CARACTERISTICILE ŞI PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE

INTERVENŢIILOR PENTRU STINGEREA INCENDIILOR.

STINGEREA INCENDIILOR ÎN SUBSOLURI

Incendiile izbucnite în subsoluri impun în raport cu caracterul şi gradul lor de

dezvoltare, folosirea la stingere nu numai a metodelor obişnuite, dar şi a unor procedee
speciale, în funcţie de particularităţile subsolurilor şi de caracterul de dezvoltare al incendiului.
Subsolurile pot fi construite cu mai multe niveluri. cu cât adâncimea subsolului şi a
numărului de niveluri este mai mare, cu atât condiţiile de lucru sunt mai dificile. De obicei
subsolurile sunt construite sub întreaga suprafaţă a clădirii respective, fapt ce complică şi mai
mult acţiunea de stingere.
Subsolurile au număr redus de deschideri ( de obicei 1-2 deschideri pentru uşi şi 1-3
pentru ferestre ). de cele mai multe ori ferestrele de dimensiuni reduse sunt protejate cu gratii
metalice, neputând fi folosite, în cele mai multe cazuri, pentru pătrunderea în interior.
De regulă, în subsoluri se amenajează depozite de materiale, de produse comerciale,
săli de cazare, conducte de gaze, apă, ventilaţie, termoficare, instalaţii pentru colectarea
gunoaielor, boxe pentru locatari etc., toate acestea, în caz de incendiu îngreuiază acţiunea de
stingere.
Incendiile din subsoluri prezintă câteva caracteristici de care trebuie să se ţină seama
pe timpul intervenţiei pentru stingere şi anume:
- procesul de ardere se produce mai intens în faza iniţială a incendiului datorită
existenţei materialelor combustibile în cantităţi mari şi a prezenţei oxigenului în mediu ambiant;
- intensificarea arderii scade după primele 10 – 30 minute de ardere, ca urmare a
accesului insuficient de aer proaspăt în zona de ardere : ceea ce determină o ardere
incompletă, formarea intensă de fum şi gaze toxice, care se acumulează în încăperi şi apoi
pătrund prin intermediul casei scării şi a altor deschideri la etajele superioare ale clădirii;
- viteza de ardere depinde de particularităţile constructive ale subsolurilor
( suprafaţa deschiderilor, gradul de combustibilitate al elementelor de construcţie ), de natura
materialelor depozitate şi locul de apariţie al focarului, degajându-se temperaturi care după 1,5
h pot ajunge la 6500C;
- propagarea incendiilor cu uşurinţă la etajele superioare în cazul planşeelor
combustibile şi ceva mai greu la cele incombustibile, prin intermediul canalelor de ventilaţie,
golurilor, ascensoarelor, al deschiderilor în construcţie, conductivităţii termice, a grinzilor şi
conductelor metalice neprotejate, situaţie care apare frecvent când al parter se găsesc
magazine şi depozite de diferite materiale.

Aceste caracteristici au o mare influenţă în operaţiile de stingere în cazul subsolurilor cu

mai multe niveluri şi când acestea ocupă suprafeţe mari.

Stingerea incendiilor în subsoluri se organizează de obicei, pe sectoare de intervenţie.

Aceste sectoare se organizează în funcţie de mărimea incendiului şi posibilitatea de
propagare. Dacă există posibilitatea să se transmită prin casa scării, conducte, goluri, canale,
planşee combustibile, atunci se vor organiza obligatoriu sectoare de stingere la subsol, parter,
etaje şi chiar pod.
În cazul propagării incendiului numai la parter se vor organiza sectoare de stingere la
subsol şi parter , cu misiuni de localizare şi lichidare. La ambele cazuri se va avea grijă ca
majoritatea forţelor să fie angajate în stingerea incendiilor la subsol.
Ca substanţe de stingătoare se pot folosi apa, spuma cu coeficient mare de înfoiere,
pulberile stingătoare şi dioxidul de carbon.
 STINGEREA INCENDIILOR LA PARTER ŞI ETAJ
Parterul şi etajele formează partea principală a clădirilor de locuit, sociale, de producţie
etc. Legătura dintre etaje se face de către casa scării, golurile pentru ascensoare, golurile
sistemelor de ventilaţie, conducte de canal, apă şi gaze, canale pentru transportul gunoaielor,
instalaţii electrice etc.
În încăperile etajelor se găsesc tot felul de materiale combustibile, de la produse de
lemn până la ţesături şi îmbrăcăminte.
Incendiile izbucnite la parterul şi etajele clădirilor constituie un pericol direct pentru
oameni, pentru a cărui înlăturare se impun acţiuni prompte.
Incendiile de la etaje sunt însoţite în mod frecvent de fum gros nu numai în încăperile
incendiate, dar şi ale etajelor situate deasupra, fie propagat prin casa scării, fie prin diferite
canale şi conducte.
Recunoaşterea se face pe una sau pe mai multe direcţii în funcţie de mărimea
incendiului şi a clădirii. Se execută pe scările interioare, iar când acestea sunt blocate pe
scările de incendiu sau chiar pe autoscările pompierilor.
Recunoaşterea trebuie să determine:
- direcţiile principale de propagare a arderii la etajul unde există focarul,precum şi cele
superioare şi inferioare;
- existenţa pericolului pentru oameni, prezenţa lor în încăperile incendiate şi cele învecinate,
încăperile în care a pătruns fum şi posibilităţile de evacuare a acestuia, având în vedere faptul
că fumul dens şi cald ieşit din planşee, pereţi, canale de ventilaţie poate folosi, într-o anumită
măsură, la determinarea focarelor de ardere ascunse în aceste locuri;
- gradul de combustibilitate a elementelor de construcţie din componenţa etajului incendiat;
- necesitatea întreruperii curentului electric, a închiderii gazelor, a întreruperii instalaţiei de
ventilaţie;
- necesitatea desfacerii planşelor şi pereţilor despărţitori.

Recunoaşterea se face mai întâi la etajul unde a izbucnit incendiul. Se vor examina,
obligatoriu încăperile cuprinse de incendiu, cele vecine, chiar dacă nu există semne evidente
de pătrundere a incendiului. În continuare se va face recunoaşterea în restul clădirii, verificând
etajul superior, etajul inferior, canalele de ventilaţie şi golurile ascensoarelor la toate etajele
situate deasupra, precum şi la pod.

Stingerea incendiilor se organizează pe sectoare de intervenţie, repartizate astfel:

- unul la etajul incendiat cu misiunea de localizarea şi lichidare;
- unul la etajele periclitate de incendiu cu misiunea de supraveghere;
- la nevoie , unul la etajul inferior, în special când planşeul este combustibil.

Stingerea incendiilor la parter şi etajele clădirilor se realizează cu apă refulată din ţevi cu
diametre mici (C) şi chiar cu apă pulverizată, cu pulberi stingătoare sau spumă cu coeficient
mare de înfoiere.

STINGEREA INCENDIILOR LA CLĂDIRI ÎNALTE

Ceea ce s-a prezentat referitor la stingerea incendiilor la parter şi etaj este valabil şi
pentru stingerea incendiilor al clădiri înalte. Având însă în vedre înălţimea ridicată a clădirilor
înalte, numărul mare de etaje şi persoane în interior, dotarea ci instalaţii tehnice,
particularităţile constructive, toate conferă din punct de vedere al protecţiei contra incendiilor,
un pericol deosebit, mai ales că în anumite situaţii sunt posibile prăbuşiri parţiale sau totale cu
consecinţe foarte grave.
 Intervenţia pentru stingere este foarte greu de realizat la etajele superioare, la mare
înălţime, ţinând seama de dificultăţile ce apar la urcarea pompierilor, utilajelor şi a apei.
În caz de incendiu în clădirile înalte se degajă mari cantităţi de fum, ca urmare a arderii
materialelor combustibile în special materiale plastice, folosite la căptuşeli, la finisări, a
mochetelor pentru pardoseli şi a altor asemene materiale care intră în componenţa
elementelor de construcţii, a izolaţiilor fonice şi termice şi chiar a tapiseriei.
La recunoaştere trebuie să se stabilească:
- numărul aproximativ al persoanelor existente în clădire şi starea lor;
- posibilităţi de evacuare a persoanelor şi bunurilor materiale;
- posibilităţi de evacuare a fumului şi căile prin care se poate evacua;
- modalităţi de pătrundere a pompierilor în interior şi a luării dispozitivului de intervenţie;
- posibilitatea folosirii electroexhaustoarelor, electroventilatoarelor şi a altor dispozitive;
- situaţia încăperilor şi a clădirilor învecinate cu focarele de ardere;
- existenţa conductelor uscate de apă şi posibilitatea folosirii lor.
În componenţa echipei de recunoaştere este recomandabil să intre cel puţin patru
persoane echipate cu aparate izolante, corzi, staţii radio portabile lanterne, răngi etc. Dacă
este necesar, recunoaşterea se face pe mai multe direcţii.
Evacuarea persoanelor în caz de incendiu, din clădirile înalte este destul de dificilă. Toţi
specialişti sunt de acord că trebuie în mod amănunţit elaborate şi pregătite condiţiile de
evacuare a persoanelor din zonele periclitate, către zone mai sigure.
Personalul de sub etajul (etajele) imediat se evacuează, de regulă, pe scările interioare
şi exterioare de evacuare (unde există) sau cu autoscările mecanice, iar cel de deasupra se
deplasează în zonele de refugiu pentru a se evacua pe scările exterioare de salvare sau se
urcă pe platforme special amenajate în vederea folosirii elicopterelor.
Când situaţiile permit, de la anumite înălţimi se mai pot folosi saci de salvare, cabluri
sau dispozitive de coborâre, saltele cu pernă de aer etc.
Operaţia de evacuare a persoanelor din clădirile înalte necesită din partea pompierilor
pricepere, mai mult tact, rezistenţă fizică etc.
Succesul în stingerea incendiilor depinde în mare măsură de modul şi calitatea primei
intervenţii.
Prima intervenţie trebuie să acţioneze pentru:
- evacuarea personalului, verificarea funcţionării unor dispozitive simple (închiderea uşilor
antifoc, de protecţie a ascensoarelor);
- stingerea începutului de incendiu cu mijloace iniţiale de stingere (stingătoare, prelate, pături
umede etc.), cu ţevile de refulare a apei de la hidranţii interiori;
- întreruperea curentului electric;
- menţinerea în stare de funcţionare a pompelor de incendiu;
- manevrarea dispozitivelor existente la canalele de ventilaţie şi alte coloane pentru dirijarea
controlată a evacuării fumului;
- menţinerea în stare de funcţionare a ascensoarelor etc.

STINGEREA INCENDIILOR LA ACOPERIŞURI CU POD

Elementele principale ale podurilor sunt acoperişul şi planşeul de pod. La construcţiile

vechi elementele portante ale acoperişurilor sunt executate din elemente de lemn. unele poduri
sunt compartimentate prin pereţi contra incendiilor, pereţi laterali sau principali până la
acoperiş, prevăzute cu goluri pentru uşi. intrarea în pod se face pe scări interioare sau pe scări
fixe de incendiu, amplasate în dreptul lucarnelor sau luminatoarelor.
La majoritatea podurilor se găsesc cantităţi mari de materiale combustibile. Amplasarea,
în special în podurile clădirilor industriale, a camerelor de ventilaţie, a puţurilor pentru
ascensoare precum şi depozitarea frecventă a diferitelor bunuri măreşte sarcina termică în
poduri.
 În clădirile de locuit sunt amenajate, uneori, mansarde improvizate cu mult material
combustibil în componenţa lor. Acoperişurile se pot construi sub formă plană, cu una sau mai
multe pante.
În funcţie de particularităţile constructive ale podurilor, de locul izbucnirii şi duratei de
dezvoltare a incendiului, pot arde numai elemente de acoperiş sau planşeul podului sau
simultan ambele elemente de construcţie.
În cazul unui incendiu la elementele de construcţie ale acoperişului este caracteristică
propagarea rapidă a arderii în interiorul podului cu viteză mare, ajungând de multe ori la 1,5 –
2 m ∕ min. datorită ventilaţiei bune a podurilor, precum şi a suprafeţei mari de ardere.
Incendiul se propagă rapid de-a lungul coamei acoperişului şi a cornişelor. Flăcările
cuprind instalaţiile din pod ale sistemelor de ventilaţie şi de încălzit.
Incendiile izbucnite la mansarde pot lua forme de dezvoltare complicate, din cauza
materialelor aflate în ele, propagării arderii prin goluri şi căi ascunse.
Pentru recunoaşterea incendiului se folosesc scările interioare care ajung până la pod,
scările metalice exterioare, acoperişurile clădirilor vecine şi autoscările mecanice.
Recunoaşterea trebuie să stabilească:
- prezenţa persoanelor în mansarde, căile şi mijloacele de salvare;
- locul şi caracterul incendiului;
- direcţiile principale de propagare;
- caracteristicile elementelor de construcţie, pericolul de propagare a incendiului la etajul
inferior;
- prezenţa zidurilor contra incendiilor şi posibilitatea de folosire;
- poziţia lucarnelor şi luminatoarelor, existenţa scărilor de incendiu;
- posibilitatea executării tăieturilor şi deschiderilor în acoperiş.
Pentru luarea dispozitivului de luptă trebuie să se ţină seama de faptul că ţevile
principale să fie concentrate în pod pe căile principale de propagare a incendiului. Dispozitivul
se poate întinde prin casa scării, pe scările metalice fixe, prin lucarnele acoperişului şi prin
deschiderile executate în acoperiş. Dacă incendiul a izbucnit în partea centrală a acoperişului,
dispunerea ţevilor se poate face circular. În cazul unui incendiu izbucnit la extremitatea
acoperişului se acţionează pe direcţiile principale de propagare.
Ca substanţe stingătoare se recomandă a se folosi apă refulată din ţevi tip B la început
sub formă de jet compact, apoi pulverizată. Servanţii vor folosi parate ARIAC.
Se consideră condiţii nefavorabile acele situaţii în care subunităţile civile îşi îndeplinesc
misiunile de luptă în prezenţa anumitor pericole atât pentru servanţi, cât şi pentru cetăţeni şi în
care se cer respectate reguli specifice de lucru la incendii şi de securitate a servanţilor.
Condiţiile nefavorabile în care pot acţiona pompierii, în situaţii de luptă sunt:
1. lipsa de apă;
2. iarna;
3. vântul puternic;
4. noaptea.

STINGEREA INCENDIILOR ÎN CONDIŢIILE LIPSEI DE APĂ

Pompierii se găsesc în situaţia de a acţiona în condiţiile lipsei de apă când intervin:

în mediul rural, acolo unde nu există reţele de apă, iar sursele naturale se găsesc la mari
distanţe;
în localităţi unde reţelele de apă nu pot asigura debitul şi presiunea necesară alimentării cu
apă a maşinilor de luptă pe timpul acţiunii la incendiu;în localităţi cu reţele de apă distruse
sau parţial avariate, ca urmare a producerii unor catastrofe, calamităţi naturale sau a
loviturilor din aer a inamicului.
Pentru asigurarea alimentării cu apă a maşinilor de luptă, în vederea îndeplinirii
misiunilor de localizare şi lichidarea incendiilor, comandantul intervenţiei este obligat:
- să stabilească, pe timpul executării studiilor tactice şi recunoaşterilor preliminare, sursele de
apă suplimentare (fântâni cu capacitate şi debit mare, rezervele de apă existente în
 obiectivele din agricultură – bazine şi rezervoare de apă, castele de apă ale instalaţiilor de
adăpare automată a animalelor etc.);
- să recunoască traseul canalelor de irigaţii ce trec prin apropierea localităţilor, căile de acces
spre acestea şi posibilităţile concrete de folosire a lor, să stabilească cu organele locale
măsuri de consolidarea căilor de acces, amenajarea rampelor de alimentare cu apă etc.;
- să ia în evidenţă instalaţiile şi agregatele de pomparea apei (staţii de pompe, motopompe şi
accesorii de transportul apei) din sistemele de irigaţii din zona localităţii şi a obiectivelor
importante din apropierea acesteia.
Pe timpul intervenţiei pentru stingerea incendiilor, comandantul intervenţiei este obligat:
- să amenajeze diguri din pământ, din fascine, scânduri, baloţi de paie sau pari, pentru
captarea surselor de apă cu debit mic;
- să organizeze transportul apei la locul incendiului, cu ajutorul autocisternelor de la
întreprinderile de gospodărie orăşenească, al cimentrucurilor de la întreprinderile de
construcţii, al locomotivelor cu abur şi al vagoanelor cisternă, când locul incendiului este în
aproprierea căilor ferate.
Sistemele de alimentare se aleg în raport cu distanţa până la sursa de apă şi dotarea
subunităţii cu tehnică de luptă, baza constituind-o dispozitivele lungi şi lucrul cu trei ţevi de tip
„C” prin distribuitor.
În localităţile unde presiunea apei pe conductele de alimentare este mică, comandantul
intervenţiei, încă de la primirea anunţului de incendiu, va ordona subordonaţilor să ceară:
- uzinelor de apă, mărirea presiunii pe conducte în sectoarele unde au izbucnit incendii,
punerea în funcţiune a pompelor de rezervă sau închiderea apei pe anumite magistrale, în
scopul dirijării unei cantităţi maxime de apă direct la incendiu;
- întreprinderilor de gospodărie locală ale oraşelor, trimiterea la locul incendiilor a
autostropitoarelor din dotare;
- şantierelor de construcţii-montaj utilaj petrolier şi celor de construcţii edilitare, punerea la
dispoziţia pompierilor a autocisternelor şi cimentrucurilor din dotare;
- direcţiilor regionale C.F.R., trimiterea locomotivelor cu abur cu tender mare şi a vagoanelor
cisternă cu apă, existente în staţiile de cale ferată din apropierea incendiului.
Când unele din sursele existente nu pot fi folosite, datorită înălţimii de aspiraţie mai mari
decât posibilităţile maşinilor de luptă, comandantul intervenţiei, pentru a asigura totuşi
alimentarea cu apă, va folosi ejectoarele pentru ape mici sau va coborî motopompele cât mai
aproape de oglinda apei.
Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de alimentare cu apă a maşinilor de luptă, pe timpul
executării studiilor tactice sau a recunoaşterilor preliminare, comandantul intervenţiei va stabili
necesarul de apă de rezervă şi unele măsuri de asigurare a acesteia, pe care le va propune
grupei de prevenire spre a fi prevăzute în procesele verbale de control pentru fiecare localitate,
astfel:
- asigurarea din timp a rezervelor de apă (bazine, rezervoare);
- construirea unor diguri pe malurile de apă cu debit mic, în vederea acumulării de apă
necesară pentru stingerea în apropierea obiectivelor cu pericol deosebit de incendiu din
localităţi sau în zona rampelor de alimentare;
- amenajarea malurilor surselor de apă existente (lacuri, bălţi, râuri) şi construirea de rampe
de alimentare;
- amenajarea unor drumuri accesibile maşinilor de luptă pe tot timpul anului;
- protejarea contra îngheţului a surselor artificiale şi marcarea locului unde se găsesc aceste
surse;
- amenajarea unor locaşe, pentru introducerea sorburilor în apă prin straturile de gheaţă şi
protejarea lor împotriva îngheţului;
- curăţarea zăpezii de pe căile de acces spre sursele de apă naturale şi artificiale.
Pe timpul ducerii luptei, comandantul intervenţiei are obligaţia de a folosi apă cât mai
raţional, în raport de situaţia concretă găsită la incendiu, ordonând debitele şi presiunile
corespunzătoare şi folosind următoarele procedee:
- lucrul cu ţevi cu robinet şi ajutaje pulverizatoare;
 - combinarea lucrului cu apă al şefilor de ţeavă cu acela al toporaşilor sau echipelor de
cetăţeni puse sub comanda toporaşilor în vederea creării intervalelor (spaţiilor) de
siguranţă, prin înlăturarea elementelor de construcţie şi materialelor combustibile de pe
direcţia de propagare a incendiilor;
- păstrarea în acţiune numai a ţevilor de pe direcţia de propagare a incendiului, a celor cu
misiune de localizare în zonele cu pericol de explozie, pe căile de evacuare şi salvare a
oamenilor, de evacuare a animalelor şi bunurilor materiale de preţ.

STINGEREA INCENDIILOR PE TIMP DE IARNĂ

Iarna, anotimp friguros, caracterizat de prezenţa temperaturilor scăzute, a viscolelor şi

a zăpezii, a poleiurilor şi gheţii, îngreunează desfăşurarea acţiunilor de stingere, punând
probleme deosebite în faţa comandantului intervenţiei, pe timpul conducerii luptei.
Gheaţa şi zăpada creează dificultăţi pe timpul deplasării maşinilor de luptă (viteza
scăzută, conducere greoaie, risc de derapare şi împotmolire). Grosimea deosebită a stratului
de zăpadă impune necesitatea deblocării căilor de acces spre obiectivele indicate şi sursele de
apă, mărind timpul de realizarea dispozitivelor de luptă. În general, aceşti factori creează noi
pericole de accidentarea servanţilor pe timpul lucrului la incendii (alunecări şi prăbuşiri de pe
locurile înalte, apariţia degerăturilor).
Temperatura scăzută determină, totodată, îngheţarea dispozitivelor în cazul
discontinuităţii în refularea apei, împiedică sau întârzie alimentarea cu apă a maşinilor de luptă
din sursele naturale sau din cele artificiale neprotejate împotriva îngheţului. Acoperirea cu
gheaţă a acoperişurilor, scările interioare şi exterioare etc., creează, de asemenea, pericolul
producerii unor accidente grave, în cazul nerespectării regulilor de securitate pe timpul lucrului
la incendiu.
De aceea, pentru asigurarea unor condiţii normale de lucru la incendiu pe timp de iarnă,
este necesar să se ia următoarele măsuri:

a)În obiective:
- protejarea contra îngheţului a surselor artificiale de apă;
- acoperirea cu rumeguş, paie, bălegar sau prelate a gurilor de apă şi a bazinelor îngropate;
tratarea cu sare de bucătărie a apei din butoaiele şi acoperirea acestora;
- amenajarea unor locaşe pentru sorburi în sursele naturale de apă şi protejarea lor împotriva
îngheţului;
marcarea surselor de apă şi a căilor de acces cu indicatoare înalte, vizibile în condiţii de
zăpadă abundentă;
- curăţarea de zăpadă şi întreţinerea căilor de acces spre sursele de apă din zona secţiilor
mai periculoase din obiectiv;
- pregătirea accesoriilor şi a tehnicii de luptă din dotarea formaţiilor civile de pompieri pentru
lucrul pe timp de iarnă.
Controlul respectării acestor reguli prin sporirea activităţii patrulelor de prevenirea şi
stingerea incendiilor şi a şoferilor ce execută antrenamente în conducere auto, studii tactice
sau recunoaşteri preliminare, trebuie intensificat pe timp de iarnă.
Orice nerespectare a acestor reguli trebuie sancţionată şi adusă imediat la cunoştinţa
conducerii obiectivelor .

b)localităţi:
Actualizarea documentelor de organizare, pregătire şi desfăşurare a intervenţiilor la
incendii.

Pe baza rezultatelor obţinute prin executarea studiilor tactice, recunoaşterilor

preliminare, a antrenamentelor în conducere de către şoferi şi a datelor reţinute cu ocazia
intervenţiilor din iarna precedentă, cât şi a celor puse la dispoziţie de către direcţiile şi serviciile
de drumuri şi poduri , se actualizează aceste documente, delimitându-se precis porţiunile din
sectorul sau raionul de intervenţie expuse înzăpezirilor.
 Şeful FISPA trebuie să stabilească, din timp, împreună cu organele locale, măsurile de
protejare şi curăţare a acestor zone, în vederea asigurării accesului maşinilor de luptă (în
special drumurile principale de deplasare). De asemenea, prin studiul terenului, el trebuie să
stabilească itinerarii ocolitoare dar sigure, nesupuse înzăpezirii, pe care se va deplasa cu
garda de intervenţie la obiectivele şi localităţile din raionul de intervenţie. Aceste itinerarii
trebuie cunoscute de toţi şoferii, luându-se măsuri de planificarea şi executarea la timp a unor
antrenamente în conducerea şi a recunoaşterilor preliminare pe aceste itinerarii.

Asigurarea materială a intervenţiei pe timp de iarnă, care se referă la:

1.Asigurarea etanşeităţii garajelor, pentru menţinerea unor temperaturi constante, iar

când nu e posibil, organizarea serviciului de încălzire şi pornire temporară a motoarelor;
2.Pregătirea tehnicii de luptă şi a agregatelor pentru funcţionarea în condiţii de
temperaturi scăzute, care constă în:
- protejarea împotriva îngheţului a conductelor de alimentare, prin înfăşurarea lor cu pâslă,
deşeuri de azbest sau postav etc.;
- verificarea şi punerea în stare de funcţionare a instalaţiei de încălzire a maşinii;
- folosirea lubrifianţilor de iarnă şi a soluţiilor antigel la sistemele de ungere;
- echiparea maşinilor cu cauciucuri şi lanţuri antiderapante;
- dotarea fiecărei maşini cu câte o lampă de benzină, pentru a fi folosită în cazul îngheţării
pompelor;
- asigurarea încălzirii pompelor cu apă recirculată de la radiator;
- asigurarea fiecărei maşini cu materiale (o canistră de benzină sau motorină, câlţi etc.)
pentru dezgheţarea gurilor de apă;
- mărirea numărului de răngi şi de lopeţi aflate în dotarea fiecărei maşini de luptă;
- pregătirea rezervei de furtun pe autocamionul de intervenţie şi în rastelele din garaj;
- pregătirea echipamentului de schimb al servanţilor, pentru înlocuirea celui ud sau îngheţat
pe timpul ducerii acţiunilor de stingere;
- golirea de apă a pompelor pe timpul deplasărilor la incendiu.

Măsuri de protecţie a maşinilor, dispozitivelor şi servanţilor pe timpul desfăşurării

acţiunilor de stingere.

1.Protecţia maşinilor şi dispozitivelor de intervenţie împotriva îngheţului:

din punct de vedere tactic, se recomandă :
- a se folosi sistemele de alimentare directă sau în releu, asigurarea continuităţii în refularea
apei fiind metoda cea mai eficace de a evita îngheţarea apei în sorburi sau în pompe;
- racordurile şi distribuitoarele trebuie acoperite cu zăpadă, bălegar, paie sau pături;
- distribuitoarele să fie amplasate, pe cât posibil, aproape de locul incendiului, în încăperi sau
în casele scărilor;
- în realizarea dispozitivelor de luptă este indicat să se folosească numai furtunuri de tip „B”.
Cele de tip „C” se vor întrebuinţa cu lungimi reduse şi mai mult în încăperi;
- pe direcţiile hotărâtoare de acţiune, în scopul asigurării continuităţii refulării apei la incendiu,
se recomandă dublarea dispozitivelor;
- refularea apei se realizează chiar în situaţiile când unele furtunuri s-au spart, în acest caz
reducându-se numai presiunea apei până la înlocuirea lor;
- pentru evitarea accidentelor, furtunurile trebuie asigurate cu cordiţe;
- la terminarea acţiunii de stingere, furtunurile îngheţate se strâng în panglică. Pentru
aceasta, cu ajutorul apei fierbinţi, se dezgheaţă din loc în loc (din 2 în 2m) şi imediat se
îndoaie. Îndoirea furtunului îngheţat duce la spargerea sa.
2.Protecţia servanţilor împotriva îngheţului:
- toţi servanţii vor acţiona la incendiu echipaţi de iarnă, cu căciuli, costume de protecţie,
mănuşi îmblănite sau supramănuşi;
 - servanţii 6 (şoferii) se vor echipa cu cizme de cauciuc şi vor fi asiguraţi cu cordiţe, pentru a
se evita căderea lor în apă, pe timpul realizării copcilor în gheaţă, necesare alimentării
maşinilor de luptă;
se interzice adunarea mai multor servanţi pe acoperişurile incendiate şi acoperite cu zăpadă,
precum şi deplasarea acestora în picioare. Dacă situaţia cere, deplasarea se face numai
pe creastă, în poziţia şezând, servanţii fiind asiguraţi cu cordiţe;
- servanţii şefi de ţeavă se vor asigura cu cârligele de siguranţă de treptele scărilor de
incendiu sau, cu ajutorul cordiţelor, de elementele construcţiilor sigure;
pentru evitarea degerăturilor, se recomandă ca servanţii care lucrează la înălţime, în poziţii
incomode, să fie schimbaţi mai des, asigurându-li-se condiţii de odihnă. În acest scop,
comandantul intervenţiei, în limita posibilităţilor existente la incendiu, va amenaja sau
folosi o încăpere încălzită, în care servanţii îşi vor schimba hainele ude, vor servi ceai cald
sau chiar hrană caldă, adusă de la subunitate, în cazul intervenţiilor de lungă durată;
- dacă temperaturile sunt foarte scăzute, servanţii trebuie să-şi ungă faţa şi mâinile cu
vaselină.

STINGEREA INCENDIILOR PE TIMP DE VÂNT PUTERNIC

Vântul puternic contribuie la intensificarea arderii şi determină propagarea incendiilor cu

viteză mare. Pe timpul acţiunii de stingere, el poartă jeratic sau părţi din materiale aprinse la
distanţe mari (900 – 1000m), pe direcţia în care bate, formând noi focare de ardere în locurile
unde acestea au întâlnit materiale combustibile. De asemenea, vântul facilitează prăbuşirea
unor elemente de construcţie parţial distruse de incendiu sau nesprijinite.
În situaţii de incendiu, vântul îngreunează şi acţiunile servanţilor, lucrul la înălţime fiind
mai dificil, efectul jeturilor reducându-se, datorită dispersării lor de către curenţii de aer care le
schimbă direcţia, putându-se crea situaţia dificilă ca servanţii să fie surprinşi de incendiu pe
poziţiile de luptă, uneori jerbele puternice de flăcări ameninţându-i cu producerea arsurilor.
Prin acţiunea sa, vântul creează curenţi ascendenţi şi de convecţie ce pot accelera rapid
dezvoltarea incendiilor, mărind suprafaţa de ardere şi depăşind aliniamentele pe care sunt
amplasate forţele şi mijloacele de luptă, creând noi focare şi periclitând construcţiile cu
oameni, animale sau alte valori materiale din zonele limitrofe, unde încă nu s-a organizat
salvarea sau evacuarea.
În special, stingerea incendiilor la păioase şi stuf, în localităţi, la depozitele de in, de
cânepă şi de cherestea, precum şi a elementelor de construcţie (învelitori din şindrilă, stuf, şiţă,
paie etc.), pe timp de vânt puternic, este foarte anevoioasă.
Pentru a se asigura succesul acţiunii de stingere, în asemenea condiţii, trebuie luate
măsuri eficiente, unele încă de la plecarea din subunitate, astfel:
- vor fi aduse la locul sinistrului forţe şi mijloace suficiente pentru localizarea şi lichidarea
incendiului şi asigurarea rezervei;
- în situaţia când nu se dispune de forţele necesare pentru lichidarea incendiului, până la
concentrarea celor chemate în sprijin, să se execute misiunea de localizare, care se
realizează pe aliniamentul ultimelor focare, printr-un dispozitiv eşalonat în adâncime, pe
două – trei linii, prin crearea zidurilor sau pânzelor de apă, rezultate din încrucişarea
jeturilor pe direcţia de propagare a incendiului;
- în sectoarele periclitate se vor instala puncte de observare, dotate cu staţii radio, cu
misiunea descoperirii şi semnalării noilor focare pe direcţia de deplasare a vântului;
- învelitorile combustibile, şurile (clăile) cu furaje sau alte materiale combustibile depozitate în
vrac, în aproprierea zonei incendiate, se vor proteja cu prelate umede;
- cu ajutorul populaţiei, se va trece la demolarea şi îndepărtarea materialelor combustibile
aflate pe direcţia de propagare a incendiilor;
- concomitent cu acţiunea de localizare a incendiului, se execută salvarea oamenilor şi
bunurilor materiale, folosindu-se, în acest scop, populaţia locală şi atelajele existente;
Un rol deosebit în depistarea şi lichidarea noilor focare, apărute datorită transportului de
scântei şi jeratic, îl au şi echipele de vânători de scântei, dotate cu găleţi de apă, mături,
furci, topoare şi scări;
 În situaţia când se dispune de forţe suficiente, se destină una – două autopompe cisternă sau
autotunuri de stins incendii, cu misiuni de patrulare, care vor interveni ori de câte ori au
descoperit noi focare;
Comandantul intervenţiei trebuie să organizeze acţiunea de stingere pe sectoare, destinând,
în raport cu densitatea obiectivelor incendiate şi de forţele avute la dispoziţie, una – două
maşini de luptă pentru fiecare gospodărie.
Intervenţia de lungă durată la incendiile de proporţii impune menţinerea permanentă a
legăturilor cu factorii de conducere de pe plan local şi cu staţiile meteo, crearea unei rezerve
mobile pentru rulajul servanţilor sau pentru intervenţia la noile focare apărute.

STINGEREA INCENDIILOR PE TIMP DE NOAPTE

Analizele făcute au demonstrat că incendiile care au provocat pierderi materiale mari au

izbucnit pe timp de noapte. Aceasta se datorează faptului că pe timpul nopţii intensitatea
controlului de prevenire şi stingere a incendiilor scade, unele incendii izbucnite nu sunt
observate la timp şi se propagă cu repeziciune, căpătând caracter de proporţii, necesitând
pentru stingere eforturi deosebite şi forţe şi mijloace numeroase. Din această cauză şi atunci
când obiectivul nu este cunoscut, intervenţia pe timp de noapte prezintă unele particularităţi şi
greutăţi în cea ce priveşte acţiunea pompierilor pentru localizarea şi lichidarea incendiilor,
astfel :
- descoperirea locului incendiului, stabilirea exactă a proporţiilor şi direcţiilor de propagare ale
acestuia se fac cu greutate, din cauza întunericului şi a fumului abundent acumulat în
construcţii:
- sursele de apă se descoperă mai greu, producându-se oarecare întârzieri la amplasarea
maşinilor de luptă;
- uneori intrările la unele obiective sunt închise; pompierii nu sunt întâmpinaţi de personalul
de serviciu al obiectivului, pentru a intra în competenţa grupelor de recunoaştere; clădirile
nu sunt iluminate sau sistemul de iluminat a fost deconectat şi scos de sub tensiune, ori
distrus de incendiu, fapt ce îngreunează executarea recunoaşterii şi obţinerea datelor
despre situaţia obiectivului şi a incendiului, necesare luării hotărârii şi realizării
dispozitivelor de luptă;
- din cauza întunericului, viteza de realizare a dispozitivelor, în special în interiorul
construcţiilor, se reduce, nu se pot descoperi la timp toate persoanele rămase în zona
incendiată şi aflate în pericol, nu se pot stabili cu mai mare exactitate valoarea bunurilor
materiale de preţ şi urgenţa în care să se execute evacuarea lor;
- lucrul servanţilor la incendiu este mai periculos pe timpul nopţii, golurile practice în planşee
putând da naştere la accidente, pericol de electrocutare, menţinerea legăturii
comandantului intervenţiei cu sectoarele de intervenţie, precum şi primirea şi transmiterea
ordinelor şi rapoartelor se realizează mai greu decât ziua, depozitarea şi paza materialelor
de preţ, evacuarea din încăperile incendiate se realizează cu dificultate sporită etc.
Se va asigura păstrarea în perfectă stare a accesoriilor de iluminat din dotarea
subunităţilor (lămpile cu acumulatori şi proiectoarele din dotarea maşinilor de luptă şi a
autospecialei pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat).
În cazul intervenţiei pompierilor pe timp de noapte, se impune luarea următoarelor
măsuri:
- pe parcursul executării recunoaşterii, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească locurile
(încăperile) ce trebuie iluminate, căile de evacuare a oamenilor, intrările în încăperi,
direcţiile principale de realizare a dispozitivelor de luptă;
- se va ordona echipelor de recunoaştere să folosească accesoriile de iluminat, stabilindu-se
itinerariile de, pătrundere în clădiri, semnele şi semnalele de retragere în caz de pericol;
se va verifica stadiul salvării oamenilor şi al evacuării bunurilor materiale din încăperi,
organizându-se, totodată, un control amănunţit, pentru a se stabili dacă au rămas în
clădire persoane neevacuate.
Mai este necesar ca pe timpul desfăşurării acţiunii de stingere comandantul intervenţiei
să asigure iluminatul celor mai importante şi periculoase sectoare de stingere, iar pentru
evitarea prăbuşirilor, prin golurile existente în planşee, să ia măsuri de marcarea acestora şi de
acoperirea lor cu panouri din scândură sau elemente de construcţie prefabricate.
Servanţii vor lucra în echipe de cel puţin doi – trei oameni, în scopul întrajutorării,
stabilindu-se din timp căi şi locuri de retragere, pentru situaţiile când sunt posibile prăbuşiri sau
are loc propagarea incendiului. De asemenea, este necesar să se organizeze şi să se ţină la
dispoziţie o echipă de 2 – 3 oameni, care să poată fi oricând trimisă în ajutorul celor ce s-au
rătăcit sau sunt în pericol de a fi surprinşi de flăcări ori de a se prăbuşi în diferite goluri. Pentru
conducerea acţiunilor şi transmiterea ordinelor, se stabileşte, din timp, un cod de semne
luminoase şi semnale.
Personalul de comandă este obligat să supravegheze cu toată atenţia activitatea
servanţilor, să vegheze la respectarea strictă a tuturor regulilor de securitate, în scopul
prevenirii accidentelor.
În locurile de evacuare şi demolare, se vor amplasa obligatoriu proiectoare pentru
iluminat şi pentru avertizarea pericolului.
Dacă incendiile au izbucnit în clădiri de locuit, spitale, cămine, hoteluri, staţiuni de
odihnă, creşe etc., comandantul intervenţiei trebuie să precizeze numărul persoanelor cazate
care au fost evacuate şi al celor care au nevoie de ajutor, să ordone cercetarea amănunţită a
tuturor încăperilor.
În vederea asigurării permanente a securităţii servanţilor pe timpul lucrului la incendiu,
se interzice pătrunderea acestora în încăperile în care se desfăşoară procese tehnologice şi
sunt instalate laboratoare, staţii electrice, staţii pilot etc., înainte de a se stabili cu precizie
,materialele depozitate în ele, pericolul ce îl prezintă acestea şi dacă sunt necesare
deschiderea uşilor, întreruperea curentului electric, introducerea agenţilor stingători sau oprirea
funcţionării unor agregate.
Succesul acţiunilor de stingere a incendiilor pe timp de noapte se realizează printr-o
conducere fermă şi neîntreruptă din partea comandantului intervenţiei. El este obligat să
urmărească îndeaproape evoluţia incendiului şi să intervină cu forţe şi mijloace acolo unde
situaţia impune. De asemenea, experienţa dobândită de pompieri arată că la incendiile din
combinatele chimice, petrochimice un rol deosebit de important îl are amplasarea dispozitivelor
cât mai aproape de focare, care prin lovituri puternice să rupă flăcările, contribuind la lichidarea
incendiilor