Votul ca alegere rațională: efectul preferințelor cu privire la bunăstarea altora

Pentru alegătorii cu preferințe „sociale”, utilitatea așteptată a votului este aproximativ independentă de
dimensiunea electoratului. Scopul lucrării este

- de a arăta cum, pentru un individ atât egoist, cât și cu preferințele sociale riguroase, preferințele
sociale vor domina în votarea rațională pentru alegerile mari.
- de a arăta că votul rațional motivat social are un mecanism de feedback care stabilizează
participarea la niveluri rezonabile (de exemplu, 50% din electorat).
- pentru a lega modelul rațional de utilitate socială a prezenței la vot cu rezultatele sondajului
privind alegerea votului motivat social.

Votul este rațional chiar și în alegerile mari dacă indivizii au preferințe sociale și sunt preocupați de
bunăstarea socială. La o alegere amplă, probabilitatea ca un vot să fie decisiv este mic, dar beneficiul
social asociat deciziei rezultatului alegerilor este mare, deci beneficiul de utilitate așteptat al votului către
o persoană cu preferințe sociale poate fi semnificativ. Cu toate acestea, valoarea așteptată a beneficiului
social nu se apropie de zero sau chiar scade pe măsură ce numărul alegătorilor crește.

! Pe lângă argumentul de bază, acela că oamenii votează pentru că le oferă o utilitate pozitivă, aici se
consideră că beneficiul social nu este perceput pur și simplu ca o trăsătură psihologică a individului, ci ca
o utilitate care este proporțională cu probabilitatea de fi esențială.

Agenții din modelele de alegere rațională sunt de obicei presupuși a avea preferințe egoiste, așadar,
separăm ipoteza de raționalitate de ipoteza egoismului și rezultă că:

- actul de a vota poate fi rațional

- un alegător rațional va decide ce candidat sau opțiune să voteze pe baza judecății alegătorului
asupra consecințelor sociale așteptate ale rezultatului, distinct de consecințele directe asupra sa
(alegătorului în sine)

Această teorie a votului sugerează că modelele alegerilor de vot ale indivizilor raționali ar trebui să fie
mai degrabă cele sociale, nu egoiste, însă rezultatele sondajului privind motivațiile alegătorilor sunt, de
fapt, în concordanță. Astfel, cele două abordări de modelare nu sunt complet contrare, în măsura în care
indivizii își părtinesc opiniile despre ceea ce îi va ajuta pe ceilalți prin ceea ce îi va ajuta pe ei înșiși.

Teoriile intrinseci ale votului înțeleg votul ca o experiență care oferă beneficii psihologice, dar astfel de
explicații nu ne ajută să prezicem variații ale prezenței la vot în diferite contexte. În schimb, interpretăm
alegerile pe baza beneficiilor sociale subiective, proporționale cu numărul cetățenilor și independente de
modul în care alți cetățeni votează.
Votul la alegerile mari nu poate fi explicat în termeni de beneficii egoiste tocmai pentru că probabilitatea
ca un vot să fie decisiv este prea mică pentru ca votul să conteze într-un sens de utilitate așteptată. Pe
măsură ce probabilitatea ca un vot să fie esențială se micșorează, oamenii vor fi mai puțin interesați să
voteze, cu toate că dacă majoritatea gândește așa, voturile vor fi mai puține, iar șansa ca un vot să fie mai
important crește. Însă dacă miza crește (ex. alegeri prezidențiale) vor vota mai mulți, iar cu cât scade
costul votului, mai mulți oameni și, cu atât mai mult, mai mulți oameni slab informați, îl vor găsi rațional.

 Dacă unui individ îi pasă de ceilalți, va găsi rațional să voteze

Să presupunem că n persoane votează la o alegere care afectează o jurisdicție cu o populație de N.

Beneficiul câștigării alegerilor de către candidatul preferat este proporțional cu N. Acest lucru este
înmulțit printr-o probabilitate de decisivitate proporțională cu 1 / n, și astfel utilitatea așteptată a votului
este proporțional cu N / n, care este aproximativ independent de dimensiunea electoratului.

În modelul de bază al alegerii raționale al votului și al participării politice utilitatea relativă a votului,

pentru un anumit alegător eligibil, este: ∆U = pB − c, unde

p = probabilitatea ca un singur vot să fie decisive N/n

B = beneficiul relativ asociat cand candidatul dorit câștigă alegerile

c = costul net al votului - adică costurile, minus beneficiul direct al votului (indiferent dacă candidatul
dvs. câștigă sau nu)

Acționarea într-o manieră compatibilă cu acest tip de analiză cost-beneficiu a raționalității stă la baza
maximizării utilității. În mod tradițional, se înțelege că B se referă la beneficiile directe pentru alegător
(presupunerea interesului propriu).

Dacă păstrăm raționalitatea, dar rupem legătura cu interesul propriu prin extinderea termenului de
beneficii pentru a include beneficii individuale (Bself) și sociale (Bsoc), la aceeași populație N, avem:

B = Bself + αNBsoc, unde

Bsoc = beneficiul mediu pe persoană dacă câștigă candidatul preferat

α = factor care să reflecte că beneficiile pentru ceilalți sunt mai puțin importante decât beneficiile pentru
sine (astfel, ne-am aștepta α <1 pentru majoritatea oamenilor)

Bsoc = beneficiul pentru ceilalți așa cum este perceput de un individ în momentul în care ia decizia dacă
să voteze sau nu.

! Un alegător este egoist dacă α = 0 și social dacă α > 0

Probabilitatea unui vot pivot este invers proporțională cu numărul de alegători, n. De aici probabilitatea ca
un vot individual să fie decisiv - care, în esență, este probabilitatea ca alegerile să fie exact egale.

Scriem probabilitatea ca un vot să fie decisiv ca p = K / n, unde K = competitivitatea alegerilor.

K = 10 este o valoare rezonabilă pentru alegerile strânse, iar valorile mai mici apar în cele care nu se
așteaptă să prezinte scoruri apropiate.

1. Pentru un alegător egoist, beneficiile așteptate, ca votul să fie esențial și de a schimba alegerile
dispar pe măsură ce n crește. Drept urmare, votul la alegerile mari are sens doar pentru alegătorii
egoiști, dacă se bucură de actul de votare în sine (adică, dacă c <0).
2. Pentru un alegător social, beneficiile așteptate de a fi esențial în cadrul alegerilor au o asimptotă
diferită de zero, proporțională cu αBsoc, care nu dispare când n crește.

Dacă tu, ca potențial alegător, crezi că beneficiul net pentru concetățenii tăi, în cazul în care candidatul A
câștigă alegerile , este echivalentul lui Bsoc = 10 lei pe cetățean, atunci sunteți efecient, oferindu-le un
total de 10N / (0.12n) = 10N / (0.12 (N / 3)) = 250 lei.

Prin separarea raționalității și preferințelor egoiste - două ipoteze care au fost de obicei legate, dar care nu

au nicio legătură logică - vedem că votul în populații mari este perfect rațional. Modelul conduce, de

asemenea, la o predicție diferită a alegerilor pe care oamenii le fac atunci când votează. Dacă

dimensiunea populației crește, contribuția socială așteptată la utilitate ajunge să domine. Ca urmare, pe

măsură ce crește dimensiunea populației, un individ poate schimba votul pentru a vota pentru binele

social în locul binelui individual. Însă, un acționar al unei companii private cu patru acționari ar putea

vota pentru propriul său interes.

 Mecanismul de feedback menține prezența electorală relativ stabile

Mecanism de feedback explică de ce prezența la vot se stabilește la un nivel echilibrat la o fracțiune

considerabilă din electorat. Dacă prezența devine foarte scăzută, atunci n scade și, astfel, factorul N / n

crește și devine mai rezonabil votul.

∆U = K/n x B - c, este util să se exprime acest lucru în termeni de b = B / N, beneficiul așteptat, per
persoană afectată din cadrul populației, de a schimba rezultatul alegerilor.

∆U = KN/n x b - c = KN/neligT x b - c, pentru a exprima utilitatea votului în ceea ce privește

dimensiunea populației și numărul de votanți. În această notație ∆U> 0 dacă c/b < KN/neligT.
În general, b ar trebui să fie pozitiv, dar c poate fi fie pozitiv, fie negativ. Raportul c / b poate fi considerat
costul net al votului, pentru un anumit alegător, pe unitate de câștig în populație. În notația ∆U = pB − c,
este rațional ca o persoană să voteze dacă ∆U> 0. Putem presupune o distribuție c/b între populația de
alegători eligibili și apoi să folosim modelele pentru a explora modul în care prezența ar trebui să varieze
între alegeri.

 Dovezi care să susțină participarea politică

Aici, utilitatea socială nu este definite ca fiind proporțională cu numărul de persoane care beneficiază, ci
mai degrabă presupunerea că alegătorii individuali ar putea să fie motivați de o astfel de utilitate socială.
Argumentele se împart în două categorii: 1. informații despre rata la care oamenii se angajează în
activități politice - cum ar fi votarea și răspunsul la sondaje - care au șanse mici să afecteze politicile la
scară largă și 2. modul în care votează oamenii, cu dovezi că alegerile pentru vot se bazează pe judecăți
asupra bunurilor sociale, nu pe beneficii egoiste.

1. Include:
- Pe lângă vot, milioane de oameni contribuie cu sume mici de bani la politicile naționale, campanii
etc. Munca voluntară ar putea fi motivată ca fiind plăcută în sine, însă contribuțiile mari la
alegerile locale ar putea fi justificate ca oferind acces sau oportunitatea de a influența direct
politica. Dar contribuții mai mici la alegerile naționale, cum ar fi votul, pot fi mai bine motivate de
posibilitatea unui mare beneficiu social, mai mult decât prin beneficiu instrumental direct pentru
alegător.
- Răspunsul la sondajele de opinie poate fi considerat o altă formă de participare politică, în acest
sens factorii de decizie politică și candidații folosesc rezultatele sondajelor ca mecanisme în luarea
deciziilor. acest tipar este, însă, în concordanță cu modelul în care participarea politică este
motivată de utilitatea așteptată a rezultatul social (deoarece este puțin probabil ca un răspuns la un
singur sondaj să aibă un impact mare și, prin urmare, ratele de răspuns au scăzut dramatic)
- Prezența este mai mare, nu mai mică, la alegerile cu miză mare. Mai precis, s-ar putea aștepta ca
alegerile locale să fie mai relevante pentru beneficiile individuale iar alegerile naționale să aibă un
efect mai mare asupra beneficiilor sociale. Întrucât alegerile naționale se adresează de obicei
problemelor mai importante, este logic ca modelul să aibă o participare mai mare.

2. Teoria noastră prezice nu numai că oamenii raționali vor vota, ci că o persoană rațională care
votează, chiar și o persoană rațională în cea mai mare parte egoistă - va decide pe cine să voteze
pe baza considerațiilor sociale:
 - ! Votul strategic - alegerile de vot sunt percepute ca fiind consecințe (și, prin urmare, sunt supuse
tratamentului analitic decizional). Comportamentul strategic de vot sugerează că cel puțin unii
alegători acționează pe baza consecințelor anticipate dacă votul lor este decisiv, nu doar actul de
votare motivează prezența la vot, ci și potențialul de a afecta rezultatul.
- Votarea bazată pe aspecte fără beneficii instrumentale directe pentru alegător - în sondaje, mulți
alegători spun că alegerile lor de vot sunt puternic influențate de probleme non-economice care îi
afectează direct. Preferințele alegătorilor sunt puternic corelate cu punctele de vedere cu privire la
ceea ce ar fi de dorit pentru țară și mai slab corelate cu opiniile despre câștigul personal.

De ce votați și cum votați sunt conectate. Această observație explică de ce retorica politicii tinde să fie
formulată ca beneficii pentru societate în general sau pentru grupuri mari care merită, mai degrabă decât
apeluri goale la interesul personal. Deși, mulți oameni sunt părtinitori să creadă că beneficiile lor vor
aduce beneficii celorlalți, prezicem că majoritatea oamenilor vor încerca să voteze în beneficiul societății.