Marija Gimbutas

- Civilizația Marii Zeițe și sosirea cavalerilor războinici-

Cap 1. Neoliticul, circa 6500-5500 î.e.n.

Răspândirea economiilor bazate pe producerea hranei

Introducere

În Grecia și în zona centrală a Balcanilor, economia producătoare de hrană a apărut în

prima jumătate și la mijlocul mileniului al VII-lea î.e.n. Perioada anterioară neoliticului este
slab reflectată în descoperirike arheologice. Este în general edevărat că, în cele mai timpurii
așezări neolitie europene, animalele tipice - oaia și capra- sunt deja complet domesticite; oaia
sălbatică și capra sălbatică nu sunt autohtone în sud-estul european. De asemenea, procentul
ridicat al acestor animale domestice din cele mai timpurii așezări neolitice cunoscute, în
comparașie cu fauna sălbatică, sprijină ipoteza unei pătrunderi inițiale din afara Europei nu
numai a ideilor, ci și a animalelor și oamenilor. Acest fapt nu neagă evidența, deloc negliabilă,
că ar fi existat domesticirea locală a animalelor inițial vânate, cum sunt porcul și bourul.
Navigația și schimbul de produse par a fi fost factori catalizatori esențiali în
dezvoltarea fără precedent a culturilor. Încă din mileniul al VIII-lea, așadar înaintea epocii
neolitice, este evidențiat comerțul cu silex și obsidian1. O dată cu economia producătoare de
hrană este atestată o creștere constantă a comunicațiilor datorită importului de obsidian,
marmură2, pietre colorate și cochilii de spondylus3.

1
Este o sticlă vulcanică formată din lavă bogată în siliciu, este ideal pentru lamele de seceră și alte unelte
ascuțite. Fiind foarte solicitat, a fost găsit la sute de kilometri de zonele unde se exploata. Cea mai importantă
sursă de obsidian pentru zona egeeană și întreaga Grecie era insula Melos din sudul Mării Egee. Pentru bazinul
carpatic și câmpia Dunării erau munții Carpați din nord-estul Ungariei și nord-vestul României.
2
Era utilizată pentru cupe, farfurii, ornamente și figurine, era exploatată din multe surse, dar principalele cariere
trebuie să fi fost în insulele Paros și Skyros din sudul și nordul Mării Egee unde au fost descoperite așezări
neolitice.
3
Erau căutate pentru confecționarea mărgelelor, pandativelor și brățărilor. Din Marea Egee, au fost transportate
în mari cantități spre nord, în Bulgaria și România, apoi de-a lungul Dunării, spre Europa Centrală.
 Distribuția materialelor importate reflectă traseele pe mare și pe uscat ale unor rute
milenare:
- din Marea Egee spre Marea Neagră și bazinul Dunării;
- din Grecia Continentală, în special câmpiile Thessaliei, spre Macedonia, valea Moravei din
zona central-balcanică și valea Mariței din centrul Bulgariei;
- din Marea Egee spre Adriatica și din estul Mării Adriatice spre sud-estul Italiei, Siciliei și
Sardinia și invers;
Până pe la 6500 î.e.n., litoralul grec și câmpiile din apropiere au avut o economie
neolitică dezvoltată care producea ceramică și cunoștea animalele domestice: oaia, capra,
vitele, porcul și câinele. Calul nu era cunoscut, dar este probabil că măgarul era folosit
pentru transportul local, dat fiind că s-au găsit figurine de măgari cărând greutăți. Se cultivau
grâul, orzul, măzărichea, lintea, mazărea și inul. Alacul și oaia au fost probabil importate
din Anatolia, zona lor de origine. Uneltele agricole includeau săpăligi de piatră și din
coarne de cerb, precum și seceri cu tăișul din lame de obsidian sau din silex. Casele erau
construite, în principal, din chirpici sau din stâlpi verticali de lemn cu pereți de nuiele și
paiantă.
Neolitizarea Europei Centrale și de Răsărit a fost relativ rapidă după apariția unei
economii stabile bazate pe agricultură și pe creșterea animalelor în zona egeeană și
mediteraneană, unde clima mai umedă și mai rece decât astăzi, a creat condiții favorabile
agriculturii. A urmat neolitizarea zonei temperate a bazinului dunărean, până pe la 6000 î.e.n.
Culegătorii de hrană din Europa Centrală au devenit agricultori pe la mijlocul mileniului al
VI-lea î.e.n.
Cultura neolitică și-a dezvoltat caracteristici diferite în fiecare din zonele delimitate de
factori naturali: 1. Marea Egee, inclusiv întreaga Grecie cu câmpiile Thessaliei și Macedoniei
precum și insulele învecinate; 2. Regiunea circum-adriatică; 3. Zona temperată a Peninsulei
Balcanice și bazinul Dunării inferioare; 4. Regiunea Tisei superioare din bazinul carpatic; 5.
Valea fertilă a râului Marița din centrul Bulgariei; 6. Regiunea central-europeană de leoss.

1. Cultura Sesklo din Grecia

 Esența revoluției neolitice în Grecia se află în vastele câmpii ale Thessaliei și
Macedoniei, unde se cunosc sute de telluri. Dintre acestea numai douăzeci au fost săpate
sistematic începând din anul 1901 când Tsountas a inițiat o cercetare amplă a movilei de la
Sesklo. Numele așezării a fost ulterior dat și culturii așezărilor neolitice din Thessalia și sudul
Macedoniei. Neoliticul timpuriu din Focida, Attica, Peloponez și din insulele egeene este
înrudit cu civilizația Sesklo din Thessalia, iar veriantele respective trebuie considerate ca
făcând parte din acestă cultură.
S-a crezut mult timp că acestă cultură ar fi început pe la anul 3000. Datările cu
radiocarbon indică acum că cele mai timpurii faze ceramice, ce atestă și domesticirea
animalelelor, precum și cultivarea grâului, orzului, lintei, mazării se plasează pe la 6500 sau
chiar mai devreme. Înainte de acesta, în prima jumătate a mileniului al VII-lea a existat un
stadiu pre-ceramic, deocamdată vad atestat în Thessalia dar bine evidențiat în Peloponez.
Stratigrafia ideală a movilei Achilleion de lângă Farsala în Thessalia și marele număr
de analize cu C14 au dus la determinarea cu mare precizie a cronologiei culturii Sesklo.
Trecerea treptată de la o faza culturală la următoarea este bine observabilă la Achilleion, unde
locuirea a început pe la 6500 și a continuau neîntrerupt până la 5800. Cu ajutorul evidenței
stratigrafice și a datărilor cu C14, faza a IV-a a fost împărțită în subfaze, unele cu o durată mai
mică de 20 de ani. Aceasta este o cronologizare extrem de detaliată, ceea ce face din cultura
Sesklo una dintre cele mai bine datate culturi din nenoliticul european.
Din cele circa 20 de așezări săpate în mod sistematic, numai câteva au fost datate prin
metoda C14 : Sesklo-Thessalia, Elateia-Focida, Nea Nikomedeia-vestul Macedoniei grecești și
peștera Franchtri din Peloponez. Cultura Sesklo se dezvoltă în neoliticul timpuriu și mijlociu.
Se remarcă o dezvoltare continuă a acestei culturi în cursul mileniilor al VII-lea și al
VI-lea.Apogeul culturii Sesklo clasice a fost atins între anii 6100-6000. În mod invariabil,
așezările Sesklo erau amplasate lângă o sursă de apă. Adaptarea la un climat variabil se
reflectă în modificările arhitecturale:
- Neoliticul timpuriu I-II: locuințe rectangulare cu pereți de pământ bătut și lipitura
de lut pe schelet de lemn, precum și podele acoperite cu pastă de lut pe temelii de piatră. În
Thessalia și în Peloponez apar și bordeie. Clima era mai rece și mai umedă decât astăzi.
- Neoliticul timpuriu III, Achilleion II și III (6300-6000): locuințe din lipitură de lut
pe schelet de lemn și podele din grinzi de lemn acoperite cu ramuri și rogojini. Această fază
corespunde unor condiții climatice mai calde.
Satele erau formate din case separate. Așezările Sesklo, situate pe terase, erau
delimitate spre continent prin șanțuri în formă de V. În interiorul zidurilor se aflau 30-40 de
case compuse din una sau două camere. Acesteau aveau pereții lipiți, unele cu două nvele, cel
superior fiind uneori scund, amenajat în șarpanta acoperișului. Acoperișurile în două ape sunt
atestate prin modelel de sanctuare de lut. Pregătirea hranei, meșteșugurile și alte îndeletniciri
se desfășurau în curți. Activitățile religioase casnice sunt atestate prin accesoriile de cult:
figurinele și ceramica de foarte bună calitate. Pe la 6100-6000, Sesklo era un sat cu o
populație estimată la peste 3 000 de locuitori ocupând o suprafață de 8-10 ha.
Pe toată durata sa, cultura Sesklo a cunoscut o economie stabilă, bazată pe cultivarea
grâului, orzului, meiului, lintei, măzărichii și mazării. Culturile anuale asigurau un surplus
depozitabil de semințe mari comestibile, ce puteau acoperi necesarul de amidon, proteine și
uleiuri vegetale pentru hrana conunității de-a lungul unui an. Fertilitatea solului era menținută
prin cultivarea intenșionată alături de cereale, a leguminoaselor, care accelerează fixarea
azotului în nodulii rădăcinilor, înlocuindu-se astfel din sol azotul spălat în timpul perioadelor
ploioase.
Inițial, dintre animalele domestice, oaia și capra erau cele mai bine reprezentate, fiind
urmate de vite și porci. Procentul de caprine și ovine a scăzut treptat în timp ce importanșa
vitelor și a porcilor a screscut în mod corespunzător. Clima mai umedă decât astăzi genera
crânguri de stejari și păduri alpine în care trăiau cerbi, căprioare roșii, zimbri, mistreți, vulpi,
iepuri, pisici sălbatice, capre ibex. Cu toate acestea, vânatul pare a fi avut o importanță
secundară.
Dălțile, securile și teslele indică prelucrarea lemnului. Între produsele meșteșugarilor
neolitici se pot cita vasele de marmură, porfir și nefrit; pandative masculine, mărgele și
figurine confecționate cu măiestrie din piatră neagră, nefrit, marmură și alabastru. Datorită
indestructibilității sale, ceramica ne apare astăzi cel mai ușor de analizat. Pictarea simbolurilor
pe vase s-a făcut simultan cu aparișia ceramicii. Motivele dominante: triunghiurile,
zigzagurile, căpriorii (V-uri) și motivul plasei. Modificările în producerea ceramicii reflectă o
dezvoltare treptată a tehnologiei. Tradiția modelării sau cioplirii figurinelor a fost
meștenită din paleoliticul superior. Producerea acestor obiecte în unele zone a precedat
producerea ceramicii. Figurinele de teracotă, marmură, alabastru, nefrit și piatră neagră
sunt atestate de la începutul secvenșei Sesklo și sunt documentate în fiecare fază. În fazele
Sesklo mai târzii, numărul figurinelor crește, în timp ce numărul celor din piatră scade. La
Achilleion, au ieșit la iveală peste 200 de figurine de teracotă. Ele au fost descoperite aproape
întotdeauna alături de obiecte de ceramică fină, de mese sacrificiale, protome, zoomorfe,
opaițe, linguri și sigilii.
 2. Neoliticul zonei adriatice
Răspândirea, de-a lungul țărmurilor și în insulele Adriaticii, a unei economii bazate pe
producerea hranei s-a datorat unei dezvoltări continue a aptitudinilor marinărești, ceea ce a
antrenat modificarea modului de viețuire, de la vânătoare la un mod de subzistență de-a lungul
țărmului. Această tranziție trebuie să fi avut loc înainte de circa 6500.
Pe malurile Adriaticii înainte de 7000, vânatul animalelor mici a fost înlocuit cu o
economie bazată pe strângerea moluștelor și pe pescuit. Această modificare a modului de
habitat, orientat spre mare, trebuie să fi accentuat comunitățiile de-a lungul regiunilor de
coastă din sud-estul Italiei, vestul Greciei, Albaniei și Iugoslaviei. În mod normal, o economie
bazată pe strângerea moluștelor ar fi avut tendința să accentueze sedentarismul, dar stratul
de viețuire ce acoperă pe cel al culegătorilor mezolitici indică o ruptură cu trecutul: a încetat
producerea microlitelor și au apărut ovinele și caprinele domesticite și ceramica.
Transformările radicale într-un interval relativ scurt de circa un secol sugerează sosirea
unui grup etnic diferit, probabil dinpre sudul Greciei. Acești oameni au folosit silexul
autohton pentru a produce lame și unelte din așchii mari. Dărâmăturile locuințelor indică
existența unor construcții din paiantă; oasele de ovine și caprine atestă domesticirea oilor și
a caprelor. Ceramica era predominant monocromă, culoarea pielii, roșie sau maron cu
nuanșe de ocru, lustruită sau cu angobă fină.
Vasele simple erau confecționate din argilă bine purificată, cu un mare procent de
nisip. Deoarece a fost puțin ars, materialul se sfărâmă atunci când este introdus în apă.
Această ceramică nu este de tipul „impressoˮ, ci prezintă similitudini cu ceramica stadiului
ceramic timpuriu din Grecia ( Sesklo I din Thessalia). O asemenea ceramică era inadecvată
gătitului. Această ceramică trebuie să fi avut un scop comercial. Doar 0.5% din cele 374 de
fragmente descoperite la Sidari au fost clasificate de autorul săpăturilor drept „grosolaneˮ. Cu
alte cuvinte având pereții groși specifici unor vase pentru provizii de circa 40 cm în diametru.
Așezarea a fost părăsită de acești ceramiști timpurii, după care a urmat o perioadă de
aluviuni, apoi arealul a fost ocupat de o populație producătoare de ceramică „impressoˮ, mult
mai bine arsă decât cea a predecesorilor. Argila rozalie a fost amestecată cu pietriș și silex
sfărâmat, suprafețele exterioare erau lustruite și împodobite cu impresiuni făcute cu unghia
sau cu un obiect bont. Sunt atestate și toartele perforate. Este posibil ca acest tip de ceramică
să fi fost produs de o populație descinzând direct din culegătorii autohtoni de cochilii din
mezolitic. Litoralul est-adriatic este presărat pe toată lungimea cu o serie de stațiuni ce au dat
la ivealămceramică „impressoˮ. Asemenea așezări există și pe insulele din apropierea coastei.
 Două adăposturi în stâncă de pe coasta est-adriatică au dat la iveală depozite culturale
ce se întind în mod continuu din paleolitic până în epoca fierului. La Crvena Stijena-
Herțegovina, materialul are 8 m grosime și reprezintă depozite culturale din paleoliticul
mijlociu până în neoliticul ceramic. Aici, în stratul III, s-a găsit o ceramică incizată cu
cochilii, cu dinții ori cu unghia. Mai spre nord, la Smilcic, lângă Zadar în Dalmația, al doilea
studiu este atestat de straturile „impressoˮ, sub 2-3 m de depozite culturale ale civilizației
Danilo din mileniul al V-lea. Smilcic, era o așezare deschisă cu construcții la suprafața
solului din leasă lipită de lut, dovadă că s-a practicat domesticirea oilor, caprelor și vitelor.
Pietrele de cultivat indică și cultivarea plantelor. Inventarele cuprind și mari cantități de
unelte de os, coarne de cerb și piatră cioplită, cardium și alte cochilii. Ceramica prezintă
incizii tipice cu cardium în benzi sau cu motivul pintaderei-balansoar. Vasele sunt
semiglobulare și ovale. Pasta conține mult degresant de nisip, decorația este aplicată înainte
de ardere iar motivele sunt imprimate cu cochilii, sunt incizate ori împunse cu vârfuri de os
sau de lemn.

3. Cultura Starčevo-Criș din zona central-balcanică și

din bazinul inferior al Dunării.

Neoliticu din Serbia, sudul României și sud-estul Ungariei este reprezentat de cultura
Starčevo, numită așa după așezarea eponimă de lângă Belgrad, unde s-au efectuat săpături în
anul 1932. Grupuri de imigranți au urmat cursurile râurilor Morava și Vardar, precum și ale
afluenților, îndreptându-se spre nord. Deși modelul economic al acestei populații era în esență
același ca în Grecia neolitică, vânătoarea și pescuitul aveau o pondere mai mare decât
agricultura în zonele împădurite din Serbia, România și sud-estul Ungariei. Abundența
harpoanelor din coarne de cerb, a greutăților din lut pentru plasele de pescuit, oasele de
pește și straturile groase de cochilii de râu descoperite în așezări sunt în deplin acord cu
procentul ridicat de oase de animale sălbatice cum ar fi: cerbul și căprioara, bourul,
mistrețul, ursul, râsul, vulpea, viezurele și diverse specii de păsări.
Oaia și capra au continuat să fie animale domestice predominante, deși sunt indici
de domesticire locală a vitelor și porcilor. Dovezi privind creșterea vitelor ne vin dintr-o serie
de situri din sudul Ungariei, aici de asemenea este atestat măgarul sălbatic (azi dispărut).
Oasele erau folosite la fabricarea de sule, lustruitoare, vârfuri, spatule, precum și
pentru o serie de obiecte decorative cum ar fi cataramele și pandativele. Cochilia de spondylus
egeean era folosită pentru confecționarea brățărilor, inelelor și mărgelelor. Se utiliza o
varietate de pietre tari, incluzând silexul și mai rar obsidianul, pentru a se produce lame,
săpăligi, dăltițe, vârfuri, topoare și tesle. Obsidianul se importa din cel puțin două surse: din
Sardinia, peste Marea Adriatică, coasta Dalmației și trecătoarea Neretvei spre Bosnia și din
zonele submontane ale Carpaților din nord-estul Ungariei și estul Slovaciei. Această ultimă
sursă a alimentat consistent grupul Cris ( Koros) din Ungaria și Ardeal, precum și grupul
Bukk de la nord de arealul culturii Criș. Deoarece nu există așezări intermediare între
Mehtelek și bazinul Crișului din Ungaria, se apreciază că mișcările de populație au fost
dinspre centrul Ardealului pe Valea Someșului.
În regiunile de șes, pe văile interioare și în câmpiile din Peninsula Balcanică și din
bazinul Dunării, s-au stabilit populații neolitice pe la 6000 î.e.n. sau chiar mai devreme. Satele
erau așezate pe terasele râurilor sau pe maluri în pantă, acolo unde solul permite practicarea
agriculturii. Planul așezărilor indică faptul că locuințele erau distribuite în semicerc sau în
șiruri de-a lungul râului. Suprafața unui teritoriu locuit ajungea până la 4 ha. Absența tellurilor
la nord de Macedonia indică faptul că populația Starčevo nu a ocupat o așezare în mod
continuu, depozitele acestei culturi ajungânr rareori la mai mult de 1 m de material.
Difuziunea spre nord a agriculturii și creșterii animalelor este atestată prin săpăturile
efectuate în zona centrală a Macedoniei, în special la Anza, situată la jumătatea drumului
dintre zona egeeană și Câmpia Dunării. În așezarea inițială de la Anza I, pe la 6200, condițiile
climatice erau mai umede și mai reci decât astăzi. Pădurile de foioase ofereau din abundență
lemn, animale sălbatice, ghindă, nuci, vișine, struguri sălbatici și fragi ori mure. Culturile și
animalele domestice erau în general aceleași ca în Grecia. Oile și caprele domestice urmate de
vite și porci reprezintă 96,5% din toate oasele de animale. Alacul reprezenta principala
cereală.
Deocamdată, în regiunea Vardar-Morava nu sunt atestate situri mezolitice de
vânători și pescari. Artefactele indică afinități între coloniștii din Macedonia și populația
Sesklo din Tesalia: sigiliile, vasele fin ornamentate cu motive simbolice pictate alb pe roșu,
fluiere, obiecte de cult și figurine. Tradițiile arhitectonice și de producere a ceramicii din
Macedonia au fost de sorginte egeeană, dar o cotitură semnificativă de la această tradiție este
notabilă pe la 5800-5500. Ceramica Starčevo se remarcă prin apariția unor desene pictate,
curbe, cu brun pe portocaliu și prin vasele de provizii incizate cu unghia. Cele mai
caracteristice produse ale populației Starčevo sunt reprezentate de ceramica-barbotin decorată
cu o pastă subțire de lut, precum și ulcelele și cupele cu picior cu motive geometrice brun pe
portoaliu.
Trecerea relativ rapidă de la vânătoare și pescuit la agricultură în regiunea Porților de
Fier a fost parțial clasificată prin săpăturile de la Lepenski Vir, Vlasac, Padina, Schela
Cladovei, Icoana și Cuina Turcului. Cele mai timpurii niveluri de habitat au fost identificate
ca așezări stabile de vânători și pescari fără ceramică și fără animale domestice, cu excepția
câinelui. Populația era reprezentată de tipul local masiv european Cromagnon. Sosirea unor
populații noi, care au adus grâul, oaia și capra domesticite, este atestată la Lepenski Vir, unde
s-au scos la iveală 85 de schelete umane în mod predominantde tip gracil mediteranean.
S-au descoperit peste 50 de locuințe semisubterane (bordeie) la Lepenski Vir,
precum și la Vlasac și Padina. Toate sunt construite pe un plan trapezoidal. Vetrele sunt
delimitate de pietre verticale. Importanța rituală a acestor vetre este confirmată de resturile de
oase arse, de oameni și de animale, de receptacule și de sculpturi în piatră amplasate la o
extremitate. La Lepenski Vir s-au găsit peste 50 de sculpturi, majoritatea reprezentând hibrizi
de femeie și de peste.
Colibele semisubterane ( bordeiele) caracterizează arhitectura perioadei Starčevo
timpurii din întreg bazinul dunărean, din Serbia și din România. Așezarea Starčevo târzie de
la Obre I, în Bosnia, indică faptul că până pe la 5500, casele erau construcții dreptunghiulare
mari de până la 8 m lungime. Modelul dreptunghiular arată că pereții erau sprijiniți de bârne,
acoperișul fiind triunghiular, cu un cap chematizat de animal pe creasta acestuia. Influențele
dinspre zonele de sud, corespunzând teritoriului de azi al Bulgariei și al coastelor Adriaticii,
sunt identificabile în fazele târzii ale culturii Starčevo. Fazele târzii de dezvoltare ale culturii
Starčevo au dus la apariția culturii Vinča.

4 Cultura Bűkk din estul Ungariei, Slovacia și vestul Transilvaniei

Denumirea „Bűkkˮ vine de la numele munților Bűkk aflați la nord de câmpia ungară
și este folosită pentru a desemna cultura apărută în bazinul Tisei în timpul mileniului al VI-
lea. Spre nord, populația Bűkk a atins zonele muntoase și a locuit zonele bogate în obsidian în
regiunea Tokay. Numai în estul Ungariei s-au semnat 551 de așezări. Adaugând descoperirile
din estul Slovaciei și din nord-vestul României, numărul trece de 700, ceea ce indică o locuire
densă a acestui areal. Scheletele din mormintele descoperite în zonele Miskolc și Borsod din
nord-estul Ungariei sunt de tipul mediteranean al populației Starčevo.

Cel mai timpuriu complex neolitic din bazinul superior al Tisei este cunoscut sub
numele de cultura Szatmar. Aculturația complexului Tisei a avut loc nu mai târziu de mijlocul
perioadei în care s-a dezvoltat cultura Starčevo, cu alte cuvinte înainte de mijlocul mileniului
al VI-lea. Fazele ulterioare, Tiszadob și Bűkk propriu-zis, sunt datate prin metoda C14 la
jumătatea mileniului al VI-lea.
În ateliere sunt abundent atestate nuclee, așchii și lamele de obsidian. Vasele mari,
umplute cu lame de silex de dimensiuni egale, trebuie să fi fost destinate exportului. Prezența
cochiliilor de spondylus în mormintele din nord-estul Ungariei și estul Slovaciei sugerează
schimbul de produse. Populația Bűkk controla deăozitele de obsidian de lângă Tokat și se
specializase în cioplirea obsidianului și silexului.
Practicarea agriculturii este atestată de boabele de grâne imprimate ăn resturile
locuinșelor, de pietrele de râșnișă, din săpăligile din coarne de cerb și de platourile care se
foloseau la frâmăntatul aluatului. Oasele de animale domestice, în special de vite, apoi cele de
porci, de oi și de capre, constituie 50-78% din totalul de oase de animale. Oasele de bour, elan
și iepure indică prezența pădurilor și practicarea vânătorii.
Modelul de habitat specific populației Bűkk este foarte asemănător cu cel al
populației Criș: oamenii alegeau cele mai joase terase ale râurilor pentru a-și construi bordeie
sau locuințe rectangulare de lemn. Nu existau așezări mari sau case alungite. În mod curent, o
așezare nu cuprindea mai mult de patru locuințe mici. Casele erau construite în linie, pereții
erau de paiantă. Populația Bűkk a pătruns adânc în văile munților. Materialele specifice
acestei culturi apar în peșterile din Carpați. În peșteri s-au găsit vetre și bucăți de bârne de
lemn și tot aici s-a găsit cea mai frumoasă ceramică specifică acestei culturi.
Vasele, cu forme inspirate inițial de cele ale agricultorilor din sud, s-au perpetuat în
cultura Bűkk: ulcioare sferice, cupe semisferice, străchini rotunde, vase în for,ă de sticlă, vase
cu picior și fructiere în formă de pâlnie. Ceramica fină a continuat cu o alta cu pereți extrem
de subțiri, decorată cu incizii foarte fine, uneori cu încrustații de roșu, alb și galben și pictată
înainte de ardere cu linii verticale maron închis sau cu linii orizontale late în jurul gurii.
Această ceramică este adesea smălțuită sau lustruită. Ceramica grosolană era amestecată cu
pleavă, iar cea fină cu nisip.

5. Cultura Karanovo din bazinul râului Marița, în centrul Bulgariei

Un adevărat ținut „plin de lapte și miereˮ i-a întâmpinat pe agricultorii care s-au
stabilit în centrul Bulgariei de astăzi, pe la 6000 î.e.n. În bazinul râului Marița, unde solurile
fertile și climatul blând erau ideale pentru practicarea agriculturii, s-au concentrat telluri mari,
indiciu al unei locuiri de durată ( cum ar fi movila de la Karanovo ce denumește și tradiția
culturală a acestei regiuni). Dată fiind izolarea relativă a zonei, aflată între munții Rodopi și
Balcani, cultura Karanovo prezintă câteva caracteristici oarecum diferite de complexul
central-balcanic. Informații asupra culturii s-au obținut în urma săpăturilor întreprinse între
anii 1946 și 1957 al movila Karanova de lângă Nova Zagora. Arheologii au putut distinge 6
faze succesive corespunzând neoliticului și eneoliticului. Acestor descoperiri li s-au adăugat
săpăturile din anii 1960-1963 de la movila Azmak. Stratigrafiile analoage ale celor două situri
au fost datate prin metoda C14 pe baza mostrelor de lemn carbonizate găsite la Azmak.
Așezările culturii Karanovo erau comunități bine înjghebate, cu o populație estimată
la 300 de locuitori pe o suprafață de 3 ha. Locuințele cu o singură încăpere, de 6-7 m2 erau
frumos aliniate. Casele erau construite pe o structură de stâlpi subțiri de lemn de care se fixau
împletituri de ramuri și un strat gros de lut. În locuințe se aflau cuptoare mari de lut precum și
cantități mari de vase ceramice și de marmură. Tradițiile arhitectonice și tendința de a rămâne
în același loc timp de mai multe generații leagă complexul Karanovo de cultura Sesklo din
Grecia.
Distribuția așezărilor din regiunea Nova Zagora indică faptul că acestea se stabileau
în mod intenționat pe terenuri potențial arabile. Aria cultivată înconjura satul pe o rază de 2
km. În cazul așezărilor mari, erau destinate agriculturii peste 760 ha32. Caracterul stabil al
așezărilor conduce clar la ideea că se practica și rotația culturilor. Se apreciază că jumătate din
teren era lăsat în permanență necultivat sau plantat cu specii care refăceau azotul. Recoltele de
bază erau constituite de alac, orz, mazăre și linte. Numai alacul, orzul și leguminoasele par a
fi fost cultivate din plin, așa cum indică așantioanele. Toate nivelurile neolitice conțin pietre
de moară și seceri din coarne de cerb cu dinți de silex și spatule de os. Oaia și capra erau
animalele domestice predominante, urmate de vite și de porci.
Karanovo I este o cultură renumită pentru producția sa ceramică deosebit de bine
realizată din punct de vedere estetic și tehnic. Specificele cupe în formă de lalea și ulcioarele
înalte cu bazele inelare vide ori cu picioarele cilindrice erau acoperite cu un strat roșu, pictate
cu alb și uneori decorate cu motive diagonale. Măiestria artizanilor este demonstrată de
superbele vase cu picior, precum și de o serie de vase mici, triunghiulare și rectangulare.
Noile tehnici apărute în faza Karanovo II constau în decorațiile canelate și în pasta neagră, ca
rezultat al atmosferei din cuptoare, de acum cu reducere controlată.