Implicaţiile biologice ale

Fierului
Finalităţi:
La finele acestui subiect, veţi fi capabili:
- să argumentaţi  rolul  anturajului ionului de fier în transportatorii
naturali ai oxigenului
- să distingeţi transportatori sintetici de oxigen
- să argumentaţi  rolul fierproteinelor în transferul de electroni, în
stocarea şi transportarea fierului
 Fierul este, în mici cantităţi, un element esenţial pentru viaţa plantelor şi
animalelor.
Din punct de vedere biologic, fierul este cel mai important dintre metalele
tranziţionale, fiind implicat în următoarele procese:
- transportor de oxigen în sângele mamiferelor, păsărilor şi peştilor
(hemoglobina),
- stocarea oxigenului în ţesutul muscular (mioglobina),
- transportor de electroni în plante, animale şi bacterii (citocromul) şi
- transferul de electroni în plante şi bacterii (feredoxinele),
-stocarea şi transportarea Fe în animale (feretina şi transferrina),
- ca nitrogenază (enzimă în bacteria care fixează azotul),
sub formă de alte enzime.
Ionii de fier
Doza toxică pentru om : 200 mg
Doza letală : 7000 – 3500 mg
Una din reacțiile calitative la ionul de nitrat :

6FеSО4 + 2КNО3 + 4Н2SО4 = 3Fе2(SО4)3 + 2NO + К2SО4 + 4Н2О

S-a constatat , că ea este importantă și pentru reglarea activității cardiace.

Astfel, în rezultatul proceselor metabolice se formează ioni nitrați (pînă la 400 mg pe zi)

care în reacție cu cationii Fе2+ produc NO, necesar pentru lărgirea vaselor sanguine.

Deficitul de nitrat ion biosintetizat se compensează cu preparate de nitroeteri RONO 2. care

in vivo hidrolizează pănă la ioni nitrați.

 In medicină pentru tratament antianemic
FeCl2
FeSO4
FeSO4⋅7H2O
Lactat de fier
Glicerofosfat de fier
Gluconat feros
Ferroplex….

FeCl3⋅6H2O - pentru coagularea sîngelui

59
Fe - radioactiv- atomi marcaţi studierea circuitului sîngelui
52
Fe – scanarea creierului
Fierul
Exces de fier
 Forma cea mai activă de fier pentru organismul uman este Fe2+ (ionul feros,

fierul bivalent, fierul redus). Cationul Fe3+ (ionul feric, fierul trivalent, fierul oxidat) este

mai răspîndit în lumea vegetală, în timp ce ionul bivalent este specific lumii animale.

Descoperirile din ultimii ani au demonstrat că fierul trece prin mai multe reacţii de

oxidoreducere consecutive pe parcursul străbaterii pereţilor intestinali.

 Feroproteinele

-Hemice
Hemoglobina -70%
Mioglobina – 3%
Citocromii-< 1%

- nehemice

Transferina > 25%

Feritina

Hemiretrina
 Legarea oxigenului în plămîni:
HHb + O2 ------- HHbO2.

Prin oxihemoglobină 1 litru de sînge transportă 250 ml O2 în capilarile

ţesuturilor. O parte din oxigenul adus se leagă cu mioglobina şi se stochează în
ţesuturi, mai ales în muşchi şi pentru susţinerea presiunii parţiale. Partea
majoritară a oxigenului participă la reacţii metabolice.
Оrganismul unui adult în stare de repaus cheltuie 264 ml de O2 pe min., aproape
300 l pe zi, în timpul lucrului fizic de 10–15 ori m.m.
1 litru de şănge uman conţine 150 mg de hemoglobină . Hemoglobina se află în
eritrocite.
Un eritrocit (globula roșie a sîngelui ) conţine 280 mln de molecule de hemoglobină

Hemoglobina prin hem aduce oxigenul la ţesuturi şi prin globină îl elimină .

Hemoglobina leagă reversibil molecula de oxigen, oxid de carbon şi dioxid de carbon
 Hemaglobina prima dată descoperită în 1839 de către savantul german

Р. Hunefeld, peste 12 ani О.Funk a propus metoda de a obţine cristalele sîngelui.

Fiziologul german F.Hoppe –Zailer a propus denumirea pentru ele de hematoglobină ori

hemoglobină.

În 1962 M.Perutz şi colab. obțin Premiul Nobel pentru descrierea structurii

mioglobinei şi a hemoglobinei.
 Hemoglobina este o cromoproteină
(pigment protidic) colorată roşu-aprins, 
care intră în componenţa eritrocitelor,
îndeplinind rol respirator. Construcţia proteinei
respiratorii, porneşte de la hem în jurul
unui cation bivalent de fier . Cînd hemul se
leagă de globină (proteină), se naşte hemoglobina.
 Văzută ca structură spaţială, hemoglobina
se evidenţiază prin "înfăşurările" globinei,
care prinde în fiecare dintre "răsucirile" celor 4 catene (α1, α2, β1, β2) cîte o
moleculă de hem. M=64500 α -141 de aminoacizi, β -146 de aminoacizi ( în
total 574 de aminoacizi) .
 În gruparea hem Fe(II) coordinează la 4 atomi de azot din
grupul porfină şi la un atom de azot provenit de la un heterociclu
ataşat la o proteină. În absenţa oxigenului, al şaselea punct
coordinativ este ocupat de o moleculă de apă, formîndu-se astfel un
complex octaedric. Acest complex se numeşte deoxihemoglobina,
prezentă în sîngele venos.
Cînd locul apei în sfera de coordinare a Fe(II) este luat de o
moleculă de oxigen, se formează complexul oxihemoglobină,
prezentă în sîngele arterial.
 Fiecare moleculă de hemoglobină poate lega patru molecule de O2 pentru
că are în componenţă patru unităţi de hem.
Culoarea şi proprietăţile magnetice ale
oxihemoglobinei (roşie, diamagnetică) şi
deoxihemoglobinei (albastră, paramagnetică)
sunt diferite datorită configuraţiei electronice diferite a ionului Fe 2+ (3d6)
în cîmpul creat de liganzii diferiţi
(O2 – - ligand generator de cîmp puternic;
H2O, CO2 / HCO3- – liganzi generatori de cîmp slab):
 Mişcarea ionului de Fe(II) faţă de planul porfirinei în
deoxihemoglobină şi oxihemoglobină

Rolul principal în mecanismul acţiunii grupei hemice îl joacă ionul Fe 2+

spin max. Raza ionului Fe 2+ este egală cu 0,78 Ao . S-a calculat că lungimea legăturii
Fe-N în grupa hemică trebuie să fie egală cu 2,18 A o.. Atomul de fier va ocupa o
poziţie în afara ciclului porfirinic , cu 0,8 A mai sus de planul lui.
Coordinarea oxigenului conduce la cuplarea electronilor . Ionul Fe 2+ spin
min are raza cu 0,17 A mai mică, decît cel spin max. Lungimea legăturii Fe-N va
deveni egelă cu 2,0 A şi atunci ionul Fe 2+ spin min va corespunde mărimei cavităţii
ciclului porfirinic . Deci coordinînd molecula de oxigen –ionul de Fe 2+ spin min va
coborî cu 0,6 A în cavitatea ciclului porfirinic
 Grupa imidazolică restului histidinei , legată de fier tot se va deplasa spre
grupa hemică şi va deforma lantul proteinei. Această deformare contribuie la
creşterea activităţii altei grupe hemice a hemoglobinei. Molecula de hemoglobină
saturată cu 4 molecule de oxigen ajunge la ţesut şi eliberează treptat oxigenul.
Cu ruperea fiecărei molecule de oxigen - proteina îşi schimbă conformaţia
şi pierde capacitatea de a ceda oxigenul. În lipsa acestui mecanism de transportare
şi depozitare de oxigen - organismul s-ar fi sufocat în exces de oxigen.
 Molecula de hemaglobină – parcă respiră cînd adiţionează oxigenul.
Ea se contractă. La cedarea oxigenului molecula de hemaglobină se mareşte în
volum.
Mecanismul de trecere a ionului de Fe 2+ spin max ionl Fe 2+ spin minim
şi invers arată cum mici schimbări neorganice determină funcţii biologice esenţiale.
 În cazul în care monoxidului de carbon se leagă de ionul de Fe (II) se formează

carboxihemoglobina, un complex stabil care împiedică transportul oxigenului de către

hemoglobină şi determină moartea prin asfixie (hemoglobina leagă molecula de CO mai

puternic decât molecula de O2, afinitatea ei pentru CO fiind de aproape 200 ori mai mare

decât pentru O2; legarea CO de hemoglobină depinde de presiunea parţială a O 2;

concentraţia maximă admisibilă de CO este de 0,03 moli/m3/oră).

HHb + CO=.HHbCO;

HНbO2 + CO= HНbCO + O2

Antidot - O2. , săruri de Fe (II)

 Anionul СN– formează compuşi stabili cu elementele d,

inclusiv şi cu acelea din enzime şi fierproteine. Poate fi eliminat din

organism prin legare cu sulful oferit de proteine ca tiocianat netoxic

СN- + S = SCN-.

Nitaraţii nimerind în organism se reduc:

NO3- + 2H+ + 2e - =NO2- + H2O

Acţiunea toxică a nitriţilor – hemoglobina trece în methemoglobină

HbFe 2+ + NO 2- = HbFe 3+ + NO
 Methemoglobina

În prezenţa unor oxidanţi (cianuri, cian gazos, nitrozamine,

nitraţi, nitril, acetaniliidă, fenacitină, sulfonamide, unele cloruri, apă
oxigenată, unele medicamente oxidante), fierul bivalent din hem,
trece în forma trivalentă rezultând methemoglobina.
Methemoglobina este o formă anormală de hemoglobină, în
care cromoproteina se colorează în brun. Dacă factorul oxidant
dispare, după un timp, methemoglobina revine în forma ei normală,
în urma unor reacţii de reducere.
Mioglobina
 Mioglobina

1929 - descoperită si denumită

1959 - stabilită structura - aproximativ 2500 de atomi (Max Perutz).

Mioglobina dezoxi-forma este albastru-roşu şi conţine ionul Fe2+ spin max cu

numărul de coordinaţe egal cu 5. Mioglobina repede şi reversibil leagă molecula de

oxigen, formînd un compus roşu aprins cu ionul Fe2+ spin minim şi numărul de

coordinaţe devine egal cu 6. Poate avea loc ciocnirea cu ionul О2– şi la o oxidare lentă

se formează complexul cu ionul Fe3+ (metmioglobina) - care nu mai poate lega

molecula de oxigen. În ţesuturile sănătoase sub acţiune methemoglobin-reductazei are

loc reducere complexului Fe(III) la cel de Fe(II).

 Mioglobina

Se observă ca, în condiţiile de presiune ale oxigenului, în muşchi, afinitatea

mioglobinei pentru oxigen este mult mai mare faţă de afinitatea hemoglobinei, deci în muşchi,

hemoglobina cedează oxigenul mioglobinei.

Însă în plămâni, presiunea în oxigen este suficient de ridicată pentru ca hemoglobina

să se satureze în dioxigen.

Se observă de asemenea, că afinitatea hemoglobinei pentru dioxigen este mai mică la

un pH mai scăzut faţă de un pH mai ridicat.

Într-un mediu bogat în CO2 (deci la un pH mai scăzut), dioxigenul va fi mai uşor eliberat
 Mioglobina

Ca și în hemoglbină în mioglobina fierul este coordonat la cei

patru atomi de azot ai protoporfirinei și la un atom de azot a al unei grupări

imidazolice al histedinei din lanțul polipeptidic – globina în poziția axială

denumită poziție proxima. Cea de-a șasea poziție de coordinare, axială,

de cealaltă parte a planului hemului este neocupată în absența unor

molecule mici cum ar fi O2, CO, NO, H2O. Această a șasea poziție se

numește distală.
Modele sintetice de hemoglobină şi mioglobină
Stabilitatea complecşilor cu porfirina a metalelor (II) scade în şirul Irving-Wiliams :

Viteza de formare a complecşilor cu metelele scade în şirul:

 CITOCROMII

Sunt fieroproteinele ce transportă electronii.

Deoarece fierul formează perechea de oxidoreducere Fe2+/Fe3+, potenţialul
acestei perechi determină transferul de electroni.
În citocromii ce conţin fier, numărul de coordinaţie de obicei este 6 şi poziţiile
axiale sunt resturi de aminoacizi. Pentru ambele grade de oxidare fierul păstrează starea
spin min. Lanţurile proteice ale globinei includ de la 103 pînă la 112 de aminoacizi.

Ca exemplu, – Citocrom C - oxidaza care reduce oxigenul pînă la apă.

Schema mecanismului de activare a oxigenulu de către citocroul P450..
 Hemeritrinele
.
Sînt fierproteinele nehemice care determină transportarea
moleculelor de oxigen la unele nevertebrate. Este alcătuită din 8 subunităţi
identice. Fiecare subunitate conţine 115 aminoacizi. Masa molară – 108000.
 Sîngele artificial
Sîngele artificial este o substanta care are capacitatea de a imita functiile sîngelui.

Deşi nu are hematii, leucocite sau trombocite, această substanță elimină dioxidul de carbon și

transferă oxigenul din corp, pînă ce maduva osoasă reușeste să producă din nou hematiile.

Compusii chimici folosiţi ca substituenți de sînge sînt perfluorocarburile (PFBOC) și

transportori de oxigen pe baza de hemoglobina (HBOC)

Radu Silaghi Dumitrescu - amestec de hemeritrină, NaCl, albumină. 

 Transferina

O anumită cantitate de fer (de 3-5 g pentru un om normal) circulă în

permanentă de la un depozit situat în ficat prin intermediul unei molecule speciale cu

proprietăţi deosebite, transferina (1945) . Sideroforii – molecule ce transportă Fe. Toți

sîn compuși coordinativi octaedrici ai Fe (III) – spin înalt. .

 Feritinele
fierproteine cu structură asemănătoare cu transferina și stochează Fierul – pînă la
20 % din masa lor.