Sunteți pe pagina 1din 5

NOŢIUNI DE BAZĂ ALE CHIMIEI

1.1. Definiţia si ramurile chimiei

Chimia este o ştiinţă a naturii care se ocupă de studiul compoziţiei, structurii,


or substanţelor prin regruparea atomilor şi modificarea
proprietăţilor şi transformărilor
legaturilor dintre acestia

Ramurile chimiei
Ramura Obiectul de studiu
1 2
Chimie generală Bazele chimiei, care sunt comune tuturor ramurile
chimiei; legături chimice, proprietăţi generale ale
substanţelor, reacţiile chimice ale acestora.
1 2
Chimie anorganică Elementele chimi
chimice şi compuşii acestora (cu excepţia
compuşilor carbonului care intră în studiul chimiei
organice) împreună cu proprietăţile şi reacţiile chimice
la care participă aceştia.
Chimie organică Compuşii carbonului (cu excepţia oxizilor carbonului,
acidului carbonic şi carbonaţilor, carburilor şi altor
câtorva compuşi simpli ai carbonului) cu proprietăţile
şi reacţiile lor.
Chimie fizică Aspectele fizice ale reacţiilor chimice şi legile care le
guvernează, influenţele pe care le au fenomenele fizice
asupra reacţiilor chimice.
Subramuri:
• termodinamică chimică: schimbul de energie în
reacţiile chimice;
• cinetică chimică:
chimică:viteza şi mecanismul reacţiilor
chimice;
• electrochimie: schimbul reciproc de energie chimică
şi electrică.
Chimie tehnologică Aplicarea cunoştinţelor şi tehnicilor de lucru în
şi tehnologia procedeele utilizate în tehnică şi echipamentele
proceselor chimice necesare pentru aceasta.
Chimia analitică Identificarea calitativă şi determinarea cantitativă a
componentelor unei substanţe sau a unui amestec de
substanţe precum şi explicarea structurii substanţei.
Chimia preparativă Obţinerea substanţelor.
Biochimie Reacţiile chimice din organismele vii.
Geochimie Compoziţia chimică şi reacţiile chimice (modificările)
ale scoarţei pământului.
Chimia mediului Influenţele substanţelor chimice asupra mediului,
analiza şi metodele de îndepărtare a acestora.

1
1.2. Notiuni fundamentale

Atom: cea mai mică particulă dintr-o substanţă, indivizibilă prin procedee chimice, dar
divizibilă prin procedee fizice.
Molecula:: cea mai mică particulă dintr-o substanţă, care poate exista în stare liberă şi
care păstrează toate proprietăţile chimice ale substanţeii respective.
tive.
Moleculele pot ot fi:
 monoelementare:
- monoatomice: Ne, Ar, Kr, Xe, He, Rn
- biatomice: H2, O2, N2, Cl2
- poliatomice: O3, P4, S8
 polielementare: H2SO4, Ca(OH)2
Substanţa: a: porţiunea de materie omogenă, de compoziţie bine determinată şi constantă,,
alc
alcatuita dintr-
dintr-un ansamblu de particule (atomi (atomi, cationi, anioni, molecule), care stabilesc
interacţiuni între ele.
O substanţă are proprietăţi tipice, care nu pot fi atribuite unităţilor structurale
submicroscopice din care ea este alcătuită (de exemplu densitatea, duritatea, starea de agregare,
temperatura de topire) şi care nu sunt aditive faţă de proprietăţile particulelor.
◘ Exemplu: sare de bucătărie, acid sulfuric, neon etc.
Mol:: cantitatea de substanţă care conţine 6,023∙1023 particule (atomi, molecule,
le, ioni).
◘ Exemplu: 1 mol de Al2O3 = 102 g; 1 mol CuSO4=160 g.
Masă molară (M) – masa unui mol de substanţă în stare de atomi sau de molecule, este
egală numeric cu masa atomică, respectiv cu masa moleculară şi se exprimă în g/mol.
Volumul molar (Vm) – volumul ocupat de un mol din orice gaz, la 0°C şi 1 atm;; are
valoarea medie 22,4 l/m3.
◘ Exemplu: Vm(H2)= Vm(O2) = 22,4 l/mol.
Elementul chimic reprezintă o specie de atomi cu aceeaşi sarcină nucleară, deci acelaşi
număr atomic Z.
◘ Toţi atomii elementului carbon au un număr de 6 sarcini nucleare. Toţi atomii
elementului bariu au un număr de 56 sarcini nucleare.
Compusul chimic este alcătuit din grupe de mai mulţi atomi, care sunt uniţi prin legături
chimice.
Din punct de vedere al unei abordări macroscopice, compusul chimic este reprezentat de
substanţa, în care se leagă unul de altul atomii unuia sau mai multor elemente şi între ale căror
mase există un raport precis (stoechiometric). Atomii pot fi de aceeaşi specie (compus compus
monoelementar
monoelementar) sau de specii diferiteiferite ((compus polielementar).).
◘ Compus monoelementar
monoelementar: oxigenul O2, fosforul alb P4, azotul N2.
Compus polielementar: hidrogenul sulfurat H2S, etanolul C2H5-OH.

2
1.3. Clasificarea substanţelor

S ubstanţe

Organice
Anorganice

Hidrocarburi Derivaţii Simple Compuse


hidrocarburilor

Saturate Metale Oxizi


Derivaţi: oxigenaţi,
Nesaturate Nemetale Acizi
halogenaţi, derivaţii
Aromatice Semimetale Baze
acizilor carboxilici
Săruri
etc.

Metalele sunt substanţe (monoelementare), care au proprietăţi caracteristice:


conductibilitate termică, conductibilitate electrică şi luciu metalic şi care, de regulă, se pot
prelucra prin laminare, presare, forjare şi întindere.
Aliajele sunt substanţe polielementare metalice (soluţii solide) în componenţa cărora intră
diverse metale; metalele formează aliaje şi cu unele nemetale.
◘ Fontă, bronz, amalgame.
Nemetalele sunt substanţe (substanţe monoelementare), care nu prezintă proprietăţile
caracteristice metalelor. Ele nu prezintă conductibilitate termică şi electrică.
◘ Clor, oxigen, sulf, fosfor, hidrogen.
Semimetalele ( substanţe monoelementare), care din punct de vedere al proprietăţilor se
situează între metale şi nemetale; conductibilitatea electrică este mai mică decât la metale şi
creşte o dată cu creşterea temperaturii.
◘ Bor, siliciu, germaniu, seleniu, arsen.
Oxidul este un compus chimic polielementar, în componenţa căruia intră oxigenul şi un
alt element.
Oxidul cu proprietăţi bazice:: oxid metalic, care cu apa formează un hidroxid (o bază).
◘ Oxidul de calciu: CaO+H2O→Ca(OH)2
oxid nemetalic care formează cu apa un acid.
Oxidul cu proprietăţi acide:oxid
◘ Dioxidul de carbon: CO2+H2O → H2CO3
oxid, care reacţionează cu un acid ca o
Oxid cu proprietăţi amfotere (bazice şi acide):oxid,
bază şi cu o bază ca un acid.

3
◘ Oxid de aluminiu: Al2O3+3H2SO4→Al2(SO4)3+3H2O
Al2O3+2NaOH → 2Na[Al(OH)4]

Acid
Definiţia după Arrhenius: compus chimic, care formează în soluţii apoase ioni de
hidrogen cu sarcină pozitivă şi ioni radical acid cu sarcină negativă, care se mişcă liber.
◘ HNO3 →H+ + NO3-
soluţie de acid azotic
Definiţia după Brönsted: substanţă (molecula sau ioni), care în interacţiunea cu o bază
(adesea o moleculă de apă) cedează ioni de hidrogen (protoni) ((donor de protoni)..
◘ HNO3 + H2O → NO3- + H3O+
NH4+ + H2O → NH3 + H3O+
Acid bază
Definiţia după Lewis: substanţă, care dispune de un deficit de electroni, pe care îl poate
completa cu o pereche de electroni liberi ai unei baze ((acceptor de perechi de electroni)..
◘ H+, BF3.
Bază

compus chimic, care în soluţie apoasă sau în topitură formează


Definiţia după Arrhenius:compus
ioni cu sarcina pozitivă şi ioni hidroxil cu sarcină negativă, care se mişcă liber.
◘ NaOH → Na+ + HO-
hidroxid de sodiu
Definiţia după Brönsted: substanţă (molecula sau ioni), care în interacţiunea cu un acid
(adesea o moleculă de apă) acceptă ioni de hidrogen (proton) (acceptor de protoni)
◘ NH3 + H2O → NH4+ + HO-
CH3COO + H2O → CH3COOH + HO-
-

Bază acid
Definiţia după Lewis: substanţă, care dispune de cel puţin o pereche de electroni liberi,
care poate completa deficitul de electroni al unui acid ((donor de perechi de electroni)..
◘ |NH
NH3
Sare
Compus chimic cu structură cristalină, alcătuit din ioni metalici sau ioni de amoniu cu
sarcină pozitivă (cationi) şi din ioni radical acid cu sarcină negativă (anioni).
Sărurile, în stare de agregare solidă, se prezintă ca reţele ionice iar în soluţie apoasă sau
în topitură formează ioni care se mişcă liber.
◘ Na+NO3- - azotat de sodiu
Numele hidroxizilor şi al sărurilor sunt formate în general din:
- numele cationului (metal sau amoniu);
- valenţa (numărul de oxidare) cationului metalic, indicată în cifre
romane, trecută în paranteze;
- numele hidroxidului sau numele anionului.
◘ Hidroxizi
Fe(OH)3 hidroxid de fier (III) (hidroxid feric)
idroxid de fier (II)
Fe(OH)2 hidroxid (II)(hidroxid feros)
◘ Săruri
CuSO4 sulfat
ulfat de cupru (II) (sulfat cupric) .

4
5