Elementul Predicativ Suplimentar

În lucrarea de față, cu titlul – Elementul predicativ suplimentar – mi-am propus să

aduc la cunoștință ceea ce desemnează, în primul rând, această funcție sintactică din mai
multe perspective, să prezint câteva particularități ale acesteia, dar și să surprind elementele
de noutate aduse odată cu GALR și GBLR, în ceea ce o privește.
În Gramatica limbii române1 din 1966, elementul predicativ suplimentar este definit
ca fiind partea secundară de propoziție cu dublă subordonare, care însoțește un verb,
exprimând o caracteristică sau o acțiune simultană cu acțiunea verbului și referitoare la
nume(sau construcții echivalente) cu diferite funcțiuni pe lângă acel verb. Termenul regent al
elementului predicativ suplimentar poate fi subiectul(S-a întors bolnavă și plângând la părinții
săi.), complementul direct (Pe consoarta amicului meu de botez o cheamă Nastasia.),
complementul indirect(„De mult toată lumea îi zice Graziella.), complementul de agent (Lui
nu-i tihnea țiagara decât fumată singur.). În Gramatica limbii române 2 din 2008 sunt inserate
alte două funcții sintactice: numele predicativ (Ea este studenta admisă prima.) și
complementul prepozițional (Îmi aduc aminte de Ion în armată.). De asemenea, mai pot fi
prezente și circumstanțialele, tot în poziția de element regent, dar acest lucru se întâmplă mai
rar: „Ion a împrumutat o carte de la mine și a venit cu ea ruptă”.
Din punct de vedere sintactic, așa cum este prezentat într-o primă etapă în Gramatica
de bază a limbii a române, dar și în *GALR 2008 „elementul predicativ suplimentar
reprezintă o poziție adesea facultativă, obținută prin reorganizarea a două propoziții, care are
diverse efecte”3. Predicativul suplimentar, conform acestor două gramatici, apare în
construcții ternare, adică se poate raporta fie la verb(a) sau la o interjecție predicativă(b), dar
și la un component nominal. Tot potrivit Gramaticii de bază a limbii române, există câteva
situații în care acesta se poate raporta la două nominale, dacă termenii la care se raportează
fac parte din seria: fotografia, filmul, înregistrarea, poza, tabloul etc. Exemplul dat în GBLR:
„Aceasta este fotografia cu voi copii”. În această propoziție se observă că unicul verb este
elidat: fotografia cu voi < fotografia cu voi, când erați copii/ care erați copii. De menționat
este și faptul că orice verb poate fi regent pentru elementul predicativ suplimentar, astfel că și
formele verbale la moduri nepersonale (gerunziul(a), infinitivul (b), inclusiv participiul
1
Gramatica limbii române, ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
București, 1966.
2
Gramatica limbii române, vol II, Enunțul, coord. Valeria Guțu Romalo, București, Editura Academiei Române,
2008.
3
Gabriela Pană Dindelegan, (ed. ) 2010, Gramatica de bază a limbii române, Univers Enciclopedic, București,
p. 513.
adjectivat(c)) pot reprezenta componentul verbal la care se raportează predicativul
suplimentar: „văzându-vă plini de entuziasm”/ „satisfacția de a vă vedea plini de entuziasm”.
Termenul nominal la care se raportează elementul predicativ suplimentar poate fi subiect,
complement direct, complement preopozițional etc. Un exemplu relevant în acest caz poate fi
acesta: Fetița dormea liniștită.(subiect).
Din perspectivă semantică, așa cum este afirmat în *GALR 2008 „PS participă la o
relație semantică dublă, cu nominalul și cu verbul la care se raportează sintactico-semantic. El
reprezintă o predicație semantică, exprimând o calitate/ o caracterziare (în sens larg) a
nominalului la care se raportează, valabilă în intervalul temporal desemnat de verbul regent”4.
În legătură cu nominalul la care se raportează și în funcție de realizările poziției sintactice, PS
poate deține varii funcții semantice. Prima se numește calificativă/apreciativă, exprimând o
apreciere de diferite feluri a nominalului la care se raportează: „Am vopsit casa roșie”. Cea
de-a doua se numește categorizantă, exprimând includerea într-o categorie supraordonată, fie
indicarea categoriei sau a clasei înseși: „A plecat ca baby-sitter în Germania”. Cea de-a treia –
de identificare: „Îl bănuiau spionul trimis de ruși”. Tot în raport cu nominalul mai există
valoarea posesivă: „Hotelul îl credeam al lui Popescu”, partitivă: „Te știam de-ai noștri”, și
circumstanțială, care poate exprima o localizare în spațiu: „Televizorul îl dorim în dormitor,
nu în sufragerie”, or poate fi de timp: „Tortul îl vrem mâine, ca să fie proaspăt”, de cauză:
„Pisoiul a murit sfâșiat de un câine”, sau să arate o concesie: „A trăit bolnavă de diabet încă
douăzeci de ani”, și un rezultat: „A rupt hârtia bucățele”.
Pe de altă parte, în funcție de modul de raportare la verbul regent, avem o altă
clasificare curentă a predicatelor suplimentare, odată este vorba de cel rezultativ, care arată
rezultatul acțiunii desemnate de verbul regent, în construcții cu verbe care prin semantica lor
internă implică o finalitate: „A tăiat fructele cubulețe./ Toate ramele au fost pictate negre”. În
al doilea rând, PS poate deține un rol descriptiv, care descrie unul sau mai mulți participanți în
intervalul de timp delimitat de verbul regent: „Mama se gândea la el melancolică”.
În interpretare pragmatică, tot după cum este prezentat predicativul suplimentar în
*GALR, el reprezintă o „predicație semantico-sintactică, însă aceasta nu poate funcționa
singură ca predicat al enunțării. Ea se asociază în enunț cu o altă predicație care are și
autonomie enunțiativă – predicatul enunțării. În raport cu acesta, PS este o predicație
suplimentară”5. Conform Gramaticii de bază a limbii române, PS este prezent numai în
structuri derivate, obținute prin reorganizarea sintactică a două propoziții principale

4
Ibidem, p. 304.
5
Ibidem, p. 306.
coordonate, care au același subiect, sau a unei propoziții principale care are o subordonată de
diverse tipuri. În trecerea de la o structură biproporțională la o structură care conține PS se
întâmplă, ori eliminarea( elipsa) verbului a fi din P2 cu oricare dintre valorile sale (operator
copulativ – Te credeam frumoasă; operator pasiv –Te văzusem lovită de mama ta; existențial
–Te credeam acasă), ori pierderea de către verb a calității de predicat al enunțării( trecerea lui
la o formă nefinită, gerunziu - de obicei). Amalgamarea structurii, adică „avansarea” unor
elemente din P2 în P1 este specifică numai anumitor tipare: Principală și Completivă Directă,
Principală și Subiectivă, Principală și Circumstanțială Condițională, Principală și Completivă
Prepoziționala.
Când vorbim despre o funcție sintactică, este clar că trebuie să avem în vedere părțile
de vorbire prin care se poate exprima aceasta. Elementul predicativ suplimentar poate fi
exprimat prin aproape toate părțile de vorbire, mai puțin prin conjuncție și prepoziție.
Substantivul se folosește de regulă nearticulat ca urmare a calității predicative a poziției PS:
A plecat copil și s-a întors bărbat.
Cu preopoziție: Am decretat tricolorul ca steag național.
În construcții comparative ca adverbe: Îi pai ca trestia.
Substantiv propriu: Se închipuie Napoleon.
Există totuși și câteva excepții: Îl știam directorul unei fabrici( substantivul are articol hotărât,
deoarece este urmat de un determinant care cere articularea regentului).
Adjectiv: fără prepoziție: Razele soarelui străbăteau slabe și abia călduțe printre crengi goale
Cu prepoziție: de, drept: Îl știu de viclean.
Propoziție comparativă „ca”: Vorbea ca bolnavă, abia înțelegeai ce spune.
Pronume: Fetele n-au venit niciuna să mă vadă; Cine se crede?; Pronumele relativ care se află
în poziția PS, în subordonata pe care o introduce poate fi însoțit de o propoziție care
marchează poziția subordonatei relative față de regentă( nu rolul relativului în organizarea
sintactică a subordonatei): „Lor nu le pasă de cum te consideri tu”.
În cazul numeralului singurele excepții sunt cel adverbial și fracționar, în rest toate celelalte
tipuri pot ocupa poziția de PS: Ea a ieșit a doua pe județ/ Ei au plecat doi și s-au întors trei./
Cărțile le-am pus amândouă pe același raft; Cărțile le-am pus câte două pe raft;
Formele verbale nepersonale care ocupă poziția de PS au diverse istorii derivative( este
eliminat verbul a fi, în structurile cu supun și participiu, sau sunt înlăturate morfemele
predicativității.
Gerunziu: Îl vedeam în fiecare zi trecând strada prin dreptul ferestrei mele.
Participiu: Brazii nici acele nu și le clinteau, sorbind încremeniți bucuria primăverii.
La supin: Pe Ionela o credeam de măritat.
PS deține câteva caracteristici esențiale prin care se diferențiază de alte funcții
sintactice, cu care ar putea fi confundat. Trebuie, în primul rând, să reținem că PS reprezintă o
poziție sintactică apărută prin amalgamarea a două propoziții, astfel că un predicat este
înlăturat. NP și CPO sunt compliniri matriciale ale verbului, cerute de anumite clase de verbe.
PS este cerut de o anumită clasă de verbe, în timp ce NP impune totdeauna prezența unui verb
copulativ, iar CPO un verb atributiv.
O altă confuzie des întâlnită este cea cu complementele circumstanțiale, din cauza
asemănărilor semantice. Astfel, criteriul care trebuie să primeze este cel sintactic: predicativul
suplimentar apare în structuri reorganizate, iar circumstanțialul, în structuri de bază, prezența
prepoziției sau a conjuncției împiedicând stabilirea unei relații directe între verb și adverb:
„Am plecat de acasă tânără”.(Element predicativ suplimentar); „Am plecat de acasă de
tânără”.(Circumstanțial de timp).
Gerunziul care este dependent de un verb și care se referă la subiect se interpretează ca
fiind circumstanțial de mod, dacă descrie felul în care se realizează acțiunea verbului
principal( Ea merge șchiopătând), dar ca PS, dacă exprimă o altă acțiune îndeplinită simultan
de subiect ( Ea merge plângând).
G. G. Neamțu6 demonstrează foarte clar diferența dintre „cum”, având funcția de nume
predicativ, de element predicativ suplimentar și complement circumstanțial de mod. „Cum”
este nume predicativ, dacă se află în prezența unui verb auxiliar predicativ: „Cum va fi
vremea mâine?”. Cu funcția sintactică de complement circumstanțial de mod, acesta impune
prezența unui verb predicativ propriu-zis: „Nu-mi dau seama cum se va descurca”. În ultimul
rând, ca EPS, nu-l putem distinge după categoria verbului aflat în prezența sa, ci prin „modul
de construcție( parte de vorbire, caz, prepoziție, acord), în lipsa răspunsului la întrebarea
„cum” este dificil să stabilim dacă e vorba de un element predicativ suplimentar sau de un
complement circumstanțial de mod”7.
Luând în considerare toate elementele menționate și exemplificate în ceea ce privește
elementul predicativ suplimentar, pot fi observate aspectele de noutate transmise de GALR și
GBLR, în primul rând, adăugarea în GALR a anumitor funcții sintactice ca element regent
precum sunt numele predicativ, complementul prepozițional și circumstanțialele. Pe de altă
6
Neamțu, G. G., Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și ... distinții, editura a IV-a, Paralela
45, Pitești, 2014, pp. 192-193.
Ibidem, p. 193.

7
parte, tot luate ca aspecte inovatoare sunt și clasificările PS în interpretare semantică, fie în
raport cu nominalul, fie cu verbul regent.

Bibliografie:
*GLR 1966 – Gramatica limbii române, ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, București.
*GALR 2008 – Gramatica limbii române, II, Enunțul, coord. Valeria Guțu Romalo,
Editura Academiei Române, București.
*GBLR – Gabriela Pană Dindelegan, (ed. ) 2010, Gramatica de bază a limbii române,
Univers Enciclopedic, București.
Neamțu, G. G., Teoria și practica analizei gramaticale. Distincții și ... distinții, editura
a IV-a, Paralela 45, Pitești, 2014.