6.5.5.

Impactul absenteismului

Teoria alegerii raţionale a abţinerii de la vot s-a concentrat asupra paradoxului votului. Din
cauza acestei orientări, au fost neglijate alte variabile importante, remarcabilă fiind posibilitatea ca
rezultatele electorale să fie dependente de numărul şi caracteristicile acelora care se decid să nu voteze.
Dacă votul individual are o contribuţie importantă pentru explicarea modului în care se votează
(în sensul că numărul celor care votează pentru un partid nu este independent de numărul celor care nu
votează) este necesar să găsim o explicaţie a modului în care rezultatele votării stau la baza structurii
participării. Înţelegerea participării pare, deci, să fie o parte importantă a înţelegerii procesului politic
democratic.
Ideea de bază este că pe de o parte abţinerea are un impact asupra distribuirii finale a voturilor şi
pe de altă parte, distribuţia aşteptată a voturilor influenţează abţinerea.
Nehotărâţii reprezintă o categorie semnificativă întâlnită în sondajele de opinie iar prezenţa lor
impietează de regulă asupra predicţiilor electorale (Fig.6.32). Noi subscriem modelului care spune că
putem cumula nehotărâţii cu cei care nu votează pentru că nu sunt foarte diferiţi. În sondaje nehotărâţii
reprezintă doar o etichetă care trebuie interpretată cu atenţie. Volumul lor mare nu permite considerarea
lor ca o categorie omogenă pentru predicţii clare în termeni de opinii şi atitudini.
Se poare remarca, totuşi că în perioada alegerilor, mobilizarea a reuşit totuşi să reducă numărul
nehotărâţilor. Când vom analiza efectele încrederii în partide şi a gradului de satisfacţie faţă de viaţa
politică asupra participării vom prezenta şi datele din perioada 95-97, care se integrează în acelaşi tipar.
Fig. 6.32: Distribuţia nehotărâţilor pe medii rezidenţiale – iunie 1998 – noiembrie 2001
(Nehotărâţii sunt cumulaţi cu cei care nu votează. Sunt procente din total fără Ns/Nr, pe fiecare mediu:rural şi
urban, naţional)

Nehotaratii pe medii rezidentiale

60

50

40

30

20

10

0
VI-9 8 XI-9 8 V-9 9 XI-9 9 VI-2 0 0 0 XI-2 0 0 0 VI-2 0 0 1 XI-2 0 0 1

Rural 49 45 40 41 45 27 35 42
Nat io nal 48 43 41 42 48 28 37 44
Urb an 47 40 42 43 50 29 39 46
 Literatura consacrată alegerii raţionale a abţinerii este vastă (Downs, 1957; Franklin, 1996).
Principalul motiv pentru acest interes este “paradoxul de a (nu)vota”, ideea că nici un individ raţional
nu ar vota. (vezi subcapitolul legat de paradoxurile votului în această lucrare). Când ne referim la
problema non-votului, ne referim la următoarea consecinţă ce derivă din modelul prezentat: faptul că,
până la urmă, nu este în măsură să explice actul votării într-un sistem democratic deoarece concluzia lui
teoretică (că abţinerea de la vot ar trebui să fie foarte scăzută) este clar în contrast cu faptele (abţinerea
este mult mai ridicată decât s-a aşteptat).
Unii autori au considerat această evidenţă ca fiind un argument decisiv de respingere a abordării
alegerii raţionale la nivel politic, şi au propus, fie o revenire la explicaţiile sociologice şi psihologice
asupra modului de votare, fie reţinerea altor “tipuri de raţionamente”. Alţii au încercat să rezolve
paradoxul utilizând un cadru lărgit al comportamentului alegerii raţionale. De exemplu, dacă se
presupune că indivizii se comportă strategic (luând la cunoştinţă că şi ceilalţi actori “raţionali” se vor
abţine la rândul lor) participările raţionale la vot pot fi explicate (Franklin, 1996).
Cu cât voturile sunt decuplate de consecinţele lor instrumentale din cauza probabilităţii
neglijabile de a fi decisive, cu atât sunt mai importante celelalte aspecte ale votării (expresive şi
semnalizate).
Această activitate de semnalizare include alte forme ale participării politice. Unii oameni, puţini
conform datelor BOP) acceptă costuri obligatorii când participă la acţiuni politice cum ar fi semnarea
petiţiilor ori participarea la demonstraţii premergătoare unei alegeri. Mulţi oameni, de asemenea,
acceptă să piardă timp răspunzând la chestionare lungi propuse de institutele de sondare a opiniei
publice. Această activitate de semnalizare este o sursă de utilităţi în folosul propriu, independent de
preferinţele individului pentru programul partidului. Valoarea semnalizării votării depinde de propria
capacitate de a schimba comportamentul electoral al candidaţilor şi al altor alegători în viitor, şi de
programul pe care candidatul îl va urma în fapt odată ales. (dacă feed-back-ul pe aceste două
dimensiuni este negativ atunci efectele probabile sunt de inhibare a participării şi deci de creştere a
absenteismului; explicaţie posibilă în contextul electoral românesc).
“Dimensiunea instrumentală” este în mod clar utilă pentru a explica absenţa dusă până la
indiferenţă, adică de ce indivizii participă mai puţin când programele candidaţilor sunt înguste şi/sau
când rezultatele prezumate dau o victorie clară pentru unul dintre candidaţi sau partide.
“Dimensiunea expresivă”, adică apropierea de un candidat sau de un program dă o explicaţie
simplă a abţinerii. Problema principală pentru explicaţiile expresive este că ea poate uşor degenera într-
o motivaţie pură.
 “Dimensiunea de semnalizare”, este foarte importantă. Anumite cadre instituţionale incită
semnalizarea legată de vot, iar indivizii îşi pot schimba votul şi/sau decizia de a participa între primul
şi al doilea scrutin (un exemplu relevant este situaţia electorală din 2000, când între turul I şi II, în urma
semnalizărilor s-a schimbat atât votul legat de candidatul C.V. Tudor cât şi decizia de participare).
Chiar şi într-o alegere cu un singur tur de scrutin, alegătorii pot prefera să semnalizeze mai degrabă
decât să aleagă (mai ales la alegerile locale). Decizia de a distribui un vot specific ori de a se abţine este
atunci singurul mod de a influenţa modul în care câştigătorii vor implementa (nu vor implementa)
programul lor curent şi modul în care candidaţii vor modifica programele lor viitoare în alegerile
următoare.
Din punct de vedere instrumental, abţinerea nu este niciodată o “acţiune pozitivă”, adică un mod
de a influenţa politica publică, în timp ce din punct de vedere expresiv şi semnalizator, abţinerea este
plasată la acelaşi nivel cu celelalte alternative (adică, a vota pentru un candidat sau altul). De exemplu,
un individ care vrea să “pedepsească” un partid pe care îl susţine de obicei, va balansa costurile
expresive ale susţinerii unui alt partid, pe care îl dezaprobă ideologic, cu dorinţa de a trimite un semnal
de nemulţumire.
Din punct de vedere macropolitic, absenteismul are consecinţe pentru rezultatul votului final
dacă stânga şi dreapta sunt asimetric reprezentate, contrabalansare caracteristică contextului nostru
electoral, în care dreapta este subreprezentată. Asimetria nu este neapărat de origine ideologică. Ea
poate avea legătură cu obligativitatea. De obicei alegătorii vor să pedepsească mai des partidele lor
preferate d.p.d.v. ideologic, când îşi exercită puterea decât atunci când sunt în opoziţie. Anumiţi
alegători care nu sunt sensibili la dimensiunea ideologică a partidelor, pot reacţiona la extinderea
puterii, şi adoptă o atitudine legitimă (de a se abţine mai degrabă, decât să susţină puterea) sau
atitudinea de sperietoare (de a se abţine mai degrabă decât să pedepsească guvernul obligatoriu).
Numărul celor care sunt nehotărâţi sau nu intenţionează să se prezinte la vot nu trebuie ignorat
atunci când se interpretează rezultatele obţinute. Declaraţiile acestora nu trebuie expediate într-un gen
de interpretare în care cei nehotărâţi reprezintă doar un grup ţintă spre care trebuie orientat discursul
electoral pentru a fi câştigaţi ca votanţi. Creşterea numărului de nehotărâţi poate fi pusă şi pe seama
degradării „spectacolului” politic. Când izolăm nehotărâţii pentru analiză trebuie să luăm în calcul
faptul că în spatele comportamentului lor stau atitudini care sunt generate de valori. Având în vedere
faptul că axa dreapta stânga nu pare să discrimineze decisiv diferitele orientări electorale se poate
contura o soluţie prin utilizarea „orientărilor de valoare” pentru construirea unei tipologii a votanţilor
diferitelor partide.
 Se observă, de altfel, că numărul mare al celor care refuză jocul politic este însoţit de o stare de
pesimism, de nemulţumiri şi de scăderea încrederii în instituţii. Se observă că numărul acestor
protestatari pasivi scade la momentul alegerilor şi imediat după ce acestea au loc. (Fig. 33 – 34).
Fig. 6.33: Distribuţia persoanelor care sunt nehotărâte/ nu intenţionează să voteze (decembrie 1995 –
decembrie 1997)

Daca duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, dvs. cu ce partid sau

formatiune politica ati vota?
"nehotaratii/nu voteaza"
60,0

50,0

40,0

30,0

20,0

10,0

0,0
VI-98 XI-98 V-99 XI-99 VI-2000 XI-2000 VI-2001 XI-2001
R ura l Na tio na l Urba n

Fig.6.34: Distribuţia persoanelor care sunt nehotărâte/ nu intenţionează să voteze (iunie 1998 – noiembrie
2001)

Daca duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare, dvs. cu ce

partid sau formatiune politica ati vota? "nehotarati" sau "nu
voteaza"
35
30
25
20
15
10
5
0
XII 95 III 96 VII 96 X 96 III 97 VI 97 IX 97 XII 97

rural national urban

Dar,
dacă, la alegerile din 1996, sondajele au estimat, aproape corect participarea, în 2000, nu s-a mai
întâmplat acelaşi lucru, aceasta fiind mult supraevaluată. Este posibil să fi acţionat la unii dintre
potenţialii votanţi conformismul în declararea opţiunii de vot, care ulterior datorită unuia sau altuia din
modelele prezentate nu s-au mai dus la vot.
 Încrederea în partide este de asemenea un bun indicator al participării politice. Numărul celor
care nu au încredere în nici un partid scade sensibil până în iunie 1997, dar apoi creşte odată cu
creşterea nemulţumirilor.(Fig. 6. 35)
Fig.6.35: Distribuţia persoanelor care nu au încredere în nici un partid sau nu răspund (martie 1996 –
decembrie 1997)

In ce partid sau formatiune politica aveti mai multa incerdere?

"nici unul" si "nu raspund'

50
45
40
35
30
25
20
15
10
5
0
III 96 VII 96 X 96 III 97 VI 97 IX 97 XII 97

rural national urban

Cei nemulţumiţi de viaţa politică din ţară se dovedesc mai optimişti după alegerile din 1996
(Fig.36) dar tendinţa de declin urmează destul de repede acestui moment şi ajunge la cote extrem de
mici la care se menţine până în XI 98 după care se constată o uşoară revenire dar totuşi la scoruri mici
(Fig. 37). Această revenire poate fi asociată cu succesul avut de premierul Vasile în stabilizarea situaţiei
din ţară moment perceput probabil ca o nouă speranţă.
Fig.6.36: Distribuţia persoanelor care sunt mulţumite şi foarte mulţumite de viaţa politică din ţară
(decembrie 1995 – decembrie 1997)

Cat de multumit sunteti de viata politica din tara? "multumit" si

"foarte multumit"

35
30
25
20
15
10
5
0
XII 95 III 96 VII 96 X 96 III 97 VI 97 IX 97 XII 97

rural urban national

Fig.6.37: Distribuţia persoanelor care sunt mulţumite şi foarte mulţumite de viaţa politică din ţară (iunie
1998 – mai 1999)
 Cat de multumit sunteti de viata politica din tara?
"multumit si f oarte multumit"

30,0
25,0
20,0
15,0
10,0
5,0
0,0
VI-98 XI-98 V-99
R ura l Na tio na l Urba n

Este clar că aceste mari fluctuaţii arată o anumită instabilitate şi nesiguranţă care se micşorează
doar atunci când cel care conduce este perceput ca o mână forte. Acest lucru spune destul de mult şi
despre specificul democraţiei la noi în raport cu aşteptările populaţiei. Este evident că participarea
politică este încă în mod sistematic legată de performanţele unui anumit guvern sau formaţiune politică.
Aşa cum am văzut, problema nehotărâţilor este mult mai complexă. Opinia noastră este că aici
stă cheia conducerii unei campanii electorale de succes. În afară de analiza datelor pe care le avem la
dispoziţie, trebuie însă să ne punem şi o problemă de ordin metodologic legată de structura celor care
teoretic ar fi trebuit să se regăsească în eşantionul nostru dar din motive care ţin de aşa numita
„mortalitate experimentală”, refuz şi inconsistenţa cadrelor de eşantionare nu se regăsesc. De
asemenea, dacă nu avem pentru analiză date culese în urma unor cercetări care folosesc eşantioane de
tip panel face analiza mult mai dificilă şi mai puţin precisă.
Alt element important care influenţează participarea respectiv non-participarea este legat de
influenţa votării anterioare. Dacă schimbarea costă (costuri informaţionale, costuri de calcul, costuri
socio – psihologice, etc.), alegătorii vor avea tendinţa să reproducă aceeaşi decizie de la o alegere la
alta. De aceea, votările anteriore au potenţial predictiv pentru votarea curentă. A vota are o dimensiune
sociologică puternică (de aceea situaţia politică într-o regiune dată depinde de factori stabili cum ar fi
practicile religioase, educaţia, vârsta, chiar sexul) şi poate implica pattern-uri istorice şi diverse
superstiţii locale. Introducând rezultatele alegerilor anterioare ca o variabilă explicativă, se poate
realiza un model simplificat de utilizare a contextului, pe datele din eşantionul disponibil.
Datorită fenomenului absenteismului estimările empirice pot genera o imagine generală dar nu
pot da predicţii exacte.
Oricum, din punctul de vedere al predicţiilor electorale, întrebarea de bază nu mai e “cine
votează?” ci “cum sunt alegătorii care înainte au votat şi acum se abţin?” (ori, reciproc, “cum sunt
alegătorii care anterior s-au abţinut şi acum decid să voteze?”). Explicarea fluctuaţiei absenteismului în
timp devine centrală pentru modelele de predicţie, de aceea analiza longitudinală a datelor, mai ales pe
eşantioane de tip panel devine extrem de utilă. Procentajul persoanelor care răspund “nu ştiu” (sau care
nu răspund) din totalul celor cercetaţi se pare că este destul de mare, aşa că devine extrem de important
să vedem în ce măsură aceştia seamănă cu cei care votează.
Voi exemplifica pe cercetarea realizată în luna mai 2000, la Braşov, cu o lună înainte de
alegerile locale (ultimul sondaj e cel mai bun sondaj).
Nu există diferenţe ca variabile demografice între cei care votează şi cei care nu declară, decât
pe variabila sex. (Valoarea reziduală standardizată şi ajustată). Bărbaţii sunt cei care îşi declară intenţia
de vot, iar femeile nu. De asemenea persoanele care au un nivel scăzut de şcolaritate nu declară intenţia
de vot.

Tabelul nr.6.8: Influenţa variabilei sex

Crosstab

vot- alegeri generale

nu declara voteaza Total
sexul masculin Count 149 346 495
persoanelor Adjusted
intervievate -3.6 3.6
Residual
feminin Count 217 315 532
Adjusted
3.6 -3.6
Residual
Total Count 366 661 1027

Tabelul nr.6.8: Influenţa variabilei vârstă

Crosstab

vot-alegeri generale
nu declara voteaza Total
varsta 18-20 ani Count 34 60 94
Adjusted
.1 -.1
Residual
21-25 ani Count 52 85 137
Adjusted
.6 -.6
Residual
26-30 ani Count 35 42 77
Adjusted
1.9 -1.9
Residual
31-35 ani Count 32 51 83
Adjusted
.6 -.6
Residual
36-40 ani Count 37 70 107
Adjusted
-.2 .2
Residual
41-45 ani Count 38 82 120
Adjusted
-1.0 1.0
Residual
46-50 ani Count 31 76 107
Adjusted
-1.5 1.5
Residual
51-55 ani Count 22 41 63
Adjusted
-.1 .1
Residual
56-60 ani Count 22 45 67
Adjusted
-.5 .5
Residual
61 ani si Count 63 109 172
pes te Adjusted
.3 -.3
Residual
Total Count 366 661 1027

Tabelul nr.6.9: Influenţa variabilei nivel de educaţie

 Crosstab

vot- alegeri generale

nu delara voteaza Total
niv el de mai putin Count 14 10 24
educatie de 7 c lase Adjusted
2.3 -2.3
Residual
7-8 clase Count 34 58 92
(gimnaziu) Adjusted
.3 -.3
Residual
10 c lase Count 13 32 45
Adjusted
-1.0 1.0
Residual
scoala Count 54 111 165
profes ionala Adjusted
-.9 .9
Residual
liceu Count 149 265 414
Adjusted
.2 -.2
Residual
scoala Count 29 70 99
postliceala Adjusted
(de maistri) -1.4 1.4
Residual
invatamant Count 73 115 188
superior Adjusted
1.0 -1.0
Residual
Total Count 366 661 1027

Din analizele pe care le-am efectuat, pe datele din BOP şi pe cele din cercetările realizate la
nivelul Braşovului, am constatat o regularitate statistică ce ţine de caracterul non-votanţilor pe
dimensiunea ocupaţională. S-a confirmat că şomerii sunt mai înclinaţi să se abţină. Explicaţia obişnuită
este că mulţi dintre şomeri nu mai au încredere în nici o posibilitate de a-si îmbunătăţi condiţia prin
procesul politic. Ei se aşteaptă la o utilitate scăzută din partea tuturor programelor partidelor.
Absenteismul va fi atunci mai mult sau mai puţin un vot conştient împotriva sistemului politic însuşi. O
altă explicaţie, de natură deterministă, este că şomerul este greu de influenţat prin activităţile
publicitare şi mobilizatoare, şomerii numărându-se printre persoanele care participă mai puţin (oameni
cu mai puţină educaţie, cu o mai scăzută integrare socială etc.).