Inceputuri

  Cinematografia a avut, poate, dintre toate formele artistice, cea mai rapida traiectorie
ascensionala si, raportandu-ne si la zilele noastre, putem afirma cu certitudine ca procesul
de transformare continua cu aceeasi uluitoare viteza. De-a lungul secolelor, oamenii au
experimentat doua dintre dispozitivele(tehnicile) ce vor deveni mai tarziu elemente cheie
ale cinematografiei: proiectarea imaginilor cu ajutorul luminii (folosind “camera
obscura” si “lanterna magica”) si crearea iluziei miscarii prin exploatarea fenomenului
optic numit “persistenta viziunii”. Aceasta din urma se refera la capacitatea creierului
uman de a retine pentru o zecime de secunda ultima imagine proiectata pe retina ochiului.
Un film este creat de fapt din mii de fotografii individuale ce se succed intr-o ordine
fireasca, iar intre fiecare dintre acestea exista o pauza, insa ochiul uman este “pacalit” de
iluzia optica a continuitatii. Desi ecranul cinematografului pare sa fie in permanenta
luminat, aproape jumatate din timp el este intunecat. Imaginea da impresia ca tremura sub
privirea noastra, sau cel putin asa se intampla in pionieratul cinematografiei, in zilele
noastre viteza de proiectare a imaginilor atingand chiar si 30 de cadre pe secunda.
Descoperirea si dezvoltarea acestor mecanisme s-au facut de-a lungul unui proces gradual
si au implicat un numar de inventatori din Europa, Marea Britanie si America, ce au
lucrat inca din 1860 la o serie de proiecte cu grade diferite de success. Numele catorva
dintre acestia sunt mai rezonante: Edward Muybridge, Louis Le Prince si Ottomar
Anschütz, ei realizand masini pentru proiectii ale imaginilor cu o miscare rapida. George
Eastman, fondatorul american al Eastman Kodak, Hannibal Goodwin si William Friese
Greene, toti au contribuit cu prototipuri pentru filmele animate.
Insa inceputurile pactului cu imaginatia trebuie cautat cu mii de ani in urma… Principiile
si elementele ce stau astazi la baza unor procese atat de complicate si de avansate au
constituit forme primitive de divertisment ce pun uneori la indoiala autenticitatea
descoperirilor considerate a fi noi in secolul… “postvitezei”. Egiptenii si babilonienii
descoperisera lumina si umbra, precum si moditati de “exploatare artistica” a acestora cu
5000 de ani in urma. Piesele de teatru cu umbre si oglinzi au reprezentat pentru
indepartata civilizatie rasariteana mijloace comune de delectare, iar in China, in timpul
dinastiei Chou(1100 i.Hr.) se realizeaze pergamente, care, la derulare rapida pun in
evidenta faza succesive ale aceluiasi gest.
In 1894 “lumea cea noua” era socata de descoperirea facuta de arheologul Austen Henry
Layard care, printre ruine apartinand civilizatiei babiloniene, a descoperit prima lentila
convexa ce data din secolul al XIX-lea i.Hr.
Tot chinezii, in vremea lui Mo Ti( filozoful care a explicat pentru prima data fenomenul
imaginii refractate folosind analogia cu vasla din furchetul unei barci), proiecteaza
imagini rasturnate pe ecrane naturale printr-un oricficiu pe care il numeau “locul de
colecatre a luminii , a razelor soarelui”. Cinemicrografia
Supozitii (devenite ulterior certitudini pentru ei) legate de relatia dintre obiecte si lumina
au fost elaborate de catre filozofii greci Platon si Aristotel. Conform teoriei primului,
ochiul uman este cel care emite lumina pe care obiectele o reflecta, in timp ce pentru
Aristotel raportul era invers: obiectele in sine sunt detinatoare de lumina, pe care ochiul
are proprietatea de a o vedea. In ceea ce privea reflectia imaginii, s-a observat o
dependenta legata de marimea orificiului prin care se facea proiectia: cu cat acesta era
mai mic, cu atat imaginea era mai clara, in timp ce raza de lumina ce trecea prin el avea
intotdeauna o forma circulara.
Oamenii sunt comparati de catre Platon cu niste prizonieri legati într-o pestera, care nu
pot privi înapoi si ca atare nu vad lumina soarelui ce lumineaza din spate. În fata lor sunt
doar umbre, ale obiectelor si ale lor insisi, proiectate pe peretii pesterii, ce reprezinta
lumea sensibila. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele pe care le vedem sunt unica lume
reala, intrucat noi vedem doar lucrurile sensibile.
Prima asociere dintre lumina si miscare, ambele create de aceeasi sursa, pare a fi fost
facuta de Ting Huan in anul 180 d.Hr., intr-o reprezentatie ce purta numele “Tubul care
face ca fanteziile sa apara” .
Camera obscura, atat ca obiect in sine, cat si ca fenomen optic, precursor al aparaturii de
filmat si fotografiat din zilele noastre, a constituit o atractie permanenta pentru invatatii
mileniului al doilea. Astfel, Yu Chao Lung construia o pagoda in miniatura pentru a
observa imaginile rasturnate ce patrundeau prin orificiul ce le directiona pe un ecran,
studiind astfel divergenta razelor de lumina. Efectele camerei obscure sunt explicate pe
larg in 1267 de Roger Bacon, reprezentant de marca al stiintei medievale, in tratatul sau,
De Multiplicatione Speciorum. Insa cel care va folosi pentru prima data camera obscura
in scopuri de divertisment va fi Arnaud de Villeneuve, un medic de meserie, dar magician
in timpul liber. El a folosit dispozitivul pentru a prezenta “spectacole miscatoare” prin
plasarea publicului intr-o camera intunecata, in timp ce actorii interpretau afara. Imaginea

reprezentatiei era proiectata pe un perete interior. Villeneuve “regiza” de

regula razboaie sau vanatori de animale, insotite de sunete produse din interior. Similar
cu aceste reprezentatii pot fi considerate proiectiile cinematografice efective, in care
spectatorii, aflati in sali intunecate, urmaresc imagini animate pe un ecran, antrenandu-li-
se atat simtul vizual, cat si cel auditiv…
Ceea ce apare ca fiind prima ilustrare grafica a unei camere obscure se gaseste intr-o
carte scrisa in 1420 de Johannes de Fontana. Desenul intruchipeaza o calugarita ce tine in
mana o camera verticala cu o imagine in interior, pe care istoricii au descris-o de multe
ori ca fiind o lanterna, desi desenul nu este deloc generos cu detalii ce ar putea sugera
acest lucru. In plus, camera obscura contine imaginea pe care lanterna o proiecteaza, in
timp ce ilustrarea lui Fontana prezinta imaginea in interiorul obiectului tinut de
calugarita, fara a fi asadar “proiectata”.
Un aspect foarte interesant legat de utilizarea lanternei este acela ca era considerata a
avea un caracter diabolic, fiind perceputa ca instrument de inducere a temerii in randurile
privitorilor. In Franta, spre exemplu, lanterna era denumita “Lanterne de Peur” (Lanterna
fricii), atat principiul, cat si efectul ei constituind “facaturi diavolesti”.
Cel caruia ii aprtine descrierea completa a camerei obscure este Leonardo Da Vinci, desi
din cauza “scrierii in oglinda” (invers) a acestuia, munca sa de cercetare in domeniu a
fost necunoscuta timp de aproape trei secole. Codex Atlanticus si Manuscript D ofereau
ambele amanunte detaliate (efecte, observatii, diagrame si explicatii ale principiului de
functionare) despre camera obscura, insa au fost publicate abia in 1797 de profesorul
Venturi, care a reusit sa descifreze scrisul lui da Vinci. Mai mult decat atat, cu
aproximativ 140 de ani inaintea lanternei lui Kircher, Leonardo desena o lanterna ce arata
clar o lentila convergenta, o lumanare si un orificiu pe post de cos. Desi nici unul din
documentele sale nu contine vreun indiciu de proiectie efectiva a imaginilor, ilustratia
sugereaza un obiect intre lumanare si lentila. Asa cum precizam la inceputul acestei
introduceri, al doilea element ce a stat la baza obtinerii de “imagini miscatoare” a fost
exploatarea fenomenului optic numit “persistenta viziunii”. Prima atestare a unei astfel de
observatii dateaza din anii 300 i.Hr., filozoful grec Aristotel descriind efectul
“postlumina”: o imagine persistenta (ce se estompa treptat) dupa fixarea privirii pe soare.
Poetul si filozoful roman Titus Lucretius Carus largea in anul 65 i.Hr. sfera de observatie,
descriind principiul persistentei viziunii ca fiind efectul optic de miscare continua produs
pe retina in momentul in care sunt vazute imagini statice intr-o secventialitate rapida,

fiecare dintre ele pastrandu-se pentru cateva momente. Principiul acestuia

va fi redescoperit si demonstrat de astronomul si geograful grec Ptolemeu din Alexandria
in anul 130 d. Hr.
In ciuda acestor timpurii descoperiri, abia in 1832 omul de stiinta belgian Joseph Antoine
Ferdinand Plateau va folosi (dupa o studiere aprofundata a cercetarilor in domeniu facute
de francezul Peter Mark Roget in 1820) pentru prima data principiul in crearea unui
dispozitiv (folosit ulterior pe post de jucarie) numit “phenakistoscope“ (“fantascope” sau
“roata magica”) ce facea ca imaginile desenate serial pe un cerc sa para in miscare.
Mecanismul, considerat precursorul filmelor din ziua de astazi, a fost inventat simultan si
de austriacul Simon von Stampfer.

Acesta era inceputul unei nesfarsite serii de prelucrari si imbunatatiri ce

aveau sa duca la miracolul numit cinematograf. Astfel, in 1834 William George Horner
inventa zoeotropul (“daedalum” sau “daedatelum”, dupa cum il numea Horner insusi),
bazat pe “phenakistoscope”-ul lui Plateau si reprezentand o forma mecanica incipienta de
“proiector” ce continea un set de imagini statice care, invartite intr-o maniera circulara,
crea iluzia miscarii.
New York, 7 noiembrie

Cea mai importanta personalitate a epocii in domeniu, primul regizor al acestei mari
ecranizari a vietii care este cinematografia, a fost in mod incontestabil americanul
Thomas Alva Edison, inventatorul initial al fonografului, care isi va perfectiona studiul si
experimentele punand in functiune kinetoscopul, un aparat performant (pentru vremea
respectiva) al carui succes fulminant se va extinde cu repeziciune, depasind perimetrul
Statelor Unite. In principalele capitale ale lumii, spatii inchise amenajate pentru a
adaposti aceasta fabuloasa inventie si purtand numele Kinetoscope Parlors (incaperi
dotate cu doua randuri de kinetoscoape) apareau precum ciupercile dupa ploaie. Curiosii
formau si ei un flux constant la usile acestor locuri neobisnuite, pline de mister, in spatele
carora privirea le era capturata de o si mai stranie priveliste: domni respectabili
asteptandu-si in mod solemn randul, umar langa umar, pentru a se apropia de obiectul
straniu, in aparenta foarte simplu – o cutie de lemn dotata cu un dispozitiv montat la o
inaltime care sa permita o vizionare comoda, prin care vizitatorii puteau deveni pentru
cateva minute, platind o suma modica (doua monede), martorii unor scurte scene animate
montate pe o centura cu o miscare circulara continua. Fiecare kinetoscop oferea o viziune
complet diferita fiecarui spectator in parte, ce urmarea cu entuziasm subiecte ce puteau
varia de la dansuri sofisticate, scene muzicale, pana la sketch-uri comice si reconstructii
istorice ale celor mai populare meciuri de box.

Noile fabrici Edison din West Orange, aflate sub atenta indrumare a asistentului lui
Edison, tanarul William Kennedy Laurie Dickson, faceau eforturi considerabile pentru a
tine pasul cu numarul mare de cereri din partea exponatorilor. In acest scop este construit
un studio special de film (“Black Maria”, cum il vor numi angajatii datorita asemanarii
lui cu o duba a politiei) montat pe senile, pentru a permite deplasarea dupa soare. Edison
filmeaza toate starurile momentului: Frederick Cody (alias Buffalo Bill), Annie Oakley,
Mae Lucas si dansatoarea Annabelle Whitford Moore. Unele dintre filme pot fi trecute in
arhiva istoriei cenzurii, un exemplu constituindu-l Fatima’s Belly Dance, despre a carui
protagonista s-a insistat sa-si acopere cele doua “parti ofensive” ale corpului… Dar cum a
reusit faimosul inventator al microfonului, al lampii incandescente si al fonografului sa
obtina filme animate? Primele cercetari in domeniu au loc la inceputul anului 1887 in nou
formatul, la vremea aceea, laborator al lui Edison, in West Orange, New Jersey, o
structura enorma ce adapostea o serie de inventii ulterior brevetate.
 Edison era foarte preocupat inca din
perioada respectiva de ideea de a proiecta o masina capabila sa produca imagini aflate in
miscare, un aparat care sa reprezinte pentru ochi ceea ce fonograful era pentru ureche.

In acest scop el construieste un laborator de filmat special, cunoscut sub numele de

“Camera 5”, unde lucreaza impreuna cu asistentul sau Dickson la un proiect ce se va
concretiza in 1889 in kinetograf. Dispozitivul, ce folosea filmul cu celuloid flexibil
conceput de Eastman cu cativa ani inainte, era dispus cu perforari laterale ce permiteau
filmului sa se miste usor peste capacul cu care se inchidea. Cu toate acestea, calitatea
filmului nu era suficient de buna incat sa fie proiectata pe ecran, astfel incat Edison a
optat pentru vizionarea individuala. Astfel a luat nastere kinetoscopul. Exteriorul de lemn
al acestei masini ascundea un mecanism simplu: un film de aproximativ 17m lungime
atasat unei centuri angrenate intr-o miscare circulara continua. Inventia s-a bucurat de un
succes enorm inca de la inceput, iar primul Kinetoscop Parlor si-a deschis portile pe
Broadway, in New York, la 14 aprilie 1894, urmat la scurt timp de multe altele. Pentru
spectatori o lume noua de imagini incitante se deschidea – prin simpla apropiere a
ochiului de “gaura” aparatului, puteau contempla cele mai frumoase femei ale lumii, sau
sa admire vedetele vremii. Incurajat de rapida popularitate a filmelor proiectate de
kinetoscoapele sale, Edison coordoneaza activitatea laboratoarelor ce ii poarta numele
pentru a incepe producerea propriilor filme. Primul dintre acestea, intitulat Edison
Kinetoscope Record of A Sneeze, infatisa un barbat stranutand spre camera intr-o
maniera extrem de realista.

Detroit, 28 noiembrie

Charles Urban, om de afaceri ce a jucat un rol extrem de important in

istoria timpurie a cinematografiei britanice si americane (desi cariera lui a inceput la o
scara modesta, fiind un anticar ambulant si ulterior comerciant de fonografe), a deschis si
el la Detroit o sala in care spectatorii curiosi puteau deveni martorii imaginilor
“miscatoare” (Phonograph and Kinetoscope Parlor) descoperite de compatriotul sau.
Wahington, 12 decembrie
 Ajutat de Thomas Armat, Charles Francis Jenkins, personalitate marcanta in epoca
prin imensa contributie adusa la conceperea domeniului televiziunii si la dezvoltarea
acesteia, produce primul proiector cu role de film si lumina electrica, “fantascopul”.
Dispozitivul era de fapt rezultatul muncii lui R. Rudge, din 1889, pe care Jenkins il
perfectionase cu cele doua elemente: rola de film si electricitatea. Pasionat de inventii,
Jenkins lucra in paralel la un alt dispozitiv, vitascopul, care va fi insa terminat in 1896.