PROIECTARE DE ARHITECTURĂ / TEORIA PROIECTULUI

2020-2021
UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM ION MINCU
DEPARTAMENTUL BAZELE PROIECTĂRII DE ARHITECTURĂ ANII 1-2-3
Director Dep. BP 1/2/3
conf.dr.arh. Melania Dulămea
Graficul activităţilor didactice
conf.dr.arh. Andra Panait
Editor coordonator
conf.dr.arh. Andra Panait
Colectiv redacțional
conf.dr.arh. Andra Panait
CUPRINS / CONTENT ANUL 1
31 TIPURI SPAȚIALE & INTERPRETĂRI
37 E1// Model
conf.dr.arh. Melania Dulămea 42 E1// Model
conf.dr.arh. Andrei Șerbescu 61 E2// Specii de spații
șef.lucr.dr.arh. Cristina Constantin 66 E2 // Species of Spaces
71 E3// Spațiu structură
șef.lucr.dr.arh. Vladimir Vinea 76 E3 // Structure Space
85 E4// Spațiu modular
90 E4 // Modular Space
97 E5// Spațiu emergent/ Casă pentru un paznic
Autori tematică generală a proiectelor An 1 Autori tematică generală a proiectelor An 2 Autori tematică generală a proiectelor An 3
104 E5 // Emerging Space / House for a guard

șef.lucr.dr.arh. Andrei Șerbescu proiectul nr. 1 proiectul nr. 1 ANUL 2

115 Sebastiano Serlio – Propoziția șaizeci despre siturile neregulate
șef.lucr.dr.arh. Cristina Constantin prof. dr. arh. Dan Marin conf. dr. arh. Florian Stanciu
116 Referințe și precedente. Locuința individuală urbană – O analiză
șef.lucr.dr.arh. Cosmin Pavel 126 Urban Individual Housing - An Analysis
șef.lucr.dr.arh. Ionuț Nedelcu proiectul nr. 2 proiectul nr. 2 135 Casa unei familii
144 The House of a Family
şef lucrări dr. arh. Vladimir Vinea conf. dr. arh. Ștefan Ghenciulescu
153 O grupare de case și o curte. Locuirea în comunitate. 7 case pentru o comunitate
Caiet documentar An 1 şef lucrări dr. arh. Alex Călin asist. dr. arh. Mihnea Simiraş 172 A Group Of Houses And A Courtyard. Community Dwelling
conf.dr.arh. Robert Negru
ANUL 3
asist.dr.arh. Dana Tănase proiectul nr. 3 și 4 proiectele nr. 3 și 4
181 Locurile orașului I
asist.dr.arh. Anca Cioarec prof. dr. arh. Anca Oțoiu, şef lucrări dr. arh. Ștefan Simion 191 The City and Its Places
asist.dr.arh. Ioana Moraru şef lucrări dr. arh. Cristina Constantin, asist.dr.arh. Emil Burbea 203 Locurile orașului II
203 „Casa Târgoveților”. Extinderea Institutului Național al Patrimoniului
şef lucrări dr. arh. Ștefan Radocea
220 The places of the city II. „Casa Târgoveţilor” (“Townspeople’s House”). Extension of the National
Institute for Heritage (INP)
229 Locuire și densitate urbană
242 Collective Housing in Bucharest

2 3
4 5
6 7
8 9
 1
A T E L I E R E D E P R O I E C T A R E A N I

10 Atelier Conf. dr. arh. 11 Atelier Conf. dr. arh. 12 Atelier Sef lucr. dr. arh. 13 Atelier Conf. dr. arh. 14 Atelier Conf. dr. arh. 11R Atelier Conservare şi
Conf. dr. arh. Bogdan FEZI Françoise PAMFIL Andrei ȘERBESCU Robert NEGRU Maria ENACHE Restaurare Sibiu Şefi lucr.
dr. arh. Cosmin PAVEL &
Ionuț NEDELCU

15 Atelier Conf. dr. arh. 16 Atelier Șef lucr. dr. arh. 17 Atelier Conf. dr. arh. 18 Atelier Șef lucr.dr.arh. 19 Atelier Șef lucr. dr. arh. 11 E Atelier cu predare în 12 E Atelier cu predare în
Liana ILIU Emil Ivănescu Daniel COMȘA Sergiu PETREA / Prof. Ana Maria CRIȘAN limba engleză Şef lucrări dr. limba engleză Şef lucrări dr.
dr.arh. Cristina GOCIMAN arh. Alex CĂLIN arh. Ștefan RADOCEA

10 11
 2

3
A T E L I E R E D E P R O I E C T A R E A N I I A T E L I E R E D E P R O I E C T A R E A N I I I

20 Atelier Conf. dr. arh. 21 Atelier Conf. dr. arh. 22 Atelier Conf. dr. arh. 23 Atelier Șef.lucr. dr. arh. 24 Atelier Conf. dr. arh. 21R Atelier Conservare 30 Atelier Prof. dr. arh. 31 Atelier Conf. dr. arh. 32 Atelier Conf. dr. arh. 33 Atelier Şef lucrări dr. arh. 34 Atelier Conf. dr. arh. 31R Atelier Conservare
Iulian GUDINĂ Octavian ILIESCU Cosmin CACIUC Ștefan SIMION Florian STANCIU şi Restaurare Sibiu Şefi Anca OŢOIU Mihaela PELTEACU Andra PANAIT Vladimir VINEA Mihai ENE şi Restaurare Sibiu Şefi
lucrări dr. arh. Cristina lucrări dr. arh. Cristina
CONSTANTIN & Cosmin CONSTANTIN & Cosmin
PAVEL PAVEL

25 Atelier Conf. dr. arh. 26 Atelier Conf.dr. arh. 27 Atelier Conf.dr. arh. 28 Atelier Prof. dr. arh. 29 Atelier Șef lucrări. dr. arh. 21 E Atelier cu predare în 35 Atelier Conf. dr. arh. 36 Conf. dr. arh. Lorin 37 Atelier Invitat. dr. arh. 38 Atelier Șef.lucr. dr. arh. 39 Atelier Prof. dr. arh. 31 E Atelier cu predare în
Liviu NEAGA Melania DULĂMEA Dorin Ștefan ADAM Dan MARIN Dragoș PERJU limba engleză Şef lucrări dr. Ştefan GHENCIULESCU NICULAE Adrian ZERVA Mihai DUȚESCU Radu TEACĂ limba engleză Șef lucrări.
arh Horia DINULESCU dr. arh. Vladimir NICULA

12 13
 > 1|2|3
Activitățile din cadrul
departamentului Bazele Proiectării
Experiența din cadrul Atelierului de Proiectare este completată de o serie
de activități, prelegeri, evenimente, cu caractere obligatoriu sau facultativ,
printre care: prelegerile de teoria proiectului, schițele de schiță, excursiile de
studii, expozițiile și juriile de final de proiect, etc. Fiecare dintre acestea își
propune să antreneze anumite competențe specifice și să susțină procesul
de învățare și, în cele din urmă, să furnizeze cât mai multe ocazii de a fi în
preajma arhitecturii.
14
Teoria proiectului, pentru primii trei ani de studii, reprezintă o succesiune de
prelegeri cu caracter teoretic, dar cu referințe și exemplificări consistente din
sfera arhitecturii construite sau doar proiectate, însă relevante ca model de
gândire arhitecturală. Succesiunea, conținutul și temporizarea prelegerilor
este stabilită, de către cei trei titulari de atelier, pentru a însoți și susține
parcursul fiecărei teme studiate.
Lansarea de temă este un eveniment comun pentru întregul an, însoțit de
o prelegere pregătită de către echipa de întocmire a temei, și ocazional de
conferințe susținute de invitați din interiorul sau din afara profesiei (filosofi,
antropologi, etc.). Scopul este acela de a prezenta obiectivele și datele de
pornire ale fiecărei teme, lăsând deschisă intrepretarea, aproprierea și
asumarea personală a experienței viitoare a proiectului.
Juriul de final de proiect celebrează momentul privilegiat al finalizării unui
proiect și reunește la superlativ cele trei componente ale fiecărui exercițiu
de școală: proiectul de arhitectură ca produs (planșe, machete, etc.), discurs
(prezentare publică) și proces (reluarea drumului parcurs și reflecție critică).
Prezentarea tuturor proiectelor din atelier în fața unui juriu format din
profesori îndrumători și invitați este un exercițiu complex care antrenează
capacitatea de a argumenta, precum și ”talentul” de a primi feedback. Juriile
de proiect pentru diferiții ani de studii (de la anul I la anul V) sunt programate
pe cât posibil decalat pentru a permite studenților să asiste la susțineri și
discuții cât mai diverse.
Ulterior juriului, fiecare temă se încheie cu o Expoziție de tip ”ateliere
deschise” cu prilejul căreia studenții și îndrumătorii sunt invitați să plonjeze
în lumea fiecărui atelier, să ia contact cu direcția de îndrumare trasată de
fiecare echipă în parte, cu nuanțe și accente care transfigurează fiecare
temă, mai mult sau mai puțin comună, subliniind diversitatea abordărilor
posibile și unicitatea fiecărui atelier.
Proiectul de verificare și Schița de schiță sunt exerciții de proiectare
condensate, reduse la o singură zi și desfășurate fără îndrumare. Fiecare
dintre aceste exerciții își propune să antreneze o anume abilitate și să
furnizeze un tip diferit de experiență de învățare, să permită exprimentarea
în diferite tehnici de reprezentare, să testeze capacitatea de sinteză și forța
de convingere a exprimării grafice.
Activitățile practice de la anii 1 și 2, desfășurate în săptămâna care precede
Paștele Ortodox, propun teme particulare de studiu, asociate direct
sau indirect temei de atelier în curs, care țin în general de documentare,
antrenarea capacității de observație, sinteză, analiză, etc.
Excursiile de studii, opționale, au loc în primăvară, pe parcursul săptămânii
de practică, și propun o experiență fundamentală pentru arhitecți (și cu
atât mai mult pentru viitorii arhitecți) întâlnirea nemijlocită cu exemple
remarcabile din istoria mai veche sau mai nouă a arhitecturii, parcurgerea
spațiului arhitectural, măsurarea cu propriul corp, experiența haptică a
arhitecturii. Traseul fiecărei excursii este atent proiectat, studenții fiind
însoțiți de cadre didactice, și având la dispoziție un ghid explicativ care
introduce principalele repere și vizite programate pe parcurs.
Succes!
15
 PROIECTELE DE VERIFICARE ȘI SCHIȚA DE SCHIȚĂ
Atât Proiectul de verificare cât și Schiţa de schiţă sunt forme de evaluare pe parcurs
a cunoştinţelor dobândite în cadrul Atelierului de proiectare.
Obiective:
• verificarea cunoştinţele acumulate pe parcursul semestrului;
• stimularea studiul individual;
• dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a viitorilor arhitecţi.
Desfăşurarea: La anul I Proiecte de verificare programate în sesiunile de evaluare
de la finalul semestrelor și se pot susţine în două sesiuni de evaluare consecutive;
nota minimă de promovare este 5.00.
La anii 2-3, pentru proiectele de o zi (schiţă de schiţă), promovarea este condiţionată
de obţinerea notei minime 5.00 la cel puţin una din cele trei schiţe programate
pe parcursul unui semestru. Temele proiectelor de verificare și ale schițelor vor fi
corelate cu tematica în curs.

AN I - Semestrul 1 (1) AN II - Semestrul 1 (3) AN III - Semestrul 1 (5)

P1: Intocmitor Atelier 18 Conf. dr. arh. F. Pamfil S1: Intocmitor Atelier 22 conf.dr.arh. Cosmin Caciuc S1: Intocmitor Atelier 38 șef.lucr.dr.arh. Mihai Duțescu

S2: Intocmitor Atelier 21 conf.dr.arh. Iulian Gudina S2: Intocmitor Atelier 33 șef.lucr.dr.arh. Vladimir Vinea
AN I - Semestrul 2(2)
S3: Intocmitor Atelier 23 conf.dr.arh. Stefan Simion S3: Intocmitor Atelier 35 conf.dr.arh. Ștefan Ghenciulescu
P2: Intocmitor Atelier 13 Conf. dr. arh. R. Negru

AN II - Semestrul 2(4) AN II - Semestrul 2(6)

Restanțe S1: Intocmitor Atelier 24 conf.dr.arh. Florian Stanciu S1: Intocmitor Atelier 34 conf.dr.arh. Mihai Ene

P1: Intocmitor Atelier 14 Conf. dr. arh. Maria Enache S2: Intocmitor Atelier 27 conf.dr.arh. Dorin Ștefan Adam S2: Intocmitor Atelier 31 conf.dr.arh. Mihaela Pelteacu

P2: Intocmitor Atelier 10 Conf. dr. arh. Bogdan Fezi S3: Intocmitor Atelier 29 conf.dr.arh. Dragos Perju S3: Intocmitor Atelier 39 prof.dr.arh. Radu Teacă

Earth, water and air, Paul Klee, 1923

16 17
 > 1|2|3 PROGRAMA ANILOR 1-2-3
Design is not making beauty, beauty emerges from selection,
affinities, integration, love.
A great building must begin with the unmeasurable, must go
through measurable means when it is being designed and in the
end must be unmeasurable. (Louis Kahn)

T
emele de studiu ale anilor 1, 2 şi 3 încearcă să traseze un parcurs al familiarizării viitorului arhitect
cu faptul că arhitectura intervine asupra unui dat : ceva care se află deja acolo (loc, ceea ce este
deja construit sau ceea ce apare în mod natural, folosinţe, activităţi, nevoi, oameni, materiale
etc.), în sensul înţelegerii, purtării de grijă şi întregirii acestui dat. Premisa este aceea că şcoala de
arhitectură trebuie să permită şi să susţină formarea unei conştiinţe critice şi etice privind mijloacele şi
consecinţele arhitecturii: arhitectura lucrează cu ceva dat, iar ceea ce contează în primul rând este buna
raportare la acest dat.
Foarte importantă devine atunci formarea capacităţii de a observa, a vedea, a interpreta şi a traduce în
proiect o serie întreagă de indicii care îi sunt aduse în faţă arhitectului în oricare dintre situaţiile concrete
întâlnite. Întorcându-se către lucrurile din jur, studentul-arhitect trebuie să înceapă să simtă că i se
vorbeşte pe limba lui, că înţelege povestea pe care acestea o au de spus. Implicarea personală devine
atunci o condiţie esenţială. Fiecare student aduce cu sine o experienţă de viaţă, sensibilităţi, preocupări
şi abilităţi diferite. Temele de studiu oferă prilejuri pentru recuperarea, valorificarea şi continuarea
acestei experienţe a fiecăruia, dar şi oportunităţi pentru deturnarea acesteia sau pentru dobândirea
unor experienţe noi, specifice meseriei de arhitect, cu ajutorul şi prin intermediul îndrumării din atelier.
În cadrul temelor propuse şi a activităţii de atelier, alegerea conştientă, problematizată şi argumentată
– a materialului, a locului, a folosinţei – este un instrument important de construire a unui demers adecvat
fiecăreia dintre problemele diferite care îi sunt puse în faţă arhitectului. Tema dă doar un indiciu, furnizează
un pretext, fiecare student îşi construieşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, propria temă, asistat
de îndrumători. Experienţa, specificul, priorităţile, metoda sau tactul fiecărei echipe de îndrumare vin să

18 19
furnizeze reperele, bornele, ceea ce poate fi un RECUPERAREA MATERIALITĂŢII
teren ferm al învăţării arhitecturii. În acest sens,
se pot distinge câteva direcţii şi problematici Recuperarea sensului tectonic al arhitecturii, ce şi cum se construieşte, cum
principale care se regăsesc permanent, deşi îi este unui anume material cel mai propriu să fie folosit, ce vrea de fapt
în proporţii diferite, în alcătuirea temelor de materialul, felul în care materia ajunge să-şi impună propria sa formă formei:
studiu din desfăşurarea anilor 1, 2 şi 3. sunt întrebări şi priorităţi ale tuturor exerciţiilor, dar mai ales ale primului
exerciţiu din anul 2. Iar toate aceste întrebări se pot parcurge în mod firesc ANUL I ANUL II ANUL III
nu ca exerciţii abstracte, ci în strânsă legătură cu locul în care intervenţia
arhitecturală apare ca necesară şi, implicit, ajutând la înţelegerea lui. TIPURI SPAȚIALE & INTERPRETĂRI PRIVIND ORAȘUL ÎMPREUNĂ ÎN ORAȘ
INȚELEGEREA SPAȚIULUI
RECONSIDERAREA PROGRAMULUI
Temele au ca obiective însușirea lecturii Semestrul 1
multicriteriale și dezvoltarea gândirii A proiecta sau a construi constituie un fals în absenţa unor întrebări asupra Semestrul 3 Semestrul 5
tridimensionale în relație cu reprezentarea, felului în care viaţa ar fi posibilă acolo: acea viaţă care să fie specifică unui TIPURI SPAȚIALE
determinarea spațiului prin formă, anume loc, anumitor oameni, implicând anumite activităţi, anticipând » Tema 1 LOCUINȚA INDIVIDUALĂ » Tema 1 LOCURILE ORAȘULUI I. PRECEDENȚA
» Tema 1 MODEL URBANĂ – O ANALIZĂ
dimensiuni, ierarhii, tipologii spațiale, loc și întâmplări, nevoi sau aşteptări. În acest sens, este propusă reconsiderarea » Tema 2 LOCURILE ORAȘULUI II. „CASA
funcțiune. şi reconstruirea programului de arhitectură, în sensul adecvării acestuia la » Tema 2 SPECII DE SPAȚII » Tema 2 CASA UNEI FAMILII TÂRGOVEȚILOR”. EXTINDEREA INSTITUTULUI
fiecare situaţie sau loc particular. Programul se scrie din mers, pe măsură NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI
RELAŢIA CU VECINĂTATEA » Tema 3 SPAȚIU STRUCTURĂ
ce toate acestea se lasă des-coperite. Temele oscilează între dimensiunea
Temele iau ca punct de plecare situaţii de vecinătate diferite (fie acestea privată şi cea publică a arhitecturii. Studiul este centrat pe problema locuirii,
urbane centrale sau periferice, sau fragmente ale cadrului natural), mizând abordând pe rând şi gradual locuirea individuală ca spaţiu exclusiv sau Semestrul 2
pe faptul că tocmai confruntarea cu aceste situaţii, analiza, înţelegerea şi negociat al intimităţii domestice (a doua temă din anul 2), subiectul locuirii Semestrul 4 Semestrul 6
INTERPRETĂRI
interpretarea lor pot facilita dezvoltarea unei gândiri arhitecturale critice. în legătură cu spațiul public neconstruit și construit (a treia temă din anul 2) » Tema 3 O GRUPARE DE CASE ȘI O CURTE » Tema 3 LOCUIRE ȘI DENSITATE URBANĂ
Pentru o parte dintre proiecte (temele din primul semestru, atât pentru anul şi, în cele din urmă, tema unei locuiri colective, dense, cu puternic caracter » Tema 4 SPAȚIU MODULAR / LOCUIREA ÎN COMUNITATE
2, cât şi pentru anul 3) sunt propuse zone extinse de studiu, astfel încât urban, animată de funcţiuni complementare (ultima temă din anul 3).
» Tema 5 SPAȚIU EMERGENT
alegerea unui amplasament să presupună parcurgerea şi înţelegerea activă Dimensiunea publică caracterizează primul semestru al anului 3, oferind
a vecinătăţii, compararea mai multor opţiuni, interogarea conexiunilor prilejul construirii şi particularizării programului arhitectural, adecvat unui
dintre sit şi program. În aceste cazuri, prima temă funcţionează (şi) ca etapă loc, unui anumit mediu social şi cultural sau anumitor relaţii de vecinătate,
de cunoaştere ce pregăteşte tema secundă. pe care arhitectura le poate dezvălui, îngriji sau re-inventa.

20 21

Obiective didactice
Facultatea de Arhitectură din cadrul UAUIM propune formarea viitorilor
arhitecți în sistemul studiilor de lungă durată (șase ani, licenţă și master
integrat).
La finalul primilor trei ani de studii studentul trebuie să știe să elaboreze un
proiect complet de arhitectură (integrând treptat în plus faţă de elementele
specifice proiectării de arhitectură propriu zise noțiuni și elemente ce țin
de proiectare urbană, concepție structurală, detaliere tehnică, tehnologie,
sustenabilitate, etc.).
Obiectivele primului ciclu din formarea arhitecturală de şase ani se referă
cu precădere la asigurarea unei baze de cunoștințe fundamentale care să
permită deprinderea gândirii arhitecturale (traducerea în formă arhitecturală
a unei idei argumentate ca răspuns la provocarea unor date inițiale) prin
intermediul unor instrumente de lucru şi intervenţie de proiectare dobândite
progresiv. Principalele paliere ale însuşirii cunoştiinţelor şi operării cu
principii şi reguli sunt asimilate treptat presupunând o complexitate din ce
în ce mai mare și se referă la: analiză și lectură, compoziție și formalizare,
gândire critică, sinteza prin proiect a unui ansamblu de constrângeri și date
materiale culminând cu un program arhitectural - respectiv funcţiune.
Atelierul de proiectare reprezintă punctul central al educației în școala de
arhitectură. De-a lungul primilor trei ani ai formării ca arhitect, Facultatea de
Arhitectură din cadrul UAUIM propune un parcurs gradat al experiențelor
de proiectare, crescând progresiv complexitatea situațiilor și implicit a
proiectelor arhitecturale.
22
Anul I / TIPURI SPAȚIALE / SEMESTRUL 1
Primul an de studii are ca scop familiarizarea progresivă a studenților cu elementele
operante ale arhitecturii: spațiu, material, lumină, structură, etc. introducând treptat
teme fundamentale cum sunt tipul spațial și ordinea structurală. Primul semestru
”TIPURI SPAȚIALE” își propune explorarea graduală a dialogului dintre model, tipologie,
material, structură, formă, etc. Concomitent sunt introduse și exersate diferite moduri
de reprezentare specifice arhitecturii (epura, axonometria, perspectiva, macheta,
crochiul, fotografia, colajul, etc.). Fiecare exercițiu implică atât etape de lucru în echipă
(2-3 studenți) cât și etape de lucru individual.
Exercițiul 1(I) / MODEL. Referință, precedent, vocabular,
instrumente. Primul exercițiu pornește de la alegerea
și cercetarea unui „model” arhitectural, privit ca
„mentor” ce poate facilita un prim contact cu „spațiul”
și modalitățile de investigare și reprezentare a acestuia,
pe baza unei grile de analiză. Sunt formate competențe
ce țin de percepție, descifrare, înțelegere, reprezentare
ce gravitează în jurul identificării principiilor spațiale
elementare care au configurat modelul respectiv.
Exercițiul 2(I) / SPECII DE SPAȚII. Spațiu, tipologie,
analiză. Sunt studiate în paralel serii extinse de refeințe
arhitecturale ce pot fi încadrate în șase tipuri spațiale:
spațiu liniar, spațiu central, spațiu cameral, spațiu
hipostil, curte interioară, portic. Analiza folosește moduri
de reprezentare diverse (desen, machetă, fotografie,
text) puse împreună într-un sistem de tip matrice care
permite compararea și studiul în paralel al diferitelor
referințe. Exercițiul se încheie cu o serie de propuneri
personale în cadrul cărora sunt sintetizate și exprimate
cât mai bine atributele esențiale ale tipului spațial ales.
Exercițiul 3(I) / SPAȚIU STRUCTURĂ. Spațiu, construcție,
material, structură. Pe baza unei alegeri inițiale ce vizează
atât tipul spațial cât și decizia explorării felului de a fi
specific unui anumit material (piatră, cărămidă, beton,
lemn) sunt exersate moduri de configurare spațială
(acoperire, închidere, etc.) a unui perimetru dat. Accentul
este pus pe înțelegerea legăturii dintre structură, material,
spațiu, lumină, ordine, ierarhie spațială.
ANUL I INTERPRETĂRI / SEMESTRUL 2
Competențele deja acumulate sunt folosite și consolidate pe parcursul celui de-al doilea
semestru ”INTERPRETĂRI” care propune o dublă plasare: continuarea și complexificarea
lucrului cu tipuri spațiale clare, punând de această dată problema acoperirii/
închiderii unui spațiu mai mare prin configurarea, multiplicarea și asamblarea unui
modul spațial, și abordarea temei emergenței, a contextualizării spațiului/ obiectului
arhitectural în paralel cu cea a locuirii. Pe parcursul acestui semestru studenții sunt
inițiați în gestionarea din ce în ce mai complexă a unui proiect arhitectural, exersând
legătura dintre date de temă, intenții, principu ordonator, funcțiune, spațiu, material,
formă, etc. În paralel cu explorarea mijloacelor de reprezentare sunt exersate
competențe ce țin de comunicarea orală și în scris, discurs, argumentare.
Exercițiul 4(I) / SPAȚIU MODULAT. Modul, acoperire,
lumină, funcțiune. Exercițiul pornește de la intuirea unui
mod de acoperire și a unei structuri, pornind de la o
fotografie aeriană a unei clădiri, a cărei identitate exactă nu
importă. În etapa următoare este definit un modul spațial
care devine mai apoi operant în configurarea unui spațiu
cu o suprafață dată, căruia îi este atribuită o funcțiune.
Exercițiul 5(I) / SPAȚIU EMERGENT. Casă pentru un
paznic. Context, emergență, locuire. Exercițiul revine la
problema modelului, a clădirii de referință, care trebuie
analizată și înțeleasă și care, de această dată, este o
ruină, incompletă, eliberată de funcțiune, exaltând
materia din care este făcută. Această clădire-ruină
reprezintă contextul, explorat intuitiv, pentru o mică
intervenție - locuința unui paznic, cu două elemente
fundamentale (fereastra și scara). Accentul este pus
pe determinarea spațiului prin funcțiune, înțelegerea
relațiilor stablite între folosire, configurație spațială,
atmosferă, loc. Problema locuirii, care urmează să fie
aprofundată pe parcursul următorilor ani de studiu,
este deschisă în acest ultim proiect al anului I.
23
Anul II ”Privind orașul & Anul III ”Împreună în oraș”
> 2|3
Pe parcursul anilor 2 și 3 de studiu, activitatea didactică din
ANUL II ”PRIVIND ORAȘUL” SEMESTRUL 3

”Privind orașul/ De la periferie spre centru” privilegiază locul ca punct principal

de pornire în proiect. Temele semestrului 3 propun în primul rând un exercițiu de
lectură și analiză a contextului, în vederea identificării unui set de reguli ce pot
informa proiectul. Studenții abordează proiectul de arhitectură prin intermediul
unor mijloace variate de reprezentare (în două și trei dimensiuni, machete de
studiu, etc.) câștigând experiență în aspectele conceptuale, formale, spațiale,
materiale ale arhitecturii, precum și în comunicarea adecvată oral și în scris.
ANUL II ”PRIVIND ORAȘUL” SEMESTRUL 4

Tema 3(II) / O grupare de case și o curte. Locuirea în comunitate.

Tema deplasează accentul pe ten-

siunea creată între realitatea dată
a unui sit din orașul istoric (config-
urat spontan, prin suprapuneri de
straturi, etc.) și tema
unui mic ansamblu de
gresivă a ”punerii în formă a spațiu-
lui arhitectural”, așadar aspecte ale
arhitecturii ce țin de: compoziție și
organizare a spațiului,
structură, materialitate,
Tema 1(II) / Referințe și precedente. Locuința folosire și distribuție
atelierul de proiectare urmărește în primul rând exersarea locuințe (având pro-
gândirii critice, a modalităților de reprezentare și comunicare individuală urbană – o analiză. Explorarea sistematică a spațiului, valorificar-
priile reguli). Pornind
specifice arhitecturii precum și integrarea cunoștințelor a precedentelor construite va permite înțelegerea de la o temă domi- ea precedentului, etc.
tehnice, de urbansim și teorie de arhitectură. Dezvoltarea resorturilor intime – deopotrivă poetice și pragmatice Derulat în echipe de
nantă legată de locuire
proiectului include de fiecare dată constrângeri legate de – ale conceperii și edificării unei case. Exercițiul va
și de la o lectură atentă doi studenți pe durata
sit și program arhitectural, al căror grad de complexitate reprezenta, de asemenea, prilejul pentru primul
sporește gradual de-a lungul diferitelor semestre. Sunt și critică a vecinătății, întregului semestrul,
contact cu chestiunea teoretică fundamentală a
propuse situații diverse de lucru, atât în ceea ce privește acest exercițiu trebuie proiectul trebuie să atingă un anu-
relației dintre tip și context. Scopul exercițiului nu
situl (fragmente de oraș ce permit exersarea unor mijloace să permită o experimentare pro- mit grad de detaliere tehnică.
este numai cel al descifrării logicii formale a obiectului
de investigare și analiză diferite, cu reguli mai mult sau
arhitectural, ci al interpretării lui extinse în termeni
mai puțin clare, etc.) cât și programul arhitectural (fiind
luate alternativ în dezbatere dimensiunea privată şi cea fenomenologici, istorico-culturali și tipologici.
publică a arhitecturii, cu focalizare pe problema locuirii). Tema 2(II) / Casa unei familii. Tema este aceea a unei
Astfel pot fi experimentate intervenții de arhitectură cu o
locuințe unifamiliale într-un sit guvernat de reguli clare,
plajă largă de raportare la context, pornind de la integrare,
univoce, ce fac evidentă unitatea dintre arhitectură și
completare până la transformare, reordonare cu impact
asupra unei zone mai mari în proximitate. oraș. Înțelegerea locului începe cu lectura tipologică
a orașului. Proiectul evoluează în cadrul unor limite
conceptuale bine delimitate, explorând articulările
arhitecturale ale domesticității, într-un scenariu clar,
lipsit de extravaganțe de program. În corelație cu situl,
accentul cade pe elaborarea spațială a interiorului.

24 25
 ANUL III ”ÎMPREUNĂ ÎN ORAȘ ” SEMESTRUL 5 ANUL III ”ÎMPREUNĂ ÎN ORAȘ” SEMESTRUL 6

Ultimul an al primului ciclu al formării ca arhitect presupune lucrul în cadrul Tema 3(III) / Locuire și densitate urbană. Din punct de vedere al situării
unor proiecte din ce în ce mai complexe, în ceea ce privește datele inițiale și în raport cu orașul, proiectul presupune o zonă marcată de juxtapunerea
constrângerile legate de sit și temă, accentuând latura socială, culturală, civică a (tensionată) a unor fragmente urbane cu caracter diferit, aparținând unor
arhitecturii și integrând aspecte din teoria de arhitectură, tehnologia construirii, vârste distincte ale orașului. Ansamblul propus va media între aceste
etc. dezvoltând abilități de proiectare integrată. Atelierul se apleacă asupra felului fragmente urbane. Funcțiunea majoră cerută prin temă (locuințe colective)
în care concepte și idei arhitecturale traduse în ansambluri sau medii construite lasă deschisă integrarea altor funcțiuni (publice sau conexe locuirii) sporind
pot transforma sfera publică, orașul. Prin natura și dimensiunea intervențiilor, complexitatea funcțională și de compunere spațială. Primul ciclu de studii se
se pornește de cele mai multe ori de la sesizarea unei tensiuni inițiale între sit încheie cu un proiect de sinteză prin care studentul trebuie să demonstreze
și program. Scopul este acela de a pregăti studenții pentru proiecte având o capacitatea de integrare a unor parametri multipli: tehnici, sociali, de mediu
complexitate sporită specifice ciclului doi de studii. și urbani. Beneficiind de îndrumare într-o echipă pluridisciplinară studentul
arhitect exersează competențe ce țin de coordonarea mai multor specialități
Tema 1(III) / Locurile orașului I. Precedența. Exercițiul reia filonul didactic ca șef de proiect.
început în anul 1 de studiu, urmărind descifrarea
sistematică a modalităților de generare a formei
arhitecturale. Explorarea se conectează puternic
acum cu înțelegerea societății, utilizând programul
arhitectural (în înțelesul său extins) drept un concept-
cheie ce aduce împreună dimensiunile formală și
socială ale arhitecturii. Orașul, situarea înăuntru,
timpul, clădirile importante și capacitatea lor iradiantă
de a susține viața urbană, devin obiect de studiu
amănunțit. Tema cadru oferă fiecărui atelier libertatea
de a-și stabili un obiect și o anume direcție de studiu.

Tema 2(III) / Locurile orașului II. ”Casa Târgoveților”.

Extinderea Institutului Național al Patrimoniului. Situl
este marcat de coexistența și vizibilitatea simultană a mai
multor principii și reguli de ordonare a spațiului și vieții
urbane. Proiectul consolidează înțelegerea palimpsestului
urban bucureștean, integrând o clădire existentă și
punând accentul pe explorarea istoriei, semnificațiilor și culturii publice a orașului.
Proiectarea unui echipament public implică dezvoltarea integrată a unor abilități
de proiectare prin care studentul să poată negocia chestiuni complexe legate de
program, sit, formă arhitecturală în interiorul unui context specific.

26 27
 AN 3
ÎMPREUNĂ ÎN ORAȘ

178 179
 1
Locurile orașului I

Precedența
Tema de mai jos nu caută o metodă
sigură de a cerceta orașul și nici alte
procedee analitice nu știe să arate1
însă, după cum există o raționalitate
exaltată, tot așa ne este îngăduit să ne
imaginăm strategii, tactici de exaltare,
adevărate dispozitive fantasmatice prin
care, oblic, să privim orașul dinspre
puncte contradictorii și să-i recuperăm
relieful pierdut, adâncimile constitutive,
dramul de originaritate pe care orice
SEMESTRUL I (5) incintă îl are, traseele tectonice invizibile,
utopia latentă și amestecul contingent,
PROIECTUL 1 decupajele regulatoare și intricarea de
nedesfăcut, în sfârșit, destinul său de
Credite ECTS: 5 receptacul al urbanității.

Durata: 6 săptămâni

1 Vezi gândirea analitică, sau ceea ce poate fi măsurat, spațiul cartat presupune o
Evaluare : Atelier
neutralizare a articulărilor locurilor în conformările lor, o dezintegrare de lume.

180 181
1. În orice caz, orașul este primul, ceea ce este mai întâi de văzut, descris,
cercetat, ceea ce este însemnat și nu ceva pe care se poate exersa, un
mijloc și un obiectiv didactic pe care se poate învăța, eventual printr-un
procedeu analitic. Este de crezut că orașul are temele lui care abia ele
trebuie aflate, dibuite și formulate.
2. Oricum, înainte de orice demonstrație, orașul este ceea ce este început
și se află acolo și ești conținut în el și de el, este un existențial, este
istoricitate2 și refuz a tradiției recente (dar nu și a precedenților), deci un
raport tensionat interior între ipostaza „de la început, de unul singur și
pe teren plat”3 în sensul lui Descartes (a modernității de fapt), tentația
2 Istoricitatea, înțeleasă aici ca destin al omului, ca punere pe drum înspre destin.
Orașul, polisul, este un asemenea receptacul în care îți întâlnești destinul, ți-l construiești într-o
oarecare măsură. Este intrarea în starea de hotărâre anticipatoare și-n deschiderea către sine
în claritatea faptului că te întâlnești cu faptul propriu și autentic de a muri., locul finitudinii. Cu
alte cuvinte suntem aruncați în destin, în locul de deschidere – de aici acest fapt de a fi aici (locul)
în deschiderea lui. „Autenticitatea constă deci în a prelua faptul de a fi aruncat în deschis și de
a se afla, abia acum, în ceea ce Heidegger numește Situation, situația”. (Bogdan Mincă – Timp,
memorie și tradiție, Ed.Zeta Books 2012, pag.74). Revenirea la sine însuși prin starea de hotărâre
ne deschide spre posibilitatea de a fi autentic și anume moștenirea pe care suntem nevoiți să
ne-o asumăm (s-o preluăm) și a faptului că suntem aruncați înspre (ex-sistență) transmiterea
către sine de posibilități moștenite. Deci status-ul întreit temporal: viitorul ca anticipare a
propriei finitudini, aruncarea înspre trecutul esențial și deschiderea prin situație și prezenței-în-
clipă. Ibidem pag.77. Tocmai că aruncarea înspre trecutul esențial și preluarea lui (translatarea
sa) în moștenire dau posibilitatea de ființă a ceea ce numim patrimoniu. Așadar emanciparea
înspre ceea ce trebuie păstrat ca patrimoniu (și cel material) este un epifenomen al destinului
și a aruncării înspre autentic. Invers, ignorarea, distrugerea și cheltuirea patrimoniului (în fapt,
a timpului întreit) sunt absență de destin, inautenticul, impersonalul „se”. Tocmai de aceea,
dispariția unei case este resimțită nu numai ca „patrimoniu” ci ca lezare esențială, ca pierdere
de destin personal și de comunitate.
3 Vezi Descartes, Rene - Discurs asupra metodei, chiar începutul.
Descartes este cel care întemeiază singurătatea noastră (pierderea lăcașului transcendental), el
182
demiurgică pe de o parte și accidentalitatea istorică pe de altă parte,
între tentația utopiei (atopiei), a originarității și contingența mișcătoare
și instabilă. Locul, este de văzut.
3. Este posibil ca tot ce este un „în afara” lui (este aici și de gândit acest
raport, înafară și înăuntru a ceva) este ceva derivat din oraș, ține tot
de structura orașului: modelele, tipurile, exemplaritățile așadar, vilele
renascentiste4, grădinile adiacente, țin tot de latența orașului, de
orizontul lui de posibilitate. Sunt replici la el.
4. Un raport (aparent) contorsionat: gustul pentru nemurire pe de o
parte și finitudine, pe de altă parte. Orașul este dat de cei emancipați,
este locul lor, unul inventat, construit, dat de cei dezrădăcinați, fără
de loc. Deci orașul pierde un raport de transcendență, este locul celor
autonomi. În sfârșit, totuși, el este un trans totodată, un ex-istențial, deci
unul tranzitiv, finitudine.
ne scoate din loc, din cuprindere, el obiectualizează lumea făcând-o obiect, deci obiectivând-o:
pentru el trecătorii de pe stradă priviți de la balcon nu sunt altceva decât pălării și veste,
pelerine și mantouri, eventual mișcătoare (automaton?), aceasta este singura certitudine, nu
implicitul cald al subînțelesului firesc ci extragere înspre certitudine și obiectualizare. Bucata
de ceară este numai un ceva întins, flexibil și maleabil și nu lumânarea care s-a terminat și
pe care am uitat s-o sting aseară...etc. Căci dacă noi vedem o lumânare și auzim un clopot
pentru Descartes noi vedem  lumina  unei lumânări și auzim  sunetul  unui clopot, așadar aici
este subiectul instituit, construit, care percepe iar percepția este un ecran care pune în fața,
modifică, extrage și desface. Deci nu prezența lucrului însuși în lume, în caldul ambiental (noi nu
auzim sunetul unei mașini ci mașina care trece pe stradă și de aici toată înlănțuirea cuprinderii
lumii) ci obiecte, aici începe pierderea locului, delucruizarea lucrului. (Vezi Pascal David, Habiter
la terre, Ed.Manucius, pag.31-35)
4 Ackerman, James S. – The Villa. Form and Ideology af Country Houses. Ed. Princeton
Univerity Press 1985, pag.10-14, pag.89.
5. Este ceva de ordin spațial, noi vorbim de tipologii, morfologii și alte indicii
ale spațialității dar esențial (?) orașul este locul temporalității, timpul este
cel în rost aici, orașul este și monument.
6. Este timpul în structura orașului, îl constituie, de vreme ce vorbim de
spinul finitudinii, adică despre cei ce-și trăiesc plenar mortalitatea.
De altfel, stricăciunea morală, de care recurent este acuzat orașul, și
afirmarea curățeniei cristaline a legilor și a modelelor înafară lui, într-o
lume în afară, în teritorii lise, incoruptibile (Ieșirea), spun ceva despre
perisabilitatea dată de timp și stricăciunea contorsionată a topografiei
orașului istoric nesitematizabil. Nu întâmplător neautenticitatea este
descrisă ca o formă de existență în oraș, ca fiind proprie orașului. În
același timp, ea este și un fel deficitar de manifestare a autenticității
care, originar, credem, este al cetății, al locului emancipării față de dubla
înrădăcinare (transcendentă și de loc). De altfel, orașul este croit de un
timp diferit, orientat și finit, este unul al sfârșitului, un timp chemat la un
sfârșit continuu, în asta stă tectonica specială a orașului, densitatea lui,
concentrarea în sine în limita sa.
7. Dacă timpul este cel ce domină urbanul, este tectonica lui, atunci
patrimoniul îi este consubstanțial. Este patrimoniu.
8. Prezența caselor mari, însemnate. Iradianta lor prezență și suspendarea
temporală pe care o produc. Efectul de sublimitate, de decupaj
din curgerea contingenței, retragere și extragere din loc. Discursul
autonomiei. Omul este nefamiliarul însuși, cel-ce-acționează-cu-violență
(deinon) în fața a ceea ce este violent. Cel ce, acționând, se aruncă în
afara a ceea ce este familiar, acasă, intim și cunoscut înspre ceea ce
este străin și, astfel, copleșitor. Tocmai această depășire deschide
posibilitatea plăsmuirii locurilor nefamiliare, marile deschideri nude,
183
 perfecte în mijlocul locuirii celei mai banale și mai cunoscute, este ca și
cum nefamiliarul este saltul în afara locului, îndepărtarea de lume (ca
cel ce este în lume dar nu din lume, izgonit de sine) înspre res extensa
carteziană, spațiu grid fără de măsură.5 Dubla situare, aproape de
lucruri (până la ruinanță) și totuși îndepărtat de ele, înșurubat temeinic
și lacom într-un aici și totuși în altă parte, bucolic și rapsodic, îndepărtat
și straniu.
9. Vezi cazul Palladio la Vicenza: se spune că tot ce a construit aici este
cumva aliniat urmelor vechiului oraș roman, deci casele sunt emfaza a
ceea ce e precedență și tema originară a începutului.6
10. La fel, publicarea proiectului ideal al bazilicii7 din Vicenza în Patru cărți
de arhitectură, și nu a celui real, distorsionat, circumstanțial. Ceea ce ar
spune că ceea ce este real sau care poartă cu sine forța primei realități
nu este ceea ce se face, ceea ce există acolo ca o realitate (mai degrabă
realitatea istorică de acum este căzută), așadar ceva ce este propus
ca „realitate”, idealitatea, absolutul sunt realitatea cea mai reală și cea
mai vie. Tot ce este făcut are deja paloarea concretului. Și aici este de
gândit că Palladio este omul celor două planuri, cele „reale”, de execuție,
adaptate circumstanței locului și a istoriei și cele ideale, perfecte etc,
așadar antinomia justă, cele publicate în tratatul său. Planul ideal, singura
realitate, afirmă raționalitate lumii și inocența matematică a genealogiei
5 Heidegger, Martin – Întroducere în metafizică, Ed.Humanitas 2011, pag.212-214
6 Aureli, Pier Vittorio – The possibility of the absolute arhitecture , The Mit Press. pag.47.
7 Vezi și sensul bazilicii în Quatremere de Quincy – Dictionnaire historique d’architecture
tome 1 Ed.Hachette pag 168
184
lumii.8 Și nu ar fi exclus ca el să fie singurul de pe urma căruia să se fi
construit bazilica. Planul ideal, adică planul ce dă modelul sau, mai precis,
este dat de model, de precedența dintâi, este arche, este ca și cum prin
lentila Renașterii am vedea prin real modelul ca atare, osatura ce ea ține
carnea a ceea ce se vede, privirea dublă.9 Cu alte cuvinte, numai puterea
8 Wittkower, Rudolf – Architectural Principles în the age of humanism, Academy Edition
1998, pag.18 și Palladio and English Palladianism, Ed.Thames and Hudson 1985.
9 Asupra naturii raportului dintre reprezentare prin desen și model vezi Scrisoarea către
Leon X scrisă de Rafael și Baldassar Castiglione în 1519 și adresată Papei Leon X. Rafael fusese
numit de același papă responsabil peste patrimoniul antic al Romei (construcțiile Romei imperiale
sunt folosite ca materie primă pentru cele actuale, marmura este arsă) și-n această calitate și cu
această sarcină în față el face această remarcabilă anamneză a stării orașului (o intersecție fericită
între o sensibilitate pentru istorie, un spațiu cultural comun și, pentru prima oară, faptul că este
vorba de un tehnician, un arhitect), și anume, în prima parte, (I) depășirea distincției tradiționale
între artele liberale și artele mecanice (II) mijloacele de a distinge între construcțiile antichității
și cele moderne precum și distincția între cele vechi și cele mai puțin veci, (III) identificarea și
justificarea edificiilor „exemplare” care sunt referințe pentru programul de releveu a Romei
Imperiale, (IV) studiu comparativ al edificiilor și a transformărilor și suprapunerilor de orașe
(Domus Aurea), (V) discurs asupra arhitecturii gotice (tedesca) ca „naturalistă” și repudierea
radicală numai a sculpturii gotice. Partea a doua este dedicată releveului și codificării metodelor
tehnice de realizare propriu-zisă a lui. Astfel, operațiile distincte de „citire” ale orașului ar fi (I)
releveul orașului de „sus” de pe colinele din jur printr-un sistem de triangulație (similar celui lui
Alberti), (II) integrarea releveului desenat într-o grilă ordonatoare de măsurare a orașului, 14
regiones augustiniene și (III) releveul și reprezentarea grafică prin desen a construcțiilor cele mai
reprezentative. Metoda este o proiecțiilor ortogonale, în ordine, planul, elevația și secțiunea și este
un mod specific de reprezentare. Astfel, nu este un desen care arată ceea ce văd ci, între cel ce
vede și ceea ce anume este de văzut, se așează reprezentarea ca metodă, una care dă certitudine.
Faptul că partea aceasta a doua este considerată un discurs asupra metodei este adevărat (Michael
Paoli), aici nu este numai o perfecționare de măsurare și redare prin desen (felul de a desena
ortogonal este cunoscut în Europa gotică și din Renașterea timpurie dar deseori ea numai
însoțește reprezentările în profunzime (perspective) care ele abia dau „reprezentarea” realului,
impresia lui (vezi Serlio)) ci este metodă (trei moduri), este deconstrucția întregului în reprezentări
abstracte, „ireale”, este deținere și fixarea a realității construcției prin metoda măsurării. Într-un fel,
185
 privirii duble este aici actantul principal și faptul că orice concretețe a
lucrului făcut, artefactul, este, stă (persistă) aici în fața mea pentru că el
este străbaterea prin el a ceea ce face posibil, a modelului. Faptul că orașul
poate fi citit cu privirea dublă, ca apariție și ca străbatere, persistență și
dezascundere poate da de gândit și poate fi o cale de citire a lui.
11. Artefactul (realitatea urbană) văzut ca prezență inconturnabilă,
ordonatoare și producătoare de contingență. Nu există una fără cealaltă,
ele se presupun, se exaltă reciproc.
12. Prezența autonomului ca Utopie (a-topie) care nu este un altceva
imposibil ci ceea ce se poate induce latent în real. Câtă utopie atâta
autonomie și atâta contingență, materie distributivă și intermediară.
13. Tot așa este tentantă analogia cu ceea ce este deschis, în ne-ascundere,
și ceea ce rămâne în obscuritate, în ascundere. Sau, spus așa, care încă
nu suferă de violența dez-ascunderii. Problema adevărului, aletheia,
care nu este un moft. Orașul poate fi citit (și) așa, ca pe un raport agonal
între expunerea în deschis (în violența lui) și ascunderea în umbră și
pentru Rafael, mai important este actul măsurării, a relevării, a re-punerii în picioare a ceea ce
risca să piară și să se șteargă decât un efort al restaurării concrete. Releveul este o restaurare în
formă și o salvare de tot, este exactitatea carteziană, certitudine (adevăr) și ea se manifestă prin
cele două atribute esențiale, claritatea și distincția. Reprezentarea frontală este una construită
și este și o auto-extragere a subiectului din lumea părelniciei mișcate a reprezentărilor curente,
naturale, este una „de sus”, din afară, este punctul de vedere ideal. Văzut așa, releveul ca
metodă nu este numai măsurarea unor construcții amenințate ci măsurarea, de fapt facerea
vizibilă a unui model pe care antichitatea îl oferea. Construirea de nou (într-un oraș, precum
Palladio) este o relevare a unui model, este releveu a ceva ce încă nu există încă dar este într-
un model preexistentă. Vezi La lettre à Léon X – Raphael et Baldassar Castiglione. les éditions de
L’imprimeur, colection Tranches de Villes 2005. Traducere Françoise Choay și Michel Paoli. Vezi
și introducerea lui Francesco Paolo Di Teodoro.
186
plierea telescopică la infinit, între ceea ce este clar și autonom (stabil în
sine, nedivizat) și ceea ce este ascuns și informal (orientat, oportunist)
14. Viața bună a orașului ar sta pe nerezolvarea acestui raport (sau pe
amânarea lui tactică) pe păstrarea și cultivarea acestei contrarietăți
ca pe o supremă calitate, aceea de a fi totodată adevăr-fals, autonom-
contingent, deschis-ascuns, așadar orașul bun este această contrarietate
purtată în sine și nu un opozabil exterior.
15. Viața rea este tentația curmării acestui deficit, clarificarea și rezolvarea
lui: fie în felul gesturilor totalitare prin sistematizarea centralizată brutală
și excesivă, excesul deschiderii, dezintimizarea și pierderea locurilor,
transparența delatoarea etc. Fie, invers, printr-un efect neașteptat dat de
fatala democratizare și egalizare continuă a vieții. (Alexis de Tocqueville,
cu cât viața devine mai democratică și mai egală în drepturi cu atât
crește mefiența și aversiunea pentru formă, ofensa latentă dată de ceea
ce este împlinit, închis și cu autoritate). De unde un gust pentru orașul
informal, exclusiv orizontal, de formă și tectonică macerată, pentru
ruptură, amestec și fragment, aici coerența este văzută ca o formă de
dominare a puterii.
16. Într-o oarecare măsură între cele două nu este o diferență de natură.
17. Însă, aici este important următorul lucru, nu acest opozabil, piața
rectangulară centrală și marginea indistinctă, de fapt nu numai acest
raport. Mai important este de descifrat contrarietatea simultană,
coexistentă oricărei situații, un pas în utopie, unul în contingent, dubla
respirație, dubla vocație. A depista latența situației ca raport insolubil.
18. Dacă există o construcție distinctă regulatoare (stabilizatoare) în
termenii cunoscuți tot așa există un edificiu întins regulator amestecat
în orizontala orașului. Asta ca temă, ca posibilă cercetare.
19. Spunem că locul deschis, de fapt deschisul ca atare, agora, monumentul
geometric întins este locul prezentificării eternității (nemuririi), locul ce
187
 ține, în claritatea ei totală, de vedere, de acest „unde”, locul așadar al
vederii care ea, la rândul ei ține de hipostaziere și obiectivare, deci de
un soi de salt, de decuplare. Nu întâmplător acest eveniment mijlocit de
incinta perfectă poate fi asimilat ca un loc al exercitării puterii seculare
ca atare. Dar ea este numai un derivat (puterea are instinctul sigur al
colonizării locurilor de hipostaziere deci deja cu gustul seducției, un
substitut care nu poate da seama decât de gestul originar din spatele lui.
20. Construcția care-și supraviețuiește Funcției este mai mult decât funcție.
Artefact.
21. Se poate imagina acest amestec între puncte stabile (perfecte, utopice)
care-și reclamă cumva indisponibilitatea pentru atașamente contingente
și contingența însăși care leagă (Hermes) totul, ține în viață organismul
orașului.
22. Casa cu coadă, holuri, pătrate, casa decupată de calcan, plafoane
regulatoare, în sfârșit geometrii perfecte de ordonare decelabile în
spontanul construit.
23. Dar asta-i o fantasmagorie, salt în gol, dogma așadar. Ceea ce sare
intempestiv din planul raționalității curente.
24. Tema ar însemna lucrurile de mai sus, descrierea prin desen mai
degrabă, nu neapărat o analiză cunoscută. Celebrare prin desen, cultul
amănuntelor, detaliilor.
25. Un raport deschis dat de așezarea casei mari în raport cu orașul, dacă
este bazilică, hală, piață, casa abstrasă (aparent) față de restul.
188
26. Un gust redeșteptat pentru formă și coerență, pentru alcătuiri juste și
ierarhice. (?) de fapt un gust pentru gesturi de exaltare.
27. Există în oraș un discurs al temporalității, a ceea ce precede, a ceea ce a
fost mai întâi ca gest incipient regulator. Există și un oraș orientat, absolut,
nealterat, construit pe un gust (instinct, vocație) al nemuririi fără de care
un oraș nu este un oraș. În aparenta spontaneitate a locului căutarea
unui reper regulator, de sprijin, similar poate celorlalte (zidul de incintă,
bisericile, cimitirul) a fost unul esențial. Si, în fapt, câtă contingență atâta
utopie subiacentă, una, ne pare, nu este decât diversiunea celeilalte,
sistemul subtil de camuflaj și eliberare a celeilalte.
28. Poate că în orice construcție există o tentativă de a tatona cumva
începutul, incipiența și astfel să fie din capul locului și constitutiv,
restaurare. E ca și cum începutul ar veni la urmă și este posibil ca orice
loc să-și aștepte momentul constituirii, identificării, propriului început.
29. Dar acest raport agonal, unul al imperfecțiunii, trebuie să rămână unul
viu și în permanentă dispută, și nu unul cu deznodământ, acela pentru
care orașul n-ar mai fi oraș si casele nu ar mai fi case și pentru care ceea
ce pretinde să fie autonom decade în ceea ce este generic construit în
exteriorul laboratorului Binelui după cum contingentul gravid ajunge
numai o orizontală a ceea ce este informal. Persistența disputei face ca
Autonomul să vegheze asupra a ceea ce este vremelnic și astfel să țină
și să dea seama de el după cum pieritorul își găsește ritmul, măsura și
culoarea pitorescului din atenția încordată și ascunsă către convocarea
ce vine dinspre cel ce nu este el.
30. Problema lui înăuntru / înafară și violența expunerii în afară, în ceea ce
este straniu și nefamiliar pe de o parte și, caldul lui acasă, familiarul, viața
în lucruri, ruinanța. Orașul în doi pași, orașul dublu, „mersul la oraș, în
centru”. Faptul de a fi conținut, nostalgia paradisului, pântecului matern
etc. și reflexul de „profunzime” atunci când se caută fundamentul locuirii,
originarul ei. Aici este o problemă contorsionată, acasă aici este, în fapt,
la o privire mai atentă, mai degrabă inautenticul, căldicelul lui acasă.
În măsura în care orașul este locul emancipării, atunci cel emancipat
este de sine însuși, este exterioritate și non-locul mai degrabă, este
el ca altul, exterior sieși, existență. Neaflarea acasă este acasă pentru
citadin, drum static, locul așteptării este condiția sa, iar orașul este
dispozitivul care-i mijlocește trecerea, pășirea în afară, transcendența.
(Transcendere înseamnă a depăși iar transcendens, transcendentul este
cel care depășește ca atare, si nu acel ceva către care se face depășirea).
31. Un oraș are nevoie, așadar, de o irealitatea pentru a se constitui, de un
dincolo, de un intangibil de o absență, de un punct de fugă. Nici un
loc nu se poate ține cu elementele ce-i aparțin fără intervenția implicită
a unui altceva, ceva nu se poate închide, fără verticala unei deschideri
iar fervoarea edificării și umplerii locului este poate efectul încântătoriu
al prezenței absenței ca punct fondator al cetății. Omul este finitudine,
expresia ei dramatizată, cum s-a mai spus aici, și de aceea și locuirea
sa este una a limitelor, eventual a exaltării lor. Orașul este această
intricare de limite, de la hotarele sale incipiente și ordonatoare până la
parcelarul istoric și rețelele stradale. Emanciparea pe care stă orașul este
și emancipare întru limită. Urbanul își caută limita, separarea, incinta
omului singur. Limită, distincție retragere și distanțare și, în același
timp, fiecare, pentru a fi, reclamă opusul, ceea ce nu este, transgresarea
de sine. Incinta vorbește despre depășire, limita despre străbatere,
piața tăiată riguros în pătrat stă pe aglomerarea spontană dindărătul ei
care, ea însăși, se explică, se ține (pentru a nu se reglementa) pe zvonul
deschiderii perfecte adiacente. Orașul, așadar, este incompletitudine,
189
 declinare de imperfect.10

32. Asta afirmă cumva că, în ciuda eroismului lui de a se rabate cu obstinație
către sine, de a-și fi propria explicație și sens, de a fi ireductibil la altceva,
non-referențial, causa sui, orașul este genealogie și un dincolo de sine, și
The City and Its Places
ce nu este în prima instanță.
Precedence
33. De aceea, originarul polisului, urbanului, orașului in sensul nostru
The following architectural brief doesn’t
trebuie gândit ca deschidere în deschis ca loc de survenire a ceea ce stă
search for a certain reliable way of
în retragere și care, tocmai că face pasul înapoi, apare. Ieșirea de sub
researching the city, nor does it succeed
autoritatea vetrei, difuzului, condiționărilor și necesităților gravitaționale
in unveiling other analytical procedures1,
(familie, legile cele vechi) și re-înrădăcinarea în ceea ce dăinuie în starea
however, as there is such a thing as
de ne-ascundere (în ne-uitare a ființei) este sufletul polisului. A ieși în
an exalted rationality, we can also be
deschis, a face față polisului.
allowed to imagine strategies and tactics
of exaltation, true phantom devices
34. Ieșirea ca atare este patrimoniu. Tot ceea ce este apt sa facă față. Abia pe through which, with an oblique gaze,
acest temei noi putem prețui patrimoniul ca atare, așa-zicând, material. we can look at the city and, from certain
A face față deschisului și, în același timp, a sărbători evenimentul contradictory points of view, recover its
acestei revelări a ceea ce este propriu: de unde fațada, orientarea ei, lost topography, its constituent depths,
asimetria casei. Orașul ca artefact istoric este receptacolul material al the minute original touches that any
acestei necontenite ieșiri in prezență. Cu alte cuvinte, deschisul precede precinct nests within itself, the invisible
orașul și nu invers. Cei chemați, cei responsabili (cei ce aud chemarea și tectonic trajectories, the latent utopia
interogația exigentă) se adună la solicitarea a ceea ce este preeminență. and its admixture with contingency,
Despre preeminență este orașul și, implicit, patrimoniul. Suntem the regulatory cutouts, the intricate
moștenitorii acestui răspuns historial la o exigență (exigere-cerință) entanglement and, ultimately, its destiny
originară. De aceea, orașul este emancipare originară acoperită de as a receptacle of urbanity.
celelalte emancipări legitime, culturală, economică de cele mai multe ori.

Florian Stanciu
1 See Analytical Thinking/Thought – that which can be measured, the charted
space, implies a neutrality of how places articulate to one another in their intricate array, a
10 Odiseea disintegration from the world.

190 191
1. In any case, the city is primordial, it’s that which is being first and
foremost to be seen, described, researched and looked into, that
which is meaningful, and not something that can be practiced through
exercise, a means and a didactical objective through which one can
learn, possibly through an analytical process. It is to be believed that the
city has its own themes, and that only these must be found out, inferred
and formulated.
2. Anyway, before any demonstration, the city is something brought into
being, commenced, it is there and one is contained within it, by it, it
is something existential, it is historicity2 and refusal of recent tradition
2 Historicity, understood here as the destiny of man, as setting oneself on the journey
towards destiny. The city, the polis, is one such receptacle within which one meets destiny, in
another matter of speaking, the place where one builds his/her destiny. The city is the entry
in the state of anticipatory determination and in that of unraveling towards one’s self in the
clarity of the fact that one meets the true personal authentic fact of going towards death, it is
the place of finitude. In other words, we are thrown into destiny, in the place of openness –
from here the fact of being here (the place), in its openness. “Authenticity therefore consists
in apprehending the fact of being thrown into openness and being/being found in that which
Heidegger calls Situation” (Bogdan Mincă – Timp, memorie și tradiție, Ed.Zeta Books 2012,
pag.74). Returning to oneself through the state of determination opens oneself towards the
possibility of being authentic, namely the legacy we are to assume (take over) and he fact that
we are thrown towards (ex-istance), the transmission towards self of inherited possibilities.
Therefore, we are speaking of a temporally tripartite status quo: the future as an anticipation
of one’s own finitude, the state of being thrown towards the essential past, and the openness
through situation and presence in the moment (ibidem pag. 77). It is precisely this act of
being thrown towards the essential past and its retrieval (translation) through heritage that
gives the possibility of patrimony to exist. Henceforth, emancipation towards that which is to
be kept as patrimony (also the material one) is an epiphenomenon of destiny and of being
thrown into authenticity. Conversely, ignorance, destruction and exhaustion of patrimony
(in fact, of the previously mentioned temporal triad) stand for an absence of destiny, and
for inauthenticity. It is precisely for this reason that the disappearance of a house is felt not
only as a loss of heritage/patrimony, but as an essential wound/injury, as a loss of personal
192
(however, not denial of precedence), it is, therefore, a tensioned interior
relation between hypostasis, “from the beginning, by itself and upon
open flat ground”3 in the sense of Descartes (actually, in the sense of
modernity), the demiurgic temptation on the one hand, and the historical
accidentality on the other hand, between the temptation of utopia
(a-topia) and originality and the unstable and ever-moving contingency.
The place is to be seen.
3. It is possible that everything that is an “outside of” by reference to the
city (it is important to also thoroughly think about the depths implied by
being outside/inside of something) can be thought of as being derived
from the city, pertaining to its structure: models, types, exemplarities of
destiny, and of community.
3 See the begininng of Rene Descartes’s ”Discourse on Method”. Descartes is the
founder of our loneliness (the loss of our transcendental place), he extracts as from within
place, from within our state of being held, he objectifies the world by making it an object,
giving it objectivity: for him, passers-by are nothing more than hats and vests, capes and
coats, that happen to be moving by chance (automaton?), this comes to be as the only
certainty, not the implicit warmth of that which innately constitutes the self, but the extraction
towards certainty and objectivity. The piece of wax is just a molten stretched-out flexible
thing, and not the candle that went out after I forgot to put it out myself last night… etc.
Because, if we admit to seeing a candle and hearing a bell, for Descartes we see the light of
the candle and hear the sound of the bell, therefore, here we are dealing with the established
and constructed subject that perceives, and perception is not but a screen that puts forward,
modifies, extracts and unfolds. Therefore, not the presence of the thing itself in the world,
within the ambiental warmth, but objects (we do not hear the sound of a car, but the car that
drives on the street and, from here on, the whole constraining/embracing entanglement of
the world); at this moment, the loss of place, the de-objectification of the object. (see Pascal
David, “Habiter la terre”, Ed.Manucius, pag.31-35)
this sort: renaissance villas4, adjacent gardens, these all belong to the
latency of the city, its horizon of possibility. These things outside of the
city are responses/reactions to the city itself.
4. An (apparently) distorted relationship: the taste for both immortality,
on the on hand, and finitude, on the other. The city comes into being
as a result of emancipation, it is, in fact, the place of the emancipated,
an invented/built one, created by the uprooted, those without a place
of their own. Subsequently, the city loses its ability to transcend, its
transcendental dimension; it is the place of the autonomous. Lastly,
however, it somehow also succeeds in being a trans, an ex-istential,
therefore, a transitive entity, finitude.
5. It is something of the spatial kind, we speak of typologies, morphologies
and other such clues pointing to its dimensional nature, yet, essentially,
the city is the place of temporality, time is of the essence here, the city is
also a monument
6. Time is nested within the city’s structure, it constitutes the city since we
speak of the thorn that is finitude, namely of those who restlessly live
their own mortality. In fact, moral corruption, a sinful act of which the
city is frequently accused, and the asserted crystalline purity of laws and
models outside of it, in a world out of, on flat grounds and incorruptible
territories, talk about the perishability implied by time and the distorted
corruption of the unsystematizable topography of the historical city. It
is not by chance that inauthenticity is described as pertaining to the city,
as being intrinsic to it; at the same time though, it is also a deficient kind
4 Ackerman, James S. – The Villa. Form and Ideology af Country Houses. Ed. Princeton
Univerity Press 1985, pag.10-14, pag.89.
of manifestation of authenticity which, we believe, originally, belongs to
the city, to the citadel, to the place of emancipation from the bicephalous
rooting of transcendence and place. In fact, the city is woven by different
sort of time, one that is oriented and finite, one pertaining to the end,
a time continuously summoned by a perpetual ending, it is precisely
here that the special tectonic of the city is to be found, its density, its
concentration within self, within the constraints of its boundaries
7. If time is the essential mark born by urbanity with the city resting beneath
its domination, constituting its essential tectonics, then heritage comes
to be consubstantial to it. It is patrimony.
8. The presence of big, meaningful houses. Their radiant presence and the
temporal suspension that they bring about. The effect of sublimity, of
delineation from the overwhelming contingency emanating from the
city’s structure, the act of subtraction and extraction from place. The
discourse on autonomy. Man is the non-familiar itself par excellence,
he-who-acts-violently (deinon) when put in front that which is violent.
Whilst acting man acts upon withdrawal from familiarity and expulsion
outside of, his home/intimacy and known whereabouts towards
estrangement and, consequently, the overwhelming. By means of this
action of transcendence from familiarity towards the non-familiar, man
unravels the possibility of unfamiliar places, the big, wide-open, nude
entities of the city, perfect cutouts amidst the most banal and familiar
clusters of homes, it all adds on the idea that the non-familiar itself is
the leap outside of place, the dismissal and departure from the world
(similar to he who is in the world, yet not from the world, expelled from
itself) towards Cartesian res extensa, the grid-space without measure5.
5 Heidegger, Martin – Introduction to Metaphysics, Ed.Humanitas 2011, pag.212-214
193
 This binomial state of being both beside and in contingency to places
(up until ruin), yet still afar and subtracted from them, thoroughly
and relentlessly rooted both in here and in some other place, bucolic,
rhapsodic, distant and estranged.
9. See Palladio’s case in Vicenza: it is said that all that Palladio has built
in this city is somehow aligned to the traces of the ancient roman city;
therefore, his houses are the emphasis of that which is precedence and
the original theme of the beginning. 6
10. A similar particular situation is the case of Palladio’s Four Books of
Architecture and the publication amongst its pages of the ideal project of
the Basilica in Vicenza7, instead of the real, distorted and circumstantial
one. This would hint to the fact that the thing that is real, or that bears
the force of this first reality, is not that which comes to be built, that
which will subsequently exist there as reality (historical reality is rather
overthrown), thus, something that comes as a proposal of “reality”,
ideality, the absolute is, in fact, the realest and most vivid reality that can
be. Anything that is made stands under the pallor of concreteness. We
must add here that Palladio is the man of two plans, the “real” ones, those
adapted to the circumstances of place and history, and the ideal ones,
the perfect ones published in his treatise. The ideal plan, the only reality,
affirms the rationality of the world and the mathematical innocence of
6 Aureli, Pier Vittorio – The possibility of the absolute arhitecture , The Mit Press. pag.47.
7 See also the sense of the Basilica at Quatremere de Quincy – Dictionnaire historique
d’architecture tome 1 Ed.Hachette pag 168
194
its genealogy8… and there is a slight chance that precisely this ideal one
has stood as the sole instrument for building the real basilica. The ideal
plan, hence the one that gives the model or, better yet, is given by the
model, by the first and foremost precedence, is arche, as if, through the
lens of Renaissance, we would be able to see through reality and grasp
the actual model, the backbone that holds together that which can be
seen, the double gaze. 9 Differently put, it’s not this double gaze that
8 Wittkower, Rudolf – Architectural Principles în the age of humanism, Academy Edition
1998, pag.18 și Palladio and English Palladianism, Ed.Thames and Hudson 1985.
9 On the nature of the relationship between representation through drawing and
model see Letter to Leon X written by Rafael and Baldassar Castiglione 1519 and addressed
to Pope Leon X. Rafael was made responsible of the ancient patrimony of ancient Rome by
the same Pope (Imperial Rome’s ancient structures were being used mainly as stone quarries
for modern structures, marble is being burnt) and, after assuming this role and engaging
in thin endeavour, he asserts the status quo of Rome in a remarkable manner (a wonderful
encounter between a certain sensibility and propensity towards history, a common cultural
areal, and, for the first time, the fact that we are speaking of a technical professional, an
architect), namely, in the first part, (I) overcoming traditional distinction between liberal and
mechanical arts, (II) drafting the instruments by use of which a distinction between ancient
and modern constructions can be made, distinction that was also outlined between older
buildings and more recent ones, (III) identification and justification of ”exemplary” edifices
marked as points of reference, landmarks, for the planned survey of Imperial Rome, (IV) a
comparative study of buildings and the overlapping and over-impossurveyof different cities
(the Domus Aurea case), (V) a discourse on gothic architecture (tedesca – German) seen as
being „naturalistic” and the subsequent rejection of gothic sculpture. The second part is
dedicated to the technical act of survey and the devices and procedures by means of which it
is to be undertaken. Thus, the distinct procedures of „reading” the city would be (I) the survey
from ”above”, standing atop the surrounding hills of Rome through a triangulation system
(similar to the one devised by Alberti), (II) the following integration of the drawn survey in
a general ordering grid devised to measure the city, 14 Augustinian regiones, (III) the actual
drawn survey with the graphic representation, through drawing, of the most representative
buildings. The method being used is that of orthogonal projections, in the conventional
order, the plan, elevation and section, an eminently specific means of showing architecture.
stands as the main actant, but the fact that any concreteness of a built
thing, the artefact, is, stands upon (persists) here in front of me due to
the fact that it is pervasion through itself of that which makes possible,
the model. The fact that the city can be looked at with this double gaze,
as apparition and pervasion, persistence and disclosure, can bring into
question another way of reading it.
11. The artifact (urban reality) seen as an ordering and contingency-
producing unavoidable presence. There is no one without the other,
they imply one-another and reciprocally exalt each other,
Therefore, we are not dealing with a drawing showing what is actually being seen, but,
there is something of a filter that interferes between he who sees and the thing being
seen, representation as method, one that ensures certainty. The fact that this second part is
considered to be a discourse on method is a valid assertion (Michael Paoli), we are not speaking
merely of an advance in the measuring techniques and the representation through drawing
(orthogonal representation is known in gothic Europe and early Renaissance, but just an
auxiliary tool of perspective, the actual real representation of reality, its impression – see
Serlio), but is a method in itself (three modes), it is the deconstruction of reality into abstract
representations, „unreal”, it stands for posession and fixation of the reality of construction
through the method of measuring.
To a certain extent, for Rafael, the act of measuring is more important, the survey, the act
of re-establishing the stability of that which is threatened with obsoletion, with erasure,
a continuous effort of restoring with certainty. The survey is a restoration in form and a
salvation for good, it is cartesian exactitude, certainty and truth that gets manifested through
two essential attributes: clarity and distinction. The frontal projection is a built one and is an
auto-exageration of the subject from the world of current, natural representations, one from
above, from outside, from afar, the ideal vantage point. Seen as such, the survey is not just
the act of measuring threatened edifices, but the act of making visible a model offered by
antiquity. Building anew, in a city like Vicenza (as is the case with Palladio) is the revelation
of a model, the survey of something that doesn’t yet exist, but is in a preexisting model. See
La lettre à Léon X – Raphael et Baldassar Castiglione. les éditions de L’imprimeur, colection
Tranches de Villes 2005. Translation by Françoise Choay și Michel Paoli. See also Francesco
Paolo Di Teodoro’s introduction.
12. The presence of autonomy as Utopia (a-topia) not in the sense of another
impossible thing, but as something that gets to latently infuse reality.
As much as there is Utopia, there is also autonomy and contingency,
distributive and intermediary matter.
13. It is also tempting to make an analogy with that which is open, placed
into non-withdrawal, shown, and that which stays hidden in obscurity,
differently put, something that is not yet suffering from the violence of
disclosure. The problematic of truth, aletheia, which is not a capricious
whim. The city can (also) be read as an agonal relationship between
exposure in the open (with its inherent violence) and concealment in
the shadows, the telescopical infinite folding, between what is clear and
autonomous (stable in itself, undivided) and that which is hidden and
informal (oriented, opportunistic).
14. The good life in the city would sit upon this unresolved relationship (better
yet, upon its tactical adjournment), upon maintaining and cultivating
this contradictory state of affairs as the ultimate quality, that of being
both true and false, autonomous and contingent, open and closed;
therefore, the good city is this contradiction held within and not an
exterior counterpart / opposite.
15. The bad life is constituted by the temptation to cease this deficit, to
clarify and solve it: either through totalitarian interventions of brutal
and excessive central systematization, excessive openness, loss of
intimacy and place, transparent denouncement, etc. or, inversely,
through what could be an unexpected effect caused by a continuous
fatal democratization and equalization of life (Alexis de Tocqueville, with
the increase of democracy and equality of rights comes an increase of
mistrust and aversion towards form, a latent offense towards that which
195
 is complete, closed, and towards authority); it comes with a taste for the
informal city, the exclusively horizontal one, an inclination towards its
soaked form and tectonics, for rupture, fragment and admixture, a state
of being for which coherence comes to be seen as a sign of authoritarian
domination .
16. In some ways, there is no significant difference in the nature of these
two previously mentioned state of affairs.
17. However, the most important thing here is not just the opposition
between the central rectangular square and the indistinct margin/limit/
periphery, but also, or, better yet, more importantly, deciphering this
simultaneous contradiction, the coexistence in each situation, this kind
of being both within utopia, and in contingency, the double respiration,
a double vocation… it is about tracing the latency of the situation as an
unsolvable status quo.
18. If there can be a distinct regulatory (stabilizing) construction, defined
as such within conventional constraints, we can also assume there is
an enormous regulatory edifice spread and mixed throughout the
horizontality of the city. This can be the starting point of a possible
research topic.
19. We assert that the open place, in fact, openness as such, the agora,
the horizontal geometrical monument, is the place where eternity
comes into presence (immortality), the place which, in its total clarity,
of sight, has to do with “where”, the place, therefore, of seeing and
being seen, and sight in itself holds is the substitute of hypostasis and
objectification, a sort of leap, decoupling. It is not by chance that this
event, delineated by the perfect precinct, can be assimilated to the one
196
place where secular power as such can be exerted. However, this is just
a derivation (power has the certain instinct of colonizing these places
of hypostasis), a substitute that cannot reveal the primordial gesture it
conceals beyond and within.
20. Construction that outlives its function is more than function itself.
Artifact.
21. One can imagine this mixture of fixed points (utopian, perfect) that
somehow claim their unavailability for the contingent and contingency
in itself that binds together (Hermes) everything, keeps the organism of
the city alive.
22. The house with a tail (enfilade), hallways, squares, a house cut by a
blind wall, regulatory ceilings, ultimately, perfect ordering geometries
detectable within the spontaneous built entity.
23. However, this is not but a mere phantasm, a leap in the void, therefore
dogmatic. That which unexpectedly springs forward from the horizontal
plane of current rationality.
24. The brief for the project would rest upon all the above, description
through drawing rather than a well-established known analysis.
Celebration through drawing, a cult for details and particularities.
25. An open established ratio given by the relationship between the big
house and the city, where the big house can be either a basilica, a hall,
a market, or, simply put, the house (apparently) subtracted from the
others.
26. A reawaken taste for coherency and form, for just and hierarchical
assemblages. (?) In fact, a taste for acts of exaltation.
27. There lies in the city a discourse of temporality, of that which precedes
that which has been before, to begin with, as a primordial regulatory
act. There is also an oriented, absolute, unaltered city built by a taste
(instinct/vocation) for immortality, without which a city is not a city.
Amidst the apparent spontaneity of place, the search for a regulatory,
sustaining mark, similar to others maybe (the precinct wall, churches,
the cemetery) has been an essential one. Moreover, in fact, as much
as there is contingency within the city’s structure, there is also an
underlying utopia; one is not but the careful diversion from the other, a
subtle camouflage system of letting one or the other to come into sight.
28. There may be in any built thing an attempt to explore this sort of beginning,
this incipient thing; thus, everything would become restoration. It is as if
the beginning would come in the end and it may be possible, in fact, that
any place is awaits its own constitutive time, the identitarian moment of
self-beginning.
29. However, this agonal relationship is one of imperfection and should
forever remain vivid and permanently contradictory, not on the look
or an end to the dispute, a fatal termination due to which the city
would no longer be a city, and a house would no longer be a house;
a situation where that which assumes to be autonomous decays into
the general/common built outside the laboratory of Good, while grave
contingency falls into being nothing but a horizontal projection of that
which is informal. Persistency of this dispute ensures that that which
is Autonomous defends that which is temporary and, by these means,
it takes in to account and raises awareness to it, similar to the way the
perisher finds its rhythm, measure and picturesque color in the tensed
and concealed attention towards the summoning coming from that
which is not its own self.
30. The problematic concerning inside/outside and the violence associated
to being exposed, thrown into openness, towards that which is strange
and unfamiliar, by opposition to the home’s warmth, life residing in
things, the state of wreckage/ruin. The city in two steps, the double city,
“go to the city, in the center”. The fact of being contained, a paradisiacal
nostalgia, the primordial maternal womb, etc. and the “in-depth” reflex
when one searches for the foundation of living in a home, its origin. There
seems to be here a distorted problem, home is, in fact, at a closer look,
that which is inauthentic, the warmth of being at home. To the extent to
which the city is the place of emancipation, he who is emancipated is
by itself, he is rather exteriority and non-place, he is identified as being
similar to other, exterior to self, ex-istance. Not finding one’s self home
is home for the citizen, he who lives in the city, a static road, the place of
awaiting is his condition and the city becomes the device that mediates
this passage, this stepping-out-of, transcendence. (transcendere means
overcoming, and transcendens/the transcendent is he who undergoes this
passage, and not the thing towards which the passage is being made).
31. Thus, a city needs a sort of un-reality to substantiate itself; it needs a
beyond, an intangible, an absence, a vantage point. There is no place that
can hold itself together with the elements pertaining to it and without
the inherent intervention of a something else; a thing cannot find closure,
finitude, without the verticality of openness, and the establishing fervor
of building, inhabiting the place is, perhaps, the most enchanting effect
of the presence of absence as the founding primordial point of the city.
Man is the dramatic expression of finitude, as we previously mentioned,
197
 and it is for this particular reason that his act of living/inhabiting, is one
on the limits/boundaries, more precisely, one of exaltation of the limits/
boundaries. The city is this intricate admixture of limits, from its primordial
ordering boundaries to the historical urban fabric and its street network.
The emancipation upon which the city rests is emancipation in the name
of the limit, towards the limit. Urbanity seeks for its limit, for separation,
the precinct of the solitary man. Limit, distinction, distance, subtraction
and, at the same time, each being, every citizen, in the name of being,
reclaiming the opposite, that which is not, transgression of self. The
precinct speaks of overcoming, the limit of pervasion, the rigorously
square-cut market rests upon the spontaneous amalgamation from
within, that which holds itself together (in a struggle against conformity
and rule), constitutes itself upon the rumor of adjacent perfect openness.
The city, thereafter, is incompleteness, a declination of imperfection. 10
32. This somehow asserts that, despite its obstinately heroic folding upon
self, despite its being both its own explanation and its own meaning,
despite being irreducible to something else, nonreferential, causa sui,
the city is genealogy and beyond self, it is that which is not first and
Florian Stanciu
foremost.
34. Stepping outside of (being in the open) is patrimony. Everything that is
able to confront, to face and be faced. Only on this basis we come to
be able to cherish heritage as such, so to speak, as material patrimony.
Facing what is in the open, openness itself, and, at the same time the the
celebration of the event of such a revelation of things being their proper
selves: from here the façade appears, its orientation, the asymmetrical
house. The city as a historical artifact is the material receptacle of this
relentless coming into presence, into the open. In other words, the
openness is what precedes the city, and not the other way around.
Those called upon, those responsible (the ones who hear the call and
the subsequent interrogation) gather around at the summoning of this
fastidious preeminence. The city is about preeminence and, inherently,
the same applies to patrimony. We are the heirs of this historical
answer to a primordial/original exigency (exigere-demand). For this
reason, the city is original emancipation covered by all other legitimate
emancipations in turn: cultural, economic at times. (?)

33. For this reason, the originality of the polis, the urban, the city in this
sense has to be thought of as opening in the openness, as a place of
happening and appearance of that which stands in subtraction. Stepping
outside the authority of the hearth/home, the difuse, the conditioning
and gravitational necessities (family, the old common law, etc.) and re-
rooting into the state of un-concealment/disclosure (the un-forgetfulness
of the being) is at the ethos of the polis. To be out in the open, to face
the polis.

10 The Odyssey

198 199
 ANUL 3 – PROIECTUL 1
• Sondarea unor căi intelectuale alternative de apropiere față de arhitectură,
construind un orizont cultural al înțelegerii orașului.
• Dezvoltarea capacităților de identificare a temelor majore ale unui discurs

obiective și profesional și de explorare a conexiunilor acestuia cu experiența trăită a

mediului construit.
• Înțelegerea rolului structurant al arhitecturii publice pentru coagularea

criterii de evaluare
formală și socială a orașului.
• Înțelegerea tensiunii fundamentale dintre utopie și contingență, în situații
urbane semnificative istoric.
• Formarea abilităților de sinteză în elaborarea unei reflecții critice asupra
arhitecturii și orașului.
***

• Consecvența și profunzimea parcursului intelectual de înțelegere a temei și a

obiectului de studiu propus de atelier.
• Adecvarea dintre obiectul de studiu, grila arhitectural-urbanistică de lectură
/ interpretare a acestuia și conceptele teoretice fundamentale angrenate în
proces.
• Adecvarea și calitatea intrinsecă a conceptului grafic și a tuturor elementelor
de reprezentare.

200 201
 2
Locurile orașului II
„Casa Târgoveților”. Extinderea Institutului Național al
Patrimoniului

Preambul: oraş, public, istorie

Temele de anul trecut se concentrau intens pe locuire însă aveau câteodată și
o componentă de spațiu comun sau public. Acest prim semestru de an III este
însă cu totul dedicat locurilor din oraș în care putem fi împreună. Așa cum un
oraș fără spații private, intime, proprii, este imposibil sau ar fi o monstruozitate,
tot astfel, nu ne putem închipui orașul fără locurile sale publice. Prin loc public
înțelegem aici atât spațiul public în sens juridic și administrativ, care aparține și
SEMESTRUL I (5) este accesibil tuturor, cât și spații care pot aparține cuiva anume, dar care, prin
funcțiunea pe care o adăpostesc și prin felul în care sunt gândite au diferite
PROIECTUL 2 grade de deschidere, sunt locuri de întâlnire și activități, spații ale contactului
cu celălalt. Desigur, o biserică, o instituție administrativă, un muzeu, o stradă,
un scuar, un parc, o piață alimentară, un magazin sau o cafenea sunt publice în
Credite ECTS: 6
proporții și în moduri extrem de diferite. Nu avem de a face cu lumi disjuncte ci
cu întrepătrunderi, treceri, contaminări reciproce. Publicul are grade de privat
Durata: 8 săptămâni așa cum și privatul are porțiuni și elemente mai publice. Acestea fiind zise,
credem că există calități esențiale pentru orice ansamblu de spații și clădiri
Evaluare : Comisie publice. Studiul dvs. va trebui să răspundă acestui set de probleme:
Foto: Cosmin Vasile/Calup

202 203
 • Orice loc public trebuie să aibă, dincolo de funcțiunea în sine, un
caracter, o voință civică.
Acest lucru nu ține nepărat de scară și resurse însă presupune împărtășire
și demnitate, o expresie a mândriei colective. Atât primăria, cât și fântâna la
răscruce de drumuri sunt elemente civice fundamentale.
• Cine și cum va folosi aceste locuri ?
Dincolo de rezolvarea funcțională, trebuie să vă gândiți la felul în care oamenii
se vor simți bine, vor căuta, vor aprecia și se vor identifica cu aceste locuri.
Spre deosebire de proiectele voastre anterioare, tipurile de utilizatori sunt
mult mai largi și mai diverse, nu se pot subsuma unei categorii. Va trebui
să gândiți nu doar locuri frumoase, ci și bune : la scară umană, accesibile,
sigure, confortabile, flexibile; cadre pentru o viață urbană care inevitabil
scapă proiectării, regulilor fixe.
• Ce mai înseamnă loc public azi și aici ?
Cât de greșite erau teoriile care propăvăduiau dispariția inevitabilă a
spațiului public fizic în contextul digitalizării, realității virtuale etc. s-a dovedit
în această pandemie, în care nici o comunicare virtuală nu a putut înlocui
întâlnirea față-n față.
Și totuși, în lumea de azi, spațiul public se schimbă, se închide de multe
ori; segregarea, privatizarea, degradarea comercială sunt evidente. Mai
ales în România, și foarte vizibil în București, existența și funcționarea
204
unor spații publice veritabile este una dintre principalele probleme și nevoi
urbane. Eșecul administrațiilor, individualismul exacerbat, izolarea, dar
și acapararea sau abandonarea spațiului comun precum și succesul unor
false spații publice cum este mall-ul sunt fenomene care trebuie chestionate
și explorate și din punct de vedere arhitectural. Pe de altă parte, există în
practica internațională, dar și în cea românească, exemple contrare de
succes, reacții și forme de reconstruire a locului public.
• Locurile orașului nu sunt insule
Indiferent de gradul lor de deschidere, spațiile și clădirile publice sunt parte
a țesutului urban; porțiuni speciale din acest țesut, cu o identitate proprie
și puternică, dar și parte a unui sistem de relații - cu rețeaua de circulații și
echipamente a orașului, cu vecinătatea construită, în cadrul unei structuri
de uzuri și ierarhii etc. Ele nu doar se înscriu în oraș, ci produc orașul.
• A duce mai departe: proiectul public ca parte a unei istorii
E un clișeu, însă care trebuie înțeles și valorizat din mai multe perspective.
Pe de o parte, ca și în cazul altor programe, orice tip de spațiu public le
conține și repetă pe cele anterioare lui, uneori la distanțe enorme în
timp și în spațiu; gradenele de cinema au la origine teatrul grecesc; orice
biserică conține bazilica; piețele urbane de orice fel reiau agora, forul, piața
medievală; orice construcție în care se adună mai mulți oameni e o „casă/
sală mare” arhetipală.
205
Relația cu timpul merge în ambele sensuri; nu veți proiecta doar pentru Loc, program şi câte ceva despre patrimoniu
oamenii de azi, ci și (dacă o faceți bine și locul are noroc) pentru cei care
vor veni și pe care nu îi veți cunoaște ; veți fi deci atenți la ceea ce trece Terenul proiectului este compus din comasarea a două parcele de pe Calea
dincolo de utilul imediat, de funcțiunea strictă, urmărind valoarea spațiului Șerban-Vodă: cea de la nr. 33, conținând celebra Casă de Târgoveț (una din
și la capacitatea sa de a servi în mai multe scenarii, de a evolua, de a fi cele două locuințe private ce au supraviețuit din Bucureștiul de dinainte de
transformat, de a avea un caracter puternic care să reziste la toate aceste 1830) și terenul gol de la nr. 31. Calea Șerban-Vodă este una dintre arterele
schimbări; și, de fapt, de a fi cu adevărat sustenabil. istorice ale orașului, cu o dezvoltare tipic bucureșteană: se suprapun acolo
toate straturile, de la orașul tradițional la cel modern liberal, inserțiile după
Relația cu istoria este evident și una cu cea a locului, cu contextul, așa cum ne 1945 și transformările în general destul de agresive post-1990. Intervenția
place să zicem. Proiectul vostru se înscrie nu doar într-un context actual, ci și majoră este însă bulevardul Dimitrie Cantemir, tăiat și construit în anii 1960,
într-unul fizic, cultural și social istoric. Veți așeza un nou strat într-un proces care a destructurat țesutul vechi și a ascuns Calea Șerban-Vodă. Zona a
de lungă durată; proiectați o etapă, care ar putea fi una fundamentală, însă suferit suplimentar prin sinistra operație urbană a epocii Ceaușescu, care a
care rămâne parte a unei evoluții. demolat părți enorme din centrul istoric și a izolat zona de sud față de restul
orașului.
Ați avut anul trecut de a face cu contexte prețioase, care rămâneau însă
strict vecinătăți pentru proiect. Acum însă veți integra o construcție istorică Casa de la nr. 33 aparține Institutului Național al Patrimoniului, care o
– Casa de Târgoveț de pe Calea Șerban-Vodă – în ansamblul vostru. Nu dorește transformată într-un centru național de informare și promovare
trebuie doar să respectați o bucată de istorie, ci să îi dați și un nou sens și să a patrimoniului cultural1 . Au existat de altfel diverse acțiuni de activare a
o duceți mai departe. Practica arhitecturală de azi este extrem de legată de casei, care este recent restaurată și în stare bună.
lucrul cu construcții și spații libere existente, de la cele de patrimoniu la cele
(aparent) fără valoare. Exercițiul este gândit și în acest sens etic, pragmatic Tema noastră pornește de la această viziune, profită însă de terenul alăturat
și sustenabil al recuperării (o casă veche bine refolosită este mai sustenabilă pentru a permite un program mai complex și o funcționare mai bună a unui
decât orice casă nouă cu toate echipamentele „eco” posibile). astfel de centru.

În ceea ce privește principiile programului, trebuie făcute câteva precizări:

Patrimoniul nu e un bau-bau, și nici un bloc înghețat și intangibil; etimologic,

dar şi ca filosofie, patrimoniul este ceva care nu numai că este moştenit
(preexistent), dar la care se adaugă şi ce se dă mai departe; un proces
1. https://patrimoniu.ro/noutati/item/682-inp-selecteaza-parteneri-pentru-proiectul-de-dezvoltare-a-unui-centru-national-de-informare-
si-promovare-a-patrimoniului-cultural continuu de adăugire şi transmitere; respectul și recunoașterea valorii de

206 207
 model sunt esențiale, nu însă și o atitudine paseistă sau de muzeificare.
Ansamblul vostru ar trebui astfel să se ocupe cu ce a fost moştenit, dar şi cu
ce urmează să fie lăsat ca moştenire. Un patrimoniu viu, integrat în viața de
zi cu zi a orașului.
Pe de altă parte, în proiectul vostru se vor întâlni două direcții: una
instituţională, de educare şi conştientizare (din partea INP) şi una dinspre
societate, cu păreri și atitudini proprii şi diverse, dar și cu nevoia de spațiu
public. Ne putem imagina un loc cultural și social în care să-și găsească loc
și arhitectura și arta contemporană, care să funcționeze la scara orașului și
a țării, într-o rețea europeană de astfel de spații, dar și pentru o zonă foarte
centrală ce duce însă o lipsă acută de spații culturale și comunitare.
Va trebui să lucrați asupra acestui echilibru dinamic între deschiderea și
accesibilitatea publică, pe de o parte și caracterul instituțional, pe de cealaltă
parte. Accentuarea unuia sau a altuia dintre aceste aspecte, ponderea
dintre construit și neconstruit, densitatea, gradul de deschidere și tipul de
organizare a spațiilor vor răspunde unui scenariu ce vă va aparține.
Veți respecta totuși un set de cerințe, prezentate în cele ce urmează.
Proiectul se va sprijini pe câteva spaţii esențiale, definite prin temă astfel:
• „Sala mare”: un spațiu multifuncțional, liber și flexibil, cu o suprafață
utilă de cca. 150-200 de metri pătrați
• Arhiva INP (depozitarul): Institutul deține o arhivă excepțională,
integrând și arhivele vechii Comisii a Monumentelor Istorice: planșe originale
de relevee și de proiecte de restaurare, fototecă, videotecă. Veți propune
spații pentru această arhivă, precum și pentru cercetare etc., cu o suprafață
208
utilă totală de cca. 400 de metri pătrați. Atenție: nu este vorba despre un
spațiu pur tehnic! Dincolo de depozitare în condiții de siguranță, arhiva este
și o resursă pentru lucru și un patrimoniu spectaculos în sine, precum și un
loc care are nevoie de o expresie arhitecturală puternică.
Ne putem gândi că vor exista porțiuni controlate, dar totuși accesibile,
pentru consultare dar și expunere, precum și legături vizuale sau de alt tip
cu spațiile publice ale spațiilor mai protejate, conform unui model de tip
„Schauarchiv”. Depozitarul va conține o arhivă de documente rare (vizitabilă
controlat), o bibliotecă cu acces liber la raft și cu puncte de studiu al arhivei
digitale, spații de cercetare, administrare, depozitare
• Alte spaţii INP (corespunzând laturii instituţionale):
o Ateliere/spații de lucru, cercetare și educare în domeniul
patrimoniului, arhitecturii etc. Se vor imagina spaţii de diferite
mărimi şi amplasări în funcţie de caracterul proiectului.
o Locuințe temporare pentru specialiști/rezidențe de artiști
• Casa de Târgoveţ (martorul): Casa restaurată nu are nevoie de
intervenții importante, ci mai degrabă de o atribuire de spații și de o adaptare
ușoară; ea va fi însă parte integrantă a ansamblului, adăpostind o parte din
funcțiunile date prin temă sau gândire de dvs. Sunteţi încurajaţi să insuflaţi
această casă cu semnificaţie, evitând astfel un proces de muzeificare care ar
scoate-o din cursul istoriei.
• Curtea: spaţiul exterior va fi un element important al proiectului
pentru că el leagă oraşul (târgoveţii în speţă) de acest mic nod cultural. Ca
orice spaţiu exterior el va putea avea diferite valenţe, mai intime, legate de
diverse întâmplări din interior, sau mai publice, vădit orientate spre urbe.
Aceste spaţii sunt deci nuclee ale proiectelor voastre, care vor trebui
sprijinite prin spaţii-suport: hol de intrare/foaier/salon, o cafenea-bistro,
spații administrative minimale (acestea vor deservi doar ansamblul și nu
Institutul în general), încăperi tehnice și de depozitare, grupuri sanitare şi un
sistem minimal de parcări.
• Proiectul dvs. va putea conține spații suplimentare:
o Galeria INP: un spațiu expozițional pentru Institut și pentru
proiecte invitate. Aceasta va trebui să poată adăposti diferite
tipuri de expoziții și proiecte artistice.
o O librărie și sau un mic magazin
o Alte spații, în funcție de scenariul proiectului
• Soluția, sistemul dvs. de spații construite și amenajate va trebui să
lege și să medieze între scările și tipurile urbane foarte diferite și, mai ales,
să deschidă acest „spate” al orașului, să contribuie la revenirea zonei în viața
și imaginea Bucureștiului. În cee ce privește indicii urbanistici, proiectul nu
va depăși coeficienții urbani din PUG2 .
2. Amplasare: zona CA2 - Subzona centrală cu funcţiuni complexe, cu clădiri de înălţime medie, mare şi cu accente peste 45 metri, cu
regim de construire continuu sau discontinuu;
Pentru clădirile sub 6 niveluri P.O.T. maxim = 60%, cu posibilitatea acoperirii restului curţii în proporţie de 75% cu clădiri cu maxim 2
niveluri (8 metri) pentru activităţi comerciale, săli de spectacole etc.; CUT max (pt clădiri sub 6 niveluri)– 2.5
209
Obiective didactice (și criterii de apreciere):
- Calitatea demersului – scenariul și caracterul public: ierarhii și relații
spațiale, modurile de utilizare, relația dintre instituție și comunitate, dintre
spații majore și spații subordonate, stăpânirea unui program complex,
coerența la construirea scenariului la rezultatul predat
- Relația cu construcția-monument, cu contextul urban, activarea
morfologică și prin activități a zonei, caracterul civic și de reper urban
- Calitatea spațială, relația dintre spațiu, lumină, construcție și
materialitate, valoarea expresiei arhitecturale și ca loc public
- Sustenabilitatea esențială dată de integrare, modul de folosire al
terenului, flexibilitate, adaptabilitate, posibilitate de evoluție
- Claritatea și calitatea prezentării (desen, scris, susținere)
Conținutul predării
• O cercetare a locului, zonei (istorie și stare actuală). Organizarea
acesteia va fi în sarcina atelierului, însă recomandăm lucrul în echipe.
Această secțiune va trebui să includă o cercetare proprie a unui
aspect al Casei de Târgoveț, dincolo de releveul pus la dispoziție prin
temă: detalii importante, materialitatea, reguli de alcătuire etc.
• Plansă de sinteză: descrierea demersului și esenței propunerii dvs.
prin scheme, schițe, texte minimale etc. Această planșă va conține și
210
referințe istorice și contemporane pentru proiect
• Plan de situație, scara 1:500-1:1000
• Planul parter (planul nivelului principal), înscris în zona dată prin
planul aferent temei, 1:100
• Faţade cu vecinătăţile imediate, scara 1:100
• Secţiuni cu vecinătățile imediate (minim 2), scara 1:100
• Planurile diferitelor niveluri, cel puțin 2 secțiuni, fațade, scara 1:100.
Toate aceste piese vor conține vecinătățile imediate.
• Axonometrie sau machetă a zonei date prin planul aferent temei
• Axonometrie secționată/ secțiune perspectivă/machetă a unui
detaliu dintr-o zonă relevantă a proiectului(1:50, 1:20)
• 1-3 perspective de interior şi exterior
Bibliografie
București, România, sud-estul Europei
Bonciocat, Șerban, Hanna Derer, Corina Popa, „București demolat”, Fundația
Ines, 2013
Maurice Cerasi, La Città del Levante. Civiltà urbana e architettura sotto gli
Ottomani nei secoli XVIII-XIX, Jaca Books, Milano,1986
Giuseppe Cina, „Bucureşti, de la sat la metropolă”, Editura Capitel, Bucureşti,
2010
Hanna Derer, Building Urbanity in Bucharest, siTA, Vol. 3 / 2015, “De Urbanitate”.
Tales of Urban Lives and Spaces - https://sita.uauim.ro/f/sita/art/04_Derer.
pdf
Ștefan Ghenciulescu, „Orașul transparent. Limite și locuire în București”,
Editura Universitară Ion Mincu, Zeppelin, 2010
Constantin C. Giurescu, „Istoria Bucureștilor”, Editura Vremea, 2009
Grigore Ionescu, „Istoria arhitecturii româneți. Din cele mai vechi timpuri
până la 1900”, Ed. Capitel
Ulysse de Marsillac, Ghidul călătorului la București în „Bucureștiul în veacul al
XIX-lea”, editat de către Adrian-Silvan Ionescu, Editura Meridiane, 1999
Lascu, Nicolae, „Legislație și dezvoltare urbană. București 1831 – 1952”,
doctorat, UAUIM, 1997
Lascu, Nicolae, „Bulevardele bucureștene până la primul război mondial”,
Simetria, Bucureşti, 2011
Andrei Pănoiu, „Evoluţia oraşului Bucureşti”, Editura Fundaţiei Arhitext,
Bucureşti, 2011
Andrei Pippidi, „Case şi oameni din Bucureşti” (Vol. I+II), Editura Humanitas,
Bucureşti, 2012
Ioana Tudora, „La curte. Grădina, cartier și peisaj urban în București”, Editura
Curtea Veche
Ana Maria Zahariade, „Arhitectura in proiectul comunist. Romania 1944-
1989”, Editura Simetria, Bucureşti, 2011
Lucrări esențiale
• Am menționat aici data primei ediții. Vă recomandăm, desigur, o
ediție cât mai nouă
Kenneth Frampton, „Modern Architecture: A Critical History”, Thames and
Hudson World of Art, 1980-
Wiliam JR Curtis, „Modern Architecture Since 1900”, Phaidon, 1982-
Leonardo Benevolo, „The History of the City”, MIT Press, 1971-
Arhitecți, biblioteci, arhive, muzee, locuri de cultură
• Aveți la dispoziție evident sute de exemple de clădiri și spații
culturale. Lista de mai jos are ca scop includerea unor lucrări exemplare în
sine, dar și cât mai apropiată de temă în sensul său lărgit: depozit de cultură
(accesibil), bibliotecă, centru de arhitectură ș/sau patrimoniu, inserție în
oraș/clădire existentă, arhetipuri, interpretări moderne
Gunnar Asplund, Biblioteca din Stockholm
Horia Bernea (concept și amenajare muzeu)/ Nicolae Ghica-Budești (arhitect),
Muzeul Țăranului Român, București
Lina Bo Bardi, SESC Pompeia, Sao Paulo
Jean-François Bodin, Cité de l’architecture & du patrimoine, Paris
Etienne Louis Boullée, extinderea Bibliotecii Regale, Paris (nerealizată, 2
variante), 1785-1991
211
Michelangelo Buonarotti, Biblioteca Laurenziana, Florența Alte resurse

David Chipperfield Architects & Julian Harrap, Neues Museum, Berlin
Norman Foster Architects, Carré d’Art, Nîmes
Paul Gottereau, Biblioteca Centrală Universitară, București (fostele Fundații
Regale)
Louis Kahn, Phillips Exeter Academy Library, New Hampshire, SUA
Henri Labrouste, Biblioteca Națională a Franței, Biblioteca Sainte Geneviève
Rafael Moneo, Moderna Museet, Arkitektur Museet, Stockholm
Renzo Piano, Richard Rogers, Centrul Pompidou, Paris
Jakob Prandtauer, Biblioteca abației din Melk
• Vă recomandăm intens o ieșire în afara arhitecturii „stricte”,
invitându-vă să citiți/recitiți lucrări care (aparent) nu au de a face direct
cu tema noastră. Lista este, desigur, foarte săracă și doar un început. Nu
am indicat aici edituri, ani etc., pentru că este vorba (în general) de lucrări
foarte cunoscute și editate de numeroase ori. Acolo unde am fost siguri de
existența unei traduceri/variante în română, am trecut-o pe aceasta.
Mircea Cărtărescu, „Nostalgia”
Ray Bradbury, „Fahrenheit 451”
Umberto Eco, „Numele trandafirului”
Jorge Luis Borges, „Biblioteca din Babel”, „Cartea de nisip”, „Aleph”, „Casa lui
Asterion”

Carlo Scarpa, Museo di Castelvecchio, Verona J.K. Rowling, seria Harry Potter

Sir John Soane Museum, Londra G. Călinescu, „Enigma Otiliei”. Chișinău: Litera Internațional, 200, 1938

Peter Zumthor, Columba-Museum, Köln I. L. Caragiale, „Momente și schițe” (antologii)

* * * Biblioteca Batthyaneum, Alba Iulia

* * * Concurs OAR - Depozit cu acces liber la raft B.C.U. “Lucian Blaga”: Întocmit,
mențiune (ADN BA), mențiune (Abruptarhitectura) - http://www.arhiforum.
Conf.dr.arh. Ștefan Ghenciulescu
ro/concursuri/depozit-cu-acces-liber-la-raft-bcu-lucian-blaga-proiectele-
participante + articol în Zeppelin 91, 2011 Asist.dr.arh. Mihnea Simiraș

212 213
214 215
216 217
218 219
 The places of the city II. „Casa Târgoveţilor”
(“Townspeople’s House”). Extension of the National
Institute for Heritage (INP)
Foreword: city, public, history
Last year’s exercises were intensely focused on dwelling, even if they sometimes also included a community
or public space. This first semester of the third year is however dedicated to those places in the city where we
can be together. Of course, a city without its private, intimate spaces is impossible or would be a monstruosity.
But we can also not really imagine a city without its public places. By public place we understand here both
the public space, in a juridical and administrative sense, which belongs and is accessible to everyone, as well
as spaces which can belong to someone in particular but which, by means of their design and functions, have
various degrees of openness, which are places for gathering and activities, for mutual contact. Of course, a
church, an administrative building, a museum, a street, a square, a park, a market, a shop or a café are public
in extremely different degrees and ways. We are not dealing here with divergent worlds but with interferences,
transitions, mutual contaminations. The public has various degrees of privateness in the same way as the
private has areas and elements which are rather public. That being said, we believe that there are essential
qualities for every ensemble of public spaces and buildings. Your study will have to find an answer for this set
of issues:
• Every public place has to have a distinct character, and also a civic purpose, which go beyond the
function proper.
This thing is not necessarily dependent on scale and resources, yet it implies sharing and dignity, an expression
of collective pride. Both the city hall and the crossroads fountain are fundamental civic elements.
1 https://patrimoniu.ro/noutati/item/682-inp-selecteaza-parteneri-pentru-proiectul-de-dezvoltare-a-unui-centru-national-de-informare-
si-promovare-a-patrimoniului-cultural
220
• Who and how will use these places?
Beyond solving functions you have to think about the ways in which people will feel good, will search, will
appreciate and will identify themselves with these places. In contrast to your previous designs, the types of
users are much more ample and diverse and cannot be set in a definite category. You will have to imagine
not only beautiful areas, but also good ones: with regard to the human scale, accessible, safe, comfortable,
flexible; a secnery for an urban life which escapes any design process or fixed rules.
• What does public place mean here and today?
How wrong were those theories which preached the inevitable vanishing of the physical public space in the
context of digitalization, virtual reality etc. has been proven during this pandemic, as it became clear that no
virtual communication form can completely replace face-to-face meeting.
And yet nowadays the public space changes, often even closes; segregation, privatisation, commercial
degradation are obvious. Especially in Romania and quite obvious in Bucharest, the existence and functioning
of true public spaces is a huge problem and an essential urban need. The failure of the administration but
also the inflated individualism, the isolation but also the invading or the abandoning of the communal space
as well as the success of some false public spaces such as the mall, these are phenomena which have to be
questioned and explored from an architectural point of view as well. On the other hand there are national and
international examples of successful ways of claiming, inventing, reconstructing public space.
• The places of the city are not islands
Regardless of their degree of openness, the public spaces and buildings are part of the urban fabric; special
parts of this fabric with their own and strong identity but also a part of a system of relationships - with the
urban network of circulations and public equipments, with the neighboring buildings, within a structure of
uses and hierarchies. They are not only inscribed in the city, they produce the city.
• Taking forward : the public project is a part of a history
It is a clichèe but one which has to be understood and capitalized from several angles.
On one hand, each type of public space contains and repeats the ones before him, sometimes over vast
distances in both time and space; the cinema’s terraced seating are based on the ancient Greek theatre; every
church contains a basilica; urban squares reinterpret the agora, the forum, the medieval plaza; every building
where a number of people meet is an archetypal “Big House/Hall”.
The relationship with time goes both ways; you will not design just for the people of today, but also (if you
are doing it right and are also lucky) for the those who will come and who you won’t meet; you will be thus
focused on what transcends the immediate utility, by pursuing the value of the space and its capacity to serve
in different scenarios, its capacity to evolve, to transform, to have a strong character which to endure all these
changes; in fact, to be truly sustainable.
The relationship with history is obviously also one with the place, with the context, as we so often say in
architecture schools. Your design is not only part of a present context, but also part of a historical physical,
cultural and social one. You will lay down a new layer in a long term process; you are designing only a stage of
this process which could prove to be a fundamental one, but which still remains part of an evolution.
You dealt last year with precious contexts which however remained strictly surroundings for your design. This
time you will integrate in your ensemble a historic building, „The House of Townsman” on Şerban Vodă street.
You will not only have to respect a piece of history, but also to inject it with new meaning and to carry it
forward. Todays architectural practice is tightly bound to working with existing buildings and empty spaces,
ranging from listed and protected ones belonging to the heritage to those whith (apparently) no special value.
This exercise also aims to look at reuse in its ethical, pragmatic and sustainable (an old house which is properly
reused is more sustainable that any new one, as loaded with „eco” devices as it may be).
Place, architectural programming and a couple of things about heritage
The project site joins two adjacent plots on Şerban Vodă street: number 33, the one holding the famous
“Townsman’s House” (which is one of the two surviving private dwellings of the pre-1830’s Bucharest) and
the empty plot at number 31. Şerban Vodă Street is one of the historical streets of the city, with a typical
bucharester layout: all layers overlap there, ranging from the traditional city to the liberal one, post 1940
insertions and some pretty aggressive ones after 1990. The main intervention is however Dimitrie Cantemir
221
Boulevard, cut and built in the 1960’s, which cit through the old urban fabric and hid Şerban Vodă street. The
area suffered additionally by means of the sinister urban development of Ceauşescu’s era, which demolished
enormous parts of the historic center and isolated the south area from the rest of the city.
The house at number 33 belongs to The National Institute for Heritage1 that aims to reuse it into a national and
communication center for the cultural heritage . Besides, there were various attempts to reactivate the house,
which is presently newly restored and in good condition.
Our exercise builds up on this vision and takes advantage of the adjacent plot in order to facilitate a more
complex program and a better way of functioning for this type of center.
Regarding the principles of the program, some explanations are maybe required:
The heritage is not the bogeyman, nor is it a frozen and intangible block; etymologically and also philosophically
the heritage is something which is not only inherited (pre-existent), but also a given to which one might add
and pass on; a continuous process of adding and transmitting; the respect and the understanding of its value
as model are essesntial, however a pastiche or museification are not.
Your ensemble should thus focus both on what was inherited and on what is to be left as inheritance; a live
heritage, integrated in the daily life of the city.
On the other hand, in your project two directions meet: an institutional one, of educating and raising awareness
(INP’s mission) and one coming from society, with its own and diverse opinions and attitudes, but also with
its need for public space. We can thus imagine a place of culture and a social one, on that could include
architecture and contemporary art can coexist, which can work at a city’s and at a national scale, part of an
European network of such venues, but which is also meant for the more focused central area which presently
severely lacks cultural and community spaces.
You will have to work on this dynamic balance between public openness and accesibility and an institutional
character. Emphasising one or the other of these parts, the balance between built and free space, density, its
degree of openness and the type of inner layout will shape your answer to your own scenario.
You will however follow a set of requirements which will be showed hereinafter.
222
Your project will contain a set of essential spaces, defined thusly:
• „The Big Hall”: a multifunctional, free and flexible space, with a surface area of roughly 150-200 sqm;
• The INP archive (the repository): the institute owns an exceptional archive which also contains the
documents of the old Commission of Historical Monuments: original boards with measurement surveys and with
restoration designs, a photo and a video library. You will imagine spaces for this archive and for research activities
and others as well within a surface are of roughly 400 sqm. Be aware: this will not be a strictly technical space.
Besides its storing spaces in proper conditions, the archive is also a resource for working and it is a spectacular
piece of heritage in itself, as well as a place which needs a strong architectural expression; one can imagine that
there will be some controlled yet still accessible areas, for studying and also exhibiting, as well as connections,
visual or otherwise, with the public spaces of the more protected rooms, in a „Schauarchiv” type of scenario. The
repository will also house an archive of rare documents (with a controlled access), an open library with places for
studying the digital archive, spaces for research, administration, storing etc.;
• Some other INP spaces (serving thethe institutional side):
o Workshops, spaces for research and education in the field of the heritage, arhitecture
etc. You will propose spaces of various size and place according to your scenario;
o Temporary dwellings for heritage experts/ artists residences;
• “Townsman’s House” (the Witness): the restored category A monument has no need for major
interventions, rather it lacks a definition of its spaces and a slight adaptation; it will however be an integral
part of your design, accommodating a part of the spaces imposed by the theme or imagined by you. You are
encouraged to inject this house with meaning and thus avoid a process of museification which would take it
out of the course of living history;
• The courtyard: the exterior space will be an important element of your project because it links the
city people to this small cultural node. As any exterior space it can have multiple faces, more intimate ones,
linked to various interior happenings or some more public ones, overtly opened toward the city.
These spaces are thus nuclei of your designs and will have to rely on support spaces: access lobby/foyer/hall, a
coffee-shop or bistrò, minimal administrative spaces (these will serve only the project, not the whole institute), Content of the project:
technical and storage rooms, toilets and a minimal parking area.
• A research of the place, of the area (history and actual state). The organisation of this process is
• Your project could also house additional spaces: the task of each studio, although we recommend working in teams. This part will have to include an individual
research of one aspect of the “Townsman’s House” (going deeper than the measurement survey which is put
o The INP Gallery: an exhibition space for the Institute and for guest projects, that will
at your disposal): an important detail, materials ,construction principles etc.;
have to be able to house various types of expositions and artistic projects;
• A synthesis: the description of your approach and the essence of your proposal by means of schema,
o A bookshop and/or a small shop;
sketches, minimal texts etc. This piece will also present in brief historical and contemporary references which
o Other spaces according to the imagined scenario; served your design;
• The solution (design), the system of built spaces will have to link and mediate between the
• The site plan, scale 1:500-1:1000;
very different urban scales and types and most importantly, they should open this „back area” towards the
• The ground floor (main level) plan, which will be inserted in the area which is provided to you, scale 1:100;
city, contributing to the re-emergence of this area into the life and image of Bucharest. Regarding planning
parameter,s the design will not exceed the ones stated in the city’s General Urban Plan . • The facades, includingng the immediate surroundings, scale 1:100;
• The sections with the immediate surroundings (minimum 2), scale 1:100;
Teaching objectives (and criteria for the jury):
• All floor plans, scale 1:100. All these will contain the immediate surroundings;
- The quality of the approach - the scenario and the public character: hierarchies and spatial
relations, types of uses, the relationship between the institution and community, between major and serving • Axonometry or a model of the area marked through the brief;
spaces, the way a complex program is handled, the coherence of the design ranging from the construction of
• A sectioned axonometry/ perspective section/ model of a detail in an important place of the project
the scenario to the final result;
(1:50, 1:20);
- The relationship to the listed building, to the urban context, the morphological activation of the
• 1-3 interior and exterior perspectives.
area and its revival through activities, the civic character and the urban landmark character;
- The spatial quality, the interplay between space, light, construction and materiality, the value of the
architectural expression and as a public place; Authors,
- The essential sustenability through integration, the way the plot is used, flexibility, adaptability, the Assoc.prof PhD arch. Ștefan Ghenciulescu
possibility to evolve;
Asist.PhD.arch. Mihnea Simiraș
- The clarity and the quality of the presentation (drawing, writing, speaking).
223
 ANUL 3 – PROIECTUL 2
• Consolidarea înțelegerii progresive a orașului prin proiect, explorând co-
prezența mai multor reguli de ordonare a teritoriului urban.
• Formarea capacității de construire a unui program arhitectural public și de
înțelegere a articulărilor urbane ale unei clădiri publice.

obiective și
• Dezvoltarea sensibilității pentru patrimoniul construit și a abilităților
profesionale de intervenție asupra și în vecinătatea unor clădiri existente cu
valoare arhitecturală.
• Dezvoltarea capacității de creație formală și de compoziție arhitecturală,

criterii de evaluare
explorând relații ierarhizate între elemente cu ponderi și rol variabil în cadrul
ansamblului.
• Înțelegerea dimensiunii sustenabile a proiectării și utilizării spațiilor construite.
***

• Calitatea și rigoarea etică a fundamentării urbane a studiului, în termenii

spațiului și vieții publice a orașului contemporan.
• Claritatea, pertinența și actualitatea programului arhitectural propus.
• Coerența, sensibilitatea și precizia intervențiilor asupra și în imediata
vecinătate a casei-monument.
• Calitatea articulărilor dintre corpurile construite și spațiile exterioare propuse
prin proiect.
• Rigoarea și identitatea compozițională / estetică a ansamblului, în corelație cu
scara și caracterul arhitectural-urban al vecinătăților.
• Forța expresivă, rigurozitatea și precizia reprezentării grafice.

224 225
 semestrul 2
226 227
 Locuire și densitate urbană

3/4
Introducere
Construirea locuințelor este unul dintre principalele instrumente prin
care orașul s-a dezvoltat şi coagulat de-a lungul timpului. Diferitelor perioade
istorice ale evoluției Bucureștiului le corespund moduri de locuire şi modele
tipologice arhitecturale precise, care reflectă concepțiile și cunoștințele
vremurilor: politice, culturale, tehnice, sociale, estetice, etc.

Ciclul primilor trei ani de formare ca arhitecți culminează cu acest

proiect de locuințe colective. Deşi intrată relativ recent în repertoriul de
preocupări al arhitecţilor, miza locuirii colective vizează relația esențială
dintre arhitectură și oraș, problematica locuirii împreună în acelaşi teritoriu şi
imaginarea viitorului oraşului.

SEMESTRUL II (6)
Locul si Tema

PROIECTUL 3+4 + PT Terenul propus spre studiu este situat în cartierul Rahova, în spatele
blocurilor de pe strada Petre Ispirescu, la intersecţie cu strada Făt Frumos.
Acesta are acces pe întreaga latură nordică, unde momentan este organizată
Credite ECTS: 4 +7 +2 (PT)
parcarea aferentă blocurilor vecine, dar are deschidere şi către strada Iancu
Jianu, pe latura sudică.
Durata: 6 + 8 săptămâni
Terenul se află într-o zonă de ciocnire a două tipologii de locuire complet
diferite: o zonă de parcelar interbelic, cu case cu arhitectură vernaculară,
Evaluare : Atelier/ Comisie

228 229
parter sau unu-două etaje (străzile Iancu Jianu, sergent George Şandor,
Plivitului şi Bârnova) şi respectiv cartierul de locuinţe colective Rahova,
construit în anii 80. La o scară mai mare, zona de parcelar interbelic, similară
cu fâşia dintre străzile Antiaeriană şi Mărgeanului, pare o insulă în interiorul
marii sistematizări urbane din perioada comunistă. În plus, construcţii din
perioada contemporană delimitează terenul pe laturile lui scurte (este/
vest), cu câte un imobil de apartamente speculative, discutabile ca prezenţă
urbană.
Întreaga zonă este în reconstrucţie, imobilele vernaculare primind extinderi
sau etajări în acord cu nevoile actuale, în timp ce multe dintre imobilele
comuniste sunt supuse discutabilului procedeu de reabilitare termică
(„polistirenizare”). Ruptura dintre tipologiile diferite este uşor sesizabilă,
ţinând atât de scara diferită a imobilelor P+8 faţă de locuinţele parter şi unu-
două etaje, cât şi de natura lor antagonică, soluţiile adaptate vernacular de
către fiecare proprietar de parcelă contrastând cu arhitectura monotonă a
blocurilor comuniste.
Datorită acestei duble situări în oraș, studenții sunt invitați să evalueze (în
căutările conturate în fiecare atelier) tipologia locuirii celei mai potrivite
pentru acest teren. Se va propune un ansamblu care să conţină cca.50-60
apartamente, în acord cu uzanţele actuale. De asemenea, prin temă sunt
solicitate şi alte funcţiuni complementare locuirii a căror pondere totală
să nu va depăşească 20% din suprafaţa construită desfăşurată alocată
programului de locuire. Spaţiile tehnice şi locurile de parcare necesare vor
fi dimensionate şi configurate corespunzător. Bineînteles, se vor respecta
legislația și normativele care stabilesc suprafeţele minimale obligatorii
apartamentelor, după cum și cele care impun criterii de umbrire / iluminare
şi ventilare naturală a locuinţelor, precum şi alte norme conexe (protecţie
230
la incendiu, protecţie civilă, trafic şi siguranţa circulaţie), detaliate succint în b. Locuirea
anexa aferentă.
- Precizarea temei – construirea peisajului și a imaginarului locuirii
Fiecare proiect va trebui să ia poziție cu privire la: tip arhitectural de locuire cotidiene: intrare, curte comună, casa scării, cutii poștale, interfon,
(monobloc, mai multe volume, relații cu spații exterioare, etc), funcţiuni avizier, loc biciclete și cărucioare, pubele gunoi, parcaje mașini, spații
complementare locuirii şi cartierului, mod de așezare pe parcelă (retrageri, tehnice (centrală termică, hidrofor, etc), eventuale spații comune tip
spații libere), densitate (număr de apartamente/număr de locuitori), regim spălătorie, mic spațiu de folosit în comun (ședințele asociației de
de înălțime, structurarea verticală a programului de locuire (de la public la locatari/proprietari, etc.)
privat), structura tipologică a apartamentelor (număr de camere, suprafețe
mici sau mari), etc. - Flexibilitatea arhitecturii. Acordul dintre folosire și formă.
Permanență și Pasager
- Locuirea – între Privat (intim, ascuns), Comun (împreună), Public
Teme de dezbatere (reprezentare, oraș)
a. Orașul
c. Teoria de arhitectură
- Rahova: zonă săracă a oraşului de la formarea oraşului (cu axa
- Arhitectura contextuală și arhitectura nonreferențială; autonomia
structurantă a Podului Calicilor), care se dezvoltă mai degrabă în
arhitecturii
perioada interbelică (1911-1935) pe baza unui parcelar regulat;
- Integritatea arhitecturii : arhitectura ca sinteză a temelor sale
- Rahova: zonă locuire densă pe baza uneui sistematizări urbane
specifice: orientare, spațiu, lumină, structură, materialitate, ordine,
din periada comunistă prin repetarea unor incinte din imobile de
tip(ologie)
locuinţe colective P+8.
- Arhitectura durabilă (sustenabilitatea, eficiență energetică, preț
- Ruptura dintre cele 2 tipologii la care intervenţia pe sit trebuie să
eficientizat al investiției)
răspundă: ţesut cu arhitectură vernaculară şi monotonul „spatele
blocului”
- Necesitatea unor funcţiuni complementare locuirii, atât pentru
ansamblu, cât şi pentru întreaga zonă.
231
 Desfășurarea și redactarea proiectului Faza 2 - Locuinţe colective: studiu detaliat

Proiectul va fi elaborat în echipe de câte doi studenți. 8 credite, 8 săptămâni – jurizare în comisie. // Se vor preda, în tehnici la
alegere, pe hârtie albă:
Proiectul va fi elaborat în 2 faze de studiu.
• plan de situaţie cu vecinătăţi (sc. 1:500);
Faza 1 - Locuinţe colective: studiu urbanistic şi de soluţie
• planurile tuturor nivelurilor supraterane complet mobilate (sc. 1:100);
Această fază va avea concursul câte unui membru al Facultăţii de Urbanism,
ca specialist consultant pentru proiectul urban („urban design”), ataşat • planul subsol 1:200
fiecărui atelier în parte.
• toate faţadele, cu vecinătăţi (sc.1:100);
4 credite, 6 săptămâni – jurizare în atelier. // Se vor preda, în tehnici la
• două secţiuni caracteristice prin întreg ansamblul (sc. 1:100);
alegere, pe hârtie albă:
• două imagini care să surprindă scenariul urban propus, atmosfera locuirii,
• fotografii, schiţe, texte explicative
materialitatea proiectului şi relaţia acestuia cu vecinătăţile;
• setul de concluzii obţinute în urma înțelegerii naturii urbane a dublei situări
• o reprezentare a unui interior de apartament într-o tehnică la alegere
a parcelei studiate;
(desen, 3D, machetă, colaj etc.)
• plan de situaţie cu vecinătăţi (sc. 1:500), planuri, secţiuni și fațade /
• un text sintetic (~200cuv.) care surprinde esențialul proiectului
desfășurate ale frontului stradal, care să ilustreze modul de așezare al
proietului de arhitectură în oraș (sc. 1:500 - sc. 1:200); • alte piese la alegere
• Plan parter și plan de etaj curent care să ilustreze gândul inițial al proiectului
(sc. 1:200)

• machetă (sc. 1:200). Macheta individuală (1:200) va fi integrată într-o unică

machetă de ansamblu, care va cuprinde şi vecinătăţile terenului şi va fi
construită de către fiecare atelier.

232 233
Bibliografie Web:

Breitschmid, Markus – „Non-Referential Architecture”, (Ideated by Valerio https://collectivehousingatlas.net/

Olgiati
http://www.europan-europe.eu
Written by Markus Breitschmid), Simonett&Baer Editions, 2018
http://www.subtilitas.site
Castex, Jean, Depaule, Jean-Charles – „Urban Forms: The Death and Life of
The Urban Block”, Oxford, 2004
Întocmit:
Gausa, Manuel – „Housing: new alternatives - new systems”, Barcelona:
Actar, 1998 Conf. dr. arh. Ştefan Simion
Ghenciulescu, Ştefan, Duţescu, Mihai, Mărgulescu, Andrei, Goagea Cosmina, Asist dr. arh. Emil Burbea-Milescu
Goagea Constantin, Dumitru Iuliana, Hasnas Dorothee, Pop Rucsandra,
Voinea Raluca– „Celălalt oraș. Locuri și povești din București-Sud”, Bucureşti:
Editura Universitară „Ion Mincu”, 2018

Mozas, Javier & Fernándes Per, Aurora– „Nueva Vivenda Colectiva / New
Collective Housing”, A+T Ediciones, Victoria-Gasteiz, 2006

Frampton, Kenneth – „Modern architecture: a critical history”, London:

Thames & Hudson, 1992 / capitolul despre „Regionalismul Critic”

Rossi, Aldo – „L’architettura della città”, Torino: CittàStudi Edizioni, (1966)

2008

Suditu, Bogdan – „Bucurestiul in locuinte si locuitori de la inceputuri pana

mai ieri”, Bucureşti: Compania, , 2016

234 235
236 237
238 239
240 241
 Collective Housing in Bucharest
2nd Semester (6) / 3rd Project / ECTS Credits: 4+8 / Duration: 6+8 weeks / Evaluation: Studio/ Commission
Introduction
Implementing collective housing has been one of the main processes the City has undergone when
expanding and finding its form during time. Various historical periods of the evolution of Bucharest have seen
precise inhabiting models and particular architectural typologies, reflecting the conceptions and knowledge of
the respective times: political, cultural, technical, social, esthetic, etc.
The cycle of the first three years of training as architects culminates with this project of collective housing.
Although relatively recently entered in the repertoire of architects’ concerns, the stake of collective housing
concerns the essential relationship between architecture and the city, the issue of living together in the same
territory and imagining the future of the city.
The Place and the Brief
The land proposed for study is located in the Rahova neighborhood, behind the blocks on Petre
Ispirescu Street, at the intersection with Făt Frumos Street. It has access on the entire northern side, where the
parking lot related to the neighboring blocks is currently organized, but it also has an opening to Iancu Jianu
Street, on the southern side.
The land is located in a collision area of two completely different types of housing: an interwar plot area, with
houses with vernacular architecture, ground floor or one or two floors (Iancu Jianu, Sergeant George Şandor,
Plivitului and Bârnova streets) and respectively the Rahova collective housing district, built in the 1980s. On a
242
larger scale, the interwar plot area, similar to the strip between Antiaeriană and Mărgeanului streets, looks
like an island inside the great urban systematization from the communist period. In addition, constructions
from the contemporary period delimit the land on its short sides (east / west), with a speculative apartment
buildings, debatable as an urban presence.
The whole area is under reconstruction, the vernacular buildings receiving extensions or storeys in accordance
with current needs, while many of the communist buildings being subject to the questionable process of
thermal rehabilitation (“polistirenizare”). The rupture between the different typologies is easily noticeable,
taking into account both the different scale of the Gf + 8 buildings compared to the ground floor and one or
two storey houses, as well as their antagonistic nature, the solutions adapted vernacularly by each plot by its
owner contrasting with the monotonous communist architecture.
Due to this double situation in the city, students are invited to evaluate (in the searches outlined in each
workshop) the type of housing most suitable for this land. It will be proposed an ensemble containing about
50-60 apartments, in accordance with current living habits. Also, the theme requires other complementary
functions to the housing whose total share will not exceed 20% of the built-up area allocated to the housing
program. The necessary technical spaces and parking spaces will be dimensioned and configured accordingly.
Of course, the legislation and regulations that establish the mandatory minimum areas of apartments, as well
as those that require criteria for shading / lighting and natural ventilation of homes, as well as other related
rules (fire protection, civil protection, traffic and traffic safety) will be briefly detailed in the relevant annex.
Each project will have to take a stand in relation to: architectural residential type (single block, more volumes,
relationship to the exterior spaces, etc.), way of occupying the plot (retreats, free spaces), density (number
of apartments), height of the building, vertical structuring of the program (from public to private), typological
structure of the apartments (number of rooms, small or big surfaces), etc.
Debate Themes
a. The City
- Rahova: poor area of the city since the formation of the city (with the structuring axis of the Calicilor
Bridge), which develops rather in the interwar period (1911-1935) on the basis of a regular plot;
- Rahova: dense housing area based on an urban systematization from the communist period by
repeating some premises in GF + 8 collective housing buildings.
- The rupture between the 2 typologies to which the intervention on the site must respond: fabric
with vernacular architecture and the monotonous “back of the block”
- The need for complementary housing functions, both for the whole and for the whole area.
b. Inhabiting
- Defining the brief – determining the landscape of daily inhabitation and its imaginary: entrance,
common courtyard, staircase, postal mailboxes, interphone, notice board, place for bicycles and
baby strollers, waste bins, parking places, technical spaces (heating, water pump, etc.), common
spaces such as laundry room, common space to be used as meetings for the residents or private
small parties, etc..
- Flexibility of the architectural spaces. The balance between use and form. Permanence and
Temporary.
- Dwelling – between Private (intimate, hidden), Common (together), Public (representation, city)
c. Theory of Architecture
- The Integrity of Architecture: the discipline as a synthesis of its specific themes – orientation, space,
light, structure, material, order, type, etc.
- Contextual architecture vs. Non-referential architecture
- Sustainable architecture and the city: sustainability, energetic efficiency, optimized cost of the
243
 investment • underground plan (1:200); Stroe, Miruna – „Locuirea intre proiect si decizie politica. Romania 1954-1966”, Bucureşti: Simetria 2016
• all the facades, including surrounding context (1:100); Suditu, Bogdan – „Bucurestiul in locuinte si locuitori de la inceputuri pana mai ieri”, Bucureşti: Compania, ,
Project schedule
2016
• 2 characteristic sections for the entire ensemble (1:100);
The project will be designed by 2 member teams.
Zahariade, Ana Maria – „Arhitectura în proiectul comunist. România 1944-1989”, Bucureşti: Simetria 2011
• a representation of one appartment interior, in any desirable technique (drawing, 3D, model, collage and
The project will imply 2 design phases.
so on);
• synthetic text to catch the essence of the architectural proposal (~200words); Web:
Phase 1 – Collective Housing: Urban Study and Preliminary Design
• any other supplementary material. https://collectivehousingatlas.net/
This design phase will have a consultant specialist from the Faculty of Urbanism, one for each Design Studio.
http://www.europan-europe.eu
4 credits, 6 weeks – critic inside the Design Studio // Deliverables, on white paper:
Bibliography: http://www.subtilitas.site
• photographs, sketches, explanation texts;
Breitschmid, Markus – „Non-Referential Architecture”, (Ideated by Valerio Olgiati Prepared by
• conclusions regarding the double urban nature of the site;
Written by Markus Breitschmid), Simonett&Baer Editions, 2018
• site plan with the surrounding context (1:500), plans, sections and facades, including the unfolded street Assoc/Prof. phd. arch. Ştefan Simion
Castex, Jean, Depaule, Jean-Charles – „Urban Forms: The Death and Life of The Urban Block”, Oxford, 2004
front, which are to illustrate the way the architecture project is connected with the city (1:500-1:2000);
Assist. phd. arch. Emil Burbea-Milescu
Gausa, Manuel – „Housing: new alternatives - new systems”, Barcelona: Actar, 1998
• ground floor and typical floor, for better understanding the inceptive thinking of the project (1:200);
Ghenciulescu, Ştefan, Duţescu, Mihai, Mărgulescu, Andrei, Goagea Cosmina, Goagea Constantin, Dumitru
• individual team model (1:200) which will be integrated in the collective site model (1:200), one for each
Iuliana, Hasnas Dorothee, Pop Rucsandra, Voinea Raluca– „Celălalt oraș. Locuri și povești din București-Sud”,
Design Studio, which will have to include the surrounding context.
Bucureşti: Editura Universitară „Ion Mincu”, 2018
Mozas, Javier & Fernándes Per, Aurora– „Nueva Vivenda Colectiva / New Collective Housing”, A+T Ediciones,
Phase 2 – Collective Housing: Detailed Study Victoria-Gasteiz, 2006
8 credits, 8 weeks – grading Commission. // Deliverables, on white paper: Frampton, Kenneth – „Modern architecture: a critical history”, London: Thames & Hudson, 1992 / capitolul
• site plan with surrounding context (1:500); despre „Regionalismul Critic”

• all the plans above ground with furnishing indications (1:100); Rossi, Aldo – „L’architettura della città”, Torino: CittàStudi Edizioni, (1966) 2008

244 245
 ANUL 3 – PROIECTELE 3 ȘI 4
• Consolidarea înțelegerii progresive a orașului prin proiect, explorând
interferențele dintre fragmente urbane cu reguli contradictorii și capacitatea
proiectului urban de a regenera mediul construit.
• Formarea capacității de elaborare a unui proiect de sinteză, care să evolueze

obiective și
de la scara urbană până la detaliul de execuție.
• Înțelegerea locuirii ca fenomen complex, înglobând dimensiuni individuale,
comune și publice.
• Asimilarea principiilor și metodelor specifice de proiectare ale unui apartament

criterii de evaluare
și ale unui imobil de locuințe, incluzând înțelegerea condiționărilor funcționale
și tehnice, precum și atenția pentru detaliu și material.
• Înțelegerea sistematică și aprofundată a principiilor și soluțiilor tehnice pentru
asigurarea sustenabilității generale și economiei de energie.
***

• Caracterul cuprinzător, solid fundamentat și clar structurat al demersului de

proiectare ca proiect urban de sinteză.
• Coerența scenariului programatic, în privința locuirii și a aspectelor / spațiilor
comune și publice ale ansamblului și vecinătății.
• Adecvarea contextuală și valoarea intrinsecă a demersului formal-
compozițional.
• Precizia și calitatea proiectării spațiilor de locuit, adecvarea acestora la
principiile ergonomice și la modurile de viață ale familiei contemporane.
• Acuratețea și relevanța arhitecturală ale detaliilor constructive.
• Forța expresivă, rigurozitatea și precizia reprezentării grafice.
246 247
248