UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA: STUDII DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Aspecte de etimologie directă/multiplicativă în terminologia

produselor alimentare

Prof.coord.: Silvia PITIRICIU

Loredana-Ionela GÎDEA

CRAIOVA

IANUARIE 2021
Aspecte de etimologie directă/multiplicativă în terminologia produselor alimentare

Gastronomia este strict legată de ritualurile, tradițiile transmise de la o generație la alta,

despre experiențele, obiceiurile, poveștile fiecărei comunități. Se spune că mâncarea reprezintă
un mijloc cu ajutorul căruia oamenii se unesc la masă, spun povești, se bucură împreună, este un
mod de a descoperi curiozitățile și raritățile culinare din bucătăria popoarelor. Conform DEX-
ului, cuvântul gastronomie este derivat din greaca antică, γαστήρ (gastér), semnificând stomac și
νόμος (nómos), cunoaștere sau lege.
Lucrarea presupune analiza termenilor alimentari din multiple perspective(semantică,
morfologică, etimologică) ca un câmp lexico-semantic, prezentând pe această cale seria de
paradigme care îl alcătuiesc (fructe, legume, cereale, lactate). Pentru cercetarea temei, am ales să
analizez cuvinte dintr-un articol aparținând autorului Horia Dumitru Oprea, al cărui titlu se
intitulează Alimentația în Roma antică. Conform surselor istorice, alimentația romanilor era una
destul de variată și bogată, întrucât pâinea era un aliment comun în sec. II i.e.n. Baza alimentației
o constituiau legumele, dintre acestea amintim: lintea, ridichea, urzica, usturoiul, fasolea, varza.
Cerealele, precum orezul, grâul, meiul, secara(considerată bună doar în perioadele de foamete) și
orzul, au fost cultivate de timpuriu și consumate pe scară foarte largă. Altă clasă de alimente de
bază sunt lactatele. Aceștia consumau brânză închegată cu substanțe vegetale(scoarță de
smochin, flori de scaieți). Din categoria cărnurilor, consumau cel mai des peștele și alte tipuri de
cărnuri(porc, bovine, gâște, rațe). Vinul era principala băutură a romanilor, denumit și vinul lui
Bacchus, fiul lui Iupiter și al nimfei Semele, unde se spune că vinul său aduce bucurie, dar
câteodată și haos. (https://www.academia.edu/210127/Alimentatia_la_romani /29.11.2011)
Primul cuvânt de analizat este pâinea. Etimologic, este un element intrat în fondul
principal lexical, pâine este moștenit în limba română din lat. panem; este prezentat în toată aria
romanică, it. pane, prov., cat.pa; fr. pain; sp. pan; port. pão. Forme asemănătoare sunt prezente
și dialectal: pâne în Moldova și în aromână; poini, în meglenoromân; păre în istroromână. Forma
pită este răspândită în aria balcanică: gr. πίτα, tc. pite, alb. pitë, bg. numa(pita), sb., magh. pita.
Semantic, pâinea este un simbol al spiritualității, un dar al cerului. În tainele euharistiei, pâinea și
vinul se prefac în trupul și sângele lui Hristos. În lumea satului românesc, pâinea se asociază cu
belșugul, bucuria și puritatea. La nuntă, colacul este un semn de bucurie, în timp ce la

1
înmormântare, acesta semnifică o cale de trecere spre lumea de dincolo. Totul se face după un
anumit ritual.(...) (https://ro.scribd.com, Cuvântul pâine în limba română. Semantică,
frazeologie, paremiologie, Silvia PITIRICIU).
Din categoria produselor lactate, voi analiza din punct de vedere etimologic, dar și
morfologic următoarele: brânza. În cartea intitulată De la latină la română, regăsim produsul
lactat provenit din substratul traco-dac, alături de arichiță, bulz și zară;1 brânza, provenită din
terminologia pastorală, este cel mai răspândit cuvânt fiind prezent în treisprezece limbi(belarusă,
bulgară, cehă, italiană, macedoneană, maghiară, neogreacă, polonă, rusă, săsească, sârbă,
slovenă, ucraineană).2 A. Scriban, în Dicționarul limbii românești(Etimologii, înțelesuri,
exemple...), 1939, consideră că brânza provine din latinescul zaberna, unde în meglenoromână s-
a păstrat brondză, în ung. brândza, în pol. brendza, în slov. bryndza.3
Conform DOOM-ului 2, G-D art. sg. este brânzei, iar pluralul este brânzeturi. O altă ipoteză a
etimologiei cuvântului brânză vine de la Hașdeu, care consideră că este format din bo-ransa ,
asimilându-l la rânză; G. Pascu se gândește la un tracic berenza< ber(oaie), sau la o derivare din
interjecția bâr; T. Cipariu îl derivă din latinescul brancia; Ov. Densusianu îl apropie de rădăcina
iranică renc-, renz- (a turti); G. Giuglea dă ca etimon direct al rom. brânză, brendia sau brandia,
care provine dintr-un indoeuropean gurendh(a fermenta). Ipoteza cea mai plauzibilă ni se pare
cea data de Ciorănescu, după care în explicarea cuvântului trebuie să pornim de la lat. brandea,
fonetic, se ajunge la brânză, iar semantic se explică prin prepararea cașului în saci de in sau de
cânepă.(http://www.diacronia.ro/Observații asupra terminologiei păstorești din ținutul
Năsăudului, Viorel VĂȘIEȘIU)
În DER, cuvântul lapte este provenit din lat. lactem, care în română a dat lapte, în sb.
lait, ir. lâpte, megl. lapti, ar. lapte; it. latte, fr. lait, cat. llet, sp. leche, port. leite, prov. lach.
Diminitivul lăptișor, bot.(androsace chamaejasme).4
În ceea ce privește legumele, voi analiza următoarele: varza, acest cuvânt care exprimă
culoarea verdeții este moștenit din latină în toate limbile romanice. Din lat. viridis< virdis, stă la

1
Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Editura Humanitas, București, 2010, p.195.
2
Ibidem, p.227.
3
Idem, Introducere în etimologia limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, p.106
4
Ovidiu Densușianu, Dicționar etimologic al limbii române, Editura Librăriile SOCEAC & Co, București, 1907,
p.143.

2
baza tuturor formelor romanice: rom., it., sp., port., verde; fr., prov.vert. Cuvântul există și în
cele trei dialecte sud-dunărene(aromân, megleneromân, istroromân). Lat. viridia, din familia lui
viridis, s-a păstrat în română ca varză. Forma veche a cuvântului a fost vearza, care există în
textele vechi și în aromână, cu sensul originar de verdeață. În limba modernă, varză, cu pluralul
verze, și-a restrâns sensul la o anumită legumă, numită în Transilvania și Moldova curechi,
cuvânt moștenit din lat. coliculus(cu forma cauliculus, în latina clasică), diminutiv al lat. caulis,
care a dat fr. chou. În Transilvania, pluralul verze înseamnă varză acră.5 Lintea, din sfera
semantică a plantelor leguminoase, româna a moștenit cuvântul linte< lat. lentem(ac. al lui lens,-
tis). Este un cuvânt transmis tuturor limbilor romanice. În limbile romanice occidentale s-a
transmis diminutivul lenticula(fr. lentille, it. lentichia, port. lentilha), prin urmare presupunem că
a existat și în română un cuvânt dispărut lențiche, rezultatul al evoluției lat. lenticula în română.6
Termenul usturoi, moștenit din latinescul allium sativum>rom.ai,aliu (usturoi/formă
regională în Transilvania), la rândul său este moștenit dintr-o străveche limbă proto-indo-
europeană și înrudit cu sanscritul alu(rădăcină comestibilă). Alte nume populare pentru usturoi
avem: aliu, ai-de-vară, usturoi-de-vară; în Moldova, popular i se mai spune samuraslă din
lat.samoraslu= ce răsare de la sine(ceapă sau usturoiu de primăvară). Denumirea botanică a
speciei, sativum, este forma acuzativă a cuvântului latin sativus și înseamnă cultivat.(DEX)
Scriban menționează forme de pl. usturoi(plantă) și usturoaie(marfă). Este originar din centrul
Asiei.
Urzica. În Dicționarul etimologic român, aceasta se denumește ca fiind plantă din familia
urticaceelor(urtica dioica), macedoromân urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. lat. urtῑca (Pușcariu),
it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui ti › zi este anormală,
totuși cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se
explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică”. Conform DOOM-ului, urzica are g-d art.
urzicii și pl. urzici. Ceapa provine din lat. caepa-am, unde în alte limbi avem sb. oignon, megl.
țepă, ar. țeapă, alb. k’epz, prov. cat. ceba.7
Romanii consumau diverse condimente, cele mai folosite erau piperul și anasonul.
Piperul este un condiment provenit din limba hindi(pippari), limbă indo-europeană. Din hindi a
ajuns în greacă în forma péperi. Fiind un cuvânt comercial, a fost transmis și latinei ca piper, de
5
Marius Sala, op.cit., 2010, p.122.
6
Ibidem, pp.160-161.
7
Ovidiu Densușianu, op.cit., p.45.

3
unde l-au moștenit limbile romanice, cu excepția românei. Româna l-a împrumutat din ngr.
pipéri sau/și dintr-o limbă slavă. Din lat. piper provensala are derivatul preborino(boabă care
produce pete negre), împrumutat de fr. pébrine(idem). Rom. piparcă vine din magh.
paprika<ngr. pipéri.8 Ovidiu Densușianu denumește anasonul plantă și pl. anasoane sau
anasonuri ca marfă(turcă anisun, gr.anison și pop.anasun; lat.anisum, ir.anis. O plantă
umbeliferă cu semințe aromatice; în Muntenia avem anison. Aceste condimente sunt asociate
stărilor negative, „enervării” , „durerii”.
Marea pasiune gastronomică a romanilor o constituia peștele. Scriban menționează
etimologia din lat. piscis, rudă cu got. fisk, engl. fish, germ. fisch, alb. pešk, it. pesce, sard. píske,
cat. peix, sp. pez, port. peixe, prov. peis. Fr. poisson vine din lat. piscio,-onis. Densușianu
menționează și el etimologia cuvântului pește din lat. piscis> rtr. pesch, vegl. pask;
Untdelemnul era frecvent utilizat în mâncărurile romanilor, unde cuvântul este de
etimologie multiplă, calcurile lingvistice care duc la apariția a noi forme( untdelemn, calc după
v.sl. dreveno maslo, făcut cu elemente latinești: unt, de și lemn).9
Nu lipseau nici fructele de pe mesele romanilor. Cele mai consumate erau: strugurii,
conform DEX-ului, termenul provine din lat. uva(Pușcariu, Densușianu), unde s-a răspândit în
alte limbi, ca it., sp., port., forma uva. Este un termen învechit al cuvântului struguri, care pare să
fi fost arhaism încă în sec. XVII; totuși, s-a păstrat, parțial, în Oltenia, ca nume al unei varietăți
de strugure(Pușcariu). După Adriana Ionescu(1985), strugure este un derivat de la baza strug,
atestată în româna veche și cea contemporană, cu sufixul autohton -ure(prezent în măgură,
purure); înțelesurile sale primare erau „tulpină târâtoare, rug; fructul viței-de-vie”. Ulterior,
sensul său s-a restrâns la idea de „fruct”, accepțiune cu care este utilizat astăzi. Această evoluție
semantică se datorează, în opinia autoarei, concurenței dintre strugure (viță-de-vie) și lat. vitea.
Simbolistic, strugurii reprezintă belșugul, viața, fertilitatea, transformarea, binecuvântarea și
mântuirea. Echivalentele contextuale ale lui strugure sunt: stafidă, strugure uscat, bobiță, poamă,
auă(poamă și auă fiind cuvinte învechite și regionale), boabă, ciorchine.(www.diacronia.ro/
Despre terminologia vinicolă în textele vechi românești, Mihaela MARIN)

8
Marius Sala, op.cit. 2010, p.82.

9
Marius Sala, op.cit., 1999, p.66.

4
 În general, strugurii, asemenea vinului euharistic, sunt un simbol al sângelui lui Hristos,
sau alături de frunzele viței și vița de vie, unul al Însuși Mântuitorului. Ciorchinii de struguri
împreună cu spicele de grâu se utilizau câteodată simbolic pentru a înfățișa vinul și pâinea din
sfânta comuniune, din împărtășanie. Conform DEX-ului, curmalele, sg.curma sunt provenite
din turcescul kurma (astăzi hurma), prin intermediul neogreacă ϰουρμάς (kourmás)
(astăzi χουρμάς). Despre cais putem spune că e un derivat regresiv de la cuvântul caisă, de
origine neogreacă (< ngr. kaisí, pl. kaísia), unde în alb. s-a păstrat termenul kais, în bg., sb.
kaisija. Unii cercetători, precum Lazăr Șeineanu, sunt de părerea că în limba română termenul
dat a fost împrumutat din limba turcă (< tc. kaysi). În ceea ce privește rodia, putem spune că este
un fruct paradisiac și al transgresiunii. Româna e singura limbă în care numele rodiei este luat
din greacă:ροδιά, ρόδι. Denumirea occidentală de “grenadă” vine din latina medievală, de la
“pomum (măr) granatum (cu semințe)”. Acel “granatum” e de altfel înrudit etimologic
cu grânele noastre, niște semințe. Așa încât, din franțuzescul (pomme) grenade, engleza a
făcut pomegranate. Este limpede că “grenada”, micul proiectil explozibil, bombița de mână, își
trage numele de la fruct, pentru asemănarea ei cu un (măr) granat, granulat.
Majoritatea limbilor europene numesc așa fructul: germ. Granatapfel, rusă, polonă: granat etc.
Alt nume paralel, format la fel, vine tot din latină, precum în italiană și alte limbi influențate de
ea: melagrana, de la malum granatum (identic cu pomum granatum, pomegranate). În engleză,
pentru că au fost împrumutate la date diferite din franceză, legătura dintre pomegranate (fruct)
și grenade (arma) nu mai e percepută.  Unele limbi slave din Balcani, cum e bulgara, au luat
pentru a numi rodia turcescul nar, care nu e altceva decât persanul anar (‫)انار‬, fructul provenind
de altfel, încă în Antichitate, din Iran.(https://cabalinkabul.com/2020/03/15/Rodia, fruct
paradisiac și al transgresiunii, Dan ALEXE)
Lingvistul Ovidiu Densușianu precizează în dicționarul său originea cuvântului
piersică/piersec(reg.) moștenit din lat. persica,-am/persicus,-um>sb. pêcher, megl.k’arsică, alb.
pjesks, it.pesca, fr. pêche, prov. persega, presega, port. pecego. Tot acesta specifică etimologia
directă a cuvântului alună din lat. abellana, ave lana, subînț. nux, adică nucă din Abella, Avella,
un oraș în Campania(Italia). În istr. a dat alure, it. avellana, fr.avelaine, sp. avellana, port.
avella. Regional, i se mai spune nună sau oreșniță. Conform DEX-ului, formele de diminutiv al
alunului(alunel, aluniță) desemnează numele unui dans popular și melodia după care se execută,
un fel de horă țărănească în Oltenia.

5
 Conform DER, miere provine din lat. melem<alb.mjal(analogie)-proveniență etimologică
și asemănare cu o prima limbă balcanică(albaneza) conform lingviștilor Alexandru Philippide și
Meyer; limbi romanice: it. m(i)ele, fr. miel. Punându-se în balanță cele două limbi romanice, se
constată că pe parcurs(de la latină la română) a fost adăugat „-i” între „m” și „l” prin asimilare,
respectiv „-l” intervocalic(primul și al doilea „e”) s-a transformat prin rotacizare, rezultând astfel
forma actuală miere. În siciliană avem mieri, prov., catalana, port., mel, sp. mel. Mierea este
utilizată pentru a exprima „bogăția”, „bunăstarea”, „lipsa nevoii de a munci pentru a obține
hrană”. De asemenea, mierea, pentru gustul dulce, pentru raritatea ei, face referire la „frumos”,
„plăcut”, „bun”.
Cerealele reprezentau o altă grupă de alimente de bază. Lingvistul August Scriban, în
Dicționarul limbii românești(1939), definește grâul o plantă care e principala între graminee și
din a cărei făină se face pâinea. Cuvântul este moștenit din lat. granum, unde în sb. s-a păstrat
froment, ir. grăw, megl.gron, ar.grîn, gîrnu, alb. grur, rtr. graun, it. grano, sar. ranu, fr.grain,
prov.gran, sp.grano, port.grao. Conform DOOM-ului, avem forme de pl. grâne/grâie(reg.).
Lingvistul Ovidiu Densușianu menționează în DER cuvântul mei moștenit din lat. milium> sb.
millet, ir. mel’, megl. mel’u, alb. mel’, it. miglio, fr. mil, prov. melh, sp.mijo, port. milho. Forma
de plural este meiuri; regional se spune mălăiște sau meiște; în Moldova, Transilvania și
Maramureș avem mălaie(pl.) Cuvântul orz în latina vulgară: /e/ scurt urmat de altă vocală a fost
înlocuit cu o semi-vocală /j/. Mai târziu consoana precedentă își schimbă calitățile, /j/. Rezultatul
în româna modernă este: lat. hordeum> ordju> ordzu >rom. orz. În privința cuvântului orz din
lat. hordeum, laringala h a dispărut din latina vorbită; nici o limbă romanică nu a moștenit
această fricativă. Probabil, această fricativă e datorată în română intervenției substratului traco-
dac.(https://www.academia.edu/Introducere în istoria limbii române, Grigore BRÂNCUȘ).
A. Scriban menționează în dicționar formele de pl. orzuri și oarze, din lat. hordeum>
it.orzo, prov. ordi. O plantă graminee(hordeum vulgare). La popoarele nordice, orzul ține locul
grâului; mai spre sud, el servește și ca nutreț cailor. Tot din orz se prepară și malțu, care servește
la făcut bere. Scriban menționează secară fără formă de plural, din lat. secale> it. segale, prov.
sequel, cat. segol, fr.seigle. O plantă graminee cultivată încă din epoca de bronz și întrebuințată
la făcut rachiu și pîne neagră. În Transilvania avem săcară și în Moldova sacară. Lingvistul
Densușianu menționează în DER cuvântul moștenit din lat. secale> alb. thekere, cat. segle;
folosește diminutive ca secărică, secăriță(chimen), secăros(despre grâul amestecat cu secară).

6
Cea mai consumată băutură de romani era vinul. După părerea lui Scriban, cuvântul vine din
lat.vinum, rudă cu vgr.oînos; it.sp. vino, pv.cat. vi, fr.vin, pg vinho. Din lat. vine germ. wein și
vsl. vino) O băutură îmbătătoare care se scoate din poamă storcînd-o și care se numește mai întâi
must, iar după fermentare vin. După DOOM, forma de plural este vinuri și g-d art.
vinului/vinurilor. Vocala i a suferit o schimbare: ῑ lung a rămas i (lat. vῑnum > vinu >rom. vin).
DEX-ul menționează că în megl. și maced. s-a păstrat forma vin; după Tiktin și Candrea ar veni
din sl. vinicije(vie). Simbolistic, vinul reprezintă o băutură sacră, simbol al legăturii dintre om și
Dumnezeu, dar și ca atenționare asupra riscului abuzurilor, cu numeroase referiri la pericolul
consumului excesiv de vin, care-l duce pe om în păcat. Vinul servește însă drept materie liturgică
la slujbe, precum Cununie, Litie, la sfințirea unei biserici, la înmormântări și la parastase.

Concluzii

În cadrul numelor de produse alimentare pe bază de fructe, cereale, vin, termenii

moșteniți din fondul latin, din substrat, desemnează alimente fundamentale, termenii au o valoare
ritualică, specifice cultului ortodox.
Din cadrul acestei terminologii, nu s-au păstrat în limbile romanice decât puține nume.
Româna moștenește din latină, la fel ca și în alte limbi romanice, termenii pâine(lat. panis, it.
pane, prov., cat.pa; fr. pain; sp. pan; port. pão)
Pâinea, care în tradiția creștină simbolizează spiritualitatea, mai are și sensul de loc de
muncă, de mijloc de trai, fiind probabil baza oricărei mese. Am identificat multiple forme ale
termenilor în diferite zone geografice; la pâine avem pâne în Moldova, pită în Maramureș; la
varză avem curechi în Transilvania și Moldova; la alună, i se mai spune regional nună sau
oreșniță, dar reprezintă și numele unui dans popular în Oltenia; la mei avem în Moldova și
Transilvania: mălaiște sau meiște și în Maramureș: mălaie; la secară avem în Transilvania săcară
și în Moldova sacară.
Consider că este important să înțelegem etimologia unor termeni din orice domeniu, atât
pentru asimilarea facilă a termenilor, cât și pentru crearea și dezvoltarea unui sistem de gândire
bazat pe posibilitatea recunoașterii a sensului unor termeni noi.

7
 Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan- Al. Rosetti”, Dicționarul ortografic,
ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers
Enciclopedic Gold, București, 2010.
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan- Al. Rosetti”, Dicționarul explicativ
al limbii române, ediția a II-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 1998.
Densușianu, Ovidiu, Dicționar etimologic al limbii române, Editura Librăriile SOCEAC & Co,
București, 1907.
Sala, Marius, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Editura Humanitas, București, 2010.
Sala, Marius, Introducere în etimologia limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București,
1999.
Scriban, August, Dicționarul limbii românești(Etimologii, înțelesuri, exemple...), ediția I, Editura
„Presa Bună”, Iași, 1939.

Webografie
https://www.academia.edu/210127/Alimentatia_la_romani 29.11.2011
https://ro.scribd.com, Cuvântul pâine în limba română. Semantică, frazeologie, paremiologie,
Silvia PITIRICIU
http://www.diacronia.ro/Observații asupra terminologiei păstorești din ținutul Năsăudului,
Viorel VĂȘIEȘIU
www.diacronia.ro/ Despre terminologia vinicolă în textele vechi românești, Mihaela MARIN
https://www.academia.edu/Introducere în istoria limbii române, Grigore BRÂNCUȘ
https://cabalinkabul.com/2020/03/15/Rodia, fruct paradisiac și al transgresiunii, Dan ALEXE

8
9