MARIVAUX

ACTORII DE BUNĂ CREDINȚĂ

Comedie într-un act, în proză

(1748/1757)

Versiunea în limba română, prefață și note

Anca-Daniela MIHUȚ

-1-
 2

ACTORII

 Madame ARGANTE, mama lui Angélique. Andrada

 Madame AMELIN, mătușa lui Éraste. Sorana
 ARAMINTE, prietenă comună. Cristina
 ÉRASTE, nepotul doamnei Amelin, iubitul lui Angélique.
 ANGÉLIQUE, fiica doamnei Argante. Antonia Moldovan
 MERLIN, valetul de cameră a lui Éraste, iubitul Lisettei. Dragos
 LISETTE, doamna de companie a lui Angélique. Vivi
 BLAISE, fiul fermierului doamnei Argante, iubitul lui Colette.
Raul
 COLETTE, fiica grădinarului. Alexandra
 NOTARUL satului Alex Bote

Piesa a fost reprezentată pentru prima dată de către actorii italieni, la 30

octombrie 1748, la Madmoiselle Jeanne-Françoise Quinault.
 3

PRIMA SCENĂ.
Éraste, Merlin.
MERLIN.
Da domnule, totul va fi gata ; nu vă rămâne decât să aranjați sala; după-
amiază, la ora trei, vă garantez că voi da comedia promisă.

ÉRASTE.
Îi vei face o mare plăcere doamnei Amelin, care o așteaptă cu nerăbdare;
iar în ceea ce mă privește, sunt încântat să-i ofer acest mic divertisment: îi
datorez multă recunoștință; vezi bine ce face pentru mine; nu-i sunt decât
nepot, iar ea îmi pune totul la dispoziție pentru a mă putea însura cu
Angélique, pe care o iubesc. Ar putea, oare, să mă trateze mai bine atunci
când voi deveni fiul ei ?

MERLIN.
Ce mai ! Trebuie să recunoaștem că este cea mai bună dintre toate
mătușile din lume, și aveți dreptate; n-ar fi chilipir mai mare decât de-a
avea o mamă ca ea.

ÉRASTE.
Dar, spune-mi, comedia aceasta pe care ne-o faci cadou, e distractivă? Ești
isteț dar, oare, ai destulă minte ca să faci ceva acceptabil?

MERLIN.
Acceptabil, domnule? Nu, asta nu e specialitatea mea; geniile ca mine nu
cunosc mediocritatea ; tot ceea ce fac este încântător sau detestabil;
excelez sau mă prăbușesc, nu există niciodată cale de mijloc.

ÉRASTE.
Geniul tău mă face să tremur.

MERLIN
Vă temeți să nu dau greș? Liniștiți-vă.
Ați cumpărat vreodată vreo culegere de cântece de la Pont-Neuf 1 ? Cele
mai frumoase sunt scrise de mine. Mai ales cele vreo douăsprezece, scrise
în vers anacreontic2 sunt de un bun gust…

1
Pont-Neuf ste cel mai vechi pod din Paris, situat în Ile de la Cité....
2
Anacreonticul este un vers iambic, care își trage denumirea de la poezia erotică de curte a poetului grec antic
Anacreon. Conform Dicționarului explicativ al limbii române, stilul acestor poezii este lejer, grațios prin forme
strălucite, dar superficiale…..
 4

ÉRASTE.
Anacreontic ! Oh ! Dacă tu cunoști acest cuvânt înseamnă că ești priceput
și nu mai am de ce să-mi fac griji. Ai griă, însă, ca doamna Argante să nu
afle de proiectul nostru ; doamna Amelin vrea să o surprindă.

MERLIN.
Lisette, care e de-a noastră, a păstrat, cu siguranță, secretul. Domnișoara
Angélique, viitoarea dumneavoastră soție, n-o fi spus, nici ea, nimic.
Dumneavoastră, în ceea ce vă privește, ați tăcut. Eu am fost discret. Actorii
mei sunt plătiți să tacă; vom surprinde, domnule, vom surprinde.

ÉRASTE.
Și cine sunt actorii tăi ?

MERLIN.
În primul rând, eu ; mă pun pe mine primul ca să vă dau încredere ; apoi,
Lisette, camerista domnișoarei Angélique, o însoțitoare excentrică ; Blaise,
fiul fermierului doamnei Argante ; Colette, iubita respectivului fiu al
fermierului și fiică a grădinarului.

ÉRASTE.
Va fi, într-adevăr, de râs.

MERLIN.
Pe cuvânt că va fi așa; am făcut să aibă ordine și armonie. Dacă ați știi cu ce
condei e scrisă piesa mea!

ÉRASTE.
Ia spune-mi despre ce e vorba.

MERLIN.
Noi vom improviza, domnule, vom improviza.

ÉRASTE.
Cum adică : veți improviza?

MERLIN.
Da. Nu am făcut decât ceea ce noi, cei inteligenți, numim o canava; natura
însăși va da naștere dialogurilor, iar natura asta va fi foarte glumeață.

ÉRASTE.
Plăcuta specie a comediei ! Ea va putea, totuși, să ne distreze.
 5

MERLIN.
O să vedeți, o să vedeți. Uitasem să vă spun încă o subtilitate a piesei
mele ; Colette, care trebuie să o joace pe iubita mea, și eu care trebuie să-l
joc pe iubitul ei, ne-am înțeles să vedem puțin ce mutră vor face Lisette și
Blaise la toate tandrețurile 3 naive pe care vom pretinde că ni le spunem; și
toate astea ca să vedem dacă nu vor fi puțin îngrijorați și geloși; știți că
Blaise trebuie să se însoare cu Colette, și că dragostea ne-a sortit unul
altuia, pe mine și pe Lisette.
Lisette, Blaise și Colette vor veni aici pentru a-și repeta scenele; ei sunt
principalii actori. Am vrut să văd cum se descurcă; lăsați-mă să-i ascult și
să-i instruiesc, iar dumneavoastră retrageți-vă: iată-i că vin.

ÉRASTE.
Adio ; fă-ne doar să râdem. Nu vrem mai mult.

SCENA II.
Lisette, Colette, Blaise, Merlin.
MERLIN.
Haideți, copii, vă așteptam ; arătați-mi o mostră a iscusinței voastre, și să
încercăm să ne câștigăm banii cât putem mai bine. Să repetăm.

LISETTE.
Ceea ce îmi place la comedia ta e că ne-o vom juca chiar nouă; căci cred că
vom spune niște cuvinte frumoase și înțelepte.

MERLIN.
Cuvinte foarte frumoase și înțelepte ; deoarece, conform planului piesei
mele, voi ceilalți nu vă veți părăsi deloc caracterul : tu joci rolul unei fete în
casă șmechere pe care nu trebuie să o credem cu nici un preț – și asta ești
tu ; Blaise are aerul unui nătrău luat pe nepregătite și rolul lui e gata ; o
mică cochetă a satului sau Colette e unul și același lucru ; un bărbat bine și
eu e același lucru. Un bărbat arătos e nestatornic, iar o cochetă nu e fidelă :
Colette îl înșeală pe Blaise, iar eu nu bag în seamă că te-ai aprins. Blaise e
un prost care plânge din cauza asta, tu esti o drăcoiacă care se înfurie ; și
iată, asta e piesa mea. Oh ! Pun pariu că lucrurile nu pot fi aranjate mai
bine.

BLAISE.
Da, dar dacă ce-oi juca o fi să fie adevărat, băgați de seamă, cel puțin, că nu
trebuie să fie pentru totdeauna ; căci o iubesc pe Colette, ba bin' că nu !
3
Tandresse…..histoire du terme…. Au XVIIIe siècle, avoir de la tendresse pour quelqu’un signifie aimer
quelqu’un. Vezi Maurice Daumas.
 6

MERLIN.
Minunat ! Blaise, îți cer să ai chiar acest ton de nătâng în piesă.

LISETTE.
Auziți, domnule „bărbat bine”, el are dreptate ; să nu vă întreceți cu
gluma ; pentru că eu nu suport să fiu jignită, vă avertizez.

MERLIN.
Foarte bine, Lisette ! E ceva dulce-acrișor în tonul ăsta pe care trebuie să-l
păstrezi.

COLETTE.

Haideți, haideți, domnișoară Lisette ; n-aveți de ce vă teme ; căci sunteți

mai frumoasă ca mine; domnul Merlin o știe preabine.

MERLIN.
Curaj, ștrengaro ; asta e ; în felul acesta trebuie să-ți joci rolul. Haideți, să
începem repetiția.

LISETTE.
Noi doi trebuie să începem, cred.

MERLIN.
Da, noi suntem (în) prima scenă ; voi, ceilalți, așezați-vă acolo ; iar noi
începem. Tu începi, Lisette.

Colette și Blaise se așează ca spectatori a unei scene în care nu joacă.

Tu ajungi pe scenă și mă găsești visător și distrat. Fă câțiva pași în spate ca

să mă lași să-mi iau atitudinea potrivită.

SCENA III.
Merlin, Lisette, Colette și Blaise, așezați.
LISETTE, prefăcându-se că tocmai ajunge în acel loc. Ce e cu
dumneavoastră, domnule Merlin ? Păreți foarte căzut pe gânduri.

MERLIN.
E că mă plimb.
 7

LISETTE.
Iar modul dumneavoastră de a vă plimba este acela de a nu-i privi pe cei
care vă vorbesc ?

MERLIN.
Sunt distrat atunci când mă plimb.

LISETTE.
Ce-i cu limbajul acesta ? Mi se pare cam impertinent.

MERLIN, întrerupând scena.

Mai domol, Lisette ; nu începi să mă înjuri de la începutul scenei. Altfel,
cum o să termini ?

LISETTE.
Oh ! Nu te aștepta la ceva elaborat ; spun ce-mi vine. Să continuăm.

MERLIN.
Unde am rămas ?

LISETTE.
Spuneam că limbajul tău e impertinent.

MERLIN.
Poftim, ești prost dispusă ; să mergem pe drumul nostru și să nu ne mai
vorbim.

LISETTE.
O așteptați aici pe Colette, domnule Merlin.

MERLIN

Întrebarea asta ne prevestește o ceartă.

LISETTE.
N-ai ajuns tu încă acolo unde ți-e gândul.

MERLIN.
Mă mulțumesc să știu că sunt aici unde mă vezi.

LISETTE.
 8

Știu bine că fugi de mine, și că te plictisesc de câteva zile încoace.

MERLIN.
Sunteți atât de savantă, încât nu e nici o cale de a vi se spune ceva.

LISETTE.
Cum așa, secătură ! Nici măcar nu te obosești să ripostezi la ceea ce ce îți
spun ?

MERLIN.
Nu-mi place să contrazic pe nimeni.

LISETTE.
Haida de, vorbește; Colette te place, mărturisește-mi.

MERLIN.
De ce ai vrea să nu mă placă ?

LISETTE.
Mărturisește că o iubești.

MERLIN.
Nu fac niciodată confidențe.

LISETTE.
Du-te, du-te, n-am nevoie să mi le faci.

MERLIN.
Atunci nu mă mai întreba.

LISETTE.
Să mă părăsești pentru o țărăncuță !

MERLIN.
Nu te părăsesc, mă mișc.

COLETTE, întrerupând din locul în care e așezată.

Bine, dar face parte din joc să fiu înjurată în absența mea?

MERLIN, supărat din cauza întreruperii.

Fără îndoială. Nu vezi că e o fată geloasă, care te detestă ?
 9

COLETTE.
Ei bine ! Când o să fie rândul meu să vorbesc, o să-mi iau revanșa.

LISETTE.
Iar eu nu mai știu unde am rămas.

MERLIN.
Te certai cu mine.

LISETTE.
Hei ! Spune-mi, pot să te bat în scena asta?

MERLIN.
Din moment ce nu ești decât o doamnă, un pumn nu va strica nimic.

LISETTE.
Să reluăm ca să îl pot plasa.

MERLIN.
Nu, nu, să păstrăm pumnul pentru reprezentație, și să presupunem că el a
fost dat ; te-ai folosi, altfel, de pumn de două ori, ceea ce ar fi inutil.

LISETTE.
Cred că pot să și plâng de necaz.

MERLIN.

Fără nici o problemă ; chiar să nu uiți să o faci – o cer meritul meu și

vanitatea ta.

LISETTE, izbucnind în râs.

„Meritul tău o cere” – asta mă face să râd.

Făcându-se că plânge.

Sunt de plâns pentru că am fost sensibilă la lingușelile acestui fățarnic !

Adio: iat-o pe mica impertinentă care intră; dar las' pe mine.
Întrerupându-se.

Ar fi așa de rău să o bat puțin ?

 10

COLETTE, care s-a ridicat.

Ba nu, vă rog; nu vreau să existe lovituri; nu am chef să fiu bătută pentru o
farsă : dacă ar fi măcar adevărat, le-aș îndura.

LISETTE.
O vedeți, ce șmecheră e !

MERLIN.
Să nu mai pierdem timpul întrerupându-ne ; pleacă, Lisette : iat-o pe
Colette, care intră în timp ce ieși tu, pentru că tu nu mai ai ce căuta aici. Hai
să continuăm ; fă câțiva pași în spate, Colette, ca să pot merge în fața
dumitale.

SCENA IV.
Merlin, Colette, Lisette et Blaise, așezați.
MERLIN.
Bună ziua, frumoasa mea copilă : sunt foarte sigur că nu pe mine mă cauți.

COLETTE.
Nu, domnule Merlin ; dar nu face nimic. Îmi face plăcere să vă găsesc aici.

MERLIN.
Iar eu sunt încântat să te întâlnesc, Colette.

COLETTE.
Vă sunt recunoascătoare.

MERLIN.
Nu ți-ai dat seama ce plăcere îmi face să te văd ?

COLETTE.
Ba da, dar, pur și simplu, nu pot îndrăzni să observ plăcerea de care
spuneți, din cauză că aș simți la fel.

MERLIN, întrerupând-o.
Încetișor, Colette ; nu e decent să faceți declarații atât de repede.

COLETTE.
Păi, dacă trebuie să-mi fiți drag în povestea asta, am crezut că nu e timp de
pierdut.
 11

MERLIN.
Așteaptă să termin eu cu declarațiile.

BLAISE, întrerupând de pe scaunul său.

Băgați de samă cum îi dă zor : s-ar zâce că mere de la sine după cât îi de
grăbită. Cre' că asta mi-a aduce ghinion.

LISETTE, așezată, întrerupând.

Nici mie nu-mi prea place exagerarea asta.

MERLIN.
E din cauză că nu știe ce să spună altceva.

COLETTE.
Na bine ! Să vâ zâc cum șed lucrurile dacă tot îmi bagă de vină ; mi-i rușine
să mai zâc ceva dacă ăștia doi nu pleacă.

MERLIN.
Mergeți mai încolo ca să prindă curaj.

BLAISE, ridicându-se de pe scaunul lui.

Nu, fir-ar a' dracului ! Nu vreau să aibe asta curaj. Io vreau să
aud tăt.
LISETTE, șezând și întrerupând.

Chiar așa, drăguțo ; cred că glumești când spui că ar trebui să plecăm de

aici.

COLETTE.
De ce-mi băgați bețe-n roate ?

BLAISE, întrerupând, dar rămânând așezat.

De ce te zorești atâta să fii îndrăgostită de domnu' Merlin ? Țâ-i drag de el?

COLETTE.
Da, chiar așa ! Trăbă să simt așa pentru că îs obligată să fac așa în comedie.
Cum vreți să fac altfel ?

LISETTE, rămănând așezată și întrerupând.

Cum adică! Îl iubești de-adevăratelea pedomnul Merlin!
 12

COLETTE.
Așa trăbă, dacă asta-i datoria mea.

MERLIN către Lisette.

Blaise și cu tine, sunteți doi mari inocenți ; nu vedeți că nu știe să se
exprime ? Nu mă iubește de-adevăratelea ; vrea doar să spună că trebuie să
se prefacă. Nu-i așa, Colette ?

COLETTE.
Cum voiți, domnule Merlin.

MERLIN.
Hai să continuăm și așteaptă să îmi duc la capăt declarația ca să te poți
arăta sensibilă la dragostea mea.

COLETTE.
O să aștept, domnule Merlin ; găbițâ-vă.

MERLIN, reîncepând scena.

Cât de drăguță ești, Colette, și cât de tare invidiez soarta lui Blaise care va
trebui să-ți fie soț!

COLETTE.
Ah ! Ah ! Mă iubiți, domnule Merlin ?

MERLIN.
De mai bine de opt zile încerc să ți-o spun.

COLETTE.
Ce păcat ! Că mă gândesc că ne-am potrivi laolaltă.

MERLIN.
De ce crezi asta, Colette ?

COLETTE.
Păi, că dacă mă iubiți, chiar așa !... Să zâc ?

MERLIN.
Fără îndoială.

COLETTE.
 13

Că dacă mă iubiți, așa să fie ; că nu-i nimic de pierdut.

MERLIN.
Vai ! Dragă Colette, inima dumitale îți spune ceva despre mine?

COLETTE.
Oh, Doamne ! Nu-mi spune „ceva” ; îmi spune de-a dreptu'.

MERLIN.
Mă încânți, frumoasă copilă ! Dă-mi mâna dumitale frumoasă pentru care
îți mulțumesc.

LISETTE, întrerupând.
Vă interzic să vă țineți de mână.

COLETTE.
Trăbă să fac așa.

LISETTE.
Da, dar nu trebuie să ți le și sărute.

MERLIN.
Între iubiți, a ține mâinile unei iubitei înseamnă un mod de a face
conversație.

BLAISE.
Nu îngăduiția asta, domnișoara Lisette.

MERLIN.
Nu vă supărați, e suficient să suprimăm această parte.

COLETTE.
Da' până la urmă nu-i vorba decât de niște mâni.

MERLIN.
O să mă mulțumesc să o țin de mână.

BLAISE.
Nu trebuie să se grăbească ; așa-i, domnișoară Lisette ?
 14

LISETTE.
Ar fi mult mai bine.

MERLIN.
În felul acesta, scena nu va fi destul de vie.

COLETTE.
Îs de părerea dumneavoastră, domnule Merlin, și nu mă-ncurcă mâinile pă
mine.

MERLIN.
Dacă se pare că sunt în plus, să le lăsăm și să revenim.

El reîncepe scena.

Așadar, mă iubești, Colette, și, cu toate acestea, te vei mărita cu Blaise ?

COLETTE.
Îs destul de năcăjită din cauza asta. Că nu-l iau eu ; taică-meu și maică-mea
mi l-or găsit.

BLAISE, întrerupând și plângând.

Cât îs de norocos !
MERLIN.
Taci o dată, totul face parte din scenă, știi bine asta.

BLAISE.
Era să pun pariu că-i adevărat.

MERLIN.
Dacă-ți spun că nu ! Sau părăsești acest proiect sau îl urmezi ; recompensa
pe care ne-a promis-o doamna Amelin merită să fie câștigată ; regret că mi-
am făcut acest plan, dar nu am timp să îmi mai imaginez, acum, altul  ; să
continuăm.

COLETTE.
Mie mi să pare tare frumos.

LISETTE.
Nu spun nimic, dar nu-mi schimb părerea. Oricum ar sta lucrurile, să ne
urmăm calea ca să nu ne riscăm banii.
 15

MERLIN, reîncepând scena.

Așadar, Colette, nu te interesează Blaise ? Doar părinții tăi ar vrea să te
măriți cu el ?

COLETTE.
Da, nu mă întreabă nimeni ; și dacă aș putea, prin cine știe ce potriveală să-l
împiedic să devină bărbatul meu, m-aș scăpa curând de el ; păntru că i-așa
de prost!

BLAISE, întrerupând, așezat.

Fir-ar a dracului de treabă! Uită ce urâtă comédie!

MERLIN.
Către Blaise.
Liniște!
Către Colette.
N-ai decât să le spui părinților că nu îl iubești.

COLETTE.
Bine ! I-am zâs, dară chiar lui și nu s-o-ntâmplat nimic.

BLAISE, se ridică pentru a întrerupe scena.

I-adevărat că mi-o zâs.

COLETTE, continuând.

Da', domnu' Merlin, dacă dumneavoastră m-ați cere de nevastă, m-ați

căpăta ? V-ar năcăji dacă m-ați lua de nevastă ?

MERLIN.
Aș fi încântat ; dar trebuie să procedăm cu pricepere din cauza lui Lisette, a
cărei răutate ar face rău și ne-ar zădărnici planurile.

COLETTE.
Dacă ea n-ar fi aci, aș vedea eu cum ar trăbui să facem. N-ar fi trăbuit lăsată
să ne-audă.

LISETTE, ridicându-se pentru a întrerupe.

Ce înseamnă asta ? Replica asta nu poate intra în această scenă, pentru că
eu nu voi fi prezentă atunci când o veți juca.
 16

MERLIN.
Nu vei fi, asta e adevărat ; dar în acest moment ești în fața ochilor ei și, din
greșeală, ea se raportează la această situație. Nu ai auzit de o axiomă care
spune că obiectul prezent emite o putere ? Iată de ce se înșeală ea. Dacă ai fi
studiat, faptul nu te-ar fi surprins. Acum e rândul tău Blaise ; tu intri aici și
ne vei întrerupe ; retrage-te patru pași , pentru a te preface că sosești; eu,
care te văd venind îi spun lui Colette: „Iată că vine Blaise, draga mea
Colette; să amânăm discuția pe altă dată”.

Către Colette.

Și retrage-te.

BLAISE, apropiindu-se pentru a intra în scenă.

Io-s tare tulburat și nu știu ce să zâc.

MERLIN.
Tu o întâlnești pe Colette în drumul tău și o întrebi de la cine vine.

BLAISE, începând scena.

De unde vii, Colette ?
COLETTE.
Ei ! Vin de unde eram.

BLAISE.
Cum te mai știi răsti !

COLETTE.
Oh ! Ce-oi zâce! Obișnuiește-te ; ori iei, ori lași. Adio.

SCENA V.
Merlin Blaise, Lisette și Colette, așezați.
MERLIN, întrerupând scena.
Acum, tu ai de-a face cu mine.

BLAISE.
Ascultă, domnu' Merlin, n-o să rabd să-mi șterpeliți drăguța.

MERLIN, întrerupând scena.

 17

„Ascultă, domnu' Merlin!” Așa se începe o scenă ?? În instrucțiunile pe care

ți le-am dat, ți-am spus să mă întrebi ce-am vorbit cu Colette.

BLAISE.
Ei ! Cum naiba! Doară nu știu, dacă am fost aci?

MERLIN.
Amintește-ți că nu trebuia să fi fost.

BLAISE, reîncepând.
Na bine! Colette era cu dumneavoastră, domnule Merlin ?

MERLIN.
Da, n-am făcut decât să ne întâlnim.

BLAISE.
Cu toate astea să zâce că vi-i dragă. Și asta mă năcăjește, domnu' Merlin,
înțălegeți ? Păntru că tre' să-mi fie dată de marți în opt săptămâni.

COLETTE, ridicându-se și întrerupând.

Oh ! Fără să vă întrerup, s-o amânat de marți în cinșpe săptămâni și până
atunci om mai vedea.

MERLIN.
Nu contează ; această greșeală nu are, aici, nici o importanță.

Reluând scena.
Cine ți-a spus ție, Blaise, că o iubesc pe Colette ?

BLAISE.
Dumneavoastră ați spus mai 'nainte.

MERLIN, întrerupând scena.

Ai grijă ; amintește-ți, încă o dată, că tu nu erai de față.

BLAISE.
Atunci, domnișoara Lisette e cea care mi-o spus. De ce vă bateți capul atâta
cu treaba asta ? Uitați-o aci ; vă poate întări ce-am zâs.

LISETTE, pe un ton amenințător și întrerupând.

Hai, hai. O să spun eu ce simt după comedie.
 18

MERLIN.
Nu o să reușim să facem nimic cu nătăflețul ăsta. Nu va reuși să înțeleagă ce
trebuie și ce nu trebuie să vadă.

LISETTE.
Continuați, continuați ; în timpul spectacolului nu va vedea ce nu trebuie sa
vadă și nu va greși. Dar când un bărbat își pierde iubita, îi este îngăduit să
fie dezorientat, domnule Merlin.

BLAISE, întrerupând.
Comedia asta nu-i făcută decât ca să să scape de noi, domnișoara Lisette.

COLETTE.
Ei bine ! Scapă-te și tu de mine, deșteptule!

Blaise, plângând.
Fir-ar a dracului ! Nu așa te porți cu cineva pă care-l iei de bărbat
săptămâna viitoare.

COLETTE.
Iar eu îți zâc ție că tu nu o să fii bărbatul meu în nici o săptămână.

MERLIN.
Adio, comedia mea ! Mi s-au promis o grămadă de bani ca s-o joc și
nenorocitul ăsta mi-i fură, mi-i ia din buzunar.

COLETTE, interrompant.
Ei ! Normal, domnule Merlin, iacătă ce zarvă numa' păntru că vi-s dragă și
păntru că io așa sâmt că sunteți de treabă. Bine, așa să fie ! Da, i-s dragă; ne
avem dragi unu' pă altu'; îi băiat și eu îs fată; el îi de-nsurat și io-s de măritat
; o vroia pă domnișoara Lisette, dar n-o mai vre' ; o lasă, eu te las; mă ia, îl
iau. Iară cât vă privește pă voi, trăbă să aveți răbdare.

BLAISE.
Iacătă ce logodnă frumoasă !

LISETTE, către Merlin, rupând o hârtie.

Așadar, taci, fățarnicule ! Ține, iată ce fac eu cu planul comediei tale, și ai
merita să-ți fac la fel.

MERLIN.
 19

Dar, dragii mei, să ne câștigăm mai întâi banii și apoi o să ne terminăm

discuțiile.

COLETTE.
Bine-o zâs ! Ne certăm după aia că tot aia-i.

LISETTE.
Taci obrăznicătură mică !

COLETTE.
Geloasa asta, ce țopârlană-i !

MERLIN.
Pace, pace !

COLETTE.
Îs de vină că-s mai bună ca ea ?

LISETTE.
Să tacă o dată țăranca asta !

COLETTE.
O vedeți, rogu-vă, pă grozava asta cu mutra ei de slujnică!

MERLIN.
Gălăgia pe care o faceți o să-i adune pe toți aici și uite-o, deja, pe doamna
Argante care cred că vine chiar aici.

LISETTE, plecând.
Adio, fățarnicule.

MERLIN.
Epitetul de „nebună” în schimbul celui de „fățarnic” ne va face să fim chit !

BLAISE.
Mă duc să mă plâng la părinții ăsteia care, cică, „joacă teatru”.

COLETTE.
Ne vedem degrabă domnule Merlin, așa-i?
 20

MERLIN.
Da, Colette, și lucrurile merg minunat ; oamenii aceștia ne iubesc, dar noi
vom mai continua să ne prefacem.

COLETTE.
Cât o să vă placă ; nu-i nici un pericol dacă ne iubesc așa tare.

SCENA VI.
Doamna Argante, Éraste, Merlin, Angélique
DOAMNA ARGANTE.
Ce înseamnă tot acest zgomot ? Cine erau cei care strigau adineaori ?

MERLIN.
Nu e nimic. Erau doar Blaise și Colette, care tocmai au plecat de aici cu
Lisette, doamnă.

DOAMNA ARGANTE.
Aveau vreun motiv să se certe ? Vreau să știu ce se întâmplă.

MERLIN.
Păi, e vorba de un mic proiect pe care… l-am avut, de o mică idee care ne-a
venit și ne este greu să facem un ansamblu care să se potrivească.

Și arătându-i-l pe Éraste.

Domnul are să vă spună despre ce este vorba.

ÉRASTE.
Doamnă, este vorba despre un fleac despre care veți afla curând.

MADAME ARGANTE.
De ce să păstrați atâta mister în jurul lui ?

ÉRASTE.
Din moment ce trebuie să vă spun… Este vorba despre o mică piesă.

DOAMNA ARGANTE.
 21

O piesă de cât ?4

MERLIN.
Este, doamnă, o comedie, și vă rezervăm plăcerea surprizei.

ANGELIQUE.
Iar eu, îi promisesem doamnei Amelin și lui Éraste să nu îți suflu nici o
vorbă despre asta, mamă.

DOAMNA ARGANTE.
O comedie !
MERLIN.
Da, o comedie a cărui autor sunt eu. E promițătoare...

DOAMNA ARGANTE.
Și de ce să vă bateți din cauza asta ?

MERLIN.
Nu ne batem, doamnă ; bătaia pe care ați auzit-o nu era decât un antract;
actorii mei s-au ciondănit în timpul acțiunii; discordia a intrat în trupă; nu e
nimic altceva decât ceva obișnuit. Voiau să salte de la bocanc la coturn 5, iar
eu voi încerca să îi aduc la o dispoziție mai puțin tragică.

DOAMNA ARGANTE.
Nu, să lăsăm baltă dispozițiile tale mai puțin tragice și să suprimăm acest
divertisment. Éraste, cum te-ai gândit la așa ceva : o comedie, la o femeie de
vârsta mea, ar fi ceva ridicol.

ÉRASTE.
Este cel mai inocent lucru de pe lume, doamnă și, de altfel, pentru doamna
Amelin ar fi o adevărată bucurie să o vadă reprezentată.

MERLIN.
Ea ne-a plătit ca să o prezentăm așa cum se cuvine ; iar eu, cel care vă
vorbesc, am primit deja arvuna. Doamnă, marfa mea e vândută, trebuie să o
livrez și nu puteți, în consecință, să nu țineți seama de o târguială care a fost
făcută. Ar trebui să restitui banii, iar eu am făcut angajamente care nu îmi
mai permit acest lucru.

DOAMNA ARGANTE.
4
Joc de cuvinte, în limba franceză…………..
5
„Quitter le brodequin pour prendre le cothurne” este o locuțiune verbală al cărei sens figurat este acela de a
renunța la teatrul comic în favoarea celui tragic.
 22

Nu te necăji pentru asta; am să vă despăgubesc pe toți ceilalți.

MERLIN.
Fără să mai adaug suma pentru omul care stinge luminile 6 pe care l-am și
angajat; trei butelii de vin pe care le-am avansat muzicanților din sat care
vor forma orchestra; patru stilcle cu vin pe care mi-am dat cuvântul că le voi
bea cu ei, imediat după reprezentație; o duzină de coli de hârtie pe care le-
am mâzgălit pentru a-mi termina și pune în curat canavaua…

DOAMNA ARGANTE.
Îți spun că nu vei pierde nimic. Iat-o pe doamna Amelin și veți vedea că va fi
de părerea mea.

SCENA VII.
Doamna Amelin, Madame Argante, Angélique, Éraste,
Merlin.
DOAMNA ARGANTE, către doamna Amelin.
Nu veți ghici, doamnă ce ne pregătesc acești tineri !? O comedie în stilul
domnului Merlin. Mi-au spus că știți despre ce este vorba, dar eu sunt
convinsă că nu este așa.

DOAMNA AMELIN.
Mie mi-a venit această idee.

DOAMNA ARGANTE.
Dumneavoastră, doamnă !

DOAMNA AMELIN.
Da, trebuie să știți că îmi place să râd și veți vedea că asta ne ve distra. Dar
am interzis în mod expres să vi se spună.

DOAMNA ARGANTE.

6
Lumânările, în textul original….. meseria de souffleur….
 23

Am aflat-o din cauza zgomotului care se auzea de aici. Dar am să vă cer o

favoare, doamnă. Aceea de a avea bunătatea să renunțați la proiect, din
cauza mea, a cărei vârstă și caracter…

DOAMNA AMELIN.
Ah ! Iată că s-a terminat, doamnă; nu vă mai alarmați; s-a făcut, nu mai
vorbim despre așa ceva.

DOAMNA ARGANTE.
Vă mulțumesc de mii de ori și vă mărturisesc că îmi era teamă de
reprezentație.

DOAMNA AMELIN.
Mă necăjește neliniștea care v-a cuprins.

DOAMNA ARGANTE.
Mă voi alătura grupului împreună cu fiica mea; nu veniți și dumneavoastră?

DOAMNA AMELIN.
Într-o clipă.

ANGÉLIQUE, a parte către doamna Argante.

Doamna Amelin nu e mulțumită, mamă.

DOAMNA ARGANTE, a parte.

Taci.
Către doamna Amelin.

Adio, doamnă, vă așteptăm.

DOAMNA AMELIN, către Éraste.

Da, da. Éraste , după ce o conduci pe doamna Argante, vino înapoi. Vreau
să-ți vorbesc.

ÉRASTE.
Deîndată.

MERLIN.
Deci, piesa pică. (Va fi, poate, doar …tipărită7). Ce păcat !

7
Aluzia lui Marivaux la faptul că piesa nu avea să se joace….
 24

Angélique și Merlin ies împreună cu doamna Argante.

SCENA VIII.
Doamna Amelin, Araminte.
DOAMNA AMELIN, un moment singură.
Nu veți avea încotro, doamnă Argante; am vrut să râd și voi râde.

ARAMINTE.
Ei bine, draga mea! Unde este comedia noastră? Va fi jucată ?

MADAME AMELIN.
Nu, doamna Argante vrea să înapoieze banii.

ARAMINTE.
Cum ! Se opune reprezentației ?

MADAME AMELIN.
Nu încape nici o îndoială : o vom juca, pe aceasta sau o alta. Tot ceea ce
decurge din acest fapt este că în loc să-i oferim ei comedia, va trebui să mi-o
ofere ea mie și, pe deasupra să o și joace, din păcate. Și am să vă rog să mă
ajutați.

ARAMINTE.
Va fi curios să o vedem urcând pe scenă !

MADAME AMELIN.
Ascultați-mă; mă voi preface atât de nemulțumită de puțina considerație
care mi se arată, încât voi pretinde că renunț la căsătoria nepotului meu cu
Angélique.

ARAMINTE.
Nepotul dumneavoastră este, într-adevăr, o atât de grozavă partidă pentru
ea...

MADAME AMELIN, en riant.

La care mama ei nici nu a sperat să consimt. Imaginați-vă ce teamă îi va fi și
ce demersuri va face. Își va juca, oare, bine rolul ?

ARAMINTE.
 25

Oh ! Cum nu se poate mai natural.

MADAME AMELIN, riant.

După părerea dumneavoastră, nepotul meu și iubita lui vor fi actori buni, în
ceea ce-i privește ? Căci nu vor ști, nici ei, nici restul actorilor, că nu fac
decât să mă distrez.

ARAMINTE.
Asta va fi foarte plăcut și ceea ce mă stânjenește e doar rolul meu: la ce aș
putea fi bună eu?

MADAME AMELIN.
Sunteți de trei ori mai bună decât Angélique : sunteți văduvă și încă tânără.
Mi-ați făcut confidențe privitoare la înclinația pe care o aveți pentru
nepotul meu, e totul clar. Nu trebuie decât să vă conformați la cele ce voi
face: iată-l pe nepotul meu și suntem chiar la prima scenă. Sunteți gata ?

ARAMINTE.
Da.

SCENA IX.
Doamna Amelin, Araminte, Éraste.

ÉRASTE.
Mi-ați ordonat să revin. Cu ce vă poti fi de folos? Ceilalți vă așteaptă.

MADAME AMELIN.
Să mă aștepte, Éraste; nu mă grăbesc să mă alătur lor.

ÉRASTE.
Îmi păreți foarte serioasă. Despre ce este vorba?

DOAMNA AMELIN, arătând-o pe Araminte.

Éraste, ce crezi despre doamna ?

ÉRASTE.
Eu? Ceea ce crede toată lumea; că doamna este foarte amabilă.

ARAMINTE.
Răspunsul mă flatează.
 26

ÉRASTE.
E foarte simplu.

DOAMNA AMELIN.
Éraste, crezi că inima ei, mâna ei cărora li se alătură o rentă de 450 000 de
franci nu merită să fie luată în seamă această propunere ?

ÉRASTE.
Este cineva care trebuie să fie convins de acest adevăr ?

DOAMNA AMELIN.
Sunt încântată să te văd convins chiar pe tine.

ÉRASTE.
În legătură cu ce sunteți încântată?

DOAMNA AMELIN.
În legătură cu faptul că doresc să te căsătoresc cu ea.

ÉRASTE.
Pe mine? Glumiți și cred că doamna nu ar fi de aceeași părere.

DOAMNA AMELIN.
Cu toate acestea, ea mi-a propus acest lucru.

ÉRASTE, surprins.
Să vă căsătoriți cu mine! Dumneavoastră, doamnă !

ARAMINTE.
De ce, Éraste ? Asta mi s-ar părea foarte convenabil. Ce spuneți ?

DOAMNA AMELIN.
Ce spune el ? Vă îndoiți ?

ARAMINTE.
Cu toate acestea, nu răspunde nimic.

DOAMNA AMELIN.
Este doar de uimire și de fericire, nu-i așa, Éraste ?
 27

ÉRASTE.
Doamnă...

DOAMNA AMELIN.
Ce e?

ÉRASTE.
Nu te căsătorești cu două femei.

DOAMNA AMELIN.
De unde iei două? Nu ți se vorbește decât de doamna.

ARAMINTE.
Și veți avea bunătatea să nu vă căsătoriți decât cu mine, în mod sigur.

ÉRASTE.
Meritați o inimă întreagă, doamnă. Știți că o ador pe Angélique, și că nu pot
iubi pe altcineva.

ARAMINTE.
Imposibil, Éraste, imposibil ! Oh ! dacă îmi vorbiți pe acest ton, veți face
bine să mă iubiți, vă rog.

ÉRASTE.
Nu mă așteptam, doamnă.

ARAMINTE.
O să mă iubiți, așa cum vă spun. Mi s-a promis inima dumneavoastră și
pretind să vă țineți promisiunea. Cred că dând așa o sumă pentru ea,
înseamnă că am plătit tot și nu sunt multe promisiuni ținute pentru care să
primești atâția bani.

ÉRASTE.
Angélique ar fi considerat că poate da mai mult.

DOAMNA AMELIN.
Să considere ce dorește. Am garantat că doamna va avea inima ta. Trebuie
să o aibă și să mă dezlegi, astfel, de cuvântul pe care mi l-am dat.

ÉRASTE.
Ah ! Vreți să mă aduceți la disperare?
 28

ARAMINTE.
Cum adică : să ajungeți la disperare ?

DOAMNA AMELIN.
Lăsați-l să vorbească. Curaj, Éraste , curaj !

ÉRASTE.
Doamne !

SCENA X.
Madame Amelin, Araminte, Madame Argante, Angélique,
Éraste.
DOAMNA ARGANTE.
Veneam după dumneavoastră, doamnă, pentru că am văzut că nu mai
veniți. Dar ce se întâmplă ? Éraste suspină! Plânge! Pare disperat! Ce i s-a
întâmplat?

DOAMNA AMELIN.
Nimic altceva decât o mare fericire, de care își va da seama când va fi mai
rezonabil. În rest, doamnă, urma să vă informez că ne pregătim de plecare,
Araminte, nepotul meu și cu mine.
N-aveți nimic de trimis la Paris ?

DOAMNA ARGANTE.
La Paris ! Cum ! Plecați la Paris, doamnă?

DOAMNA AMELIN.
Peste o oră.

DOAMNA ARGANTE.
Glumiți, doamnă. Și căsătoria ?...

DOAMNA AMELIN.
Cred că cel mai bine e să o lăsăm deoparte. Dezgustul pe care l-ați arătat
pentru acest mic divertisment, care îmi făcea plăcere, m-a determinat să
reflectez la câteva lucruri. Sunteți prea serioasă pentru mine. Îmi place
veselia inocentă; dar dumneavoastră vă displace. Proiectul nostru era acela
de a rămâne împreună ; se prea poate să nu ne potrivim. Nu vom merge mai
departe.
 29

DOAMNA ARGANTE.
Cum ! O căsătorie ține de o comedie ? Ei bine ! Să fie jucată, doamnă; să nu
mai fie asta pricina; și dacă nu va fi de ajuns, să mai adăugăm și operă,
teatru de bâlci, de marionete și tot ce vă va plăcea – chiar și o paradă.

DOAMNA AMELIN.
Nu, hotărârea pe care o iau vă scutește de această corvoadă. Vă rog să
credeți că nu vom fi mai puțin bune prietene. Dar tocmai mi-am luat un
angajament față de Araminte, și am stabilit că nepotul meu se va căsători cu
ea.

DOAMNA ARGANTE.
Araminte cu nepotul dumneavoastră, doamnă! Éraste să se căsătorească cu
Araminte! Cum! Acest tânăr!...

ARAMINTE.
Ce vreți să spuneți? Și eu sunt de măritat, la fel ca Angélique.

ANGELIQUE, cu tristețe.
Éraste consimte la aceasta?

ÉRASTE.
Vezi cât sunt de tulburat; nu mai știu ce e cu mine.

ANGELIQUE.
Asta e tot ce îmi răspunzi? Du-mă de aici, mamă, să ne retragem. Suntem
trădate de toți.

ÉRASTE.
Eu, să te trădez, Angélique! Eu care nu trăiesc decât pentru tine!

DOAMNA AMELIN.
Te gândești, nepoate, să vorbești despre dragoste alteia, în prezența acestei
doamnei pe care ți-o destinez?

DOAMNA ARGANTE, tare.

Dar, cu adevărat, ăsta nu e decât un vis.

DOAMNA AMELIN.
Suntem toții treji, cred.
 30

DOAMNA ARGANTE.
Cu atât mai rău, cu atât mai rău, doamnă ! Doar dacă am fi în vis, lucrurile
ar putea fi scuzate. Un vis pe care reprezentarea mizerabilei dumneavoastră
comedii îl va risipi. Haideți repede, să ne pregătim ! Se spune că piesa e o
improvizație. Vreau să joc și eu. Dați-mi și mie un rol. Să jucăm toți ! Și tu,
fata mea.

ANGELIQUE.
Să-i lăsăm, mamă. Doar asta mai putem face.

DOAMNA ARGANTE.
N-am să fiu o mare actriță, dar n-am să fiu mai puțin amuzantă.

DOAMNA AMELIN.
O să jucați minunat, doamnă, iar sprinteneala dumneavoastră e, deja, o
dovadă. Dar mi-aș face probleme dacă ar trebui să lezez seriozitatea și
demnitatea dumneavoastră.

DOAMNA ARGANTE.
Nu vă îngijorați pentru asta! Merlin este autorul piesei. Văd că vine și am să
îi recomand chiar eu acest lucru. Merlin ! Merlin ! Apropie-te.

DOAMNA AMELIN.
Ei ! Nu, doamnă, vă rog.

ÉRASTE, către doamna Amelin.

Îngăduiți să fie jucată ; vreți ca o o comedie să decidă soarta mea, iar viața
mea să depindă de două-trei dialoguri?

DOAMNA ARGANTE.
Nu, nu. Ea nu va depinde de asta.

SCENA XI.
Doamna Amelin, Araminte, Doamna Argante, Éraste,
Angélique, Merlin.
DOAMNA ARGANTE, continuă.
Comedia pe care ne-o pregătiți e gata, în curând ?

MERLIN.
I-am adunat pe toți actorii noștri ; sunt aici și vom termina de repetat, dacă
se poate.
 31

DOAMNA ARGANTE.
Să intre.

DOAMNA AMELIN.
De fapt, e inutil.

DOAMNA ARGANTE.
Ba, deloc, doamnă.

ARAMINTE.
Eu nu cred că – indiferent de ceea ce întâmplă – că doamna ar dorit să își
rupă angajamentul pe care l-a făcut cu mine ; comedia se va juca când vom
dori, dar Éraste se va căsători cu mine, vă rog frumos.

DOAMNA ARGANTE.
Cu dumneavoastră, doamnă? Cu cei patruzeci de ani ai dumneavoastră! Nu
se va întâmpla asta – vă rog și eu frumos pe dumneavoastră – și vă spun în
față că procedați foarte urât, doamnă. V-am numărat printre prietenii
noștri, v-am invitat la căsătoria fiicei mele și pretindeți acum că nunta e a
dumneavoastră ; vreți să-i furați soțul în ciuda dezgustului pe care el îl
simte pentru dumneavoastră. Căci vă refuză, și simțiți prea bine asta. Ce ar
avea de câștigat ? Sunteți chiar de neînțeles : la patruzeci de ani să luptați
împotriva uneia de douăzeci de ani! Visați, doamnă. Hai, Merlin, să
terminăm.

SCENA XII.
Toți actorii din scena precedentă, cărora li se alătură
Notarul.
DOAMNA ARGANTE, continuă.
Mai adaug și eu câte ceva la suma care vi s-a promis ca să vă stimulez să
faceți bine (ceea) ce aveți de făcut. Să ne așezăm, doamnă, și să ascultăm.

DOAMNA AMELIN.
Să ascultăm, dacă asta doriți.
 32

MERLIN.
Înaintează, Blaise; să reluăm de unde am rămas. Te plângeai de faptul că o
iubesc pe Colette. Și – ziceai tu – că Lisette e cea care ți-a spus asta ?

BLAISE.
Bun ! Ce vreți să zâc mai mult?

DOAMNA ARGANTE.
Își place să continui, Blaise ?

BLAISE.
Nu ; mama me' mi-a interzis să joc teatru.

DOAMNA ARGANTE.
Iar eu îi interzic ei să te împiedice : eu joc rolul mamei și sunt mama ta, aici.

BLAISE.
Și pă de-asupra, ăștia râd de mine în jocul aista, arde-l-ar ciuma de joc,
doamnă. Colette să face că îl iubește pă domnu' Merlin, domnu' Merlin zâce
că și el pă ea; și chiar dacă îi comèdie, tot îi drept, doamnă. Că să fac că să
fac, numa ca să ne dea la schimb. Și îs amândoi atât de șireți că să iubesc
de-a-devăratealea. Așa că Lisette rămâne mai păgubașă ca mine. Că socru'
meu s-o tocmit cu mine să îi fiu ginere.
Doamnele râd.

DOAMNA ARGANTE.
Eh ! Ce nenorocit ! M-am săturat de prostiile voastre. Și dumneata, Merlin,
pe ce te bazezi când ești gata să faci un adevăr dintr-o farsă ? Lasă-i-o în
pace pe Colette, și liniștește-l.

COLETTE.
Da, da' io nu vreau să mă lese. Io vreau să mă țână.

DOAMNA ARGANTE.
Ce înseamnă asta, fetițo ? Retrage-te, din moment ce nu ești în această
scenă. O să apari când îți vine rândul. Continuați, voi, ceilalți.

MERLIN.
Haide, măi, Blaise, îmi reproșezi că o iubesc pe Colette ?

BLAISE.
Ei ! Fir-ar a dracului, da' nu-i drept?
 33

MERLIN.
Ce vrei, măi copile? E așa de frumoasă că n-am putut să mă abțin.

BLAISE, către doamna Argante.

Ei, na ! Doamnă Argante, așa-i că mărturisește chiar el ?

DOAMNA ARGANTE.
Ce ți se poate întâmpla din moment ce nu e decât o comedie?

BLAISE.
Mă încurcă, fir-ar a dracului ! Pă scurt : să margă la dracu' și tătă lumea cu
ea!

MERLIN.
Iarăși !

DOAMNA ARGANTE.
Cum! N-o să vă putem face să continuați?

DOAMNA AMELIN.
Ei, doamnă! Lăsați-l pe săracul băiat: vedeți bine că dialogul nu e punctul
său forte.

DOAMNA ARGANTE.
Forte sau slab, doamnă, vreau să răspundă cum știe și cum poate.

COLETTE.
O să ragă până nu mai poate; atâta tăt.

BLAISE.
Ei ! La naiba ! trăbă să ragi când ai di ce.

LISETTE.
La ce servește tot ceea ce faceți aici, doamnă? Când se va termina aceasta
scenă n-o să mai fie nici una; căci eu ar trebui să joc în următoarea și nu voi
face nimic.

DOAMNA ARGANTE.
Oh ! O veți juca, vă asigur.

LISETTE.
 34

Ah ! O să vedem noi dacă mă poate face cineva să joc o comedie împotriva

voinței mele.

SCENA XIII.
Toți actorii din scena precedentă și Notarul, care sosește.
NOTARUL, adresându-se doamnei Amelin.
Iată, doamnă, contractul pe care mi l-ați cerut ; am urmat intențiile
dumneavoastră.

DOAMNA AMELIN, către Araminte, cu voce joasă.

Faceți ca și cum ar fi al dumneavoastră.
Către doamna Argante.
Nu, vreți să onorați acest contract cu semnătura dumneavoastră, doamnă ?

DOAMNA ARGANTE.
Și pentru cine este el, doamnă ?

ARAMINTE.
Este al lui Éraste și al meu.

DOAMNA ARGANTE.
Eu ! Să semnez contractul dumneavoastră, doamnă! Ah ! Nu voi avea
această onoare și veți avea, vă rog, și dumneavoastră, bunătatea de a merge,
să-l semnați în altă parte.

Notarului.

Luați-l înapoi, luați-l înapoi, domnule.

Către doamna Amelin.

Nici să nu vă gândiți, doamnă. La noi nu se procedează așa și nici n-am mai

văzut vreodată așa ceva.

DOAMNA AMELIN.
Mi s-a părut că nu aș putea să-l însor pe nepotul meu, la dumneavoastră,
fără a vă face, doamnă, această onoare. Mai mult chiar : nu voi îngădui să nu
semnați. Și veți semna.
 35

DOAMNA ARGANTE.
Oh ! Asta nu se va întâmpla, pentru că plec de aici.

DOAMNA AMELIN, împiedicându-l.

Veți rămâne, vă rog. Contractul nu se poate lipsi de dumneavoastră.

Către Araminte.

Ajutați-mă, doamnă ; să o împiedicăm pe doamna Argante să iasă.

ARAMINTE.
Țineți-vă bine, nici eu nu voi ceda.

DOAMNA ARGANTE.
Unde ne aflăm, doamnelor ? Nu sunt, oare, la mine acasă ?

ÉRASTE, către doamna Amelin.

Eh ! Și la ce vă gândiți, doamnă ? Mai bine mor decât să semnez.

DOAMNA AMELIN.
Veți semna imediat și vom semna cu toții.

DOAMNA ARGANTE.
Aparent, doamna își oferă aici comedia în schimbul celei care i-a lipsit.

DOAMNA AMELIN, râzând.

Ha ! Ha ! ha ! Aveți dreptate ; nu vreau să pierd nimic.

NOTARUL.
Luați loc, doamnelor ; căci mă așteaptă și alte treburi. În rest, ținând cont de
toate aparențele, acest contract este, în prezent, inutil și nu mai este
conform cu intențiile dumneavoastră, deoarece este cel pe care l-am
întocmit ieri, și care este pe numele domnului Éraste și a domnișoarei
Angélique.

DOAMNA AMELIN.
Adevărat ? Oh ! Dacă e așa, atunci nu e nevoie să-l refacem; trebuie să-l
semnăm așa cum e.

ÉRASTE.
Ce aud ?
 36

DOAMNA ARGANTE.
Ha ! Ha ! Am ghicit, carevasăzică. Jucați, de fapt, o comedie, iar eu sunt cea
păcălită. Să semnăm, deci. Sunteți amândouă niște rele.

ÉRASTE.
Ah ! Respir.

ANGELIQUE.
Cine ar fi crezut? Nu ne mai rămâne decât să râdem.

ARAMINTE, către doamna Argante.

Niciodată nu mă veți iubi atât cât m-ați urât ; dar cei patruzeci de ani ai mei
îmi rămân pe suflet. Nu am decât treizeci și nouă și jumătate.

DOAMNA ARGANTE.
V-aș fi dat o sută în furia mea. Și vă sfătuiesc să vă plângeți, după scena pe
care tocmai v-am făcut-o!

DOAMNA AMELIN.
Și totul, fără să aducem prejudicii piesei lui Merlin.

DOAMNA ARGANTE.
Oh ! N-am să-l mai necăjesc. N-o să fac decât să râd de el. Dar i-aș zvântura
cu plăcere pe actori dacă mă mai supără cineva.

LISETTE.
Iată-vă împăcați ; dar noi...

MERLIN.
Dar chiar așa ; vrei să-ți spun ? O să ne delectăm, noi înșine, într-o paradă
pe care am gândit-o, pentru a ne bucura de toate drăgălășeniile voastre.

COLETTE.
Blaise, îs bune și drăgălășeniile tale ; îs mulțămită.

BLAISE, săltând.
Chiar așe ? Ia dă-mi un avans pentru cât m-am năcăjit.

LISETTE.
 37

În ceea ce mă privește, eu te iubesc. Dar o să mi-o plătești, căci n-am să mă

mărit cu tine decât peste șase luni.

MERLIN.
Oh ! O să mă supăr, și eu.

DOAMNA ARGANTE.
Hai, hai, scurtează termenul. Redu-l la două ore. Și hai să terminăm.

FIN