Criza refugiatilor si provocarile politice aduse statelor occidentale

europene

CAPITOLUL II
De la multiculturalism, la ură etnică

II.1. Europa națiunilor și a naționalismelor 7-8 pg

Atitudinea xenofobă și naționalistă pe care am menționat-o la finalul capitolul anterior,

cu toate că a fost accentuată de către șocul cultural creat de către migrația unor mase mari de
persoane aparținând altor culturi, nu este însă de provenineță recentă, ci are origini în ideologia
care a dominat stadiul formării statelor europene. Proiectul european de după cel de-al Doilea
Război Mondial s-a lovit încă de la începuturile sale de existenţa unei structuri ideologice bine
întipărită în structura socială și mentalitatea populară care a început să definească Europa de mai
bine de două secole și anume naţionalismul. Pentru a înțelege neliniștea pe care a creat-o
deschiderea către o formă de organizare politică multi-națională pentru mulți dintre europeeni și
motivul pentru care imigranții pot fi percepuți pentru supraviețuirea ideii de națiune trebuie să
înțelegem moștenirea pe care o aduce cu sine „Europa naţiunilor” în contemporaneitate1.

1
Bocancea Sorin, Naționalismul. Fondul ideologic al reacțiilor europenilor la provocările actuale, în Polis –
Revistă de Științe Politice, nr. 1(7)2015; diponibil la adresa: https://revistapolis.ro/nationalismul-fondul-ideologic-
al-reactiilor-europenilor-la-provocarile-actuale/ [accesat la data de 01.05.2021]
Principala capacitatea de a atrage a naționalismului se datorează faptului că nu pune în discuție
instrumentele economice, deținerea bunurilor sau distribuirea bogăției, ci se axează pe ideea de a
fi prin construirea unei identități care transcede statutul social. Considerată de unii istorici drept a
fi ideologia care are cea mai mare forță în cadrul mentalului colectiv 2, esența naționalismului se
limitează la o misiune centrală și anume producerea, conservarea și integrarea unei serii de
bunuri cu valoare simbolică în cadrul unui patrimoniu național. Aceasta îi permite să devină
compatibil cu diferite orientări politice precum liberalismul, socialismul, social-democrația sau
cea de sorginte creștină.

Forţa naţionalismului constă în primul rând în faptul că se sprijină pe o cultură, pe care o

numeşte „naţională”, aşa cum nicio ideologie nu o face. El uzează de întregul bagaj de bunuri
simbolice ale unei comunităţi pe care le canalizează în vederea realizării unei solidarităţi
necesare puterii suverane. Din acest motiv naţionalismul este ideologia cu cea mai mare forţă,
pentru că ea oferă indivizilor universul simbolic în care aceştia pot fi liberali, social-
democraţi/socialişti sau creştin-democraţi. În fond, naţionalismul a reuşit să devină partea
militantă, ideologică în sensul restrâns, a culturii. Este suficient să amintim faptul că, pentru
naţionalism, conservarea, producerea şi integrarea bunurilor simbolice în aria naţiunii sunt
misiuni asumate în mod explicit. Naţionalismul nu este interesat de „a avea” sau de „a distribui”,
ci de „a fi”.

2
Bocancea Sorin, op. cit.
II.2. Depărtarea de ideea de stat național și realizarea unei identiăți europene
II.3. Mișcări sociale anti-imigraționiste, reacții și atitudini xenofobe, anti-
islamiste