Secretul vieţii creştine

de

Gene Edwards

1
 L-am neglijat pe Dumnezeu
din cauza zumzăitului unei muşte,
a zdrăngănitului unei trăsuri,
a scârţâitului unei uşi.

John Donne

Prefaţă

Undeva, printre hârtiile mele de studiu se găseşte o listă de cărţi pe care sper să le scriu înainte de a
muri. La ultima numărătoare erau treizeci şi patru! Dintre acestea consider că cinci sunt cele mai
importante. Această carte este una din cele cinci.
În timp ce citeşti această carte, fii pregătit să-ţi fie arătate ca fiind fără valoare toate concepţiile pe
care le-ai avut cu privire la cum să trăieşti viaţa creştină. Am încredere că vei şti să te adaptezi unei
cărţi, care abordează lucrurile atât de diferit. Din câte ştiu, nu a fost niciodată scrisă o carte din punctul
de vedere din care este scrisă aceasta. S-ar putea să găseşti în vreo carte un paragraf sau două, care
tratează la fel lucrurile, dar nu vei găsi o carte sau măcar un capitol* .
Încă o observaţie. Este a doua oară când scriu o carte cu un caracter foarte personal. Adică, apare
foarte des pronumele personal: Eu. Intenţia mea a fost ca lucrul acesta să fie folositor spre a face
cartea mai uşor de citit.
Fie ca Dumnezeu să-ţi binecuvinteze timpul petrecut citind această carte şi să o folosească ca să te
aducă mai mult în lăuntrul Lui.

Introducere

O mare parte a ultimilor douăzeci şi cinci de ani de viaţă mi i-am petrecut vorbind creştinilor, care se
întâlnesc în case, (adică, pentru cei care consideră biserica ca fiind o cameră de zi plină de
credincioşi). De asemenea, am petrecut o mare parte din acest timp ţinând conferinţe despre viaţa
creştină profundă. Ca rezultat al acestei slujiri am avut posibilitatea să întâlnesc câţiva din cei mai
minunaţi creştini ai zilelor noastre. Prin „minunaţi” vreau să spun că sunt oameni a căror inimă arde
să-L cunoască mai bine pe Hristos. Slujesc celor ce caută, celor săraci în spirit.
La aceste conferinţe despre viaţa creştină profundă vin laici, pastori, foşti pastori, evanghelişti,
misionari, şi tot felul de slujitori sau foşti slujitori, toţi oameni flămânzi, care bineînţeles, sunt foarte
obişnuiţi cu abordarea uzuală a „cum să fii bun creştin”. Cei mai mulţi îţi vor spune: „Am trecut prin
toate”. Mulţi au fost lideri sau au lucrat în fiecare din mişcările interconfesionale şi neconfesionale
existente în lumea anglofonă. Unii au făcut parte din mişcări cu adevărat minunate, alţii din cele mai
teribile mişcări din ultimii o sută de ani. A fost reprezentată fiecare denominaţiune şi cam fiecare
seminar conservatorist sau fundamentalist bine cunoscut. Dar, toţi au un lucru comun. Toţi au fost
învăţaţi un anumit „secret al vieţii creştine”. Şi indiferent de secret, el n-a avut rezultate. Da, au fost
alţi creştini pentru care formula a dat rezultate! Dar nu pentru aceştia.
Ce urmăresc? Dacă viaţa creştină are rezultate în viaţa ta, dacă „secretul” pe care l-ai învăţat dă
rezultate, atunci nu ai nevoie de această carte. Dacă ce ai dă rezultate, atunci pleacă-te pe genunchi şi
mulţumeşte-I lui Dumnezeu. Aparţii unei mari categorii de creştini. Rămâi cu ce dă rezultate. Dar dacă
ai încercat toate „secretele” vieţii creştine victorioase, şi nici unul nu a dat rezultate, atunci s-ar putea
ca această carte să însemne pentru tine începutul unei noi aventuri.

*
Dacă cunoşti o astfel de carte publicată înainte de aceasta, aş dori foarte mult să o citesc şi să spun despre ea în ediţiile
viitoare ale cărţii.
2
 Partea I

Dragostea noastră pentru Hristos se vede

dacă Îl căutăm pe El,
nu darurile Lui.

UNU
Se caută o formulă

Care este secretul vieţii creştine, care ţi-a fost spus ţie? Am pus această întrebare la mii de creştini
din lumea anglofonă, în biserici tradiţionale, în biserici din case şi în cadrul conferinţelor. „Ce ţi s-a
spus că ar trebui să faci pentru a fi un bun creştin? Ce ţi s-a spus despre secretul vieţii creştine?”
Recunoşti răspunsurile pe care le-am primit? Este vorba de nişte standarde prezentate noilor creştini.
De fapt, pentru toţi creştinii e vorba de standarde. Ţi le prezint aici, mai mult sau mai puţin ordonate în
ordinea importanţei, care li se dă:
• Rugăciune şi citirea Bibliei
• Mersul la biserică
• Mărturia
• (Vorbirea în limbi?)
• Zeciuiala

Sună familiar? Acestea se întâlnesc cel mai des. Iată, însă, altele!

• Slujeşte-L pe Domnul
• Du-te la şcoala duminicală
• Învaţă adevărul poziţional
• Învaţă ce înseamnă viaţa, care se dăruieşte
• Du-te la un colegiu creştin
• Du-te la o şcoală biblică
• Du-te la un seminar
• Învaţă ce înseamnă să umbli prin credinţă
• Învaţă ce înseamnă să te odihneşti prin credinţă

Mai sunt şi altele: probleme de război spiritual, supunere şi autoritate, minuni, putere, ascultarea de
profeţii, darurile, acoperirea capului, îmbrăcămintea de un anumit fel, regulile morale stricte, (chiar) să
fii vegetarian, să faci legământ, şi chiar familiarul: „Alătură-te grupului nostru pentru că noi avem
adevărul”.
Dacă acestea ţi se par puţin ciudate, află te rog că sunt mai multe de felul acesta! Urmăreşte din nou
ce se învaţă în unele din cele mai respectate mişcări din creştinătate: denominaţiunile! Te bagă în
sperieţi cu „secretul vieţii creştine” pe care-l propovăduiesc. Adesea, ele îţi vor spune că este absolut
necesar să crezi o anumită doctrină pentru că ea este „esenţială”. Altele spun că Domnul va veni înapoi
pe pământ într-un anumit fel, „şi frate, ai face mai bine să crezi că aşa este”. Sau s-ar putea ca atunci,
când vine, să te lase aici pentru că nu ai crezut că El va veni în felul în care o va face. Şi aşa mai
departe.
Bineînţeles, să nu-i uit pe baptiştii de sud (şi eu sunt unul). Încă îi mai aud pe predicatori îngrozindu-
ne, tunând asupra noastră cu tot felul de plăgi, care ar putea să vină peste noi, dacă „nu ne facem
întocmai”!
Oricum, dacă vreunul din aceste secrete dă rezultate pentru tine, rămâi cu el. Pentru mine nici unul
nu a dat rezultate. Şi nici celor cărora le slujesc.

3
 În case, în timpul meselor, la telefon, în scrisori şi în conferinţe am ascultat nenumăraţi creştini
povestind cum „au încercat orice şi nimic nu a dat rezultate”. Mulţi îşi spun povestea cu lacrimi în ochi
şi cu inimile zdrobite. Creştinii zilelor noastre, şi cei din ultimii o mie şapte sute de ani, nu au fost
pregătiţi să răspundă întrebării simple:

Cum pot să-L cunosc pe Isus Hristos în lăuntrul meu, personal, intim zi de zi?

Mulţi dintre noi ar putea adăuga: „Şi nu-mi spune de citit Biblia şi de rugăciune, citesc Biblia mai
mult decât crezi tu, şi mă rog mai mult decât crezi tu. Vreau să-L cunosc pe Hristos.”
Nu-ţi pot spune secretul vieţii creştine, dar îţi pot spune următorul lucru: pentru mulţi dintre noi,
lucrurile enumerate mai sus, n-au dat rezultate. Pentru noi răspunsul se găseşte în altă parte. Ceea ce
pot face în cartea aceasta este să-ţi dau o perspectivă cu totul nouă a vieţii creştine şi câteva moduri
practice în care să-L experimentezi pe Dumnezeu. Dar dă-mi voie să-ţi spun că nici acesta nu este un
tratament pentru multele dureri ale vieţii tale creştine. Durerile vin împreună cu viaţa creştină.
Dar să continui. Nu cred că lucrurile enumerate mai sus sunt cât de cât de vreun folos în ce priveşte
trăirea vieţii creştine. Toate au un punct slab.
Punctul slab? Toate variantele de mai sus consideră din start că este posibil să trăieşti viaţa creştină.
Poţi să trăieşti viaţa creştină? Răspunsul este nu, un nu răspicat! Nu leşina. Citeşte! Dacă ceea ce am
spus este adevărat, atunci tot... absolut tot... ce ai învăţat, privind „secretul” nu va da rezultate!
Această carte nu-şi propune să rezolve toate lucrurile, ci să te conducă de la supoziţia că tu poţi să
trăieşti viaţa creştină la a-ţi deschide o nouă cale pentru a-L experimenta pe Domnul tău. Învaţă acest
lucru simplu: tu nu poţi să trăieşti vaiţa creştină. Învaţă aceasta, şi eliberarea este aproape.
Cartea aceasta este scrisă creştinilor, care nu pot să trăiască viaţa creştină. Cartea aceasta este pentru
falimentari! (Adică, dragă cititor, pentru toţi... inclusiv cei, care spun că sunt biruitori!)
Lista, pe care ai citit-o mai înainte consideră că tu poţi să trăieşti viaţa creştină. De asemenea,
observă că tu eşti în centrul fiecărei chestiuni enumerate acolo. Acesta este muntele, pe care stai astăzi.
Poate fi numit centrarea în jurul tău. Tu, trăind viaţa creştină. Vom pleca de pe muntele acesta. În
paginile care urmează, nu numai că vom pleca de pe acest munte, dar ne vom duce pe un munte cu
totul diferit, cu o perspectivă nouă. Acesta este scopul acestei cărţi, să te îndepărteze de pe muntele,
unde te-au poziţionat lucrurile înşirate mai sus, şi să te ducă pe un munte... unde... ei bine, să aşteptăm
şi să vedem.
Dar mai este un scop. Îţi va revela „secretul vieţii creştine” cunoscut de către două persoane foarte
importante! (De fapt, ai putea spune că ei au fost primii doi creştini.) Fac această afirmaţie fără rezerve
şi fără explicaţii!
Îndepărtându-ne de la a considera că zeciuiala şi mărturia, mersul la biserică şi a fi moral, da, şi chiar
„rugăciunea şi cititul Bibliei”, sunt secrete ale vieţii creştine, să începem cu ceva mai înalt punând o
întrebare simplă.
Cum a trăit primul creştin viaţa creştină? Ne poate el spune ceva ce noi nu ştim? Ştie el ceva, peste
care noi am trecut cu vederea? Şi celui de-al doilea creştin - am putea să-i punem şi lui aceeaşi
întrebare.
După aceea, trebuie să punem o întrebare la fel de importantă: „Sunt eu destinat să trăiesc viaţa
creştină într-un mod diferit de cel în care primii doi creştini au trăit-o?” Adică, are primul creştin ceva
în lăuntrul lui, care îl face să trăiască viaţa creştină şi eu nu pot avea? Suntem noi creştini de categoria
a doua, care trebuie să trăiască viaţa creştină printr-un set de reguli, într-un mod diferit de cum a
trăit primul creştin?
S-ar putea să nu recunoşti, dar tocmai lucrul acesta ai fost învăţat să-l faci! Se consideră că primul
creştin a avut un avantaj clar faţă de tine. El a trăit viaţa creştină într-un fel, dar tu trebuie să trăieşti
viaţa creştină altfel. Lista ta a „cum să” şi a lui sunt diferite.
Cum te simţi? Îţi spun cum mă simt eu. Dacă este adevărat că trebuie să trăiesc viaţa creştină într-un
mod diferit de cel, în care a trăit-o primul creştin, atunci mă simt înşelat!
La începutul căutării noastre, să-l descoperim pe primul creştin. După ce l-am descoperit, să-l
întrebăm: „Ai trăit viaţa creştină: (1) mergând la biserică, (2) rugându-te, (3) citind Biblia, (4)
mărturisind, (5) vorbind în limbi, (6) dând zeciuială?” Dacă aşa a trăit primul creştin viaţa creştină,
atunci tu trebuie să trăieşti la fel viaţa creştină. Dar dacă nu acesta a fost secretul umblării sale zilnice,

4
atunci întreaga listă de mai sus este în neregulă. Şi dacă acesta este adevărul, că nu aşa a trăit el viaţa
creştină, atunci lista aceea nu este pentru tine!
Să începem. Aşteaptă-te la nişte surprize mari. Aşteaptă-te la o revoluţie!

DOI
Primul creştin vizibil

Cine a fost primul creştin?

A fost Maria Magdalena primul creştin? Ea a fost prima, care l-a întâlnit pe Hristosul înviat (Ioan
2o:1o-18). S-a rugat, a citit Biblia, a mers la biserică, a mărturisit, şi a dat zeciuială? Mă îndoiesc că
acestea au preocupat-o prea mult. Sau poate a fost Petru primul creştin? În seara învierii, Domnul Isus
a trezit spiritul lui Petru şi a suflat în el natura divină (Ioan 2o:2o). Să sperăm că nu Petru a fost primul
creştin, pentru că nu ştia să citească. (La aceasta ne conduce studiul biblic.)
Nici rugăciunea şi zeciuiala sau mersul la biserică nu prea îşi găsesc locul pe aici, nu-i aşa?
Dar şi tu şi eu ştim, că nu Petru sau Maria Magdalena au fost primii creştini. Cine a fost? Şi cum a
trăit el viaţa creştină?
Ştim că toate lucrurile curg din Dumnezeire. Răspunsul nostru se găseşte în părtăşia Dumnezeirii;
adică în părtăşia dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
La un moment dat, acum două mii de ani, Fiul Veşnic a devenit trup. „A trăit viaţa creştină”, aici pe
pământ. Oricât de ciudat ar părea să afirmi ceea ce este evident, să spunem că Domnul Isus Hristos a
fost un creştin! Să spunem de asemenea că a trăit viaţa creştină. Dar, de asemenea, să întrebăm: „Cum
a trăit viaţa creştină?”
Privind această întrebare şi având în vedere implicaţiile ei, s-ar putea că trebuie să recunoaştem că
punctul nostru de vedere despre: „cum să trăieşti viaţa creştină”, ar trebui să sufere nişte modificări
serioase! De fapt, ar trebui demolat modul obişnuit de înţelegere a „cum să trăieşti viaţa creştină”.
Să privim la Isus Hristos şi la modul în care a trăit viaţa creştină.

TREI
Cum a trăit Isus Hristos
viaţa creştină?

Fiul Veşnic a venit pe pământ şi a trăit viaţa creştină în mod... vizibil. Dar opreşte-te puţin. Fiul
Veşnic este al doilea membru al Dumnezeirii (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt). Îţi aminteşti că Domnul
tău,... Domnul Isus Hristos... a afirmat public că nu poate trăi viaţa creştină? De la Sine Însuşi, nu
poate trăi viaţa creştină? (Ioan 5:3o). Nu-i uimitor? (Aşa că, dacă treci prin momente grele, gândeşte-te
la Ioan 5:3o.) Acum să-l întrebăm pe El: „Cum ai trăit viaţa creştină?”
Au fost rugăciunea şi studiul biblic temelia vieţii Sale creştine? S-a rugat, dar a fost rugăciunea
pilonul principal al trăirii vieţii creştine?
Nu prea se pare că a fost aşa, nu-i aşa? Să depindă Fiul lui Dumnezeu de rugăciune şi de studiul
Bibliei ca să facă faţă dificultăţilor zilei? De fapt, ideea, că Domnul tău avea nevoie de citirea Bibliei
ca să răzbată în viaţă ca şi credincios, este o insultă la adresa (1) preexistenţei Sale în eternitate şi (2) a
faptului, că Tatăl locuia în El.
Domnul tău nu a trăit viaţa creştină prin studiul Bibliei. Dar, a citat din ea, nu-i aşa? Nu înseamnă
aceasta că era dependent de citirea Bibliei zi de zi? Şi nu ni s-a spus adesea că El depindea de
rugăciune şi studiul Bibliei?
Domnul tău nu a citit Scriptura, a scris-o! El este Cuvântul viu. În timpul Vechiului Testament, El a
vorbit oamenilor şi ei au scris cuvintele Lui.

5
 Aminteşte-ţi ziua în care Domnul Isus a citit din sulul lui Isaia în sinagogă, în Nazaret. În ziua aceea
şi-a inaugurat slujirea. Ei bine, nu cita numai pe Isaia; cita pe Isaia, care cita această declaraţie făcută
la inaugurarea slujirii Sale pe pământ! Isaia l-a citat pe Hristos; nu Hristos l-a citat pe Isaia. Atunci,
când Isus Hristos şedea în sinagoga din Nazaret, probabil că Îşi amintea ziua, în care cu ani în urmă
vorbise lui Isaia. Atunci, când citeşti Evangheliile, încearcă să vezi de câte ori Îşi amintea
evenimentele trecute ale istoriei pământeşti şi cereşti. De exemplu, în Ioan 17 se roagă: „Tată, Tu m-ai
iubit înainte de întemeierea lumii.”
Ce putem spune despre rugăciune? Este adevărat că se scula dis-de-dimineaţă şi mergea într-un loc
liniştit pentru a se ruga. Dar, în astfel de situaţii nu te gândi la conceptul actual al rugăciunii. Fii atent,
sau vei vedea pe cineva încercând toată ziua să se roage, să citească Biblia, şi să încerce din greu ca să
fie un bun creştin... cineva, care pentru a face faţă în timpul zilei, trebuie să se roage în fiecare
dimineaţă (a rezista în timpul zilei fiind dependent de studierea Bibliei şi de rugăciunea făcută
dimineaţa.)
Aberaţiile unei asemenea abordări sunt enorme, dar iat-o pe cea mai evidentă. Pe toată durata zilei,
Domnul Isus nu era singur. Domnul tău era într-o relaţie constantă cu Tatăl Lui. Avea părtăşie
continuă cu Tatăl Lui. Nu era nici măcar pentru o secundă în afara unei părtăşii continue, conştiente cu
Tatăl Lui. Tatăl Lui îi vorbea tot timpul, din lăuntru. Tatăl Lui locuia în El. Mai mult, Isus Hristos nu
vorbea nimic, decât dacă era conştient de prezenţa Tatălui Său şi de ce Îi spunea Tatăl.
Isus Hristos avea un Domn, ce locuia în lăuntrul Lui.
Să nu uiţi niciodată că Domnul Tău avea o părtăşie continuă cu Tatăl Lui.
Să luăm în considerare o altă chestiune din listă. A constituit pentru Domnul zeciuiala o parte a
„secretului vieţii creştine”?
A dat Isus zeciuială regulat? Nu ştim. Dar dacă a făcut-o, aceasta nu constituie o parte a „secretului”
trăirii vieţii creştine.
Mersul la biserică?
S-au spus o mulţime de lucruri, despre cât de credincios participa Isus la serviciile sinagogii.
Oamenii insistă că atâta timp cât El a mers la sinagogă, trebuie să mergi la biserică în fiecare duminică
la ora 11 dimineaţa. Dragă cititor, cum poate fi acest raţionament atât de sucit? Eclesia nu este
sinagoga. Şi vorbind cinstit, poţi să „mergi la sinagogă”, dar nu poţi să „mergi la biserică”. Până în
anul 323 d.C. nimeni nu s-a gândit să meargă la biserică. În primul secol credincioşii erau eclesia.
Sinagoga nu preînchipuie biserica. Şi pentru ca să trăiască viaţa creştină, Isus nu era dependent de
participarea la serviciile sinagogii. Să ne ferească Dumnezeu!
Am o teorie. Pentru Domnul, când era un băieţaş, ideea de a merge într-o clădire întunecoasă,
călduroasă, neaerisită, neventilată, rău mirositoare şi fără ferestre, pentru a urmări un ritual nesfârşit,
plictisitor, ţinut într-o limbă pe care cei mai mulţi n-o puteau înţelege, era la fel de plăcută cum era
pentru tine, când trebuia să mergi la şcoala duminicală, pe când aveai zece ani. (Cam câţi băieţaşi de
zece ani i-ai văzut să le place să meargă la biserică?)
Imaginează-ţi-L pe Domnul tău, într-o sâmbătă de august, la vârsta de zece ani, stând pe podeaua
unei sinagogi sau bălăgănindu-şi picioarele stând pe o bancă. Se luptă, ca să nu adoarmă, aşteptând ca
după două ore plictisitoare să iese în sfârşit afară, să respire puţin aer proaspăt şi să spună: „Când mă
fac mare, voi începe eclesia; şi întâlnirile acesteia vor fi întocmai ca cele ale sinagogii!”
Dintr-o astfel de perspectivă poţi considera, că secretul vieţii creştine a fost pentru Isus Hristos
studiul Bibliei, rugăciunea, zeciuiala, mersul la biserică, sau o mulţime de alte lucruri, care ţi-au fost
spuse să le faci pentru a fi „un bun creştin”?
Atunci, care a fost secretul Domnului Isus? El începe cu: Isus Hristos a descoperit că este imposibil
să trăiască viaţa creştină, la fel cum este şi pentru noi! Mai mult, El nu putea şi nici nu a trăit viaţa
creştină. Este uimitor, nu-i aşa, că Isus a spus-o public, şi totuşi noi am trecut cu vederea.
Ţine-te de tradiţiile tale, că mai este! Eu nu pot trăi viaţa creştină. Tu nu poţi trăi viaţa creştină. Isus
Hristos nu putea trăi viaţa creştină.
Nici unul din noi nu poate trăi viaţa creştină!
Dar iată ceva şi mai cutremurător. Nu Isus Hristos a fost primul creştin! Nu suntem pe calea cea
bună. Altcineva a fost primul creştin.
Nu Isus Hristos a „inventat” viaţa creştină. Viaţa creştină este mai veche decât anul 3o d.C. şi chiar
anul 1 d.C. Viaţa creştină este foarte antică. Este mai veche decât Moise, decât Avraam, sau decât

6
Noe. Este mai veche chiar decât Adam! Da, viaţa creştină există cu mult înaintea creaţiei omului!
Viaţa creştină şi trăirea vieţii creştine este mai veche decât spaţiul şi timpul. Viaţa creştină există
dinaintea eternităţii! Şi mai incredibil, viaţa creştină nu este nativă planetei noastre. Ascultă: viaţa
creştină nu este nativă speciei noastre. Viaţa creţtină nu este nativă formei noastre de viaţă. Aparţine
în exclusivitate unei alte forme de viaţă! Viaţa creştină nu a fost, şi nu este pentru fiinţe umane! Viaţa
creştină aparţine unui alt tărâm. Mai mult, viaţa creştină poate fi trăită de o altă specie.
În final, cel mai cutremurător, viaţa creştină poate fi trăită doar în celălalt tărâm! Repet: viaţa
creştină poate fi trăită doar în tărâmul spiritual, în creaţia spirituală. Nu poate fi trăită în creaţia
noastră fizică, şi nici de către fiinţele umane! Viaţa creştină nu a fost niciodată trăită de către fiinţe
materiale, sau în tărâmul material. Acum, dacă aceasta este adevărat, atunci urmează, că specia noastră
nu poate trăi viaţa creştină, şi urmează că tu nu poţi trăi viaţa creştină. Şi aceasta nu se va schimba cu
nimic cu toate străduinţele tale de a împlini ce scrie în capitolul 1.
Este suficient de revoluţionar? Dacă nu, citeşte în continuare.
Probabil că cea mai mare nevoie pe care o avem este să descoperim că există un singur creştin, şi că
există o singură persoană în toată creaţia, care poate trăi viaţa creştină, şi că ea trăieşte viaţa creştină
numai în tărâmul spiritual. Nu Isus Hristos este această persoană. Domnul tău a arătat-o foarte clar, că
nu putea trăi viaţa creştină, şi că este unul, şi numai unul, care poate. Ascultă cuvintele Domnului şi
Salvatorului tău, chiar Fiul lui Dumnezeu:

Fără Tatăl,
Eu nu pot face nimic* .

Dacă Isus Hristos nu putea trăi viaţa creştină, ce te face să crezi că tu ai putea?
Şi toţi cei care ţi-au spus că poţi, de unde le-a venit o asemenea idee? Poţi face ce Domnul tău nu a
făcut? Dragă cititor, s-ar putea ca astăzi să fie cea mai mare zi din viaţa ta, pentru că astăzi poţi
renunţa să mai încerci să trăieşti viaţa creştină! Şi dacă o faci, vei avea mulţi alături de tine, pentru că
nici unul din noi nu poate trăi viaţa creştină. Dar este un lucru, pe care toţi îl putem face. Putem să
mărturisim cât de falimentari am fost în încercarea de a trăi viaţa creştină.
Permite-mi să am privilegiul de a-ţi face cunoştinţă cu primul şi singurul creştin... singura persoană,
care poate trăi viaţa creştină. El este:

Dumnezeu, Tatăl!

Tată, îţi fac cunoştinţă cu încă unul din aceste suflete sărmane, care se luptă încercând să trăiască
viaţa creştină.
Dragă cititor, întâlneşte secretul vieţii creştine: Dumnezeu Tatăl! Cunoaşte-L, învaţă să te raportezi
faţă de El... El este singura ta şansă să trăieşti viaţa creştină!
Acum, înainte de toate, să-L întrebăm pe Tatăl Domnului Isus Hristos: „Tată, cum trăieşti Tu viaţa
creştină?”
Sau poate L-am putea chiar întreba: „Tată, cum a trăit Fiul Tău, Domnul Isus Hristos... viaţa
creştină, când era pe pământ? Şi cum a trăit El viaţa creştină, când locuia în Tine ca Fiu Veşnic în
trecutul etern?”

*
Vezi Ioan 5:3o, 8:28-29.
7
 PATRU
Singurul creştin

Singurul creştin* .
Când Tatăl face ceva, face ceva creştinesc. Indiferent ce este acest „creştinesc”, este Tatăl. El este
creştinescul. Ceea ce Tatăl nu este, aceea nu este creştin. Ceea ce El face, face un creştin! Ceea ce este
El, este creştin. Dacă El este, atunci este. Dacă El nu este, nu este. Fiinţa Lui, în el Însuşi este...
creştin. Modul de gândire, de acţiune şi de a fi este creştin. „Creştin” şi „creştinesc” este Dumnezeu
Tatăl, şi nimic altceva. El Însuşi este definiţia acestora.
Vezi pe domnul acela mai în vârstă? Da, domnul acela cu părul alb de pe balansoar. Cel, care îşi
citeşte Biblia cu pioşenie. Şi, care se roagă! Ce alură de sfânt are! Peste câteva momente se va ridica şi
va merge la biserică, şi acolo va da zeciuială. Este acela Dumnezeu Tatăl? Şi sunt studiul Bibliei,
rugăciunea, mersul la biserică şi zeciuiala secretul vieţii creştine a Tatălui? Ei bine, în mod clar, acela
nu este Dumnezeu Tatăl. Acela este bunicul meu ce stă în balansoar!**
Dar îţi poţi imagina aşa ceva despre Dumnezeul Veşnic? Se pare că unii pot! Dumnezeul creaţiei
citind Biblia, rugându-se şi mergând la biserică pentru ca să reuşească să fie un bun creştin! De ce nu
punem un astfel de standard lui Dumnezeu Tatăl? La urma urmei, ţie ţi-a fost dat un astfel de standard.
Să forţăm lucrurile un pic mai mult. Poţi concepe ca Tatăl luminii să postească şi să vorbească în
limbi, pentru a trăi viaţa creştină victorioasă? Încearcă să-ţi imaginezi aşa ceva. Este de neînchipuit.
Mintea refuză să gândească aşa ceva.
Atunci să privim lucrurile din alt unghi. Dumnezeul şi Tatăl Domnului Isus Hristos este Acela, care
ţi-a impus o astfel de formulă? Ei bine, crezi că Dumnezeu Tatăl a impus... Fiului Său acest standard,
această metodă pentru a avea victorie, această formulă pentru trăirea vieţii creştine? A cerut Fiului
Său să citească Biblia, să se roage, să meargă la biserică, să vorbească în limbi şi să postească pentru a
fi un bun creştin? Crezi că a făcut aşa ceva?
Nici eu nu cred!
Să căutăm nişte pietre de temelie, nişte principii neschimbătoare ale vieţii creştine. Unde se găsesc
acestea? Găsim aceste percepte spirituale neschimbătoare în Dumnezeul trecutului etern. Acolo
începe-ţi căutarea secretului vieţii creştine. Du-te la Dumnezeul etern, în locurile eterne!
Să facem tocmai lucrul acesta. Să călătorim în trecutul etern. Uită formulele, uită schemele drăguţe
făcute de oameni, punând la un loc versete luate din contextul lor, de peste tot din Biblie şi aruncate
apoi ţie, spunându-ţi-se: „Aceasta este calea, urmeaz-o!”
Să vizităm locurile eterne de dinaintea creaţiei. Acolo, în eternitate, în tărâmul spiritual, să-L
întrebăm pe Dumnezeu Tatăl: „Cum trăieşti viaţa creştină? Care Îţi este secretul?” Şi tot acolo să
întrebăm: „Cum trăieşte Fiul cel Veşnic viaţa creştină aici, în locurile eterne?”
Să îndrăznim, înainte de a se întrupa, înaintea creaţiei, să-L întrebăm pe Fiul cel Veşnic: „Înainte de
vremurile eternităţii... cu mult, mult timp înainte de a veni pe pământ, cum ai trăit viaţa creştină?”
Probabil în acel loc primordial vom descoperi că am scăpat din vedere ce era mai important. Ascultă
cu toată inima ta, pentru că eşti pe punctul de a descoperi secretul vieţii creştine.

*
Da, tu şi cu mine suntem creştini. Dar numai El poate trăi viaţa creştină. Trăirea vieţii creştine curge spre noi... de la El!
De un lucru putem fi siguri: creştinul Acesta ştie cum să trăiască viaţa creştină. Şi o trăieşte!
**
Bunicul meu a fost un Cajun din Louisiana ce L-a iubit foarte mult pe Domnul. A fost complet analfabet. Dar aceasta nu
l-a oprit pe bunicul. El, într-un mod ceremonios, îşi lua Biblia, o ţinea înaintea ochilor şi se uita la ea mult timp. Problema
era că de cele mai multe ori ţinea Biblia cu capul în jos! Era un analfabet desăvârşit; aşa a fost bunicul meu! Da, el Îl iubea
pe Domnul şi vorbea despre intimitatea pe care o avea cu El cum puţini savanţi biblici şi teologi ce citesc Biblia în limba
greacă sperau măcar să o facă!
8
 CINCI
Viaţa creştină în vremurile
dinaintea eternităţii

Viaţa creştină, aşa cum a fost trăită ea în Dumnezeire înainte de a fi eternitatea. Da, chiar şi acolo vei
găsi viaţa creştină... şi a fost trăită de către Dumnezeire. În sfârşit, aici este temelia! Aici sunt lucrurile
de neclintit. Aici sunt constantele, care nu se schimbă niciodată. Poţi să fii sigur, orice se întâmplă
aici, arată cum vei trăi tu viaţa creştină. Nu-i minunat?
Pentru o clipă să afirmăm ceea ce este evident, chiar dacă ar părea ciudat să o facem; Dumnezeu
Tatăl este creştin... şi trăieşte viaţa creştină! Notează: El nu este uman; nu este din specia noastră; nu
face parte din forma noastră de viaţă. Mai notează, că viaţa creştină este trăită doar de o formă de viaţă
mai înaltă decât cea umană, şi că viaţa creştină este trăită doar de către un spirit (Dumnezeu este
spirit), şi o astfel de viaţă este trăită în tărâmul spiritual.
Acestea au fost ingredientele vieţii creştine cu mult înainte de a fi omul. Aceste elemente sunt
neschimbătoare! Viaţa creştină nu a fost trăită mai întâi în tărâmul material! A fost trăită mai întâi în
tărâmul spiritual! A fost trăită mai întâi în locurile eterne. Şi este un mod de viaţă ce aparţine mai întâi
divinităţii, nu umanităţii.
Acum urmează întrebarea noastră: „Cum trăieşte Dumnezeu Tatăl viaţa creştină?”
Răspunsul este: El nu trăieşte viaţa creştină. El este viaţa creştină. El este viaţa supremă, şi numai
viaţa supremă poate trăi viaţa creştină. Dacă nu ai viaţa supremă, nu poţi trăi viaţa creştină. Dacă ai
viaţa supremă, şi dacă nu trăieşti prin acea viaţă, nu poţi trăi viaţa creştină. Şi dacă ai această viaţă, dar
nu ştii că o ai, s-ar putea să ai ceva probleme în găsirea „butonului de pornire” a vieţii creştine.
Viaţa creştină se trăieşte în tărâmul spiritual. Viaţa creştină aparţine tărâmului spiritual şi poate fi
trăită numai în acel tărâm* .
Viaţa creştină poate fi trăită doar de specia divină!
În sfârşit, am ajuns la izvoare, la sursă, la rădăcini, la temelie. Aici este punctul nostru de plecare.
Aici ne începem călătoria în aflarea secretului vieţii creştine. Începe altundeva şi începi unde nu
trebuie. Şi vei sfârşi unde nu trebuie! Dumnezeu Tatăl este izvorul, sursa, primul element, temelia
vieţii creştine. Numai El poate trăi viaţa creştină. Forma Lui de viaţă şi numai ea, poate trăi viaţa
creştină.
Să vedem, înainte de toate acest adevăr universal. (Scapă din vedere acest lucru şi întotdeauna vei da
greş în încercarea de a trăi viaţa creştină.)
1. Nimeni nu a trăit vreodată viaţa creştină, cu excepţia lui Dumnezeu Tatăl. Viaţa creştină este
trăită doar de Dumnezeu Tatăl.
2. Noi trăim viaţa creştină prin intermediul vieţii Tatălui. Trăim viaţa creştină prin viaţa Lui, viaţa
supremă. Numai viaţa divină poate trăi viaţa creştină.

Niciodată nu ai trăit viaţa creştină decât prin intermediul Tatălui. Adică, ai trăit viaţa creştină prin
intermediul vieţii Sale, care locuieşte în tine. Şi unde locuieşte viaţa Lui? Viaţa Lui locuieşte în
spiritul tău. Nu în trupul tău fizic, ci în spiritul tău spiritual! El trăieşte viaţa creştină în tine. El este
spirit, este spiritul; El este creştin, creştinul. Ori devine El o realitate de fapt, zi de zi, practic, ori viaţa
creştină nu este trăită!
Încearcă o altă abordare. Încearcă! Apoi, încearcă mai mult! Tot nu vei putea trăi viaţa creştină!
Trebuie să ne oprim şi să ne gândim. Numai revelaţia te poate face să realizezi că doar Dumnezeu
poate trăi viaţa creştină. Este nevoie de o revelaţie, care să aibă loc adânc în spiritul tău pentru a
cunoaşte cu adevărat, dar cu adevărat, că tu nu poţi să trăieşti viaţa creştină.
Cum poţi primi o astfel de revelaţie? Simplu. Continuă-ţi încercarea de a trăi viaţa creştină. Într-o zi
revelaţia va veni! Încearcă şi vei falimenta. Aceasta nu este o vorbă goală. Este realitatea pură - felul,
în care sunt lucrurile.

*
Dacă fraza aceasta te încurcă, mai aşteaptă câteva pagini.
9
 Trecem la al doilea lucru de neclintit, dar să ai grijă ca primul să pătrundă adânc în lăuntrul tău.
Altfel, s-ar putea să ajungi să te agheţi doar de al doilea.
Al doilea fapt neschimbător în legătură cu viaţa creştină este că El trebuie să trăiască viaţa creştină în
tine. Dar, ai grijă cu această afirmaţie. Există o lungă tradiţie (superficială) printre creştini, care se
grăbesc să spună: „Trebuie să-L lăsăm pe Hristos să trăiască viaţa creştină prin noi”. Această afirmaţie
este spusă adesea, şi este foarte corectă! Dar, aproape întotdeauna este făcută fără acoperire
experimentală, şi niciodată nu este însoţită de nişte îndrumări practice.
Sunt uimit, chiar încremenit de uimire, cât de lipsită este familia creştină de priceperea necesară ca
acest fapt glorios să devină practic. Mi se pare că bibliotecile creştine ar trebui să fie pline de cărţi
care să dea un ajutor practic în această privinţă. În literatura creştină lipseşte aproape cu desăvârşire
îndrumarea practică în privinţa trăirii de către Hristos a vieţii Sale prin noi. Practic, cum se ajunge ca
Isus Hristos să-ţi trăiască viaţa în tine? Cum trăieşte El viaţa creştină pentru tine? Este posibil ca să nu
primim niciodată răspunsul la întrebare pentru că nimeni nu îl ştie? În predici şi în cărţile devoţionale
se tot repetă: „Lasă-L pe Isus Hristos să trăiască prin tine”, dar este un îndemn fără nici o valoare, dacă
nu prindem adâncimea primului adevăr. Nu poţi trăi viaţa viaţa creştină. Şi rămâne fără valoare dacă
cineva nu-ţi dă ceva ajutor practic.
Nu se spune aproape niciodată că trebuie să atingi viaţa din lăuntrul tău, pentru că numai ea poate
trăi viaţa creştină. Căţeluşii nu pot trăi viaţa umană, pentru că numai oamenii pot. Căţeluşii sunt o
formă de viaţă nepotrivită pentru trăirea vieţii umane. Oamenii nu pot trăi viaţa creştină, pentru că ea
este teritoriul exclusiv al formei de viaţă supreme.
Cât este de important să înţelegi că nu poţi trăi viaţa creştină? Ei bine, cât de important era, încât
Isus Hristos a înţeles că nu poate trăi viaţa creştină? El a înţeles! Trebuie să înţelegi la fel de bine cum
El a înţeles!
Dacă Domnul tău nu a putut trăi viaţa creştină, atunci cum se face să se consideră că a trăit-o?
Răspunsul este: (1) Tatăl Lui a trăit în lăuntrul Lui, şi (2) Tatăl a trăit în El viaţa creştină. Aceasta
înseamnă doar un singur lucru: Isus Hristos a apucat acea viaţă superioară, care era în El, (în spiritul
Lui), a apucat viaţa Tatălui într-un mod foarte viu, real. Cunoştea foarte, foarte bine un Domn ce
locuia în lăuntru.
Tatăl a locuit în Fiul Său aici pe pământ timp de treizeci şi trei de ani. Tatăl a trăit viaţa creştină în
lăuntrul lui Isus Hristos. Viaţa Tatălui, şi numai ea, este aceea, care trăieşte viaţa creştină. Viaţa
Tatălui, şi numai ea, este aceea, care trăieşte viaţa creştină în tine. Mergi în altă direcţie, îmbrăţişează
o formulă sau vreo listă pentru a „trăi viaţa creştină”, şi vei fi condamnat la frustrare.
Tu nu poţi să trăieşti viaţa creştină. O, drag cititor, dar tu poţi în mod sigur să falimentezi încercând!
Mulţumiri lui Dumnezeu pentru eşecuri, pentru că ele sunt cele, care ne conduc aproape morţi la
Domnul Isus, spunând: „Doamne, renunţ! Nu pot trăi viaţa creştină!” Acesta va fi cel mai minunat
moment al vieţii tale creştine, şi clipa în care începi cu adevărat să trăieşti viaţa creştină! Va fi ziua în
care renunţi să mai încerci. Fie prin revelaţie, fie în mod practic, vei fi unul, care nu numai că
descoperi că eşti unul din aceia care nu pot să aplice toate acele formule... dar în ziua aceea eşti un
candidat al trăirii vieţii Tatălui în tine.
Da, este adevărat, ca şi credincios tu ai în tine viaţa Lui! Dar în ziua în care vei renunţa să mai
încerci să trăieşti viaţa creştină... atunci Îi vei lăsa în sfârşit cale liberă ca să trăiască în tine ceea ce
este atât de uşor, atât de simplu şi atât de organic pentru El!
Chiar acum ar fi timpul potrivit ca să renunţi să mai încerci să fii un bun creştin. Este un moment
perfect pentru a renunţa să mai trăieşti viaţa creştină. (Poţi să o faci pentru că oricum falimentezi.) Dar
dacă Domnul nu ţi-a arătat aceasta, o dragă creştin, atunci continuă să încerci. De fapt, încearcă mai
mult! Într-o zi vei veni şi te vei alătura celor ce au falimentat să fie buni creştini! Cum pot fi atât de
sigur că te vei alătura nouă? Pentru că singurul lucru pe care poate să-l facă un creştin, care încearcă să
trăiască viaţa creştină este: să „falimenteze”!
Să sperăm că tocmai ai fost eliberat de o listă lungă de lucruri, care să le faci şi care să nu le faci.
(Cele pe care trebuie să le faci nu le poţi face, şi pe cele care nu trebuie, le faci.) Nu fi aşa şocat;
opreşte-te şi gândeşte-te. N-ai reuşit nimic în încercarea de a trăi viaţa creştină. Recunoaşte. Undeva,
adânc în lăuntrul tău, nu-ţi plăcea să mergi la biserică; rugăciunea era întotdeauna o povară; şi de
atâtea ori paginile din Biblie păreau goale, indiferent unde citeai. Şi dacă nu poţi recunoaşte aceste

10
fapte reale, cinstite, adevărate, nu vei ajunge niciodată la un sfârşit al luptei tale şi la un început al
adevăratei cunoaşteri a Lui... a cunoaşterii gloriei extraordinare a trăirii vieţii Sale în tine!
Stăm înaintea Dumnezeirii în trecutul etern. Vizităm o eră, care precede creaţia. Acum este
imperativ să vorbim, în acest loc, cu Fiul Veşnic.
„Doamne, - trăind în Tatăl Etern - cum ai trăit viaţa creştină în locurile eterne, înainte de a fi
creaţia?”
Dragă cititor, oricare a fost secretul Fiului Veşnic, crezi sau nu, acesta este şi secretul tău.
Răspunsul Lui, modul în care a trăit El viaţa creştină îţi aparţine!
Să găsim răspunsul Lui!

ŞASE
„Viaţa creştină” în Dumnezeire

Să ne apropiem de centrul fiinţei Dumnezeirii cu emoţie şi cutremur. Aici vedem pe Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt având părtăşie unul cu celălalt. (Nu căuta vorbirea în limbi, Biblia, zeciuiala, postul,
clădirile de biserici, sau rugăciunea.)
Cu reverenţă Îl întrebăm pe Fiul: „Cum... prin ce mijloace... ai trăit aici, în trecutul etern, viaţa
creştină?”
Dacă poţi vedea ce se întâmplă în Dumnezeire, - dacă poţi vedea cum este trăită viaţa creştină, în
acest loc - atunci vei vedea cum ar trebui să fie trăită viaţa creştină de tine. Ori este adevărat ce am
spus acum, ori sunt două moduri de a trăi viaţa creştină, unul pentru Fiul lui Dumnezeu şi altul pentru
tine şi pentru mine.
Priveşte relaţia, care are loc între Fiul şi Tatăl. Acum vezi primul şi cel mai elementar principiu a
cum urmează ca tu să trăieşti viaţa creştină. Iată felul în care procedează El. Prima mişcare, primul
element, este aici. Şi ce descoperim?
Iată primul lucru pe care-l descoperim.
Tatăl dă viaţa Sa Fiului. Aşa începe totul. Acesta este primul pas în trăirea vieţii creştine!
Dintr-o dragoste curată şi prin har Tatăl împărtăşeşte Fiului viaţa prin care Tatăl trăieşte „viaţa
creştină”. Tatăl îi dă Fiului viaţa prin care Tatăl trăieşte „viaţa creştină”. Tatăl Îi dă Fiului Însăşi viaţa
Sa, pentru ca Fiul să trăiască prin ea. Fiul trăieşte prin viaţa pe care Tatăl I-o împărtăşeşte. Tatăl
transmite Fiului viaţa Lui, şi Fiul trăieşte prin intermediul Tatălui.
Aceasta este originea trăirii vieţii creştine de către altcineva în afara Tatălui, fără început. Iată-L pe
al doilea membru al Dumnezeirii. Aşa a trăit El înaintea Tatălui.
Tatăl împărtăşeşte Fiului singura viaţă, care poate trăi viaţa creştină. Acum Fiul trăieşte prin
intermediul acelei vieţi. Aşa încep cronicile vieţii creştine. Mai târziu, când Fiul cel Veşnic va veni pe
pământ, va spune oamenilor secretul Său.

Viaţa pe care o trăiesc,

o trăiesc
prin Tatăl Meu.
(Ioan 6:57)

Înainte de a merge mai departe, te rog să ţii cont că toate acestea se întâmplă în tărâmul spiritual, şi
că viaţa Tatălui este spirit. (Din punct de vedere anatomic, Dumnezeu este spirit, nu materie.
Constituţia Lui este spirit.)
După ce Tatăl Îi dăruieşte viaţa Fiului, care este următorul stagiu pe care Îl experimentează
împreună aceştia doi? Ceva frumos! Tatăl, prin viaţa Sa divină, se întoarce către Fiul Său şi Îl iubeşte.
Fiul prin viaţa Tatălui, primeşte dragostea Tatălui. Chiar şi primirea dragostei este făcută prin viaţa
Tatălui. Apoi, Fiul (prin intermediul aceleiaşi vieţi) returnează acea dragoste către Tatăl.
Tatăl iubeşte pe Fiul; Fiul iubeşte pe Tatăl.

11
 Viaţă dăruită, dragoste schimbată. Aceasta era viaţa creştină înainte de creaţie. Suntem acum în
profunzimea secretului vieţii creştine: dăruirea vieţii şi schimbul de dragoste.
Priveşte numai la simplitatea vieţii creştine de atunci!
Tatăl dăruieşte Fiului viaţa Lui; orice va face Fiul în continuare, va face prin acea viaţă. (2) Tatăl
iubeşte pe Fiul. (3) Şi apoi Fiul, prin viaţa Tatălui, Îl iubeşte înapoi pe Tatăl. Acestea sunt primele
elemente ale „trăirii vieţii creştine”, aşa cum au fost ele cunoscute, experimentate şi exprimate pentru
prima dată.
Aşa a fost atunci. Aşa este acum. Aşa va fi pentru totdeauna!
Aceste elemente simple sunt cele mai esenţiale din tot ce există legat de trăirea vieţii creştine. Pentru
cine este valabil? Pentru toţi - inclusiv pentru tine!
Ţine cont, aceasta nu este cunoştinţă mintală. Acesta nu este lucrul acela „mintal” numit adevăr
poziţional. Aceasta este o experienţă empirică, spirituală, practică, experimentală!
Mergem mai departe, dar lucrurile rămân tot simple.
În continuare, Tatăl vorbeşte Fiului. Fiul aude, şi având viaţa Tatălui în El, răspunde.
Tatăl vorbeşte Fiului; Fiul aude şi răspunde Tatălui.
Viaţă. Dragoste. Vorbire. Ascultare. Incredibil de simplu!
Acum ajungem la elementul cel mai central.

Privitul.

Relaţia dintre Tatăl şi Fiul, oricare ar fi ea, este centrată în faptul, că fiecare Îl priveşte pe celălalt.
Întotdeauna Tatăl este înaintea feţei Fiului. Întotdeauna Fiul priveşte faţa Tatălui Său. Centrul
părtăşiei Lor este privitul. Uite, cum Tatăl Îl priveşte pe Fiul.
Dragă cititor, nu este un lucru mai central pe care să-l înveţi în viaţă, cum este să înveţi să priveşti!
Să priveşti pe Tatăl, şi să priveşti pe Fiul. Este posibil? Da! Prin viaţa Lui, care este în tine, privind în
celălalt tărâm! Care este „celălalt” tărâm? Tărâmul spiritului* .
Viaţă. Dragoste. Auzire. Şi acum, privire!
Simplitatea însăşi!
Dăruirea şi primirea vieţii, a iubi şi a fi iubit, vorbirea şi auzirea, iar acum privitul... toate acestea
sunt iniţiate de către Tatăl. Pentru Fiul lui Dumnezeu motorul vieţii creştine este Tatăl! Acestea sunt
constantele, elementele neschimbătoare ale vieţii creştine.
Trebuie, de asemenea, să consideri aceste elemente simple, ca fiind centrale umblării tale creştine.
Dacă Fiul trăieşte viaţa creştină, o face numai prin viaţa pe care Tatăl I-o împărtăşeşte. Nu este un alt
mijloc pentru trăirea vieţii creştine... pentru El sau pentru tine.
Dragă cititor, aceasta este direcţia pe care trebuie s-o urmezi în căutarea de a trăi viaţa creştină.
Vezi cât de veche este trăirea vieţii creştine! Trăirea vieţii creştine aparţine unui alt tărâm, unei alte
specii, şi este teritoriul exclusiv al celei mai superioare forme de viaţă, Dumnezeu Însuşi. Şi ţine
minte, viaţa creştină este trăită doar în tărâmul spiritual. De asemenea, viaţa creştină exista cu mult
înainte de a fi rugăciunea, înainte de a fi Noul Testament, şi cu siguranţă înainte de a fi mersul la
biserică duminica dimineaţa, postul, zeciuiala şi vorbirea în limbi!
Să privim mai de aproape relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Încă odată, elementele principale. Împărtăşirea
vieţii supreme. Fiul trăieşte prin această viaţă. Tatăl Îl iubeşte pe Fiul. Îl iubeşte înapoi pe Tatăl.
Vorbirea. Răspunsul. Tatăl Îl priveşte pe Fiul. Fiul întotdeauna Îl priveşte pe Tatăl. Vezi principiul,
care acţionează aici? Principiul este interschimb.
În Dumnezeire are loc un schimb. Din Tatăl se revarsă experienţa Lui spirituală. Fiul primeşte
această experienţă spirituală, experimentează ceea ce Tatăl experimentează, şi apoi întoarce această
experienţă înapoi către Tatăl.
Viaţa se revarsă din Tatăl, fiind „radiată” către Fiul. Fiul primeşte şi experimentează ceea ce Tatăl a
turnat asupra Lui. Fiul întoarce acea viaţă înapoi către Tatăl. Tatăl Îl iubeşte pe Fiul. Fiul, iradiat de
dragostea Tatălui, experimentează această dragoste şi o reradiază înapoi Tatălui. Tatăl priveşte pe Fiul,
Fiul priveşte pe Tatăl. Adică, privirea este radiată de la Tatăl spre Fiul. Fiul, iradiat de privitul Tatălui
Său, Îl priveşte la rândul Lui.
*
Nu vom părăsi subiectul fără să primeşti ajutor ca să poţi să priveşti pe Tatăl şi pe Fiul. Să te alături părtăşiei lor, în
spiritul tău!
12
 Schimb, din nou schimb. Radiere, reradiere. Reflectare, rereflectare.
Putem găsi un cuvânt, care să le exprime pe toate acestea? Da, putem. Ceea ce vedem întâmplându-
se este părtăşia Dumnezeirii. Schimbul de părtăşie creştină, care are loc în Dumnezeire! Ţine minte.
Aceasta este esenţa experimentării vieţii creştine.
Tocmai am văzut viaţa creştină în cea mai pură, veche şi primitivă formă de exprimare a ei! Toate
decurg din această părtăşie primară, simplă, primitivă, originară a Dumnezeirii. În esenţa ei, viaţa
creştină nu este nici mai mult, nici mai puţin decât:

Transferul vieţii divine.

Sursa trăirii vieţii creştine este transferul de viaţă divină, ce are loc între membri Dumnezeirii.
Bineînţeles, tu eşti un muritor nepotrivit pentru aceste lucruri înalte şi sfinte. Nu se poate ca tu să ai
vreo parte în aşa ceva!
Sau poţi?
Da, poţi! Aceasta este viaţa creştină, şi nu se va schimba. Dacă acest transfer al vieţii divine a fost
central pentru Trinitate, dacă acesta a fost expresia cea mai timpurie a vieţii creştine, atunci acesta este
elementul primar al vieţii creştine de astăzi. De aceea, el este central pentru viaţa ta de credincios.
Ar urma ca aceasta să fie principala căutare a întregii creştinităţi, nu-i aşa? Ar trebui să fie dar nu
este!
Dragă cititor, iată secretul vieţii creştine şi trăirea practică a acestei vieţi aşa cum a fost ea practicată
şi experimentată mai întâi de către Fiul lui Dumnezeu în trecutul etern.
Acum, într-o zi s-a întâmplat un lucru ciudat. Acest fenomen, care se întâmpla în Dumnezeu a
pătruns în creaţia fizică. Pentru prima dată, viaţa creştină avea să fie trăită nu numai în Dumnezeu, nu
numai în lucrurile eterne, ci şi pe planeta noastră. Acel cum, al vieţii creştine, era pe punctul de a veni
pe planeta noastră. Într-o zi viaţa creştină a venit aici în creaţia vizibilă. Locul? O regiune numită
Galileea, într-un oraş numit Nazaret.
Fiul lui Dumnezeu, care a petrecut toată eternitatea având părtăşie cu Tatăl, a venit pe pământ!
Se va schimba modalitatea simplă de trăire a vieţii creştine? Va altera acest eveniment radical...
această invazie în tărâmul nostru a vieţii creştine... trăirea vieţii creştine? Până acum viaţa creştină a
fost trăită doar în tărâmul spiritual. Va modifica tărâmul vizibil, creaţia materială, modul în care este
trăită viaţa creştină? Se vor schimba regulile la venirea vieţii creştine din cer pe pământ? Şi ce putem
spune despre: viaţa creştină este trăită doar în tărâmul spiritual? Dacă este aşa, cum poate veni viaţa
creştină în tărâmul material, şi pe planeta noastră pământească?
Să vedem. Dar în acelaşi timp, să nu mai spui că nu ştii cum trăiesc Tatăl şi Fiul viaţa creştină.

ŞAPTE
S-a schimbat viaţa creştină?

A avut loc vreodată următoarea discuţie?

„Fiul Meu, am trăit împreună în tărâmul luminilor, aici în eternitate, în părtăşie perfectă. Dar acum
vei merge pe pământ. Pământul este decăzut, locuitorii lui sunt păcătoşi. Viaţa creştină poate fi trăită
doar în tărâmul curat al locurilor spirituale, într-un spirit perfect. Pe planeta Pământ nu mai poţi trăi
prin viaţa Mea. Toate se vor schimba, când vei păşi pe uşa aceea în tărâmul acela decăzut! Acolo jos,
nu vei mai trăi în părtăşia Dumnezeirii. Nu, va trebui să înveţi un alt mod de viaţă. Nu este la fel de
înalt ca modul pe care L-ai cunoscut aici alături de Mine. Nu. Modul în care Îţi vei trăi viaţa pe pământ
este numit modul inferior de trăire a vieţii creştine! De acum încolo trebuie să studiezi Biblia în fiecare
zi, trebuie să Te rogi zilnic, să mărturiseşti, să posteşti, să dai zeciuială, să vorbeşti în limbi (?), şi să
mergi la biserică. În felul acesta Îţi vei trăi viaţa creştină pe planeta Pământ”.

13
 Ce crezi, a avut loc o astfel de conversaţie? Să ne ferească Dumnezeu! Când Domnul Isus a venit pe
pământ S-a rugat, a postit şi L-a glorificat pe Tatăl Lui (adică a mărturisit). Dar acestea erau expresia
exterioară - revărsarea unei experienţe interioare* .
Dar întrebarea pe care trebuie să o punem este: „Şi-a schimbat Isus Hristos modul în care a trăit viaţa
creştină atunci, când a venit pe pământ?” A fost vreo schimbare a regulilor de bază, sau modul a rămas
neschimbat la trecerea din tărâmul spiritual în cel material?
Dacă a fost vreo schimbare a modului de trăire a vieţii creştine, atunci există două moduri de trăire a
ei - unul în eternitate, şi altul aici. Dar dacă nu a fost nici o schimbare, dacă modul a rămas acelaşi,
atunci există câteva milioane de cărţi scrise în legătură cu acest subiect, şi există miliarde de predici
despre acest subiect, pe care le putem da celor, de care nu ne place!
Priveşte mai de aproape la Isus Creştinul. Să ne întoarcem la tinereţea Lui, şi să vedem ce putem
învăţa din experienţa Lui lăuntrică comparată cu străduinţa noastră exterioară de a trăi viaţa creştină.
Ştim că în timp ce se maturiza în Nazaret, Isus Hristos creştea şi în mod fizic. Dar, în timp ce creştea
fizic, creştea şi spiritual. În El avea un spirit. Aşa cum am învăţat în cealaltă carte ce o însoţeşte pe
aceasta, (Viaţa supremă), spiritul Lui aparţinea celuilalt tărâm. Şi poate mai important era că
Dumnezeu Tatăl, care trăieşte în celălalt tărâm, trăia şi în lăuntrul spiritului Domnului tău.
Din lăuntru a venit maturizarea Domnului Isus în ce priveşte conştientizarea realităţii spirituale.
Domnul tău a început să sesizeze că avea un Domn ce locuia în lăuntrul Lui... Tatăl Lui! Dumnezeu
Tatăl trăia în spiritul lui Isus. Dincolo de acestea, El a sesizat dragostea Tatălui. În cele din urmă, l-a
auzit pe Tatăl Său vorbindu-I în spiritul Lui. La un moment dat S-a maturizat spiritual, încât putea să-
L privească pe Tatăl Lui. Şi... slavă, slavă, slavă... părtăşia Dumnezeirii a început să aibă loc pe
pământ... în lăuntrul spiritului lui Isus Hristos!
Viaţa creştină este trăită doar în tărâmul spiritual. Dar tărâmul spiritual era în lăuntrul omului numit
Isus Hristos. Şi toate bogăţiile locurilor cereşti erau în El. A trăit pe acest pământ, dar resursele trăirii
vieţii creştine îi veneau din spiritul Lui. Şi unul din misterele pe care nu le înţelegem este că spiritul
Lui, cu toate că era în El, era de asemenea şi în celălalt tărâm... în tărâmul spiritual.
A mai fost un lucru deosebit, (din punctul nostru de vedere), care I s-a întâmplat lui Isus. A început
să-şi amintească trecutul. Îşi amintea nu numai evenimentele trecute, care au avut loc pe pământ, cum
ar fi întâlnirile cu Moise, cu Avraam şi cu profeţii, dar a început să-şi amintească trecutul din lăuntrul
Dumnezeirii* !
Cum s-a întâmplat aşa ceva? Isus Hristos, (spre deosebire de omul decăzut), avea în El un spirit viu
ce era pe deplin funcţional. Spiritul Lui aparţinea celuilalt tărâm, şi în spiritul Său trăia Tatăl Lui. De
fapt, Tatăl era una cu spiritul Lui. Tatăl este spirit; de aceea, El trăieşte în sferele spirituale. De data
aceasta, sfera spirituală în care se găsea, era spiritul lui Isus.
Ce crezi, în Nazaret, acest tâmplar numit Isus a abandonat obiceiul şi modul părtăşiei în care fusese
în trecutul etern? Nu. Încă odată El a atins o experienţă, pe care o cunoscuse din vremuri nesfârşite.
Acolo în eternitate, Domnul tău Şi-a făcut un obicei. Un obicei, de care S-a ţinut multă vreme! Cât
durează eternitatea! Obiceiul? Cum să trăiască viaţa creştină!
A renunţat la „modul” de trăire a vieţii creştine, pe care Îl experimentase în Tatăl Său? A abandonat
„modul” pentru lucruri ca zeciuiala, postul şi mersul la sinagogă? Însăşi Domnul a dat răspunsul la
întrebare. Ascultă-L spunând cum trăia viaţa creştină.

Eu întotdeauna aud
vocea Tatălui Meu. (Ioan 12:5o)

Îl văd pe Tatăl Meu. (Ioan 5:19, 6:46)

Tatăl Meu Mă iubeşte, şi vă iubeşte şi pe voi.

(Ioan 15:9, 16:27)

*
A vorbit Isus în limbi? Mă îndoiesc, pentru că nu există nici o mărturie în Scriptură despre aşa ceva. Chiar în zilele
noastre, creştinătatea abundă şi excelează în aşa ceva.
*
„Tată, M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17). A început să-şi amintească eternitatea! Aşa Şi-a amintit de
lunga, bogata şi eterna părtăşie pe care o avea alături de Tatăl înainte de a fi creaţia.
14
 Mă duc la Tatăl. (Ioan 16:28)

Unde Eu sunt (timpul prezent)

voi nu puteţi veni. (Ioan 7:34, 36)

Fiul Omului a venit din ceruri.(Ioan 3:13)

Isus Hristos a adus neschimbat modul de trăire a vieţii creştine din eternitate, aici, pe pământ.
„Modul” acesta, a dat rezultate la fel de bine în Nazaret, în spiritul lui Isus, cum a făcut-o în trecutul
etern. A dat aceleaşi rezultate într-un atelier de tâmplărie, ca în centrul fiinţei lui Dumnezeu!
Tatăl, care trăieşte în tărâmurile eterne şi care a trăit de asemenea în spiritul viu al Fiului întrupat, a
făcut să fie cu putinţă ca părtăşia Dumnezeirii să continue, - să continue aici, pe pământ!
Priveşte părtăşia aceasta din punct de vedere geografic. Din punct de vedere geografic, părtăşia era
localizată în eternitate, în locurile eterne. Acolo a trăit Fiul lui Dumnezeu viaţa creştină. Geografic, El
se găsea în Tatăl, în spirit... în tărâmul spiritual. Unde a trăit viaţa creştină, când era pe pământ? În
exact acelaşi loc! Isus Hristos avea în El un spirit viu, funcţional. Şi totuşi, cu toate că spiritul era în
El, El aparţinea tărâmului spiritual. Tatăl a trăit în lăuntrul lui Isus Hristos. Unde? Geografic vorbind,
Tatăl a trăit în spiritul lui Isus Hristos. Isus Hristos a trăit viaţa creştină din spiritul Lui... prin
intermediul vieţii Tatălui. Isus Hristos umbla în spiritul Lui, trăia în spiritul Lui, şi avea părtăşie în
spiritul Lui, şi de acolo a ieşit expresia vieţii creştine, înaintea ochilor lumii noastre.
Geografic, spiritul Domnului tău aparţine celuilalt tărâm. Lucrul acesta a fost adevărat înainte de
creaţie şi când a trăit în Nazaret.
Viaţa creştină îşi are originile în celălalt tărâm şi este trăită doar în celălalt tărâm. Ca loc, ai putea
spune că Isus Hristos a intrat în spiritul Lui, şi acolo a trăit împreună cu Tatăl Lui, şi prin Tatăl Lui,
viaţa creştină! Trupul Său fizic şi sufletul Lui au exprimat faţă de lume sursa şi puterea vieţii Sale
divine, care era localizată în spiritul Lui. Geografic, trupul şi sufletul Lui erau pe pământ, dar spiritul
Lui era una cu Tatăl în locurile cereşti. Acolo a trăit El viaţa creştină.
Modul Lui de trăire a vieţii creştine era: (1) să meargă în viaţa Tatălui Său, viaţă situată în spiritul
Lui, (2) să preia din viaţa aceea, şi (3) să lase ca viaţa aceea să se exprime în acest tărâm, prin
intermediul trupului şi sufletului Său. Motorul nu s-a schimbat. Mijloacele prin care a trăit viaţa
divină, nu s-au schimbat. Motorul vieţii creştine continua să fie viaţa Tatălui... în Hristos. Nu s-a
schimbat nici locul. Locul era în „spirit”. Da, în exterior lucrurile s-au schimbat, în sensul că trăirea
vieţii creştine se exprima într-un cadru pământesc, nu într-unul spiritual.
Dacă acesta a fost modul lui Isus de trăire a vieţii creştine, care ar putea să fie modul tău? Sunt
elementele de bază aceleaşi, ori s-au schimbat regulile jocului, atunci când viaţa creştină a ajuns la tine
şi la mine? Ai un spirit viu? Aparţine spiritul tău celuilalt tărâm? Se găseşte viaţa supremă în spiritul
tău? Locuieşte Isus Hristos în spiritul tău?
Să vedem mai mult cum s-a derulat experienţa Domnului Isus.
Până în acest moment vedem doar trei creştini... Trinitatea, în locurile eterne dinaintea creaţiei!
Apoi, cam în anul 4 î.C., unul din membri Trinităţii a venit din locurile nevăzute, şi a exprimat
înaintea noastră - înaintea oamenilor, ca să vedem - trăirea vieţii creştine. Părtăşia Dumnezeirii a intrat
într-un fel de fază nouă, a „doua”. Şi nimic nu s-a schimbat, decât fundalul scenei!
Apoi, în anul 26 d.C., doisprezece oameni dintr-o regiune numită Galileea, au început să vadă de
aproape viaţa creştină. Cu siguranţă, ei nu fac parte din Dumnezeire. Şi nici nu vor face parte. Dar ei
trăiesc alături de al „doilea” creştin. (Şi Îl vor vedea pe „primul” şi pe cel de-al „treilea” creştin -
Duhul Sfânt - la lucru în El.) Ai putea spune că cei doisprezece ar dori foarte mult să devină creştini,
dacă ar fi cu putinţă. Pot? Dacă răspunsul este da, atunci va fi o schimbare mare a vieţii creştine, când
ea va ajunge la aceşti doisprezece bărbaţi? Se vor schimba regulile? Sau modul va fi acelaşi?

15
 OPT
Secretul lui Isus Hristos

La început, cei doisprezece erau atraşi de minuni, şi erau multe minuni. Aici se opresc cei mai mulţi,
uitându-se la semne... minuni... puterea lui Dumnezeu! Aici te găseşti şi tu? Cu timpul cei doisprezece
au fost atraşi de învăţăturile Lui, pentru că ele erau extraordinare. Mulţi se opresc aici, învăţând numai
doctrinele Lui. Te găseşti la nivelul doctrine şi învăţături?
Dragă cititor, dacă eşti îndrăgostit doar de putere şi învăţături, nici nu-L vei cunoaşte în mod intim
pe Domnul tău, nu vei vedea cu claritate scopul Lui.
Însă încetul cu încetul, cei ce-L urmau la început să-şi dea seama ce era mai important: cine era... şi
că trăia cineva în lăuntrul Lui! Au început să urmărească aspectele interne ale lui Isus - „lăuntrul”. Au
descoperit că în această persoană exista o cale.
În cele din urmă cei doisprezece au realizat cât de diferit era de ei. Era diferit biologic, adică, avea
unele elemente pe care ei nu le aveau* .
Minunile, învăţăturile pe care le-a dat celor ce-L urmau, răspunsurile date duşmanilor Săi, toate îşi
găseau explicaţia în compoziţia Lui biologică. Explicaţia acestei creaturi incredibile se găsea în El. Cei
ce-L urmau au început să-L cunoască într-un mod cu totul nou. Spre deosebire de ei, Dumnezeu locuia
în El! „Secretul” Lui se găsea în lăuntrul Său.
Lumina a pătruns. Puterea, învăţăturile, şi toate celelalte lucruri exterioare s-au estompat. Au început
să vadă că în lăuntrul acestui Isus se întâmpla ceva în legătură cu Tatăl Său. Către sfârşit, şi-au dat
seama că ceea ce i-a atras pe ei a fost Cel ce acţiona în lăuntrul Domnului lor!
Isus Hristos a reuşit să le atragă atenţia celor doisprezece asupra Tatălui, împlinindu-şi astfel
chemarea şi misiunea: de a-L glorifica pe Tatăl în mijlocul oamenilor!
Se pare că Ioan a înţeles mai mult decât toţi, cum a trăit Isus Hristos viaţa creştină. Ioan a fost foarte
preocupat de această relaţie dintre Tatăl şi Fiul. Acea părtăşie intimă ce avea loc în lăuntrul lui Isus
Hristos l-a captivat. A ajuns să-şi dea seama că Isus îşi obţinea întreaga viaţă şi „trăirea ei” de la Tatăl
Lui. Ioan a fost atât de preocupat de acest lucru minunat, încât a scris o carte întreagă despre aceasta!
Ce a văzut Ioan? Ce au văzut toţi cei doisprezece bărbaţi?

Tatăl rămâne în Mine şi Eu rămân în El.

Eu cunosc lucrurile, care sunt de sus.

Îl aud vorbind pe Tatăl Meu.

Cunosc aleşii, pe care Tatăl i-a ales să creadă.

Am văzut celălalt tărâm deschizându-se.

Tatăl Meu este cu Mine, niciodată nu sunt singur.

Întotdeauna Tatăl Meu mărturiseşte împreună cu Mine.

Tatăl Meu M-a trimis aici din celălalt tărâm.

Tatăl Meu este în Mine şi El este Cel ce lucrează.

*
Pentru o discuţie mai amplă despre natura lui Isus şi despre folosirea în mod special a termenului biologic, vezi Viaţa
supremă, de Gene Edwards. Unul din cei doisprezece, pe nume Ioan, ne va spune că El avea o formă de viaţă superioară
nouă. Viaţa aceasta are un nume; Viaţa Veşnică. Ioan a mai adăugat că Acesta pe care ei Îl urmau venise ca să le dea Viaţa
Veşnică. El venise ca să-i facă biologic similari Lui.
16
 Îl cunosc pe Tatăl.

Sunt una cu Tatăl Meu.

Îl văd pe Dumnezeu.

Trăiesc prin Tatăl.

Am viaţă din pricina Lui.

Fără Tatăl, nu pot face nimic.

Ceea ce este Tatăl, radiază (şi devine experienţă) către Fiul.

Eu cu Tatăl Meu suntem una, în aşa măsură, încât atunci când Mă întâlniţi pe Mine Îl întâlniţi pe
Tatăl!

Aceste elemente combinate au fost ultima atracţie a celor doisprezece. Nu aceasta ar trebui să fie
ceea ce te atrage mai mult la Hristos? Dincolo de escatologie, doctrine, puteri, evanghelism, servicii
duminicale, minuni, dincolo de toate lucrurile... în cele din urmă suntem aduşi aici... adică, numai
dacă suntem căutători... dacă căutăm să-L cunoaştem pe El. (Dar este cu totul o altă problemă dacă
cauţi lucrurile exterioare, pe care El le-a oferit.)
Dar iei toate lucrurile pe care Isus Hristos le-a spus referitoare la relaţia pe care o avea cu Tatăl şi le
pui la un loc, începi să-L vezi pe Domnul tău revelându-ţi părtăşia, care are loc în Dumnezeire. De
asemenea, te lasă să vezi ce a experimentat în trup, vizibil, în El Însuşi, zi de zi în Galileea. Aceasta au
început să realizeze ucenicii Lui. Au realizat că de fapt au stat zilnic în prezenţa incredibilei părtăşii a
Dumnezeirii. Dragă cititor, alătură-te lor.
Pentru tot trecutul etern, Isus Hristos a fost creştin, trăind viaţa creştină. Creştinul acesta a venit în
tărâmul nostru. Vizitatorul acesta din alt tărâm era singurul de pe acestă planetă, care avea un Tată ce
locuia în lăuntrul Lui, şi era singurul, care avea părtăşie cu Tatăl. El era singurul cunoscător al
secretului, - adevăratul izvor al vieţii creştine. Va împărtăşi El acest secret? Va îndrăzni să lărgească
limitele acestei părtăşii? Va permite să fie incluşi cei doisprezece? Până acum această părtăşie a fost
teritoriul exclusiv a trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Va fi împărtăşită altora această experienţă
incredibilă? Vor fi lăsaţi oamenii de rând să atingă ceea ce numai Dumnezeu cunoscuse? Va exista o a
treia etapă?
Să-i întrebăm pe cei doisprezece.

NOUĂ
Căutători

A avut loc următoarea scenă? (Unii cred că a avut loc.)

Domnul Isus îl cheamă deoparte pe Petru să vorbească cu el ceva în particular.
- Simon Petru, mă voi întoarce în celălalt tărâm. Înainte de a pleca sunt câteva lucruri de pus la
punct.
Pe când trăiam în Tatăl Meu, înainte de a veni aici, noi aveam o relaţie unică. Apoi am venit pe
pământ. Nu s-a schimbat nimic. Tatăl şi cu Mine am continuat să trăim aceeaşi experienţă pe care am
avut-o în întreaga eternitate. Tatăl Meu a continuat să fie pentru Mine sursa vieţii. Am trăit prin viaţa
Lui. Aici pe pământ, El a trăit în Mine. Am avut părtăşie împreună prin faptul că El locuia în Mine.
Petru, înţelegi că toate acestea au fost pentru Mine. Acesta este secretul Meu în ce priveşte trăirea
vieţii creştine. Dar, Simon Petru, aş vrea să fie foarte clar! Toate acestea au fost pentru Mine, nu
pentru tine! Tu eşti decăzut. Tu, Simon Petru, trebuie să trăieşti viaţa creştină prin alte mijloace decât
am trăit-o Eu. Înţelegi? Nu ai de-a face cu ceea ce am experimentat Eu. Nu ai de-a face cu un Domn ce
17
locuieşte în lăuntru. Şi nu cumva să te gândeşti că vei fi invitat să te alături părtăşiei dintre Tatăl Meu
şi Mine.
Secretul vieţii creştine pentru tine? Tu trebuie să trăieşti viaţa creştină prin eforturile tale. Mai întâi,
şi întâi de toate, trebuie să trăieşti o viaţă bună. Fii atent cum te porţi şi cum te îmbraci. Fii bun. Fii
drăguţ. Apoi, nu mai păcătui. Aceasta este esenţa misiunii Mele, să-i fac pe oameni să nu mai
păcătuiască atât! Aşa că termină cu păcatele! Când eşti ispitit, pleacă-te pe genunchi şi nu păcătui.
Apoi, trebuie să te rogi. Mult şi din greu... în fiecare zi. Pe genunchi, fără să pui vreun covoraş pe jos.
Te rogi pe podea tare; acesta este cel mai bun mod de a te ruga. Pentru tine viaţa creştină este plânsul
şi scrâşnirea dinţilor. Citeşte Biblia. Petrece mult timp cu Biblia. Studiaz-o, şi iarăşi studiaz-o şi
memorează-i versetele.
- O, scuză-mă Doamne, am o problemă. Nu ştiu să citesc. Şi ce-i acela verset?
- Nu contează. Înveţi să citeşti. Eu ştiu că mai puţin de un procent din oamenii acestei planete ştiu să
citească; dar tu învaţă să citeşti, şi vezi să înveţe şi celelalte 99 de procente. Apoi, toţi la Biblie.
- În mod sigur, o să fiu tare ocupat, Doamne!
- O, da şi ceva post! Şi zeciuiala, şi deasupra tuturor... să mergi la biserică.
- O, Doamne, ce-i aia biserică?
- Dacă nu ştii, descoperă... începe una, şi ai grijă ca fiecare să se prezinte duminică dimineaţa la ora
11. Şi avertizează-i: „Să nu părăsiţi adunarea, cum au unii obiceiul.”
A spus Domnul aşa ceva lui Petru? Dacă da, atunci suntem condamnaţi să trăim o viaţă creştină de
categoria a doua. Ce viaţă creştină! Într-adevăr, fiecare lucru are un merit, dar această formulă n-a
conţinut, şi nu va conţine niciodată elementul primar al secretului vieţii creştine.
Pentru un moment, să considerăm că aceasta ne-a lăsat Domnul Isus. Plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Îţi dai seama despre ce este vorba? Înseamnă că sunt două moduri de trăire a vieţii creştine! Unul
pentru Domnul nostru, şi unul pentru noi. Un mod de categoria întâia, rezervat în exclusivitate pentru
Dumnezeire. Şi un mod de categoria a doua pentru noi amărâţii, un mod, ce are mare nevoie de
străduinţa omenească şi îndeplinirea exterioară a unor cerinţe. Asta e! Tot ce-i mai important sunt
lucrurile exterioare. Împlinirea lor este totul. Să-I faci pe plac lui Dumnezeu, sau măcar să încerci, prin
lucrurile exterioare! Lăuntrul este de o mică importanţă.
Sau este invers? Trăiesc Tatăl şi Fiul viaţa creştină în felul cum am fost învăţaţi să o facem? Trăiesc
Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl viaţa creştină prin post, studiul Bibliei, zeciuială, rugăciune, şi
participarea la serviciile duminicale? Mă îndoiesc!
Ceva nu este în regulă!
Domnul tău avea o umblare profundă, lăuntrică. Dar noi? Totul se rezumă la clişeul: „Roagă-te şi
citeşte Biblia în fiecare zi sau nu vei face faţă”? Sărmanii care scapă o zi, şi vai de creştinii analfabeţi!
Alege. Fiecare trebuie să aleagă ce va fi important: un Domn ce locuieşte în lăuntru sau împlinirea
exterioară, obiectivă; părtăşia cu El sau încercarea de a-L face fericit prin a fi buni şi a face o mulţime
de lucruri bune. Alte posibilităţi nu avem! Cât despre mine, le-am încercat pe amândouă, şi nu se pot
compara. (Din fericire, te poţi decide practic, aşa cum vom vedea mai târziu.) Care pare mai normală?
Care pare să poarte peste tot amprenta lui Isus Hristos?
Cei mai apropiaţi discipoli ai Lui au ales un Domn ce locuieşte în lăuntru şi au avut părtăşie cu acel
Domn. Pentru ei nu a fost de făcut vreo alegere, pentru că nu auziseră cealaltă variantă. Şi nu-i de
mirare. Încă nu se inventase „rugăciunea şi citirea Bibliei” ca secret al vieţii creştine.
Să vedem ce s-a întâmplat în urma alegerii făcute de cei doisprezece.

ZECE
Reradierea vieţii creştine

Cei mai apropiaţi discipoli L-au urmărit pe Domnul Isus trăind prin viaţa Tatălui. Aceşti oameni au
mărturisit despre faptul că Domnul lor le-a spus că a trăit viaţa creştină pe pământ în acelaşi mod, în
care a trăit-o în Dumnezeire.
După ce Isus a murit şi a înviat, Duhul Sfânt a venit să trăiască în lăuntrul lor. A vorbit în lăuntrul
lor, a iubit în lăuntrul lor, şi le-a amintit lucrurile pe care Isus le-a spus, şi le-a amintit cum a trăit El.
18
Oamenii aceştia au început să trăiască viaţa creştină în acelaşi mod în care Isus a trăit-o! Acesta a
fost rezultatul alegerii pe care au făcut-o: între a trăi prin lucrurile exterioare sau prin părtăşia cu un
Domn ce locuieşte în lăuntru. Care va fi alegerea ta?
Păstrează, te rog, pentru totdeauna acest adevăr în inima ta, pentru că el constituie sămânţa a tot ce
avem nevoie să ştim despre cum să trăim viaţa creştină. Ceea ce Tatăl a fost pentru Isus Hristos,
aceea a devenit Isus Hristos pentru ucenicii Lui... un Domn ce locuieşte în lăuntru.
Tatăl a trăit în Isus Hristos, ca fiind însăşi viaţa şi trăirea Lui zilnică. Mai târziu, după înviere, Isus a
devenit viaţa şi trăirea de zi cu zi a ucenicilor Săi.
S-a mărit numărul participanţilor la această părtăşie. A fost permis accesul unui grup mic de oameni!
De data aceasta radierea şi reradierea, reflectarea şi rereflectarea... avea loc nu numai între Isus Hristos
şi Tatăl. Acum, doisprezece oameni primeau şi dădeau înapoi.
Ce primeau ei? Acelaşi lucru pe care îl dădeau înapoi! Viaţa divină. Dragoste. Auzire. Vorbire.
Privire... un schimb de părtăşie.
Dar să nu-ţi treacă prin cap că o astfel de experienţă va ajunge să te includă şi pe tine şi pe mine!
Totul s-a oprit acolo.
Aşa a fost?
Ascultă ce spun urmaşii lui Isus că a fost cel mai important pentru El. Ţine cont, că tot ce spune în
continuare este o descriere a părtăşiei cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. De asemenea, ţine cont, că face
posibil ca această relaţie să poată exista printre oamenii ordinari. Radierea şi reradierea!

Duhul Sfânt este cu voi şi va fi în voi.

(Duhul Sfânt este în Mine.)

Nu vă voi părăsi, Mă voi întoarce la voi.

(Tatăl nu M-a lăsat singur niciodată.)

Lumea nu Mă va vedea, dar voi Mă veţi privi.

Eu sunt în Tatăl Meu

Tatăl Meu este în Mine.

Şi voi sunteţi în Mine

şi Eu sunt în voi.
(Faza unu, doi şi trei.)

Voi sunteţi mlădiţele ce cresc din Mine.

Eu rămân în voi.

Am venit de la Tatăl.
Tată, tot ce am şi tot ce sunt este de la Tine.

Tată, suntem una. Să fie şi ei una, aşa cum Noi suntem una.
(Reradierea.)

Ei nu sunt din acest tărâm,

după cum nici Eu nu sunt din acest tărâm.

Mă rog pentru ei şi pentru aceia, care vor veni după ei,

şi care vor crede prin cuvântul lor.

Tată, Tu eşti în Mine.

Eu sunt în Tine. Suntem una.
Adaugă la această unitate -
pe toţi aceia pe care Mi I-ai dat

19
 pentru ca ei să fie în Noi.
(Faza unu, doi şi trei, împărtăşind unul cu celălalt.)

Mi-ai dat slavă.

În acelaşi fel, le-am dat slavă!

Tu eşti în Mine.
Eu sunt în ei (trecerea experienţei de la Tatăl la Fiul,
şi de la Fiul spre ucenici.)

Tată, iubeşte-i aşa cum M-ai iubit pe Mine.

Am primit slava Ta.

Atunci Tu Mi-ai dat slavă.
Acum Ţi-o dau înapoi, Tată.
Fie ca aceia pe care Tu Mi i-ai dat...
fie ca ei să fie unde Eu sunt,
pentru ca ei să privească slava Mea.
Să privească slava pe care o aveam
înainte de întemeierea lumii.

Dragostea, cu care Tu M-ai iubit este în lăuntrul Meu.

Să fie acum dragostea aceasta în ei...

să fie în ei dragostea Ta, aşa cum Eu sunt în ei!
(Acum părtăşia include oameni;
Dumnezeu nu face restricţii în faza a treia.)

Ceea ce tocmai ai citit, este ceea ce oamenii aceştia au spus că era chestiunea cea mai arzătoare în
inima lui Isus. Acum ascultă-i pe aceşti oameni spunând ceea ce era mai important în inimile lor.

El era de la început, şi totuşi L-am auzit.

L-am văzut chiar.

Şi pe Cel pe care L-am privit L-am atins

cu mâinile mele! Viaţa Însăşi!

Pe Cel ce este viaţa veşnică,

pe Acesta vi-L mărturisesc.
El era cu Tatăl în trecutul etern.
Apoi a fost cu noi.
Acum vi-l mărturisesc vouă.
De ce? Pentru ca voi să aveţi părtăşie
cu aceia, care au avut părtăşie cu El.

Şi cu cine avem noi părtăşie... acum?

Cu toate că S-a înălţat şi S-a întors la Tatăl,
El încă este aici.
Şi zilnic eu am părtăşie cu Tatăl şi Fiul,
deşi sunt pe pământ.

Umpleţi-vă de bucurie.
Veniţi să aveţi părtăşie cu noi.

20
 Eu rămân în El.
Umblarea mea este în El.
Umblu în acelaşi fel în care a umblat cu Tatăl.
Lăsaţi-L pe El, de care aţi auzit,
să rămână în voi.
Atunci voi veţi rămâne în Fiul
şi veţi rămâne în Tatăl.

Ungerea rămâne cu voi şi vă învaţă.

Ştiţi că rămâne în voi, prin Duhul pe care vi l-a dat.

Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.

Dumnezeu L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume

pentru ca voi să puteţi trăi prin El.

Voi sunteţi în El, care este adevărat.

Adevărul locuieşte în voi acum şi pentru totdeauna.

Aţi fost născuţi de sus dintr-o speranţă vie.

Aţi fost născuţi de sus dintr-o Sămânţă nepieritoare.
Sămânţa aceasta, care este în voi,
este El, fiind Cuvântul viu al lui Dumnezeu, ce locuieşte în voi.

Puneţi deoparte pe Hristos în inima voastră;

lăsaţi-L să fie Domn.

Fiţi gata să daţi socoteală de speranţa, care este în voi.

Dumnezeiasca Lui putere c-a dăruit tot ce priveşte

dragostea şi evlavia.

Aţi devenit părtaşi ai naturii divine.

După ce am văzut ce a spus Domnul Isus şi ucenicii Lui cei mai apropiaţi, tu şi cu mine, care trăim
în secolul douăzeci trebuie să ne întrebăm: modul acesta superior de trăire a vieţii creştine s-a sfârşit
odată cu cei doisprezece? Îndrăzneşti să crezi:

Ce a fost Tatăl pentru Isus Hristos, aceea este şi Isus Hristos pentru tine... un Domn ce locuieşte în
lăuntru!

UNSPREZECE
Faza a patra

Ce crezi, a avut loc următoarea discuţie?

Vorbeşte Petru.
- Voi trei mii, ascultaţi. Am de gând să spun ceva şi nu voi mai repeta. Sunt două feluri de creştini:
noi, care trăim viaţa creştină la fel cum Isus a trăit-o... şi voi! Noi, apostolii, suntem din prima
categorie... şi apoi umraţi voi. Voi sunteţi creştini de mâna a doua! Voi nu primiţi aceeaşi înzestrare pe
care Domnul Isus o avea, sau pe care noi o avem. Voi sunteţi mai amărâţi. Înţelegeţi? Urmează să vă
21
zbateţi. M-auziţi? Să vă zbateţi! Plânsul şi scrâşnirea dinţilor! Plecaţi-vă capul! Folosiţi-vă voinţa,
faceţi tot ce puteţi! Repede. Şi rugaţi-vă (de preferinţă îngenunchiaţi pe piatră, fără covoraş).
Cât despre Ioan, şi ceilalţi doisprezece, noi am trăit cu El timp de trei ani de zile. Noi am văzut de
aproape cum a trăit El viaţa creştină. Dar voi nu aţi văzut. Ţine-ţi minte. Voi veţi cunoaşte toate aceste
lucruri minunate de la noi, aşa că voi sunteţi inferiori. Noi, cei doisprezece, ne vom referi la voi ca
fiind: „creştini de mâna a doua”.
Noi am trăit cu El. El locuieşte în noi, aşa, cum Tatăl locuia în El. Pentru noi, secretul vieţii creştine
este acela, că noi trăim printr-un Domn ce locuieşte în noi. Dar acesta este pentru noi, nu pentru voi.
Ce aveţi atunci de făcut pentru a trăi viaţa creştină victorioasă? Nu este cu putinţă să vă dăm ceea ce
avem. Aşa că, iată care este modul în care voi veţi trăi.
Mai întâi trebuie să învăţaţi să citiţi, să vă rugaţi (de preferinţă pe genunchi, etc.). Şi să daţi zeciuială
(ţine-ţi minte zeciuiala, altfel lui Dumnezeu n-o să-I placă de voi.) Şi să mergeţi la şcoala duminicală.
O da, astăzi eu, Simon Petru, voi inventa biserica. Biserica nu este o comunitate de credincioşi; nu
este un mod de viaţă de douăzeci şi patru de ore pe zi; biserica nu sunt oamenii. Nu domnilor! Şi nu
este extraordinară, vitală, vibrantă, ceva care-ţi câştigă inima şi sufletul. Şi nu este o fată frumoasă, o
mireasă pentru Isus Hristos. Nu, biserica este pur şi simplu o clădire, - o clădire din cărămizi cu scaune
tari, - cu cât sunt mai tari cu atât e mai bine. Trebuie să vă prezentaţi în această clădire exact la ora 11
în fiecare duminică dimineaţa. (Nu ora 1o sau 9 sau 3 după amiaza, vinerea sau sâmbăta, sau în vreo
seară, ci la ora 11 duminica dimineaţa.) Dacă schimbaţi ora sunteţi ceva ocult. Şi când mergeţi acolo
staţi jos şi tăceţi. Să nu vă implicaţi. Faceţi tot ce scrie pe buletinul de participare. Nimic mai mult. În
restul timpului staţi jos şi ascultaţi! Ascultaţi o predică monotonă (poate de neînţeles). Să nu adormiţi
şi să nu vorbiţi. Aveţi grijă, pentru mine (adică pentru Petru), faceţi bine şi nu vorbiţi, nu împărtăşiţi.
Repet: nu participaţi. Doar staţi jos! Înţelegeţi? Staţi jos! Treji. Şi dacă puteţi înţelege ce se spune,
ascultaţi.
Cum am mai spus, biserica nu este un mod de viaţă, este un ritual ce durează o oră pe săptămână. Şi
aţi face bine cât trăiţi să vă prezentaţi duminica, pentru că acesta este secretul vieţii creştine. Lăsaţi
baltă koinonia; gândiţi-vă la ritual! Faceţi aşa, sau lui Dumnezeu n-o să-I placă de voi, şi niciodată nu
veţi fi buni creştini.
Aşa că... rugaţi-vă şi citiţi Biblia. (Promitem să o tipărim cât putem de repede. Cam prin anul 3oo s-
ar putea să aveţi şansa să aveţi fiecare câte un exemplar, dacă mai trăiţi pe atunci şi aveţi bani destui.)
Postiţi, mergeţi la biserică, daţi zeciuială, şi mai sunt câteva lucruri, care o să vi le spun altă dată, când
sunt într-o dispoziţie mai proastă. O da, şi vorbiţi în limbi. Cum au făcut ieri cei o sută douăzeci.
Apropo, să ştiţi că m-aţi dezamăgit ieri, de Cincizecime. Nici unul din voi n-a vorbit în limbi. Gândiţi-
vă puţin, a fost Cincizecimea şi nici unul din trei mii n-a vorbit în limbi! E clar că am început prost.
Trebuie să încercaţi mai serios.
S-a întâmplat aşa ceva? Nu? Spune-mi te rog, atunci de ce procedăm ca şi cum aşa a fost?
Aceasta a fost formula secretului vieţii creştine, care a fost dată celor trei mii? Şi aceasta se aşteaptă
de la noi care i-am urmat?
Acesta este destinul nostru? Acesta este modul de trăire a vieţii creştine pentru toţi cei ce l-au
urmat apostolilor? Eşti rupt de părtăşia Dumnezeirii? Nu vei putea niciodată să cunoşti ceea ce a
cunoscut Isus Hristos referitor la trăirea vieţii creştine? Nu putem păşi în experienţa Sa? Dacă „citirea
Bibliei, şi rugăciunea şi mersul la biserică” este temelia vieţii creştine, atunci unde este implicaţia a
ceea ce este divin? Avem o atingere intimă de Domnul nostru doar atunci când suntem mântuiţi? Nu
este posibilă o umblare intimă, zilnică cu Isus Hristos? Trăim o eră în care suntem rupţi de El?
Mergi pe calea de mai sus şi mergi într-o direcţie în care nu vei avea nici o legătură cu tărâmul
spiritual. De fapt formula aceasta spune: a fi mântuit... este ceva cu adevărat spiritual, o experienţă
lăuntrică profundă. Dar, după aceea, viaţa creştină este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Pentru tine,
atingerea divină, umblarea cu Spiritul locuind în spiritul tău, şi intimitatea cu Isus Hristos sunt
inexistente.
Recent unul din profesorii de teologie a unuia din seminariile noastre cele mai respectate a vorbit
clasei lui dintr-un punct de vedere atât de extrem, încât a detornat pe Dumnezeu şi a întronat Biblia în
locul Lui. Unul din studenţi a întrebat: „Dar cum rămâne cu Domnul ce locuieşte în lăuntru?” Ascultă
răspunsul profesorului: „Singurul mod în care ştim că Domnul locuieşte în noi este că Biblia ne spune
lucrul acesta.” Chiar atât de departe suntem de realitatea lui Hristos?

22
 S-ar putea, doar s-ar putea, să fii trecut cu vederea ce era mai important.
Ei bine, dragă cititor, punctul de vedere al acelui profesor referitor la cum să trăieşti viaţa creştină,
nu se deosebeşte de „cum să trăieşti viaţa musulmană”, sau „cum să trăieşti viaţa evreiască”. Unde este
ceea ce este în întregime unic creştinismului? Unde este relaţia personală cu un Domn viu? Înlătură
acest element şi vei fi constrâns să trăieşti viaţa de zi cu zi cam la acelaşi nivel spiritual cu musulmanii
şi evreii. Un Domn viu, care locuieşte în noi, este „ceva” ce nici o altă religie nu are. De fapt, alte
religii nici nu au visat să ofere o asemenea slavă. Isus Hristos oferă acces personal la părtăşia cu
Dumnezeul nostru. Suntem pe punctul de a abroga aşa ceva?!
Secretul vieţii creştine se găseşte în primul rând în ceea ce s-a întâmplat în Dumnezeire în eternitate.
A doua mare dezvăluire şi exprimare a acestui secret vine prin Isus Hristos. Felul Lui de viaţă poate fi
spus pe scurt ca fiind ceea ce se întâmplă în lăuntrul Său în timp ce lucra într-un atelier de tâmplărie.
Acolo, să cauţi secretul vieţii creştine!
A treia dezvăluire a acestui secret se găseşte în viaţa primilor ucenici şi în mărturia lor personală
despre o relaţie vitală şi o părtăşie continuă cu un Domn ce locuia în ei.
Priveşte Dumnezeirea; priveşte-L pe Isus Hristos într-un atelier de tâmplărie; priveşte-i pe cei
doisprezece; ascultă-le mărturia despre părtăşia pe care o aveau cu Tatăl şi cu Fiul în timp ce formau
prima eclesie.
Abordează lucrurile altfel şi vei ajunge la ceva cu totul în afara cursului normal al lucrurilor,
incredibil de denaturat, extraordinar de superficial, fără nici un rezultat, şi probabil foarte aproape de
umanism, fără să mai spun, că se ajunge la o viaţă creştină bazată în întregime pe ideea de a-L face
fericit pe Dumnezeu prin îndeplinirea unor cerinţe şi prin fapte bune.
A trecut Cel ce a început adânc în spiritul tău la aforturi fizice? Vom trece noi, pentru care prima
clipă ca şi creştini a fost în spirit, la creier şi la puterea voinţei?
Priveşte dincolo de faţada oricărui „secret” al vieţii creştine, ce nu începe cu relaţia veşnică dintre
Tatăl şi Fiul şi cu relaţia dintre aceştia, când Fiul a fost pe pământ. Ceea ce vei descoperi va fi o religie
atotsuficientă.
Celor trei mii li s-a spus despre relaţia lui Isus cu Tatăl, care locuia în El. Cei doisprezece apostoli le
spuneau celor trei mii de oameni depsre propria lor experienţă cu Domnul, care fusese prezent cu ei în
mod fizic, şi care acum era în ei... şi despre relaţia lor actuală cu acel Domn ce locuia în lăuntru.
Bărbaţii aceia le-au revelat celor trei mii de oameni o nouă dimensiune a vieţii. Cei doisprezece
plantatori de biserici au deschis o uşă prin care cei trei mii de membri ai eclesiei au putut păşi în
tărâmul spiritual. (Au auzit despre „umblarea în Duhul” şi pentru ei avea sens şi a devenit o experienţă
a vieţilor lor.) Viaţa credincioşilor în celălalt tărâm nu avea nici o similitudine cu ceea ce fusese dat, ca
fiind „secretul” vieţii evreieşti. Era cu totul diferit de orice fusese prezentat în templul din Ierusalim de
către teologii evrei, şi nu avea nimic în comun cu ce se ştia, cu ce fusese propovăduit de orice religie
de până atunci şi de atunci încoace.
Cei doisprezece le-au explicat celor trei mii despre trăirea zilnică prin viaţa Lui, despre a-L auzi
vorbind din lăuntru, despre a-L atinge, a-L iubi, a-L privi, şi cel mai mult despre... a avea părtăşie cu
El... în lăuntru.
Cei doisprezece ce fuseseră robi, (acum fiind eliberaţi), uneia din cele mai obiective religii din
lume, nu au început să împărtăşească o evanghelie obiectivă, de suprafaţă. Oamenii aceia
propovăduiau ceva cu totul nou, ce nu fusese cunoscut absolut deloc. Propovăduiau că un Dumnezeu
viu s-a mutat în lăuntrul credinciosului, şi că în acele momente era în lăuntrul lor, trăind viaţa
creştină. Aceasta este evanghelia auzită de cei trei mii, şi pe care aceştia au ajuns să o experimenteze
împreună în sute de case din întreg Ierusalimul. Prima trăsătură a eclesiei a fost cea a unor credincioşi
experimentând corporativ pe Isus Hristos în comunitate.
O, dar totul s-a terminat atunci, aşa-i? Toţi creştinii, care au trăit după naşterea eclesiei din
Ierusalim, au primit un creştinism cerebral şi o viaţă creştină cu o biserică ce se întâlneşte la ora 11
dimineaţa. Acesta e adevărul?
Ce se întâmplă cu noi, credincioşii „de mai târziu”? De exemplu, care a fost secretul vieţii creştine
propovăduit acelor credincioşi dintre neamuri necuraţi, netăiaţi împrejur ce trăiau la cinci sute de
kilometri nord de Ierusalim în ţinutul păgân al Galaţiei?

23
 Să vedem câţiva credincioşi care nu au trăit niciodată alături de Domnul, care niciodată nu i-au
întâlnit pe cei doisprezece apostoli şi care (până să fie mântuiţi) erau analfabeţi, imorali, păgâni,
băutori de sânge! Ce au înţeles ei că este secretul vieţii creştine?

DOISPREZECE
Secretul neamurilor

Pavel din Tars vorbeşte unei audienţe formate din păgâni recent convertiţi din Galatia ce umple o
cameră. Avem de-a face cu un om care trebuie să rezolve probleme! Avem de-a face cu un om ce are
de comunicat concepte noi într-o conjunctură complet nefavorabilă.
Aceşti foşti păgâni au auzit despre cuvântul rugăciune, dar pentru ei era ceva străin! Pentru ei nu
avea nici o semnificaţie zeciuiala, dintr-un motiv pe care nimeni nu l-ar ghici: niciodată nu au văzut
bani. Pentru ei banii erau un concept necunoscut, pentru că cei mai mulţi trăiau prin schimbul de
mărfuri. Aşa se procurau bunurile. Cei mai mulţi din cei aflaţi în camera aceea nu atinseseră niciodată
un ban. Nici nu înţelegeau ce înseamnă „mersul la biserică”. Nu existau clădiri de biserici, şi nici nu
vor exista pentru încă trei sute de ani. Chiar şi templele păgâne erau construite în aşa fel încât oamenii
stăteau în afara templului pentru a urmări ritualul ce se desfăşura acolo. Aşa că pentru ei era ciudat să
intre într-o clădire pentru a se închina. În cele din urmă, dacă în camera aceea erau cincizeci sau o sută
de oameni, doar cinci sau şase ştiau să citească. Şi chiar dacă ar fi ştiut să citească, nu aveau ce citi.
Prin mintea acelor oameni nu trecuse ideea de a tipări cărţi într-un mare număr, aşa cum nici evreilor
nu le trecuse. Omul obişnuit dintr-un oraş obişnuit din Galatia nu văzuse în toată viaţa lui cum arată o
carte. Starea socială a majorităţii copleşitoare a populaţiei regiunii Galatia, abia dacă se ridica
deasupra sclaviei abjecte.
Ce evanghelie putea fi relevantă pentru oamenii aceia? Numai una! O evanghelie primitivă,
experimentată de către Trinitate, adusă pe pământ în Hristos, experimentată şi transmisă mai departe
de oameni ce plantau eclesia... numai această Evanghelie satisfăcea nevoile acestor oameni. Aceşti
foşti păgâni vor trăi în eclesia plantată de Pavel. Acolo, în comunitatea de credincioşi ei se vor ajuta
unii pe alţii, se vor vizita zilnic, se vor întâlni, şi Îl vor cunoaşte pe Hristos împreună. Adică, vor
ajunge să cunoască pe Domnul din lăuntru în acelaşi fel cum cei trei mii de noi convertiţi evrei din
Ierusalim L-au cunoscut în mod intim pe Hristos.
Va fi evanghelia propovăduită de Pavel acestor neamuri: (1) mergi la biserică, (2) citeşte Biblia, (3)
roagă-te, (4) dă zeciuială, (5) fii bun, (6) posteşte şi (7) vorbeşte în limbi? Sau va fi despre cum să-L
cunoşti, întâlneşti, experimentezi şi îmbrăţişezi un Domn viu, ce locuieşte în lăuntru... zilnic... şi
corporativ?
Să luăm scrisorile lui Pavel în ordinea în care au fost scrise şi să vedem, care a fost pentru Pavel
secretul vieţii creştine. Să vedem ce evanghelie le-a dezvăluit el acelor analfabeţi... oameni ce se
închinaseră idolilor de piatră, oameni, care cu câteva zile în urmă fuseseră plini de superstiţii.
Convertiţii lui Pavel au experimentat ceea ce se găseşte scris în scrisorile lui Pavel. Spune-mi te rog,
ce au auzit de la Pavel acei foşti păgâni? Ce au înţeles ei că ar fi secretul vieţii creştine?
Gândeşte-te la întrebare în timp ce privim corespondenţa purtată de Pavel cu aceşti oameni.
Scrisorile acestea au fost scrise nu unor indivizi, ci eclesiei, „coloniei cerului”, comunităţii de
credincioşi. Ideea: realitatea spirituală este în primul rând pentru eclesia şi nu pentru un individ.
Credincioşii din acele zile au înţeles viaţa creştină doar în contextul unei trăiri a acesteia, în apropiere
unul de celălalt. Pentru oamenii aceia eclesia şi viaţa creştină era unul şi acelaşi lucru.
Secretul vieţii creştine este Hristos. Secretul cunoaşterii practice a Lui se găseşte în viaţa zilnică a
bisericii!
Iată, deci, o idee nu prea cunoscută de către credincioşii evanghelici din zilele noastre. Viaţa creştină
nu este pentru credinciosul individual, nu este pentru nici unul din noi aflat în afara contextului
koinoniei (părtăşiei) eclesiei. Sau, am putea cel puţin să spunem că nu s-a intenţionat niciodată ca viaţa
creştină să fie trăită în afara comunităţii celor răscumpăraţi. Eclesia şi trăirea zilnică a vieţii creştine
sunt inseparabile. Deci, în timp ce citeşti cuvintele lui Pavel către neamuri, gândeşte-te că ele sunt
foarte spirituale, şi totuşi sunt adresate unor oameni, care în proporţie de 98 de procente erau fie sclavi,
24
fie cu puţin mai buni decât aceştia, şi că analfabetismul era de peste 98 la sută, şi că eclesia şi viaţa
creştină erau lucruri similare în viaţa de zi cu zi a acelor credincioşi. Încearcă să-ţi aminteşti cuvintele
lui erau adresate unei comunităţi de răscumpăraţi.

Scrisoarea către Galateni

În vocabularul creştinilor dintre neamuri cuvântul în era esenţial. (În înseamnă uniune, unitate cu
Hristos).

Hristos este în lăuntrul credinciosului. (1:16)

Este esenţială credinţa în Hristos. (2:16)

Credincioşii nu au succes în încercarea de a împlini

reguli, comenzi, sau ordonanţe, şi nici alţii nu au. (2:14, 19)

Creştinul este mort şi Hristos trăieşte în locul lui.

Credinciosul trăieşte printr-o altă formă de viaţă, superioară.
Hristos este forma de viaţă superioară...
credinciosul trăieşte prin El. (2:2o)

Creştinul îşi începe viaţa creştină

prin primirea Spiritului, care locuieşte în el.
Trăieşte prin acest Spirit,
şi întreaga lui umblare creştină se face prin acest Spirit
şi prin nimic altceva... cu siguranţă
nu prin reguli, regulamente şi comenzi. (3:2-3)

Cineva, care a ajuns cu adevărat drept

a ajuns aşa prin credinţă.
Acesta are viaţă.(3:11)

Niciodată viaţa trăită prin asculatarea de legi, regulamente,

tradiţii, legi şi comenzi,
nu îţi va da viaţa lui Dumnezeu,
numai viaţa lui, putând trăi viaţa creştină. (3:21)

Există o familie, ce are

cea mai superioară viaţă de pe diagrama biologică.
Toţi membri acestei familii au în ei viaţa lui Dumnezeu.
Ei trăiesc aceeaşi viaţă pe care Dumnezeu o trăieşte.
Tu aparţii acestei familii. (3:26; 4:5)

Sunteţi în lăuntrul lui Hristos.

(Nu poţi fi mai mult în lăuntru decât eşti deja!) (3:27)

În spiritul credinciosului se găseşte

chiar Spiritul lui Isus Hristos. (4:6)

Dumnezeu vă cunoaşte experimental,

şi voi Îl cunoaşteţi experimental pe El. (4:9)

Hristos trăieşte şi ia chip în voi. (4:19)

25
 Voi, neamuri uşuratice, vi se poate spune
că sunteţi absolut liberi
de toate regulile şi legile? (4:31; 5:1-13)

Sunteţi călăuziţi de organe interne, spirituale.

Puteţi trăi prin Duhul. (5:16, 18)

Spiritul vostru produce roade fără să facă eforturi.

Roadele pentru care vă luptaţi ca să le produceţi nu sunt roade;
sunt fapte... faptele cărnii. (5:22)

Sunteţi o nouă specie biologică.

Aveţi în voi organe pe care cei necredincioşi nu le au.
Intern sunteţi diferiţi de cei nemântuiţi.
Pentru Dumnezeu, sau pentru voi nu sunt importante
faptele legii sau regulile.
Dumnezeu este în spiritul vostru.
Faptele sunt în carne. (5:24, 6:18)

Semănaţi în Duhul acum,

şi viaţa veşnică răsare! (6:8)

Să trecem acum în lumea greacă unde credincioşii erau similari celor din Galatia în ce privesc banii,
educaţia, şi condiţiile de viaţă.

Tesaloniceni

Cuvântul în este prezent în continuare.

Doar Domnul vă face să iubiţi. (1 Tesaloniceni 3:12)

Dumnezeu a pus în voi însăşi Duhul Său. (4:8)

Dumnezeu vă învaţă cum să-i iubiţi pe alţii din eclesia locală.(4:9)

Lumina a fost aceea, care v-a născut

şi ziua vă este Tatăl.
Voi sunteţi lumină şi zi. (5:5, 8)

Ce eclesie, trăim cu Domnul. (5:1o)

El v-a chemat. El vă va păstra. (5:24)

Într-o zi Cel ce este în noi

va izbucni afară din noi... în slavă! (2 Tes. 1:1o)

Va fi o apariţie vizibilă, fizică, a Celui ce este prezent.

Domnul Însuşi vă îndreaptă inimile spre dragostea de Dumnezeu
şi spre răbdarea în Hristos. (2:8, 13-15)

26
Să trecem acum la credincioşii aceia grozavi din Corint.

Corinteni

Un credincios nu cunoaşte
prin ochi, ureche sau
prin gândire.
Dumnezeu vă va revela prin Duhul Său
din duhul vostru. (1 Cor. 2:1o)

Numai spiritul vostru, din lăuntrul vostru,

cunoaşte cu adevărat ce v-a dat Dumnezeu. (2:12, 6:19)

În voi locuieşte Însăşi Spiritul lui Dumnezeu. (3:16)

Există hrană spirituală,

şi credinciosul poate să mănânce din ea,
şi hrana este Hristos. (1o:1-4)

Biserica este trupul vizibil al unui Domn invizibil,

însă prezent. (capitolul 12)

Isus Hristos vă dă Duhul Lui,

şi Duhul vă dă viaţa Lui.
Viaţa aceasta îşi are originea în celălalt tărâm. (15:47)

Suntem fiinţe cereşti, pentru că

suntem născuţi în locurile cereşti.
Cea mai importantă parte din voi, spiritul vostru,
s-a născut şi trăieşte în celălalt tărâm. (15:44-49)

Duhul Lui este în inima voastră. (2 Corinteni 1:22)

Duhul lui Dumnezeu scrie pe inimile voastre. (3:3)

Duhul vă dă viaţa lui Dumnezeu. (3:6)

Credinciosul poate vedea nevăzutul! (4:18)

Sunteţi în Hristos
şi sunteţi o specie biologică unică,
diferită intern de cea a celor necredincioşi. (5:17)

În credincios locuieşte puterea lui Hristos. (12:9)

Isus Hristos este în voi. (13:5)

Şi acum să-i vedem pe înflăcăraţii aceia din Roma!

Romani

Adevărata circumcizie este în lăuntru. (2:29)

Lucruri, care nu există... există! (4:17)

27
 Sunteţi mântuiţi prin viaţa Lui. (5:1o)

Sunteţi în Hristos şi ca atare

sunteţi vii pentru Dumnezeu. (6:11)

În voi este Duhul Vieţii (al Vieţii Supreme). (8:2)

În voi locuieşte Duhul lui Dumnezeu. (8:9)

Hristos Însuşi este în voi. (8:1o)

Tatăl locuieşte în voi. (8:11)

Sunteţi călăuziţi de Domnul din lăuntru,

prin Duhul, care locuieşte în voi. (8:14)

Dumnezeu are părtăşie cu voi în spiritul vostru. (8:15-16)

Sunteţi slabi, dar Duhul ce locuieşte în voi nu este slab. (8:26)

Dragostea lui Dumnezeu este în Hristos,

şi voi sunteţi de asemenea în Hristos.
Şi voi, şi dragostea lui Dumnezeu sunt în Hristos. (8:39)

Dumnezeu poate să vă facă să rămâneţi în picioare. (14:4)

Dar ce putem spune despre credincioşii din zona ce odată s-a numit Asia Mică?

Efeseni

Prin Tatăl aveţi acces la bogăţiile spirituale

din celălalt tărâm. (1:3)

Chiar acum şedeţi în spiritul vostru împreună

cu Hristos în celălalt tărâm. (2:6)

Originea voastră este în Isus Hristos. (2:1o)

Prin Duhul puteţi merge direct la Tatăl. (2:18)

Tatăl este în voi. (4:6)

Ca unii răscumpăraţi dintre neamuri,

aveţi viaţa lui Dumnezeu. (4:17-2o)

L-aţi auzit pe Hristos vorbind în voi,

şi El v-a învăţat. (4:2o-21)

Isus Hristos face ca eclesia să trăiască

viaţa creştină - uraaa! (5:23-32)

Tăria Lui este tăria voastră. (6:1o)

28
 Toţi (biserica) puneţi-vă armura lui Dumnezeu. (6:11-12)

Rugaţi-vă acolo unde Hristos locuieşte,

în spiritul vostru. (6:18)

Coloseni

Sunteţi plini de înţelepciune spirituală. (1:9)

Toate comorile sunt în Cel ce este în voi,

şi plinătatea Tatălui este în El. (1:19, 2:2-3)

Misterul: Hristos în voi. (1:27)

Dumnezeirea locuieşte în toată plinătatea

în Isus Hristos - vizibil - întrupat.
Sunteţi umpluţi cu El,
pentru că sunteţi în El. (2:9-1o)

Domnul, care locuieşte în voi, vă vorbeşte. (3:16)

Filipeni

În Duhul lui Hristos aveţi un sprijin enorm. (1:19)

Cunoaşterea personală, lăuntrică a lui Hristos

este cea mai nepreţuită comoară. (3:8)

Cetăţenia voastră este în celălalt tărâm,

pentru că de acolo proveniţi. (3:2o)

Sursa tuturor nevoilor voastre este

Domnul din voi. (4:19)

În care din aceste cuvinte magnifice adresate acelor oameni săraci, needucaţi, se regăseşte clişeul:
„Roagă-te şi citeşte Biblia” pentru a fi un bun creştin?
În aceste epistole se găseşte o cu totul altă abordare a relaţiei noastre cu Hristos. Ceea ce vedem noi
aici este un grup de foşti păgâni, ce au o relaţie adâncă, lăuntrică cu Domnul Isus Hristos. În toate
aceste scrisori, se înţelege de la sine că această relaţie există. Şi această relaţie este experimentată
zilnic de către aceşti credincioşi.
La începutul acestor scrisori se repetă foarte des relaţia dintre Tatăl şi Fiul. Toate încep cu aceasta!
(Vezi Rom. 1:7, 1 Cor. 1:2-4, 2 Cor. 1:2-3, Gal. 1:3, Efes. 1:2-3, Fil. 1:2, Col. 1:2-3, 1 Tes. 1:3, 2 Tes.
1:1-2)
După aceea cea mai mare parte este o invitaţie adresată eclesiei (credincioşii simpli), să se alăture şi
să devină o parte a acestei relaţii.
Este un şablon?
Du-te în trecutul etern, apoi prin întreg primul secol, şi vei vedea o linie continuă. Un izvor comun,
un numitor comun al umblării tuturor celor implicaţi în umblarea creştină. Şi când spun tuturor, Îl
includ pe Tatăl, pe Fiul, pe apostoli, pe bogaţi, clasa de mijloc, şi pe cea mai mare majoritate a
credincioşilor... analfabeţii, dijmaşii şi sclavii ce trăiau în orăşelele cele mai mizerabile şi cele mai
sărace zone ale Galatiei şi în mahalalele Greciei, Asiei Mici şi Romei.
Dar acela a fost secolul întâi. Ce se poate spune despre credincioşii din secolul douăzeci şi unu?

29
 TREISPREZECE
Sugestia lui Ioan

Este cam ora cinci într-o dimineaţă de luni. Ieri fusese Cincizecimea. Petru i-a chemat pe toţi cei trei
mii de noi convertiţi la întâlnire la ora şase dimineaţa. Dar le-a cerut celor unsprezece apostoli să se
întâlnească înainte. Scopul acestei plimbări de dimineaţă spre zidul de lângă Porticul lui Solomon este
de a discuta cum să procedeze în privinţa celor trei mii.
Apar toţi cei doisprezece apostoli. Petru pune o întrebare.
- Ce le vom spune oamenilor acestora? Care ar trebui să fie primul lucru pe care să li-l spunem?
Dacă Domnul ar fi aici, ce le-ar spune? Care ar fi introducerea cea mai bună pentru nişte noi
convertiţi?
Iuda (nu Iscarioteanul) ridică mâna.
- Ei bine, Petru, eu am lucrat la această schemă de perete referitoare la cea de-a treisprezecea
dispensaţie escatologică. Este din cărţile lui Ezechiel şi Plângerile lui Ieremia.
- Ce ziceţi despre o dizertaţie teologică asupra celor mai mari şapte virtuţi, intervine Didimus (Toma,
zis Geamănul)?
- Pentru că el este unul din cei trei care ştiu să citească, crede că totul trebuie să fie intelectual,
murmură Matei.
- Cred că ar trebui să discutăm mai degrabă despre cei şapte paşi ai rugăciunii efective decât despre
cele şapte virtuţi, adaugă Simon.
- Nu aceasta au nevoie. Au nevoie să li se spună despre cele cinci daruri ale sufletului, adaugă
Andrei.
- Cred că trebuie să le spunem să citească Biblia şi să meargă la biserică, spune Tadeu.
- Ce-i aia Biblie? - întreabă Simon Petru. - O, nu contează, orice ar fi ea, Tadeu ţine minte că nu ştiu
să citesc. Şi despre cealaltă sugestie, ce ai spus? Să meargă unde?
Petru se întoarce spre Iacov.
- Iacov, ce crezi că ar trebui să facem?
- Nu te uita la mine, Petru. Tu eşti liderul, nu eu!
Pentru un timp Petru stă jos fără să spună nimic. Ştie că mai este puţin şi trebuie să meargă să
vorbească celor trei mii de oameni. Se ridică şi se uită puţin peste zid, după care se lasă înapoi, jos. Îşi
exprimă simţămintele cu un cuvânt.
- Of!
Iacov se urcă şi el pe zid, vede trei mii de feţe şi geme.
- O, nu... nu! Nu ştie nimeni ce-i de făcut?
În tot acest timp Ioan a fost foarte tăcut, dar acum îşi ridică mâna.
- Petru, am o idee. Ce zici de

Noi L-am văzut pe Isus Hristos,

L-am auzit pe Isus Hristos.
L-am atins,
şi am fost cu El.
Apoi, El a murit,
şi n-a mai fost cu noi.
După aceea a înviat,
şi după ce a înviat, S-a înălţat.
Acum, El locuieşte în fiecare din noi.
Părtăşia pe care am avut-o cu El continuă.

Să spunem acestor trei mii de credincioşi, noi, cum un grup de doisprezece oameni L-au cunoscut şi
Îl experimentează acum. Să le arătăm ce înseamnă să fie cu Domnul Isus Hristos şi cum să-L
experimenteze intim... aşa, cum noi o facem. După ce L-au atins, cunoscut şi au avut părtăşie cu El,
atunci vor înţelege experienţa noastră, şi vor înţelege ce spunem. Noii credincioşi vor cunoaşte...

30
experimenta... cum să umble şi să aibă părtăşie cu El; atunci vor putea să aibă părtăşie cu El; şi vor
putea să aibă părtăşie cu noi, aşa cum tu şi cu mine avem părtăşie cu Domnul Isus Hristos în fiecare zi.
Petru ascultă cu atenţie ce spune Ioan, tace un timp şi apoi răspunde.
- Ioan, mai repeţi odată, te rog, mai rar, de data aceasta?
Ioan respiră adânc.

- Pe Cel ce L-am văzut, auzit şi atins -

să-L mărturisim lor, pentru ca
ei să aibă părtăşie cu noi.
La urma urmei, părtăşia noastră este cu
Tatăl şi cu Fiul, Domnul Isus Hristos.

Cu aceasta cei doisprezece se îndreaptă spre Porticul lui Solomon şi le spun ce înseamnă să aibă
părtăşie cu Dumnezeu-Omul, Isus Hristos. Şi apoi le spun, cum vor continua să aibă părtăşie cu El,
întrucât El a venit în lăuntrul lor, ca un Domn viu.
După ce împărtăşesc aceste cuvinte, cei doisprezece le arată celor trei mii cum să aibă părtăşie cu
Isus Hristos, care trăieşte în fiecare din ei. În felul acesta cei trei mii descoperă cum să aibă părtăşie cu
Domnul... din ei. Ce se întâmplă apoi? Cei trei mii încep să înţeleagă lucrurile, pe care cei doisprezece
le spun despre Domnul, care locuieşte în lăuntrul lor şi înţeleg ce se petrece în cei doisprezece.
Apoi, şi cei trei mii ajung să aibă părtăşie unii cu alţii pornind de la părtăşia pe care o au cu Domnul!
Făcând aşa, se naşte o părtăşie vie, care aparţinuse odată numai Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, dar
care acum aparţinea la trei mii şi o sută douăzeci de oameni! Şi cu cât aveau mai multă părtăşie unii cu
alţii, cu atât îi înţelegeau mai mult pe cei doisprezece şi cu atât mai mult puteau să aibă părtăşie cu ei,
cu Domnul şi unul cu altul.
Toată această părtăşie s-a reflectat fiind spre slava Tatălui şi a Fiului Său, Domnul Isus Hristos. Şi
de asemenea, pentru Mireasă, Biserica!
Dar această minune a minunilor nu s-a sfârşit nici cu Trinitatea, nici cu cei doisprezece sau cu cei
trei mii de credincioşi.
Tu ai dreptul să intri în aceeaşi părtăşie a Dumnezeirii şi a celorlalţi din eclesia. Este a ta... o
experienţă la fel de reală şi de intimă, ca aceea, pe care au experimentat-o primii credincioşi ai
eclesiei.

PATRUSPREZECE
Secretul vieţii creştine... trecut cu vederea

Scopul acestui capitol este simplu acela, de a-ţi elibera mintea de câteva idei proeminente ale
gândirii evanghelice ale vremii noastre. Mentalitatea evanghelică este foarte individualistă în natura ei,
foarte centrată în jurul sinelui. Este o mentalitate practic lipsită de centralitatea lui Hristos şi de
centralitatea eclesiei în umblarea spirituală a credinciosului. Mai mult, este o căutare orientată spre
împlinirea unor cerinţe şi bazată pe ideea: dacă încerci mai sârguincios, poţi fi un bun creştin. Cum
vom combate o asemenea mentalitate puternică? Poate printr-o privire mai atentă asupra ei.
Să strângem toate predicile, care au fost predicate şi să facem din toate o singură predică. Începem
cu predicile predicate în jurul anului 35o d. C. şi continuăm cu toate până la cea de duminica trecută.
Aproape toate aceste predici au o temă comună. Toate ne spun nouă că stăm pe bănci şi ascultăm, că
ar trebui să fim nişte creştini buni.
După ce am făcut din toate predicile o singură predică uriaşă, avem un mesaj, care va ocupa
posibilităţile de stocare a informaţiei a celor mai puternice calculatoare din lume! După ce calculatorul
a tipărit această predică, ea va ocupa încăperile celei mai mari clădiri de pe pământ.
Cam câte subiecte sunt tratate în această predică? Gândeşte-te la toate îndemnurile, ameninţările şi
poruncile! Şi listele! Listele nesfârşite de lucruri pe care trebuie să le faci şi pe care trebuie să nu le
faci, pentru a fi un bun creştin. Gândeşte-te la ce ţi se cere! Ar fi milioane de lucruri.

31
 Gândeşte-te acum că memorezi predica aceasta! Sute de milioane de pagini memorate - de tine! În
sfârşit! Acum ştii ce ţi se cere ca să fii un bun creştin. Gândeşte-te numai la lucrurile pe care trebuie să
le faci... astăzi!
Acum, dragă cititor, înarmat cu cea mai multă cunoştinţă turnată în mintea cuiva, este timpul să
începi să trăieşti viaţa creştină! (Haide - începe!)
Ceasul sună la ora 6 dimineaţa. Deja eşti în bucluc. Praying Hyde s-a sculat toată viaţa lui la 4
dimineaţa şi s-a rugat patru ore. Te copleşeşte vina. De sute de ori John Wesley s-a rugat toată
noaptea. O vină şi mai mare. Dă-te jos din pat, puturosule!
Stai! N-ar fi mai bine să stai în pat şi să cânţi liniştit o cântare? Nu acesta era unul din punctele
predicii? Sau poate ar trebui să începi cu rugăciune? Sau ar trebui să dai păturile la o parte cu putere?
Sau încet? Sau ar trebui să te dai jos din pat şi să te pleci umil pe genunchi? Sau ar trebui să stai în
picioare cu mâinile ridicate şi să strigi laude la adresa lui Dumnezeu? Sau să cazi cu faţa la pământ şi
să strigi după mila lui Dumnezeu pentru starea ta păcătoasă? Ar trebui să aprinzi lumina (şi să consumi
curent) sau să te rogi pe întuneric şi să rişti să adormi? Şi cât de mult trebuie să te rogi? Zece minute?
Trei ore? Patru ore? În picioare? Pe genunchi? Cu faţa la pământ? Cu ochii deschişi? Cu ei închişi?
Predica aceea ţi-a spus să faci toate aceste lucruri! În fiecare zi! Şi să nu greşeşti niciodată!
Stai un pic, nătângule, nici măcar nu ţi-ai făcut patul! Mai întâi ce-i mai important. Fă curat în
cameră; Dumnezeu îi urăşte pe cei dezordonaţi. Cum îndrăzneşti să te rogi cu camera murdară!
În sfârşit, e timpul să mergi la baie. Trebuie să mergi acolo ca un creştin victorios, gata să cucereşti
lumea, sau trebuie să intri umil, ca un galilean palid, ce a umblat blând pe pământ?
Aha! Ţi s-a terminat pasta de dinţi, şi i-ai spus soţiei să cumpere una, şi n-a cumpărat. Ar trebui să o
mustri? (Biblia spune că femeia trebuie să te asculte în toate lucrurile.) Ar trebui să o ierţi şi să
vorbeşti blând cu ea? Ar trebui ca un om umil, să uiţi totul şi să te speli fără pastă de dinţi? Poate nici
nu ar trebui să dai vreo atenţie unor astfel de lucruri pământeşti, cum este spălatul de dinţi şi să-ţi vezi
de treabă crezând că Dumnezeu va avea de grijă să nu-ţi cadă dinţii din gură.
Predica ţi-a spus să le faci pe toate acestea. Nu ţine cont de ambiguitate, fă-le pe toate. Zilnic!
Ei bine, noroc că un lucru este sigur, întreaga predică este de acord că trebuie să te îmbraci. Dar ar
trebui să-ţi pui nişte haine bune pentru a dovedi că Dumnezeu are grijă de creştini, sau ar trebui să-ţi
pui nişte haine vechi, uzate pentru a arăta lumii că tu, creştinul, trăieşti o viaţă austeră, umilă, sobră şi
stoică?
Predica ţi-a spus să le faci pe toate acestea!
Cândva între deşteptare şi micul dejun vei suferi un şoc nervos!
Grozavă predică ai memorat, nu-i aşa? De mare ajutor pentru viaţa ta creştină, nu?
Şi apropo, păcătosule, falimentarule, drojdia creştinismului, piatra de poticnire pentru alţi creştini,
falimentar ipocrit, fără speranţă - în dimineaţa aceasta ai fost atât de ocupat să faci tot ce spune predica
să faci, încât ai uitat să citeşti Biblia! Aceeaşi problemă. Niciodată n-ai priceput dacă trebuie s-o citeşti
inductiv, deductiv, didactic, sau meditativ, să nu mai vorbim de topic şi analitic. Ţine minte, predica
ţi-a spus să le faci pe toate acestea! În fiecare zi!
Nu uita că toţi creştinii trebuie să citească Noul Testament odată la trei săptămâni. Să-ţi fie ruşine!
(Sau era vorba de trei ori pe săptămână?!)
Şi mărturia! Să mărturiseşti la un suflet în fiecare zi, cum a făcut Moody. Să-i ajuţi pe săraci. Să
participi la toate slujbele bisericii. Să ai grjiă de vecini. Să posteşti cel puţin odată pe săptămână. Să
dai zeciuială 3o la sută din venitul tău, cum au făcut evreii în Vechiul Testament. Participă la un curs
biblic prin corespondenţă. Citeşte o carte creştină pe săptămână. (Sau două?) Vizitează bolnavii. Du-te
la un mic dejun de rugăciune şi la un prânz destinat rugăciunii. Ia avionul şi mergi în Europa de Est
într-o campanie de evanghelizare din uşă în uşă. O oră pe zi petrece-o citind copiilor şi ducându-i la
plimbare. Nu uita să participi la manifestaţii împotriva programelor şcolare rele, să asculţi cinci
programe creştine de radio, să citeşti şase reviste creştine, să pregăteşti lecţiile şcolii duminicale, să
ajuţi un orfan, să scrii unui misionar, să vezi cutare film creştin, să participi la un picnic al bisericii şi
la o ieşire a părinţilor, să faci muncă voluntară într-o organizaţie interdenominaţională, să participi la o
şedinţă de sfătuire şi să iei lecţii de sfătuire creştină.
Ţine minte predica ţi-a spus să le faci pe toate acestea.
Ai prins ideea? Nu-i ceva greşit în toate acestea? Aceasta este credinţa creştină? Aceasta cere
Dumnezeu de la tine pentru ca să trăieşti viaţa creştină?

32
 Să lăsăm cea mai mare predică şi să încercăm cu cea mai mare carte!
Du-te la cea mai apropiată bibliotecă a unui seminar sau a unei şcoli biblice şi plimbă-te puţin
printre rafturile cu cărţi. Virtual, fiecare carte din bibliotecă este scrisă având o ipoteză la bază: pentru
că eşti mântuit, poţi să faci tot ce îţi cer cărţile acelea să faci. Toate cărţile presupun că tu poţi să fii un
bun creştin. Dragă cititor, aceasta este o supoziţie extraordinară şi greşită în acelaşi timp!
Dacă luăm fiecare carte scrisă pentru creştini cu subiectul legat de ce trebuie să fie şi ce trebuie să
facă aceştia pentru a fi buni creştini, şi facem din ele o singură carte, cu siguranţă va fi de doi metri de
înaltă şi de un kilometru de lungă. Dacă ai crezut, că cea mai mare predică te va îngropa în vină,
aşteaptă să citeşti cea mai mare carte creştină - care nu-ţi cere mai mult de patru sau cinci sute de ani
ca să o termini!
Dacă ai încerca să faci tot ce acei autori ţi-au spus că ar trebui să faci, probabil că în câteva
săptămâni nu ai mai fi normal la minte.
Acum să adăugăm la predică şi la carte toate lucrurile pe care sfătuitorii creştini ni le spun să le
facem, plus lucrurile pe care ni le cer să le facem predicatorii de la radio şi televiziune pentru a fi
creştini buni.
Dragă cititor, virtual toate aceste sfaturi, toate aceste cărţi, şi toate aceste predici fac din tine un
falimentar, şi te condamnă la vinovăţie şi la oviaţă de frustrare.
Există un singur creştin, şi numai El poate trăi viaţa creştină. Şi acţionăm împotriva biologiei, dacă
nu atingem această viaţă şi pe El. Fie nu avem „organe” prin intermediul cărora să trăim viaţa creştină,
fie nu ştim că le avem! (Şi predica aceea uriaşă şi cartea aceea mamut nu te ajută cu numic să
descoperi aşa ceva.)
Fiinţele umane nu sunt corespunzătoare pentru trăirea vieţii creştine. Mai mult, chiar dacă am fi
specia corespunzătoare, tu eşti o persoană necorespunzătoare. Viaţa creştină a fost, este, şi va fi
întotdeauna teritoriul exclusiv al Dumnezeului, celui viu. Numai El trăieşte viaţa creştină!
Repet, cea mai mare zi pe care o vei trăi vreodată este ziua în care Domnul tău îţi va arăta, prin
revelaţie, că tu nu poţi trăi viaţa creştină. Şi dacă acesta este adevărul, atunci într-adevăr, sunt o
mulţime de lucruri de care trebuie să ne dezvăţăm şi la fel de multe pe care să le învăţăm.
Să trecem de la aceste lucruri, care trebuiesc îndeplinite spre o posibilă întâlnire.

CINCISPREZECE
O recomandare fermă

Tocmai ţi-ai aruncat servieta în maşină şi ai plecat de la una din cele mai grozave conferinţe la care
ai participat vreodată. Dar s-ar putea că te-ai obişnuit atât de mult să auzi predici bune, încât în această
săptămână nici nu ai observat că nu ţi-a fost dat nici un fel de ajutor practic. Da, ai fost binecuvântat
peste măsură! Ai auzit nişte predici atât de glorioase şi ai fost atât de entuziasmat, că nu ţi-ai mai
încăput în piele. Dar acasă n-ai avut ce lua, decât un simţământ plăcut. (Şi după cum ştii, simţămintele
plăcute nu durează prea mult, nu-i aşa?)
Totuşi, o experienţă intimă, personală cu Isus Hristos... o relaţie experimentală cu Isus Hristos... este
practică. Există ajutor practic pentru a ajunge la părtăşie cu Isus Hristos. Există ajutor practic pentru a
ajunge să-L cunoşti pe El într-un mod intim.
Dar chiar şi un astfel de ajutor nu este de nici un folos, dacă în tine nu există o foame - o foame
suficient de mare, ca să te facă să plăteşti orice preţ de stabilirea unei relaţii permanente cu El. Nu ştiu
dacă faci parte din aceştia, dar tu vei cunoaşte în curând. De fapt, vei cunoaşte peste câteva săptămâni!
În acest moment, aş vrea să-ţi spun că atunci când este vorba despre probleme practice, îmi este
foarte teamă. Îmi este foarte teamă să-ţi dau ajutor practic prin intermediul acestei cărţi. Sunt câteva
motive din care cauză mă tem, şi aş vrea să le cunoşti.
Primul motiv pentru care sunt reluctant în privinţa publicării acestei cărţi este simplu: lucrurile
practice, care dau rezultate în Împărăţia lui Dumnezeu ajung să fie comercializate. Nu este nimic sfânt

33
pentru un predicator care încearcă să facă bani din orice. Mă tem de aşa ceva; mă tem din toată inima
de aceasta.
Mă tem că cel puţin unul din o mie de slujitori va face comerţ cu lucrurile sfinte. Şi ţine cont că în
Statele Unite sunt peste trei sute de mii de slujitori protestanţi. Aceasta înseamnă că trei sute din ei vor
face aşa ceva! Întotdeauna există cineva, care să ştie să ambaleze sau să îmbutelieze ceva, care ţine de
Împărăţia lui Dumnezeu.
Al doilea motiv al îngrijorării mele este legat de ceva pe care eu îl cunosc, dar este foarte greu de
prins în zilele noastre. Există un aspect al relaţiei creştinului cu Isus Hristos, care pentru mine este
foarte sacru. Da, sacru; dar aproape niciodată înţeles de alţii.
Vorbesc de rolul eclesiei în umblarea ta spirituală cu Isus Hristos.
O mare parte a relaţiei tale personale cu Isus Hristos, ar trebui să fie corporativă şi într-o
comunitate, şi nu individuală. Nu mă refer la întâlnirea cu câţiva prieteni, numind respectiva întâlnire
biserică, şi nu mă refer nici la aceia dintre voi, care participaţi la întâlnirile unei organizaţii
nondenominaţionale. În mişcările interdenominaţionale astfel de întâlniri devin un substituit al
eclesiei.
Nici nu vorbesc de acel verset din Scriptură din Matei 18:15 ff. citat atât de des, de parcă versetul se
referă la ceva sentimental - „Unde doi sau trei sunt adunaţi Eu sunt în mijlocul lor” - adăugându-se
comentariul: „Aceasta este biserica”.
Nu, acolo unde sunt adunaţi doi sau trei nu este biserica! Citeşte din nou acel pasaj „minunat”,
„sentimental”. Acolo Domnul vorbeşte de unul din paşii la care se ajunge atunci când întreaga biserică
excomunică pe cineva! Sentimental?!
Te rog înţelege că, atunci când vorbesc de corporativ sau de comuniatate vorbesc de lucrul din acest
univers, care este cel mai sfânt şi mai preţios pentru Domnul tău. Poate pentru creştinismul de astăzi
nu este atât de preţios, dar pentru Dumnezeu este. Pentru El este cel mai sacru element din toată
creaţia. Vorbesc despre eclesia. Şi eclesia nu este un obiect, eclesia este ea - o mireasă! O grupare de
oameni vizibilă, observabilă, la care se poate merge, continuă... un trup de credincioşi, o comunitate a
celor răscumpăraţi, o colonie a cerului, o naţiune în care se poate trăi, o lume în mijlocul acestei lumi.
Isus Hristos a murit pentru ea. Şi tu ar trebui să trăieşti în mijlocul acestei comunităţi de credincioşi, şi
aici ar trebui ca tu să-L cunoşti pe El.
Aşa cum a fost în primul secol, tu şi cu mine ar trebui să fim mântuiţi în contextul părtăşiei trupului
lui Hristos. Ar trebui să-mi trăiesc întreaga viaţă într-o civilizaţie numită eclesia. O comunitate. O
colonie sacră. Eclesia - ea a fost aceea, care i-a captat şi i-a fermecat pe credincioşii din primul secol.
Atunci bărbaţii şi femeile L-au descoperit pe Isus Hristos ca Domn, şi au trăit restul vieţii împreună,
apropiaţi, fiind zilnic unii cu alţii. În experienţa credincioşilor din primul secol Hristos şi eclesia erau
inseparabili.
Nimic din ce am scris aici, nimic din ce spun acum, nimic din ce voi predica şi vorbi vreodată...
nimic din ceea ce unii au de spus în legătură cu lucrurile spirituale... nu va avea rezultatul care trebuie,
decât dacă este aplicat în trupul de credincioşi neformal, practic viu, şi dedicat.
Îmi dau seama cât de greu este să se înţeleagă aşa ceva. Astăzi biserica înseamnă să mergi la biserică
o dată, de două, sau de trei ori pe săptămână, să stai pe o bancă, să cânţi cântări, să asculţi un cântăreţ
şi un predicator. După aceea, mergi acasă, îţi schimbi hainele de duminica, mănânci bine şi te
odihneşti. Este foarte dificil pentru cineva să aibă succes să explice unei persoane cu o astfel de
concepţie, că biserica este timp de optsprezece ore pe zi, şapte zile pe săptămână... o comunitate, o
colonie, o părtăşie, o civilizaţie, un mod de viaţă... cu Isus Hristos, centrul tuturor lucrurilor.
Cu toate acestea, în aventura cunoaşterii personale şi intime a lui Isus Hristos trebuie să te găseşti în
trupul lui Hristos. Umblarea ta cu Hristos nu ar trebui să fie o călătorie singuratică. Ar trebui să fie o
implicare corporatică a tuturor credincioşilor. Probabil că vorbesc despre ceva care cei mai mulţi
creştini nu cunosc, dar aceasta nu schimbă situaţia şi nici nevoia.
Cei mai mulţi americani nu cunosc prea multe despre profunzimea lui Isus Hristos. Şi ajutorul
practic în cunoaşterea Lui este la fel de rar ca dinţii de găină. Cei mai mulţi dintre noi, nu cunoaştem
nimic despre comunitatea de credincioşi, care caută împreună să-L cunoască pe Isus Hristos personal,
intim, zilnic!
După ce am spus toate acestea, îţi spun că în paginile ce urmează îţi voi da ajutor practic, pentru a
avea părtăşie cu Isus Hristos. De fapt, ceea ce urmează este mai mult decât să-L cunoşti intim pe Isus

34
Hristos; ţi se va da ajutor practic, pentru a fi ajutat să păşeşti în părtăşia Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu
Tatăl.
Doresc numai ca aceasta să ţi se întâmple în viaţa experimentală a eclesiei.
Dintr-un anumit motiv, fiecare din noi are o nevoie disperată de eclesia! Care? Ei bine, cei mai mulţi
dintre noi, nu sunt foarte disciplinaţi. Puţini dintre noi au ataşamentul total atât de necesar pentru a-L
urma pe Hristos. Şi acesta este unul din motivele pentru care Dumnezeu ne-a dat eclesia! Umblarea
noastră după Hristos ar trebui să fie corporativă. Urmărirea corporativă a lui Isus Hristos este cea care
ne face pe noi, nişte individualişti, să fim de o sută de ori mai puternici în această umblare. Singurul
mod pe care Dumnezeu l-a intenţionat pentru noi este să-L urmărim pe Hristos împreună. Nu se poate
compara urmarea singulară cu una corporativă. Aproapre nici unul din noi nu poate avea succes
individual; aproape toţi pot să o facă când este o aventură corporativă! Aceasta este o veste minunată,
mai ales pentru aceia dintre noi, care suntem nedisciplinaţi! Acesta este de asemenea unul dintre
principalele avantaje pe care credincioşii din primul secol le-au avut faţă de noi.
Viaţa creştină nu a dat niciodată rezultate, nu dă şi nu va da niciodată, decât în interiorul zidurilor
cetăţii lui Dumnezeu. Calea lui Dumnezeu este să-L urmăm pe Hristos într-un trup corporativ de
credincioşi. Dă rezultate chiar şi la un amărât ca mine!
În acelaşi timp suntem blocaţi de situaţia actuală. De aceea, închei capitolul acesta făcând o
recomandare fermă. Găseşte pe cineva interesat să-L cunoască pe Domnul, şi evident, cineva, care a
citit această carte. Găseşte pe cineva, gata să renunţe la întreaga listă de lucruri, care trebuiesc făcute!
Găseşte pe cineva, decis să-şi schimbe modul de rugăciune, începând de la zero! Apoi întâlniţi-vă.
Împreună, aplicaţi chestiunile practice prezentate în această carte în vederea stabilirii unei experienţe
intime, personale cu Isus Hristos.
În final, sper că vei aloca mult timp acestei aventuri şi că vei urma cu atenţie îndrumările prezentate
aici.

35
 PARTEA A II-A

Nu vei găsi niciunde

un loc mai liniştit unde
să te retragi,
ca în spiritul tău.

ŞAISPREZECE
Ai la dispoziţie patru luni?

Am citit odată despre cineva, care voia să împărtăşească câteva din secretele meseriei lui. Cu toată
dorinţa lui de a face cunoscute aceste secrete, el nu voia ca ele să ajungă pe mâna oricui, ci a acelora,
care le vor aplica cu stăruinţă. De aceea, s-a apucat să scrie tot ce ştia, dar a scris atât de concis încât
aveau să înţeleagă ce avea de spus numai cei ce îşi dădeau toată silinţa ca să descifreze ce scrisese. În
timp ce stau şi scriu aceste pagini, mă simt ca omul acela. Ca şi el, am decis să scriu cât mai scurt cu
putinţă, în ceea ce vreau să spun. Ajutorul practic se găseşte în cele scrise, dar îi va fi de ajutor doar
acelui cititor sau cititoare, care îi acordă o atenţie deplină.
Ajutorul practic este dat cu speranţa că el va fi aplicat de credincioşii sârguincioşi şi înfometaţi
suficient de tare pentru a-şi pune deoparte timpul necesar. Acest ajutor este doar pentru cei cu inima
flămândă. De aceea, pentru că sunt prezentate pe scurt, îţi recomand să citeşti fiecare temă de câteva
ori.
Vei găsi patru teme. În ele găseşti tot ce ai nevoie, dar urmează indicaţiile cu atenţie. Cei mai mulţi,
care citesc o astfel de carte, vor doar să citească şi să termine cartea cu speranţa că ceva se întâmplă de
la sine în viaţa lor spirituală. Dar nu este speranţă ca transformarea să vină prin turnarea cu pâlnia în
cap a ceea ce ai nevoie!
Aceste teme necesită patru luni de zile. Patru luni! Însă dacă faci ce spune aici, s-ar putea să ajungi la
o relaţie cu totul nouă cu Isus Hristos.
Dă-mi voie să-ţi cer să nu citeşti Tema 2 până nu ai aplicat Tema 1! Este extrem de important!
Cele patru luni necesare acestor teme te vor conduce la ceva mult mai mult decât felul actual în care
te rogi. Vei face ceva, ce este nu numai mai mult decât rugăciune, dar mai mult decât ceea ce se
înţelege astăzi ca fiind rugăciunea.
Aici nu este nimic mai mult, decât o cale de a avea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul. Acesta este primul
lucru care ar trebui să ne fie arătat ca noi convertiţi. Centrul secretului vieţii creştine este relaţia dintre
Tatăl şi Fiul şi dintre Fiul şi Tatăl, şi acum tu eşti invitat, nu de mine ci de Dumnezeul cel Viu, să faci
primul pas în această relaţie incredibilă.
Şi după ce au trecut cele patru luni, m-aş bucura mult dacă ai lua legătura cu mine.

ŞAPTESPREZECE
Elementele veşnice

Paginile următoare conţin ajutor practic care ar trebui să fie fundamentale umblării tale cu Domnul.
De fapt, aceste teme ar putea să fie o temelie minunată a vieţilor tuturor creştinilor.
Ceea ce urmează să citeşti nu este prezentat ca fiind singura cale de a păşi într-o părtăşie plină de
sens cu Domnul tău. Este o cale. Dar toţi avem nevoie să începem cumva, să avem un punct de
plecare, nu-i aşa? O practică, care este repetată timp de câteva luni tinde să devină organică vieţilor
noastre. Lucrurile repetate ajung în final să fie o expresie organică iar cu timpul vor fi a doua natură a
ta.

36
 Scopul acestor patru teme prezente în paginile următoare este de a te ajuta să stabileşti o relaţie cu
Domnul tău, relaţie, care în anii ce vor urma îşi va urma propria direcţie în viaţa ta. Adică, ce se
găseşte în această carte în cele din urmă ar trebui să-şi piardă importanţa şi în loc să se formeze o
părtăşie cu Isus Hristos ce îţi este unică.
Ţine minte cartea aceasta este numai o introducere în viaţa creştină profundă. Cu toate acestea, este
un element veşnic ce poate fi găsit aici. Acest ajutor practic nu este pentru a te ajuta să te rogi, ci
pentru a te ajuta să ai o părtăşie experimentală cu Domnul tău... şi în cele din urmă pentru a avea o
atingere a unităţii cu El.
Aminteşte-ţi te rog ce am văzut în prima parte a acestei cărţi. Am descoperit ce se întâmplă în
Dumnezeire. Orice relaţie pe care o începi trebuie să conţină aceleaşi elemente, care se găsesc în
părtăşia Tatălui cu Fiul. Elementele? Primirea vieţii Lui pentru ca tu să poţi trăi prin această viaţă, a fi
iubit de El şi a-L iubi, a-L auzi... şi mai ales... a-L privi. Toate aceste elemente combinate dau
părtăşia. Aceste elemente sunt veşnice şi sunt temelia umblării creştine experimentale... pentru noi
toţi. Nu contează cine eşti, şi la ce nivel te afli în viaţa spirituală, acestea sunt constante - constante
inamovibile.
Cum începi? Recunoaşte mai întâi, că ai primit viaţa Lui. Mărturiseşte-ţi dorinţa de a apuca această
viaţă într-un mod viu, vital. Recunoaşte să această viaţă, viaţa Lui, este singura forţă vie din univers,
care poate trăi viaţa creştină, şi că tu renunţi la eforturile tale de a trăi viaţa creştină. Învaţă apoi să-L
iubeşti şi să fii iubit de El. În tăcere, singur, înaintea Lui... iubeşte şi lasă-te iubit de El.
În paginile următoare vei găsi o cale practică ca să faci ca aceste elemente să fie reale în viaţa ta şi în
părtăşia ta cu Domnul. Urmează-le. La sfârşitul celor patru luni, vei fi plecat de pe muntele unde tu
eşti centrul şi vei fi ajuns pe muntele unde Hristos este centrul. În ceea ce va veni, fie ca pentru o clipă
să-L atingi aşa cum este El, Totul în Toţi. (1 Cor. 15)

Întâlniţi-vă
cel puţin o dată pe zi,
dimineaţa sau seara.

- Thomas a Kempis -

OPTSPREZECE
Tema 1

Mintea ta rătăceşte. Atunci, când vii înaintea Domnului ai un simţământ de vinovăţie. Te ia somnul.
Nu ştii despre ce să vorbeşti cu Domnul. Eşti neatent. Acestea sunt obstacolele actuale de care te
loveşti în viaţa ta de rugăciune.
Există o soluţie pentru toate aceste obstacole? Da. Cu siguranţă.
Există numai două lucruri în tărâmul nostru care îşi au originea în celălalt tărâm. Unul este Scriptura,
inspirată de Dumnezeu. Al doilea este duhul tău. Duhul tău provine şi face parte din celălalt tărâm -
din cel spiritual. Uneşte aceste elemente (spiritul tău şi Scriptura insuflată de Dumnezeu, ambele
având rădăcinile în tărâmul Tatălui şi Fiului), şi vei avea cheia necesară deschiderii tărâmului
lucrurilor spirituale şi pentru tratarea tuturor obstacolelor vechi.
Mai întâi de toate, găseşte un alt credincios, (de preferinţă cineva de acelaşi sex cu tine, ori soţul sau
soţia ta), care a citit această carte, sau care o va citi - cineva, cu care să te întâlneşti de două, trei ori pe
săptămână timp de trei sau patru luni. Cineva flămând să-L cunoască pe Hristos, cineva gata să
renunţe la religiozitate! Alege pe cineva care ca şi tine este gata să abandoneze vocabularul religios,
tonul special al vocii când se roagă, chiar vorbirea în limbi, şi cuvintele sofisticate şi deosebite de
laudă. Da, cineva atât de flămând.
În al doilea rând, fă o listă cu trei pasaje din Vechiul sau Noul Testament care sunt foarte centrate în
Hristos. Nu trebuie ca pasajele să fie mai lungi de cinci până la opt versete. Pot sau nu să fie pasajele

37
tale favorite. Ai grijă ce alegi. Alege pasaje, care sunt foarte Hristo-centrice (cum sunt multe în
Efeseni şi Coloseni).
Eşti pe punctul de a te alătura unei practici vechi, foarte venerate de către sfinţii secolelor trecute, o
practică şi o moştenire ce ne-a fost transmisă de-a lungul a două milenii de credinţă creştină. Urmează
să transformi Scriptura în rugăciune* .
Mintea ta nu va mai rătăci dacă te vei apropia de Domnul în felul acesta. Nu vei fi neatent. Nu te va
lua somnul. Vei şti ce să te rogi. Şi ce te vei ruga va fi mai înalt şi mai bogat decât te-ai rugat în
trecut. De ce? Pentru că te vei ruga ce scrie în Scriptură!
Iată cum să începi.
Acest început - îaninte chiar de a deschide Scriptura - este cel mai important din toată partea
practică a acestei cărţi. Aceasta este partea căreia trebuie să-i acorzi cea mai mare atenţie şi timpul cel
mai potrivit. Înainte de toate, pune-ţi timp deoparte.
Stai singur. Stai liniştit. Calmează-ţi mintea. Să ai suficient timp la dispoziţie. Nu te ruga. Stai
înaintea Domnului. Începe să înveţi să priveşti, nu să te rogi! Lasă-te iubit. Iubeşte. Da, iubeşte-L.
Deschide-ţi apoi Biblia la Psalmul 23. Vorbeşte cu voce tare, nu încet. Spune-I Domnului Psalmul
23.
Parafrazează-l. Adaptează-l. Lasă-ţi inima să te călăuzească; dacă inima ta se umple cu ceva ce ai
vrea să-I spui Domnului, lasă versetul. Lasă ca lucrurile acestea să curgă din inima ta, găseşte-le o
exprimare. Şi mai ales, când vorbeşti cu Domnul tău, vorbeşte normal. Lasă termenii prozaici.
Dacă în inima ta apare un gând, spune-l în cuvinte. Spune Domnului tău acel gând minunat, cu voce
tare.
Observă ce se întâmplă. Vorbeşti cu Domnul Isus, însă foloseşti Scriptura pentru a avea cuvintele
necesare. Minunea minunilor, citeşti şi te rogi ceea ce scrie în Biblie!
Să vedem acum cum ar putea să sune o astfel de rugăciune.

Doamne Isuse, Tu eşti Păstorul meu. Tu ai grijă de mine. Tu întotdeauna ai avut grijă de mine. Ai
grijă de mine acum. Vei avea grijă în viitor. Sunt un miel. Am fost făcut pentru un păstor. Tu eşti
Păstorul. Şi este adevărat, n-am vrut niciodată ceva, şi acum n-am nici o nevoie.

Continuă-ţi rugăciunea în felul acesta folosind tot Psalmul 23. Încearcă să faci aşa în fiecare
dimineaţă cel puţin de trei ori pe săptămână. Singur. Liniştit.
După ce s-a terminat prima săptămână, vezi celelalte pasaje pe care le vei folosi. Vezi dacă se
potrivesc să fie folosite în acelaşi fel. S-ar putea să-ţi dai seama că trebuie să alegi alte pasaje mai
potrivite pentru acest fel de rugăciune. Sau poate va fi nevoie să reformulezi pasajele pe care le-ai
selectat, schimbând puţin cuvintele astfel încât să fie potrivite pentru a fi oferite Domnului ca
rugăciune.
După ce în prima săptămână ai fost singur cu Psalmul 23 în trei dimineţi... cere-i prietenului tău
creştin să ţi se alăture în cea de-a doua săptămână. Folosiţi la prima întâlnire Psalmul 23. După aceea,
pe durata săptămânii a doua, folosiţi unul din pasajele selectate. Prima dată, în această săptămână adu
singur acest pasaj înaintea Domnului. După aceea întâlneşte-te cu prietenul tău şi aduceţi-l împreună.
Când vă întâlniţi amândoi, staţi tăcuţi un timp suficient de lung înainte de a face ceva. Şi ţine minte,
fără rugăciuni religioase! Când începi să te rogi Domnului ce scrie în Scriptură, foloseşte limba
română obişnuită! Fără înflorituri. (Recomand, pentru evitarea limbajului religios să nu fie folosită
versiunea King James a Bibliei.) Nu încercaţi să vă impresionaţi unul pe celălalt cu rugăciunile
voastre. Învăţaţi, nu daţi lecţii. Relaxaţi-vă!
Cum se roagă doi oameni, ce scrie în Scriptură? Îniante de a începe, decideţi cine se va ruga
versetele cu număr impar şi cine pe cel cu număr par. Unul din voi ia primul verset şi îl transformă în
rugăciune vorbită. Celălalt va lua verstul al doilea şi-l va transforma în rugăciune, etc. Dar să nu ezitaţi
în a-l întrerupe unul pe celălalt şi a adăuga la rugăciunea lui. De fapt, fă aşa ori de câte ori ceva apare
în spiritul tău. Câteodată, s-ar putea ca amândoi să ajungeţi să vă rugaţi ceva legat de versetul celuilalt.
În a treia săptămână ar trebui să vorbeşti singur Domnului, de două sau trei ori, folosind un alt pasaj
din cele alese. Repetă ceea ce ai făcut în prima săptămână, dar cu un verset nou. Vorbeşte cu voce tare.
*
Praying the Scripture, de Judson Cornwall. Punctul de start să fie Psalmul 23; să începi fiecare din cele patru teme cu
Psalmul 23. Dacă ai ales cu grijă cele trei pasaje din Scriptură, să le foloseşti în acelaşi fel în care vei folosi Psalmul 23.
38
Apoi (de preferinţă la sfârşitul săptămânii) întâlneşte-te cu partenerul tău şi rugaţi-vă folosind pasajul
selectat. Înălţaţi împreună pasajul înaintea Domnului.
La sfârşit staţi în tăcere înaintea Domnului şi iubiţi-L adânc în spiritul vostru.
În a patra săptămână folosiţi următorul pasaj Hristo-centric pe care l-aţi selectat din Scriptură.
Repetaţi ce aţi făcut în primele trei săptămâni.
În timpul celei de-a patra săptămâni a primei luni, şi nu înainte, citeşte tema 2. Tema aceasta te va
surprinde. Dar nu trebuie să ştii despre ce este vorba în timpul primelor trei săptămâni ale temei 1.
Dacă te apuci să citeşti acum tema 2, s-ar putea să distrugi totul înainte de a începe. Este foarte
important să nu cunoşti ce conţine tema 2 atunci, când te lansezi în aplicarea temei 1.
Tema 1 te va ajuta să-ţi recunoşti spiritul, să stai înaintea Domnului, şi să-L iubeşti. Sunt lucruri
indispensabile. Dar dacă citeşti acum tema 2 îţi vei afecta abilitatea de a face aşa ceva. Continuă te
rog, să citeşti addenda. Apoi caută-ţi un partener ce va fi alături de tine pentru patru luni de zile. Dar
nu citi tema 2 decât în a patra săptămână a acestei aventuri spirituale.

NOUĂSPREZECE
Tema 2

Te rog! Nu citi tema 2 până nu pui în aplicare tema 1!

Tema 2 este foarte similară cu tema 1. Şi prima temă a fost importantă pentru că te-a ajutat să înveţi
cum să transformi Scriptura în rugăciune. Există o diferenţă majoră, şi aceasta este enormă. Este
revoluţionară. Diferenţa stă în modul în care Îl abordezi pe Domnul tău. Dar înainte de a discuta
această diferenţă, ţine cont de următorul lucru.
În timpul primei luni, (tema 1), tu ai fost centrul a orice te-ai rugat. Să ilustrez:

Doamne, Tu eşti Păstorul meu. Eu nu voi vrea nimic. Tu mă conduci în păşuni verzi. Îmi înviorezi
sufletul. Paharul meu dă pe deasupra. Bunătatea mă va însoţi în toate zilele vieţii mele.

Acesta este punctul nostru de abordare tipic, nu-i aşa?

Cu tema 2 vei merge pe un munte nou, unul pe care poate că nu ai mai fost înainte. Vei privi
credinţa creştină dintr-un punct de vedere nou. Vei schimba centrul. Tu nu vei mai fi punctul central al
rugăciunilor tale. Şi s-ar putea ca această schimbare simplă să-ţi schimbe modul în care vezi viaţa
creştină, şi să-ţi schimbe chiar şi modul în care te rogi şi în care foloseşti Scriptura ca să te rogi.
Aminteşte-ţi te rog. Tu nu poţi avea o experienţă spirituală decât dacă ea a fost cunoscută şi
experimentată mai întâi de către Isus Hristos. Lucrul acesta este adevărat cu privire la tine şi la toţi
ceilalţi credincioşi. Şi a fost adevărat şi pentru un păstoraş pe nume David ce a scris Psalmul 23.
Dacă este aşa, atunci Psalmul 23 nu a fost experimentat mai întâi de către David sau de către tine. A
fost experimentat mai întâi de către Isus Hristos. Imposibil? Deloc. Fiul lui Dumnezeu este liber de
spaţiu şi timp. A existat înainte de a fi orice fiinţă umană. Tu experimentezi numai ceea ce El a
experimentat mai întâi. Aminteşte-ţi că Domnul tău a trăit în eternitate înainte de a trăi în timp, şi El
este Domn al timpului. Înainte de toate, Psalmul 23 este o cronică a experienţei Tatălui şi Fiului.
În luna a doua vei începe cu acelaşi pasaj de Scriptură (Psalmul 23), dar va fi o diferenţă foarte
mare.
Vei părăsi rugăciunea! În timp ce vei vorbi Domnului să nu faci nici o referire la tine însuţi. În
această lună vei urmări părtăşia dintre Tatăl şi Fiul. Adică, vei privi! Vei începe însă iubind şi fiind
iubit. (Citeşte te rog din nou tema 1 referitor la statul înaintea Domnului, înainte de a începe.) Vei
ajunge unul, care observă schimbul veşnic de experienţă spirituală ce are loc între Tatăl şi Fiul. Vei
deveni un observator (un privitor) al relaţiei lor.
De aceea, rugăciunea ta s-ar putea să sune cam aşa:

39
 Tată, când Isus Hristos a fost pe pământ, Tu ai fost Păstorul Lui. Nu a dus lipsă de nimic. Tu I-ai
satisfăcut toate nevoile. Tu eşti tot ceea ce Isus Hristos a avut trebuinţă vreodată.

Doamne Isuse, când ai trăit pe pământ, Tatăl Tău Ţi-a fost odihna. Te-ai odihnit în El. El Ţi-a
împrospătat sufletul. Tatăl Tău Ţi-a fost băutura. A fost hrana Ta. A fost tot ce Ţi-a trebuit.

Tată, Tu eşti dreptatea lui Isus Hristos. Tu eşti calea Lui. Domnul Isus a umblat şi a trăit în dreptatea
Ta. Te-a urmat şi Ţi-a glorificat numele.

Ţine cont că tu nu faci parte din rugăciune. Tocmai ai trecut de pe un munte pe altul!
Continuă să oferi Psalmul 23 în felul acesta. Nu te ruga cum este rugăciunea obişnuită. Observă
schimbul, experienţa, părtăşia, care are loc între Tatăl şi Fiul.
Şi ţine minte, nu începe această rugăciune imediat. Stai mai întâi în tăcere înaintea Domnului.
În prima săptămână fă această temă singur, de două sau de trei ori. Apoi, pentru o singură dată,
întâlneşte-te cu prietenul tău la sfârşitul săptămânii. Unul din voi să ia versetele pare, iar celălalt pe
cele impare. Oferiţi împreună Domnului Psalmul 23.
În a doua săptămână ia al doilea pasaj pe care l-ai ales. Continuă să te rogi în felul acesta în fiecare
săptămână, care a mai rămas din luna respectivă.
În timpul ultimelor zile ale lunii a doua, citeşte tema 3.
Nu ar fi mai uşor, şi nu ar fi minunat dacă cincizeci sau o sută de oameni din eclesia ar face toţi acest
lucru în aceeaşi perioadă şi ar împărtăşi experienţa pe care o au, în neformalitate camerelor de zi ale
caselor în care locuiesc împrăştiaţi prin tot oraşul? Fără lideri!

DOUĂZECI
Tema 3 şi 4

Tema 3 are două părţi. În prima parte: nu fă nimic, ci numai ascultă. Iată cum:
Stai singur. Stai doar în tăcere înaintea Domnului. Lasă-te iubit. (Vezi tema 1). Deschide la Psalmul
23. Nu vorbi. Ascultă! Ascultă-L pe Fiul vorbind, dar nu ţie. Ascultă-L vorbind Tatălui. Ascultă-L pe
Tatăl vorbind dar nu ţie, ci Fiului.
Ceea ce vei auzi probabil că va fi asemănător cu:

Tată, când am fost pe pământ am adeverit înaintea oamenilor şi îngerilor că Tu M-ai păstorit. Am
mărturisit înaintea oamenilor şi îngerilor că nu am avut niciodată vreo nevoie. Şi că întotdeauna Tu ai
fost cu Mine.

Fiule, Eu Te-am condus, când ai fost pe pământ. Tu M-ai urmat şi Mi-ai glorificat numele. Eu am
fost băutura Ta, odihna Ta, şi chiar şi aici în locurile eterne, Eu sunt băutura şi odihna Ta.

Continuă să „asculţi” singur cu Psalmul 23, de două sau de trei ori în prima săptămână. Această
parte a temei va fi făcută de unul singur, fără prietenul tău, dar el ar trebui să facă acelaşi lucru ca şi
tine. La sfârşitul săptămânii să vă întâlniţi şi să împărtăşiţi ce „aţi văzut şi auzit”.
Aceasta este o temă pentru a învăţa să priveşti şi să asculţi.
Ascultare. Privire.
Nu deveni o parte a ceea ce auzi, ascultă doar. Fă-o cu Psalmul 23. În săptămâna a doua continuă cu
pasajul următor. Petrece mult timp ascultându-L pe Tatăl şi pe Fiul vorbind unul cu celălalt. La
sfârşitul celei de-a doua săptămâni întâlneşte-te din nou cu partenerul tău şi împărtăşiţi ce aţi auzit
ascultându-L pe Tatăl şi pe Fiul având părtăşie împreună. Împărtăşiţi doar, nimic altceva!

40
 Repetaţi aceste lucruri în săptămâna a treia şi a patra, folosind în fiecare săptămână un alt pasaj.
Petreceţi mult timp privind şi ascultând.
Partea a doua a temei este foarte simplă. La începutul temei, scrie-mi cerându-mi tema 4. Tema 4
este doar pentru cei ce au făcut temele 1 şi 2, şi 3!*
Când vei primi tema 4, vei primi şi nişte observaţii şi ajutor pentru săptămânile ce vor urma. Nu
scrie până nu ai parcurs temele 1 şi 2 şi ai început tema 3. Nu trişa!
Tema 4 va fi începutul!
Fie să descoperi bogăţiile Lui şi pe El care este bogăţie.
Şi ce vei fi câştigat la finele acestor patru luni?
Te vei fi alăturat părtăşiei Dumnezeirii. (La fel şi prietenul tău!) Ai învăţat ceva despre spiritul tău -
să-l simţi şi să-l localizezi. Vei învăţa să deosebeşti spiritul de simţăminte şi voinţă. Va trebui să înveţi
să iubeşti, să priveşti, să asculţi, şi să răspunzi... să ai părtăşie cu El. Şi să sperăm, că vei fi învăţat, (în
unele din aceste ocazii) să fii absent şi să priveşti Dumnezeirea având părtăşie.
Şi aceasta ar trebui să fie o introducere în viaţa creştină profundă.

*
Scrie-ţi la adresa: Keresztény Kiadó Kft., Debrecen, 4o34, Bálint Z. u. 38 sz., Hungary.
41
 ADDENDA

De fiecare dată când creştinii

fac ceva de trei ori...
aceasta devine o doctrină
Nou Testamentală.

ADDENDA I.
Observaţii şi avertizări

Aş vrea să vii împreună cu mine în sala de clasă a Seminarului Teologic Baptist de Sud-Vest, atunci,
când am fost un tânăr student al acestuia.
În sala de clasă erau cam patruzeci de studenţi. Cei mai mulţi eram în ultimul an de şcoală.
Profesorul ne-a pus o întrebare.
- Care este lucrul cel mai important, problema centrală, pe care o promovează baptiştii?
După un moment de pauză, au început să se ridice mâinile. Un tânăr seminarist a spus:
- Prinicpalul lucru promovat de baptişti este botezul în apă... botezul făcut prin scufundare.
Profesorul a răspuns:
- Nu, nu-i corect.
I s-a dat dreptul unui alt student să răspundă, şi răspunsul lui a fost:
- Problema centrală promovată de către baptişti este securitatea credinciosului... dacă ai fost mântuit,
eşti mântuit pentru totdeauna.
Profesorul a negat dând încet, dat hotărât din cap.
S-a ridicat o altă mână.
- Noi promovăm că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu.
A urmat o pauză lungă. Ne-am uitat la student; ne-am uitat la profesor. Din nou, nu. În acest moment
s-a făcut tăcere în sală.
Toţi cei din sală absolviseră un colegiu. Toţi eram aproape de sfârşitul pregătirii noastre la seminar.
Aveam douăzeci şi soi de ani şi încheiam patru ani de seminar. Studiasem greaca şi ebraica. Am fost
un cititor înverşunat al Bibliei şi unul din cei mai prezenţi cititori din biblioteca seminarului. Dar în
dimineaţa aceea m-am alăturat altor treizeci şi nouă de studenţi ce nu aveau nici cea mai vagă idee, ce
promovează baptiştii.
După un timp ce a părut a fi foarte lung, profesorul ne-a dat răspunsul. Centralitatea poziţiei
baptiştilor este Isus Hristos.
A fost prima şi singura dată în toată perioada de pregătire teologică, când am auzit făcându-se
această afirmaţie. Bineînţeles, toţi eram jenaţi. Dar întrebarea pe care eu mi-o pun este: „De ce n-au
ştiut ce să răspundă patruzeci de studenţi de seminar?” Probabil că acelaşi lucru s-ar fi întâmplat dacă
întrebarea ar fi fost pusă în orice clasă de seminar protestant din lume. Atât de rar ne este revelat Isus
Hristos... revelat în gloria Sa. Şi rar, dacă este vreodată, este revelat Isus Hristos ca fiind centralitatea
noastră (revelat în aşa fel încât să devină revelaţie). Este mai uşor ca să fie Biblia centrală pentru noi,
pentru că nu trebuie să facem faţă realităţii experimentale. A spune oamenilor că Hristos este central
înseamnă că trebuie să fie o cale pentru a-L face central... ca experienţă.
Aş vrea ca să continui puţin acest subiect, dar ţi-aş spune înainte o istorioară. Poate ai auzit-o, dar
merită să fie repetată.
Este o istorioară despre faimosul creştin chinez Watchman Nee. Povestea pune în lumină lipsa
noastră de pricepere în a-L vedea pe Hristos ca centrul vieţilor noastre.
Păstrez în inima mea o plăcută amintire a doamnei, care mi-a spus pentru prima dată această
istorioară. Era o femeie foarte sfântă, în vârstă, pe nume Beta Shyrick. Beta fusese o misionară
metodistă în China. În cele din urmă a părăsit misiunea şi a devenit co-lucrător cu Watchman Nee.
Istorioara pe care mi-a spus-o se referă la mentorul lui Watchman Nee, o femeie căruia i se spunea
42
Sora Barber. Este una din acele istorioare pe care nu le uit niciodată, pentru că mi-a fost spusă de
cineva ce fusese implicat în ea.
Când era tânăr, la douăzeci şi ceva de ani, Nee a avut-o ca tutore pe Sora Barber. Într-o zi Nee a
venit la ea cu o dizertaţie serioasă despre probleme escatologice. Era o discuţie preliminară despre
semnele şi simbolistica găsite în cărţile lui Daniel, Ezechiel şi în Apocalipsa. Sora Barber i-a spus:
„Doar n-ai vrea să iei o astfel de direcţie în slujirea ta.” Această afirmaţie simplă l-a înmărmurit pe
Nee în entuziasmul lui de a specula chestiunile legate de a doua venire a lui Hristos.
Într-o altă zi acest exuberant tânăr chinez a pătruns în casa Sorei Barber şi i-a spus că tocmai l-a
ascultat pe unul din cei mai buni vorbitori pe care i-a auzit vreodată. „Acesta este un mare creştin, care
Îl cunoaşte pe Domnul”, a spus Nee. Sora Barber a mers cu Nee la o întâlnire şi l-a ascultat pe
respectivul vorbind. După ce s-a terminat, a făcut următoarea observaţie: „Omul acesta are multă
putere, dar în lăuntrul lui Îl cunoaşte foarte, foarte puţin pe Domnul Isus Hristos.” Nee era încremenit.
Peste un timp, Nee a venit din nou entuziasmat la Sora Barber. „Trebuie să asculţi pe un om pe care
tocmai l-am ascultat. Este plin de Domnul. De data aceasta vei fi impresionată.” Încă o dată a mers la
Sora Barber cu Nee să vadă pe un slujitor ce vorbea creştinilor din oraşul lor. După ce a ascultat, Sora
Barber a spus următoarele. „Acesta este un om foarte inteligent. Are o înţelegere strălucită a
scripturilor. Este un orator. Dar, Îl cunoaşte foarte, foarte puţin pe Domnul în lăuntrul lui”. Nee a fost
iarăşi înmărmurit.
Peste câtva timp, Nee a venit încă odată val-vârtej în casa sorei. „Am găsit pe cineva care într-adevăr
Îl cunoaşte pe Domnul. Din tot ce spune se vede că omul acesta umblă cu Domnul Isus. Trebuie să vii
să-l asculţi pe acest om pios. Sunt sigur că de data aceasta vei fi de acord cu mine”.
Încă o dată a mers Sora Barber cu tânărul Watchman Nee să asculte un vorbitor. De data aceasta
observaţia ei a fost puţin diferită. Ascultă cu atenţie cuvintele ei.
„Cu mulţi ani în urmă omul acesta a avut o experienţă, care i-a schimbat viaţa şi l-a condus la
zdrobire; dar de atunci el a rămas cu experienţa aceea şi a predicat-o. Nu are o umblare actuală cu
Domnul. El trăieşte o experienţă trecută, pe care a avut-o cu Dumnezeu”.
De data aceasta pe Nee l-a străpuns ceva. Ai putea să spui că a început să realizeze ceva ce puţini
creştini realizează. A început să vadă importanţa unei relaţii experimentale vii, actuale, cu Isus Hristos.
La un moment dat toate doctrinele, toate învăţăturile, toate practicile, toate conceptele, toate crezurile
devin nesemnificative în faţa centralităţii lui Isus Hristos în toate lucrurile.
Domnul tău trebuie să fie experimentat.
În anii în care am ţinut conferinţe despre viaţa creştină profundă (şi alte conferinţe despre
experimentarea lui Isus Hristos în trupul lui Hristos), m-am gândit adesea la această istorioară. Cu
toate că a mers de mult la Domnul, ce ar spune Sora Barber dacă ar participa la o întâlnire în care
vorbesc eu? Cuvintele pe care le vorbesc şi mesajul pe care îl aduc arată că am o întâlnire prezentă, la
zi, experimentală, zilnică, intimă, cu Domnul meu?
Ei bine, dragă cititor, dă-mi voie să răspund. Mai întâi de toate, scriitorul acestei cărţi nu va atinge
niciodată starea de „om sfânt”. Am fost crescut de un tată Cajun într-o exploatare de ţiţei. Toţi am fost
nişte neciopliţi. Am o mulţime de „colţuri”, care arată creşterea mea într-o familie săracă, needucată,
dezordonată... tocmai în estul Texasului! Nu arăt, nu acţionez şi nu vorbesc... ca un sfânt!
În ciuda carenţelor şi a inabilităţii de a proiecta o „imagine” de sfânt, se poate să fi fost situaţii în
care Sora Barber ar fi spus: „Omul acesta înalţă un Domn actual, viu, victorios, ce domneşte, şi pe care
el Îl cunoaşte şi experimentează personal, actual. Aş vrea ca fiecare creştin să-L cunoască şi să-L
experimenteze pe Domnul nostru aşa cum este El prezentat aici”. (S-ar putea să spun prea mult. Din ce
mi-a spus Beta, am înţeles, că Sora Barber era foarte greu de impresionat - şi la fel era Beta!) Dar,
probabil că ar fi fost situaţii în care Sora Barber ar fi spus, şi ar fi spus adevărul: „Omul acesta nu
vorbeşte dintr-o experienţă prezentă, actuală cu Isus Hristos”.
Este un lucru pe care atunci în sala de clasă nu l-am ştiut, şi pe care acum îl ştiu - acum ştiu
răspunsul la întrebarea profesorului meu!
Dragă cititor, ideea acestui capitol este simplă. Se poate ca nu Isus Hristos să fie centrul vieţii tale.
Care este centrul? Bineînţeles, nu ştiu. S-ar putea foarte bine să fie slujirea lui Isus Hristos. Slujirea lui
Isus Hristos este un mare zeu al zilelor noastre. Este acesta dumnezeul tău? Este predica sau o altă
slujire sau activitatea misionară? Sau mântuirea sufletelor? Sau vorbirea în limbi? Sau familia? Sau
siguranţa zilei de mâine? Tu ştii care este. Abandonează-l.

43
 Abandonează totul! Caută cunoaşterea Lui!
Dar înainte de a o face, ar fi poate înţelept să citeşti următorul capitol!

ADDENDA II.
Pericolul cunoaşterii Lui

Din zorii creştinismului, asupra credincioşilor s-au abătut o mulţime de tragedii, persecuţii şi
moartea. Alţii au fost mult mai norocoşi, având o mulţime de necazuri. Capitolul acesta este despre
această realitate. Este pentru a te avertiza. Apropo, cam toate cărţile scrise despre cunoaşterea
profundă a lui Isus Hristos (scrise înainte de 19oo) conţin un astfel de capitol!
Să ne întoarcem şi să încercăm să înţelegem de ce o cameră plină de seminarişti nu au ştiut să
răspundă întrebării puse atunci. Este un moment potrivit să începi să înţelegi că adevărata cunoaştere a
Domnului tău îţi poate aduce mari probleme.
De ce n-au ştiut acei studenţi răspunsul la acea întrebare simplă? Din nefericire, motivul este destul
de clar. Familia creştină nu vorbeşte de Domnul ca fiind centul ei, din cauză că nu-L cunoaşte
personal, zilnic, intim. Pentru noi acesta este un teritoriu străin.
Într-adevăr, Isus Hristos este predicat în fiecare duminică de la amvoanele din lumea întreagă.
Câteodată se spune că este un mângâietor. Câteodată este folosit pentru a băga lumea în sperieţi. Altă
dată este propovăduit ca un Domn răzbunător, care tocmai te-a prins păcătuind, şi care te va pedepsi
cu moartea, dacă nu te opreşti să mai păcătuieşti. Câteodată este propovăduit ca fiind o doctrină. Şi
când este aşa, slujitorul ne spune că noi ar trebui să ne opunem vehement celor, care au o doctrină
diferită. Dar câteodată Isus Hristos este propovăduit ca Salvator, şi în această situaţie, cea a mântuirii,
El ne este arătat ca putând fii experimentat. Numai în mesajul despre mântuire, şi aproape niciunde în
altă parte nu auzim că Domnul nostru poate fi cunoscut şi experimentat. Fără cuvinte!
Nu mă înţelege greşit. Tot timpul ni se spune despre rugăciune. Şi avem întâlniri de rugăciune, nu-i
aşa? Şi cele mai multe din aceste întâlniri sunt atât de moarte şi de plictisitoare încât ar adormi şi
pietrele! Suntem cel mai aproape de Cel ce este centrul nostru atunci, când toată congregaţia stă în
picioare şi cântă un frumos imn de slavă.
Bineînţeles, carismaticii şi penticostalii sunt în culmea cunoaşterii Domnului prin vorbirea în limbi.
(Cei mai mulţi dintre voi cei carismatici nu veţi recunoaşte deschis că v-aţi plictisit de vorbit în limbi
de ani de zile sau că puţin din ce spuneţi este curat şi nealterat.) Cu toate acestea, când e vorba de
atingerea Domnului, voi sunteţi cu un kilometru înaintea restului de evanghelici. Cu toate acestea, nu
aveţi de oferit decât stări emoţionale. Vă rog să nu luaţi ca o critică, este doar o oservaţie. Personal, am
încurajat de multe ori câte un baptist lipsit de viaţă spirituală, să găsească vreun penticostal să se roage
pentru el în speranţa că dacă va vorbi în limbi se va mai elibera de ataşamentul de lucrurile moarte ale
baptiştilor, şi ale restului de evanghelici, în care suntem atât de băgaţi. Cu toate acestea, dragă
penticostal carismatic, mândru şi sigur că ai ceva din Isus Hristos, nici voi nu aţi ajuns să cunoaşteţi
cât de bogat şi de personal este Isus Hristos, şi cât de personal poate să fie El cunoscut în viaţa de toate
zilele a tuturor credincioşilor. Hai, penticostalilor, lăsaţi-o baltă! Chiar şi voi aţi putea găsi ceva mai
înalt decât vorbirea în limbi.
Va veni ziua în care studenţii de seminar vor cunoaşte răspunsul la întrebarea profesorului meu? Se
vor îndrepta lucrurile în privinţa auzirii despre o umblare mai profundă, mai personală şi mai intimă cu
Isus Hristos? Ce crezi? Iată ce cred eu.
Ai auzit de multe ori: „Problema creştinilor de astăzi este...”, sau „Creştinii de astăzi nu...”, sau
„Creştinii de astăzi au nevoie de...”. Ei bine, dragă cititor, nu-mi place să-ţi spun, dar problema
necunoaşterii Domnului nu este o problemă a creştinilor din zilele noastre. Problema aceasta au avut-o
creştinii de ieri, şi cei de alaltăieri. Poţi să spui acelaşi lucru despre ultimii 17oo de ani. De atunci, Isus
Hristos nu mai este centrul credinţei creştine! Undeva între anul 3oo şi 4oo d.H. Hristos Însuşi a fost
dat afară. Au venit şi I-au luat locul doctrinele, învăţăturile, metodele, clădirile de biserici, ritualurile,
intelectualismul, şi o mulţime de predici excelente. De atunci lucrurile n-au stat prea bine. Se vor
îndrepta? Dacă avem în vedere marea majoritate a oamenilor, răspunsul este nu, sau puţin probabil.

44
 De când Constantin a făcut din creştinism religia oficială a lumii Occidentale, au fost o mulţime de
creştini! Poate prea mulţi! Dar de atunci, au fost puţini credincioşi, care mai presus de toate au căutat
să-L cunoască pe Domnul Isus într-un mod continuu, foarte personal. Aşa a fost, aşa este şi probabil
aşa va fi... până trâmbiţa va suna.
Dacă pui această afirmaţie sub semnul întrebării, atunci gândeşte-te la următoarea istorie a vieţii
mele. Este un indiciu clar că cei mai mulţi credincioşi nu sunt concentraţi în a-L cunoaşte mai bine pe
Domnul lor.
Am stat de multe ori înaintea multor slujitori ai bisericii şi le-am vorbit despre nevoia de a-L
cunoaşte de aproape pe Isus Hristos, şi despre faptul că El ar trebui să fie centrul vieţii credinciosului.
De fapt, am vorbit la conferinţe unde erau predicatori din perete în perete, pe trei metri în adâncime şi
un kilometru în lungime! Adeseori am făcut următoarea afirmaţie: este posibil ca Isus Hristos să fie
cunoscut personal, intim, zilnic. Mai mult, este posibil să păşeşti afară din acest tărâm spaţio-temporal
în celălalt tărâm, şi acolo să te întâlneşti personal cu Domnul tău, să te închini şi să ai părtăşie cu El,
acolo în celălalt tărâm.
Acum dragă cititor, recunoaşte: aceasta este o afirmaţie serioasă. Ea merită să fie combătută,
acceptată, sau măcar chestionată! În ultimii douăzeci şi cinci de ani am căutat să propovăduiesc doar
pe Isus Hristos. Sper ca El să fi fost tema centrală a slujirii mele în toţi aceşti ani. Şi deseori, când am
vorbit la conferinţe, s-a spus „Amin”, şi am fost aplaudat, şi chiar ovaţionat. Şi totuşi, în cei douăzeci
şi cinci de ani, niciodată vreun slujitor al evangheliei n-a venit la mine să mă întrebe: „Gene, arată-mi
cum să păşesc afară din spaţiu şi timp în celălalt tărâm şi să am acolo părtăşie cu Domnul.”
A făcut-o un laic! În douăzeci şi cinci de ani, un singur suflet!
Din aceasta am tras o concluzie. (Am avut nevoie de douăzeci şi cinci de ani pentru a trage o
asemenea concluzie!) Concluzia mea este că creştinilor le place predica, le place să fie purtaţi pe sus
de predici, le place să se înfioare şi să se teamă, să jubileze de ce se spune, să meargă la astfel de
conferinţe... dar ei au auzit atâtea predici extraordinare, care le-au dat atât de puţin ajutor practic, încât
au ajuns la punctul în care nu mai cred că pot să-L cunoască practic pe Isus Hristos. În subconştientul
lor ei consideră că nu se poate ajunge la o cunoaştere concretă a Lui.
Să revenim. Nu te aştepta, fie ieri, astăzi sau mâine, să găseşti o mulţime de credincioşi interesaţi să-
L cunoască pe Domnul în mod intim. Aşa a fost şi aşa este. Şi dacă nu se schimbă ceva radical în
istorie, aşa va fi, după cum istoria însăşi adevereşte.
Dragă cititor, fii sigur: motivul pentru care nu am primit ajutor practic în această privinţă este pentru
că generaţia dinaintea noastră nu a primit nici ea vreun ajutor practic. Şi la rândul ei, generaţia
anterioară nu a primit ajutor practic de la strămoşii lor, etc. Aceasta este o poveste veche de 17oo de
ani!
Bazându-mă pe cele observate în patruzeci de ani de slujire şi patruzeci şi doi de ani de când sunt
creştin, cu excepţia câtorva credincioşi nespus de înfometaţi şi disperaţi de însetaţi, care cred cu
adevărat că Isus Hristos este esenţa credinţei creştine, pot spune că aceasta este o stare de lucruri
neschimbată. Am întrebat şi pe alţii care au slujit o perioadă la fel de mare ca a mea şi care au vorbit la
mult mai mulţi oameni şi în mult mai multe locuri decât mine. Părerea lor este aceeaşi cu a mea.
Cu toate acestea, El poate fi cunoscut, mai intim decât am visat că s-ar putea. Eşti unul din cei
disperaţi?
Ajungem la o întrebare simplă: „Cam cât de disperat eşti să-L cunoşti pe El? Suficient de mult
pentru ca să abandonezi toate celelalte lucruri care te-au făcut să nu ai în vedere ce era esenţial? Destul
pentru a abandona felul straniu în care te rogi? (Nu crezi că te rogi ciudat? Înregistrează-ţi una din
rugăciuni şi ascultă-te!) Vei face din părtăşia intimă cu Dumnezeirea, care este izvorul vieţii creştine,
căutarea ta principală? Poţi să abandonezi doctrinele tale preferate, şi Domnul mai ştie ce altceva,
pentru a-L cunoaşte?
Chiar dacă le abandonezi, tot nu va fi uşor să te debarasezi de tot de ele. Dacă este uşor, înseamnă că
nu le-ai abandonat! Sau ai abandonat ce nu trebuia!
Acum ajungem la ce este mai greu. Ţine minte că experienţa cunoaşterii lui Isus Hristos ar trebui să
aibă loc în părtăşia neformală a trupului lui Hristos. Nevoia vieţii tale şi a mele este să-L cunoaştem pe

45
Domnul în acest loc minunat numit (1) colonia celor credincioşi, (2) colonia cerului, (3) eclesia, (4)
viaţa de biserică, etc* .
Nu trăieşti într-o lume în care lucrurile profunde ale lui Hristos sunt foarte căutate, şi nici biserica nu
este o comunitate de credincioşi. Probabil că nu vei fi prea încurajat de către alţi credincioşi să faci din
acestea căutarea vieţii tale... mai ales dacă începi să abandonezi celelalte lucruri.
Timp de generaţii, strămoşii noştri au urmărit ceva... altceva decât cunoaşterea Lui. Se pare că
fiecare generaţie găseşte ceva diferit după care să umble. Ce căutăm noi astăzi? Cu siguranţă, nu pe
El! Trăim într-o eră a evanghelismului şi a câştigării sufletelor, a activităţii, a făcutului, a realizărilor şi
succesului. De necrezut, trăim într-o eră în care ce este mai interesant şi atractiv în creştinism nici nu
are legătură cu cuvântul biserică. Biserica este considerată ca fiind un loc în care se merge duminica.
Lucrurile distractive, viziunile mari şi lucrurile interesante se pot găsi astăzi în cea mai mare măsură în
mişcările nondenominaţionale. Niciodată nu trece prin minţile noastre gândul că eclesia este centrul
cel mai dinamic al tuturor lucrurilor care au de-a face cu Împărăţia lui Dumnezeu.
Lucru care ne face să revenim la tine! Te vei întoarce la centralitatea şi supremaţia lui Isus Hristos,
experimentată zilnic... în cadrul eclesiei? Toate lucrurile sunt în aşteptare, până ce poporul lui
Dumnezeu va face o întorsătură radicală şi revoluţionară, deoarece eclesia este singurul loc în care
Scriptura are sens şi în care viaţa creştină dă rezultate!
Toate versetele citate de tine ca individ nu vor da niciodată rezultate, ele dau rezultate numai în
biserică. (Verifică versetele. Cele mai multe au fost scrise unor biserici!) Şi toate seminariile cu hărţi,
grafice, etc. Nu vor da nici un rezultat pentru că cunoaşterea lui Hristos se produce pentru cineva aflat
în contextul vieţii de biserică.
Domnul tău este viu. Dragă cititor, El locuieşte în tine. El este cea mai minunată fiinţă din tot ce
există. Poate fi cunoscut mai mult decât ne-am imaginat noi vreodată. Este normal ca El să fie centrul
vieţii tale! Ce spui? Va deveni El obsesia ta?
„Dar ceilalţi? Nu ar trebui să încerc să facă şi ei ca mine?”
Tu nu eşti răspunzător pentru alţii! Tu eşti răspunzător pentru tine însuţi.
Poate că va veni o zi în care oamenii vor fi atât de plini de o relaţie zilnică, personală şi intimă cu
Isus Hristos, încât Îl vor mărturisi numai pe El. Atunci vor lăsa la o parte oratoria şi vor spune: „Să
facem lucrurile acestea o realitate a vieţilor noastre. Să facem cunoaşterea lui Isus Hristos să fie
practică... şi centrală.”
Dar va fi nevoie de o revoluţie pentru aşa ceva. Aşa ceva va fi o revoluţie.
Dar acum nu poţi să speri aşa ceva! Cu toate acestea, vrei să fii unul din cei ce se leapădă de toate
pentru a-L cunoaşte pe El? Dacă da, trebuie să-ţi aminteşti că de-a lungul vremurilor mulţi oameni au
avut o mulţime de necazuri atunci când Isus Hristos a devenit totul pentru ei. Marele istoric Will
Durant a spus-o cel mai potrivit în „The Story of Civilization”.

În ultimii o mie şase sute de ani biserica a fost persecutată de două grupuri de
oameni: cei ce nu urmează învăţăturile lui Isus Hristos şi cei ce le urmează.

Eşti sigur că vrei să-L cunoşti intim pe Domnul tău? Eşti sigur?! Dă-mi voie atunci să reformulez
întrebarea. Eşti gata să faci faţă posibilităţii de a-ţi pierde toţi prietenii şi de a fi cel despre care circulă
cele mai rele zvonuri din oraş? Şi dacă ajungi aşa eşti gata să duci greul de unul singur? Trebuie să
răspunzi la aceste întrebări, pentru că adesea lucrurile se îndreaptă tocmai într-o astfel de direcţie. Nu
mă întreba, de ce. Nu ştiu. Se întâmplă aşa.
Ai fost avertizat.

*
Pe mine nu mă impresionează mersul la biserică. Dar biserica, eclesia, a fost pasiunea şi experienţa vieţii mele. Sunt
pentru biserică, atât de mult încât nu pot accepta să fie o întâlnire de o oră pe săptămână. Biserica ar trebui să fie modul
nostru de viaţă!
46
 ADDENDA III.
Doar învăţaţii sunt invitaţi
la plinătatea vieţii creştine?*

Matei ştia să citească. Ioan ştia să citească. Probabil, încă unul sau doi discipoli ai lui Isus Hristos
ştiau să citească. (Odată Sanhedrinul a observat să pescarii aceştia duri nu ştiau să deosebească literele
alfabetului ebraic.)
În zilele acelea, literatura scrisă se găsea în şcoli, fiind la îndemâna celor bogaţi, la templu, şi în mici
biblioteci particulare. Numai cei bogaţi îşi puteau trimite copiii la şcoală. În afara şcolilor de atunci (şi
a sinagogilor) cititul (ca să nu mai vorbim de priceperea de a scrie) era atât de rar cum este astăzi
astrofizica. Câţi astrofizicieni cunoşti? Şi chiar dacă ar fi ştiut oamenii să citească, nu aveau ce citi.
De asemenea, în acea perioadă a istoriei lui Israel, limba era într-o fază de tranziţie. Dispărea ebraica
veche. Chiar atunci când era citită în sinagogi, nimeni nu o înţelegea. Cititul în ebraica veche era o
tradiţie, aşa cum este astăzi folosirea limbii latine la absolvirea unor colegii. Limba folosită de oamenii
de rând era un dialect numit aramaică. Ca orice alt dialect local, arareori se scria ceva folosind acest
dialect. Literatura aramaică se restrângea la scrierea unor tranzacţii comerciale. În cele mai multe
cazuri trebuia să angajezi pe cineva să o facă pentru tine - cam în acelaşi fel în care plăteşti astăzi un
programator de calculatoare să-ţi facă anumite servicii.
Se forma o nouă ebraică, dar literatura în această limbă abia începuse să apară. Rămăsese latina şi
greaca. Însă, latina şi greaca erau limbi noi pentru Israel şi erau limbile folosite de trupele străine de
ocupaţie, păgânii cei dispreţuiţi. Unii israeliţi învăţaseră aceste două limbi, dar bineînţeles făceau parte
numai dintre cei bogaţi şi cu influenţă, şi din grupuleţul pe care astăzi îl numim clasa de mijloc, şi care
atunci era format din comercianţi. Oamenii simpli cum erau pescarii nu învăţaseră niciodată să scrie şi
să citească în propria lor limbă. Şi săracii reprezentau peste 95 de procente din populaţie! (Câţiva
dintre aceştia ştiau să citească, în principal datorită unui obicei de a transmite această pricepere în
familie. Aceasta era singura şansă ca o persoană săracă să ajungă să ştie să citească. Lucrurile au stat
aşa timp de aproape două mii de ani.) Cei doisprezece, ca marea majoritate a populaţiei din Galilea şi
Iudea, făceau parte din cele 95 de procente. Dacă unii dintre ei ştiau să citească, probabil că mama lor
i-a învăţat.
Aceasta era realitatea. Dacă noi nu putem accepta că era aşa (pentru că întregul nostru concept
modern referitor la cum să se trăiască viaţa creştină s-ar prăbuşi) aceasta nu înseamnă că nu era aşa.
Nu te gândi la oamenii de acum două mii de ani ca având pregătirea şcolară de acum. În antichitate,
lipsa priceperii de a citi nu era un semn al ignoranţei, iar cititul un semn al inteligenţei. În cea mai
mare măsură, cititul era o activitate comercială, cum este tâmplăritul sau repararea televizoarelor.
(Cam câţi reparatori de televizoare cunoşti? Ei bine, în vremea lui Isus ca acesta era procentul celor ce
ştiau să citească şi să scrie.) Nu trebuie să considerăm că înainte de anul 17oo d.H. ştiinţa de carte era
ce este astăzi! Cu alte cuvinte, doar acum trei sute de ani priceperea de a citi şi a scrie a devenit o forţă
viabilă a societăţii umane.
Cu toate acestea, în toată lumea de limbă engleză, se trâmbiţează de la amvoane: „Pentru a fi bun
creştin trebuie să citeşti Biblia.” O astfel de afirmaţie sună ca fiind normală, abia după anul 17oo d.H.
Dar înainte de acel an, afirmaţia aceasta nu ar fi avut nici un sens în nici o civilizaţie!
De exemplu, în zilele lui Martin Luther, când se consideră că cuvântul tipărit a fost acela care a adus
Reformaţia, procentul celor care puteau citi ce scria Luther se ridica la maximum 5 la sută! Cam 9o de
procente a populaţiei din Europa aflată sub influenţa Reformaţiei era analfabetă. Alte 5 procente ştiau
să citească, dar erau atât de săraci, încât nu aveau bani să cumpere cărţile de atunci sau le lipseau

*
Am încredere că cititorul a observat că am prezentat eclesia ca fiind supremă şi esenţială vieţii creştine, şi că am prezentat
rugăciunea şi Scriptura ca fiind unelte pentru părtăşia cu Dumnezeirea. (Sunt pentru rugăciune, Biblie şi eclesie!) Dar nu
înţelege greşti cuvintele mele. Sunt pentru biserică, rugăciune şi Scriptură; dar avem nevoie de o expresie mai înaltă a vieţii
de biserică şi a rugăciunii. Şi trebuie să renunţăm să mai vedem Biblia mai presus decât centralitatea lui Isus Hristos. Acest
capitol al addendei este menit să prezinte nişte fapte care ar putea să-i elibereze pe cei ce cred că viaţa creştină nu poate
exista fără pregătire şcolară.
47
cunoştinţele necesare pentru a înţelege scrierile unui Luther, sau Melanchthon, sau Calvin, sau
Zwingli. Deci 5 procente puteau să citească literatura Reformaţiei. Cu toate acestea, ni s-a dat impresia
că în timpul Reformaţiei toată lumea citea şi că studiul Scripturii de către masele de oameni a dat
naştere Reformaţiei!
Mesajul că trebuie să citeşti Biblia pentru a fi un bun creştin a fost lipsit de relevanţă pentru creştinii
obişnuiţi până în jurul anului 18oo d.H.! (Cel puţin 85 la sută din tinerii sudului ce au luptat în
Războiul Civil, 186o-1865, nu ştiau să citească, şi din cei care ştiau, ştiau pe jumătate şi nu prea
obişnuiau să o facă.) Mesajul „citeşte Biblia” a devenit relevant pentru clasa de mijloc a creştinilor din
lumea de limbă engleză, doar după anul 185o şi la începutul secolului nostru. La fel şi în restul lumii!
Înainte de acea vreme, această afirmaţie echivala cu a spune astăzi: „Trebuie să absolvi o universitate
pentru a fi un bun creştin.” Cam aceleaşi procente de oameni au acum studii superioare cât ştiau cu trei
sute de ani în urmă să citească.
Creştinii din secolul douăzeci au o mare nevoie să întrebe pe cei din primul secol: „A făcut Isus
Hristos dependentă trăirea vieţii creştine victorioase de ştiinţa de a citi?” Şi dacă da, atunci El nu şi-a
ales prea bine discipolii! Trebuie să recunoaştem. Dintre a avea nişte urmaşi, care ştiu să citească şi
nişte urmaşi în care El să locuiască, a ales Dumnezeu pe cei care ştiau să citească? Care din aceste
două variante sunt mai accesibile oamenilor?
Astăzi, încă mai este analfabetă trei cincimi din populaţia globului! Ajungem iar la aceeaşi întrebare:
„Este ştiinţa de carte necesară pentru trăirea vieţii creştine, şi ce şansă au analfabeţii să-L cunoască pe
Hristos?”
Există o posibilitate ca creştinul analfabet să fie egal cu cel pregătit în ce priveşte cunoaşterea lui
Isus Hristos. El are nevoie doar să i se prezinte câteva lucruri esenţiale legate de mântuirea lui, primul
fiind că el are un Domn ce locuieşte în lăuntrul lui! Are nevoie să localizeze acest Domn ce trăieşte în
el, şi să înceapă să aibă părtăşie cu El. Dacă nu aceasta este cheia trăirii veiţii creştine, atunci orice altă
variantă reduce nespus de mult numărul celor apţi să trăiască această viaţă. Evangheliştii zilelor
noastre nu sunt departe de elitism, snobism, şi punerea deoparte a vieţii creştine pentru cei educaţi,
atunci când ei spun că creştinii trebuie să fie specialişti în ce priveşte Noul Testament. A vorbi cu
poporul lui Dumnezeu în felul acesta, înseamnă să ignori istoria, şi să refuzi orbeşte să accepţi
realitatea istorică.
Câţi profesori de seminar şi pastori nu s-au întors din Nepal, Africa sau din junglele Indochinei, şi au
mărturisit că au văzut cea mai minunată expresie a vieţii bisericii din toată viaţa lor, şi totuşi fără să-şi
dea seama că avuseseră de-a face cu nişte analfabeţi! Şi au dreptate profesorii aceia. Cele mai
frumoase expresii ale vieţii de biserică se găsesc în alte ţări, printre săraci, needucaţi, şi analfabeţi!
Învăţaţi, seminarişti, şi alte autorităţi în domeniul Bibliei, ţine-ţi minte acest lucru!
Noi, credincioşii, care suntem răspândiţi prin toate triburile şi naţiunile acestei lumi, avem un singur
lucru comun: un Domn viu, care vorbeşte, se mişcă şi trăieşte în fiecare din noi. Numai acest Domn
are resursele necesare trăirii vieţii creştine. A considera altceva ca fiind răspunsul vieţii creştine,
înseamnă a opri pe cei mai mulţi dintre noi să trăiască viaţa creştină. Sau îndrăznim să credem că
Dumnezeu limitează ce are mai bun pentru cei ce ştiu să citească! Încearcă să aperi o astfel de idee în
perioada de dinainte de anul 17oo, şi vei fi considerat că eşti tare la cap! La fel şi cu cei care limitează
viaţa creştină victorioasă la vorbirea în limbi, sau educaţie superioară sau înscrierea la cursurile unei
şcoli biblice* .
Găseşte-L pe El, care locuieşte în tine şi începe să-L cunoşti. Şi citeşte zilnic Scripturile inspirate de
Dumnezeu. Dar nu continua să insişti că ştiinţa de carte este esenţială pentru trăirea vieţii creştine.
Singura necesitate a trăirii vieţii creştine este Isus Hristos.

*
Concluzia trasă aici nu reflectă totuşi punctul de vedere al celor mai mulţi profesori de seminar. (Tocmai mă gândeam că
ţi-ar face plăcere să ştii aceasta.)
48