Compoziție-pledoare

Tema: Romanele realiste sunt o sursă inepuizabilă de adevăr

Bună ziua. Mă numesc Balamatiuc Gheorghe, învăț în clasa a XI-„C”. Tema pledoarei este:
Romanele realiste sunt o sursă inepuizabilă de adevăr.
Ați valorificat vreodată esența romanelor realiste ca posibilitate de cunoaștere a
adevărului istoric, politic sau social? Pentru că acesta este un rost esențial ce ține nu doar de
opere, ci în totalitate de realism, unde autorii stăruie să capteze atenția cititorului cu lucrările
sale obiective care au la bază activități și experiențe cotidiene, ce uneori pot fi banale, adica
lucrări ce constituie o sursă inepuizabilă de adevăr, în care se observă frecvent descrierea
nedreptății societății curente. Autorii realiști conservă informația autentica a cărei
veridicitate nu poate fi pusă la îndoială.
Romanele realiste sunt, de fapt, o sursă inepuizabilă de adevăr, întrucât oglindesc o
realitate contemporană cu o obiectivitate sporită, tipare bine-delimitate, omul in mediul său
social, familia de zi cu zi. Realizează o observație, o analiză psihologică și o reflecție morală
a anturajului. Un exemplu reprezentativ în acest sens este caracterizarea personajului realist
din „Povara bunătății noastre” – Onache Cărăbuș, a cărui calități morale și estetice nu sunt
idealizate, ci doar însoțite de o oarecare evoluție – de la ,,Prostul cela de Onache”,
neîncrezător, pesimist, evoluează până la un om înţelept şi cu principii morale.
Romanele realiste se caracterizează prin observația directă și evidențierea meticuloasă
a oricărui lucru mărunt, creând o totalizare în profunzime a ei, astfel încât cititorul este
capabil să asemileze informația integră. În opera „Frații jderi” observăm o descriere estetică
a lui Ștefan cel Mare extrem de minuțioasă, cum ar fi: „avea obrazul ars”, „mustața ușor
cărunțită”, adică autorul conturează cele mai mici detalii.
Un alt argument este surprinderea vieții în diversitatea ipostazelor sale, lucru care
corespunde realității în care trăim, ce are o emisferă pozitivă și una negativă. Oare noi
existăm într-o lume ideală? Desigur că nu, de aceea realiștii analizează atât persoane și
fenomene din societatea aristocratică, care uneori poate fi criticată, cât și din păturile sociale
inferioare, atât partea optimistă cât și partea pesimistă. Acest lucru poate fi observat in opera
„Povara bunătății noastre”, unde are loc un șir de evenimente ce au un caracter pozitiv, nunta
Nuței, de exemplu și un caracter negativ cum ar fi moartea Tincuței.
Deasemenea în romanele realiste sunt prezente personaje tipice în împrejurări tipice,
provenite din toate mediile sociale, fără preferință față de vreo vârstă sau nivel intelectual,
ceea ce este tipic realității. Personajele se supun valorilor morale ale colectivităţii respective,
de care sunt aprobați sau nu, dar nu se modifică esențial, se află în strânsă legătură cu mediul
ambiant, cu mediul de viaţă care le motivează şi structura etică, de aceea caracterul realist al
romanelor este in mare parte indicat de strânsa legătură dintre personaje – mediu. Ca de
exemplu în romanul „Frații jderi” observăm că firul narativ se centreaza pe personaje tipice
mediului aristocrat din care provin, acesta fiind Ștefan cel Mare, Alexandru-Vodă, Ion Jder ș.
a.
Căutând un vinovat pentru unele descrieri cu conotație negativă în romanul realist,
acesta nu va fi găsit în persoana autorului, ci în însăși firea societății umane, deoarece autorul
nu își exprimă subiectivitatea în opera sa, romanul realist fiind echidistant in prezentarea
părților bune și rele ale vietii și ale individului prezentat. Romanul este o oglindă purtată de-
a lungul unui drum. Câteodata ea reflectă cerul albastru, altă dată noroiul din bâltoacele de la
picioarele dumneavoastră. Vreti să acuzați de imoralitate omul care poartă oglinda? Acuzați
mai bine drumul pe care se află bâltoacele, sau, și mai bine, pe inspectorul de drumuri, care
permite ca apa sa se adune și bâltoacele să se formeze.
La final vreu să amintesc că romanul realist înglobează mai multe caracteristici:
obiectivitatea, lipsa idealizării sau abstractizării, stilul sombru și impersonal, evidențierea
meticuloasă a detaliilor, surprinderea vieții în diversitatea ipostazelor ei și prezența
personajelor tipice mediului provenient, ceea ce corespunde realității, ceea ce susține ideea –
romanele realiste sunt o sursă inepuizabilă de adevăr.