UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

FACULTATEA DE INGINERIE HUNEDOARA

CARACTERIZAREA CALITATIVĂ A DEŞEURILOR

PULVERULENTE

Prof.dr.ing. Masterand: Ilca Olimpia

Socalici Ana Virginia 2021 Grupa: I.M.D.D.I.M
 CARACTERIZAREA CALITATIVĂ A DEŞEURILOR
PULVERULENTE

Caracterizați calitativ următoarele deșeuri pulverulente:

1.Praf de oțelărie (praful de electrofiltru)
Praful de electrofiltru cuprinde mai multe surse care diferă după zona sau agregatul care este
dotat cu electrofiltre. Sursa principală de praf de electrofiltru pe fluxul de elaborare a oţelului
într-un combinat siderurgic este desprăfuirea gazelor cuptoarelor electrice de elaborare a
oţelului. Din punct de vedere al compoziţiei chimice deşeurile sunt compatibile fluxului de
producere a fontei, excepţie făcând praful de la cuptoarele electrice datorită concentraţiei mari
de Zn 3-27%. Praful de electrofiltru este, prin excelenţă foarte fin 90% sub 60 µm. Fineţea
materialelor impune limitarea reciclării prin metoda clasică de aglomerare. În schimb
granulaţia se pretează pentru peletizarea acestuia. Această caracteristică a determinat
realizarea de fluxuri de prelucrare a prafului şi peletizarea „in-situ” a acestuia dar pentru
pelete nu s-au găsit încă soluţii tehnice acceptabile pentru procesare în România.

2.Praf de furnal
Praful şi şlamul de furnal se separă din procesele de epurare a gazului de furnal rezultat în
timpul proceselor de elaborare a fontei. Gazul este evacuat la partea superioară a furnalului.
Pentru a putea fi mai apoi utilizat drept combustibil, fie în preîncălzitoarele de aer ale
furnalului, fie în alte instalaţii de ardere, gazul este captat şi supus operaţiilor de epurare şi
răcire. Aceste operaţii comportă două trepte principale:
 epurarea primară în care separarea particulelor grosiere de praf are loc fără umezire
(rezultă praf de furnal);
 epurarea secundară cu o ceaţă de apă fin pulverizată pentru îndepărtarea particulelor
fine (rezultă şlam de furnal).
Dacă concentraţia de elemente neferoase grele cum ar fi, Cu, Pb, Cd, Zn este peste limitele
admisibile de regulă în materialele folosite pe fluxul siderurgic mai indicat ar fi procesarea lor
în metalurgia neferoasă.

3.Nămol roșu
Nămolul roşu este un deşeu rezultat din procesul Bayer de rafinare a bauxitei în vederea
producerii aluminei. Procesul a fost inventat în 1897 de către Carl Josef Bayer şi este în
principiu un proces care se desfăşoară la temperatură şi presiune înaltă pentru extragerea
gibsitei (Al(OH)3) şi/sau boemitei (γ-AlO(OH)) din bauxită prin tratarea acestor constituenţi
în soluţie concentrată de NaOH (sodă caustică). Nămolul roșu este un deşeu puternic alcalin
datorită neînlăturării complete a NaOH. Compoziţia acestuia depinde de mai mulţi factori dar
în principal de compoziţia bauxitei. Tot de compoziţia bauxitei depinde şi cantitatea de nămol
roşu rezultat: între 0,33-2 t de nămol roşu pe tona de alumină produsă sau 0,4-2 t de nămol
roșu pe tona de alumină produsă. Principala problemă de mediu în afara de cantitățile
impresionante de nămol roşu produse, este alcalinitatea.

4.Cenușa de termocentrală
Cenușile de termocentrală rezultă ca deșeuri la arderea în suspensie de gaz a cărbunilor fin
măcinați în focarele centralelor termoelectrice. Ele sunt valorificate, în mod curent, pentru
proprietățile lor puzzolanice sau cimentoide, în tehnologia cimentului și a betonului.
La nivel mondial se produc, anual, aproape 500 milioane tone de cenușă de termocentrală,
iar în țara noastră haldele de cenușă însumează peste 20 milioane tone (conform datelor
statistice la nivelul anilor ʹ90).
Cenușa de termocentrală a pătruns în domeniul construcțiilor, mai întâi în SUA, la începutul
deceniului trei, ca material de umplutură și de stabilizare a pământurilor (în lucrări de
infrastructură rutieră), iar ulterior în industria cimentului respectiv a construcțiilor din beton
masiv și a elementelor din beton în general.
Prin cantitățile enorme și posibilitățile din ce în ce mai extinse de utilizare, prin promovarea
criteriilor economice, tehnice și ecologice, cenușa de termocentrală constituie un important
deșeu industrial a cărui valorificare reprezintă o necesitate națională. Țări precum SUA,
Canada, India, China, Anglia, Franța, Germania, Olanda, Belgia utilizează cantități importante
de cenuși în domenii precum:
 umpluturi în lucrările de terasamente pentru construcția drumurilor și căilor ferate
 înlocuitori de lianți (ciment) pentru stabilizarea pământurilor și a structurilor rutiere
 în industria cimentului
 pentru agregate ușoare sinterizate
 filer în mixturi asfaltice
 adaos în betoane cu aplicații dintre cele mai diverse de la construcția drumurilor,
podurilor la prefabricate de beton și construcții civile, acoperind o gamă largă a
domeniului de la betoane de clasă inferioară și materiale stabilizate la betoane de
înaltă rezistență.