Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina

Veterinara a Banatului, Timisoara

REFERAT DREPT
FUNCIAR

STUDENT: PATOCSKA ROLAND

AN III Gr. 1632 B
 Timisoara, 2009

Putem defini dreptul funciar ca un ansamblu de norme juridice care

reglementează relaţiile sociale privitoare la terenurile ce constituie fondul funciar al
României , indiferent de deţinători şi de forma de proprietate asupra acestora .
Relaţiile sociale cu privire la terenuri care fac obiectul de reglementare al
dreptului funciar au loc între particulari –persoane fizice şi persoane juridice de tip
privat , între persoanele juridice de tip public , precum şi între acestea din urmă şi
particulari . De aceea , unele norme juridice cu privire la terenuri aparţin dreptului
public , iar altele aparţin dreptului privat .
Obiectul său de reglementare este complex , ceea ce impune o anumită
sistematizarea normelor sale juridice . Normele juridice care formează ramura
dreptului funciar se pot clasifica , după obiectul lor de reglementare , în mai multe
categorii, astfel :
- norme juridice care reglementează formele proprietăţii asupra terenurilor şi
regimul lor juridic ;
- norme care reglementează folosirea , protecţia li ameliorarea terenurilor ;
- norme juridice care reglementează modul de exploatare a terenurilor în
România ;
- norme care reglementează sistemul de evidenţă şi publicitate imobiliară.
Prin izvor de drept civil înţelegem forma specifică de exprimare a normelor de
drept civil ; norma de drept civil poate fi definită ca fiind regula generală şi abstractă
care reglementează conduita subiectelor în raporturile juridice civile .
Constituţia este cel mai important izvor al dreptului funciar , întrucât cuprinde
norme care configurează cadrul general al reglementării în domeniul proprietăţii ,
precum şi norme care reglementează , in mod expres , anumite aspecte legate de
proprietate , cum ar fi formele proprietăţii în România , bunurile ce fac obiectul
exclusiv al proprietăţii publice , regimul juridic al acestora , garantarea proprietăţii .
Cele mai importante legi speciale în domeniul dreptului funciar sunt :
- legea nr. 18/1991 privind fondul funciar – publ. în M.Of. nr. 37/1991 şi republ.
în M.Of. 1/1998 , republicată în baza legii nr. 169/1997 care a fost publ. în
M.Of. nr. 299/1997,
- legea nr. 1/2000 publ. în M.Of. nr. 8/2000 de modificare şi completare a legii
nr. 18/1991 ,
- legea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi
justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publ. în M. Of. nr. 653 din 22 iulie
2005.
- renta viageră agricolă reglementată prin legea nr. 247/2005 - titlul XI.
- legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra
terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele
juridice străine, publ. în M.Of. nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005
 - Hotărârea de Guv. Nr. 1172/2001 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare
a legii nr. 18/1991 , publ. în M.Of. nr. 829/2001,
- Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 publ. în M.Of. nr. 204/2001,
aşa cum a fost modificată şi de legea nr. 286/2006, publ. În M.Of. nr. 621/2006.
- Legea nr. 16/1994 – legea arendării , publ. în M.Of. nr. 91/1994 , aşa cum a fost
modificată prin legile nr. 223/2006 şi 276/2005.
- Legea proprietăţii publice şi regimul juridic al acesteia nr. 213/1998 , publ. în
M.Of. nr. 448/1998 , ,
- Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 care reglementează
sistemul de evidenţă a tuturor terenurilor şi a celorlalte bunuri imobile de pe
întreg cuprinsul ţării , publ. în M.Of. nr. 61/1996 ,
- Decretul lege nr. 115/1938 privitor la cărţile funciare ce se aplică în
Transilvania , Banat şi Bucovina , pus în aplicare prin legea nr. 241/1947 ,
- Codul silvic aprobat prin legea nr. 26/1996, publ. În M.Of. nr. 93/1996.
- Ordinul nr. 2371/C/1997 al Ministrului Justiţiei de aprobare a Regulamentului
de organizare şi funcţionare a birourilor de carte funciară ale judecătoriilor publ.
în M.Of. nr. 84/1998 ,
- Şi nu în ultimul rând Codul civil .
Potrivit art. 2 din legea nr. 18/1991 , fondul funciar al României este constituit
din totalitatea terenurilor , indiferent de destinaţie , de titlul pe baza căruia sunt
deţinute sau forma de proprietate .
În funcţie de destinaţie , terenurile se clasifică astfel :
- terenuri cu destinaţie agricolă , care se împart în :
- terenuri agricole productive : terenuri arabile , viile , livezile , păşunile ,
fâneţele , pepinierele viticole , pomicole .
- terenuri cu vegetaţie forestieră , amenajări piscicole.
- terenuri cu destinaţie forestieră , din care fac parte .
- terenurile împădurite
- terenurile destinate împăduririlor ,
- terenurile neproductive – râpe , bolovănişuri , dacă acestea sunt cuprinse
în amenajamentele silvice .
- terenuri aflate permanent sub ape : albiile cursurilor de ape , fundul apelor maritime
interioare şi al mării teritoriale .
- terenuri din intravilan , aferente localităţilor urbane şi rurale pe care sunt amplasate
construcţiile , alte amenajări ale localităţilor
- terenuri cu destinaţie specială , din care fac parte : terenuri folosite pentru
transporturi , terenuri folosite pentru construcţii şi instalaţii hidrotehnice , de transport
al energiei electrice şi gazelor naturale , exploatări miniere şi petroliere , plajele ,
rezervaţiile , monumentele naturii , ansamblurile şi siturile istorice şi altele asemenea.
După forma dreptului de proprietate asupra terenurilor , terenurile se clasifică
în:
- terenuri aflate în proprietate privată
- terenuri aflate în proprietate publică .
 Dreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului său posesia ,
folosinţa şi dispoziţia asupra unui bun , exclusiv şi perpetuu, în putere proprie şi în
interes propriu , cu respectarea normelor juridice în vigoare .
Dreptul de proprietate publică este acel drept de proprietate care poartă asupra
bunurilor din domeniul public de interes naţional şi din domeniul public de interes
local aparţinând statului şi unităţilor administrativ teritoriale ; el este inalienabil ,
imprescriptibil şi insesizabil . Proprietatea publică aparţine numai statului şi unităţilor
administrativ teritoriale : comuna , oraşul , municipiul , judeţul .
În calitate de persoane juridice de drept public , statul şi unităţile administrativ
teritoriale sunt proprietare ale bunurilor din domeniul public , iar în calitate de
persoane juridice private sunt proprietare ale bunurilor din domeniul privat .
Bunurile care aparţin domeniului public sunt determinate , în mod expres , prin
lege sau pot fi determinate după anumite criterii legale .
Domeniul public este acel domeniu din care fac parte numai bunurile care
alcătuiesc obiectul dreptului de proprietate publică al statului şi a unităţilor
administrativ teritoriale . Constituţia României stabileşte bunurile care fac obiectul
exclusiv al domeniului public al statului : bogăţiile subsolului , căile de comunicaţii ,
spaţiul aerian , plajele . Legea nr. Domeniul public al statului este alcătuit şi din
bunurile prevăzute la pct. 1 din Anexa legii nr. 213/1998 , precum şi din alte bunuri de
uz sau de interes public naţional , declarate ca atare prin lege . Domeniul public poate
fi însă şi de interes judeţean sau local , caz în care proprietatea asupra bunurilor
respective aparţine , tot în regim de drept public , judeţelor , oraşelor şi comunelor .
Determinarea apartenenţei unui teren la domeniul public , când aceasta nu a fost
făcută în mod expres de către legiuitor , se poate face ţinând seama de natura sau
afectaţiunea terenului respectiv . Un bun este de interes public dacă este de uz public ,
chiar prin natura lui , de a fi folosit de toţi cei administraţi şi la care au acces toate
persoanele : pieţele , parcurile publice , străzile .
Domeniul privat al statului şi unităţilor administrativ teritoriale este alcătuit din
terenurile care nu fac parte din domeniul public ( de interes local sau naţional ) , aflate
sau intrate în proprietatea lor prin căile şi modurile prevăzute de lege, astfel :
terenurile care au aparţinut C.A.P. neatribuite conform legii nr. 18/1991 , terenurile
provenite din fostele iazuri comunale folosite ca păşuni şi restituite comunelor ,
oraşelor , bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 ,
dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil .
Terenurile care nu fac parte din domeniul public sau privat constituie
proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat .
Regimul juridic al terenurilor aparţinând domeniului public este diferit de cel al
terenurilor din domeniul privat , după cum urmează :
- terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile , imprescriptibile
şi insesizabile
- terenurile aparţinând domeniului public pot fi date în administrare numai
regiilor autonome şi instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate
Terenurile din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale
sunt supuse dispoziţiilor de drept comun . Aceste terenuri pot fi vândute, concesionate,
închiriate sau chiar date în folosinţă gratuită în scopul îndeplinirii unor activităţi de
interes public local . Statul sau unit. adm.-teritoriale pot face orice acte de dispoziţie
cu privire la terenurile din domeniul lor privat , asemenea oricărui proprietar
particular . Legea nr. 215/2001 prevede că înstrăinarea bunurilor aparţinând
domeniului privat al comunelor , oraşelor sau judeţelor , schimburile de terenuri ,
partajarea imobilelor aflate în indiviziune cu acest domeniu privat , se fac pe bază de
expertiză însuşită de consiliu . Vânzarea , concesionarea , închirierea şi locaţia de
gestiune se fac prin licitaţie publică . Actele de dispoziţie asupra terenurilor din
proprietatea unităţilor administrativ teritoriale , indiferent de natura sa , sunt de
competenţa consiliilor locale şi judeţene .
Proprietatea privată asupra terenurilor a renăscut prin legea nr. 18/1991 privind
fondul funciar care a stabilit două modalităţi de dobândire a acestei proprietăţi , şi
anume :
- reconstituire dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea
foştilor proprietari sau a moştenitorilor acestora ,
- constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru persoanele
care nu au avut în proprietate terenuri în localitatea respectivă .
Regimul juridic al acestor terenuri agricole , reglementat de legea nr. 18/1991 a
fondului funciar şi completat de dispoziţiile legii nr. 1/2000 este acelaşi , atât în ceea
ce priveşte terenurile agricole ce au făcut parte din fostele cooperative agricole, cât şi
în cazul terenurilor aflate în proprietatea statului la data intrării în vigoare a legii , dar
care erau exploatate de cooperativele agricole .
Terenurile aflate în proprietatea statului şi unităţilor administrativ teritoriale pot
face parte fie din domeniul public , fie din domeniul privat .
Este de la sine înţeles faptul că asupra terenurilor aflate în domeniul public nu
se poate dispune prin măsuri de genul reconstituirii sau constituirii dreptului de
proprietate . Această intangibilitate este de natură legală , datorită caracterelor juridice
deosebite ale dreptului de proprietate asupra bunurilor din domeniul public , respectiv
inalienabilitate , imprescriptibilitate şi insesizabilitate .
În această situaţie pot constitui obiectul măsurii de reconstituire sau constituire
a dreptului de proprietate , în condiţiile legii nr. 18/1991 , terenurile aflate în domeniul
privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale . Legea fondului funciar face
distincţie între terenurile aflate în domeniul privat şi terenurile aflate în patrimoniul
unor societăţi comerciale cu profil agricol , legiferându-se moduri distincte de
reconstituire şi/sau constituire a dreptului .
Prin reconstituire se înţelege o reîmproprietărire a anumitor categorii de
persoane , ale căror terenuri au intrat în patrimoniul C.A.P.-urilor , indiferent de titlu ,
prin cooperativizare sau pe alte căi ( naţionalizare , expropriere , etc. ) .
Faţă de forma iniţială a legii , la momentul legislativ al anului 1991 ,
modificarea adusă prin legea nr. 169/1997 a făcut ca dispoziţiile legale privind
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere , să fie
substanţial lărgite , vizând sfera persoanelor fizice şi juridice îndreptăţite , limitele
reconstituirii , procedura de urmat şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării
prevederilor legale .
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole şi a celor forestiere , solicitate potrivit legii fondului funciar şi a
legii nr. 169/1997 , este o lege de punere în aplicare efectivă a dispoziţiilor legale
anterioare : „ persoanele fizice şi persoanele juridice care au formulat cereri pentru
reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole şi pentru terenurile
forestiere , conform prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 , modificată şi
completată prin legea nr. 16971997 şi republicată li se stabileşte dreptul de
proprietate în condiţiile prevăzute de prezenta lege” .
Art.2 alin. 2 din legea nr. 1/2000 prevede că „ drepturile dobândite cu
respectarea prevederilor legii fondului funciar nr. 18/1991 , pentru care au fost
eliberate adeverinţe de proprietate , procese verbale de punere în posesie sau titlu de
proprietate , rămân valabile fără nici o confirmare” .
Concepţia noii legi ar fi aceea că ceea ce s-a retrocedat cu respectarea
prevederilor legale anterioare ei , sunt drepturi legal dobândite şi ca atare nu fac
obiectul acestei legi , întrucât odată intrate în circuitul civil , se bucură de protecţia
legii , în primul rând a legii sub imperiul căreia s-au născut , iar în al doilea rând , a
noii legi , care le confirmă .
Reconstituirea Legea nr. 18/1991, ale cărei dispoziţii au fost completate cu
prevederile legii nr.1/2000 stabileşte modalităţile de reconstituire a dreptului de
proprietate asupra terenurilor agricole , foste proprietate a C.A.P. .
La stabilirea proprietăţii private asupra terenurilor s-a luat în considerare
suprafaţa terenurilor deţinute de fostele cooperative agricole de producţie la data de 01
ianuarie 1990 , înscrisă în sistemul de evidenţă a cadastrului funciar şi în registrul
agricol .
Pot face obiectul reconstituirii următoarele categorii de terenuri :
- terenurile agricole , extravilane şi intravilane , aduse în cooperativă de către
membrii cooperatori – art. 8 alin. 1 din legea nr. 18/1991 ,
- terenurile agricole , extravilane şi intravilane , preluate fără titlu , sau în orice alt
mod , fie de la membrii cooperatori, fie de la diverse alte persoane , care nu au
avut calitatea de cooperatori – art. 15,16,18 şi 33 din legea nr. 18/1991 ,
- terenurile agricole , preluate de C.A.P. în baza unor legi speciale ,
- terenurile agricole proprietate de stat , aflate , la data intrării în vigoare a legii ,
în folosinţa cooperativelor agricole de producţie – art. 18 şi 31 din legea nr.
18/1991 .
Reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a dispus
pentru următoarele categorii de persoane :
- membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a
preluat în orice mod terenul de către aceasta ,
- persoanele care nu au fost membri cooperatori , dar ale căror terenuri au trecut
cu titlu sau fără titlu în patrimoniul cooperativei – art. 15 alin. 2 din legea nr.
1871991 ,
 - persoanele deţinătoare ale titlurilor cavaler al ordinului „ Mihai Viteazul” , „!
Mihai Viteazul cu Spade” , care au optat şi cărora li s-a atribuit , la data
împroprietăririi , teren arabil , cu excepţia celor care l-au înstrăinat – art. 15 alin.
R,
- proprietarii particulari ale căror terenuri au fost comasate , în măsura în care nu
au preluat în schimb alte terenuri . art. 16 alin. 1 ,
- cetăţenii români aparţinând minorităţii germane , precum şi persoanele care au
fost strămutate sau deportate şi deposedate de terenuri prin acte normative
ulterioare anului 1944 , dacă terenurile respective se află în patrimoniul fostei
C.A.P. – art. 17 ,
- persoanele juridice , unităţi de cult recunoscute de lege , din mediul rural şi din
mediul urban – art. 22 din legea nr. 18/1991 şi art. 23 din legea nr. 1/2000 ,
- liceele cu profil agricol sau silvic – art. 23 alin. 3 din legea nr. 1/2000 ,
- instituţiile publice de ocrotire a copiilor – art. 23 alin. 3 din legea nr. 1 72000 ,
- unităţile de învăţământ preuniversitar – aer. 23 alin. 4 din legea nr. 1/2000 ,
- moştenitorii tuturor acestor categorii de persoane , în funcţie de vocaţia lor
succesorală , legală sau testamentară .
Au dreptul la reconstituire numai foştii proprietari de terenuri agricole sau
moştenitorii , care au intrat cu pământ în cooperativă sau le-au trecut, în orice alt mod ,
în proprietatea acesteia , nu şi alţi cooperatori care nu au avut pământ în proprietate ,
când au intrat în cooperativă .
Suprafaţa maximă ce poate fi atribuită prin reconstituire este de 50 ha. pentru
fiecare proprietar deposedat , în echivalent arabil – art. 9 alin. 1 din legea nr. 18/1991
şi art. 3 din legea nr. 1/2000 .
Reconstituirea dreptului de proprietate al comunităţilor locale de cult se poate
face asupra unei suprafeţe de teren de maximum 10 ha. în echivalent arabil , pentru
fiecare parohie , până la 50 ha. în cazul mănăstirilor sau schiturilor , până la 100 ha.
pentru centrele eparhiale şi până la 200 ha. pentru centrele patriarhale . Atribuirea se
face la cererea reprezentaţilor acestor culte şi numai dacă aceste aşezăminte au posedat
în trecut terenuri agricole preluate de fostele cooperative agricole .
În privinţa moştenitorilor , aceştia pentru a beneficia de prevederile legale
referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să facă dovada calităţii lor
de succesori ai defunctului , titular al terenurilor asupra cărora se cere reconstituirea
dreptului de proprietate .]Această dovadă se face cu orice mijloc de probă admis de
lege , însă certificatul de moştenitor sau o hotărâre judecătorească sunt probele cele
mai uşor de administrat şi cele mai elocvente – art. 13 alin. 1 .
În privinţa renunţătorilor la moştenire aceştia nu pot beneficia de respectivele
dispoziţii legale pentru că sunt consideraţi străini de moştenirea respectivă – art. 696
C.civil .
În privinţa moştenitorilor neacceptanţi , aceştia sunt de drept repuşi în termenul
de acceptare a succesiunii – art. 13 alin. 2 .
Acest text de lege vizează exclusiv reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor intravilane , respectiv acele terenuri aflate în vatra localităţilor , şi pe care
se află edificate construcţii sau alte dotări tehnico-edilitare , ori alte amenajări ,
inclusiv terenuri agricole sau forestiere . Art. 36 alin. 5 dispune că terenurile fără
construcţii, neafectate de lucrări de investiţii , potrivit legii , din intravilanul
localităţilor, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispoziţiilor Decretului nr.
712/1966 , se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora , după caz , la
cerere .
În baza Decretului nr. 712/1966 au fost trecute în proprietatea statului toate
bunurile , inclusiv terenurile intravilane ce se încadrau în prevederile art. III din
Decretul nr. 218/1960 . Decretul nr. 218/1960 a dispus că , printr-o prescripţie
achizitivă scurtă , de numai doi ani socotiţi de la intrarea bunurilor în proprietatea
statului , chiar fără nici un titlu , bunurile respective deveneau proprietatea statului .
Prin aceste prevederi s-au legalizat marile abuzuri săvârşite de organele statului din
acea perioadă .
Se pot atribui în proprietate numai acele terenuri intravilane pe care efectiv nu
se află nici o construcţie , în sensul de supraedificat pe teren , sau nu sunt afectate de
detalii de sistematizare , prin aceasta înţelegându-se existenţa unui plan şi schiţe în
baza cărora să se edifice construcţiile reprezentate pe acestea .
Art. 34 din legea nr. 1/2000 modifică art. 36 alin. 5 din legea nr. 18/1991 în
sensul că terenurile fără construcţii , neafectate de lucrări de investiţii aprobate potrivit
legii sau cu lucrări ce au fost deteriorate , distruse şi nu mai prezintă nici o valoare de
întrebuinţare , preluate în orice mod , inclusiv cu titlu de donaţie , considerate
proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ teritoriale prin
aplicarea decretului nr. 712/1966 şi a altor acte normative speciale , se restituie foştilor
proprietari sau moştenitorilor acestora , după caz .
Cererile referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
aflate în proprietatea statului în baza decretului nr. 712/1966 sau a altor acte normative
speciale pot fi formulate oricând . Acestea nu sunt supuse unui anumit termen socotit
de decădere , ca în cazul constituirii şi reconstituirii dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole proprietate cooperatistă sau din proprietatea statului .
Noile modificări aduse legii nr. 18/1991 prin legea nr. 167/1997 , dar mai ales
prin legea nr. 1/2000 au produs o adevărată revoluţie în privinţa proprietăţii asupra
terenurilor forestiere .
Dacă prin legea nr. 18/1991 , în forma iniţială , putea fi reconstituit , la cerere ,
dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere , pentru o suprafaţă limită de maxim
1 ha. , această suprafaţă este mult sporită prin noua reglementare .
Potrivit art. 24 alin. 1 din legea nr. 1/2000 , reconstituirea dreptului de
proprietate asupra terenurilor forestiere pentru diferenţa dintre suprafaţa de un hectar
de proprietar deposedat şi cea avută în proprietate , dar nu mai mult de 10 ha. de
proprietar deposedat , persoanelor fizice sau , după caz, moştenitorilor care au
formulat cereri conform art. 45 din legea nr. 18/1991 , republicată , cu modificările
ulterioare , se face de regulă pe vechile amplasamente .
Prin teren forestier , în accepţiunea legii , se înţelege acel teren care este
acoperit cu vegetaţie forestieră , păduri , zăvoaie , tufărişuri , păşuni , fâneţe
împădurite .
 Pentru a le fi incidente dispoziţiile legale referitoare la reconstituirea dreptului
de proprietate , acestea trebuie să fi intrat în proprietatea statului prin efectul unor acte
normative speciale , de expropriere sau de naţionalizare şi să se afle în exploatarea
R.A. Romsilva . Exploatarea şi administrarea acestor terenuri se va face tot în regim
silvic , conform legii .
Cum fiecare regulă are excepţiile ei , art. 24 alin. 2 din legea nr. 1/2000 prevede
că se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile
amplasamente , pentru persoanele fizice sau juridice , următoarele terenuri forestiere :
terenurile atribuite foştilor proprietari , cu respectarea prevederilor legii nr. 18/1991 ,
nemodificată , pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese verbale de
punere în posesie , terenurile pe care se află sau sunt în curs de realizare construcţii
sau amenajări silvice , drumuri forestiere , terenurile pe care sunt instalate culturi
forestiere experimentale, de lungă durată, rezervaţiile ştiinţifice, pădurile - monumente
ale naturii şi alte arii strict protejate .
Reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor categorii de terenuri a
urmat un drum încâlcit în legislaţia în materie , drum care , în cele din urmă , a
determinat restituirea în natură a acestor terenuri celor îndreptăţiţi .
Potrivit legii nr. 18/1991 proprietarii acestor terenuri preluate de stat au avut
posibilitatea să devină acţionari la cerere , la societăţile comerciale cu profil agricol
înfiinţate în baza legii nr. 15/1990 , care au în administrare aceste terenuri .
Numărul de acţiuni primite de solicitanţi era proporţional cu suprafaţa de teren
în echivalent arabil , trecută în patrimoniul statului .
Următoarea reglementare în domeniu – legea nr. 16/1994 a arendării , a
prevăzut o procedură tranzitorie , dispunând că acţionarii prevăzuţi de art. 36 din legea
nr. 18/1991 , nemodificată , pot opta în termen de un an de la data intrării în vigoare a
legii pentru a dobândi calitatea de locator în condiţiile impuse de lege .
Legea a instituit calitatea de locator acelor acţionari la societăţile comerciale
agricole în perimetrul cărora s-a aflat terenul la intrarea în vigoare a legii nr. 18/1991,
deşi acei acţionari nu erau proprietari ai terenurilor . Calitatea de locatori echivala cu
calitatea de arendatori care închiriază terenul societăţilor agricole ce îl deţin . Această
calitate dura , în condiţiile prevăzute de lege , o perioadă egală cu durata arendării ,
dată după care calitatea de locator de până atunci se transforma în cea de proprietar
arendator al terenului .
Legea nr. 1/2000 a prevăzut că titularilor care au avut calitatea de arendator li
se restituie în natură suprafeţele de teren agricol înscrise în contractele respective .
Astfel , potrivit articolul 8 din legea nr. 1/2000 , persoanelor fizice cărora li s-a
stabilit calitatea de acţionar la societăţile comerciale pe acţiuni agricole sau piscicole,
indiferent dacă au încheiat sau nu contracte de locaţiune , li se restituie în natură
suprafeţele agricole , pe baza documentelor care atestă fosta proprietate , în perimetrul
acestor societăţi . Atribuirea efectivă a terenurilor se va face în condiţiile în care să nu
afecteze exploataţiile agricole , în unitatea lor .
Legea 18/1991 prevede că terenurile agricole fără construcţii , instalaţii ,
amenajări de interes public intrate în proprietatea statului şi aflate în administrarea
primăriilor se vor restitui foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora . Suprafaţa
maximă ce poate fi restituită este de 50 ha. de proprietar deposedat .
Precizăm că este vorba atât de terenurile intravilane , cât şi extravilane .
Aceste terenuri se restituie în proprietatea comunelor , oraşelor şi
municipiilor , administrate de primării , cu scopul de a fi folosite ca păşuni
comunale , şi pentru producerea de seminţe , furaje sau culturi furajere . Prin
această măsură se reîntregeşte domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale.
Beneficiază de aceste prevederi exclusiv Academia Română şi instituţiile
strict determinate de lege , care pentru a beneficia de acest drept trebuie să îşi
dovedească calitatea de foşti proprietari ai terenurilor solicitate , cu acte juridice.