URGENTE EMSS Arieseni

Suport Curs EMSS 24-31 August 2014, Arieșeni 1
Emergency Medicine Summer School 2014

Bine aţi venit la a 2-a ediţie a EMSS! Anul acesta venim în întâmpinarea
Dumneavoastră cu aceasta carte, să vă ghideze pe parcursul acestei tabere. Simtiţi-vă
liberi să luaţi notiţe pe ea, să ne întrebaţi ce doriţi din ea şi ajutaţi-ne să o
îmbunătăţim în anii ce urmează spunându-ne ce putem schimba în bine. Speram că
această carte va deveni un ghid pentru voi, în timpul taberei şi dupa aceea.
Toţi cei care au scris aceste rânduri sunt studenţi la medicină în cadrul UMF “Iuliu
Haţieganu”, iar pe langa asta, sunt şi paramedici voluntari în cadrul SMURD Cluj sau
membri SSCR - filiala Cluj.
Vrem sa le mulţumim în special medicilor în calea cărora am ieşit, care prin

experienţa lor şi cărţile scrise, ne-au oferit tot ceea ce am avut nevoie ca să scriem
această broşură.
Autori:
 Aszalos Iris
 Budăcan Alina
 Constantinescu Cătălin
 Dumulesc Christiana
 Leahu Crina
 Kovecsi Gyoparka
 Marton Julia
 Pop Ioana
 Pop Irina
 Rednic Voicu
 Szabo Robert
 Zăgănescu Raluca
Redactor:
 Szabo Robert
Coordonatori EMSS 2014:
 Rednic Voicu
 Szabo Robert
Îndrumători:Dr. Indre Diana, Dr. Curta Dan – medici specialişti medicină de urgenţă,
UPU-SMURD Cluj
Medic coordonator SMURD Cluj: Dr. Ursu Cristian – medic primar medicină de
urgenţă
Pneumotoracele deschis .........................40

Cuprins Hemotoracele masiv ...............................40
Emergency Medicine Summer School
Voletul costal ........................................... 41
2014 ............................................................. 1
Tamponada cardiacă..............................42
A – calea aeriana (Airway)....................... 4
Clasificarea traumatismelor
B- respiratie (Breathing) ........................ 5
abdominale ...............................................43
C- Circulație (CIRCULATION) .............. 11
Tehnici de diagnostic a leziunilor
D- DISABILITY ...................................... 12 abdominale ...............................................46
E- EXPOSURE .......................................... 12 Traumatisme ale pelvisului.....................48
Lanțul supraviețuirii ................................ 13 Principii generale ce trebuie
Poziția laterală de siguranță .................. 17 respectate: .............................................. 51
Obstrucția cu corp străin a căilor Echipamente folosite pentru mobilizarea

aeriene (OCSCA) ..................................... 17 pacientului: ............................................... 51
Utilizarea DEA (Defibrilator Extern Gulerul cervical........................................52

Automat) ................................................... 18 K.E.D. (Kendrick Extrication Device) ...53
Protocolul ritmurile fără indicaţie de Atela vacuum............................................53
şoc ............................................................. 22
Salteaua vacuum ......................................54
Când suspicionăm un TCC?..................... 26
Targa-lopată ............................................55
Evaluare clinică ....................................... 27
Targa rigidă (Board) ...............................56
Abordarea pacientului ........................... 34
Managementul pacientului cu plăgi .......65
A airway: .................................................. 35
Hemostaza provizorie ............................66
B breathing:............................................. 35
Plăgile feței și ale scalpului, cap ...........67
C circulation: ........................................... 35
Suportul vital de baza ............................73
A airway: .................................................. 37
Obstructia cailor aeriene superioare ..78
B breathing:............................................. 37
Suport vital avansat pediatric ..............80
C circulation: ........................................... 37
Etape ........................................................ 38
Pneumotoracele sufocant ...................... 39

Evaluarea Primară
La evaluarea propriu-zisă a victimei se urmează întotdeauna secvența:
Ev. PRIMARĂ Nivel de conștiență
A – Airway – eliberarea căilor aeriene
B – Breathing – respiraţia
C – Circulation – circulaţia
Ev. SECUNDARĂ D – Disability – status neurologic
E – Exposure/Environment – expunere la factori de mediu
• Scop: Identificarea condiţiilor rapid letale !!!
Obstrucția de cale aeriană- manevre de dezobstrucție

Respirație absentă- ventilație artificială/RCP
Puls absent- RCP
Hemoragii externe- hemostază
Nivelul de constiență în sistemul AVPU ( varianta mai simplificată a scalei

Glasgow)
Stimuli verbali: strigă domnule/doamnă sau numele pacientului

Stimuli dureroși: strangerea pavilionului urechii, a muschiului trapez, a feței
mediale a antebrațului/coapsei
A – alert – conştient
- deschide ochii spontan
- răspunde cu vocea la comenzi verbale
- are mişcări spontane
V – voice – prezintă răspuns la comenzi verbale
- deschide ochii
- grimasă
- geamăt
- mişcări ale membrelor
P – pain – prezintă răspuns la stimul dureros
- deschide ochii
- grimasă
- geamăt
- mişcări ale membrelor – localizează durerea
- retracţie la durere
- flexie / extensie involuntară
U – unresponsive – inconştient – nu răspunde deloc la stimuli dureroşi
A – calea aeriana (Airway)
Evaluare, curăţare, protejare CA- HIPEREXTERNSIA CAPULUI/ SUBLUXAŢIA

MANDIBULEI
- introducere cale orofaringiană
- aspiraţie
Hiperextensia capului:
Subluxația de mandibulă:
!!! NICIODATĂ HIPEREXTENSIA CAPULUI la pacientul

traumatizat !!!!
• Nivel de conştienţă / imposibilitatea protejării CA->IOT (intubație

oro-traheală) cu menţinerea stabilităţii coloanei cervicale
• Laingoscopia imposibilă->Cricotiroidostomie
B- respiratie (Breathing)
10 secunde
• P – priveşte dacă există excursii ale toracelui
• A – ascultă lângă cavitatea bucală a victimei dacă aceasta respiră
• S – simte pe obrazul tău aerul expirat de victimă

• Verificarea rapidă a calităţii respiraţiilor, a frecventei respiratorii si

simetria/asimetria toracica
• Auscultația toracelui
• Pulsoximetrie – SaO2
Asistarea respiratiei:
• La pacienții cu respirație spontană: oxigenoterapie cu debit crescut

folosind următoarele mijloace:
Ochelari nazali/canulă nazală: asigură FiO2 de maxim 0,4.
Mască simplă: asigură un FiO2 de maxim 0,4-0,6.

Mască și rezervor: asigură un FiO2 de 100%.

Mască cu nebulizator: pentru administrare de medicamente
Mască Venturi: folosită la pacienții care suferă de BPOC (bronhopneumopatie

cronică obstructivă); asigură o concentrație bine stabilită de oxigen cuprinsă
între 24-50%.
Mască CPAP(continuous positive airway pressure):

• Respiraţie inadecvată <10/min sau superficială: se realizează ventilaţie

pe mască şi balon +rezervor cu oxigen
• Respiraţie absentă\gasping-uri: resuscitare cardio respiratorie+intubație

oro-traheală+ventilație mecanică
Intervenţii necesare imediat !!!
• - pneumotorace sufocant – decompresie pe ac
• - volet costal – stabilizare cu leucoplast lat
• - plagă toracică aspirativă – pansament pe 3 laturi
• - hemotorace – drenaj toracic
• - intubaţia bronsiei drepte – retragerea sondei

C- Circulație (CIRCULATION)
EVALUARE
“wet check”: identificarea hemoragiilor externe VITALE (“baltă de sange sub
pacient”)
Identificarea socului hemoragic ( TA<90mmHg)
MANAGEMENT:
hemostaza rapidă
• Controlul hemoragiilor
- ridicarea membrului
- pansament compresiv
-presiune directă în locul hemoragiei
- presiune pe vas proximal / distal de locul hemoragiei
- garou – aproape niciodată
- compresele îmbibate cu sânge nu se înlocuiesc, ci se adaugă altele

deasupra
excepţie – compresă foarte îmbibată care interferă cu hemostaza
- se poate înlocui o singură dată
- de evitat clamparea vaselor – leziuni nervoase
IMPORTANT!
2 branule mari, minim 18G (verde) + începerea perfuziei cu cristaloide IV (2
litri)
! Atentie la administrarea de fluide: TAS tinta initiala 90mmHg( TAs > 90 mmHg
= risc de : resângerare, agravare a coagulopatiei prin hemodiluție )
• decubit lateral stâng sau deplasare manuală a uterului spre stânga pentru
gravide în trimestrul III
MONITORIZARE circulației:
Puls, TA, ritm
D- DISABILITY
-Examen neurologic rapid (AVPU)
-Pupile : dimensiuni, egale, reactivitate
-Glicemie : <80 mg/dl – tratează !
-! toxice/droguri/alcool (ingestie/inhalare/contaminare tegumentară directă)
-Glasgow Coma Scale (pg. 18)
-Examen motor (mişca şi simte membre ?)
E- EXPOSURE
Dezbrăcare rapidă completa (nu intrerupe tratamentul, nu agrava leziunile!)
Evaluare externă rapidă completă!
Protejare de hipotermie (pături, folie de supraviețuire)

Basic Life Support (BLS)

Reprezintă un ansamblu de manopere aplicate în scopul reanimării unui pacient
aflat în stop cardiorespirator (SCR). Începerea precoce a BLS poate preveni decesul.
Constă în: menținerea libertății căilor aeriene, suportul ventilației și al circulației fără
ajutorul vreunui echipament (excepție făcând mijloacele de protecție). Nu necesită
pregătire medicală, putând fi efectuat de către orice individ.
Lanțul supraviețuirii reprezintă o secvență de pași care trebuie urmați

pentru salvarea unei vieți.
1. Recunoaștrerea rapidă a instalării SCR și alertarea precoce a sistemelor

medicale de urgență prin apelarea 112
2. Resuscitarea cardio-pulmonară (RCP) precoce
3. Defibrilarea precoce
4. Suportul vital avansat precoce și îngrijirea standardizată postresuscitare
Se asigură siguranța salvatorului, a victimei și a persoanelor din jur. Atenție la

potențialele pericole!
Evaluați starea de conștiență a victimei: se scutură ușor de umeri și se întreabă

cu voce tare: „sunteți bine?”.
Dacă victima răspunde, se lasă în poziția în care a fost găsită, cu condiția să nu

fie expusă vreunui pericol. Se evaluează starea victimei, și se solicită ajutor dacă
este nevoie. Se reevaluează periodic.
Dacă victima nu răspunde, se strigă după ajutor. Se poziționează victima pe

spate, și apoi se deschide calea aeriana prin hiperextensia capului și ridicarea
bărbiei.
Dacă se suspicionează o leziune de coloană
vertebrală cervicală, se va efectua subluxația
mandibulei
Când suspicionăm o leziune de coloană vertebrală cervicală?
La un pacient: căzut de la înălțime, accident rutier (șofer/pasager în

autoturism, motociclist, biciclist, pieton lovit de mașină), înecat în apă mică,
electrocutat, spânzurat, victima unei agresiuni.
Menținând calea aeriană deschisă, salvatorul va încerca să stabilească

dacă victima respiră sau nu, prin metoda PAS (privește mișcările toracelui,
ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei, simte fluxul de aer pe
obraz). Apoi decide dacă respirația este normală, anormală sau absentă.
Maxim 10 secunde!
Dacă victima respiră normal: se așează în poziție laterală de siguranță

(vezi mai jos) și se apelează 112.
Dacă victima nu respiră sau respiră anormal: se strigă după ajutor; se

trimite pe cineva după DEA, dacă acesta este disponibil; se anunță 112 și se încep
compresiunile toracice astfel: salvatorul îngenunchează lângă victimă și își
plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei; podul palmei celelilalte
mâini se plasează peste cea aflată pe torace; se întrepătrund degetele mâinilor;
coatele nu se vor îndoi. Salvatorul se va poziționa vertical deasupra toracelui
victimei și va efectua comprimarea sternului cu cel puțin 5 cm, fără a depăși însă
6 cm. După fiecare compresiune, se va îndepărta presiunea exercitată pe torace,
fără a se pierde însă contactul cu sternul victimei. Frecvența trebiue să fie 100-
120/min.
După 30 de compresiuni, se deschide calea aeriană. Se pensează părțile

moi ale nasului. Se deschide cavitatea bucală a victimei. Salvatorul inspiră normal
și pune buzele în jurul gurii victimei, asigurând etanșeitatea, apoi expiră constant
în gura victimei timp de 1 secundă, apoi se repetă. Cele două ventilații trebuie
efectuate în mai puțin de 5 secunde. Se reiau apoi compresiunile toracice.
Raportul compresiuni-ventilații este de 30:2.
Se poate efectua resuscitarea doar cu compresiuni toracice, atunci când

salvatorul nu este instruit/nu dorește efectuarea ventilațiilor. Se efectuează
compresiuni toracice continuu, cu o frecvență de cel puțin 100/minut (dar nu
peste 120/minut).
Resuscitarea se continuă până când:
1. Sosește ajutor calificat care preia resuscitarea

2. Victima dă semne de viață
3. Salvatorul este epuizat fizic
Poziția laterală de siguranță este folosită în cazul unei victime

inconștiente, dar care respiră normal. Capul victimei este poziționat în extensie.
Respirația se verifică periodic. Victima va fi întoarsă pe partea opusă din 30 în
30 de minute.
Obstrucția cu corp străin a căilor aeriene (OCSCA)

Evaluarea severității
Obstrucție severă Obstrucție ușoară

(tuse ineficientă) (tuse eficientă)
Inconștient Conștient Încurajarea tusei
5 lovituri
RCP
interscapulare
5 compresiuni
abdominale
Loviturile interscapulare: salvatorul se poziționează lateral și puțin în spatele

victimei; va sprijini cu o mână pieptul victimei, și o va înclina ușor înainte; cu
podul palmei celeilalte mâini, salvatorul va administra 5 lovituri interscapulare;
după fiecare lovitură, se verifică dacă a fost îndepărtat corpul străin.
Dacă după cele 5 lovituri nu se reușește eliberarea căilor aeriene, se efectuează

5 compresiuni abdominale (manevra Heimlich): salvatorul se poziționează în
spatele victimei cu brațele în jurul părții superioare a abdomenului acesteia; va
înclina ușor victima înainte; va plasa pumnul unei mâini la mijlocul distanței dintre
ombilic și stern; va prinde pumnul cu cealaltă mână și va trage brusc spre
posterior și în sus; va repeta de maxim 5 ori această manevră.
Dacă obstrucția nu a fost înlăturată, se continuă, alternând 5 lovituri

interscapulare cu 5 compresiuni abdominale.
Dacă victima devine inconștientă se începe RCP.
Utilizarea DEA (Defibrilator Extern Automat)
După începerea RCP, imediat după sosirea DEA, deschideți aparatul și plasați
electrozii pe toracele pacientului. RCP trebuie continuat în timpul atașării
electrozilor. Vor urma comenzi vocale. Asigurați-vă că nimeni nu atinge victima în
timp ce DEA analizează ritmul. Dacă există indicație de șoc, asigurați-vă că
nimeni nu atinge victima. Salvatorul va apăsa butonul de șoc conform indicațiilor.
Continuați RCP imediat după administrarea șocului. Dacă nu există indicație de
șoc, continuați imediat RCP.
Suportul vital avansat

1. Siguranţa salvatorului!
2. Evaluare stare conştienţă -> Pacient inconstient
3. Verificare respiraţie -> Nu respiră
Începe RCP 30 compresiuni: 2 ventilatii
Atasare defibrilator/monitor (cu întreruperea minimă a compresiunilor)
4. Evaluarea ritmului
4.1. Ritmuri şocabile
4.1.1. Fibrilaţie ventriculară (FiV)
- contracţie rapidă,dezorganizată şi ineficientă a

ventriculilor
- nu prezintă complexe QRS
4.1.2 Tahicardie ventriculară fără puls ( TV fără puls)
- necesită verificarea pulsului central!
- complexe QRS largi si organizate

4.2 Ritmuri neşocabile
4.2.1 Asistolia
- absenţa activităţii electrice
- necesită verificarea electrozilor!
4.2.2 Activitate electrică fără puls (AEP)
- necesită verificarea pulsului
- se prezintă pe monitor ca un ritm sinunsal, lipsând

activitatea mecanică (puls)
Protocolul pentru ritmuri şocabile

- După confirmarea SCR se încep manevrele RCP 30:2 si se continua in
timpul aplicarii electrozilor.
- Dupa confirmarea Fiv/TV se incarca defibrilatorul in timpul ce alt

salvator continua compresiunile sternale
- Se opresc compresiunile, se verifică ca niciun salvator sa nu fie in

contact cu pacientul si dacă ritmul persistă se administrează şoc 150-200 J
bifazic si apoi se continuă imediat RCP pentru 2’ făra a verifica pulsul si ritmul
- după 2 minute se face pauză pentru evaluarea ritmului şi daca acesta e în

continuare FiV/TV fără puls se administrează al doilea şoc
- se continuă imediat RCP pentru 2’ făra a verifica pulsul si ritmul
- după 2 minute se face pauză pentru evaluarea ritmului şi daca acesta e în

continuare FiV/TV fără puls se administrează al treilea şoc
- se reia RCP si daca s-a obţinut accesul venos se administrează

adrenalină 1 mg şi amiodaronă 300 mg
- se administrează adrenalina 1mg la 3’-5’ (o dată la fiecare două cicluri)
- după şocul 5 se administrează şi amiodaronă 150 mg
Protocolul ritmurile fără indicaţie de şoc
- se începe RCP 30:2 şi se administrează adrenalină 1 mg imediat ce se

obţine accesul venos
- după 2 minute de RCP se reanalizează ritmul şi se administrează

adrenalină 1 mg la fiecare 3’-5’
- dacă pe monitor apare ritm şocabil se trece la protocolul pentru ritmuri

şocabile
- se verifică si se încearcă corectarea cauzelor reversibile posibile (4H si

4 T)
În timpul RCP
- se administrează oxigen
- se protejează calea aeriană (IOT)
Atentie! Dupa IOT nu se mai întrerup compresiunile pentru ventilaţii ele

fiind efectuate continuu ( 1 ventilatie la 6’’)
- se ataşează capnograful
- acces vascular i.v. sau i.o.

Trauma –Aspecte generale

Traumatismele sunt principala cauză de deces pentru pacienții până în 40 de ani. Șansele de supraviețuire a
victimelor cresc semnificativ dacă acestea ajung în sala de operații în prima oră de după producerea accidentului
(”ora de aur”). Este deci esențială optimizarea îngrijirilor date atât în prespital, cât și în unitățile de primire a
urgențelor.
Cum abordăm un pacient traumatizat?
1. Siguranța salvatorului
Personalul care oferă primul ajutor trebuie să fie echipat corespunzător: salopetă,
bocanci, cască, mănuși, mască facială, ochelari de protecție. De asemenea,
personalul din prespital trebuie să aștepte până zona intervenției este declarată
sigură.
2. Evaluarea situației
Ce s-a întâmplat? Care este mecanismul traumei? Ce forțe au produs leziunile?
Mecanismul de producere a traumei trebuie să ne ghideze în identificarea

anumitor leziuni specifice (vezi tabel).
3. Abordarea victimei
Pe măsură ce ne apropiem de victimă (din față, fără a o speria) ne putem orienta

asupra nivelului de conștiență (AVPU – Alert, Voice, Pain, Unresposive). Victimele
conștiente sunt de obicei anxioase, trebuie să încercăm să îi liniștim, să le
explicăm toate manevrele pe care urmează să le facem (”o să vă punem un guler
cervical” etc.) În cazul victimelor inconștiente se verifică dacă respiră sau nu și,
după caz, se încep manevrele de resuscitare.
4. Siguranța victimei
Pacientul trebuie mutat din calea oricărui pericol posibil din mediul înconjurător
(cabluri de electricitate, trafic, clădiri care se prăbușesc, substanțe inflamabile
etc.).
Mecanisme de producere a leziunilor în accidentele rutiere -

exemple
Pacientul alunecă sub volan – Fracturi și luxații ale

Impact frontal în contactul genunchiului cu bordul membrului inferior
accidentele de
mașină Trunchiul se lovește de volan Volet costal, contuzii
miocardice
Impact posterior Leziunile de coloană

Whiplash lession – extensia urmată
în accidentele de cervicală (fracturi,
de flexia rapidă a capului
mașină luxații)
TRAUMATISME CRANIO-
CEREBRALE
Importanța traumatismelor cranio-cerebrale (TCC) este dată de evoluţia
acestor leziuni spre dizabilitate permanentă, influenţarea stării cognitive sau
chiar moarte. Din punct de vedere epidemiologic, TCC-ul reprezintă cauza
principală de deces la persoanele sub 45 de ani, iar contuziile cerebrale sunt cele
mai frecvente accidentări sportive (1.6-3.8 milioane /an). Printre elementele
etiologice ale TCC se numără căderile, accidentele rutiere, domestice și sportive,
agresiunea.
Definiţie: Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă leziuni ale scalpului,

craniului sau creierului apărute ca rezultat al acţiunii forţelor directe (cu efect
imediat) sau indirecte (datorate forţei de acceleraţie/deceleraţie) asupra
extremităţii cefalice. [1]
Leziunea primară corespunde afectării neuronale sau axonale, iar leziunea
secundară apare ca o cascadă: hematom intracranian, edem cerebral, hipoxie,
hipotensiune, hidrocefalie, tulburări endocrine.
Când suspicionăm un TCC?

În urma unui eveniment traumatic, pacientul prezintă
 pierderea cunostinţei sau confuzie,
 fracturi, plăgi, mărci traumatice,
 hemoragii sau licvoree ( scurgere de lichid cefalo-rahidian la nivelul
nasului sau urechii),
 cefalee,
 respiraţie modificată, rărită,
 tulburări de echilibru, anizocorie (pupile de dimensiuni diferite), tulburări
de limbaj;
 pacienții pediatrici devin iritabili, uneori fără alte acuze.
Obiectivul managementului leziunilor traumatice craniene constă în prevenirea

leziunilor secundare, corectarea sau prevenirea hipoxemiei, hipotensiunii
arteriale, a anemiei, a hiperglicemiei și a hipertermiei ce pot surveni în urma
unui TCC, evacuarea maselor intracraniene care modifică structura și funcția
zonelor adiacente.
Clasificare TCC:
Leziunile scalpului – potenţial mare de a determina hemoragii importante și chiar

șoc datorită vascularizaţiei bogate de la acest nivel.
Fracturi craniene – închise sau deschise; cu una sau mai multe linii de fractură;
cu sau fără înfundare. O categorie importantă este reprezentată de fracturile
bazei de craniu (semne: hematom periorbital bilateral, echimoza mastoidiana,
oto-rino-licvoree, hemotimpan, vertij, hipoacuzie, paralizia nervului VII).
Leziunile cerebrale -au ca mecanism o mișcare de decelerare rapidă sau
accelerare, rotaţie sau o combinaţie a acestora, alături de proiectarea capului.
[2] Acestea se împart
în contuzii sau leziuni cu sângerare. Sângerarile de la nivel cerebral se clasifică
la rândul lor în hemoragii intraparenchimatoase sau extraparenchimatoase (cu
localizare subarahnoidiană, subdurală sau epidurală, cu organizarea unui hematom
la acest nivel).
Evaluare clinică
1. Evaluarea primară
 ABC – se verifică și se asigură funcţiile vitale ( vezi capit. BLS)
 AVPU – este utilizat pentru evaluarea rapidă a nivelului de constienţă:
A= alert conștient, deschide ochii spontan, răspunde cu voce la

comenzi verbale, are mișcări spontane
V=voice răspunde la stimuli verbali, deschide ochii, geme, are mișcări

ale membrelor, grimasă
P=pain prezintă răspuns la stimuli dureroși, deschide ochii, grimasă,

mișcări ale membrelor, geme, localizează durerea, retracţie
la durere, flexie/extensie involuntară.
U=unresponsive inconștient, nu răspunde la stimuli dureroși
 Glasgow coma scale(GCS) (3-15 puncte) – scor prin care se evaluează

răspunsul pacientului la stimuli verbali și dureroși. Punctajul obţinut
orientează salvatorul atât legat de starea pacientului la momentul
examinării (GCS≤8 = coma și necesitatea IOT) cât și legat de gravitatea
leziunii.
Clasificare in funcţie de severitate:

 TCC minor- GCS=15-13
-grad 0: fără pierdere de cunoștinţă, fără dureri
-grad 0 cu risc: APP de alcoolism, droguri, vârste expreme, terapie
anticonvulsivantă, epilepsie
- grad 1:minimă pierdere de cunoștinţă, amnezie retrogradă, cefalee,

vomismente, plăgi mari ale scalpului
- grad 2: GCS= 14-13pe durata de 30 minute de la traumatism, somnolent.
 TCC moderat- GCS=12-9(pacienţi a căror stare se alterează rapid ,,talk
and die” și se decompensează din cauza leziunilor secundare, care pot și
trebuie să fie identificate și tratate urgent
 TCC sever - GCS≤8, pacient în coma care necesită protezarea căii
aeriene
2. Evaluarea secundară - are rolul de a evidenţia mărci traumatice,
eventuale complicaţii sau sechele instalate.
 Examinarea scalpului: plăgi, tumefieri, zone dureroase, crepitații
 Examinarea ochilor: plăgi, echimoze-ochi de raton, hemoragii, corpi
străini, conjunctivită, nistagmus, acuitate vizuală, pupile (diametru,
reactivitate, simetrie)
 Examinarea nasului: plăgi, escoriații, rino-licvoree, epistaxis, crepitații
 Examinarea urechilor: plăgi, hematoame pavilionare, semnul Battle, oto-
licvoree, evaluarea auzului
 Examinarea oaselor feței: eventuale fracturi cu deformare
 Examinarea cavității bucale: corp străin, edem al limbii sau al buzelor,
fracturi, avulsii dentare, mirosuri neobișnuite (alcool, cetoză)
Semne de gravitate [3]: - pierderea cunoștinței

- semne de hipertensiune intracraniană
(somnolență, vărsături în jet, cefalee, vertij, vedere dublă sau modificată,
anizocorie)
- pierderea sensibilității sau tulburări de tipul

parezelor, hemiparezelor, de echilibru
- oto-rino-licvoree
- tulburări de limbaj
Tratament:
În managementul TCC, aspectul exterior al unei leziuni nu descrie în mod direct
proporțional afectarea de la nivel cerebral.
Suspiciunea unui TCC obligă salvatorul să suspecteze și o leziune de coloană
cervicală, motiv pentru care se imobilizează zona cu guler cervical.
1. Leziunile scalpului: se efectuează pansament compresiv, la nevoie sutură
sau infiltrare de lidocaină/adrenalină.
2. Fracturile craniene: -simple- fără tratament specific
- cu înfundare și deschise- tratament chirugical
3. Fracturile bazei de craniu: necesită spitalizare și supraveghere,
tratament profilactic cu antibiotic pentru evitarea apariției meningitei
(complicație)
4. Leziunile cerebrale: după evaluarea în funcție de GCS și CT, se
efectuează de urgență consult neurochirurgical
5. Leziunile penetrante(împușcare, înjunghiere): după evaluarea GCS se
trece la IOT și tratament cu antibiotic.
Traumatisme ale coloanei

vertebrale
Date generale
Pentru clasificarea leziunilor și evaluarea stabilității, coloana vertebrală este împărțită

în 3 axe:
coloana anterioară (porțiunea anterioară a corpului vertebral, inclusiv inelul

fibros anterior și ligamentul longitudinal anterior)
coloana medie (peretele posterior al corpului vertebral, inelul fibros posterior și

ligamentul longitudinal posterior)
coloana posterioară (complexul osos al arcului vertebral posterior și complexul

ligamentos posterior)
Fracturile coloanei vertebrale pot fi împărțite în leziuni minore (afectează una dintre
cele 3 axe de susținere a coloanei, nu produc instabilitate) și majore (afectează cel
puțin 2 axe).
Leziunile majore:
fracturi prin tasare: rezultă din încărcarea axială și flexiune, cu ruperea ulterioară a
coloanei anterioare
fracturi cominutive: apar în urma zdrobirii corpului vertebral sub încărcătura axială și
implică atât coloana anterioară cât și cea mijlocie
fracturi flexie-extensie: leziunea se produce la nivelul coloanei mijlocii și a celei

posterioare; centura de siguranța servește drept ax de rotație în timpul mișcării de
flexie-extensie
fracturi luxații: cele mai grave, cu ruptura celor trei coloane
Coloana cervicală este cea mai susceptibilă la apariția leziunilor majore:
IMPUNE IMOBILIZARE PRECOCE.

Leziunile situate la acest nivel pot determina:
Întreruperea
respirației
IOT obligatorie
pentru leziuni
cuprinse între C1-
C5
Scăderea VT,
determinând
hipoxie și
hipercapnie
Coloana vertebrală toracică reprezintă cel mai rigid segment, caracteristică

amplificată de articulația cu cutia toracica. Pentru a depăși stabilitatea este nevoie de o
forță mult mai mare (spre deosebire de coloana cervicală și lombară), lucru care scade
mult frecvența de apariție a leziunilor. Dar, din cauza diametrului mare al măduvei
spinării și redus al canalului rahidian (care este mai larg la nivelul coloanei cervicale și
lombare) crește gravitatea leziunilor medulare. Leziunile deasupra T5 se soldează cu
apariția hipotensiunii din cauza anulării răspunsului simpatic.
Joncțiunea toraco-lombară(T11-L2) suportă cantitatea cea mai mare de stres în timpul

mișcării, deci reprezintă zona cea mai vulnerabilă leziunilor traumatice, dar, din cauza
diametrului mare al canalului rahidian, gravitatea acestora este scăzută.
Coloana lombară inferioară este cea mai mobilă iar fracturile izolate de coloană
lombară duc rareori la leziuni neurologice complete.
Traumatismele sacrului și coccisului se întâlnesc rar și sunt de obicei asociate

căzăturilor în șezut. Dacă interesează canalul sacrat central se poate produce: ileus,
distensie abdominală (fără semne de peritonită), distensia vezicii urinare, incontinența
sfincterului anal și pierderea sensibilității perineale.
Când suspicionezi o trauma?
! trebuie luată în considerare o posibilă leziune spinală în caz de :
 traumă majoră
 traumă minoră cu dureri de coloană și semne neurologice
 alterarea stării de conștiența după traumă
 mecanism de producere (căderi de la înălțime, scufundări, sport de contact,

accidente rutiere)
 traume minore la pacienți cu antecedente de boli ale coloanei(artrită
reumatoidă, spondilită ankilopoietică, coricoterapie etc)
Semne: areflexie, anestezie, paralizie vegetativă sub nivelul leziunii;

respirație diafragmatică redusă(C3-4-5) și folosirea mușchilor respiratori
accesori; flexie(C5-6) dar imposibilitatea realizării extensiei cotului(C6-7);
răspunde la stimuli dureroși deasupra dar nu și sub claviculă; hipotensiune
arterială si bradicardie; scăderea tonusului anal, priapism; mielopatie;
radiculalgii(în urma afectării rădăcinii nervilor spinali)
Abordarea pacientului
!!! Managementul căilor respiratorii și imobilizarea coloanei sunt cele mai importante
aspecte în abordarea pacientului traumatizat și trebuie realizate simultan.
Imobilizarea manuală rapidă a coloanei cerivale, fără tracțiune, cu ambele maini, ținând
capul si gâtul în poziție neutră; se face plasând ambele mâini în jurul gâtului, cu degetele
întrepătrunse la spate iar antebrațele în jurul capului, pentru a preveni mișcările
acestuia.
Aplicarea gulerului cervical de mărime corespunzătoare(referință guler cervical) și

menținerea imobilizării capului fie manual fie cu dispozitive specifice(referință bord).
A airway: eliberarea căilor aeriene prin subluxația mandibulei și aspirarea

eventualului conținut cu o sonda Yankauer;
B breathing: evaluează respirația(PAS); în cadrul unor leziuni deasupra C5 e

obligatoriu IOT; se pot folosi și alte mijloace de menținere a permeabilității căilor
respiratorii: pipa Guedell, masca laringiană, iGel dar se prefera IOT întrucât asigură o
ventilație mult mai eficientă (măduva spinării deja lezată este foarte sensibilă la
hipoxie).
C circulation: pacientul se monitorizează: TA, pulsoximetrie, monitorizare ekg.

Din cauza anulării componentei simpatice (prin lezarea măduvei) apare VD paralitică 
↓întoarcerea venoasă hipotensiune arterială. Dacă lipsește reflexul de tahicardie și
apare bradicardia se poate pune diagnostic de șoc neurogen dar ! nu înainte de a exclude
și trata alte cauze posibile de hipotensiune. Se administrează lichide intravenos (de
preferat coloide pentru a evita supraîncărcarea vasculară și apariția edemului pulmonar
iatrogen). Dacă se păstrează scăzut debitul cardiac (în ciuda refacerii volemice)
pacientul poate necesita suport de simpato-mimetice (efedrină, noradrenalină,
dopamină) sau atropină în cazul persistării bradicardiei.
Există posibilitatea instalării șocului spinal (nu neurogen, care se referă la o alterare
hemodinamică), care constă în abolirea temporară (pana la 24h) a funcțiilor motorii
somatice și vegetative (deficit motor, areflexie cutanata și osteotendinoasă, ileus,
atonie vezicală, etc). Șocul spinal nu are un substrat de leziune organica.
! Pacientul va fi mobilizat cu ajutorul tărgii cu lopeți sau a bordului, menținând mereu

imobilizată întreaga coloană.
După stabilizarea pacientului, se realizează inspecția coloanei pentru a evidenția

eventuale deprimări osoase, mărirea sapțiilor dintre spine, proeminența spinelor,
apariția durerii la palpare, ghibus. Pe parcursul acestei operațiuni pacientul va fi întors
în ax și tratat ca un tot unitar, persoana care imobilizează capul conducând manevra.
Se efectuează un minim consult neurologic pentru a stabili localizarea și gravitatea
leziunilor (teste senzitive; sezoriale; motorii-forța musculara; tușeu rectal pentru
evaluarea tonicității sfincterului anal).
Pacientul se menține acoperit pentru a evita apariția hipotermiei.
În cazul în care există obiecte penetrante, acestea se imobilizează și nu se scot decât

în sala de operație sub supravehere specializată.
Așadar, tratamentul are ca și obiective: prevenirea leziunilor secundare, limitarea

compresiei maduvei, instituirea stabilității coloanei vertebrale. Corticoterapia nu mai
este indicată în tratarea leziunilor spinale.
Traumatisme maxilo-faciale
Tipuri de leziuni maxilofaciale:
 fracturi dento alveolare
 Le Fort 1: pacientul prezintă echimoze multiple la nivelul șanțurilor nazo-geniene

și labo-geniene. Fața poate apărea alungită. Apariția hematomului la nivelul
palatului determină obstrucție de căi respiratorii.
 Le Fort 2: aspect de “dished face” din cauza deplasării maxilei în jos și înspre
posterior. Pot apărea deprimări la nivelul marginii osoase infraorbitare, maxila
flotantă, hematoame periorbitale (bi sau unilateral), epistaxis, ștergerea
reliefului oaselor nazale, edem facial care se instalează rapid și e deseori sever.
 Le Fort 3: aceleași aspecte ca și în cazul fracturile Le Fort 2 dar au în plus:
edem facial sever, hemoragie faringiană care poate compromite calea
respiratorie și poate precipita apariția șocului, aplatizarea osului zigomatic,
deprimări la nivelul articulației fronto-zigomatice, nivele papilare inegale.
 Fracturi naso-etmoidale: telecantus, deprimarea articulației naso-frontale,
rinolicvoree etc.
 Fracturi de os zigomatic, orbital, frontal, de mandibulă etc. Fractura bilaterală

de mandibulă are o trăsătură specifică și anume pierderea suportului osos
(mandibulă instabilă) ce lasă limba să obtrucționeze calea respiratorie. În

această situație, fie fragmentul de os se readuce în poziție inițială, fie limba va
fi tracționată ușor cu o pensă sau fir de sutură.
Abordarea pacientului:
! Leziunile maxilofaciale sunt impresionante prin aspectul dismorf iar salvatorul trebuie
să fie pregătit să iși păstreze concetrarea.
! Trebuie ținut cont de o posibilă leziune de coloană cervicală asociată: se impune

montarea gulerului cervical.
A airway: pentru eliberarea căi aeriene se recurge la subluxația mandibulei și

aspirarea conținutului sangvinolent din cavitatea bucală.
În cazul în care se exclude posibilitatea existenței unei fracturi cervicale, pacientul va

fi așezat în șezut, corpul ușor aplecat înainte și montată o sondă Yankauer pentru a
evita aspirarea/ingestia de sânge.
B breathing: se evaluează respirația (PAS) iar pentru menținerea permeabilității

căilor respiratorii se recurge la IOT; e CONTRAINDICATĂ intubația nazotraheală la
pacienții cu fracturi faciale de etaj mijlociu întrucât poate avea ca rezultat intubația
nazocraniană sau hemoragie nazală dramatică(! e contraindicata si montarea sondei
naso-gastrice din aceleasi considerente) . Poziția tradițională de decubit pentru IOT
poate fi imposibilă în cazul unui maxilar distrus care comprimă căile respiratorii, în
această situație, soluția de dezobstrucție fiind intubarea din decubit lateral.
C circulation: se instalează abord venos periferic, minim 2 căi; acești pacienți

rar dezvoltă șoc iar dacă apare hipotensiune trebuie căutată altă sursă de hemoragie.
Sângerarea maxilofacială se controlează prin presiune, epistaxisul prin aplicarea de
presiune pe narine; se evită pensarea vasului deoarece pot fi lezate structuri
importante precum nervul facial); în cadrul fracturilor tip Le Fort, sângerarea de obicei
se oprește după reducerea manuală a fracturii.
Inspecție: față elongată și aplatizată, asimetrie, aplatizarea pomeților (fracturi de

os zigomatic), deviație nazală, nivele papilare inegale, rinolicvoree.
Palpare: se palpează relieful osos facial în mod sistematic și simultan pe ambele

părți; se caută deformări osoase, crepitații, mișcări anormale, apariția durerii,
anestezii locale; se acordă o importanță deosebită ochilor și se ține cont de triada:
motilitate extraoculară limitată, acuitate vizuală limitată, câmp vizual limitat.
Traumatismele toracice rapid letale

*mortalitate în creștere, mai ales în rândul tinerilor
*jumătate din decese au loc în primele momente de la producerea traumei
Etape
1)Pregătirea – personal și material
2)Evaluarea primară – identificarea și managementul simultan a leziunilor

amenințătoare de viață
Etape:
A. Eliberarea si protezarea cailor aeriene cu controlul coloanei cervicale
B. Evaluarea si controlul respiratiei
C. Evaluarea si controlul circulatiei
3)Evaluarea secundară – va fi efectuată când evaluarea primară este completă,

resuscitarea a fost initiată, reevaluarea funcțiilor a fost efectuată iar funcțiile vitale
ale pacientului încep să revină la normal
PACIENT
Evaluare primară
Managementul leziunilor rapid letale
Reevaluare primară
Evaluare secundară
Traumatismele toracice rapid letale:
- pneumotoracele sufocant
- pneumotoracele deschis
- hemotoracele masiv
- voletul costal
- tamponada cardiacă
Pneumotoracele sufocant
- reprezintă pătrunderea aerului în cavitatea pleurală, fapt ce poate apărea în urma unei
rupturi bronşice sau a unei plăgi la nivelul plămânului
- clinic: - agitaţie, sete de aer, senzaţie de sufocare, dispnee
- tahicardie, hipotensiune
- cianoză
- jugulare destinse, deplasarea contralaterală a traheei
- tratament: pe baza suspiciunii clinice!

1. Toracostomie cu ac : se introduce un ac cu diametru mare 14 G (/branulă)
în spaţiul 2 intercostal, linia medio-claviculară, deasupra coastei 3 (pentru a evita
lezarea mănunchiului vasculo-nervos intercostal).
2. Drenaj pleural aspirativ sau cu valvă Heimlich
3. Dacă se agravează insuficienţa respiratorie datorată pneumotoracelui,
pacientul va fi intubat şi ventilat
Pneumotoracele deschis
- este un traumatism toracic ce prezintă soluţie de continuitate ( o plagă penetrantă

mare la nivelul toracelui); practic în acest tip de leziune cavitatea toracică comunică cu
aerul atmosferic.
- astfel se produce: colabarea plămânului, deplasarea mediastinală, colabarea venelor
mari ( scade întoarcerea venoasă), disfuncţie cardiacă
- clinic: - dispnee, cianoză, silentium respirator
- tahicardie
- şoc
- durere, tuse , agitaţie
- aerul intră şi iese zgomotos prin plagă (traumatopnee)
- emfizem subcutanat
- tratament: 1. Pansament ocluziv fixat pe 3 laturi ( va avea funcţia unei valve
unidirecţionale care lasă aerul sa iasă în expir, dar nu îl lasă să pătrundă în inspir, astfel
nu se mai acumulează aer în cavitatea pleurală)
2. Inserarea unui dren toracic, dar nu prin plagă
3. Pacientul va fi mai apoi intubat, ventilat şi resuscitat volemic
Hemotoracele masiv
- reprezintă acumularea în cavitatea pleurală a ≥ 1,5 L de sânge în cavitatea pleurală, ca

urmare a unor leziuni la nivelul parenchimului pulmonar , arterelor intercostale →
insuficienţă respiratorie, tulburări hemodinamice
- patogenie: hemotoracele e rapid letal prin trei mecanisme:
1. Hipovolemia acuta
2. Colapsul pulmonar care duce la hipoxie
3. Compresiunea pe vena cava și pe parenchimul pulmonare ducând la creșterea
rezistenței vasculare pulmonare
- clinic: - tegumente palide
- dispnee marcată
- hTA, tahicardie, colabarea venelor gâtului ( şoc)
- tratament: - resuscitare volemică !!
- introducerea unui tub de dren 32-36 Fr pe linia axilară anterioară
- pacientul va fi mai apoi intubat şi ventilat
- monitorizarea cantității de sânge pierdut prin intermediul tubului de dren
Voletul costal
- reprezintă fractura în două locuri a cel puţin 3 coaste învecinate
- caracteristice acestui tip de traumatism toracic sunt mişcările respiratorii paradoxale

faţă de restul toracelui
- asociere frecventa cu: contuzia pulmonara, pneumotorax, hemotorace
-patogenie: • hipoventilație ← durere
• hipoxie ← contuzie pulmonara
- clinic: - dispnee, cianoză, şoc, durere
- adoptarea poziţiei antalgice: pacientul stă aşezat pe partea lezată
- crepitaţii osoase în focarele de fractură
- tratament: - fixarea voletului cu ajutorul unui bandaj extern cu comprese şi leucoplast
- în caz de agravare a insuficienţei respiratorii pacientul va fi intubat şi

ventilat corespunzător
- reechilibrare volemică
- analgezie
Tamponada cardiacă
- reprezintă acumularea de sânge în spaţiul pericardic ca urmare unor plăgi toracice

penetrante sau nepenetrante
- cu fiecare sistolă cantitatea de sânge ce se acumulează între foiţele pericardice
creşte, astfel că este împiedicată întoarcerea sângelui la inimă prin venele cave,
ventriculii nu se mai pot expansiona şi apare insuficienţa cardiacă
- clinic: TRIADA BECK - hTA, distensia jugularelor, zgomote cardiace asurzite
- tratament: 1. Pericardiocenteză - paraxifoidian se inseră un ac de lungime şi diametru
mare, conectat la un robinet şi o seringă , aspirându-se progresiv sângele din sacul
pericardic.
2. Resuscitare volemică
3. În caz de urgenţă, pacientul va fi intubat şi ventilat corespunzător.
Traumatisme abdominale
Mai mult de jumătate din decesele prin traumatisme sunt

determinate de un management defectuos al traumei abdominale.
Leziunile abdominale trebuie suspectate la toţi pacienţii cu traumă
majoră.
Clasificarea traumatismelor abdominale

1. Traumatisme închise
-produse prin :
 Accidente rutiere
 Căderi de la înălţime
 Accidente de motocicletă/bicicletă
 Agresiuni
 Sindroame de strivire cauzate de accidente de muncă
Traumatism abdominal închis
2. Traumatisme deschise(penetrante)
-produse prin :
 Arme de foc
 Arme albe
 Obiecte ascuţite
-Atenţie ! Examinarea externă a plăgii poate subestima

afectarea internă şi nu poate define traiectoria obiectului
penetrant
Traumatism penetrant prin înjunghiere
Evisceratie
Fiziopatologie
Traumatismele abdominale deschise
Agentii vulneranti responsabili pentru acest tip de leziuni

abdominale sunt variati: cutite, arme, cioburi de sticla, foarfece etc.
Ficatul si intestinul subtire sunt de obicei cele mai afectate in

leziunile prin injunghiere. In leziunile prin impuscare, ordinea, in
functie de frecventa, a organelor lezate este: intestin subtire, colon,
ficat.
Majoritatea leziunilor abdominale prin injunghiere sunt

localizate la nivelul cadranelor superioare, in cadranul stang mai
frecvent decat in cel drept. Sunt multiple in 20% din cazuri si implica
si toracele in 10% din cazuri. O mare parte din aceste traumatisme
nu sunt insotite si de leziuni intraperitoneale si incidenta variaza
proportional cu directia de intrare in cavitatea peritoneala.
Sindroame clinice
La traumatizatii abdominali cu interesare viscerala, de regula, apar

manifestari clinice prin:
• sindrom de hemoragie interna (intraperitoneala sau
retroperitonealA) manifestat prin hipotensiune, tahicardie, paloare,
transpiratii reci, cu sau fara pierderea constiintei. Apare in leziunile
sangerande;
• sindrom de iritatie peritoneala, apare in momentul in care un
organ cavitar s-a rupt in cavitatea peritoneala si a deversat
continutul in aceasta. Clinic se manifesta prin aparare si contractie
musculara, durere intensa;
• sindrom mixt, in cazul prezentei concomitente a semnelor de
hemoragie interna cu cele de peritonita;
• sindromul complex, in cazul cointeresarii traumatice si a altor
segmente ale corpului ce potenteaza si amplifica simptomatologia
abdominala.
Traumatismul abdominal poate genera si leziuni viscerale abdominale

cu manifestari clinice tarzii. Acestea sunt:
• Hemoragie interna in doi timpi:

- se constituie un hematom mare hepatic sau splenic;
-se rupe hematomul provocand hemoragie interna.
• Peritonita in doi timpi:

- necroza peritoneala;
- deversarea lichidului.
• Ruperea sau dezinsertia mezenteriului, care conduce la

necroza, perforare si peritonita in doi timpi;
• Ocluzie intestinala in doi timpi, care consta in ruperea

mezenteriului abdominal, hernierea ansei interstitiale, strangulare,
ocluzie intestinala prin eventratia posttraumatica sau herniere
interna;
• Abcese intraperitoneale tardive, manifestate prin sangerare

mica, supra-infectare, abces subfrenic a fundului de sac Douglas
(febra, durerE);
• Pancreatita acuta posttraumatica, cand pancreasul este

zdrobit, pacientul are durere foarte mare in bara, greata, varsaturi,
aparare musculara, cresterea amilazelor din sange si urina.
Tehnici de diagnostic a leziunilor abdominale

1. Evaluarea abdominală (examenul clinic)
A. După un traumatism închis
Cel puţin următoarea categorie de pacienţi ar trebui să fie evaluaţi :
1. Prezenţa durerii, sensibilităţii sau distensiei abdominale

2. Mecanismul de rănire şi detaliile prespitaliceşti sugerează

potenţialul de lezare
3. Leziune a toracelui inferior sau pelvină
4. Coliziuni de mare viteză, sau după care vehiculul a fost
considerabil deformat
5. Accidente auto soldate cu morţi, sau răniţi grav
6. Leziuni neprotejat
7. Prezenţa leziunilor evidente
8. Nivel scăzut de conştienţă/simţuri modificate
Medicamente care acoperă durerea
Managementul respectă algoritmul ABCDE – toţi pacienţii cu

suspiciune de traumă abdominală – evaluare secundară.
Tehnică :
Inspecţie : escoriaţii, echimoze, distensie, hematoame, plăgi,

inspecţia evisceraţiilor
Palpare : durere, apărare musculară, crepitaţii, mase abdominale,

tuşeu rectal.
B. După un traumatism deschis(penetrant)
Tehnica :
Inspectie
Explorarea locală a plăgii – aceasta este o procedură chirurgicală ce

necesită instrumente corespunzătoare şi anestezie locală
Lavaj diagnostic peritoneal

Traumatisme ale pelvisului

Cuprind :
1. Fracturi ale centurii pelvine

2. Fracturi acetabulare
-de obicei provocate de accidente auto
-frecvent însoţite de alte leziuni (ale femurului de exemplu)
3. Avulsii
-fracturile spinei iliace antero-superioare, spinei iliace antero-
inferioare, ale tuberozităţii ischiadice, ramurii pubiene
Se clasifică în :
-tip A (stabile)
-tip B (parţial stabile)
-tip C (instabile)
Examenul clinic
-simptomele şi semnele variază de la durere şi sensibilitate locală

până la instabilitate pelvină, instabilitate hemodinamică (prezenţa
hematuriei) şi şoc sever
-inspectie : edeme perineale şi pelvine, echimoze, laceraţii,

deformări, hematoame
-palpare : neregularităţi, crepitaţii, mobilitate anormală la nivelul

crestelor iliace, ramurilor pubiene şi ischiadice
-OBLIGATORIU ! tuşeu rectal pentru excluderea unor leziuni rectal

sau uretrale
Imagistică
Radiografia
-standardul de aur – esenţială în traumatisme închise
-efectuată după stabilizarea pacientului, în incidente diferite
Tomografia computerizată
-permite evaluarea tridimensionala, putând identifica şi leziunile

posterioare
Proctosigmoidoscopia, uretrografia, cistografia – esenţiale în

identificarea leziunilor asociate de rect, uretră, vezică urinară
Management şi tratament
-algorimt ABCDE şi evaluare secundară amănunţită
-imobilizare în saltea vacuum pe durata transportului
-excluderea altor surse majore de sângerare – ecografia FAST
Complicaţii ale traumatismelor pelvine

-hemoragia : cauză frecventă de deces în cazul pacienţilor cu leziuni

pelvine; sângerarea retroperitoneala este o complicaţie inevitabilă
-leziuni urogenitale – traumatismele pelvine în perioada sarcinii se

asociază cu o rată crescută de mortalitate fetală
-leziuni rectale
Tehnici de mobilizare și transport a

pacienților
Principii generale ce trebuie respectate:

- să nu înrăutăţim starea pacientului
- se realizează doar după ce pacientul a fost stabilizat
- victima se mobilizează doar când este necesar, respectiv cât este necesar
- corpul victimei să fie mobilizat ca un întreg
- se alege metoda cea mai potrivită în funcţie de situaţie astfel încât să fiţi în
siguranţă
- dacă există mai mulţi salvatori, mobilizarea se va efectua la comanda unui

singur salvator
Echipamente folosite pentru mobilizarea pacientului:

- gulerul cervical
- K.E.D. (Kendrick Extrication Device)
- atele vacuum
- salteaua vacuum
- targa-lopată
- board-ul (targa rigidă)

Gulerul cervical
- este un dispozitiv utilizat pentru susţinerea şi imobilizarea capului şi a

coloanei cervicale (vertebrele C1-C7)
- atenţie, însă, nu protejează coloana cervicală de mişcările laterale

(dreapta/stânga) ale capului
- gulerul cervical se pune la orice pacient la care se suspectează o leziune de

coloană cervicală, indiferent de mecanismul traumei ; astfel de situaţii sunt -
accidente rutiere, electrocutaţi, înecaţi, spânzuraţi, cădere de la un nivel la altul
Cum se montează?
- e nevoie de două persoane pentru a monta gulerul cervical

- când este posibil se explică pacientului manopera ce urmează a fi efectuată
- o persoană va imobiliza capul şi va menţine imobilizarea până la aplicarea
gulerului cervical
- a doua persoană va regla gulerul şi îl va aplica
- reglarea gulerului se face astfel : se măsoară cu degetele lungimea gâtului (
distanţa dintre unghiul mandibulei şi claviculă; apoi degetele se aplică pe gulerul
cervical, începând de la marginea inferioară a suportului rigid de plastic
- se face selectarea dimensiunii adecvate pentru pacient în funcţie de poziţia
degetelor pe sistemul de reglare.
K.E.D. (Kendrick Extrication Device)
- dispozitiv care se utilizează pentru extragerea victimelor din spaţii înguste

(ex. autovehicul), atunci când se află în poziţie şezândă
- imobilizează întreaga coloană, astfel că previne leziunile ulterioare ale măduvei

spinării
- pacienţii instabili necesită îngrijire medicală imediată, astfel că aceştia vor fi

extraşi rapid, fără a mai pierde timpul cu montarea K.E.D.-ului
- K.E.D. - ul se foloseşte întotdeuna împreună cu gulerul cervical!
Cum se montează?
- dacă pacientul este conştient i se va explica manopera

- se aplică gulerul cervical
- se introduce K.E.D.-ul în spatele pacientului , de sus în jos sau din lateral ;
acesta se aplică în jurul capului şi a toracelui şi se fixează cu chingi ( 2 la cap, 3
la torace, 2 la coapse )
- ordinea de fixare a chingilor : Middle Bottom Legs Head Top ( My Baby Looks
Hot Tonight)
Atela vacuum
- dispozitiv utilizat pentru imobilizarea fracturilor distale

- există mai multe mărimi, pentru diferite segmente ale membrelor (atelă de
mână, antebraţ, gambă)
- principiul de funcţionare: - atela este ca o pungă închisă ermetic, prevăzută cu
o valvă unidirecţională, în interiorul căreia există multe biluţe de polistiren
mobile ce permit atelei să se muleze în jurul membrului lezat; în momentul în
care aerul este scos din atelă prin valvă, biluţele se vor apropia unele de
celelalte şi astfel vor rigidiza atela.
Cum se montează?
- e nevoie de 2 persoane pentru montarea atelei vacuum

- se tracţionează membrul în ax, blând, se evaluează statusul neuro-vascular al
extremităţii ( culoarea tegumentului, puls distal şi sensibilitate), se mulează
atela pe membrul fracturat, se leagă chingile atelei, iar apoi se aspiră aerul şi se
opreşte tracţiunea în ax
- Atenţie ! - atela trebuie să fie adaptată segmentului lezat , adică să cuprindă
atât articulaţia proximală, cât şi cea distală de focarul de fractură
- partea distală a membrului imobilizat se va lăsa la vedere pentru a permite
evaluarea circulaţiei (pulsul)
- atelele nu se aplică niciodată peste haine !!
Salteaua vacuum
- dispozitiv utilizat pentru imobilizarea pacienţilor politraumatizaţi, cu leziuni ale

coloanei vertebrale sau fracturi ce nu pot fi imobilizate cu ajutorul atelelor ( ex.
bazin, femur)
- se utilizează obligatoriu împreună cu gulerul cervical
- principiul de funcţionare este acelaşi ca şi cel al atelei vacuum (practic e o

atelă vacuum imensă care imobilizează tot corpul )
Cum se montează?
-pacientul se aşează pe saltea ( cu ajutorul tărgii-lopată/ rigide, care apoi se

înlătură)
- salteaua se mulează în jurul pacientului , se leagă chingile, se aspiră aerul -
salteaua se rigidizează
- atenţie! - valva se va poziţiona în exterior şi la capul pacientului
Targa-lopată
- dispozitiv utilizat pentru transportul pacienţilor pe distanţe scurte, deoarece

se montează cu uşurinţă, iar manevrarea pacientului este minimă
- ţine pacientul imobilizat, în special coloana vertebrală
- nu se foloseşte pentru transportul pe distanţe lungi
Cum se montează?
- e nevoie de 4 persoane
- se măsoară targa după înălţimea pacientului
- se desface, iar cele două părţi se poziţionează lateral de victimă
- victima se va roti în ax, urmând ca cele două jumătăţi să fie poziţionate
dedesubtul acestuia
- se închide targa la cele două capete
- se asigură pacientul de targă cu ajutorul unor chingi
Targa rigidă (Board)
- targa rigidă se foloseşte în acelaşi scop ca şi targa-lopată

- spre deosebire de targa-lopată, care este confecţionată din aluminiu, targa
rigidă este din plastic, ceea ce îi conferă flotabilitate (pluteşte), astfel că este
foarte utilă în cazul pacienţilor înecaţi.
Cum se utilizează?
- din nou, e nevoie de 4 persoane

- se poziţionează targa lateral de pacient
- se efectueză întoarcerea pacientului în ax
- se introduce targa sub victimă
- se fixează capul suplimentar pe targă cu ajutorul unui dispozitiv special anexat
tărgii
- se asigură pacientul de targă prin chingi
Ecografia FAST
Examinarea FAST (Focused assessment with sonography for trauma) este o aplicație a ecografiei
țintită pe abdomen și torace, al cărei scop este detectarea colecțiilor lichidiene din pericard,
pleură și peritoneu. Este o alternativă la alte investigații imagistice (CT), care poate fi integrată
în evaluarea secundară a pacientului. Are avantajele de a fi rapidă (o examinare standard durează
2 minute), neinvazivă, reproductibilă și disponibilă ”la patul pacientului” (ambulantele de terapie
intesivă mobilă și serviciile de primiri urgențe sunt dotate cu aparate pentru ecografie).
În ultimii ani a fost dezvoltată o extensie a protocolului FAST (E-FAST) care presupune și
examinarea cavității toracice, permițând diagnosticul pneumotoracelui, hemotoracelui și leziunilor
de diafragm.
Indicații:
 Trauma abdominală: examinarea pacienților cu suspiciune de traumatism închis abdominal
în timpul evaluării inițiale; urmărirea în evoluție a hemoperitoneului; examinarea
pericardului în plăgile penetrante ale abdomenului superior
 Trauma toracică (hemopericard, hemotorace)
 Gravide
Când este examinarea FAST utilă?

 Pacienți instabili hemodinamic, cauză incertă de șoc
 Pacienți care au nevoie de o procedură de urgență (pericardiocenteză)
 Pacienți care au suferit un traumatism penetrant cu traiectorie neclară, plăgi la nivelul
abdomenului superior sau toracelui
Limite:
 Detectează lichidul intraperitoneal, dar poate omite leziunile de ficat sau splină
 Dificil de interpretat la obezi
 Emfizemul subcutanat împiedică examinarea
Tehnica:
Ecografia FAST constă în examinarea a 4 ferestre cu scopul identificării prezenței fluidului în
pericard și/sau peritoneu. Pe imaginea ultrasonografică lichidul apare colorat în negru (imagine
transonică). Pot fi detectate colecțiile de peste 100-250 ml lichid liber.
Fereastra perihepatică detectează imagini ale segmentelor posterioare ale lobului hepatic
drept, diafragmului, rinichiului drept, lichidului din spatial Morison (spațiul hepato-renal),
din spațiul subfrenic drept și din spațiul pleural drept. Pentru a mări sensibilitatea
examinării de a detecta lichid în spatial Morison pacientul poate fi plasat în poziția
Trendelenburg.
Fereastra perisplenică relevă imagini ale splinei, rinichiului stâng și lichidului din recesul
spleno-renal, spațiul pleural stâng și subfrenic.
Pentru a vizualiza fereastra pelvină este necesar ca vezica urinară să fie plină. La bărbați
se poate evidenția lichid în spațiul recto-vezical; la femei în fundul de sac Douglas, posterior
de uter.
În fereastra pericardică pot fi vizualizate: pericardul, cordul, lobul hepatic stâng.

2. Fereastra perisplenică
1. Fereastra
perihepatică
1 2
FAST
4 3
4. Fereastra pericardică 3. Fereastra pelvină

Traumatismele membrelor
Leziuni traumatice ce implică oase, articulații, ligamente, mușchi, vase de

sânge și nervi. Includ contuzii, plăgi, luxații, entorse, fracturi și leziuni complexe
(amputație, strivire). Depinzând de seviritate pot pune în pericol viața sau pot da
durere semnificativă și dizabilitate pe termen lung. Au potențial mare de
hemoragie (șoc hemoragic) mai ales în cazuri cu leziuni multiple.
Oricât de dramatice par aceste traumatisme, nu trebuie să distragă atenția de

la leziuni mai puțin vizibile dar amenințătoare de viață, astfel managementul
pacientului cu traumatisme ale membrelor trebuie să respecte ordinea generală
de evaluare a pacienților (referință evaluarea pacienților).
În cadrul evaluării primare se identifică leziunile de membre care pun în

pericol imediat viața pacientului:
 hemoragie activă dintr-un vas mare

 leziune severă de membru produsă prin strivire
 fractură deschisă, severă, la nivelul oaselor mari
 amputație proximală de membru
 fracturi multiple ale extremităților
În cadrul evaluării secundare se identifică leziunile care pun în pericol

integritatea și
funcționalitatea membrelor:
 ischemia arterială
 sindromul de compartiment
 fractura deschisă
 luxația
Fracturi
Leziuni traumatice care produc întreruperea continuității osoase.
În funcție de starea tegumentelor supraiacente se disting:
 fracturi închise → tegumentele rămân intacte
 fracturi deschise → există o soluție de continuitate la nivelul

tegumentelor
Diagnosticarea fracturilor în cadrul evaluării pacientului include identificarea
semnelor clinice de probabilitate și de certitudine.
Semne de probabilitate (se suspicionează prezența unei fracturi):
 durere la nivelul focarului de fractură, accentuată la tentativa de

mobilizare a membrului
 tumefierea și deformarea regiunii traumatizate
 zone de echimoză și hematoame
 impotența funcțională a membrului
 poziția vicioasă a membrului și scurtarea acestuia (deplasarea
fragmentelor osoase)
Semne de certitudine (confirmă prezența fracturii):
 prezența crepitațiilor osoase în focarul de fractură

 mobilitate anormală la nivelul focarului
 întreruperea continuității osului afectat
 netransmiterea mișcării dinspre capătul distal al osului fracturat către
capătul proximal
 evidențierea fragmentelor osoase (sub sau prin piele)
Managementul pacientului cu fracturi:

Evaluarea stării de conștiență
A- evaluarea și menținerea permeabilității căii aeriene
B- evaluarea și optimizarea respirațiilor și oxigenării pacientului
C- evaluarea circulației
 acces venos periferic, reumplere volemică în funcție de TA și cantitatea
de sânge aproximată ca fiind pierdută
 hemostază provizorie
D- evaluare neurologică
E- identificarea focarelor de fractură și evaluarea statusului neurovascular al

fiecărei extremități
F- imobilizarea fracturilor cu diferite tipuri de atele (vacuum, gonflabile,
Kramer, de tracțiune etc.)
Principii de imobilizare a fracturilor:

 fracturile se imobilizează înainte de a mișca pacientul și înainte de a
începe transportul acestuia
 lungimea atelei trebuie aleasă în așa fel încât să fixeze articulațiile
situate distal și proximal față de focarul de fractură
 degetele se lasă întotdeauna în afara atelei, pentru a putea fi
monitorizată circulația distală a membrului
 imobilizarea unui focar de fractură poate fi foarte dureroasă, astfel
înaintea începerii manevrei se evaluează necesarul de antialgice
 în cazul unei fracturi deschise înaintea imobilizării se îndepărtează
hainele prin tăiere→ se irigă leziunea cu ser fiziologic→ se aplică
comprese sterile peste plagă; în aceste cazuri se efectuează și profilaxia
antitetanică
Luxații
În cazul în care sunt asociate cu leziuni vasculare majore poate fi
necesară reducerea în urgență a acestor leziuni pentru restabilirea circulatiei.
Luxația scapulo-humerală este mai frecventă la vârstnici. Imobilizarea se
face cu bandaj Dessault sau batic triunghiular. (Referință video bandaj Dessault:
http://m.youtube.com/watch?v=7OsH7P2qgMM)
Sindromul de strivire
Reacție sistemică rezultată din necroza musculară în consecința
compresiei externe prelungite a unui membru. Este cea mai severă formă de
contuzie periferică, afectând mari mase musculare. Poate include leziuni multiple
complexe.
Sindromul de compartiment
Complicație posibilă în caz de leziuni prin strivire, fracturi, plăgi
împușcate, leziuni/obstrucții arteriale. Prin creșterea tensiunii în țesutul
muscular scade perfuzia tisulară. Semnele includ cei cinci ‘P’ ai ischemiei: durere
(pain), paloare, parestezie, paralizie, scăderea/lipsa pulsului (pulselessness).
Amputația traumatică de membre

Ablație a unui membru sau unei segment de membru, leziune complexă cu
posibilitate mare de hemoragie semnificativă (șoc hemoragic).
 Incompletă → se aplică technici de hemostază și se imobilizează

împreună membrul afectat și segmentul distal.
 Completă → se aplică technici de hemostază provizorie, se
imobilizează membrul lezat, iar segmentul amputat se introduce
într-o pungă dublă de dimensiune adecvată, cu gheață carbonică în
compartimentul din exterior și se învelește cu o folie de

supraviețuire (argintiu în exterior).
Traumatismele părților moi

Contuzii (închise):
 superficiale → echimoză, hematom, serom
 profunde → musculare, osteo-articulare, capsule-ligamentare, tendinoase,
vasculare , nervoase
 mixte
Plăgi (deschise):
 contuze, escoriate, înțepate, tăiate, mușcate, împușcate, avulsii etc.
Managementul pacientului cu plăgi

Traumatismele părților moi se identifică și se tratează în cadrul evaluării
secundare, cu excepția plăgilor însoțite de hemoragie semnificativă cu alterarea
statusului hemodinamic (pierdere de 1500-2000 ml → scăderea TA, paloare,
tahicardie, tahipnee; pierdere >2000 ml → șoc hemoragic), cu necesar de
reumplere volemică rapidă și hemostază provizorie.
O plagă este recentă, dacă i se aplică tratament intr-un interval de 6-8

ore de la producere (→ plagă neinfectată), majoritatea plăgilor fiind considerate
infectate.
Hemoragia
După tipul vasului lezat, poate fi:
 arterială
 venoasă
 capilară
După sediul sângerării:
 externă
 internă
 exteriorizată (hematemeză, melenă, hematurie, epistaxis, hemoptizie)
După cantitatea de sânge pierdut:

 mică (≤ 500 ml, parametrii fiziologici în limite normale)

 medie (500-1500 ml, agitație, amețeli în ortostatism)
 mare (1500-200 ml, paloare, tahicardie, tegumente reci, hTA, tahipnee)
 cataclismică (≥ 2000 ml, TA posibil nemăsurabilă, inconștient)
Hemostaza provizorie
• pansament compresiv → aplicarea de comprese sterile la nivelul plăgii, peste
care se strânge cu fașă sau bandaj elastic
• elevarea membrului afectat (în cazul traumatismelor la nivelul extremităților)
• compresiune digitală în plagă → eficientâ dacâ se poate comprima direct un vas

de sănge de la nivelul plăgii
• compresiune pe axul arterial principal al membrului lezat → compresiune la

distanță de plagă (axilă- braț, regiunea inghinală- membrul inferior)
• aplicarea garoului (amputație de membru, leziune de vas mare) → doar în cazul

în care nu s-a putut realiza hemostaza prin alte metode; nu poate fi menținut mai
mult de două ore, de aceea se notează ora aplicării și se slăbește din 30 în 30 de

minute pentru a permite irigarea membrului subiacent.
Pansamente
Înainte de a se aplica pansamentul se efectuează o toaletă locală a plăgilor
folosind apă oxigenată, irigare cu ser fiziologic și soluții antiseptic pe bază de
iod sau clorhexidin.
Plăgile feței și ale scalpului, cap

Se controloează hemoraia prin presiune directă în plagă apoi bandaj în jurul
capului. Dacă sunt plăgi însoțite de fracturi osoase sau leziuni cerebrale cu
fragmente osoase sau țesut cerebral vizibil, se pansează necompresiv!
Nas, bărbie, ochi, urechi
Se utilizează pansament ‘în praștie’.
Ochi
Corpii străini se imobilizează cu un pahar de hărtie, se acoperă și celălalt ochi.
Gât
Presiune direct, apoi aplicarea bandajului. Se suspicionează leziuni ale căilor

aeriene sau ale coloanei vertebrale!
Torace
Plăgi deschise- pansament ocluziv. Penetrante- pansament lipit doar pet rei
laturi.
Abdomen
Pansament fixat pe toate cele patru laturi. În caz de eviscerație se va folosi

pansament steril îmbibat în ser fiziologic.
Membre
În cazul plăgilor produse de un corp contondent, care se află încă în plagă,

se lasă corpul străin pe loc și se imobilizează în poziția găsită!
Suportul vital bazal la gravidă

Femeia gravidă prezintă anumite particularități care modifică abordarea acesteia în
cadrul suportului vital bazal
În funcție de progresia sarcinii apar anumite modificări fiziologice reprezentate de:
 incompetența sfincterului gastroesofagian

 creșterea presiunii gastrice
 complianța toracică redusă
 deplasarea cranială a conținutului pelvin și abdominal
 ascensionarea diafragmului
 creșterea frecvenței respiratorii
 reducerea capacități pulmonare
 creșterea necesități de oxigen

 creșterea debitului cardiac
 creșterea volumului sanguin
 creșterea metabolismului
 după saptamana 20 de gestație în decubit dorsal uterul incepe sa pună presiune
pe vasele mari
Pași de urmat în cadrul suportului vital bazal sunt aceași ca și la capitolul de BLS dar
intervin modificări pe baza particularități femeii gravide. Astfel:
 crește riscul de regurgitare datorită creșterii presiunii gastrice și

incompetenței sfincterului gastroesofagian
 deplasarea craninană a organelor abdominale, pelvine și ascensionarea
diafragmului necesită efectuarea compresilor toracice la nivelul mediosternal
 datorită scăderii rezervei pulmonare și creșterea necesități de oxigen poate fi
necesară o presiune mai mare de insuflare
Cea mai mare dificultate în resuscitarea gravidei o pune mărimea uterului care după
săptămana 20 de gestație pune presiune pe vasele abdominale mari, aorta și vena cavă
inferioara.
Aorta abdominală este relativ protejata datorită

peretelui muscular gros de asemenea aceasta irigă
jumatatea inferioară a corpului cu impact mai mic
asupra supraviețuirii pacientei. Pe cand vena cavă are
un perete subțire ușor compresibil și furnizează sănge
de la jumatatea inferioară a corpului spre inimă
scăzand foarte mult reintoaracerea venoasă daca este
obstructionată.
Din aceste motive compresile toracice la gravidă se

efectuează în semidecubit lateral stang cu spatele
inclinat la 30 de grade fată de planul solului. În lipsa materialelor de specialitate acesta
se poate obține în mai multe feluri. Cu ajutorul a 2-3 scaune cu spătar răsturnate astfel
incat partea superioară a spătarelor sa atingă podeaua, gravida fiind sprijinită pe partea
stanga a acestora.
O a două metodă necesită mai multi oameni care vor

sprijini pe coapse femeia gravidă asezată pe partea
stanga. Unul dintre ei poate mobiliza uterul spre lateral
pentru a elibera vena cavă inferioară de sub presiunea
uterului
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC286253/
Suportul vital bazal la hipotermic

Hipotermia apare cănd temepratura centrală scade sub 35 de grade și variază de la
 usoară 32-35
 medie 30-32
 severă < 30
Clinic hipotermia se manifestă prin:
 puls lent
 tensinune scăzută
 pupile dilatate
 status mental alterat
Toate aceste caracteristici pot mima moartea de aceea verificarea respirației la un
pacient hipotermic trebuie facută cu atenție și pe o durata de maxim 30 de secunde.
Scăderea metabolismului la hipotermici are un efect protector asupra creierului astfel:

“Pacientul nu este mort pană cand nu este cald și mort” excepția de la această regula
este în cazul pacientilor cu leziuni letale evidente și la care corpul este asa de inghetat
ca nu se poate efectua resuscitarea.
Încălzirea pacientului trebuie să fie facută treptat în prima fază el trebuie îndepartat
din mediu, hainele ude trebuie îndepartărtate și ele, preferabil prin tăiere pentru a
mobiliza cat mai puțin victima.
Pentru a minimaliza pierderile de căldură se poate folosi folia de supravietuire cu partea

reflectorizanta spre pacient și partea aurie spre exterior. În lipsa ei se pot folosi și
pături obișnuite.
Încalzirea activa se poate face cu perfuzi încălzite, sticle de apa încalzite plasate în
axila la nivelul capului gatului și în regiunea pelvină.
Urgentele Pediatrice
1. Suportul vital de baza
2. Obstuctia cailor aeriene superioare
3. Suportul vital avansat
Suportul vital de baza
Obiective:
 Incurajarea cursantului (student la medicina) in acordarea primului ajutor

pediatric in situatii de urgente.
 Intelegerea si punerea in practica a manevrelor de prim ajutor pediatric, in lipsa
unor dotari avansate.
 Adaptarea suportului vital de baza la anatomia si fiziologia copilului.
Pentru o buna intelegere a acestui capitol, este necasar sa intelegeti si sa cunoasteti

manevrele de resurscitare, de baza, aplicate la adult. Acest capitol nu reia manevrele de
resurscitare ci se axeaza asupra particularitatilor copilului si asupra adaptarilor
necesare la pacientul pediatric.
Inainte sa incepeti acest capitol, alocati cateva minute pentru a intelege si a cunoaste
protocolul de BLS pediatric de mai jos. Acesta va va oferi o vedere de ansamblu asupra
suportului vital de baza pediatric.
Fig.1 Suport vital de baza pediatric
Notiuni legate de pediatrie
Pacientul pediatric este incadrat in urmatoarele grupe de varsta:
 Nou-nascut: 0-28zile
 Sugar: 28zile-1an
 Copil: 1an-pana la instalarea pubertatii
In acest capitol vom trata doar sugarul si copilul.

Secventa acordarii ajutorului medical urmareste algoritmul ABC, la fel ca la adult. In

acest capitol vom sublinia modificarile necesare grupei de varsta.
A-calea aeriana
 Starea de constienta a copilului: se scutura usor copilul, se striga sau se

stimuleaza planta piciorului.
 Daca raspunde, se lasa copilul in pozitia gasita si se cheama ajutor.
 Daca NU raspunde se intoarce pe spate si se deschide calea aeriana
(hiperextensie sau subluxatia mandibulei in caz de trauma sau nereusita primei
metode; vezi la adult).
MODIFICARI NECESARE LA SUGAR!
 Capul se va adduce in pozitie neutra prin plasarea unui scutec sau prosop sub umerii sugarului.
Aceasta manevra este necesara datorita proeminentei occipital la aceasta grupa de varsta, care
determina flexia barbiei pe torace si obstructia cailor aeriene.
Fig.2 cai obstruate Fig.3 cai deschise
B-respiratia
 Verificarea respiratiei se face ca la adult, prin metoda PAS care nu trebuie sa

depaseasca 10s; vezi BLS adulti
 Daca respira normal se aseaza in pozitia laterala de siguranta (la copil, manerva
se efectueaza ca la adult iar la sugar se pune o patura la spatele sugarului) si se
cheama ajutor. La 30 de minute

Fig.4 trebuie
Poziti laterala schimbata
a sugarului partelape care este asezat
cu patura
copilul. spate
 Daca nu respire, se indeparteaza obstacolele evidente din caile aeriene si se

administreaza 5 ventilatii salvatoare (la pacientul pediatric cea mai frecventa
cauza de stop cardiac este hypoxia).
 Ventilatiile se efectueaza, gura la gura, cu calea aeriana deschisa (prin manevrele
mai sus mentionate, adaptate la grupa de varsta). Insuflarea nu trebuie sa
dureze mai mult de 1-1,5s. Verificam eficacitatea ventilatiei prin urmarirea
expansiunii cutiei toracice in expir si revenirea la normal odata cu incetarea
acestuia.
C-circulatia
 Dupa efectuarea celor 5 ventilatii salvatoare, timp de 10s, se cauta semen de

viata (orice miscare, tuse, respiratii normale)
 In lipsa semnelor de viata se incep compresiunile toracice. Acestea se

efectueaza cu un raport compresiuni:ventilatie de 15:2 si cu o frecventa de
100-120/minut. Pentru un masaj efficient, toracele trebuie comprimat cu 1/3
COMPRESIUNEA TORACICA
 Indifirent de varsta, compresiunea se efectueaza in jumatatea inferioara a sternului (identificati

apendicele xifoid si efectuati compresiunile la un deget latime de acesta, pentru a evita
compresiunile abdominale)
 La sugar, compresiunile toracice se vor efectua cu doua degete. Daca sunt 2 salvatori,
compresiunile se vor efectua prin metoda incercuirii (ambele police pe jumatatea inferioara a
sternului, cu varfurile indreptate spre capul copilului iar celalalte degete cuprinzand toracele),
intre timp, celalalt salvator va executa ventilatia.
Fig.5 Compresiuni sternale Fig.6 Compresiuni sternale

effectuate la un sugar. effectuate la un sugar, de
Observati prosopul de sub catre 2 salvatori. Observati
umeri. prosopul de sub umeri.
 La copilul peste un am, compresiunile se vor executa ca la adult dar salvatorul va folosi o singura
mana. Raportul va corespunde pacientului pediatric (15:2).
Fig.7 Compresiuni toracice

effectuate la un copil
peste un an.
din diametrul antero posterior a cutiei toracice.

Obstructia cailor aeriene superioare
Pentru a parcurge acest capitol, trebuie sa intelegeti si sa cunoasteti tratamentul

obstructiei cailor aeriene cu corp strain, la adult si suportul vital de baza, pediatric.
In acest capoitol vom explica particularitatile la sugar (copil sun un an).
protocolul de evaluare a severitatii obstructiei.
Fig.1 Protocol de evaluare a severitatii obstructiei

caii aeriene superioare, la pacientul pediatric.
Loviturile interscapulare
 La sugar pentru a efectua loviturile interscapulare trebuie pozitionat copilul in

decubit ventral cu capul in jos. Salvatorul cu o mana trebuie sa sustina copilul
(intreg corpul) iar cu cealalta mana va executa lotiturile interscapulare. Pentru
sustinerea corecta a copilului, se aseaza toracele pe antebrat, policele aceleiasi
maini se plaseaza pe unghiul mandibulei si indexul si mediusul pe celalalt unghi

mandibular in asa fel incat sa nu comprimati tesuturile moi. Sprijiniti cotul pe
coapsa.
Fig.2 Lovituri interscapulare effectuate

la sugar. Observati pozitia decliva a
capului, sustinerea capului si sprijinirea
cotului pe coapsa.
 Loviturile interscapulare la copilul peste un an se efectueaza la fel ca la adult.

Vedeti capitolul de BLS la adulti.
Compresiunile toracice
 La sugar nu se indica compresiunile abdominale deoarece cauzeaza traumatisme

de organ. De aceea se vor efectua compresiuni toracice prin apasarea cu doua
degete a sternului, in jumatatea inferioara. Compresiunile trebuie effectuate
mai brusc si mai rar fata de compresiunile din RCP.
Fig.3 Compresiuni toracice effectuate la

sugar. Observati pozitia decliva a capului
si sustinerea capului.
 La copilul peste un an se pot efectua compresiuni abdominale. Acestea se

efectueaza la fel ca la adult. Vedeti capitolul de BLS.
Suport vital avansat pediatric
Pentru a parcurge acest capitol, trebuie sa intelegeti si sa cunoasteti suportul vital de

baza pediatric si suportul vital avansat la adult.
In acest capoitol vom explica particularitatile la sugar si copil.
protocolul de support vital avansat pediatric de mai jos.
A-calea aeriana
 Vedeti capitolul de support vital de baza pediatric pentru deschiderea caii

aeriene.
B-respiratia
 Trebuie asigurata ventilatia si oxigenarea pacientului pediatric in SCR. Aceasta

se asigura prin ventilatie cu masca si balon, metoda cea mai utilizata in
prespital, sau prin intubatie oro-traheala. A dou-a metoda este mult mai dificila
de efectuat la copil, insa este cea mai buna metoda de protejare a caii aeriene
inpotriva aspitatie.
C-circulatia
 Odata incepur suportul vital de baza este necesara monitorizarea cardiac

pentru stabilirea ritmului cardiac. Ritmurile cardiace la pacientul pediatric sunt
impartile in socabile si ne-socabile, la fel ca la adult. Ritmurile socabile se
defibrileaza cu o energie de 4J/kg.
 Accesul vascular este sential pentru administrarea medicatiei. Se incearca
montarea unei branule. Se admit maxim trei incercari. Dupa trei esuari, se
recurge la abord intra osos. Acesta din urma este comparabil, ca eficienta, cu un
cateter venos central. Tehnica de abord intra osos este la fal ca si la adult. Acul
se plaseaza la aproximativ 2 cm distal si medial de tuberozitatea tibiala, pentru a
evita cartilajul de crestere.
 Medicamentele utilizate la copil in SCR sunt Adrenalina (10 micro -g/kg) si
Amiodarona (5 mg/kg). Indicatiile acestora difera in functie de ritmul cardiac si
sunt illustrate in diagramele de mai jos.
Fig.2 Medicatia, doza si ritmul de administrare

a acesteia. Sagetile albastre reprezinta un ciclu
de masaj cardiac cu o durata de 2 min.
Fig.3 Medicatia, doza si ritmul de administrare

a acesteia. Sagetile rosii reprezinta un soc
electric exern, administrat la 2 minute interval.

URGENTE EMSS Arieseni

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

URGENTE EMSS Arieseni

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs EMSS 24-31 August 2014, Arieșeni 1

Emergency Medicine Summer School 2014

Vrem sa le mulţumim în special medicilor în calea cărora am ieşit, care prin

Coordonatori EMSS 2014:

Pneumotoracele deschis .........................40

Obstrucția cu corp străin a căilor Echipamente folosite pentru mobilizarea

Utilizarea DEA (Defibrilator Extern Gulerul cervical........................................52

Pneumotoracele sufocant ...................... 39

Ev. PRIMARĂ Nivel de conștiență

A – Airway – eliberarea căilor aeriene

Ev. SECUNDARĂ D – Disability – status neurologic

E – Exposure/Environment – expunere la factori de mediu

• Scop: Identificarea condiţiilor rapid letale !!!

Obstrucția de cale aeriană- manevre de dezobstrucție

Nivelul de constiență în sistemul AVPU ( varianta mai simplificată a scalei

Stimuli verbali: strigă domnule/doamnă sau numele pacientului

A – calea aeriana (Airway)

Evaluare, curăţare, protejare CA- HIPEREXTERNSIA CAPULUI/ SUBLUXAŢIA

!!! NICIODATĂ HIPEREXTENSIA CAPULUI la pacientul

• Nivel de conştienţă / imposibilitatea protejării CA->IOT (intubație

• P – priveşte dacă există excursii ale toracelui

• A – ascultă lângă cavitatea bucală a victimei dacă aceasta respiră

• S – simte pe obrazul tău aerul expirat de victimă

• Verificarea rapidă a calităţii respiraţiilor, a frecventei respiratorii si

• La pacienții cu respirație spontană: oxigenoterapie cu debit crescut

Ochelari nazali/canulă nazală: asigură FiO2 de maxim 0,4.

Mască simplă: asigură un FiO2 de maxim 0,4-0,6.

Mască și rezervor: asigură un FiO2 de 100%.

Mască cu nebulizator: pentru administrare de medicamente

Mască Venturi: folosită la pacienții care suferă de BPOC (bronhopneumopatie

Mască CPAP(continuous positive airway pressure):

• Respiraţie inadecvată <10/min sau superficială: se realizează ventilaţie

• Respiraţie absentă\gasping-uri: resuscitare cardio respiratorie+intubație

Intervenţii necesare imediat !!!

• - pneumotorace sufocant – decompresie pe ac

• - volet costal – stabilizare cu leucoplast lat

• - plagă toracică aspirativă – pansament pe 3 laturi

• - hemotorace – drenaj toracic

• - intubaţia bronsiei drepte – retragerea sondei

Identificarea socului hemoragic ( TA<90mmHg)

- compresele îmbibate cu sânge nu se înlocuiesc, ci se adaugă altele

-Pupile : dimensiuni, egale, reactivitate

-Glicemie : <80 mg/dl – tratează !

-! toxice/droguri/alcool (ingestie/inhalare/contaminare tegumentară directă)

-Glasgow Coma Scale (pg. 18)

-Examen motor (mişca şi simte membre ?)

Dezbrăcare rapidă completa (nu intrerupe tratamentul, nu agrava leziunile!)

Evaluare externă rapidă completă!

Protejare de hipotermie (pături, folie de supraviețuire)

Basic Life Support (BLS)

Lanțul supraviețuirii reprezintă o secvență de pași care trebuie urmați

1. Recunoaștrerea rapidă a instalării SCR și alertarea precoce a sistemelor

Se asigură siguranța salvatorului, a victimei și a persoanelor din jur. Atenție la

Evaluați starea de conștiență a victimei: se scutură ușor de umeri și se întreabă

Dacă victima răspunde, se lasă în poziția în care a fost găsită, cu condiția să nu

Dacă victima nu răspunde, se strigă după ajutor. Se poziționează victima pe

Când suspicionăm o leziune de coloană vertebrală cervicală?

La un pacient: căzut de la înălțime, accident rutier (șofer/pasager în

Menținând calea aeriană deschisă, salvatorul va încerca să stabilească

Dacă victima respiră normal: se așează în poziție laterală de siguranță

Dacă victima nu respiră sau respiră anormal: se strigă după ajutor; se

După 30 de compresiuni, se deschide calea aeriană. Se pensează părțile

Se poate efectua resuscitarea doar cu compresiuni toracice, atunci când

Resuscitarea se continuă până când: