MINISTERUL EDUCAŢIEI,CULTURII ȘI CERCETĂRII A REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL ADMINISTRAREA AFACERILOR

REFERAT
Tema : Caracteristicile definitorii ale
întreprinderilor private mici și mijlocii

A efectuar Crudu (Marcu) Carolina

A verificat: Scutaru Alexandru
 Fiecare antreprenor, atunci când ia decizia să-și lanseze o afacere, decide și mărimea acesteia,
adică alege să-și înființeze o întreprindere mică, mijlocie sau având resursele și experiența necesară,
poate chiar una de proporții, adică mare.
În acest articol vorbim despre întreprinderile mici și mijlocii, rolul și importanța acestora,
avantajele și dezavantajele pe care le prezintă și criteriile lor de definire în diferite țări.
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) sunt predominante într-o economie de piață, având drept
caracteristici principale un număr de angajați sub o anumită limită și o cifră de afaceri de asemenea
până la o anumită valoare.
P. Drucker (savant american) spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al
creșterii economice”. Acest lucru este foarte adevărat, deoarece anume întreprinderile mici și
mijlocii determină creșterea economică a unei țări, structura și calitatea produsului național brut
(PNB). În majoritatea țărilor dezvoltate, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de 60-70%
din PIB-ul țării respective.
Întreprinderile mici și mijlocii au un rol deosebit de important în cadrul economiei naționale,
deoarece:

 contribuie semnificativ la reducerea ratei șomajului, la creșterea economiei și la

îmbunătățirea condițiilor de trai;
 permit recuperarea mai rapidă a investițiilor în comparație cu întreprinderile mari;

 se adaptează mai rapid la cerințele clienților și la schimbările ce pot apărea pe parcursul

dezvoltării afacerii;

 sunt mai ușor de administrat și de controlat;

 asigură consumatorii cu produsele și serviciile de care aceștia au nevoie;

 contribuie la dezvoltarea concurenței și la înlăturarea situațiilor de monopol;

În mai multe țări, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Franța, Marea
Britanie, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de 99,3-99,7 % din totalul întreprinderilor
create pe aceste teritorii. De obicei, anume IMM-urile oferă 75-80% de locuri de muncă, ceea ce
este un procentaj destul de mare în comparație cu companiile mari, unde în permanență se
abordează reducerile de personal din anumite motive.
  companie, pentru a fi considerată mică sau mijlocie, trebuie să îndeplinească două tipuri
de criterii: cantitative și calitative.
cantitative: profitul, numărul salariaților și volumul vânzărilor;
 calitative: atingerea a unui anumit grad de integrare în mediul economic sau a unui
anumit nivel al productivității muncii, etc.

Antreprenoriatul se dezvoltă într-un ritm accelerat în toate țările lumii, indiferent de situația
economică a acesteia. Întreprinderile mici și mijlocii au început să să apară din ce în ce mai multe
cu circa 20 de ani în urmă, îndeosebi în Europa de Vest, când s-a trecut la economia de piață, iar
astfel de întreprinderi apăreau din ce în ce mai multe.

În România, pot fi considerate întreprinderi mici și mijlocii, cele care nu au un profit brut mai
mare de 5 milioane euro, iar cifra anuală de afaceri este mai mică de 8 milioane de euro. Pentru
acestea, volumul vânzărilor realizate nu trebuie să depășească 25% deținut de o companie ce nu este
IMM. Referitor la numărul de angajați: 0-9 angajați — microîntreprindere; 10-49 angajați —
întreprindere mică; 50-249 angajați — întreprinderi mijlocii.

În  Republica Moldova, criteriul de bază la definirea unei întreprinderi mici sau mijlocii îl
constituie numărul angajaților. Astfel, Legea privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și
mijlocii definește micul business ca pe o activitate antreprenorială. Este considerată întreprindere
micro, agentul economic care corespunde următoarelor criterii: număr mediu anual de salariați nu
mai mult de 9 persoane, sumă anuală a veniturilor obținute din vânzări să fie cel mult 3 milioane de
lei, iar valoare totală anuală de bilanț a activelor să nu depășească 3 milioane de lei. O întreprindere
este considerată mică, atunci când are cel mult 49 de angajați, veniturile anuale din vânzări
constituie cel mult 25 milioane de lei și valoare totală anuală de bilanț a activelor nu depășește 25
milioane de lei. Întreprinderile mijlocii, sunt cele care au cel mult 249 de angajați, veniturile din
vânzări nu depășesc 50 milioane de lei, iar valoare totală anuală de bilanț a activelor nu este mai
mare de 50 milioane de lei.

În SUA întreprinderile sunt mici și mijlocii doar dacă numărul proprietarilor (persoanelor) este
între 1 și 20. De asemenea, aceste întreprinderi au nevoie de o localizare geografică bine
determinată, sistemul de management este unul independent, separat de proprietar, iar cifrele de
afaceri ajung la câteva milioane de dolari SUA (în sfera comerțului cu amănuntul — 8 mil. dolari
SUA; comerțul cu ridicata — 22 mil. dolari SUA).
 În Uniunea Europeană criteriul principal la determinarea mărimii întreprinderii este numărul de
angajați, ceea ce permite clasificarea întreprinderilor în 3 categorii: pentru microîntreprinderi: 1-9
salariați; întreprinderi mici: 10-99 salariați; întreprinderi mijlocii: 100-499 salariați.

În Marea Britanie sunt considerate întreprinderi mici cele care respectă cel puțin 2 criterii dintre
următoarele: dacă valoarea anuală a vânzărilor companiei nu depășește 5,6 milioane lire sterline și
valoarea de bilanț a activelor nu este mai mare de 2,8 milioane lire sterline, iar numărul salariaților
nu depășește 50 de persoane. Pentru întreprinderile mijlocii există următoarele criterii de apreciere:
valoarea anuală a vânzărilor nu este mai mare de 22, 8 milioane lire sterline, valoarea de bilanț a
activelor este mai mică de 11,4 milioane lire sterline, iar numărul de angajați nu depășește 250 de
persoane.

În Canada, întreprinderile care au o cifră de afaceri mai mică de 2 milioane dolari sunt
determinate ca fiind mici, în timp ce o întreprindere mijlocie are o cifră de afaceri până la 20
milioane dolari.

În Japonia criteriile de apreciere a unei întreprinderi sunt considerate mărimea capitalului,

numărul salariaților și apartenența ramurală. Astfel, în industria extractivă și prelucrătoare,
comunicații, transport și construcții, întreprinderea este considerată mijlocie dacă are un capital
maxim de 100 mii yeni (660 mii dolari) și de 300 de salariați. În comerțul cu ridicata, sunt
considerate mijlocii, acele întreprinderi care au un capital maxim de 30 mii yeni (200 mii dolari) și
până la 100 salariați. În comerțul cu amănuntul și servicii, sunt evaluate drept întreprinderi mijlocii
cele cu un capital ce nu depășește valoarea de 10 mii yeni (66 mii dolari) și 50 de salariați.
Întreprinderi mici sunt cele care au cel mult 5 angajați, dacă vorbim despre sfera comerțului și a
serviciilor, și cel mult 20 de angajați în celelalte domenii de activitate.

În Federația Rusă, drept criteriu de definire a IMM-urilor servește numărul angajaților pe

domenii de activitate. Sunt considerate întreprinderi mici și mijlocii, cele în care numărul mediu de
angajați în perioada dării de seamă nu depășește următoarele niveluri: în industrie, transport și
construcții — 100 de angajați; în comerțul cu ridicata — 50 de angajați; în comerțul cu amănuntul
și prestarea serviciilor populației — 30 de angajați; în gospodăria de fermieri — 60 de angajați. Alt
criteriu de apreciere a IMM-urilor este cota de participare a statului, a întreprinderilor mari, a
societăților obștești, care nu ar trebui să depășească 25 la sută din valoarea totală a capitalului
statutar.

Întreprinderile mici și mijlocii au foarte multe avantaje, printre care am putea enumera următoarele:

 Întreprinderile mici și mijlocii răspund mai rapid la condițiile schimbătoare ale pieței;

 Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai mici în comparație cu companiile mari
și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă;

 IMM-urile pot implementa cu ușurință noile tehnologii, pot adăuga, modifica produsele sau
serviciile prestate de către întreprindere, iar aceste schimbări le vor executa în termeni mai
reduși de timp în comparație cu întreprinderile mari, datorită faptului că sunt mai flexibile și
se adaptează rapid la conjunctura pieței. De asemenea, costul schimbărilor nu va fi atât de
mare comparativ cu firmele mari;

 Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile;

 Întreprinderile mici și mijlocii cunosc mai bine cerințele clienților și au posibilități mai mari
de extindere pe piața locală;

 În cadrul IMM-urilor este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și

control, foarte simplu, ușor și eficient;

 Întreprinderile respective exercită o funcție socială, prin asigurarea cetățenilor cu locuri de

muncă, oferirea salariilor cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui colectiv unit.

 Aceste întreprinderi, fiind în continuă creștere, duc la existența unui număr tot mai mare de
proprietari, care sunt considerați drept pătura de mijloc a societății, ce-și asigură de sine
stătător o condiție socială mai bună și un trai cât mai decent, ajutând în paralel și alți oameni
să ajungă la scopurile propuse;

 Întreprinderile mici și mijlocii duc necontenit la progresarea și reformarea economiei.

Totuși, de foarte multe ori, se ajunge la concluzia că e nevoie de atras atenția și asupra
dezavantajelor IMM-urilor. Acestea sunt:
  Existența unor cazuri de investiții nerentabile;

 Impozite și cerințe prea mari;

 O cerere prea mică pe piață pentru produsele sau serviciile oferite de unele întreprinderi mici
sau mijlocii;

 Întreprinzătorul nu poate poseda absolut toate aptitudinile necesare pentru administrarea

afacerii, de aceea uneori pot apărea dificultăți în procesul de organizare a activităților, iar în
cazul în care antreprenorul își propune să-și mărească sectorul de activitate și nu este
suficient de pregătit pentru acest lucru, poate suferi un eșec;

 Legislația, politica țării în care activează întreprinderea și situațiile de monopol, pot

influența negativ asupra dezvoltării acesteia;

 Pot apărea dificultăți la obținerea creditelor sau la convingerea investitorilor pentru a primi

resursele financiare necesare dezvoltării afacerii. De asemenea, rata dobânzii înalte, deseori
duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerințelor și la falimentare.

 Insuficiența informațiilor și a experienței în domeniu;

Teoretic, fiecare întreprindere, mică, mijlocie sau mare își are scopurile sale. Antreprenorii, alături
de angajații lor, muncesc mult zilnic, indiferent de situație, pentru atingerea obiectivelor,
pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile, de durată și pentru prosperarea întregii societăți în care
trăim.