Sunteți pe pagina 1din 2

Plan de măsuri care pot asigura egalitatea de șanse în cadrul unei unități școlare

1. Monitorizarea fenomenului de segregare școlară, evaluarea implementării legislației


existente în acest sens și aplicarea de măsuri ferme, adecvate, eficiente și rapide de
stopare a fenomenului de segregare.
2. Colectarea de date privind discriminarea copiilor în școală pe toate criteriile de
discriminare (etnie, gen, dizabilitate, statut socio-economic, orientare sexuala, limbă
maternă etc) pentru a putea preveni sau interveni în cazurile de discriminare și a proteja
copiii din grupurile vulnerabile. Stabilirea și implementarea unei metodologii
standardizate și/ sau instrumente de măsură în acest sens.
3. Stabilirea și aplicarea de proceduri pentru identificarea, raportarea și sancționarea
cazurilor de discriminare în școală, care să aibă în vedere, în același timp, siguranța și
protecția celor care raportează. Asigurarea posibilității acestor raportări și la nivel de
județ și național.
4. Informarea tuturor, la început de an școlar (cadre didactice și personal nedidactic, elevi,
părinți) de prevederile privind nediscriminarea (incluzând segregarea), cât și despre
modalitățile de raportare, combatere, soluționare și/sau sancționare aplicate la nivel de
școala și/ sau inspectorat.
5. Sancționarea aspră a cazurilor de segregare școlară și de discriminare. Prezentarea
publică a acestora, cu respectarea confidențialității datelor și protejarea celor vulnerabili,
la nivel de școală, de județ și național.
6. Folosirea modelelor de bune practici stabilite deja în unele școli pentru prevenirea
formării de clase segregate.
7. Introducerea în regulamentele școlare a unui capitol referitor la educația incluzivă (ce
presupune, cum o putem asigura, cum o putem evalua) și nediscriminare.
8. Adoptarea modificării legislative introduse de ARACIP privind aprobarea standardelor
de autorizare de funcționare provizorie, standardelor de acreditare, a standardelor de
referință și a indicatorilor de performanță pentru evaluarea și asigurarea calității în
învățământul pre-universitar. Acestea includ specific evaluarea modului în care instituția
de învățământ asigură și îmbunătățește, drept unul dintre cele zece aspecte esențiale,
”Combaterea discriminării, asigurarea drepturilor minorităților și interculturalitatea vieții
școlare”. Sunt prevăzute standarde de acreditare sau de referință specifice cu privire la
drepturilor copilului / omului, a principiilor nediscriminării și al egalității de șanse și de
gen.
9. Stabilirea de parteneriate cu experți independenți și/ sau organizații neguvernamentale
pentru realizarea de evaluări externe a școlii din perspectiva capacității și a nevoilor de
realizare a unei educații incluzive și nediscriminatorii.
10. Dezvoltarea de metodologii și evaluarea politicilor publice existente și încă neevaluate,
precum măsurile afirmative în educație pentru copiii romi și stabilirea intervenției
ulterioare în funcție de rezultatele evaluării.
11. Monitorizare constantă și, ulterior, evaluarea impactului fiecărei măsuri/ politici
implementate după o perioadă de 4-5 ani și revizuire a acestora în conformitate cu
rezultatele.
12. Implicarea părinților în stabilirea unui sistem de învățământ nediscriminatoriu și care
promovează educația inclusivă este esențială și sprijină școala în acest proces.
13. Înființarea de centre adiacente școlii care să informeze copiii și părinții cu privire la
nediscriminare și drepturi.

S-ar putea să vă placă și