Golea Cristi

Recenzie Ucenicia radicală – John Stott

Pentru o mulțime de oameni, este o surpriză să descopere că urmașii lui Isus Hristos
sunt numiți „creștini” doar de trei ori în Noul Testament. Luca spune că ucenicii lui Isus au
fost numiți „creștini” mai întâi în Antiohia (Fapte 11:26).
Antiohia era cunoscută ca fiind o comunitate internațională. În consecință și biserica
era o comunitate internațională. Membrii săi au fost numiți „creștini” pentru a indica
loialitatea lor comună față de Hristos. Apoi Pavel era pornit proces în fața regelui Agrippa.
Acesta a întrebat direct „Crezi că într-un timp atât de scurt mă poți convinge să fiu un
Creştin?" (26:28).
Modul nostru comun de a evita ucenicia radicală este să fim selectivi: alegând acele
domenii în care ne convine angajamentul și rămânând departe acele zone în care va fi
costisitor. Dar pentru că Isus este Domnul, noi nu avem dreptul de a alege și alegem zonele în
care ne vom supune autorității Sale.
Prima caracteristică a discipolului radical despre care Stott vorbește este
„nonconformismul”. Biserica are o dublă responsabilitate în raport cu lumea din jur. Pe de o
parte, trebuie să trăim, să slujim și să fim o mărturie în lume. Pe pe de altă parte, trebuie să
evităm să ne contaminăm cu lumea. Deci noi suntem aici nu ca să căutăm să ne păstrăm
sfințenia evadând din lume și nici să sacrificăm sfințenia noastră conformându-ne lumii.
Efugionismul și conformismul ne sunt astfel interzise. Acestea sunt unele dintre
temele majore ale întregii Biblii, și anume că Dumnezeu cheamă un popor pentru Sine și ne
cheamă să fim diferiți de toți ceilalți. "Fi sfânt ", spune El în repetate rânduri poporului Său,
"pentru că eu sunt sfânt "(Lev. 11:45). Această temă fundamentală reapare în toate cele patru
principalele secțiuni ale Scripturii: Legea, Profeții, învățătura lui Isus, și învățătura
apostolilor.
Dumnezeu a spus poporului Său prin Moise: Nu trebuie să faceți așa cum fac ei în
Egipt, unde ați locuit, și nu trebuie să faceți așa cum fac ei în țara Canaanului, unde Te voi
duce. Nu urmați practicile lor. Trebuie să îmi respecti legile și să-mi respecți decretele. Eu
sunt Domnul Dumnezeul tău (Lev. 18: 3-4). În mod similar, critica lui Dumnezeu asupra
poporului Său prin profetul Ezechiel este că „nu mi-ați respectat decretele sau nu mi-ați
respectat legile, ci v-ați conformat la standardele națiunilor din jurul tău ”(Ezech. 11:12). La
fel este și în Noul Testament. În Predica de pe munte Domnul Isus a vorbit despre fariseri și
păgâni și a adăugat: „Nu fiți ca ei” (Matei 6: 8). În cele din urmă, apostolul Pavel le-a scris
romanilor: „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia...”(Rom. 12: 2).
Deasemenea pluralismul afirmă că fiecare are propria sa validitate independentă și un
drept egal la respectul nostru. Prin urmare, respinge pretențiile creștine la finalitate și
unicitate și condamnă ca aroganță pură încercarea cuiva de a se converti (să nu mai vorbim de
toată lumea) la ceea ce consideră doar opiniile noastre. Cum ar trebui să răspundem spiritului
pluralismului? Cu mare smerenie, sper și fără niciun indiciu de superioritate personală. Dar
trebuie să continuăm să afirmăm unicitatea și finalitatea lui Isus Hristos. Căci El este unic în
al Său întrupare (singurul Dumnezeu-om), unic în ispășirea Sa (numai El a murit pentru
păcatele lumii) și unic în învierea Sa (numai El a cucerit moartea).
Dumnezeu a devenit mai întâi om (în nașterea Sa), apoi a purtat păcatele noastre (în
moartea), și apoi triumfă asupra morții (în învierea Sa), El este singurul ce poate să salveze
păcătoșii. Nimeni altcineva nu are calificările Sale.
O a doua tendință seculară larg răspândită căreia ucenicii creștini trebuie să o reziste
este cea a materialismului. Materialismul nu este pur și simplu o acceptare a realității lumii
materiale. Dacă așa ar fi, toți creștinii ar fi materialiști, deoarece credem că Dumnezeu a creat
lumea materială și ne-a pus la dispoziție binecuvântările.
William Temple a descris creștinismul ca fiind cel mai materialist dintre toate
religiile. Dar nu este materialist. Materialismul - o preocupare pentru lucrurile materiale - ne
poate sufoca viața spirituala. Isus ne-a spus să nu depozităm comoara pe pământ și ne-a
avertizat împotriva lăcomiei. La fel a făcut apostolul Pavel, îndemnându-ne în schimb să ne
dezvoltăm un stil de viață de simplitate, generozitate și mulțumire, afirmând pe cont propriu
experiența de a fi învățat să se mulțumească în orice circumstanțe a fost (Fil. 4:11).
A treia tendință contemporană care ne amenință și la care nu trebuie cedat este spiritul
insidios al relativismului etic. În mediul nostru moral standardele alunecă. Acest lucru este cu
siguranță la fel și în Occident. Oamenii sunt confuzi dacă mai sunt absoluturi. Relativismul a
pătruns în cultură și se infiltrează în biserică. Nu există nicio sferă în care acest relativism să
fie mai evident decât în acela a eticii sexuale și a revoluției sexuale care a avut loc de în anii
1960. Înainte era universal acceptată căsătoria cu o persoană monogamă, heterosexuală, unire
iubitoare de-a lungul vieții și singurul context dat de Dumnezeu pentru intimitatea sexuală.
Dar acum, chiar și în unele biserici, coabitarea fără căsătorie este practicat pe scară largă,
renunțând la acel angajament care este esențial pentru a autentifica căsătoria, în timp ce
parteneriatele între persoane de același sex sunt promovate ca o alternativă legitimă la
căsătoria heterosexuală.
 Împotriva acestor tendințe, Isus Hristos îi cheamă pe ucenicii Săi la ascultare și să se
conformeze standardelor Sale. Uneori se susține că Isus nu a vorbit despre aceste lucruri. Dar
El a făcut-o. Citim în Geneza 1:27 și Geneza 2:24. Și după ce am citat aceste versete, Isus le-
a dat propriul sprijin personal, spunând: „ce a unit Dumnezeu, omul să nu se despartă”(Mat.
19: 4-6).
Ucenicii creștini radicali trebuie să nu fie de acord cu acest relativism moral. Sigur, nu
trebuie să fim complet rigizi în luarea deciziilor noastre etice, dar să căutăm cu sensibilitate
să aplicăm principiile Biblice în fiecare situație. Dar fundamental pentru comportamentul
creștin este domnia lui Isus Hristos. „Isus este Domnul” rămâne baza vieții noastre.
Ajungem acum la un al patrulea trend contemporan, care este provocarea narcisismuli.
În mitologia greacă, Narcis era un tânăr frumos care și-a văzut reflexia într-un iaz, și s-a
îndrăgostit de propria lui imagine, astfel a căzut în apă și s-a înecat. Deci narcisismul este „o
dragoste excesivă pentru sine, o admirație nelimitată pentru sine.” În anii 1970 a avut loc o
mișcare narcisistă a potențialului uman, care a pus accentul pe nevoie de auto-actualizare. În
anii 1980 și 1990 mișcarea New Age a preluat mișcarea Potențialului uman. Mișcarea New
Age ne cheamă să privim în interiorul nostru, să ne explorăm pe noi înșine, pentru că soluția
problemelor noastre este înăuntru. Nu avem nevoie un salvator care să vină la noi din altă
parte; putem fi propriul nostru salvator.
Din păcate, unele dintre aceste învățături au pătruns în biserică, creștinii îndemnați să
nu-l iubească doar pe Dumnezeu și pe aproapele nostru, ci pe noi trebuie să ne iubim, pe noi
înșine. Dar nu, aceasta este cu siguranță o greșeală din trei motive.
În primul rând, Isus a vorbit despre „prima și marea poruncă” și despre „cea de-a
doua”, dar nu a menționat de a treia. În al doilea rând, iubirea de sine este unul dintre semnele
zilelor din urmă(2 Tim. 3: 1-2). În al treilea rând, semnificația iubirii agape este „sacrificiul
de sine în slujba celorlalți”. Care ar trebui să fie atitudinea noastră față de noi înșine? O
combinație între afirmarea de sine și tăgăduirea de sine.