Structuri cu pereti de beton armat

Notiuni introductive
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 25.09.2012 Scris de
Viorel Popa

Pereții de beton armat se utilizează, de regulă, la construcții expuse la încărcări laterale

predominate. Pereții de beton armat să preiau și transmit la infrastructură o mare parte din
încărcările laterale datorită rigidității și rezistenței mari. Sub acest aspect rolul lor structural
este deosebit de important, pereții de beton armat fiind elementele principale ale structurii de
rezistență la acțiuni laterale.

Funcție de proporția pereților de beton armat într-o structură, aceasta poate fi clasificată ca
structură cu pereți, structură duală sau structură în cadre.

Sistemul structural tip pereți de beton armat este acel sistem la care pereții de beton armat
preiau cea mai mare parte a încăcărilor orizontale, contribuția lor la preluarea forțelor
tăietoare la baza clădirii depășind 70% din forța tăietoare de bază.

Sistemul structural tip cadru este acel sistem la care cadrele preiau cea mai mare parte a
încărcărilor orizontale. Un criteriu convențional pentru încadrarea unei structuri în această
categorie este că suma forțelor tăietoare la baza stâlpilor, deasupra cotei teoretice de
încastrare, depășește 70% din forța tăietoare de bază.

Atunci când pereții de beton armat sunt utilizați împreună cu cadre de beton armat cu
rigiditate și rezistență adecvată preluării sarcinilor orizontale sistemul structural este dual. În
această situație, se admite în mod convențional că pereții preiau între 30% și 70% din forța
tăietoare de bază. Sistemele structurale tip dual se clasifică la rândul lor în sisteme duale cu
cadre preponderente și sisteme duale cu pereți preponderenți.

Aceste clasificări au caracter convențional, limitele fiind orientative, și au scopul de a

îndruma inginerul proiectant către setul de reguli de verificare care se potrivește cel mai bine
structurii date. În practică există metode fundamentate cuprinzător pentru verificarea și
detalierea structurilor în cadre și a structurilor cu pereți. Aceste două tipuri de sisteme
structurale au răspuns relativ predictibil sub sarcini orizontale.

Pentru structuri tip dual se urmărește, de regulă, utilizarea metodelor calibrate pentru structuri
tip cadru sau tip pereți, ușor adapate pentru acest tip structural. Răspunsul structurilor tip dual
sub sarcini orizontale în domeniul plastic este mai puțin predictibil din cauza interacțiunii
dintre două subsisteme structurale cu caracteristici net diferite de rezistență, rigiditate și
ductilitate.

În cazul structurilor tip pereți, cadrele, atunci când există, au numai rolul de a transmite la
teren o parte din încărcările gravitaţionale. Prin urmare măsurile de calcul și conformare
seismică vizează numai pereţii de beton armat în timp ce cadrele pot fi alcătuite ca subsisteme
structurale secundare, cu rol gravitaţional. În această situație, calculul, dimensionarea şi
armarea stâlpilor şi grinzilor se poate face conform celor prezentate la cap. 2.
În Romania, structurile cu pereţi se dimensionează pentru acțiunea seismică conform cu
prevederile codurilor P100-1 și CR2-1-1.1 („Cod pentru proiectarea construcţiilor cu pereţi
structurali din beton armat”).

Din punct de vedere arhitectural, dispunerea pereților de beton armat interferează de multe
ori cu cerințele de funcționalitate pentru clădiri. Opțiunile privind compartimentarea și
recompartimentarea spațiilor interioare sunt restrânse. De asemenea, dispunerea de pereți pe
perimetrul clădirilor restrânge posibilitatea amplasării golurilor în fațade. Pereții de beton
armat sunt utilizați în mod eficient pentru protecția la foc a spațiilor de circulație pe verticală
sau pentru izolarea fonică în interiorul clădirii.

Aspecte privind alcătuirea de ansamblu

Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 25.09.2012 Scris de
Viorel Popa

Alcătuirea de ansamblu a structurilor cu pereţi trebuie să urmărească exigenţele generale de

conformare referitoare la structuri proiectate seismic. Este necesară realizarea unor forme
regulate în plan ale structurii, compacte şi simetrice, cu alcătuire monotonă pe înălţime. Se
recomandă ca rigiditatea să fie cât mai uniformă pe cele două direcţii principale ale structurii.

În mod particular, în cazul structurilor cu pereţi trebuie avute în vedere unele reguli privind
alcătuirea elementelor structurale (a pereţilor).

Se recomandă ca secţiunile în plan ale pereţilor să fie de tip lamelar, cu bulbi la extremități
(halteră) sau cu tălpi de dimensiuni limitate.

Secțiunile cu bulbi la extremități prezintă o serie de avantaje din punct de vedere structural:

- datorită simetriei secțiunii, au comportare omogenă pentru cele două sensuri de acțiune
seismică paralele cu inima secțiunii

- nu influențează semnificativ răspunsul structurii pentru direcția de acțiune seismică

orizontală perpendiculară ceea ce face ca sistemul structural să poată fi judecat independent
pentru cele două direcții principale de acțiune seismică
- au răspuns predictibil la compresiune excentrică și forță tăietoare și există evidențe
experimentale privind capacitatea de deformare inelastică în regim de solicitare ciclic
alternant

- armătura longitudinală verticală poate fi așezată la extremitățile secțiunii transversale

crescând astfel eficiența acesteia sub aspectul rezistenței la moment încovoietor

- înălțimea zonei comprimate în stadiul ultim este limitată ceea ce favorizează

ductilitatea

- prin dispunerea armăturii transversale în bulbi se poate realiza în mod eficient

confinarea betonului crescând deformabilitatea acestuia la compresiune și, implicit,
ductilitatea elementului

- stabilitatea zonei comprimate este favorizată prin prezența bulbilor

- armăturile orizontale pentru preluarea forței tăietoare din inima secțiunii pot fi ancorate
eficient în bulbi

- armăturile grinzilor de cuplare, dacă există, pot fi ancorate eficient

- grinzile dispuse pe direcție transversală peretelui pot fi rezemate eficient pe bulbi

Singurul dezavantaj este cel de ordin arhitectural, bulbii afectând într-o oarecare măsură
aspectele estetice și de funcționalitate ale construcției.

Secțiunile lamelare, optime din punct de vedere arhitectural, prezintă unele deficiențe sub
aspect structural: confinarea zonelor de capăt este deficitară, armătura longitudinală trebuie
distribuită pe inima secțiunii, către axa neutră, înălțimea zonei comprimate este mare ceea ce
conduce la scăderea ductilității elementului, stabilitatea zonei comprimate în urma ciclurilor
alternate de încărcare-descărcare în domeniu plastic este deficitară, rezemarea grinzilor din
direcție transversală ridică dificultăți. Există și pericolul pierderii stabilității laterale prin
voalarea zonei comprimate favorizată de reducerea rigidității după fisurarea normală la
întindere din încovoiere. Aceste secțiuni au însă comportare predictibilă la moment
încovoietor și forță tăietoare.

În unele situații, pentru a întâmpina problemele legate de aspectele arhitecturale ale

secțiunilor cu bulbi la capete, se poate alege realizarea secțiunilor cu tălpi de dimensiuni
limitate. Se pot păstra multe dintre avantajele aduse de dezvoltarea secțiunii în zona
comprimată în timp ce din punct de vedere arhitectural ascunderea tălpilor în grosimea
pereților de închidere și compartimentare este optimă. Secţiunile cu bulbi sau cu tălpi de
dimensiuni reduse sunt utile în cazul în care forţa axială este relativ mare. Dacă anvergura
tălpii comparativ cu înălțimea inimii secțiunii crește există dificultăți la stabilirea zonei
“active”a secțiunii. Aceasta depinde de înălțimea totală a peretelui, de modul de încărcare cu
forțe laterale și de dimensiunile secțiunii transversale.

Pereții cu secțiuni cu nesimetrie pronuțată prezintă răspuns neomogen la acțiuni laterale

pentru cele două sensuri relevante ale acțiunii seismice fiind, din acest punct de vedere,
nerecomandate.
De exemplu, pentru un perete cu secţiunea în formă de „T” se remarcă o diferenţă mare a
rotirii ultime corespunzătoare celor două sensuri de acţiune seismică orientată în direcţia
axului inimii peretelui. Dacă zona comprimată este plasată la capătul fără talpă al secţiunii,
aceasta are o înălţime mare relativ la dimensiunea peretelui şi, prin urmare, deformaţia în
armătura întinsă în momentul ruperii este foarte redusă. Secţiunea prezintă în acest caz o
ductilitate scăzută. Dacă zona comprimată se află în partea opusă (în talpa secţiunii), aceasta
are o înălţime redusă şi armătura întinsă poate avea deformații plastice consistente. Secţiunea
prezintă în acest caz o ductilitate mare. Ţinând cont că acţiunea seismică are caracter
reversibil este recomandabil să fie evitate astfel de secţiuni cu comportare radical diferită
pentru două sensuri opuse de acţiune seismică.

De exemplu, pentru un perete cu secţiunea în formă de „T” se remarcă o diferenţă mare a

rotirii ultime corespunzătoare celor două sensuri de acţiune seismică orientată în direcţia
axului inimii peretelui. Dacă zona comprimată este plasată la capătul fără talpă al secţiunii,
aceasta are o înălţimea mare relativ la dimensiunea peretelui şi, prin urmare, deformaţia în
armătura întinsă în momentul ruperii este foarte redusă. Secţiunea prezintă în acest caz o
ductilitate scăzută. Dacă zona comprimată se află în partea opusă (în talpa secţiunii), aceasta
are o înălţime redusă şi, prin urmare, deformaţia armăturii întinse în momentul ruperii este
mare. Secţiunea prezintă în acest caz o ductilitate mare. Ţinând cont că acţiunea seismică are
caracter reversibil este recomandabil să fie evitate astfel de secţiuni cu comportare radical
diferită pentru două sensuri opuse de acţiune seismică. au comportare omogenă pentru cele
două sensuri de acțiune seismică paralele cu inima secțiunii.

Este recomandat ca secţiunile transversale cu nesimetrie pronunțată să fie evitate. Aceste

secţiuni au comportare foarte diferită la schimbarea sensului de acţiune a forţei seismice.

De asemenea, trebuie evitate structurile cu pereţi structurali deşi, care se intersectează.

Comportarea acestor structuri este greu de anticipat prin calcul deoarece nu se poate stabili
care este zona activă a tălpii. Este preferabilă utilizarea unei densităţi mai reduse a pereţilor în
structură cu condiţia ca aceştia să aibă secţiuni regulate şi să fie dispuşi astfel încât
comportarea de ansamblu a structurii să fie predictibilă.
Pereții trebuie conformați astfel încât să răspundă predominant prin încovoiere sub forță
axială. Cedarea din forță tăietoare trebuie evitată. Pereții zvelți sunt solicitați predominant la
încovoiere în timp ce pereții scurți sun solicitați predominant la forță tăietoare.

Funcţie de forma în elevaţie pereţii pot fi împărţiţi în două categorii:

- pereţi izolaţi, fără goluri, care au o comportare de consolă sub acţiunea forţelor
laterale. În acest caz grinzile, dacă există, au rigiditate redusă comparativ cu pereţii şi nu pot
influenţa, decât în mică măsură, comportarea de ansamblu a acestora.

- pereţi cuplaţi prin grinzi de cuplare. Pereţii cuplaţi apar acolo unde, din necesităţi
funcţionale sau structurale, în pereți sunt dispuse goluri. Dacă golurile au dimensiuni
semnificative, cum este cazul golurilor pentru uşi sau ferestre, se formează doi pereţi
(montanţi) cuplaţi prin intermediul grinzilor care se formează deasupra golurilor.
Funcţie de dimensiunea golurilor pereţii pot prezenta moduri de comportare diferite. Dacă
golurile sunt relativ mici, atunci riglele de cuplare sunt foarte puternice şi pot asigura un
cuplaj „perfect” între montanţii ce se formează. Dacă dimpotrivă golurile sunt foarte mari,
atunci riglele de cuplare sunt slabe şi nu pot asigura cuplajul între montanţi. Montanţii se
comportă ca pereţii izolați. Astfel, prin variaţia dimensiunii golurilor se poate calibra atât
rigiditatea cât şi rezistenţa structurii.

În cazul pereților izolați momentul global de răsturnare al structurii se regăsește integral ca

suma momentelor încovoietoare de la baza pereților.

În cazul pereților cuplați momentul global de răsturnare se echilibrează în secțiunea de la baza

pereților prin momentul încovoietor de la baza pereților și momentul echilibrat prin efectul
indirect al forțelor axiale care se mobilizează în pereți ca urmare a acțiunii forțelor laterale.

Se recomandă ca pereţii de beton armat să fie cât monotoni din punct de vedere al formei în
elevație. Nu sunt recomandate variaţiile bruşte ale secţiunii pe înălţime. Dacă totuşi astfel de
alcătuiri sunt necesare, din considerente de funcţionalitate trebuie luate măsuri care să
contrabalanseze efectele nefavorabile. Nu este permisă suprimarea totală a pereţilor la un
anumit nivel. În acest caz, se pot forma mecanisme locale de cedare defavorabile din punct de
vedere al disipării de energie.
Moduri de cedare sub acțiuni seismice
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 25.09.2012 Scris de Viorel
Popa

1. Pereți
2. Rigle de cuplare

Pereți

Pereții de beton armat sunt solicitați la moment încovoietor, forță axială și forță
tăietoare. Caracterul ciclic alternant al acțiunii seismice și raspunsul în domeniul plastic al
pereților coduc la următoarele moduri specifice de cedare:

1) Cedarea din încovoiere prin strivirea betonului comprimat, după intrarea în curgere a
armăturii longitudinale întinse. Acest mod de cedare este specific pereților lungi de beton
armat la care solicitarea de încovoiere este predominantă. Este un mod de cedare ductil care
conduce la scăderea progresivă a capacității de rezistență și rigiditate. Capacitate de
deformare plastică este relativ ridicată.

În cadrul primelor cicluri de încărcare descărcare în domeniul plastic, în zona critică se

produc fisuri normale la axa verticală a peretelui, din moment încovoietor. Apar și fisuri
înclinate cauzate de forța tăietoare. În zona comprimată apar fisuri verticale, paralele cu
direcția eforturilor unitare de compresiune, care deteriorează fibrele exterioare de beton
comprimat. Dacă înălțimea zonei comprimate este redusă, armătura longitudinală din zona
întinsă curge sever. Apar fisuri de despicare în lungul armăturii longitudinale întinse. La
schimbarea sensului de încărcare, armătura întinsă care are deformații plastice remanente mari
are tedința de a flamba. Zdrobirea zonei extreme comprimate de beton are ca efect migrarea
acesteia către interiorul secțiunii și scăderea capacității de rezistență la încovoiere.

2) Cedarea din forță tăietoare în fisură înclinată. Acest mod de cedare este specific
pereților scurți sau pereților lungi insuficient armați transversal pe inima secțiunii. Peretele
prezintă o stare redusă de avariere până la producerea cedării. Cedarea este neductilă, fără
avertizare. La pereți lungi, prevenirea acestui mod de cedare se face prin dispunerea de
armătură transversală suficientă și prin limitarea forței tăietoare care se dezvoltă în element.
Creșterea armăturii transversale este eficientă pînă la un anumit nivel de încărcare dincolo de
care cedare se produce prin zdrobirea diagonalei de beton comprimat. În această situație este
necesară mărirea secțiunii de beton sau utilizarea unui beton de clasă superioară. La
structurilor noi, prin proiectare trebuie să se evite acest mod de cedare.
3) Cedarea prin zdrobirea inimii după mai multe cicluri de încărcare-descărcare în
domeniul plastic. După mai multe cicluri de amplitudine mare, fisurarea inimii grinzii
corespunzătoare celor două sensuri de acțiune seismică, conduce la deterioarea ireversibilă a
inimii de beton a secțiunii. Aceasta nu mai poate transmite eforturile din diagonala
comprimată și se produce o cedare similară lunecării în rosturi orizontale prefisurate.

4) Flambajul local al pereților sub acțiunea eforturilor de compresiune: flambajul tălpii

pereților favorizat de reducerea de rigiditate cauzată de fisurarea prealabilă la întindere și
flambajul inimii pereților lamelari subțiri după degradarea stratului de acoperire cu beton și
flambajul barelor longitudinale comprimate.

5) Cedarea pereților la compresiune excentrică prin zdrobirea betonului comprimat înainte

de curgerea armăturii longitudinale întinse este neductilă și, ca urmare, incompatibilă cu
proiectarea seismică. Prevenirea acestui mod de cedare se face în faza de proiectare prin
limitarea efortului axial în pereți. La structurile proiectate corect în zonele cu seismicitate
ridicată secțiuniile pereților care rezultă din condiția de limitare a efortului tangențial mediu
respectă, de regulă, și condiția de limitare a efortului axial mediu.
6) Cedarea pereților la forță tăietoare se poate produce și prin lunecare în rosturi orizontale
prefisurate. Astfel de rosturi sunt, de exemplu, rosturile de turnare ale pereților situate, de
regulă, la fața superioară a fiecărui planșeu. La proiectare, este necesară verificarea prin calcul
pentru prevenirea acestui mod de cedare în special în zona critică a pereților.

Rigle de cuplare

Grinzile de cuplare sunt elemente scurte solicitate predominant la forță tăietoare, modul lor de
cedare fiind caracterisitic acestei solicitări predominante:

La grinzile de cuplare de proporții medii, forța tăietoare și momentul încovoietor inflențează

deopotrivă modul de cedare. Apar fisuri înclinate și fisuri normale la axa barei. Fisurile
înclinate au deschideri mari similare celor din încovoiere. Fibrele extreme comprimate de
beton în zonele de moment maxim se zdrobesc. Dacă deformațiile plastice ale armăturii
longitudinale sunt mari apar fisuri de despicare a betonului în lungul acetora care indică
pierderea conlucrării armăturii longitudinale.

Grinzile de cuplare de proporții medii sunt armate, de regulă, cu carcase ortogonale alcătuite
din bare longitudinale și etrieri. Se pot dezvolta rotiri ultime de 2-3% până reducerea
semnificativă a capacității de rezistență.

La valori mai mari ale rotirilor de ansamblu, se produce fisurarea în lungul diagonalei
principale comprimate care este urmată de pierderea totală a capacității de rezistență.

În cazul grinzilor de cuplare de proporții medii mecanismul predominant de echilibrare a

eforturilor este cel de grindă cu zăbrele. Etrierii au rolul de a a echilibra componentele
verticale ale forțelor de compresiune din diagonalele comprimate. Indiferent de sensul acțiunii
seismice etrierii sunt întinși. Deformațiile plastice ale acestora, dacă există, sunt cumulative
de la un semiciclu de încărcare la altul.

De aceea, etrierii trebuie proiectați astfel încât să răspundă elastic la eforturile cauzate de
acțiunea seismică. Aceasta se poate face considerând la dimensionarea etrierilor forța
tăietoare maximă care se poate dezvolta în grindă – forța tăietoare asociată curgerii armăturii
longitudinale din încovoiere. Creșterea capacității de armătură transversală conduce la
creșterea capacității de rezistență la forță tăietoare până la o limită dincolo de care se produce
ruperea prin beton, în lungul diagonalei comprimate fără curgerea etrierilor.
Cumularea deformațiilor plastice ale etrierilor și pierderea aderenței armăturii longidudinale
din cauza curgerii severe conduce la deteriorarea rigidității mecanismului de grindă cu
zăbrele. Eforturile ajung, în final, să se echilibreze direct printr-o diagonală comprimată –
mecanismul de arc. Acest mod de transmitere a forței tăietoare nu este eficient în cazul
grinzilor de proporții medii întrucât înclinarea diagonalei comprimate este redusă.

Curgerea etrierilor și pierderea aderenței armăturilor longitudinale care au curs sever la

întindere, după aparția fisurilor de despicare în beton, determină degradarea puternică a
răspunsului histeretic al elementului. Întrucât deformațiile plastice din armături nu sunt
reversibile, armăturile fiind întinse indiferent de sensul de acțiune seismică, mobilizarea
rezisteței grinzii pentru un semiciclu de încărcare necesită lunecări importante, până la
intrarea în lucru a armăturilor.
La grinzile de cuplare scurte forța tăietoare este solicitarea predominantă. Aceasta se
transmite direct printr-o diagonală comprimată care se dezvoltă în inima grinzii. Ruperea se
produce prin zdrobirea diagonalei comprimate de beton.
Pentru creșterea capacității de rotire este necesară armarea grinzilor cu carcase diagonale.
Acestea sunt carcase alcătuite din bare longitudinale și etrieri dispuse în lungul diagonalelor
principale ale grinzii. Carcasele diagonale servesc și la preluarea eforturilor de compresiune
din lungul diagonalei comprimate și la preluarea eforturilor de întindere. Utilizarea carcaselor
diagonale conduce la creșterea capacității de rotire a grinzilor de cuplare scurte la 4%.
Degradarea răspunsului histeretic se produce după ce inima de beton a grinzii începe să fie
deteriorată sever prin fisurare înclinată. Utilizarea armării diagonale este obligatorie pentru
grinzi având raportul deschidere liberă/lumină mai mic decât 4 conform codului ACI-318-95
Cercetari experimentale recente arată că utilizarea betoanelor armate cu fibre disperse poate
determina creșterea capacității de rotire la 6-7%.

Mecanisme de plastificare
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 25.09.2012 Scris de Viorel
Popa

1. Pereți izolați
2. Pereți cuplați
Pereți izolați

Pereții izolați zvelți, conectați de restul structurii prin placă sau prin grinzi de rigiditate
redusă, răspund la încărcări laterale ca niște console verticale. Formarea mecanismului de
plastificare presupune aparția unei articulații plastice din încovoiere la baza fiecărui perete.
Articulația plastică se formează prin curgerea armăturii longitudinale (verticale) la întindere
din încovoiere. Curgerea armăturilor transversale cauzată de forța tăietoare trebuie prevenită
întrucât limitează capacitatea de rotire plastică din încovoiere și deteriorează răspunsul
histerectic de ansamblu. Plastificarea pereților la bază poate conduce și la plastificarea din
încovoiere a elementelor de legătură (placă sau grinzi) însă contribuția acestor elemente la
rezistența și rigiditatea de ansamblu sub acțiuni orizontale este neglijabilă. Pereții zvelți care
au deformații plastice numai din încovoiere la bază au un răspuns histeretic bun care
evidențiează o capacitate adecvată de disipare a energiei seismice. Cedarea se produce gradual
prin deteriorarea zonei comprimate de beton. Alte moduri de cedare cum sunt, de exemplu,
cele cauzate de forța tăietoare sau de cedarea îmbinărilor dintre barele longitudinale trebuie
prevenite prin proiectare.

Struturile cu pereți izolați au un grad de redundață redus. Cedarea unui număr mic de legături
conduce la cedarea de ansamblu a structurii. De aceea, pentru structuri cu pereți izolați
factorul de comportare utilizat la determinarea spectrului de proiectare este mai redus decât în
cazul structurilor cu pereți cuplați. Codul P100-1 și standardul SR EN 1998-1 prevăd pentru
structuri cu pereți zvelți izolați (necuplați) proiectați pentru clasa de dutilitate DCH valoarea
4αu/α1. Pentru clasa DCM valorile prescrise de cele două documente normative sunt diferite:
q=4αu/α1în codul P100-1 și q0=4 în SR EN 1998-1.

Pereți cuplați

În cazul pereților zvelți cuplați formarea mecanismului de plastificare optim sub acțiuni
laterale presupune formarea articulațiilor plastice la baza pereților și intrarea în curgere a
grinzilor de cuplare. La baza pereților, așa cum este menționat anterior, se formează articulații
plastice prin curgerea armăturilor longitudinale întinse din încovoiere. Ductilitatea acestor
zone este adecvată. În cazul grinzilor de cuplare modul în care se produce plastificarea
depinde de proporțiile acestora și de natura soluției de armare. La grinzile de cuplare cu
proporții medii (lcl/hw>3..4) se pot forma articulații plastice la capete similar cu cazul grinzilor
lungi. Se mobilizează în armăturile longitudinale întinse deformații plastice datorate
încovoierii. Aceste deformații plastice sunt reversibile la schimbarea sensului acțiunii
seismice. Ductilitatea este bună și nivelul de degradare așteptat sub incidența cutremurului de
proiectare este moderat.
La grinzi de cuplare mai scurte (lcl/hw<3) plastificarea distinctă din încovoiere și menținerea
unei zone mediane cu răspuns elastic nu este posibilă. Zonele plastice de la capete se
întrepătrund. Plastificarea din încovoiere, dacă se produce, afectează practic întreaga lungime
a grinzii. Armătura longitudinală întinsă poate curge sub efectul solicitării de moment cu forță
tăietoare și din cauza pierderii aderenței după curgere în zonele de moment maxim pe întreaga
lungime a grinzii. La grinzi scurte armate cu carcase diagonale curgerea afectează carcasa
întinsă pe întreaga lungime a diagonalei și pătrunde chiar și în zona de ancorare.

Structurile cu pereți cuplați au un grad bun de redundanță legat de numărul mare de legături
care trebuie să cedeze pentru cedarea de ansamblu a structurii. Factorii de comportare sunt
mai mari decât în cazul structurilor cu pereți cuplați. În P100-1 : q=5αu/α1 pentru DCH și
q=3,5αu/α1pentru DCM. În SR EN 1998-1 valori corespuzătoare sunt: q0=4,5αu/α1 și
q0=3αu/α1. Valori similare sunt prevăzute și în standarul american ASCE 7-05.

Calculul structural
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 25.09.2012 Scris de Viorel
Popa

1. Secțiuni active
2. Rigidități secționale de proiectare

Determinarea eforturilor secţionale de dimensionare se face pornind de la rezultatele

calculului static al structurii. Calculul static se poate face utilizând programe de calcul
automat pe modele plane sau spaţiale. În mod curent, în calcule elastice modelarea pereților se
face cu elemente finite de suprafață. Pentru calcule neliniare se poate utiliza pentru
simplificare modelarea cu elemente finite de tip bară.

Modelele spaţiale se pot construi relativ uşor cu ajutorul interfeţelor grafice ale programelor
de calcul structural. Totuşi, pentru reducerea volumului de calcul necesar rezolvării unei
structuri spaţiale aceste programe se bazează pe o serie de ipoteze simplificatoare. Aceste
ipoteze trebuie cunoscute de către proiectant. Este absolut necesară consultarea manualelor de
utilizare atât în faza de construcţie a modelului cât şi în faza de interpretare a rezultatelor.
Utilizarea fără discernământ a programelor de calcul automat poate conduce la erori grave de
proiectare. Este necesar ca rezultatele să fie cercetate cu atenţie și verificate prin metode
simplificate pentru a putea fi depistate eventualele erori grave de modelare sau de calcul.
Secțiuni active

Stabilirea secțiunii active este necesară în cazul structurilor de înălțime medie relizate cu
pereți deși intersectați.

Stabilirea secțiunii active prezintă importanță în calculul capacităților de rezistență la

compresiune excentrică și determinarea valorilor de proiectare ale forțelor tăietoare.
Subestimarea secțiunii active a peretelui conduce la o subestimare a eforturilor care rezultă
din calculul static și la subestimarea capacității de rezistență la moment încovoietor. Ca efect,
valorile de proiectare ale forțelor tăietoare sunt subestimate astfel că dimensionarea peretelui
la forță tăietoare poate fi neacoperitoare. Dacă se supraestimează secțiunea activă a unui
perete poate rezulta un deficit de rezistență la compresiune excentrică. De asemenea este
necesară și la calculul eforturilor dacă modelarea structurii se face utilizând elemente de tip
bară cu secțiuni echivalente pereților din structură.

În fapt nu există metode prin care se poate stabili exact secțiunea activă a unui perete. Aceasta
variază in funcție de rotirea din articulația plastică de la bază, lățimea activă din zona întinsă
crescând o dată cu rotirea. Acolo unde este posibil se recomandă ca pereții de beton armat să
fie realizați cu secțiuni distincte, cu tălpi de dimensiuni moderate, fără intersecții cu alți pereți.
În acest fel se sporește predictibilitatea răspunsului structural și procesul de proiectare poate fi
mai ușor stăpânit.

SR EN 1998-1 și ACI 318-11 recomandă ca lățimea efectivă a tălpii unui perete să se măsoare
în stânga și în dreapta inimii peretelui pe o distanță egală cu minimul dintre:

- lățimea reală a tălpii

- jumătate din distanța pînă la peretele adiacent paralel cu peretele în discuție, dacă
există

- un sfert din înălțimea totală a peretelui deasupra nivelului considerat.

Valoarea astfel calculată se folosește numai pentru determinarea capacității de rezistență la
încovoiere adică pentru selectarea cantității de armătură longitudinală întinsă. Forța axială,
necesară în calculul de rezistență, se determină considerând lățimea reală a tălpii.

În CR2-1-1.1 lățimea activă de talpă se stabilește conform schemei din Figura 1.22. ținând
seama numai de dimensiunile secțiunii orizontale ale ansamblului de pereți care se
intersectează:
Rigidități secționale de proiectare

La calculul structurilor de beton armat trebuie să se ţină seama de reducerea de rigiditate a

elementelor de beton armat datorată fisurării. Elementele de beton armat lucrează în stadiul II,
fisurat. În cazul structurilor supuse la acțiuni seismice rigiditate elementelor structurale se
degradeaza funcție de anvergura deformațiilor plastice. Mai mult, incidența succesivă a unor
mișcări seismice asupra unei structuri conduce la reducerea progresivă a rigidității. Încercările
experimentale în regim dinamic pentru structuri dovedesc această reducere progresivă a
rigidității.

Evaluarea prin calcul a rigidității elementelor structurale de beton armat solicitate seismic este
dependentă astfel de numeroase necunoscute fiind astfel puțin credibilă.

În calculul structural se poate utiliza rigiditatea secantă a elementelor de beton armat care
corespunde dreptei care unește originea cu punctul de curgere al legii constitutive moment-
rotire. Această metodă necesită însă cunoașterea armării elementelor fiind astfel utilă numai
pentru verificare.

În cazuri curente de proiectare se utilizează valori echivalente ale caracteristicilor secţionale

pe baza recomandărilor din normele de proiectare. Acestea se calculează simplificat prin
afectarea valorilor caracteristicilor secțiunii brute, nefisurate, cu factori subunitari.

Pentru pereți, în codul CR2-1-1.1 se prevăd factori de reducere diferențiați funcție de nivelul
de încărcare axială:

unde Ig, Ag, Ag,s semnifică momentul de inerţie, aria şi aria de forfecare a secţiunii transversale
brute de beton. Aceleaşi mărimi pentru secţiunea echivalentă, fisurată, sunt notate cu Ieq, Aeq,
Aeq,s.

Este necesar astfel un calcul structural iterativ și selectarea prin interpolare liniară a valorilor
intermediare, funcție de nivelul de încărcare axială. Pentru simplificarea calculelor, în codul
CR2-1-1.1 se admite ca în calculul deplasărilor laterale să se considere Ieq=0,5Igși Aeq=0,5Ag.
Această prevedere este în acord cu Anexa E a codului P100-1/2006. Pentru riglele de cuplare
se aplică următorii factori de reducere, funcție de modul de armare
SR EN 1998-1 și ACI 318-11 recomandă ca în calculul deplasărilor să se utilizeze pentru
pereți Ieq=0,5Ig. În aceste coduri nu există prevederi speciale pentru riglele de cuplare. Aceste
elemente pot suferi degradări importante la acțiunea cutremurului astfel că utilizarea unor
factori de reducere pentru rigiditatea secțională la încovoiere egali cu 0,2 sau 0,1 este
potrivită.

Forțe tăietoare de proiectare

Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 26.09.2012 Scris de Viorel
Popa

1. Prevederile CR2-1-1.1 pentru pereți

2. Cuantificarea influenței modurilor superioare de vibrație asupra distribuției forței tăietoare
3. Prevederile SR EN 1998-1 pentru pereți
4. Grinzile de cuplare

Cedarea elementelor de beton armat din cauza forţei tăietoare nu este permisă datorită
caracterului ei neductil. Prin urmare, valorile de proiectare ale forțelor tăietoare trebuie să
reprezinte valorile maxime ale forțelor tăietoare care se pot dezvolta în pereți.

Prevederile CR2-1-1.1 pentru pereți

Conform CR2-1-1.1, la orice nivel zi pe înălțimea pereților, forțele tăietoare rezultate din
calculul structural se amplifică pentru a ține seama de sporul de încărcare laterală cauzat de
suprarezistența peretelui la încovoiere în zona plastică. Această suprarezistență este descrisă
prin produsul ΩγRd unde Ω rezultă practic din supraarmarea longitudinală și γRd ține seama de
consolidarea postelastică a oțelului:

cu următoarele limitări:
unde

VEd valoarea de proiectare a forței tăietoare în perete

VEd,0 valoarea de proiectare a forței tăietoare la baza peretelui, deasupra secțiunii teoretice
de încastrare

V’Ed valoarea forţei tăietoare rezultată din calculul structural în combinația seismică de
proiectare

V’Ed,0 valoarea forţei tăietoare la baza peretelui rezultată din calculul structural in
combinația seismică de proiectare, deasupra secțiunii teoretice de încastrare

Ω factorul de suprarezistență al peretelui la încovoiere datorată supraarmării longitudinale

kV coeficient de amplificare care ţine seama în mod acoperitor de diferenţa între

distribuția efectivă a forţelor tăietoare şi distribuţia acestora obținută din calculul structural
(clasa de ductilitate DCH, kV=1,2; clasa de ductilitate DCM, kV=1,0)

γRd factorul de suprarezistenţă datorat efectului de consolidare al oţelului,

zi nivelul la care se calculează forța tăietoare de proiectare

Relația arată că valoarea de proiectare a forței tăietoare trebuie să fie întodeauna mai mare cu
cel puțin 50% decât forța tăietoare rezultată din calculul structural în combinația seismică de
proiectare. Scopul este evitarea ruperii din forță tăietoare la pereți cu suprarezistență redusă la
încovoiere. În cazul în care pereții au suprarezistențe la încovoiere ridicate se poate ajunge în
unele situații ca produsul kvΩγRdV’Ed să depășească valoarea forței tăietoare corespunzătoare
răspunsului elastic al structurii la acțiunea cutremurului de proiectare, qVEd. Din această
cauză, pentru un rezultat al proiectării justificat economic, este indicat ca produsul kvΩγRd să
se limiteze la valoarea q. Există însă pericolul ca, în cazul elementelor cu sensibilitate la forță
tăietoare, să se producă ruperea fragilă la cutremure cu intensitate mai mare decât cea a
cutremurului de proiectare.

În cazul structurilor proiectate pentru clasa de ductilitate DCL valorile de proiectare ale
forțelor tăietoare se iau egale cu cele rezultate din calculul structural în combinația seismică
de proiectare amplificate cu 1,2 la primele două niveluri.
Cuantificarea influenței modurilor superioare de vibrație asupra
distribuției forței tăietoare

Utilizarea factorului kv și limitările impuse distribuției VEd pe înălțime prin relațiile

precedente au ca scop considerarea în calcul a influenței modurilor superioare de vibrație.
Calculul prin metoda forțelor laterale statice echivalente se face pe baza unei distribuții a
forțelor laterale pe înălțime stabilită funcție de ordonatele modale fundamentale. Efectul
modurilor superioare de vibrație poate schimba distribuția forțelor laterale și a diagramei de
forță tăietoare pe înălțimea peretelui. Mai mult decât atât, în cazul structurilor cu pereți cuplați
sau a structurilor duale diagramele rezultate din calculul structural prin metoda forțelor
laterale statice echivalente nu surprind amplificarea dinamică a răspunsului la partea
superioară a pereților nici chiar dacă diagramele se amplifică cu kV. Este astfel necesară
considerarea unei înfășurătoare limită pentru diagrama forțelor tăietoare de proiectare cum
este cea stabilită în CR2-1-1.1.

Rezultanta forțelor seismice laterale este poziționată la cota maximă pe înălțimea peretelui
atunci când distribuția forțelor se face în acord cu ordonatele modului 1, fundamental.
Schimbarea distribuției forței seismice pe înălțime cauzată de contribuția modurilor
superioare are ca efect coborârea rezultantei acestora. Micșorarea brațului de pârghie al
rezultantei forțelor laterale implică la limită, în condițiile unui moment capabil constant la
baza peretelui care se plastifică, creșterea rezultantei și, implicit, a forței tăietoare de la baza
peretelui. Multiplicarea cu factorul kv ia în considerare această situație.
Prevederile SR EN 1998-1 pentru pereți

În SR EN 1998-1 s-a adoptat o procedură similară de stabilire a valorilor de proiectare ale

forțelor tăietoare pentru pereți zvelți, având raportul hw/lw>2, proiectați pentru clasa de
ductilitate DCH:

unde factorul de amplificare ε se calculează cu relația:

în care:

q factorul de comportare al structurii

MEd valoarea de proiectare a momentului la baza peretelui

MRd momentul capabil la baza peretelui

γRd factor care ținea seama de suprarezistența oțelului asociată consolidării postelastice,
γRd=1,2

T1 perioada fundamentală de vibrație a construcției în direcția forței tăietoare VEd

Tc perioada de colț

Se(T) ordonatele spectrului de proiectare exprimat în accelerații

Relația prevăzută de SR EN 1998-1 suprinde faptul că amplificarea dinamică a forțelor

tăietoare este mai puternică pentru structuri cu perioada de vibrație în modul fundamental mai
mare decât perioada de colț a mișcării seismice în amplasament. În această valorile spectrale
ale accelerațiilor de proiectare asociate modurilor inferioare de vibrați, Sd(Tk) cu k>1, au
valori mai mari decât cea a modului fundamental, Sd(T1). Dimpotrivă, dacă T1<Tc,
ordonatele spectrale de proiectare pentru primele moduri de vibrație se regăsesc pe palierul de
accelerații constante (Sd(T1)= Sd(Tk)) și, ca urmare, valorile forțelor tăietoare de bază Fb,k
diferă numai datorită maselor modale diferite asociate fiecărui mod de vibrație. În acestă
situație este evidentă contribuția majoră a modului fundamental datorită faptului că masele
modale asociate modurilor superioare de vibrație sunt semnificativ mai mici decât cea din
modul fundamental. Relația dată de SR EN 1998-1 este valabilă îndeosebi pentru structuri la
care pereții zvelți răspund ca niște console verticale, necuplate.

În cazul pereților proiectați pentru clasa de ductilitate DCM valoarea ε se ia egală cu 1,5.

Conform SR EN 1998-1, în cazul pereților scurți, având raportul hw/lw≤2, se poate neglija
efectul amplicării dinamice asupra distribuției și valorilor forței tăietoare de proiectare, relația
de calcul devenind:
Codurile americane ACI318 și ASCE 7-05 nu prevăd pentru calculul valorilor de proiectare
ale forțelor tăietoare amplificarea cu factori supraunitari care să țină seama de
efectul amplificării dinamice. Se preferă în edițiile actuale numai amplificarea cu factorul de
suprarezistență la încovoiere. Propuneri recente de revizuire includ însă și modificări în sensul
considerării acestei amplificări cu factori kvegali cu:

Grinzile de cuplare

Pentru grinzile de cuplare, valorile de proiectare ale forţelor tăietoare trebuie să corespundă
situației maxime de solicitare care corespunde încărcării grinzilor la capete cu momentele
capabile (maxime). Datorită faptul că riglele de cuplare au deschidere mică, comparativ cu
înălţimea lor, aportul încărcărilor gravitaţionale poate fi neglijat la determinarea forţelor
tăietoare de proiectare.

Relația de calcul din CR2-1-1.1 pentru valorile de proiectare ale forțelor tăietoare din grinzile
de cuplare cu raportul lcl/h>3 este:

unde

MRdl, MRdr valoarea momentului capabil de la capătul din stânga, respectiv din dreapta, al
grinzii de cuplare corespunzător sensului de rotire asociat mecanismului de plastificare

γRd factor de amplificare care ține seama de impreciziile calculului cauzate în

principal de efectul de consolidare postelastică a oțelului. Pentru a ține seama de cerințele de
ductilitate diferite, γRd=1,25pentru DCH, γRd=1,10pentru DCM și γRd=1,00 pentru DCL

lcl deschiderea liberă a grinzii de cuplare.

Pentru grinzi de cuplare cu raportul lcl/h>3 CR2-1-1.1 prevede utilizarea relației de calcul de
specifice grinzilor lungi de cadru. Aceasta implică în principal considerarea forței tăietoare
din acțiuni gravitaționale care la grinzi lungi poate avea o valoare semnificativă:

Verificarea la compresiune excentrică a

pereților
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 27.09.2012 Scris de Viorel
Popa

Pentru preluarea momentelor încovoietoare din perete se dispune armătură longitudinală

concentrată, pe cât posibil, către extremitățile secțiunii transversale, astfel încât brațul de
pârghie al eforturilor interioare să fie maxim. Armătura verticală se poate distribui și pe inima
peretelui contribuția acesteia la preluarea eforturilor din încovoiere fiind mai redusă.
Întrucât contribuția armăturii din inima peretelui nu poate fi neglijată, calculul la compresiune
excentrică nu se poate face decât utilizând metoda exactă de calcul a secțiunilor de beton
armat. Ipotezele de bază ale calculul sunt date în SR EN 1992-1. Aceasta se utilizează pentru
determinarea momentului capabil al peretelui în condițiile în care alcătuirea secțiunii și soluția
de armare este cunoscută. Momentul capabil trebuie să fie mai mare decât momentul de
proiectare pe întreaga înălțime a peretelui.

În cazul în care este necesară dimensionarea armăturii, aceasta se poate face prin încercări. Se
propune o soluție de armare, se verifică și funcție de rezultatul verificării soluția este ajustată
pentru a obține în zona plastică a peretelui un moment capabil cât mai apropiat de valoarea de
proiectare. De regulă iterațiile se pornesc de la cantitățile minime de armare prescrise de cod
și, dacă este necesar, această armătură este sporită. Realizarea unei suprarezistențe minime în
zona plastică este esențială pentru limitarea forțelor tăietoare din perete și a eforturilor
transmise infrastructurii.

Momente încovoietoare de proiectare

Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 26.09.2012 Scris de Viorel
Popa

1. Valori de proiectare ale momentelor în zona plastică

2. Valori de proiectare ale momentelor în afara zonei plastice
3. Factorul de suprarezistență la încovoiere în zona plastică
4. Cazul pereților solicitați la moment încovoietor din acțiuni gravitaționale
5. Prevederile SR EN 1992-1
6. Calculul momentelor capabile
7. Delimitarea convențională a zonei plastice
8. Redistribuția eforturilor între pereți și între grinzile de cuplare

Valorile de proiectare ale eforturilor din elementelor structurale sunt derivate din cele obţinute
în urma calculului structural de ansamblu astfel încât să se dirijeze în mod convenabil
mecanismul de plastificare. În cazul structurilor cu pereţi proiectate la acțiuni seismice se
aplică metoda proiectării capacităţii de rezistenţă.

Zonele plastice se proiectează la încovoiere pe baza eforturilor rezultate din calculul structural
în combinația seismică de proiectare. Zonele cu răspuns elastic se proiectează la încovoiere
astfel încât să se asigure suprarezistențe superioare celor din zonele plastice. Toate elementele
se proiectează la forță tăietoare pe baza eforturilor care corespund mobilizării mecanismului
de plastificare a structurii.

Valori de proiectare ale momentelor în zona plastică

In acord cu principiile metodei proiectării capacităţii de rezistenţă, dimensionarea armăturii

longitudinale, de încovoiere, în zonele plastice ale elementelor structurale se face pe baza
momentelor rezultate din calculul static al structurii în gruparea de acţiuni care cuprinde şi
acţiunea seismică.
Pereţii structurali sunt proiectaţi de regulă astfel încât să dezvolte zone plastice numai la bază,
deasupra secţiunii teoretice de încastrare. Ca urmare, la baza pereţilor momentul de
proiectare se ia egal cu momentul rezultat din calculul static al structurii în combinația
seismică de acțiuni, notat MEd,0 (indicele „0” arată că este vorba despre momentul din
secţiunea de la baza peretelui).

Similar, grinzile de cuplare se armează la capete la încovoiere pe baza eforturilor rezultate din
calculul structural în combinația seismică de proiectare: MEd=M’Ed,0. Dacă grinzile sunt
armate cu carcase diagonale acestea se dimensionează tot pe baza eforturilor rezultate din
calculul structural.

Valori de proiectare ale momentelor în afara zonei plastice

În fara zonei critice, nu sunt acceptate deformaţii plastice ale pereţilor. Formarea zonelor
plastice în altă parte decât la baza peretelui nu este justificată. Zona plastică necesită măsuri
speciale de conformare şi detaliere pentru asigurarea ductilităţii locale a elementului.
Localizarea zonei plastice este astfel esențială pentru a limita costurile suplimentare legate de
asigurarea unor astfel de măsuri. De asemenea, în zona plastică este necesară, de regulă, o
armare transversală mai consistentă deoarece capacitatea de rezistență la forță tăietoare scade
o dată cu deformațiile plastice ciclice la încovoiere. Dacă zona plastică se formează în altă
parte decât la bază partea de structură aflată sub cota zonei plastice trebuie asigurată la forțe
laterale mai mari decât forțele seismice de proiectare. Utilizarea metodelor simplificate din
cod pentru evaluarea răspunsului structural nu mai este în acest caz permisă fiind necesară
aplicarea unor metode de complexitate superioară.

Ca urmare, este necesar ca pe înălțime rezistenţa pereţilor la încovoiere să fie mai mare decât
momentele rezultate din calculul static. Dacă, în mod ipotetic, momentele capabile în diferite
secțiuni ale unui perete ar fi egale cu momentele rezultate din calculul static în acele secțiuni,
atunci poziția zonei plastice nu ar putea fi a priori cunoscută, aceasta putând apărea cu egală
probabilitate în toate secţiunile în care MRd=M’Ed(vezi figura, a).

Poziția zonei plastice ar depinde mai degrabă de incertitudinile cuprinse în metodele de calcul
privind capacitatea, MRd, și mai ales cerința, M’Ed.

Asigurarea unei suprarezistenţe la încovoiere (MRd>M’Ed)uniforme pe înălţimea peretelui nu

rezolvă problema poziţiei zonei plastice (vezi figura de mai jos, b) . În această situație
momentele pe înălțimea peretelui ar crește în toate secțiunile până când într-una dintre acestea
ar fi egalat momentul capabil și ar apărea astfel zona plastică. Poziția acesteia nu poate fi însă
a priori cunoscută.

Pentru localizarea zonei plastice la baza montantului este necesar ca suprarezistenţa în

secţiunea de la bază (descrisă prin raportul MRd/M’Ed) să aibă valoare mai mică decât
suprarezistența din zona de răspuns elastic (vezi figura de mai jos, c). Cu alte cuvinte,
secțiunea de la bază trebuie să aibă cea mai mică capacitate de rezistență raportată la cerința
rezultată din calculul static.
La dimensionare, realizarea unei zone cu suprarezistență minimă la încovoiere la baza
peretelui se face prin utilizarea diagramelor de momente încovoietoare de proiectare, MEd (în
locul diagramelor rezultate direct din calculul static). Diagramele MEd servesc la asigurarea
unei suprarezistenţe suplimentare în zona de răspuns elastic faţă zona plastică astfel încât
deformaţiile plastice să fie localizate.

Dacă, așa cum s-a afirmat anterior, în zona plastică se utilizează la dimensionare momentele
rezultate direct din calculul static, în zona de răspuns elastic valorile rezultate din calculul
static se amplifică cu doi factori care țin seama în principal de suprarezistența zonei plastice.
Relația de calul în CR2-1-1.1 este:

unde

MEd’ momentul rezultat în urma calcului static al structurii pe baza forţelor seismice de
proiectare

Ω factor de suprarezistenţă a peretelui în zona plastică (suprarezinstență cauzată

de supraarmare, de regulă din condiții constructive); descrie raportul dintre rezistența la
încovoiere și valoarea așteptată a momentului încovoietor, rezultată din calculul static

kM factor de corecție a momentelor încovoietoare din pereți care ține seama de

distribuția diferită a acestora rezultată din calcul dinamic comparativ cu cea rezultată din
calculul static convențional (vezi Figura 1.29). Conform CR2-1-1.1, kM=1,3 pentru clasa de
ductilitate DCH, kM=1,15 pentru clasa de ductilitate DCM și kM=1 pentru DCL.

MRd,0 momentul capabil la baza zonei plastice

Din aplicarea strictă a relației precedente diagrama de momente de proiectare rezultă așa cum
este reprezentată în figura de mai jos. Se observă din forma acestei diagrame că, dacă pe baza
ei se determină armătura longitudinală, se obține la baza peretelui o zonă cu rezistența mai
redusă raportată la cerința rezultată din calculul static.

Factorul de suprarezistență la încovoiere în zona plastică

Factorul de suprarezistenţă, Ω, se calculează ca raportul dintre momentul capabil de răsturnare

la baza peretelui (la baza zonei plastice), asociat mecanismului de plastificare a peretelui
structural, MRd,0, și momentul de răsturnare, în aceeași secțiune, rezultat din calculul
structural, MEd,0’. Ω se limitează la valoarea factorului de comportare q adică valoarea
maximă de proiectare a momentului în pereți în zona de răspuns elastic se ia egală cu valoarea
momentului rezultat din calculul structural corespunzătoare răspunsului elastic al structurii
sub acțiunea cutremurului de proiectare multiplicată cu factorul kM.

În cazul unui ansamblu de pereți cuplați, factorul de suprarezistență Ω se calculează separat

pentru fiecare perete j în parte. Pentru determinarea momentului de răsturnare în cele două
situații de încărcare se consideră echilibrul acestuia sub forțele de legătură:

- forțele tăietoare din grinzile de cuplare la jumătatea deschiderii acestora, unde

momentul încovoietor se anulează

- momentul de la baza peretelui

unde
MRd,0 momentul capabil la baza peretelui considerat

M’Ed,0 momentul rezultat din calculul structural sub acțiunea seismică de proiectare la
baza peretelui considerat

VlEdb,i, VrEdb,i forțele tăietoare asociate plastificării grinzilor de cuplare de la nivelul i la

capete care cuplează peretele considerat cu un perete aflat la sânga si/sau la dreapta

Llj, Lrj distanța de la centrul de greutate al peretelui considerat la mijlocul deschiderii libere a
grinzilor de cuplare aflate la stânga și sau la drepta peretelui

V’lEdb,i, V’rEdb,i forțele tăietoare care rezultă din calculul structural sub acțiunea seismică de
proiectare la capetele grinzilor de la nivelul i care cuplează peretele considerat cu un perete
aflat la sânga si/sau la dreapta

Factorul de suprarezistență Ω poate fi calculat și pe ansamblul de pereți cuplați ca raportul

dintre momentul capabil de răsturnare – asociat mobilizării mecanismului de plastificare, și
momentul de răsturnare rezultat din calculul structural în combinația seismică de proiectare.
Momentul de răsturnare corespunzător încărcărilor seismice de proiectare, MEd,0, se poate
determina cu relaţia:

unde

n numărul total de montanţi ce alcătuiesc peretele cuplat

M’Ed,0j momentul la baza montantului j rezultat din calculul structural sub acțiunea forţei
seismice de proiectare

N’ind,0j forţa axială la baza montantului j rezultată din calculul structural sub acțiunea forţei
seismice de proiectare

Lj distanţa de la punctul de aplicare a forţei axiale din montantul j la un

punct convenabil ales faţă de care se calculează momentul de răsturnare, MEd,0

Momentul capabil de răsturnare la baza peretelui (la baza zonei plastice), asociat formării
mecanismului de plastificare a peretelui structural, M0,Rd, se calculează cu relaţia:

unde

MRd,0j momentul capabil al montantului j la bază, calculat ca pentru un perete izolat

Nind,0j forţa axială la baza montantului j din efect indirect asociată formării
mecanismului de plastificare ce se poate calcula cu relaţia următoare:

m numărul total de rigle care cuplează montantul j

VEd,ij forţa tăietoare ce acţionează asupra montantului j după plastificarea riglei de cuplare
i
Factorul de suprarezistență pentru ansamblul de pereți cuplați devine:

Cazul pereților solicitați la moment încovoietor din acțiuni gravitaționale

Relații de mai sus pentru calculul factorului de suprarezistență la încovoiere Ω sunt valabile
numai dacă peretele este solicitat la încovoiere predominant ca efect al acțiunilor seismice
orizontale. Orientativ relațiile pot fi utilizate dacă momentul la bază din acțiuni gravitaționale
Mg,0 este mai mic decât 15% din momentul încovoietor cauzat de acțiunea seismică
(Mg,0>0.15MEd,0').

În caz contrar, Ω trebuie să caracterizeze numai suprarezistența la încovoiere pentru acțiunea

seismică întrucât aceasta este singura care pe durata mișcării seismic poate conduce la
creșterea eforturilor în perete până la atingerea limitei de plastificare. Astfel, în locul valorii
MRd,0 se va utiliza valoarea momentului încovoietor disponibil pentru preluarea acțiunii
orizontale MRd,0± Mg,0. Dacă momentul Mg,0are același semn cu momentul MEd,0'în relație se
utilizează semnul ‘-‘. MEd,0' rezultă din calculul structural sub acțiunea seismică de proiectare.

Valorile de proiectare ale momentelor încovoietoare se determină cu relația:

unde Mg este momentul din acțiuni gravitaționale.

În cazul în care acțiunea seismică produce un moment de același semn cu momentul din
acțiuni gravitaționale atunci o parte din momentul capabil al secțiunii este „consumat” pentru
preluarea momentului din acțiuni gravitaționale. Rezultă că pentru preluarea acțiunii seismice
este disponibilă numai fracțiunea MRd,0-Mg,0. Dacă din acțiunea seismică de proiectare rezultă
un moment la bază M’Ed,0atunci pentru plastificarea peretelui la bază este necesară creșterea
forțelor laterale de Ω ori:

Momentele din acțiunea seismică pe înălțimea peretelui, corespunzătoare plastificării la bază,

vor fi kMΩM’Edla care se adaugă momentul din acțiuni gravitaționale, Mg:

În cazul în care acțiunea seismică produce momente de semn contrar momentului din
gravitațional atunci pentru plastificarea peretelui la bază în sensul corespunzător acțiunii
seismice este nevoie să fie „consumat” un moment egal cu MRd,0+Mg,0. Dacă momentul
produs numai de acțiunea seismică de proiectare este M’Ed,0 atunci pentru plastificarea
peretelui la bază momentul din acțiunea seismică trebuie să crească de Ω ori unde:

În mod evident în această situație pot rezulta valori considerabile ale suprarezistenței la
încovoiere. Momentele din acțiunea seismică pe înălțimea peretelui, corespunzătoare
plastificării la bază, vor fi kMΩM’Ed din care se scade momentul din gravitațional, Mg.
Prevederile SR EN 1992-1

EN1998-1:2004 propune o metoda similară de determinare a momentelor de proiectare.

Diagrama de momente rezultată din calculul static, M’Ed, se simplifică printr-o reprezentare
liniară care unește valoarea momentului maxim, M’Ed,0, cu momentul nul de la varful
peretelui. Această reprezentare liniară poate fi privită ca o înfășurătoare a diagramelor de
momente ce ar rezulta dintr-un calcul dinamic pentru diferite mișcări seismice specifice unui
amplasament dat. Diagrama de momente de proiectare, MEd, se obține prin dilatarea
înfășurătorii prin translație pe verticală pe o distanță a1, unde a1 reprezintă distanța de la bază
la punctul de plecare al bielei comprimate considerată în calculul la forță tăietoare al peretelui
(vezi figura de mai jos, a). Totuși această metodă nu ține cont de suprarezistența zonei plastice
cauzată de supraarmare, în condițiile în care armarea în secțiunea de bază rezultă din condiții
constructive minime, specifice zonei plastice.

Pentru ține seama și de suprarezistența zonei plastice, se poate recurge la dilatarea diagramei
liniare (figurată punctat în figura de mai jos) prin translatarea acesteia pe verticală cu distanța
a1 și pe orizontală astfel încât să treacă prin punctul de coordonate (a1, MRd,0) (vezi figura de
mai jos, b). Dacă MRd,0= M’Ed,0 se ajunge în situația recomandată de EN1998-1:2004.
Calculul momentelor capabile

În cazul pereților momentele capabile variază pe înălțime chiar și în cazul unor secțiuni
invariabile și a unor armări longitudinale constante. Acest lucru se datorează variației forței
axiale a cărei contribuție la asigurarea momentului capabil scade pe înălțime. Întrucât pereții
sunt solicitați de regulă la eforturi axiale normalizate reduse, pe ansamblul secțiunii
transversale, rezultă că variația forței axiale conduce la reduceri semnificative ale mometului
capabil întrucât situația de încărcare la compresiune excentrică, cazul I, este depărtată de
punctul de balans (vezi figura).

În cazul pereţilor izolaţi valoarea momentul capabil de răsturnare la baza peretelui, MRd,0, se
calculează utilizând metoda exactă de calcul la compresiune excentrică a secțiunilor de beton
armat de tip bară. Forţa axială corespunde combinației seismice de proiectare, pentru sensul
considerat al acţiunii seismice. Utilizarea metodei simplificate de calcul a secțiunilor de beton
armat nu este acceptată deoarece în cazul pereţilor nu mai poate fi neglijată contribuţia
armăturilor intermediare.

Delimitarea convențională a zonei plastice

Zona plastică a pereților se formează, de regulă, la primul sau la primele două niveluri, funcție
de înălțimea peretelui și de dimensiunile secțiunii transversale. Conform CR2-1-1.1 se
consideră că la baza peretelui există o zonă critică unde pot să apară deformații plastice pe
înălțimea hcr măsurată de la cota teoretică de încastrare:

unde

lw înălțimea secțiunii transversale a peretelui

HW înălțimea peretelui de la cota teoretică de încastrare până la vârf

În cazul construcțiilor multietajate hcr se limitează la hs pentru clădiri cu cel mult șase niveluri
și la 2hs pentru clădiri cu mai mult de șase niveluri, unde hs este înălțimea nivelului. hcrse
rotunjește superior la un număr întreg de niveluri dacă depășește înălțimea unui nivel cu mai
mult de 20% și în minus în caz contrar.

În CR2-1-1.1, zona delimitată de înălțimea hcr măsurată de la cota teoretică de încastrare

poartă numele de zona A (sau zona critică). Zona de deasupra zonei A se numește zona B (sau
zona cu răspuns elastic).

Redistribuția eforturilor între pereți și între grinzile de cuplare

Momentele rezultate din calculul structural sub acțiunea seismică de proiectare pot fi
redistribuite între pereți pentru realizarea unor soluții optime de armare. Redistribuția
momentelor este permisă de cele mai multe dintre codurile de proiectare seismică considerând
răspunsul în domeniul plastic al structurii. Conform codului CR2-1-1.1 momentul unui perete
rezultat din calculul structural poate fi redus cu cel mult 30% prin redistribuire. Reducerea
momentului se face uniform pe înălțime afectând fiecare ordonată a diagramei de moment
dintr-un perete cu același factor. Diferența de moment se redistribuie către ceilalți pereți. La
bază, suma momentele în pereți după redistribuire trebuie să fie egală cu cea de dinainte de
distribuire.

În cazul structurii din figura de mai jos, pereții W1 și W2 au caracteristici de rigiditate

similare și, ca urmare, momentele încovoietoare rezultate din calculul structural sunt în cei doi
pereți sunt egale. Peretele W1 are forța axială mai mică decât W2 din cauza amplasării sale pe
perimetrul contrucție. În aceste condiții, dacă se consideră aceeași armare pentru cei doi pereți
poate rezulta că peretele W1 prezintă un deficit de rezistență la bază (MRd,0<M’Ed,0) asociat
momentului capabil mai redus cauzat de forța axială mică. Peretele W2, mai încărcat axial,
poate prezenta un exces de capacitate de rezistență la încovoiere (MRd,0>M’Ed,0). Prin
redistribuție o parte din momentul din peretele W1 care prezintă deficit de rezistență la
încovoiere se transferă peretelui W2 astfel că ambii pereți îndeplinesc condiția de rezistență la
încovoiere. Pe măsură ce forța seismică crește, peretele W1 intră în curgere întrucât își atinge
capacitatea de rezistență la încovoiere. Din acest moment, sporul forței laterale produce
creșterea momentului numai în peretele W2 până la atingerea momentului capabil la bază. La
limită, cele suma momentelor capabile la baza celor doi pereți este superioară sumei
momentelor rezultate din calculul structural.
Avantaje similare pot fi obținute și în cazul pereților cuplați când peretele întins prezintă
deficit de rezistență iar cel comprimat excedend. Din cauza caracterului reversibil al sensului
acțiunii seismice pentru cei doi pereți trebuie aleasă aceeași soluție de armare întrucât fiecare
dintre ei poate fi, pe rând, întins sau comprimat. Sporirea armării pentru a realiza un moment
capabil suficient pentru peretele întins conduce inevitabil la suprarezistențe considerabile în
montantul comprimat. Suprarezistența la încovoiere sporește sensibilitatea peretelui la forță
tăietoare întrucât forțele tăietoare maxime, asociate plastificării la bază, sporesc. De aceea, o
soluție optimă o constituie redistribuirea unei părți din momentul rezultat din calculul
structural sub acțiunea seismică de proiectare de la peretele întins către cel comprimat.

Redistribuția momentelor trebuie însoțită întotdeauna și de redistribuția forțelor tăietoare.

Dacă se admite că cea mai mare parte a forței tăietoare în pereți este cauzată de răspunsul
structurii în modul fundamental de vibrație atunci se admite ca forța tăietoare să fie
redistribuită între pereți în aceeași proporție ca și momentul încovoietor. Această presupunere
este valabilă în cazul structurilor de înălțime medie și mică. În cazul structurilor înalte la care
modurile superioare au influență semnificativă redistribuția forțelor tăietoare trebuie făcută în
raport cu momentul redistribuit asociat primului mod de vibrație.

Redistribuția momentelor este permisă și în cazul grinzilor care cuplează doi pereți aflate pe
acceși verticală. Se admite ca cel mult 20% din momentul maxim rezultat din calculul
structural la capătul unei grinzi de cuplare să fie redistribuit către celelalte grinzi.
Redistribuția momentelor permite practic limitarea forței tăietoare în grinzile cele mai
solicitate prin transferul lor către grinzile mai puțin solicitate. În secundar, prin redistribuție se
pot realiza soluții de armare uniforme pe înălțimea structurii.
Verificarea rezistentei la forta taietoare.
Diagonala comprimată.
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 27.09.2012 Scris de Viorel
Popa

Conform codului CR2-1-1.1, verificarea secțiunii de beton se face indirect prin limitarea
efortului tangențial mediu din inima peretelui la 0,15fcd pentru clasa de ductilitate DCH și
0,18fcd pentru clasa de ductilitate DCM.

unde

VEd valoarea de proiectare a forței tăietoare

bw l w aria inimii peretelui

fcd valoarea de proiectare a rezistenței la compresiune a betonului.

Valorile limită ale efortului tangențial mediu din relația de mai sus trebuie utilizate în zona
plastică a pereților. În afara zonei plastice ele pot fi sporite cu 20%.

Limitarea severă impusă prin condiția de limitare a efortului tangențial mediu dimensionează
de cele mai multe ori secțiunea de beton, urmărind prevenirea ruperii din forță tăietoare după
câteva cicluri de solicitare alternantă în domeniul plastic. O astfel de solicitare conduce la
fisurare diagonală pe două direcții a inimii de beton și reduce semnificativ capacitatea de
rezistență a betonului din diagonalele comprimate. De aceeea, cu cât cerința de ductilitate este
mai ridicată cu atât ruperea în regim de solicitare ciclic se produce la valori ale efortului
tangențial mediu mai reduse. Sporirea cantității de armătură transversală și longitudinală, deși
favorizează dezvoltarea unor fisuri dese cu deschidere mică, nu este în măsură să sporească
semnificativ capacitatea de rezistență a betonului în lungul diagonalelor comprimate. Dacă
condiția de limitare a efortului tangential mediu nu este îndeplinită este necesară creșterea
ariei inimii secțiunii, de regulă prin creșterea lățimii bw. Creșterea lățimii inimii nu
influențează semnificativ rigiditatea și rezistența la încovoiere a peretelui astfel că, în cele mai
multe dintre situații nu este necesară reluarea calculului structural. Creșterea înălțimii inimii
în secțiunea transversală, lw, conduce la schimbarea semnificativă a rigidității peretelui
implicât astfel reluarea calculul structural. De asemenea prin creșterea lw momentele în perete
și forțele tăietoare asociate sporesc ceea ce face ca această măsură să aibă o eficiență
discutabilă în cele mai multe dintre situații. O altă soluție disponibilă numai în faza de
predimensionare este sporirea clasei betonului.
Condiții similare de limitare a efortului tangențial mediu în inima pereților sunt impuse de
majoritatea codurilor de proiectare seismică. Relațiile sunt stabilite empiric nefiind
disponibile dezvoltări analitice pertinente și suficient de simple pentru modelarea răspunsului
elementelor de beton armat la forță tăietoare în regim de solicitare ciclic alternant în domeniu
plastic. Din această cauză, relațiile de verificare la forță tăietoare diferă semnificativ de la un
cod la altul. De exemplu, ACI 318-05 prevede limitarea forței tăietoare capabile, Vn, la 0,83
bwlw√fck.

SR EN1998-1 utilizează în calculul capacității la forță tăietoare modelul de grindă cu zăbrele

în care forța tăietoare capabilă este minimul dintre forța tăietoare care poate fi transmisă prin
diagonala comprimată și forța tăietoare care poate fi „suspendată” prin intermediul
armăturilor transversale. Verificarea diagonalei comprimate se face explicit prin limitarea
forței tăietoare de proiectare, VEd, la valoarea VRd,max. Calculul la forță tăietoare al pereților din
clasa de ductilitate DCM se face direct conform prevederilor SR EN1992-1. Pentru clasa de
ductilitate DCH, în afara zonei plastice valoarea limită VRd,max se calculează conform
prevederilor SR EN1992-1 considerând brațul de pârghie al eforturilor interioare z=0,8lw și
θ=45º. În zona plastică VRd,maxse limitează la 40% din valoarea calculată în afara zonei
plastice. Limitarea este deosebit de acoperitoare ceea ce face ca lățimea inimii pereților, bw, să
crească considerabil față de valorile obținute aplicât limitările din alte coduri (de exemplu,
CR2-1-1.1 și ACI 318-05). Astfel, aplicarea prevederilor privind proiectarea pereților de
beton armat din EN 1998-1 are în Europa caracter mai degrabă experimental decât practic.

Verificarea lunecării în rosturi orizontale

prefisurate
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 27.09.2012 Scris de Viorel
Popa

În cazul pereților de beton armat ruperea la forță tăietoare prin lunecare în rost perpendicular
pe axa elementului este mai puțin întâlnită decât, de exemplu, în cazul grinzilor de cuplare.
Forța axială din pereți contribuie la închiderea fisurilor în zona comprimată astfel că nu se
formează, de regulă, fisuri străpunse. Excepție fac pereții puțin încărcați gravitațional sau cei
la care efectul indirect datorat cuplajului conduce la reducerea severă a forței axiale de
compresiune.

Rosturile de turnare reprezintă însă secțiuni potențiale de cedare la forță tăietoare prin
lunecare. Acestea sunt amplasate, de regulă, la nivelul fiecărui planșeu. Situația este mai
defavorabilă în zona critică a pereților unde în urma solicitărilor ciclice în domeniul plastic se
pierde o parte din rezistența la lunecare în rost.

Pentru calculul la lunecare în rost orizontal se poate conta în principal pe mecanismul

convențional de frecare în fisura orizontală. Deplasarea relativă în rostul orizontal produce
efectul de încleștare a agregatelor care se află în contact în lungul fisurii. Se poate defini o
forță frecare convețională, μfNEd, care este proporțională cu forța axială de compresiune și cu
coeficientul de frecare. Acesta se definește convențional în funcție de modul de prelucrare a
suprafețelor care vin în contact și de cerința de ductilitate.
Suplimentar, la creșterea rezistenței la lunecare în rost orizontal contribuie și armătura
perpendiculară pe rost. Datorită protuberanțelor suprafețelor care vin în contact în lungul
fisurii, orice deplasare relativă pe orizontală este însoțită și de o deplasare relativă
perpendicular pe fisură, cele două suprafețe având tendința de a se depărta una de cealaltă. Se
dezvoltă astfel în armăturile perpendiculare pe rost forțe de întindere. Forțele de întindere din
armături reprezintă componentele verticale ale forțelor de compresiune înclinate care se
dezvoltă pe planul de lunecare prin încleștarea agregatelor. Componentele orizontale ale
acestor forțe reprezintă contribuția armăturilor verticale la sporirea rezistenței la lunecare.
Întrucât la deschideri mici ale fisurii situate sub 0,1..0,2mm armăturile intră în curgere, în
calculul la lunecare în rost orizontal se poate conta pe mobilizarea rezistenței lor de curgere,
ΣAsvfyd.

Armătura verticală distribuită pe inima secțiunii are o contribuție determinantă la rezistența la

lunecare în rost orizontal pentru elementele cu forță axială redusă. Armătura deasă conduce la
o fisurare difuză, cu fisuri dese cu deschidere mică, îmbunătățind conlucrarea în lungul
planului potențial de lunecare.

Forța de întindere din armătură, ΣAsvfyd, poate fi privită ca o forță de compresiune

suplimentară aplicată pe rost. Astfel, contribuția forța de curgere din armătura de conectare
ΣAsvfydse adaugă direct forței axiale de compresiune și cu această sumă se calculează forța
convențională de frecare μf(NEd+ ΣAsvfyd) Dacă pe planul de lunecare apare suplimentar și un
moment încovoietor eforturile interioare de întindere și compresiune din armătură și beton,
cauzate exclusiv de încovoiere sunt în echilibru, astfel că suma eforturilor perpendiculare pe
planul de lunecare rămâne constantă. Rezultă că în verificarea la forță tăietoare în rost
orizontal se poate conta pe armătura întinsă de încovoiere a peretelui și, numai dacă este
necesar, se dispune armătură suplimentară de conectare.

Alternativ, în situațiile în care lunecarea nu poate fi împiedicată numai prin armături dispuse
perpendicular pe rost se pot dispune armături înclinate. Acestea rămân în domeniul elastic de
comportare și pot preveni formarea fisurilor străpunse. În lungul fisurilor străpunse lunecarea
poate fi preluată numai prin efectul de dorn care se mobilizează în armăturile perpendiculare
pe rost. Mobilizarea acestui mecanism de rezistență necesită lunecări importante astfel că
răspunsul histeretic este degradat. Componenta din lungul fisurii a forțelor de întindere care se
mobilizează în armăturile înclinate contribuie direct la echilibrarea forțelor tăietoare în timp
ce componenta perpendiculară pe fisură contribuie la creșterea forței de frecare.
CR2-1-1.1 prevede necesitatea verificării lunecării în rost orizontal numai rosturile de turnare
situate în zona plastică a pereților. În cazurile curente în care peretele este armat numai cu
bare verticale și orizontale, relația de verificare este:

unde

μf valoarea convențională a coeficientului de frecare, egală cu 0,6 pentru DCH și 0,7

pentru DCM.

NEd valoarea de proiectare a forței axiale în combinația seismică de proiectare

VEd valoarea de proiectare a forței tăietoare în aceeași combinație seismică de proiectare ca

și NEd

ΣAsv suma ariilor armăturilor orizontale perpendiculare pe rost. Se poate conta pe armătura
din inima secțiunii și din bulbul întins, dacă există. Armăturile din tălpile extinse ale pereților
nu pot contribui eficient la rezistența la forță tăietoare.

În cazuri curente, cantitatea minimă de armătură perpendiculară pe rost este:

Dacă nu este îndeplinită condiția de verificare se poate utiliza armătură înclinată pentru
creșterea rezistenței la lunecare. Relația de verificare din CR2-1-1.1 este:

unde
ΣAsi suma ariilor armăturilor înclinate întinse combinația seismică de proiectare considerată

a unghiul făcut de armăturile înclinate cu planul potențial de lunecare

Relații similare de verificare la lunecare în rosturi orizontale prefisurate sunt date și în codul
american ACI 318-05. Coeficienții de frecare sunt însă diferențiați funcție de natura suprafeței
rostului astfel: μf=1,4 dacă rostul de turnare este în prealabil curățat de laptele ciment și
prelucrat astfel încât să aibă protuberanțe de cel puțin 5mm, μf=1,0 dacă protuberanțele sunt
de cel puțin 2mm și μf=0,6 atunci când numai laptele de ciment este îndepărtat. Suplimentar
forța capabilă la lunecare în rost orizontal este limitată superior în toate cazurile la 0,2fckAw.

SR EN 1998-1 prevede o relație de verificare a lunecării în rost orizontal în care se consideră

cumulativ contribuția frecării, contribuția armăturii înclinate și contribuția efectului de dorn
care se mobilizează în armăturile verticale.

Verificarea la lunecare în rost orizontal este mai importană în cazul pereților scurți la care
influența forței tăietoare este mare. La acești pereți forța axială poate fi nesemnificativă iar
aria de armătură verticală este mică ca urmare a solicitării reduse de încovoiere. În cele mai
multe dintre situații este necesară dispunerea de armătură de conectare.

Dacă într-un perete cuplat forța axială de proiectare, corespunzătoare mecanismului de

plastificare, este de întindere este necesară dispunerea unei armături de conectare suficiente
pentru a mobiliza singure o forță de frecare egală cu forța tăietoare de proiectare.

Verificarea rezistentei la forta taietoare.

Armătura transversală.
Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 27.09.2012 Scris de Viorel
Popa

Pentru verificarea armăturii orizontale se face în acord cu un mecanism convențional de

echilibrare al eforturilor în peretele de beton armat. Nu există modelări analitice sufient de
simple unanim acceptate pe plan internațional pentru calculul la forță tăietoare. Cele mai
multe dintre prevederile de proiectare pentru structuri cu pereți pe plan internațional au la
baza modelul grinzii cu zăbrele asociate. În unele situații contribuția altor mecanisme în
preluarea forței tăietoare este luată în calcul prin relații empirice. Astfel de mecanisme sunt,
de exemplu, transferul forței tăietoare prin zona comprimată din încovoiere a secțiunii
transversale, efectul de dorn al armăturilor verticale care traversează fisura înclinată,
încleștarea agregatelor în lungul fisurii înclinate, etc. Aceste mecanisme sporesc capacitatea
de rezistență la forță tăietoare suplimentar față de ceea ce rezultă din considerarea strictă a
mecanismului de grindă cu zăbrele. Unele dintre mecanismele alternative au eficiență
discutabilă. De exemplu, beneficiul obținut prin încleștarea agregatelor în lungul fisurii
înclinate se pierde treptat în cazul solicitării seismice, alternante, prin rupererea progresivă a
zonelor de contact.

Pentru verificarea armăturilor în zona plastică CR2-1-1.1 și SR EN 1998-1 consideră

mecanismul de grindă cu zăbrele în care întreaga forță tăietoare trebuie să fie „suspendată”
prin intermediul armăturilor transversale către zona comprimată de beton. Astfel, valoarea
maximă a forței tăietoare care se poate dezvolta în perete este limitată la valoarea forței de
curgere a armăturilor orizontale care intersectează fisura înclinată. În calcul se consideră un
unghi de înclinare a fisurii înclinate de 45º, în acord cu cele mai multe rezultate
experimentale, astfel că relația de verificarea a armăturii orizontale este:

unde,

Ash aria unui rând de armături intersectat de fisura

lw/s numărul de rânduri de armături intersectate de fisura înclinată

s distanța dintre rândurile consecutive de armături orizontale

fyd,h valoarea de proiectare a limitei de curgere la întindere a armăturii orizontale

În relația de mai sus se consideră că peretele este armat uniform cu rânduri de armătură
dispuse la distanțe egale, s, pe întreaga lungime a fisurii. În calcul se pot considera însă și
armăturile concentrate dispuse în centuri care pot contribui eficient la preluarea forței
tăietoare. Relația din CR2-1-1.1 este:

unde ΣAsh reprezintă aria totală de armătură orizontală intersectată de fisura înclinată.

În afara zonei plastice relația de vericare din CR2-1-1 este modificată pentru a ține seama și
de alte mecanisme de transmitere a forței tăietoare, în special de transmiterea directă sub
formă de eforturi tangențiale în zona comprimată a peretelui.
în care σcp reprezintă efortul axial mediu de compresiune din perete calculat ca forța axială de
proiectare, NEd, împărțită la aria totală a secțiunii transversale a peretelui, Aw:

O relație similară este dată în ACI 318-05:

În această relație, termenul care cuantifică contribuția mecanismelor alternative la preluarea

forței tăietoare în perete este semnificativ mai redus decât în relația din CR2-1-1.1 pentru
valori curente ale νd:

Verificarea ductilității pereților

Encipedia > Educational > Structuri cu pereti de beton armat Publicat la 27.09.2012 Scris de Viorel
Popa

Verificările pereților la compresiune excentrică au în vedere asigurarea nivelului necesar de

rezistență și asigurarea ductilității.

Conform CR2-1-1.1, asigurarea ductilității se realizează implicit prin limitarea înălțimii zonei
comprimate:

unde,

Ω factorul de suprarezistență la încovoiere în zona plastică

xu înălțimea zonei comprimate rezultată din calculul secțiunii la compresiune excentrică

la starea limită ultimă considerând valorile de proiectare ale rezistențelor betonului și
armăturii
ξu înălțimea relativă a zonei comprimate corespunzătoare xu.

ξmax valoarea maxim admisă a înălțimii relative a zonei comprimate.

Dacă această condiție nu este îndeplinită este necesară sporirea grosimii peretelui sau
introducerea de bulbi la capetele acestuia pentru limitarea zonei comprimate.

Suplimentar verificarii impuse prin relațiile de mai sus, CR2-1-1 prevede verificarea explicită
a ductilității pereților. Se compară cerința de deplasare asociată cutremurului de proiectare cu
capacitatea de deplasare exprimată prin rotirea la bază egală cu 2,5% pentru clasa de ductiltate
DCH și 2,0% pentru clasa DCM.

unde:

q factorul de comportare a structurii

c factorul de amplificare a deformațiilor

LV distanţa de la capătul elementului la punctul de inflexiune al deformatei

dV deplasarea la nivelul punctului de inflexiune în raport cu capătul elementului

LV și dV se aleg pentru pereți izolați și pereți cuplați conform reprezentărilor din figura:

SR EN 1998-1 prevede limitarea efortului axial mediu din perete la 0,35fcd pentru clasa de
ductilitate DCH și 0,40fcdpentru clasa de ductilitate DCM.
Alternativ ductilitatea peretelui poate fi verificată explicit dacă se consideră valoarea
deplasării maxime a peretelui la vârf la Starea Limită Ultimă sub acțiunea seismică de
proiectare, du.

Se pune condiția ca deplasarea la vârf a peretelui asociată deformației maxime a betonului în

fibra extremă comprimată a secțiunii de la bază să fie mai mare decât du. Cu alte cuvinte, sub
acțiunea seismică de proiectare deplasarea la vârful peretelui nu trebuie să depășească
valoarea corespunzătoare atingerii deformației limită în fibra extremă comprimată de beton.

De aici rezultă o condiție de limitare a înălțimii zonei comprimate de beton:

Această relație de verificare este prevăzută de codul ACI 318.