ASPECTE TEORETICE

ȘI JURISPRUDENȚIALE
PRIVIND ACTELE DE STARE CIVILĂ

Ana Elena RANTA

Ana Elena RANTA

Lect. univ. dr., Departamentul de Administraţie
şi Management Public, Facultatea de Ştiinţe Politice,
Administrative şi ale Comunicării,
Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România
Tel.: 0040-264-431.361
E-mail: ranta@fspac.ro

Theoretical Aspects and Jurisprudence

regarding Civil Status Documents

Revista Transilvană
de Ştiinţe Administrative
1(46) / 2020, pp. 62-81
Abstract
Civil status is the sum of personal qualities
through which a person is individualized. Given
that the proof of civil status is made by individuals
with civil status documents, the importance of the
correct understanding of the notions of civil sta-
tus, civil status documents and actions for annul-
ment, completion and rectification of civil status
documents is one of a practical nature, regarding
the activity of civil servants, as well as regarding
the effects that this activity produces in relation
with the citizens.
Keywords: civil status of a person, civil status
documents, civil status registration, comments
regarding elements of civil status, annulment,
modifications and rectification of civil status doc-
uments.

62
 1. Considerații introductive.
Identificarea persoanei fizice și mijloacele de identificare
Importanța bunei înțelegeri a aspectelor legate de starea civilă a persoanei apare în
contextul nevoii de identificare și caracterizare a elementelor prin care se realizează
identificarea persoanei fizice. Din punct de vedere juridic, ansamblul de date și elemente
prin care se identifică persoana sunt considerate a fi mijloace sau atribute de individu-
alizare a persoanei fizice în viața juridică (Boroi, 2010, p. 348 și urm.). Aceste mijloace
și elemente sunt reglementate prin norme juridice aparținând mai multor ramuri de
drept. Importanța primordială în acest context au normele juridice civile. Noul Cod Civil
precizează aceste elemente într-o ordine logică și evidențiază că numele, domiciliul și
starea civilă sunt atribute elementare de identificare sau individualizare a unei persoane
în ramura dreptului civil, în timp ce alte elemente, cum ar fi cetățenia, cazierul judiciar
și vechimea în muncă sunt considerate în literatura juridică elemente complementare de
identificare a persoanei fizice (Boroi, 2010, pp. 348-349). În contextul dezvoltării sisteme-
lor informatice au fost reglementate o serie de elemente sau simboluri convenționale de
identificare numite identificatori de persoane, câteva dintre acestea fiind codul numeric
personal, codul de identificare fiscal și semnătura electronică (Perju, 2016, p. 33).
Există o necesitate generală ca o persoană să fie individualizată în toate raporturile
juridice la care participă. Această necesitate este permanentă, de la naștere și până la
moartea persoanei. Necesitatea identificării persoanei este de ordin general, cât și obș-
tesc, deoarece societatea însăși are interesul ca fiecare persoană să poată fi identificată
în raporturile juridice la care participă, cât și de ordin personal, individual, pentru că
fiecare om în momentul participării la raporturile juridice de drept are interesul de a fi
individualizat în cadrul acestor raporturi (Pețu, Velicu și Mardare, 2003, p. 21).
În articolul 59, sub titlul – Atributele de identificare, Noul Cod Civil instituie pentru
orice persoană dreptul la nume, la domiciliu, la reședință, precum și la o stare civilă, do-
bândite în condițiile legii, acestea fiind considerate mijloace de identificare a persoanei
fizice pe care le utilizăm cu precădere.
Numele este un element de bază, cu ajutorul căruia are loc individualizarea persoa-
nelor în cadrul societății, având în conținutul său atât numele de familie cât și prenume-
le (nume de botez) acesteia. Numele este un cuvânt sau grup de cuvinte care desemnează
o ființă sau un lucru, o acțiune, un fenomen, o noțiune etc. și prin care se individua-
lizează o ființă, un obiect etc. dintr-o anumită categorie (Dexonline). Deși nu avem o
definiție legală a numelui, acesta este reglementat în art. 82 al Noului Cod Civil, ca drept
subiectiv nepatrimonial a cărui structură reglementată în art. 83 al Noului Cod Civil
cuprinde două elemente – numele de familie și prenumele. Numele de familie este un
element din structura numelui persoanei fizice care se dobândește prin efectul filiației
și poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile sau a schimbării numelui pe cale
administrativă, în condițiile prevăzute de lege. Prenumele este cel de-al doilea element
component al numelui, care se stabilește la data înregistrării nașterii copilului pe baza
declarației de naștere și care nu suferă niciun fel de modificare odată cu schimbarea

63
stării civile a persoanei, excepție făcând situația în care acesta poate fi schimbat pe cale
administrativă (art. 84-85 din Noul Cod Civil).
Domiciliul este un alt atribut ce conduce la individualizarea persoanei fizice în socie-
tate și care contribuie la identificarea persoanei într-un anumit spațiu. Potrivit legii, do-
miciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este
în locul unde își are principala așezare, iar reședința persoanei fizice este în locul unde
își are locuința secundară (art. 87 și 88 din Noul Cod Civil). Stabilirea domiciliului se face
prin voința liberă a persoanei, dar există și situații în care legea stabilește un domiciliu
legal – minorii au domiciliul la părinții sau tutorele lor, persoana pusă sub interdicție are
domiciliul la reprezentantul legal) (Ungureanu și Munteanu, 2011, pp. 156-206).
Starea civilă este un al treilea element de individualizare a persoanei fizice. Potrivit
legii, starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie și în societate,
prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă (art. 98 din
Noul Cod Civil). Astfel, din prisma dreptului obiectiv, în literatura de specialitate, se
subliniază că acest statut încorporează dreptul subiectiv al persoanei fizice de a se indi-
vidualiza prin starea civilă și de a pretinde celorlalți să-i determine personalitatea prin
intermediul acesteia (Perju, 2016, p. 59).
Starea civilă sau statutul civil al persoanei fizice reunește un ansamblu de raporturi
juridice prin care persoanei fizice îi este reprezentată poziția atât în cadrul familiei cât și
în societate. Se impune să nu confundăm starea civilă cu capacitatea civilă a persoanei
fizice, deși între acestea există o strânsă legătură: cu ajutorul stării civile putem deter-
mina capacitatea de folosință a persoanei, respectiv calitatea sa de titular de drepturi și
obligații, însă, indiferent dacă o persoană dispune sau nu de capacitate de exercițiu, ea
are o stare civilă.
Starea civilă începe odată cu nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia, fi-
ind determinată de lege și se dobândește prin acte juridice cum sunt căsătoria, adopția,
recunoașterea filiației, prin fapte juridice cum sunt nașterea și moartea sau ca urmare a
pronunțării unor hotărâri judecătorești în materie ca de exemplu: divorțul, tăgada pater-
nității, anularea căsătoriei (Ungureanu și Munteanu, 2011, pp. 209-214). La această din
urmă categorie mai putem adăuga hotărârile privind stabilirea sau contestarea filiației,
încuviințarea, desfacerea sau anularea adopției, înregistrarea tardivă a nașterii, declara-
rea judecătorească a morții.

2. Starea civilă – drept subiectiv civil nepatrimonial.

Caractere juridice
Starea civilă are în componență două laturi și anume: este un drept subiectiv de indi-
vidualizare a persoanei și este o sumă a unor calități personale. Elementele care compun
starea civilă sunt dovedite prin acte autentice și anume, actele de stare civilă. Ca noțiune
complexă și sintetică, starea civilă înglobează mai multe drepturi și obligații civile de
natură nepatrimonială și prezintă toate acele caractere juridice care sunt proprii dreptu-
rilor civile personale nepatrimoniale: opozabilitate erga omnes, inalienabilitate, impre-
scriptibilitate, personalitate și universalitate.

64
 Indivizibilitatea stării civile se referă la faptul că ea nu poate fi scindată, respectiv, o
persoană fizică are la un moment dat una și aceeași stare civilă față de terți. Indivizibili-
tatea este, în același timp, o consecință a opozabilității erga omnes a stării civile. Un alt
caracter al stării civile este indisponibilatea, în sensul că o persoană nu poate ,,dispune”
de ea, nu o poate înstrăina prin acte juridice și nici nu poate renunța la ea; dar aceasta
nu înseamnă însă că persoana nu poate săvârși fapte sau încheia acte juridice de care
legea leagă anumite modificări ale stării civile: căsătoria, adopția, divorțul; însă aceste
modificări se produc în temeiul legii și nu a voinței părților, ele nefiind considerate a
aduce vreo atingere principiului indisponibilității.
Un alt caracter al stării civile este imprescriptibilitatea, atât extinctiv cât și achizitiv –
așa cum sunt toate drepturile personale nepatrimoniale. Prin urmare, starea de persoană
căsătorită, de copil adoptat sau de copil recunoscut de tatăl său nu se pierde oricât timp
persoana nu s-ar folosi de acea stare civilă și nu se poate dobândi legal oricât timp o per-
soană s-ar folosi în fapt de ea. De asemenea, starea civilă are un caracter strict personal,
neputând fi exercitată pe cale de reprezentare, excepție făcând unele acțiuni de stare ci-
vilă care pot fi introduse sau continuate de către reprezentanții legali ai persoanei ori de
către moștenitori (acțiunea în tăgada paternității poate fi continuată de moștenitori sau
cea în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei se pornește, în numele copilului,
de către mamă). O altă caracteristică este universalitatea, în sensul că orice persoană are
o anumită stare civilă. Starea civilă are și un caracter de legalitate, prin faptul că ea este
guvernată și stabilită prin lege și nu prin voința individului. Fiind instituite în interesul
general, normele juridice în materie de stare civilă au un caracter imperativ, nefiind posi-
bilă derogarea de la ele (Ungureanu și Munteanu, 2011, pp. 212-213).

3. Actele de stare civilă.

Noțiune și natură juridică
În doctrina de drept civil se apreciază că în sens restrâns (în accepțiunea de instru-
mentum probationes) actele de naștere, de căsătorie, de deces sunt acte de stare civilă, iar
într-un sens larg, noțiunea de acte de stare civilă include și certificatele eliberate pe baza
actelor de căsătorie, naștere și deces, în condițiile legii (Boroi, 2010, p. 390).
În acord cu doctrina, se impune să subliniem privitor la conceptul de acte de stare
civilă, că acesta comportă două principale accepțiuni, și anume acte juridice de stare
civilă, adică manifestări sau acorduri de voințe (negotium) încheiate în scopul de a pro-
duce consecințe de stare civilă, și ca înscrisuri doveditoare ale actelor juridice și fapte-
lor de stare civilă (instrumentum probationem) (Csakany, 2015, p. 53). Apreciem și noi,
alături de alți autori, că cele două expresii nu pot fi apreciate ca sensuri sau accepțiuni
ale expresiei acte de stare civilă, care se utilizează în paralel, cât timp, la o analiză mai
atentă, luând spre analiză prevederile legale în materie și literatura de specialitate, se
conturează înțelesuri și caracteristici diferite ale celor două așa-zise sensuri ale acestei
expresii (Csakany, 2015, pp. 53-63).
Astfel, se impune să concluzionăm că actele de stare civilă înțelese ca instrumentum
probationes pot fi circumscrise unei sfere mai largi (care include actele de naștere, că-

65
sătorie și deces, și certificate eliberate pe baza lor) sau mai restrânse (aici fiind incluse
doar actele de naștere, căsătorie și deces), rolul ambelor categorii fiind acela de mijloace
sau instrumente de dovadă a producerii unor acte juridice, fapte juridice sau pronunțării
unor hotărâri judecătorești.
Actele normative care reglementează regimul juridic al actelor de stare civilă sunt
Codul Civil și Legea nr. 116/1996 cu privire la actele de stare civilă. Codul civil face
referire la actele de stare civilă în contextul definirii stării civile în art. 98 ca „dreptul
persoanei de a se individualiza, în familie și societate, prin calitățile strict personale
care decurg din actele și faptele de stare civilă”. Legea nr. 116/1996, de asemenea, de-
finește actele de stare civilă ca fiind „înscrisuri autentice prin care se dovedește naș-
terea, căsătoria sau decesul unei persoane. Acestea se întocmesc în interesul statului
și al persoanei și servesc la cunoașterea numărului și structurii populației, a situației
demografice, la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor (art. 1 al
Legii nr. 116/1996). De asemenea, legea instituie că „actele de naștere, de căsătorie și de
deces se întocmesc în registre de stare civilă, în două exemplare, ambele originale, și se
completează manual, cu cerneală specială de culoare neagră” (art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 116/1996). Utilă din perspectiva analizei noastre este referirea din actul normativ
amintit, unde se precizează că înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă și înscrierea
mențiunilor se fac la cerere, pe baza declarației persoanei obligate la aceasta, sau din
oficiu (art. 5 alin. (1)).
Observăm astfel că textele precizate din cele două acte normative utilizează expre-
sia acte de stare civilă pentru a institui rolul sau valoarea lor, respectiv modalitatea de
realizare și înregistrare, fără ca nici una din sursele normative să definească actele de
stare civilă în sens material. În opinia noastră, tocmai acest aspect este ignorat în sursele
normative amintite, situație la care se adaugă utilizarea termenului de act, fără a lua în
considerare importanța juridică sau nejuridică a conținutului acestora.
Celor de mai sus, în demersul nostru de a explica noțiunea de acte de stare civilă se
impune să facem referire și la modalitatea de definire a actului juridic civil. Acesta, ală-
turi de faptul juridic, constituie izvor al raporturilor juridice civile, cu precizarea că, spre
deosebire de actul juridic, faptul juridic civil presupune lipsa unei manifestări de voință;
astfel, actul juridic civil este manifestarea de voință săvârșită cu intenție de a produce
efecte juridice, respectiv de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic deter-
minat (Sabău Pop și Hodoș, 2008, p. 1).
Dacă privitor la actele juridice din sfera dreptului civil clasic, pot fi identificate două
sensuri, și anume operațiune juridică echivalentă cu noțiunea de negotium juris, afacere
de drept sau act de drept (1), respectiv înscris ce constată o manifestare de voință, adică
suportul material prin care se face dovada unei operațiuni juridice, sens echivalent cu
expresia instrumentum probationem (2), apreciem că definirea și buna înțelegere a noțiu-
nii de acte de stare civilă nu poate fi realizată pe deplin potrivit după acest raționament,
deoarece în ceea ce privește actele de stare civilă manifestarea de voință producătoare
de efecte juridice de natura nașterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice, nu se
confundă cu înscrisul ce constată sau consemnează o manifestare de voință producătoa-
re de efecte juridice realizată anterior.

66
 Apreciem că demersul de explicare a expresiei actele de stare civilă trebuie realizat
plecând de la elementele de drept civil, însă fără a omite faptul că activitatea de realizare
a acestora intră cu precădere în sfera de activitate a administrației publice. Din perspec-
tivă administrativă activitățile realizate de către ofițerul de stare civilă de consemnare
în scris, de realizare a mijloacelor prin care se dovedește producerea unui fapt juridic și
a încheierii unui act juridic, de a înregistra producerea acestora și de a întocmi acte de
stare civilă se subsumează noțiunii de operațiuni administrative, ca forme de activitate
ale administrației publice.
Operațiunile administrative sunt definite în literatura de specialitate de drept admi-
nistrativ ca operațiuni material-tehnice, adică activități ale administrației publice, care
nu produc efecte juridice prin ele însele (Petrescu, 2004, p. 277; Dragoș, 2005, p. 16). Ast-
fel, ceea ce rezultă ca urmare a activităților de realizare a operațiunilor administrative de
înregistrare, consemnare, întocmire de acte, realizare de mențiuni marginale și eliberare
de certificate sunt înscrisuri cu valoare doveditoare a producerii de acte juridice, fapte
juridice sau pronunțării unor hotărâri judecătorești ca urmare a încheierii, producerii
sau pronunțării cărora se nasc elemente sau calități de stare civilă.
În acest sens, luând în considerare terminologia utilizată pentru a face referire la
actele de stare civilă din Legea nr. 116/1996, observăm folosirea termenilor specifici ope-
rațiunilor material-tehnice și nu manifestărilor de voință a autorității în vederea produ-
cerii de efecte juridice, acestea fiind, spre exemplu: a) întocmire („actele de stare civilă
(…) se întocmesc” (art. 1 și art. 2 alin. (1)), „Ofițerul de stare civilă nu poate întocmi acte
de stare civilă (…)” (art. 3 alin. (4)), „Actul de stare civilă, întocmit în temeiul declarației
(…) (art. 6 alin. (2)), „Întocmirea actului de naștere se face la serviciul public comunitar
local de evidență a persoanelor (…) (art. 14 alin. (1)); b) înregistrare („Înregistrarea acte-
lor și faptelor de stare civilă și înscrierea mențiunilor se fac la cerere (…) (art. 5 alin. (1)),
„Înregistrările făcute în jurnalul de bord (…)” (art. 7 alin. (5)); c) înscriere „Înscrierea în
actele de stare civilă (…) a mențiunilor” (art. 8 alin. (3)).
În considerarea celor de mai sus și pentru a concluziona, alături de alți autori în
materie, vom recunoaște că au valoare de acte juridice de stare civilă căsătoria, adopția,
recunoașterea filiației, precum și alte asemenea acte cu condiția producerii de consecin-
țe (calități sau elemente) de stare civilă, în timp ce celelalte tipuri de înscrisuri, realizate
în vederea consemnării sau întocmirii de mijloace scrise cu rol doveditor a încheierii
actelor juridice, producerii faptelor juridice și pronunțării unor hotărâri judecătorești, să
rămână a fi considerate acte de stare civilă. Considerăm că sunt exemple pentru aceas-
tă din urmă categorie următoarele: actul de căsătorie, actul de naștere, actul de deces
(realizate în registrele de stare civilă) și certificatele eliberate pe baza acestora. Pentru
o corectă denumire a celor două categorii de acte la care ne-am referit, în raport cu va-
loarea lor juridică, susținem că, de lege ferenda, ar fi oportună ca denumire legală a lor,
ca acte juridice de stare civilă, respectiv înscrisuri doveditoare de stare civilă (Csakany,
2015, pp. 54-55).
În ceea ce privește natura lor, în literatura de specialitate se apreciază ca actele
de stare civilă, denumire sub care sunt ele aminte de lege (s.n. A.-E. R) au o natură

67
juridică mixtă, supunându-se regulilor de drept civil, ca și categorie de acte autentice,
calificate astfel în art. 99 alin. (2) al Codului Civil, respectiv regulilor de drept adminis-
trativ (Buda, 2014, p. 30). Apreciem și susținem ca utilă, în eventualitatea îmbunătățirii
exprimării legale cu referire la puterea doveditoare a actelor de stare civilă, alătura-
rea în textul legal la actele (înscrisurile doveditoare) de stare civilă, a certificatelor de
stare civilă, ca înscrisuri autentice cu rol doveditor pentru naștere, căsătorie și deces
(Csakany, 2015, p. 61).
Astfel, în considerarea celor de mai sus și a prevederilor Codului Civil cu referire
la dovada stării civile, apreciem că sunt mijloace de dovadă a stării civile, înscrisuri
autentice, doveditoare de stare civilă realizate în registrele de stare civilă cu ocazia con-
semnării sau înregistrării nașterii, căsătoriei și decesului, înscrisuri pe care ulterior se
realizează mențiuni. De asemenea, în categoria înscrisurilor doveditoare de stare civilă,
adăugăm înscrisurile cărora legea le atribuie denumirea de certificate de stare civilă,
eliberate pe baza înscrisurilor întocmite în registrele de stare civilă, potrivit art. 99 alin.
(1) din Codul Civil. O a treia categorie de mijloace de dovadă a stării civile, precizată în
art. 99 alin. (3) din Codul Civil, o constituie hotărârea judecătorească prin care se produc
consecințe cu privire la starea civilă a unei persoane, ca urmare a admiterii unei acțiuni
de stare civilă, hotărâre opozabilă erga omnes, până la momentul în care printr-o nouă
hotărâre judecătorească nu s-a stabilit contrariul, ca urmare a admiterii unei acțiuni în
contestare de stare civilă. Articolul 103 din Codul Civil instituie posibilitatea dovedirii
stării civile prin orice mijloc de probă în fața instanței judecătorești, în situațiile în care
fie nu au existat registre de stare civilă, fie registrele de stare civilă s-au pierdut ori au
fost distruse, în tot sau în parte, fie nu este posibilă procurarea din străinătate a certifi-
catului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă, fie întocmirea actului
de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată. De asemenea, prin orice mijloc de
probă poate fi făcută dovada stării civile când se solicită reconstituirea sau întocmirea
ulterioară a actelor de stare civilă. Dacă ofițerul de stare civilă refuză să întocmească un
act sau să înscrie o mențiune care intră în atribuțiile sale, persoana nemulțumită poate
sesiza judecătoria în a cărei rază domiciliază, urmând ca în fața instanței persoana să
dovedească starea sa civilă cu orice mijloace de probă.

4. Întocmirea actelor de stare civilă

Întocmirea de acte de stare civilă (înscrisuri doveditoare de stare civilă), înscrierea
de mențiuni marginale și eliberarea de certificate de stare civilă sunt activități adminis-
trative, realizate ca urmare a parcurgerii unor proceduri administrative, în condițiile
legii. În context legal, se observă utilizarea neunitară a terminologiei utilizate pentru a
face referire la activitatea de realizare a înscrisurilor doveditoare de stare civilă, fiind
utilizat atât termenul de înregistrare a actelor de stare civilă (art. 5 alin. (1): Înregistra-
rea actelor și faptelor de stare civilă (…)), cât și cel de întocmire (art. 5 alin. (3): Întocmi-
rea actelor de stare civilă (…)), semnificația acestora fiind identică. Astfel, înregistrările
sunt operații materiale care constau în consemnarea în scris a producerii sau existenței

68
faptelor sau a încheierii actelor din care rezultă starea civilă a unei persoane, consem-
nare făcută de organele de stat competente și cu respectarea procedurii prevăzute de
lege (Buda, 2014, p. 41).
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă reglementează două feluri de
înregistrări de stare civilă: întocmirea actelor de stare civilă, ca principală formă de înre-
gistrare care vizează actele de naștere, de căsătorie și de deces și înscrierea de mențiuni
marginale în registrele de stare civilă.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 119/1996, înscrierea mențiunilor de stare civilă se face
atunci când intervin modificări în starea civilă a unei persoane fizice cum sunt: stabilirea
filiației prin recunoaștere, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă
și încuviințarea purtării numelui; contestarea recunoașterii sau tăgăduirea paternității;
căsătoria, desfacerea, încetarea sau anularea paternității; adopția, desfacerea, încetarea
sau anularea adopției; pierderea sau dobândirea cetățeniei române; schimbarea numelui;
deces; rectificarea, completarea sau anularea actelor de stare civilă ori a mențiunilor
înscrise în ele; schimbarea sexului, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii
judecătorești.
Procedurile administrative privind înregistrarea actelor și faptelor de stare civilă și
înscrierea mențiunilor se realizează la cerere, pe baza declarației persoanei obligate la
aceasta, sau din oficiu, în condițiile prevăzute de prezenta lege. În acest sens, Legea nr.
116/1996, prin art. 14-39, instituie reguli aplicabile în vederea întocmirii actelor de naș-
tere, căsătorie și deces, iar prin art. 43-51 fiind reglementate reguli privind înscrierea de
mențiuni pe actele de stare civilă.

5. Anularea, modificarea și completarea actelor de stare civilă

– aspecte legale și jurisprudențiale
În cele ce urmează ne propunem să trecem în revistă principalele reguli instituite
cu privire la aceste operațiuni, pe care ulterior să le ilustrăm cu exemple din practica
instanțelor judecătorești, pentru a clarifica înțelegerea unor concepte prin intermediul
calificărilor realizate de către instanțe, utilă atât în practica administrativă, cât și pentru
persoanele fizice, în contextul în care, în practică se observă dificultăți și diferențe cu
privire la înțelegerea unor concepte, atunci când se pune în discuție tipul operațiunii
care urmează a se realiza pe actele de stare civilă și procedura de urmat.

5.1. Aspectele legale privind anularea, modificarea și completarea

actelor de stare civilă și a mențiunilor
În cele ce urmează vom trata anularea, completarea, modificarea și rectificarea ac-
telor de stare civilă, luând în considerare reglementările legale în materie, precum și
exemple din practica instanțelor judecătorești, cu scopul de a ilustra modalitățile de
înțelegere și de aplicare a acestor concepte, în condițiile în care anticipăm că în practică
înțelegerea și aplicarea acestor concepte nu este întotdeauna unitară și corectă. Pentru

69
a identifica exemple de spețe utile demersului nostru, au fost luate în considerare și
studiate informațiile furnizate de diferite portaluri și resurse web care sintetizează ju-
risprudența.
Încă de la început se impune să diferențiem acțiunile în anularea, modificarea și
completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor, de acțiunile de stare civilă, diferen-
țiere care se realizează în raport cu obiectul acțiunii. Astfel, acțiunile în anularea, modi-
ficarea și completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor au ca obiect înregistrarea
sau întocmirea de acte și înscrierea de mențiuni, în timp ce obiectul acțiunilor de stare
civilă constă în stabilirea, modificarea sau contestarea unora din elementele care intră
în structura stării civile, ca sumă de calități personale ale persoanei fizice. De principiu,
acțiunile în anularea, modificarea și completarea actelor de stare civilă și a mențiunilor
nu produc efecte asupra stării civile a persoanei fizice, afectând doar posibilitatea de a
dovedi anumite elemente sau calități din structura stării civile. Totuși, potrivit art. 100
alin. (3) al Codului Civil, modificarea stării civile poate interveni în baza unei hotărâri
de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă, atunci când a fost for-
mulată și o acțiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă.
Analiza separată a anulării, modificării sau completării actelor de stare civilă și a
mențiunilor înscrise pe marginea acestora o vom realiza pe considerentul că acestea se
pot face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (art. 125
alin. (1) din Metodologie), în timp ce rectificarea acestora presupune parcurgerea unei
proceduri exclusiv administrative.
În cazul anulării, completării și modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței
judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul
S.P.C.L.E.P. ori de către Parchet; cererea se soluționează de Judecătoria în a cărei rază
teritorială se află domiciliul sau sediul acestora, pe baza verificărilor efectuate de către
structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. de la domiciliul petentului și a concluzii-
lor procurorului. Actul de sesizare a instanței judecătorești va fi însoțit de extrase de pe
actul în cauză, exemplarele I și II, cu toate mențiunile existente în acestea (art. 126 alin.
(1) și (3) din Metodologie). Verificările ce se efectuează în cazul anulării, modificării ori
al completării actelor de stare civilă sau/și a mențiunilor înscrise pe acestea trebuie să
stabilească temeinicia cererii solicitantului; în acest scop, se verifică actul de stare civilă
care face obiectul acțiunii, pentru a stabili dacă la întocmirea acestuia s-a comis o eroare
și în ce constă aceasta, precum și actele de stare civilă ale petiționarului și, după caz, ale
părinților săi, prezentate în motivarea cererii. În referatul întocmit de către șeful struc-
turii de stare civilă și semnat de către șeful S.P.C.L.E.P, prin care se comunică instanței
judecătorești rezultatul verificărilor, se menționează în ce constă eroarea sau omisiunea,
datele reale ce urmează a fi reținute în sentință ori procedura de urmat, în cazul în care
cererea nu face obiectul anulării, modificării ori al completării actelor de stare civilă și a
mențiunilor înscrise pe acestea (art. 128 alin. (1)-(3)).

70
 A. Anularea actelor de stare civilă
Anularea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora este
sancțiunea care intervine atunci când nu sunt respectate dispozițiile legale ce reglemen-
tează condițiile de valabilitatea ale acestora (Boroi, 2010, p. 391). În literatura de speci-
alitate s-a apreciat ca incorectă soluția normativă de a reglementa cazurile de nulitate
ale actelor de stare civilă printr-o hotărâre a Guvernului, în condițiile în care nulitatea
actelor juridice vizează aspecte de nerespectare a condițiilor care asigură legalitatea sau
valabilitatea acestora (Antal, 2008, p. 215 apud Hăgeanu, 2017, p. 311).
Anularea actului de stare civilă se poate cere, respectiv se va dispune în situațiile în
care: a) întocmirea acestuia a fost făcută într-un registru necorespunzător; b) actul nu
trebuia întocmit la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria din cadrul unității administra-
tiv-teritoriale respective; c) faptul sau actul de stare civilă nu există; d) nu s-au respectat
prevederile legale la întocmirea actului de stare civilă; e) mențiunea a fost înscrisă pe
alt act de stare civilă; f) mențiunea a fost înscrisă cu un text greșit (art. 127 alin. (1) din
Metodologie). În doctrină se apreciază că această enumerare nu are caracter limitativ,
alte situații în care intervine sancțiunea nulității absolute fiind: efectuarea înregistrării
de către o persoană necompetentă, dacă înregistrarea nu s-a făcut în registrul de stare
civilă, ori actul de stare civilă reconstituit a fost procurat (Boroi, 2010, p. 391).
Ca urmarea a pronunțării unei hotărâri judecătorești în acest sens, anularea actului
de stare civilă ori a unei mențiuni se face prin bararea acestora cu două linii, în diago-
nală, respectiv „X”, trasate cu cerneală roșie, și înscrierea în rubrica „Mențiuni” a nu-
mărului și a datei hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și a denumirii
instanței care a pronunțat-o (art. 127 alin. (2) din Metodologie).
Într-o situație de speță s-a luat în considerare de către instanță că este esențial să se
determine dacă operațiunea de corectare în certificatul de naștere al pârâtei a mențiunii
de ,,desfacere a căsătoriei prin decesul soțului”, deși căsătoria s-a desfăcut prin divorț
pronunțat anterior decesului, se încadrează în noțiunea de „modificare acte de stare ci-
vilă” sau în noțiunea de „rectificare a actului de stare civilă”. Instanța de fond a apreciat
că mențiunea greșită a desfacerii căsătoriei pe actul de naștere prin deces reprezintă o
eroare materială ce trebuie îndreptată pe calea unei cereri de rectificare acte de stare ci-
vilă, în baza procedurii prevăzute de art. 129 din Metodologie, în timp ce instanța superi-
oară a calificat acțiunea ca fiind o acțiune care are ca obiect corectarea statutului civil cu
privire la cauza de schimbare a numelui ca urmare a încetării căsătoriei (prin divorț și nu
prin decesul soțului), calificând operațiunea ce urmează a fi realizată ca „modificare acte
de stare civilă” și nu o nevoie de corectare a unei erori materiale ce trebuie îndreptată
pe calea unei cereri de rectificare acte de stare civilă în baza procedurii administrative
prevăzute de art. 129 alin. 1 și alin. 6 din Metodologie; în fapt, persoanele în cauză au
divorțat în 1998, ocazie cu care s-a dispus reluarea de către soție a numelui avut anterior
căsătoriei, ulterior soțul decedând în 2003, moment în care pe actul de naștere al soției
s-a înscris mențiunea mai sus precizată (Hotărâre nr. 122/2018 din 03/10/2018 – Minori
și familie – stare civilă, Tribunalul Giurgiu).

71
 Apreciem că, în baza textului legal mai sus menționat, în speță trebuia luată în consi-
derare fie anularea mențiunii realizată cu un text greșit, urmată de înscrierea, în rubrica
„Mențiuni”, a elementelor precizate de art. 127 alin. (2) din Metodologie (aspecte care
în fapt determină modificarea actului de stare civilă, potrivit art. 43 lit. h din Legea nr.
119/1996), fie rectificarea mențiunii privind divorțul, prin referirea eronată la deces, ca
modalitate de desfacere a căsătoriei, în condițiile în care decesul unuia dintre soți are ca
efect încetarea căsătoriei. Într-o altă speță similară, instanța a apreciat că nu este vorba
despre o mențiune scrisă cu un text greșit care ar impune anularea actului de stare civilă
sau a mențiunii, ci doar ,,o eroare de consemnare a unei mențiuni”, tribunalul conside-
rând că, în mod corect, prima instanță a calificat obiectul cererii de chemare în judecată
ca fiind acțiune în rectificare a unei mențiuni de pe actul de stare civilă, și astfel, impu-
nându-se soluționarea situației prin procedură administrativă (Hotărâre nr. 1017/2019
din 28/05/2019 – Civil – stare civilă, Tribunalul Constanța).
Susținem concluzia că într-o astfel de situație, soluția care se impune este cea a rec-
tificării, instituită legal pentru situațiile în care petentul are posibilitatea de a solicita
pe cale administrativă îndreptarea erorii sau greșelii, dovedind cu acte modul eronat
de consemnare (în speța de mai sus – hotărârea judecătorească de divorț, pronunțată
anterior decesului), pe considerentul că rectificarea actului de stare civilă sau a men-
țiunii urmăreşte să pună de acord actul de stare civilă cu ceea ce ar trebui să exprime
înregistrarea, și anume divorțul, fără referire la deces. Apreciem, de asemenea, că aceste
dificultăți de a circumscrie obiectului cererii sau al acțiunii derivă din insuficienta ex-
plicare a noțiunii de rectificare (Metodologia precizând în art. 130 alin. (1) că presupune
îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă), al cărui
sens se poate confunda cu situația în care se impune anularea mențiunii scrise cu un text
greșit, la care se referă art. 127 alin. (1), lit. f).
Într-o altă situație, s-a impus soluția anulării mențiunii privind adopția înscrisă pe
marginea actului de naştere a pârâtei și pe actul de căsătorie al acesteia, pe motiv că la
efectuarea mențiunilor privind adopția nu au fost respectate dispozițiile legale, în condi-
țiile în care Tribunalul Neamț a respins cererea de recunoaştere a sentinței pronunțată
de un tribunal din Italia prin care s-a dispus adoptarea pârâtei de către soţii italieni;
astfel, nefiind recunoscută în România hotărârea străină prin care s-a dispus adopția
pârâtei, Biroul de Stare Civilă a Municipiului Piatra Neamț nu era îndrituit să facă men-
țiunile privind adopția pe actele de stare civilă (Hotărâre nr. 1047/18.03.2019, Judecătoria
Piatra-Neamț).
B. Completarea actelor de stare civilă
În lipsa unei definiții legale a operațiunii de completare a actelor de stare civilă,
se impune să explicăm noțiunea de completare, utilizând instrumente comune; astfel,
prin completare se înțelege activitatea de a adăuga sau de a întregi (www.dexonline.
ro). Utilizând explicația în contextul actelor de stare civilă apreciem că prin completarea
actelor de stare civilă înțelegem adăugarea unor elemente sau mențiuni care lipsesc ori
sunt neprecizate încă, atunci când, din diferite motive, unele rubrici au rămas libere,
deşi trebuiau completate, scopul completării fiind întregirea actului cu aceste elemente.

72
 În acest sens, literatura de specialitate oferă ca și exemplu situația unui copil din
căsătorie la înregistrarea nașterii căruia nu au fost consemnate datele de identitate ale
tatălui, deși mama copilului era căsătorită cu tatăl acestuia la momentul nașterii lui, în
timp ce consemnarea în actul de naștere a datelor referitoare la tată, ca urmare a recu-
noașterii copilului de către acesta, se consideră a avea semnificația modificării actului de
stare civilă, și nu a completării acestuia (Hăgeanu, 2017, p. 312). Susținem această con-
cluzie, întrucât modificarea actului de stare civilă se impune în situația producerii unor
acte juridice sau fapte, intervenite ulterior întocmirii actului sau înscrierii mențiunii.
Art. 127 alin. (4) din Metodologie referindu-se la completările pe actele de stare civilă
precizează că acestea se înscriu, în întregime, cu cerneală roșie. Potrivit art. 57 alin. (1)
din Legea nr. 119/1996, completarea actelor de stare civilă, la fel ca și anularea și modi-
ficarea acestora, se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile care dispune astfel și se înscrie numai prin mențiune pe marginea actului de
stare civilă corespunzătoare, potrivit art. 59 din același act normativ amintit anterior.
În practica instanțelor se observă că termenului de ,,completare” i se dă un înțeles
diferit, asimilat fiind termenului de ,,rectificare”, deși legea prin instituirea celor doi
termeni a înțeles că există o distincției între aceștia, însă nu îi definește suficient de
clar. Astfel, prin acțiune s-a solicitat completarea certificatului de naștere al minorului,
la rubrica numelui de familie al tatălui cu numele acestuia; reclamantul a arătat că a
solicitat departamentului de stare civilă transcrierea certificatului de naștere emis de
autoritățile italiene, în care numele tatălui nu a fost trecut, lăsând spațiu liber marcat
de o liniuță însă la prenumele tatălui a înțeles să-l completeze cu prenumele acestuia,
în condițiile în care în extrasul de pe certificatul de naștere emis de autoritățile italiene
numele tatălui este consemnat. Instanța a calificat acțiunea de față ca fiind o acțiune în
rectificare acte de stare civilă, constatând că certificatul de naștere eliberat de Direcția
Municipală de Evidență a Persoanelor nu reprezintă un act de stare civilă, ci un certi-
ficat de stare civilă, prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea
nr. 119/1996 care să atragă competența instanței de judecată. Astfel, față de susținerile
reclamantului în sensul că în urma transcrierii certificatului de naștere al minorului
din eroare ofițerul de stare civilă în dreptul rubricii „numele de familie a tatălui” nu a
trecut numele tatălui, lăsând spațiu liber marcat de o liniuță instanța a constatat că în
fapt reclamantul solicită să se rectifice certificatul de naștere (Hotărâre nr. 2174/2015
din 24/04/2015 – Civil, Judecătoria Suceava). Observăm din nou importanța nevoii de a
clarifica legal importanța juridică a celor doi termeni – acte și certificate de stare civilă,
nefiind suficient să se sublinieze în doctrină că expresia ,,acte de stare civilă” are un
sens larg și unul restrâns.
Într-o altă speță, având ca obiect completarea și modificarea actului de naștere și de
deces, instanța a admis în parte cererea reclamantei și a dispus completarea actului de
naștere și de deces al tatălui reclamantei, cu numele și prenumele tatălui acestuia, solu-
ție avizată pozitiv de Direcția de Evidență a Persoanelor – Serviciul de Stare Civilă din
cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. În speță, paternitatea copilului (tatăl biologic
al reclamantei) a fost recunoscută de către tatăl biologic al acestuia la momentul nașterii

73
în anul 1929, aspect consemnat prin mențiune, însă fără a se completa în actul de naștere
numele și prenumele acestuia, aceste rubrici rămânând goale. Ulterior, în actul de deces
al copilului, nu a fost menționat prenumele tatălui acestuia. Cererea privind modificarea
actelor de stare civilă ale tatălui reclamantei în sensul că la rubrica numele de familie
al acestuia să fie trecut numele de familie al tatălui, instanța a respins cererea având în
vedere că, în aplicarea reglementărilor în vigoare la acel moment, ar fi putut să poarte
acest nume numai dacă, după recunoașterea acestuia, părinții săi s-ar fi căsătorit, adică
dacă, în limbajul art. 150 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 64/2011, ar fi legitimat recunoașterea
minorului prin căsătorie (Hotărâre nr. 13296/2018 din 20/11/2018, Judecătoria Timișoara
– Secția I Civilă (C1C)).
De asemenea, instanța a admis cererea și a dispus completarea actului de naștere al
minorului, urmând ca la rubrica ,,cetățenie” să fie trecută și cetățenia română. În speță,
inițial, la înregistrarea nașterii a fost precizată cetățenia filipineză, fiind emis un certifi-
cat de naștere fără CNP, dat fiind faptul că acesta este cetățean filipinez cu naționalitate
filipineză, ambii părinți fiind cetățeni filipinezi. Ulterior s-a introdus o acțiune în tăgada
paternității, urmare a căreia s-a constatat că tatăl biologic al minorului este un anume
cetățean român, ocazie cu care s-a încuviințat ca minorul să poarte numele de familie al
tatălui cetățean român, dar și efectuarea mențiunilor în actul de naștere la rubricile „nu-
mele de familie” și „date privind părinții”, însă, în continuare, i s-a menționat la rubrica
,,Cetățenie” cetățenia filipineză. Decizia instanței a fost fundamentată pe considerentul
că potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 21/1991 ,,Sunt, de asemenea, cetățeni români cei
care: a) s-au născut pe teritoriul statului român, chiar dacă numai unul dintre părinți este
cetățean român; b) s-au născut în străinătate și ambii părinți sau numai unul dintre ei
are cetățenia română” (Hotărâre nr. 1395/2019 din 06/06/2019, Judecătoria Roman - (c9)).
Considerăm că soluția instanței este corectă, impunându-se completarea și nu modi-
ficarea actului de stare civilă, în condițiile în care, la momentul efectuării mențiunilor cu
privire la tatăl minorului și atribuirea CNP-ului, a fost omisă precizarea și a cetățeniei
române a minorului, acesta având dobândită de drept cetățenia română, prin efectul
legii.
C. Modificarea actelor de stare civilă
Metodologia, în art. 127 alin. (3), definește noțiunea de modificare a actelor de stare
civilă ca înscrierea unor mențiuni privitoare la statutul civil al titularului, așa cum sunt
descrise în cap. III al Metodologiei, capitol care instituie reguli cu privire la ,,înscrierea
mențiunilor în registrele de stare civilă”, inducând concluzia că modificarea actelor de
stare civilă este operațiunea care se realizează prin înscrierea mențiunilor marginale
pe actele de stare civilă. În art. 43 din Legea nr. 119/1996 sunt precizate cazurile în care
actele de naștere și, atunci când este cazul, cele de căsătorie sau de deces se înscriu men-
țiuni: a) stabilirea filiației prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă și încuviințarea purtării numelui; b) contestarea recunoașterii sau tăgăduirea
paternității; c) căsătoria, desfacerea, încetarea sau anularea căsătoriei; d) adopția, des-
facerea, încetarea sau anularea adopției; e) pierderea sau dobândirea cetățeniei române;

74
f) schimbarea numelui; g) deces; h) rectificarea, completarea sau anularea actelor de
stare civilă ori a mențiunilor înscrise pe ele; i) schimbarea sexului, după rămânerea de-
finitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.
Pe baza prevederilor legale și din perspectiva formelor de activitate ale administrației
publice, apreciem că modificarea actelor de stare civilă este o operațiune administrativă
care constă în înscrierea sau consemnarea unor mențiuni, a căror realizare este determi-
nată de intervenția unor schimbări apărute cu privire la starea civilă a persoanei, ulteri-
or întocmirii actelor de stare civilă inițiale. În doctrină, modificarea actelor de stare ci-
vilă este definită ca operațiunea de schimbare a formei sau/și a conținutului acestuia, în
condițiile în care elementele au fost inițial corect înscrise în actul de stare civilă, dar care
nu mai corespund situației reale, transformată ulterior înscrierii (Hăgeanu, 2017, p. 312).
În contextul multitudinii de cazuri în care se recurge la modificarea actelor de stare
civilă, în literatura de specialitate s-a apreciat că acestea se circumscriu următoarelor
situații tipice: modificarea actelor de stare civilă prin înscrierea mențiunii este urmarea
producerii unui act sau fapt juridic de stare civilă care a intervenit ulterior întocmirii
acestuia (decesul persoanei, căsătoria, recunoașterea filiației); modificarea actelor de
stare civilă se realizează pe baza unui act administrativ sau notarial, exemplu în acest
sens fiind desfacerea căsătoriei prin procedură administrativă sau notarială; modificarea
actelor de stare civilă se realizează ca urmare a admiterii acțiunilor în vederea anulării,
respectiv completării unui act de stare civilă; modificarea actelor de stare civilă prin
înscrierea de mențiuni se realizează în contextul admiterii unor acțiuni de stare civilă ce
pot avea ca obiect stabilirea, contestarea sau modificarea anumitor elemente ale stării
civile (Reghini, Diaconescu și Vasilescu, 2013, pp. 229-230). De menționat că în cea de-a
doua categorie de situații în care se procedează la modificare prin înscrierea de men-
țiuni, amintită mai sus – modificarea actelor de stare civilă se realizează pe baza unui
act administrativ sau notarial, se circumscrie și cazul rectificării actului de stare civilă,
dispusă prin act administrativ, și anume dispoziția primarului, ca urmare a parcurgerii
procedurii administrative, prevăzută de Legea nr. 119/1996, respectiv de Metodologie.
În cele ce urmează vom prezenta câteva exemple de situații în care s-a luat în discuție
modificarea actelor de stare civilă, apărute în practica instanțelor judecătorești. Un astfel
de exemplu este speța în care s-a dispus prin hotărâre judecătorească modificarea actu-
lui în sensul solicitat de reclamant și anume radierea de la rubrica „numele și prenumele
tatălui” a mențiunii privind numele și prenumele tatălui pârâtului, ca urmarea a stabilirii
că nu există un raport de filiație între cei doi, iar pârâtul nu are vocație succesorală în
considerarea faptului că cel menționat în actul de naștere nu este tatăl pârâtului (Hotă-
râre nr. 195/2014 din 22/01/2014 – Minori și familie – stare civilă, Curtea de Apel Cluj).
Analizând jurisprudența în materie se observă dificultăți în a delimita semnificația
termenilor de rectificare, respectiv modificarea actelor de stare civilă sau a mențiunilor
de pe acestea. Astfel, într-o situație s-a ridicat problema de a determina dacă corecta-
rea în certificatul de naștere a minorului, a numelui mamei se încadrează în noțiunea
de „modificare acte de stare civilă” sau în noțiunea de „rectificare acte de stare civilă”,
în condițiile în care la momentul nașterii minorului, mama căsătorită cu o săptămână

75
înaintea nașterii minorului nu a recurs la schimbarea actului de identitate ca urmare a
schimbării numelui de familie prin căsătorie. Astfel că, în actul de naștere al minorului
numele de familie al mamei a fost consemnat așa cum rezulta din actul de identitate
al mamei neschimbat, deși în urma căsătoriei mama dobândise un alt nume, și anume
numele soțului. În situația dată, instanța a admis excepția necompetenței generale de so-
luționare a cererii și a respins cererea ca inadmisibilă, apreciind că se impune ca soluție
corectarea numelui mamei în certificatul de naștere a cărui rectificare se solicită și nu
modificarea actului de stare civilă, prin parcurgerea procedurii administrative prevă-
zute de art. 129 alin. 1 și alin. 6, respectiv art. 125 alin. 2 din Metodologie (Hotărâre nr.
753/2018 din 03/09/2018 – Minori și familie – situație juridică minor, Judecătoria Gura
Humorului).
Într-un alt caz, în situația în care, la rubrica „mama” din certificatul de naștere al
minorului a fost trecut numele mamei de dinainte de încheierea căsătoriei, instanța a
admis cererea de chemare în judecată și a dispus modificarea actului de naștere, dispu-
nând modificarea actului de naștere al minorului prin consemnarea numelui mamei așa
cum rezultă din certificatul de căsătorie și din actul de identitate al acesteia, respectiv
eliberarea unui nou certificat de naștere, corespunzător acestor mențiuni (Hotărâre nr.
361/2018 din 07/02/2018 – Minori și familie – stare civilă, Judecătoria Satu Mare). Con-
siderăm că în acest caz putea fi abordată procedura rectificării, cât timp nu a intervenit
un act sau un fapt care să determine schimbări în starea civilă a persoanei ulterior întoc-
mirii înscrisului de stare civilă. Pentru comparație, a fost introdusă și admisă ca acțiune
în modificarea actului de naștere și a certificatului emis pe baza acestuia, acțiunea prin
care s-a solicitat modificarea numelui de familiei al mamei pe certificatul de naștere
al copilului (Hotărâre nr. 8707/2019 din 09/12/2019 – Minori și familie – stare civilă,
Judecătoria Sectorul 1 București – Secția a-II-a Civilă). Apreciem că în mod corect a fost
determinat obiectul acțiunii, întrucât în acest caz, la momentul nașterii copilului numele
mamei a fost corect consemnat pe actul de naștere în raport cu actele prezentate în ve-
derea întocmirii actului de naștere al copilului, însă ulterior acestui moment intervenind
modificarea numelui mamei în actele sale de stare civilă.
De asemenea, a fost admisă ca acțiune în modificarea actului de căsătorie transcris
de autoritățile române, sub aspectul modificării numelui de familiei al soției. În speță,
la momentul încheierii căsătoriei în străinătate soților li s-a înscris ca nume de familie
numele pe care fiecare l-a avut înainte de încheierea căsătoriei, iar la momentul tran-
scrierii în România a actului de căsătorie, ca nume de familie al soției a fost consemnat
„I”, numele de familie a soțului, fără a prelua numele soției așa cum era acesta consem-
nat în actul de căsătorie, astfel, încălcându-se și reglementările statului al cărui cetățean
este acesta, cu privire la numele soției în timpul căsătoriei (Hotărâre nr. 8699/2019 din
09/12/2019 – Minori și familie – stare civilă, Judecătoria Sectorul 1 București – Secția
a-II-a Civilă). Cu privire la calificarea acțiunii ca acțiune în modificarea actului de stare
civilă apreciem că aceasta este greșită, în condițiile în care în speță este vorba despre o
eroare realizată cu ocazia transcrierii actului de căsătorie, în raport cu conținutul actelor
a căror transcriere s-a solicitat.

76
 Într-o altă situație, a fost admisă acțiunea și s-a dispus modificarea numelui recla-
mantei din certificatul de căsătorie, ca urmare a nerespectării legislației străine (do-
minicane) la alegerea numelui soției din căsătorie. Astfel, la încheierea căsătoriei soții
s-au înțeles să poarte numele de familiei al soțului, acesta fiind consemnat în actul de
căsătorie, deși potrivit legislației Republicii Dominicane, soția poartă numele soțului
precedat de prepoziția „de”. Ca urmare, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 57 din Legea nr. 119/1996 și ale art. 127 din HG nr. 64/2011 de aprobare
a metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă
pentru a dispune modificarea numelui și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul
de Stare Civilă și în actele de stare civilă eliberate părții (Hotărâre nr. 6186/2019 din
01/10/2019 – Minori și familie – stare civilă, Judecătoria Sectorul 1 București – Secția
a-II-a Civilă. În același sens, a se vedea și Hotărâre nr. 3501/2019 din 04/09/2019 – Minori
și familie – stare civilă, Judecătoria Arad).
De asemenea, a fost calificată și admisă ca atare, acțiunea în modificarea actelor de
stare civilă a reclamantei, ca urmare a înscrierii numelui de familie comun al soților cu
ocazia transcrierii de către autoritățile române a actului de căsătorie, deși la momentul
încheierii căsătoriei soții și-au păstrat numele avut înainte de încheierea căsătoriei care
a avut loc în străinătate. Cu ocazia admiterii acțiunii s-a dispus efectuarea cuvenite-
lor mențiuni în registrul de stare civilă și în certificatele de stare civilă eliberate părții
(Hotărâre nr. 8699/2019 din 09/12/2019 – Minori și familie – stare civilă, Sectorul 1
București – Secția a-II-a Civilă).
Opinăm că în situațiile de speță de mai sus, soluția corectă ar fi rectificarea și nu mo-
dificarea actelor de stare civilă, cât timp este vorba despre înscrierea eronată cu ocazia
întocmirii actului a unuia din elemente din conținutul acestora, fără a se putea identifica
intervenții ale unor acte sau fapte ulterioare întocmirii sau înscrierii acestor elemente.
O situație tipică privind realizarea de modificări în actele de stare civilă este situația
încuviințării schimbării sexului, care presupune în fapt consemnarea schimbării stării
civile, a prenumelui și codului numeric personal, precum și obligarea autorităților să
efectueze cuvenitele modificări în registrul de stare civilă și să elibereze un nou certificat
de naștere, în conformitate cu art. 43 lit. f) și i), art. 57-58 din Legea nr. 119/1996, ale art.
16 alin. (1) și art. 22 din Constituția României, precum și ale art. 8 și 14 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţia I civilă,
Decizia nr. 1453/2016 din 30 iunie 2016).

5.2. Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor de pe acestea

Plecând de la prevederile legale în materie, definim rectificarea ca operațiunea prin
care se corectează sau se îndreaptă erorile materiale comise cu ocazia înregistrărilor
de stare civilă, în unele rubrici din actul de stare civilă, erori care nu sunt de natură să
producă modificări în starea civilă a persoanei fizice. Operațiunea de rectificare se face
prin bararea textului greșit cu o linie orizontală și înscrierea, cu cerneală roșie, deasupra,
a noului text. La rubrica „Mențiuni” se înscriu numărul și data dispoziției primarului

77
unității administrativ-teritoriale care a emis-o, precum și conținutul rectificării (art. 130
alin. (1) și (2) din Metodologie).
Rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor marginale înscrise pe acestea se
realizează prin intermediul unei proceduri administrative, declanșată din oficiu sau la
cererea persoanei interesate, numai în temeiul dispoziției primarului din unitatea ad-
ministrativ-teritorială la primăria căreia se află în păstrare actul de stare civilă a cărui
rectificare urmează a se realiza (art. 100 alin. (2) din Codul Civil). Caracterul adminis-
trativ al procedurii de rectificare a actelor de stare civilă rezultă și din art. 125 alin. (2)
din Metodologie, prevăzându-se că rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor
înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității adminis-
trativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea per-
soanei interesate, cu avizul prealabil al S.P.C.J.E.P.; în funcție de rezultatul verificărilor,
se emit dispoziții de admitere sau de respingere. Potrivit art. 130 alin. (3) din Metodo-
logie, dispoziția primarului poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază
teritorială își are sediul autoritatea emitentă, în condițiile legii.
În cazul în care procedura de rectificare a actelor de stare civilă și a mențiunilor
înscrise pe marginea acestora este declanșată la cerere, aceasta, însoțită de actele dove-
ditoare, se depune la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria unității administrativ-terito-
riale care are în păstrare actul de stare civilă ori la S.P.C.L.E.P. sau, după caz, la primăria
unității administrativ-teritoriale de la domiciliul solicitantului (situație în care va fi îna-
intată de îndată, S.P.C.L.E.P. sau primăriei care are în păstrare actul de stare civilă, com-
petentă potrivit legii să soluționeze cererea). Cererea se soluționează în termen de 30 de
zile prin emiterea dispoziției care se comunică solicitantului, în termen de 10 zile de la
data emiterii. Ofițerul de stare civilă care primește și înregistrează cererea, o prezintă
primarului, împreună cu actele doveditoare depuse de solicitant și un referat motivat
cuprinzând rezultatul verificărilor, după avizarea prealabilă acestuia de către S.P.C.J.E.P.
Ofițerul de stare civilă identifică actul de stare civilă a cărei rectificare se cere și,
ulterior soluționării acesteia, expediază dispoziția emisă în acest sens împreună cu certi-
ficatul de stare civilă, completat corect, ca urmare a rectificării actului, către S.P.C.L.E.P.
sau, după caz, primăriei de la care a primit cererea. Ofițerul de stare civilă care primește
dispoziția prin care s-a aprobat rectificarea actului în vederea eliberării certificatului de
stare civilă corespunzător invită titularul, în termen de 48 de ore, pentru a-l ridica, pe
bază de semnătură; certificatul anterior se retrage și se transmite instituției emitente în
vederea anulării și efectuării mențiunii corespunzătoare pe marginea actului, la rubrica
„Certificate eliberate” (art. 129 alin (1)-(5)).
Deși pe baza situațiilor analizate la punctul anterior pot fi identificate o serie de
aspecte ilustrative pentru rectificarea actelor de stare civilă, în cele ce urmează mai adă-
ugăm câteva elemente relevate de jurisprudență. Astfel, s-a subliniat faptul că reclaman-
tul nu poate obține hotărâre judecătorească de obligare a serviciului de stare civilă să
efectueze rectificarea actelor de stare civilă cât timp nu s-a dovedit un refuz al acestuia
de a da o soluție administrativă unei cereri cu acest obiect. Pentru aceasta, s-a considerat
că este deplin fondată apărarea pârâtului (serviciul de stare civilă) având în vedere că

78
reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat în mod legal pârâtului pe cale administrati-
vă în scopul corectării, dacă era cazul, a actelor de stare civilă și ulterior a certificatelor
emise în baza acestora (Hotărâre nr. 2884/2019 din 22/10/2019, Tribunalul Iași).
De asemenea, instanța a reținut că nu se poate reține în sarcina pârâților un refuz
nejustificat de a soluționa cererea în sensul art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în
condițiile în care pretinsul „refuz” invocat de reclamantă a fost determinat de însăși im-
posibilitatea părții interesate de a-și proba susținerile cu privire la cererea de rectificare
a actelor de stare civilă. Prin urmare, câtă vreme nici în procedura administrativă, și nici
în fața instanței de judecată, reclamanta nu a fost în măsură să-și probeze afirmațiile,
s-a reținut că pe cale de consecință, răspunsul pârâtei (adresa) nu poate fi calificat a re-
prezenta un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, nefiind manifestat un
exces de putere din partea autorității, ci fiind în prezența corectei aplicări a prevederilor
art. 58 alin. 3 din Legea nr. 119/1996. Cu atât mai puțin, răspunsul pârâtei materializat
în adresă nu poate constitui un act administrativ propriu-zis sau asimilat conform art.
2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, această adresă conținând o simplă informare a peten-
tei asupra faptului că în evidența acestei instituții nu s-a înregistrat vreo documenta-
ție de rectificare a actelor de stare civilă, iar în funcție de rezultatul verificărilor, să se
emită o dispoziție de admitere sau de respingere (Hotărâre nr. 3751/2018 din 18/12/2018
Tribunalul Cluj).
Într-o altă situație, cererea reclamantului prin care acesta solicita înscrierea unui
prenume al tatălui în loc de cel înscris inițial în actul de naștere al minorului, promovată
ca acțiune în modificarea actelor de stare civilă, a fost calificată de către instanță ca fiind
o cerere privind rectificarea actului de stare civilă, iar în raport de această calificare și
față de dispozițiile art. 100 alin. (2) Codul Civil, respectiv art. 58 alin (1) din Legea nr.
119/1996, a fost invocată excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești,
întrucât se invocă de fapt, o eroare la momentul întocmirii actului și nu o eroare cu
privire la înscrierea unui aspect (paternitatea) privitor la statutul civil al titularului, ast-
fel, competența de soluționare aparținând autorității administrative. Eventualul refuz
sau soluționarea nefavorabilă va putea fi atacat la instanța de judecată (Hotărâre nr.
3233/2019 din 18/09/2019, Judecătoria Câmpina).
Apreciem că în mod corect a considerat instanța că se impune parcurgerea procedu-
rii administrative în vederea rectificării actului de stare civilă în sensul corectei menți-
onări a numelui de familie al mamei pe certificatul de naștere al minorului, în condițiile
în care, la momentul nașterii minorului, se pronunțase deja desfacerea căsătoriei și re-
venirea mamei la numele de dinaintea căsătoriei. Cu toate acestea ca nume de familiei
al minorului consemnat în acte a fost cel al mamei din timpul căsătoriei (Hotărâre nr.
7383/2018 din 14/11/2018 Judecătoria Sectorului 6 București). În aceleași condiții au fost
pronunțate și soluții contrare, în sensul că instanța a apreciat că se impune admite-
rea acțiunii având ca obiect modificarea actului de naștere al minorului (Hotărâre nr.
34/2019 din 30/01/2019 – Civil – stare civilă, Judecătoria Ineu).

79
 6. Concluzii
Ca urmare a analizării jurisprudenței în materia actelor de stare civilă în general, și
a anulării, completării, modificării și rectificării acestora în special, putem concluziona
că aceasta ne oferă o multitudine de situații care ilustrativ pentru conceptele teoreti-
ce analizate, utilizate în reglementările din domeniu prezentate, facilitează o mai bună
înțelegere a acestora, utilă atât practicienilor, cât și persoanelor fizice în valorificarea
dreptului lor de a deține și de a utiliza acte de stare civilă corespunzător întocmite, care
consemnează în mod real și corect calitățile lor de stare civilă. Analizând jurisprudența
în materie cu precădere din ultimii ani, observăm că cele mai multe din acțiunile promo-
vate urmăresc realizarea de modificări în actele de stare civilă, deși unele dintre acestea
în mod greșit sunt calificate ca acțiuni în modificarea actelor de stare civilă, fiind de fapt
cazuri de rectificare a actelor de stare civilă, pentru a căror soluționare impunându-se
parcurgerea procedurii administrative instituite de lege. În alte situații, deși cererea
petenților vizează rectificarea actelor de stare civilă, petenții se adresează direct instan-
ței judecătorești, fie omițând reglementarea unei proceduri administrative mai simple
pentru îndreptarea unor erori materiale în actele de stare civilă, fie având o mai mare
încredere că vor obține o soluție favorabilă.
Încă de la început, am apreciat că și în materia stării civile și a actelor de stare civilă
este nevoie de îmbunătățiri în ceea ce privește calitatea reglementărilor, în sensul defi-
nirii mai clare a unor noțiuni, pentru interpretarea lor fără echivoc și pentru aplicarea
unitară a acestora. Astfel apreciem ca utilă o definire juridică a noțiunii de completare a
actelor de stare civilă, o delimitare mai clară a cazurilor în care se va recurge la rectifica-
re actelor de stare civilă, în vederea realizării unei mai bune diferențieri de activitatea de
modificare a actelor de stare civilă. Avem convingerea că se impune necesitatea creșterii
calității reglementării și în ceea ce privește reglementările în materia actelor de stare
civilă, așa cu am subliniat și în cadrul altor demersuri științifice, cu atât mai mult cu
cât se poate observa că nu de puține ori, efortul de interpretare este dificil și, de multe
ori, diferit de la o autoritate la alta, în condițiile în care reglementarea în sine creează
această premiză.

Bibliografie:
1. Boroi, G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, București: Editura Hamangiu, 2010.
2. Buda, D., Acte de stare civilă și proceduri administrative, Cluj Napoca: Accent, 2014.
3. Csakany, A., „Opinii privind semnificația juridică a expresiei «Actele de stare civilă»”, 2015,
Revista Universul Juridic, nr. 10, pp. 53-63.
4. Dragoș, D.C., Drept administrativ, Cluj-Napoca: Accent, 2005.
5. Hăgeanu, C.C., Dreptul familiei și actele de stare civilă, ed. a II-a revizuită și adăugită, București:
Editura Hamangiu, 2017.
6. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (republicată), publicată în Monitorul
Oficial nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare.

80
7. Legea nr. 278/2009 privind Noul Cod Civil, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 505
din 15 iulie 2011.
8. Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă aprobată
prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 151 din 2
martie 2011.
9. Perju, P., „Identificarea persoanei fizice în reglementarea Noului Cod Civil și în lumina
jurisprudenței contenciosului european și a practicii judiciare de drept intern”, 2016, Revista
Dreptul, nr. 7, pp. 32-65.
10. Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj-Napoca: Accent, 2004.
11. Pețu, P., Velicu, E. și Mardare, V., Starea Civilă – mijloc de identificare a persoanei fizice,
București: Editura Muzeu, 2003.
12. Reghini, I., Diaconescu, Ș. și Vasilescu P., Introducere în dreptul civil, București: Editura
Hamangiu, 2013.
13. Sabău Pop, I. și Hodoș, R.F., Elemente de drept civil, curs selectiv, Cluj-Napoca: Sfera Juridică,
2008.
14. Ungureanu, O. și Munteanu, C., Drept Civil. Persoanele, București: Editura Hamangiu, 2011.

81