Sunteți pe pagina 1din 2

Administrarea medicamentelor pe sondă nazogastrică şi gastrostomă

Administrarea medicamentelor pe cale enterală în cazul imposibilităţii/restricţiei de ingestie pe


cale orală.
Procedura se referă la pacienţi care au deja montată fie sonda nazogastrică, fie gastrostoma.

Indicaţii
- obstrucţie la nivel bucal sau esofagian (cancer, arsuri);
- tulburări majore de deglutiţie (paralizie, dispariţia reflexului de deglutiţie, alterare
vigilenţei).

Linii directoare
- se va evita administrarea medicaţiei la ora mesei pentru a preveni introducerea unei
cantităţi prea mari de lichide odată (peste 400 ml la adulţi);
- în cazul în care trebuie administrată şi medicaţia şi masa în acelaşi timp, se va administra
întâi medicaţia;
- dacă sonda nasogastrică este ataşată la o pungă colectoare sau sistem de aspirare, acesta
trebuie oprit şi sonda clampată, cel puţin 30 minute după administrare;
- în cazul administrării medicaţiei pe gastrostomă, se închide capătul extern al sondei şi se
poziţionează aceasta vertical, paralel cu toracele;
- se verifică pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritaţii.

Pregătirea materialelor
- medicaţia prescrisă;
- aleză;
- seringă Guyon sau seringă obişnuită de 50-60 ml;
- comprese de tifon/şerveţele de unică folosinţă;
- recipient pentru mixarea medicamentelor, dacă este necesar;
- pensă pentru clampat sonda;
- apă la temperatura corpului;

Efectuarea procedurii
- se identifică pacientul;
- se verifică prescripţia medicală;
- se spală simplu mâinile;
- se explică procedura pacientului conştient;
- se aşează pacientul în poziţie proclivă (capul şi toracele uşor ridicat) în cazul administrării
medicamentelor pe sondă nazogastrică;
- se mixează medicamentele solide şi se dizolvă cu apă;
- se aspiră în seringă soluţia medicamentoasă pregătită sau livrată ca atare;
- se verifică permeabilitatea sondei;
- se ataşează seringa la sonda nasogastrică şi se introduce lent soluţia;

9
- se administrează soluţia medicamentoasă pe sonda de gastrostomă direct din seringă sau pe
pâlnie, pacientul fiind aşezat în poziţie şezândă sau semişezândă;
- se spală sonda nasogastrică sau gastrostoma cu 30-50 ml de apă caldă pentru a îndepărta
urmele de medicament;
- se detaşează seringa şi se clampează sonda nazogastrică pentru 20-30 de minute după
administrarea medicamentelor; se astupă orificiul extern al gastrostomei şi se fixează în
poziţie verticală, paralelă cu toracele, cu o fază condusă circular în jurul abdomenului;
- se poziţionează pacientul pe partea dreaptă încă 30 min. pentru a facilita pătrunderea
medicamentelor în stomac şi pentru a preveni refluxul gastro-esofagian;
- se notează procedura în fişa de proceduri a pacientului.

S-ar putea să vă placă și