CZU

Autori
Aliona Mereuţă, Eduard Coropceanu

Recenzenţi:

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

INSTRUIRE ACTIVĂ ÎN BAZA EXPERIMENTULUI CHIMIC
/Aliona Mereuţă, Eduard Coropceanu;
Univ. AM.,
. – Ch.: Centrul editorial Art Poligraf”, 2012. – ??? p.
Bibliogr. p. ???-??? (??? tit.)
ISBN
??? ex.

Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei

ISBN

2
 CUPRINS

Cuprins ................................................................................................................ 3
PROLOG............................................................................................................. 5
BATISTA CAMELEON ................................................................................ 8
LICĂRIRI SUB APĂ ..................................................................................... 8
LICĂRIRI PLUTITOARE ............................................................................. 8
PEISAJ PRIMĂVĂRATIC ............................................................................ 9
TOAMNA AURIE .......................................................................................... 9
PEISAJ POLAR .............................................................................................. 9
FLACĂRA VERDE ..................................................................................... 10
OBŢINEREA „AURULUI” ......................................................................... 10
PĂDUREA DE ARGINT ............................................................................. 11
„ARGINTAREA” MONEDELOR DE CUPRU .......................................... 11
NICHELAREA OBIECTELOR METALICE.............................................. 11
BULE DE SĂPUN........................................................................................ 12
DE CE SĂPUNUL NU FACE SPUMĂ? ..................................................... 12
OUL CARE SE CUFUNDĂ ........................................................................ 12
PERIPEŢIILE ALUMINIULUI ................................................................... 13
STICLA CARE ÎMPUŞCĂ .......................................................................... 14
ARMONICA CHIMICĂ .............................................................................. 14
TUFELE COLORATE FEROCIANICE...................................................... 14
„LIVADA CHIMICĂ” CU FRUNZE GALBENE ŞI AURII ..................... 15
ACVARIUMUL CHIMIC ............................................................................ 16
FOCURILE BENGALE ............................................................................... 16
SPECTRUL CHIMIC ................................................................................... 17
SEMAFORUL CHIMIC ............................................................................... 18
REACŢII COLORATE ................................................................................ 18
CURCUBEUL .............................................................................................. 19
ECHILIBRU ................................................................................................. 20
OBŢINEREA PRAFULUI DE PUŞCĂ ...................................................... 20
„VULCAN” LA DOMICILIU ..................................................................... 21
PLOAIE DE STELE ..................................................................................... 21
TABLOUL MAGIC ..................................................................................... 22
FALSIFICAREA MONEDELOR ................................................................ 22
FUM FĂRĂ FOC (HCL + NH3) .................................................................. 23
ÎNVERZIREA LEULUI ............................................................................... 23
CHIRURGIA MISTERIOASĂ .................................................................... 23
VIN DIN APĂ .............................................................................................. 24
LAPTE DIN APĂ ......................................................................................... 24
NORUL DIN BALON .................................................................................. 24
CERNEALA SIMPATICĂ .......................................................................... 25
CERNEALĂ PENTRU A SCRIE PE ZINC ................................................ 26
PRECIPITATUL–FANTOMĂ..................................................................... 26
3
 MISTERUL MÂINILOR NEGRE ............................................................... 27
TEST PENTRU ŞOFERI (LA ALCOOL ETILIC) ..................................... 27
APRINDEREA RUGULUI FĂRĂ CHIBRITURI ...................................... 27
AMESTEC AUTOINFLAMABIL ............................................................... 28
LICHIDUL AUTOINFLAMABIL ............................................................... 28
COMBUSTIA ZAHAROZEI ....................................................................... 29
CARBONIZAREA ZAHĂRULUI ............................................................... 29
ŞARPELE-FARAON ................................................................................... 30
BANCNOTA ÎN FLĂCĂRI ......................................................................... 30
PREPARAREA PARFUMULUI ÎN LABORATOR .................................. 30
ACOPERIRE CU PELICULĂ POLIMERICĂ............................................ 31
OBŢINEREA MOMENTANĂ A GHEŢII .................................................. 31
ÎNTĂRIREA LICHIDULUI ......................................................................... 31
FLĂCĂRI DE DIFERITE CULORI ............................................................ 31
BIBLIOGRAFIE:.............................................................................................. 33

4
 PROLOG

Una dintre sarcinile principale ale civilizaţiei este de a-l învăţa pe om să

gândească.

(T. Edison)

Evoluţia progresului tehnico-ştiinţific în mod direct influenţează dezvoltarea

metodologiei didactice prin ritmul în creştere al acumulării cunoştinţelor, apariţia
tehnologiilor sofisticate, schimbarea naturii raporturilor între membrii societăţii,
diversificarea modalităţilor de comunicare, necesitatea dezvoltării unor persoane
capabile să intervină în situaţii ce necesită soluţionare prin metode netriviale,
cultivarea capacităţilor de autoinstruire etc.
Pentru a corespunde exigenţelor contemporane ale procesului educaţional e
necesar ca metodologia instruirii să poarte un caracter motivaţional intrinsec.
Motivaţiei ca reper temeinic al activităţilor de învăţare, îi revine un rol important în
dobândirea cunoştinţelor, în dezvoltarea preocupărilor şi sporirea atenţiei individului.
Trezirea interesului elevului pentru instruire este un proces care implică în activitatea
profesorului utilizarea diferitor forme de organizare a lecţiei, echilibrare bună a
etapelor ei pentru obţinerea potenţialului corespunzător temelor, a modulelor
manualului, a disciplinei în întregime şi a aspectelor utile pentru viitorul elevului.
Idealul procesului de instruire este formarea unei personalităţi multilateral
dezvoltate, capabile să aplice creativ cunoştinţele în practică, să elaboreze în baza
informaţiilor şi modelelor disponibile materiale noi, superioare celor anterior
cunoscute, aplicând tehnologii avansate cu consum minim de energie şi randament
înalt al produselor finale. Aceasta este calea educaţiei în stil inovativ, care poate da
societăţii personalităţi cu calităţi neordinare, cu un punct de vedere individual,
capabile să lărgească orizonturile analizei unei probleme, să o trateze în alt context,
să introducă alte date şi să găsească alte soluţii.
Un promotor al instruirii active a elevilor în domeniul ştiinţelor (biologie,
chimie, fizică) în baza experienţelor ce creează situaţii de problematizare este
proiectul 511275-TEMPUS-1-2010-1-GE-TEMPUS-JPCR „SALiS” (Student Active
Learning in Science), desfăşurat în cadrul consorţiumului universitar internaţional cu
participarea Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a Institutului de Ştiinţe
ale Educaţiei din Republica Moldova.

5
 EXPERIMENTUL DEMONSTRATIV – METODĂ EFICIENTĂ
ÎN MOTIVAREA PENTRU INSTRUIRE

Metodologia didactică contemporană este caracterizată de modificarea

fundamentală a principiilor ce stau la baza organizării procesului instructiv–
educaţional. Dacă încă în sec. XX sarcina principală a sistemului de învăţământ era
axată pe domeniul cognitiv şi se baza pe necesitatea acumulării volumului de
cunoştinţe, apoi în ultimele decenii ale aceluiaşi secol accentul se plasează pe
dezvoltarea abilităţilor practice, apoi la începutul sec. XXI o atenţie deosebită se
acordă dezvoltării capacităţilor inovaţionale în baza acestor două componente.
Anume formarea competenţelor de autoinstruire, gândire critică şi novatoare este
premisa dezvoltării unei personalităţi creatoare, capabile să elaboreze soluţii pentru
situaţii neordinare, noi materiale, instalaţii etc. – necesitate primordială a societăţii
viitorului. Organizarea învăţământului în stil productiv, diversificarea metodologiei
didactice şi conştientizarea aplicabilităţii cunoştinţelor acumulate în practică şi
activitatea cotidiană este o garanţie a însuşirii conştiente şi active a materiei de către
elevi. Numai prin includerea elevilor în activitatea independentă de căutare şi
rezolvare a problemelor se poate dezvolta la ei capacităţi creatoare, priceperi de a
gândi creativ. În cadrul instruirii problematizate este important că elevii încearcă
independent a face un anumit lucru, adică participă activ, creator la realizarea unui
proces. Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor de-a gata, ci sunt
obţinute prin efort propriu. Situaţia-problemă este de obicei definită ca un conflict
care se declanşează între datele vechi şi datele noi pe care le primeşte elevul şi care
par să le contrazică pe primele. Contradicţia poate apărea între teorie şi aspectele
practice, între general şi un caz particular, între experienţa empirică şi cunoştinţele
ştiinţifice etc. Se creează astfel o stare de tensiune psihică, de neclaritate, de
curiozitate, care declanşează activitatea de cunoaştere, de rezolvare a problemei, prin
înaintarea ipotezelor, verificarea lor şi formularea unor concluzii.
Aplicarea cunoştinţelor teoretice în probleme practice reprezintă unul dintre
principalele scopuri ale instruirii. Procesul cunoaşterii nu este complet decât după ce
are loc verificarea în practică a celor studiate. Importanţa cunoştinţelor teoretice
acumulate este conştientizată pe deplin doar la aplicarea în practică a lor. Paralel,
unele legităţi teoretice se consolidează în mod raţional, fiind asociate cu unele
fenomene observate în practică sau în baza unor concluzii privind oarecare
experimente.
Experimentul de laborator, ca activitate ştiinţifică de cercetare, este o metodă
fundamentală în predarea-învăţarea ştiinţelor naturii. Experimentul de laborator este
metoda euristică de organizare şi realizare a activităţilor practice pentru deducerea
informaţiilor teoretice, concretizarea, verificarea, aprofundarea şi consolidarea
cunoştinţelor şi deprinderilor psiho-motorii în perspectiva pregătirii elevilor pentru
integrarea socio-profesională. A experimenta înseamnă a-i pune pe elevi în situaţia de
a concepe şi practica ei înşişi un anumit gen de operaţii cu scopul de a observa, a
studia, a dovedi, a verifica, a măsura rezultatele. E o provocare intenţionată a unui

6
fenomen în condiţii determinate, în scopul observării comportamentului, al cercetării
raporturilor de cauzalitate, al descoperirii legităţilor care-l guvernează, al verificării
unor ipoteze. Chimia fiind o ştiinţă experimentală care îşi găseşte aplicativitatea
practică în încercările de laborator, are la bază experimentul atât ca metodă de
investigaţie ştiinţifică, cât şi ca metodă de învăţare.
Crearea situaţiei, în care elevii lucrează cu substanţe sau aparate, asamblează
instalaţii, analizează diverse momente ale experimentului efectuat, găsesc argumente
în favoarea sau defavoarea ipotezelor propuse plasează elevii într-o situaţie formativă
excepţională, în care se dezvoltă spiritul de observaţie şi gândire a elevilor, se suscită
imaginaţia şi curiozitatea ştiinţifică a elevilor, se formează deprinderea de a organiza
şi urmări un experiment chimic, deprinderea de muncă individuală sau în colectiv,
ajută elevii să însuşească metodele ştiinţifice de cercetare şi prin aceasta apropie
organizarea procesului de învăţământ de specificul cercetării ştiinţifice, sporesc
interesul şi seriozitatea cu care elevii îşi desfăşoară activitatea.
Utilizarea experimentului trezeşte curiozitatea elevilor pentru fenomenele care
se produc, generează întrebări privind cauzele efectelor produse şi inconştient
antrenează elevii în procesul de instruire. Profesorul trebuie să simtă unde şi când
este raţional de realizat experienţe, cine şi cum să le pregătească şi demonstreze (este
o cale foarte eficientă de atragere în activităţi a elevilor „rebeli” care opun rezistenţă
eforturilor profesorului de a-i încadra pe căi obişnuite în activităţi didactice, precum
şi a celor timizi). De aceea, profesorul trebuie să recurgă la ajutorul elevilor pentru
demonstrarea experienţelor cu efect impresionant (pe această cale poate fi atras
liderul neformal al colectivului în sprijinul profesorului; demonstrarea de către el a
acestor experienţe sporeşte autoritatea lui în colectiv şi îl fac să se apropie de
profesor; la rândul său, el aduce după sine un grup de elevi, care-l urmează
comportamental).
Reprezentările căpătate în urma lucrărilor de laborator sunt reţinute trainic în
memoria elevilor, deoarece acestea nu sunt comunicate de profesor de-a gata, şi nici
citite din manual, dar sunt obţinute prin munca individuală, independentă a elevilor,
pentru care în timpul lucrării de laborator se rezervă cea mai mare parte din timp. În
această privinţă lucrările de laborator au o prioritate faţă de celelalte forme de
instruire şi o importanţă deosebit de mare. Lecţiile de laborator îi învaţă pe elevi să
efectueze un experiment, să ducă munca până la obţinerea unui anumit rezultat, să
facă nişte concluzii în baza celor observate, educă disciplina conştientă a muncii.
Valoarea lucrărilor de laborator constă în multiple avantaje: toţi elevii desfăşoară o
muncă activă, execută lucrări care dau satisfacţie, trezesc uimirea, mirarea şi interesul
pentru cercetare; activitatea desfăşurată permite urmărirea obiectelor şi fenomenelor
mai îndeaproape timp mai îndelungat, fapt care solicită atenţia şi exersează gândirea;
efectuarea unor lucrări cultivă simţul de răspundere, iniţiativa creatoare, grija faţă de
utilajul de laborator şi dorinţa de a lucra mai bine.
Semnele de întrebare care apar în cadrul experimentului chimic trebuie să
devină o forţă motrică pentru analiza logică a fenomenelor produse şi elaborarea unor
explicaţii, concluzii vis-a-vis de cele observate.

7
 În continuare propunem o serie de experienţe la chimie, care pot fi utilizate cu
scopul provocării interesului faţă de disciplină, curiozităţii şi dorinţei de a afla
cauzele care se află la baza fenomenelor produse.

BATISTA CAMELEON

Materiale şi ustensile: Batistă albă din bumbac, CoCl26H2O, apă distilată.

Descrierea experimentului: Într-un pahar cu apă se dizolvă două linguri de
clorură de cobalt (hexahidrat). În soluţia roză obţinută se înmoaie o batistă din
bumbac, care ulterior se usucă (batista se colorează în albastru). Batista albastră se
arată spectatorilor, apoi se strânge în pumn şi se suflă puternic de câteva ori în ea. La
umectare, batista capătă culoare pal-roză. La încălzire clorura de hexaacvocobalt(III)
[Co(H2O)6]Cl2 pierde o parte din apă şi se transformă în [Co(H2O)4]Cl2 de culoare
albastră. La umectare, complexul redobândeşte două molecule de apă şi culoarea
devine roză.

LICĂRIRI SUB APĂ

Materiale şi ustensile: K2SO4, Na2SO4.10H2O, apă distilată fierbinte, vas din

sticlă, baghetă.
Descrierea experimentului: Se amestecă 108 g sulfat de potasiu (K2SO4) şi
100 g sare Glauber (Na2SO4.10H2O) şi se adaugă la agitare, în porţii mici apă distilată
fierbinte până la dizolvarea completă a cristalelor. Soluţia se lasă pentru răcire la
întuneric pentru cristalizarea sării duble Na2SO4.2K2SO4.10H2O. Îndată ce încep să se
formeze cristalele, soluţia începe să scânteieze – la 60°С slab, iar odată cu răcirea
acesteia tot mai puternic. Dacă agităm cu o baghetă cristalele de la fundul vasului,
apar iarăşi scântei. Licăririle sunt cauzate de degajarea energiei în procesul
cristalizării sării duble: 2K2SO4 + Na2SO4.10H2O = Na2SO4.2K2SO4.10H2O.

LICĂRIRI PLUTITOARE

Materiale şi ustensile: Cristalizator, jumătăţi de coji de nucă, soluţii alcoolice

(azotat de stronţiu, clorură de bariu, sare de bucătărie, acid boric, clorură de
litiu, clorură de calciu).
Descrierea experimentului: Într-un cristalizor umplut pe 3/4 cu apă se pun
câteva jumătăţi de coji de nucă. În fiecare coajă se toarnă soluţii alcoolice diferite,
conţinând următoarele substanţe: azotat de stronţiu, clorură de bariu, sare de
bucătărie, acid boric, clorură de litiu, clorură de calciu ş.a.

8
 În soluţii se introduce câte un fitil subţire, care se aprinde. Fiecare fitil va arde cu
o flacără de culoare diferită, datorită căreia se identifică prezenţa substanţei
corespunzătore.

PEISAJ PRIMĂVĂRATIC
Materiale şi ustensile: sulfat de cupru, carbonat de sodiu, apă distilată, pahar.
Descrierea experimentului: Într-un pahar se
dizolvă în apă distilată la încălzire sulfat de cupru
până se obţine o soluţie suprasaturată. În soluţia
filtrată (albastră) se adaugă carbonat de sodiu. În
urma reacţiilor de schimb se formează carbonatul de
cupru insolubil (verde), care la o slabă degajare
gazoasă a dioxidului de carbon va forma nişte
arborescenţe verzi în lichidul albastru (seamănă cu
nişte trunchiuri noduroase, groase, crescute pe stânci
acoperite cu muşchi).

TOAMNA AURIE

Materiale şi ustensile: (NH4)2Cr2O7, Pb(NO3)2, pahar.

Descrierea experimentului: Pe fundul
paharului se plasează cristale de dicromat de amoniu
(NH4)2Cr2O7. Apoi se prepară soluţia de nitrat de
plumb Pb(NO3)2 (25 g la 100 ml apă caldă). După
răcire, soluţia de azotat de plumb se toarnă în
paharul cu dicromat de amoniu. Peste un timp, în
rezultatul reacţiilor între cele două săruri apar
cristale aciforme de dicromat de plumb. Cu timpul în
pahar se formează un peisaj auriu de toamnă.

PEISAJ POLAR

Materiale şi ustensile: azotat de plumb, clorură de amoniu, apă distilată, vas

din sticlă.
Descrierea experimentului: 25 grame de azotat de plumb se dizolvă în 100 ml
apă distilată (dacă apa nu este distilată, soluţia se tulbură) într-un vas mare din sticlă.
Pentru a grăbi dizolvarea, apa se încălzeşte. După ce se răceşte, la soluţie se adaugă

9
clorură de amoniu. Se degajă un gaz. Din toate cristalele clorurii de amoniu vor
izbucni mici rămurele albe ca zăpada, ce vor lua forme variate (arbori, stânci, etc.).
Dacă lichidul începe să se tulbure în timpul experienţei, îl putem limpezi cu o
picătură de acid acetic diluat.
Explicaţie: Clorura de amoniu se dizolvă şi în urma reacţiei de schimb în soluţie
apare clorură de plumb alb. În acelaşi timp, deoarece soluţia este slab acidă, are loc
degajarea amoniacului, care amestecă masa şi contribuie la formarea figurilor în
soluţie.

FLACĂRA VERDE

Materiale şi ustensile: etanol, soluţie saturată de acid ortoboric, capsulă de

porţelan.
Descrierea experimentului: Într-o capsulă de porţelan se
aprinde alcool. El arde cu o flacără aproape incoloră. Când se
termină alcoolul şi se opreşte arderea în capsulă se toarnă 5 ml
etanol şi 0,5 ml soluţie saturată de acid ortoboric H3BO3 şi se
aprinde. Alcoolul arde cu o flacără verde frumoasă.
Explicaţia: acidul ortoboric formează cu etanolul un eter
complicat, care colorează flacăra în culoarea verde:
3С2H5OH+H3BO3=3H2O+(C2H5O)3B.

OBŢINEREA „AURULUI”

Materiale şi ustensile: iodură de potasiu, acetat sau nitrat de plumb, apă,

două pahare termorezistente, balon termorezistent.
Descrierea experimentului: Se prepară
volume egale de soluţie de iodură de potasiu de 3 %
şi acetat de plumb de 4 %. Soluţiile se încălzesc
până la fierbere şi fierbinţi se amestecă într-un
balon. La răcirea amestecului apar cristale aurii de
iodură de plumb, care în apa fierbinte este bine
solubil, iar în cea rece – slab (mai puţin de 0,1 %):
Dimensiunile cristalelor depind de viteza
răcirii amestecului (cu cât mai lent se răceşte, cu atât sunt mai mari cristalele).
Acelaşi efect se poate obţine cu ajutorul nitratului de plumb. La 20 ml soluţie
de nitrat de plumb Pb(NO3)2 cu concentraţia 0,25 mol/l se adaugă 40 ml soluţie de
iodură de potasiu cu concentraţia 0,5 mol/l. Din soluţia obţinută la răcire se formează
„aur” – cristale lucitoare de iodură de plumb:
Pb(NO3)2 + 2KI= PbI2 + 2KNO3.

10
 PĂDUREA DE ARGINT

Materiale şi ustensile: cupru, nitrat de argint.

Descrierea experimentului: În eprubetă se
introduce o bucată de cupru, preventiv curăţită de
grăsimi. Se adaugă puţină soluţie de nitrat de argint
AgNO3 (1:10). Peste câteva ore la suprafaţa cuprului
apar cristale aciforme de argint:
Cu + 2AgNO3=Cu(NO3)2 + 2Ag.

„ARGINTAREA” MONEDELOR DE CUPRU

Materiale şi ustensile: soluţie de azotat de mercur(II), creuzet de porţelan,
monete din cupru.
Descrierea experimentului: Într-un creuzet de
porţelan se toarnă soluţie de 10-15 % azota de
mercur(II) sau altă sare solubilă a mercurului. Cu
ajutorul unei pincete în soluţie se adaugă câteva
monete din cupru, care se ţin în soluţie 20-40
secunde, se scot din soluţie şi se şterg cu un şerveţel.
Monetele din cupru au devenit „de argint”, care după un timp oarecare vor deveni
iarăşi din cupru.

NICHELAREA OBIECTELOR METALICE

Materiale şi ustensile: obiect metalic, soluţie de sodă, soluţie de acid

clorhidric de 50 %, apă, sulfat de nichel hepathidrat.
Descrierea experimentului: Obiectul metalic se curăţă, se
degresează cu soluţie de sodă, se spală în apă, pentru câteva secunde
se cufundă în soluţia de 50 % de acid azotic, apoi se spală cu apă
distilată. Obiectul pregătit se ţine 30-50 minute în soluţie fierbinte
ce conţine la litru de apă 280 g sulfat de nichel heptahidrat şi 100 ml
acid clorhidric concentrat. După obţinerea suprafeţei nichelate
(uniforme şi lucitoare) obiectul se spală cu apă şi se poleieşte cu o
cârpă.

11
 BULE DE SĂPUN

Materiale şi ustensile: Săpun, apă distilată, glicerină, hidrogen.

Descrierea experimentului: Se ştie, că vara
bulele de săpun se lasă în jos, iar în timpul iernii se
ridică în sus. Acest fenomen se explică prin faptul, că
iarna aerul, fiind rece, este mai greu decât cel din
interiorul bulelor. Dacă bulele de săpun sunt umplute
cu hidrogen, ele se ridică la înălţimi mari chiar şi în
cele mai calde zile de vară. Pentru a obţine bule de
săpun de mărimea unui măr mare, se va folosi săpun
absolut pur (5 g). Săpunul se mărunţeşte cu un cuţit
într-un vas în care se toarnă apă distilată (20 g), iar
soluţia obţinută se lasă peste noapte. A doua zi se
adaugă glicerină (5 g) şi se lasă să stea încă o noapte.
Acest amestec poate fi folosit un timp
îndelungat. Pentru experienţă este suficient să avem o
linguriţă de soluţie.
Bulele umplute cu hidrogen, fiind trainice, se ridică în aer până la înălţimea de
200 m şi dispar din vedere.

DE CE SĂPUNUL NU FACE SPUMĂ?

Materiale şi ustensile: Apă cu duritate ridicată, săpun, apă distilată.
Descrierea experimentului: Se pregăteşte din timp apă cu duritate ridicată. Cu
acest scop, se trece prin apa de var un flux de CO2 din aparatul Kipp până când
precipitatul de carbonat de calciu format iniţial se dizolvă:
CaOH 2  CO2  CaCO3   H 2 O
CaCO3  CO2  H 2 O  CaHCO3 2

Se toarnă într-o eprubetă până la jumătate din volum apă distilată, iar în alta –
apă dură. Se pun în ambele eprubete bucăţi egale de săpun. Se agită conţinutul
eprubetelor. În prima apare spumă, iar în a doua nu se formează spumă, pe pereţii ei
depunându-se un precipitat alb.

OUL CARE SE CUFUNDĂ

Materiale şi ustensile: ou, soluţie diluată de acid clorhidric.
Descrierea experimentului: Pentru experienţă se pregăteşte o soluţie diluată de
acid clorhidric în care se cufundă un ou. Iniţial oul, având o densitate mai mare, se
cufundă. În soluţie începe reacţia dintre carbonatul de calciu din coaja oului şi acid,

12
în rezultatul căreia se degajă dioxid de carbon, bulele căruia rămân
la suprafaţa oului şi-l ridică în sus. La suprafaţă bulele se desprind
şi oul coboară iarăşi la fund, apoi iarăşi se ridică. Aceste cufundări
continuă până când se dizolvă coaja oului.
Dacă oul este prea greu, pentru sporirea densităţii, în soluţie
trebuie adăugată puţină sare de bucătărie.

PERIPEŢIILE ALUMINIULUI

Materiale şi ustensile: Lingură de aluminiu, hârtie abrazivă, soluţie de

Hg(NO3)2, apă distilată, hârtie de filtru, СuCl2, HNO3 concentrat, HCl dil.
(1:1).
Descrierea experimentului: Se ia o lingură de
aluminiu, care se curăţă cu hârtie abrazivă cu
granule mărunte, apoi se curăţă de grăsimi,
cufundându-se pe 5-10 min. în acetonă. După
aceasta lingura se cufundă pentru câteva secunde în
soluţie de azotat de hidrargium(II) (100 ml apă
trebuie să conţină 3,3 g Hg(NO 3)2). Lingura se
scoate din soluţie când suprafaţa aluminiului începe
să devină sură. Lingura se spală cu apă distilată şi se
usucă cu hârtie de filtru (umiditatea se îmbibă, dar nu se şterge lingura). Lingura
metalică începe treptat să se transforme în fulgi albi şi în curând din ea rămâne
doar o grămadă de praf.
Explicaţie: Aluminiul este un metal chimic activ. De obicei el este protejat de o
peliculă de oxid la suprafaţă. La prelucrarea mecanică cu hârtia abrazivă se distruge
pelicula de la suprafaţă. În soluţia sării Hg(NO3)2 aluminiul substituie din sare
mercurul. Pe suprafaţa lingurii apare un strat subţire de amalgam de aluminiu (aliaj
al aluminiului cu mercurul). Amalgamul nu protejează suprafaţa metalului şi se
transformă în fulgi de metahidroxid de aluminiu AlO(OH).
În mod asemănător se comportă aluminiul în soluţia acvatică a clorurii de
cupru.
Dacă însă lingura curăţită iniţial cu hârtie abrazivă va fi cufundată în acid
azotic concentrat (care pasivează aluminiul) pentru 5 min şi apoi va fi spălată cu apă
distilată, la suprafaţa ei va apărea o peliculă protectoare. Introducerea lingurii în
soluţie de acid clorhidric diluat (1:1) nu afectează suprafaţa unde s-a format pelicula
după pasivare în acid azotic, însă pe celelalte sectoare are loc reacţia cu formarea
clorurii de aluminiu.

13
 STICLA CARE ÎMPUŞCĂ

Materiale şi ustensile: O sticlă de vin goală, marmură sau cretă, soluţie

diluată de HCl.
Descrierea experimentului: Într-o sticlă de vin (mai bine de şampanie) se pun
câteva bucăţele de marmură sau cretă şi se adaugă soluţie diluată de acid clorhidric.
Apoi sticla se astupă imediat şi din precauţie se înveleşte într-un ştergar. Peste
câteva minute se aude o împuşcătură şi dopul sare în sus, aproape până în tavan.
СаСО3 + 2НСl=CaCl2 + CO2 + H2O.
În această experienţă se obţine dioxid de carbon. În vinurile spumoase
(şampanie), din care se elimină de asemenea dioxidul de carbon, el se formează prin
fermentarea substanţelor zaharoase şi sub presiunea lui dopul din sticlă sare de
asemenea în aer. De aceea sticlele pentru vinurile spumoase au pereţi mai groşi.

ARMONICA CHIMICĂ

Materiale şi ustensile: Eprubetă, soluţie diluată de HCl, zinc, dop cu tub de

sticlă, tub de sticlă cu diametrul de 1 cm.
Descrierea experimentului: Se ia o eprubetă, în care se toarnă acid clorhidric
diluat şi se introduc câteva bucăţele de zinc. Se astupă eprubeta cu un dop străbătut
de un tub de sticlă, al cărui vârf superior este subţiat şi se aprinde hidrogenul
(bineînţeles după ce aerul din eprubetă a ieşit afară). Apoi tubul în care arde liniştit
hidrogenul se introduce într-un tub de sticlă cu diametrul de un centimetru (de
exemplu, o eprubetă fără fund). Dacă mişcăm tubul acesta în sus şi în jos, el începe
să emite sunete. Hidrogenul „cântă”. Dacă tuburile folosite sunt înguste, se obţin
sunete mai înainte. Dacă, din contra, tuburile au un diametru mai mare, ele vor fi mai
joase. Aceste sunete sunt produse de coloana de aer din tub, care vibrează când
flacăra de hidrogen pâlpâie, adică se lungeşte şi se scurtează alternativ.

TUFELE COLORATE FEROCIANICE

Materiale şi ustensile: Soluţii de K4[Fe(CN)6], K3[Fe(CN)6], MnCl2, ZnSO4,
CuSO4, NiCl2.
Descrierea experimentului: Aceste tufe de culori neobişnuite, asemănătoare
unor ramuri de corali, vegetaţiei din junglă, pot fi obţinute în mai multe moduri.
Enumerăm câteva dintre ele:
1. Adăugarea în soluţia de K4FeCN6 (30-50 g în 1 litru H2O) a 2-3 cristale
de clorură sau sulfat de mangan, zinc, nichel:

K 4 FeCN 6   2 NiCl 2  Ni2 FeCN 6   4KCl

K 4 FeCN 6   2MnCl2  Mn2 FeCN 6   4KCl

14
 K 4 FeCN 6   2ZnSO4  Zn2 FeCN 6   2K 2 SO4

2. Adăugarea în soluţia de sulfat de cupru (100-150 g în 1 litru H2O) sau clorură

de nichel (30-50 g în 1 litru H2O) a cristalelor de K3FeCN6:
3CuSO4  2K 3 FeCN 6   Cu3 FeCN 6 2  3K 2 SO4
3NiCl2  2K 3 FeCN 6   Ni3 FeCN 6 2  6KCl
În urma interacţiunii cationilor cu anionii de hexacianoferat(II) sau(III) se
formează precipitate care „dau naştere” unor tufe de culoare albă, verde, roză sau
albastră.

„LIVADA CHIMICĂ” CU FRUNZE GALBENE ŞI AURII

Materiale şi ustensile: Soluţii de K2CrO4, BaCl2, Pb(NO3)2, KI.

Descrierea experimentului: Această livadă „creşte” dacă:
în soluţia de cromat de potasiu (30-50 g în 1 litru H2O) se adaugă un
cristal de clorură de bariu:
K 2CrO4  BaCl 2  BaCrO4  2KCl
în soluţia de nitrat de plumb (100-150 g în 1 litru H2O) se adaugă
câteva cristale de cromat de potasiu:
PbNO3 2  K 2 CrO4  PbCrO4  2KNO3
se adaugă o soluţie de nitrat de plumb de 10 % la o soluţie de 10 % de iodură de
potasiu:
PbNO3 2  2 KI  PbI 2  2 KNO3
Lichidul deasupra precipitatului de iodură de plumb se înlătură, iar precipitatul
se dizolvă în apă fierbinte acidulată cu acid acetic. La răcirea lentă a vasului apar

15
plăci subţiri aurii de cristale de PbI2. În toate cazurile descrise mai sus are loc
formarea cristalelor galbene alungite constituite din săruri insolubile de BaCrO4,
PbCrO4 şi PbI2.

ACVARIUMUL CHIMIC

Materiale şi ustensile: Vas de sticlă, soluţie apoasă de sticlă lichidă, soluţii de

CuSO4, NiSO4, FeCl3, CoCl2, CaCl2, MnSO4, Cr2(SO4)3..
Descrierea experimentului: Acvariumul
chimic se obţine la introducerea într-un vas de sticlă,
ce conţine soluţie apoasă de sticlă lichidă (1 litru de
soluţie în 0,5-0,7 litri H2O), a soluţiilor apoase de
CuSO4, NiSO4, FeCl3, CoCl2, CaCl2, MnSO4,
Cr2(SO4)3. În vas apar nişte „alge” galbene-verzui
(silicaţi), care răsucindu-se coboară de sus în jos.
Condiţie obligatorie pentru petrecerea
experimentului este evitarea vibraţiilor în balon.
În cazul clorurii de fier au loc următoarele
procese:
- iniţial are loc disocierea sării:
FeCl3 ↔ Fe3+ + 3Cl-
- ionii de fier interacţionează cu ionii de silicat
cu formarea unui compus insolubil:
2Fe3+ + 3SiO32- → Fe2(SiO3)3↓
Sedimentul obţinut se cristalizează pe suprafaţa cristalelor de clorură de fier,
formând la suprafaţa lor o peliculă. Apa pătunde prin peliculă, hidratează clorură,
aceasta se umflă şi rupe pelicula. Reacţia începe din nou pînă la consumarea totală a
clorurii de fier. Astfel, „cresc” algele chimice. Sub acţiunea forţei lui Arhimede,
algele nu cad la fundul vasului ci se ridică în sus.
După acelaşi principiu decurg reacţiile şi cu celelalte săruri. Folosind săruri
colorate pot fi obţinute „grădini” de săruri.
În funcţie de cationul utilizat pot fi obţinute „alge” de diferite culori:
Cu2+ - albastre, Ni2+ - verde deschis, Fe2+ - galbene închis, Fe3+ - brune, Co2+ -
roze, Ca2+ - albe, Mn2+ - bej.
Dacă în vas se adaugă cu picătura soluţie de sulfat de cupru, apar „stele-de-
mare”, „arici-de-mare”. Figurile formate reprezintă compuşi cristalizaţi ai fierului,
cuprului şi cromului, hidroxizilor şi hidroxosilicaţilor, formaţi în urma reacţiilor de
recombinare.

FOCURILE BENGALE

16
 Materiale şi ustensile: Amidon, apă, pilitură de fier, aluminiu, sarea
Berthollet (KClO3), fire metalice cu grosimea de aproximativ 1 mm, săruri ce
colorează flacăra: Ba(NO3)2, Sr(NO3)2, Na2C2O4.
Focurile bengale sunt amestecuri care, aprinse în aer liber, ard rapid cu flacără
luminoasă şi eventual colorată. Pentru a se obţine efectul maxim este de dorit ca
aprinderea acestora să se facă noaptea, departe de materiale inflamabile.
Descrierea experimentului: Se separă o masă
densă de amidon şi apă. În mojar se titrează un
amestec din: 1) pilitură de fier, aluminiu sau
magneziu; 2) săruri care colorează flacăra; 3) sarea
Berthollet umedă. Conţinutul mojarului se adaugă în
soluţia de amidon şi se agită minuţios. În amestecul
obţinut se introduc la adâncimea de 8-10 cm nişte
fire metalice cu grosimea de aproximativ 1 mm,
apoi firele se scot şi se usucă. Procedura se repetă de
3-5 ori până la formarea pe firul metalic a unui strat
de substanţă cu grosimea de 5-6 mm. Pentru
obţinerea scânteilor de culori diferite se procedează
în felul următor:
a) pentru scântei de culoare verde se amestecă 5 g de Ba(NO 3)2 umed cu 1 g de
praf de Al sau Mg şi 3 g de pilitură de fier;
b) scântei verzi se pot obţine şi la amestecarea a 3,5 g de acid boric H3BO3, cu 6,5
g de KClO3 umed, 2 g de pilitură de fier şi 1 g de praf de Al;
c) pentru scântei de culoare roşie se amestecă 4,5 g de Sr(NO3)2 umed, 5,5 g
KClO3, 3 g de pilitură de fier şi 1 g de pilitură de Mg sau Al;
d) pentru scântei de culoare galbenă se iau 3 g oxalat de sodiu Na2C2O4, 5 g de
KClO3 umed, 3 g de pilitură de fier, 1 g de pilitură de Al sau Mg.

SPECTRUL CHIMIC

Materiale şi ustensile: Eprubete, soluţii de FeCl3, KSCN, Hg(NO3)2, KI,

BaCl2, K2CrO4, NiSO4, NaOH, CuSO4, NH4OH, CoCl2.
Descrierea experimentului: Se fixează în
stativ 7 eprubete şi se toarnă în ele următoarele
soluţii: FeCl3 şi KSCN; Hg(NO3)2 şi KI; BaCl2 şi
K2CrO4; NiSO4 şi NaOH; CuSO4 şi NaOH; CuSO4
şi NH4OH; CoCl2 şi KSCN. Se atrage atenţia la
gama de culori ale precipitatelor şi soluţiilor
obţinute: ea este asemănătoare culorilor spectrului
solar. Culorile obţinute se datorează următoarelor
reacţii:

17
 FeCl3  3KSCN  FeSCN 3  3KCl
Hg NO3 2  2 KI  HgI 2  2 KNO3
BaCl 2  K 2 CrO4  BaCrO 4  2 KCl
NiSO4  2 NaOH  NiOH 2   Na2 SO4
CuSO4  4 NH 3  CuNH 3 4 SO4
CuSO4  2 NaOH  CuOH 2   Na2 SO4
CoCl2  4 KSCN  K 2 CoSCN 4   2 KCl

SEMAFORUL CHIMIC

Materiale şi ustensile: Etanol, carbonat de potasiu, dicromat de potasiu, sulfat

de cupru pentahidrat, metiloranj sau roşu de metil, eter petroleic, Sudan III,
apă.
Descrierea experimentului: Se amestecă în proporţie de 1:1 apă şi alcool
etilic. Apoi, agitând soluţia, se adaugă K2CO3 până la stoparea dizolvării şi
sedimentării sării: are loc separarea fazei alcoolice de cea apoasă. Se adaugă cu o
spatulă CuSO45H2O pentru colorarea fazei apoase în albastru. Ulterior se adaugă
câteva cristale de K2Cr2O7 (portocaliu), pentru obţinerea prin combinarea culorilor
(albastru şi portocaliu) a culorii verzi. Faza alcoolică se colorează cu metil-oranj.
Eterul petroleic la adăugarea colorantului Sudan III sau altui colorant nepolar, capătă
culoarea roşie. După efectuarea operaţiilor menţionate, în cilindru se observă trei
straturi colorate – roşu, verde şi galben. La agitarea soluţiei, straturile colorate se
amestecă, însă reapar repede.

REACŢII COLORATE

Varianta I
Materiale şi ustensile: permanganat de potasiu, hidroxid de sodiu, zaharoză,
apă distilată, două baloane conice.
Descrierea experimentului: În balon se toarnă 50 ml
de apă distilată în care se dizolvă 0,5 g de permanganat de
potasiu. În alt balon se prepară soluţie de zaharoză şi se
adaugă hidroxid de sodiu pentru crearea mediului bazic şi se
agită. La soluţia de permanganat se adaugă soluţia de
zaharoză şi se observă modificarea culorii soluţiei în timp.
Observaţii: La dizolvarea permanganatului de potasiu
în apă se obţine o soluţie roză. La interacţiunea
permanganatului cu zaharoza în mediu bazic se obţine
manganatul de potasiu de culoare verde:

18
 MnO4- + e- → MnO42-
care în timp se descompune cu formarea oxidului de mangan brun
MnO42- → MnO2↓
Soluţia se decolorează deoarece oxidul de mangan se precipită.
Varianta II
Materiale şi ustensile: cromat de potasiu, peroxid de hidrogen, acid
clorhidric, hidroxid de sodiu, trei baloane cu fund plat.
Descrierea experimentului: Se dizolvă cromatul de potasiu în apă. La soluţia
dată se adaugă peroxid de hidrogen acidulat cu acid clorhidric şi se agită. După
finisarea reacţiei se adaugă soluţie de hidroxid de sodiu. Se observă modificarea
culorii soluţiei.
Observaţii: Soluţia de cromat de potasiu este galbenă. La interacţiunea cu
peroxidul de hidrogen în mediu acid se formează oxidul de crom brun închis:
KCrO4 + H2O2 + HCl → CrO5 + H2O + KCl
care este instabil şi se descompune în continuare:
CrO5 + 7H2O2 + 6H+ → 2Cr3+ + 10H2O + 7O2
Adăugarea hidroxidului de sodiu modifică pH-ul soluţiei şi datorită ionilor de
crom(III) aceasta devine verde.

CURCUBEUL

Materiale şi ustensile: zahăr, apă, lingură, coloranţi alimentari, pahare.

Pentru acest experiment nu este nevoie de diferite substanţe chimice. În acest
scop se folosesc soluţii colorate de zahăr de diferite concentraţii. Soluţiile vor forma
straturi, de la cea mai puţin densă, în partea de sus, la cea mai densă (concentrată), în
partea de jos a paharului.
Descrierea experimentului:
Se aranjează în linie 5 pahare de sticlă.
Se adaugă o lingura (15 g) de zahăr la primul pahar, 2
linguri (30 g) de zahăr la al doilea, 3 linguri de zahăr (45 g) la
al treilea şi 4 linguri de zahar (60 g) la al patrulea. Al cincilea
pahar rămâne gol.
Se adaugă 3 linguri (45 ml) de apă la fiecare dintre
primele 4 pahare. Se amestecă fiecare soluţie. În cazul în care
zahărul nu se dizolvă în unul din cele patru pahare, se adaugă
cîte o lingura de apă (15 ml) în fiecare pahar.
Se adaugă 2-3 picături de colorant alimentar roşu la
primul pahar, colorant alimentar galben la al doilea, colorant
verde la al treilea şi albastru la al patrulea. Se amestecă
fiecare soluţie.
Acum se face un curcubeu folosind soluţii de diferite densităţi: se toarnă în
paharul gol aproximativ un sfert din soluţia de zahăr albastră. Cu grijă se toarnă
soluţia verde de zahăr deasupra lichidului albastru. Acest lucru se face cu ajutorul

19
unei lingură sau baghete. Acelaşi lucru se face turnând în ordine soluţiile de zahăr de
culoare roşi apoi galbenă deasupra celei roşii.
În cazul în care zahărul nu se dizolvă, o alternativă ar fi adăugarea de mai
multă apă sau de a plasa soluţiile pentru aproximativ 30 de secunde in cuptorul cu
microunde, sau de a folosi apă caldă.
Dacă se amestecă curcubeul, ce se va întâmpla?

ECHILIBRU

Materiale şi ustensile: nitrit de sodiu, acid clorhidric, apă distilată, sticlă de

plastic transparent 0,5 l.
Descrierea experimentului: În sticluţă se introduce NaNO2 şi HCl în cantităț i
echivalente apoi se adaugă puţină apa, pentru favorizarea absorbţiei NO2. Sticluţa se
închide şi se agită până la decolorarea gazului brun. La deschiderea dopului gazul în
interiorul sticluţei din nou se colorează în brun.
Observaţii: La interacţiunea cantităţilor echivalente de sare şi acid se
formează:
NaNO2 + HCl → NaCl + HNO2
Deoarece acidul azotos este instabil acesta se descompune:
2HNO2 → H2O + NO + NO2
Oxidul de azot(IV) este gaz brun bine solubil în apă şi la agitarea sticluţei
formează acid azotic:
3NO2 + H2O → 2HNO3 + NO
Deoarece la formarea acidului azotic se consuma 3 moli de NO2, iar se degajă
doar 1 mol de NO volumul gazului din interiorul sticluţei se micşorează ce duce la
micşorarea volumului sticluţei. La deschiderea dopului sticluţa revine la forma
iniţială iar in interiorul acesteia intră aer. Deoarece în sticluţă este NO acesta uşor se
oxidează cu oxigenul din aer:
2NO + O2 → 2NO2.

OBŢINEREA PRAFULUI DE PUŞCĂ

Materiale şi ustensile: Nitrat de potasiu, sulf, mangal, mojar.

Descrierea experimentului: Se amestecă 7,5 părţi
de nitrat de potasiu, o parte de masă de sulf, 1,5 părţi de
mangal (cărbune de lemn). Fiecare substanţă se
mărunţeşte separat în mojar şi numai după aceasta se
amestecă. O mică cantitate de acest amestec se pune pe
un suport de fier sau ceramică şi se aprinde cu o aşchie.
Amestecul arde, formând un nor de fum. Procesul poate
fi reprezentat prin următoarea ecuaţie:
6 KNO3  2S  3C  K 2 S  K 2 SO4  K 2 CO3  CO2  CO  3N 2  4O2 
sau C  S  8KNO3  K 2CO3  8 NO2   SO2  3K 2O .

20
 Puterea de „împingere” a prafului de puşcă se datorează gazelor formate în
urma arderii acestuia. Se ia într-o eprubetă o cantitate mică de praf de puşcă şi se
fixează în clema stativului. În scop de securitate eprubeta se va înfăşura cu o plasă de
sârmă de cupru sau cu tablă de zinc după dimensiunile eprubetei. Gura eprubetei se
acoperă cu un capac conic din foiţă de aluminiu, peste care, pentru balast, se pune o
bucăţică de plastilină.
Eprubeta se încălzeşte cu ajutorul instalaţiei de încălzire. La încălzire pulberea
se va aprinde (explodează) şi căpăcelul va zbura în sus.

„VULCAN” LA DOMICILIU

Materiale şi ustensile: (NH4)2Cr2O7, creuzet de porţelan.

Descrierea experimentului: Într-un creuzet de porţelan
se introduce 5-10 g (NH4)2Cr2O7 în forma unui munte, în vârful
căruia se face o adâncitură (crater), unde cu ajutorul unui
chibrit se aprinde sarea. Începe o reacţie energică cu aspectul
erupţiei unui vulcan:
(NH4)2Cr2O7  N2 + Cr2O3 + 4H2O.

PLOAIE DE STELE

Materiale şi ustensile: Bicromat de amoniu sau potasiu, selitră amoniacală,

hidroxid de sodiu, vas metalic (farfurie), chibrituri, linguriţă metalică, arzător, vas
de sticlă de 3 litri cu capac metalic, tub de cauciuc, stativ metalic cu cleştar, balon
de distilare Wurtz 250 ml şi dop de cauciuc.
Descrierea experimentului:
Obţinerea oxidului de crom: În farfuria metalică se
introduce bicromatul de amoniu în formă de movilă. În vârful
movilei se introduce un chibrit aprins. Bicromatul de amoniu se
aprinde şi se formează oxidul de crom.
Obţinerea amoniacului: Balonul Wurtz se fixează pe
stativul metalic cu un cleştar. Pe nasul balonului se îmbracă
tubul de cauciuc care se introduce în vasul de sticlă întors cu fundul în sus. În balonul
Wurtz se introduce selitra amoniacală, hidroxidul de sodiu, puţină apă şi se astupă cu
dopul de cauciuc. La interacţiunea nitratului de amoniu şi hidroxidului de sodiu se
obţine amoniac, care trece prin tubul de cauciuc în vasul de sticlă. Când eliminarea
amoniacului se sfîrşeşte, vasul de sticlă se umple cu amoniac, se întoarce şi se
acoperă cu capacul metalic.
Arderea amoniacului: Oxidul de crom obţinut anterior se încinge, într-o
linguriţă metalică, deasupra flacarei arzătorului, apoi se introduce în vasul cu
amoniac. Amoniacul din vasul de sticlă interacţionează cu oxigenul, sub acţiunea
21
catalizatorului de oxid de crom reacţia este accelerată şi amoniacul se aprinde. Se
observă o ploaie de stele în interiorul vasului.
Rezultate: Bicromatul de amoniu la temperatură se descompune în oxid de
crom, azot şi apă. Se obţine o cantitate aparent mare de oxid de crom(III), datorită
eliminării azotului, de culoare verzue închisă.
La interacţiunea nitratului de amoniu cu hidroxid de sodiu se elimină amoniac
care este colectat în vasul de sticlă. La adăugarea oxidului de crom încins, care
serveşte în calitate de catalizator, în vasul cu amoniac se observă arderea acestuia.

(NH4)2Cr2O7 t
0
C
Cr2O3 + N2 + 4H2O
NH4NO3 + NaOH  NaNO3 + NH3↑ + H2O
0
Cr O ,t C
2 3

4NH3 + 5O2 → 4NO + 6H2O

2NO + O2 → 2NO2

TABLOUL MAGIC
Materiale şi ustensile: Bromură de cupru, clorură de cobalt, azotat de cobalt,
sulfat de cupru, apă amoniacală, oxid de cobalt, acid acetic, silitră de potasiu.
Descrierea experimentului: Faceţi cu o soluţie de bromură de cupru conturul
unui desen, care să reprezinte un peisaj din natură. Acoperiţi copacii şi iarba cu
clorură de cobalt, iar cerul şi apa - cu azotat de cobalt. Dacă încălziţi hârtia la sobă
veţi vedea, că desenul capătă culori naturale (iarba devine verde, cerul albastru).
La încălzire îşi schimbă culoarea şi soluţia de sulfat de cupru, amestecată cu
puţină apă amoniacală, devenind albastră închisă, iar soluţia de oxid de cobalt în acid
acetic, la care se adaugă puţină silitră de potasiu, capătă o culoare roză deschisă.

FALSIFICAREA MONEDELOR

Materiale şi ustensile: Vas de porţelan, bază alcalină, lampă de gaz, pilitură

de zinc, monede.
Descrierea experimentului: Un vas de porţelan umplut până la 1/3 cu soluţie
de bază alcalină se încălzeşte la lampa de gaz. Se introduc apoi 2-3 spatule de pilitură
de zinc şi 2 monede de cupru. Soluţia se agită cu o baghetă de sticlă. Peste un timp
monedele se extrag din soluţia fierbinte cu ajutorul unui cleşte şi se spală cu apă:
monedele obţin o culoare argintie. Apoi una din monede se încălzeşte la flacăra
lămpii de gaz (încălzire lentă) până la formarea unui aliaj dintre cupru şi zinc de
culoare aurie.

22
 FUM FĂRĂ FOC (HCL + NH3)

Materiale şi ustensile: HCl concentrat, NH4OH concentrat.

Descrierea experimentului: Instalaţii speciale pentru demonstrarea experienţei
nu sunt necesare. Sticlele cu HClconc şi NH4OHconc se apropie una de alta. Se observă
formarea unui fum alb de clorură de amoniu. Dacă vasele se amplasează sub un
clopot, iar alături de ele se află o „livadă” improvizată din crenguţe, se obţine o
„livadă acoperită cu zăpadă”.

ÎNVERZIREA LEULUI

Materiale şi ustensile: K2Cr2O4, HCl, sulf.

Descrierea experimentului: Toată lumea ştie, că leii sunt de culoarea galbenă.
Şi totuşi câte odată ei îşi schimbă culoarea, devenind verzi… de frica gazelor
înăbuşitoare.
Pentru demonstrarea acestei experienţe se taie un leu de carton şi se colorează cu
soluţie de cromat de potasiu (K2Cr2O4), acidulată puţin cu acid clorhidric. Apoi „leul”
se umezeşte uşor cu ajutorul unui pulverizator, se fixează pe o farfurie, pe a cărei
margine se aprinde o bucăţică de sulf şi se închide cu un clopot de sticlă. Leul „nu
suferă” gazul înăbuşitor şi în curând… devine verde.
Schimbarea culorii se datorează reducerii cromatului de potasiu, care în prezenţa
anhidridei sulfuroase se transformă în oxid de crom de culoarea verde.

CHIRURGIA MISTERIOASĂ
Materiale şi ustensile: Soluţie de 10 % de FeCl3, soluţie de 5 % de NH4NCS,
fluorură de sodiu NaF, vată, bisturiu.
Descrierea experimentului: Vata se umezeşte
în „alcool” (în realitate – soluţie de NH4NCS). Apoi
se dezinfectează bisturiul cu „iod” (în realitate –
soluţie de FeCl3). Palma se dezinfectează cu vata cu
„alcool”, iar bisturiul – cu „iod”. Apoi se
improvizează o „tăietură” cu bisturiul în palmă:
FeCl3+3NH4NCSFe(NCS)3+3NH4Cl
Pentru tratarea rănii se foloseşte „apa vie” (soluţie
de NaF sau KF) cu care se spală bine palma. Sângele
dispare, iar pielea este întreagă.

23
 VIN DIN APĂ

Materiale şi ustensile: 2 pahare, fenolftaleină, Na2CO3, H2SO4 de 20 %.

Descrierea experimentului: Două pahare se
umplu într-un volum de 1/3 cu apă. În unul se
adaugă 3-4 picături de soluţie de fenolftaleină, iar în
altul – o linguriţă de Na2CO3. Dacă conţinutul
primului pahar se toarnă în al doilea, soluţia devine
roşie-zmeurie – culoarea fenolftaleinei în mediu
bazic (apărut din cauza hidrolizei sării după anion).
Pentru a trece vinul înapoi în apă, paharul gol se
umple 1/3 din volum cu apă, la care se adaugă o
linguriţă de acid sulfuric de 20 %. Soluţia obţinută
se toarnă în „vin” pe care îl decolorează (se
formează sulfat de sodiu, CO2 şi apă).

LAPTE DIN APĂ

Materiale şi ustensile: 2 pahare, CaCl2, Na2CO3.

Descrierea experimentului: Într-un pahar se adaugă două linguriţe de clorură
de calciu, iar în altul – două linguriţe de carbonat de sodiu. În pahare se adaugă apă
până se umple 1/3 din volumul lor. Substanţele se dizolvă în solvent, apoi soluţiile se
unesc într-un singur pahar. Lichidul devine alb ca laptele, deoarece în rezultatul
reacţiei de schimb se formează carbonatul de calciu (CaCO3). Paharul cu carbonat de
calciu trebuie înlăturat repede, deoarece CaCO3 sedimentează uşor şi soluţia în timp
se limpezeşte.

NORUL DIN BALON

Materiale şi ustensile: Balon, K2CO3, soluţie de 10 % de amoniac, soluţie de

HCl concentrat.
Descrierea experimentului: Într-un balon se toarnă K2CO3 cristalin într-un
strat de 1-2 cm, peste care se toarnă atent soluţie de 10 % de amoniac astfel, încât să
acopere cristalele cu aproape 2 mm. Apoi printr-o şuviţă subţire se adaugă acid
clorhidric concentrat. Din balon iese o şuviţă de fum alb, care fiind greu, se prelinge
pe pereţii exteriori ai vasului. Apariţia fumului este condiţionată de reacţiile:
NH3 + HCl = NH4Cl,
K2CO3 + 2HCl = 2KCl + CO2 + H2O

24
 CERNEALA SIMPATICĂ

Materiale şi ustensile: Soluţii (acetat de plumb, clorură de mangan, clorură de

stibiu, clorură de cadmiu, sulfat de zinc, sulfură de hidrogen, acid sulfuric
diluat, clorură de cobalt, azotat de cobalt, clorură de nichel), zeamă de ceapă,
hârtie.
Descrierea experimentului: Secretul „cernelii simpatice” constă în apariţia
unui text invizibil după un tratament chimic sau termic. În calitate de „cerneală
simpatică” cel mai des se folosesc soluţiile de diferite săruri incolore, care prin
combinare cu alte substanţe dau substanţe noi, colorate.
Mai jos dăm câteva reţete de „cerneală simpatică”. Ele pot fi uşor folosite la
lucrările în afara orelor.
Un text scris cu soluţie de acetat de plumb, de clorură de mangan, clorură de
stibiu sau clorură de cadmiu şi apoi uscat, poate fi „developat” chiar peste un an,
umezind hârtia şi ţinând-o de asupra unei sticluţe deschise cu soluţie de sulfură de
potasiu sau sulfură de sodiu (acetatul de plumb dă culoarea neagră, clorura de
mangan dă culoarea roşiatică, clorura de stibiu dă culoarea portocalie, iar clorura de
cadmiu dă culoarea galbenă).
Un text scris pe hârtie neagră cu soluţie saturată de sulfat de zinc şi
„developat” înainte de a se usca complet cu ajutorul hidrogenului sulfurat, este de
culoare albă, având litere bine vizibile pe un fon negru. În această experienţă ne
folosim de sulfura de zinc – singura sulfură de metal insolubilă.
Textul scris cu o soluţie foarte slabă de acid sulfuric (la 1/2 eprubetă de apă
distilată se adaugă o picătură de acid sulfuric concentrat) apare, după ce este bine
uscat la sobă. Apariţia literelor negre, în acest caz, se datorează proprietăţii acidului
sulfuric de a extrage elementele apei din celuloza hârtiei (hârtia se carbonizează).
Zeama de ceapă poate fi folosită de asemenea în calitate de cerneală simpatică
naturală, căci are proprietatea de a se „developa” pe hârtie prin încălzire.
Textul scris cu substanţele indicate mai sus poate fi folosit numai o singură
dată. După „developare” el nu mai este secret, deoarece devine vizibil.
Există însă substanţe, cu ajutorul cărora textul scris „apare” şi „dispare” după
dorinţă. Aceste substanţe sunt clorura de cobalt şi azotatul de cobalt. Cristalele
acestor substanţe sunt de culoare mălinie închisă, iar soluţia – e roză.
Pentru prepararea cernelii „simpatice” este de ajuns, ca soluţia obţinută să fie
de un roz palid, iar hârtia – albă, sau şi mai bine – roză. După ce se usucă „cerneala”,
textul „dispare” complet, mai ales dacă este scris cu pană de gâscă ce nu zgârie
hârtia. Pentru a-l face vizibil, hârtia trebuie apropiată de soba fierbinte sau încălzită la
flacăra unei lumânări. Textul „apărut” are o culoare albastră.
Este suficient, însă, ca foaia să fie depărtată de sobă şi ţinută în atmosferă
umedă, sau să se respire de asupra textului, pentru ca el să dispară din nou.
Acelaşi efect se poate obţine, folosind soluţia de clorură de nichel. Apariţia şi
dispariţia textului poate fi repetată de nenumărate ori.

25
 CERNEALĂ PENTRU A SCRIE PE ZINC

Materiale şi ustensile: Soluţii de sulfat de cupru, clorură de potasiu, albastru

de anilină, acid acetic, apă.
Descrierea experimentului: Se prepară următoarele două soluţii, care apoi vor
fi amestecate:
Soluţia nr. 1: Sulfat de cupru 9 părţi
Clorură de potasiu 4 părţi
Apă 100 părţi
Soluţia nr. 2:
Albastru de anilină
(sau alt colorant) 1 parte
Apă 28 părţi
Acid acetic 7 părţi
Se scrie direct cu o peniţă de oţel.

PRECIPITATUL–FANTOMĂ

Materiale şi ustensile: Două pahare, soluţii (acetat de plumb, iodură de

potasiu; hexacianoferat de potasiu K4[Fe(CN)6], clorură de fier FeCl3, sulfat
de fier Fe2(SO4)3.
Descrierea experimentului: De faţă cu elevii luăm de
pe raft două pahare „goale”. Pentru a înlătura orice bănuială,
că paharele ar conţine ceva, le arătăm elevilor. Trimitem apoi
laborantul sau un elev să ne aducă un vas cu apă. Turnăm în
cele două pahare puţină apă şi arătăm lichidul incolor. Apoi
clătim cu el paharele şi vărsăm conţinutul unuia în celălalt.
În pahar se desprinde o panglică de un galben superb,
care se lasă domol la fundul paharului. Cum se explică
aceasta?
Pentru ca prafurile să se depună pe fund turnăm în
primul pahar o cantitate foarte mică de soluţie de acetat de plumb, iar în acelălalt
lăsăm să cadă câteva picături dintr-o soluţie de iodură de potasiu – o sare albă.
Soluţiile se toarnă în cantitate mică, pentru ca să se evapore uşor. După
evaporarea lichidului substanţele se depun, lăsând pe fund un praf invizibil.
Dizolvând praful în apă şi amestecând soluţiile, obţinem precipitatul galben.
Luând alte săruri, putem obţine un precipitat de culoare mai închisă. De
exemplu ferocianura de potasiu şi clorura ferică sau ferocianura de potasiu şi sulfatul
feros dau un precipitat albastru:
3K4[Fe(CN)6]+4FeCl3Fe4[Fe(CN)6]3+12KCl
albastru de Berlin
Experienţa se poate folosi pentru studierea mai aprofundată a solubilităţii
substanţelor.

26
 MISTERUL MÂINILOR NEGRE

Materiale şi ustensile: Soluţie de calaican Fe2(SO4)3, acid tanic

(OH)3C6H2CO2C6H2(OH)2CO2H sau praf de gale.
Descrierea experimentului: Propuneţi-i unui elev să-şi înmoaie mâinile într-un
lighean cu „apă”. Daţi-i un prosop să se şteargă pe mâini.
Mâinile albe şi curate înainte de „spălare”, au devenit negre, cu pete mari, încă
umede.
Explicaţia este următoarea: în lighean nu era apă curată, ci soluţie de calaican
(sulfat feros – un praf de culoare verde), iar prosopul a fost presărat cu un praf fin,
invizibil de acid tanic sau praf de gale.
Galele conţin şi ele acid tanic (de culoare galbenă).
Acidul tanic, întrând în reacţie cu sulfatul feros, a dat un precipitat de culoare
neagră, care este de fapt cerneală neagră de tanin. Această cerneală, de calitate
proastă de altfel, s-a şi depus pe mâinile elevului.
Mâinile devin curate, după ce elevul năpăstuit şi le spală cu apă şi săpun.
Experienţa se poate folosi la studierea proprietăţilor sărurilor.

TEST PENTRU ŞOFERI (LA ALCOOL ETILIC)

Materiale şi ustensile: Alcool etilic, balon de cauciuc, dicromat de potasiu,

acid sulfuric.
Descrierea experimentului: Într-un balon de cauciuc se toarnă aproximativ 5-
10 cm3 de alcool etilic. Balonul se umple cu aer şi se uneşte etanş cu o eprubetă în
care se conţine dicromat de potasiu (K2Cr2O7) solid, acidulat în prealabil. Vaporii de
etanol pătrund în eprubetă şi în locul de contact cu pulberea de K2Cr2O7 culoarea
acesteia se schimbă din portocalie în verde.

APRINDEREA RUGULUI FĂRĂ CHIBRITURI

Materiale şi ustensile: KMnO4, H2SO4 concentrat, vată, alcool, aşchii de pin,

capsulă de porţelan.
Descrierea experimentului: Pentru efectuarea experimentului într-o capsulă de
porţelan sau pe o placă de faianţă se pregăteşte un amestec din permanganat de
potasiu şi acid sulfuric concentrat. În jurul amestecului se aranjează aşchii uscate de
pin. Se apropie de „rug” o bucăţică de vată muiată în alcool etilic. La comprimarea
vatei, picăturile de alcool trebuie să cadă în amestecul oxidant. Are loc o reacţie de
degajare de căldură:

27
 2 KMnO4  H 2 SO4  Mn2 O7  K 2 SO4  H 2 O
6Mn2 O7  5C 2 H 5 OH  12 H 2 SO4  12 MnSO4  10CO2  27 H 2 O

Mn2 O7  10 e 14 H   2Mn2  7 H 2 O 6

C 2 H 6 O  3H 2 O  12 e  2CO2  12 H  5
Această experienţă mai este numită şi „bagheta fermecată”, deoarece înmuind
în amestecul din permanganat şi acid o baghetă, putem aprinde prin atingerea ei
spirtiera, o bucată de vată, de hârtie, etc.

AMESTEC AUTOINFLAMABIL

Materiale şi ustensile: clorat de potasiu, zahăr, acid sulfuric concentrat.

Descrierea experimentului: Pe o bucată de hârtie se pun 3 g clorat de potasiu
(KClO3) si 2 g zahăr, după care se amestecă prin mişcări rotative cu hârtia.
Amestecului i se dă o formă conică şi se pune pe o caramidă, în aer liber. Cu o pipetă
se picură în vârful conului 2-3 picaturi de acid sulfuric concentrat. În scurt timp se va
observa că amestecul se încinge puternic, după care se autoinflamează, degajând un
fum cu miros de zahar ars.

LICHIDUL AUTOINFLAMABIL
Materiale şi ustensile: KMnO4, mojar, glicerină, capsulă de porţelan.
Descrierea experimentului: Într-o capsulă de
porţelan se introduc 0,5 g permanganat de potasiu
mărunţit în mojar. Se picură 4-5 picături de glicerină.
Se observă autoinflamarea amestecului din capsulă
Experimentul poate fi modificat. Capsula de porţelan
cu permanganat de potasiu se maschează cu aşchii
aşezate sub formă de rug. Se lasă loc pentru
picurarea glicerinei. Pipeta cu glicerină poate fi
montată deasupra permanganatului de potasiu. În
acest caz pe pipetă se îmbracă un tub de cauciuc, prevăzut la capăt cu o pară de
cauciuc. Glicerina se picură prin apăsarea parei.

14 KMnO4  3C3 H 5 OH 3  14MnO2  9CO2  5H 2 O  14 KOH

28
 COMBUSTIA ZAHAROZEI

Materiale şi ustensile: Zahăr, scrum de ţigară.

Descrierea experimentului: În condiţii
normale zaharoza (C12H22O11) nu arde. Pentru a
verifica această afirmaţie se apropie de bucată de
zahăr un chibrit aprins: zahărul se va topi, parţial se
va carboniza, însă nu va arde.
Peste o bucată de zahăr se presară puţin scrum
de ţigară şi se aprinde iarăşi: zahărul va arde cu o
flacără galben-violetă. Combustia va fi însoţită şi de
„microexplozii” nu prea puternice.
Explicaţie: scrumul de tutun serveşte în calitate de catalizator al procesului de
ardere, rolul principal revenindu-i carbonatului de litiu (Li2CO3).

CARBONIZAREA ZAHĂRULUI

Materiale şi ustensile: Zahăr măcinat, acid sulfuric concentrat, apă, eprubetă.

Descrierea experimentului: Într-o eprubetă de
sticlă se ia zahăr măcinat şi se umectează cu puţină
apă. La zahărul umed se adaugă 3-4 cm3 de acid
sulfuric concentrat, se amestecă repede cu o baghetă
de sticlă şi se lasă în mijlocul eprubetei. Amestecul
din eprubetă se încălzeşte puternic şi chiar puţin
fumegă. Peste 1-2 minute zahărul începe să se
înnegrească, se umflă şi sub formă de o masă
voluminoasă, spongioasă de culoare neagră începe să
se ridice din eprubetă luând după sine şi beţişorul de
sticlă. Acidul sulfuric nu numai că deshidratează
zaharoza, dar şi parţial o carbonizează:

C12 H 22O11  12C  11H 2O

C  2 H 2 SO4  2SO2  CO2  2 H 2O
C12 H 22O11  24 H 2 SO4conc  12CO2  24SO2  35H 2O

Apa eliminată în urma reacţiei este absorbită de H2SO4 cu formarea de hidraţi,

procesul fiind însoţit de degajarea unei cantităţi mari de căldură. CO 2 şi SO2 care se
formează la reducerea acidului sulfuric, măresc volumul cărbunelui ce se formează şi
îl expulzează din eprubetă împreună cu bagheta de sticlă.

29
 ŞARPELE-FARAON

Materiale şi ustensile: Zahăr (praf), hidrogenocarbonat de sodiu (praf), alcool

etilic de 96 %, placă metalică, creuzet, chibrituri.
Descrierea experimentului: Zahărul şi
hidrogenocarbonatul de sodiu se amestecă în proporţii
egale în creuzet şi se aranjează în formă de movilă. În
vârful movilei se picură alcool, jumătate din volumul
amestecului. Apoi aprindem imediat alcoolul, evitând
evaporarea acestuia. Din vârful movilei se formează
un şarpe negru.
Explicaţie: Zahărul sub acţiunea temperaturii
înalte se topeşte, iar o parte din el se carbonizează.
Deci, se obţine un amestec negru, dens, lipicios care
în timp se întăreşte.
Hidrogenocarbonatul de sodiu sub acţiunea
temperaturii se descompune în apă, carbonat de sodiu şi bioxid de carbon. Bioxidul
de carbon umflă caramela neagră şi îi conferă o anumită grosime şi structură poroasă.
Astfel, se formează şarpele-faraon.
C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O
2NaHCO3 → Na2CO3 + CO2 + H2O

BANCNOTA ÎN FLĂCĂRI

Materiale şi ustensile: Pahar, spirtieră, bancnotă, baie de apă, cleşte, etanol,

apă.
Descrierea experimentului: Într-un pahar se amestecă 30 cm3 de alcool etilic
cu 100 cm3 de apă. În amestecul obţinut se introduce o bancnotă, ţinută cu penceta.
Bancnota se scoate din soluţie şi se introduce pentru o clipă în flacără. Peste 20-30
secunde bancnota arzândă se scufundă în baia cu apă – bancnota a rămas intactă.

PREPARAREA PARFUMULUI ÎN LABORATOR

Materiale şi ustensile: Flori, fructe, eter, vase chimice.
Descrierea experimentului: Se aleg flori sau fructe la dorinţă, se mărunţesc, se
introduc într-o eprubetă în care se conţine eter. Eprubeta se izolează cu un dop, se
agită conţinutul şi se lasă pentru 24 ore. A doua zi soluţia se transferă (fără bucăţile
de flori sau fructe) într-un pahar, care se lasă descoperit într-o încăpere aerisită. După
evaporarea eterului, la fundul paharului rămâne un lichid dens, uleios – un ester, care
poate servi drept bază pentru prepararea de parfum.

30
 ACOPERIRE CU PELICULĂ POLIMERICĂ

Materiale şi ustensile: Sticlă organică, polistiren, solvent organic (benzen,

tetraclorură de carbon, etilacetat etc.).
Descrierea experimentului: Cu scopul prelungirii duratei exploatării tabelelor
sau a protecţiei de deteriorare pe suprafaţa hârtiei se aplică soluţii diluate a
polimerilor. Pentru prepararea acestor soluţii 2-3 g polimer fărâmiţat (sticlă organică,
polistiren) se dizolvă în 100 ml solvent organic (benzen, tetraclorură de carbon,
etilacetat etc.). Soluţia se aplică de câteva ori pe suprafaţă, nu mai devreme ca stratul
precedent să se usuce. Acoperirea se efectuiează la aer liber sau sub nişă pentru a
preîntâmpina intoxicarea cu solvenţii volatili.

OBŢINEREA MOMENTANĂ A GHEŢII

Materiale şi ustensile: acetat de sodiu, apă, balon termorezistent, cristalizator,

creuzet.
Descrierea experimentului: Se încălzeşte apa până la fierbere şi fără a opri
încălzirea, se dizolvă în ea, agitând continuu, acetatul de sodiu până la saturaţie.
Soluţia se decantează şi se răceşte. Soluţia răcită se adaugă atent în cristalizator. Se
atinge suprafaţa lichidului cu degetul. Soluţia îngheaţă.
O altă variantă a experimentului este turnarea unei şuviţe subţiri de soluţie
răcită de acetat de sodiu într-un creuzet în care se află câteva grame de sare solidă.
Observaţii: Are loc procesul de cristalizare a acetatului de sodiu din soluţia
saturată.
În primul caz rolul de centru de cristalizare îl joacă impurităţile de pe deget, iar
cristalizarea este iniţiată de atingerea suprafeţei lichidului. În cazul doi, deoarece
reacţia este exotermă apa se evaporă şi se formează stâlpi solizi de sare.

ÎNTĂRIREA LICHIDULUI
Materiale şi ustensile: silicat de sodiu, acid clorhidric, pahar chimic, baghetă.
Descrierea experimentului: Într-un pahar chimic se toarnă 20-50 ml clei
silicat (silicat de sodiu) şi se adaugă 2-3 ml soluţie acid clorhidric (1:1) şi se imediat
se amestecă cu o baghetă din sticlă. Peste 30-40 secunde lichidul devine dens şi nu
mai poate fi turnat din pahar.

FLĂCĂRI DE DIFERITE CULORI

Materiale şi ustensile: sare Berthollet, clorură de sodiu, nitrat de stronţiu,
clorură de litiu, clorură de cupru, nitrat de bariu, sulfat de cupru anhidru, sulf, apă,
hârtie de filtru.
Descrierea experimentului: Se prepară soluţii saturate ale sării Berthollet în
apă (aproximativ 8 g sare la 100 g apă). Din hârtie de filtru se taie diferite figuri de
31
dimensiuni nu prea mari, se cufundă în această
soluţie şi se usucă. Operaţia se repetă de câteva ori
pentru a satura porii hârtiei cu sarea Berthollet.
Bucăţile de hârtie bine uscate la ardere formează o
flacără de culoare violetă, însă flacăra are diferite
culor dacă în soluţia sării Berthollet au fost adăugate
2-3 g de:
- clorură de sodiu – flacără galbenă;
- nitrat de stronţiu sau clorură de litiu – flacără
roşie;
- clorură de cupru – flacără de smarald;
- nitrat de bariu – flacără verzuie.
De asemenea acest efect poate fi obţinut şi pe
altă cale: Se obţin amestecuri din 50 % clorat de
potasiu, 30 % amidon şi 20 % de una din săruri
(clorură de sodiu, nitrat de bariu sau sulfat de cupru). Fiecare amestec se trece în
creuzet, se aprinde şi se observă culoarea flăcării. La fel, se analizează culoarea
flăcării cu care arde amestecul din 60 % de clorat de potasiu şi 40 % de sulf.
La arderea amestecului de clorat de potasiu, amidon şi clorură de sodiu flacăra
se colorează în galben; amestecului de clorat de potasiu, amidon şi nitrat de bariu – în
verde; amestecului de clorat de potasiu, amidon şi sulfat de cupru anhidru – în
albastru; amestecului de clorat de potasiu şi sulf – în roşu-roz

32
 BIBLIOGRAFIE:

1. Subotin C., Revenco M., Subotin Iu. Experimentul demonstrativ-distractiv la

chimie. Chişinău: Lumina. 2003.
2. Petrescu L. Chimia distractivă. Bucureşti: Editura tineretului. 1965.
3. Алексинский В.Н. Занимательные опыты по химии. Москва:
Просвещение. 1995.
4. Аликберова Л.Ю. Занимательная химия. Москва: Аст-Пресс. 1999.
5. Степин Б.Д., Аликберова Л.Ю. Занимательные задания и эффектные
опыты по химии. Москва: Дрофа. 2002.
6. Сурин Ю.В. Методика проведения проблемных опытов по химии.
Развивающий эксперимент. Москва: Школа-Пресс. 1998.

33