Introducere

 Definiţie:
 Un tip particular de studiu care
integrează rezultatele mai multor
studii considerate ca fiind
“combinabile”.
Inventată de cercetători din domeniul educaţional – psihologie la
începutul anilor 1970. Termenul a fost creat de Glass în 1976 care adaptează
“analiza analizei” în “meta – analiză”. În domeniul medical a fost
implementat de colectivul Peto din Oxford.
Este practic un procedeu sistematic de combinare a rezultatelor
unor cercetări diferite, folosind metoda statistică pentru estimarea
rezultatelor.
Introducere

 Definiţie DEX:
Regruparea diferitelor studii statistice
efectuate pe loturi mai mici în scopul
cresterii numarului de cazuri (bolnavi),
devenind astfel posibila formularea
unor concluzii mai generale.
Introducere
Scop
Motivaţie
Scop
1. Clarifică concluziile discordante
2. Creşte puterea pentru studiile evenimentelor
majore folosind subgrupuri
3. Creşte puterea studiilor afectate de talia
redusă a eşantioanelor
4. Răspunde la probleme noi
Motivaţie
1. Obţinerea unor estimări mai corecte asupra
efectului unor medicamente
2. Foloseşte la interpretarea “generalizarii”
rezultatelor
3. Permite analiza pe subgrupuri
4. Ajută la planificarea probelor clinice
5. Contrabalansează excesul de entuziasm
Modele de abordare a metaanalizei
 Modelul calitativ
 Acordă importanţă diferită studiilor în funcţie
de calitatea lor metodologică

 Modelul cantitativ
 Este practic un rezumat cantitativ al
rezultatelor mai multor studii
Modelul calitativ
 Etapele modelului calitativ
 Formularea problemei de studiat
 Căutarea de studii pe problema enunţată
 Definirea criteriilor de apreciere a validităţii
ştiinţifice a fiecărui studiu
 Aplicarea acestor criterii fiecărui studiu
 Analiza putere/credibilitate ştiinţifică a fiecărui
studiu
Modelul cantitativ
 Etapele modelului cantitativ
 Formulare ipotezei de studiu
 Cercetarea bibliografică
 Elaborarea de criterii de selecţie
 Clasificarea şi codificarea studiilor selectate
 Definirea criteriilor de apreciere a validităţii
ştiinţifice a fiecărui studiu
Modelul cantitativ
 Etapele modelului cantitativ
 Studiul calităţii studiilor
 Comasarea datelor
 Analiza statistică a datelor
 Formularea rezultatelor
 Interpretarea rezultatelor şi concluziilor precum şi
prezentarea lor
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Obiectivul
 Studiul bibliografic
 Extragerea datelor
 Evaluarea calităţii studiilor incluse
 Regruparea datelor
 Analiza sensibilităţii
 Elaborarea şi prezentarea concluziilor
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Obiectivul
 Clar precizat
 Protocol de studiu
 Precizarea ipotezelor de lucru
 Criteriile de includere a studiilor
 Definirea evenimentelor
 Analiza omogenităţii
 Metoda statistică
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Studiul bibliografic
 Etapa fundamentală
 Documentare simultană din mai multe surse
 Aplicarea criteriilor de includere
○ Planul de studiu
○ Mărimea studiului
○ Evenimentul studiat
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Extragerea datelor

 Date individuale
 Rezultate extrase din publicaţii
 Rezultate ale subgrupelor de studiu
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Evaluarea calităţii studiilor incluse

 Scor de calitate acordat fiecărui studiu

○ Poate fi ca un prag de includere sau neincludere
○ Poate să se acorde o pondere fiecărui studiu
○ Poate să compare rezultatul studiului cu scorul său
de calitate
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Regruparea datelor
 Este etapa care distinge cel mai bine meta –
analiza de celelalte metode de sinteză a datelor
○ Verificarea heterogenităţii
○ Aplicarea metodelor statistice
○ Regruparea datelor
 Etapele principiale ale metaanalizei
35
30  Verificarea
25 heterogenităţii
20
 Analiza grafică
15
 Utilă, frecvent folosită
10
datorită capacităţii de
5
informare vizuală
0
0 1 2 3 4 5  Analiza statistică
 Limitată, folosită ca şi
Analiza grafică a omogenităţii completare la metoda
grafică
 Etapele principiale ale
metaanalizei
 Regruparea datelor
 Datele pot fi regrupate în patru categorii:
○ Prin combinarea valorilor p
○ Prin combinarea valorilor testelor statistice
○ Prin metode bazate pe modele
○ Prin metode de regresii
Statistica dispune de o seamă de metode de studiere a dependenţelor
dintre două sau mai multe variabile. Printre acestea sunt şi cele cuprinse în
"analiza de regresie şi corelaţie". În cadrul acesteia se studiază
dependenţa dintre o variabilă (caracteristică) rezultativă (y) şi una sau mai
multe variabile (caracteristici) independente (x).

 Caracteristica rezultativă se mai numeşte caracteristica dependentă,

endogenă sau efect, iar caracteristica independentă se mai numeşte
caracteristica factorială, exogenă sau cauză.

 Regresia ne arată cum (ca formă analitică) o variabilă este

dependentă de altă variabilă (sau de alte variabile), iar corelaţia ne arată
gradul în care o variabilă este dependentă de o altă variabilă (sau alte
variabile).
Clasificări
a) după numărul caracteristicilor independente luate
în studiu:
- legături simple
- legături multiple
b) după direcţia legăturilor, acestea pot fi:
- legături directe
- legături inverse
c) după expresia analitică a legăturilor, acestea pot
fi:
- legături liniare
- legături neliniare (curbilinii)
d) metode de abordare
- metode simple (elementare)
- metode analitice
 METODE ELEMENTARE DE CARACTERIZARE A
LEGĂTURILOR DINTRE VARIABILE

 metoda seriilor paralele

independente;
 metoda grupărilor;
 metoda tabelului de corelaţie;
 metoda grafică.
Metoda seriilor paralele interdependente

Se ordonează observaţiile în funcţie de caracteristica

independentă x (crescător sau descrescător) şi se urmează modul
în care se aranjează valorile lui y.

Concluzii:
- caracteristica y se ordonează aproximativ crescător - rezultă că
putem aprecia că între cele două variabile există o legătură directă;
- caracteristica y se ordonează aproximativ descrescător rezultă
că putem aprecia că între cele două variabile există o legătură inversă;
- caracteristica y nu înregistrează o tendinţă de ordonare
(crescător sau descrescător) - rezultă că putem aprecia că între cele
două variabile nu există legătură.
Metoda grupărilor
Se repartizează unităţile în grupe omogene în funcţie de o
caracteristică independentă.
Pentru fiecare grupă astfel constituită se centralizează
datele numerice referitoare la caracteristica rezultată şi se
calculează medii pe fiecare grupă şi mărimi relative.
Prin comparaţia variaţiei caracteristicii independente cu
indicatorii calculaţi pentru caracteristica rezultată se poate
aprecia existenţa şi forma legăturilor dintre cele două
variabile.
Metoda tabelului de contingenţă

Tabelul de contingenţă este un tabel cu dublă

intrare şi prezintă o grupare a unităţilor unei
colectivităţii în funcţie de două caracteristici: una
dependentă şi alta independentă.

Se foloseşte în special în cadrul unui număr

mare de observaţii.
Metoda grafică
Graficul se construieşte pornind de le perechile de
valori observate (x, y) care se reprezintă în
sistemul de axe rectangulare. Pe axa OX se
reprezintă variabila independentă x, iar pe axa OY
variabila dependentă y.
y x y
x x x x
x x x x
x x
x x
xx x
x
x x
x x x
x x

0 x 0 x
Legătură
Fig. directă
8.5. Leg` tur` direct` Legătură
Fig. 8.6. Leg` inversă
tur` invers`
 Etapele principiale ale
metaanalizei
Analiza sensibilităţii
 Este necesară luarea în discuţie a
sensibilităţii metaanalizei efectuate
 Includerea de studii randomizate sau
nerandomizate
 Heterogenitatea studiilor incluse
 Deşi puterea cumulată creşte trebuie să se
păstreze circumspecţie la interpretarea
rezultatelor metaanalizei.
 Etapele principiale ale
metaanalizei

 Elaborarea şi prezentarea concluziilor

 Prezentarea datelor se face sub forma unui tabel unde

se prezintă grafic mediile studiilor incluse în
metaanaliză împreună cu intervalele de confidenţă

 Estimarea unui parametru teoretic se realizează prin

intermediul unui interval şi nu a unei singure valori ▫
Acest interval se numeşte interval de confidenţă ▫
Parametrul estimat aparţine cu o probabilitate mare
intervalului de confidenţă
 Concluzii privind metaanaliza
 Trebuie văzută ca o structurare a proceselor
prin care date provenite din studii anterioare
sunt folosite împreună.

 Există unele suspiciuni privind rezultatele

metaanalizei.
○ Oare sunt ele cu adevărat importante pentru lumea
medicală?
○ Vom mai consulta în viitor şi alte articole pe aceeaşi
temă?
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

 B. Gert (1988, citat de Resnik, D., 2005), defineşte etica astfel: „un
sistem de reguli publice şi generale pentru ghidarea conduitei omului”.

 Etica, în ştiinţă, presupune implicarea câtorva noţiuni complementare

(Tarnow, E., 1999, Krulwich, Terry Ann, 2005) ca: datorie, plagiat,
onestitate, fraudă, responsabilitate, prejudecată, conduită greşită etc.

 „Etica ştiinţifică” este un cod instituţional de conduită care reflectă

scopurile principale ale ştiinţei.

 „Conduita” se referă la toate aspectele activităţii ştiinţifice, incluzând

experimentul, testarea, educaţia, analiza datelor, stocarea datelor şi
împărtăşirea acestora, finanţarea guvernamentală etc.

 De asemenea, „etica ştiinţifică este definită ca standardele de conduită

pentru oamenii de ştiinţă, în timpul eforturilor lor profesionale” (Bolton,
Patricia A., 2002, p. 1).
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică
 Principiile fundamentale ale cercetării ştiinţifice (Resnik, D., 2005):

Onestitatea ştiinţifică: să nu comiţi fraudă în ştiinţă (a fabrica, a distruge, a

reprezenta greşit, a falsifica date etc.)

Atenţia: încearcă să eviţi erorile care apar din neglijenţă, pe toate planurile
cercetării ştiinţifice

Libertatea intelectuală: oamenilor de ştiinţă ar trebui să li se permită

urmărirea unor idei noi şi critica celor vechi. Ei ar trebui să fie liberi să
cerceteze ceea ce li se pare interesant

Deschiderea: să permiţi altora să-ţi vadă rezultatele (împărtăşirea de date,

de rezultate, metode, teorii, echipament etc.) muncii şi să fii deschis în a
primi critici

Principiul încrederii: nu plagia munca altor oameni de ştiinţă şi recunoaşte

contribuţiile altora, acolo unde este cazul

Principiul responsabilităţii publice: fă cunoscute rezultatele cercetării în

mass-media (cercetarea are importanţă pentru crearea fericirii umane)
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică
Codul ştiinţific al eticii (2000) a fost conceput de patru
persoane (Patton-Mallory, Marcia, Franzreb, Kathleen, Carll,
C., Cline, R.) din partea USDA Forest Service

Codul vizează:
- conduita greşită în cercetare (fabricarea, falsificarea în
propunerea, desfăşurarea şi sintetizarea cercetării sau în
raportarea rezultatelor cercetării)
- conduita profesională greşită (practici bazate pe autoritate,
conflict de interese)
- tratarea iresponsabilă a datelor şi a resurselor

Scopul creării unui cod de etică, în cercetarea ştiinţifică, este de a

promova:
- dreptatea
- acurateţea
- integritatea
 REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

 Codul este un instrument de autoreglare şi cuprinde următoarele 11

puncte (Patton-Mallory, Marcia, Franzreb, Kathleen, Carll, C., Cline, R.,
2000, p. 2):
 mă voi dedica promovării şi progresului cunoaşterii ştiinţifice
 voi desfăşura, organiza, evalua şi raporta cercetarea ştiinţifică, într-
un mod onest, complet şi fără a fi subiectul unui conflict de interese
 voi preveni abuzul tuturor resurselor încredinţate mie şi mă voi
strădui să tratez subiecţii umani şi animalele într-un mod uman,
urmând regulile stabilite, acolo unde ele există
 nu voi împiedica, deliberat, cercetarea altora şi nici nu voi lua parte
la acţiuni necinstite, fraudă, înşelare, reprezentare greşită a datelor
sau la alte forme de conduită profesională greşită
 voi considera binevenită critica de tip constructiv, a propriei cercetări
ştiinţifice şi voi oferi acelaşi tip de critică colegilor mei, într-o
manieră care menţine respectul reciproc, în timpul dezbaterilor
ştiinţifice obiective
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică
 voi acorda recunoaştere celor care au contribuit în trecut şi care
contribuie în prezent la cercetarea mea şi nu voi accepta sau asuma
recunoaştere personală pentru împlinirile altuia
 voi cere respectarea dreptului de autor pentru un produs al cercetării
numai dacă doresc să fiu creditat atât ca autor al interpretării datelor, cât
şi al concluziilor prezentate
 voi cere drepturile de autor pentru un produs al cercetării numai dacă am
adus o contribuţie intelectuală majoră (ca parte a conceptualizării, a
design-ului, a colectării datelor, a analizei datelor sau a interpretării lor) şi
contribuţii semnificative în prezentarea lui (redactare, revizuire sau
editare)
 nu voi publica şi nu voi utiliza idei originale, date ale cercetării sau
descoperiri nepublicate ale altora, fără aprobare scrisă
 mă voi abţine de la a publica, de două ori, rezultatele unei cercetări, ca
fiind originale
 voi da dovadă de grijă pentru păstrarea resurselor, cum ar fi bazele de
date, ce mi-au fost încredinţate
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

 Între tipurile de comportament problematic, sunt incluse (Bolton,

Patricia A., 2002, p. 5):
- greşelile oneste
- comportamentul non-etic
- nerespectarea cerinţelor legale şi contractuale
- înşelătoria deliberată (conduită ştiinţifică greşită).

Sursele acestor tipuri de comportamente variază de la neglijenţă la

încercări deliberate de a înşela.

Conduita greşită a fost divizată în trei tipuri:

- profesională (mentorat greşit, dispute ale dreptului de autor)
- generală (delapidare, hărţuire sexuală)
- de cercetare.
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

 În general, înşelătoria deliberată este criteriul central în definirea

conduitei ştiinţifice greşite, fiind constituită din:
- informaţie eronată, rezultată din încercarea deliberată de a fi
necinstit şi poate apărea sub forma datelor fabricate, a rezultatelor
falsificate sau inventate şi a plagiatului.

În acest context, agenţiile, care finanţează cercetarea, au stabilit

propriile reguli pentru instituţiile pe care le susţin. Nerespectarea
cerinţelor lor duce la pierderea fondurilor pentru cercetare (Bolton,
Patricia A., 2002, p. 6).

 Pedepsele pentru prima greşeală şi pentru următoarea greşeală

(sancţiuni ca scrisoare de mustrare, suspendare pentru un număr
de zile şi concediere) (Patton-Mallory, Marcia, Franzreb, Kathleen,
Carll, C., Cline, R., 2000, pp. 3-13)
 REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică
Patricia Bolton (2002, p. 1): o regulă a ştiinţei excelente este ca acesta să
treacă testul eticii
Aceeaşi autoare (Bolton, Patricia A., 2002, p. 1) menţionează că ştiinţa
poate fi considerată etică din două puncte de vedere:
 o etică a tematicilor şi a rezultatelor (moralitate), adică se pune
problema dacă ştiinţa este bună sau rea (spre exemplu cercetarea
biomedicală sau cea în care sunt implicaţi subiecţi umani sau
animale), a potenţialului pe care îl are de a face rău în timpul
procesului de cercetare sau din perspectiva rezultatului acestui.
Probleme de etică ridică, de exemplu, folosirea indivizilor umani în
cercetare sau se pune întrebarea, dacă este corect să se facă uz de
organisme modificate genetic, de ţesut prelevat de la fetuşi şi rolul pe
care sectorul privat ar trebui să-l aibă în cercetarea academică.
 o etică a metodei şi a procesului (integritate), adică procesul de a
realiza cercetarea şi de a o raporta, cu trimitere la încrederea între
oamenii de ştiinţă, dintre societate şi aceştia şi la credibilitatea
rezultatelor ştiinţifice.
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

În prezent, se pune accent pe:

- descrierea comportamentului etic (Whitbeck, Caroline, 1995a,
Whitbeck, Caroline, 1995b),
- felul în care acesta este încurajat
- modalităţile în care conduita greşită este sancţionată de diverse
organizaţii.
Între asociaţiile profesionale, care au stabilit coduri de conduită etică,
pentru oamenii de ştiinţă, sunt:
- American Association for the Advancement of Science
- Sigma Xi
- American Physical Society (Bolton, Patricia A., 2002, p. 1). Aceasta
are în vedere ca cercetarea ştiinţifică să fie realizată cu grijă şi
onestitate.
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

Cum poate fi promovată integritatea şi responsabilitatea în ştiinţă

(Bolton, Patricia A., 2002, p. 2)
- căutate acele elemente ale procesului de învăţare şi ale situaţiilor de
lucru, care promovează şi întăresc integritatea în ştiinţă
- aplicarea de sancţiuni rapide

D. Resnik (2005) recomandă următoarele activităţi care promovează

asumarea unui comportament etic în ştiinţă, în cercetare:
- oferirea de exemple ale unei conduite corecte în munca de laborator,
în analiza datelor etc.
- discutarea explicită a regulilor de etică în sala de curs, cu oferirea de
exemple punctuale
- justificarea respectării regulilor de etică
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

Patricia A. Bolton (2002, p. 3) identifică patru forţe care se află în

spatele integrităţii în ştiinţă:

- socializarea din timpul copilăriei, perioadă în care omul învaţă ce

este bine şi rău, atât acasă, cât şi la şcoală (a minţi – a falsifica
date; a trişa – a fabrica; a fura – a plagia)

- socializarea ştiinţifică, ce presupune învăţarea unor practici

corecte de cercetare, la cursuri sau prin intrarea în contact cu
modele (profesori, alţi studenţi), într-un context educaţional

- normele şi valorile colegiale şi profesionale, adică posibilitatea de

a respecta şi de a practica „o ştiinţă bună”

- normele, valorile şi motivaţiile de la locul de muncă

REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

Categoriei sociale a influenţelor, se adaugă şi persoanele

care au capacitatea de a promova integritatea în ştiinţe
(Bolton, Patricia A., 2002, p. 3):
 cercetătorii sau oamenii de ştiinţă înşişi
 editorii şi cei care facilitează publicarea articolelor
ştiinţifice
 managerii proiectelor de cercetare
 oficialii programelor de cercetare din diverse instituţii,
care angajează oameni de ştiinţă
 oficialii din agenţiile federale sau ai celor care
finanţează cercetarea
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

Respectarea auto-impusă a regulilor, de auto-corectare.

Există trei mecanisme principale care asigură auto-
corectarea şi stau la baza regulilor auto-impuse în
ştiinţă (Bolton, Patricia A., 2002, p. 4-5):
 recenzarea realizată de specialişti
 recenzarea realizată de referenţi în vederea publicării
 replicarea experimentelor (spre exemplu, alţi oameni
de ştiinţă încearcă să realizeze aceleaşi experiment
pentru a vedea dacă rezultatul este identic).
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

D. Resnik (2005) sintetizează regulile eticii în cercetare şi

creează un set de principii generale:

 principiul de a nu face rău: nu acţiona în moduri care pot

cauza rău altora
 principiul de a face bine: acţionează în moduri care
promovează bunăstarea celorlalţi oameni
 principiul autonomiei: indivizilor raţionali ar trebui să li se
permită să se auto-determine
 principiul formal al justiţiei: tratează-i pe egalii tăi egal
(în acelaşi fel) şi pe cei ce nu-ţi sunt egali, diferenţiat
 principiul material al justiţiei: distribuie bunuri având
motivaţia nevoii, meritului, contribuţiei sociale, efortului sau
al egalităţii.
REDACTAREA UNEI LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE
Etica în cercetarea ştiinţifică

H. H. Bauer (1995) propune un „filtru al ştiinţei”, al cărui rezultat este

o picătură de înţelegere clară din noianul de „adevăruri” despre
lume.

Fig. 1. Filtrul ştiinţei (după H.H. Bauer, 1995)

Publicarea ştiinţifică

Se bazează în mare măsură pe încredere:

 editorii au încredere că referenţii vor face o
evaluare corectă;
 autorii au încredere că editorii vor selecta referenţii
cei mai potriviţi;
 cititorii au încredere că editorii şi procesul de peer-
review le oferă un material ştiinţific valoros.
Publicarea ştiinţifică

 se desfăşoară în conjunctura unor puternice

interese intelectuale, financiare, şi uneori
politice care pot acţiona competitiv sau uneori
chiar contrar.
Publicarea ştiinţifică

Transparenţa
 Cititorii au dreptul să cunoască finanţatorii
cercetării sau ai publicării.
 Finanţarea oricărui tip de publicaţie trebuie să
fie menţionată.
 Alte surse de suport vor fi menţionate la
Mulţumiri (Acknowledgements).
 Cine a realizat studiul?

 Lista autorilor trebuie să reflecte corect

persoanele care au efectuat studiul.
 Instrucţiunile pentru autori ale jurnalelor trebuie
să prezinte conceptul academic al calităţii de
autor (ex. criteriile ICMJE:
InternationalCommittee of Medical Journal
Editors - Comitetul Internaţional al Editorilorde
Reviste Medicale).
 Editorii trebuie să solicite o declaraţie din partea
autorilor că aceştia întrunesc calitatea de autor...
 Lista contribuţiilor individuale oferă o
transparenţă sporită comparativ cu lista autorilor.
Prevenirea publicării în duplicat
 Editorii acceptă doar studii care nu au fost
anterior publicate şi solicită în acest scop o
declaraţie din partea autorilor.
 Atât editorii cât şi cititorii au dreptul să ştie dacă
studiul a fost sau nu a mai fost publicat.
 Publicarea în duplicat este frauduloasă,
reprezintă pierdere de timp pentru editori şi
referenţi, dar, mai grav, poate conferi o pondere
ştiinţifică nemotivată studiului (aceleaşi rezultate
sumate în meta-analize)
 Promovarea integrităţii
cercetării ştiinţifice

 Editorii sau referenţii pot suspecta o abatere

(falsificare/ fabricare de date, plagiat etc)
 Jurnalele nu investighează însă aceste
abateri, ele avertizează organele care au
această competenţă.
 Protecţia drepturilor subiecţilor/
participanţilor studiaţi
 Instrucţiunile pentru autori trebuie să cuprindă
necesitatea respectării acestui principiu.
 Editorii trebuie să se asigure că studiul (la om
sau pe animale) a fost aprobat de comitetele de
etică la standardele ţării în care este publicat
jurnalul.
 Editorii trebuie să solicite referenţilor să
considere şi aspectele etice ale studiului.
 Confidenţialitatea participanţilor la studiu trebuie
să fie asigurată.
Responsabilităţile editorilor
 Să facă cunoscută politica de evaluare (peer-review)
a manuscriselor în Instrucţiunile pentru autor.
 Să selecteze referenţii şi să evite conflictele de
interese.
 Să medieze relaţia dintre autor şi referent, şi să
stabilească mecanismul prin care autorii pot
răspunde observaţiilor referenţilor.
 Editorii sau membrii colectivului editorial nu trebuie
să fie implicaţi în decizia publicării propriilor studii.
 Să păstreze un echilibru între autori, referenţi, editori,
proprietari, producători de reclame, media.
Responsabilităţile editorilor
 Să decidă asupra publicării manuscriselor
“limită”. Editorii au două posibilităţi: acceptare
sau respingere - nici una pe deplin
satisfăcătoare.
 Să nu respingă lucrări cu rezultate contrare
altor studii publicate în jurnalul lor.
 Să nu respingă lucrări cu rezultate negative.
 Să investigheze opiniile cititorilor şi ale
autorilor, cu impact asupra lucrărilor publicate.