Conceptia lui Plotin despre Dumnezeu

Pentru Plotin, Dumnezeu este transcendent lumii, caci acesta se afla intr-o sfera
suprapamanteasca. El se afla deasupra lumii si ca atare El nu poate fi sesizat cu ajutorul
conceptelor. El este Unul, care mai este numit si Binele, Principiul sau cel Dintai.

In filozofia platonica, Divinitatea este identica cu Binele. Toata cunoasterea, ratiunea lumii,
moralitatea si frumosul erau la acesta fundamentate in Bine. Binele este identic cu Divinul si cu
ceea ce este mai desavarsit. De acesta depind si Ideile. In felul acesta, la Platon, Binele era
expresia cea mai inalta a gandirii pure a rationalitatii spiritului constient, a rationalului care tinde
sa cunoasca si sa inteleaga toata lumea. Ajunsa la acest Bine, nostalgia dupa cunoastere se
linisteste, caci Binele este identic cu cunoasterea cea mai desavarsita.

Platon accentua si sensul adanc pe care il are in procesul cunoasterii Erosul, care este de obarsie
divina, fara sa fie divin. El apartine lumii demonicului, care se afla intre ceea ce este nemuritor si
muritor. Lumea aceasta a demonicului "este intr-o neliniste eterna si mereu nedesavarsita, caci
Erosul este entuziasm si pasiune miscata de o nostalgie nemarginita dupa Bine si Frumos, dupa
cunoastere si eterna liniste. In timp ce Binele trebuie sa fie privit ca principiul ratiunii, ca Logos,
iubirea (eros) are o nota de irationalitate si de neinteles, ca si lumea. Ca si pentru Platon, o
problema hotaratoare este de a reface legatura dintre Logos si Eros, intre aceste doua valori ce
sunt cele mai inalte ale spiritului elin, intre Bine si Iubire, intre ratiune si viata". Si, dupa cum
vom arata, Plotin solutioneaza aceasta problema prin interpretarea pe care el o da vietii
religioase.

Dealtfel doua sunt problemele in jurul carora se preocupa filozofia lui Plotin : a) Cum s-a nascut
lumea din "Unul" si b) Cum ajunge omul la unirea cu Dumnezeu si astfel sa-si gaseasca fericirea.

Drumul pe care-l batatoreste Plotin pentru a solutiona aceste doua probleme este acela al
cunoasterii, al iubirii si al extazului. Pentru Plotin viata spirituala este in ultima ei analiza
religioasa, iar formele existentei spirituale sunt sfintite. De aceea, pentru acesta, intre religie si
stiinta, arta si erotica nu este o contradictie. La Plotin arta, iubirea si filozofia sunt drumul spre
religie.

Pentru Plotin, Dumnezeu este Absolutul, unitatea tuturor lucrurilor, valoarea tuturor valorilor, El
nu este existenta, ci temeiul intregii existente. Absolutul este, ca la Parmenide si Zenon, numai
Fiinta pura, absoluta, Binele absolut, cum se exprima si Platon si Aristotel. "El insusi nu este insa
nimic din cele al caror principiu este. Caci atunci cand ai spus : Binele, nu mai gandi si nu mai
adauga nimic. Cand ai scos deoparte fiinta insasi si o iei astfel, te va cuprinde uimirea ; si,
indreptandu-te spre fiinta si zabovind in ea, o vei intelege si vei pricepe maretia ei, din aceea ce
provine din eia. Si cand ai astfel in fata ta Fiinta si o contempli in aceasta forma pura, te va
cuprinde uimirea", scrie Plotin. Dar Dumnezeu este in lume si deasupra lumii "insa numai
Dumnezeul suprauman este desavarsit, Dumnezeu in noi si in natura, aceasta sfera de influenta a
Principiului etern este marginita si tulburata prin un altul, care nu este Dumnezeu si este
conditionata prin natura marginitului : materia si senzorialul. "Deus implicitus" este pur si
desavarsit, "Deus explicitus" este neclar si nedesavarsit". Dumnezeu este, pentru Plotin, temeiul
intregii existente si principiul tuturor valorilor, ceea ce inseamna ca sfera existentei isi are
originea in Dumnezeu si se dezvolta devenind lumea inteligibila a ideilor. Aceasta fiinta este si
ramane Dumnezeu, ea nu este in afara acestuia, ci este legatura, identitatea insasi. Unitatea
absoluta mentine lucrurile in toate, patrunzand prin toate, adunand laolalta si unind ceea ce, fiind
separat in opozitie, este in pericol sa se dezbine. Noi il numim Unul si Binele. El nici nu este nici
este ceva si nici unul oarecare, ci este deasupra a toate. Toate aceste categorii sunt negate ; El nu
are marime, nu este infinit. El este centrul universului lucrurilor, izvorul vesnic al virtutii si
originea iubirii divine, in jurul caruia se misca totul, spre care se indreapta totul, din care isi iau
inceputul si iesirea si constiinta de sine. El produce totul, existenta si viata in creaturi, le sustine
si le poarta, caci desi El este transcendent, totusi interpatrunde totul, Dumnezeu este mai mult
decat existenta : El este suprarationalul.

Lumea spiritului este lumea realitatii adevarate. Materia si lumea fizica nu sunt reale. Gandirea,
ca viata spirituala constienta, este realitatea adevarata : ea este identica cu existenta. Rationalul
este existentul si existentul este rational. Din lumea Ideilor urmeaza, ca o a treia esenta, viata
acesttei lumi senzoriale sau sfera sufletului lumii.

Exista, dupa Plotin, trei ipostaze : Dumnezeu, spiritul si sufletul, ce se afla intr-o perfecta unitate,
ca o expresie a unitatii divine. Cea mai inalta ipostaza este Divinitatea, care are trei predicatii. Ea
este Primul, Unul si Binele. Dumnezeu este Principiul inceputului, prin care totul s-a facut:
Ratiunea, spiritul, sufletul, lumea si viata. Totul depinde de Unul sau totul este Dumnezeu. Dar
aceasta afirmatie are sa se inteleaga ca : "acest Bine, Unul, absolut, este un izvor care nu are alt
principiu, ci este principiu pentru toate efluviile, astfel incat El nu este consumat de catre acestea,
ci ca izvor ramane in sine insusi" si raportat la ele, continandu-le astfel ca atare in sine , incat
aceste efluvii "ce ies aici si dincolo, n-au curs inca, dar stiu pe unde trebuie sa iasa si incotro
trebuie sa curga". Cu cat aceste efluvii se departeaza de Unul, cu atata ele pierd din putere si
energie, forta si frumusete. In afara Unului nu exista viata adevarata. Se poate spune, dupa
Plotin, ca Dumnezeu este totul, fiindca El este temeiul intregii vieti si fiindca El poarta si sustine
totul. El este peste tot si totusi deosebit de lucruri, tocmai fiindca Dumnezeu este infinit mai mult
decat lucrurile. Dumnezeu este eterna linistire : El este lipsit de vointa, de nostalgie si nazuinte.

Dumnezeu este Binele, nu ca cea mai inalta valoare morala, ci ca valoarea tuturor valorilor.
Ideea plotiniana despre Dumnezeu este formata prin negatia a tot ceea ce este senzorial,
antropomorf, marginit si trecator. Dumnezeu este mai mult decat ratiunea si de aceea El nici nu
pozate fi sesizat cu gandirea. Dumnezeu este asemenea nemarginitei adancimi a unei prapastii si
a infinitei departari a unui pustiu. Noi stim despre Dumnezeu numai atat cat ne-a descoperit El.
"Primul este lipsit de orice marime, El este o esentialitate inteligibila pura, pe care nici un nume
n-o poate numi. Ca cea mai inalta si mai buna dintre toate esentele posibile, Binele este fara de
nume, asa cum poate sa fie fara de nume un sentiment mare, sau o senzatie mare, cand nici un
cuvant si nici o notiune nu mai sunt in stare sa lamureasca ascunsa lor frumusete".

Dumnezeu este, pentru Plotin, Marele Anonim, pe care nu-L poate numi nici un nume.

Dumnezeu este prototipul etern al intregii frumuseti. El este vesnic ca origine a frumusetii
adevarate.

Din Unul se naste totul prin emanatie. Dumnezeu fiind Imuabilul, producerea, nasterea este o
lucire venita din El , din El care ramane. Unul lumineaza in jurul Sau, cum emana lumina din
soare. Fiind in Sine desavarsit, fara lipsuri, El se revarsa si acest prisos este produsul. Acest
produs se intoarce insa in chip absolut spre "Unul", spre Bine. Binele straluceste viata sa in lume,
fara ca prin aceasta sa piarda din putere si frumusete. Producerea aceasta n-are un caracter istoric
sau fizic, ci ea este un proces supra temporal. Formele vietii sunt produse din eternitate din Unul,
din temeiul necunoscut al vietii si se intorc mereu in acesta. Formele inferioare au tendinta inspre
cele mai inalte, cele superioare inspre cele inferioare. Este acesta un proces spiritual. Dumnezeu
activeaza, sau, mai corect, El trebuie sa actioneze in lume. El trebuie sa se prefaca in lume,
indiferent daca voieste sau nu. Aceasta apartine naturii Lui si totusi El ramane ceea ce este.

Lumea senzoriala este numai o copie a esentei adevarate. Ea este un simbol si o metafora a
Eternului. Unul divin este, dupa cum am vazut, prezent insa in toate lucrurile : El are o fata dubla
si anume pe de o parte persista in sine, iar pe de alta toate formele si puterile vin de la El, asa ca
toate lucrurile participa la Dumnezeu. Dumnezeu este prezent in lume. Acest lucru nu inseamna,
desigur, ca El se imparte, fiindca ceea ce este spiritual nu poate fi impartit. El este prezent in
lume prin fortele spirituale.

La fel si omul participa la Dumnezeu, dar numai in masura in care acesta isi face interiorul sau
liber pentru a-L primi pe Dumnezeu in el. "Dumnezeu este asa de aproape de fiecare om, incat El
poate fi nemijlocit sesizat de catre suflet. Dar pentru a fi atat de aproape de toate fiin-tele si
prezent in intreaga lume, Unul nu trebuie sa iasa din sine. Atotprezenta Sa este independenta de
emanatia Sa".
Sufletul poate de asemenea sa intre intr-un raport intim si cu lumea ideala, care emana din
divinitate. Omul trebuie sa fie "pnevmatic" si prin aceasta el se ridica in lumea spiritului. Omul
este capabil sa faca acest lucru datorita "Eros"-ului. In clipa in care sufletul este atras de catre
Eros spre lumea ideala, el incepe sa urce spre forme din ce in ce mai ideale si mai frumoase. Dar
la cea mai inalta forma, la unitatea desavarsita cu Unul, cu Dumnezeu, sufletul nu poate ajunge
decat prin extaz ; asadar nu prin dialectica sau gandire discursiva, ci printr-o stare extatica, in
care cel care intuieste si obiectul intuit sunt una. In aceasta clipa scopul este atins : copia s-a
intors si s-a unit cu prototipul originar. Sufletul este linistit, fiindca a gasit ceea ce cauta in
arzatoarea sa nostalgie.
Plotin reprezinta ideea ca sufletul este chinuit de nostalgia Binelui, fiindca sufletul este in esenta
sa bun. Raul isi are originea in lumea externa, prin aceea ca sufletul, salasluind in corp, este
murdarit de catre materie. Posibilitatea mantuirii sufletului se bazeaza, dupa Plotin, pe faptul ca
acesta este inrudit esential cu Dumnezeu. "Ochiul n-ar fi vazut niciodata soarele, daca el n-ar fi
inrudit cu acesta ; tot asemenea sufletul n-ar putea vedea frumosul, daca el insusi n-ar fi frumos.
De aceea sa devina fiecare mai intai asemenea cu Dumnezeu si frumos, daca vrea sa vada Binele
si Frumosul".
Plotin vorbeste de aceea despre un drum al sufletului in sus si despre un altul in jos. Erosul se
afla la mijloc si stapaneste amandoua drumurile. Problema mare care-l chinuie pe Plotin este
reunirea sufletului cazut cu prototipul lui originar divin. Este semnificativ ceea ce istoriseste
Porfirius cu privire la ultimele cuvinte, pe care le-a spus Plotin catre prietenul sau Eustochios pe
patul de moarte : "Te-am asteptat, zise Plotin, pentru a incerca sa conduc divinul din mine spre
divinul din univers".

In concluzie, pentru Plotin, Dumnezeu este iubire, caci el scrie : "Demn de iubire si iubire este
El; El este iubirea Sa insasi, fiindca El nu este altcumva frumos decat prin Sine insusi si in Sine
insusi".