Combinaţii complexe cu rol esenţial

în viaţa plantelor şi animalelor

Fe - Implicaţii biologice

Hemoglobina este pigmentul roşu din celulele roşii ale sângelui (eritrocite), şi conţine
~70% din fierul din organismul uman.
Cea mai mare parte a restului de fier se găseşte sub formă de ferretină. Hemoglobina este
compusă dintr-o proteină cu masă moleculară foarte mare, globina, legată de colorantul propriu
zis, hemul, care conţine un atom de Fe (II). Masa moleculară a hemoglobinei este ~ 65000 şi este
formată din patru subunităţi, fiecare constând dintr-un complex porfirinic - hemul - care conţine
Fe2+ legat de patru atomi de azot, şi o proteină globulară numită globină. Fiecare unitate poate
fixa o moleculă de oxigen printr-un efect cooperativ, formând oxihemoglobina (forma oxidată),
care transportă oxigenul de la plămâni la ţesuturi.

Acolo oxigenul este eliberat şi rezultă dezoxihemoglobina (forma redusă) care se întoarce la
plămâni, reluând procesul. Factorul important în acţiunea hemoglobinei ca transportor de oxigen
este tocmai reversibilitatea procesului, precum şi faptul că implică numai Fe(II) şi nu Fe(III).
În locul oxigenului, hemoglobina poate lega alte grupări cum sunt CO, CN-, rezultând complecşi
cu mult mai stabili, care blochează circulaţia oxigenului.
Complexul hemoglobinei cu oxidul de carbon de numeşte carboxihemoglobină. Aceste substanţe
sunt puternic toxice putând provoca moartea. Ionul CN- interferează şi cu sistemul enzimelor
citocromice, ceea ce reprezintă principalul motiv al extremei lor toxicităţi.
Hemul este de asemenea important biologic în mioglobină, care este similară cu una
dintre unităţile hemoglobinei şi foloseşte pentru stocarea oxigenului în muşchi. Aceasta conţine
un singur atom de fier, are o masă moleculară ~17000 şi leagă oxigenul mai puternic decât
hemoglobina.

Clorofila cea care dă culoarea verde a frunzelor are un rol esenţial în fotosinteză. Este o
combinaţie complexă a Mg cu o moleculă organică formată şi din atomi de N care asigură
formarea leg. cov.coordinative cu Mg. Spre toamnă, odată cu scăderea intensităţii radiaţiei
luminoase, scade conţinutul în clorofilă şi devin vizibile culorile galben, portocaliu şi roşcat date
de xantofilă şi caroten ( pigmenţi cu rol în nutriţia plantei).

Cobaltul, Nichelul, Cuprul - Implicaţii biologice

Cobaltul este de asemenea important din punct de vedere biologic în unele enzime. Urme de
cobalt sunt esenţiale în hrana animalelor. Cantităţi mai mari de cobalt sunt periculoase. Un
compus natural cu acţiune fiziologică importantă - vitamina B12

Nichelul formează complecşi cu număr de coordinaţie 4, cu structură plan pătrată. În această

categorie intră complexul Ni cu DMG (dimetilglioxima), care este un precipitat roşu,
caracteristic, care serveşte la determinarea gravimetrică a nichelului.

Cuprul este esenţial pentru existenţa organismelor vii, fiind al treilea metal conţinut în corpul
omenesc (100 mg) după Fe (4 g) şi Zn (2 g). Deşi în cantităţi mici este indispensabil, în cantităţi
mai mari este toxic. Deficienţa de cupru în organismul animal are ca rezultat incapacitatea de a
folosi fierul stocat în ficat (apare anemia). Cuprul se leagă de proteine în organism ca metalo -
proteine sau ca enzime care includ diferite oxidaze şi proteine albastre.

Cuprul este important în:

lisinoxidaza, care afectează elasticitatea pereţilor aortici;
dopamin - hidroxilaza care afectează funcţionarea creierului;
tirozinaza care influenţează pigmentaţia pielii;
ceruloplasminul care joacă un rol în metabolismul ferului.
Hemocianina este o proteină care conţine cupru şi este importantă în transportul oxigenului în
unele nevertebrate.
Există câteva aşanumite proteine albastre care conţin cupru, substanţe care acţionează ca agent
de transfer de electroni prin intermediul cuplului Cu2+/Cu+. De exemplu amintim plastocianina
care este importantă în fotosinteza plantelor verzi şi azurina care se găseşte în bacterii.
 Rolul biologic al zincului

Toxicitatea cadmiului şi mercurului.

Pe când zincul este un element important pentru viaţă, ceilalţi congeneri, Cd şi Hg, sunt
foarte toxici. Cele mai importante surse de cadmiu sunt topiturile de zinc, de unde cadmiul poate
scăpa în gazele care se degajă. Se pare că apare Cd şi în fumul de ţigară. Prin ingerarea
cadmiului, acesta se acumulează în rinichi producând dereglări şi de asemenea poate înlocui Zn
în enzime, împiedecând funcţiunea acestor
Combinaţiile mercurului sunt socotite printre cele mai toxice substanţe minerale. Vaporii de
mercur sunt toxici producând ameţeli şi tulburări ale creierului şi/sau plămânilor. Mercurul este
otravă cumulativă şi, neavând nici un rol biologic, nu există mecanism de eliminare din
organism. Acesta are atât acţiune corozivă locală (asupra mucoasei bucale, intestinului,
rinichiului) cât şi acţiune toxică generală.
Aplicaţii ale combinaţiilor complexe în analiza chimică
Combinaţiile complexe sunt folosite în analiza chimică calitativă:
pentru a identifica un cation prin transformarea lui într-o combinaţie complexă stabilă şi colorată
folosind ca reactivi soluţii de liganzi ioni sau molecule ( Br-, SCN-, NH3 );
pentru a masca un cation din soluţie prin transformarea lui într-o combinaţie complexă stabilă şi
3 2
incoloră folosind ca reactivi soluţii de liganzi ioni sau molecule ( F-, PO4 , SO4 );
pentru a identifica prezenţa unor substanţe ( ioni sau molecule ), folosind ca reactivi combinaţii
complexe stabile şi incolore sau slab colorate în soluţie diluată ( reactiv Tollens, Schweitzer,
Nessler)