TU POŢI FACE DIFERENŢA

de Tony Campolo
În toamna anului 1990 am auzit pentru prima dată pe fratele Tony Campolo
vorbind. Am fost copleşit de energia şi entuziasmul său. Mesajul lui îmi aducea o
motivaţie în plus pentru decizia pe care o luasem cu doar câteva luni înainte. Aceea de
a renunţa la oportunităţile si condiţiile unei vieţi materiale relativ sigure şi să-mi
dedic viaţa ca misionar în slujba Evangheliei pentru copii.
Stând acolo în sală, doream să-l invit să vină în România si mi-l imaginam
vorbind tinerilor. Când s-a terminat conferinţa am dorit să stau de vorbă cu el, dar
şansele-mi erau limitate. Limitat era si vocabularul meu în limba engleză.
Aşteptându-l la capătul aleii ce ducea la sala de mese l-am văzut apropiindu-
se. Continua să vorbească celor ce-l înconjurau.
Mă rugam Domnului să-mi dea un prilej special sau un semn pentru că era
înconjurat de „personalităţi si nu vedeam cum îl pot întrerupe. Când a ajuns în
dreptul meu s-a oprit. Mi s-a tăiat respiraţia: „Frate" mi-a zis el, pot să împrumut
pixul tău?"„Eu? Pix?" Domnul a răspuns cererii mele. N-a înţeles Tony Campolo care
era cererea mea.
La invitaţia de a veni în România n-a putut răspunde încă, dar Domnul ne-a
ajutat să traducem şi să tipărim una din cărţile Lui.
Dacă nu ai cele câteva ceasuri la dispoziţie să citeşti această carte atunci să nu
începi lectura ei. Fă-ţi timp s-o citeşti pentru că sunt convins că vei fi copleşit de
mesajul ei şi inima ta se va aprinde pentru Cristos.
Vei face ca realitatea să fie diferită în jurul tău.
Te rog să recomanzi această carte liderilor creştini pe care-i cunoşti în
speranţa că-i va ajuta să-şi intensifice eforturile lor mai mult pentru zidirea
„ Trupului lui Cristos", decât pentru zidirea de catedrale.
Florin Pindic-Blaj

PREDAREA: A TRECE DINCOLO DE BUNELE

INTENŢII

Predau într-o mică şcoală ce aparţine de biserică lângă Philadelfia numită

Colegiu de Est. În luna Mai vin în biroul meu studenţi, se aşează pe scaun se uită la
mine peste birou şi îmi spun cam aşa: Doctore, nu mai vin semestrul următor."
Îmi şterg ochelarii, mă uit la el printre gene, încerc să par cât mai
profesional şi-i întreb:
„Spune-mi, te rog, de ce?"
Se uită aproape toţi la mine cu o privire ciudată şi îmi răspund: „Am nevoie
de timp, doctore, am nevoie de timp."
Îmi spun atunci în gând:
Omul acesta nu a făcut nimic în ultimele şase luni - si acum are nevoie de
timp?
Ştiu ce va spune imediat după acesta. Îmi va spune „Am nevoie de timp ca să
mă găsesc."
O întreagă generaţie încearcă să se găsească şi toţi se caută în acelaşi loc;
Boulder, Colorado.
Apoi tânărul se grăbeşte şi îmi spune:
- Doctore, m-am săturat să mai joc toate aceste roluri pe care societatea îmi
cere să le joc. M-am săturat să mai fiu ceea ce prietenii mei doresc să fiu, ceea ce
biserica vrea să fiu, ceea ce părinţii mei doresc să fiu. Doresc să mă „decojesc" de
aceste
identităţi prescrise de societate. Vreau să mă „decojesc” de aceste roluri
construite de societate. Vreau să le înlătur pe toate - mă înţelegi? - şi să ajung în
centrul fiinţei mele, la esenţa personalităţii mele!
Pentru toţi aceştia am o replică simplă.
Tinere, să presupunem că după ce te „decojeşti" de toate aceste identităţi
prescrise de societate, ai să descoperi că nu eşti decât o ceapă! Să ştii că aceasta
este o posibilitate reală. Dacă decojesti toată ceapa, ce mai rămâne? Nimic. Ceapa
nu e altceva decât suma totală a cojilor ei.
Se prea poate ca personalitatea umană să nu fie altceva decât suma totală a
tuturor rolurilor pe care societatea l-a învăţat pe om să le joace. Asta înseamnă că,
după ce te „decojeşti" de toate rolurile generate de societate şi după ce faci lunga
călătorie spre lăuntrul tău, după ce ajungi la tine însuţi descoperi: „Hei, nu-i nimeni
acasă!"
Să ştiţi că este o posibilitate reală.
Există o presupoziţie obişnuită că fiecare dintre noi avem un „eu" care
aşteaptă să fie găsit. Nu cred lucrul acesta. Nu cred că există un „eu esenţial" care
aşteaptă să fie descoperit prin introspecţie.
Dacă ar exista, cineva l-ar fi găsit. Din miile de tineri care şi-au făcut timp să
se găsească, măcar unul ar fi trebuit să se întoarcă şi să spună. Doctore! M-am
găsit! Acolo în partea de Nord a Carolinei! Dar aşa ceva nu s-a întâmplat nici o
dată.
Şi asta pentru că nu există nici un eu care aşteaptă să fie descoperit.
Dimpotrivă, eul este ceva ce aşteaptă să fie creat. Şi doar într-un fel poţi crea eul:
doar într-un singur mod îţi poţi crea identitatea; există un singur mijloc prin care
poţi da sens vieţii; şi anume - predarea. Numai prin predare oamenii ajung la
identitate, la un sens şi un scop în viaţă. Şi în lumea aceasta foarte puţini sunt
predaţi cu adevărat.
De fapt, unul din puţinele locuri în care văd oameni predaţi sunt
aeroporturile. E ciudat, veţi spune, oameni predaţi pe aeroport, mă refer la discipolii
lui Hari Krishna. Îmi place de ei, cu toate că sunt tare ciudaţi. Decolez şi aterizez
mult în aeroportul din Philadelphia şi am ajuns să cunosc pe câţiva din aceştia care
stau pe acolo. De când îi cunosc, de obicei încerc să ajung eu la ei înainte ca ei să
ajungă la mine. Mă apropii de ei, îi prind în braţe, îi sărut pe obraz şi le spun„ ISUS
te iubeşte!" Lucrul acesta îi face să explodeze. Nu câştig prea mulţi convertiţi în
felul acesta, dar mă distrez. Totuşi trebuie să spun un lucru despre urmaşii lui Hari
Krishna: sunt oameni devotaţi, predaţi. În consecinţă sunt oameni care au o
identitate, o definiţie clară despre sine şi un sens al vieţii bine definit. Singura lor
problemă este că zeul lor nu este real, ei se înşeală.
Astăzi eşti chemat să-ţi dedici viaţa lui Isus Cristos. El este un Dumnezeu
adevărat. Este tot atât de adevărat ca tine. El este cu tine chiar în acest moment. El
vrea să-ţi stabileşti identitatea în El. El doreşte să ai ca scop în viaţa ta - slujirea
cauzei Lui. El te cheamă să-ţi stabileşti identitatea, înţelegând ceea ce te cheamă El
să devii. Eşti definit în măsura în care eşti predat şi eşti creştin dacă ţi-ai predat
viaţa lui Cristos.
Una din ilustraţiile mele favorite care descrie predarea este despre un
echilibrist denumit Blondin. La sfârşitul anilor 1890 a întins o sfoară peste cascada
Niagara şi apoi în faţa a zece mii de oameni a trecut de pe malul canadian al
cascadei pe malul american al ei. Când a ajuns, mulţimea a început să-i scandeze
numele „Blondin! Blondin! Blondin! Blondin!"
În cele din urmă şi-a ridicat braţele, a liniştit mulţimea şi a strigat:
„Eu sunt Blondin! Credeţi în mine?"
Mulţimea i-a răspuns strigând:
„Credem! Credem! Credem!"
Din nou s-a făcut linişte şi încă o dată a strigat către ei:
„Mă voi întoarce pe aceeaşi sfoară, dar de data aceasta vreau să duc pe cineva
în spate. Credeţi că pot face lucrul acesta?"
Mulţimea a strigat:
„Credem! Credem!"
I-a liniştit din nou şi apoi a spus:
„Cine vrea să-l iau în spate?"
S-a făcut o tăcere de moarte. Nimeni.
În cele din urma din mulţime s-a desprins un om. S-a urcat pe umerii lui
Blondin şi în următoarele trei ore şi jumătate Blondin a trecut pe funie pe malul
canadian al cascadei.
Morala istorioarei mele este clară. Zece mii de oameni au stat acolo şi au
strigat: „Credem! Credem!" Dar numai o persoană a crezut cu adevărat. A crede nu
înseamnă pur şi simplu să spui: „Accept faptele!" A crede înseamnă a-ţi pune viaţa în
mâinile acelui în care spui că crezi. Credinţa este o predare.
Cea mai serioasă problemă a bisericii de astăzi este că în timp ce ea este plină
de credincioşi, este complet lipsită de ucenici devotaţi. Oh, toată lumea crede. Oriunde
merg găsesc credincioşi. Călătorind de la un capăt al ţării la celălalt am găsit că suntem
o naţiune cu aproape o sută de milioane de oameni care se numesc născuţi din nou, dar
mă întreb câţi dintre ei sunt devotaţi. Mă întreb ce înseamnă Isus pentru ei?
Poţi merge la un bar, să coteşti pe cel de lângă tine şi să-1 întrebi: „Crezi în
Isus?" După toate probabilităţile îţi va răspunde că ei crede în Isus. Pe jumătate mort
de beat şi totuşi el crede în Isus. Dacă i-ai pune întrebări teologice, răspunsurile lui ar
fi corecte. Dar toate acestea nu înseamnă că el este creştin. Şi aceasta pentru că a fi
creştin nu înseamnă a crede ceea ce trebuie să crezi, ci înseamnă a fi predat cu adevărat
lui Isus. A fi creştin înseamnă a-ţi dărui viaţa lui Isus pentru ca El să te poată folosi,
pentru a face lucrurile pe care El vrea să le faci în lumea aceasta. Un om este creştin
când este gata să schimbe lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le schimbe.
 Eşti tu predat? Aceasta este marea întrebare. Eşti gata să faci orice doreşte Isus
să faci? Eşti gata ca să fii ceea ce Isus vrea să fii? Eşti gata să mergi oriunde vrea El să
mergi? Isus nu-ţi oferă „un har ieftin," El nu te cheamă să fii un credincios drăguţ. El
te cheamă să fii un ucenic predat.
Când eram copil am citit o carte scrisă de Sheldou. Cartea se numeşte: „Pe
urmele paşilor Lui." Cartea are o premiză simplă, a fi creştin înseamnă a te preda lui
Isus în aşa fel încât să fii gata să faci orice ar face Isus dacă ar fi în locul tău, să iei
acele decizii pe care le-ar lua Isus dacă ar înfrunta opţiunile tale. Cartea aceasta m-a
mişcat când am citit-o atât de mult încât am hotărât să-mi predau viata lui Cristos, aşa
cum a sugerat Sheldou. Am hotărât să fac tot ceea ce ar face Isus dacă ar fi în locul
meu. Urma să fac tot ceea ce ar face El. Eram hotărât.
În ziua care a urmat imediat după decizia mea, am plecat la şcoală, la Liceul
West Philadelphia. Era una din cele mai bune şcoli şi stăteam în cea mai grozavă
cameră din internat, camera 48! În camera 48 stăteau marii sportivi. Şi eu eram un
mare sportiv. As vrea să ştiţi că a fi mare sportiv nu înseamnă a fi atlet. Atleţii fac
sport, dar marii sportivi au stil. Întodeauna îţi dai seama cine este mare sportiv. Un
mare sportiv nu merge pur si simplu, ci el se mişcă. Trebuie să fii ţeapăn ca să fii mare
sportiv. Un mare sportiv merge pe coridoarele şcolii şi se aşteaptă ca fetele să se
alinieze de-a lungul pereţilor şi să cânte „Ce mare eşti!"
Toţi marii sportivi erau în camera 48. Jucătorii de fotbal, de baschet, luptătorii.
Dar pe lângă marii sportivi şi suporteri, în camera noastră mai erau patru băieţi care nu
aparţineau acestor categorii. Făceau parte din echipa de şah. Să nu mă înţelegeţi greşit
- nu toţi care joacă şah sunt ca aceşti băieţi, dar echipa de şah de la Liceul West
Philadelphia din anul acela era alcătuită doar din „nătăfleţi." Nu ştiu dacă acest cuvânt
vă comunică ceva, dar mă refer la copiii care în zile ploioase vin la şcoală cu galoşi
sau îşi aduc ujina în pungă de hârtie şi păstrează punga pentru micul dejun de mâine.
Mergând spre cameră mi-a venit în minte o întrebare simplă, dar care cerea un
răspuns urgent: dacă ar fi Isus în locul meu, cu cine s-ar împrieteni? Ar sta Isus cu
superstarurile liceului cu marii sportivi? Ar alege El să se identifice cu cei mai populari
dintre elevi? Sau s-ar împrieteni Isus cu „nătăfleţii."
Nu mi-a trebuit prea mult ca să dau răspuns la întreg şirul de întrebări. După ce
am citit Scriptura şi am aflat mai mult despre Isus, ştiam exact ce ar face Isus. Isus ar fi
prietenul celor fără prieteni. El ar sta cu cei nebăgaţi în seamă. Aşa că am hotărât să fac
ceea ce ar face El şi deci m-am aşezat lângă unul din ei. Ciudat, ne-am împrietenit şi
am rămas prieteni tot anul, de fapt până la absolvire. Aş vrea ca povestea mea să aibă
un sfârşit ca sfârşitul marilor cărţi. Aş vrea să pot să vă spun, pentru ce l-am iubit pe
acel „nătăfleţ". Dedicându-mă, dăruindu-mă lui, el a înflorit pur şi simplu. A devenit o
personalitate puternica şi dinamică. Şi, prieteni, acest „om nebăgat în seamă" este
Ronald Reagan. Istorioarele religioase nu au întotdeauna un sfârşit glorios. Dacă vrei
să-L urmezi pe Isus, fă lucrurile pe care le-ar face Isus fără să-ţi pese cum se va sfârşi.
Vei afla că primeşti bucurie dacă eşti credincios şi faci cum El îţi cere indiferent de
rezultate.
A face ceea ce Isus ar face, trebuie să fie miezul unei vieţi de creştin. A fi urmaş
a Lui Cristos înseamnă a-ţi pune întrebarea în fiecare moment al zilei: „Ce ar face Isus
dacă ar fi în locul meu - în situaţia mea?" A fi creştin înseamnă, a trăi cum a trăit Isus,
indiferent cât de greu se dovedeşte a fi o astfel de predare.
 Când începi să încerci să fii ceea ce vrea Isus, vei descoperi că te-ai dedicat unui
stil de viaţă care este mai greu decât ori ce ai încercat până atunci.
Trăirea unei vieţi creştine este incredibil de grea. De fapt când încerci să-L imiţi
pe Isus o perioadă de timp vei descoperi că nu ai calităţile necesare. Vei descoperi că
încercând să faci ceva ce Isus ar face dacă ar fi în locul tău, eşuezi mereu.
La începutul vieţii mele de creştin eşuam zi de zi, şi spuneam, Doamne, am
greşit aici şi aici şi număram greşelile. Apoi adăugam: „ Doamne, mâine va fi mai
bine."
Apoi a doua zi făceam aceleaşi greşeli pe care am promis Domnului că nu le voi
mai face. La sfârşitul zilei îngenuncheam şi mărturiseam din nou. Şi continuam tot aşa.
La un moment am ajuns că în fiecare seară mă rugam o rugăciune „ STAS."
Recent mi-am dat seama care este motivul eşuărilor mele permanente. Mi-am
dat seama de diferenţa care există între încercarea de-a trăi pentru Isus şi a-I permite
Lui să trăiască prin mine. Permiteţi-mi să o spun cu alte cuvinte. Există o mare
diferenţă între încercarea mea de a face ceva pentru El şi încercarea Lui de a face ceva
prin mine. Aţi înţeles?
Ceea ce Isus doreşte, este să intre în viaţa mea şi în viaţa ta şi să ne ajute să
facem voia Lui. El nu ne cere pur şi simplu să facem ceea ce ar face El. El se oferă să
intre în noi şi să ne aibă astfel încât să ne dea putere să facem ceea ce altfel n-am fi
niciodată în stare să facem. Este un lucru crucial pe care nu trebuie să-l uitam. Dacă
noi îi permitem lui Dumnezeu să ne stăpânească şi să ne întărească, El ne va da
fiecăruia abilitatea de a face voia Lui. Fără El nici tu nici eu nu putem trăi viaţa aşa
cum vrea El.
Când eram la liceu alergam. Nu eram un mare alergător, eram totuşi. Într-o zi
antrenorul a dus toată echipa de alergători la Franklin Field în Philadelphia pentru a
vedea o mare cursă de alergări la care participa Roger Barnister. A fost primul care a
alergat o milă în mai puţin de patru minute şi toţi eram curioşi să vedem dacă va
mai putea alerga odată.
Întreaga noastră echipă era în picioare ovaţionând în timp ce cei mai mari
alergători ai lumii se pregăteau pentru cursa finală de o milă. Îmi amintesc cât eram
de emoţionaţi în timpul desfăşurării cursei. Toţi alergătorii au rămas pe aceleaşi
locuri după primele trei ture. Apoi la ultima tură, Barnister s-a desprins din masa de
alergători. Mulţimea striga înnebunită în timp ce acesta se distanţa de ceilalţi. Toţi
cei din stadion ştiau că va reuşi din nou marea performanţă. Recordul va fi atins din
nou. Când a trecut linia de sosire mulţimea a explodat.
Oamenii strigau şi săreau de bucurie. A fost un adevărat delir când s-a
anunţat că Barnister a fugit o milă în mai puţin de patru minute.
În acest răstimp m-am uitat din întâmplare pe pistă. L-am văzut pe Roger
Barnister făcând colaps din cauza epuizării. După ce a trecut linia de sosire a căzut.
O echipă de prim ajutor fugea spre el cu o targă. L-au pus pe targă şi l-au scos de pe
pistă. În timp ce aceştia îl duceau pe Roger Barnister pe jumătate mort spre camera
de urgenţă, antrenorul meu mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus: „Tony, tu eşti cel
ce fugi la cursa de o milă. Aştept de la tine, să atingi acest record."
În acel moment, în timp ce am urmărit dispărând în mulţime trupul epuizat al
lui Roger Barnister, mi-au trecut prin minte două gânduri. Unul nu ştiam dacă as fi
în stare să fac aşa ceva vreodată. Îmi plăcea să fug şi eram un mare sportiv, dar a
fugi o milă în mai puţin de patru minute era cu totul altceva. Nu puteam aşa ceva.
Îmi lipsea aceasta abilitate, îmi lipsea construcţia fizică, ( priviţi poza mea de pe
carte. Arăt eu ca un lungan şi slăbănog?).
În al doilea rând, pe lângă faptul că-mi lipsea abilitatea fizică, îmi lipsea
voinţa. Mi-ar fi plăcut să fiu un mare alergător, dar nu chiar atât de mult, încât să
risc să cad pe jumătate mort.
Acelaşi lucru este valabil când vorbim despre Isus. Ca şi voi şi mie îmi
lipsea şi abilitatea şi voinţa de a duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus.
Întotdeauna când luăm decizii pentru Cristos ne lipseşte puterea de voinţă pentru a
le duce la îndeplinire. În al doilea rând ne mai caracterizează şi neputinţa de a face
cu propriile noastre forţe ceea ce ştim că Dumnezeu vrea să facem.
Dar iată vestea bună a Evangheliei. Când îi permitem lui Isus să intre în
inima noastră şi să pună stăpânire pe noi, El ne va da putere să dorim ceea ce nici
unul din noi nu am fi putut dori înainte. El ne dă putere să facem ceea ce nici unul
din noi nu eram în stare să facem înainte. Scriptura spune că Dumnezeu este Acela
care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea.
Aş vrea să reţineţi următorul lucru. În primul rând trebuie să te predai lui
Isus, nu doar să crezi în El. Trebuie să te predai Lui şi să-I spui: „Doamne Isuse
sunt al Tău, vreau să fac orice vrei Tu. Vreau să trăiesc aşa cum Tu vrei în orice
moment din zi. Voi încerca să fac ceea ce ai face Tu dacă ai fi în locul meu." În ai
doilea rând, trebuie să-I spui Lui Isus, vreau să vii în viaţa mea şi să mă stăpâneşti,
să-mi dai putere, să fac ceea ce n-aş putea face cu propria mea putere; să doresc
ceea ce n-aş putea dori, să trăiesc cum n-aş putea singur trăi.
Iată alte câteva veşti bune: când lucrul acesta se întâmplă, când Isus intră şi
te conduce, vei cunoaşte bucuria. De fapt vei cunoaşte o bucurie cu totul deosebită.
Vei exploda de bucurie.
Când Isus intră complet în stăpânirea ta - când I te predai cu totul - viaţa ta
va fi marcată de o bucurie spontană care te va face să fii un om vesel. Cei doi copii
ai mei îmi spuneau adesea: „Tată tu eşti un tip grozav numai că eşti cam periculos."
Sunt de acord cu ceea ce spun ei: Ştiu că Duhul lui Dumnezeu a creat în mine o
bucurie pe care mi-e greu s-o stăpânesc.
De exemplu devin periculos în ascensoare. Societatea ne-a instruit să ne
comportăm într-un anumit fel când intrăm în lift mai ales atunci când e aglomerat.
Dacă te afli în lift şi e aglomerat trebuie să te întorci cu faţa către uşă. Dar am
descoperit că e mai distractiv să nu mă întorc. Faţă în faţă cu ceilalţi îmi place să le
spun „Probabil vă întrebaţi de ce am convocat aceasta întâlnire, nu? De obicei lucrul
acesta îi scoate din normal.
Lângă casa noastră în Philadelphia se află un pod cu taxă, peste râul Delamare.
Taxa ce se plăteşte la pod este de douăzeci şi cinci de cenţi, dar uneori când trec peste
pod dau controlorului de taxe cincizeci de cenţi şi îi spun: Douăzeci şi cinci pentru
mine şi douăzeci şi cinci pentru prietenul meu care se află în maşina din spate. Nu ştiu
cine e în maşina din spatele meu, dar vreau să vă spun că merită 25 de cenţi să te uiţi în
oglinda retrovizoare şi să-l vezi pe colector încercând să explice şoferului maşinii din
spate că taxa e plătită.
 Ori de câte ori vorbesc despre aceste lucruri oamenii mă întreabă ce au toate
acestea de a face cu starea de creştin şi răspund unei astfel de întrebări. „Totul!" A fi al
lui Isus creează o spontaneitate şi o bucurie care te face să devii un om distractiv. De
aceea vă spun tinerilor: a-ţi dărui viaţa Lui Cristos, se va dovedi a fi cea mai bună
mişcare pe care ai putea să o faci. Nu-ţi va micşora bucuria şi spontaneitatea. În
schimb, predându-te lui Cristos, vei ajunge să fii plin de un spirit de viaţă care te va
face o bucurie pentru toţi cei ce te cunosc.
Nu cred că este o teologie greşită când spun că Dumnezeu este un Dumnezeu al
râsului un Dumnezeu al bucuriei. Aş vrea să clarific punctul următor: dacă nu aş crede
că viaţa ta va fi copleşită de bucurie dacă i-o predai lui Isus, nu te-aş invita să faci
lucrul acesta. Nu ţi-aş spune să-ţi predai viaţa lui Isus dacă nu aş fi convins că vei fi
umplut de bucurie într-un mod greu de imaginat acum. Prezenţa lui Isus în viaţa ta -
rezultatul faptului că îi eşti complet predat Lui şi voii Sale - te va transforma într-un
om care cunoaşte bucurie, bucurie, nespus de multă bucurie.
Lângă colegiul unde predau eu se află un colegiu penticostal. Într-o zi m-au
invitat să predic la serviciu de la capelă. Îmi place să predic la ei pentru că sunt oameni
foarte dinamici şi fericiţi şi mă bucur când sunt cu ei.
Înainte de a-mi începe predica, 8 oameni m-au dus într-o încăpere din spatele
capelei şi m-au pus pe genunchi. Apoi şi-au pus mâinile peste capul meu şi au început
să se roage pentru mine.
A fost bine. Am nevoie de cât mai multă rugăciune. N-a fost decât o problemă.
S-au rugat prea mult timp. Şi asta n-ar fi fost nimic, dar cu cât se rugau mai mult cu
atât erau mai obosiţi. Şi cu cât deveneau mai obosiţi cu atât se lăsau mai tare pe capul
meu. Vreau să vă spun că atunci când opt oameni se sprijinesc cu mâna pe capul tău,
nu ţi-e prea uşor.
Unul din ei nici măcar nu se ruga pentru mine, ci continua să se roage pentru un
oarecare Charlie Stoltzfus. „Doamne," striga el, „Tu îl ştii pe Charlie Stoltzfus, stă în
rulota aceea de peste drum, la distanţă de vreo milă. Doamne, Tu ştii rulota aceea, pe
partea dreaptă a drumului." Mi-a venit să-i spun, „Hei băiete, tu ce crezi că Dumnezeu
te întreabă: Care-i adresa? Mai spune-mi-o încă o dată!" Oricum, el a continuat tot aşa
şi în cele din urmă spune: „Doamne, Charlie mi-a spus azi dimineaţă că s-a decis să-şi
părăsească soţia şi pe cei trei copii. Vrea să-şi lase familia. Doamne fă ceva, intervino
Tu şi reuneşte întreaga familie!”.
Tot acest timp eu stăteam îngenunchiat cu cei opt care se sprijineau pe capul
meu şi mă întrebam: „Oare când va termina cu Charlie a lui să mai ia mâna de pe
capul meu?" Dar el a continuat spunându-I lui Dumnezeu despre Charlie Stoltzfus
care voia să-şi părăsească nevasta şi copiii, amintindu-I mereu lui Dumnezeu că
locuia în rulota aceea de pe partea dreaptă a drumului la distanţă ca de o milă.
În cele din urmă rugăciunea s-a sfârşit şi m-am dus la amvon şi am predicat.
După ce am terminat m-am urcat în maşină şi am pornit spre Pensylvania Turnpike
şi am continuat drumul spre casă. Când am ajuns la barieră am observat un
autostopist. Ştiu că nu toţi iau autostopişti, dar eu sunt predicator şi ori de câte ori
pot prinde pe cineva la strâmtoare să mă asculte, o fac. Aşa că am oprit maşina şi l-
am luat. Am mers câteva minute şi apoi i-am spus : Mă numesc Tony Campolo.
Cum vă numiţi?
„Mă numesc Charlie Stoltzfus," mi-a răspuns el.
 N-am putut crede.
După ce am trecut de barieră am întors. A devenit cam nervos şi după câteva
minute a întrebat:
„Hei domnule, unde mă duceţi?"
„Te duc acasă" i-am răspuns.
Şi-a micşorat ochii şi privindu-mă printre gene m-a întrebat.
„,De ce?"
„Pentru că ţi-ai părăsit nevasta şi trei copii, nu-i aşa?" i-am spus.
Asta l-a uimit peste măsură.
„Da. Aşa este!"
Puteam citi şocul în toată înfăţişarea lui. S-a lipit cu spatele de uşa maşinii şi
nu şi-a mai luat ochii de la mine. Am trecut peste barieră din nou şi după puţin timp
m-am oprit în faţa rulotei unde stătea el. Când am tras frâna am văzut că asta l-a dat
gata. „De unde ştii că stau aici?" m-a întrebat el complet năucit.
„Dumnezeu mi-a spus" i-am răspuns. (şi eu cred că Dumnezeu mi-a spus)
Am ieşit din maşină şi i-am spus să intre în rulotă. Aproape tremurând mi-a
răspuns:
„Da, domnule, sigur! sigur!"
Când a deschis uşa soţia lui a exclamat:
„Te-ai întors! Te-ai întors!"
El a început să-i şoptească ceva la ureche şi pe măsură ce el îi spunea ochii ei
se măreau tot mai mult.
Apoi m-am adresat celor doi cu autoritate:
„Staţi jos amândoi! Am de gând să vă vorbesc, iar voi trebuie să mă
ascultaţi"
Ce să vă spun. Chiar că m-au ascultat. Eram ca E.F. Huti, în după masa aceea
i-am condus pe cei doi la Isus Cristos.
Astăzi omul acela e un predicator al Evangheliei în California.
Poate vă gândiţi. Dar ce bucurie aşa mare este să-ţi predai viaţa lui Isus?
Poate asta însemna ceva? Vă rog să înţelegeţi următorul lucru, nu există bucurie
mai mare, decât bucuria ce o primeşti când viaţa ta ajunge sub controlul Duhului lui
Dumnezeu.
Atunci ştii că vei fi folosit pentru a face lucruri fantastice şi minunate pentru
Dumnezeu. Nimic în lumea aceasta nu se poate compara cu bucuria ce o primeşti
când te predai Lui, când El te conduce, astfel ca prin tine să se poată face acele
lucruri pe care le-ar face El dacă ar fi prezent fizic pe pământ.
În viaţa creştină e multă bucurie. Dar n-aş vrea să trăieşti cu ideea că nu e
decât bucurie. Când îl urmezi pe Isus ai parte şi de întristare şi de suferinţă.
Apostolul Pavel s-a rugat odată: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi
părtăşia suferinţelor Lui”. Cei mai mulţi dintre noi dorim experienţa plină de
bucurie când primim puterea Lui, dar trebuie să înţelegem că nu putem ajunge la
extaz decât dacă suntem gata să-i acceptăm agonia.
Când devii creştin şi când Isus Cristos este stăpânul tău, unul din rezultate va fi
că inima ta va fi zdrobită de tot ceea zdrobeşte inima lui Isus. Lucrurile care îl fac pe
Isus să plângă te vor face şi pe tine să plângi. La Colegiu Eastern unde predau, conduc
secţia de Sociologie. În fiecare Ianuarie merg cu studenţii în Republica Dominicană şi
Haiti.
Doresc ca studenţii mei să viziteze acele locuri, pentru doresc să vadă ceea ce
vede Isus. Vreau ca şi ei să simtă ce simte Isus. Doresc ca inima lor să fie zdrobită de
acele locuri care zdrobesc inima lui Isus.
Îmi amintesc o dată când eram la Port-au-Prince, capitala ţării Haiti, un băieţel
venea spre mine clătinându-se. Era olog nu pentru că s-ar fi născut aşa, ci pentru că
atunci când era copil părinţii lui de bună voie i-au rupt braţele şi picioarele pentru a-l
face olog. Părinţii lui credeau că un copil olog ar putea aduce mai mulţi bani cerşind de
la turişti, decât un copil sănătos.
„Vă asigur că băieţelul acesta era un caz neobişnuit. Dar ceea ce s-a întâmplat
cu el era expresia cruzimii care însoţeşte sărăcia extremă.
Este un exemplu al lucrurilor care zdrobesc inima lui Isus.
Câţiva din studenţi şi colegii mei din Eastern College s-au adunat şi au pornit
un program de hrănire în oraşul Cape-Haitien, Haiti. Încercăm să adunăm destul de
mulţi bani pentru a plăti hrana multor copii din acel oraş mizerabil. Până acum am
hrănit doar cinci sute de copii. Mai sunt sute de alţi copii în acel oraş care sunt
malnutriţi. Mai sunt încă zeci de mii în Haiti care sunt aproape de moarte. Ştiţi ce aş
vrea să facă studenţii mei. Nu doar să le dea de mâncare; asta e aşa de uşor. As vrea să-
i rog să stea la intrare şi să nu facă altceva decât să numere primi cinci sute de copii
care intră şi să spună celorlalţi. „Ne pare rău! Nu mai avem mâncare. Plecaţi!"
Voi cum v-aţi descurca? Te-ai putea uita la un copil care moare de foame din
Haiti şi să-i spui: „Îmi pare rău! Vei muri de foame pentru că noi nu mai avem
mâncare"?
Nu vreau acum să vă fac să trăiţi cu sentiment de vinovăţie, dar ceva nu e în
ordine cu noi când suntem gata să cheltuim aşa de mult pentru noi şi suntem atât de
insensibili la faptul că cinci sute de milioane de copii în lumea de astăzi sufăr de foame
şi malnutriţie.
Când ajungi sub conducerea lui Isus, când Cristos pune stăpânire pe mintea ta,
când începi să gândeşti gândurile Lui, când începi să simţi ceea ce simte El, vei fi
părtaş suferinţelor Lui. Atunci lucrurile care zdrobesc inima Lui vor zdrobi şi inima ta.
Este un cartier sărăcăcios pe care ar trebui să-l vizitaţi. Sunt mii de astfel de
cartiere în întreaga lume a treia. Are o întindere de numai o sută de acri, şi înghesuie
patruzeci de mii de oameni în ea. Ei locuiesc într-o mizerie ce depăşeşte orice
imaginaţie. Peste tot e numai suferinţă şi moarte. Pentru aceşti oameni este şi un preot
care încearcă să-i slujească cu o dedicare demnă de un sfânt. Într-o dimineaţa preotul
m-a sculat pe mine şi pe studenţii mei la ora şase dimineaţa, spunându-ne: „Aş vrea să
vedeţi ceva." L-am urmat prin noroiul drumului. Era o epidemie de gripă. Când apare
gripa într-o comunitate de americani copiii lipsesc de la şcoală.
Într-o ţară săracă din lumea a treia, când copiii subnutriţi primesc gripă, mor. În
timp ce înaintam pe cărările pline de noroi al acelui cartier sărăcăcios am văzut mame
ieşind din cocioabe ducând în braţe corpurile slabe ale copiilor lor care muriseră în
timpul nopţii. Ne-am dus împreună cu aceste mame Ia marginea cartierului unde am
săpat un şanţ. Acolo în acel şanţ am pus unul lângă altul trupurile vlăguite a acelor
copilaşi. Am auzit mamele acelea strigând şi plângând aşa cum numai mamele
văduvite de copiii lor pot să o facă. Preotul a spus ceea ce avea de spus şi a încheiat cu
o rugăciune. Apoi am început să aruncăm pământul peste micile trupuri neînsufleţite.
Uitându-mă peste şanţul acela l-am văzut pe unul din studenţii mei, un mare jucător de
baschet. Nu-l văzusem niciodată plângând până atunci dar acum buza de jos îi tremura,
pumnii îi erau încleştaţi obrajii îi erau scăldaţi în lacrimi. Ceva în lăuntrul meu a spus
„Ferice de cei ce plâng căci ei vor fi mângâiaţi!" Într-adevăr există o mângâiere care e
doar pentru cei ce intră în suferinţele lui Isus.
Este multă, multă bucurie în umblarea cu Isus, dar e agonie. A fi sub conducerea
lui Isus înseamnă să începi să-ţi pese de oamenii de care nu ţi-a păsat niciodată înainte.
Rănile lor vor deveni rănile tale şi agoniile lor vor deveni agoniile tale pentru că asta
înseamnă a fi în Isus şi al avea pe Isus în tine.
El nu numai că te va întări să faci voia Lui, El va schimba starea ta emoţională
pentru ca să începi să simţi ceea ce simte El.
Nu va trebui să traversezi oceanul pentru a găsi oameni răniţi. Îi poţi găsi chiar
în curtea din spatele casei. Într-o zi când eram în biroul meu m-a chemat mama. Eu
sunt un bun băiat din Italia şi când o mamă italiancă îşi strigă copilul, acesta răspunde.
Mama avea nişte veşti proaste: Doamna Kil Patrick murise. Fusese o femeie dragă mie
care locuia pe strada mea în Vest Philadelphia. Făcuse atâtea lucruri minunate pentru
mine când eram copil, împreună mergeam la muzeul de artă, la concerte. De fapt de
una singură se străduise să-mi lărgească orizontul cultural. Mama mi-a spus:„Ai putea
să araţi respectul ce i l-ai purtat, mergând la înmormântare." Aşa că m-am dus. Noi
italienii ţinem mult la respect.
Deci în ziua următoare, am urcat în maşină, am plecat la înmormântare şi am
ajuns exact la ora două. Am urcat scările de la casa funerară, am alergat înlăuntru, am
tras aer în piept, m-am aşezat şi mi-am plecat capul în rugăciune. Când mi-am ridicat
capul şi m-am uitat în jur, mi-am dat seama că în afară de doamna din stânga mea în
toată camera aceea nu mai era nimeni. M-am uita în coşciug şi mi-am dat seama că cel
din cosciug nu era nici pe departe doamna Kil Patrick. Atunci mi-am dat seama că
nimerisem la altă înmormântare.
Eram pe punctul de a pleca când bătrânica m-a prins de mână şi se uită
îndurerată la mine şi-mi spuse:
„Ai fost prieten cu el, nu-i aşa?" „Tu ce-ai fi făcut? Spune sincer, ce i-ai fi
spus?" Oare ai fi zis:
„Nu, nu l-am cunoscut pe soţul dumneavoastră. Am ajuns aici din greşeală.
Soţul dvs. nu a avut prieteni!"
Nicidecum. N-ai fi putut face aşa ceva, şi nici eu n-am putut. Nu-mi place să
spun lucrul acesta, dar de dragul adevărului trebuie să spun: Am minţit. I-am spus
bătrânei aceleia:
„Da, a fost un om bun, toţi l-au iubit," s-au cam aşa ceva.
Am rămas cu ea tot serviciul de înmormântare. Eram doar noi doi. După
serviciul ne-am dus la cimitir, care mi se părea la o distanţă de o sută de mile. Stăteam
la marginea mormântului şi mă uitam cum cosciugul era coborât în mormânt. În rest
noi aruncăm o floare pe cosciug. Aşa că ea a aruncat floarea ei, iar eu pe a mea. Ne-am
urcat în limuzină şi am plecat spre oraş. Apropiindu-ne din nou de casa funerară am
spus:
„Doamna King, am ceva să vă spun. Aş vrea să fiu prietenul dvs. şi nu putem
începe o prietenie decât dacă vă spun adevărul. Trebuie să vă spun că de fapt, nu l-am
cunoscut pe soţul dvs. Am venit întâmplător la înmormântarea lui." M-a luat de mână
şi m-a strâns atât de tare, încât m-a durut. Apoi mi-a spus încet.
Niciodată... niciodată, nu vei şti cât de mult a însemnat pentru mine faptul că
am fost astăzi împreună.
Şi în drum spre casă mi-am dat seama că am făcut un lucru de o semnificaţie
deosebită. La început n-am putu să-mi dau seama ce anume. Nu-i spusesem despre
Isus şi nu-i prezentasem cele patru legi spirituale. Nu-i dădusem nici o broşură cu
Evanghelia după Ioan. Dar mi-a venit în minte versetul: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora
şi veţi împlini astfel legea lui Cristos." Când devii creştin îţi vei dezvolta o sensibilitate
pentru cei ce suferă. Vei dori să împarţi durerile cu cei ce suferă. Vei cunoaşte nu
numai bucuria lui Isus, dar vei cunoaşte şi durerea pe care o cunoaşte Isus. Când te vei
preda lui Isus, vei mai ajunge I să cunoşti încă un lucru. Vei ajunge să cunoşti mânia
Lui. Da, da - mânia Lui. Isus se mânie. Sunt multe lucruri care îl fac mânios. Sărăcia îl
mânie; persecuţia politică îl mânie; rasismul şi sexul îl mânie. Toate aceste condiţii
sociale demonice îl mânie. Este timpul să-ţi dai seama că atunci când devii creştin,
toate lucrurile rele din aceasta lume, te vor mânia şi pe tine. Te vor supăra atât de tare,
încât vei spune: „Doamne Isuse, sunt gata să încerc împreună cu Tine să nimicim
lucrările Diavolului." Asta spune în 1 Ioan 3:8 - suntem chemaţi să nimicim lucrările
lui Satan. Am avut un prieten cu numele de Clarence Jordan. Acum e mort, dar am
vorbit despre el la timpul prezent pentru că eu cred că deşi este mort este mai viu astăzi
ca oricând. Clarence povestea că odată s-a dus să conducă un serviciu de evanghelizare
în ţinuturile deluroase din Carolina de Sud. Era cam prin anii 1950 când segregarea se
practica şi rasismul era cât se poate de obişnuit în acea regiune.
Când şi-a luat locul la amvon pentru a-şi începe predica, Clarence s-a uitat la
mulţime şi spre marea lui surprindere mulţimea din faţa lui se alcătuia dintr-un
amestec de negri şi albi. Nu-şi putea crede ochilor. Se întreba cum se putea întâmpla
aşa ceva.
La sfârşitul serviciului l-a întrebat pe bătrânul pastor al bisericii.
„Cum aţi ajuns aşa amestecaţi?"
Bătrânul pastor a întrebat şi el:
„Cum adică amestecaţi?"
Clarence i-a răspuns:
„Ştii, aşa integraţi: negrii şi albi împreună. Din cauza deciziei curţii de
integrare?"
Bătrânul predicator ridică sprâncenele şi-i răspunde:
„Curtea supremă? Ce are Curtea supremă de a face cu creştinii?"
Bună întrebare. Poate cei din lume au nevoie ca să le spună Curtea supremă că
discriminarea nu e bună. Biblia a vorbit deja despre aceste probleme.
„Haide," spuse Clarence. Ştii bine că aici era o biserică adormită. Cum ai ajuns
la acest stadiu?
„Păi," răspunse predicatorul, „când a murit ultimul predicator, biserica avea
vreo douăzeci de membri." „Dar acum sunt sute şi sute de oameni în biserică," spuse
repede Clarence.
„Aşa este," reveni bătrânul pastor. „Când a murit ultimul lor pastor n-au putut
găsi alt pastor nicidecum. Aşa că, după două luni am spus diaconilor că voi fi noul
predicator. Dacă oricum nu aveau pe nimeni, să mă lase pe mine să predic. Duminica
următoare m-am sculat dimineaţa şi am pus mâna pe un verset care spune: „Nu mai
este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte
bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus. Aşa că am
predicat despre aceasta," a spus bătrânul pastor. Am spus oamenilor că Isus îi face pe
toţi una. Când am terminat, diaconii mi-au spus că vor să-mi vorbească în camera din
spatele bisericii. Când am ajuns acolo mi-au spus că nu mai doresc să audă o astfel
de predică niciodată."
Clarence a întrebat:
„Şi tu ce-ai făcut atunci?"
Bătrânul predicator a răspuns.
„I-am concediat. Adică dacă un diacon nu este gata să slujească, el trebuie
concediat."
Clarence era uimit.
„Dar cum de nu te-au concediat ei pe tine?"
„Nu m-au angajat ei", a replicat bătrânul. Odată ce am găsit care era
problema, le-am făcut tratament intensiv duminică de duminecă punând bisturiul în
acelaşi loc."
Clarence a întrebat:
„Şi le-a trecut?" .
„Nu chiar," a răspuns predicatorul. „Am predicat până la urmă doar la patru
oameni. Uneori trezirea începe, nu când adunăm mulţi oameni în biserică, ci când
dăm afară din biserică pe unii din ei. Dacă oamenii stau în calea lui Dumnezeu
atunci mai bine să plece. De atunci în biserica noastră nu am mai lăsat decât
creştini."
„Cum puteţi să-i deosebiţi pe creştini?" a vrut să ştie Clarence. „Ei bine,"
răspunse bătrânul, „de când suntem de-o şchioapă ni se spune că există o mare
diferenţă între cei negrii şi cei albi şi că ei nu trebuie să se amestece. Dar ştiu că
atunci când suntem mântuiţi toate aceste gunoaie nu au nici o valoare. Ştiu că avem
de a face cu un creştin veritabil atunci când problema rasială a dispărut. În
momentul în care am început să avem numai creştini în biserică, biserica noastră a
început să crească. Şi aşa am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi."
În seara aceea Clarence Jordan s-a dus să găzduiască acasă la unul din
membrii acelei biserici. Era un absolvent de la Yale cu Ph.D. (o diplomă, n.t.)
pentru literatura engleză care preda la Universitatea Carolinei de Sud. Omul mergea
70 mile cu maşina pentru a participa la serviciile bisericii. În seara aceea Clarence
l-a întrebat pe acel tânăr, sofisticat intelectual: "De ce mergi la biserica aceea? De
ce te duci să-1 asculţi pe bătrânul predicator? Eşti obişnuit cu o engleză corectă, iar
predicatorul vostru nu poate spune o propoziţie fără a face greşeli gramaticale?"
Omul a răspuns ferm:
"Domnule, eu mă duc la biserică pentru că omul acela predică Evanghelia."
Evanghelia nu se reduce la faptul că vei merge în cer după moarte, Evanghelia e
mult mai mult decât atât. Evanghelia înseamnă că Isus este aici şi acum şi că va
intra în viaţa ta şi că va înlătura din conştiinţa ta tot ceea ce cultura a sădit în tine.
Evanghelia te va face să-i iubeşti pe cei ce nu-i puteai iubi înainte." Lucrul acesta îl
ştia bătrânul predicator, un lucru pe care mulţi care se cred creştini, nu l-au învăţat
încă.
Când devii creştin, Isus va invada viaţa ta şi te va transforma într-un om care
poate schimba lumea. Prin tine va schimba rasismul, prin tine Isus va ataca sexul,
sărăcia şi militarismul. Când am fost copil nimeni nu m-a învăţat lucrul acesta, nu
am auzit niciodată că aş putea fi un instrument pe care Dumnezeu l-ar putea folosi
să schimbe lumea. Tot ceea ce mi s-a spus era că, a fi creştin înseamnă a ajunge în
cer după moarte. Nu mi s-a spus niciodată că motivul principal pentru care Isus m-a
mântuit este pentru a mă folosi ca să schimb lumea în felul în care El a dorit să fie
când a creat-o. Nu mi s-a spus niciodată că creştinii sunt chemaţi să se mânie pentru
nedreptăţile care-L mânie pe Dumnezeu: Trebuie să recunosc că s-ar putea că, din
cauza creştinismului să devii un tânăr mânios. Şi asta pentru că vei găsi intolerabile
multe din lucrurile pe care oamenii din jurul tău sunt gata să le accepte. Puţin câte
puţin Dumnezeu te va schimba într-un agent al revoluţiei Lui în istorie. Ştiu la ce te
gândeşti: "Hei Tony! Lumea asta-i mare. Suntem prea mici ca s-o putem schimba."
Dacă gândeşti aşa greşeşti. O putem schimba. Dumnezeu vrea să ne echipeze ca s-o
schimbăm.
Aş vrea să visaţi, să aveţi viziuni, aş vrea să credeţi că acest Isus care a murit
pe cruce pentru păcatele voastre, cu două mii de ani în urmă este cu voi chiar acum.
Aş vrea să ştiţi că El vrea să invadeze viaţa voastră, că vrea să vă aibă în stăpânire,
că El vrea să vă folosească pentru a face voia Lui. El cu adevărat vrea să facă lucrul
acesta - El vrea să vă folosească ca să influenţeze vieţile celor ce sunt răniţi, să
aducă bucurie celor trişti. El vrea să te transforme într-un agent gata de luptă pentru
marea Sa revoluţie. El vrea să înceapă să schimbe lumea prin tine.
Şi când îl accepţi pe Isus în viaţa ta se vor petrece lucruri care te vor
surprinde. Şi tu, întocmai ca „Omul din La Manchia" vei visa, visul imposibil." Te
vei „lupta cu duşmanul de neînvins", vei merge acolo unde „Cel curajos nu
îndrăzneşte să meargă."
Şi cu ultima picătură de curaj vei încerca încă odată să atingi „Steaua de
neatins." Dumnezeu vrea să facă mari lucruri prin tine. Nu vreau ca tu doar să crezi
în El; vreau să-I fii predat. Vreau să fii gata să-I spui „Isuse, sunt gata să fac ceea ce
Tu a
face dacă ai fi în locul meu. Vino în viaţa mea şi dă-mi putere să fac lucrul
acesta. Vreau să cunosc bucuria Ta. Vreau să experimentez durerile Tale. Vreau să
simt mânia Ta. Vreau să fiu un om prin care să poţi să-ţi exprimi dragostea faţă de o
lume care are nevoie de Tine."
Tinere, lumea are nevoie de tine. Şi Isus are nevoie de tine! Isus te cheamă să
faci lucrarea Lui în lumea Lui. Acum. Astăzi. Pentru întreaga veşnicie!

CHEMAREA: A-ŢI FIXA TRASEUL ŞI A

CĂLĂTORII ÎN LUMINĂ
În timpul anilor 60 unul din cele mai populare grupuri de cântăreţi era Trioul
Kingston. Aveau un cântec de mare succes care spunea cam aşa:
Se fac greve în Africa,
 Mor de foame în Spania,
Sunt furtuni în Florida,
Şi Texasul are nevoie de ploaie.
Întreaga lume e plină, de suflete nefericite.
Francezii îi urăsc pe nemţi,
Şi nemţii îi urăsc pe polonezi.
Italienii îi urăsc pe iugoslavi.
Sud africanii îi urăsc pe danezi,
Iar mie nu-mi place prea mult de nimeni.
Dar putem fi mulţumitori şi mândri.
Că omul are deasupra un nor sub formă de ciupercă.
Şi putem fi siguri că într-o fericită zi,
Cineva va da foc şi noi toţi vom sări în aer.
Se fac greve în Africa,
Se dau lupte în Iran.
Răul pe care nu ni-l face natura
Ni-1 vor face semenii noştri.
Cântecul acesta comunică un lucru important, un lucru pe care într-o zi toţi va
trebui să-l acceptăm. Lumea aceasta este un haos. Nu trebuie doar să facem fată acestei
realităţi, ci trebuie să ne dăm seama că Dumnezeu ne-a chemat ca împreună cu El să
încercăm să aducem aceasta lume înapoi în starea de ordine perfectă. De aceea a venit
Isus în lume. El a venit pentru că iubeşte lumea noastră şi doreşte să formăm o armată
de oameni prin care El să poată să transforme lumea în lumea minunată pe care a dorit-
o atunci când a creat-o.
Când spunem rugăciunea „Tatăl nostru" ne rugăm pentru o revoluţie personală
şi socială prin care transformarea lumii noastre va deveni o realitate. Când ne rugăm,
„Vie împărăţia Ta, facă-se Voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ", cerem de fapt o
revoluţie.
Isus are planuri să-şi creeze Împărăţia aici pe pământ aşa ca în cer. El vrea ca
această lume să fie un loc tot atât de minunat ca cerul. El vrea ca voia Lui să se facă,
Împărăţia Lui să vină, chiar aici pe această planetă şi El ne cheamă ca împreună cu El
să transformăm Voia Lui într-o realitate istorică. Noi suntem cei chemaţi de Dumnezeu
ca împreună să schimbăm lumea.
Doresc să clarific lucrul acesta cât pot mai bine; doresc să afirm cu toată tăria că
Isus doreşte cu ardoare să-I permiţi să lucreze prin tine pentru a începe schimbarea
acestei lumi în lumea care El doreşte să fie.
Ştiu ce credeţi unii: „Să schimb lumea? Eu? Cum poate cineva ca mine să fie
folosit de Dumnezeu pentru a schimba lumea? Lumea e imensă. Are o populaţie de
bilioane. Problemele ei par fără soluţie. Instituţiile ei sunt de neschimbat. Nici nu ştiu
cum ar putea începe o revoluţie mondială."
Ei bine, în primul rând, schimbarea lumii începe cu oameni ca tine şi ca mine
care mărturisesc ce a făcut Isus în viaţa lor şi care îi invită şi pe alţii să-I permită Lui
Isus să le schimbe viaţa.
Poate mulţi nu-şi dau seama că revoluţia Lui Dumnezeu începe cu
evanghelizarea personală. Pentru a schimba lumea trebuie să începem prin schimbarea
oamenilor. Lumea aceasta nu se va schimba până când nu se vor schimba inimile şi
minţile oamenilor. Planul lui Isus este să schimbe oamenii şi prin ei să schimbe lumea.
Aici intri tu pe scenă. Tu eşti chemat să câştigi oameni la Cristos şi să recrutezi
voluntari pentru mişcarea Lui. Prin mărturia unor creştini ca tine şi ca mine, va scoate
agenţi prin care se va putea infiltra şi va putea schimba orice sector şi instituţie a lumii
noastre.
Timp de zece ani am predat la Universitatea din Pennsylvania o universitate
mare a Ligii Ivy. Cât timp am lucrat acolo, am ţinut şi un seminar de avansaţi. Ne
întâlneam săptămânal câteva ore şi vorbeam despre tot felul de lucruri grele şi
sofisticate. Am trecut de la teoria relativităţii a lui Einstein la sensul vieţii. Într-o seară
discuţia noastră a devenit cam religioasă. Am ajuns să vorbim despre Dumnezeu.
Când seminarul s-a terminat, unul din studenţi a spus: „Haideţi în apartamentul
nostru. Am dori să mai vorbim despre lucrurile acestea." Aşa că ne-am dus la ei şi am
discutat şi discutat până pe la două noaptea.
Nu pot vorbi atâta oamenilor fără a le vorbi despre Isus. Încetul cu încetul
discuţia s-a oprit asupra Domnului. Ceea ce era deosebit era faptul că aceşti tineri nu
auziseră prea multe despre Isus până atunci. Ştiu că unora dintre voi le va fi greu să
accepte ideea că nişte oameni atât de educaţi ca cei de acolo, nu auziseră prea multe
despre Isus. Dar e adevărat. Sunt mulţi din aceştia. După cum am descoperit doi dintre
ei proveneau dintr-un mediu evreiesc. Aşa că atunci când le-am vorbit despre Isus,
totul a fost foarte nou pentru ei. Au fost fascinaţi. Cei mai mulţi nu avuseseră nici o
discuţie mai serioasă cu cineva care să cunoască Noul Testament.
Am tot vorbit şi vorbit. Săptămâna următoare m-au chemat din nou în
apartamentul lor pentru o altă discuţie. În timpul semestrului, unul câte unul, toţi
cei patru studenţi şi prietenii lor pe care îi aduceau la întrunirile noastre de joia
seara au devenit creştini. Mai mult de cât atât, ei au devenit creştini cu adevărat
predaţi. Zelul lor pentru Cristos era atât de mare încât ei au început să aibă un
impact atât de mare în complex, cum v-ar greu să credeţi.
Într-o zi eram în librăria universităţii şi unul din liderii asociaţiei evreieşti a
intrat, s-a uitat la mine şi mi-a spus: „Campolo, nu ştiu dacă trebuie să te
binecuvântez sau să te blestem.
I-am răspuns: „Dacă pot eu să aleg, aş prefera binecuvântarea! Dar ce te
necăjeşte?"
Ştii, grupul acela de studenţi care se întâlnesc joia seara? Nu obişnuiau să
vină la întrunirile noastre. Acum vin în fiecare săptămână.
„E grozav," am spus eu.
„Da e grozav; dar nu numai că vin ei la întruniri ci adună toţi evreii din
complex şi vin împreună. Vinerea seara sala arhiplină!"
„Ar trebui să fii fericit pentru lucru acesta," i-am spus eu.
„Sunt. Dar uite ce nu-mi place. La întrunirile noastre ne împărţim în mici
grupuri de discuţie. Şi băieţii tăi se duc fiecare în câte un grup de discuţii. Ştii ce
fac ei în sinagoga mea?"
În acest moment nu mai era nevoie să mi se spună departe, dar am întrebat
de dragul răspunsului: Mi-a spus aceşti tineri le vorbeau celorlalţi despre Isus.
„Campolo, dacă vrei să faci evanghelizare, fă-o, n-am nimic împotrivă, dar
lasă-mi sinagoga în pace, înţelegi?"
Când m-am dus joi seara la întrunirea noastră, am spus „Băieţi, sunteţi
nemaipomeniţi! Adică e uimitor! Chiar în sinagogă să spuneţi oamenilor despre
Isus! E extraordinar! De unde v-a venit ideea aceasta?" Unul dintre tineri se uită la mine
şi-mi spuse: „Cum adică, de unde? Din cartea Faptelor, bătrâne!"
Aceşti noi creştini mărturiseau oriunde şi oricând. Ştiam că parte din misiunea lor
era să câştige oameni pentru Cristos. Ei au înţeles mai bine decât mulţi oameni din
biserică faptul că Isus ne mântuieşte pentru a ne folosi să ducem altora mesajul Său şi
treptat să ajungem la o mişcare prin care El să poată schimba lumea.
Când oamenii ajung să vorbească despre Isus, nimeni nu o poate face mai bine ca
tine. O vreme am fost pastorul unei biserici, dar nu era stilul de viaţă care mi se potrivea.
Mi-ar fi plăcut să mi se potrivească. Mi-ar fi plăcut să fiu pastorul unei biserici. Dar
pentru a fi păstor trebuie să ai răbdare şi un caracter care mie îmi lipsesc.
Una din problemele mele de bază este că nu pot rezista în linia întâi. De exemplu,
într-o Duminică a venit la mine o doamnă şi mi-a spus: „Domnule pastor, ştiţi câte greşeli
gramaticale aţi făcut în rugăciunea de azi dimineaţă?"
Înainte de a-mi da seama ce fac, m-am trezit răspunzându-i: „Doamnă, oricum nu
m-am adresat dumneavoastră."
Asta i-a închis gura, dar nu prea a ajutat imaginii mele pastorale. Cât timp am fost
pastor, am încercat să depun mărturie pentru Isus în faţa oamenilor din vecinătate, dar
niciodată n-am reuşit. Ei se uitau la mine mereu ca la păstor şi atât. Oriunde mergeam
oamenii se apărau în faţa mea.
Îmi amintesc că mergeam la frizerie în fiecare săptămână (poate vi se pare ciudat
acelora care mă cunoaşteţi şi ştiţi cât sunt de chel). Şi de fiecare dată când intram în
frizerie, mi se părea ca întrerupeam glumele şi râsul celor ce aşteptau să fie tunşi. Îndată
ce intram, frizerul mi se adresa: „Bună dimineaţa pastore!" Şi toţi îngheţau. Îndată
închideau revistele semi-pornografice şi le ascundeau sub pernele de pe scaunele lor
şi împreunau cuminţi mâinile. Conversaţia se reducea dintr-o dată la: „Ce vreme
frumoasă! Da, mă bucur că nu a nins. E prea cald ca să ningă." Sau alte stupidităţi
de felul acesta. Singurul lucru bun era că mă lăsau înaintea lor doar să mă vadă
ieşit.
Vedeţi, oamenii nu mai sunt naturali când e prin preajmă faţă bisericească.
De aceea voi, cei care nu sunteţi pastori, aveţi oportunitatea de a fi martori pentru
Cristos într-un mod care nu e posibil pentru pastori.
Aţi auzit despre copilaşul care neştiind despre vizita pastorală care tocmai
avea loc, intră în fugă în casă ţinând de coadă un şoricel mort. Fără să-l vadă pe
pastor se îndreaptă cu animalul spre mama şi începe să-i povestească:
„Mamă, uite şoarecul. L-am prins afară în curte. I-am dat pietre! L-am lovit
şi cu mătura, l-am scuipat şi după aceea l-am... l-am..." şi văzându-l pe pastor îşi
curăţă gâtul tuşind: şi continuă.... „Şi apoi Domnul l-a chemat acasă!"
Această abilitate de a se schimba ori de câte ori apare „pastorul" este unul
din motivele pentru care, atunci când e vorba de a mărturisi pentru Cristos, nimeni
nu poate s-o fa mai bine ca voi. Oamenii nu încep să se apere ca în faţa pastorilor.
În faţa voastră sunt naturali, nu joacă teatru ca în faţa pastorilor. Poate acuma îţi
spui: „Nu ştiu dacă eu sunt în stare. Nu ştiu dacă am calităţile necesare pentru a-L
mărturisi pe altora." Bineînţeles că ai toate calităţile necesare. Dacă Isus a făcut
ceva în viaţa ta, tot ce trebuie să faci, este să spui altora ce ţi-a făcut. Dacă îl iubeşti
destul de mult pe Isus întotdeauna vei găsi o modalitate cum să-ţi spui istoria.
Cu câtva timp în urmă, am fost invitat ca şi consilier la o tabără de tineri. Nu
ştiu câţi dintre cei ce citiţi aceasta sunteţi romano-catolici, dar vechea teologie
romano-catolica este buna: exista un purgatoriu. Este exact o tabără de tineret, un loc
între cer şi iad unde oamenii merg să sufere pentru păcatele lor.
N-am întâlnit în viaţa mea copii mai răi ca în această tabără. Să nu mă înţelegeţi
greşit. Iubesc copiii, dar pe fiecare în parte, dar grupul de copii adunaţi în aceasta
tabără a fost ceva cumplit. Cred că se întâmplă ceva cu copiii adunaţi în tabără. Devin
tare răi. Daţi-mi voie să vă spun că aceşti copii din aceasta tabără s-au făcut tare răi.
Răutatea lor se îndrepta asupra unui copil nenorocit numit Billy.
Billy mi-a zdrobit inima pentru că, sărăcuţul de el s-a născut cu o mulţime de
defecte. Avusese o paralizie şi creierul său nu mai putea exercita control asupra
mişcărilor trupului şi nici a limbii. Copii îşi băteau joc de el. Îi spuneau „spasticu".
Billy trecea pe terenul de joacă al taberei în modul lui necontrolat, iar ceilalţi copii se
aliniau în spatele lui şi-i imitau mişcările. Credeau că e ceva de râs în toate acestea.
Era cea mai cumplită cruzime de care i-am văzut pe copii dând dovadă.
Într-o zi l-am văzut pe Billy întrebând pe unul din băieţi: „Pe unde s-o iau să
ajung la magazinul de artizanat?"
Celălalt copil i-a răspuns bâţâindu-se şi arătând în zece direcţii diferite: „Pe
acolo!"
Mi-a venit să-l cârpesc pe acel copil. Cum putea fi atât de crud cu un copil
handicapat?
Răutatea lor a ajuns la culme într-o miercuri dimineaţa. Camera lui Billy fusese
asaltată înainte de ora de părtăşie de dimineaţa şi 150 de copii umpluseră camera
acestuia. Toţi băieţii votaseră ca Billy să fie vorbitorul. Ei ştiau bine că Billy nu putea
face aşa ceva; dar îl votaseră ca să-şi bată joc şi să râdă de el. Credeau că va fi foarte
distractiv să-l vadă pe Billy cel spastic încercând să-şi ţină cuvântarea. Eram iritat.
Eram livid. Clocoteam de mânie când micul Billy s-a ridicat şi a pornit spre amvon. Îi
puteai auzi pe toţi chicotind şi şuşotind. Nu-mi amintesc să mai fi fost vreodată atât de
supărat. Ceea ce era uimitor era faptul că râsul băieţilor nu l-a oprit pe băieţelul acela. Şi-a
luat locul la amvon şi a început să vorbească. I-a trebuit lui Billy aproape zece minute ca
să spună: „I-i-sus mă iu-iubeşte!' I-i-i-ss-us mă iu-iu-bbeşte! Şi-şi eeu îl iu-besc pe I-
isuus!" Şi când a terminat s-a făcut o linişte de mormânt. M-am uitat peste umărul meu şi
am văzut liceenii hohotind de plâns peste tot în sală.
A început o trezire în tabăra aceea şi copiii au început să-şi predea vieţile lui Isus.
Un alt grup de copii şi-au dedicat viaţa în lucrarea Domnului. Aş fi vrut să fi numărat câţi
lucrători am întâlnit în aceasta parte a ţării care mi-au spus că şi-au predat viaţa lui Isus
datorită mărturiei unui copil „spastic" numit Billy.
Dacă Dumnezeu l-a putut folosi pe el cu toate limitările lui, ce te face pe tine să
crezi că Dumnezeu nu te poate folosi pentru a atinge vieţile altor oameni? Dacă
Dumnezeu poate transforma vieţile oamenilor prin cei ca micul Billy, să nu îndrăzneşti să-
mi spui că El nu poate face lucruri mari prin tine.
Sper că am clarificat faptul că atunci când vorbim despre revoluţia lui Dumnezeu,
prima noastră responsabilitate este fim martori ai lui Isus Cristos. Revoluţia lui Dumnezeu
începe cu oameni ca mine şi ca tine cari suntem chemaţi să-i câştigăm pe alţii pentru
această mişcare numită creştinism. Revoluţia lui Dumnezeu depinde de ceata de agenţi
care lucrează în fiecare sector al societăţii. Atunci aceşti revoluţionari nu numai că vor
putea împărtăşi mesajul lui Isus, dar vor putea începe să aducă în societate acele schimbări
pe care Dumnezeu le doreşte.
Agenţi ai revoluţiei lui Dumnezeu sunt necesari în fiecare instituţie. Sunt necesari
în fiecare şcoală, în fiecare universitate în fiecare birou, în fiecare laborator, în fiecare
studio de televiziune, în fiecare fermă, în fiecare legislatură de stat - şi cel mai important
în fiecare familie. Mulţi subestimează importanţa a ceea ce se întâmplă în familie, dar sunt
convins că din toate instituţiile sociale care trebuie aduse sub domnia lui Cristos, nici una
nu o ia înaintea familiei.
Să vă dau un exemplu: soţia mea este într-adevăr o persoană ordonată, cea mai
ordonată persoană pe care o cunosc. Ştie să vorbească; ştie să mânuiască cuvintele într-un
mod care depăşeşte imaginaţia mea. Şi îmi place când suntem la câte o întrunire socială, şi
cineva, cum ar fi o avocată sau o juristă, vine şi pe un ton cât se poate de binevoitor,
întreabă: „Cu ce te ocupi, draga mea?"
Cei mai mulţi dintre voi care citiţi această carte, probabil că sunteţi căsătoriţi şi
deci nu vă daţi seama că o astfel de întrebare este o modalitate deghizată de a pune în
inferioritate pe cele care sunt casnice, de acele femei care consideră că singura activitate
semnificativă în societate este profesia pe care ţi-o exerciţi.
Soţia mea are cea mai grozavă replică din lume, o replică ce o poţi folosi după ce
te vei căsători. Când cineva întreabă?
„Cu ce te ocupi, draga mea?" Soţia mea răspunde: „Lucrez la socializarea a doi
Homo-sapiens spre valorile dominante ale tradiţiei iudeo-creştine pentru ca cei doi să
poată fi instrumente în transformarea orânduirii sociale în acea utopie escatologică pe care
Dumnezeu a dorit-o de la începutul creaţiei.
Şi apoi se uită la interlocutoarea ei întrebând-o: „ Dar tu, cu ce te ocupi?"
Adesea răspunsul „Sunt avocată", este dat cu o voce abia auzită.
Nu ştiu ce meserie ai tu, poate eşti avocat, muzician, muncitor, activ om de afaceri
sau lider guvernamental. Dar dacă eşti un creştin devotat, adică dacă eşti devotat
revoluţiei pe care Dumnezeu o înfăptuieşte în lumea noastră, ar trebui să-ţi pui î ntrebarea:
„Cum aş putea schimba lucrurile la locul meu de muncă, astfel încât acestea să poată fi
conform Voii lui Dumnezeu? Cum aş putea restructura organizarea la locul meu de
muncă astfel ca principiile dreptăţii lui Dumnezeu să fie respectate?" Cei care nu
profesaţi ar trebui să vă puneţi aceleaşi întrebări. Adică, te poţi întreba: „Cum pot
schimba lucrurile din casă astfel încât familia mea să funcţioneze mai mult conform cu
voia lui Dumnezeu? Cum pot eu promova acest fel de viaţă de familie care să exprime
principiile revoluţionare pe care Isus ni le subliniază în Scriptură?"
Când mă gândesc la cei ce nu profesează, îi includ aici şi pe bărbaţi pentru un
motiv. Şi anume, lucrul acesta devine o reală posibilitate în zilele noastre. Bărbaţi fără
loc de muncă apar peste tot. În multe familii soţiile au locuri de muncă sigure în timp
ce soţii încep să se transforme în „casnici." Pot parcă citi gândurile unora care citesc
această carte. „Casnic?" Ar fi nemaipomenit. Să joci tenis toată dimineaţa, iar după
masă să vizionezi câte un spectacol uşurel.
Dacă aşa gândiţi, înseamnă că nu prea ştiţi ce înseamnă să întreţii o casă băieţi.
Toată casa e ca o junglă. Vei lucra mult mai mult pentru a ţine la punct o casă, mai ales
dacă mai ai şi câţiva copii, decât în orice fabrică sau birou. Ar trebui să încerci să faci
curat din când în când. Ce e mai rău e că după ce lucrezi atâta, mai trebuie să înduri şi
o mie una înjosiri. De exemplu, este destul de greu să eviţi reclamele de la televizor
care îţi amintesc în mod constant că nu reuşeşti dacă...
Imaginaţi-vă reclama care o duce pe soţie în stare să plângă din cauza acelei
voci care repetă mereu: „Un cerc pe guler, un cerc pe guler!" E condamnată pentru că
detergentul ei nu a putut scoate praful din gulerul cămăşi soţului. Reclama nu pune
niciodată întrebarea care ar trebui pusă: „De ce nu se spală el pe gât?"
Acasă, la şcoală, la piaţă, în guvern - oriunde - Dumnezeu are nevoie de oameni
care vor accepta principiile revoluţiei Lui care să acţioneze la schimbarea lumii.
Întreabă-te: „Ce trebuie să schimb unde locuiesc şi lucrez ca să-I facă plăcere lui
Dumnezeu?" Apoi dedică-te să duci la îndeplinire acea schimbare.
Am avut un prieten care a înţeles că a fi creştin nu înseamnă doar a spune altora
despre Isus, ci şi schimbând lucrurile la locul de muncă. EI a înţeles că stilul lui de
muncă trebuie să exprime predarea lui şi dedicarea lui revoluţiei lui Dumnezeu. Şi-a
dat seama că trebuia să implementeze în activitatea lui profesională principiile
împărăţiei lui Dumnezeu şi astfel să submineze orânduirea socială prezentă cu o nouă
orânduire care este conformă cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest prieten a fost coleg cu mine la colegiu. Apoi el a mers şi a predat la
Universitatea de Stat Trenton, iar eu am mers să predau la Eastern College. După ce a
predat la Trenton, vreo trei săptămâni, s-a dus în biroul decanului şi i-a spus:
„De mâine nu mai vin. Renunţ la postul meu. Cred că trebuie să ştiţi." Decanul
a răspuns: „Nu poţi pleca. Un profesor nu poate pleca în mijlocul semestrului."
Prietenul meu a răspuns: „Se poate! Uită-te la mine!" Mai târziu mama lui mi-a dat
telefon şi mi-a spus: „Toni trebuie să mergi să vorbeşti cu Charlie. S-a lăsat de servici.
Are diplomă pentru literatura engleză şi dacă nu predă, atunci ce-o să facă?"
Trebuie să recunosc că e o întrebare bună. Ce poţi face cu o diplomă care îţi dă
dreptul să predai engleză dacă nu o predai?
Aşa că am plecat în căutarea lui. Am dat de el într-un apartament la mansardă.
În Hamilton Square, N.J. A trebuit să recunosc că îmi plăcea apartamentul. Avea pe
pereţi tablouri cu peisaje, rafturi şi rafturi de cărţi, un stereo, era o scenă de milioane.
Când am intrat în apartament mi-a spus: „Ia loc amice. Ia loc!"
Aşa că m-am aşezat într-unul din fotoliile scoică. Aţi stat vreodată în aşa ceva?
Era ca o ameobă imensă. Fotoliul acel mă ameninţa să mă devoreze în câteva secunde.
Stând în acel scaun imens, pe jumătate consumat şi digerat prietenul meu se uită
la mine cu un zâmbet „budist" şi mi-a spus
„Am demisionat, Toni. Am demisionat."
I-am răspuns.
„Ştiu Charlie. De ce ai demisionat?"
Mi-a spus.
„Nu pot preda, omule. Nu-i pot învăţa pe indivizii aceia. De fiecare dată când
intram în clasă şi predam, muream câte puţin."
Înţeleg ce înseamnă asta. Şi eu sunt profesor. Ştiu ce înseamnă să mergi într-o
clasă şi să le împărtăşesc un adevăr. Un adevăr! Un adevăr „adevărat!" Un adevăr
extras din suferinţa existenţială! Adevăr spicuit din durerile existenţei umane! Şi după
ce am împărtăşit. Adevărul studenţilor mei, şi după ce am lăsat ca fiecare nerv şi
tendon să vibreze de acest Adevăr, un copil din ultima bancă ridică mâna şi mă
întreabă:
„Trebuie să ştiu şi asta la examen?"
 Atunci am murit şi eu puţin.
Deci l-am înţeles pe Charlie şi am simţit cu el. Nu după mult timp mi-am dat
seama că nu-l voi putea convinge să renunţe la decizia lui de a demisiona. În cele din
urmă l-am întrebat: Ce faci acum? Ce lucrezi? „Sunt poştaş," mi-a răspuns. „Grozav,”
i-am spus eu. „Un poştaş licenţiat." „Nu suntem prea mulţi poştaşi licenţiaţi," îmi
ripostă.
Văzând că nu-l pot face să se răzgândească, am trecut la munca mea etic -
protestantă. Aşa că i-am spus.
Charlie, dacă tot vrei să fii poştaş, atunci măcar fi cel mai bun poştaş."
S-a uitat la mine ca prostit şi mi-a spus:
„Sunt un poştaş prost."
L-am întrebat:
„Ce vrei să spui că eşti un poştaş prost?"
Mi-a răspuns:
„Toată lumea primeşte poşta până la ora unu. Eu nu termin decât pe la cinci
jumate - şase."
„De ce-ţi trebuie atâta timp?" am vrut eu să ştiu.
„Fac vizite," mi-a răspuns. „De aceea îmi trebuie atâta timp. Nu-ţi poţi imagina
câţi n-au fost niciodată vizitaţi până am ajuns eu să fiu poştaş. Dar am o problemă, nu
pot dormi nopţile."
„De ce nu poţi dormi?" am întrebat.
„Cine poate dormi după vreo douăzeci de cafele?" mi-a replicat.
Am început să-mi imaginez cum arată omul acesta ca postaş. L-am văzut în
imaginaţia mea mergând de la uşă la uşă dând oamenilor mai mult decât corespondenţa
şi ziarul. Îl vedeam vizitând văduvele, stând de vorbă cu adolescenţii, glumind cu
bătrânii singuratici. Îl vedeam distribuind corespondenţa şi ziarele într-un mod
revoluţionar.
Este singurul poştaş pe care îl cunosc care a avut privilegiu ca de ziua lui toţi
cei cărora le distribuia corespondenţa şi presa să se adune şi să dea o petrecere în
cinstea lui. Toţi îl iubesc pentru că e un poştaş care exprimă dragostea lui Isus
pretutindeni unde se duce. În modul lui subtil, prietenul meu Charlie schimbă lumea,
schimbă viaţa oamenilor, aducând schimbări în viaţa lor acolo unde sunt. Poate nu vi
se pare prea mult, dar omul acela care distribuie corespondenţa şi presa ca Domnul
Isus este un agent a lui Dumnezeu care schimbă lumea.
Aşa cum o casnică, dacă îşi face munca aşa cum ar vrea Isus să fie făcută,
devine o persoană prin care Dumnezeu poate schimba lucrurile din această lume; aşa
cum un poştaş care distribuie corespondenţa aşa cum ar face-o Isus, este revoluţionar,
aşa puteţi şi voi ca elevi sau studenţi să începeţi să aduceţi o lume nouă pe care o vrea
Dumnezeu prin modul care tu activezi la şcoală. Tineri, vă daţi seama ce oportunităţi
aveţi?
Aveţi şansa „să mergeţi la şcoală şi să-L arătaţi pe Isus Cristos. Nu doar în
cuvinte ci în modul în care îi trataţi oamenii de la şcoală. Poţi fi un agent prin care
Dumnezeu poate să înceapă să schimbe şcoala, în felul de şcoală pe care El doreşte.
Mulţi sunt supăraţi în zilele noastre pentru că s-a votat împotriva citirii Bibliei
şi a rugăciunii în şcolile publice. Nici predicatorilor nu le va fi permis să vorbească
despre Isus la întâlnirile din şcolile publice. Poate faptul că prin lege religia este ţinută
în afara programei şcolare este un lucru bun. Pentru că lasă responsabilitatea pe seama
acelora care trebuie să o poarte - pe seama voastră care frecventaţi acele şcoli. Voi
sunteţi aceia care trebuie să-L duceţi pe Isus în clasele voastre. Voi trebuie să fiţi
agenţii lui Dumnezeu. Trebuie să-L prezentaţi pe Cristos celor din şcoala voastră.
Puteţi face lucrul acesta prin modul în care vă comportaţi, prin modul în care trataţi pe
ceilalţi şi prin modul în care vorbiţi cu profesorii voştri. Veţi ajuta ca revoluţia lui
Dumnezeu să se înfăptuiască prin modul în care schimbaţi lucrurile la voi în şcoală.
Problema care se pune deci este dacă în şcoala ta, tu eşti un agent al revoluţiei lui
Dumnezeu sau doar pur şi simplu frecventezi acea şcoală.
Suntem martori prin ceea ce spunem, dar putem mărturisi şi putem exercita o
influenţă prin ceea ce facem. Toate acestea înseamnă a fi un instrument a lui
Dumnezeu în lume.
Ca sociolog nu voi subestima niciodată importanţa predicării Evangheliei -
convertirii oamenilor la Cristos. Dar ştiu cum schimbarea ta la locul de muncă, la
şcoală şi în modul în care trăieşti poate influenţa societatea. Totuşi ştiu de asemenea că
trebuie să facem mai mult decât atât, dacă vrem să schimbăm lumea. Mai mult, Biblia
declară că noi toţi suntem chemaţi să facem mai mult decât să spunem oamenilor
despre Isus şi să exercităm asupra lor o influenţă pentru ai atrage spre Împărăţia lui
Dumnezeu.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care vreţi să fiţi puţin mai intelectuali, aş
vrea să vă spun ce ne învaţă din Scriptură un teolog olandez pe nume Hendrich
Berkhof. El a scris o carte întreagă explicând o expresie folosită des de apostolul Pavel
„căpeteniile şi domniile". Dacă ştiţi Noul Testament cunoaşteţi această expresie, Citim
în Efeseni 6:12 „Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva
căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac."
Acest verset ne spune că în procesul desfăşurării vieţii noastre de creştini
trebuie să luptăm împotriva lui Satan pe două nivele. Mai întâi trebuie să luptăm
împotriva a ceea ce Satan încearcă să ne facă în „trup."
Băieţi, vă întrebaţi despre ce o fi vorba, nu-i aşa? Nu ştiu prea multe despre
fete, nu pot scrie decât dintr-o perspectivă masculină pentru că pot vorbi din
experienţă. Dar ştiu multe despre băieţi. Ştiu că băieţii au mari probleme în a-l birui pe
Satan în ceea ce el încearcă să le facă în trup.
Adevărul în acest sens este că toţi avem probleme în trup. Freud a înţeles lucrul
acesta când a spus că există nişte instincte sexuale care ne stăpânesc psihicul. Freud a
descoperit că instinctele sexuale într-o persoană normală sunt atât copleşitoare încât
nimic - nici măcar restricţiile culturale - nu; poate minimaliza sau nega.
Bineînţeles Sigmund Freud nu a ştiut ce poate face Isus. Nu a ştiut că Isus
Cristos poate să dea putere omului să-şi controleze instinctele sexuale şi să le
direcţioneze spre relaţii constructive pline de dragoste creştină. Freud nu a ştiut că doar
cu Isus un om poate să biruiască tendinţele distructive ale sexualităţii. Dacă pot să vă
spun ceva despre perioada adolescenţei este următorul lucru - fără ajutorul lui Isus
sexul vă poate distruge.
Toţi aţi întâlnit tineri care şi-au transformat viaţa în haos din cauza sexului. Într-
adevăr îţi poate distruge viaţa, visele viitorul. Nu trebuie să vă dau exemple ca să
înţelegeţi ce întâmplă când instinctul sexual scapă de sub control.
Cu toţii trebuie să luptăm împotriva instinctelor sexuale inerente trupului
nostru, dar vestea bună este că Isus ni se alătură în luptă şi ne ajută să învingem
planurile demonice viaţa noastră sexuală. Când trupul nostru e slab, când descoperim
că nu putem învinge ispita sexuală atunci ştim că-L putem chema să lucreze în noi şi să
ne întărească. Îl putem ruga să ne facă biruitori asupra trupului nostru.
Nu ştiu cum e cu voi băieţi, dar eu mă aprind uşor. Poate unii gândiţi „domnule
dumneata eşti spiritual. Nu ai voie să aprinzi uşor." Ei bine, vă spun că totuşi mă
aprind repede şi asta dintr-un motiv foarte simplu. Sunt om. Tot om a fost şi Isus. Şi,
mai mult, şi El s-a aprins. Veţi spune: „Nu, Isus! Ăsta e sacrilegiu!"
Nu uitaţi, Biblia ne spune că El a fost ispitit în toate felurile ca şi noi, dar El a
avut puterea Tatălui. Pentru că a depins de puterea Tatălui Său a putut birui ispitele,
deşi a trecut prin ele, a rămas „fără păcat." Aceeaşi putere ne stă la dispoziţie, aşa că
atunci când ne supunem poftei trupului nostru nu putem spune: „păi sunt doar om."
Dumnezeu te-a făcut să fii mai mult decât om, umanitatea ta te-a făcut să depinzi de
puterea Lui pentru a birui pofta trupului.
El doreşte nu doar să biruim pofta trupului, ci Efeseni 6:12 ne spune că El vrea
ca noi să biruim „domniile şi stăpânirile." Hendrich Berkhof încearcă să ne explice
ceea ce a vrut să spună apostolul Pavel atunci când a folosit expresia „domniile şi
stăpânirile" sunt forţele sociale şi structurile instituţionale care ne influenţează şi ne
reglează comportamentul. Aici se includ şi instituţiile sociale cărora le aparţinem, care
au de a face cu ceea ce suntem noi şi cu modul în care acţionăm noi. „Domniile şi
stăpânirile" sunt toate acele elemente ale culturii în care trăim aşa cum trăim. Suntem
într-adevăr influenţaţi de „domnii şi stăpâniri?" veţi întreba.
Pot pune pariu că da. De exemplu, televizorul este unul din aceste domnii şi
stăpâniri şi nimeni nu ar trebui să pună la îndoială faptul că televizorul ne modelează.
Filmele sunt „domnii şi stăpâniri" şi ele ne modelează de asemenea. De fapt aş spune
că cei mai mulţi din cei ce citiţi această carte sunteţi mult mai mult modelaţi de mass-
media decât de Duhul Sfânt. Este un lucru pe care trebuie să-l schimbăm. Trebuie să
încetăm să ne mai lăsăm modelaţi de mass-media. Trebuie să ne luptăm pentru a ne
lăsa tot mai mult să fim controlaţi de Duhul Sfânt. E uşor să vezi cât de mult suntem
influenţaţi de mass-media după felul în care ne îmbrăcăm, în care vorbim, sau
acţionăm. Aproape tot ce facem e influenţat de mass-media. Apostolul Pavel ne spune
că trebuie să luptăm împotriva influenţei acestor „domnii şi stăpâniri."
Sistemul şcolar ne modelează? Sigur că da. Sistemul politic ne modelează?
Bineînţeles. Marile întreprinderi industriale ne influenţează comportamentul? Sigur că
da. Biblia ne învaţă mai ales în epistolele lui Pavel către Coloseni că Satan poate folosi
„căpeteniile şi domniile" pentru a ne influenţa să facem lucruri contra voii lui
Dumnezeu. Ca şi creştini suntem chemaţi să nu ne conformăm lucrurilor pe care
„domniile şi stăpânirile” controlate de cel rău ne cer să le facem. Biblia spune în
Romani 12:2 „să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să prefaceţi, prin
înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi
desăvârşită."
Totuşi, ca şi revoluţionari creştini, suntem chemaţi nu numai să rezistăm în faţa
influenţei „domniilor şi stăpânirilor" ci să şi punem mâna pe ele şi să le aducem sub
stăpânirea lui Cristos. Sau, pentru a ne exprima mai simplu, suntem însărcinaţi de
Dumnezeu să schimbăm fiecare instituţie socială a societăţii noastre pentru ca toate să
funcţioneze aşa cum vrea Dumnezeu şi să influenţeze oamenii aşa cum vrea
Dumnezeu să-i influenţeze. Daţi-mi voie să vă spun despre încercarea unor creştini de
a face lucrul acesta.
Un grup dintre studenţii mei s-au supărat foarte tare din cauza unei mari
companii „Gulf and Western Industries." În timp ce erau într-o lucrare misionară în
Republica Dominicană am aflat că această imensă companie multinaţională lua din
pământul care trebuia folosit pentru a cultiva cereale pentru cei nevoiaşi din ţara aceea
săracă - şi foloseau pământul pentru a cultiva sfeclă de zahăr.
Poate că ştiţi că nu e cel mai bun lucru să începi să cultivi zahăr. La fel nici să
cultivi cafea sau tabac. Ar trebui să ştiţi că dacă am lua tot pământul folosit în prezent
pentru cultivatul zahărului, cafelei şi tabacului - toate trei ne otrăvesc sistemul şi dacă
am folosi acest teren pentru a cultiva alte cereale, malnutriţia din lumea a treia ar
scădea cu aproape 50 procente.
Oricum am fost foarte supăraţi pe Gulf şi Western pentru că am văzut că ei
cultivă zahăr pentru cei din Statele Unite pe un teren care ar fi trebuit să fie folosit
pentru ţăranii săraci din Republica Dominicană.
Cred că veţi găsi interesantă metoda noastră de protest. Noi eram unsprezece şi
fiecare dintre noi am cumpărat câte o acţiune la această companie. Nu ştiu câte
milioane de acţiuni or fi în Gulf şi Western, dar noi aveam unsprezece. Nu era nevoie
decât de o acţiune pentru a putea participa la şedinţa acţionarilor companiei. Deci noi
toţi cei unsprezece „ acţionari" ne-am dus la şedinţă şi ne-am spus păsul.
Am fost probabil cam aroganţi, dar le-am spus-o!
Hei, nu ne prea place cum conduceţi compania asta! Compania îi aparţine lui
Dumnezeu.
În confruntările particulare pe care le-am avut după şedinţă, am întâlnit câţiva
din biroul executiv al companiei şi le-am spus din Biblie istoria unui om care avea o
vie. Omul a plecat într-o lungă călătorie, iar cei care fuseseră lăsaţi să conducă via nu
au făcut treabă bună. Stăpânul a trimis mesageri, dar n-au vrut să-i asculte. Apoi l-a
trimis pe fiul său, dar oamenii l-au omorât. Isus încheie această pildă cu următoarea
întrebare : „Acum, când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?"
Le-am spus mai mult decât atât. Le-am mai spus: „Compania aceasta aparţine în
cele din urmă lui Dumnezeu. Voi sunteţi „vierii" Lui. Lui nu-I place cum conduceţi
compania aşa că noi am venit ca mesageri. Aţi face bine dacă ne-aţi asculta; dacă nu,
Dumnezeu vă va lua ceea ce v-a dat."
Asta era pur şi simplu aroganţă. Privind în urmă la comportarea noastră trebuie
să recunosc că nu am fost deloc ca şi Cristos şi nici măcar nu am fost cinstiţi. Dar ceea
ce a urmat după aceste întâlniri ale noastre au fost incredibil. Am descoperit că, de
fapt, conducătorii companiei nu erau oameni răi. Ne-a trebuit puţin timp să-i
înţelegem. Dar încetul cu încet ne-am convins că erau oameni buni şi decenţi. Cu cât
vorbeai mai mult cu atât îi cunoşteam mai bine şi ne-am dat seama că ei doreau să facă
un lucru bun. Discutând cu ei ne-am convins că „Gulf & Western" vrea să fie un
instrument pentru binele Republicii Dominicane.
Cam la un an şi jumătate după ce am început discuţiile noastre cu „Gulf &
Western", am primit un telefon de la unul din membrii biroului executiv al acelei
companii. Mi-a spus:
„Mâine vom avea o conferinţă de presă şi unul din motivele pentru care ţinem
această conferinţă este pentru a face anunţ despre problemele discutate cu voi. Vrem ca
voi să fiţi primii care să ştiţi ce se întâmplă."
Am rămas fără grai în timp ce omul acela îmi spunea că anunţa că „Gulf &
Western" urma să facă următoarele: va test solul de pe terenurile ce le avea în
Republica Dominicană pentru a vedea care teren se poate folosi pentru a cultiva
cereale. În al doilea rând compania urma să-şi ia angajamentul de-a construi patruzeci
de mii de noi locuinţe pentru lucrătorii de pe plantaţiile de sfeclă de zahăr ca să nu mai
trebuiască să locuiască în mahalale. În al treilea rând, Gulf & Western vor asigura
programe educaţionale şi programe sanitare, mai ales în jumătatea estică a ţării unde
erau plasate acţiunile lor. Purtătorul de cuvânt a continuat spunând că această
companie a promis că în următorii cinci ani va cheltui 100 milioane dolari pentru a
transforma toate promisiunile în realitate. A fost INCREDIBIL.
Să nu spuneţi că e imposibil ca să se schimbe companiile. Nu-mi spuneţi că
sistemul e prost şi fără posibilitate de revenire. Cred că dacă vrem să abordăm
conducătorii, fără aroganţă - sper - având în gând exact lucrurile care trebuiesc
schimbate şi dacă le cerem să răspundă la învăţătura Bibliei, răspunsul ar putea depăşi
aşteptările noastre.
Problema noastră este că toţi ştim ce să spunem beţivilor, alcoolicilor, drogaţilor
şi criminalilor. Ei sunt sub nivelul nostru. Dar nu ştim cum să vorbim conducătorilor,
„domniilor şi stăpânirilor". Nu avem noi tupeul să-i îndemnăm pe cei ce deţin puterea
să încerce să schimbe structurile politice şi economice ale societăţii noastre ca să
funcţioneze conform cu voia Lui Dumnezeu.
Isus ne cheamă şi doreşte să fim agenţi de schimbare, ca să participăm
împreună cu El la procesul de schimbare a lumii în acel fel de lume pe care El o
doreşte.
Aş vrea să devii şi tu un revoluţionar pentru Isus. Când îţi cer să fii
revoluţionar, nu mă gândesc să iei o armă şi să treci la violenţă. Îţi cer să faci altceva.
Îţi cer să te gândeşti serios - chiar în acest minut - să mergi în ţările lumii a treia ca să
faci ceva pentru Isus pentru acei oameni care au nevoi reale. Unii poate e bine să vă
gândiţi să fiţi slujitori lui Dumnezeu pentru cei săraci. Toţi ar trebui să luaţi în
considerare posibilitatea de a deveni misionari. Nu ştiu dacă vă daţi seama că
Dumnezeu nu vrea doar America să fie mai bună; El doreşte să transforme oamenii şi
„domniile şi stăpânirile" în fiecare popor. El doreşte ca revoluţionarii Lui să fie la
lucru pretutindeni.
Tu eşti în Statele Unite al Americii - un lucru grozav. E o ţară extraordinară.
Dar, iată acum vestea rea - eşti gata să primeşti? - America nu are nevoie de tine. Când
vei termina şcoala ce vei face? Te gândeşti să fii profesor? Cred că glumeşti! Au
nevoie de încă un profesor ca de încă o fâşie de iarbă. America are tare mulţi profesori.
Peste tot în ţară se închid şcoli. Şi profesorii rămân fără slujbe. Nu sunt destule locuri
de muncă pentru profesorii care sunt absolvenţi de universităţi.
Sau poate vrei să devii avocat. Acum sunt deja prea mulţi avocaţi. În Statele
Unite este câte un avocat pentru patru sute de oameni. Absolvenţii şcolilor de drept
încearcă din greu să-şi găsească firme ca să-i angajeze.
Vrei să fii doctor? Şi doctori sunt prea mulţi în Statele Unite. Nu se pot găsi
locuri suficiente ca să-şi poată practica meseria toţi doctorii. Şi mai mult dacă devii
medic, aproape jumătate din oamenii pe care îi vei trata nu vor fi bolnavi. O agenţie
care se ocupă de protecţia oamenilor afirmă că 20 procente din cei care suferă o
operaţie chirurgicală în America sunt operaţi fără a fi necesar.
Şi aş putea continua tot aşa. La fel e în multe alte domenii. America devine
aglomerată cu oameni competenţi pe care nu-i poate folosi. Asta ridică o nouă
întrebare tânărului de astăzi. Tânărul de astăzi trebuie să se întrebe nu numai „Ce
pot să fac ca să-L slujesc mai bine pe Isus?" El trebuie să se întrebe „Unde să
merg ?" Iată un lucru la care e bine să vă gândiţi acum. Când eram tânăr, un
misionar venea la grupul nostru de tineri şi ne spunea : „Unii dintre voi ar trebui să
vă gândiţi să intraţi în câmpul misionar, iar ceilalţi să stea acasă şi să vă întreţină.”
Astăzi cred că ar trebui să se spună invers: ,,Cei mai mulţi dintre voi ar trebui să vă
gândiţi să mergeţi pe câmpul de misiune şi singurii care ar trebui să rămână acasă
sunt cei chemaţi să rămână." Vreau să spun că dacă Dumnezeu te cheamă să fii
profesor într-o suburbie a Dallas-ului sau New Orleans-ului sau Phoenix-ului,
trebuie să asculţi. După cum am spus mai înainte, fiecare şcoală din America are
nevoie de prezenţa transformatoare a revoluţionarilor creştini. Dacă El te cheamă să
fii avocat pentru săracii din New York sau Chicago, fă-o! Dumnezeu are nevoie de
revoluţionari şi între cei ce fac dreptate.
Dar mie mi se pare că dacă nu ai o chemare specială să-L slujeşti pe
Dumnezeu aici în Statele Unite, atunci ai responsabilitatea de a merge în acel loc
din lume, unde este mai mare nevoie de tine. Şi unde eşti mai necesar astăzi? Există
o probabilitate că acel loc nu va fi în bătrâna America. De ce trebuie toţi să
dorească să fie profesori într-o suburbie din Houston sau din Omaha, când ar putea
fi profesori în Haiti?
Ai putea fi profesor într-o şcoală din lumea a treia unde copiii ar fugi şi ar
sări în jurul tău, te-ar îmbrăţişa şi te-ar săruta doar pentru că eşti acolo. Pe la noi nu
prea vezi profesori îmbrăţişaţi şi sărutaţi, nu-i aşa? De ce să vrei să fii doctor în
Statele Unite, când ai putea fi doctor într-un sat din Africa unde este urgentă nevoie
de tine, unde ai putea fi un răspuns pentru o nevoie disperată.
Fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a fi în acele locuri unde este mai
mare nevoie de noi. Fiecare dintre noi suntem chemaţi să facem ceva eroic pentru
Isus. Poţi fi un traducător al Scripturilor. Imaginează-ţi că mergi la un trib care nu a
avut niciodată o Biblie, înveţi limba tribului şi traduci Biblia în acea limbă,
învăţându-i pe oameni să citească şi prezentându-L pe Isus oamenilor acelora. Din
acea zi, ori de câte ori membrii acelui trib vor spune Ioan 3:16, va fi pentru că tu te-
ai dus acolo şi ai făcut lucrul acesta posibil.
Nu ai vrea să faci ceva atât de fantastic cu viaţa ta? Dumnezeu are nevoie nu
de unul, nici de zece, nici de o mie, ci de sute de mii de tineri din Statele Unite care
să se ridice şi să meargă în acele locuri unde este o disperată nevoie de ei în
următorii cinci ani.
După ce toţi termină un colegiu, îşi pun întrebarea, „Ce o să mă fac acum? "
Aş vrea să le pot spune tuturor „Fă ceva grozav pentru Isus."
Un ultim lucru foarte important, dacă vrei să fii revoluţionar pentru Isus, va
trebui să vă schimbaţi stilul de viaţă personală.
Revenind într-una din zilele anilor 60, îmi amintesc că ţineam o prelegere la
ora de „Introducere în Sociologie" (unde erau câteva sute de studenţi), când în
mijlocul prelegerii un student cu privirea în gol se ridică şi strigă: „Şarlatan!
Şarlatan! Şarlatan!"
Am strigat şi eu: „Stai jos, tinere! Stai jos sau vei avea neplăceri!"
Mi-a strigat înapoi: „Ce-mi pasă?"
I-am spus: „Tinere, dacă nu te aşezi te voi da afară clasă."
A strigat din nou: „Ce-mi pasă?"
„Am impresia că nu înţelegi. Dacă te dau afară, nu mai ai ce căuta la aceasta
oră."
A strigat: „Ce-mi pasă?"
N-am întins coarda mai mult. Sunt sigur că dacă aş fi spus „Dacă te dau afară
de la oră, vei fi dat afară din universitate" ar fi strigat; „Ce-mi pasă?" Şi dacă i-aş fi
spus că dacă ar fi afară de la universitate nu-şi va găsi un loc de muncă, ar fi strigat
din nou: „Ce-mi pasă?" Şi dacă aş fi continuat spunându-i dacă nu va avea un loc
de muncă nu va avea bani cu care putea să-şi cumpere tot ce America îi oferă, ar fi
strigat acelaşi răspuns: „Ce-mi pasă?"
Nu poţi fi cu adevărat un agent revoluţionar pentru Isus decât dacă te uiţi la
această lume şi la ceea ce încearcă ea să-ţi vândă şi strigi cu toată puterea: „Ce-mi
pasă?"
Îţi pasă de lucrurile acestei lumi, mai mult decât să-L slujeşti pe Isus? Dă-mi
voie să-ţi spun că atâta timp cât tu va trebui să ai ceea ce societatea aceasta îţi poate
oferi, ea te va controla.
Eu îi controlez, pe studenţii mei pentru că ei doresc note mari. Eu le pot da
note mari; de aceea îi pot controla. Îi pot face să citească anumite cărţi pe care ei nu
vor să le citească, să scrie lucrări despre subiecte pe care nu le sunt pe plac. Îi pot
face chiar să stea treji toată noaptea ca să studieze pentru nişte teste pe care ei nu
vor să le dea. Aceasta e puterea mea. Şi ştiţi de ce am această putere? Pentru că ei
doresc să aibă ceea ce eu le pot da.
Societatea americană te va controla şi vei fi sclavul ei până în momentul în
care vei putea spune şi tu: „Ce-mi pasă?" Faţă de această societate şi tot ce-ţi poate
ea oferi. Maşinile, casele şi celelalte bunuri, dacă le ai bucură-te de ele, dar dacă
vrei să fii un revoluţionar pentru Isus, trebuie să fii un om care să te descurci şi fără
aceste lucruri.
Eram la o convenţie a unor menoniţi cu câtva timp în urmă. După cum ştiţi
menoniţii, se presupune că sunt pacifişti. Totuşi, la aceasta convenţie, un om mai în
vârstă a făcut o afirmaţie sugerând că poate şi menoniţii ar trebui să devină mai
asemănători cu ceilalţi oameni din lume şi să renunţe la poziţia lor istorică pacifistă.
S-a ridicat un tânăr şi l-a contrazis.
Încă mi-l amintesc pe bătrânul acela uitându-se la el ferm şi spunându-i: „E
bine că vorbeşti aşa, dar zilele astea vor veni ruşii şi vor lua tot ceea ce aveţi."
Tânărul zâmbi şi răspunse: „Dacă vin pot lua tot ce am. Vedeţi, când am
devenit creştin am dat tot ce aveam lui Isus. Deci dacă vin ruşii şi iau ceea ce se
pare că am, de fapt ei iau ceea ce-I aparţine lui Isus şi asta e problema Lui."
Bătrânul îi spuse: „Bine, dar nu uita că te pot ucide."
Tânărul reveni rapid cu răspunsul: „Nu mă pot omorî. Vedeţi, domnule, eu
sunt deja mort."
(Tânărul avea dreptate, asta este ceea ce ne învaţă Biblia când ne spune că
orice creştin este un om mort. Când devii creştin, omul cel vechi moare şi se naşte
un om nou. Şi acest om, nou născut nu va muri nici odată.) Omul în vârstă se uită la
tânăr şi spuse: „Bine, poate nu te pot ucide şi poate că nu-ţi vor putea lua ceea ce ai,
dar te pot face să suferi."
Tânărul zâmbi şi spuse: „Când va veni ziua aceea, sper că se va da har să pot
repeta versetul biblic, „Ferice de voi când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă
vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au
prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi."
Tânărul s-a întors spre noi ceilalţi şi ne-a spus: „Acesta este secretul libertăţii.
Dacă nu ai nimic, dacă eşti deja mort şi dacă te bucuri atunci când oamenii te
persecută, atunci nu mai au ce să-ţi facă. Nu mai au cu ce să te ameninţe, nu-i aşa?"
S-ar putea să vină vremea când va trebui să stăm în picioare şi să fim traşi la
răspundere pentru Isus. Întrebarea pe care trebuie să ţi-o pui este următoarea: Îl iubeşti
pe Isus suficient de mult ca să poţi spune acestei lumi şi tuturor lucrurilor pe care
lumea ţi le oferă: „Ce-mi pasă?" Vei fi tot atât de liber ca tânărul despre care am
vorbit? Vei fi acel revoluţionar care a predat tot ce are cauzei? Dacă răspunsul tău la
aceste întrebare este „Da" stilul tău de viaţă va fi radical schimbat. Vei avea un alt
sistem de valori care îţi va guverna gândirea, vei avea alte criterii care îţi vor afecta
deciziile şi un alt set de preocupări care îţi va controla obiceiurile.
Să luăm ca exemplu Crăciunul. De Crăciun cea mai mare problemă este ce să
cumperi pentru cineva care are de toate. Dintr-o perspectivă strict creştină ştii ce să
cumperi cuiva care are de toate? Nimic! Ar fi nebunie dacă părinţii tăi ar veni şi s-ar
uita la copiii din jurul pomului de crăciun şi ar spune: „Anul acesta de Crăciun, nimeni
nu primeşte nimic pentru că aveţi de toate." Dar, lucrul acesta ar fi cel mai corect, nu-i
aşa? Ce drept am avea să cumpărăm alte lucruri în plus, când sunt atâţia copii care mor
de foame şi sufăr de malnutriţie în toată lumea? Ce zici?
Vreau să te gândeşti serios, să zicem că ai 200 de dolari şi vrei să cumperi un
stereo. Pe de altă parte şti că cu aceşti 200 $ poţi răni cincizeci de copii din Banglades.
Nu poţi face decât un lucru din cele două. Poţi cumpăra aparatul stereo sau poţi
cumpăra mâncare pentru copiii aceia flămânzi. Ce crezi că ar face Isus? Ar cumpăra
aparatul stereo, sau i-ar hrăni pe cei flămânzi? De fapt ştii bine că El a dat întotdeauna
de mâncare copiilor flămânzi. Nu e creştin cel care încearcă să facă ceea ce face Isus?
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem fiecare este de ce continuăm să
cheltuim bani pe (aşa cum spune Scriptura) lucruri care nu ne satisfac?
A venit vremea pentru o nouă generaţie de copii; o generaţie de copii care nu
trăiesc pentru ei însăşi; o generaţie de copii care doresc să facă ceva pentru Isus; o
generaţie de copii care doresc să facă ceva pentru alţii; o generaţie de copii pare doresc
să facă ceva eroic cu viaţa lor.
Cu câţiva ani în urmă mi-am dus fiul şi fiica în Haiti, unde câţiva dintre noi, cei
de la Eastern Colege, am ajutat la deschiderea unei şcoli şi a unui orfelinat.
O mare parte din banii pe care-i puteam cheltui pentru cei copii ai mei au fost
trimişi în Haiti pentru a fi cheltuiţi la construirea acelei mici şcoli, care acum are
cincizeci de studenţi. Copiii mei nu fuseseră la şcoală înainte. După ce am ajuns la
Port-au-Prince am urcat în jeep şi am plecat să vizităm locul. Cam după douăzeci de
mile s-a terminat drumul asfaltat. Dar o am continuat călătoria. Am traversat câteva
câmpii şi în cele din urmă am ajuns la un pâlc de pomi, iar de cealaltă parte era şcoala.
Am trecut de copaci şi iată şcoala. Era 28 decembrie şi nu era cursuri la şcoală, dar eu
ştiam ce vom găsi. Toţi cei cincizeci de copii erau acolo aşteptându-ne ca să ne spună
bun venit.
Când ne-au văzut copiii au strigat de bucurie. Cei doi copii ai mei au ieşit din
maşină şi cei cincizeci de copii au alergat spre ei, i-au îmbrăţişat, i-au sărutat. Apoi s-
au aliniat şi au cântat un cântec în engleză învăţat special pentru noi: „Pe copii Isus îi
iubeşte orişicare ei ar fi, roşii, galbeni, negri pe glob." Pe rând fiecare copil a spus câte
un verset din Biblie pentru noi. Unii dintre ei ne-au făcut daruri. Făcuseră podoabe
pentru brad din beţe şi panglici - nu foarte atrăgătoare dar deosebit de preţioase într-un
fel.
Am luat cadourile de la copiii aceia atât de recunoscători, am urcat din nou în
maşină şi ne-am îndreptat din nou spre capitală. Băiatul şi fiica mea care de obicei sunt
foarte vorbăreţi mi s-au părut neobişnuit de tăcuţi în lungul nostru drum spre capitală.
Când am ajuns pe la jumătatea drumului înapoi spre Port-au- Prince, m-am uitat la fiul
meu care părea destul de gânditor şi l-am întrebat la ce se gândeşte. Mi-a spus. „Tată,
n-ai fi putut face nimic altceva cu banii aceia care să mă facă mai fericit decât sunt
acum".
Crede-mă nu poţi face nimic cu viaţa ta care să te facă mai fericit decât dăruind-
o altora pentru Isus. Nimic nu poate genera mai multă fericire decât să foloseşti ceea
ce ai conform voii Lui Dumnezeu.
Când spui „Doamne Isuse foloseşte ceea ce am şi ceea ce sunt pentru cauza
altora", vei găsi în tine o mulţumire inegalabilă. Când poţi spune cinstit: „Doamne
începe să schimbi lumea prin mine" vei descoperi cât de plină poate fi viaţa ta.
Ştiu că nu putem face lumea aceasta perfectă, lucrul acesta nu se va întâmpla
până la a doua venire a Domnului. La sfârşitul istoriei, Domnul Isus va veni în această
lume şi în ziua aceea va face ca lumea să fie perfectă. Totuşi eu cred că Dumnezeu
doreşte să iniţieze prin noi o mişcare care va începe să facă schimbări pe care El le va
duce la desăvârşire când va reveni. El vrea să înceapă acum marea Lui revoluţie şi cu
tine. El vrea să ştie dacă îi dai voie să te folosească pentru a începe să schimbe lumea.
Poţi intra în guvern, în structurile economice, în sistemele educaţionale sau poţi merge
în ţările din lumea a treia şi acolo vei deveni un instrument pentru schimbarea lumii. Îţi
poţi folosi talentul şi resursele financiare pentru cauza lui Cristos. Poţi cunoaşte emoţia
participării în revoluţia lui Dumnezeu. În „The Waste Land" (Pământul necultivat) T.S.
Eliot scrie: „Aşa se va sfârşi lumea, aşa se va sfârşi lumea, aşa se va sfârşi lumea, NU
cu un trosnet ci cu un scâncet."
A greşit. Lumea aceasta nu se va sfârşi nici cu trosnet, nici cu scâncet. Vestea
bună privitor la modul în care lumea aceasta se va sfârşi este că împărăţiile acestei
lumi vor deveni împărăţia lui Dumnezeu şi El va domni pentru veci de veci. Aleluia!
Adevărul în această problemă este că noi suntem pe punctul de a cuceri lumea
pentru Isus şi vă invit să deveniţi martori, să-i influenţaţi pe toţi pe oriunde mergeţi ca
să se alăture revoluţiei lui Dumnezeu. Vă invit să-I permiteţi lui Isus să vă transforme
în acel om care este gata să meargă în orice colţ al lumii, mai ales în acelea locuri unde
este mai mare nevoie. Vă rog să mergeţi acolo unde veţi putea schimba o parte din
această lume care tânjeşte să fie schimbată. Te rog să-L laşi pe Isus să te folosească ca
să începi să schimbi această lume.
 Poate ai auzit propoziţia aceasta până acum de zeci de ori ba mai mult aţi
crescut auzind toate acestea. Dar n-aţi făcut nimic. N-aţi luat nici o decizie.
Soren Kierkegaard ne spune despre o ţară de basm unde trăiesc doar răţuşte.
Într-o duminecă dimineaţa toate raţele vin la biserică, merg legănându-se pe interval şi
se aşează pe locurile lor, apoi intră răţuşca preot, îşi ia locul în spatele amvonului,
deschide Biblia răţuştelor şi citeşte. „Răţuşte! Aveţi aripi şi cu aripile voastre puteţi
zbura ca vulturii. Puteţi străbate văzduhul! Răţuşte! Aveţi aripi! " Toate răţuştele strigă
în cor „Amin! " apoi toate merg legănându-se spre casă.
Poate ai mai auzit tot ceea ce am spus înainte, dar nu ai făcut nimic.
Poate ai înţeles natura chemării la ucenicie, dar n-ai făcut nimic în acest sens.
Poate ştii de mult că a fi creştin înseamnă să te alături revoluţiei lui Dumnezeu, dar
nici odată nu ai cerut să te dedici cauzei Lui. Şi tu, ca răţuştele din povestea lui
Kierkegaard, nu ai acţionat conform mesajului pe care l-ai auzit. Ei bine, a sosit
momentul ca să acţionezi - să faci - să te alături, să te dedici.
Isus este aici chiar acum şi El îţi spune: „Dă-Mi viaţa ta. Alătură-te revoluţiei
Mele. Participă în marea Mea mişcare din istorie. De dragul Meu, ca răspuns la ceea ce
am făcut Eu pentru tine. Dă-Mi viaţa ta să fac cu ea ce doresc Eu."
Un prieten de al meu călătorea într-o zi cu trenul din gara Victoria, Londra. În
compartiment cu el în partea opusă stăteau doi tineri cam de treizeci de ani. Cam la
douăzeci de minute de la plecarea trenului, unul din ei a avut o criză de epilepsie.
Poate ştiţi cât de groaznică este o astfel de criză. Omul s-a înţepenit şi a căzut pe spate
în scaunul lui.
Imediat, prietenul lui şi-a scos jacheta, a făcut-o sul şi i-a pus-o sub cap. Îi
ştergea broboadele de sudoare de pe frunte cu batista, îi vorbea încet şi calm ca să-l
liniştească. Când şi-a revenit l-a aşezat uşor înapoi pe scaun.
Apoi s-a întors spre prietenul meu şi a spus: „Vă rog să ne iertaţi domnule.
Uneori are crize de două, trei ori pe zi. Prietenul meu şi cu mine am fost împreună în
Vietnam şi amândoi am fost răniţi. Am avut gloanţe în ambele picioare, iar el în umăr.
Elicopterul care trebuia să vină după noi n-a mai venit să ne ia.
Domnule, prietenul meu m-a luat şi m-a cărat în spate prin junglă trei zile şi
jumătate. Vietnamezii ne hărţuiau toată ziua. El suferise mult mai mult decât mine. L-
am implorat să mă lase jos şi să se salveze, dar nu a vrut să mă abandoneze. M-a scos
din junglă, domnule. Mi-a salvat viaţa. Nu ştiu cum a făcut-o şi nu ştiu de ce a făcut-o.
Acum patru ani am aflat de starea lui, aşa că mi-am vândut casa din New York,
am luat banii pe care i-am mai avut şi am venit să am grijă de el.
Apoi se uită la prietenul său şi spuse: „Vedeţi, domnule, după ceea ce el a făcut
pentru mine, nu este nimic ce n-aş putea face pentru el."
Nu vreau acum să aduc fanfara să cânte şi să bată tobele. Totuşi aş vrea să te rog
să faci ceva acum când citeşti aceste rânduri. Te rog să spui „Vreau să-mi predau viaţa
în serviciul lui Cristos. Nu doar să cred în Isus. Vreau să mă predau Lui, fără nici o
rezervă. Dumnezeu mă poate folosi să fac tot ceea ce vrea El, oriunde vrea El. Voi
merge oriunde şi voi spune orice şi voi face orice vrea El. Sunt a Lui fără rezervă şi
dacă asta înseamnă că mă vrea pe câmpul de misiune, sunt gata să merg."
Uneori când fac aceste chemări la întâlnirile cu tineretul, văd zeci de mâini
ridicate. Şi atunci spun: „Doamne, oare aşa să fie? Oare chiar aşa de mulţi tineri sunt
gata să spună: „Sunt gata să merg oriunde şi să fac orice?" Dacă voi sunteţi serioşi,
revoluţia este gata să explodeze!"

ÎNTÂLNIREA: PREDA-I DOMNULUI ISUS TOATĂ

DRAGOSTEA TA
Să vorbim despre subiectul preferat al tinerilor, a face curte. Nu pur şi simplu
pentru că este un subiect despre care orice tânăr ar vrea să discute, ci pentru că acest
lucru va exercita o influenţă decisivă asupra modului în care îţi vei duce la îndeplinire
sarcinile pe care le ai ca şi creştin. Ştii şi tu şi ştiu şi eu că sunt puţine lucruri mai
importante pentru un tânăr între 16 şi 24 ani decât a face curte. Dacă vrei să fii creştin
trebuie să faci curte în mod corect. Este important să te comporţi corect la întâlniri.
Este important să alegi un partener de căsnicie în mod corect. Dacă modul în care faci
curte nu e corect, foarte probabil nu-ţi vei putea duce la bun sfârşit sarcinile pe care ţi
le-ai asumat ca şi creştin. Cunosc mai mulţi tineri care erau un potenţial fantastic în
lucrarea Domnului dar, au eşuat pentru că nu au ştiut să facă curte în mod corect.
Am început să fac curte în ultimii ani de liceu. Era cam târziu în comparaţie cu
alţi indivizi de vârsta mea. Când am început să fac curte am fost surprins să descopăr
cât de mult costa. „Curtea" este excesiv de scumpă. Am dus o fată prin oraş de patru
ori şi m-a costat 24,32 $. Fetele întotdeauna râdeau şi-mi spuneau „avarul" când
recunoşteam că ţin socoteala de cât cheltuiesc. Dar, băieţi, voi ştiţi despre ce vorbesc.
Bineînţeles că băieţii ţin socoteală, pentru că banii cheltuiţi cu o fată în timp ce-i faci
curte sunt o investiţie. Dacă vei cheltui mai mulţi bani cu ea, îţi va fi obligată, nu?
Fetelor, dacă nu vă place ideea că deveniţi obligate atunci când băieţii
cheltuiesc mulţi bani cu voi, atunci poate va trebui să vă luaţi notiţe din cărţile
„feministe" şi să nu-i lăsaţi să cheltuiască pentru voi prea mulţi bani. Dacă nu vrei să
fii manipulată prin faptul că ajungi să-i fii obligată băiatului cu care ieşi în oraş, atunci
adoptă stilul „nemţesc".
Într-o zi am intrat în cantina de la Liceul West Philadelphia şi iat-o pe fata mea -
fata mea de 24,32 $ stând de vorbă cu un alt băiat. Şi nu stăteau doar la taclale ci
vorbeau serios. Am mers la băiatul ce stătea lângă ea şi i-am spus, „Ar cam trebui să
pleci". În limbajul de astăzi ar fi fost cam aşa: „Roiu" sau „Plimbă ursu". Băiatul
dispăru în mare grabă.
Fata se uită la mine cu o privire rece şi-mi spuse:
„Toni, după patru întâlniri te comporţi de parcă aş fi proprietatea ta."
I-am răspuns.
- Agnes (îmi pare rău dar aşa o chema), te-am cumpărat cu 24,32$.
Ştiu că i-am spus un lucru groaznic, dar chiar că simţeam că am anumite
drepturi asupra ei. Fetele care citesc cartea asta poate că spun în gândul lor „Ştii ăsta-i
baiu cu băieţii ăştia. Ies cu tine de câteva ori cheltuie cu tine câţiva gologani şi se
comporta de parcă ai fi proprietatea lor."
Ăsta este un lucru greşit în sistemul nostru. Când un băiat face curte, cheltuie
prea mulţi bani şi băieţii o iau prea în serios. Eu am vrut s-o iau foarte în serios de
îndată ce am început să fac curte pentru ca eu, ca şi voi, ştiam următorul lucru: cheltui
cei mai mulţi bani la începutul perioadei când îi faci curte. Când lucrurile devin
serioase, totul se schimbă. Când tinerii devin serioşi stau prin preajma casei (de obicei
a fetei) şi beau Cola (de obicei cumpărată de părinţii ei). Şi când s-au plictisit, pleacă.
 Cheltuielile îi fac pe oameni să devină, „serioşi" şi în mod clar le lasă pe fete cu
un sentiment de obligativitate faţă de băieţi. Lucrul acesta va avea ca rezultat faptul că
fetele vor face cu aceşti băieţi lucruri pe care nu ar vrea să le facă. În cel mai bun caz,
o întâlnire la care s-a cheltuit mult va cere un sărut obligatoriu din partea fetei.
Mă întreb care sunt implicaţiile creştine ale unei astfel de curţi. Oare Domnul
vrea să te laşi manipulată ca să ajungi într-o stare în care să dai anumite semne de
afecţiune care nu sunt sincere?
Dar mai este un lucru greşit în sistemul de curtare, care dintr-o perspectivă
creştină este cu mult mai serios şi acesta este sistemul de valori implicat în sistemul de
curtare american. Sistemul tinde să-i facă pe tineri să aprecieze prea mult trăsăturile
sau caracteristicile personale care, de-a lungul vieţii, se dovedesc a fi superficiale. Şi
dimpotrivă, nu numai de lucruri care contează cu adevărat în relaţiile personale sunt
ignorate. Cei ce se descurcă foarte bine să facă curte sunt de obicei bine făcuţi, dar pot
fi superficiali, în timp ce mulţi oameni de valoare care însă nu sunt atât de arătoşi, nu
au nici o şansă.
Nu mi-am dat seama de grozăvia acestor lucruri până am ajuns în ultimii ani la
Liceul West Philadelphia când am fost ales preşedinte al asociaţiei studenţilor. A fost o
adevărată excursie în propriul ego. Ca preşedinte a unei asociaţii cu 4.500 de membri
mă simţeam deosebit. Apoi mi-am dat seama că unul din lucrurile pe care trebuia să le
fac în această calitate a fost următorul: eram responsabil de organizarea dansurilor la
şcoală în fiecare lună. Problema era că aparţineam uneia din acele biserici care nu era
de acord cu dansul. Adesea predicatorul nostru se apleca peste amvon şi ne spunea:
„dansul stimulează pofta cărnii!" De fiecare dată imaginaţia mea o lua razna, dar îmi
reveneam rapid şi spuneam „Daa!" Trebuie să recunosc că probabil avea dreptate.
Dacă o pereche de adolescenţi se pot roti faţă-n faţă timp de trei ore, fără să se aprindă,
nu sunt spirituali - sunt morţi! Cred că suntem naivi dacă credem că e posibil să
dansăm sugestiv, fără a ne aprinde. Dacă tinerii continuă prea mult în acest dans, nu
trebuie să fie surprinşi dacă sentimentele lor erotice le scapă de sub control.
Bineînţeles bisericile fundamentaliste ca cea la care mergeam eu atunci pot
adesea să fie ipocrite. Biserica mea nu aprobă dansul (pentru că stimulează pofta
cărnii), dar acceptă alte lucruri la fel de rele. Oricum pentru că biserica noastră nu
accepta dansul şi eu eram împotriva lui am spus directorului meu ce simţeam în cest
sens. Mi-a răspuns.
„Trebuie să o faci, Toni." Este una din responsabilităţile pe care le are
preşedintele asociaţiei studenţilor.
În cele din urmă am cedat şi în seara „cu pricina" am organizat dansul.
Hotărâsem că voi fi acolo dar nu voi dansa. Urma să fiu ceea ce sociologii numesc „un
observator". Voi participa la serată dar nu voi fi de loc implicat. Deci în seara aceea
eram cu colegii mei şi totuşi eram izolat, observam ceea ce se petrecea cu o claritate pe
care cei ce dansau nu o puteau avea. Ceea ce am văzut era pur şi simplu incredibil.
Împreună cu comitetul de decorare a sălii am ajuns la şcoală pe la ora 6:30
pentru a organiza dansul. Am întins de-a lungul sălii şi în diagonală hârtie creponată.
Am pus scaune lângă pereţi. Apoi am deschis geamurile pentru că echipa de baschet
tocmai şi-a sfârşit meciul şi nimănui nu-i place să danseze în mirosul unui „uriaş subbraţ".
După ce am aerisit sala, pe la şapte fără un sfert, s-a arătat un puşti numit Roger
(nu acesta este numele real). Cinstit, Roger era unul care pierde mereu. Vreau să spun că
băiatul acesta era pur şi simplu un dezastru pe toţi. Mă întrebam când l-am văzut intrând:
„Oare de ce a venit Roger? Nimeni n-o să vrea să danseze cu el. De ce o fi venit? " Dar
Roger nu venise să danseze. Adusese o grămadă de discuri şi el se baza pe faptul că va fi
„disc jokey-ul " serii. A urcat pe scenă, în partea din spate a sălii de gimnastică unde era
picupul şi el schimba plăcile în timp ce ceilalţi dansau. A făcut pe disc jokey-ul toată
seara. Acesta era modul de a participa a lui Roger fără a fi rănit. Ştia că dacă i-ar veni
ideea să nu mai schimbe discurile, să coboare de pe scenă şi să invite vreo fată la dans, va
fi probabil respins. Schimbând plăcile Roger se implica în dans, fără a fi rănit.
Şi acum îmi amintesc de profesorul care răspundea de acea seară şi care a venit la
mine în pauză şi mi-a spus:
„Toni, e o seară grozavă! Toţi se distrează de minune! "
Mă uitam la Roger şi m-am întrebat dacă şi el se distra. Cred că nu. Cred că Roger
se simţea rănit, tare rănit. Dar nu era singurul. Stăteau pe scaun de-a lungul pereţilor sălii
de gimnastică vreo patruzeci de fete, toate purtând o mască a indiferenţei. Cunoaşteţi
masca aceasta? Parcă le-ai auzi spunând: „Oare când se termină toată plictiseala asta?"
Dar ştiţi că totul nu e decât o mască, nu?
Când o fată este respinsă ea îşi pune un aer de nepăsare. Se preface că e plictisită
de scenă, în timp ce adânc înăuntrul ei ea experimentează o durere profundă. Stăteam de o
parte şi mă uitam la fetele acelea care stăteau pe margine şi se simţeau rănite pentru că
nimeni nu le invita la dans.
Când s-a terminat seara, eram pe strada 48, glumind şi vorbind cu câţiva prieteni,
când din sala de gimnastică ieşi colega mea din laboratorul de chimie, Mary. Mary era o
fată foarte spirituală, inteligentă, cu simţ al umorului şi mai mult ca toate era o maiestră
ventrilocă. E periculos să stai lângă o ventrilocă inteligentă la ora de chimie.
De exemplu, într-o zi profesorul ne-a spus:
„Mâine vom da test."
Am ridicat mâna şi am întrebat:
„Din ce vom da testul?"
El mi-a răspuns.
„Nu ştiu, din tot ce o să-mi vină în cap."
Fără a-şi mişca buzele, Mary a spus cu o voce răguşită:
„Atunci n-avem de ce să ne îngrijorăm."
Toţi au râs şi Mary se uita la mine parcă întrebându-mă:
„Cum ai putut spune aşa ceva, Toni?"
Mary era o fată nemaipomenită, dar nu avea o constituţie grozavă. Nu avea nici
picioare frumoase. Sistemul nostru de a face curte fetelor nu e prea corect faţă de acele
fete care au petrecut toată seara aşteptând, fără noroc, ca cineva să-i acorde atenţie.
Ieşind din sala de dans, Mary a fugit pe lângă mine. Am încercat să o salut, dar nu
mi-a răspuns. A intrat în maşina tatălui, care o aştepta şi înainte ca acesta să pornească
maşina, am văzut-o izbucnind în plâns. Eram furios, iritat. M-am dus în biroul directorului
dimineaţa următoare şi am zis.
„Eu n-o mai fac. Am terminat cu serile de dans."
Mi-a răspuns:
„Nu e voie ca religia ta să se interpună între tine şi responsabilităţile tale."
I-am spus:
„Ştiţi ceva, pastorul meu nu înţelege exact de ce nu e bine să dansezi. El nu
vede decât problema sexuală. Ceea ce am văzut aseară este o adevărată cruzime. Am
văzut pe câţiva din prietenii mei şi câţiva din cei mai buni studenţi din şcoala noastră
care au fost foarte răniţi.
Puneţi-vă acum această întrebare simplă? „Oare câţi tineri sau tinere cunosc eu
că sunt răniţi pentru faptul că nu pot curta sau nu sunt curtate de nimeni? Vei găsi o
mulţime. Dacă eşti un creştin adevărat te vei identifica cu cei ce suferă. Vei simţi
durerea lor. De atunci eu nu am mai fost la un dans. Nu pentru că aş crede că e păcat să
dansezi ci din alt motiv: nu vreau să fac parte dintr-un sistem care răneşte tinerii
nevinovaţi.
Întâmplător, am aflat despre anumite biserici care dau mese în seara de după
examenul de absolvire. Poate nu se dansează, dar totul se reduce la a avea un partener
dacă vrei să faci parte integrantă din acea petrecere. Oricând creăm un sistem pentru
adolescenţi care le cere partener de sex opus pentru a putea participa, nu facem altceva
decât că creăm un sistem social sau o activitate care exclude automat o mulţime de
tineri. Mai mult, îi excludem de fapt pe aceia care au mai mare nevoie ca să fie incluşi.
Ca şi creştini, ar trebui să întindem mâna spre cei pe care societatea îi respinge. Uneori
noi în mod inconştient, sprijinim un sistem care întreţine sentimentul lor de respingere.
Isus a fost gata să-i ajute pe cei respinşi de societate. Viaţa Lui a fost un şir de
episoade în care îi căuta pe cei ce se simţeau răniţi şi îi făcea să se simtă iubiţi şi
semnificativi. Isus nu i-a ales pe cei mai populari şi mai atrăgători oameni pentru
lucrarea Sa. El a spus: „Din pietre lepădate de zidari vor ieşi pietrele din care voi
construi noua mea lume."
Iată care e problema, de fapt: avem un sistem de a face curte ce apreciază tinerii
care sunt deja apreciaţi de societatea noastră şi dezapreciază pe cei ce deja sunt
dezapreciaţi. Mă simt rău pentru toate „Mary-urile" din lume. Cred că toţi creştinii ar
trebui să simtă durere până la agonie din cauza a ceea ce se întâmplă oamenilor
datorită sistemului american de a face curte.
Ştiu că poate unii dintre voi spun că exagerez. Vor fi de altă părere şi vor
argumenta spunând că nu sistemul american este cel ce răneşte tinerii. Acestor oameni
le pot spune că nu trebuie să fii sociolog ca să vezi rănile pe care le cauzează acest
sistem de curtare. Este suficient un spirit de observaţie pentru a vedea toate acestea.
Cu câţiva ani în urmă Janice Ian a vândut un milion de discuri cu un cântec.
Cântecul era popular pentru că, de fapt comunica sentimentele multor tineri din
America. Adolescenţii răniţi ascultau cântecul şi îşi spuneau: „Despre mine e vorba.
Cântecul acesta vorbeşte despre mine! Iata cuvintele cântecului:
„Am aflat adevărul la 17 ani,
Că dragostea era doar pentru reginele frumoase
Şi pentru fetele cu zâmbetul plăcut.
În timp ce noi, cele cu feţe răvăşite,
Fără a ne bucura de graţiile societăţii,
Am rămas acasă în disperare
Inventând prieteni ce ne dau telefon
Şi ne cer: „Vino să dansezi cu mine",
Dar nu e tot ceea ce am aflat la 17 ani,
Pentru noi cele care cunoaştem durerea
Cadourilor pe care nu le-am primit niciodată,
A acelora a căror nume nu a fost niciodată ales
În echipa de baschet a şcolii,
 Cu mult, mult timp în urmă
Când lumea era mult mai tânără ca acum,
Doar lanţuri s-au dăruit pe gratis
Fetelor urâte ca mine, la 17 ani.

Cântecul acesta spune lucrurilor pe nume şi noi creştinii ar trebui să fim

conştienţi de toate acestea. Sistemul de curtare american îi face pe mulţi tineri să se
simtă răniţi. Dacă mergi într-o şcoală cu o mie de copii, sistemul e valabil cam pentru
două sute dintre ei doar. Numai două sute din o mie se bucură de aprecierea, laudele şi
recunoaşterea necesare pentru o bună imagine de sine. Ce se întâmplă cu ceilalţi opt
sute care-şi duc viaţa în „disperarea lor liniştită"? Oare creştinii nu ar trebui să fie cu
inimile zdrobite din pricina lor?
Cunosc fete atrăgătoare, cu personalitate care au terminat şcoala şi niciodată nu
au avut o întâlnire şi anii aceia în care au fost fără partener le-a devastat aşa de mult
încât nu au mai avut capacitatea de a se auto-evalua corect, ajungând să spună ceva de
felul acesta: „Eu nu sunt nimic. Nimeni nu mă poate iubi." Consecinţele unei astfel de
auto-evaluări poate distruge standardele morale ale unei fete. Arată-mi o fată cu o
proastă imagine de sine şi eu îţi voi arăta o femeie care poate foarte uşor să fie sedusă.
O femeie care nu are o părere bună despre sine se va grăbi şi va ceda uşor pentru că nu
simte că are vreo valoare. Şi când o fată începe să simtă că e bună de aruncat la fier
vechi, se va comporta ca atare. Conceptul despre sine al unei fete are un efect foarte
puternic asupra acţiunilor ei. Dacă va crede că e un rebut se va comporta ca un rebut.
Dimpotrivă, dacă va crede că e copilul preţios al lui Dumnezeu, se va comporta ca
atare. Trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta fetele să aibă această experienţă din
urmă.
A sosit momentul pentru creştini să caute alternative pentru sistemul actual de
curtare a fetelor. Creştinii ar trebui să inventeze şi să promoveze un nou stil de a face
curte.
Când predam la Universitatea din Pensylvenia am fost foarte intrigat de noul
stil de curtare a fetelor care îşi făcea loc în scena campusului în timpul anilor 60. Stilul
acela se chema „curte în grup". În loc să meargă perechi, tinerii de acolo mergeau în
grup. În loc să meargă la un film sau meci de baschet câte doi, mergeau câte şapte sau
opt băieţi şi fete împreună. Nimănui nu-i păsa cine cu cine era în grupul respectiv. Toţi
se simţeau bine împreună şi se bucurau unul de prezenţa celorlalţi.
Cred că tinerii din biserică ar putea face la fel. Grupul de tineri nu trebuie să se
întâlnească doar pentru a avea un mini-servici religios. Grupul de tineri dintr-o biserică
se poate transforma într-un grup care să ofere celorlalţi o viaţă socială; se poate
transforma într-un grup de tineri care au părtăşie împreună, care se simt bine să fie
împreună în fiecare vineri şi sâmbătă. Nu trebuie prea mult pentru ca aşa ceva să se
întâmple într-un grup. Nu trebuie decât ca cineva să vorbească în unele grupuri şi să
spună: „ Hei! Haideţi cu noi. Nu vrem să fim perechi. Vrem doar să fim împreună.
Poate veni oricine cu noi. Vrem să ne simţim cu toţii bine. Dacă nu vii şi tu nu va fi la
fel de bine." Nu fi surprins ce răspuns vei primi la o invitaţie atât de amabilă.
Aş dori să iei această decizie: „Nu mai vreau să fac curte fetelor . Doresc să am
un grup de prieteni. Nu e nimic rău să ai un prieten sau o prietenă. Dar în acţiunile
sociale voi avea grijă ca toţi să fie invitaţi şi să participe cu toţii. Şi asta pentru că e
obligaţia mea de creştin să mă ocup de aceia care se simt lăsaţi la o parte şi să-i fac să
se simtă acceptaţi."
A fi spiritual înseamnă a-ţi păsa de cei ce sunt lăsaţi la o parte, de cei ce sunt
răniţi. Dacă te laşi consumat de relaţia ta cu altcineva în aşa fel încât uiţi de cei ce sunt
lăsaţi la o parte, nu te comporţi ca un creştin. Noi trebuie să spunem oamenilor despre
dragostea lui Isus, şi nu există nici o altă modalitate mai bună decât ocupându-ne de un
tânăr care se simte izolat şi insuflându-i sentimentul că el aparţine unui grup care îl
doreşte. Dragostea lui Dumnezeu ne face fraţi şi surori şi dacă ne includem unii pe alţii
în activităţile de recreaţie lucrul acesta va face ca sentimentul apartenenţei la o familie
să fie foarte real.
Nu putem vorbi despre „ a face curte" cuiva fără a vorbi şi despre sex. Ştiaţi că
voi ajunge şi aici în cele din urmă, nu? Iată câteva date statistice: 43 la sută din fetele
care termină liceul au avut experienţe sexuale. Asta înseamnă că au avut relaţii
sexuale. Procentul băieţilor care termină liceul şi au avut experienţe sexuale este şi mai
mare. Astfel de statistici ne blochează pe cei ce am crescut în urmă cu o generaţie.
După cum vă aşteptaţi, cifrele statistice pentru tinerii creştini care au avut relaţii
sexuale sunt ceva mai scăzute. Dar nu sunt chiar aşa de mici cum aţi presupune.
Cifrele spun că 33 procente din fetele creştine şi 40 din băieţii creştini sunt implicaţi în
relaţii sexuale înainte de căsătorie.
Unii dintre voi veţi întreba uimiţi: „Nu vorbiţi despre creştini născuţi din nou,
care cred cu adevărat în Biblie, nu-i aşa?" Ca sociolog dar şi ca şi creştin evanghelic,
am făcut un studiu special privind tinerii credincioşi şi studiile mele au arătat ; că de
fapt, acesta este punctul unde ei cad - eşuează. Se pare că trăim într-o vreme în care
chiar aceia care se consideră urmaşi ai lui Cristos au devenit foarte liberi, din punct de
vedere sexual.
Lucrul acesta e înspăimântător din mai multe motive. În primul rând, dacă eşti
creştin, trebuie să fii conştient de faptul că Isus Cristos este în tine. Isus Cristos este în
tine în fiecare minut din fiecare zi. Ştii ce înseamnă asta, nu? Asta înseamnă că oriunde
te învârţi, Isus este implicat cu tine. Nu-L poţi lăsa afara din viaţa ta temporar pentru
că vrei să faci ceva ce ştii că nu-I place. Dacă eşti creştin, El te stăpâneşte şi se implică
în tot ceea ce faci. Deci dacă faci ceva degradant sau dacă te înjoseşti în vreun fel şi
dacă spui apoi: „Singura persoană afectată de acţiunile mele sunt eu; nu fac rău
nimănui" - te păcăleşti singur. Dacă Isus este în tine, atunci ceea ce faci te afectează nu
doar pe tine ci îl afectează şi pe Isus. Are sens ceea ce spun, nu? încearcă să citeşti l
Corinteni 6:15-17.
În al doilea rând, Isus este de asemenea şi în cealaltă persoană. Persoana pe care
poate o alegi pentru a o folosi în jocurile tale sexuale este şi ea templul Domnului.
Sunt o mulţime de implicaţii neexplorate în cuvintele lui Isus din Matei 25:40, care ne
amintesc că orice facem altei persoane îi facem de fapt lui Isus. Dă-ţi seama
întotdeauna că Isus este şi în cealaltă persoană tot timpul. În toate relaţiile noastre cu
ceilalţi: este implicat şi Isus.
Un ultim lucru despre comportamentul sexual. Biblia ne spune că îl răstignim
din nou de fiecare dată când ne comportăm contrar voii Lui.
Păcat nu înseamnă doar încălcarea legii lui Dumnezeu ci înseamnă re-
răstignirea lui Isus. Şi lucrul acesta trebuie luat literalmente.
Unul din studenţii mei mi-a spus o dată: „E adevărat că mă culc când cu una
când cu alta şi ştiu că nu e un lucru bun. Dar de fapt eu cred că toate păcatele mele, au
fost iertate cu două mii de ani în urmă, pe cruce. Acum trăiesc în harul lui Dumnezeu!
Credeţi sau nu, aşa mi-a spus. Făcea ceea ce făcea ştiind că e un lucru rău dar pretindea
că păcatele lui au fost ispăşite de mult, pe crucea de la Calvar. Nu-şi dădea seama că de
fiecare dată când se culca cu o fată, îl răstignea din nou pe Isus. Aş fi vrut să poată
experimenta şi el prin ce trecea Isus în momentele în care el făcea ce făcea.
Biblia spune: „să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?" Pavel spune:
„Recunoaşteţi că îl răstigniţi pe Isus, în fiecare zi." În fiecare zi! Deci ce spun eu?
Spun următorul lucru: dacă faci ceva obscur şi dacă te înjoseşti tu şi partenerul tău, ar
trebui să-ţi aminteşti că exact în momentul acela baţi încă un cui în mâna lui Isus. Îi
străpungi încă o dată coastele cu o suliţă.
Nu vreau să spun că sexul este obscen şi murdar. Mai mult sunt de acord cu
psihologii care spun că versiunea victoriană a creştinismului a creat atitudini
nesănătoase fată de sex. Contrar victorienilor eu spun că Dumnezeu ne-a creat ca să ne
bucurăm de viaţa sexuală şi Evanghelia este o veste bună pentru cei ce doresc să ştie
cum pot ajunge la punctul maxim al plăcerilor sexuale. Biblia subliniază cum se poate
ajunge la acest punct: lasă ca sexul să exprime dragostea în contextul unor relaţii de
legătură (adică în căsnicie). Actul sexual nu este murdar, dar devine murdar dacă e
consumat altfel decât cum a spus Dumnezeu. Când sexul accentuează o relaţie de
dragoste este extraordinar.
Mai acordaţi-mi un moment aici pentru a vă vorbi despre un mod de implicare
sexuală care pare mai obişnuit printre creştini decât printre cei cărora nu le pasă de
poruncile creştine. După cum am spus, creştinilor le e ceva mai greu să aibă relaţii
sexuale decât ne-creştinilor. Totuşi, deşi creştinii sunt mai puţin dornici să-şi piardă
virginitatea, sunt înclinaţi să devină ceea ce Alfred Kinsey, marele cercetător american
în probleme sexuale, a numit „virgini tehnici". Prin acest termen Kinsey înţelegea un
om care nu se angaja într-o relaţie sexuală, dar le face pe toate celelalte. Sunt tineri
creştini care se joacă cu organele sexuale ale celuilalt, goi goluţi şi se masturbează
reciproc dar nu se duc până la capăt. În mijlocul acestor circumstanţe, ei încearcă să se
înşele crezând că trăiesc în „limitele creştine" privind comportamentul sexual şi se
„păstrează sexual" până la căsătorie.
Nu vorbim prea des despre a face dragoste în cercurile creştine. Dar între tinerii
creştini sunt multe probleme de acest fel. Uneori sunt aşa de mari încât aceste
probleme diminuează capacitatea lor de a fi spirituali şi slăbeşte chiar şi sensibilitatea
umană. Şi chiar când se întâmplă aşa ceva, aceşti oameni demonstrează o „tehnică a
auto-neprihănirii" şi se aplaudă pentru că nu au ajuns până „la capăt".
Motivul pentru care mă ocup aşa de mult de comportamentul sexual la tineri
este pentru că ştiu prea bine cum comportamentul lor sexual le influenţează sistemul
de gândire şi credinţa. Când am venit prima dată să predau la Eastern College mi s-a
cerut să fiu capelanul şcolii. Veneau adesea tineri în biroul meu şi-mi spuneau că nu
mai cred în Isus pentru că şi-au compromis viaţa sexuală. În mod invariabil îmi
spuneau: „Doctore, nu mai cred în Isus pentru că intelectual găsesc că credinţa creştină
este de neconceput." Întotdeauna obişnuiesc să le spun: „Prostii, Da, uite înainte de a
merge mai departe cu discuţia aş vrea să-ţi pun câteva întrebări despre viaţa ta
sexuală."
Cunosc suficient de multe lucruri despre credinţa creştină şi despre domeniile
academice ca să îmi dau seama că nu există nimic intelectual care să nu fie compatibil
cu credinţa creştină. Creştinismul şi orice perspectivă intelectuală reală pot fi puse
împreună şi armonizate dacă vrei să o faci. Ştiu că motivul pentru care cei mai mulţi
studenţi devin sceptici şi renunţă la credinţa lor de obicei nu au nici o legătură cu
procese intelectuale. Aşa cum a spus Blaise Pascal, strălucitul intelectual francez al
secolului al şaisprezecelea „îndoiala vine în urma neascultării." Dacă un creştin se
comportă din punct de vedere sexual într-un mod contrar voii lui Dumnezeu acel
comportament creează o „disonanţă cognitivă". Asta înseamnă că apare o mare
tensiune internă atunci când ceea ce o persoană face şi încearcă să-şi justifice este
contrar cu convingerile stabilite ale persoanei respective.
Există două moduri de a rezolva o vină. Numărul unu: omul se poate căi de
comportarea sa care ştie că este contrară convingerilor sale spirituale şi astfel
restabileşte un sentiment de „bunăstare" lăuntrică. Celălalt mod de a elimina disonanţa
cognitivă şi de a recâştiga sentimentul de „bunăstare" lăuntrică este de a respinge
convingerile care îi condamnă comportamentul. Cu alte cuvinte, un tânăr îşi depăşeşte
sentimentele de vinovăţie dacă îl scoate pe Dumnezeu din minte. Dacă o persoană
„scapă" de Dumnezeu, poate face orice fără a se simţi vinovată sau fără disonanţă
cognitivă. Persoana respectivă nu se mai simte condamnată o dată ce Dumnezeu a fost
scos din viaţa sa pentru că nu mai există conştienţa Aceluia care judecă negativ
exploatarea sexuală sau orice alt fel de păcat.
În cea mai mare parte scepticismul religios şi pierderea spiritualităţii sunt
rezultatul, nu a proceselor intelectuale, ci al neascultării de voia cunoscută a lui
Dumnezeu, mai ales în problemele sexuale. Ştiu mulţi tineri a căror credinţă a fost
distrusă din cauza comportamentului lor sexual şi nu de altceva. Acesta este unul din
motivele pentru care pledez în faţa voastră să îi fiţi credincioşi lui Isus în problemele
sexuale şi să recunoaşteţi ce se întâmplă în mintea voastră când vă faceţi de cap cu
corpul vostru.
După ce am spus toate acestea aş vrea acum să vorbesc despre dragoste. Ştiu că
am vorbit mult despre sex, dar aş dori să ne îndreptăm atenţia spre dragoste acum.
Am crescut în ceea ce cultura noastră numeşte, „dragoste romantică". Cântecele
din vremea aceea mi-au creat perspectiva asupra dragostei. Cântecele „pop" din
vremea mea erau cu totul altfel decât cele de astăzi. Pe vremea mea înţelegeai
cuvintele unui cântec. (Ştiu că aţi auzit lucrul acesta de la părinţii voştri.) Unul din
cântecele de dragoste cele mai populare de când eram tânăr spuneau cam aşa: „Într-o
seară fermecată vei întâlni o persoană necunoscută într-o cameră aglomerată. Şi într-un
fel vei şti că această persoană este...." Aşa că eu am crescut căutând prin sălile
aglomerate o persoană necunoscută. Îmi plăcea să fiu romantic. Credeam ce spunea
cântecul acela şi eram sigur că într-o zi voi întâlni pe cineva care mă va copleşi doar cu
o privire.
Romantismul este ceva ce se întâmplă. Apar „aprinderi" instantanee. Dar
dragostea e mai adâncă decât romantismul. Romantismul este un sentiment care apare
şi dispare. Ştiţi lucrul acesta. Probabil până la această vârstă aţi avut parte de câteva
„aprinderi" romantice foarte intense. Deşi fiecare din ele au fost delicioase la vremea
lor şi deşi ţi-ai jurat că vor dura veşnic, trebuie acuma să recunoşti că nu a fost aşa.
S-a sfârşit şi mai târziu te-ai aprins pentru altcineva. Haide! Fii cinstit. Nu-i
adevărat că acum doi ani ai fost îndrăgostit lulea şi ai fost sigur că „dragostea" aceasta
nu se va sfârşi niciodată - şi totuşi s-a sfârşit?
 Dacă această „dragoste romantică" sau infatuare este ceva ce se întâmplă şi este
o „afacere" care apare şi dispare, dragostea adevărată trebuie creată şi există o
constanţă în ea. Aşa cum spune Biblia, „Dragostea nu va pieri niciodată." Când m-am
căsătorit cu douăzeci şi cinci de ani în urmă eu eram foarte romantic, dar nu sunt sigur
că am fost un soţ foarte iubitor. Soţia mea poate spune că astăzi sunt mai iubitor decât
am fost în ziua nunţii noastre deşi s-ar putea să fiu mai puţin romantic. Într-o seară
când ne întorceam acasă din New York, traversând podul Walt Whitman spre
Philadelphia şi soţia mea a spus:
„Uită-te la noi! Uită-te la noi!"
„Ce s-a întâmplat?" am întrebat eu.
„Uite unde stai tu!" mi-a spus.
„Conduc maşina," am spus eu. „Când conduci o maşină cel mai bun lucru este
să stai la volan."
„Uită-te la ei," a continuat ea. „Uită-te la ei!"
Aşa că am privit la maşina din faţa noastră şi am dat cu ochii de un individ care
părea să aibă două capete. (Ştiţi ce vreau să spun, nu?)
Am trecut podul şi am ajuns în Philly şi dintr-o dată mi-am dat seama că soţia
mea era supărată pentru că nu mai eram aşa de romantic cum fusesem cândva. Trecând
prin oraş am ajuns la parcul Fairmount. Am observat un loc de parcare care era chiar
pe malul râului. Era un loc perfect. Am oprit maşina, am întors cheia în contact, am
aprins doar poziţia (din fericire copiii dormeau pe bancheta din spate), am întins mâna,
am prins-o pe soţia mea şi am tras-o spre mine. M-a întrebat ?
„Ce faci?"
„Sunt romantic", i-am răspuns.
„Du-mă acasă," mi-a spus ea.
Cam asta e cu romantismul. E bine să fii romantic şi se întâmplă. Se întâmplă
adesea dar nu trebuie să ai încredere în acest sentiment romantic. Trebuie să recunosc
că adesea am astfel de sentimente romantice, „aprindere" romantică, dar nu le iau în
serios. Poate gândiţi: „Campolo eşti un om de 48 de ani. Eşti chel. Ar trebui să fii
deasupra tuturor acestor lucruri." „De loc. Motorul meu bătrân funcţionează încă. Am
adesea vise romantice. Nu sunt mândru de lucrul acesta. Dar mi se întâmplă lucrul
acesta. Da! Chiar şi la vârsta mea. "
Eşti naiv dacă crezi că odată ce L-ai acceptat pe Isus nu vei mai experimenta
aceste reacţii sentimentale. Dacă aşa crezi vei fi foarte vulnerabil în faţa Satanei,
pentru că nimeni nu se află într-o poziţia mai periculoasă ca acela care crede că se află
într-o siguranţă spirituală. Cel ce crede că nu poate fi sedus este în cel mai mare
pericol de a avea acesta experienţă.
Ceea ce creştinii trebuie să recunoască este faptul că există un altfel de dragoste
mai adâncă decât dragostea romantică. Vechii greci o numeau „philos". Este acel fel de
dragoste care se dezvoltă între doi oameni care au aceleaşi scopuri şi dorinţe în viaţă.
Este o dragoste care se dezvoltă între doi oameni care sunt implicaţi în aceiaşi lucrare
care le este dragă. Acesta este felul de dragoste pe care ar trebui să-l dezvolte creştinii
în relaţiile dintre ei. Acest fel de dragoste este mult mai adâncă decât acel sentiment
romantic.
Imaginează-ţi un triunghi. La baza triunghiului sunt toate lucrurile care spui că
sunt importante pentru tine. Mergând în sus spre vârful triunghiului, spaţiul devine din
ce în ce mai mic, şi lasă loc pentru tot mai puţine lucruri. În cele din urmă nu mai este
loc decât pentru un singur lucru. Atunci va trebui să răspunzi la aceasta întrebare:
„Care este acel lucru pe care îl vei reţine după ce ai sacrificat pe toate celelalte?" Care
este interesul tău cel mai mare? Care este lucrul pentru care ai muri? Odată ce ai
definit care este cel mai important lucru pentru tine, pentru care ai fi gata să sacrifici
toate celelalte, atunci va trebui să cauţi pe cineva care să aibă acelaşi lucru preţios ca şi
tine.
Dacă eşti creştin, prin definiţie eşti un om dedicat lui Isus; eşti un om care
spune din adâncul lui: „Pentru mine a trăi este Cristos şi a muri e un câştig." Eşti gata
să trăieşti pentru Isus 100 procente? În consecinţă, dacă eşti creştin şi doreşti să
experimentezi acest fel de dragoste mai profundă numită „philos" va trebui să te
căsătoreşti cu cineva care are aceiaşi dedicare faţă de Isus. În timp ce unul se va
apropia mai tare de Isus vă veţi stimula reciproc în a vă apropia de El. De aceea ne
spune Biblia: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi." În Vechiul
Testament Biblia ne pune întrebarea: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie
învoiţi?" Pentru ca o relaţie de dragoste să dureze mult timp este esenţial ca tu şi
partenerul tău să fiţi de acord asupra scopului vieţii. Este esenţial ca amândoi să credeţi
acelaşi lucru privind Cristos.
Foarte rar atunci când tinerii se întâlnesc poartă discuţii filozofice.
Vă gândiţi acum: „Discuţii filosofice? - glumeşti! Toni băiete ai uitat despre ce
vorbeşti!" Şi totuşi cel mai important lucru pe care poţi să-l faci cu partenerul tău este
să descoperi de unde vine şi încotro se duce cel cu care vorbeşti. Discutaţi împreună
care sunt lucrurile cele mai importante pentru voi. Dacă nu sunteţi dedicaţi să faceţi
aceleaşi lucruri nu veţi putea să vă dedicaţi unul celuilalt.
Îmi amintesc de o tânără de la Colegiul Eastern care se dedicase lucrării
misionare şi dorea să lucreze cu Wycliffe Bible Translators. S-a împrietenit cu un tânăr
John şi într-o zi a intrat la mine în birou cu lacrimi curgându-i pe obraz. S-a aşezat şi
şi-a îngropat capul în mâini. Am întrebat-o plin de îngrijorare:
„Ce s-a întâmplat?"
„John vrea să se căsătorească cu mine," mi-a spus ea.
„Îţi place de el nu-i aşa? " am întrebat.
„Sunt nebună după el," a spus.
„Atunci care-i problema? îl iubeşti pe John, el vrea să se căsătorească cu tine.
Mi se pare perfect. "
„John nu are aceeaşi dedicare pentru Domnul Isus," mi-a răspuns.
Nu înţelege faptul că eu vreau să merg ca misionară în Brazilia.
„Şi ce ai de gând să faci?" am întrebat eu.
M-a privit cu ochii mici şi mi-a spus:
„Ştii doar ce am de gând să fac. Voi pleca în Brazilia ca misionară. Am venit
aici doar ca să te rogi cu mine şi să plângi cu mine."
Şi le-am făcut pe amândouă.
Într-o vineri după masă John şi eu am urcat în maşină şi am condus-o pe această
tânără la aeroportul Kenedy în New York şi am îmbarcat-o pe avionul spre Brazilia.
Când a urcat în avion plângea, John plângea, eu plângeam. În timp ce avionul îşi lua
zborul mi-am pus întrebarea: „Oare asta înseamnă să fii un urmaş al lui Cristos? Oare
asta înseamnă să fii un ucenic al Domnului?" Şi răspunsul l-am auzit imediat: „Poţi
paria că
da!"
Isus spune „Cine iubeşte pe tată ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este
vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic
de Mine."
Nu poţi fii un ucenic al lui Cristos dacă nu respecţi lucrul acesta.
Vă mai pot da un caz în care rezultatul unei relaţii de dragoste a însemnat
respingerea voii Domnului. A venit la mine o pereche pentru ca să-i căsătoresc. O
cunoşteam bine pe tânără. Se predase lui Cristos într-un grup de studiu biblic pe care îl
conduceam eu. Logodnicul ei îmi era total necunoscut. Când l-am întrebat dacă este
creştin, mi-a răspuns rece că odată, de mult, crezuse în Dumnezeu, dar acum depăşise
starea aceea.
Am întrebat-o pe tânără dacă are de gând să se căsătorească cu el, în ciuda
faptului că nu e credincios. Mi-a replicat supărată:
„Campolo, nu-mi da citate din Biblie acum. Întotdeauna dai citate din Biblie."
Nu ştiu de unde ar fi vrut să-i dau citate? Din Shakespeare? A continuat:
„Probabil că ai de gând să-mi spui versetul acela: „Nu vă înjugaţi la un jug
nepotrivit cu cei necredincioşi nu-i aşa? Nu-nţelegi? îl iubesc şi nimic nu va sta în
calea noastră. Vrem să fim împreună.
I-am spus că nu poate fi o bună creştină decât dacă îl iubeşte pe Isus mai mult
decât pe logodnicul ei, dar nu a vrut să mă asculte. Totuşi, ceva a stat în calea lor şi nu
au putut fi împreună. Au divorţat.
Îndrăgostiţii creştini sunt oameni care ştiu că există un altfel fel de dragoste
decât acel sentiment romantic pe care această societate îl numeşte dragoste.
Îndrăgostiţii creştini ştiu că există un fel de dragoste care intră în viaţa lor, îi stăpâneşte
şi îi permite lui Isus să treacă prin el în viaţa celuilalt. Într-o astfel de relaţie fiecare
îndrăgostit creştin ştie că Isus doreşte să iubească cealaltă persoană prin el sau ea. Vă
chem pe toţi să fiţi îndrăgostiţi creştini.
Este o poveste pentru copii care mi-a plăcut tare mult şi de fiecare dată când o
citesc mă mişcă. Povestea se cheamă iepuraşul de catifea şi e scrisă de Majorie
Williams. Într-un pasaj din poveste iepuraşul de jucărie şi căluţul de jucărie stau de
vorbă. Conversaţia lor care cred eu comunică un mare adevăr, sună cam aşa:
„Ce înseamnă REAL? a întrebat iepuraşul într-o zi când stăteau unul lângă altul
alături de ţarc chiar înainte ca Nana să intre şi să deretice prin cameră. Înseamnă să ai
anumite lucruri care bâzâie în interiorul tău şi un mâner?"
„A fi REAL nu are nimic de a face cu modul în care eşti făcut," a răspuns
căluţul. Este ceva ce ţi se întâmplă. Când un copil te iubeşte mult, mult timp, nu numai
că se joacă cu tine, ci te iubeşte cu ADEVĂRAT, atunci devii REAL.
„Şi te doare?" a întrebat iepuraşul.
„Uneori da," a răspuns căluţul, pentru că el spunea întodeauna adevărul. Dar
când eşti Real, nu-ţi mai pasă că eşti rănit.
„Şi lucrul acesta se întâmplă dintr-odată ca atunci când eşti rănit," a întrebat el,
„sau încetul cu încetul?"
„Nu se întâmplă dintr-o dată, a răspuns căluţul, Devii real. E nevoie de mult
timp. De aceea lucrul acesta nu se întâmplă adesea cu oamenii care se sparg uşor, care
au muchii ascuţite sau care trebuie ţinuţi cu mare grijă. În general atunci când ajungi să
fii Real, de prea multă dragoste nu mai ai păr, ochii ţi-au căzut şi încheieturile ţi s-au
desfăcut şi ..... eşti tare zdrenţăros. Dar toate acestea nu mai contează de loc, pentru că
odată ce ai devenit Real, nu mai poţi fi urât decât pentru oamenii care nu înţeleg."
Ceea ce v-am descris este cu mult mai adânc decât sentimentul romantic şi asta
este ceea ce Isus doreşte pentru tine. El vrea ca tu să ai o relaţie în care tu şi partenerul
tău să devii mai viu, mai real, mai vital. Când ai acest fel de relaţie lucrul acesta îţi
creează un fel de euforie, o bucurie de nedescris. Când iubeşti pe cineva care are
aceleaşi idealuri, este la fel de predat ca şi tine atunci eşti îndrăgostit de cineva care
este îndrăgostit de acelaşi Isus pe care îl iubeşti şi tu. Când atât tu cât şi partenerul tău
puteţi spune ,Avem de gând să-L slujim pe Isus Cristos împreună" lucrul acesta va
aduce în viaţa voastră o bucurie pe care aţi dorit-o amândoi.
Un ultim lucru: în cele mai multe relaţii apar momente când simţiţi că ar trebui
să rupeţi relaţia şi poate trebuie s-o faceţi. Dacă ajungeţi la un astfel de punct în relaţia
voastră, vă rog fiţi cinstiţi. Am găsit că mulţi tineri creştini refuză să fie cinstiţi în
astfel de situaţii.
Prea adesea când o fată vrea să rupă relaţia cu un băiat, nu-i spune lucrul acesta
pur şi simplu. În schimb ea se gândeşte să-i facă viaţa mizerabilă. Se gândeşte că dacă
îl răneşte destul de mult, el va fi cel care rupe relaţia şi nu va trebui ea să-şi
murdărească mâinile cu treaba asta. Desigur se întâmplă şi invers. Sunt tineri care
folosesc aceeaşi strategie când doresc să termine cu o fată.
Am văzut tineri care se rănesc aşa de mult în procesul ruperii relaţiei lor
romantice, încât după ce totul s-a terminat între ei nu mai pot fi nici măcar prieteni.
Vedeţi astfel de cazuri prin şcoli, nu-i aşa? Cunoaşteţi tineri care erau „îndrăgostiţi"
unul de celălalt şi nici nu-şi mai vorbesc acum. Biblia ne învaţă: ...... fiţi buni unii cu
alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos."
Eşti tu bun cu cel pe care spui că-l iubeşti sau l-ai iubit?
Sunt destul de bătrân să mi-l amintesc pe Elvis Presley cântând „Nu fii crud"
între tinerii noştri de astăzi este atâta cruzime.
Şi am văzut prea mulţi tineri creştini care sunt cruzi în relaţiile lor romantice.
Vă rog fiţi buni şi cinstiţi atunci când rupeţi o relaţie.
Unii dintre cei ce citiţi această carte va trebui să faceţi faţă riscului de a rămâne
singuri. Va fi un număr semnificativ dintre tineri care nu se vor căsători. Poate te vei
găsi în situaţia că va trebui să alegi să te căsătoreşti cu cineva care nu crede ce crezi tu,
nu este la fel de predat ca şi tine, sau va trebui să nu te căsătoreşti. E o alegere grea,
dar trebuie să vă spun că sunt multe lucruri mai grele decât să fii singur restul vieţii.
Unul din acestea este să te căsătoreşti cu cineva cu care nu poţi împărţi şi nu te poţi
bucura de lucrările lui Dumnezeu.
Te rog să recunoşti că s-ar putea întâmpla să ţi se ceară să accepţi singurătatea
dacă îl urmezi pe Isus. Dar nimeni nu a spus vreo dată că va fi uşor să-L urmezi pe
Isus. Pe de altă parte singurătatea poate fi o binecuvântare. Ea poate oferi posibilitatea
de a-L urma pe Isus într-un mod care e imposibil pentru cei căsătoriţi. Apostolul Pavel
scrie în 1 Corinteni 7:32-34 : Dar eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji. Cine nu este
însurat, se îngrijeşte de lucrările Domnului, cum ar putea să placă Domnului. Dar cine
este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa între femeia
măritată şi fecioară este o deosebire: cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile
Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de
lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei."
Pavel face clar un lucru cunoscut de toţi cei ce au fost pe câmpul de misiune:
statutul liber al lucrătorilor creştini necăsătoriţi îi face capabili de a face anumite
lucruri pentru Isus pe care cei căsătoriţi nu le pot face. Cei necăsătoriţi pot locui acolo
unde cei cu familii nu pot. Ei se pot muta dintr-un loc în altul după cum e nevoie cu
minimum de dificultate. Au nevoie de bani puţini pentru a se întreţine. Şi au mai mult
timp să-l petreacă cu cei pe care Dumnezeu i-a chemat să-i slujească. Singurătatea nu
trebuie privită ca o pedeapsă care trebuie îndurată, ci ca o oportunitate care oferă vaste
posibilităţi de a sluji.
Te chem să-ţi predai viaţa lui Isus. Lucrul acesta îţi va cere să-ţi ordonezi viaţa
întreagă: viaţa sexuală, viaţa de familie sau singurătatea conform voii lui Dumnezeu.
Dacă ţi-aş cere să dai banii tăi lui Isus, am sentimentul că ai face lucrul acesta. Dacă ţi-
aş cere să dai timpul tău lui Isus, cei mai mulţi aţi face şi lucrul acesta. Dar cer ceva
mai profund decât atât. Cer să spui din adâncul inimii tale: „Doamne Isuse, am de
gând să te las să conduci viaţa mea şi relaţiile mele cu persoanele de sex opus. Am de
gând că dacă voi avea un prieten sau o prietenă să mă comport în aşa fel să capăt
aprobarea Ta. Doresc să fiu sensibil cu cei ce sunt răniţi şi izolaţi. Doresc să am relaţii
apropiate doar cu cei ce au o relaţie apropiată cu Tine, pentru că ştiu că Tu doreşti ca
relaţia mea de dragoste să mă facă real. Sunt gata să accept şi singurătatea ca pe o
oportunitate de a-Ţi fi mai de folos dacă îmi vei da harul special de a-mi învinge
pornirile sexuale."
Vrei să faci lucrul acesta? Vrei să-I dai viaţa ta de dragoste lui Isus şi să te
încrezi că ceea ce face El e cel mai bun lucru pentru tine?
Sper că vei face lucrul acesta. Mai mult decât atât, mă rog să-l faci.

UCENICIA: TRĂIEŞTE-ŢI VIAŢA LA GRADUL „n"

În acest capitol aş dori să vă vorbesc despre modul în care puteţi rămâne

creştini. Problema care mă preocupă deci este menţinerea vieţii de creştin. Studiile
indică faptul că cei mai mulţi dintre cei ce răspund la serviciile de evanghelizare nu
rămân creştini. Mulţi dintre cei ce se predau lui Isus dau înapoi. Nu ştiu care ar putea fi
implicaţiile teologice ale acestor realităţi şi îi las pe teologi să descopere posibilităţile
dacă cineva poate înceta de a mai fi un creştin. Dar ştiu că Isus a făcut clar faptul că nu
toţi cei ce primesc Cuvântul Său devin slujitori roditori ai lui Dumnezeu. Citiţi Matei
13 dacă doriţi o dovadă a ceea ce spun eu. Experienţa mea - un studiu asupra acelora
care au făcut publică predarea lor, a demonstrat faptul că după zece ani de la predarea
lor mulţi nu mai aveau aproape nimic în comun cu biserica sau cu stilul de viată
creştin. Există o mare mulţime de oameni care iau decizii pentru Isus Cristos dar nu le
respectă.
Ori de câte ori mă adresez tinerilor şi le cer să răspundă invitaţiei de a-L urma
pe Isus, de obicei experimentez o ciudată depresie. Depresia rezultă din faptul că ştiu
cât la sută din ei peste zece ani, îl vor mai urma pe Isus. Motivul pentru care ei
încetează umblarea lor cu Isus este că nu au făcut lucrurile pe care doresc să vi le
sugerez în următoarele pagini. Dacă unii convertiţi ar urma aceste sugestii, aproape că
aş putea garanta că ar rămâne ai lui Cristos tot restul vieţii lor. Sper că veţi acorda
atenţia cuvenită acestor instrucţiuni biblice care eu cred că sunt esenţiale pentru
menţinerea unei vieţi creştine.
Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a rămâne creştin este să recunoşti
că trebuie să te implici într-un studiu biblic. Ştiaţi că asta o să spun, nu-i aşa? Ştiu că
atunci când citiţi Biblia uneori este cam plictisitor. Şi voi şi eu am căzut de acord aici.
Totuşi, un motiv pentru care s-ar putea să ţi se pară plictisitor să citeşti Biblia este
acela că nu o citeşti corect.
Greşeala pe care am făcut-o eu când am început să citesc Biblia a fost că am
început cu Geneza şi am încercat să citesc toată Biblia de la un capăt la altul. Cu
Geneza a fost totul în regulă, dar când am ajuns la Levitic şi toţi „dădeau naştere"
altora în acele incredibile genealogii, acolo m-am împotmolit. Şi atunci renunţam la
întregul proiect de citire a Bibliei. De obicei făceam astfel de promisiuni în tabere.
Spuneam: „Doamne promit să citesc un capitol în fiecare zi pentru a mă ţine departe de
cel rău," sau ceva asemănător. Dar citirea Bibliei nu părea niciodată să fie ceva tentant
pentru mine. Dacă aş fi avut parte de nişte sfaturi despre cum aş putea citi zilnic Biblia
totul ar fi fost altfel. De aceea sunt atât de dornic să vă dau câteva sfaturi. Poate pentru
voi va fi mai uşor decât a fost pentru mine. Când începi să citeşti Biblia primul lucru
important este să-L cunoşti pe Isus. Trebuie să ai o relaţie personală cu El. Numai
atunci cititul Bibliei va fi un lucru interesant pentru tine şi dorinţa de a o citi va fi
mereu crescândă.
Când m-am dus la colegiu, mama mea mi-a dat o carte cu titlul „Trompeta de
argint." Cartea aceasta a fost scrisă de un oarecare J.Wesley Ingles. Am citit-o şi am
considerat că era o carte destul de bună, dar nu m-a impresionat în mod deosebit, nu a
fost ceva special pentru mine. La sfârşitul primului semestru la colegiu, am recitit
cartea. A doua oară când am citit-o, cartea aceasta avea o putere care îi lipsea când am
citit-o prima dată. De ce? Care a fost cauza acestei schimbări? Răspunsul se poate găsi
în faptul că în primul meu an de studii la colegiu, profesorul meu de engleză fusese
J.Wesley Ingles, chiar autorul acelei cărţi. Omul care scrisese cartea a fost profesorul
meu şi faptul că eu îl cunoşteam pe autor a schimbat totul atunci când am recitit cartea.
Motivul pentru care Biblia nu are putere pentru mulţi este că ei nu-L cunosc pe
Autor. Dacă aceasta este şi problema ta de ce nu vrei să faci cunoştinţă cu El chiar
acum? Isus este acolo cu tine. El vrea să devină prietenul tău personal. Nu trebuie să
faci altceva decât să spui înlăuntrul tău. „Isuse, doresc să fii prietenul meu personal.
Doresc să intri în viaţa mea. Vreau să fiu al tău."
Cere-i să intre în viaţa ta şi El o va face. Biblia spune că El stă la uşa inimii tale
şi bate. Biblia ne învaţă că dacă spui „Bine, intră în inima mea, sunt al Tău," El va face
lucrul acesta. Când se va întâmpla lucrul acesta El te va echipa ca să înţelegi Biblia,
lucru imposibil altfel. Duhul Sfânt, care reprezintă prezenţa spirituală a lui Isus în tine,
îţi va interpreta Biblia când o vei citi.
Când eşti sub călăuzirea Duhului, Biblia va avea înţeles pentru tine, va fi clară
şi va avea putere. Poţi cumpăra mii de comentarii, poţi merge la sute de studii biblice,
dar nimic nu te va ajuta să înţelegi ce spune Biblia mai mult decât prezenţa Duhului
Sfânt în viaţa ta. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l ştii.
În al doilea rând trebuie să aveţi o progresie ordonată în studiul Bibliei. Aş vrea
să vă sugerez să începeţi citind Evanghelia după Marcu. Ar fi grozav dacă v-aţi
propune. „Anul acesta doresc să citesc Evanghelia după Marcu de 20 de ori." De ce de
20 de ori? Pentru că eu cred că e mai important să ştii Evanghelia după Marcu de la
început la sfârşit şi de la sfârşit la început decât să citeşti toată Biblia superficial.
Se întâmplă uneori să-mi spună cineva cu mândrie „Tocmai am terminat de citit
Biblia din scoarţă în scoarţă." De obicei simt dorinţa de a le pune întrebarea: „Cât îţi
mai aminteşti din ea? Te-a afectat în timp ce ai citit-o? Ai savurat cuvintele ei sau ai
citit-o doar ca s-o citeşti?"
Aş vrea să ştiţi Evanghelia după Marcu aşa de bine încât dacă cineva vă
întreabă „ Hei! ce spune Biblia despre bogăţiile materiale?" Să-i puteţi răspunde „Dă-
mi voie să-ţi citez din capitolul 10 din Marcu." Şi imediat aş dori să puteţi cita pasajul
relevant despre tânărul bogat. Cred că ar trebui să citiţi Marcu şi să-l recitiţi de mai
multe ori şi ar trebui să învăţaţi pe de rost fragmente întregi dacă puteţi.
Învăţaţii ne spun că Marcu a servit ca material director în educaţia religioasă
printre creştinii din biserica primară. Pavel câştiga oameni pentru Isus şi Barnaba îi
păstorea, dar Marcu avea însărcinarea de a-i învăţa pe noii convertiţi lucrurile pe care
ei trebuiau să le cunoască despre viaţa lui Isus. Unii învăţaţi biblici sugerează că se
pare că li s-a cerut creştinilor din primul secol - ţineţi-vă bine! - să înveţe pe de rost
întreaga carte a lui Marcu. Aceasta era unul din modurile în care ei erau disciplinaţi în
biserică.
Evanghelia lui Marcu a fost scrisă pentru a asigura o bază în ajutarea noilor
creştini de a deveni familiari cu cele mai importante elemente din viaţa şi învăţăturile
lui Isus. De aceea vă sugerez să o citiţi. Evanghelia după Marcu a fost bună pentru
creştinii din primul secol, deci ar trebui să fie bună şi pentru voi dacă acum începeţi
umblarea voastră creştină. Citeşte această carte şi învaţ-o în adâncime.
După cartea lui Marcu v-aş sugera să studiaţi epistola lui Iacov. Citiţi Iacov de
10,15 sau 20 de ori până o ştiţi pe de rost. Cartea lui Iacov vorbeşte despre lucruri
foarte practice pe care trebuie să le ştiţi. Cuprinde subiecte ca bârfe, cum să-ţi foloseşti
banii, cum să-i tratezi pe oameni, cum să te comporţi cu părinţii. În Iacov sunt
subliniate o mulţime de lucruri importante.
Sper că am fost clar în prezentarea ideii că e bine să studiaţi Biblia citind câte o
carte odată. Acesta a fost stilul meu şi m-a ajutat mult. Chiar acum citesc Epistola către
Efeseni. Aceasta este cartea pentru acest an şi vă garantez că la sfârşitul anului voi
cunoaşte Epistola către Efeseni. Sper că veţi adopta un stil „profund" de citire a Bibliei
şi veţi abandona modul superficial de citire care caracterizează studiul Biblic a prea
multor creştini.
Al doilea lucru pe care va trebui să vi-l însuşiţi este rugăciunea. Iată un lucru pe
care prea puţini dintre voi îl fac foarte bine. Nu este suficient să începem să ne rugăm
atunci când vrem ceva ca şi înaintea unui examen la şcoală. Mulţi devin foarte
spirituali când le stă în faţă un test atunci ei se roagă „Doamne, arată-mi care sunt
răspunsurile corecte. Ştiu că nici n-am deschis cartea; dar Doamne Tu poţi transforma
lucrurile. Tu poţi transfera cunoştinţa din carte în capul meu şi apoi pe hârtie. Isuse, te
rog fă lucrul acesta ca să-Ţi pot rămâne credincios." Dar de cele mai multe ori nu are
rost să te rogi dacă n-ai învăţat - cel puţin pentru mine nici odată nu a avut rost. Sau
unii dintre voi sunteţi ca băieţelul meu. Când era de-o şchioapă, într-o seară a venit în
camera de zi şi a spus.
„Mă duc la culcare şi mă voi ruga. Vrea cineva ceva?"
 (Îmi place!) Unii vă comportaţi ca şi când rugăciunea ar fi un mod de a obţine
orice vreţi, indiferent cât de egoistă ar fi cererea ta. Prea adesea considerăm rugăciunea
momentul când putem citi Celui Atotputernic lista noastră de cereri.
Este şocant să citeşti în Biblie că Domnul cunoaşte lucrurile de care noi avem
nevoie înainte ca să I le cerem. De exemplu atunci când spunem: „Doamne, sora Maria
e bolnavă în spital." Domnul nu spune „Oh! n-am ştiut mulţumesc pentru informaţie,
Toni."
Dumnezeu este Dumnezeu şi El ştie de ce ai tu nevoie înainte ca să-I spui Tu.
Această afirmaţie poate să te facă să te întrebi: „Atunci de ce să-I mai cer?" Adesea m-
am întrebat lucrul acesta. Dacă Dumnezeu cunoaşte lucrurile de care avem nevoie
înainte ca să I le cerem de ce să ne mai deranjăm să-I cerem? Răspunsul e simplu.
Trebuie să-I facem cunoscut cererile noastre lui Dumnezeu nu pentru că ar fi necesar
să-L informăm ci pentru că e necesar să stabilim ceea ce teologii numesc „o relaţie de
dependenţă" cu Dumnezeu. Trebuie să-I spunem lui Dumnezeu lucrurile de care avem
nevoie, nu pentru că Dumnezeu nu le-ar cunoaşte, ci pentru că noi trebuie să ştim că
depindem de Domnul în toate lucrurile.
Unul din prietenii mei necreştini afirmă că el respinge creştinismul pentru că îi
face pe oameni să depindă de Dumnezeu, când ei ar trebui să depindă de ei însăşi. El
afirmă că creştinismul este o cârjă pentru cei slabi şi nu îi lasă să-şi fie auto suficienţi.
Prietenul meu nu-şi dă seama de un lucru şi anume de cât de slabi suntem noi oamenii.
Se înşeală dacă crede că putem rezolva problemele din viaţa noastră fără a depinde de
Dumnezeu. Toţi trebuie să ne bizuim pe Dumnezeu. Sincer vorbind eu mă simt mult
mai liber decât cuvintele mele pot exprima, atunci când mă gândesc la Domnul Isus
care a spus:
„Veniţi la Mine, cu alte cuvinte sprijiniţi-vă pe Mine." Sprijiniţi-vă pe braţele
atotputernice ale lui Dumnezeu. Asta este rugăciunea. Înseamnă să-ţi faci timp ca să te
bazezi pe Isus. Înseamnă, de fapt să recunoşti că fără Dumnezeu nu putem face nimic.
Când venim la Dumnezeu în rugăciune, El ne cheamă la o discuţie intimă cu El.
Există o vreme şi un loc pentru rugăciunile formale, care se învaţă în şcoli şi care
caracterizează serviciile liturgice din biserică. Şi dacă este necesar o rugăciune
protocolară, ştiu cum să o rostesc. Încercaţi pe aceasta de exemplu: „Oh, Tu creatorul
universului, Tu Cel ce ne oferi tot felul de daruri bune şi desăvârşite. Oh, Tu Cel ce ne
dai soarele dimineaţa şi stelele seara Te chemăm să fii prezent aici cu noi şi să ne
binecuvântezi cu această ocazie."
Sper că sunteţi impresionaţi.
Pe de altă parte, gândiţi-vă la următorul aspect. Am un fiu de 20 de ani. Nu mi-l
pot imagina întrând la noi în cameră spunându-mi: „Oh! tu preşedintele
departamentului de Sociologie, al Colegiului Eastern, o tu cel ce-mi dai bani ca să mă
îmbrac, să mănânc şi-mi faci cadouri deosebite, te rog acum să-mi împrumuţi maşina
ta." El nu-mi vorbeşte aşa. Sunt tatăl lui. Deci ca orice băiat italian bine crescut, vine la
mine, mă îmbrăţişează, mă sărută, şi-mi spune: „Tată dragă, pot să împrumut maşina ta
astăzi?" Vedeţi, noi ne iubim.
Isus doreşte să-I fim prieteni intimi. De aceea apostolul Pavel ne spune în
capitolul 8 din Romani că noi nu ar trebui să ne rugăm plini de teamă, ci că trebuie să-I
vorbim lui Dumnezeu ca Unuia care e mai aproape de noi decât un tată. De fapt,
apostolul Pavel ne învaţă să ne adresăm lui Dumnezeu cu, ,Ava" care este vechiul
cuvânt evreiesc pentru tată. Nimeni nu doreşte să fie mai aproape de tine decât Isus. El
nu vrea să fie privit ca un cămătar transcendent, care cere să i se satisfacă mândria. El
vrea să fie un prieten intim. Vorbeşte-I Domnului Isus cu dragoste şi cu intimitatea pe
care El o doreşte de la tine. Mai doresc să vă spun un lucru despre rugăciune. Şi
anume: atunci când ne rugăm trebuie să-I dăm lui Dumnezeu timp ca să ne răspundă.
Prea adesea noi ne rugăm şi ne rugăm. Şi noi vorbim tot timpul. Şi când am terminat
noi de vorbit am terminat rugăciunea. Nu-I dăm timp lui Dumnezeu să ne vorbească şi
El.
Să presupunem că ţi-aş da un telefon şi ţi-aş spune: „Gelu (sau ori care ţi-ar fi
numele), ce mai faci ? De abia aştept să ies în oraş să te întâlnesc. Aş vrea să te vizitez.
Cred că ne vom simţi bine să mai stăm de vorbă. Ne vedem mai târziu, atunci." Şi fără
să-ţi dau vreo şansă să-mi răspunzi, pun jos receptorul, mă întorc spre nevasta mea şi-i
spun. „Ciudat băiat, e Gelu. E băiat bun, dar nu-mi vorbeşte niciodată." Soţia mea îmi
răspunde. „Nu-ţi vorbeşte? Dar nu i-ai dat nici o şansă să deschidă gura măcar?
Nu aşa procedăm şi cu Dumnezeu adesea? Niciodată nu-I dăm nici o şansă să
ne vorbească. Vorbim, vorbim, şi după ce am terminat să-I spunem lui Dumnezeu
lucrurile pe care El le ştie deja, închidem telefonul. Aşa e? Sfârşim prin a-I spune „Te
rugăm toate acestea în numele lui Isus."
Biblia spune: „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu." O altă traducere -
„traducerea autorizată Toni Campolo „Taci! Redu viteza şi lasă-mă şi pe Mine să-ţi
vorbesc." Fiecare dintre noi trebuie să învăţăm această artă a tăcerii şi să-L lăsăm pe
Dumnezeu să ne vorbească. Mi-a trebuit mult timp până am putut să fac linişte în
lăuntrul meu astfel ca Dumnezeu să-mi poată vorbi. Dar contrar anumitor opinii
Dumnezeu vorbeşte oamenilor. Problema este că cei mai mulţi dintre noi nu-I dăm nici
o şansă să ne vorbească. Credem că Dumnezeu nu ni se adresează personal când, în
realitate, noi nu facem nimic pentru a crea situaţii în care să fim sensibili la vocea Lui.
Mie îmi trebuie 15-20 de minute ca să mă pregătesc înainte ca Dumnezeu să-mi
vorbească, pentru că atâta îmi trebuie să mă liniştesc înlăuntrul meu. Îmi trebuie între
15-20 de minute înainte ca să se stingă orice zgomot din mintea mea şi să fiu liniştit
înlăuntrul meu. Numai atunci pot experimenta liniştea lăuntrică şi numai când e linişte
înlăuntrul meu încep să-L simt pe Dumnezeu vorbindu-mi.
Scriptura spune că Dumnezeu nu are o voce puternică ca un tunet. Vocea Lui nu
e ca un foc mistuitor. Biblia spune că atunci când vorbeşte Dumnezeu o va face cu o
voce calmă şi liniştită. Aceasta înseamnă că doar acei care au linişte înlăuntrul lor pot
să-I primească mesajul. Când aştept în tăcere, Dumnezeu îmi vorbeşte. Mesajele Lui
nu ne sunt transmise prin cuvinte ci prin simţăminte. Ca „tumultul apelor adânci" îl
simt mişcându-se în adâncimile fiinţei mele. Nu pot să vă spun de câte ori am mers la
rugăciune supărat şi în plină confuzie, dar am găsit în linişte un Dumnezeu care mi-a
dăruit o pace care întrece orice pricepere. Nu pot să vă spun de câte ori am început
rugăciunea confuz dar am găsit în Dumnezeu o direcţie, un scop, un simţământ de
linişte.
Rugăciunea este incredibil de esenţială. Prin rugăciune ajungi la acel sentiment
că eşti condus de Dumnezeu că eşti călăuzit de El şi simţi că El îţi dă direcţia în viaţă.
Biblia spune că cei conduşi de Duhul lui Dumnezeu sunt copii ai lui Dumnezeu. Prin
rugăciune ajungem conduşi de Duhul Lui.
Vă pot spune cum să ajungeţi la casa mea din Philadelphia pe două căi. Pot să
vă desenez o hartă, să v-o dau şi să vă spun: „Uite vii după harta asta." S-ar putea să
ajungi, s-ar putea să nu ajungi. Sau pot să-ti spun: „Haide vino cu mine în maşină şi-ţi
voi arăta drumul. Îţi voi arăta cum poţi ajunge de aici la casa mea. Te voi ajuta tot
drumul. Îţi voi spune unde să iei virajele şi pe ce drum s-o apuci. În locul hărţii îţi ofer
prezenţa mea."
Şi Dumnezeu face cam aşa. Nu ne dă o hartă care ne arată drumul vieţii de la
început la sfârşit. În schimb, ne spune, „Voi merge cu tine tot drumul. Te voi îndruma.
Te voi ajuta să rămâi pe drumul pe care trebuie să fii. Prin rugăciune te voi ajuta să ştii
care e drumul pe care trebuie să mergi."
Din când în când câte un elev de la liceu sau colegiu vine la mine şi-mi spune.
„Vreau să descopăr voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea." Nu am nici cea mai vagă
idee cum se face lucrul acesta. Nicăieri în Biblie nu se spune că Dumnezeu are de gând
să-ţi dea un plan pentru toată viaţa. El nu spune că va pune planul vieţii tale într-un
cinemascop pentru ca să-l vezi în întregime. El promite că te va conduce pe drum; că
te va călăuzii zi de zi, că îţi va arăta voia Lui ceas cu ceas. Dacă eşti sensibil la vocea
Lui, dacă eşti sensibil la călăuzirea Lui şi poţi fi aşa prin rugăciune - El promite că-ţi
va conduce personal fiecare pas pe drumul vieţii.
Vă asigur că în urmă cu zece ani nu aveam ideea că voi face ceea ce fac astăzi.
Şi n-am idee unde va dori Dumnezeu să fiu peste zece ani. Dar lucrul acesta nu mă
nelinişteşte. Mă încred în Dumnezeu şi cred că va avea grijă de mine. Simt că parcă
mi-ar spune: „Vei simţi prin rugăciune unde vreau să te duc şi te poţi odihni fiind sigur
că toate se vor transforma spre binele tău." îl pot crede pe cuvânt atunci când îmi
spune. Dacă vrei să Mă asculţi şi să te laşi condus de Duhul Meu, vei fi copilul Meu şi
eu voi rămâne în tine pentru totdeauna. În acest moment al discuţiei noastre aş dori să
vă spun cum să rămâneţi statornici în dedicarea voastră şi cum să creşteţi din punct
spiritual. As dori să împărtăşesc cu voi o lecţie foarte importantă pe care am învăţat-o
despre cum să rămânem statornici în studiul Biblic şi în viaţa de rugăciune. Până când
am învăţat această lecţie, „creşterea” mea ca şi creştin era când în sus când în jos.
După ce am ascultat câţiva vorbitori inspiraţi sau după ce am participat la câteva
conferinţe creştine am decis să fiu foarte devotat citirii Bibliei şi rugăciunii. Dar după
câteva săptămâni, alunecam şi renunţam la momentele de rugăciune şi părtăşie. De
câte ori I-am promis lui Dumnezeu că lucrul acesta nu se va mai întâmpla de atâtea ori
se întâmpla din nou. Nu puteam fi crezut că voi menţine un stil de viaţă de credincios.
Apoi am învăţat această lecţie. Nimeni nu poate fi crezut că îşi va menţine o viaţă de
părtăşie conform stilului de viată creştin fără ajutorul altora. Nimeni nu poate avea
părtăşie cu Domnul zilnic fără un grup care să-l sprijine. Mi-a trebuit mult timp până
să-mi dau seama că am nevoie de nişte fraţi în Cristos care să-şi asume
responsabilitatea pentru dezvoltarea mea spirituală.
Cu câţiva ani în urmă împreună cu alţi trei fraţi am format un grup de sprijin.
Aceşti trei prieteni se întâlneau cu mine în fiecare joi dimineaţa şi câteva ore vorbeam
împreună, ne rugam împreună, şi glumeam unii cu alţii. Ne spuneam unii altora ce se
petrece în viaţa noastră. Vorbeam despre problemele noastre. Ne încurajam reciproc şi
ne corectam reciproc. Acest mic grup mă ajută să mă ţin de cuvânt şi îmi păstrează
viaţa spirituală. Până nu ajungeţi fiecare într-un astfel de grup de rugăciune nu cred că
veţi putea să aveţi o viaţă adevărată de creştin. Nu cred că poţi fi credincios în mod
constant. Nu cred că vei rămâne viu din punct de vedere spiritual.
 Problema pentru cei mai mulţi tineri este aceea că toţi au experimentat în viaţă
perioade în care au fost foarte aprinşi în viaţa spirituală. Vă amintiţi de ele? Poate eraţi
într-o tabără creştină şi poate s-a întâmplat cam aşa: Toţi stăteam în jurul focului de
tabără şi tocmai s-a terminat ultima strofă din Kum-Ba - iah.
Cel ce a condus toată săptămâna ora de rugăciune îşi începe ultima „predicuţă"
în care îşi exprimă nădejdea că îi va determina pe cei din tabără să ia decizii pentru
Cristos. Probabil că el spune:
„Ne-am simţit bine împreună săptămâna aceasta nu-i aşa?"
Şi toţi se privesc zâmbitori.
„Am început să ţinem unii la alţii."
Toţi se ţin de mână bucuroşi.
Apoi scoate ultima carte.
„Poate e ultima dată când suntem cu toţii împreună în formaţia aceasta."
Atât a fost necesar. Sute de tineri încep să plângă.
E clar ce urmează să spună:
„Da, bine, sunteţi vii pentru Isus acum. Dar veţi fi vii şi peste-o săptămână, dar
peste două săptămâni? E aşa uşor să fii creştin când eşti aici sau pe vârful muntelui,
dar când te vei întoarce la şcoală? Cum vei fi când te vei întoarce la câmpie după ce se
termină această tabără?"
Într-un astfel de cadru tu şi cei mai mulţi tineri adunaţi în jurul focului de tabără
luaţi decizia de a-L urma pe Isus. Iei decizia de a citi Biblia şi de a te ruga zilnic. Ai
fost sigur că nu-ţi vei pierde prospeţimea spirituală în momentele acelea - şi totuşi ai
pierdut-o.
Sau poate ai luat astfel de decizii într-un serviciu de evanghelizare la biserică.
Ai răspuns invitaţiei făcută de evanghelist. Ai fost dus într-o cameră unde păstorul s-a
rugat cu tine iar tu I-ai promis lui Dumnezeu că vei face toate aceste lucruri care sunt
atât de esenţiale pentru creşterea ta spirituală - dar nu ţi-ai ţinut promisiunea. Odată a
fost un om pe care puteai conta că va răspunde invitaţiei şi îşi va rededica viaţa lui
Cristos. De fiecare dată îngenunchea şi plângând se ruga„ Umple-mă Isuse! Umple-mă
Isuse!" Era însufleţit de religie, dar după trei săptămâni îşi pierdea tot entuziasmul şi
revenea la vechiul mod firesc de a trăi. De fiecare dată însă când venea un alt
evanghelist în oraş şi ţinea servicii, omul nostru făcea acelaşi lucru. Ridica mâna,
mergea în faţă, îngenunchea şi plângând striga mereu „Umple-mă, Isuse!" Oamenii
deveniseră cinici privind predările lui si o dată când, din rutină făcea iar acelaşi lucru,
strigând îngenuncheat „Umple-mă, Isuse ! Umple-mă, Isuse!" o femeie din spatele
bisericii a strigat ,,Să n-o faci, Isuse ! Omul acesta alunecă mereu!"
Aceasta este una din cele mai mari probleme ale vieţii creştine, nu-i aşa?
Alunecăm. Toţi au avut o experienţă spirituală grozava, când ne-am simţit aproape de
Dumnezeu, dar curând am descoperit că nu a durat. Toţi vedem că alunecăm. Tuturor
parcă ne scade zelul şi entuziasmul. Toţi nu ne ţinem de promisiunile pe care le facem
lui Dumnezeu de a respecta voia Lui.
Şi pentru a problematiza atenţia şi mai tare, se găseşte cineva care spune. „Da,
dacă ai fi avut o experienţă reală cu Dumnezeu prima dată ar fi durat" Ceea ce te va
conduce în mod natural la concluzia că experienţa ta nu a fost reală. Nu te lăsa înşelat.
Nici o experienţă spirituală reală nu durează. Toţi pierdem sentimentele câştigate prin
experienţă. Toţi alunecăm.
 Atunci care e rezolvarea? Cum poţi să nu aluneci ? Vestea proastă este că nu
putem opri procesul acesta de alunecare. Vestea bună este că fiecare dintre noi putem fi
din nou umpluţi, în mod regulat. Isus doreşte ca noi să fim mereu umpluţi de El. Nu se
aşteaptă ca tu şi eu să avem parte de o singură umplere super - spirituală cu Duhul Său,
care să ţină tot restul vieţii. Ci El doreşte să fim în mod constant reumpluţi de Duhul
Sfânt. De aceea fiecare dintre noi trebuie să facem parte dintr-un mic grup de părtăşie.
Primul rol al grupului de părtăşie este acela de a asigura în mod regulat o
reîmprospătare spirituală a membrilor grupului. Asta face grupul meu pentru mine. Mă
umple, mă readuce la viaţă. În fiecare joi dimineaţa sunt readus la viaţă. Lumea mă
ucide literalmente. Duhul meu ajunge mort prin interacţinea mea cu atâţia oameni pe
care îi întâlnesc zilnic în multiplele mele activităţi, dar grupul meu de părtăşie mă
readuce la viaţă.
Ştiu că aţi auzit de Duhul Sfânt. Acelaşi Dumnezeu care a coborât şi a locuit în
Isus Cristos cu două mii de ani în urmă, este prezent astăzi cu noi sub forma Duhului
Sfânt. Şi prin Duhul Sfânt, Dumnezeu poate deveni o Prezenţă puternică în vieţile
noastre. Totuşi, nu ne dăm seama că unul din modurile cele mai bune prin care putem
deveni receptivi la umplerea cu Duhul Sfânt se poate realiza în condiţiile create de
părtăşia dintr-un grup. Scriptura spune „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în
Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor". Biblia ne spune că Duhul lui Dumnezeu
devine o Prezenţă dinamică când se adună grupul de părtăşie în Numele lui Isus şi
când caută înnoirea spirituală pe care o promite El tuturor acelora care se adună în
Numele Lui.
Într-o dimineaţă ne-am adunat membrii grupului meu, chiar înainte de a face o
excursie la Chicago. Era una din acele dimineţi când aveam părtăşie şi vorbeam despre
lucruri profunde şi am simţit Duhul lui Dumnezeu cum pătrundea în mine şi mă
îmbogăţea. M-am simţit viu şi plin de putere când prietenii mei au lucrat la
reîmprospătarea mea spirituală. Ştiam că fusesem reumplut de Duhul lui Dumnezeu
când am plecat de la întrunirea noastră. M-am dus la aeroportul din Philadelphia ca să
prind avionul spre Chicago şi simţeam încă senzaţia aceea teribilă pe care mi-a dat-o
grupul de părtăşie. Când am ajuns în avion, m-am găsit alături de un om de afaceri
care în mod evident era tare supărat. Puţine lucruri sunt atât de neplăcute ca acela de a
sta în avion lângă un om nervos. Te întrebi mereu dacă nu cumva el ştie ceva ce tu nu
ştii.
Doream să-i spun despre Isus bietului om de lângă mine, dar nu ştiam cum să
încep conversaţia. Doream să-i spun că Isus l-ar putea ajuta, dar nu ştiam cum s-o fac.
Dintr-o dată am simţit că Domnul mă călăuzea să fac ceva ce poate vi se pare ciudat.
M-am concentrat asupra acestui om. Poţi să-i spui telepatie sau cum doreşti, dar pur şi
simplu l-am capturat pe plan mental. Mi-am concentrat toată puterea mea spirituală
asupra lui. Mi-am închis ochii şi m-am concentrat mental asupra lui. Mereu şi mereu
legam numele lui Isus de acest om în mintea mea. Fără a spune un cuvânt am încercat
să-i comunic acestui om dragostea lui Isus.
Grupul meu de părtăşie îmi dăduse o putere pe care eu acum o dăruiam acestui
străin. Stăteam acolo şi bombardam mintea omului acestuia cu Isus şi asta tot drumul
până la Chicago. Toată călătoria i-am vorbit în mintea mea despre Isus. Când avionul a
aterizat la O-Hare Field în Chicago, m-am rugat, Doamne, în ultimele două ore Te-am
prezentat acestui om, doar în gând. Dacă vrei să-i vorbesc dă-mi un semn. În acel
moment, colegul de scaun mi-a spus : „Domnule, am probleme şi doresc să-ţi vorbesc.
Cred că-mi poţi vorbi despre Dumnezeu ".
Ceea ce e uimitor este faptul că eu nu am fost surprins. Mă aşteptam să facă
mişcarea aceasta. De fapt, timp de două ore am concentrat asupra lui Duhul lui
Dumnezeu.
Amândoi ne-am dus la cofetăria aeroportului şi la câteva ceşti de cacao
fierbinte, am discutat mult timp despre lucruri spirituale. Când am terminat, el L-a
primit pe Domnul Isus. A răspuns invitaţiei de a-I permite lui Isus să fie Domn al vieţii
lui.
Cred că el a devenit creştin pentru că grupul meu de părtăşie m-a echipat cu
putere să-l pot sluji pe omul acesta în puterea Duhului Sfânt chiar şi când nu am putut
scoate nici un cuvânt. Cred că puterea Duhului Sfânt ca rezultat al părtăşiei cu cei trei
prieteni ai mei mi-a dat puterea să-l pot ajuta pe acest om să experimenteze prezenţa
lui Isus într-un mod special. Cred că acea comunicare non-verbală pe care am avut-o
cu el, l-a pregătit pentru ceea ce urma să-i spun.
De prea multe ori când vrem să-L împărtăşim pe Isus cuiva, ne gândim să
facem lucrul acesta în cuvinte cât mai înţelepte. Credem că dacă folosim cuvintele
potrivite şi tehnica potrivită putem să-i câştigăm pe oameni pentru Domnul. Unii
credem că tot ce trebuie să facem este să facem un curs ca să învăţăm cum să
evanghelizăm corect şi oamenii ne vor răspunde. Dar dacă ne vom prezenta doar cu
versete biblice sau cu o tehnică învăţată bine pe de rost, vom eşua. Cele patru legi
spirituale constituie unul din cele mai bune instrumente de evanghelizare - dar pur şi
simplu nu sunt suficiente. Apostolul Pavel a spus o dată: „Când am venit la voi, n-am
venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau o înţelepciune strălucită ci în
puterea Duhului. " Şi noi trebuie să învăţăm că vorbirea strălucită are eficienţă în
lucrarea de evanghelizare numai dacă este sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu.
Biblia spune: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă
ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire." Dumnezeu doreşte să-ţi dea
putere, dar este foarte posibil ca să nu ai parte de puterea Lui dacă nu vei face
parte dintr-un mic grup de părtăşie. Aceasta este ideea pe care doresc foarte mult
să o accentuez: Isus îţi dă putere prin părtăşia cu alţii. Dacă aţi citit această
propoziţie în clasă, v-aş ruga s-o scrieţi şi s-o subliniaţi. Isus îţi dă putere prin
părtăşia cu alţii.
Aş dori să ai un grup de părtăşie cu doi sau trei prieteni. Alege-i pe acei prieteni
de a căror companie te bucuri şi cu care ai multe în comun. Întreabă-i dacă nu ar vrea
să facă un legământ cu tine. Membrii acestui grup trebuie să dorească să se intereseze
unii de ceilalţi şi să-şi asume responsabilităţi în probleme spirituale.
Şi Isus avea un astfel de grup, nu-i aşa? Îi ştiţi pe nume. Micul Lui grup era
format din Petru, Iacov, şi Ioan. Ori de câte ori Isus avea nevoie de putere se întâlnea
cu ei. Ei au fost cu El pe muntele schimbării la faţă. Au fost cu El când a avut nevoie
de prietenie. I-a chemat să fie cu El în cele mai profunde ore de rugăciune în
Ghetsimani. Când aceştia au adormit în loc să-I ofere ajutorul lor, El a fost tare
dezamăgit.
Unii dintre noi vă gândiţi: „Stai puţin! El a fost Dumnezeu! Da, dar a fost
Dumnezeu întrupat cu limitele trupului uman. Tot ce a făcut Isus a făcut în aceste
limite, pe care fiecare dintre noi le experimentăm ca fiinţe umane. Lucrurile mari pe
care Le-a făcut Isus, au fost făcute prin rugăciune şi în părtăşia pe care a avut-o cu
ucenicii Săi. Ne-a dat un model al felului de relaţii din care rezultă puterea.
Isus n-a făcut niciodată vreo minune prin propria Lui putere. Fiecare minune pe
care a făcut-o a fost făcută în puterea Tatălui care L-a trimis, şi a demonstrat cum
această putere ne stă şi nouă fiecăruia la dispoziţie. El ne-a arătat că dacă ne adunăm în
Numele Lui avem părtăşia în care putem experimenta puterea Lui.
Mi se întâmplă ca atunci când mă îndepărtam de Isus nu mai ştiam cum să mă
întorc. Odată m-am dus la păstorul meu şi i-am spus:
„Nu mă pot ruga."
Pastorul meu îmi răspunde.
„Când nu te poţi ruga, roagă-te."
Când l-am auzit, n-am înţeles, am crezut că poate n-a auzit ce i-am spus. Aşa că
am repetat.
„Nu mă pot ruga."
Mi-a răspuns din nou:
„Roagă-te. Cu cât nu te poţi ruga, cu atât mai mult trebuie să te rogi."
Astăzi am un răspuns la întrebarea: „Ce e de făcut în aceste momente din viaţă
când te simţi fără prezenţa lui Dumnezeu şi rugăciunea pare imposibilă. Când apar
astfel de momente, depind de cei trei prieteni ai mei din grupul de părtăşie care mă
readuc la o relaţie bună cu Isus. Nu trebuie să depind de propriile mele rugăciuni care
să-mi refacă sufletul pustiu. Pot depinde de cei trei prieteni ai mei pentru a face lucrul
acesta. Ei sunt răspunzători pentru mine. Dacă nu sunt aproape de Isus, e vina lor, le-
am spus: Voi sunteţi responsabili pentru starea mea spirituală, după cum şi eu sunt
responsabil pentru starea spirituală a fiecăruia dintre voi." Ne sprijinim reciproc.
Credem că suntem responsabili să ne purtăm „sarcinile unii altora." (Galateni 6:2)
Fiecare creştin are nevoie de un grup pentru a-l face responsabil pentru
comportarea lui. Ori de câte ori viaţa mea se încurcă prietenii mei îndată convocă o
întâlnire de urgenţă pentru a mă îndrepta. Ei îmi spun: „Campolo, sunt anumite lucruri
în viaţa ta care nu sunt bune, anumite lucruri care sunt contrare voii lui Dumnezeu şi
suntem aici pentru a te corecta." Dacă nu ar face lucrul acesta pentru mine m-aş putea
rătăci de Dumnezeu fără ca măcar să-mi dau seama ce fac. Fără lucrarea lor de
corectare m-aş putea uşor încâlci toată viaţa. Fiecare membru al grupului este
responsabil pentru modul în care ceilalţi membri ai grupului trăiesc viaţa lor de ucenici
ai lui Isus. Aveţi un grup de părtăşie faţă de care să fiţi responsabili?
Dacă nu, daţi-mi voie să vă spun cât pot mai direct: Fără un astfel de grup de
părtăşie, nu veţi supravieţui spiritual.
Ultimul lucru pe care doresc să-l recunoaşteţi ca fiind esenţial pentru creşterea
voastră spirituală, dar şi pentru maturitatea spirituală este apatrenenţa la o biserică
locală. Aveţi nevoie să vă afiliaţi unei biserici. Trebuie să spun lucrul acesta pentru că
atât de mulţi oameni au o atitudine negativă faţă de biserică.
Într-adevăr sunt multe lucruri de criticat privind biserica instituţională. E uşor
să scoţi în evidenţă greşelile unor congregaţii locale. Toţi ştim care sunt greşelile
bisericilor. Ştiu că ceea ce spun acum pare dur şi nu vreau ca aceasta să lovească în
nimeni în special, dar aceste instituţii religioase nu au dreptul să cheltuiască 180
bilioane dolari pentru construirea unor noi clădiri când jumătate de lume moare de
foame. E greşit să cheltuieşti mai mulţi bani pentru a avea vitralii decât pentru a hrănii
copiii flămânzi din Bangladeş. Recunosc că biserica instituţională are proprietăţile într-
o completă dezordine şi în multe alte domenii. Totuşi eu încă iubesc biserica
instituţională şi sunt pentru lucrarea care o face în lume.
Mai mult eu cred că Isus iubeşte biserica instituţională şi plânge când nu-şi
realizează potenţialul.
De fapt, am încercat să fiu pastor o scurtă perioadă de timp din viaţa mea, dar
nu am putut face lucrul acesta bine. O vreme am fost pastor asociat la biserica
presbiteriană din Mount Holly, NJ. Aveam două servicii de dimineaţa de la 8:30 şi 11.
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu sunt prea treaz dimineaţa. Îmi place să
glumesc şi să spun că sunt baptist.
Oricum nu eram căsătorit pe vremea aceea. Într-o duminică dimineaţa alergam
spre biserică pentru a pregăti serviciul de dimineaţă. Am reuşit să pregătesc totul şi
serviciul a început la 8:30. Unul dintre lucrurile pentru care eu eram responsabil era
rugăciune pastorală.
În bisericile presbiteriene întotdeauna rugăciunea se termina cu această
afirmaţie: „Îţi cerem toate aceste lucruri în Numele Aceluia care ne-a învăţat să ne
rugăm împreună spunând ”Tatăl nostru care eşti în ceruri, ..... " În dimineaţa aceea
am ajuns la sfârşitul rugăciunii mele pastorale şi somnoros am spus: Şi te rugăm
toate aceste lucruri în numele Aceluia care ne-a învăţat să ne rugăm împreună
spunând...." şi înainte ca să-mi dau seama ce fac, m-am auzit spunând: „acum mă
duc să mă culc..." Nu am terminat prea bine rugăciunea după cum observaţi. Dar
partea cea mai rea a fost că în dumineca aceea era ziua mamei. Nu ştiu cum e la voi
în biserică dar în biserica aceea ziua mamei era o oră sentimentală. Toate primesc
flori, cea mai bătrână mamă, cea mai tânără mamă, toată lumea era scăldată în flori.
Se cântau cântări adecvate. Era frumos, dar în duminica aceea nu mă puteam
bucura de nimic pentru că o sfeclisem cu rugăciunea pastorală.
Înainte ca să-mi pot reveni, mi-a venit rândul să citesc textul din Scriptură.
Am sfeclit-o şi pe asta. Textul era din 2 Timotei 1, care vorbeşte despre Lois şi
Eunice, mama şi bunica lui Timotei. Un fragment minunat pentru ziua mamei. În
graba mea în loc să deschid la 2 Timotei primul capitol am deschis la 1 Timotei. A
spune că 1 Timotei, primul capitol e un text nepotrivit pentru ziua mamei, înseamnă
a te exprima blând.
Imaginaţi-vă toate acele femei stând acolo în faţa mea cât se poate de
elegante luându-şi mimica obişnuită de ziua mamei - şi ştiţi voi cum sunt mamele
de ziua mamei (destul ca să te îmbolnăveşti) - şi toate mă ascultau citind un text
greşit. Citeam: Unii fiindcă sau depărtat de aceste lucruri au rătăcit şi s-au apucat
de flecării.... Puteţi să vă imaginaţi reacţia negativă ce se răspândea în tot acel grup.
Ultimul verset cu care am terminat de citit spunea: „... pentru ucigătorii de tată şi
ucigătorii de mamă." Foarte curând după acesta am încetat să mai fiu prezbiterian şi
am devenit baptist.
Foarte serios, biserica instituţională şi creştinismul merită o atenţie mai
mare. Desigur sunt oameni care critică biserica.
Spun că e plină de oameni nesinceri, aşa este. Un om nesincer nu trăieşte în
mod constant ceea ce crede. Eu nu trăiesc în mod constant ceea ce cred. În fiecare
zi mă rog Domnului Isus să mă facă mai consecvent în a trăi aşa cum cred că îmi
cere Scriptura. Dar ca să folosesc o terminologie biblică „nu s-a arătat încă ce voi
fi". Eu sunt încă în procesul devenirii acelui om pe care Isus îi modelează.
Ca să mă înţelegeţi mai bine, să jucăm un joc care începe cu „ziceam că".
Imaginaţi-vă că mă duceţi într-un tur printr-un spital. Mă duceţi prin diferite
saloane şi-mi arătaţi pacienţii. Să zicem că la ieşirea mea din spital, vă spun: „Nu-
mi place spitalul acesta toţi sunt bolnavi" Fără îndoială v-aţi uita la mine surprinşi
şi mi-aţi spune: „Bineînţeles că sunt bolnavi. Spitalele sunt acele locuri unde vin
oamenii bolnavi".
Poate că şi Biserica lui Isus Cristos are un număr mare de oameni „bolnavi"
în ea, dar slavă Domnului că ştiu unde să ceară ajutor. Ştiu unde să meargă pentru a
fi vindecaţi. Biserica se ocupă de vindecarea spirituală a oamenilor. Ea proclamă
Cuvântul care are putere de vindecare. Ea oferă nădejde pentru cel necăjit.
Pansează rănile celor răniţi spiritual.
Totuşi, Biserica este mai mult decât un spital spiritual. Ea este şi o
comunitate de creştini care „îi zideşte pe sfinţi." Cu alte cuvinte biserica învaţă pe
creştinii individuali ca fiecare să fie un slujitor eficient a lui Dumnezeu în aceasta
lume.
Apostolul Pavel ne învaţă lucrul acesta în Epistola sa către Efeseni.
„Şi El a dat pe unii apostoli pe alţii proroci; pe alţii evanghelişti, pe alţii
păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire
pentru zidirea trupului lui Cristos." (Efeseni 4:11-12)
Unii din Biserica voastră au de la Dumnezeu darul de a-i învăţa pe alţii
adevărurile Bibliei. Poate alţii au puteri spirituale speciale de rugăciune prin care pot
vindeca pe bolnavi. Alţii pot avea abilitatea de a sfătui oamenii, iar alţii poate sunt
predicatori remarcabili. Toţi aceşti oameni dotaţi din biserică sunt chemaţi de
Dumnezeu pentru a-i ajuta pe membrii bisericii să devină creştini maturi şi dinamici
care pot satisface efectiv nevoile celor din lume. Biblia ne învaţă că toţi oamenii au
daruri, „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire."
Nu cred că v-aţi gândit la voi ca la nişte sfinţi până acum. Dacă nu aţi făcut-o aş
vrea să afirm că sunteţi sfinţi. Conform Bibliei, un sfânt este acela pe care Dumnezeu
îl pune deoparte ca să facă ceva special în Biserică şi pentru lume. Acesta eşti tu!
Dumnezeu doreşte să faci ceva special pentru El. Lucrul acesta face din tine un sfânt.
Dacă aş fi în locul tău nu aş folosi acest nume în public. Nu cred că ai avea prea mare
trecere cu el. Oricum este adevărat. Eşti chemat de Dumnezeu ca să fii sfânt. La fel
sunt chemaţi toţi creştinii din biserica ta.
Domnul a pregătit anumiţi lideri în biserică care să-i zidească pe sfinţi
învăţându-i din Scriptură, ca să-i încurajeze în viata spirituală şi să-i întărească ca să-i
poată sluji eficient pe cei din lume. Dacă lumea trebuie cucerită pentru Cristos, va fi
cucerită prin sfinţi - adică prin tine şi mine. Cei din şcoala ta nu vin la biserică. Vecinii
tăi nu vin la biserică. Cei de la locul tău de muncă nu vin la biserică. Tu şi eu trebuie să
mergem la ei cu Evanghelia.
Biblia nu sugerează de loc că ei vor fi de aşteptat să vină la biserică. Ci Biblia
instruieşte biserica să meargă în lume. Biblia porunceşte ca sfinţii să meargă în lume şi
să vorbească cu oamenii acolo unde locuiesc, unde lucrează, sau unde se joacă. Noi
trebuie să spunem lumii despre Isus în cursul normal al vieţii noastre zilnice. Isus ne-a
poruncit: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia." Unul din scopurile primare
ale bisericii este acela de a-i instrui şi întării pe sfinţi pentru a asculta porunca. Fiecare
dintre noi avem nevoie să fim zidiţi de biserică dacă vrem să ducem la îndeplinire
marea însărcinare a lui Isus.
Tu ai responsabilitatea de a-ţi zidi biserica şi de a o ajuta să fie şi să facă
lucrările pentru care a fost creată de Isus. Ai putea să faci aşa de mult pentru biserica ta
dacă ţi-ai acorda ţie şi bisericii o şansă. De exemplu: dacă biserica ta are un serviciu de
rugăciune săptămânal, ai putea ca împreună cu grupul tău de părtăşie să participi la
acest serviciu de rugăciune. Spune lucrul acesta pastorului altfel s-ar putea să nu se
simtă bine. Te-ai gândit la aşa ceva? Sau ai putea să împărtăşeşti bisericii tale ideile şi
convingerile tale după modul în care biserica poate sluji lumea. Biserica ta are nevoie
de contribuţia ta. Dacă faci lucrul acesta cu dragoste şi umilinţă lucrătorii credincioşi
ai bisericii vor fi plăcut impresionaţi văzându-te că iei parte activă la viaţa bisericii. Va
fi o şansă de încurajare pentru toţi.
Tu ai nevoie de biserică şi biserica are disperată nevoie de tine. Dacă nu eşti
afiliat bisericii, ţi-ai negat unul din mijloacele majore prin care Dumnezeu vrea să te
ţină credincios. Eşti despărţit de trupul lui Cristos care caută să te pregătească pentru a
sluji lumea.
Deci să recapitulăm! 1.Citeste Biblia. 2.Roagă-te. 3. Începe un grup de părtăşie.
Pe lângă asta, fă parte dintr-o biserică şi încearcă să faci din acea biserică un
instrument puternic pentru echiparea sfinţilor în vederea lucrării de slujire în lume.
Oameni buni, lumea aceasta trebuie să fie schimbată pentru Isus. Trebuie să
schimbăm lucrurile şi putem să o facem. Putem pune capăt sărăciei pentru mulţi
oameni. Putem pune capăt rasismului în multe locuri. Putem aduce ajutor economiei şi
dreptate socială acolo unde e nevoie. Putem conduce oameni la Isus Cristos ca să poată
deveni noi fiinţe pentru EI. Putem deveni oameni suficient de puternici pentru a
schimba istoria.
Există suficient de mult potenţial în biserica ta chiar în acest moment pentru a
schimba în mod semnificativ viaţa comunităţii tale şi posibil chiar şi cursul istoriei
umane. Totuşi, dacă urmează să se întâmple astfel de lucruri trebuie să facem ca
biserica noastră să fie aşa cum o vrea Dumnezeu. El vrea să schimbe această lume şi
aşteaptă să-I zideşti biserica pentru ca voia Lui să se facă pe pământ ca şi în cer.
Spui că lumea nu poate fi schimbată. E prea mare, e prea demonică; nu poate fi
schimbată. Greşeşti. Tu şi eu putem face lucrul acesta împreună. Împreună cu Cristos
putem zidi o biserică care e un instrument atât de puternic al lui Dumnezeu încât nici
porţile iadului nu-i pot sta împotrivă.
Aparţin unei biserici de negri din West Philadelphia. Sunt membru al acestei
biserici de zeci de ani şi pentru mine biserica baptistă Mt.Carmel este lucrul cel mai
apropiat de cer. Predic în multe biserici, dar trebuie să spun că nici un alt grup de
oameni nu-mi dă atâta entuziasm ca mica adunare a bisericii mele. Cei din biserica
mea întotdeauna mă ajută să ştiu în ce stare sunt. Fie că sunt bun sau rău, ei mă fac să
înţeleg ce sunt ei faţă de mesajul meu.
Odată când predicam, simţeam că nu se întâmplă nimic. Nu se vedea deloc
dinamismul lui Dumnezeu. Mă luptam, aşa cui îi vedeţi pe mulţi pastori luptând, şi se
părea că nu ajung nicăieri. Ajunsesem cam pe la trei sferturi din predica mea când o
femei din ultimele rânduri a strigat: „Ajută-l, Isuse! Ajută-l!" A fost singura dovadă de
care am avut nevoie pentru a-mi da seama că lucrurile nu merg prea bine.
Pe de altă parte, când predicatorul e în formă în biserica mea, cei din biserică îl
fac să înţeleagă lucrul acesta. Diaconii stau chiar la picioarele amvonului şi ori de câte
ori predicatorul spune ceva deosebit de bun, aceştia îl încurajează spunând: Predică
frate, predică! Şi vreau să vă spun că atunci când sunt eu încurajat aşa, lucrul acesta
mă face să vreau să predic.
Femeile din biserica mea au un mod deosebit de-a răspunde atunci când
predicatorul e „în formă". De obicei ridică mâna şi fluturând-o spun: „Bine. Bine." Ori
de câte ori mi se adresează astfel de cuvinte hormonii mei clocotesc.
Dar asta nu e tot. Când îmi merge predica foarte bine, cei din biserica mea mă
încurajează spunându-mi: „Continuă frate! Continuă! Şi iarăşi continuă!" Auditoriul de
culoare albă mai degrabă se uită la ceas şi murmură: „Opreşte-te! Opreşte-te!"
Într-o Vinere Mare eram şapte la amvon şi fiecare dintre noi încerca să-l
depăşească pe celălalt. Când a fost rândul meu să predic, am luat viteză mare şi trebuie
să vă spun că am fost bun. Cu cât predicam mai mult cu atât oamenii se aprindeau mai
tare şi cu cât mai mult se aprindeau cu atât eram mai bun. Eram din ce în ce mai bun.
Am fost atâta de bun încât parcă doream să iau notiţe după propria-mi predică! La
sfârşitul mesajului, biserica a răsuflat uşurată. Eram absolut emoţionat să aud:
„Aleluia" şi strigătele de bucurie care se auzeau în toată biserica. M-am aşezat lângă
pastorul meu şi el s-a uitat la mine cu un zâmbet. S-a aplecat spre mine şi atingându-
mi genunchiul cu mâna, mi-a spus: „Ai fost bun, băiete!" (Trebuie să recunosc că nu
mi-a plăcut de loc când mi-a spus „băiete".)
M-am întors spre el şi l-am întrebat, „Pastore crezi că poţi să menţii
standardul?"
Bătrânul mi-a zâmbit şi mi-a spus, „Fiule, stai liniştit pentru că bătrânul acesta
te va depăşi!"
Nu credeam că cineva putea fi mai bun ca mine în ziua aceea. Fusesem atât de
bun... dar bătrânul s-a ridicat şi, trebuie sa recunosc, m-a depăşit. Uimitor a fost faptul
că a făcut-o folosind o propoziţie. O oră şi jumătate a predicat doar despre o propoziţie
scurtă. Propoziţia era: „E Vineri, dar vine Duminica!" Poate că nu vă mişcă de loc
propoziţia, dar dacă l-aţi fi auzit pe el... A început predica destul de calm „E Vineri. Şi
Isus al meu e mort pe cruce. Dar aceasta a fost Vineri şi vine Duminica!"
Unul din diaconi a strigat, „Predică frate! Predică!" Doar de atâta încurajare a
avut nevoie. A început mai cu putere să-şi continue predica. Era Vineri şi Maria
plângea. Ucenicii fugeau care încotro ca oile fără păstor, dar aceasta era Vineri şi
venea Duminica. Cei din biserică începuseră să priceapă mesajul. Femeile ridicau
mâinile strigând: „Bine! Bine!" Unii dintre bărbaţi strigau: „Continuă! Continuă!"
Predicatorul a continuat. A crescut volumul şi mai mult şi a strigat: „Era Vineri.
Cei cinici priveau lumea spunând: cum au fost lucrurile, aşa rămân. Nu poţi schimba
nimic în lumea asta, nu poţi schimba nimic. Dar acei cinici nu ştiau că era doar Vineri.
Urma să vină Duminica!"
„Era Vineri! şi Vinerea, acele forţe care îl apasă pe cel sărac şi îl fac să sufere
erau la putere. Dar era doar Vineri! Duminica urma să vină!
Era Vineri şi Vinerea Pilat credea că-şi poate spăla mâinile. Fariseii se
proţăpeau, râzând şi dându-şi coate. Credeau că iar sunt la putere, dar nu ştiau că e
doar Vineri! Venea Duminica!"
 A continuat să folosească această propoziţie încă o jumătate de oră, apoi o oră,
apoi o oră şi un sfert, apoi o oră şi jumătate. Mereu şi mereu repeta: „E Vineri, dar vine
Dumineca! E Vineri, dar vine Duminica! E Vineri, dar vine Duminica!"
Când a ajuns la sfârşitul mesajului a fost epuizat. Eu şi toţi ceilalţi eram atât de
epuizaţi încât nu cred că vreunul dintre noi am mai fi putut rezista. La sfârşitul
mesajului său a strigat cât a putut de tare: „E VINERI!" şi noi toţi cei cinci sute din
biserică, am strigat într-un glas: „DAR VINE DUMINICA!"
Nu uitaţi lucrul acesta. Nu uitaţi că vine Duminica. Studiază Cuvântul, roagă-te,
formează-ţi un grup de părtăşie, zideşte biserica, fă din biserică un instrument care să
schimbe lumea. Şi deşi adesea totul pare atât de negru şi mohorât, avem vestea cea
bună şi vestea cea bună este: Deşi lumea e întunecată şi mohorâtă şi demonică, noi o
vom provoca, noi îi vom rezista, noi o vom transforma prin harul lui Dumnezeu şi vom
fi aici pentru a spune VESTEA BUNĂ.
Şi Vestea Bună este aceasta: E Vineri dar vine Duminica!