Acordarea parametrilor regulatorului într-un sistem de

reglare automată a nivelului

4.1. SRA pentru reglarea nivelului

Nivelul unui lichid reprezintă cota suprafeţei libere a lichidului dintro incintă şi reflectă
volumul, masa unui lichid reţinut în incinta respectivă.
Nivelul se măsoară în unităţi de lungime. Valoarea lui este indicată în raport cu
un nivel de referinţă. Măsurarea nivelului poate fi continuă, atunci când evaluarea
măsurandului se face în permanenţă sau în puncte, atunci când se urmăreste doar
atingerea unor nivele critice ale nivelului.
Metodele de măsurare pot fi directe în cazul în care se determină lungimea
substanţei a cărei nivel se măsoară sau indirecte, când nivelul se determină prin
intermediul unor mărimi intermediare, ca: presiunea, masa, atenuarea unei radiaţii etc.
Măsurarea nivelului presupune cunoaşterea unor date suplimentare privind relaţia nivel
— volum, densitate.
Aparatele pentru măsurarea nivelului se numesc nivelmetre şi pot fi: cu indicare
directă, cu plutitor, cu imersor, hidrostatic, capacitive, rezistive, radioactive.

Traductoare mecanice cu plutitor

Figura 3.1 Traductoare mecanice cu plutitor

Primele traductoare cu plutitor, cunoscute şi sub denumirea de “Traductoare

automate de nivel” au apărut prin anii 1930. Aceste traductoare utilizează un plutitor
mare şi greu pentru a putea dezlocui suficient lichid. Deplasarea liniară a plutitorul este
echilibrată, prin intermediul unui cablu, de o contragreutate. Pentru indicarea locală a
nivelului este prevăzut un contor mecanic pe mantaua rezervorului. Variantele mai noi
ale acestui tip de traductor au deplasarea plutitorului echilibrată, prin intermediul unei
benzi perforate, de un resort. Eroarea tipică a acestui tip de traductor este de cca. 10
mm. Unul din dezavantajele majore ale traductoarelor cu plutitor este modificarea
continuă şi bruscă a poziţiei plutitorului datorită turbulentelor lichidului din rezervor.
Aceste modificări ale poziţiei, care pot fi puternice, produc o continuă accelerare şi
decelerare a mecanismului traductorului, ceea ce conduce la uzura indicatorului local, a
adaptorului de transmitere a indicaţiei dar şi a celorlalte componente. Aceste
componente nu pot urmări mişcări şi acceleraţii bruşte. Adesea mecanismul cu roţi
dinţate care acţionează indicatorul local cedează, conducând la citiri eronate şi
nesincronizări. Acest fapt implică o fiabilitate scăzută a măsurătorii şi foarte multă
mentenantă. Datorită interesului global de astăzi acordat prevenirii scurgerilor de
produse, traductoarele mecanice nu ar mai trebui să fie utilizate. Totuşi, o mare parte
din rezervoare sunt încă echipate cu aceste traductoare, datorită preţului lor scăzut.

Traductoare cu servo-mecanism

Figura 3.2. Traductoare cu servo-mecanism

Traductoarele cu servo-mecanism reprezintă o evoluţie faţă de traductoarele cu

plutitor. Ele au fost dezvoltate începând cu anii 1950. În acest caz se utilizează un
imersor de dimensiuni reduse, agăţat de un fir rezistent şi flexibil, care este desfăşurat
de pe un tambur. Resortul este înlocuit de un servo-motor electric care poziţionează
exact plutitorul în contact cu fluidul. Principiul de funcţionare se bazează pe utilizarea
unui sistem ingenios de cântărire care măsoară continuu greutatea plutitorului şi forţa
arhimedică. Frecarea mecanică a servo-mecanismului şi a indicatorului local nu
influenţează eroarea şi sensibilitatea acestui tip de traductor. Nici turbulenţele din
rezervor nu afectează direct performanţele, deoarece există un circuit integrator al
servo-mecanismului care elimină efectul variaţiilor bruşte de nivel. Acest traductor
măsoară nivelul mediu chiar dacă există variaţii bruşte ale produsului din rezervor,
eliminând mişcările care nu sunt necesare şi care produc uzura componentelor.

Traductorul original cu servo-mecanism nu seamănă prea mult cu versiunile

moderne de astăzi. Acestea au fost perfecţionate, devenind produse mature şi fiabile
care înlocuiesc treptat traductoarele mecanice, reducând mentenanţa şi îmbunătăţind
rezultatele gestiunii. Traductoarele moderne cu servo-mecanism sunt inteligente, au un
număr minim de componente în mişcare şi, implicit, asigură o bună precizie şi fiabilitate
în timp. Ele beneficiază de o mare putere de procesare a datelor. Aceste traductoare,
pe lângă faptul ca măsoară nivelul de lichid, sunt capabile să măsoare nivelul de apa
(interfaţa) şi densitatea produselor din rezervoare.
 Exista praguri de alarmare exacte a nivelului, ca standard. Se pot atinge erori de
măsură mai mici de 1 mm pe un domeniu de măsură de 40 m. Precizia şi fiabilitatea

exceptională la măsurarea nivelului au contribuit la acceptarea acestor

traductoare de către  autorităţile  vamale, de accizare şi de metrologie legală din multe
ţări

Utilizarea metodei radar pentru măsurarea nivelului de produs din rezervoarele

de stocare este foarte recentă. Traductoarele radar de nivel au fost dezvoltate la
jumătatea anilor ’60 pentru navele petroliere. Majoritatea acestor nave erau echipate cu
traductoare mecanice cu plutitor. Traductoarele erau utilizate doar când nava era
ancorată la ţărm, pentru încărcare sau descărcare. Noile măsuri de asigurare a
siguranţei pentru spălarea rezervoarelor închise în timpul cursei de întoarcere şi
necesitatea de a umple spaţiul liber din rezervor cu gaz inert au făcut ca această
metodă de măsurare să prevaleze. Precizia lor era mai puţin importantă pentru
măsurarea nivelului din rezervoarele navelor, deoarece transferul custodiei se baza pe
utilizarea traductoarelor de nivel şi a debitmetrelor certificate instalate pe uscat.

Traductoarele radar de nivel nu au componente în mişcare. Acestea utilizează

doar o antenă în interiorul rezervorului. Astfel rezultă un cost foarte scăzut al
mentenanţei. Deşi valoarea investiţiei este mai mare comparativ cu traductoarele cu
plutitor/servo-mecanism, costul deţinerii este considerabil mai redus. Traductoarele
radar utilizează microunde, în general cu frecvenţa de 10 GHz, pentru măsurarea
nivelului de lichid. Distanţa parcursă este calculată din comparaţia semnalului emis cu
cel reflectat. Undele electromagnetice se propagă cu o viteză apropiată de viteza
luminii. Datorită nivelului mic de măsurat (tipic 1÷35 m)  şi a rezoluţiei impuse, o metodă
bazată pe măsurarea timpului este aproape imposibilă. Soluţia constă în măsurarea
defazajului dintre semnalul emis de antenă şi cel reflectat de suprafata lichidului. În
funcţie de acest defazaj se poate măsura nivelul de produs.

Astazi traductoarele radar se utilizează la măsurarea nivelului produselor din

industria chimică, din rafinării, din terminale şi pentru companiile private care stochează
produse petroliere. Deoarece au dimensiuni reduse şi nu au componente în mişcare
aceste traductoare necesită puţină mentenanţă şi sunt foarte atractive. Spre deosebire
de traductoarele mai vechi care erau dotate cu antene parabolice mari sau cu antene
conice lungi, traductoarele radar moderne oferă o precizie excelentă.

Există diferite tipuri de antene potrivite fiecărui mod de instalare pe rezervor:

 Metoda propagării undelor în spaţiu deschis este cea mai utilizată atunci când
traductorul este instalat pe un rezervor cu capac fix.
 Pentru rezervoarele cu capac flotant traductorul radar poate fi instalat pe o conductă
de liniştire (fig. 3.4.a 1).
 Traductoarele radar pot fi utilizate şi pentru rezervoarele sub presiune (fig. 3.4.b ). O
aplicaţie tipică este un rezervor de stocare GPL. Un robinet de izolare poate fi instalat
pentru a separa vasul de traductor. Verificarea şi calibrarea acestuia sunt posibile îin 
timp ce traductorul funcţionează.
 Traductoarele radar reprezintă  o alegere logică şi pentru produsele foarte vîscoase,
cum ar fi bitumul fierbinte, produsele poluante şi lichidele foarte turbulente (fig. 3.4.c ).

Figura 3.4.
a) b) c)

Figura 3.5. Alte tipuri de traductoare de nivel 2:

a) model b) model c) model d) model
MERCOID AMETEK FOXBORO ROSEMOUNT

2
4.2. Exemple de SRA a nivelului cu structură evoluată
Schemele cele mai utilizate pentru reglarea automată a nivelului sunt
date în figura 3.7.a şi 3.7.b. Dacă acţiunea perturbatoare este variaţia
debitului de ieşire, organul de reglare se montează pe conducta de intrare
(fig. 3.7.a). Dacă acţiunea perturbatoare este variaţia debitului de intrare,
organul de reglare se montează pe conducta de ieşire (fig. 3. 7.b). Cele
mai utilizate sisteme de reglare sunt cele cu acţiune continuă (regulator de tip PI sau P),
precum şi sistemele de reglare bipoziţionale.
La recipientele sub presiune, variaţia nivelului se poate produce datorită variaţiilor
bruşte ale presiunii. În aceste situaţii este recomandabilă utilizarea schemei de reglare
automată din fig. 3.7.c.
În această schemă există o buclă de reglare a debitului de evacuare, formată din
traductorul de debit Tr2, regulatorul R2 şi elementul de execuţie EE. Mărimea de intrare
pentru regulatorul R2 este dată de regulatorul de nivel R1, pe baza informaţiilor primite
de la traductorul de nivel Tr1 şi de la elementul de referinţă Rf.

Figura. 3.7. Reglarea automată a nivelului.

Dacă presiunea p creşte brusc, debitul de evacuare tinde să crească. În
consecinţă, regulatorul de debit reacţionează imediat, dând comanda de micşorare a
debitului de evacuare, înainte ca nivelul să varieze în mod substanţial. Dacă perturbaţia
constă într-o creştere a debitului de intrare, regulatorul de nivel R1 impune o mărime de
intrare mai mare la regulatorul de debit R2. În acest fel, bucla de reglare a debitului
realizează creşterea impusă a debitului de evacuare, astfel încât nivelul să se
stabilească la valoarea prescrisă. Un asemenea sistem de reglare automată, în care o
buclă principală subordonează o buclă de reglare interioară, se numeşte sistem de
reglare în cascadă.

Fig. 3.8. Reglarea nivelului de lichid într-un rezervor.