FILOSOFIE

CURS
(rezumat)

2014
 OMUL

Reflectia asupra omului este “ miezul ” oricarui demers filsofic.

Socrate spunea “ Cunoaste-te pe tine insuti ” pentru ca a-l
cunoastepe celalalt inseamna a te cunoaste pe tine in primul rand.

Kant argumenta ca intregul domeniu al filosofiei se poate reduce la

patru intrebari :
1) Ce pot sa stiu?
2) Ce trebuie sa fac?
3) Ce pot sa sper?
4) Ce este omul?

Raspunsul la primele trei intrebari nu poate fi dat fara a

intelege ce este omul.
De-a lungul timpului filosofii au incercat sa descopere esenta omului ,
ceea ce-l face deosebit de oricare alta vietuitoare.

B. Pascal vorbea despre maretia omului in raport cu universul . Omul

este constient , stie ce i se intampla , este constient si cand moare . In
acelasi timp , omul este “ o ingramadire de cotradictii ” , omul este in
acelasi timp depozitar al adevarului , dar si bantuit de incertitudini si
erori ”. Pascal il aseamana pe om cu o trestie ganditoare pentru ca este
fragil ca o trestie , dar puternic prin gandire.
R. Descartes ne spune ca omul este o fiinta cugetatoare , adica se
indoieste , intelege , afirma , neaga , imagineaza si simte . Cugetarea
porneste de la indoiala metodica : ” Ma indoiesc , deci cuget , cuget ,
deci exist . ”

H. Bergson considera ca acea caracteristica definitorie pentru om si

care-l face superior animalelor este faurirea uneltelor . Transformarile
suferite de societatea omeneasca sunt determinate de evolutia
uneltelor , a masinilor . De exemplu , inventarea masinii cu abur si-a
pus amprenta pe o epoca istorica .
Istoria nu ar mai trebui judecata in functie de revolutiile sau razboaiele
care au avut loc , ci de uneltele care au fost construite. El spune ca daca
omul ar renunta la orgoliu , ar trebui sa se numeasca “ homo faber ” nu
“ homo sapiens ” .
Filosoful si poetul roman Lucian Blaga vede in “ existenta intru
minister si pentru revelare ” esenta omului . Caracteristica animalelor
este “ existenta intru imediat si pentru conservare ” . Actele omului
sunt creatoare , creatiile omului au caracter metaforic si stilistic si sunt
judecate dupa norme imanente lor.
Pentru realizarea destinului sau creator omul este in stare sa renunte
la securitate, la avantajele echilibrului.

Filosoful antic grec Aristotel considera ca omul este din natura o

fiinta sociala , el se naste cu instinctul social, iar statul este o institutie
naturala. Din natura sa statul este anterior familiei si oricaruia dintre
voi . Statul asigura cadrul legal pentru existenta familiei si a fiecarui
individ in parte . In fiecare om exista instinctul pentru comunitate, dar
o comunitate neorganizata, fara legi este o tragedie pentru om, este
sursa celor mai mari rele. Spre deosebire de Aristotel, J. J. Rousseau
sustine ca, de fapt, viata in societate a alaturat natura omului . Omul nu
mai izbuteste sa-si cunoasca adevarata natura din cauza trecerii
timpului si a transformarilor aduse de viata sociala. Totusi adevarata
natura a omului este starea de om salbatic, omul natural, asa cum a fost
el inainte de a fi transformat de societate.
 PROBLEMATICA NATURII UMANE

FIINȚĂ ȘI EXISTENȚĂ

”Expresia existență (derivată din existere) indică faptul de a fi provenit

din ceva,
și existența este ființa care a ieșit din temei”
G.W.Hegel
Începuturile filosofiei sunt legate de întrebarea asupra ființei.

OMUL ESTE O MANIFESTARE A FIINȚEI

FIINȚ A = substrat material (apă , aer, pămâ nt), origine unică a tot ceea
ce există .
EXISTENȚ A este o manifestare a FIINȚ EI.
OMUL există și este o parte din tot ceea ce ființează .

ONTOLOGIA ȘI METAFIZICA

Filosofia are 2 ramuri care studiază ființa și existența.

ONTOLOGIE = interogația asupra ființei în sine, asupra raportului între
ființa în sine și gâ ndire
METAFIZICĂ = interogația asupra fenomenelor care nu pot fi
percepute cu simțurile noastre, care depă șesc cadrul experienței

ONTOLOGIA
PARMENIDES (510 i.Ch. - )
 Primul gâ nditor care se întreabă asupra ființei în sine
 Filosofia sa este un ră spuns care include două concepte
fundamentale: gâ ndirea și respectiv ființa în sine
 Distinge între 2 că i de cercetare a ființei: o cale a opiniei și alta
a rațiunii
 calea opiniei – aparține ”muritorilor”, ”neștiutori”, este
departe de adevă r, admite contrariile și chiar le
identifică
 calea rațiunii – afirmă identitatea ființei cu sine însă și și
identitatea între gâ ndire și ființă
ONTOLOGIA
HERACLIT (?-480 î.Ch.)
 Opune ontologiei parmenidiene, o teorie despre ființă , înțeleasă
ca principiul schimbă rilor permanente ce se petrec în natură , în
lume
 Asimilează ființa focului, care guvernează unirea contrariilor,
acordul opuselor
 Ființa este mă sura devenirii din natură care se datorează
contrariilor

ONTOLOGIE ȘI METAFIZICĂ
PLATON (428 – 348î.Ch.)
 Lumea în care tră im este schimbă toare și finită
 Lucrurile își schimbă forma, structura; lucrurile apar și dispar,
ele nu sunt identice cu sine
 Platon va că uta identicul, imuabilul și eternul într-o realitate
diferită de cea a lumii simțurilor
 Între lumea ideilor imuabilă , eternă și lumea simțurilor există o
relație de participare: lucrurile lumii sensibile își dobâ ndesc
existența participâ nd la idei
 Participarea este asemenea raportului model-copie
 Diferența între Ființa parmenidiană și Ființa platoniciană , este
aceea că Ființa nu mai este gâ ndită în sine, ci este gâ ndită ca
temei. Prin teoria Ideilor, ca paradigme ale existenței, ontologia
se transformă în metafizică

APORIILE ONTOLOGIEI
Teoriile despre ființă din cadrul filosofiei grecești sunt uneori
contradictorii, așa cum este teoria parmenidiană față de teoria
heraclită .
Teoria parmenidiană = ființa în sine poate fi definită doar prin atribute
negative, precum imobilitatea, nemă rginirea susține faptul că mișcarea
nu există, ea este doar o iluzie
Teoria heraclită = recunoaște pluralitatea și devenirea

Preocuparea omului pentru cunoaşterea de sine este una

permanentă . Discipline precum biologia, psihologia, istoria, sociologia
au ca obiect de cercetare fie corpul uman, psihicul uman, fie evoluţia
omului de-a lungul timpului, fie existentă omului în societate.
Însă toate aceste discipline oferă puncte de vedere limitate,
întrucâ t au în vedere tră să turi particulare ale omului.
ERA NECESARĂ O CUNOAŞ TERE GENERALĂ A FIINŢ EI UMANE
Filosofia va încerca să ofere o perspectivă de ansamblu asupra
problematicii ridicate de existenţa omului.
Ce este omul?
În ce constă natura umană ?
Existenţa are sens?
Sunt întrebă ri la care filozofia încearcă să ră spundă .
Filosofia nu oferă ră spunsuri ultime pentru aceste interogaţii.
Filosofia menţine însă , interesul permanent în cunoaşterea de
sine a omului.

CE ESTE OMUL? este o interogaţie asupra esenţei omului:

Oare există o tră să tură care este specifică doar omului?
Există o „ natură ”, o esenţă prin care omul se deosebeşte de
regnul animal sau vegetal?
Există vreo diferenţă între mine şi celă lalt semen al meu?
Despre natura umană sunt două teorii importante:
cea politică şi cea metafizică .
Teoria politică abordează omul ca ființă socială, ca parte
componentă a unui sistem guvernamental.
Teoria metafizică tratează gâ ndirea şi capacitatea acesteia de
reflectare asupra lumii ca element distinctiv al naturii umane. Omul nu
este, în primul râ nd, un animal (a)social, ci fiinţă meditativă , reflexivă .
Însă interogaţiile acestea nu epuizează specificului omului.
Pentru că problema naturii umane o presupune pe cea a
identită ţii.
Care sunt criteriile prin care stabilesc că eu cel de ieri sunt
acelaşi cu cel de azi?
Cum mă deosebesc şi cum gâ ndesc pe celă lalt om atâ t de diferit şi, în
acelaşi timp, atâ t de asemă nă tor?

SOCRATE
• Este primul filosof care face explicite preocupă rile pentru
natura umană
• CUNOAȘ TE-TE PE TINE ÎNSUȚ I
(NOSCE TE IPSUM) – este condiția pentru cunoașterea lumii și
a universului
• Este primul care afirmă că sufletul este fundamentul ființei
umane
ARISTOTEL ( 384-322 a. Ch.)
Teoria lui Aristotel despre natura umană este influenţată de
concepţia sa teologică ,conform că reia natura nu creează nimic fă ră un
scop.
SCOPUL OMULUI e de a tră i laolaltă cu semenii să i în vederea
unei vieţi bune.
Oamenii trebuie să fie o parte importantă a unui stat pentru ca
viața lor să fie în conformitate cu actele morale și intelectuale.
Teoriile sofiste de pâ nă atunci, considerau statul ordinea socială drept
o convenţie
Aristotel tratează statul drept instituţie naturală , rezultată , în
mod indirect, din instinctele de autoconservare şi reproducere ale
indivizilor:
 din punct de vedere al genezei, statul este o consecinţă a tră irii
laolaltă indivizilor
 din punct de vedere al funcţiei sale, statul este anterior
oamenilor care îl compun, precum corpul precede membrele
sale.
natura umană este una socială
„Aşadar, din natură există în toţi instinctul pentru o asemenea
comunitate;iar cel dintâ i care a orâ nduit-o a fost autorul celor mai mari
bucuri. Căci, după cum omul, în perfecţiunea sa, este cea mai nobilă
dintre fiinţe, tot astfel, lipsit de lege şi de dreptate, este cea mai rea
dintre toate…”
(Politică )

JEAN-JACQUES ROUSSEAU (1712-1778).

Teo r i i l e politice despre natura umană de pâ nă la J.J.
Rousseau considerau că omul este o fiinţă socială, care îşi împlineşte
atributele sale esenţiale supunâ ndu-se unei ordini sociale şi tră ind
ală turi de semenii să i.
Rousseau îşi pune însă întrebarea:
Trecerea de la o stare naturală ( în care toţi oamenii sunt egali ) la o
stare artificială, cea a societă ţii umane ( care impune inegalitatea
dintre oameni ) este una benefică fiinţei umane?
Pentru J.J.Rousseau
 existența în sfera socială determină nefericirea omului pe
mă sură ce se diferențiază de starea naturală , primitivă
 Natura umană nu este cea socială
 Natura umană constă în starea primitivă a omului să lbatic, în
alcă tuirea originară a ființei umane
CONTRACTUL SOCIAL
 lucrare reprezentativă pt. problematica naturii umane
 a stat la baza constituirii ideologiei republicane a Revoluţiei
Franceze şi a Declaraţiei drepturilor omului
 regim democratic în care „voinţa tuturor“ se supune ”voinței
generale„
 statul garantează exercitarea tuturor drepturilor individuale

FERICITUL AUGUSTIN (354-430 î.e.n.)

• numit Aureliu Augustin
• opere: ”Confesiuni”, ”Contra academicilor”, ”Despre nemurirea
sufletului”, ”Despre cetatea lui Dumnezeu”
• Gâ nditor creștin ce dezvoltă ideea că omul este o creație divină ,
care se deosebește de toate celelalte pentru că este fă cută după
chipul și asemă narea lui Dumnezeu
• Distinge între omul interior și omul exterior:
• Omul interior = sufletul și facultă țile sale
orientate că tre cunoașterea ideilor eterne
• Omul exterior = trupul perisabil și cunoașterea
provenită din simțuri.
Doar omul interior, adică sufletul și facultă țile sale – existența,
cunoașterea și voința – reflectă divinitatea.

BLAISE PASCAL (1632-1662)

”Omul – judecă tor al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pămâ nt,
depozitar al adevă rului, îngră mă dire de incertitudine și eroare,
mă rire și lepă dă tură a Universului.”
 Definirea naturii umane presupune cunoașterea limitelor
acesteia, care nu pot fi determinate decâ t prin raportare la
întreaga realitate
 Cunoașterea omului este un act complex care implică
autoreflexivitate și cercetarea naturii
 Omul este ”nimic„ în raport cu infinitul, ”tot” prin comparație
cu neantul
 Omul nu este nici ”Dumnezeu”, nici ”animal”, nici ”înger”, nici
”bestie”

RENE DESCARTES (1591-1650)

• Întemeietorul filosofiei moderne
 • Matematician și filosof
• Dezvoltă dualismul cartezian (există 2 substanțe create distinc:
una corporală , una necorporală )
• ”Meditații” - metoda îndoielii certitudine
• „Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum”
• ”Discurs asupra metodei”, ”Lumea”, ”Reguli pentru că lăuzirea
spiritului”, ”Principii de filozofie”

HENRY BERGSON (1859-1941)

 ”Evoluția creatoare”, ”Timpul și liberul arbitru”
 Filosofia sa e concentrată în jurul ideii de timp în cele 2
accepțiuni: științifică și de flux al vieții
 Elanul vital este cel care ne facilitează cunoașterea: ”Afundați-
vă direct în flux…dacă vreți să cunoașteți realitatea”
 Intelectualismul dă erori filozofice
 Este un materialist-mecanicist, antiintelectualist
 Omul este un homo faber (fă uritor de unelte)
 Capacitatea sa creatoare este pregă titî de evoluția creatoare la
nivelul viului, de desfă șurarea și diferențierea continuă , în noi
forme, a elanului vital

DEFINIȚII ALE OMULUI

• „Sufletul este asemenea cu ce este divin, nemuritor,
inteligibil”PLATON
• „Omul este un zoon politikon(ființă socială )” ARISTOTEL
• „Omul este un homo faber” (ființă făuritoare de unelte) H.
BERGSON
• „Omul este o trestie cugetă toare” B. PASCAL
• ”Omul – judecă tor al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de
pămâ nt, depozitar al adevă rului, îngră mă dire de incertitudine
și eroareȘ marire și lepă dă tură a Universului.” B. PASCAL
• „Omul este une chose qui pense” (un lucru cugetă tor) R.
DESCARTES
• „Sufletul (omul interior) constituie esența umană AUGUSTIN
 MORALA

BINELE SI RAUL

Teorii morale
1. Hedonismul este o doctrina etica ce identifica binele cu placerea.
Termenul provine din limba greaca: hedone = placere. Exemplu :
filosofia sofistilor ,cirenaicilor (Aristip) ,epicurienilor.

2. Eudaimonismul: scopul vietii este fericirea. O viata fericita este o

viata conforma cu virtutea. Exemplu: etica lui Aristotel, a lui
Platon.

3. Etica deontologica : constituirea unei teorii care sa conduca

actiunea in functie de reguli (principii normative) universale.
Reprezentant : I. Kant.

4. Etica aplicata reprezinta studiul aspectelor etice ale politicilor si

practicilor colective sau ale liniilor de conduita individuala.

EPICUR
Epicurismul este doctrină morală a lui Epicur și a discipolilor să i
bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului.
Termenul epicurianism este, etimologic, un substantiv format pornind
de la numele lui Epicur. Sensul extins al termenului face referire la o
că utare exclusivă și excesivă a plăcerii. În sens strict, se referă la o
doctrină a lui Epicur și a discipolilor să i (spre exemplu, Lucrețiu),
fondată pe baza idealului de înțelepciune potrivit că ruia fericirea, adică
liniștea sufletului (ataraxia) este scopul moralei; această doctrină ne
învață să nu ne fie teamă nici de zei, nici de moarte (conform
materialismului) și să căută m plăcerile simple și naturale ale vieții
(conform hedonismului).
 MORALA
În epicurianism, numai ataraxia (în limba greacă «absența
tulbură rii») ca și concepție despre natură poate fonda o morală
autentică, eliberâ ndu-ne de mitologiile populare, de spaime sau de
superstițiile care se alimentează în realitate din ignoranța noastră cu
privire la natura lucrurilor.
Astfel, dacă zeii sunt indiferenți, nu avem de ce să ne temem de
ei. Dacă sufletul nu este decâ t un compus material din atomi, nu avem
de ce să ne temem nici de călă toria lui în regatul morții sau în legă tură
cu diferitele reîncarnă ri, credințe obișnuite pentru greci.
Nu avem de ce să ne temem de moarte, care este
descompunerea compusului material din care suntem alcă tuiți, corp și
suflet și care nu este deci, decâ t privare de senzații. Moartea nu
înseamnă nimic pentru noi, că ci atunci câ nd suntem noi, ea nu este, iar
câ nd survine, noi nu mai suntem.
Întrucâ t nu există lumea de dincolo, fericirea înțeleptului
trebuie să se realizeze în această lume. Senzația, care este criteriul
cunoașterii, este, de asemenea, și ghidul care ne face să că utăm
plăcerea și să fugim de durere. Această fericire va consta deci în
satisfacerea plă cerilor, printre care, acelea ale inteligenței. Morala
epicurianistă este un hedonism care nu constituie o apologie a plăcerii
și a lipsei de mă sură ci o promovare a unei juste reglementă ri a
plăcerilor, viața înțeleptului fiind temperată , contemplativă și
virtuoasă .

ETICA ARISTOTELICA
Aristotel (384-322 i.H.) considera ca omul este o fiinta rationala a carui
viata este condusa de ratiunea practica indreptata catre atingerea
binelui ultim. Acest bine ultim este fericirea. Fericirea este un scop
sine, este dorita pentru sine si nu pentru altceva . Onoarea, placerea,
inteligenta sunt dorite atat pentru ele insele ,dar mai ale pentru faptul
ca prin ele se ajunge la fericire. O viata fericita este cea dusa conform
cu virtutea , este viata dedicata efortului de a indeplini un anumit
obiectiv. Etica eudaimonista este o etica teleologica pentru ca justifica
si explica valorile etice prin raportatrea la un scop ultim care este
fericirea.

ETICA LUI KANT (22 aprilie 1724 - d. 12 februarie 1804) este

întemeiată pe raţiune, care ca raţiune practică, fă ră a o putea
demonstra, ne impune totuşi legea morală, imperativul categoric, care
ne apare prin el însuşi evident, necesar şi general valabil: "Acţionează
în aşa fel încâ t maxima voinţei tale să poată servi oricâ nd în acelaşi
timp ca principiu al unei legiferă ri generale".
Din legea morală derivă datoria, dar şi putinţa de a o îndeplini. Ca
aparţinâ nd lumii fenomenale, în care totul e supus cauzalită ţii, s-ar
pă rea că omul nu e liber, ci acţiunea lui este strict şi întru totul
determinată . Legea morală însă , prin însuşi caracterul ei imperativ,
care se impune necondiţionat conştiinţei noastre, ne arată că şi putem
să o îndeplinim, deci că suntem liberi în voinţa noastră să o îndeplinim,
într-adevă r, potrivit filozofiei lui Kant, omul aparţine la două lumi. Ca
cetă ţean al lumii empirice, fenomenale, sensibile, suntem determinaţi
de principiul cauzalită ţii, dai ca cetă ţeni ai lumii lucrului în sine, ai
lumii noumenale, inteligibile, în care cauzalitatea nu mai are nici un rol,
suntem liberi. Ideea de libertate reiese, deci, din legea morală şi
constituie un postulat al raţiunii practice. Dar raţiunea practică mai
postulează două idei: aceea de nemurire şi aceea de existenţă a lui
Dumnezeu, că ci perfecţia morală nefiind posibil de îndeplinit în această
lume tiranizată de simţuri, trebuie să presupunem, să postulă m,
continuarea existenţei noastre după moarte, câ nd apropierea de
perfecţiunea morală va fi posibilă. Existenţa lui Dumnezeu o postulă m
din trebuinţa morală pe care o simţim de a crede în existenţa unei
cauze a întregii naturi, şi care, fiind deosebită de natură , "să conţină
temeiul"... acordului exact al fericirii cu moralitatea.

J. ST. MILL (1806-1873)

Conceptia morala a lui Mill este una utilitarista : fericirea este scopul
actiunilor omenesti si principiul suprem al moralitatii.
Actiunile omului sunt bune daca aduc fercirea si rele daca au ca
rezultat contrariul fericirii.
Fericirea este acelasi lucru cu placerea sau cu absnta suferintei (este o
etica hedorista).
Valoarea actiunilor omenesti este consecinta dobandirii placerii,
respectiv a uitarii suferitei (durerii ). Mill introduce principiul
diferentierii calitative a valorilor : cu cat o valoare este impartasita de
mai multi oameni, cu atat ea este mai superioara celorlalte valori.
De asemenea ,placerile spirituale sunt superioare placerilor trupului
prin durata ,certirudinea si intensitatea lor.
Pentru ca fericirea sa nu ramana la stadiul de ideal, fiecare individ
trebuie sa beneficieze de un spatiu privat de libertate.
 ETICA SI MORALA

Delimită ri conceptuale.

Termenii etică şi morală au, la începuturile utiliză rii lor, anumite

similitudini. Ei provin din două culturi diferite dar, în devenirea lor
istorică, aflate într-un proces de permanentă influență : cultura greacă
şi cea latină .
Astfel, termenul etică provine din filosofia greacă (eth os = lă caş,
locuință , locuire şi eth ico s = morav, obicei, caracter), în timp ce
termenul morală provine din limba latină (mo s- mo res- mo ra l i s =
obicei, datină , obişnuință ).
Chiar dacă inițial cei doi termeni au circulat cu relativ acelaşi înțeles,
filosofia modernă şi contemporană le-au separat semnificațiile, astfel
că cei mai mulți eticieni consideră etica drept disciplina filosofică ce
studiază morala, în timp ce aceasta din urmă are semnificația de obiect
al eticii, fenomen real, colectiv şi individual, cuprinzînd valori, principii
şi norme, aprecieri şi manifestă ri specifice relațiilor interumane şi
supuse exigenței opiniei publice şi conştiinței individuale. Aderența la
acest punct de vedere nu este unanimă, ea fiind mai pregnantă în
râ ndul filosofilor cu afinită ți spre cultura greacă , în timp ce romaniştii
au preferat, o vreme, să interpreteze ştiința despre morală cu acelaşi
termen : filosofia morală sau pur şi simplu morală, cu sensul de ştiință .
În filosofia contemporană , însă, interpretarea eticii ca ştiință despre
morală a devenit predominantă .

Obiectul eticii
Încă din explicațiile date termenilor de bază ai eticii am stabilit că
obiectul eticii îl constituie morala.
 OMUL – FIINȚA MORALĂ

Ce gâ nduri ne trec prin minte câ nd vedem imaginea unei că prioare

devorate de lup ?
Dar atunci câ nd un tâ nă r să nă tos şi robust se manifestă violent faţă de
un copil sau un bă trâ n lipsit de apă rare? Putem învinovă ţi pentru
faptele lor, deopotrivă , şi pe lup şi pe tâ nă r?

Ar fi ridicol să acuzăm de imoralitate lupul înfometat care sfâ şie

că prioara, întrucâ t acesta este modul lui firesc de a se hră ni, de a
supravieţui. Animalele se supun instinctelor, sunt „ programate " , nu
au capacitatea de a decide, de a alege între bine şi ră u. Ele sunt, deci, în
afara moralită ţii . Spre deosebire de animal, tâ nă rul despre care
vorbim este o fiinţă raţională, are capacitatea de a aprecia, de a
discerne între bine şi ră u. El ar fi trebuit să nu se lase pradă
impulsurilor sale, să reziste prin voință tentației de a deveni violent,
chiar dacă, să presupunem, copilul în cauză era vinovat de să vâ rșirea
unei fapte rele. Voința tâ nă rului nu a fost însă suficient de puternică
pentru a-și putea învinge pornirea agresivă . Fapta lui este imorală !

Morala reprezintă un ansamblu de aprecieri asupra binelui și a ră ului,

a cinstei și necinstei, etc. pe care individul sau grupul uman le face în
legă tură cu actele umane.
Voința = proces psihic de organizare a activită ții în vederea înfrâ ngerii
anumitor obstacole, activitate orientată că tre realizarea unui scop
propus (conștient).
Viața morală presupune, deci, educarea voinței!

Educâ ndu-ne voința, vom putea să ne stă pâ nim mai bine, vom putea
(controla) ține sub control pornirile noastre agresive.

În concluzie, vorbim despre moralitate doar în cazul oamenilor, nu și al

animalelor.
 LIBERTATE ȘI RESPONSABILITATE

Libertatea este un concept filosofic, a că rui semnificație ar putea fi

rezumată prin sintagma "lipsa constrâ ngerilor".
Conceptul de libertate a avut de-a lungul istoriei utiliză ri multiple
(uneori contradictorii). Pentru o înțelegere corectă a semnificației
acestui concept este nevoie să se cunoască contextul (filosofic) în care
a fost folosit.

Libertatea face parte din categoria conceptelor corelative, care nu pot

fi gandite in lipsa semnificatiei altui concept.
Libertatea este absenta limitelor , aceasta este definitia libertatii in
modul clasic .
Libertatea este limitata in momentul in care se afirma ca natura sau
omul sunt supusi unei relatii cauza – efect . Intrucat actiunile
oamenilor si evenimentele naturale sunt determinate de o cauza ele nu
sunt libere . Aceasta conceptie poarta numele de determinism.

POZIȚIA LUI JOHN STUART MILL

Pentru J.S. Mill, libertatea este determinată de raporturile dintre

individ și societate. Astfel, sfera libertă ții umane cuprinde urmă toarele:
1. libertatea lă untrică (libertatea de conștiință )
2. libertatea de exprimare
3. libertatea alegerii unui stil de viață
4. libertatea de asociere liber consimțită
Mill consideră că în afara unor situații excepționale (ex: scurte
perioade de criză ale comunită ții) societatea nu se poate amesteca în
mod legitim în sfera privată a individului.
Filosoful precizează că, orice imixtiune a societă ții în sfera libertă ții
individuale are 2 efecte indezirabile (din punct de vedere utilitarist) :
1. uniformizarea
2. oprirea dezvoltă rii individului

POZIȚIA LUI ISAIAH BERLIN

Pentru Isaiah Berlin există 2 sensuri (politice) ale conceptului de

libertatehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_(filozofie) - cite_note-1:
1. libertatea negativă
2. libertatea pozitivă
Libertatea negativă precizează care este limita independenței
comportamentului individual, fiind astfel identificabilă cu lipsa
constrâ ngerilor din partea altor persoane asupra activită ții mele. În
privința acestei folosiri a conceptului de libertate Isaiah Berlin face
urmă toarele preciză ri :
 constrangerea este distinctă de incapacitate (care ține de
natură )
 libertatea nu are valoare fă ră condiții adecvate pentru folosirea
ei
 nu se poate vorbi despre o libertate (ex: "libertatea socială ") ci
doar despre libertate individuală
 libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori
acceptabil să se renunțe la libertate in favoarea altor valori
Libertatea pozitivă privește sursa comportamentului, utilizarea
derivâ nd din dorința individului de a fi propriul să u stă pâ n. Libertatea
concepută ca libertate pozitivă este corelată în mod direct cu opiniile
despre ceea ce constituie "un eu, o persoană , un om"

Libertatea voinței
Problema libertă ții de voință se înscrie în disputa dintre cei ce susțin
liberul arbitru și cei cu vederi deterministe.

POZIȚIA LUI SPINOZA

În discursul lui Spinoza, aceasta problemă filosofică se pune pe două
planuri: cel divin si cel uman, iar libertatea la cele două niveluri este
subsumată unor seturi diferite de condiții.
Afirmația lui Spinoza că „totul este determinat de necesitatea naturii
divine” pare să nu mai lase loc pentru a mai vorbi despre libertate. Însă
tot conform lui, „un lucru este liber câ nd acesta există prin simpla
necesitate a naturii sale și nu este determinat de forțe externe să
acționeze”. Spinoza nu opune libertă ții necesitatea, ci constrâ ngerea,
că ci numai dacă un lucru este constrâ ns să acționeze după o lege
impusă, atunci acela nu este
liberhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Libertate_(filozofie) - cite_note-4.
Din acest punct de vedere, Dumnezeu este absolut liber deoarece se
autodetermină în totalitate.
Omul lui Spinoza este într-o stare de servitute în mă sura în care este
determinat de circumstanțele externe. Acesta, pentru a fi liber, trebuie
să acționeze în baza emoțiilor active, care își au sursa în rațiune și nu în
baza celor pasive, care au cauze externe. Divinitatea se reflectă în
această utilizare a rațiunii

Perspectiva existențialistă asupra libertății

POZIȚIA LUI SARTRE

Existențialismul ateu, reprezentat în principal de J.-P. Sartre, privește

individul ca fiind prin excelență liber. Prin această libertate
consubstanțială se înțelege permanenta existență a cel puțin două
opțiuni suplimentare aflate oricâ nd la îndemâ na noastră , în orice
alegere aparent supusă constrâ ngerilor definitive. Nimic nu este impus,
deoarece mai există în ultimă instanță , întotdeauna, soluția alternativă
a abandonului sau cea a sinuciderii. (Sartre exemplifică, în Ființa și
neantul, prin cazul unui recrut care ar fi mobilizat în ră zboi, fiind deci
obligat să ucidă : de fapt, obligația este doar una aparentă , deoarece în
realitate el mai are la îndemâ nă cel puțin două opțiuni: dezertarea sau
sinuciderea. Prin urmare, dacă cineva a ucis în ră zboi, este pentru că a
ales să ucidă . Suntem, ca atare, perfect responsabili pentru fiecare din
alegerile vieții noastre, avâ nd totdeauna posibilitatea alegerii, iar
punctul de vedere contrar, al permanentelor justifică ri și
contextualiză ri, este punctul de vedere al relei-credințe.)
Din noțiunile de libertate și responsabilitate (condiții necesare în
viziunea lui J. P. Sartre pentru ceea ce el numește, în "Existentialismul
este un umanism", „o existență autentică ”) decurg unele directive
morale. Însă conștiința unei vieți autentice este posibilă pe mă sură ce
ne detașăm de definirea noastră ca identitate prin ochii celorlalți.
Astfel se ajunge la un paradox: „privirea” celorlalți ne reifică , ne
transformă în obiect al reprezentă rii, o reprezentare de care depindem
și de care suntem rareori responsabili ("Infernul sunt ceilalți" - J.-P.
Sartre, Muștele). Soluția dată de Sartre acestei probleme constă în
asumarea libertă ții, în respingerea naturii (physis) și a punctului de
vedere esențialist care definește indivizii ca esențe imuabile. Individul
trebuie definit existențial și istoric, în raport cu devenirea sa și cu
totalitatea actelor și a alegerilor sale.
Liberul arbitru
Filosofia crestina considera divinitatea ca fiind creatoarea lumii si a
omului . Daca este asa, inseamna ca ele nu sunt libere . Singura forma
de libertate a omului ar ramane libertatea intelectului prin
constientizarea limitelor . Intelectul converteste necesitatea in
libertate prin intelegerea adecvata a naturii divine . Astfel , omul
devine liber in Dumnezeu .

VASILE CEL MARE si mai apoi SF. AUGUSTIN recunosc omului liberul
arbitru , adica libertatea de a alege intre posibilitatile ce i se ofera .
Astfel raul si eroarea sunt alegeri gresite de care omul este direct
responsabil . Execitarea libertatii presupune si manifestarea
responsabilitatii .
Responsabilitatea presupune asumarea consecintelor alegerilor
personale , ale propriilor fapte.
Responsabilitatea este caracteristica principala a existentei umane in
aceste timpuri . Omul este responsabil fata de propria libertate .
Filosofii existentialisti ai secolului XX vorbesc despre libertatea
absoluta si responsabilitatea absoluta.

J. P. SARTRE: Tot ceea ce i se intampla unui om este “ al sau ” , depinde

de el pentru ca el a ales, el a hotarat. Omul este responsabil pentru ca a
decis ; chiar si in cele mai grave situatii se putea sustrage.
In domeniul politicului : nu societatea se subordoneaza statului , ci
statul se subordoneaza societatii : nu se sacrifica libertatea de dragul
egalitatii si al echitatii ; ci e sacrifica cerintele de egalitate si echitate
pentru a mentine liertatea individuala .

J. J. ROUSSEAU: liber e cel ce se supune numai legilor . Daca fiecare

face ce-i place , de cele mai multe ori face ceea ce nu place altora .
Libertatea nu inseamna a face ce vrem , ci a nu fi supusi altuia , a nu
supune vointa voastra vointei altuia . Libertatea fara justitie este o
adevarata contradictie . Nu exista libertate acolo unde nu sunt legi , sau
unde cineva este deasupra legilor . Soarta libertatii este legata de
soarta legilor .
K. JASPERS: libertatea este legata de democratie .
Puterea legitima este cea intemeiata pe alegeri , cea nelegitima se
bazeaza pe teroare . Puterea nelegitima starneste violenta si pentru a-
si mentine pozitia creste teroarea asupra populatiei .
Puterea bazata pe legitimitate , chiar daca nu este perfecta , poate fi
perfectionata , chiar schimbata . Democratia presupune alegeri libere ,
exprimarea vointei si opiniei proprii . Daca cei aflati la putere nu
satisfac asteptarile celor care l-au laes , pot fi usor schimbati la
urmatoarele alegeri . Tot asa si cu legile . Daca o lege nu este buna sau a
devenit depasita de noile actualitati , poate fi usor schimbata de catre
parlamentul tarii .

In concluzie , fara libertate individuala , nici o societate nu poate fi cu

adevarat libera .
 DREPTATEA

In relatiile sociale dintre indivizi ne raportam permanent la conceptual

de dreptate , apreciem formele de guvernare in functie de asigurarea
sau nu a dreptatii in societate.

Tipuri (si teorii drepte) de dreptate:

1. dreptatea procedurata: dreptatea corecta in respectarea regulilor
sau legilor din societate. In fata legilor oamenii sunt egali , incalcarea
lor e sanctionata in acelasi fel , indiferent cine este cel care nu respecta
legea.
2. dreptatea sociala: distributia bunurilor intr-o societate risca sa fie
nedreapta daca este lasata in seama legilor pietei in exclusivitate. Intr-
o societate dreapta oamenilor trebuie sa li se asigure o egalitate a
sanselor.

JOHN RAUOLS (1921-2002)

Drepatatea sau justitia se manifesta prin desemnarea impartita a
drepturilor si prin impartirea egala a repetatelor cooperarii sociale.
Principiile teoriei dreptatii sau a justitiei ca sociala sunt:
1. fiecare persoana sa aiba un drept egal la cea mai mare libertate
compatibila cu o libertate similara pentru altii;
2. inegalitatile sociale si economice sa fie reglementate in asa fel incat :
a) sa aduca folosul maxim celor care sunt cei mai dezavantajati
b) sa fie legate de pozitii sociale si de sluje deschise tuturor , in conditii
de autentica egalitate a sanselor.

ROBERT NOZICK(1938-2002)
Este de parere ca nu putem accepta idealul distributiei centralizate a
bunurilor intrucat nici o persoana si nici un grup nu sunt indreptatite
sa controleze si sa decida modalitatea de
redistribuire a lor.
Teoria indreptatirii elaborate de Nozick se refera la problematica
dreptatii privind proprietatile. Ea are trei puncte :
a) principiul dreptatii in achizitie : existenta unor sanse egale in ceea ce
priveste posibilitatea dobandirii unui bun.
b) principiul dreptatii in transfer se refera la conditiile in care o
persoana poate dobandii o proprietate obtinuta de o alta persoana.
c) principiul rectificarii nedreptatilor vizeaza indreptarea
nedreptatilor savarsite in trecut , atunci cand nu au fost respectate
primele doua principii in ceea ce priveste dobandirea unei proprietati.
 DREPTATEA,  EGALITATEA  ŞI  INEGALITATEA
                   
Tipuri de dreptate
 
-      Termenul „dreptate” desemnează deopotrivă, un ideal
universal şi o virtute personală.
-      Persoana care posedă această virtute personală este „un
om drept”.
-      De regulă, analizăm termenul „dreptate” prin opoziţie cu
cel de „nedreptate”.
 
Pe parcursul anilor de şcoală, la diferite discipline (Istorie sau
Cultură civică, spre exemplu), aţi studiat şi comparat între ele mai
multe tipuri de comunită ţi umane. Aţi constatat că , în cadrul acestor
societă ţi, unii oameni sunt bogaţi, alţii sunt să raci, unii tineri au
posibilită ţi materiale pentru a studia, alţii nu, unii oameni au
numeroase proprietă ţi, alţii abia dispun de o locuinţă modestă ş.a.m.d..
este drept ca lucrurile să se petreacă astfel în cadrul unei societă ţi?
Câ nd spunem că o societate este dreaptă şi câ nd ea este nedreaptă ?
Este posibil ca una şi aceeaşi societate să fie dreaptă pentru unii şi
nedreaptă pentru alţii? Nu există un singur ră spuns pentru toate aceste
întrebă ri. De fiecare dată , pentru a stabili dacă o societate este
„dreaptă ” sau „nedreaptă ”, trebuie ca analiza noastră să se bazeze pe o
serie de elemente sau „criterii”, în funcţie de care putem vorbi de mai
multe tipuri sau categorii de dreptate.
 
Principalele categorii de dreptate sunt:
-      Dreptate distributivă
-      Dreptate procedurală
-      Dreptate corectivă sau reparatorie.
 
Dreptatea distributivă reprezintă corectitudinea:
-      accesului la resurse, poziţii în societate
-      distribuirii unor avantaje, obligaţii între persoane, grupuri în
societate.
Avantajele includ ceea ce poate fi distribuit persoanelor,
grupurilor şi este considerat util, de dorit, de exemplu:
-        bunuri
-        recompense.
 Obligaţiile ceea ce poate fi distribuit persoanelor, grupurilor.
Sunt considerate de nedorit de exemplu:
-        pedepsele
-        plata taxelor.

Distribuirea corectă a avantajelor şi a obligaţiilor presupune

identificarea criteriilor care pot fi luate în considerare pentru
realizarea dreptă ţii. Acestea sunt:
-        competenţele
-        meritele
-        nevoile
persoanelor respective; ele pot asemă na sau deosebi persoanele că rora
le sunt distribuite. Astfel, într-o situaţie particulară , persoanele care se
aseamă nă din punctul de vedere al criteriilor menţionate trebuie
tratate la fel, iar cele care se deosebesc, în mod diferit.
           
Dreptatea procedurală presupune respectarea legilor şi
înfă ptuirea justiţiei.
            Ca respectare a legilor dreptatea presupune:
-      respectarea drepturilor legale ale unor persoane: libertatea
personală , proprietatea, demnitatea umană
-      să i se dea fiecă ruia ceea ce i se cuvine.

În situaţia unei pedepse, trebuie:

-      să fie pedepsite persoanele dovedite ca vinovate
-      să fie stabilite pedepse potrivit gravită ţii faptelor comise.

Dreptatea corectivă sau reparatorie se referă la:

-      repararea nedreptă ţii
-      corectitudinea ră spunsului la nedreptă ţi, prejudicii.
Necesitatea dreptă ţii corective este legată de faptul că unele
persoane, tră ind în societate, comit nedreptă ţi sau, prin
comportamentul lor, aduc prejudicii altor persoane.
Scopurile dreptă ţii corective sunt:
-       corectarea nedreptă ţii, furnizâ nd un remediu sau impunâ nd o
pedeapsă pentru a restabili dreptatea
-      preîntâ mpinarea altor nedreptă ţi, ră spunzâ nd la nedreptă ţi
într-un fel care apă ră persoana de a greşi din nou
-      descurajarea persoanelor de la comiterea altor nedreptă ţi din
teama pentru consecinţe.
 
 -      Dreptatea ca acces la resursele şi la poziţiile în societate se
numeşte dreptate distributivă.
-      Dreptatea ca respectare a legilor şi înfăptuire a justiţiei se
numeşte dreptate procedurală.
-      Dreptatea ca reparare a nedreptăţii se numeşte dreptate
corectivă sau reparatorie.
 
 
Justiţia, ca instituţie de apărare şi de înfăptuire a dreptăţii
 
           
În limba româ nă termenul „justiţie” este sinonim, în mai multe
situaţii, cu cel de „dreptate” şi aceasta întrucâ t justiţia este chemată să
se apere şi să înfă ptuiască dreptatea. Deseori spunem ca „justiţia a
făcut dreptate” sau ca „justiţia şi-a spus cuvâ ntul şi s-a fă cut dreptate”
sau „persoana aceasta (Superman, spre exemplu) este un justiţiar”, o
persoană care face dreptate. Dar ce se înţelege de fapt prin justiţie?
 
Termenul „justiţie” desemnează:
-      ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti precum şi
sistemul de funcţionare al acestor instanţe
-      o formă fundamentală a activităţii statului, care constă în
judecarea conflictelor civile sau penale şi în aplicarea
pedepselor prevăzute de lege.
Dreptatea socială presupune instituţii şi norme care să
reglementeze raporturile dintre persoane. Normele reprezintă
aşteptă ri sociale în legă tură cu modul în care o persoană se comportă
sau acţionează . Normele juridice asigură realizarea dreptăţii,
exprimând:
-        ceea ce este permis în societate
-        ceea ce este interzis în societate.
În situaţia încălcării (în mod intenţionat sau
neintenţionat) a normei juridice, a legii, societatea stabileşte, prin
intermediul autorităţilor judecătoreşti:
-        vina persoanei în cauză
-        pedeapsa legală care trebuie să i se aplice.
Normele juridice (numite şi norme de drept) sunt cuprinse
în sisteme sau coduri de legi.

 
 Dreptul (sistemul legilor) conţine:
 
   
                      Drept civil        Drept penal
- cuprinde legile care au în - cuprinde legi care privesc:
vedere conflictele dintre criminalitatea (omorul, furtul),
persoanele private; fapte penale care dă unează unei
  persoane, unei întreprinderi sau
unei instituţii de stat;
- persoana acuzată compare în - persoana acuzată compare în
faţa tribunalului într-un faţa tribunalului într-un proces
proces civil: are drept la penal; are drept la avocat;
avocat (care încearcă să-i  
dovedească nevinovă ţia);
- acuzaţia este adusă de -  acuzaţia este adusă de un
persoane private; organ al statului – parchetul;
  procurorul, ca reprezentant al
parchetului încearcă să
dovedească, în faţa tribunalului,
vinovă ţia acuzatului;
- pedeapsa pentru partea care - pedeapsa comunicată de
pierde este de regulă judecă tor prin sentinţă poate fi: -
bă nească ;  privare de libertate;
                            - muncă silnică ;
                            - confiscarea
averii;
                            - retragerea
dreptului de
                              exercitare a unei
                              profesiuni;
 
 
         Pe lângă normele juridice, activitatea noastră este
determinată şi de alte tipuri de norme, numite norme morale.
 
Normele juridice            se deosebesc  Normele morale
de
- au o putere de   - au o constrâ ngere
constrâ ngere mai ce ţine de conştiinţa
mare; persoanei, de decizia
ei de a le respecta
- pot fi impuse prin   - nu pot fi impus
forţă eprin forţă ;
-au drept consecinţe   - au drept consecinţe
ale nerespectă rii lor ale nerspectă rii lor :
pedepsele sancţiunea opiniei
(inclusiv privarea de publice, oprobiul
libertate ). public.
 
Apă rarea şi înfă ptuirea dreptă ţii se realizează prin intermediul
proceselor.
Acestea:
-      se desfă şoară diferit de la o ţară la alta, corespunză tor
sistemului juridic propriu
-      sunt reglementate prin procedura juridică .
 
Dacă o persoană este condamnată pe nedrept, aceasta poate
declara recurs.
Recursul este procedura prin care o persoană , condamnată pe
nedrept sau care consideră că a primit o pedeapsă prea mare, poate
face întâ mpinare în acest sens.
Rolul justiţiei pentru aprobarea şi înfă ptuirea dreptă ţii se
afirmă preponderent într-o societate democrată .
Într-o societate democratică, un sistem juridic este eficient
atunci când apără drepturile individuale şi pe cele ale poporului.
Sensul termenului dreptate nu este acelaşi în toate
societăţile şi în diferite perioade de timp.
Modul de organizare a societăţii, tradiţiile şi obiceiurile
unei comunităţi au o puternică influenţă asupra înţelegerii
dreptăţii precum şi asupra modului de înfăptuire al acesteia.
 
 Din cele mai vechi timpuri, oamenii au tră it în comunită ţi. S-a
discutat, în special, la lecţiile de Cultură civică şi Istorie, despre diferite
tipuri de comunitate umană : familia, grupurile, popoarele, naţiunea,
comunitatea internaţională . Poate s-a pus problema modului în care se
ajunge la traiul în comunitate şi a felului în care este asigurată
dreptatea în cadrul acesteia.
Putem discuta despre un singur sens al dreptă ţii sau înţelegem
dreptatea în strâ nsă legă tură cu viaţa unei comunită ţi?
De-a lungul timpului, ră spunsurile la această întrebare s-au
situat, în general, pe două poziţii.
        ♦   Dreptatea este considerată ca absolută, aceeaşi pentru toţi
oamenii din toate timpurile şi din toate locurile; cei care au susţinut
acest punct de vedere au argumentat în favoarea caracterului absolut
al dreptă ţii, prin specificul naturii umane (raţiune, demnitate,
creativitate).
Astfel, Sfântul Augustin susţinea că dreptatea este aceeaşi
pentru toţi oamenii; gradul de dreptate din comportamentul
oamenilor depinde de gradul de aderare la conţinutul absolut al
dreptă ţii.
 
-      Dreptatea este considerată ca relativă, un fel de convenţie
încheiată între oameni. Această
convenţie era necesară pentru reglementarea traiului în comunitate şi
pentru a obţine pacea şi liniştea socială . Consecinţa era că popoare
diferite au încheiat convenţii diferite, ceea ce era drept pentru
locuitorii unei ţări nu este neapărat drept pentru locuitorii altei
ţări. Ca atare, dreptatea ar putea să difere de la o ţară la alta, de la o
epocă la alta.
Se poate spune astfel că sclavia, considerată dreaptă în
antichitate este, de fapt, nedreaptă din punctul nostru de vedere.
   
Un alt aspect pe care trebuie să îl avem în vedere se corelează
cu rolul instituţiei statale. Importanţa pe care statul o are în cadrul
comunită ţii se ră sfrâ nge asupra înţelegerii termenului de dreptate.
Filozoful antic grec Aristotel susţine că statul asigură legea,
dreptatea şi buna folosire a însuşirilor umane: inteligenţă, voinţă.
Dimpotrivă , în afara statului, omul este fiară sau zeu, folosindu-şi
tră să turile native în scopuri negative.
 THOMAS HOBBES consideră că în starea naturală oamenii
erau mânaţi de dorinţe egoiste, ceea ce a generat ca efecte:
-       starea permanentă de ră zboi între oameni
-       situaţii conflictuale, în care omul era lup pentru alt om
(homohomini lupus est)
- Statul este rezultatul unui pact sau contract social încheiat de
oameni:
-        cu preţul renunţă rii la unele drepturi şi limită rii libertă ţii

O perspectivă istorică privind proclamarea şi revendicarea

egalităţii între persoane
 
Un obiectiv important al societăţii contemporane îl
constituie proclamarea egalităţii între persoane în ceea ce
priveşte demnitatea şi respectul cuvenit fiinţei umane. Această
problemă nu este nouă . Oamenii au încercat să justifice necesitatea
egalită ţii între persoane şi atunci câ nd a fost cazul, să lupte în diferite
moduri pentru revendicarea şi proclamarea acesteia.

Cea mai veche concepţie despre egalitate este cea creştina şi

poate fi regăsită în Biblie. Din punct de vedere al creştinismului, toţi
oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu au aceeaşi demnitate,
fiind creaţia lui Dumnezeu. Însa, timp de secole, aceasta egalitate a
fost considerată ca nefiind din această lume, deoarece se referă la
relaţia dintre oameni şi Dumnezeu, şi nu la relaţiile dintre oameni.

O justificare diferită a ideii de egalitate poate fi gă sită în lucră rile

filozofilor care susţin “legea naturală a lui Dumnezeu”. Aceştia
(precum JOHN LOCKE) credeau că fiecare om are aceleași drepturi
naturale şi, de asemenea, capacitatea de a înţelege aceste drepturi.

Filozofii utilitarişti (precum JOHN STUART MILL) au justificat

egalitatea între oameni, subliniind capacitatea acestora (aceiaşi la
toţi oamenii) de a simţi plăcere şi durere.

Pentru IMMANUEL KANT, ideea de egalitate izvoră şte din faptul

că orice om nu este numai mijloc (instrument) pentru ceva, ci este
scop. Kant este astfel un precursor al concepţiei despre
demnitatea persoanei, orice om fiind persoană de la naştere, în sensul
de a avea de la naştere toate caracteristicile persoanei prin însuşirea
de a fi om.
  
Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului, document al
Revoluţiei Franceze adoptat la 26 august 1789 de că tre Adunarea
Constituantă . Declaraţia proclama libertatea, proprietatea individuală
şi rezistenţa împotriva asupririi ca drepturi naturale ale omului, iar
legea, ca expresie a voinţei comune, aceeaşi pentru toţi.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de
Adunarea Generală a O.N.U. in 1948.
           

REZUMAT:

Filozofii contemporani spun adesea ca egalitatea politică a

oamenilor este legată de ideea de demnitate umană, calitate
inalienabilă a fiecă rei persoane înzestrate cu raţiune.
-       Cea mai veche concepţie despre egalitate este cea creştină
şi poate fi regăsită în Biblie unde se susţine că toţi oamenii
sunt egali în faţa lui Dumnezeu.
-        Alţi gânditori (filozofi) au justificat ideea de egalitate prin
„legea naturală ă lui Dumnezeu”, capacitatea oamenilor de
ă simţi plăcere şi durere sau faptul că oamenii se nasc toţi
oameni.
-         Ideea de egalitate se regăseşte, în marile documente care
proclamă drepturile inalienabile ale oamenilor cum ar fi
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
 Rolul statului şi al societăţii civile în realizarea egalităţii sub
diferitele ei forme
 
         Statul democratic se confruntă cu problema asigurării, atât
a libertăţii individuale a cetăţenilor, cât şi a egalităţii lor.
Problema, de natura filozofică dar şi politică, este deschisă ,
implicâ nd practic modul de realizare a dreptăţii sociale,
respectiv a asigurării de către societate a şanselor egale de
reuşită în viaţă.

            În sensul atenuării inegalităţilor sociale existente între

membrii societăţii, statul poate interveni prin iniţierea unor :
-        programe de educaţie ;
-        măsuri de protecţie socială.
            În legă tură cu aceste proiecte pe care le poate iniţia statul, se pun
urmă toarele probleme :
-        sursele care să permită realizarea proiectelor iniţiale ;
-        modul de realizare  a proiectelor, a protecţiei sociale ;
-        efectele proiectelor.
            Sursele prin care statul poate dezvolta programe în sensul
realiză rii dreptăţii sociale  pot fi reprezentate, de exemplu, prin
sistemul de taxe şi impozite. Acesta asigură resursele necesare.
            Protecţia (asistenţa) socială reprezintă un ansamblu coerent de
mă suri iniţiate de stat pentru asigurarea unui trai decent al membrilor
societă ţii.
            Amintim principalele direcţii de realizare a protecţiei sociale:
-                      protecţia populaţiei apte de muncă ; statul asigură
locuri de muncă , ajutoare de şomaj, reorientarea şi
recalificarea şomerilor.
-                      protecţia altor categorii ale populaţiei (pensionari,
studenţi, elevi, persoane handicapate) care nu îşi pot
asigura singure protecţia, intervenţia statului fiind directă
şi presupunâ nd mobilizarea mijloacelor financiare necesare
protecţiei.

Efectele pot fi în sensul:

-        Asigurarea egalităţii şanselor
-        Realizării egalităţii economice.
           
 O societate cu adevărat democratică presupune, alături de
intervenţia statului pentru realizarea egalităţii sub diferitele ei
forme, intervenţia societăţii civile.
            Conceptul „societate civilă’’ desemnează , odată cu
particularizarea sferei politice a societă ţii, asociaţii, organizaţii,
instituţii sociale şi economice, altele decâ t cele statale.
            Rolul societăţii civile poate fi pus în evidenţă prin urmă toarele
aspecte :
-     integrarea socială a persoanelor şi grupurilor,
societatea civilă actionâ nd ca o forţă de coeziune împotriva
fragmentarii pe care o duce viaţa modernă ;
-     dispersarea puterii prin crearea a numeroase centre de
gâ ndire şi de acţiune şi protecţia persoanelor, grupurilor
dar şi a societă ţii ca întreg, împotriva abuzului puterii;
-     oferirea unor surse alternative pentru programele
guvernamentale; diferite asociaţii, organizaţii dezvoltă
programe în domeniul educaţiei, să nă tă ţii sau se
concentrează pe grupuri care au nevoie  de ajutor(bă trâ ni,
persoane fă ră locuinţă , persoane handicapate etc.)
-      medierea între cetăţeni şi stat; astfel, numeroase
organizaţii independente se implică în probleme politice; în
acest fel problemele cetă ţenilor se pot auzi mai clar decâ t
numai prin reprezentanţii lor politici;
-      educarea cetăţenilor pentru viaţa democratică;
organizaţiile societă ţii civile pot pregă ti comunitatea
pentru democraţie, asigurâ nd cunoaşterea valorilor şi
practicilor specifice cetă ţeniei democratice.
            În acest fel, societatea civilă poate contribui în mod
fundamental , alături de stat, la realizarea dreptăţii sociale. Acest
lucru este posibil chiar dacă este vorba de o societate civilă în forme,
care se confruntă cu aspecte nu tocmai favorabile, aşa cum pot fi:
-      vulnerabilitatea sindicatelor în raport cu o posibilă
cooptare de că tre guvern;
-      slaba dezvoltare a sectorului privat, acesta neputâ nd
asigura suportul economic necesar organizaţiilor non-
guvernamentale.
Această bază socială permite descentralizarea şi delegarea unei
pă rţi din prerogativele statului, promovarea spiritului civic, precum şi
realizarea, în mai mare mă sură , a dreptă ţii sociale.
 PRINCIPALELE DOCTRINE POLITICE

CONCEPTE: STÂNGA – DREAPTA

Acest concept îşi are originea în modalitatea prin care s-a adoptat o
decizie majoră în cadrul Adună rii Constiuante a Franţei, în anul 1789.
In ideea simplifică rii procedurii de numă rare a voturilor, adepţii
conservă rii prerogativelor regelui s-au aşezat în dreapta Preşedintelui
Adună rii, în timp ce adversarii lor s-au aşezat in stâ nga.

STÂNGA
• Astfel, încă de la început, stâ nga a fost asociată ideii de
transformare, fă cea apel al modernizare, la progres. Deci, în
conformitate cu semnificaţia iniţială , stâ nga contesta ordinea
socială existentă la acea dată, luptâ ndu-se pentru schimbare.
Adepţii ei se inspirau din concepţiile filosofice ale perioadei
iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform că rora
omul este, prin natura sa, bun, perfectibil, însă sistemul în care
tră ieşte nu ii este favorabil.
• Zona stâ ngă a spectrului politic a fost ocupată , cu timpul, de
partide din familia socialistă , apă rute că tre sfâ rşitul secolului
trecut. Valorile care i se atribuie în prezent stâ ngii sunt:
reforma, dreptate socială, egalitate, libertate.

DREAPTA
• Adepţii dreptei au fost cei ai susţinerii status-quo-ului, facâ nd
apel la tradiţie, ordine, morală. Spre deosebire de viziunea
optimistă a stâ ngii, dreapta are o viziune mai pesimistă asupra
naturii umane şi, fă ră să considere că omul este neapă rat ră u,
pleacă de la ideea că ceea ce este ră u în interiorul să u constituie
o primejdie permanentă .
• Ideile care i se atribuie în prezent dreptei sunt cele de ordine,
morală, credinţă , familie, iar liberalismul este considerat
principalul exponent al dreptei.
LIBERALISMUL
Doctrina liberală are cea mai îndelungată istorie, exercitâ nd o influenţă
covâ rşitoare asupra vieţii politice a secolului trecut.
Liberalismul este centrat pe individ şi:
• are drept premise libertatea individuală , iniţiativa privată şi
limitarea puterii statului;
• se bazează pe încrederea în virtuţile "mâinii invizibile" care
reglează relaţiile dintre oameni fă ră intervenţia inoportună a
statului;
• privilegiază mecanismele de piaţă , considerate ca fiind
singurele forme ce permit existenţa unei societă ţi capabile să
asigure libertatea individuală ;
Din punctul de vedre al adepţilor liberalismului intervenţia statului
trebuie limitată în baza unor reguli clar stabilite. John Locke considera
că "menirea legilor este aceea de a veghea nu la pluralitatea doctrinelor
sau veracitatea opiniilor ci la siguranţa şi securitatea comunităţii şi ale
bunurilor şi integrităţii personale a fiecărui cetăţean".

CONSERVATORISMUL
Este considerat ca fiind o tendinţă cu totul firească a gâ ndirii politice,
ca reacţie la liberalism.
Esenţa conservatorismului este conţinută în faimosul dicton al contelui
Falkland: "Atunci când nu este necesar să schimbi nimic, este necesar să
nu schimbi nimic".
Pentru Edmund Burke, fondatorul gâ ndirii conservatoare, tră să turile
credo-ului conservator sunt:
a. omul este fundamental o fiinţă religioasă şi religia este fundamentul
societă ţii civile;
b. societatea este produsul natural,organic al evoluţiei istorice treptate;
instituţiile existente întruchipează înţelepciunea generaţiilor trecute;
c. omul presupune, ală turi de raţiune, instinct şi emoţie; prudenţa,
judecata, experienţa si obiceiul sunt că lă uze mai bune decâ t abstracţia;
d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor derivă
din îndatoririle lor;
e. ră ul este înră dă cinat în natura umană ,nu in instiţuiile sociale;
f. exceptâ nd sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea socială este
complexa şi presupune existenţa diferitelor clase şi grupuri;
SOCIAL-DEMOCRATIA
• Conceptul a fost însoţit de-a lungul timpului de termenul de
socialism şi chiar se confundă cu socialismul sau mai bine spus
cu anumite forme ale acestuia.
• Ideile socialiste izvorau din dorinţa de a se gă si modalită ţi de a
fi conciliate libertatea şi egalitatea, astfel încâ t să aibă loc o
distribuire echitabilă a avuţiei naţionale că tre toţi cetă ţenii.
Ascensiunea partidelor de stâ nga a fost determinată de
creşterea numerică a proletariatului industrial.
• Un moment important pentru familia socalistă europeană l-a
constituit primul congres al Internaţionalei Socialiste de după
cel de-al doilea Ră zboi mondial, care a avut loc la Frankfurt pe
Main. Declaraţia emisă la sfâ rşitul acestui congres a marcat
îndepă rtarea ideologică de marxism.

CREȘTIN-DEMOCRAȚIA
• Originile doctrinare al acestui curent trebuie căutate între
principiile şi ideile propovă duite de catolicismul politic.
Partidele creştin-democrate au apă rut ca reacţie la atacurile
asupra bisericii şi catolicismului.
• Democraţia creştină a făcut carieră în Europa, după cel de-al
doilea Ră zboi mondial, încercâ nd să umple golul dintre
liberalism şi socialism, dintre individualism şi colectivism,
avâ nd, în acelaşi timp, şi valori independente de aceste curente
de gâ ndire, cum ar fi morala creştină sau subsidiaritatea.
• Creştin democraţia este asociată în multe ţă ri ideii de
neoconservatorism, putâ ndu-se semnala un corespondent
funcţional între cele două curente dat fiind că promovează
respectul faţă de valorile tradiţionale: credinţă , familie.

PRINCIPALELE FORME DE GUVERNARE

MONARHIA - puterea supremă aparține unei singure persoane (rege,

împă rat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar.
OLIGARHIA - puterea politică și economică este deținută de un numă r
restrâ ns de persoane.
DEMOCRATIA - poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.
REPUBLICA - puterea executivă este exercitată de organe alese public
(și periodic)
ANARHIA – lipsa orică rei organiză ri și conduceri
 DREPTURILE OMULUI

Drepturile omului in general

Termenul de ‚drepturile omului‘ desemnează , în limbajul politic

uzual, acele libertă ţi inerente calită ţii de fiinţă umană, pe care o
comunitate trebuie să le asigure, din motive etice, prin legi. Există
drepturi ‘naturale’, ‘pre-statale’, ‘înnă scute’ şi ‘inalienabile’, prin a că ror
respectare şi apă rare se legitimează un sistem politic:

Drepturile omului sunt drepturi înnă scute, aceleaşi pentru toţi

oamenii lumii.Toţi oamenii au dobâ ndit dreptul să se bucure de ele
prin calitatea lor de fiinţă umană , indiferent de apartenenţă etnică ,
religioasă sau de gen. Drepturile omului se împart in 4 categorii
principale:

Drepturi ale persoanei:

• Dreptul la viaţă,
• la siguranţă ,
• la libertate,
• la religie,
• la respect,
• la libera dezvoltare a personalită ţii;

Drepturi civile:
• Dreptul la libera exprimare,
• la cetă ţenie,
• de a alege guvernarea,
• la că lă torii fă ră vize,
• la viaţa privată ,

Drepturi socio-economice:
• Dreptul la studii,
• La asistenţă medicală,
• La muncă şi liberă alegere a profesiei,
• La odihnă ,
• La locuinţă ,
• La un salariu decent;
Drepturi de generaţia a treia:
• Dreptul la pace,
• la un mediu ecologic intact,
• la asistenţă umanitară ,
• la solidaritate,
• la tratament uman,
• La educaţie universală ,
• La informare, etc…
Fiind fundamentale, drepturile omului nu sunt absolute. Ele se extind
doar atâ t, câ t nu lezează drepturile altor persoane.
Câ nd între drepturi şi responsabilită ţi există un echilibru adevă rat,
oamenii şi naţiunile pot avea încredere şi pot manifesta toleranţă unii
faţă de alţii.
A tolera pe cineva înseamnă a-l accepta şi a-l înţelege.

Tratatele internationale privind drepturile omului

CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 20 - Tratatele internationale privind drepturile
omului
(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile
cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la
care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si
legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu
exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii
mai favorabile.
 Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de
Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de
septembrie 1948
 Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a
Libertatilor Fundamentale:
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor
Fundamentale, adoptata de guvernele membre ale Consiliului
Europei la 4 noiembrie 1950
 Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului:
Conventia cu privire la Drepturile Copilului, adoptata de
Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite
la 20 noiembrie 1989
  Conventia de la Aarhus:
Conventiei de la Aarhus privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei
si accesul la justitie in probleme de mediu, semnata la 25 iunie
1998
 Carta Europeana a Autonomiei Locale:
Carta Europeana a Autonomiei Locale, adoptata la Strasbourg
la 15 octombrie 1985

SITE-URI DE INTERES
Organizatia Natiunilor Unite:www.un.org
Parlamentul European:www.europarl.eu.int
Consiliul Europei:http://ue.eu.int
Comisia Europeana:http://europa.eu.int/comm
Organizatia pentru Apararea Derepturilor Omului:www.oado.ro
Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania -
Comitetul Helsinki:www.apador.org

Principiul egalitatii in drepturi si a egalitatii sanselor

CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 16 - Egalitatea in drepturi
(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara
privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in
conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in
tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati
pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
 Legislatie romaneasca antidiscriminare:
Legea nr. 48/2002 privind prevenirea si sanctionarea tuturor
formelor de discriminare + Modificare
 Egalitatea de sanse intre femei si barbati:
Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si
barbati
 Combaterea violentei domestice:
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei
in familie
 Declaratia Principiilor Tolerantei:
Declaratia Principiilor Tolerantei proclamata si semnata la 16
noiembrie 1995
SITE-URI DE INTERES:
Centrul pentru Parteneriat in Egalitate:www.gender.ro
Asociatia pentru Promovarea Femeii din Romania -
APFR:www.apfr.dnttm.ro
Asociatia Femeilor din Romania - AFR:www.afr.ro
Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala:www.edrc.ro
Centrul de Resurse pentru Comunitatile de
Romi:www.romacenter.ro
Institutul Intercultural Timisoara:www.intercultural.ro
Asociatia Romana Anti-SIDA - ARAS:www.arasnet.ro
Fundatia Romanian Angel Appeal:www.raa.ro
Asociatia ACCEPT:www.accept-romania.ro

Dreptul la aparare si principiul accesului nediscriminatoriu la

actul de justitie

CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 24 - Dreptul la aparare
(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.

ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justitie

(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea
drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
 Conventia privind facilitarea accesului international la
justitie
Legea nr. 215/2003 pentru aderarea Romaniei la Conventia
privind
facilitarea accesului international la justitie, incheiata la Haga la
25 octombrie 1980

Dreptul la viata, dreptul la ocrotirea sanatatii si dreptul la un

mediu sanatos
CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 22 - Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica
(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale
persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisa.

ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sanatatii

(1) Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat.
(2) Statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei si a
sanatatii publice.
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sanatos
(1) Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu
inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.
(2) Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a
ameliora mediul inconjurator.
 Protectia consumatorilor
Ordonanta nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor
(modificarile ulterioare sunt incluse in fisier)
 Protectia mediului
Legea nr. 137/1995 - Legea protectiei mediului

Prevenirea, reducerea si controlul poluarii

Legea nr. 645/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 34/2002
privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii

SITE-URI DE INTERES:
Centrul pentru Politici si Servicii de Sanatate:www.cpss.ro
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania:www.apc-
romania.ro
Autoritatea Nationala pentru Protectia
Consumatorilor:www.anpc.ro

Libertatea individuala si dreptul la libera circulatie a individului

CONSTITUTIA ROMANIEI
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuala
(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt
permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul
procesului penal.
(5) In cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune
pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult 30 de
zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai
mult de 180 de zile.
(6) In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa
verifice periodic, si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia
arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a
inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva
au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa
justifice mentinerea privarii de libertate.
(7) Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt
supuse cailor de atac prevazute de lege.
(8) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba
pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in
cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in
prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(9) Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca
motivele acestor masuri au disparut, precum si in alte situatii
prevazute de lege.
(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
 DREPTURILE COPILULUI

Un principiu democratic

I. Conceptul de “drepturi ale omului”

1. “ Drepturile omului” reprezintă principalele condiţii
care ne permit să ne dezvoltă m şi să folosim din plin
calită ţile: fizice, intelectuale,socio- afective, morale şi
spirituale. În viziunea UNESCO, noţiunea de drepturi
ale omului comportă două aspecte fundamentale:1.
aceste drepturi decurg din simplul fapt că suntem
oameni.
2. Există drepturi legale, instituite conform regulilor
juridice în societate, atâ t pe plan naţional câ t şi
internaţional.
Se vorbeşte , astă zi în general, despre existenţa mai
multor categorii de drepturi:
- drepturi civile şi politice generale
- drepturile popoarelor
- drepturile economice, sociale şi culturale
- drepturile persoanelor vulnerabile- aici incluzâ nd şi
copiii

II. Istoricul drepturilor copilului

Interesul pentru drepturile copilului a apă rut în a doua
jumă tate a sec. al XIX-lea. Atunci, în Europa, s-au deschis un
numă r mare de instituţii publice de ocrotire, scoli pentru
minori, etc.
După primul ră zboi mondial, ideea drepturilor
copilului a atras pentru prima dată atenţia lumii. În anul
1924, Liga Naţiunilor a adoptat Declaraţia de la Geneva.În
1959, O. N. U. a adoptat Declaratia drepturilor copilului.
Spre sfâ rşitul anilor ’60 , s-a pus accentul pe
participarea copilului.
Pe 20 noiembrie 1989, s- a adoptat Convenţia O. N. U.
Cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare
în septembrie 1991 şi a fost ratificată de majoritatea ţă rilor
lumii.
Româ nia a semnat Convenţia pe 28 septembrie 1990 şi,
inspirâ ndu- se din aceasta, a elaborat Legea nr. 272/ 2004.
III. Necesitatea drepturilor copilului
În “ Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” din anul
1948 se atrage atenţia asupra necesită ţii acordă rii unei
atenţii deosebite copilului deoarece: - 10 mil de copii au
suferit, ca urmare a ră zboaielor prin care au trecut, traume
psihice severe;
- 30 de mil. de copii tră iesc în zone în care au loc conflicte
armate;
- există copii care mor de foame, nu beneficiază de
asistenţă medicală, cad victime exploată rii prin muncă, etc.

IV. Convenţia O. N. U.
Drepturile copilului pot fi rezumate în 10 puncte esenţiale.
Copiii şi tinerii au :
1. Drepturi egale. Nici un copil sau tâ nă r nu trebuie
dezavantajat din pricina sexului său, a culorii pielii sale,
a limbii pe care o vorbeşte sau a religiei pe care o
practică.
2. Dreptul la să natate câ t mai bună precum şi la asistenţă
medicală .
3. Dreptul la studii elementare gratuite, în plus , ei trebuie
să beneficieze de dreptul de a urma o şcoală superioară .
4. Dreptul la vacanţă , timp liber, joacă şi la participarea la
activită ţi culturale.
5. Dreptul la informare, de a- şi exprima liber opinia şi de
a fi ascultaţi.
6. Dreptul la o educatie bună .Abuzurile şi exploatarea
sunt interzise.
7. Dreptul ca în vreme de ră zboi să beneficieze de
protecţie şi asistenţă .
8. Dreptul de a fi protejaţi de exploatarea prin muncă .
9. Dreptul să convieţuiască împreună cu pă rinţii lor şi să
întreţină contacte cu ambii pă rinţi, dacă aceştia sunt
separaţi.
10. Dreptul persoanelor cu handicap la o asistenţă şi
protecţie specială , precum şi la participarea activă la viaţa
socială.
 V. Drepturile copilului-România

1. Dreptul la viaţă
- nu este doar un drept, ci o adevă rată lege juridică pentru
pă rintii de pretutindeni, o lege a lui D-zeu, că orice fiinţă
de pe pămâ nt are dreptul la viaţă ;
- din pă cate, există foarte multe cazuri de abandon al
copiilor nou- nă scuti ( datorită situaţiei economice, în
primul râ nd), boli care fac ca moartea în râ ndul copiilor
să fie incă mare .
2. Dreptul la recreere şi joc
- câ nd spunem “ recreere şi joc” ne gâ ndim la relaxarea
fizică sau la felul în care copiii îşi petrec timpul liber;
aceste lucruri sunt mult mai importante de atâ t
- jocul ajută copilul să se destindă si să se relaxeze nu
numai fizic, ci şi psihic; organismul are nevoie de asta
( odihnă , recreere, practicarea unor activită ţi cultural-
artistice potrivit cu vâ rsta sa).
3. Dreptul de a- şi exprima opinia
- dreptul copilului de a-şi spune pă rerea trebuie respectat
iar, în statele democratice, acest lucru se realizează
- importantă este in acest caz capacitatea de indrumare a
pă rintilor, invă tă torilor, dirigintilor, etc.
4. Dreptul la educaţie extraşcolară
- toţi copiii au dreptul de a avea o viaţă socială, culturală
câ t mai bogată ;
- viaţa culturală cuprinde activită ţi cum ar fi vizitarea
muzeelor, a bibliotecilor, excursiile educative, etc.
- educaţia tb să pregă tească copilul pt viaţă, să-i dezvolte
respectul pentru drepturile omului şi să -l formeze în spiritul păcii şi
toleranţei.
5. Dreptul copilului la protecţie
- ne referim la protecţia împotriva drogurilor care fac
victime din ce în ce mai multe şi în râ ndul copiilor româ ni;
- protecţia împotriva maltrată rii fizice şi psihice, vâ nză rii
şi traficului de copii ( vâ nzarea, traficul şi ră pirea copiilor trebuie
împiedicate);
- încălcarea acestor drepturi duc la pedepsirea cu
închisoarea a celor implicaţi în ele câ t şi a complicilor săi.
 6. Dreptul la o viaţă normală
- orice copil are dreptul de a creşte într- un mediu familial
sigur; ambii pă rinţi au prima responsabilitate în educarea lui, iar statul
trebuie să îl sprijine în această acţiune.

VI. Concluzii
Declaraţia Drepturilor Copilului adoptată în anul 1959
oferă cadrul necesar dezvoltă rii copiilor întregii lumi. Însă ,
situaţia copiilor trebuie privită diferit, de la ţară la ţară , de
la civilizaţie la civilizaţie. ( cazul ţă rilor africane, etc.)
Institutiile internaţionale care se ocupă cu apă rarea şi
respectarea drepturilor omului şi ale copilului sunt:
UNESCO- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie şi
Stiinţă . Este înfiinţată în 1945, la Paris și are 191 de state.
UNICEF - Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale
Copiilor al Naţiunilor Unite; a fost creat în anul 1946.
 FILOSOFIE SI VIATA

CE ESTE FILOSOFIA?
philia = iubitor de…
sophia = înțelepciune
Philosophia = dragoste de înțelepciune
• “De ce e așa și nu altfel?”
• ”Cine sunt și de ce nu sunt altfel?”
• ”Care-mi este menirea și cum pot fi sigură că nu e alta?”

ÎNCEPUTURILE FILOSOFIEI
- în urmă cu 2700 ani
- în cetatea Milet, geometrul Thales avansa ideea că
substratul comun al tuturor lucrurilor din natura este apa
- explicație laică a naturii

PRIMII FILOSOFI (SEC VI-V Î.E.N.)

• Thales din MILET- APA
• Anaximandru din MILET–APEIRON
• Anaximene – AERUL
• Heraclit din EFES- FOCUL

DIN ANTICHITATE:
• “cunoașterea celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt ”
• ”cunoașterea celor divine și omenești”
• ”pregătirea pentru moarte”
• ”filosofia se naște din uimirea și contemplația asupra
realității, asupra a ceea ce este”
Filosofia oferă modele de viață demnă,repere și critici
valorice deoarece
“întrucât nu putem trăi oricât,nu putem trăi oricum”.
DESPRE FILOSOFIE:

PLATON (428-348 î.e.n)

• ”Filosofia este suișul sufletului către locul inteligibilului„
• opere: Phaidon, Republica, Parmenide, Dialoguri
a pus bazele filozofice ale culturii occidentale, Academiei din
Atena, promovează dialectica ca metodă prin care se ajunge la
cunoașterea ideii, obiectul cunoașterii adevărate , Teoria Ideilor

ARISTOTEL (384-322 î.e.n)

• ”Filosoful este acela care posedă totalitatea cunoașterii în
măsura posibilului”
• opere: Organon, Categoriile, Despre judecăți, Primele
analitice, Analiticele secunde
• întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare,
fondator al școlii peripatetice, a întemeiat și sistematizat
domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica,
Etica

LUCIUS ANNAEUS SENECA (4 î.e.n. – 65 e.n.)

• ”Filosofia este singurul mijloc de a depăși condiția de
muritor și chiar de a o transforma în nemurire”
• opere: dialoguri, scrisori, tragedii, Scrisori morale
• stoicism roman, promovează făurirea unei atitudini de
demnitate, umanitate și curaj în fața greutăților și
suferințelor vieții

EPICTET (sec I e.n.)

• ”Filosofia este o cale pentru cunoașterea de sine și pentru
stăpânirea propriilor pasiuni”
• operă: Manualul lui Epictet de Flavius Arrianus
• stoicism roman, promovează valoarea lumii interioare și a
libertății acesteia și neagă înșelătoarea lume a aparenței și
ceea ce nu stă în puterea noastră

BARUCH SPINOZA (1632-1677)

• ”Filosofia este o cercetare a divinității prin intermediul
esenței sufletului omenesc”
• cunoașterea filosofică asigură libertatea și fericirea omului
• opere: Etica, Tratat cu privire la Dumnezeu, om și fericirea
sa, Tratat teologico-politic
• raționalism, panteism, reprezentare monistă a lumii,
întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit
“substanță".

ÎNTREBĂRILE LUI IMM. KANT (1724-1804)

1. ce pot să știu?
2. ce trebuie să fac?
3. ce pot spera?
4. ce este omul?

• Care sunt limitele rațiunii umane?

• Opere: Critica rațiunii pure, Critica rațiunii practice, Critica
puterii de judecare,
• Idealism critic, preocupat de cunoașterea subiectului

AUGUSTE COMTE (1798-1857)

• ”Filosofia este totalitatea cunoștințelor omenești”
• opere: Curs de filosofie pozitivă
• pozitivism, promovează studiul datelor experienței

FRIEDERICH NIETZSCHE (1844-1900)

• ”Filosofia autentică este cea care depășește rădăcinile
morale și care determină o reevaluare a tuturor valorilor”
• Opere: Dincolo de bine și de rău, Voința de putere,Nașterea
tragediei, Genealogia moralei
• critică valorile fundamentale ale societății, promovează
liberul arbitru ca destin imanent al omului

KARL JASPERS (1883-1969)

• ”Originea filosofiei rezidă în facultatea omului de a se
mira, de a se îndoi, de a trăi experiența unor situații-limită,
dar în ultimă instanță în voința de comunicare autentică ce
le include pe toate trei”
• opere: Originile filosofiei, Filosofie și existență
• existențialist, promovează libertatea individuală

LUDWIG WITTGENSTEIN(1889-1951)
• ”Filosofia este o cercetare asupra limbajului”
• Opere: Tratatul logico-filosofic, Cercetări filosofice
• dezvoltă logica modernă și filosofia limbajului
 LUCIAN BLAGA (1895-1961)
• ”Filosofia deține intuiții (orizonturi) asupra a tot ceea ce
este”
• ”Filosoful (…) deschide ferestre, într-un fel sau altul, și
spre totul existenței”
• opere: Trilogia cunoașterii, Trilogia culturii, Trilogia
valorilor
• reflecție asupra condiției omului în univers, în fața așa-
zisului Mare Anonim

DOMENIILE FILOSOFIEI
1. ONTOLOGIA (teoria generală a existenței)
2. GNOSEOLOGIA(teoria generală a cunoașterii)
3. AXIOLOGIA(teoria generală a valorilor)
4. ANTROPOLOGIA (teoria filosofică ce-și propune interpretări
de sinteză asupra condiției umane)
5. PRAXIOLOGIA(teoria generală a acțiunii)etc.

GENURI DE FILOSOFIE
• SPECULATIVĂ (cunoașterea prin intuiție sau cunoaștere
raționalistă)- Platon (428-348 î.e.n), G.W.Fr. Hegel (1770-
1831)
• CRITICĂ (determinarea limitelor rațiunii)- Imm. Kant
(1724-1804)
• HERMENEUTICĂ (interpretarea unui domeniu al
cunoașterii din diverse perspective)- Martin
Heidegger(1889-1976), Friederich Nietzsche (1844-1900)
• POZITIVISTĂ (gândire bazată pe exigențele cunoașterii
științifice) – Auguste Comte (1798-1857), John Stuart
Mill(1806-1873)
Filosoful trebuie să poată determina:
• sursa științei umane
• sfera aplicării posibile și utile a întregii științe
• limitele rațiunii
VALOAREA FILOSOFIEI PENTRU VIAȚĂ

RENÉ DESCARTES (1596-1650)

• ”Filosofia ne poate ajuta să distingem între adevăr și fals”
• opere: Principiile filosofiei, Pasiunile sufletului, Meditații
metafizice, Discurs asupra metodei
• raționalism, promovează o concepție dualistă (spirit și
materie) și superioritatea omului prin rațiune față de
natură

BERTRAND RUSSELL(1872-1970)
• ”Filosofia merită să fie studiată de dragul întrebărilor
înseși, deoarece aceste întrebări lărgesc concepția noastră
asupra a ceea ce este posibil, ne îmbogățesc imaginația
intelectuală și diminuează siguranța dogmatică ce
împiedică mintea să speculeze. Filosofia are rolul de a ne
elibera de prejudecățile simțului comun”
• opere: Principiile matematicii, Teoria cunoașterii, Analiza
minții
• promovează umanismul și libertatea conștiinței

RUDOLF CARNAP (1891-1970)

• ”Filosofia ne poate ajuta să distingem între cunoștințe
veritabile și pseudo-cunoștințe”
• opere:Construcția logică a lumii
• pozitivism logic, preocupat de clarificarea limbajului prin
analiza logică

• Filosofia are un caracter dezinteresat, ea promovează

cunoașterea pentru ea însăși
• Filosofia presupune un efort continuu de eliberare de sub
prejudecățile simțurilor
• Filosofia este autoreflexivă, ea își examinează continuu
premisele și ipotezele
• Filosofia este o îndeletnicire inutilă , ea nu poate oferi
ră spunsuri finale la problemele noastre
 ESEUL FILOSOFIC

ESEUL este o specie de proză literară , fixată la granița cu literatura, care îmbină
elemente ale tuturor stilurilor funcționale. Compoziția eseistică oferă posibilită ți mari de a
asocia idei venite din diferite domenii culturale. Poate tocmai de aceea este foarte greu de gă sit o
definiție unică .
Eseul este o specie cameleonică , în care ideile iau forma vasului în care sunt puse. Stilul
eseistic este erudit, iar conținutul se bazează pe o viziune complexă asupra vieții. Varietatea
procedeelor stilistice, ca și faptul că nu presupune un tipar strict, fac ca această specie să se
bucure de interes cam în toate domeniile culturale. Eseul constă în consemnarea unor idei, a
conexiunilor dintre ele, a pă rerii personale, într-o manieră eleganta (stil elevat, trimiteri
culturale numeroase, informație bogată etc.). Adrian Marino spunea că "eseistul încearcă să
ofere o soluție, nu o impune, nici n-o dogmatizează. Doar o propune. El ridică o problemă,
punâ ndu-se pe sine și pe alții la încercare. Izbutește și incită adevă rul".
Un eseu poate sa abordeze o operă literară , sau un aspect al ei (o idee, o temă , un simbol)
de pe poziții filosofice, poate să apeleze la informații sociologice sau psihologice, poate să facă
asociații în diverse arte, pe o temă oarecare etc.
Inclus în proza explozivă în mod curent, eseul este o specie fixată la granița dintre stilul
beletristic și cel stiintific. Este admis în literatură pentru că autorul prezintă plastic viziunea sa
despre lume, dar prin tendința de a defini varii probleme, se apropie în spirit de o lucrare
științifica. Nicolae Balotă îl denumește "gen semiliterar", fixâ ndu-l "între structurile imagistice și
cele ideologice", iar Adrian Marino, în articolul dedicat eseului îl considera ca un gen de
frontieră , "hibrid" situat între literatură și filosofie.

Elemente specifice
 subiectivitatea asumată
 prezentarea unor idei fă ră obligația de a fi demonstrate, argumentate
 asociații libere de teme, motive, simboluri, gâ nduri
 libertatea totală de a alege un anume stil
 atingerea mai multor domenii

Exemple de eseuri
 Eseul filozofic Pe culmile disperă rii de Emil Cioran, Mathesis, sau bucuriile simple de
Constantin Noica, Minima moralia de Andrei Pleșu etc.

Autori de eseuri filosofice

 Vasile Conta
 Vasile Pâ rvan
 Paul Zarifopol (1874-1934)
 Mihail Ralea (1896-1964)
 Mircea Eliade
 Mircea Vulcă nescu
 Emil Cioran (1911-1995)
 Nicolae Steinhardt (1912-1989)
 Petre Ț uțea (1902-1991)
 Octavian Paler
 Andrei Pleșu (nă scut în 1948)
 Gabriel Liiceanu (nă scut în 1942)
 Ioan Petru Culianu (1950-1991)
 Horia-Roman Patapievici (nă scut în 1957)
 ANALIZA UNUI TEXT FILOSOFIC

Trebuie sa evidentiati tema centrala a textului si sa o corelati cu contextul problematic

general caruia ii apartine.

Urmeaza sublinierea principalelor interogatii filosofice ridicate de text, decelarea

interogatiilor teoretice implicate si precizarea conceptelor.

In final, o discutie critica a argumentelor pro si contra punctului de vedere exprimat de

autor va fi apreciata in evaluarea lucrarii.
 GHID DE REDACTARE A UNUI REFERAT

Referatul reprezintă o componentă esenţială a evaluă rii activită ţii elevului. Aceasta
testează abilită ţile de a concepe şi a realiza o analiză independentă a temei, precum şi a de a o
redacta conform regulilor comunită ții științifice.
Un referat care are un nivel satisfă că tor, trebuie să demonstreze familiaritatea elevului
cu literatura relevantă pentru tema abordată , să fie corect din punct de vedere metodologic, al
analizei datelor şi al argumentă rii, să aibă o structură logică , să fie redactat coerent, în stilul
limbajului ştiinţific. Aspectul de formă trebuie să fie, de asemenea, în concordanţă cu
standardele academice.

Scopul acestui material este de a furniza elevilor un ghid general de redactare a

referatului.
Întreaga responsabilitate privind realizarea referatului îi revine elevului. Acesta
are datoria să îşi redacteze referatul în conformitate cu cerinţele prezentate mai jos.
Nerespectarea acestor norme atrage după sine penaliză ri în notare.

I. Formatul referatului

Referatul trebuie să cuprindă urmă toarele pă rţi:

1. Pagina de titlu
2. Cuprins (dacă este cazul)
3. Conţinutul referatului
4. Bibliografie
5. Anexe (dacă este cazul)

Referatul va fi redactat pe computer în format A4, la un râ nd şi jumă tate distanţă , în Times New
Roman, mă rimea literelor fiind de 12 puncte. Paginile vor fi numerotate cu litere arabe, în partea
de jos şi centrală a fiecă rei pagini.

Marginile documentului (pentru zona de text) vor fi setate astfel:

Spaţiu liber în partea stâ ngă : 3 cm

Spaţiu liber în partea dreaptă şi jos: 2 cm
Spaţiu liber în partea de sus: 2,5 - 3,5 cm (depinde de existenţa sau nu a header-ului)
Fiecare capitol va fi început pe o nouă pagină , dar nu şi subcapitolele şi subpunctele. Capitolele
vor fi numerotate cu numere arabe (1, 2, 3, etc.), la fel şi subcapitolele (1.1, 1.2, 1.3, etc.) şi
subpunctele (1.1.1, 1.1.2, sau 1.2.1, 1.2.2, etc).
Titlul capitolelor, subcapitolelor şi subpunctelor vor fi scrise în bold.
• Pe prima pagină (pagina de titlu) se vor trece obligatoriu şi exclusiv urmă toarele informaţii:
scoala, profilul, disciplina, numele şi prenumele elevului, clasa, titlul referatului, data predă rii
(zi/lună /an).

• Cuprinsul va conţine numele capitolelor, subcapitolelor şi subpunctelor, respectiv bibliografia

şi anexele, cu indicarea paginaţiei corespunză toare din text.

• Bibliografia va fi redactată conform standardelor APA (American Psychological Association),

ca în exemplele oferite la punctul IV, respectâ nd cerinţele descrise la acelaşi punct.

• Anexele pot conţine scalele / probele utilizate, ilustraţii suplimentare, prelucră ri preliminarii
(dacă este cazul), alte materiale relevante pentru studiul întreprins.
II. Conţinutul referatului

Referatul trebuie să aibă o organizare logică în capitole, care să prezinte urmă toarele aspecte:

• Partea teoretică (în total maxim 400-500 de cuvinte)

• Partea aplicată (între 300 şi 2500 de cuvinte).

Partea teoretică a problemei studiate nu trebuie să depă şească 50% din numă rul de pagini al
referatului.

Această parte a referatului realizează o evaluare critică a literaturii de specialitate relevantă

pentru tema cercetată . Se vor prezenta principalele teorii / modele explicative, indicâ nd
dezvoltarea şi progresul adus de cercetă rile recente, precum şi posibilele lacune sau limite.
Trecerea în revistă a literaturii va fi realizată după un criteriu explicit menţionat, care poate fi
cronologic, tematic, sau de altă natură .

Această parte a referatului trebuie să demonstreze capacitatea candidatului de a selecta cele mai
relevante surse bibliografice, de a le citi şi analiza critic, de a-şi formula propriul punct de vedere
asupra subiectului studiat.

Fiecă rui rezultat numeric şi semnificaţiei sale statistice i se atribuie o semnificaţie şi

interpretare psihologică . Sunt de dorit şi explicaţii alternative şi contextuale, precum şi
implicaţiile rezultatului discutat. Interpretarea datelor proprii va fi făcută şi prin raportare la
datele din literatura de specialitate, indicâ ndu-se similarită ţi şi diferenţe.

Partea aplicată va conţine prezentarea unor studii de caz / analize practice ale temei / exemple
din viaţa cotidiană a aplicaţiilor temei.

În această parte, elevul trebuie să ră spundă / abordeze urmă toarele aspecte:

• Ce aplicaţii practice are tema abordată
• Exemple de aplicaţii ale temei la viaţa de zi cu zi

III. Stilul şi limbajul de redactare

Referatul trebuie redactat într-un limbaj academic impersonal, caracteristic lucră rilor de
cercetare. Nu sunt admise greşelile gramaticale de redactare (acord, punctuaţie, lexic, etc).
Ideile prezentate trebuie să decurgă logic şi coerent din cele anteriore. Relaţia dintre idei
trebuie să fie clară . Întregul referat trebuie să fie coerent.

Se vor respecta regulile esenţiale de redactate pe calculator a documentelor:

•Referatul se scrie cu diacritice (ă îşţâ )

•După punct, virgulă , două puncte se lasă 1 spaţiu. Ex: Str. Simion Bă rnuţiu nr. 33
•Nu se lasă spaţiu înainte de virgulă (,), punct (.), două puncte (:), semn de exclamaţie (!), semnul
întrebă rii (?)
•Înainte de paranteză se lasă spaţiu, dar nu şi între interiorul parantezei şi text. Ex: (aşa se
procedează ), ( nu aşa )

IV. Citarea bibliografică

Toate sursele bibliografice, primare sau secundare, publicate sau nepublicate, sunt
proprietatea intelectuală a autorilor sau instituţiei care au produs acele materiale. Prin urmare,
autorul referatului trebuie să citeze în mod corect toate sursele incluse în referat, inclusiv figuri,
tabele, ilustraţii, diagrame. Se citează nu doar preluarea unor fraze de la alţi autori, dar şi
parafrazarea şi sumarizarea ideilor exprimate de aceştia. Eludarea acestor norme etice poartă
numele de plagiat.
Toate sursele bibliografice incluse în lucrare trebuie să se regă sească în lista
bibliografică finală, după cum toţi autorii incluşi în lista bibliografică trebuie să fie inseraţi în
textul lucră rii.
Preluarea identică a unei fraze sau paragraf va fi citată prin indicarea inclusiv a paginii
din sursa utilizată, dar şi prin ghilimele şi forma italică a literelor.
Datele lucră rii din care se citeazaă materialul se inserează ca note de subsol automat (din
mediul Insert / foot note), iar link-ul din pagină (1, 2, 3 etc va fi poziţionat imediat după
încheierea citatului).
Se va utiliza un singur stil de citare bibliografică , cel al APA.
Doar în cazul în care sunt mai mult de trei autori, în text se va scrie numele primilor trei,
iar ceilalţi autori se vor insera sub eticheta etc. sau ş.a.. În lista bibliografică se vor scrie numele
tuturor autorilor sursei citate. Atunci câ nd sursa citată este indirectă, adică preluată de la un alt
autor, se va scrie numele şi iniţiala prenumelui autorului şi anul publicaţiei, cu indicarea în
paranteză a autorului şi anului apariţiei sursei indirecte din care s-a citat.
Numele revistei sau al că rţii din care a fost preluată ideea se va scrie cu litere italice.
Pentru sursele preluate de pe internet, vor fi notate adresele de pagină web.
În bibliografia finală , acestea trebuie să se regă sească în finalul listei. Pentru ilustrare,
vezi exemplele de mai jos.

Exemple:

Landy, F.J., & Conte, J.F. (2004). Work in the 21st century. : an introduction to industrial and
organizational psychology. NY: McGraw-Hill Companies, Inc.

Springer, T., Lohr, N. E., Buchtel, H. A., & Silk, K. R. (1995). A preliminary report of short-term
cognitive-behavioral group therapy for inpatients with personality disor¬ders. Journal of
Psychotherapy Practice and Research, 5, 57-71.

Stephens, J. H., & Parks, S. L. (1981). Behavior therapy of personality disorders. In J. R. Lion (ed.),
Personality Disorders: Diagnosis and Management, 2nd edn. Baltimore, MD: Williams & Wilkins.

Toate lucră rile citate şi incluse în notele de subsol din referat vor fi adunate la un loc în
finalul referatului, în secţiunea Bibliografie, care va conţine lucră rile ordonate alfabetic, după
numele primului autor.