POEM PASTI 8. Ce tristă realitate, e-îmbrâncit, e pălmuit.
E scuipat adesea-n faţă, e la sânge biciuit.
1. Cu suliţi lungi, cu săbii grele,
Ostaşii unui sfânt sobor,
Te-au dus în faţa judecăţii
Pe Tine, Salvatorul lor.
2. În jurul Tău, s-au strâns bătrânii
Învăţătorii vechii Legi,
Iar Tu, ai stat cu mâinile legate
Tu, Creatorul lumii întregi.
3. Pilat, în toga purpurie
Privi în sus cu chip de leu.
Şi nu ştia că avea în faţă
Pe Împăratul Dumnezeu.
4. Iată Omul fără vină,
Eu, nu aflu-n El vreun rău
Iată, vi L-am scos afară
Să-l priviţi şi să-l lăsaţi
5. Ca să ştiţi că nici o vină
Eu în Isus nu am aflat
Să-L vedeţi cum e Lumină
Şi al lumii Împărat.
6. Iată-L, luaţi-l şi duceţi-l
Faceţi voi ce vreţi cu El
Eu, de sânge şi de vină
Înaintea voastră azi mă spăl.
7. În Isus, domnea tăcerea, soborul îl
condamnase.
Pilat, faţă de mulţime, mâinile şi le spălase.
Nu-i găsise nici o vină, totuşi mâinile
barbare,
Împlinesc fila Scripturii, - îl duc pentru
condamnare.
Fac spectacol împrejuru-i, împletind din
spini cunună
Şi-n batjocura lor oarbă , I-au pus trestia în
mână.
9. Ce adâncă înjosire, o scenă ce înfioară.
O privelişte ce arată Împăratul că o să piară.
Dezbrăcându-L de haine, fără nici o duioşie
Şi L-au îmbrăcat spre hulă, într-o haină
stacojie.
10. Un simbol era în haina în care L-au
îmbrăcat
Era haina fărădelegii, arhiplină de păcat
Blamul, vina şi ocara culminau cu grozăvie
În această haină lungă de culoare stacojie.
11. Sus, pe dealul Căpâţânii stă mulţimea
adunată
Şi ea urlă, ţipă-ntruna ca o mare înfuriată.
Cere moarte, răstignire pentru un om plin de
iubire
Vuiet lung ca de furtună: Răstignire!
Răstignire!
12. Freamătă copacii-ntruna, tot frunzişul lor
se zbate
Palmierii plânşi în rugă stau cu capete
plecate.
Tot mai trist sună ecoul către lumea-
ndurerată
Când în vârful Căpăţânii iată crucea e
înălţată.
13. E Isus, sublima fiinţă, darul cel mai
minunat
Iată-L, stă bătut în cuie, pe o cruce atârnănd
Fruntea Lui e însângerată, rănile amar Îl dor
Şi El rabdă, rabdă-ntruna vina noastră a
tuturor.
14. S-a-ntunecat de groază –ntreg văzduhul.
Şi Universul s-a cutremurat,
Când ,pe cruce a exclamat Cuvântul
S-a ISPRĂVIT!... şi sufletul Şi-a dat.

15. Cu spini încununat, bătut în cuie

Pe cruce răstignit, atârnă sus
PRIVIŢI, o jertfă mai sublimă nu e
Ca jerfta răstignirii lui Isus.

16. Cu suliţa soldatul Îl străpunge

Ucenicii privesc înmărmuriţi
Îndurerată, mama Fiul îşi plânge
Şi amarul ei e un ocean nemărginit.

17. Dar cine oare cine e de vină

Că moare aşa un Om şi Dumnezeu
Amară fu jerfirea lui divină
Şi fiecare poate zice EU.