PROIECT

Acoperiri de implanturi pe bază hidroxiapatită.

Student: Tiberiu-Costin TRANDAFIR

MCADS, AN I

1
CUPRINS

1. INTRODUCERE....................................................................................................................3

2. HIDROXIAPATITĂ...............................................................................................................5

2.1. Metode de sinteză............................................................................................................6

3. METODE DE ACOPERIRE..................................................................................................7

4.1. Spin coating.....................................................................................................................7

2
 1. INTRODUCERE

Aparatul locomotor este un sistem biologic alcătuit din două (sub)sisteme: cel osos și cel
muscular. Funcțiile sistemului locomotor sunt de a da formă, susținere și de a menține stabilitatea în
mișcare a corpului uman[1]. Sistemul osos este constituit din: oase, încheieturi, cartilaje, ligamente,
toate acestea însumate reprezentând aproximativ 20% din masa corporală, o mare pondere din acest
procentaj fiind atribuită oaselor. Asemenea aparatului locomotor, scheletul se compune și se
subîmparte la rândul său în două categorii: schelet axial și schelet apendicular (Fig. 1.1.)[2].

Fig. 1.1. Schema subdiviziunilor sistemului osos[2].

În timpul unei mișcări, forțele aplicate sistemului locomotor se pot modifica în funcție de
viteza caracteristică a mișcării dar și în funcție de variabilele antropometrice (masa și înălțimea
corpului) și proprietățile mecanice ale țesuturilor (rigiditatea musculară, elasticitatea ligamentelor și
a tendoanelor, densitatea osoasă)[3].
Calciul influențează proprietățile mecanice ale sistemului osos prin efectele sale asupra
densității osoase, fiind astfel unul din factorii care pot fi modificați pentru a se asigura o dezvoltare
normală a scheletului în timpul creșterii dar și pentru menținerea masei osoase

3
din timpul vieții. Se consideră că după vârsta de 40 de ani, pierderea de masă osoasă este de
aproximativ 0,5-1 % pe an pentru bărbați cât și pentru femei[4]. Datorită scăderii densității osoase
ce apare cu înaintarea în vârstă, riscul manifestării osteoporozei crește considerabil. Osteoporoza
este o boală ce poate fi caracterizată ca o alterare a microarhitecturii osului cu o pierdere de masă
osoasă, fapt ce induce o creștere în apariția fracturilor[5]. Astfel prin manifestarea acestei boli la o
vârstă înaintată se asociază o rată de mortalitate ridicată[6].
Odată cu creșterea speranței de viață și a numărului de persoane în vârstă, incidența bolilor
ce sunt caracteristice sistemului locomotor ia amploare ducând astfel la o nevoie pentru tratarea
afecțiunilor respective (osteoporoză, osteoartrită, fracturi). Metodele actuale de tratament sunt de
natură chirurgicală și implică utilizarea implanturilor metalice[7].
Importanța alegerii biomaterialului pentru implantare reprezintă un factor determinant în
longevitatea duratei de viață postoperatorii a implantului deoarece mediul intern al organismului nu
acceptă în totalitate orice material. Pentru a se optimiza performanța biologică, materialul trebuie
ales astfel încât implantul să își mențină proprietățile și să inhibe răspunsurile negative din partea
organismului (Tabel 1.1.) [8].

Tabel 1.1. Materiale utilizate în implanturi[8].

Activitate Compoziție chimică
biodinamică Metale Ceramice Polimeri
Aur Polietilenă
Aliaje Co-Cr Poliamidă
Biotolerat Oțel inoxidabil Polimetilmetacrilat
Niobiu Politetrafluoretilenă
Tantal Poliuretan
Titan pur
Oxid de aluminiu
Bioinert comercial
Oxid de zirconiu
Aliaj titan
Hidroxiapatită (HAp)
Fosfat tricalcic (TCP)
Bioactiv
Biosticlă
Carbon-siliciu

Pentru a proiecta un implant eficient, materialul din care acesta va fi confecționat trebuie să
prezinte:a) proprietăți mecanice, b) proprietăți de suprafață, c) biocompatibilitate.

4
 2. HIDROXIAPATITĂ

Hidroxiapatita sintetică (HAp) reprezintă o fază de fosfat de calciu cu formula

Ca10(PO4)6(OH)2. Ea este utilă datorită asemănării compoziției chimice și a structurii cristaline cu
cea a osului natural și se regăsește sub formă de constituent principal în țesuturi osoase și dinți [16].
Această bioceramică este utilizată la scară largă pentru fabricarea materialelor dentare sau ca
parte constituentă a implanturilor ortopedice datorită caracteristicilor de biocompatibilitate ridicată,
bioactivitate, osteoconductivitate și a absenței toxicității. Deși aplicațiile clinice ale HAp uneori
sunt limitate datorită naturii casante și a slabei rezistențe mecanice [17], HAp poate fi fabricată prin
diverse metode și se poate realiza în forme variate: pulbere, strat de acoperire, ceramică densă sau
poroasă în funcție de cererile aplicației [16].

Fig. 2.1. Structura celulei elementare a hidroxiapatitei [18].

Pentru a fabrica un implant cu o componentă pe bază de hidroxiapatită, cunoașterea

constantelor rețelei cristaline oferă informații despre comportamentul structurii cristaline dar și
despre proprietățile fizice și chimice [16]. În prima analiză pentru determinarea structurii, s-a
demonstrat că aceasta este hexagonală[19].
Hidroxiapatita este caracterizată de o simetrie hexagonală și de parametrii unității de rețea a
= 0,95 nm și c = 0,68 nm (Fig. 2.1.). Din simetria hexagonală și parametrii de rețea rezultă că
aranjarea celulei elementare se realizează de-a lungul axei c. Comparativ cu alte forme de fosfați de
calciu, Hidroxiapatita nu poate fi degradată total în condiții fiziologice. Măsurarea parametrilor de
rețea este utilizată pentru caracterizarea biomaterialelor iar cunoașterea acestora poate să: ofere

5
informații despre proprietățile termice ale materialului, reprezinte o metodă indirectă de a determina
compoziții dintr-o soluție solidă sau de a analiza defecte de structură. Pentru determinarea cu cea
mai mare precizie a parametrilor de rețea se folosește difracția razelor X (XRD) însoțită de o
prelucrare Rietveld[16].

2.1. Metode de sinteză

Pentru fabricarea implanturilor sau acoperirilor de hidroxiapatită, o importanță majoră o au

proprietățile și caracteristicile pulberii de HAp de la care se începe. Factori cruciali de controlat
sunt: puritatea fazei, stoichiometria, dimensiunea, forma și orientarea cristalitelor, caracterul
omogen, cristalinitatea precum și tendința naturală a pulberii de a forma aglomerate. Astfel,
calitatea pulberii de HAp reprezintă un parametru ce influențează proprietățile fizice și mecanice ale
materialului precum și bioactivitatea[20].
Metodele dezvoltate pentru a sintetiza pulberile de HAp sunt clasificate în 2 categorii: reacții
ce au loc pe cale umedă și reacții în fază solidă, fiecare dintre cele 2 metode având avantajele și
dezavantajele lor (Tabel 2.1.).

Tabel 2.1.Avantaje și dezavantaje ale diferitelor sinteze de HAp[20].

Avantaje Dezavantaje
- ușor de realizat; - nevoia temperatură înaltă
Reacții în fază - ieftină; pentru sinterizare;
solidă - formează HAp - durată lungă a tratării termice
stoichiometrică
- se pot realiza nanoparticule - sensibilă în timpul reacției la
de HAp; pH, viteza de agitare,
Precipitare
- realizabilă la scară temperatura de uscare
industrială
- se pot realiza nanoparticule - hidrolizarea dificilă a
Sol-gel de HAp; fosfatului;
- control asupra purității - reactivii utilizați sunt scumpi
- se pot realiza nanoparticule - aglomerarea pulberilor de
de HAp; HAp;
Hidrotermal
- se obțin pulberi cristaline - necesită presiuni ridicate
pentru sinteză

6
 3. METODE DE ACOPERIRE

4.1. Spin coating

În studiul efectuat de Park și colaboratorii [75] s-a urmărit creșterea cristalelor de

hidroxiapatită (HAp) pe acoperiri de chitosan (CS) depuse pe substrat de Ti, plăcuțele fiind imersate
în fluid corporal simulat modificat (SBF-m).
S-a pornit de la titan pur comercial (cp-Ti) pentru substrat. Acesta a fost tăiat în discuri cu
diametrul de 10 mm și grosimea de 1 mm. Discurile s-au degresat cu acetonă și apă, apoi au fost
lustruite cu hârtie SiC #2000 și la final, curățate prin ultrasonicare în etanol și apă distilată.
Chitosanul (CS) utilizat a avut masa moleculară de 520000 g/mol și un grad de deacetilare de 85%.
Soluția de CS s-a preparat prin dizolvarea a 1g de CS într-o soluție de 1% acid acetic (100 mL), sub
agitare magnetică timp de 5 ore. Filmele ultrasubțiri (20 nm) de CS au fost depuse prin metoda spin
coating pe substratul cp-Ti la o viteză de 5000 de rotații pe minut, timp de 20 de secunde, apoi au
fost uscate la 40 °C pentru 20 de minute, iar procesul de acoperire s-a repetat de 2 ori. Pentru a
precipita fosfați de calciu (CaP), s-a utilizat SBF-m ce conține o concentrație mai mare de ioni
anorganici, concentrațiile fiind: 141 mMNaCl, 4 mMKCl, 0,5 mM MgSO 4, 1 mM MgCl2, 4,2 mM
NaHCO3, 2,5 mM CaCl2·2H2O, 3,94g/L Tris-HCl și 1 mM KH 2PO4. Soluția de m-SBF a fost
preparată prin creșterea de 2 ori a concentrațiilor de CaCl 2 și KH2PO4 față de o soluție SBF
standard. Soluția m-SBF s-a ținut într-un incubator la 37 °C timp de 3 zile, iar pH-ul a fost ajustat la
valoarea de 7,4.
Fig. 4.2.a) reprezintă o micrografie a substratului de Ti acoperit cu CS. În Fig. 4.2.b) se
poate observa precipitarea CaP după imersarea probelor în m-SBF timp de 3 zile,procesul de
precipitare pornind de la granule individuale pe filmul de CS, acestea crescând pentru a forma în
timp un strat dens. Ipoteza imersării în m-SBF este că soluția furnizează o suprasaturație de ioni de
Ca2+ în jurul filmului de chitosan prin interacțiuni ionice între Ca 2+ încărcați pozitiv și grupările OH
încărcate negativ din structura polizaharidei. Odată formați nucleii de CaP, aceștia cresc prin
absorbirea ionilor de calciu și fosfor prezenți în m-SBF. Tot din Fig. 4.2.b) reiese faptul că fiecare
granulă de CaP/CS este constituită dintr-un număr mare de sfere cu diametrul de 350 nm compuse
din nanoparticule de 10 nm. Filmul de CS acționează ca un ligand pentru a reține CaP la situl
nucleației și contribuie la dimensiunea particulelor de CaP. După tratamentul cu NaOH 1M,

7
compozitul CaP/CS a prezentat schimbări în morfologia suprafeței, cristalitele prezente având o
dimensiune de 10 nm formând aglomerări cu geometrie eliptică (Fig. 4.2.c) [75].

Fig. 4.2. Micrografii SEM ale: filmelor de CS depuse pe cp-Ti (a), CaP/CS format prin imersarea în soluție
m-SBF timp de 3 zile (b), tratamentului CaP/CS cu NaOH (c) [75].

Analiza EDX (spectroscopie de raze X cu dispersia energiei) a acoperirii formate în m-SBF

a evidențiat o concentrație crescută de calciu, fosfat, titan și o interferență de intensitate redusă
pentru magneziu. Raportul de Ca/P a avut o valoare de 1,32, similară cu cea a fosfatului octacalcic
(OCP) (Fig. 4.3.a)). Spectrul EDX al acoperirii după tratamentul cu NaOH a prezentat interferențe
asemănătoare pentru calciu și titan dar mai reduse pentru fosfat, ceea ce sugerează dizolvarea
parțială a ionilor de fosfat din acoperirea de CaP/CS. De asemenea, pentru cristalitele eliptice de
apatită (Fig. 4.3.b), s-a observat că sunt compuse preponderent din hidroxiapatită, cu un raport

8
molar Ca/P de 1,82, valoarea ridicată a raportului fiind atribuită prezenței apatitei carbonate, în care
CO32- a înlocuit PO43- și OH- [75].

Fig. 4.3. Spectre EDX pentru:CaP/CS format prin imersarea în soluție m-SBF timp de 3 zile a), tratamentul
CaP/CS cu NaOH b)[75]

Analiza XRD a CaP/CS după imersarea în m-SBF și post tratament cu NaOH se regăsesc în
Fig. 4.4.a) respectiv b). Interferențele de difracție ale acoperirilor (Fig. 4.4.a)) prezintă 3 benzi late
la 2θ = 16,2°, 26,0°, 32,1°. Lățimea benzilor poate fi atribuită cristalinității reduse a acoperirii
CaP/CS, fapt ce a fost confirmat și prin analiza SEM (Fig. 4.2.b)), iar pozițiile lor și intensitățile
indică o structură de OCP. În Fig. 4.4.b) se pot observa interferențe ascuțite la 2θ = 16,5°, 21,5°,
29,1°, 32,3°, și 32,9° ce corespund planurilor (011), (020), (210), (112) respectiv (300) ale
hidroxiapatitei, ceea ce sugerează că materialul compozit CaP/CS este constituit din cristale de HAp
și OCP. Acest rezultat indică faptul că tratamentul cu NaOH are un rol de catalizator pentru
formarea cristalitelor de HAp după creșterea CaP.

Fig. 4.4. Interferențe de difracție pentru:CaP/CS format prin imersarea în soluție m-SBF timp de 3
zile a), tratamentulCaP/CS cu NaOH b)[75].

9
 Prin rezultatele obținute, studiul concluzionează că se poate sintetiza apatită biomimetică
prin incubarea substratului de Ti acoperit cu CS în m-SBF, urmat de o tratare cu NaOH[75].
Într-un alt studiu efectuat de către Sutha și colaboratorii [76] s-au realizat nanoparticule de
HAp și HAp dopată cu zinc în concentrații molare diferite (0, 3 respectiv 6%). Compozitul realizat
din nanoparticule și chitosan (CTS) s-a depus pe un substrat de oțel inoxidabil de tip 316L (SS) prin
metoda spin coating.
Pentru obținerea de nanoparticule de HAp s-au utilizat drept precursori: azotatul de calciu
(Ca(NO3)2;99,9% puritate; Merck), fosfat de amoniu dibazic ((NH 4)2HPO4; 99% puritate; Merck),
hidroxid de amoniu (25%; Merck) și azotat de zinc (99,8% puritate; Merck). HAp dopată cu raport
stoichiometric de 1,67 s-a obținut prin metoda ultrasonicării. În acest procedeu, Ca(NO3)2 s-a
dizolvat în apă ultrapură, la temperatura camerei sub sonicare la 30 kHz. După 15 minute s-a
adăugat în soluție azotatul de zinc în diferite concentrații iar pentru a respecta raportul Ca/P = 1,67,
soluția de (NH4)2HPO4 s-a picurat în cea de Ca(NO 3)2, apoi pH-ul a fost reglat la valoarea de 10,2
folosind soluția de hidroxid de amoniu iar ultrasonicarea a fost continuată timp de o oră.
Nanocompozitele de HAp cu diferite concentrații de zinc (denumite HAp - 0% zinc, Zn3HAp - zinc
3% și Zn6HAp - zinc 6%) au fost filtrate, spălate și uscate la 353 K timp de 12 ore. Odată uscate,
precipitatele de HAp pură și dopată au fost mojarate într-o pulbere fină[76].
Pulberile de HAp și ZnHAp (1 g) au fost amestecate individual cu o soluție acidă de 5% acid
acetic ce conținea 1% (procentaj masic) chitosan. Compozitele s-au ultrasonicat pentru 30 de
minute la 30 kHz pentru o dispersie completă și uniformă. Compozitul obținut s-a depus pe
plăcuțele de SS prin spin coating. Înainte de acoperire, plăcuțele de SS s-au lustruit mecanic
utilizând hârtie de SiC (granulații 50 - 1600), apoi acestea au fost spălate de 3 ori cu acetonă și apă.
Pentru acoperirea plăcuțelor de SS, au fost necesare 2 - 3 picături de compozit la o viteză de 2500
rotații pe minut. Odată depus pe substrat, probele s-au introdus într-un cuptor la temperatura de 353
K. Acoperirea și uscarea s-au repetat de 3 ori pentru formarea unui film uniform [76].
În Fig. 4.5.(a) se poate observa distribuția de dimensiune a particulelor pentru HAp pură și
cea dopată cu zinc, metoda de analiză se realizându-se prin tehnica DLS (dispersie dinamică a
luminii). Diametrele particulelor de HAp, Zn3HAp și Zn6HAp au valorile 54,3 nm, 34,6 nm, 17,2
nm, ceea ce înseamnă că doparea cu zinc duce la o scădere a dimensiunii medii de particulă. În Fig.
4.5.(b) analiza XRD evidențiază faza de apatită pură. Interferențele de difracție corespunzătoare
HAp la valori ale 2θ = 25,71°, 31,95°, 32,88°, 34,1°, 39,99° și 46,69° indică natura cristalină a HAp
sintetizate prin ultrasonicare. În schimb introducerea de ioni de zinc în structura HAp, reduce din

10
intensitatea și mărește lățimea benzii [76]. Din această observație cuplată cu tehnica DLS, putem
confirma că într-adevăr zincul reduce caracterul cristalin al HAp.

Fig. 4.5. Analiza DLS (a) a HAp pură și dopată dispersate în apă, XRD (b) [76].

Activitatea antibacteriană a HAp și a compozitelor ZnHAp/CTS împotriva bacteriilor gram-

pozitive și gram-negative (B. subtilis, S. aureus, K. pneumonia, S. typhi, P. aeruginosa) s-a
investigat prin metoda difuziei de disc. Nanocompozitele prezintă activitate antibacteriană (Fig.
4.6.), iar HAp are un diametru de inhibiție de aproximativ 0,9 mm împotriva ambelor specii însă se
poate observa faptul că încorporarea ionilor de Zn îmbunătățește această proprietate. Concentrația
maximă de zinc a evidențiat rezultate de 15 mm împotriva Klebsilla sp. și Pseudomonas sp. [76].

Fig. 4.6. Activitatea antibacteriană a HAp, Zn3HAp/CTS, Zn3HAp/CTS [76]

Din rezultatele obținute în studiu rezultă că metoda spin coating reprezintă o modalitate de a
obține acoperiri de compozite pe bază de hidroxiapatită și chitosan, cu activitate antibacteriană.

11
4.2 Depunerea in sputtering (sputter deposition)

O altă tehnică utilizată pentru depunerea CaP pe suprafața implanturilor este cea de plasma
spray. Deși această tehnică are o rată de depunere crescută, totuși nu pot fi ingorate dezavantajele:
nonstoichiometria, acoperirile neuniforme și poroase, proasta aderență dintre stratul de acoperirie și
substrat, microfisurile apărute pe suprafața implantului și cristalinitatea redusă (30,31). Mai mult,
tendința de apariție a crăpăturilor pe acoperire și substrat duce la o disociere stratului depus de pe
suprafața implantului de titan. Pe măsură ce rata de disociere crește, se mărește și riscul apariției
fagocitozei și a inflamației (32). Astfel, o altă alternativă la depunerea în plasmă o constituie cea de
sputtering. Avantajul acestei tehnici îl constituie faptul că depunerea de CaP pe suprafață produce o
aderență puternică între substrat și acoperire și o microstructură compactă (33). Legătura puternică
dintre cele două suprafețe are loc datorită îmbinării mecanice precum și a legăturilor chimice.
Sputtering-ul are loc într-un mediu vidat, la temperatura camerei. Acest proces implică
deobicei înlăturarea unui strat de pe materialul de depunere (ținta) pe suprafața de interes (substrat).
Tunurile de plasmă sau electroni produc sub o accelerare de înaltă tensiune ioni gazoși reactivi ce se
vor ciocni cu atomii sau moleculele de pe suprafața țintei. În momentul coliziunii, atomii sau
moleculele țintei sunt înlăturate de pe suprafață către substrat, astfel apărând depunerea sub forma
unui film subțire.

12