Titlul lucrarii: Influenta fantasticului eminescian in proza lui Mircea Eliade

Rezumatul lucrarii: Lucrarea de față își propune o examinare a fantasticului ca gen literar printr-
un demers sincronic ce presupune cercetarea câtorva aspecte ce țin de o modalitate comună
textelor fantastice. De asemenea, fiind vorba de doi scriitori români implicați în această analiză,
Mihai Eminescu și Mircea Eliade, care aparțin unor epoci literare diferite, opera acestora va fi
abordată din perspectiva comparativ-istorică, pentru a evidenția, așa cum arată și titlul lucrării,
elementele din opera eminesciană care au influențat vizibil textele fantastice eliadești.

Corpusul este constituit din texte aparținând celor doi autori, care sunt asociați unor
perioade literare diferite. Textele la care mă voi referi aparțin, așadar, romantismului secolului al
XIX-lea (Eminescu) și prozei secolului al XX-lea (Eliade), în al doilea caz identificându-se o
abordare modernă a fantasticului. Pentru evidențierea prezenței fantasticului eliadesc, am ales să
analizez în mod excepțional texte precum Domnișoara Christina, La țigănci, În curte la Dionis
sau Șarpele. Textele au fost selectate, de asemenea, pentru a ilustra conexiunea directă cu opera
eminesciană, prin identificarea unor elemente comune operei celor doi scriitori, precum anumite
mituri, teme, motive literare.

În centrul investigației fantasticului literar, limitat aici la opera a doi scriitori români, am
situat analiza acestui concept, devenit gen literar, la nivel diacronic, urmărindu-i apariția și
identitatea, o problemă abordată din perspectiva istoriei literare comparate și a teoriei receptării.

Comprimarea timpului și a spațiului, lumile paralele, labirintul – obsesia umană poate cea
mai puternică, mai dilematică, dar și mai generoasă -, teoriile moderne asupra haosului,
tensiunea anormală a textului și a imaginarului, colajul, trucajul, tendința generală de trădare a
realului în favoarea virtualului, toate aceste probleme sunt absorbite de un fantastic ce, detașat
fiind de imaginar, de romantism, frate geamăn al visului, dar și al realității, se reînnoiește mereu,
reînviind precum șarpele sau pasărea Phoenix. Definițiile fantasticului, diversele tipuri de
abordări și delimitări ale acestuia și dicotomia fantastic/miraculos. Încercările de definire a
fantasticului, din perspective diverse pun în evidență aspecte comune ale acestuia, constituindu-
se într-un proces de (de)construcție conceptuală. Pe de o parte, fantasticul apelează la surse
tematice externe precum miraculosul mitic, religios, legendar, idelologiile moderne etc, pe de
altă parte, abordarea modernă a acestor surse tematice presupune o nouă poetică, care constă în
crearea unui raport fantastic între real și supranatural, neverosimil, imposibil, prezentat în așa fel
încât lasă iluzia unei realități.Cuvinte cheie: fantastic, supranatural, imaginar, mitic, religios