In mitologia romaneasca, apa impreuna cu pamantul si cerul, constituie una materiile primordiale din care a fost inchegata lumea.

Apa element primordial

Apa apare deopotriva ca sursa a materiei prime dar si ca simbol al regenerarii si izvor al vietii. Astfel, apa este prezenta obligatoriu, ca ipostaza primara a oricarei existente, in toate riturile familiale sau sociale. Functia sa magica si sacrala este, in aceste rituri, cea purificatoare. Convietuirea apei cu pamantul, dupa creatia originara, s-a materializat intr-un fel de organism cosmic in care apele, care izvorasc din adancuri atunci cand pamantul este "ranit - natural sau prin interventia omului - sunt "sangele pamantului. Prin urmare, natura capacitatii ei purificatoare se aseamana cu cea a sangelui jertfelor. Aceasta apa purificatoare, prezenta in ritualul botezului sau in acela mai vechi al scaldei copilului imediat dupa nastere sau al scaldei mortului inainte de inmormantare, are virtute de transfigurare mai curand decat simplu-purificatoare. Ea reface structura corporala si sufleteasca a omului pentru a-l trece peste pragurile lumilor - de aici si de dincolo - praguri figurate de asemenea acvatic. In anumite cazuri valoarea sa este pur simbolica, cateva picaturi fiind suficiente pentru curatirea unei lumi. Asa se intampla, de pilda, in ritualul nuntii, cand mireasa stropeste nuntasii cu apa scoasa de la fantana. In mitologia romaneasca, focul este elementul purificator al sufletului, iar apa al materiei si sufletului, deodata. Cea mai mare putere de refacere, de anulare a mortii, de transformare a ei intr-o existenta innoita, o are tocmai apa statuta, maloasa. Bolnavii "tratati cu apa neinceputa, pusi in contact cu substanta primordiala, au sansa regenerarii. Purificarea prin apa inseamna nu o transfigurare, o metamorfoza, ca in cazul purificarii prin foc; ea exclude distrugerea, disparitia substantei. Lustratia inseamna reluare, este renasterea, cu toate atributele nasterii initiale. Hinduismul, cretinismul, islamismul, iudaismul, intoismul considera apa ca fiind un element purificator, avand rolul de a curata locul i omul. Majoritatea religiilor lumii folosesc apa pentru a realiza botezul, asemeni botezului Domnului Isus Hristos, iar islamismul i iudaismul se folosesc de apa pentru imbaierea de dupa moarte. Totodata, in traditia iudaica apa ploii este colectata in toate sinagogile printr-un sistem de conducte, care aduna apa intr-un bazin, pentru a o putea mai apoi folosi la diferite ritualuri de purificare. Botezul Domnului Isus Hristos reprezinta un fapt deosebit de important, din punct de vedere religios, intrucat prin botez El s-a dezvaluit intregii lumi, ca fiind Creator i Mantuitor al ei i a suportat pedeapsa pe care o meritau pacatoii. Prin desavarirea acestui botez in apele Iordanului, raul capata imaginea tainica a izvorului mantuirii, iar apa devine element principal al existentei umane, nu numai pentru a trai ci i pentru a putea trece curat in viata de apoi. Modelul reinvierii eroului din basmele romanesti, care, in urma unei morti naprasnice este scaldat in doua ape - apa vie si apa moarta - ilustreaza aceasta restaurare. Ca si aceasta din urma, nici prima

In mitologia romaneasca, apa impreuna cu pamantul si cerul, constituie una materiile primordiale din care a fost inchegata lumea. dualitate nu este antitetica, ci complementara. Moartea nu se opune vietii, ci o completeaza si o conditioneaza chiar - reciproca este de asemenea valabila - iar functia apei moarte nu o contrazice pe aceea a apei vii. Oficianta acestui ritual de reinviere nu are cum sa fie decat o femeie, o zana sau o fecioara, preoteasa a unui ritual ce reia, pe scurt, nasterea sau renasterea periodica a materiei. In Moldova se crede, de exemplu, ca mortii in ape sunt cei mai buni dintre morti. Acestia sunt blajinii, care locuiesc in curatenie pe ostroavele de la capatul Apei Sambetei. Destinul lor inca nu s-a scris pana la capat, caci, se crede, dupa ce pamantul va fi napadit de pacatele oamenilor de aici, blajinii il vor stapani si il vor purifica. Si sufletele lor sunt purtate de apa mortuara a Sambetei, care izvoraste din radacinile Bradului Lumii si inconjoara pamantul de noua sau de sapte ori. Iata o paralela mai mult decat reusita ntre mitologia spatiului romanesc si sarbatorile religioase ale momentului. Nu ar fi rau daca s-ar exploata si alte momente, in sensul punerii in valoare a unor astfel de paralelisme care conduc la o mult mai buna intelegere atat a sarbatorilor religioase cat si a valorilor unei societati si culturi stravechi de pe meleagurile noastre si despre care se stie prea putin. Toate aceste aspecte, intalnite ori in religie, ori in mitologie, au facut ca apa sa se apropie tot mai mult de om i sa nu fie perceputa de acesta ca o simpla resursa a vietii, ci ca parte componenta a sufletului sau.

Ilie Monica