Dreptul transporturilor

Seminar 2-dr transporturilor

Continut seminar

Dreptul transporturilor
 Noţiunea de drept al transporturilor
 Izvoarele dreptului transporturilor
 Locul deţinut de dreptul transporturilor în sistemul de drept românesc
Sistemul naţional de transport

Obiectivele seminarului
 înţelegerea noţiunii de drept al transporturilor şi a izvoarelor acestuia
 înţelegerea regulilor ce stau la baza organizării şi desfăşurării activităţii de
transport într-o economie de piaţă
 înţelegerea sistemului naţional de transport şi a alcătuirii lui

Noţiunea de „ drept al transporturilor”

Dreptul transporturilor poate fi definit ca fiind ansamblul prevederilor
referitoare la activitatea profesională desfăşurată de transportatori, cu vehicule
potrivite, pentru a deplasa, în condiţiile legii şi pe baze contractuale, persoane
şi/sau bunuri.
Reglementările referitoare la dreptul transporturilor au în vedere : ● cadrul legal
şi cel instituţional în materie; ● aspecte definitorii ale transporturilor, delimitarea acestui
domeniu şi clasificarea transporturilor; ● contractul de transport; ● contractul de
expediţiemărfuri; ● aspecte caracteristice transporturilor rutiere, feroviare, maritime,
fluviale, aeriene; ● transporturile transfrontaliere şi cele combinate de mărfuri; ● norme
tehnice care vizează calificarea profesională şi licenţele sau autorizaţiile
cărăuşilor, criteriile de performanţă ale vehiculelor, siguranţa mărfurilor şi călătorilor,
protejarea mediului.

Izvoarele dreptului transporturilor

Izvoarele sau reglementările dreptului transporturilor se impart în reglementări cu
caracter general şi reglementări cu caracter special.
A. Izvoarele/ reglementările cu caracter general
Dreptul comun în materia transporturilor e reprezentat de prevederile
referitoare la raporturile juridice rezultate din contractul de transport, respectiv:
 - Cciv.-Cap. VIII, Cartea a V-a, art.1955-2008. Codul civil este dreptul comun
pentru contractul de transport şi pentru obligaţiilor care iau naştere pentru părţi în
activitatea de transportare de mărfuri şi persoane.
- O.G. nr. 19/1997 privind transporturile
- H.G. nr.24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Min. Transporturilor pentru
punerea în aplicare a O.G. nr.19/1997.
B. Izvoare/reglementări cu caracter special
Printre acestea facem distincţie între izvoarele de drept intern şi izvoarele de
drept internaţional

B.1. Izvoarele de drept intern/naţional

> legile şi actele normative în domeniu, printre care amintim, funcţie de
specificul fiecărui gen de transport, cu titlu de exemplu, câteva acte normative:
a) pentru transporturile rutiere:
-O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere;
-O.G. nr.88/19999 priv. stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de
mărfuri;
-H.G. nr. 625/1998 priv. organizarea şi funcţionarea Autorităţilor Rutiere Române-
A.R.R.
-Legea nr. 38/2003 priv. activitatea în regim de taxi şi în regim de
închiriere. b) pentru transporturile feroviare:
- O.G.nr. 7/2005 priv. aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din
România
-O.U.G. nr.12/1998 priv. înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea
Min.Transporturilor
-H.G. nr.626/1998 priv.organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române-
A.F.E.R.
c) pentru transporturile maritime şi fluviale:
-O.G. nr.42/1997 priv. transport maritim şi pe căile navigabile interioare
-Codul comercial-Cartea II- Despre comerţul maritim şi despre navigaţie
d) pentru transporturile aeriene:
-O.G. nr.29/1997 priv. Codul aerian, republ. Şi modificat prin O.G.nr.808/2011
pentru aprobarea Procedurii privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenţei de
operare.
B.2. Izvoarele de drept internaţional
Acestea includ : acorduri, convenţii, protocoale, uzanţe maritime şi portuare.
(1) Transport rutier:
 - Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe
şosele(C.M.R), Geneva 1956;
- Convenţia asupra circulaţiei rutiere, Geneva 1949

- Acordul European privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează

transporturile rutiere internaţonale, Geneva 1970
- Acordul European referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor
periculoase(A.D.R), Geneva 1957
(2) Transportul feroviar:
- Convenţia Internaţională privind transportul internaţional feroviar(COTIF), Berna
1890
- Anexa nr.2 la COTIF, ce reglementează regulile uniforme cu privire la
transportul internaţional feroviar de mărfuri. Ea poartă şi denumirea prescurtată CIM
- Acordul european privind marile linii internaţional de cale ferată(A.G.C) încheiat
la Geneva, 31 mai 1985.
(3) Transportul maritim şi fluvial
- Convenţia Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare , 1978,
adoptată la Hamburg, la 31martie 1978(„Regulile de la Hamburg”)
- Convenţia internaţională pentru unificarea anumitor reguli asupra sechestrului
asigurător de nave maritime, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
- Convenţia privind facilitarea traficului maritim internaţional(FAL), adoptată la
Londra la 9 aprilie 1965 de Conferinţa internaţională privind facilitarea voiajului şi
transportului maritim
(4) Transportul aerian:
- Convenţia de la Montreal privind traficul aerian internaţional din anul 1999

Locul pe care il deţine dreptul transporturilor în sistemul

de drept românesc
Referitor la locul pe care il deţine dreptul transporturilor în cadrul sistemului de
drept s-au conturat două concepţii:
- o primă concepţie- ce este majoritară- apreciază acest drept ca fiind o subramură
a dreptului comercial, avându-se în vedere că transportatorul în activitatea lui
este un profesionist, el efectuând în mod sistematic o activitate organizată care
consistă în prestarea de servicii, aşa cum se prevede în art.3 Cciv.
- O a doua concepţie, mai recentă ca apariţie în timp, vede dreptul
transporturilor ca o ramură distinctă de drept, pornind de la realitatea existenţei
unui număr tot
 mai mare de reglementări referitoare exclusiv la raporturile dintre expeditor şi
transportator.

Sistemul naţional de transport

Potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr. 19/1997, sistemul naţional de transport are
un caracter strategic, constituind o parte integrantă a sistemului economico-
social.
Fiecare gen de transport are în alcătuirea sa : - infrastructura; -miloacele de
transport; - operatorii de transport şi activităţile lor conexe; - sistemele de
management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie.
Potrivit disp. art.9 alin.(1) teza II din O.G. nr.19/1997, infrastructurile destinate
activităţilor de transporturi sunt: căile de comunicaţie rutiere, feroviare, navale şi
aeriene. Ele sunt bunuri menite pentru efectuarea activităţilor de transport, activităţilor
conexe transporturilor, cât şi activităţile privind administrarea respectivelor infrastructuri.
Urmare a adoptării Legii nr. 51/2002 privind aprobarea O.G. nr.94/2000 pentru
modificarea şi completarea O.G.nr.19/1997, art. 9 alin.(1) din O.G.nr.19/1997 a suferit
modificări prin care infrastructurile de transport au fost considerate ca fiind de interes
naţional sau european. Aceste infrastructuri formează alături de sistemele de
management al traficului şi de sistemele de poziţionare şi navigaţie, reţelele de
transport.
In concluzie, în prezent, bunurile din sistemul naţional de transport sunt
clasificate, la modul general, în: reţele de transport şi mijloace de transport.
Autoritatea care clasifică reţelele de transport de interes naţional şi european în
conformitate cu standardele naţionale şi europene este Min.Transporturilor.
Art.9 alin.(2) din O.G. nr.19/1997 defineşte mijloacele de transport drept acele
mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau
de bunuri, destinate special să se deplaseze pe o cale de comunicaţie- rutieră,
feroviară, navală ori aeriană.
Analizând definiţia legală deducem că celelalte mijloace de transport şi
transporturile specializate( cele prin cabluri ori conducte de exemplu) nu fac parte din
sistemul naţional de transport.

Sistemele de management al traficului şi sistemele de poziţionare şi navigaţie-

potrivit prev.art. 9 alin.(5) inclus prin L. nr.51/2002- includ instalaţiile tehnice necesare,
cât şi sistemele de informaţii şi telecomunicaţii necesare.
 După cum se prevede în art.10 lit.b), c) din O.G. nr.19/1997, infrastructurile de
transport care sunt deschise accesului publicului sunt parte din domeniul public, iar
art.17 al O.G.19/1997 prev. în alin.(1) că proprietatea publică în sfera transporturilor e
alcătuită din : > infrastructura deschisă accesului public şi > din bunurile de interes
public stabilite de lege.
In alin.(2) al art.17 se stipulează că alte bunuri din domeniul transporturilor, care
aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale reprezintă proprietatea lor privată.
Dacă nu există alte prevederi speciale, aceste bunuri se vor supune regimului juridic al
proprietăţii private, însă vor putea fi închiriate sau date în concesiune.
Bunurile din proprietatea publică a statului- din domeniul transporturilor, vor putea
fi date, aşa cum o prevăd disp. art. 18 alin.1 al OG 19/1997, în administrarea instituţiilor
din subordinea Min.Transporturilor, prin H.G. ori pot fi închiriate sau concesionate în
condiţiile legii. Alin.(2) al art.18 dispune ca bunurile proprietate publică sau privată din
domeniul transporturilor, administrate de unităţile administrativ-teritoriale, pot fi închiriate
sau concesionate în conformitate cu legea.
Din toate aceste prevederi legale rezultă faptul că, contractele referitoare la
bunurile din domeniul transporturilor, sunt contracte civile sau administrative(adică ce au
ca obiect administrarea, încheierea ori concesionarea de bunuri din domeniul public).
Prin O.G. nr.19/1997 mai este legiferat şi aşanumitul „contract de activitate”.
Aceste contracte de activitate sunt încheiate între Min.Transporturilor şi agenţii
economici interesaţi, ele având ca scop îndeplinirea obiectivelor politicii guvernamentale
în materie .
O.G.nr.19/1997 a introdus noţiunile de „operatori de transport”, „operatori ai
activităţilor conexe transporturilor” şi „utilizatori de transporturi”(în art. 9 alin.(3) şi (4) şi
art.7).
Transportatorii sunt, potrivit alin.(3) al art.9, persoanele fizice şi juridice
autorizate să efectueze transporturi interne sau internaţionale de persoane sau de
bunuri, în interes public ori în cel propriu, cu ajutorul mijloacelor mijloacelor de transport
deţinute în proprietate ori în baza unui contract de închiriere sau leasing.

Autorizarea acestora este făcută de Min. Transporturilor care, în baza O.G.

nr.19/1997, are obligaţia de a emite norme obligatorii pentru atestare, certificare,
licenciere şi brevetare a personalului ce lucrează în transporturi sau contribuie la
siguranţa traficului şi decide care sunt condiţiile de suspendare ori anulare a atestatelor,
certificatelor, licenţelor ori brevetelor eliberate.
 Operatorii de transport – sunt transportatorii români sau străini ce au acces
legal şi nediscriminatoriu la infrastructura deschisă accesului public.
Operatorii activităţilor conexe transporturilor- sunt acele persoane fizice sau
juridice ce desfăşoară activităţi ce se efectuează în legătură cu sau în timpul
transportului (Ex.: remorcaj, expediţie, pilotaj, ranfluaj(adică operaţiunea de scoatere la
suprafaţă a navei scufundate)).
Utilizatorii de transporturi(sistemul naţional de transporturi) nu sunt
individualizaţi în O.G. nr.19/1997, fiindu-le enumerate doar, în art.7, drepturile principale
ca fiind:
< accesul egal şi nediscriminatoriu la infrastructura de transport de interes public,
< dreptul de a alege în mod liber modul de transport prin care îşi manifestă dreptul de a
se deplasa
< posibilitatea de a efectua ei înşişi transportul sau de a recurge la serviciile unui
transportator liber ales.
Utilizatorii sunt:
- în transporturile de persoane : călătorii sau
pasagerii
- în transporturile de mărfuri – expeditorul bunurilor, personal sau prin
mandatarul
său ( sau expediţionar). (Nu şi destinatarul)
Transportatorul deplasează marfa din staţia /punctul de plecare în cea de destinaţie,
ambele indicate în contractul de transport, fiind obligat la aducerea mărfii la locul de
destinaţie. Aceasta este, de fapt, prestaţia specifică şi rezultatul definitoriu al
contractului de transport. Pe lângă această activitate a transportatorului însă, mai
există şi alte activităţi conexe transportului precum cele de: încărcare în mijlocul de
transport, descărcare, depozitare, activităţile de expediţie, etc. Orice activitate
conexă a transportului este diferită de activitatea de transport concretă.

! Activitatea de transport mărfuri se deosebeşte de operaţiunile conexe

transportului precum cea de expediţie de mărfuri.
Expeditia de mărfuri reprezintă un ansamblu de operaţiuni şi de acte juridice care
sunt necesare pentru asigurarea deplasării mărfii.
Transportul de mărfuri constă într-o unică prestaţie de deplasare a mărfii în
condiţii sigure; are un caracter autonom şi independent.
 Transportul şi operaţiunile conexe lui, inclusiv activitatea de expediţie, sunt
activităţi diferite, realizate pe baza a două contracte diferite: contractul de transport şi
contractul de expediţie ori cel de prestări servicii conexe transportului. Astfel,
transportatorul , parte în contractul de transport, nu este expediţionar-care e parte în
contractul de expediţie, pentru că primul transportă efectiv marfa, iar al doilea face să se
transporte marfa, desfăşurând anumite activităţi conexe transportului.
Atât transportatorul, cât şi expediţionarul, trebuie, fiecare, să fie autorizat pentru
a-şi desfăşura activitatea proprie, de către Min.Transporturilor. Transportatorul trebuie
să dobândească o licenţă de transport sau una de execuţie pentru vehicule, iar
expediţionarul, trebuie să primească o licenţă de execuţie pentru activităţile conexe
transporturilor.
O.G. nr.19/1997 e cea care stabileşte, cu caracter general, regimul licenţelor,
taxelor, redevenţelor şi tarifelor.

Intrebari autocontrol
1. Definiti dreptul transporturilor.
2. Din ce este alcătuit sistemul naţional de transport?
3. Ce intelegeti prin expeditie de marfuri?