BREVIAR DE ISTORIE A RROMILOR DIN ROMANIA

DE LA PRIMA ATESTARE LA DEZROBIRE

1385, octombrie, 3, prima atestare documentara a robiei rromilor pe teritoriul romanesc (Dan
Voievod intareste dania de „40 salase de atigani', daruiti de domnitorul Vladislav, cu aproximativ 20
ani inainte, manastirii Vodita)

prima atestare a vanzarii de robi lautari

Dumitru se vinde 'dirept un cal si dirept 600 bani (aspri) si mi-au dat fier, 20 oca, drept 200 bani, de
mi-am facut ciocane si mi-au dat o pereche de foi drept 1 galben, si am mai luat eu Dumitru tiganul
ughi sase de m-am platit de un Turc, ce mi-a cazut asupra'

Ionascu, fecior lui Ursu Piscoaei, este vandut 'drept un poloboc de miare, pretuit drept zece galbeni,
cu feciorii lui ce-i va avea'

starea materiala paupera a robilor face ca Pravila lui Vasile Lupu sa stipuleze: „Tiganul, sau tiganca
lui, sau copilul, de va fura o data sau de doua ori si de trei gaina, gisca sau alt lucru micsor, sa se
iarte; iara de va fi alt lucru mai mare furat, sa sa cearte ca si fiece fur'

anul atestarii robiei rromilor in Ardeal

in Sobornicescul Hrisov se intareste interdictia casatoriei mixte:  'De se va dovedi, dupa facerea nuntii,
ca unul dintre soti este rob, se desparteste nunta indata, ca si cum s-ar fi intimplat moarte'

1783, iunie, 19, dezrobirea rromilor din Bucovina

Iosif, 'tiganul de pe Cris', din localitatea Cioara, este martirizat, alaturi de Horea, Closca si cei 40 de
capitani

Iosif al II-lea desfiinseaza robia in Ardeal

rromii din Ardeal sunt acceptati in scoli si biserici

, recunoasterea dreptului la libertate a primului 'jurist' rrom, Stan Stoica

, egumenul manastirii Govora da 'o fata de tigan schimb pentru o pereche de tingiri de arama'

, in Codul Calimach se intareste interdictia casatoriilor mixte: 'Intre oameni liberi si robi nu se incheie
casatorie'

, un taraf de lautari, in timpul revolutiei conduse de Tudor Vladimirescu, este masacrat alaturi
de 'batalionul sacru'

in cadrul Falansterului din Scaieni / Prahova, edificat de Theodor Diamand, conform ideilor fourieriste,
rromii sunt considerati egali in drepturi
in Regulamentul Organic se stipuleaza ca 'Tiganul este o persoana ce atarna de altul cu averea si
familia sa' (cap. II)

1844, ianuarie, 31, eliberarea robilor domnesti si manastiresti, in Moldova

1847, februarie, 11, eliberarea robilor domnesti si manastiresti, in Tara Romaneasca

1848, iunie, 26, revolutionarii pasoptisti declara dezrobirea robilor boieresti / particulari

1855, decembrie, 22, abolirea robiei rromilor, in Moldova

1856, februarie, 20, Abolirea robiei rromilor in Tara Romaneasca

(extrase din Breviarul de istorie a rromilor din Romania, elaborat de Vasile

Ionescu, www.romanothan.ro)

LEGIUIRE PENTRU EMANCIPATIA TUTUROR TIGANILOR

DIN PRINCIPATUL ROMANESC

Barbu Dimitrie Stirbei, cu mila lui Dumnezeu Domn Stapanitor a toata Tara Romaneasca

8/20 februarie 1856

Art. 1 Robia este desfiintata. Oricare tigan se afla astazi in acesta categorie sa libereaza si sa va inscri
indata intre dajnicii Statului.

Art. 2 Despagubirea ce sa acorda proprietarilor sa hotaraste a fi de galbeni zece pentru fiecare

individu.

Art. 3 Despagubirea se va plati in bani gata pana la suma de galbeni cinci sute negresit in cei dintaiu
doi ani, incepand de la aceia care voru fi avand de la una pana la cinci familii de tigani, si treptat de la
sase familii in sus pana la implinirea de galbeni cinci sute. La intamplare cand fondul intocmit n’ar
incheia suma cu care s’ar plati numarul familiilor zise mai sus, atunci Vistieria se va imprumuta spre
intampinarea acestor plati cu desavarsire; iar ceilalti proprietari cu sume mai mari vor primi obligatii
ale Statului de cate galbeni doa sute fiecare si cu dobanda cinci la % pe an, care se va incepe de la
iulie 1857 si se va plati regulat pe fiecare an la sfarsitul anului. Plata capitalului se va urma,
asemenea, regulat pe fiecare an, potrivit cu fondul anual, tragandu-se sorti cu trei luni inainte asupra
numerilor obligatiilor ce au a se plati.

Art. 4 Proprietarii care vor fi avand de la una pana la douazeci familii de tigani, vor fi datori ca in
termen de sase luni de la promulgarea acestei legiuiri sa adreseze la Vistierie lista exacta de tiganii
lor, cu aratare precisa de sexul, varsta si locuinta lor, ca dupa aceasta sa se faca cuvenita cercetare si
sa se indeplineasca indata cerutele formalitati pentru despagubire. Care din acesti proprietari nu se
vor conforma cu acesta oranduiala vor pierde dreptul despagubirii. Sub aceeasi osanda se indatoreaza
si proprietarii care vor fi avand mai mult de douazeci familii de tigani, sa’si infatiseze listele de
catagrafie negresit pana la inceputul anului 1857.

Art. 5 Dajdia ce se va incepe a se implini de acum pe seama Statului de la acesti desrobiti se va uni cu
fondul destinat prin legiuirea din anul 1847 pentru desrobire. Se va adauga la acest fond si dajdia
tiganilor celor vechi ai Statului, incat venitul de la toti dajnicii tigani, de orice origina, va avea
destinatie una si aceeasi cu totul osebita si spetiala. Drept aceia toti dajnicii tigani, afara de lei trei la
cutia satului, ramanand aparati de darile de orice fire, la care sunt supusi ceilalti birnici de obste,
analogul acestor dari il vor raspunde tot la casa fondului de despagubire. Numarul familiilor de tigani
ce astazi se afla dajnici ai Statului fiind de 18.621 si dajdia lor de orice fire socotinduse pana la lei 50
pe an, casa despagubirei se inzestreaza astazi cu un fond anual de lei 931.050, pe langa care se
adaoga si venitul de la toate familiile de tigani ce acum se libereaza, precum si alt fond ce dupa
imprejurari se va inlesni.

Art. 6 O casa deosebita se va tinea pentru acestu fond subt osebita administratie, in capul caria se va
afla Prea Sf. Parintele Mitropolitul si alti cinci membri boeri din cei mai notabili ai tarii. Aceasta va
aduna venitul de la dajnici ca un fond sacru cu totul osebit si neintinat cu nici un alt venit sau
cheltuiala a Statului pana la totala desfacere a despagubirei proprietarilor. Aceasta administratie va
garanta catre Statu fiinta in realitate a individelor desrobite si catre proprietari indeplinirea dreptului
ce li se cuvine.

Art. 7 Pentru proprietarii care vor aduce ofranda, daruind liberarea tiganilor lor fara despagubire, se va
zicea osebita condica in care se va inscri numele lor cu litere de aur si se va pastra impatrit exemplar:
unul la Mitropolie in Arhiva, iar celelalte trei la Episcopie. Aceia care vor libera fara despagubire
asemenea individe si vor vre a fi aparate de orice dare pana la sfarsitul periodului catagraficesc ce va
urma dupa cel de acum sau pana la 1iu ianuarie anul 1865 li se va primi cererea si liberatilor li se vor
da de Vistierie acte spre a fi nesuparati pana la aratatul soroc. Tiganii, cati sa afla astazi statorniciti cu
case de locuinta sau bordee, prin sate, vor ramanea tot acolo unde se afla, inscriindu-se la tablele
dajnicilor acelor proprietati. Iar cei care sunt preumblatori fara locuinta statornica, sa se aseze prin
sate unde ei chiar vor voi a’si alege locuinta; cu indatorire a’si face lacase statornice. Asemenea sa se
ia masuri si pentru cati se afla prin curtile proprietarilor lor, a se statornici de administratie ori prin
orase, ori prin sate, dupa libera lor vointa, indatorandu-se a le fi stiuta si chezasuita locuinta, spre a
nu se preumbla ca vagabonzii aducand vatamare in sotietate.

Cu aceasta oranduiala asezandu-se odata toti tiganii liberati, dupa aceasta legiuire, nu se vor putea
stramuta de la lacasurile lor respective timp de doa periode catagraficesti, conform § 14 de la Art 143
al legiuirii din anul 1851.

O zi de solemnitate publica se va hotara in care sa se celebreze pe fiecare an in eternitate acest act al

desfiintarii sclaviei din Printipat. In aceasta zi se va face slujba mare in toate bisericile si se vor citi
numele tuturor acelor binefacatori care vor fi daruit liberarea sclavilor, cerandu-se pentru dansii
binecuvantarea cerescului parinte. Guvernul va da tuturor acelor generosi proprietari cate o diploma
de multumire publica spre a se tine minte in a lor familie, din generatie in generatie, nobilul sentiment
al acelor daruitori.

Osebit de aceasta, guvernul va considera cu recunostinta orice ofranda se va aduce cu daruirea de

robi din partea oricui. Iar pentru mai mari daruri, guvernul va face si rasplatiri potrivit cu sacrificiul ce
se va aduce pe altarul umanitatii.

Iscalit

Prez. Divanului Nifon Mitropolitul Ungrovlahiei

ISTORIE ORALA

Mama mea si tatal meu nu au mai fost robi

Bunicul bunicului meu trudea pe pamantul manastirii Comana. Mama mea si tatal meu n-au mai fost
robi, dar au fost saraci. Tatal meu n-avea pamant si vie, n-avea vaci, nici boi, nici magari si nici porci,
nu avea nimic. Ca sa poata trai, munceau cu bratele la tarani. Vara taiau graul si secara si sapau
porumbul cu sapa. Noi, cei mici eram bolnavi si zaceam de friguri. Pe deal era o biserica domneasca
unde noi, cei mici, mergeam la Pasti si taranii ne imparteau bucate. Mai jos de biserica curge Argesul
tulbure. Pe malul cu nisip ne jucam vara si ne scaldam in apa, ne balaceam la soare si ne ascundeam
in stuf. Mama m-a invatat sa dau in carti si mai stiu si acum sa joc cu cartile. Cand eram fata mare a
inceput razboiul cel mare. Nemtii au venit la noi, in tara noastra. Atunci a venit un ordin de la rege si
ne-a dus pe noi, tiganii, departe, intr-o alta tara, tocmai in Rusia, la Bug. Intr-o zi am auzit niste
copile si fete care vorbeau tiganeste, ca noi. Am vorbit cu ele si le-am dat in carti. Asa ne-am facut
prietene. In satul de langa Bug, am stat doi ani, pana cand rusii i-au batut pe nemti si acestia au fugit
in tara lor. Atunci am venit si noi in tara noastra, de unde plecaseram. M-am casatorit in Comana cu
barbatul meu si amandoi am muncit si am putut sa ne facem o casa. Am avut doi copii, care au
invatat carte. Cel mai mare este inginer si vine la noi, de la Bucuresti, cand si cand. Acum suntem
batrani, dar tot muncim. Barbatul meu lucreaza garduri de fier la sateni, iar eu muncesc la fabrica, in
Jilava. Cand imi aduc aminte de mama mea, seara, mai iau cartile si mai dau in carti. Barbatul meu
rade de mine si asa ne trecem timpul.

(relatare culeasa de Petre Copoiu, de la rromii din neamul ursarilor din Comana, judetul Giurgiu, In
1960)

ROMII: DE LA ROBI LA CETATENI

Nicolae Gheorghe

Eseu despre inceputul discursului civic despre

romi in Principatele Romane si despre
semnificatia desfiintarii robiei romilor in
contextul international al 'integrarii europene'
a Tarilor Romane, la mijlocul secolului al XIX-
lea

I. Institutia robiei romilor cazuti in

« tiganie » in istoria sociala a
Principatelor Romane

II. Gandirea 'abolitionista' a generatiei de la 1848: Desfiintarea robiei romilor: '  o zi de

serbare..'  in zorii statului roman modern

III. Motivele principale ale discursului public despre desfiintarea robiei romilor

1. Opinii privind originea robiei romilor/ tiganilor

2. Valoarea muncii si contributia economica a robilor romi

3. Vectorii reformei sociale: desfiintarea robiei tiganilor si iesirea din serbie a taranilor   

4. Pentru o cetatenie completa: sanse egale de munca pentru romii emancipati din robie

IV. Desfiintarea robiei romilor, catalizator al formarii societatii civile si mentalitatii moderne
in societatea romaneasca

1. Romii si imaginarul colectiv al secolului al XIX-lea: proiecte de organizare sociala a

societatii romanesti

2. Reformarea juridica si constitutionala a statului roman

3. Revolutia sufleteasca a romanilor si ' descoperirea romilor': romii - parte a natiunii

politice, multiculturale a statului romanesc modern   

V. Dezrobirea romilor si 'integrarea europeana' a Principatelor Romane. Semnificatia

internationala a desfiintarii robiei   
VI. Robii romi - participanti la lupta pentru dezrobire

VII. In loc de Incheiere: ganduri razlete, peste vreme, la aniversarea iesirii din robie a
romilor

I. Institutia robiei romilor cazuti in 'tiganie' in istoria sociala a Principatelor romane

O parere privind originile robiei romilor in Principatele romane

In decembrie 1855 si in februarie 1856, organele administrative ale Moldovei si Valahiei - denumite in
mod curent ca Principatele Romane - au proclamat abolirea totala a robiei romilor in aceste tari.
Importanta semnificatie istorica a acestor evenimente nu se limiteaza numai la romii care traiesc in
Romania, ci si la romii vorbitori ai dialectului zis « vlah » al limbii romani, care traiesc in Europa
Centrala si Occidentala, precum si in cele doua Americi, ai caror stramosi au emigrat din actualul
teritoriul romanesc, dupa abolirea robiei. De aceea, de exemplu, in martie 1982, la Paris, Centrul
International al Romilor, sau acum, in februarie 2006, asociatii ale romilor din Franta organizeaza
celebrarea emanciparii romilor din robie.

Abolirea robiei romilor a fost un proces lung si dificil. Un moment initial al acestei lupte a fost marcat
de Revolutia de la 1848 din Valahia (Tara Romaneasca). Printre alte reforme initiate de revolutie, a
fost si cea de a proclama eliberarea romilor detinuti de persoane private, de boieri, asa-zisii « tigani
boieresti ». Revolutia din Tara Romaneasca a fost infranta si romii emancipati s-au intors la fostii lor
stapani. Dar lupta lor curajos organizata, pentru apararea emanciparii lor din robie, a exercitat o mare
presiune asupra evenimentelor politice ce au urmat. In final, robia a fost abolita si romii au capatat
drepturi civile depline. Participarea masiva a romilor la Revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca
reprezinta una din cele mai semnificative manifestari politice ale lor, din toate tarile europene. Orice
comemorarea a Revolutiilor europene din 1848 se cuvine sa aminteasca si de revolta masiva a romilor
impotriva statutului lor de subordonati, din timpul Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca.

Toate aceste comemorari reprezinta pentru romii de astazi indemnuri pentru a atrage atentia opiniei
publice spre evenimentele legate de robia romilor si spre istoria lor in general. Noi trebuie sa
consideram aceasta ca o parte din datoria noastra si sa “colectam noi insine” fragmentele de istorie de
la toate comunitatile mai mari sau mai mici ale poporului nostru raspandit in intreaga lume.

Aceasta lucrare reprezinta o tentativa de a trata problema controversata si inca obscura referitoare la
originea si cauzele robiei romilor in Principatele Romane.

La inceput voi reaminti ca, in actualul text, “statul roman” se refera la entitatea politica formata prin
unirea a unor provincii istorice si geografice, care, o perioada indelungata, au fost entitati politice
autonome si anume Tara Romaneasca, Moldova istorica, inclusiv Basarabia si Bucovina, Transilvania si
Dobrogea.

Romii au fost inregistrati de timpuriu in toate aceste provincii: la 1385, in Tara Romaneasca, la 1402,
in Moldova, la 1417, in Transilvania. Dar ei au avut statut si destine diferite in aceste provincii si
circumstantele politice si economice generale au fost diferite. In Transilvania, ei erau “oameni liberi”
din punct de vedere juridic. Prin contrast, romii care veneau in Tara Romaneasca si Moldova cadeau
intr-o forma de dependenta economico-juridica care, treptat, s-a transformat in robie, in institutia
social-juridica a robiei, care a luat sfarsit abia la jumatatea secolului al XIX-lea. Dar care era cauza
robiei in aceste tari?

Un rezumat al migratiei romilor care au cazut in robie in Principatele Romane

Simpla conjunctie intre cuvintele “robie” si “rom” pare a fi un paradox, daca nu chiar o imposibilitate,
avand in vedere ca robia denota cea mai rea forma de dependenta intre doua persoane si legarea
cuiva de un loc fix. Poporul romilor si felul de viata al romilor sunt considerate ca un puternic simbol a
vietii nomade, al libertatii si al persoanelor care nu sunt legate decat reguli acceptate in mod liber si
care urmeaza obiceiurile comunitatii lor.

Si totusi, una dintre caracteristicile istorice ciudate ale comunitatilor de romi asezate in granitele
Principatelor Romane este experienta lor de mai bine de trei sute de ani de a trai in robie, o stare
juridico-sociala echivalenta formelor moderne de sclavie din alte parti ale lumii, o situatie care a
continuat pana la mijlocul secolului al XIX-lea .

Robia romilor in interiorul Principatelor Romane a fost mai curand o experienta unica si exceptionala in
istoria generala a poporului de romi. Cu toate ca aveau o pozitie sociala umila in multe alte tari, numai
in Principatele Romane erau ei definiti colectiv si ereditar ca o categorie sociala de tip casta,
numita robie. Din punct de vedere juridic, acest statut era interpretat ca o forma distincta de
dependenta personala fata de un posesor care in mod formal era imputernicit cu drepturi depline (in
afara dreptului de a-i ucide fara a fi pedepsiti) asupra persoanelor, familiilor si bunurilor robilor lor
romi numiti « tigani ».

Daca acest gen de sclavie era unic in istoria poporului romilor, suntem indreptatiti sa ne intrebam
asupra originii acestei institutii: de ce au cazut romii in robie si de ce s-a intamplat aceasta numai in
Principatele Romane?

Raspunsurile la aceste intrebari se gasesc in circumstantele istorice concrete ale migratiei romilor spre
teritoriile romanesti, ca si in caracteristicile economice, politice si culturale ale societatii din aceste
teritorii din vremea aceea si de evolutia ei urmatoare, dar autori diferiti au abordat in mod diferit
aceste probleme, conform informatiilor generale referitoare la istoria romilor si, de asemenea, conform
atitudinilor si pozitiilor ideologice fata de poporul romilor si de cultura lor.

Deci, exista unele teorii care argumenteaza ca Principatele Romane, in special Moldova, erau „portile“
pentru intrarea romilor in Europa, pentru ca, asa cum se presupunea, romii ar fi venit pe urmele
armatelor tatare, care au invadat Europa de Est in secolele al XIII-lea – al XIV-lea. S-a presupus ca
strabunii romilor erau deja in postura de sclavi ai tatarilor. Cand au fost infranti, conducatorii tatari au
lasat probabil pe sclavii/robii lor pe campul de lupta, in special pe teritoriul moldovean, care era
apropiat de locurile de tabara ale tatarilor din Crimeea. Se presupune, in continuarea acestei
argumentari, ca robii romi au trecut de la fostii lor stapani la cei noi, proprietarii de pamant
sau boierii  care ar fi fost deci “imputerniciti” in mod special de a-i pune in robie pe romi, pentru ca
acestia din urma erau “ prizonieri de razboi “.

In diferite variante, aceasta teorie este prezenta destul de frecvent in istoriografia romana, care
incearca sa explice anumite realitati istorice precum:

 prezenta timpurie a romilor pe teritoriul romanesc, incepand cu sfarsitul secolului al XIII-lea;

 numarul lor mare pe aceste meleaguri;
 presupusul lor statut de sclavi/robi in primele inregistrari referitoare la ei;
 faptul ca in Moldova nu numai romii, dar si “tatarii” sunt mentionati ca «robi» in unele
documente istorice ale vremii

Unii istorici au adaugat teoriei mentionate mai sus cateva noi argumente, care aratau ca romii ar fi
fost sclavi dintotdeauna. Chiar si in limba medievala indiana, spune aceasta teorie, ei ar fi facut parte
din caste inferioare, paria, si de aceea nu erau respectati de catre populatia din jurul lor. Asadar,
“romii au fost nascuti in robie“ si statutul lor ca robi/sclavi in societatea romaneasca ar fi fost in
“beneficiul“ lor, din moment ce astfel au fost acceptati de catre stapanii lor si de ceilalti oameni, avand
o utilitate economica si sociala recunoscuta. Acest argument particular este nu numai eronat din punct
de vedere istoric, ci reprezinta si o prejudecata rasiala si etnica, pentru ca incearca sa explice institutia
practica a robiei romilor in cadrul societatii romanesti feudale ca decurgand dintr-o inferioritate sociala
atemporala, aistorica; explicatia unui fapt istoric si cultural in circumstante particulare se face printr-o
presupusa incapacitate a romilor de a fi liberi, incapacitate “innascuta” si mostenita a populatiei de
romi.

Cercetarile recente despre originea romilor si migratia lor din India ne ajuta sa evaluam critic si sa
respingem astfel de argumente bazate pe prejudecati si preconceptii. Exista argumente serioase care-i
prezinta pe romi ca descendenti ai tuturor castelor si sub-castelor indiene din vremea migratiei lor
istorice spre Asia centrala si apoi spre Europa, inclusiv ai populatiilor ce formau castele comerciantilor
sau ale razboinicilor din India acelei vremi, secolele ale IX-lea si al X-lea. Aceste fapte arunca, de
asemenea, o noua lumina asupra controversatei probleme a robiei romilor in Principatele Romane.

Dupa opinia mea, stramosii romilor erau oameni liberi. Ei au fost parte dintr-o organizatie complexa si
elaborata social si dintr-o cultura a carei prezenta legitima este bogatia si unitatea limbii romani,
diversitatea obiceiurilor lor combinata cu constiinta puternica de a apartine aceluiasi popor, in ciuda
spatiului si a timpului care separa comunitatile romilor raspandite acum in intreaga lume. De
asemenea, este argumentat in mod consistent ca stramosii romilor au emigrat din caminele lor indiene
exact pentru a evita un statut umilitor de “prizonieri de razboi si de sclavi“, dupa invaziile repetate ale
lui Mahmud Ghaznavi in nordul Indiei. Acum este acceptat faptul ca cea mai mare parte a migratiei
romilor a urmat un drum lung prin Asia Centrala pana in Bizant si apoi catre teritoriile balcanice; de
aici, ei s-au raspandit in valuri succesive de migratie, incepand din secolele al XIV-lea si al XV-lea,
catre Europa de Est, Centrala si Occidentala, in cautarea unor oportunitati economice si a unui
tratament administrativ mai bun.

Tarile Romane au fost printre primele in care s-au stabilit grupuri de romi care au migrat; de aceea ei
au fost prezenti si inregistrati pe teritoriile romanesti, dupa cum se presupune, din secolul al XII-lea.
Pentru ca valul de romi care traversa Dunarea catre Principatele Romane era continuu, numarul lor in
aceasta regiune a crescut simtitor. La migratia initiala spontana, mai tarziu s-a adaugat inca una: in
timpul numeroaselor razboaie din teritoriile din sudul Dunarii, principii sau voievozii romani in mod
frecvent au luat un mare numar de romi din Balcani, aducandu-i inapoi in Principatele Romane, in Tara
Romaneasca si apoi in Moldova. Un document ne spune ca au fost adusi cu forta din Bulgaria in Tara
Romaneasca 11.000 - 12.000 persoane, fara bagaje sau animale, care aratau ca « egiptenii »: se
presupune ca aceste persoane erau romi.

Un document inregistreaza, de asemenea, ca principele moldovean Stefan cel Mare, in urma unui
razboi din care a iesit victorios cu vecinii sai din Tara Romaneasca (1471), a transportat in Moldova
peste 17.000 romi sau « tigani » pentru a le folosi forta de munca. Poate ca aceste cifre sunt
exagerate; oricum, ele arata valoarea economica ridicata asociata « tiganilor ».

Deci, chiar daca este posibil ca o parte din romii din Moldova sa fi venit in urma migratiei ramurii din
Crimeea a romilor, urmand eventual rutele comerciale deschise de armatele tatare, evidenta istorica
sugereaza ca marea majoritate a romilor a imigrat in teritoriile romanesti din regiunile din sudul
Dunarii, asa cum au facut si alte grupuri de romi, care s-au raspandit in Europa Centrala si de Vest. La
fel ca toate rudele lor care au ajuns in diferite tari europene, romii au ajuns in Tarile Romane in a
doua jumatate a secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, erau oameni liberi si au ramas
oameni liberi o buna perioada de timp pana sa cada in robie. O dovada in sprijinul acestei afirmatii
este faptul ca, de-a lungul intregii istorii medievale a Principatelor romane, a existat un numar mic,
dar constant de romi liberi, reamintind, atat fratilor lor ajunsi in robie, cat si expertilor lipsiti de
prejudecati din ziua de azi, statutul initial de oameni liberi al romilor, care, mult mai tarziu, au devenit
legati ca robi / « tigani ». Presupunand ca poporul romilor a intrat in Europa pe urmele tatarilor(ai
caror sclavi ar fi fost deja), ne putem intreba de ce romii nu au fost sclavi/robi in celelalte tari ale
Europei de Est si Centrale, tari care au fost, de asemenea, invadate de tatari si care aveau, de
asemenea, obiceiul de a-i trata pe “ prizonierii de razboi” ca sclavi. Dar, pe de alta parte, daca romii
au venit in Principatele Romane ca persoane libere, de ce au devenit robi/sclavi? De ce sunt
inregistrati « tiganii » ca robi in primele documente care le mentioneaza prezenta in Principatele
Romane?

Robia romilor ca parte a structurii Principatelor Romane in perioada medievala

Dupa parerea mea, cauza aducerii romilor in robie in Principatele Romane nu-si are originea nici in
hazardul migratiei lor in teritoriul romanesc, nici in anumite caracteristici etnice “inferioare”, dupa cum
se mentioneaza si se argumenteaza in teoriile bazate pe prejudecati.

Dimpotriva, statutul de dependenta al romilor si mai tarziu cel de robie in aceste tari este strans legat
de structura puterii si de procesele de formare a structurii claselor in societatea medievala
romaneasca. Prezentarea acestui intreg proces depaseste intentia lucrarii de fata. Pot mentiona
numai, ca un cadru teoretic general, teoria istoricilor sociali (H.H. Stahl, in principal) care au studiat
controversele referitoare la taranii lipsiti de pamant si «cazuti» in situatia de serbie catre zorii istoriei
moderne a Principatelor romane. Conform acestei teorii, taranii « pamanteni » traiau initial ca oameni
liberi si in posesie colectiva („devalmasa”) a pamantului satelor lor; exploatarea fiscala mereu
crescanda de catre grupul boierilor, reprezentati colectiv de catre principele local, a dus treptat la
« legarea lor de pamant » ca serbi si, treptat, la deposedarea lor de pamant si la aducerea la o stare
de dependenta economica si juridica tot mai puternica de proprietarul astfel imbogatit prin abuz.

In timp, Principii locali, in special in Tara Romaneasca, au transferat catre anumiti boieri si anumite
manastiri, dreptul de a colecta darile (tributul) din satele mentionate anterior. Boierii si manastirile au
luptat pentru a transforma treptat acest drept in dreptul asupra pamantului si mai tarziu si asupra
persoanelor care erau ini’ial libere. Ca urmare, a aparut o clas[ de tarani lipsiti de pamant si
dependenti, in perioada secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea in Principatele Romane. Acest proces local
a fost parte a unui proces mai amplu in intreaga Europa de Est, unde taranimea a trecut prin
experienta care a fost denumita “ a doua servitute”, care insemna o exploatare puternica a muncii
taranului printr-un sistem de munca obligatorie si mai tarziu munca de corvoada, ambele
reprezentand o forma de semi-robie (economistul si sociologul I. Wallerstein a denumit acest tip de
exploatare “ munca constransa creatoare de recolta“).

Dreptul asupra pamantului nu era numai conditia de baza a libertatii sociale si juridice, ci reprezenta si
baza «cetateniei», ca sursa si garantie a drepturilor in relatiile cu entitatile politice existente in
perioada respectiva. A fi «pamantean», sau «nativ» in Principatele Romane insemna sa fii proprietarul
unei bucati de pamant. Persoanele nou-venite in teritoriile romanesti, « veneticii », erau impiedicati de
a avea acces la dreptul de a poseda pamant, astfel incat, “straini” fiind, ei deveneau prin lege
persoane dependente fata de principele local, relatie materializata prin plata unor taxe specifice catre
acesta. Aceste taxe platite de straini erau corespondentul tributului colectiv platit de sate ca expresie a
“pamanteniei“ lor. Principele era considerat proprietarul de drept al intregului teritoriu al Principatelor
Romane. In mod similar, acelasi Principe era considerat “proprietarul“ nominal al strainilor stabiliti in
tara sa, care erau tratati ca parte a « proprietatii » principelui.

Fara a da alte amanunte despre istoria sociala a Principatelor Romane, trebuie numai sa adaugam ca,
in aceste tari, exploatarea taranimii si formele specifice pe care le-a luat “ a doua servitute” erau mult
mai aspre decat cele din alte regiuni ale Europei de Est. Aceste fapte erau legate atat de organizarea
sociala specifica a tarilor romane, cat si de dependenta lor externa de Imperiul Otoman si, mai tarziu
(in timpul primei jumatati a secolului al XIX-lea) de dependenta fata de Imperiul Tarist « protector ».

Toate aceste caracteristici generale ale Principatelor romane au avut consecinte specifice asupra
situatiei sociale si a tratamentului administrativ al imigrantilor romi in teritoriile romanesti. Putem
vedea acum ca robia romilor in Principatele romane era parte si segment a structurii generale de clase
a societatii romane feudale. Statutul lor de robi se adauga celui al serbilor romani si, impreuna, ei
formau cel mai de jos strat al ierarhiei sociale feudale. Existau diferente intre serbia taranilor romani si
robia sau « tigania » romilor, dar, in principal, ambele categorii sociale erau parte a aceluiasi sistem al
“celei de-a doua servituti”; taria exploatarii lor si tratamentul lor administrativ erau similare, pana in
punctul in care anumite grupuri de romi (care, in mod formal, juridic si fiscal, erau robi) aveau conditii
de munca si viata mai bune in comparatie cu cele ale anumitor grupuri de serbi romani si erau ceva
mai “liberi” in privinta posibilitatii mobilitatii rezidentiale.

In timpul campaniei pentru abolirea robiei romilor, la mijlocul secolului al XIX-lea, un poet si publicist
roman de renume a evocat in mod sugestiv “( . ) sentimentul de fraternitate care i-a miscat pe
descendentii shudras indieni si pe cei ai imparatului roman, colonistii lui Traian: se sprijineau unii pe
altii si purtau impreuna dificultatile acestei tari si impreuna purtau pe umerii lor povara feudalismului
boieresc”. Daca insa robia romilor era numai o varianta a relatiilor generalizate de servitute din
Principatele Romane, de ce numai romii erau in pozitia de robi, si de ce a fi « tigan » echivala cu
statutul juridic de rob? Ce rol a jucat etnicitatea lor in procesul inrobirii lor?

Un “scenariu” al caderii romilor in robie in Principatele Romane

Caderea romilor in robie in Principatele Romane nu a fost un eveniment formal izolat, inregistrat ca
“document istoric”. A fost mai curand un proces in timp, care s-a desfasurat paralel cu procesul
transformarii taranilor romani, a « pamantenilor », din oameni liberi in serbi legati de pamant.
Retinand detaliile mentionate anterior despre migratia romilor in Europa si despre structura sociala in
Romania medievala, putem „reconstrui” acum principalele directii ale procesului de cadere in robie al
romilor in Principatele Romane.

Impinsi de migratia lor vestica din zona balcanica spre regiunile din nordul Dunarii si central-europene,
grupuri de migranti romi au venit in teritoriile Tarii Romanesti si, mai tarziu, ale Moldovei si
Transilvaniei. Ei au fost atrasi catre aceste regiuni de economia infloritoare a secolelor al XIII-lea - al
XVI-lea a entitatilor politice in curs de formare pe actualele teritorii romanesti. In acele vremuri, un
comert puternic lega aceste teritorii cu regiunile mediteraniene (la Apus) si cu Orientul Apropiat si
Indepartat. Grupurile de romi nomazi au gasit aici conditii bune pentru practicarea mestesugurilor de
prelucrare a metalelor, a lemnului etc. sau pentru a desfasura propriul lor comert cu animale (asa
dupa cum arata primele inregistrari despre romii din Moldova). Aceste bune oportunitati economice
explica de ce multi romi au preferat sa-si limiteze nomadismul la teritoriile romanesti si de ce alte
migratii spontane spre aceste teritorii au continuat in secolele al XIV-lea – al XVI-lea.

In plus fata de aceste conditii economice bune, migrantii romi au primit un tratament administrativ
destul de bun, pentru ca aptitudinile lor erau necesare si legile in aceasta perioada de inceput a
feudalismului statelor romanesti erau destul de favorabile. Ca toti ceilalti straini stabiliti pe pamantul
romanesc, migrantii romi trebuiau sa plateasca un tribut anual (taxe) catre Principii locali, acceptand
astfel dependenta fata de ei, in schimbul protectiei oferite de Principi si de clasa boierilor, care, la acea
vreme, erau, in principal, o clasa de militari. In acest fel, grupurile de romi nomazi au intrat in
legatura de dependenta fiscala fata de principii din Tara Romaneasca si Moldova, care reprezentau
autoritatea publica in acele timpuri. Dar aceasta era o dependenta limitata in schimbul unor taxe
clare: bani, aur, munca, bunuri. Grupurile de romi se bucurau de un grad semnificativ de libertate,
dupa obiceiurile si standardele (dreptul obisnuielnic) din acele timpuri. Erau liberi sa-si pastreze
ocupatiile si sa circule prin tara pentru a le practica. Si-au pastrat obiceiurile, viata lor de comunitate
si liderii lor. Era ca un fel de „contract” intre principii romani si sefii romilor, un contract benefic pentru
ambele parti. Aceasta situatie este dovedita istoric prin tratamentul asa numitilor „tigani domnesti”,
romii care se aflau in proprietatea Principelui si, mai tarziu (in secolul al XVIII-lea), ai statului; ei erau
cei mai numerosi si si-au pastrat drepturile si privilegiile pana la mijlocul secolului XIX ,,cand a fost
abolita institutia juridica a robiei. Romii apartinand acestor grupuri au ramas nomazi pana in anii de
dupa al doilea razboi mondial, cand s-au sedentarizat sub presiunea actiunilor administrative initiate
de statul roman post-belic. Ei inca pastreaza obiceiuri si norme de organizare sociala care se disting
puternic de ale majoritarilor si reamintesc de modul specific de viata din secolele trecute, al grupurilor
de romi venite de timpuriu pe teritoriile romanesti. Obiceiurile si, mai ales limba romani vorbita de ei,
se aseamana cu cele ale grupurilor de romi instalate pe teritoriul altor state, unde nu a existat forma
extrema de dependenta a robiei.

Situatia la care se face referinta ca fiind « robie », in cazul acestor grupuri de romi care apartineau
principelui era, repet, reprezentata doar un fel de dependenta administrativa si fiscala; implica putina
(sau chiar deloc) dependenta personala umilitoare evocata si documentata ca « robie ».

Mai mult chiar, viata de zi cu zi a romilor era, din anumite puncte de vedere, mai buna decat a
taranilor romani traind in aceeasi zona, pentru ca acestia erau legati de pamant si exploatati puternic,
in timp ce romii nomazi erau liberi sa se miste prin toata tara si mestesugurile lor erau bine platite.
Romii care au trait intr-adevar in « robie » erau aceia care apartineau celorlalte doua categorii de
proprietari de pamant: boierii si manastirile.
Dupa cum am amintit mai inainte, regula si obiceiul erau in aceste tari ca Principele sa
improprietareasca manastirile Bisericiii Ortodoxe si pe boieri cu pamant, cu diverse bunuri, vite etc.,
ca si cu dreptul de a strange taxele din satele de tarani liberi (care, mai tarziu, au cazut si ei « in
serbie » si au fost legati de pamant. Ca parte a proprietatii principelui (pentru ca erau straini in
Principatele Romane), familiile si grupurile de romi (numiti in documente ca “satre”  si « salase »),
erau, de asemenea, dati la manastiri si boierilor, ca servitori care sa asigure munca si mestesugurile
necesare in economia agricola din acel timp. De aceea primele inregistrari despre romi in Principatele
Romane apar chiar in astfel de acte de danie (documente de donatie), care, prin continutul lor juridic
si prin finalitati, subliniau pozitia de subordonare, de dependenta a grupurilor de romi. Dar in cazul
romilor (ca si in cazul satelor donate cu tot cu tarani), ceea ce Principii donau manastirilor si boierilor
nu era dreptul de proprietate (in sensul modern al termenului) asupra persoanelor, ci dreptul
respectivelor manastiri sau respectivilor boieri de a strange taxele (in munca, bani si produse), pe
care romii erau obligati sa le plateasca principelui. Ceea ce era transferat de la principe la proprietarii
particulari era relatia de dependenta, care era limitata si care includea elemente de libertate,
precum si anumite drepturi.

Dupa parerea noastra, primele inregistrari referitoare la romi in Principatele Romane ne spun ca, in
acele timpuri (secolul XIV), romii erau intr-o pozitie de dependenta (ceva aproape „normal” in
organizarea sociala a acelor timpuri), dar nu neaparat intr-o pozitie de “robie” (in sensul sclaviei
moderne), dupa cum pretind unele teorii pe care le-am mentionat in primul capitol al acestui
document.

Lucrurile s-au schimbat considerabil in perioada urmatoare, in secolele XV-XVI, cand boierii si
manastirile au incercat sa transforme drepturile lor asupra bunurilor si privilegiilor donate, in sensul
unor drepturi de proprietate personala. Acest proces a avut loc in perioada in care nivelul tehnologic al
economiei agricole interne era scazut si nevoia de forta de munca era permanent in primejdie din
cauza fluctuatiilor demografice, datorate atat razboaielor numeroase purtate de Principatele romane,
cat si incercarilor individuale ale taranilor localnici de a scapa de diversi proprietari de pamant. In
acest context, grupurile de romi ofereau proprietarilor feudali in curs de formare, perspectiva unei
forte de munca sigure, ieftine si calificate. Romii erau numerosi, erau printre putinii care posedau
mestesugul prelucrarii metalelor si lemnului in sate si pe domeniile feudale.

Manastirile si boierii au obtinut de la principe dreptul de a transforma dreptul de a colecta taxele de la

romi, care reprezentau o garantie a libertatii lor, in dreptul de a le limita libertatea prin aceste taxe.
Manastirile si boierii plateau taxele pentru romii asezati pe domeniile lor in schimbul stoarcerii de la ei
a din ce in ce mai multa munca si din ce in ce mai multe servicii. In timp, dependenta care initial era
limitata si contractuala, a fost transformata intr-o dependenta nelimitata si care se mostenea ereditar
fata de proprietarii feudali; acestia au reusit sa subordoneze in mod similar si unele sate “devalmase “
de tarani, care initial fusesera libere. Pentru ca romii erau dati acestor proprietari impreuna cu bunuri,
inclusiv cu pamant, animale etc., indivizii romi au inceput sa fie considerati ca bunuri economice si
tratati din punct de vedere juridic ca „obiecte” mai curand decat ca persoane. Fiind considerati ca
„proprietate personala ” a boierilor, acestia din urma s-au simtit indreptatiti sa-i foloseasca pe romi
pana la abuz, sa exercite un control aproape total asupra persoanelor lor, ca si asupra bunurilor
romilor, in afara de dreptul formal de a-i ucide fara a fi pedepsiti (cu toate ca s-au inregistrat si astfel
de cazuri). Tratati in majoritate ca obiecte, romii erau cumparati si vanduti, transmisi ca mostenire si
zestre. Au fost cazuri cand proprietarii i-au schimbat pe romi cu alte bunuri, precum cai si vite, case si
gradini, unelte domestice etc. Pentru ca puterea si drepturile proprietarilor asupra servitorilor lor romi
au crescut, situatia celor din urma s-a inrautatit, ajungand aproape de statutul si tratamentul a ceea
ce noi denumim azi robie, in sens de sclavie, ca termen juridic si ca institutie sociala.

Procesul de inrobire al romilor a inceput in secolul al XVI-lea si a atins apogeul la sfarsitul secolelor al
XVII-lea si al XVIII-lea. In acele timpuri, termenii de “rob” si « tigan » devenisera echivalenti si erau
folositi pentru a denumi romii si statutul lor social subordonat. Aceasta a fost o perioada de intrare a
Principatelor romanesti pe pietele europene capitaliste de cereale si vite, o perioada in care marii
proprietari de pamant se preocupau sa asigure o forta de munca numeroasa necesara unei agriculturi
nu de subzistenta, ci orientata catre formele incipiente ale economiei de piata de tip modern. In
aceasta perioada, taranii autohtoni aflati in relatie de « serbie » (servaj) au trecut printr-o deteriorare
a statutului lor, devenind din ce in ce mai dependenti de proprietarii de pamant, pana la punctul de a
fi de asemenea tratati, in unele situatii, ca « robi ». Sate de tarani romani dependenti au fost de
asemenea, schimbate, cumparate si vandute. Taranii erau legati in mod colectiv, solidar sau
« devalmas » de pamantul « mosiei » lor (adica al mostenirii lor, transmisa genealogic) si de aceea
nu era posibil pentru un proprietar sa-i separe pe tarani si familiile lor de pamantul pe care il lucrau.
In contrast, grupurile de romi (indivizi si familii) erau legati de persoana proprietarului. Acesta este
un alt fapt care explica de ce servitutea prin care au trecut grupurile de romi era mult mai puternica,
apropiindu-se, treptat, de robie.

Dar acest proces de inrobire graduala a afectat in grade diferite diversele categorii sau grupuri
ocupationale de romi. De exemplu, “tiganii domnesti” , adica romii aflati in registrul fiscal al Principilor,
erau mult mai liberi decat « tiganii manastiresti » sau cei « boieresti ». De asemenea, « tiganii
manastirilor » erau tratati si exploatati mai rau decat « tiganii boieresti », pentru ca manastirile aveau
mai putini tarani localnici care sa le lucreze campurile. Printre « tiganii boierilor », cei care lucrau in
agricultura, asa-zisii «  tiganii de camp » aveau o viata mai grea decat « tiganii de curte », cei care
realizau felurite lucrari legate de gospodaria si de viata cotidiana a proprietarilor. Printre cei din ultima
categorie erau multi mestesugari, care erau in general mai bine tratati. Un mare numar de romi traiau
in orase, avand de aceea acces mai usor la resursele urbane, decat populatia care traia in zonele
rurale. Numeroase grupuri de romi au devenit sedentare prin forta robiei, cu toate ca cea mai mare
parte a lor, mai ales « tiganii domensti », si-au pastrat viata nomada. Toate aceste diferente au
influentat semnificativ dinamica sociala si culturala a diverselor grupuri de romi. Ceea ce este iesit din
comun in cazul istoriei romilor in Principate Romane este faptul ca, in ciuda grelelor conditii de viata,
ei au reusit sa mentina, sa reproduca si sa imbogateasca mostenirea lor culturala si identitatea
distincta. De aceea multi dintre romii din Romania de azi, descendentii fostilor robi, au obiceiuri
culturale si viata comunitara distincte, ca si o puternica identificare ca romi. Dar, desigur, sunt variatii
de la grup la grup in ceea ce priveste obiceiurile culturale distincte si intensitatea identificarii lor ca
romi. O parte a acestor variatii poate fi atribuita experientei stramosilor lor ca romi, despre care am
vorbit pe scurt mai inainte.

Putem acum sa rezumam cateva concluzii ale argumentelor prezentate pana acum. Contrar anumitor
teorii cu privire la originea robiei romilor in Principatele Romane, consider ca grupurile de romi au
venit de timpuriu in Principatele Romane printr-o migratie spontana, ca mestesugari nomazi si
comercianti. Cand au ajuns pe aceste meleaguri, ei erau oameni liberi si si-au pastrat statutul de
oameni liberi sau un statut de dependenta limitata cam 150 – 200 de ani dupa sosirea lor in
Principatele Romane. « Caderea lor in robie » a fost un proces gradual de transformare inceata a
dependentei fiscale initial limitate a romilor fata de Principii romani intr-o dependenta personala
nelimitata fata de marii proprietari de pamant, manastiri si boieri. Formal vorbind, intregul proces de
inrobire al romilor a fost un abuz al proprietarilor de pamant, fara nici o baza legala sau
imputernicire; o practica repetata, un abuz permanent intarit a devenit cu incetul o situatie “de fapt”,
un fel de “obicei al pamantului”. Mult mai tarziu, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului
al XIX-lea, acest obicei a fost « scris » si transcris in “Codul Robiei” reprezentat de Codurile de legi
oranduite de domnii fanarioti, Mavrocordat, Caragea, Callimach, indeosebi si reluate, partial, in
Regulamentele organice, interpretarea sa depinzand de interesele proprietarilor.

Cauzele robiei romilor rezida din pozitia lor ca grup strain, « venetic », care a patruns intr-o societate
de tip agrar organizata pe dreptul de proprietate in devalmasie a pamantului, exercitat de
« pamanteni », baza economica a ceea ce mai tarziu a devenit « cetatenia » in statul roman modern.
Accesul mediat la proprietatea pamantului, mediat prin comunitatea genealogica (reala sau fictiva) a
satului devalmas i-a impiedicat pe romi, ca si pe alti straini, sa aiba propria lor parcela de pamant,
conditia de libertate si dreptul la “cetatenie” completa si drepturi civile in formele statale incipiente sau
mature ale Principatelor romane.

Aceste fapte specifice organizarii sociale de pe teritoriile romanesti au fost combinate cu resursele
generate de aptitudinile si ocupatiile specifice ale romilor - prelucrarea metalelor, a lemnului, cautarea
aurului in nisipul raurilor, muzica, forta de munca propriu-zisa, resurse valorificate in mod special intr-
o societate cu o agricultura inapoiata din punct de vedere tehnologic. Solutia pentru pastrarea
aptitudinilor romilor si a fortei de munca, din ce in ce mai necesare atunci cand economia agrara
romana s-a orientat spre o economie de piata, a fost mentinerea romilor intr-o dependenta personala
asemanatoare care a evoluat, treptat, spre robie. In societatea romana medievala diviziunea sociala a
muncii se interfera cu o diviziune etnica a muncii, a statutului si privilegiilor. Intr-o astfel de societate,
ceea ce erau atributele cultural-etnice ale romilor au devenit sursele rolului lor economic si mai tarziu,
ale statutului de subordonare social-juridica. Numele lor etnic peiorativ tigan - adus sub forma de
“atingani” din teritoriile de la sudul Dunarii - a ajuns sa dobandeasca, in acest proces, semnificatia
sociala de rob (sclav), o categorie subordonata, asadar inferioara pe scara ierarhiei sociale. Ceva
similar era adevarat si pentru serbii localnici al caror nume etnic “ruman” denumea, in Tara
Romaneasca, pe taranii dependenti, lipsiti de pamant, in timp ce clasa care detinea pamant, din
acelasi pachet etnic, se identifica cu elita politica straina, cu turcii sau cu functionarii lor cosmopoliti,
grecii. Mai tarziu, numele de “ruman” s-a transformat in apelativul etnic-national de « roman », cu
derivatele sale.

Urmand directia argumentelor mentionate anterior este mai usor de inteles ca robia romilor in
Principatele Romane era un fenomen mai curand exceptional, daca tinem cont de istoria romilor in alte
tari. Dar era aproximativ „normal” tinand cont de imprejurarile economice, politice si culturale ale
Principatelor Romane, in care diferitele forme de dependenta personala si sociala ale categoriilor
sociale existente reprezentau o regula. Mai mult chiar, dependenta politica a Principatelor romane de
Imperiul Otoman si mai tarziu de Imperiul Rusiei tariste explica, printre alti factori, mentinerea, in
aceste tari, a structurilor sociale feudale – incluzand robia romilor, pana tarziu, la mijlocul secolului al
XIX-lea.

Separat de aceste imprejurari particulare, unice, robia romilor in Principatele romane pare sa fie
numai un capitol in lunga istorie a suferintelor si discriminarii poporului rom de-a lungul intregii sale
istorii in Europa moderna. Grupurile de romi din alte tari europene nu erau vandute si cumparate cum
erau rudele lor din Principatele Romane, dar erau expuse prejudecatilor etnice si discriminarii,
hartuielilor, expulzarilor, pedepselor crude si chiar exterminarii colective. „Pilonii” Europei medievale –
Biserica Catolica, breslele, aristocratii feudali se temeau deopotriva si ii dispretuiau pe romi si au dus o
politica permanenta de izolare si marginalizare a lor, in diverse tari. Programele „iluministe” pentru
„civilizarea” fortata a romilor, concepute si aplicate de Maria Tereza si Josif al II-lea, de Carol al V-lea
sau Caterina au avut aceleasi efecte ca si sedentizarea fortata prin inrobire a grupurilor masive de
romi din Principatele Romane.

Dupa cum am evidentiat deja, in timp ce romii erau inrobi-i din cauza aptitudinilor lor si a fortei de
munca necesare in Principatele Romane ramase in urma din punct de vedere economic si tehnologic,
alte grupuri de romi au fost marginalizate si stigmatizate ca vagabonzi, nomazi si „paraziti” in tarile
vest-europene, exact din cauza aptitudinilor lor si a fortei de munca, care nu erau necesare in
societatile si economiile occidentale mai avansate tehnologic si orientate deja catre capitalism.

Cu toate acestea, intr-un cadru comparativ mai larg, institutia robiei nu a fost unica in Principatele
romane. Robia a inflorit in ultima perioada a Imperiului Bizantin pana la sfarsitul secolului al XIII-lea.
In Imperiul Otoman, prosperul comert cu sclavi a continuat pana aproape de sfarsitul secolului XIX. Un
comert cu sclavi similar pe Marea Neagra si Mediterana faceau si orasele italiene, spaniole si
portugheze, cu sclavi provenind din Europa de Est, pastrand o vie “traditie” europeana care a explodat
mai tarziu in forma comertului trans-oceanic cu sclavi africani catre cele doua Americi. In final, toata
taranimea Rusiei a fost intr-o situatie similara robiei pana pe la 1865.

Avand toate aceste fapte in minte, nu este de mirare ca migrantii romi au devenit subordonati in
Principatele Romane care au mostenit destul de multe din institutiile bizantine si ale tarilor din
imprejurimi. Departe de a “mosteni” robia din istoria lor trecuta indiana, migrantii romi in secolele al
XIII-lea - al XV-lea, in Europa de Est au cazut intr-un model de “pura” extractie europeana, de
recrutare a muncii prin inrobire fortata (sa nu uitam ca au existat si forme de inrobire voluntara, prin
contract, asa cum arata A.Gebora in lucrarea sa despre « Robia in Transilvania ») si prin discriminare
culturala, institutii pre-existente, ca practici sociale si ca institutii de drept, in raport cu migratia
economica a romilor.

Robia romilor in Principatele Romane in timpul secolelor XVI-XIX si statutul lor de subordonati in alte
tari est-europene erau doar variante ale sistemului generalizat de “munca fortata pentru recolte”
(“forced cash labour”) si de a “doua robie”, specifice acestor regiuni ca si altor regiuni din lume care
erau incorporate ca economii si societati “periferice” in cadrul “sistemului mondial capitalist” in
expansiune (Immanuel Wallerstein).

Considerata ca atare, robia romilor in Principatele Romane apare ca un capitol in plus in lunga istorie a
asupririi si robiei, din epoca “clasica” pana la “robia moderna” practicata in America si in Indiile de
Vest. De asemenea, emanciparea romilor din robie in secolul XIX apare ca parte a miscarii mai largi,
internationale, de abolire a sclaviei. Aceasta miscare a schimbat viata si istoria milioanelor de oameni
in lume si a pregatit terenul pentru luptele lor in viitor pentru afirmare etnica si pentru drepturi civice.

Consider ca este bine sa facem astfel de analize comparative pentru a descoperi si expune punctele
comune dintre istoria romilor si a altor popoare intr-o lume care, de asemenea, s-a transformat
dinspre felurite statut-uri de dependente personale, imbinate in ierarhiile specifice lumii feudale sau
capitalismului american – incluzand si felurite forme de sclavie/robie, catre statutul de cetatenie si
acces egal la drepturi, specific lumii moderne si indeosebi celei de azi (cel putin, in sfera idologiei).

Romii de astazi din Romania au dezvoltat o mobilitate sociala deosebita, in timp ce si-au pastrat
elementele culturale distinctive si constiinta etnica. Lectia primita de la strabunii lor robi a fost aceea a
unei opozitii continue impotriva oricarui abuz, subordonare sau discriminare. Descendentii fostilor robi
s-au alaturat acum miscarii internationale a romilor pentru afirmarea culturii lor proprii, a limbii
romani si a accesului egal la drepturile civice intr-o lume care continua sa reproduca elemente de
subordonare sociala si discriminare culturala mostenite din multiplele istorii sociale locale bazate pe
dependente si ierarhii de grup.

II. Gandirea 'abolitionista' a generatiei de la 1848. Desfiintarea robiei romilor:' o zi de

serbare pentru patrie'

Dainuind aproape cinci secole ca relatie juridica si sociala, robia romilor patrunsese adanc in ordinea
sociala feudala din cele doua Principate, in relatiile economice si in structurile administrativ-juridice, in
viata cotidiana si in mentalitatea proprietarilor de robi, a romilor insisi (ca « tigani ») si a celorlale
categorii sociale.

Fiind strans legata de problemele mai generale ale societatii feudale si ale privilegiilor proprietarilor de
pamant, de serbi si de « tigani », robia romilor era greu de inlaturat dintr-o data. De aceea
desfiintarea robiei a luat caracterul unui anevoios proces politic, constituit dintr-o succesiune de
evenimente si actiuni, direct sau indirect legate de robia propriu-zisa. Acest proces s-a desfasurat
treptat, sinous, pe durata a mai bine de trei decenii, inregistrand framantarile politice, contradictiile
sociale si schimbarile de ansamblu ale societatii romanesti din Principatele romanesti in decursul
acestei perioade.

La 8/20 Februarie 1856, Divanul obstesc al Tarii Romanesti vota o lege care declara ca „Robia se
desfiinteaza” in intregul Principat, dupa ce la 10/22 Decembrie 1855 o lege Similara din Moldova
proclama in preambulul ei ca: „Robia se desfiinteaza pentru totdeauna din principatul Moldovei, toti
acei care vor calca pamantul Moldovei sunt oameni liberi”.

Se consfintea astfel juridic incheierea unui indelung proces, dintre momentele caruia amintim:

 reglementarea juridica a robiei prin asezamintele juridice de la sfarsitul secolului XVIII si prin
codurile Caragea (1817) si Calimah (1818);
 eliberarea robilor particulari de catre unii boieri liberali: C.Conachi, in 1826, in Moldova[1], I.
Campineanu, in 1834, in Tara Romaneasca, E. Balaceanu, in Tara Romaneasca, in
cadrul „falansterului de la Scaieni” organizat intre 1835-1836, sub inspiratia lui Th.Diamand;
 actiunile intreprinse in Tara Romaneasca, in anii 1833-1840, de catre domnitor si administratia
statului, in baza prevederilor Regulamentului Organic, pentru 'colonizarea' robilor statului pe
mosiile boieresti ca lucratori agricoli si eliberarea lor in 1847, in Tara Romaneasca;
  instituirea, in ambele Principate, a unor fonduri bugetare pentru „rascumpararea” si eliberarea
de catre stat a robilor particulari („tiganii boieresti”) in cazurile de vanzare a acestora;
 desfiintarea institutiei robilor proprietari ai boierilor (particularilor) in Tara Romaneasca in
cursul revolutiei de la 1848, reintrodusa insa dupa inlaturarea guvernului revolutionar
provizoriu prin interventia armatei straine;
 eliberarea robilor particulari, cu despagubirea proprietarilor, prin Legiuirile din 1855 si 1856, in
Moldova si in Tara Romaneasca.

Fiecare dintre momentele acestui dificil proces al dezrobirii a facilitat precizarea programului politic al
generatiei care a infaptuit revolutia de la 1848, Unirea celor doua Principate si dobandirea
independentei Romaniei la 1877 / 78. Desfiintarea robiei romilor a devenit astfel o parte componenta
a vastului program de transformare a societatii, de democratizare a institutiilor ei, de modernizare a
mentalitatilor si a spiritului public din cele doua Principate.