Filon Evreul şi conceptul de Logos

Filon Evreul (n. 25 i.Hr.) s-a nascut in Alexandria dintr-o familie de vaza din acest oras. In a. 40
d.Hr., il intalnim pe Filon in Roma, trimis fiind de catre evreii alexandrini in calitate de am-
basador, pe langa imparatul Caligula, ca sa intervina pentru evrei. Anul mortii lui Filon nu ne
este cunoscut. Stim numai ca in anul 42 d.Hr. a predat impozitele pentru templu in Ierusalim.

De la acesta ne-au ramas mai multe scrieri. Cu ajutorul metodei alegorice, desavarsite de stoici,
Filon interpreteaza filozofic Pentateuhul. Si el face acest lucru in convingerea ca ramane pe
temeiul iudaismului si ca nu face decat sa descopere sensul adanc al acestuia. Dar in acelasi timp
sistemul lui filozofic este puternic influentat de spiritul filozofiei grecesti.

Si pentru Filon hotaratoare este contopirea, facuta de catre Poseidonios, intre platonism si
stoicism. Filon reduce realitatea ca fiind fundamentata pe doi factori. Ultimele principii ale lumii
sunt pentru Filon cauza cauzatoare divina si materia, asupra careia se intinde cauzalitatea divina.
Conceptia despre care aminteste Cartea intelepciunii numai in treacat, despre o materie haotica
originara, devine la Filon piatra de temei a sistemului sau, inlocuind astfel invatatura despre crea-
tia biblica a lumii cu ideea formarii lumii dintr-o materie originala. Totusi la Filon relatia dintre
Dumnezeu si lume nu este gandita ca la stoici. Dumnezeu este transcendent lumii si nu Pneuma
care intrepatrunde lumea, si el se afla intr-o contradictie flagranta cu materialitatea Pneumei, caci
el este imaterial. Prin aceasta conceptie despre un Dumnezeu transcendent lumii si spiritual,
Filon depaseste chiar si conceptia Vechiului Testament despre divinitate. De fapt, insa, Filon nu
se indeparteaza cu conceptia lui despre Dumnezeu numai de panteismul si materialismul
stoicilor, ci si de conceptia biblica. Dumnezeu, zice Filon, este mai bun decat stiinta si virtutea,
decat binele si frumosul. De aceea noi nu putem intelege decat ca Dumnezeu exista. Filon si
numeste pe Dumnezeu ca fiind Existenta. Directia in care Filon dezvolta conceptia despre
Dumnezeu a fost strabatuta si de Platon. Dar Filon il depaseste pe Platan si afirma pentru prima
oara transcendenta lui Dumnezeu. Ca Dumnezeu este totalitatea oricarei desavarsiri este cealalta
latura a aceleiasi idei. Dumnezeu este o existenta personala in Vechiul Testament, Filon se
indeparteaza insa de aceasta idee.

Din nazuinta lui Filon de a umple prapastia dintre Dumnezeu si materie el a preluat de la
filozofii greci ideea Logosului. Dumnezeu nu influenteaza asupra lumii direct, ci prin anumite
puteri, dintre care cea dintai este Logosul. Conceptia lui Filon despre Logos este cea mai dificila
de inteles.

De aceea, dupa cum am vazut, la Filon existenta este identica cu Dumnezeu. Dumnezeu este
Nedeterminatul pur, lipsit de orice relatie, Existenta ce nu poate fi descrisa. Dumnezeu este lipsit
de orice calitate. Punctul de vedere al filozofului este agnosticismul. Dinspre lume Dumnezeu nu

1
poate fi inteles, caci este transcendent lumii. Desigur ca si Filon reprezinta ideea ca Dumnezeu,
to on, este producatorul lumii. El cunoaste chiar argumentul fizico-teleologic despre existenta lui
Dumnezeu.

Dar cu toate acestea, Dumnezeu nu poate fi atras in cercul proceselor trecatoare ale lumii. Filon
accentueaza ca desi cosmosul este fiul mai tanar al lui Dumnezeu, el n-a crescut totusi mare sub
mainile lui Dumnezeu, ci sub mainile Logosului. in scrierea sa despre opera lumii citim
urmatoarele : Dumnezeu a stiut ca o copie frumoasa nu este posibila fara un prototip frumos. De
aceea el a creat mai intai un prototip spiritual asemenea cu sine : a creat Logosul. Acesta a creat
pe om; omul este creat dupa asemanarea Logosului. Dupa om au fost create animalele, plantele si
tot ceea ce exista. La Filon este vorba de un dualism, ca dealtfel si la Platon. Chiar si categoriile
abstracte si spirituale sunt supuse acestui dualism. Asa bunaoara, la Filon, ceea ce la oameni se
numeste dreptate si adevar, este numai o forma metaforica pentru ceea ce la Dumnezeu este
prototip si principiu, ceea ce inseamna ca idee.

In scrierea "De profugis", Filon reprezinta ideea ca Dumnezeu si Logosul si-au impartit
atributiile. Dumnezeu preia ceea ce este mai inalt, in timp ce ceea ce este inferior lasa el fiintelor,
care se afla intre El si lume.

Asa se face ca Filon aseaza intre Dumnezeu si lume fiinte mijlocitoare si puteri, ce nu sunt
altceva decat ideile platonice. Fapt care dovedeste ca spiritul in care filozofa Filon este cel
grecesc. Atunci cand Filon afirma ca totul ceea ce dovedeste masura si simetrie trebuie laudat,
vorbeste prin el grecul. De aceea, pentru Filon, Logosul este identic cu temeiul ordinii in natura,
pe pamant si in spatiile universului, ca legea ce dirijeaza anotimpurile si constanta acestora si
care afirma natura eterica, speciile plantelor si ale animalelor, cat si curiozitatile caracteristice ale
acestora.

Pentru forma aceasta de revelatie a Logosului se afla si la Filon termenul de Logos spermaticos,
dar cu alt inteles decat la stoici. Filon intrebuinteaza acest termen pentru a lamuri felul dublu al
activitatii marelui Logos. Acest Logos spermaticos este la Filon expresia unei forte latente cu
caracter metafizic, in care se realizeaza ideea plina de viata.

Termenul are o mare importanta in antropologia lui Filon. Omul este pentru ganditorul
alexandrindeala prescurtare a lumii, iar lumea o marire a individului om. In scara universala
omul are cea mai mare valoare, caci el se afla pe treapta cea mai de sus : lumea fiintelor
nerationale exista numai din pricina omului. Hotaratoare la om este ratiunea sa. Spiritul omului
se afla mai aproape de Dumnezeu, cat si de prototipul sau Logosul. Prin inrudirea aceasta
esentiala divinitatea ramne imanenta lumii. Caci legatura Logosului cu spiritul individual al
omului este de o natura adnca si de o inferioritate mistica. Logosul il ilumineaza si il lumineaza
pe om ca soare, cu marea sa lumina.

2
 Cu privire la univers, Filon reprezenta conceptia ca Logosul, care corespunde acelui "endiatetos"
al omului, se afla in ideile originare si necorporale, din care se naste lumea inteligibila, in timp ce
celalalt, care corespunde aceluia de "proforicos" al omului, se afla in lucrurile vizibile, care sunt
imitatiile si copiile acestor idei si constituie lumea perceptibila senzorial.

Inferioritatea cu care se leaga Logosul si umanul se vadeste mai ales in etica. Etica joaca la
Filon un mare rol. Cel mai inalt bine este la Filon sa nu faptuiesti nici un pacat. Filon isi
fundamenteaza etica in asa fel incit el accepta trei virtuti : 1. Virtutea practica; 2. Virtutea
teoretica si 3. comunitatea extatica cu Dumnezeu ca cea mai inalta virtute. Aceasta din urma este
de natura intuitiva. Dumnezeu este izvorul intelepciunii (Fons intelligentiae) si fiindca
intelepciunea este o tema fundamentala etica, ceea ce inseamna ca Dumnezeu este izvorul moral.
Virtutea pe care o realizeaza omul este numai o metafora a celei originare, ce se afla la
Dumnezeu. Si aici Logosul etic este o fiinta mijlocitoare pentru realizarea idealului etic. Logosul
etic este numai o stralucire a celui fizic.

Scopul ultim al vietii omului nu se istoveste in insusirea Logosului. Dar totusi el este penultimul
scop, pentru realizarea caruia acesta are nevoie de o mare cheltuiala de energie. Numai progresiv
poate omul sa se apropie de realizarea acestui scop. Filon crede in progresul etic.

Ca si in viata omului, tot de asemenea si in istoria omenirii Logosul filonian joaca un mare rol.
Logosului se datoreste daca ceva este bine ori rau ,- el este carmaciul si conducatorul intregului;
nazuintele si osardiile omului n-au nici o semnificatie. Alaturi de forta creatoare a lumii se afla
aceasta, care conserva si guverneaza ca al doilea membru al unuia si aceluiasi concept Logos. In
eterna schimbare a ceea ce este pamantean acest Logos ramne ca o banda care uneste si cladeste
netulburat pe ruinele imperiilor distruse orasul ideal universal, care a fost visul politic al lui Filon
ca si al stoicilor.

Interesant este ca Logosul care intra creator in modul acesta in istoria sfanta si cea profana poate
fi numit cu diferite nume. Unele dintre ele sunt luate din Biblie sau din Midrasa evreiasca, ca de
exemplu ingerul lui Dumnezeu, slujitorul sau talmacitorul acestuia, profetul sau, si arhiereu.
Filon mai numeste Logosul "loctiitorul lui Dumnezeu". Intr-un loc el se exprima in felul
urmator : "Dumnezeu conduce dupa lege si dreptate ca un pastor si rege prin aceea ca el pune in
frunte pe al sau , cel dintai nascut fiu, care preia grija pentru aceasta sfanta turma, asemenea unui
loctiitor al marelui rege.

Ca un Paraclet Logosul se coboara in lume pentru a-i aduce ajutoare. Intr-un loc Filon afirma ca
Logosul (presbitatos logos), ca fiind intre creator si creatura, a fost trimis ca sa fie mijlocitor
pentru oameni in fata Nemuritorului (Dumnezeu). In alte locuri Filon mai numeste Logosul
3
"locuinta lui Dumnezeu" si "cea mai inalta ratiune". Logosul este asemenea unui sigiliu ce lasa
urme, impregnandu-se. Dar cu toate numirile acestea, ce au rostul sa faca inteles conceptul, Filon
accentueaza spiritualitatea Logosului. Aici este punctul in care Logosul lui Filon, din pricina
influentei logosofiei grecesti, se deosebeste de Logosul Evangheliei a patra. La el Logosul este
cand puterea creatoare a lui Dumnezeu, cand ratiunea imanenta a lumii; cand este lumea ideala
prescurtata, cand o idee a lucrului singular; daca aici se fundamenteaza in Dumnezeu, dincolo el
este o energie libera. in istorie Logosul apare ca mijlocitor si trimis al lui Dumnezeu, ca arhiereu
si arhanghel evreu, ca ajutator si mijlocitor al omului.

Uneori Filon identifica conceptul "logos" cu acela de "intelepciune". Alteori el considera ca

intelepciunea este mama si izvorul Logosului. De asemenea, el identifica si ideile cu Logosul, ca
o forma ideala. Filozofia filoniana are si o tendinta mistica, in care primul rang il are ontologia.
Istoria se afla, la Filon, sub metafizica. In concordanta cu conceptia lui despre Dumnezeu, ca to
onto on, Filon dezvolta si antropologia sa. Locul de frunte il are elementul existenta. De aceea,
viziunea despre lume a lui Filon poate fi numita si teleologie existentiala. Tot ceea ce exista, in
afara de Dumnezeu, Existenta absoluta, isi are rangul sau numai intrucit participa la aceasta
existenta. Filon isi dezvolta antropologia sa in concordanta cu teoria sa despre evolutie. Omul,
datorita decaderii sale terestre, participa la aceasta existenta nedesavarsit. Ceea ce-l chinuie este
insa scopul sau suprem: existenta. Drumul spre acest scop este acela al cunoasterii. Cunoasterea
desavarsita nu-i este posibila omului, desi il ajuta si in aceasta directie Logosul. Cu tot ajutorul
acestuia ramane mereu o distanta intre existenta intunecata a omului si Existenta pura. Omul,
zice Filon, se poate sluji de Logos numai atata timp cat el este in nedesavarsire. Atunci insa cand
cunoasterea sa a ajuns la completa ei inaltime, omul ajunge acest Logos si astfel acest conducator
apare acum ca un insotitor al omului in cautarea comuna a atotstajpinitorului divin. Omul poate
sa se ridice la Dumnezeu intr-o stare extatica, pe care o poate realiza prin asceza.

Nedesavarsirea lumii senzoriale isi are originea in materie, din care a fost formata prin puterile
divine si care o impiedica ca sa realizeze desavarsirea. Cu ideea aceasta apare dualismul filonian,
ce are o mare importanta pentru om. Prin corpul si prin puterile inferioare ale sufletului, omul
este legat de lumea senzoriala , prin ratiunea sa, care este o emanatie a Logosului divin, el
apartine lumii suprasenzoriale. Pentru partea superioara a omului corpul reprezinta o inchisoare
si scopul omului este ca sa se elibereze din legaturile corporalului si sa se intoarca la originea sa
divina. Filon se alatura eticii stoice in tot rigorismul acesteia, dar ii da o alta directie religioasa.
Lupta impotriva afectelor nu-si mai are sensul in aceea ca urmand legile ratiunii, omul ajunge sa
fie stapanul sau insusi, ci slujeste la aceea ca acesta ajunge sa rupa legaturile sensibilitatii si prin
aceasta el se conforma menirii lui suprasensibile. Etosul stoic este interpretat, ca la Poseidonius,
in sensul religiozitatii dualiste ca la Platon. Intr-un chip curios, Filon pune in locul
determinismului stoic afirmarea libertatii omului, lamurind imediat ca omul nu este capabil sa

4
faca binele decat cu ajutorul lui Dumnezeu. Constiinta libertatii morale se afirma fata de
principiul necesitatii universale, dar nu si fata de simtirea religioasa a neputintei omenesti.

Scopul moralitatii este transpus la Filon din domeniul realitatii in acela al lumii suprasenzoriale.
Eliberarea de simturi inseamna la Filon ridicarea in lumea spiritului. Aceeasi idee ia o alta forma
dupa care menirea omului s-ar afla in teorie. Conceptul "teorie" isi pierde la ganditorul
alexandrin sensul pe care il avea la Aristotel si primeste un sens exclusiv religios. Toata stiinta
dealtfel are la acesta numai un rost religios. Cunoasterea religioasa si filozofica a lui Dumnezeu
este unul si acelasi lucru. Alaturi de aceasta idee mai gasim la Filon o alta, dupa care ar exista o
cunoastere directa a lui Dumnezeu, ce n-are nevoie de pregatire stiintifica, ci, dimpotriva, ea este
o intoarcere de la orice nazuinta spre cunoastere teoretica. Filon preamareste acest fel de
cunoastere nemijlocita a lui Dumnezeu, el paraseste drumul stiintei, pe care totusi pretinde ca o
pretuieste, si se apropie de scepticismul antic grec.

Dar idealul religios, din pricina caruia Filon devalorizeaza stiinta, nu este cel iudaic. El se
indeparteaza astfel si de conceptia religios-morala a poporului sau si vasleste cu toata puterea
spre mistica, cu ajutorul careia el interpreteaza apoi si revelatia cat si religia iudaica. Influentat
de catre Platon, Filon reprezinta ideea ca scopul moralitatii este imitatia lui Dumnezeu pentru a
deveni asemenea acestuia. Cu aceasta relatia cu Dumnezeu este de natura morala si de aceea
Filon marturiseste moralitatea si religiozitatea intr-o forma platonica. Virtutile principale sunt,
pentru Filon, smerenia, increderea si ascultarea, supunerea plina de incredere in vointa divina cat
si nostalgia dupa unirea cu Dumnezeu. Cea mai inalta nazuinta a omului, fiindca este cea mai
mare fericire, este unirea cu Dumnezeu intr-o intuitie nemijlocita, in starea entuziasmului mistic,
in care omul nu mai este un Eu, ci devine loc in care locuieste Dumnezeu, a carui iubire si putere
il elibereaza si-l fericeste.