustice si
dispozitivul de emisie/receptie asigură
emisia/receptia oscilatiilor acustice. În
dispozitivul de măsurare se determină
valorile parametrilor de frecventă ale
semnalelor ecou pe baza cărora în
dispozitivul de calcul se calculează
componentele vectorului viteză si
distanŃă parcursă. Informatia, în formă
corespunzătoare, de la iesirea
dispozitivului de calcul este transmisă la
indicatorii proprii ai lochului si la
receptorii externi.
Sincronizatorul asigură
sincronizarea tuturor etajelor lochului,
asigură comanda si controlul întregii
instalatii, blocul de corectie realizează
compensarea erorilor provocate de
actiunea factorilor perturbatori
(modificarea vitezei sunetului în apă,
balansul navei, deplasările pe verticală
ale navei etc.).
Unele lochuri sunt prevăzute cu
două canale de măsurare: unul de
frecventă înaltă (100-300KHz) destinat
pentru măsurarea vitezei la adâncimi mici
si altul de frecvenŃă joasă (10-20KHz)
pentru măsurarea vitezei la adâncimi
medii si mari
Bibliografie:

www.google.ro/images
www.scribd.com
www.wikipedia.com