UNIVERSITATEA „A.I.

CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE TEOLOGIE „DUMITRU STĂNILOAE” IAȘI

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

Teologie dogmatică ortodoxă: abordare interconfesională

Pr. Conf. Univ. Dr. Dan Sandu

Student: Pr. Oprea Petru Gimi

Iași
Mai 2021
 DUMNEZEU CREATORUL

– dogmă reflectată în rânduiala Tainei Sfântului Botez –

Introducere
Întreaga creație, și în mod special omul, după repercusiunile structurale ale păcatului, este
supus trasfigurării și înnoirii date de jertfa și învierea lui Hristos. Acest fapt al schimbării este
realizat de Hristos și actualizat de cadrul Bisericii, în Sfintele Taine. Prin Sfintele Taine omul
devine o făptură nouă, ce trăieşte în unire cu Hristos1. Unirea omului cu Dumnezeu prin har în
Sfintele Taine, este înfăptuită în vederea îndumnezeirii. Iniţierea în acest urcuș spiritual de unire
cu Hristos este realizată în Biserica prin Botez, Mirungere şi Euharistie, continuându-se pe
parcursul întregii vieți. Această renaştere a omului recapitulează în unirea cu Hristos, modul
naşterii celei de la începutul lumii. Părintele Dumitru Stăniloae2 arată că întocmai creaţiei dintâi
când Duhul Sfânt care se purtă pe deasupra apelor (Facere 1,2) şi Logosul divin face să se nască
viaţa nouă prin unirea Duhului Sfânt cu apa de la Botez. În apa Botezului se afla materia lumii în
chipul ei transfigurat, metamorfozat precum şi raţionalitatea lumii pe care ipostatic o aduna în Sine
Însuşi Hristos Cuvântul Întrupat. Acestă iconomie cu Duhul Sfânt ca şi în prima zi a creaţiei face
ca Botezul să devină un mijloc de naştere al unei realități în care stăpâneşte de această dată Hristos
biruitorul morții.3
Apa a reprezentat de-a lungul mileniilor insasi viata fiind înfățișată in religie, artă si in
gandirea filozofica. Dictionarul de simboluri reduce semnificatiile simbolice ale apei la trei teme
dominante: origine a vietii, mijloc de purificare si centru de regenerescenta.
Însuși Părintele Alexander Schmemann afirmă că: „noi trebuie să înțelegem că tocmai apa
este cea care descoperă semnificația botezului și că această descoperire se face prin slujba săvârșită
asupra ei înaintea botezului propriu-zis.”4 Slujba Botezului începe prin binecuvântarea apei și
tocmai aceasta binecuvântare (sfințire) ne descoperă întraga dimensiune a tainei, conținutul ei și
adâncimea ei cosmică: „Altfel spus, tocmai sfințirea apei este cea care manifestă valoarea reală a
botezului, relevând raportul lui cu lumea și cu material, cu viața sub toate aspectele ei.”5

1
.Profesor. Dr. Nicolae Mladin, Prelegeri de mistica Ortodoxa, Ed. Veritas, Târgu Mures, 1996, p.100
2
Pr. Prof. D. Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, EIB, Bucuresti, 1997, vol. III, p. 27
3
Ibidem, p. 27
4
Schmemann, Alexander, Din apă și din Duh, Editura Symbol, 1992, p.64-65
5
Schmemann, Alexander, Din apă și din Duh, Editura Symbol, 1992, p.65

2
 Astfel, și părintele Schmemann, asemenea Dicționarului de simboluri relevă din punct de
vedere creștin trei dimensiuni simbolice esențiale ale apei: dimensiunea cosmică, simbolul
distrugerii și al morții și al treilea, al regenerării și al reînoirii.”6
Ca masa nediferentiata, apa reprezinta infinitatea posibilitatilor, ea contine tot ceea ce
este virtual, tot ceea ce nu are inca forma, samanta primordiala, toate semnele unei dezvoltari
ulterioare.
„Apa vie” – creația cea nouă prin Botez

Un proverb spune: „Unde este apă, acolo este viaţă” (Where there is water, there is life).
Cunoscutul istoric al religiilor Mircea Eliade sublinia, nu întâmplător, importanţa apei în gândirea
filosofico-religioasă a umanităţii: apele simbolizează totalitatea virtualităţilor, fiind matricea
tuturor posibilităţilor de existenţă. Apele presupun regenerarea, „noua naştere”, şi astfel ea devine
simbol de viaţă („apa vie”). Altfel spus, prototipul apei este „apa vieţii”, substanţa în care rezidă
viaţa, vigoarea şi eternitatea. Această importanţă soteriologică a apei se relevă şi în Sfânta
Scriptură: Iisus Hristos a primit botezul în Iordan cu acelaşi scop cu care va primi şi moartea pe
Golgota: pentru a împlini toată dreptatea (Mt. 3, 14-15), adică pentru a realiza îndreptarea omenirii
decăzute (Is. 53,11). În acest sens „Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale
tuturor” (Is. 53, 6). Prezentarea lui Iisus ca „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”
(In. 1,29), atestă calitatea Sa de Mântuitor al neamului omenesc, iar cuvintele rostite de Acesta
după Înviere, „cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui” (Mc. 16,16), subliniază importanţa
deosebită a sfinţirii prin apa baptismală. Nu întâmplător deci Sf. Ap. Petru afirmă necesitatea
botezului ca mijloc de primire al Duhului Sfânt (FA. 2,38: „Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre
voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt”)
– împlinind de altfel chiar îndemnul Mântuitorului: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-
le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28,19).

Multe înțelesuri cu referire la viață se dezvăluie în primul capitol din Facerea. Versetul al
doilea al textului menționează: „Întunericul era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta
pe deasupra apelor”. Sau altfel spus, întunericul de deasupra genunii este înțeles ca fiind substanță

6
Ibidem, p. 65

3
informă, care o data create de Dumnezeu din nimic este haos, tohu wa bohu, până la primirea
formelor.

Teofilact al Antiohiei scrie că apa asupra căreia lucrează Duhul Sfânt este cea prin care se
vor face toate. El spune ca Dumnezeu a dat Duhul spre a da viață creației. Astfel, precum este
pentru om sufletul, tot așa Duhul hrănește apa, iar aceasta împreună cu Duhul pătruzând
pretutindeni hrănește întreaga creație.

Sfântul Vasile cel Mare interpretează purtarea Duhului deasupra apelor în sensul că puterile
vieții sunt întreținute de ape, care sunt pregătite în acest sens de Duhul Sfânt. Pentru Sfântul Vasile
cel Mare expresia „se purta” însemnă că Duhul încălzea și dădea viață apelor, după chipul găinii,
care clocește și dă putere de viață ouălor, adică pregătește apele pentru nașterea vieții.(Omilii la
Hexaimeron, Omilia II)

Sfântu Ioan Gură de Aur subliniază, de asemenea, că apele menționate aici poartă în ele
viață, ca potential. „În ape era o energie plină de viată, nu era simplu o apă stătătoare și
nemișcătoare, ci mișcătoare, care avea puterea de viață în ea. Că ceea ce-i nemiscător este negreșit
nefolositor, pe când ceea ce se mișcă este capabil să facă multe. Deci, ca să ne arate că apa aceasta,
multă si nespus de-ntinsă, avea o putere plină de viață, pentru că prin porunca Creatorului
universului au fost și animalele aduse la ființă din aceste ape. De aceea ne învață chiar de pe acum
că apa aceasta nu era o simplă apă, ci una care era în mișcare, care se frământa și cuprindea
totul.(Omilii la Facerea , Omilia III)

În baza acestor învățături, Părintele Dumitru Staniloae scrie că apa menționată în textul
Facerea nu era cu totul pasivă, ci „o energie indefinită, neluminată de nicio determinare, dar într-
o mișcare universală, având în ea, prin creație, rațiunile tuturor formelor de existență, create și
susținute după chipul rațiunilor Logosului creator și conservator.(Teologia dogmatica vol III)

Maniera aceasta de înțelegere teologică a apei primordiale e semnificativă și în aria

dialogului cu științele. În fapt teologia introduce, prin înțelesurile ei o anumită cuprindere
simbolică a lumii și a vieții. Știm că întreaga viață terestră este strâns legată de apă. Pamântul, ca
leagăn al lumii vii, este singura planetă din sistemul solar care are suprafața acoperită cu apă în
proporție de 70%, având, în același timp, apă în toate cele trei stări de agregare, în oceane, în

4
calotele de gheață și în zăpada existentă la înălțimi, dar și în stare gazoasă, în plafonul de nori.
Viața terestră depinde de apă, în multe perioade de pe parcursul anului, în diverse areale
geografice, vegetația și viețuitoarele depinzând decisiv de precipitații, de sezonul musonic, de
circulația curenților oceanici. Mai mult, viața depinde de apă și într-un fel mai strâns, pentru că
apa reprezintă o mare pondere în constituția lor. (Omul, de exemplu, este în această privință cu
totul particulară, un chip recapitulativ al Creației sensibile, corpul lui conținând apă într-o proporție
asemănătoare celei pe care o are apa la nivelul suprafeței terestre, anume 70%.7

În toate acestea s-ar putea întrevedea o anumită convergență între înțelesurile simbolice ale
apelor primordiale menționate în textul Facerii și locul și funcțiile apei în viața organismelor vii,
așa cum le evidențiază datele științelor. În ceea ce știința a dezvăluit până acum, s-ar putea spune
că apa este principiul vieții biologice. Plecând de la aceasta, Părintele Dumitru Stăniloae observă
că apa primordială poate avea un chip în apa terestră. Apa primordială este o energie, care își avea
virtualitățile puse în ea de Dumnezeu, la dispoziția lucrării Lui; Dumnezeu a făcut toate cele zidite
folosind această energie plină de virtualități, tot așa cum apa terestră, care este chipul aceleia,
întreține viața tuturor viețuitoarelor. La fel cum, după crearea acestei ape, săvârșită de Dumnezeu
la început, nimic altceva ,,nu se mai naște din nimic si nu rămâne in viață, sau într-o anumită
mobilitate, fără apa mișcată de Duhul Sfânt”, tot așa și organismele care nu mai pot folosi apa
,,devin total rigide și se sfărâmă în moarte”. Mergând până la capăt, în demersul acesta
interpretativ, Părintele Stăniloae scrie că precum viața biologică fără apă nu există, la fel viața
spirituală fără Duh Sfânt nu este posibilă.8

7
Noua paradigmă – „apa, solventul organismului omenesc, reglează toate funcțiile acestuia, inclusiv activitatea
substanțelor solide/dizolvate pe care aceste le dizolvă și le pune în circulație” trebuie să devina baza pentru toate
abordările viitoare în știința medicală. Una din responsabilitățile esențiale ale histaminei în menținerea echilibrului
concentrației este exercitată la nivelul sistemului nervos central și al vastei sale rețele de nervi distribuiți
pretutindeni în organism.
Substanțele fabricate de celulele creierului sunt transportate pe „canale de apă” la destinația lor, respectiv
terminațiile nervoase din diferite zone ale organismului. Se spune despre celulele nervoase că ar conține 85% apă și
se pare că există mici canale de apă de-a lungul nervilor de la aceste celule pe care „plutesc” materiale împachetate
cu „instrucțiunile de utilizare”, numite microtubuli. Aceste substanțe sunt duse la terminațiile nervoase din celulele
respective pentru a fi utilizate în cadrul sistemului de comunicare al creierului cu întregul organism.(cf. Fereydoon
Batmanghelidj, Puterea vindecătoare a apei, Ed. All, bucurești, 2013, p. 34).
8
Lemeni, Adrian, coord. Apologetica II, vol. II, Editura Basilica, București, 2014, p. 184-186.

5
 Întreaga omenire, făra restricție, beneficiază de valențele cosmice creatoare și purificatoare
(înnoitoare) ale apei. Drept dovadă a acestui lucru stau bogatele reprezentări simbolice ale apei în
marele religii ale lumii.

Semnificatiile apei in diferite religii al lumii

Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor, incluzând hinduismul,

creștinismul, islamismul, iudaismul si șintoismul. Spre exemplu, botezul în bisericile creștine este
făcut cu apă. În plus, o baie rituală în apă pură este facută celor decedați în mai multe religii,
incluzând iudaismul și islamismul.
Hindușii, care constituie marea majoritate a populației din India, consideră fluviul Gange
ca fiind un fluviu sacru. Acesta a fost întotdeauna cunoscut ca un centru spiritual în toată lumea.
Relația dintre indieni și Gange este una mistică, pentru ei, apa este divinizată. Fluviul este
numit “purificatorul sufletelor” și reprezintă cea mai mare sală de baie, dar și de rugăciuni de pe
Glob. În fiecare zi aprozimativ 60 000 de oameni iau parte la baia sfântă ce constă în scăldatul de
trei ori și băutul a o gură de apă din Gange. O singură intrare în fluviu, spun credincioșii hinduși,
sau o singură picătură de apă băută din apele sale este suficientă pentru a se obține “purificarea de
păcate”.
În islamism, cele cinci rugăciuni zilnice pot fi efectuate doar după spălarea corpului cu apă
curată. Apa care spală impuritățile fizice, va contribui și la cuățenia morală “numară-mă printre
cei care se purifică bine” se rostește în timpul ritualului curățirii.
”Voi care credeți, dacă vreți să vă faceți datoria de a vă ruga, atunci spalați-vă fața și
mâinile până la cot, treceți-vă mâna pe cap și pe picioare până la glezne”. (Coran 5-6)
La iudei, conceptul de purificare și sfințenie a apei este menționat în cartea “Levitic”. Pentru a
ajunge în locul unde sălășuiește divinitatea trebuie să te purifici mereu. Apa este menționată în
Biblie de 442 de ori.
În șintoism, apa este utilizată aproape în toate ritualurile pentru curățirea unei persoane sau
a unui loc.
În filozofia clasică chineză, apa, ca element al filozofiei, era unul din cele cinci elemente
constituente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn și metal. Apa reprezenta matricea tuturor
posibilitatilor de existență, primul element și cel mai bogat în reprezentări. Apa este principiu al
nediferențiatului și al virtualului, temelie a oricărei manifestări cosmice, receptacul al tuturor

6
formelor și germenilor, apele simbolizând substanța primordială din care se nasc și se întorc toate
formele, prin regresiune sau cataclism.
În Creștinism, prin asumarea morţii omului vechi şi prin îmbrăcarea omului nou prin Taina
Sfântului Botez, are loc procesul de restaurare a firii umane pe care haric Hristos îl actualiază
personal în fiecare nou membru al Bisericii. Referindu-se la efectele Tainei Sfântului Botez,
Fericitul Augustin arată că fiecare dintre noi trebuie să moară păcatului, precum Hristos Însuşi a
murit păcatului, şi să renăscă la viaţă din cristelniţă, precum El a înviat din mormânt. „Botezul este
dat ca să murim şi să renaştem (Baptismus datur, ut moriamur, et reviviscamus)”.9 Botezul ne face
mădulare ale trupului tainic al lui Hristos-Biserica, încadrându-ne haric ca membre în marea
comunitate a poporului lui Dumnezeu: „Căci după cum trupul unul este şi are mădulare multe şi
toate mădularele unui trup, deşi sunt multe, sunt un trup, aşa şi Hristos. Pentru că într-un Duh ne-
am botezat noi toţi” (I Cor. 11, 12-13).

„Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale...”

Taina Botezului este trecere, o călătorie, iar doxologia inițială (Binecuvântarea
mare) revelează și anunță destinația acestei călătorii: Împărăția lui Dumnezeu.
Ectenia mare care urmeză binecuvântării inițiale cuprinde un număr de cereri
speciale și anume: „Pentru ca să se sfințească apa aceasta cu putere, cu lucrarea și cu
venirea Duhului Sfânt, Domnului să ne rugăm…”.
La început, Duhul Sfânt „plutea pe deasupra apelor”, creând lumea, transformând
haosul în cosmos.
Aceeași coborâre, putere și acțiune a Sfântului Duh recreează lumea căzută, făcând
o lume și o viață nouă.
„Pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului…”.
Curățită și regăsindu-și starea originară, apa trebuie să devină acum și mai mult:
Hristos prin pogorârea Sa în apele Iordanului și prin botez a făcut din apă o putere de
mântuire pentru toți oamenii, vehiculul harului mântuirii în lume.10

9
S. Aurelii Augustinii, Opera Omnia, vol. I, Enchiridion sive De fide, spe et charitate, Ediţie bilingvă, text latin-
român, traducere, note introductive, note şi comentarii de Vasile Sav, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, pagina 70-
71
10
Schmemann, Alexander, Din apă și din Duh, Editura Symbol, 1992, p. 67-68.

7
 Preotul stând înaintea apei ca și cum ar privi întreaga lume creată la începuturi –
așa cum va fi făcut și primul om deschizându-și ochii peste slava lui Dumnezeu și
contemplând tot ceea ce a făcut El pentru răscumpărarea și mântuirea noastră – proclamă:
„Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de-ajuns spre
lauda minunilor Tale!”11
Rugăciunea binecuvântării și sfințirii apei, ar putea fi numită rugăciunea
euharistică. Este un act de laudă solemnă și de mulțumire, un act de adorație prin care omul,
în numele lumii întregi, răspunde lui Dumnezeu. Această euharistie și această adorație care
ne readuce la începuturi, ne face cu adevărat martori ai creației. Fiindcă actul mulțumirii
este realmente actul primar și esențial al omului, actul prin care el se împlinește ca om. Cel
care mulțumește nu mai este un sclav, nu mai există frică, angoasă ori invidie în actul
adorației. Dând mulțumire lui Dumnezeu, omul revine liber, liber în relația lui cu
Dumnezeu, liber în raport cu lumea.12
Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, şi nici un cuvânt nu este de
ajuns spre lauda minunilor Tale.
Că Tu, cu voia Ta, pe toate le-ai adus dintru nefiinţă întru fiinţă. Cu puterea Ta ţii
făptura şi cu purtarea Ta de grijă chiverniseşti lumea. Tu din patru stihii ai întocmit
făptura şi cu patru vremi ai încununat curgerea anului. De Tine se cutremură toate puterile
îngereşti. Pe Tine Te laudă soarele. Pe Tine Te slăveşte luna. Ţie se supun stelele. Pe Tine
Te ascultă lumina, De Tine se îngrozesc adâncurile. Ţie slujesc izvoarele. Tu ai întins cerul
ca un cort. Tu ai întărit pământul peste ape. Tu ai îngrădit marea cu nisip. Tu ai revărsat
aerul spre răsuflare. Puterile îngereşti Ţie slujesc şi cetele arhanghelilor Ţie se închină.
Heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, împrejur stând şi zburând,
de frica slavei Tale celei neapropiate se acopăr.
Este rugăciunea punerii înainte sau Introducerea, analogă celei care inaugurează
totdeauna rugăciunea euharistică asupra pâinii și vinului. Această acțiune de mulțimire ne
poartă în Paradis, căci ea restabilește în noi principiul și esența ființării noastre, a vieții și
a cunoașterii noastre.13 Mareția creației lui Dumnezeu se revelează aici prin supunerea ei

11
Molitfelnic, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,2013, p. 41
12
Ibidem, p. 72-73
13
Ibidem, p. 74

8
față de Creatorul, care inițiază în Taina Botezului o noua creați (o re-creație) a omului
căzut. Din ea desprindem tabloul sugestiv al facerii lumii prin Cuvântul – Logosul lui
Dumnezeu, ca un preludiu la facerea nemijlocită a omului. Creația supusă omului prin
poruncă este ontologic prezentă la rezidirea acestuia în adâncul colinvitrei, prin
recunoașterea măreției Creatorului și supunerea ei față de Acesta. Elementele constitutive
ale cosmosului: soarele, luna, stelele, stihiile, adâncurile, lumina, izvoarele și prin ele
întraga creație aduc slavă, supunere și închinare Creatorului suprem, Cel care Își
reconstituie coroana (omul) sfărmată de imboldul neascutării în focurile purificatoare ale
Pătimiri, Morții și Învierii lui Hristos sălășluite tainic în pantecele cristelniței.
Că Tu, Dumnezeu fiind, necuprins de gând şi de cuvânt şi fără de început, ai venit
pe pământ, chip de rob luând, întru asemănarea omenească făcându-Te. Că n-ai suferit,
Stăpâne, pentru îndurările milei Tale, să vezi că neamul omenesc era chinuit de diavolul;
ci ai venit şi ne-ai mântuit pe noi. Mărturisim harul Tău, vestim mila Ta, nu tăinuim facerea
Ta de bine. Toată firea omenească ai izbăvit-o; pântecele Fecioarei l-ai sfinţit cu naşterea
Ta. Toată făptura Te laudă pe Tine, Cel ce Te-ai arătat. Că Tu, Dumnezeul nostru, pe
pământ Te-ai arătat şi cu oamenii împreună ai petrecut. Tu, trimiţând din cer Duhul Tău
cel Sfânt, ai sfinţit apele Iordanului, şi capetele balaurului care se încuibaseră acolo le-ai
zdrobit.
De la introducere trecem la anamneză, reamintire, recapitularea evenimentelor
salvatoare, prin care Dumnezeu a restabilit natura umană, a mântuit lumea și a descoperit
Împărăția Sa. Omul a lepădat viața care-i fusese dată de Dumnezeu și prin păcatul său, a
așezat întreaga creație sub stăpânirea diavolului, în distrugere și moarte. Întunericul a
învăluit lumina. Dar Dumnezeu nu a uitat pe om. În persoana lui Hristos El Însuși a venit
să mantuiască, să ne restabilească, să ne recreeze. Acest eveniment, printre toate celelalte
evenimente, Întruparea lui Dumnezeu, constituie memoria omului pentru totdeauna; și
tocmai această memorie, adică sa cunoști și să primești pe Hristos, credința în El,
comuniunea cu El, aceasta înseamnă mântuirea. Suntem mântuiți dacă marturisim harul
Său, dacă vestim mila Sa, dacă nu tăinuim îndurările Sale, făcând adică așa fel încât toată
viața noastră să fie un răspuns dat lui Hristos.
În răspunsul omului, întreaga creație slăvește iarăși pe Dumnezeu, se face loc al
arătării Sale. Apele creației, poluate prin păcat, devenite simbol al morții, sunt acum arătate

9
 ca fiind ape ale Iordanului, ca un început de creație nouă și de mântuire. Duhul Sfânt,
dătător de viață, care la început „se purta pe deasupra apelor” coboară iarăși în ele; și apele
– și prin acestea lume întragă – devin ceea ce trebuiau să fie la creație: viața omului în
comuniune cu Dumnezeu. Vremea mântuirii începe, noi suntem martori și părtași ai acestui
nou început și pentru acestea îi mulțumim lui Dumnezeu.
Tocmai pentru aceasta există Biserica, esența ei fiind aceea de a manifesta și de a
împlini acest început mereu și pretutindeni, de a re-crea – în Hristos și în Sfântul Duh –
omul, recreând în Hristos și Duhul Sfânt – lumea care îi este încredințată: Tu Însuţi, dar,
Iubitorule de oameni Împărate, vino şi acum, prin pogorârea Sfântului Tău Duh, Care
sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta.
Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de
nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire,
îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor
stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre
vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă. Căci Tu eşti
Dumnezeul nostru, Cel ce ai înnoit prin apă şi prin Duh firea noastră cea învechită de
păcat. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care, pe vremea lui Noe, cu apă ai înecat păcatul. Tu
eşti Dumnezeul nostru, Care prin mare şi prin Moise ai liberat neamul evreiesc din robia
lui Faraon. Tu eşti Dumnezeul nostru, Care ai despicat piatra în pustiu şi au curs ape şi
râurile s-au umplut de apă, şi pe poporul Tău cel însetat l-ai adăpat. Tu eşti Dumnezeul
nostru Care, cu apă şi cu foc, prin Ilie, ai izbăvit pe Israel din rătăcirea lui Baal.
După anamneză vine epicleza, evocarea Sfantului Duh, care numai El umple de putere și
de realitate ceea ce noi cerem și nădăjduim, Care împlinește credința noastră, dă conținut
simbolului, dă har peste har, face din apă tot cee ace El Însuși arată că există. Preotul face de trei
ori semnul crucii deasupra apei și suflând peste ea, zice de fiecare data: „ Sa se zdrobeasca sub
semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice”.
Întreita suflare a preotului semnifică suflarea lui Dumnezeu din actul creării omului, de
aceea se rostește mai întâi „Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit…”, recunoscând prin aceasta
pe Dumnezeu drept Creator și ca Dătător de viață: atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din
pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie (Facerea 2,
7), reprezentată prin suflarea preotului peste cel ce urmează a fi afundat în apa botezului.

10
 Sa se departeze de la noi toate nalucirile cele din vazduh si neasteptate, si sa nu se ascunda
in apa aceasta duhul cel intunecat, rugamu-ne Tie, Doamne, nici sa se pogoare la acesta ce se
boteaza duh viclean, care aduce intunecare gandurilor si tulburare cugetului.
Acum noi exorcizăm apa, simbol al dependenței față de lume și al supunerii sale puterilor
celor potrivnice, știind că mântuirea și re-creația încep printr-un act de eliberare, adică printr-un
exorcism. Numai în Hristos și datorită puterii Lui materia poate fi eliberată și poate să redevină
simbolul slavei și al prezenței lui Dumnezeu, taina acțiunii Sale, a comuniunii Lui cu omul.
Tu Însuti dar, iubitorule de oameni,Împărate, vino si acum cu pogorarea Sfantului Tau
Duh si sfinteste apa aceasta.
…
Ci Tu, Stapane a toate, arata apa aceasta, apa de izbavire, apa de sfintire, curatire trupului
si sufletului, dezlegare legaturilor, iertare pacatelor, luminare sufletului, baie de-a doua nastere,
innoire duhului, har de infiere, imbracaminte de nestricaciune, izvor de viata. Ca Tu, Doamne, ai
zis : spalati-va si va curatiti, scoateti viclesugurile din sufletele voastre. Tu ne-ai daruit noua de
sus a doua nastere prin apa si prin Duh.
Acum este momentul sfințirii. Apa binecuvântată la Botez, pâinea și vinul în Euharistie,
iau locul ansamblului creației, reprezentând întreaga creație, așa cum va fi ea la sfârșit, când ea se
va săvârși în Dumnezeu, când El va fi totul în toate.
Semnificația binecuvântării baptismale a apei înseamnă re-creația materiei, și astfel a lumii,
în Hristos. Este dăruirea acestei lumi făcută omului. Este dăruirea lumii ca împărtășirea cu
Dumnezeu, ca viață, ca mântuire și îndumnezeire.14

14
Schmemann, Alexander, Din apă și din Duh, Editura Symbol, 1992, p. 79

11
 Bibliografie:
Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, București, 1998.
Batmanghelijd, Frerydoon, Puterea vindecătoare a apei, Editura All, 2013.
Lemeni, Adrian, Mihalache Sorin coord., Apologetica ortodoxă, vol. II, Editura Basilica,
București, 2014.
Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor, Ediţia a IV-a, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008.
Mladin, Nicolae, Prelegeri de mistica Ortodoxa, Ed. Veritas, Târgu Mures, 1996.
Molitvelnic, EIBMBOR, București, 2013.
S. Aurelii Augustinii, Opera Omnia, vol. I, Enchiridion sive De fide, spe et charitate, Ediţie
bilingvă, text latin-român, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
Schmemann, Alexander, Din apă și din Duh, Editura Symbol, București, 1992.
Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, București, 2003.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, EIBMBOR, București, 2016.
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, EIBMBOR, București, 2015.
Staniloae, Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. 3, Ediția a II-a EIBMBOR,
București, 1997.

12