Gurdjieff - Metoda "EU SUNT" (The "I AM" method)

Gurdjieff a folosit metoda "EU SUNT". Practică adânc acest EU SUNT orice ai face. Bei apă,
mănânci, amintește-ți EU SUNT. Nu uita asta! Când mergi amintește-ți EU SUNT. Lasă
mersul să fie acolo, dar fii fixat pe EU SUNT EU SUNT EU SUNT. Asta să îți fie constant în
conștiință. Apoi ea va pătrunde și în vis.

Gurdjieff a folosit această metodă continuu. Discipolul lui cel mai cunoscut, Uspensky,
povestește că atunci când Gurdjieff lucra cu el cu această metodă și el practica de 3 luni
neîntrerupt această reamintire a lui EU SUNT EU SUNT EU SUNT, totul s-a oprit. Gândurile,
visarea, totul s-a oprit. Doar o singură notă ca muzică a rămas "EU SUNT". Dar nu era un
efort. Aceasta era o activitate spontană care se desfășura. "EU SUNT". Apoi Gurdjieff l-a
chemat pe Uspensky afară din casă. Pentru trei luni el a fost ținut închis în casă și nu i s-a
permis să iasă.

Apoi Gurdjieff a zis "Vino cu mine!" Ei locuiau într-un orășel rusesc, Tiflis. Au ie șit pe
străzi. Uspensky scrie în jurnalul său: "Pentru prima dată am putut în țelege ce spune Isus
când zice că omul e adormit. Întregul oraș îmi apărea ca fiind adormit. Oamenii se mi șcau
în somn, proprietarii de magazine vindeau în somn, clienții cumpărau în somn. Întregul
oraș era adormit! M-am uitat la Gurdjieff. Numai el era treaz. Întregul ora ș dimprejur era
adormit. Erau furioși, se certau, iubeau, cumpărau, vindeau, făceau una alta, toate."

Uspensky spune: "Puteam să le văd fețele, ochii, erau adormiți. Centrul interior le lipsea,
nu era acolo." El i-a zis lui Gurdjieff: "Nu mai vreau să merg acolo. Ce s-a întâmplat cu
orașul? Toți par adormiți, drogați."

Gurdjieff i-a spus: "Nimic nu i s-a întâmplat orașului. Ceva ți s-a întâmplat ție. Tu ai fost
de-drogat. Orașul rămâne la fel. E același loc în care te-ai mutat acum trei luni. Dar nu ai
putut vedea că oamenii sunt adormiți pentru că și tu dormeai. Acum poți vedea asta
pentru că o anumită calitate a conștiinței ți-a apărut. Cu trei luni de practică a lui "EU
SUNT" în mod continuu, ai devenit conștient într-un timp foarte scurt. Ai devenit treaz! O
parte a conștiinței tale a trecut dincolo de vis. De aceea poți vedea că toți sunt adormi ți,
morți, se mișcă drogați, ca și cum ar fi hipnotizați."

Uspensky spune: "Nu puteam suporta acest fenomen - toți adormiți! Orice ar face ei, ei
nu-s responsabili pentru acel lucru. Nu sunt responsabili! Cum ar putea fi ei responsabili?"
A venit înapoi la Gurdjieff și l-a întrebat: "Ce e asta? M-ai iluzionat cumva? Mi-ai făcut
ceva de întregul oraș pare adormit? Nu îmi pot crede ochilor!"

Dar asta se va întâmpla oricui. Dacă îți poți aminti de tine însuți, atunci vei ști că nimeni
nu își amintește de el însuși, și așa se mișcă fiecare. Întreaga lume e adormită.
Dar începe cât timp ești treaz. În fiecare moment în care începi "EU SUNT".

Nu vreau să zic că trebuie să repeți cuvintele "EU SUNT" ci să ai simțământul. Îmbăiază-te

și simte "EU SUNT". Lasă atingerea dușului rece să fie acolo, și lasă-te să fii acolo în
fundal, simțind și amintindu-ți "EU SUNT". Ține minte că nu zic că trebuie să repeți verbal
"EU SUNT". Poți repeta dar asta nu îți va aduce con știința. Repetarea poate crea chiar mai
multă adormire. Deci acest "EU SUNT", această amintire a lui "EU SUNT", nu este o mantra
verbală. Simte asta! Fii senzitiv față de ființa ta. Când atingi mâna cuiva nu doar atinge-o,
dar simte-o, simte de asemeni și atingerea ta. Când mănânci, simte-te mâncând, în egală
măsură. Acest simțământ va pătrunde tot mai adânc în mintea ta.

Într-o zi brusc ești trezit în propriul tău centru, funcționând pentru prima dată. Și atunci
întreaga lume devine un vis. Și atunci știi că visul tău este un vis. Și când știi că visul tău
este vis, el încetează. El încetează dacă e perceput ca ireal.

Și odată ce visul încetează, tu ești un alt om. Vechiul om a murit; adormitul este mort.
Acea ființă umană ce erai, nu mai ești. Pentru prima dată devii conștient. Pentru prima
dată, în întreaga lume care e adormită, tu ești treaz. Devii un Buddha, un Cel Trezit.

După această trezire, nu mai există suferință. După această trezire, nu mai există moarte.
Prin această trezire, nu mai există frică. Devii, pentru prima oară, liber de toate. Să fii
liber de adormire, liber de visare, înseamnă să fii liber de orice. Ura, lăcomia, mânia
toate dispar. Atingi libertatea. Devii doar iubire.

Introspecția ghidată de Sri Mooji (Sri Mooji’s

Guidance on Self-Inquiry)

Introspecția ghidată de Sri Mooji - aceste îndrumări au fost oferite în cadrul

Retragerii în Tăcere de la Monte Sahaja din august 2015
Sunt oferite două îndrumări. Ambele te aduc în același loc. Dacă ghidările mai subtile
ți s-au părut prea greu de urmat – de a privi și a descoperi că tu e ști înaintea oricărui
lucru pe care îl poți percepe – există un exercițiu mai simplu dar la fel de puternic.
Este acela de a te consolida în vibrația „Eu sunt”.

Exercițiul 1

Vibrația „Eu sunt”

Cu toții cunoașteți simțământul de a fi. Fără a practica nimic, toate fiin țele se referă
spontan la ele ca „Eu” - eu sunt, eu exist. „Sunt” înseamnă a exista, a fi. Cine este
„eu” care sunt, care există? Senzația de existen ță este prezentă în mod natural și este
complet confortabilă. Este începutul percepției, și func ționează în timpul stării de
veghe ca martorul fără efort și observatorul a tot ceea ce apare, a tot ceea ce are
importanță pentru simțul „eu sunt”.

Acest sentiment „Eu sunt”, „Eu exist”, este modul natural, nedobândit, prin care ne
recunoaștem propria existență. Începe cu senzația de „Eu exist”. Aceasta nu ia timp,
pentru că este deja aici, în mod natural, înainte ca orice gând să apară. Nu este la
nicio distanță de tine așadar nu trebuie să te duci la ea. Este aici în mod natural cu și
ca și conștiință. Ele sunt una. Doar fii conștient de tine. Nu lăsa acest sentiment
natural de prezență să se combine cu vreun alt concept, gând sau inten ție. Toate
intențiile precum „Vreau să fac asta, sper să reușesc, vreau să devin iluminat” trebuie
lăsate deoparte. Rămâi cu această vibrație – nu doar cuvintele, ci senza ția intuitivă,
subiectivă, de a fi - „Eu exist. Eu sunt aici.” Asta e tot.

Acum, mintea se poate strecura și spune „Ei bine, nu văd nimic, nu func ționează” - și
toată obișnuita gălăgie răuvoitoare se stârne ște ca să distragă aten ția. Dar tu rămâi
ferm în senzația de a fi. Dacă vezi și simți că aten ția pleacă pe colo și pe dincolo, nu
te îngrijora. Doar readu atenția la simplul „Eu sunt”.

Practică asta pentru perioade scurte de câte aproximativ șapte minute odată. Doar fii.
Poți să faci asta în timp ce ești așezat sau chiar mergând; nu contează. La început, s-
ar putea să-ți fie mai ușor să stai de unul singur și să găse ști un loc și un timp când e
cel mai puțin probabil să fii deranjat. Totuși aceasta nu e o condi ție sau o necesitate.
Amintește-ți: oriunde te-ai afla, senzația de prezen ță trebuie să fie acolo fără efort.
Faptul că poți să știi că ești viu și treaz este pentru că simțământul „Eu sunt” sau
prezența este acolo prima.

Cu ochii deschiși sau închiși, doar concentrează-te pe ceea ce vizează exerci țiul.
Rămâi cu simțul natural „Eu sunt”, senzația de a fiin ța. La început e posibil să te sim ți
obosit, ca și cum chiar încerci să faci ceva, să previi această senza ție „Eu sunt” de a
se amesteca cu alte gânduri. Alte gânduri vin și vor să se joace, dar tu nu intri în joc.
Doar fii cu simțământul de „Eu”. Gradat, cu puțină practică, vei vedea că senza ția „Eu
sunt” rămâne de la sine, fără intruziuni, și vei începe să sim ți o stare de expansivitate
și pace. Un sentiment natural de a dori să rămâi mai mult în această stare se va
dezvolta, dar începe așa, cu mici perioade de cinci până la șapte minute de auto-
absorbție.

Exercițiul 2

Tu ești înainte de orice care poate fi perceput

Tu ești înainte de orice care poate fi perceput. Nimic din ceea ce percepi nu poate fi
ceea ce ești tu. Pur și simplu observă asta lăuntric până ce devine confirmat în minte
în mod natural. Rămâi ca această conștiință. Observă că toate gândurile și senza țiile,
toate fenomenele, vin și pleacă în fața ta. Observă că tu e ști deja aici înainte ca orice
să apară – percepi fără efort. Computerul este pornit dar tu nu te loghezi. Pur și
simplu privește. Vei simți o vastitate, o imensitate a fiin ței. Acesta poate fi exerci țiul
tău în timp ce îți vezi de viața cotidiană. Păstrează- ți aten ția pe sentimentul de a fi
mai degrabă decât pe lucrurile care apar în spațiul min ții.

Vei descoperi că mintea caută să scape de aceste exerciții pentru că ele dezvăluie
puterea interioară și conștiința. Doar observă asta. La început va părea greu de
rezistat forței distragerii, pentru că atenția era obi șuită să plece pe câmpul activită ții
mentale și al banalității. Pe măsură ce observi din ce în ce mai mult asta, o în țelegere
mai mare va ieși la suprafață. Prin continuarea observării detașate, tendin ța de a
scăpa va începe să scadă și o senzație intensă a prezen ței va fi sim țită. E ști chiar la
ușa trezirii, dar fii conștient că tendințele, obișnuin țele și în șelătoriile min ții
psihologice nu vor fi atât de ușor de transcens. Nu e nevoie să suprimi această energie
a minții; mai degrabă concentrează-te pe martor (observator) și pe natura sa
naturală, spațioasă și mereu prezentă. Acesta este adevăratul nostru Sine. Așadar nu
risipi energie și timp încercând să controlezi mintea. Rămâi ca observatorul ei
conștient și impersonal.

Pe măsură ce privești, vei fi capabil să recunoști că identitatea este doar un gând ce

aleargă de la o poveste la alta ca o maimuță din creangă-n creangă. În trecut putea să
alerge cu orele fără ca tu să o prinzi, dar pe măsură ce continui să rămâi ca și
conștiință pură vei descoperi că vibrația ta se consolidează iar con știin ța ta se ridică
la o altitudine mai înaltă. Abilitatea de a prinde mintea va fi mult mai u șoară pentru
tine. De îndată ce identitatea apare, un semnal îți va apărea în interior și vei putea
recunoaște acest joc al ei. Acum, foarte important: ce este cel care urmăre ște
această identitate jucându-se? Nu lăsa mintea să răspundă pentru tine. Încearcă să
înțelegi ce întrebi de fapt. Nu fi grăbit dar rămâi concentrat. Verifică sim țul natural
„Eu sunt aici”. Ca și ce ești aici? Din nou tu răspunzi „Nu pot să spun sau să văd nimic
anume. E doar un simțământ de ființare.”

Continuă să te întorci la poziția de „ființare”. Dezvoltă obiceiul de a observa din și ca

prezență mai degrabă decât ca persoană. Prin starea de prezen ță, vei cre ște rapid în
înțelepciune și înțelegere intuitivă. Vei începe să trăie ști deasupra tărâmului min ții
psihologice unde locuiește simțul personalității și este în mod constant molestat de
tendințe egotice. La altitudinea superioară a prezen ței, mintea psihologică personală
nu poate respira și îi scade aparenta putere de a influen ța prezen ța.

Acesta este la fel ca exercițiul de a rămâne ca „Eu sunt”. Acesta este, de asemenea,
senzația de ființare care este în mod natural aici – sim țământul „Eu sunt”. Apoi la un
anumit moment, o realizare apare în interiorul fiin ței: „Eu sunt” este și el văzut. „Eu
sunt” este și el perceput. Senzația de prezență este de asemenea sim țită. Nu fi în
grabă după asta. Atunci când ideea ”Eu sunt persoana” este cernută în afară, acolo
rămâne doar prezența „Eu sunt”. Dacă poți ajunge la starea doar de prezen ță
neamestecată, asta este deja ceva extraordinar. Ești într-un câmp de gra ție.

Amintește-ți, prezența „Eu sunt” este principiul Dumnezeiesc. Este lumina lui Hristos,
ființa lui Shiva sau conștiința lui Krishna. Nu poate fi spulberată ca o simplă iluzie.
Este exprimarea dinamică sau aspectul Conștiinței Absolute. Fără ea nu poate exista
nicio realizare a Sinelui sau măcar vreo trăire, vreo experien ță. Este Dumnezeu-Sinele
activ. Acordă-ți timp să te marinezi în această profundă stare a absolutului care vede
ființarea. Aceasta este starea Satchidananda. Sat înseamnă existen ță, chid este
conștiință, iar ananda înseamnă bucurie pură sau beatitudine. Toate fiin țele iubesc
această stare divină. Jocul persoanei a emanat din ea și este sus ținut de aceasta
pentru o vreme, până când apare o maturitate suficientă în persoană pentru a se
contopi în prezență. Toate aceste reprezintă jocul divin – maya sau jocul lui
Dumnezeu.

La momentul potrivit o maturitate ulterioară se petrece prezen ței și un spa țiu mai
profund este perceput intuitiv, dincolo de prezență și total non-fenomenal. Este, de
asemenea, acțiunea grației și nu poate fi înțeleasă de către minte. Dacă încerci să
forțezi această recunoaștere a Absolutului, atunci aduci din nou mintea și persoana și
va părea ca și cum mintea a realizat ceva extraordinar, dar aceasta va fi o realizare
falsă, doar o stare mentală. Absolutul nu este revelat prin efort uman. La momentul
potrivit, prezența pur și simplu începe să se contopească în el.

Unii dintre voi pot simți că fără niciun exerci țiu sunte ți deja într-un loc de odihnă, dar
nu luați asta ca de la sine. Deseori este egoul care se preface că este treaz și matur în
adevăr. Implică-te în totalitate acestei introspecții oferite aici. Este bună pentru to ți
căutătorii. În mod natural, pe măsură ce te mi ști, descoperi că mi șcarea are loc dar tu
nu-i ții socoteala și nici nu te compari cu fenomenul ce apare ca minte. Totul este
proaspăt iar atenția nu mai fuge ca înainte ci rămâne cu u șurin ță una cu fiin ța
constantă. Rămâi aproape de Maestrul ale cărui prezență și grație sprijină completa ta
realizare a Sinelui.

Aceasta e munca ta interioară – introspecția. Muncă interioară – satisfac ție eternă.

Munca interioară revelează Sinele atemporal.

http://mooji.org/

Robert Adams - Despre introspecție și iluzia eu-lui

(On self-inquiry and the illusion of I)
Ești complet liber. Dacă ai scăpa doar de afurisitul de "eu". Eu-l a fost cel ce ți-a dat
toate aceste necazuri, tu tot spui: eu, eu, eu. Cât timp vei mai merge pe această
cale?
Trebuie să vină timpul în viața ta când începi să înțelegi că eu-l niciodată nu a existat
si nu va exista. Acesta este motivul pentru care practicăm Atma-vichara, introspec ția
(investigația sinelui). Acesta este singurul motiv pentru care practicăm acest lucru,
deoarece cu cât mai mult practici asta cu atât mai mult nu vei fi prins în "eu". Acum,
tu știi că singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să elimini "eu-l" din via ța ta și vei
fi total eliberat.

Încearcă mâine să nu spui "eu" întreaga zi. Vezi dacă po ți face acest lucru. Cei mai
mulți dintre voi nu vor fi capabili să aibă o conversație. Nu vei avea absolut nimic de
spus și asta va fi minunat. Ar fi cel mai bun lucru pe care l-ai făcut vreodată. Să taci.
Căci ai vorbit toată viața și unde te-a dus asta? Din momentul în care te-ai născut ai
vorbit, vorbit, vorbit, vorbit, vorbit și unde ai ajuns? De aceea auzim despre ni ște
Înțelepți care sunt total tăcuți și nu spun un cuvânt. Pentru că vocea i-a fost dată eu-
lui. Este eu-l cel care vorbește. Este eu-l, care are un sentiment de inferioritate și
întotdeauna are ceva de spus. Difuzorul de voce este conectat la eu. Dar dacă practici
să nu spui "eu", îndepărtând eu-l vei avea foarte puțin de spus și totul va avea grijă de
el însuși.

De aceea introspecția funcționează atât de frumos și de aceea noi to ți ar trebui să o

practicăm. Cel mai bun moment pentru a o practica este atunci când eu-l te
copleșește. Atunci când începi să-ți spui tot felul de lucruri precum: "Mă simt putred
azi. Mă simt rău. Simt asta. Simt aia." Prinde-te și întreabă: "Cine sunt eu?" Asta este
ceea ce trebuie să faci. Ceea ce de fapt întrebi este: "De unde a apărut acest eu? Cine
sunt eu? Cine sunt eu?" Niciodată nu răspunde la această întrebare. Pentru că va fi
răspunsul ego-ului. Ego-ul, eu-l, mintea sunt sinonime. Sunt toate acela și lucru. Dacă
nu există niciun eu, nu va exista nicio minte, niciun ego. Prin urmare, practica este de
a îndepărta eu-l, de a elimina eu-l. În același timp, ucidem ego-ul și mintea.

Așa că de fiecare dată când eu-l își arată capul tu investighează: "Cine sunt eu? De
unde ai venit tu eu-le? Ce ți-a dat naștere? De unde ai originea?" Trebuie să vorbe ști cu
tine în acest fel, dar nu cu voce tare. Dacă cineva te aude, vei fi trimis la ferma
amuzanților (ospiciu). Ține asta pentru tine.
Dar fă-o! "Cine sunt?" Mintea va începe să gândească din nou. Gândurile vor veni: "De
ce fac asta? Trebuie să fiu nebun?" Te-ai întors la eu din nou. Dacă te-ai putea prinde
doar, acest lucru va fi un început bun și te va duce mai departe. Prinde-te atunci când
spui "eu". Prinde-te mereu. "Cine sunt eu? Cine e acest eu?" Asta e tot ce trebuie să
faci. Este căutarea eu-lui, a sursei eu-lui. Și cau ți sursa interogând: "Cine sunt eu?"
Astfel cauți sursa eu-lui. Când sursa ți se revelează aceea va fi eliberarea totală. Căci
eu-l va dispărea. Și astfel, să fii eliberat trebuie pur și simplu să scapi de eu. Dar
vestea bună despre acest lucru este că, pe măsură ce practici asta, ea are rezultate
pozitive în viața ta, în viața ta personală. Așa cum am men ționat mai devreme, vei
vedea că ești din ce în ce mai plin de pace. Lucrurile care obi șnuiau să te deranjeze
vor înceta să te mai deranjeze. Va crește puterea în tine însu ți. Te vei sim ți fericit și
bine. Acesta este un efect secundar al practicării introspec ției.

Mintea este atât de puternică în unii dintre noi că ne va face să practicăm pentru o
jumătate de oră, pentru zece minute, sau timp de cinci minute și se va opri și va
reveni la a fi eu iarăși. Trebuie să te prinzi în mod continuu, în mod continuu. De
fiecare dată când folosești acest cuvânt "eu", aminte ște-ți să- ți reaminte ști că "eu-l"
nu există. Eu-l este singura mea problemă deci: "Cine sunt eu? Care este sursa lui?" Pe
măsură ce practici acest lucru vei fi uimit de ceea ce se întâmplă cu tine.

Nisargadatta Maharaj - Îndrumări de practicat

(Pointings to practice)
Maharaj vorbind către Mahindra:
Voi explica o tehnică simplă, care se numește Dhyana Yoga (realizarea prin medita ție).
Stai în aer liber în fiecare zi, dimineața - în orice moment convenabil, indiferent de
orice legi și regularități - într-o simplă asana (pozi ție sau postură), timp de 30-60
minute. Ține-ți ochii pe jumătate deschiși și (fii con știent de) vârful nasului. Acest
lucru este numai pentru a retrage mintea de la organele de sim ț externe. Apoi,
încearcă să fii conștient de Văzător. Nu trebuie să te gânde ști la organele de sim ț.
Trebuie doar să nu faci nimic - niciun gând. Fii con știent doar de cel care este a șezat
în Dhyana (meditație).

Trebuie să te concentrezi doar pe el. Fii Conștient de Acela, care este dincolo de corp,
fără corp (videha). Practică aceasta încet, încet în fiecare zi și toate problemele tale
vor fi rezolvate. Să ai sentimentul de Caitanya Brahman (Realitatea Divină ca Pură
Conștiință). Fii conștient de Purnam (plenitudine, întregime). Dacă ochii se închid în
timpul ăsta, lasă-i în pace. Vei fi conștient de spațiu. Toate formele de care e ști
conștient în interior sunt modificări sau forme ale Celui care este a șezat. Nume ște-l
Krishna, Shiva, sau orice alt Nume divin. Este totul Darshan-ul (vederea) celui care
este așezat. Continuă să stai în această sadhana (practică spirituală). Din interior,
Acela (Conștiința Absolută - Realitatea) va trimite mesajul său, îndrumarea și
înțelegerea sa spontană. Amintește-ți: "Eu nu sunt corpul". Fii con știent de Văzător.
"Eu sunt dincolo de corp."

Către Jean Marc:

Poți continua, de asemenea, aceeași sadhana (practică) dată lui Mahindra, dacă
dorești. Simte că ești Caitanya Brahman (Pura Conștiin ță-Realitatea), care este doar
singurul studiu ce trebuie să-l faci.

Jean Marc: "Este kapalbhat (un exercițiu de respirație yoghină), o practică bună?"

Maharaj: Nu te juca cu respirația fără un adevărat Maestru. Este foarte periculos...

Încearcă să fii conștient de Văzător.
Simte mental că ești dincolo de corp. Vei obține multă pace în asta. Măre ște această
practică în fiecare zi cu un minut. Ca un copac care cre ște și dă roade, în țelepciunea
și înțelegerea se vor ivi și vor înflori și parfumul se va răspândi tot mai mult... Î ți po ți
face îndatoririle așa cum te cheamă și precum este necesar.
"Toate experiențele vin și pleacă. Eu singur nici nu vin, nici nu plec."

Dacă această condiție este îndeplinită, este înțelepciunea adevărată, orice altceva
este ignoranță. Ca aspirant, fă-ți întotdeauna toate îndatoririle lume ști pe care le
simți și lasă-le pe cele rele. Folosește mereu bunul simț înnăscut sau sim țământul de
discernământ intuitiv. Atunci tu vei realiza, dincolo de condi ții și de experien ță, în
cele din urmă, că tu ești dincolo de ambele, și ignoran ță și cunoa ștere.
Ia asta în mână (adică în inimă), ceea ce cauți în tot acest timp. Ia asta! Ia asta!
Încetează căutarea altundeva și fii tăcut. Fii nemișcat. Ai ascultat acest lucru, acum
stai jos (în exterior și în interior). Nu gândi și nu-ți face griji, doar Fii-con știent.
Conștient Fii ceea ce ești. Și Fii Asta pe deplin.

Nisargadatta Maharaj, în conversații cu Jean Marc si Mahindra Thakur, prietenul

și traducătorul lui Marc.

Rupert Spira - IUBIREA E UN LOC (with links to the EN

version: Love Is A Place)
Primul lucru pe care vreau să îl zic, și mă tem că asta va fi o mică dezamăgire pentru
voi, este că vom auzi și vom vorbi în această săptămână multe lucruri măre țe despre
natura Conștiinței, și niciunul dintre ele nu va fi absolut adevărat.

Dacă am vrea să vorbim adevărul despre natura Conștiin ței, experien ței sau realită ții,
ar trebui să rămânem tăcuți. De aceea se spune că cea mai înaltă învă țătură este
tăcerea.

Oricum, foarte puțini dintre noi sunt suficient de maturi să intuiască realitatea
Conștiinței din tăcere. De aceea, tradițiile spirituale au elaborat diferite căi, metode
foarte îndemânatice, croite pentru diferite nivele ale în țelegerii noastre. Așa că în
acest spirit vorbesc despre natura Conștiinței.

Primul lucru pe care vreau să îl fac este să dau o definiție a Con știin ței. Desigur,
Conștiința nu poate fi definită cu adevărat, dar aceasta ar fi o bună definiție
provizorie a Conștiinței: Conștiința este aceea în care toate experien țele apar, aceea
cu care toate experiențele sunt cunoscute și aceea din care toate experien țele sunt
făcute.

Ce vreau să zic prin “experiențe” în acest context? Orice lucru obiectiv: gânduri,
amintiri, idei, concepte, sentimente, senzații corporale, ce e văzut, sunete, gusturi,
texturi, mirosuri, și așa mai departe.

Toate acestea apar în ceva. Acel ceva e ceea ce numim Con știin ță. Numele comun
pentru ea este “Eu” sau “eu însumi”. Numele religios pentru ea este Fiin ța infinită a
lui Dumnezeu. Dar toate astea se referă la cea în care experien țele apar, cu care sunt
cunoscute, și în final, din ce sunt ele făcute.

Acum, chiar și dintr-un punct de vedere convențional gândurile și sentimentele

noastre apar în interiorul nostru. Ce nu este așa evident e că experien ța trupului, pe
care o experimentăm mai mult ca senzație, apare de asemenea în noi, ceea ce e în
Conștiință. Și ce e și mai puțin clar e că percepțiile noastre - de exemplu, sunetele și
ceea ce vedem - apar de asemenea în aceeași Conștiin ță, sau în acela și câmp în care
gândurile, sentimentele și senzațiile noastre apar.

Vreau să fac o pauză aici și să mă asigur că vă conectați cu adevărat la ceea ce

sugerez, nu doar să fie o acceptare sau o respingere intelectuală.

Luați un gând, sau permiteți unui gând sau unui șir de gânduri să apară, și observa ți
că aceste gânduri apar într-un fel de câmp. Ele apar într-un ceva, să zicem că apar în
spațiu. Conștiința nu e chiar un spațiu - de fapt nu are nicio dimensiune - dar să dăm
provizoriu Conștiinței o calitate ca de spațiu sau ca un câmp, și vedem că orice
gânduri apar ele apar în acest câmp conștient ce e asemănător spa țiului.

Să închidem ochii pentru câteva minute pentru a face asta. Confirma ți din nou că
gândurile voastre apar într-un câmp conștient ce e asemănător spa țiului. Acum,
ascultați orice sunet prezent, sunetele oamenilor care vorbesc sau orice alte sunete
care apar.

Acum, cu atenția, pendulați către gânduri și apoi spre sunete. Întreba ți-vă:
“Părăsește vreodată atenția mea acest câmp al Conștiinței?”

Observați că sunetul apare în exact același câmp în care apar și gândurile.

Gândirea convențională ne-a făcut să credem că gândurile apar în interiorul a ceea ce

eu sunt și că sunetele apar în afara a ceea ce eu sunt. Dar dacă vom căuta o linie de
separare între cele două în experiența noastră reală, nu o vom găsi niciodată. Precum
o linie este trecută pe hartă dar niciodată pe teritoriu, tot a șa această linie este în
convingere dar niciodată în experiență.

Acum, în loc să permiteți atenției să se miște între gând și sunet, lăsa ți aten ția să se
ducă unde vrea ea. Puteți ține ochii închiși dacă vreți, dar îi pute ți și deschide. Doar
permiteți-i atenției să zburde liberă peste întreg tărâmul experien ței voastre și
păstrați această întrebare în minte: “Părăsește atenția mea vreodată Con știin ța?
Părăsește atenția mea vreodată acest câmp al Conștiinței?”

De fapt, puteți juca rolul avocatului diavolului cu voi în șivă. Încerca ți să părăsi ți
câmpul Conștiinței. Încercați să ajungeți sau să fiți în contact cu ceva care apare chiar
în afara Conștiinței.

Și nu vă referiți doar la experiențele voastre actuale: imaginați-vă și aminti ți-vă toate

posibilele experiențe. Vă puteți imagina, de exemplu, că ați aterizat pe lună. Un set
complet nou de percepții vă apar. Apar aceste percepții în Con știin ță sau în afara
Conștiinței?

Imaginați-vă că sunteți un chirurg care face operații pe creier și că

acum este prima operație. Acel creier este o serie de percep ții și senza ții. Apare
vreuna dintre acele percepții și senzații în afara Con știin ței?

Imaginați-vă că sunteți într-o depresie severă. Apare acea experien ță în afara

Conștiinței? Are nevoie atenția voastră să plece într-un loc în afara Con știin ței pentru
a veni în contact cu sau pentru a ști sentimentul depresiei?

Observați simplu și clar că nimeni niciodată nu a ajuns, și nici nu va ajunge vreodată,

în contact cu ceva care să fie în afara Conștiin ței.

Întreaga noastră cultură este bazată pe o singură convingere, aceea că există o

substanță care există în afara Conștiinței, numită “materie”. Materia este crezută ca
fiind realitatea fundamentală a întregii existen țe, și Con știin ța e considerată ca
derivând cumva din această substanță sau materie. Fie că ne dăm seama sau nu,
aproape toate gândurile, sentimentele, activitățile și rela țiile noastre sunt fondate pe
această presupunere primară.

Ciudat, ideea de materie a fost inventată acu câteva mii de ani, și noi am tot căutat-o
de atunci. Oamenii de știință încă o caută - nu au găsit-o! Mul ți dintre ei cred că e
doar o chestiune de câțiva ani și de câteva milioane de dolari în plus până când vom
găsi chestia asta numită materie. Și filosofii s-au gândit la natura materiei și la
legătura ei cu Conștiința pentru mai bine de două mii de ani.

Faptul că nimeni nici măcar o dată nu a avut măcar o întrezărire a acestei substan țe
se pare că nu a avut vreun impact prea mare asupra dezbaterii. E ca și cum ai petrece
secole discutând obiceiurile alimentare ale monstrului din Loch Ness. Faptul că nimeni
nu a văzut vreodată monstrul din Loch Ness este considerat un detaliu și pare a fi
trecut cu vederea. Există credința că într-o zi îl vom găsi, dar între timp hai să
continuăm să discutăm despre ceea ce mănâncă el de obicei. Cam așa de absurdă este
dezbaterea asupra materiei!

A doua întrebare importantă la care nu s-a răspuns, pe care a men ționat-o Peter
aseară, este “problema grea a Conștiinței”. Întrebarea: “Cum poate Con știin ța să fie
derivată din materie?” este o pseudo-întrebare, o întrebare non-existentă. A observat
cineva contradicția în cele două întrebări? Prima întrebare era: “Care este natura
universului?” și a doua întrebare: “Cum este derivată Con știin ța din materie?” Nu e
contraducția din cele două întrebări bătătoare la ochi?

La prima întrebare importantă la care nu s-a dat răspuns: “Care e natura

universului?”, am recunoscut că noi nu știm care e natura universului. La a doua
întrebare: “Cum a derivat Conștiința din materie?” noi facem un mare act de credin ță
(oarbă). Noi presupunem că această substanță numită materie există, când deja am
recunoscut la prima întrebare că nu cunoaștem din ce e făcut universul, și apoi ne
întrebăm cum a derivat Conștiința din ea.

Chiar și în prima întrebare este o presupunere subtilă, care se dovede ște în final că e
doar o credință (convingere). De fapt, este o religie, religia materialismului. Ea
întreabă: “Din ce e creat universul?” dar nimeni nu a găsit “universul”. A avut cineva
de aici vreodată o experiență a universului așa cum gândul îl concepe? (Tăcere)

Ce explorăm atunci când încercăm să explorăm natura universului? Încercăm să

explorăm ceva ce nu e experiențial pentru noi? Tot ce știm despre univers este o serie
de percepții plutitoare, și percepțiile apar în Conștiință. De aceea, până când nu
cunoaștem natura Conștiinței în care apar percepțiile noastre, nu e posibil să știm
nimic care să fie adevărat despre chiar aceste percep ții, dapăi să știm ceva adevărat
despre univers.

Cred că, într-o bună zi, cea mai înaltă știință nu va mai fi cea a fizicii; va fi noua
știință a Conștiinței. Până când nu cunoaștem natura Conștiin ței, nu e posibil să
cunoaștem natura a niciun lucru care apare înlăuntrul ei. Până când nu cunoa ștem
natura Cunoașterii prin care noi cunoaștem experien țele noastre, nu este posibil să
cunoaștem ceva adevărat despre cel cunoscut.

Am putea întreba de ce e Conștiința un câmp mai legitim de studiu decât universul.

Este cineva de aici care nu e conștient acum? (Tăcere) În regulă, ăsta e răspunsul.
Când am întrebat: “A avut cineva de aici experiența universului așa cum e el conceput
de gând?” a fost o tăcere prelungită; nimeni nu a ridicat mâna. Cu alte cuvinte,
niciodată noi nu avem experiența universului pe care îl studiem. Dar când am întrebat:
“Este cineva de aici care nu e conștient?” nimeni nu a ridicat mâna. Fiecare dintre noi
este conștient. Conștiința este experiența noastră.

De aceea, Conștiința este un câmp legitim de studiu, pur și simplu pentru că e

experimentată. Fiecare de aici cunoaște sau e conștient de experien ța lui. Care este
natura Cunoașterii prin care este cunoscută experien ța? Aceasta este o întrebare
interesantă. Până când nu cunoaștem natura Cunoașterii prin care ne cunoa ștem
experiențele, sau până când nu cunoaștem natura Con știin ței în care apar
experiențele noastre, nu putem cunoaște nimic care să fie adevărat despre minte,
despre corp sau despre lume.

Deci cum putem să aflăm natura Conștiinței? Mai întâi trebuie să aflăm ce e aceea
care cunoaște experiența Conștiinței, a lui a fi con știent. Numai aceea ne poate
spune ceva despre natura sa.

Dacă aș întreba acum pe fiecare: “Ești conștient?”, fiecare s-ar opri o clipă, s-ar uita
la experiența lui și ar răspunde: “Da”. Ce se întâmplă în acea pauză?

Întreabă-te din nou: “Sunt conștient?”, și rămâi pentru o vreme în acea pauză înainte
ca gândul să răspundă: ”Da”. Acea pauză este un spațiu între două gânduri, primul
gând “Sunt conștient?” și al doilea gând “Da”.

În timpul primului gând: “Sunt conștient?”, nu suntem siguri că suntem con știen ți, și
până când să apară al doilea gând noi suntem deja siguri “Sunt con știent”. Cu alte
cuvinte, certitudinea că suntem conștienți are loc între două gânduri. Nu are loc în
minte.

Când auzim întrebarea: “Sunt conștient?”, Conștiința se îndreaptă spre întrebare. La

sfârșitul întrebării, este o pauză în care Conștiin ța nu are unde să se îndrepte, și ca
urmare ea colapsează, se scufundă pentru un moment în ea însă și, și apoi se ridică iar
sub forma răspunsului: “Da”.

În această pauză Conștiința se gustă pe ea însăși, temporar. În pauza dintre întrebare

și răspuns, noi devenim conștienți că suntem conștien ți. Nu doar că sunt con știent,
dar sunt conștient că sunt conștient. În acea pauză, Con știin ța se cunoa ște pe ea
însăși; își recunoaște propria Ființă.

Este Conștiința însăși cea care știe că e conștientă. Este Con știin ța Pură însă și care- și
cunoaște propria Ființare. Spus altfel, doar Conștiin ța poate cunoa ște ceva despre
Conștiință. Mintea limitată, care e gând și percepție, nu ne poate zice nimic despre
Conștiință. Mintea limitată este o expresie a Conștiin ței, e făcută din Con știin ță, dar
nu poate ști nimic despre Conștiință pentru că mintea limitată poate cuno ște doar
ceva obiectiv.

E ușor de testat asta în propria ta experiență. Încearcă să te gânde ști acum la ceva
care nu are calități obiective. Nu este posibil. Cel mult putem să fabricăm un obiect
gol care să imite prezența Conștiinței. Deși gândul este făcut doar din Con știin ță, el
nu poate să știe din ce e făcut, la fel cum un personaj din film este creat în ecranul
televizorului dar el nu poate cunoaște ecranul.

Conștiința este un câmp conștient, dar pentru că nu are dimensiuni, putem spune că e
mai mult ca o prezență decât ca un câmp asemănător spațiului. După cum tocmai am
descoperit, nu e posibil să gândești, dapăi să vorbești, despre ceva care nu are
dimensiuni, deci pentru a vorbi despre Conștiință noi îi dăm o calitate asemănătoare
spațiului. O descriem ca spațiu al Conștiinței în care toate experien țele apar, sau ca
ecranul Conștiinței pe care toate experiențele apar.

Conștiința este o prezență asemănătoare spațiului în care gândurile, senza țiile,

percepțiile apar, dar ea însăși nu e făcută din gânduri, senzații sau percep ții. Nu are
calități obiective, și de aceea se zice că este goală (vidă). Nu e cu adevărat goală, dar
e goală din punctul de vedere al obiectelor. Este goală de orice con ținut obiectiv sau
calitate. Nu are calități finite și de aceea se zice că e infinită, nu finită. Fiind infinită
și goală, nu există nimic în ea care să o divizeze.

Dacă ar fi fost, de exemplu, două Conștiințe, atunci ar trebui să fie ceva care să le
separe și să le distingă una de alta, și acele calită ți distinctive ar fi grani țe finite. Dar
nimeni nu a experimentat vreodată un hotar limitat al Con știin ței. Când spun nimeni,
nu înseamnă că sugerez că e vreo persoană care să experimenteze Con știin ța; este
Conștiința cea care experimentează Conștiința. Este Con știin ța cea care e con știentă
de a fi Conștiința.

Dacă întrebăm gândul despre natura Conștiinței, gândul ne va spune că fiecare corp
are propriul lui pachet de Conștiință. Dar dacă o întrebăm pe cea care știe, adică,
dacă întrebăm Conștiința însăși: “Ce știi tu despre tine însăți? Care este experien ța ta
despre tine însăți?”, Conștiința ar răspunde, dacă ar vorbi: “Nu am nicio cunoa ștere a
vreunei limite sau calități distinctive sau vreunei forme în mine însămi. Eu sunt un
singur, deschis, gol, indivizibil, câmp intim.”

Asta înseamnă că acea Cunoaștere sau Conștiință cu care fiecare dintre noi ne
cunoaștem experiența este aceeași Conștiință. Înseamnă că niciodată Con știin ța nu
poate fi divizată în părți sau obiecte sau mai mulți “sine” (individuali). Înseamnă că
dacă fiecare dintre noi ar lua gândul “Eu” și l-ar urmări pe acest “Eu” până la origine,
până la sursa sa, și dacă l-am urmări destul de departe înapoi către natura esen țială a
fiecăreia dintre mințile noastre, am ajunge cu to ții la aceea și Con știin ță. Acolo nu pot
exista două spații infinite vide.

Cunoașterea cu care fiecare dintre noi ne cunoaștem experien ța este aceea și

Cunoaștere. Fiecare dintre mințile noastre limitate este o precipitare din acela și
câmp infinit al Conștiinței. Fiecare dintre mințile noastre finite este o modulare a
aceluiași câmp infinit al Conștiinței care e asemănător spa țiului. Dacă ne gândim la
fiecare minte finită ca la un câmp, putem spune că o parte a câmpurilor min ților
noastre limitate se suprapun, și noi numim aceasta lumea exterioară pe care o
împărtășim cu toții. O parte dintre câmpurile minților noastre limitate nu se
suprapun, și noi numim asta gândurile și sentimentele noastre personale.

Religia materialismului se folosește de faptul că to ți împărtă șim aceea și lume

exterioară - acordul intersubiectiv - ca dovadă că există o lume din materie în afara
Conștiinței. Oricum, motivul pentru care noi experimentăm aceea și lume nu e faptul
că există o lume creată din materie care apare în afara Con știin ței. Este pentru că
fiecare dintre mințile noastre finite este precipitată în interiorul și din acela și câmp
al Conștiinței infinite. Pentru că mințile noastre împărtășesc Con știin ța noi sim țim că
împărtășim aceeași lume. Noi chiar împărtășim aceeași lume, dar lumea pe care o
împărtășim e făcută din Conștiință, nu din materie, și noi suntem chiar acea
Conștiință care informează toate mințile finite cu con ținutul ei împărtă șit.
Deci, întrebarea interesantă cu adevărat, care eu cred că va înlocui mai devreme sau
mai târziu celelalte două întrebări de vârf - “Care e natura universului?” și “Cum a
derivat Conștiința din materie?” - este: “Cum a derivat aparen ța materiei din
Conștiință?”

Cu alte cuvinte, vom începe cu Conștiința. De ce? Pentru că ea este experien ța

noastră de bază. Acesta este locul cel mai evident de început. Cum este posibil pentru
Conștiință, care este neîntreruptă, indivizibilă, care nu are calită ți obiective și de
aceea nu poate fi divizată în părți, să apară ca o multiplicitate și diversitate a
obiectelor și individualităților. Asta e întrebarea interesantă cu adevărat.

Tot ce este experimentat acum este Conștiință. Poate cineva din sală, în acest
moment, să găsească altceva decât cunoașterea experien ței sale? Uita ți-vă împrejur.
Arătați ceva care este distinctiv sau altceva decât cunoașterea voastră experien țială.
Nu este. Tot ce e cunoscut este Cunoașterea. Și e Cunoașterea cea care cunoa ște
Cunoașterea.

Tot ce este experimentat acum este Conștiința, modulându-se pe ea însă și sub forma
minții limitate, care e sub forma gândului și percepției. În forma gândului, ea apare
ca timp pentru ea însăși, și în forma percepției ea își apare sie și ca spa țiu. Timpul și
spațiul sunt Conștiința modulată prin gând și percepție.

Cum face ceva ce e infinit să ia aparența a ceva ce e finit? Cum apare Con știin ța
pentru ea însăși ca o multitudine și diversitate de “sine”-uri și obiecte?

Încercând să răspund la întrebarea asta aș vrea să vă prezint o analogie. Imagina ți-vă

o femeie numită Mary care adoarme aici în Titignano. Mintea ei este un singur întreg
indivizibil, la fel ca fiecare din mințile noastre, și Mary visează că ea este Jane
plimbându-se pe străzile din New York. Deci, mintea lui Mary a adormit fa ță de propria
ei natură infinită indivizibilă, și în loc de asta î și imaginează că și-a asumat forma
limitată a minții lui Jane. Jane umblă pe străzile din New York, vede oameni, ma șini,
clădiri, care din perspectiva lui Jane par a fi în afara min ții ei.

Când Jane închide ochii străzile din New York dispar, și de aceea ea în mod legitim
concluzionează că cine e aceea care vede străzile din New York stă în spatele ochilor
ei. Aceasta și alte experiențe similare o conving pe Jane că acea cunoa ștere cu care
ea-și cunoaște experiența trăiește în spatele ochilor ei, sau în pieptul ei, în corp.
Toate gândurile, sentimentele și alte activități și relații care survin din acestea sunt
consistente cu această credință.

Într-o zi, Jane merge la o cafenea, și alături de masa ei este un bărbat chipe ș numit
David. David și Jane se observă unul pe altul, încep o conversa ție, și Jane simte o
atracție misterioasă față de el.

Desigur, David și Jane, cafeneaua și străzile din New York sunt toate apari ții în mintea
infinită a lui Mary. Mintea lui Mary în ea însăși nu s-a divizat într-o multiplicitate și
diversitate de “sine”-uri și obiecte. Este la fel de neîntreruptă, indivizibilul întreg
care e întotdeauna, și totuși a luat aparența lui Jane și David, și lumea în care ei par,
din perspectiva lor, a fi localizați. Mary putea să fi visat că e David în loc de Jane, pe
străzile din New York, și în acest caz ea ar fi părut că î și vede experien ța prin ochii lui
David în loc de Jane.

Când Jane simte această misterioasă atrac ție către David și ei încep să se întâlnească,
ea are un sentiment ciudat că dacă s-ar apropia mai mult de David, durerea pe care o
simte în inimă, de care a încercat să scape toată viața ei, va fi cumva atenuată. Simte
cumva că, dacă s-ar contopi cu David, aceasta i-ar ușura durerea de care ea a fugit
întreaga ei viață.

Până la urmă ea și David ajung împreună, și atunci când ei se unesc în prietenie și în

intimitate sexuală, ea într-adevăr simte o ușurare temporară de suferin ța dorului ei.
Ce se întâmplă de fapt? De ce simte Jane acest dor? De unde vine intui ția că e posibil
să se elibereze de suferința ei? Și ce se întâmplă cu suferin ța ei atunci când ea și
David se contopesc?

În acel moment al contopirii există o pierdere temporară a tuturor limitărilor cu care

Jane se definește pe ea însăși. Este un colaps temporar al min ții finite a lui Jane, și în
acel moment ea gustă esența minții ei, care este mintea lini ștită a lui Mary adormită
în Titignano.

Acum, desigur, când Jane și David se separă, această suspendare temporară a

suferinței se termină și ea simte iarăși tot ce o define ște. Suferin ța iese iară și la
suprafață și ea își amintește: “Aha, ultima oară când m-am unit cu David suferin ța a
dispărut. De aceea, unificarea cu o persoană, un obiect, o substan ță sau o activitate
trebuie să fie calea prin care eu pot să scap de suferin ță.”

Astfel, Jane se duce iar și iar către obiect, substan ță, activitate sau rela ție, cu scopul
de a scăpa de suferință. Într-adevăr, de fiecare dată când ea se unește cu un obiect,
activitate, substanță sau relație, ea găsește o ușurare temporară, și asta întăre ște în
ea convingerea că pentru a fi liberă de suferin ță calea este acumularea de obiecte,
activități, substanțe și relații. Ea sfârșește prin a deveni dependentă, precum
majoritatea oamenilor, de un oarece fel de obiect.

Cel mai subtil obiect, desigur, este gândul, și gândul este principala dependen ță. Este
gratis, și nu e rău pentru sănătate (precum unele droguri - n. t.), deci e o formă de
dependență ce nu este denumită așa. Cu toate astea, este un obiect căruia îi dăm
atenție, în principal pentru a ne distrage de la rana separării pe care toate aparentele
“sine”-uri individuale o duc cu ele.

Această rană a separării, acest dor de libertate, pace, fericire și iubire este, de fapt,
un ecou în Jane a naturii minții lui Mary. Mintea lui Mary este în pace, liberă, adormită
în Titignano.

Acest dor de libertate, de pace, de fericire, pe care fiecare dintre noi îl sim țim, este
un ecou în mințile noastre finite, ecoul adevăratei libertă ți a Con știin ței infinite. Nu
există altă libertate decât libertatea Conștiinței infinite. Con știin ța infinită este
libertatea, pacea și fericirea însăși, și dorința pe care o simțim fiecare pentru acea
libertate, pace, fericire și iubire este atracția pe care Con știin ța infinită o exercită
asupra minții finite.

Mintea finită simte această atracție sub forma suferin ței: “Eu jinduiesc după fericire”.
Sinele separat simte că el “face” acest dor, dar nu e așa. Este Con știin ța infinită cea
care exercită o forță asupra minții finite, trăgând-o înapoi înspre ea însă și. Această
tragere înspre Conștiința infinită a minții finite este ceea ce mintea finită nume ște
dorința de fericire.

Dar pentru a experimenta străzile din New York, Mary a trebuit să adoarmă fa ță de
natura ei proprie. Mary a adormit în Titignano, și ca urmare, doar pentru că ea a
adormit poate fi capabilă să realizeze una din infinitele posibilită ți ce există în ea.
Putea să fi visat că este Claire pe străzile din Tokyo. Putea visa că este Annabelle pe
străzile din Londra. Un infinit număr de posibilită ți există în mintea lui Mary. Ea a ales
una dintre posibilități: să fie Jane pe străzile din New York.

Dar pentru a apărea ca Jane pe străzile New York-ului, Mary a trebuit să adoarmă fa ță
de natura infinită a propriei ei minți și să apară sub forma min ții finite a lui Jane.
Doar prin perspectiva limitată a minții finite a lui Jane a putut Mary să experimenteze
străzile din New York.

În același fel, pentru a aduce manifestarea în aparentă existen ță, Con știin ța trebuie
să adoarmă față de propria natură infinită, pentru că nu e posibil ca ceva care e infinit
să cunoască ceva finit. Nu există loc în infinit pentru ceva finit.

Manifestarea înseamnă formă, și forma înseamnă limită, deci pentru a experimenta

ceva limitat, precum universul, Conștiința trebuie să ignore cunoa șterea propriei
Ființe nelimitate. Trebuie să adoarmă față de ea însăși și să-și asume liber forma
minții limitate.

Cu alte cuvinte, când Conștiința aduce manifestarea întru existen ță, aceasta vine cu
un preț. Conștiința ignoră cunoașterea propriei sale Fiin țe, dă na ștere universului
chiar din interiorul său și apoi se regăsește localizată ca un sine în acel univers.
Pentru a aduce universul într-o aparentă existență, Con știin ța a trebuit să- și uite
natura inerentă de pace și libertate, și de aceea “sinele din lume” tânje ște după un
singur lucru: pace și libertate.

Singura activitate în care sinele separat este cu adevărat angajat este descoperirea
păcii, libertății și fericirii. Mai întâi el încearcă să facă asta prin unificarea cu obiecte,
substanțe, stări și relații, dar la un moment dat el ajunge la capătul acelei aventuri.
El își dă seama că nu poate fi niciodată pe deplin satisfăcut prin experien țe obiective,
și abia atunci adevărata călătorie înapoi acasă începe.

Este atunci când Jane pe străzile din New York se întreabă: “Care este natura min ții
mele?” Jane observă că nimic nu o împlinește cu adevărat în via ța sa. Are numeroase
relații, încearcă tot felul de substanțe, și toate îi aduc doar o u șurare temporară, dar
niciuna nu îi oferă fericirea durabilă pe care și-o dore ște cu adevărat.

La un anumit punct ea începe să exploreze singura direc ție rămasă: natura propriei ei
minți. Această explorare îi va lua mintea într-o călătorie înapoi către sursa ei,
subiectul experienței, mai degrabă decât în afară către obiecte. În această călătorie
înapoi, mintea este descotorosită, în cele mai multe cazuri progresiv, de limitările ei
și la un moment dat rămâne dezvăluită ca nemărginita Con știin ță. Mintea finită a lui
Jane este dezvăluită ca infinita Conștiință a lui Mary. Aceasta este experien ța fericirii;
aceasta este experiența iubirii.

Fericirea sau iubirea nu e experimentată de acea persoană, pentru că persoana se

dizolvă în acea experiență. Persoana care caută fericirea și iubirea este precum un
fluture care caută flacăra. Fluturele tânjește după flacără mai mult decât orice
altceva dar acesta este singurul lucru pe care fluturele nu îl poate experimenta. Să
experimentezi flacăra înseamnă să fii consumat în ea, să mori în ea. Aceasta este
experiența după care tânjește fluturele.

Singura experiență după care aparentul sine separat tânje ște este experien ța fericirii
sau iubirii. Experiența iubirii este disoluția limitărilor sinelui. Nu este o experien ță pe
care o poate avea sinele separat; este o experiență în care sinele separat moare.

Conștiința infinită ignoră cunoașterea propriei Fiin țări pentru a aduce manifestarea
într-o aparentă existență. Ea în mod liber își asumă forma min ții finite pentru a
cunoaște lumea finită.

De aceea noi mereu părem a cunoaște lumea din pespectiva unui sine interior. Chiar și
în vis, lumea pe care o experimentăm este văzută din punctul de vedere al unui sine
într-un corp. Este Conștiința infinită însăși cea care se divide pe ea însă și în două
părți - mintea în interior și materia în exterior - dar materia este materie doar din
perspectiva iluzorie a minții finite, a sinelui în corp.

Din perspectiva Conștiinței infinite nu există această substan ță numită materie. Nu

există nici măcar o substanță numită minte finită; există doar propria Fiin ță infinită,
intimă, indivizibilă, care nu încetează niciodată să fie ea însă și. Nu vine niciodată în
contact cu altceva, nici nu cunoaște altceva decât pe sine însă și.

Înseamnă că toate astea, experiențele noastre actuale - și nu vorbesc filosofie

abstractă aici; vorbesc despre chiar experiența pe care fiecare dintre noi o avem acum
- este doar Conștiința infinită însăși asumându-și forma min ții finite și apărându- și
sieși ca o lume.

Înseamnă că substanța din care este făcută experiența noastră actuală nu are
dimensiuni. Înseamnă că această experiență obișnuită a celor patru dimensiuni ale
timpului și spațiului, gândurile, sentimentele, percepțiile, activită țile, rela țiile, chiar
această experiență pe care fiecare o avem acum, nu are dimensiuni deloc. Nu
încercați să vă gândiți la asta. Nu este posibil să te gânde ști la ceva fără dimensiuni.
Poate fi ca acel numit Big Bang să nu fie un eveniment petrecut acum milioane de ani,
ci evenimentul care se întâmplă continuu de fiecare dată când Con știin ța infinită î și
asumă forma minții finite și își apare sieși ca lumea?

Poate fi ca acel Big Bang să se întâmple iar și iar și iar, mereu în acela și Acum? Și
totuși, când Conștiința își asumă forma minții finite și î și apare sie și ca lumea, nicio
lume reală creată din materie nu apare în existență.

“Existență” provine din două cuvinte din latină, “ex” și “sistere” - “a ie și din”. Nimic
nu iese din Conștiință; nimeni nu a găsit vreun loc în afara Con știin ței. Niciun lucru nu
vine în existență. Obiectele își împrumută aparenta existen ță din Fiin ța infinită a lui
Dumnezeu, singura Ființă care există.

Chiar “Eu-l” pe care fiecare dintre noi îl simțim ca “eu însumi”, “Eu-l” care Sunt, este
Conștiința infinită însăși, Ființa infinită a lui Dumnezeu. Este realitatea, substan ța din
care toate experiențele sunt făcute.

Niciun obiect nu iese vreodată afară din Conștiință; niciun obiect nu există de la sine
însuși. Aparenta existență a tuturor lucrurilor apar ține Con știin ței infinite, precum
aparenta existență a personajelor din film aparține ecranului. Nu există niciodată
diviziuni în ecranul însuși. Diviziunile sunt întotdeauna în aparen țe, niciodată în
realitate.

Asta înseamnă că chiar această experiență pe care fiecare dintre noi o avem este doar
Ființa infinită a lui Dumnezeu. Nu există nimic altceva care să fie experimentat acum
decât Conștiința infinită, și e Conștiința infinită însăși cea care se refractă într-o
multitudine de minți finite și apărându-și sieși ca o multiplicitate de lumi finite. Dar
din perspectiva Conștiinței ea nu experimentează niciodată altceva decât propriul
Sine infinit, intim.

Când sufiții spun: “La ilaha illallah” ei spun: “Nu există dumnezeu decât Dumnezeu”.
Cu alte cuvinte, nimic nu are vreo existență proprie, niciun lucru nu este un lucru de
la sine. Toate lucrurile își împrumută existen ța, fiin țarea lor, realitatea lor, din Fiin ța
infinită a lui Dumnezeu.

Ființa infinită a lui Dumnezeu strălucește în fiecare dintre min țile noastre ca și
cunoașterea “Eu Sunt”. De aceea practica spirituală ultimă este să îi dăm acestui “Eu”
care Sunt atenția noastră, să îi permitem minții să se scufunde înapoi în sursa sa
subiectivă. Când face asta ea este atunci temporar, în majoritatea cazurilor, ocazional
brusc, despovărată de limitările ei finite și se revelează ca infinita Con știin ță, Fiin ța
infinită a lui Dumnezeu, singura Ființă care există, inima pe care cu to ții o
împărtășim, inima pe care cu toții o suntem.

Aș sugera că experiența iubirii este pur și simplu cunoa șterea Fiin ței noastre
împărtășite. Când iubim, ne simțim una cu celălalt. Iubirea este experien ța Fiin ței
noastre ce o împărtășim. Există vreo altă experiență pe care sinele separat să o
dorească mai mult decât experiența iubirii?

Ceea ce sinele separat își dorește mai mult decât orice, și după care jinduie ște, este
să fie scăpat de propria separare. Deci ca o concesie pentru sinele separat, putem
spune că tot ceea ce are nevoie sinele separat să facă pentru a găsi această iubire
după care tânjește este să se întrebe: “Care este natura cunoa șterii cu care eu îmi
cunosc experiențele?”

Tot ceea ce are nevoie Jane să facă pentru a fi ușurată de suferin țele de pe străzile
din New York este să se întrebe: “Care este natura minții mele?” Dacă Jane se întreabă
despre, și introspectează destul de adânc, natura propriei min ți ea va descoperi că
mintea ei agitată și finită este făcută din mintea lini ștită, infinită a lui Mary. Asta e
tot ce există pentru mintea lui Jane. Tot ceea ce există pentru fiecare dintre min țile
noastre este prezența inerent liniștită a infinitei Con știin țe.

Iubirea este un loc

și prin acest loc al
iubirii se mișcă
(cu strălucirea păcii)
toate locurile

Da-ul este o lume

și în această lume a lui
da există
(cu îndemânare răsucite)
toate lumile
poem de E. E. Cummings

Articol din convorbirile cu Rupert Spira de la festivalul SAND ( Știin ță și Nondualitate)

de la Titignano, Italia 2015
Sursa (EN): LOVE IS A PLACE part 1 , part 2 , part 3 , part 4
Traducerea: Summairu (2016)
https://www.scienceandnonduality.com/

Citate ale Înțelepților - The Quotes of The Sages

Când Ramakrishna avea durerea de cancer la gât ....
Pundit Śaśadhar într-o zi a sugerat că maestrul (Ramakrishna) ar putea elimina boala
prin concentrarea minții pe zona gâtului, căci Scripturile au declarat că yoghinii au
puterea de a se vindeca în acest mod.
Maestrul l-a mustrat pe preotul hindus: "Cum un savant ca tine poate face o astfel de
propunere!" a spus el.
"Cum pot retrage mintea de la picioarele de Lotus ale lui Dumnezeu și să o mut spre
această cușcă fără valoare din carne și sânge?"
"De dragul nostru, cel puțin", a cerut Narendra (Vivekananda) și ceilal ți ucenici.
"Dar", a răspuns Sri Ramakrishna, "credeți că mă bucur de această suferin ță? Aș vrea să
mă vindec, doar că depinde de Mamă."
Narendra: "Atunci, îți cerem să te rogi ei, ea trebuie să te asculte.".
Maestrul: "Dar nu mă pot ruga pentru corpul meu."
Narendra: "Trebuie să o faci, de dragul nostru, cel pu țin."
Maestrul: "Foarte bine, voi încerca."
Câteva ore mai târziu Maestrul i-a spus lui Narendra - "I-am spus: " Mamă, eu nu pot
înghiți hrana din cauza durerii mele. Fă posibil pentru mine să pot mânca un pic.. "
Ea mi-a arătat spre voi toți și a spus: "Ce? Nu mănânci suficient prin toate aceste guri.
Nu-i așa? "
Mi-a fost rușine și nu am mai putut rosti vreun cuvânt. "

Motivul pentru care este nevoie de atât de mult timp pentru a realiza Sinele și să fii
liber este că tot cauți să faci ceva și de fapt nu există absolut nimic de făcut. Nu este
nimic de făcut pentru a deveni liber și eliberat - Ce este de făcut? Dacă spui: "am să
încerc", spui că halucinația trebuie să încerce. Gândindu-te că acesta este adevărul și
că trebuie să te identifici cu ceva pentru a deveni mai elevat. Nu. Tot ce trebuie sa
faci este sa rămâi în tăcere, asta este tot. Rămâi lini știt, tăcut. Nimic de făcut. Nimic
de devenit. Dacă încerci să devii ceva vei fi prins în lumea cauzei și efectului și vei
avea tot felul de probleme. Dar dacă ai făcut mintea tăcută și lini ștită atunci nu
există nimeni care să se identifice cu nimic și vei deveni liber. Nu devii liber, te
trezești la libertatea ce ești deja.
Gândește-te la asta.
~ Robert Adams

Doar atunci când ai devenit un vas gol adevărul, care ești cu adevărat, poate străluci.
Când ai cunoștințe în cap prea multe, asta te reține. Când ai prea multă cunoa ștere
din cărți, te reții de la trezire. Acesta este motivul pentru care cuvintele sunt mereu
insuficiente. Ești deja eliberat.
~ Robert Adams

Știm așa de mulți oameni care au practicat diferite metode spirituale ani și ani în șir,
și nimic nu s-a întâmplat cu ei, pur și simplu din cauza practicii lor care face să existe
un practicant care practică.
PRACTICANTUL TREBUIE SĂ DISPARĂ.
Persoana care practică trebuie să fie epuizată, trebuie să fie eradicată.
Când nu mai e nimeni care să practice, nu mai e nimeni acolo, nu-i a șa?
Atât timp cât este cineva care practică, mereu vei avea greută ți, probleme.
Dar când nu mai e nimeni rămas care să practice, atunci ai ajuns.
~ Robert Adams

CE ESTE AICI?
Nu merge în nicio direcție acum, pentru că în orice direc ție te duci,
lumea este acolo și spui:
"Nu, nu vreau să merg acolo, eu deja vin de acolo."
Nu face nimic acum. Nu este o facere.
Ai făcut deja destul. Ești aici.
Pur și simplu abandonează toate intențiile și rămâi tăcut.
Și nu te duce în cap. Nu-l lăsa să te tulbure.
L-ai depășit acum.
"Blocat" este doar ceva ce are de-a face cu mintea ta.
Există ceva care nu poate fi blocat niciodată.
Care nu știe acest cuvânt sau concept. Și nu poate merge nicăieri.
E mai devreme decât orice concept și este atemporal.
Starea de veghe nu-l atinge.
Starea de vis nu-l afectează.
Starea de somn profund nu-l schimbă.
Acesta ești tu, natura și ființa ta reală.
Și nu trebuie să apară cu sunetul trâmbițelor.
Aceasta nu trebuie să vină într-o zi însorită.
Nu poate pleca, pentru că nu a venit.
Este atemporal aici.
Acesta, El se revelează.
Este dezvăluit.
Se dezvăluie lui însuși sub forma Ființei pure.
CUNOAȘTE, TU EȘTI ACESTA.
~ Mooji

Poți pierde doar ceva ce ai, dar nu poți pierde ceea ce TU ești.
~ Eckhart Tolle

Focalizează-te pe Văzător, nu pe văzut.

Tot ceea ce vezi este fals și numai Văzătorul este adevărat.
~ Ramana Maharishi

Alegerea practicii depinde de alegerea rezultatelor.

Dumnezeu nu are atribute și este dincolo de minte deci nicio practică nu te va duce la
acesta: El se revelează de la sine.
Ramana spune: "Doar rămâi Tăcut pentru că e Aici și Acum."
Asta este cea mai apropiată practică pentru că Dumnezeu este natura ta reală.
~ Papaji

Dumnezeu nu poate fi văzut, el nu este un obiect al sim țurilor care poate fi văzut.
Nu-l poți vedea pe Dumnezeu pentru că "TU" ești Dumnezeu! Cum po ți căuta Ceea ce
"TU" ești?
Dumnezeu nu este un obiect pentru a fi văzut. El este subiectul. El nu poate fi văzut,
El este văzătorul, găsește acest Văzător.
~ Papaji

Toți sunteți în Mine. Eu sunt în Voi Toți. Nu este nimic altceva și nimeni altcineva. Sunt
Aici, acolo, peste tot ... Omniprezent ... Nimeni nu este separat, nimeni nu este
izolat. E totul o singură viață, indivizibilă, totală, subtilă, mai subtilă, cea mai
subtilă ... Grosieră, mai grosieră, cea mai grosieră. Dar acest cer șetor nu poate vorbi
această limbă pentru toată lumea, doar numai pentru câțiva prieteni.
~ Yogi Ramsuratkumar

Dacă ceri ca El să facă cum vrei tu, ăsta nu e abandon ci o comandă dată Lui. Nu po ți
să-L rogi să te asculte și să ți se supună și totu și să crezi că te-ai abandonat. El știe ce
este cel mai bun și când și cum să o facă. Lasă totul în întregime Lui. A Lui este
sarcina; nu mai avea nicio grijă. Toate grijile tale sunt ale Lui. Acesta este abandonul.
Asta este Bhakti (devoțiunea).
Sau, întreabă cui apar aceste probleme. Adâncește-te în inimă și rămâi Sinele. Unul
dintre aceste două moduri este deschis aspirantului.
~ Sri Ramana Maharshi

Sunt foarte amuzat, pentru că tu crezi că e ști corpul, crezi că e ști mintea ta, crezi că
ești experiențele tale.
Nu contează de câte ori spun că tu ești nimicul, nu mă vei crede.
Vrei să fii ceva. De ce nu vrei să fii nimic?
E distractiv să fii nimic. Când ești nimic nu e nici o lume, nu există nici un Dumnezeu
cui să te rogi,nu există alte persoane care-ți pot face ceva, nu există nici moarte, nu
există nicio renaștere.
E doar nimic. Cu toate acestea, nimicul este totul.
Fii nimic. Îți va plăcea să fii nimic.
~ Robert Adams

Când nu ceri nimic din lume, nici lui Dumnezeu, atunci când nu dore ști nimic, nu cau ți
nimic, nu aștepți nimic,
atunci Starea Supremă va veni la tine neinvitată și pe nea șteptate.
~ Nisargadatta Maharaj

Recunoașterea Sinelui nu trebuie să fie o practică pentru o via ță întreagă.

~ Mooji

Chestia e: Nu e ce zici. Nu e ce proclami. Este ceea ce e adânc, adânc, adânc în inima

ta ceea ce determină ce se întâmplă cu tine. Nu e cititul de căr ți, nu e studiul, nu e
mersul la cursuri.
E să stai singur, să rămâi tăcut, să mergi adânc și mai adânc în tine însu ți.
Transcenzând mintea și corpul până ceva se întâmplă.
~ Robert Adams

Liniștea obișnuită a lui Sri Yukteswar era cauzată de percepția sa adâncă a Infinitului.
Nu rămăsese timp pentru "revelațiile" interminabile care ocupă zilele mae ștrilor care
nu și-au realizat Sinele. O zicală din scripturile hinduse este: "În oamenii superficiali
peștele gândurilor mărunte cauzează multă mișcare. În min țile oceanice balenele
inspirației fac cu greu o unduire."
~ Sri Sri Paramahansa Yogananda - "Autobiography of a Yogi"

Ramana Maharishi citându-l pe Jnana Sambandar (un mare sfânt ale secolului 7):
Pentru că Dumnezeu este în mine în inima mea, nicio zi, nicio planetă, nu mă poate
afecta potrivnic și fiecare zi a săptămânii este la fel de propice.

"Așa cum flăcările focului reduc lemnul la cenușă, în mod similar, focul Cunoa șterii
Sinelui reduce karma la cenușă."
~ Bhagavad Gita

Conștiința înseamnă fără-de-alegeri, și a fi fără alegeri e să fii liber de orice dorin ță,
este de a fi liber de orice proiecție, este de a fi liber de orice imagina ție, este de a fi
liber de viitor.
~ Osho
Tu nu trebuie să faci nimic, nu trebuie să te gânde ști la ceva, nu trebuie să sim ți ceva
pentru a fi complet.
Ești complet tu însuți.
~ Sadhguru

Nu am nici naștere, nici moarte, și nu am îndatoriri. Nu am făcut nimic, fie bun sau
rău. Sunt purul Brahman, Absolutul dincolo de toate calită țile. Cum ar putea să fie
robie sau eliberare pentru mine? Dacă Dumnezeu este nemi șcatul omniprezent, întreg,
fără părți, atunci nu există nici o diviziune în acest Dumnezeu deloc. Cum atunci ar
putea să fie considerat ca fiind în interior sau chiar în afară.
~ Mooji

Oceanul nu cere ca valurile să fie nemișcate ca el să fie mai ca oceanul. În acela și

mod, Sinele nu are nevoie de sfârșitul activității ca să fie mai mult Sinele.
~ Mooji

Discipolul: Omul realizat continuă să trăiască la fel ca un nerealizat?

Ramana Maharishi: Da, cu această diferență că realizatul nu vede lumea ca fiind în
afară de Sine.
El posedă adevărata cunoaștere și fericirea internă de a fi perfect,
în timp ce cealaltă persoană vede lumea separată, simte imperfec țiunea și este
nefericit.
În rest, actiunile lor fizice sunt similare.
~ (Discuții cu Sri Ramana Maharshi Talk 487)

Cunoaște deci că trupul este doar o haină.

Caută purtătorul, nu mantaua.
~ Rumi

Nu pretinde că îi iubești pe alții ca pe tine însuți. Dacă nu ai realizat că ei sunt una cu

tine, nu îi poți iubi. Nu pretinde că ești ceea ce nu e ști, nu refuza să fii ceea ce e ști.
Iubirea ta pentru ceilalți este rezultatul cunoașterii de sine, nu cauza acesteia. Fără
realizarea Sinelui, nicio virtute nu este autentică. Când știi că, dincolo de orice
îndoială, aceeași viață curge prin tot ceea ce este și tu e ști această via ță, vei iubi
totul în mod natural și spontan.
Când îți dai seama de adâncimea și plinătatea dragostei tale pentru tine însu ți, știi că
orice ființă vie și întregul univers sunt incluse în afec țiunea ta. Dar când te ui ți la ceva
ca fiind separat de tine, nu-l poți iubi pentru că te temi de el.
Înstrăinarea provoacă frică și frica adâncește înstrăinarea. Este un cerc vicios. Numai
realizarea Sinelui îl poate rupe. Alege asta cu hotărâre.