RADIODIAGNOSTICUL

PARODONTOPATIILOR MARGINALE
 Parodonţiul marginal - complex anatomic ce asigură
legătura morfofuncţională a dintelui în maxilar - este
format din: gingie, ligamentul alveolodentar, cementul
radicular şi osul alveolar.
 Îmbolnăvirile parodonţiului marginal, ca urmare a unor
cauze diverse - septice, mecanice (traumatice), toxice,
iritative - se pot prezenta sub formă de gingivite şi
parodontite superficiale. În aceste cazuri, afectarea osului
este redusă, fiind numai rezultatul hiperemiei locale, ceea
ce determină un discret grad de demineralizare.
 Fuga sărurilor minerale din os de peste 30% capătă imagine
radiologică, demineralizările discrete, sub 30%, neputând
fi depistate.
 În cazul parodontopatiilor superficiale, deşi există o
oarecare interesare a osului, aceasta nu poate fi
diagnosticată radiologic.
 Cu o mare frecvenţă se întâlnesc însă
parodontopatiile marginale profunde evolutive, cu o
componentă predominent inflamatorie, sau
distrofice, care sunt determinate de factori generali,
sau de o predispoziţie transmisă genetic. De cele mai
multe ori cele două forme coexistă, cu predominenţa
unuia sau a celuilalt tip lezional, fiind adesea foarte
greu de încadrat afecţiunea într-un anumit tip
cauzal.
 Examenul radiologic:
 - permite depistarea unei leziuni osoase marginale în stadiu
incipient,
 - precizează tipul
 - este util în descoperirea unor spine iritative: prezenţa
tartrului, obturaţiile coronare debordante, prezenţa de carii cu
margini rugoase la nivelul coletului, etc.
 - furnizează date utile în ceea ce priveşte stadiul evolutiv al
afecţiunii, indicaţiile terapeutice şi atitudinea faţă de dinţi, cât şi în
ceea ce priveşte evoluţia şi rezultatele tratamentelor efectuate.
 - dă indicaţii obiective privind forma pe care o îmbracă
demineralizarea şi osteoliza, precum şi progresiunea sa.
 Oferă date privind structura osului învecinat, cu eventualele
caracteristici ale sistemului trabecular, arătând starea
constituţională a osului şi modificările sale pe fondul căreia se
dezvoltă parodontopat
 LEZIUNI INCIPIENTE
 a. Halistereza marginală
 RADIOGRAFIC:
 - discretă osteoporoză a septurilor osoase interdentare şi prezenţa
de vase nutritive turgescente;
– este ecoul osos profund a1 unei parodontite superficiale.

– Congestia gingivală determină prin vascularizaţia osoasă marginală

(vasele apicale, vasele perforante) o hiperemie subiacentă a septurilor
osoase interdentare. Aceasta produce fuga sărurilor minerale, îngustarea
trabeculelor osoase spongioase şi de aici o radiotransparenţă crescută.
– Vasele nutritive devin turgescente, îşi sapă în os tuneluri mai voluminoase,
care devin vizibile radiografic sub forma unor transparenţe liniare
verticale, la nivelul septurilor interdentare, ce se anastomozeză între ele.
 Cât timp ţesutul conjunctiv endoosos îşi păstrează caracterele
specifice, osul demineralizat parţial se poate remineraliza, îşi
recapătă aspectul normal mineralizat după dispariţia factorilor
patogenici, dar cu o posibilă modificare a structurii.
Ochiurile spongioase se lărgesc şi au un aspect mai
rudimentar. Acest aspect este numit de unii autori “juvenilizare”,
termen întrebuinţat pentru a defini o structură de curând construită
pe un fond osos vechi.
Halistereza marginală poate însoţi atât leziunile
incipiente cât şi cele avansate de parodontită marginală.
Este un fenomen reversibil şi durează atâta timp cât
procesul inflamator este prezent.
În lipsa vaselor nutritive turgescente şi eventual a unei
radiografii anterioare - element de comparare, diagnosticul unei
halistereze discrete este foarte dificil şi cere multă experienţă din
partea examinatorului.
 LEZIUNI INCIPIENTE

b. Triangulaţia marginală
- constă în lărgirea limbusului aIveolar care se
îndepărtează în jurul coletului formând un mic crater
circular între limbus şi cementul radicular. Acest crater se
formează după dispariţia laminei dura de la nivelul
limbusului, prin înlocuirea ei cu ţesut de granulaţie.
- Radiologic: triunghiuri radiotransparente, cu baza spre
coroană şi vârful spre apex, localizate la nivelul
aproximal al limbusului alveolar. La nivelul triangulaţiei,
osul spongios comunică direct cu ţesutul de granulaţie
care - pe filmul radiologic - are transparenţa părţilor
moi.
 - Acest tip de leziune este dat, pe lângă demineralizare, şi de
un proces de osteoclazie, care determină dispariţia ireversibilă a
structurii osoase.
- Examenul radiologic permite şi depistarea eventualilor
factori etiologici, cum ar fi:
- vecinătatea unei carii,
- prezenţa tartrului,
- obturaţiile coronare debordante,
- coroane de înveliş neadaptate corect etc.
 LEZIUNI INCIPIENTE

 c. Ciupirea de sept reprezintă un alt tip de

parodontită marginală cronică profundă incipientă.
 În mod normal, spongioasa nu trebuie să comunice
direct cu părţile moi înconjurătoare. Peste tot, între
osul spongios şi părţile moi există o delimitare formată
din os compact. În funcţie de solicitările mecanice,
această lama de os compact poate să fie groasă,
formând compacta osoasă sau subţire, corticala osoasă.
 Leziunile avansate

 Examenul radiografic evidenţiază:

 gradul de resorbţie osoasă marginală,
 tipul de resorbţie
 localizarea exactă.
 În cazul leziunilor avansate coexistă atât demineralizarea cât şi
osteoliza, urmând ca pe film să se precizeze care din cele două forme
de distrugere osoasă predomină.
 Dacă resorbţia septurilor este paralelă cu linia ce uneşte punctele
joncţiunii amelodentinare este vorba de forma orizontală. Această
formă de resorbţie este predominant produsă prin osteoclazie şi, în
majoritatea cazurilor, reprezintă o atrofie distrofică. Ea interesează
grupe mari de dinţi sau arcade întregi (parodontoză). Datorită
osteoclaziei, resorbţia septurilor apare radiografic net delimitată,
dar fără prezenţa de corticală osoasă la limita de demarcare dintre
osul spongios şi mucoasa gingivală.
 Parodontopatiile marginale de aspect vertical sunt
rezultatul predominant al fenomenului de demineralizare
şi alterarea ţesutului conjunctiv osos şi trecerea lui în
ţesut de granulaţie.
 În jurul dinţilor interesaţi apare pe radiografie aspectul
de “pâlnie”, “chiuvetă” sau “în scară”, cu distrugera
laminei dura. Pungile osoase pot fi parţiale sau totale,
înconjurând rădăcina împreună cu segmentul apical
(parodontopatie totală), în care imaginea radiologică
arată o liză osoasă completă, rădăcina plutind într-un
halou de radiotransparanţă, fără suport osos.
 Aprecierea gradului de activitate a procesului distructiv osos se
face prin compararea unor radiografii efectuate la intervale de 6-8
luni.
Se pot obţine informaţii despre activitatea procesului distructiv
osos şi pe o singură radiografie urmărind netitatea conturului osos.
Un contur difuz, anfractuos, neregulat, cu demineralizarea
ţesutului osos spongios subiacent şi cu apariţia de amprente de vase
turgescenţe sugerează prezenţa unui proces activ, evolutiv.
 Un contur net, cu lamelele osului spongios bine
mineralizate, denotă un proces lent.
Prezenţa condensărilor osoase la limita de demarcaţie a
distrugerilor septale, cu o suprafaţa regulată, chiar dacă aceasta
nu reprezintă o adevărată corticală osoasă, sugerează o
stabilizare a procesului distructiv osos, ceea ce numim clinic o
vindecare a parodontopatiei marginale.
 Radiografiile seriate, la intervale de 6-8 luni, sunt utile şi pentru aprecierea
rezultatului unui tratament aplicat leziunilor osoase. Nu este vorba nici de
regenerarea septurilor parţial distruse, (acest fapt nu este posibil la nivelul metodelor
terapeutice cunoscute în prezent), ci doar de stabilizarea procesului şi de apariţia
unei lamina dura la nivelul de demarcaţie dintre osul spongios şi părţile moi.
În aprecierea corectă a adâncimii pungilor şi pâlniilor parodontale, precum şi a
gradului de resorbţie osoasă marginală, o importanţă deosebită o are tehnica de
efectuare a radiografiilor. O înclinare diferită în plan vertical a fasciculului de
radiaţii poate falsifica adâncimea resorbţiei osoase marginale şi poate crea impresia
optimistă a refacerii osoase. De asemenea, gradul de mineralizare poate fi falsificat
pe imaginea radiografică printr-o uşoară subexpunere sau subdevelopare, creându-se
pe filmele insuficient penetrate sau înnegrite, aceeaşi impresie fals optimistă de
revenire a sărurilor minerale, de vindecare osoasă.
Este necesar a compara radiografii efectuate pe acelaşi tip de filme, cu
aceeaşi tehnică, expunere şi developare.
 Pentru examenul radiologic al parodonţiului se indică:
În formele incipiente:
- radiografia în incidenţa interproximală cu film cu aripioare
Bitewing;
- radiografia în incidenţe retroalveolare ( pe grupe de dinţi);
- radiografii retroalveolare, folosind un suport special de film
pentru corectarea înclinării fasciculului de radiaţii ( filme paralele
cu axul dinţilor);
- radiografii panoramice;
În formele evoluate:
- radiografii retroalveolare pe grupe de dinţi;
- ortopantomografii;
- radiografii panoramice;
- stereoradiografii;
- pangrafii dentare.