Florescu Sabrina- Andreea

LUC, I, grupa 1

Comparație între Alexandru Lăpușneanu din cronica „ Letopisețul Țării Moldovei”

a lui Grigore Ureche și nuvela „ Alexandru Lăpușneanu” a lui Costache Negruzzi.

Nuvela „ Alexandru Lăpușneanu” , prima nuvelă istorică românească, are ca temă o

domnie zbuciumată din medievalitatea românească: întoarcerea lui Alexandru Lăpușneanu
pentru a doua sa domnie, între anii 1564- 1569.
Surse de inspirație pentru Costache Negruzzi au fost atât „ Letopisețul ” lui Miron
Costin,de unde autorul a preluat scenele de răzvrătire a maselor populare în vremea lui
Alexandru Iliaș Vodă , cât și cronica lui Grigore Ureche „ Letopisețul Țării Moldovei” , care
prezintă istoria Moldovei începând cu cel de-al doilea descălecat și până la a doua domnie a lui
Aron-Vodă. Totuși, exista o modificare a surselor realizată de autor, pentru a crea o imagine
plauzibilă și semnificativă a Evului Mediu românesc, într-o manieră romantică.
Putem privi nuvela lui Costache Negruzzi și cronica lui Grigore Ureche ca având un
punct de plecare comun, un moment din istoria Moldovei, dar diferența majoră dintre cele două
este reprezentată de scopul fiecăreia.
Pe de o parte, Grigore Ureche consemnează fapte legate de Alexandru Lăpușneanu din
perspectiva istorică, el nu scrie pentru a stârni emotie cititorului, ci doar ca „ sî nu se înece ... anii
cei trecuți” , ca să lase moștenire urmașilor date istorice. Nu urmărește crearea unor personaje
care să intrige sau a unei acțiuni care să crească în intensitate. Astfel, Ureche povestește prima
domnie a lui Alixandru Vodă într-un mod realist, fără a apela la artificii literare, redând realitatea
într-un mod simplu, concis.
Pe de altă parte, Costache Negruzzi, scriitor ce aparține romantismului, realizează
transferul faptelor istorice prezentate de Grigore Ureche în literatură, împletindu-le cu elemente
care aparțin atât romantismului, cât și altor curente literare precum realismul sau clasicismul,
tocmai pentru a crea o operă cât mai complexă. Nuvela are un discurs narativ dens,

1
concentrate,tensiune crescândă și personajele complexe, care par a trăi doar pentru a-și arată,
într-o secundă, adevatara natură.
Pentru da acțiunii un caracter concentrate și pentru a spori tensiunea , nuvelistul modifică
faptele istorice, îi păstrează ca personaje pe vornicul Moțoc și pe boierii Spancioc și
Stroici,despre care Grigore Ureche afirmă că fuseseră asasinați la Liov, în Polonia. Astfel,
Negruzzi ne prezintă un vornic Moțoc , prototip al intrigantului fără scrupule, capabil de trădare
pentru a-și atinge scopului, căruia îi plăcea să fie întotdeanua sfătuitorul domnului, dacă nu putea
fi el însuși domn, din cauza defectului fizic. Prin antiteză cu Moțoc, boierii Spancioc și Stroici
repezintă tinerii patrioți care vor să scape de tiranul, dar care sunt alungați.
Tot în antiteză apare și cuplul Lăpușneanu – domnița Ruxanda, tiraniei și violenței
domitorului se opune bunătatea și blândețea soției acestuia.Negruzii îi acordă o mai mare
importanță domniței tocmai pentru a pune în lumină trăsăturile lui Lăpușneanu, care deși în
ambele opere apare ca un personaj detestat de oamenii din jurul său, la Negruzzi apare ca un
personaj complex,mult mai mult decât un tiran.Este foarte bun în arta disimulării, inteligent și un
actor desăvârșit, care pune în scenă acte de o cruzime iesită din comun. Ca orice personaj
romantic, Lăpușneanu trece cu repeziciune de la o stare la alta. Are o fire diabolică ce este pusă
în lumină în special în capitolul „Capul lui Moțoc vrem!” , când îi face pe vornic să creadă că a
scăpat din măcelul regizat de el împotriva boierilor, doar pentru că i-a plănuit un alt sfârșit. La
rugămintea lui Moțoc de a-i omorî pe cei din mulțime care voiau să se răzbune pe el, acesta
răspunde cu cinism „să omor o mulțime de oameni pentru un singur om?!”, apoi îi cere lui Moțoc
să-și accepte moartea, să moară pentru binele moșiei sale, amintindu-și de replica dată de vornic
cu ani în urmă.
Cu toate acestea, Ureche aduce în lumină și un Alexandru Lăpușneanu ca și căpetenie
pentru oastea sa, în bătălia cu Despot Vodă, în urma căreia este învins, „Alixandru vodă au fugit
în jos spre Iași împreună cu doamna Ruxanda ”, latură pe care Costache Negruzzi nu o
exploatează în nuvelă.
Sfărșitul lui Lăpușneanu este preluat de Negruzzi din cronică „Zic unii că și moartea lui
Alixandru vodă au fost cu înșălăciune, că el mai nainte de moartea lui, văzându-se în boală grea,
ce zăcuse și neavând nădejde de a mai firea viu, au lăsatu cuvântu episcopilor și boierilor, de-l
vor vedea că este spre moarte, iară ei să-l călugărească. Décii văzându-l ei leșinându și mai multu
mort decât viu, după cuvântul lui, l-au călugărit și i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai

2
apoi, daca s-au trezit și s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, vă popi și el pre unii”.
Negruzzi păstrează aceste amănunte, chiar și moartea domnului prin otrăvire, totuși, Ureche
notează că Lăpușneanu a fost îngropat „cu cinste ” în mănăstirea ctitorită de el – Slatina, iar
Negruzzi , dorind să creeze o simetrie cu începutul nuvelei, pune moartea lui Lăpușneanu atât pe
seama domniței Ruxanda, la fel ca Ureche, cât și pe seama boierilor Spancioc și Stroici, vechi
dușmani ai domnului.
O noutate adusă de Negruzzi, ce nu apare în cronică, este aceea de a introduce personajul
colectiv . Cu toate că vine la curtea domnului fără a ști din ce cauză „ prostimea rămase cu gura
căscată; ea nu se aștepta la o astfel de întrebare. Venise fără să știe pentru ce a venit și ce vrea ”,
identifică un vinovat în persoana lui Moțoc, pe care Lăpușneanu îl dă mulțimii, fiind conștient de
puterea acestora „proști dar mulți”. La final, Negruzzi surprinde cu măiestrie satisfacția mulțimii
„Să trăiască Măria Sa ”. Lăpușneanu regisează un spectacol, știind că asta va mulțumi poporul
„panem et circenses” , asemenea tiranilor, acesta manipulează mulțimea.
O altă diferență între opere este cea legată de lexicul folosit de cei doi autori, Negruzzi
fiind chiar acuzat de contemporani că a introdus în text neologisme pentru perioada în care a
domnit Alexandru Lăpușneanu, iar în scrierea lui, Grigore Ureche folosește cuvinte specifice
epocii respective.
De asemenea, o diferență majoră apare la nivelul stilului celor doi. Putem lua ca exemplu
capitolul „ Capul lui Moțoc vrem ”, și anume scena în care Alexandru Lăpușeanu omoară cei 47
de boieri, unde apare descries cu lux de amănunt festinul domnesc la care sunt invitați boierii
„ după borșul polonez veneau mâncări grecești, ferte cu verdețuri care plateau în unt, apoi pilaful
turcesc și în sfârșit fripturile cosmolopite” . Scriitorul creioneă în tușe naturaliste scena morții
boierilor, surprinzând starea de împăcare sau, dimpotrivă, de furie a acestora : „Cei mai bătrâni
mureau facându-și cruce, mulți însă din cei mai juni, se apărau cu turbare (…) se încleștau cu
furie de gîtul ucigașilor săi.”
Pe când Grigore Ureche folosește un stil concis, fără a se lăsa furat de plăcerea
descrierilor și fără a surprinde starea personajelor „ Și i-au chiematu pre obiceiul boierilor la
curte, carii făr nici o grijă și de primejdie ca aceia negândindu-să, dacă au intrat în curte,
slujitorii, după învățătură ce au avut, închis-au poarta și ca niște lupi într-o turmă făr nici un
păstor, au intrat într-înșii, de-I snopiia și-I junghiia, nu numai boierii,ce și slujitorii” .

3
 Mai mult, Negruzzi se distanțează de cronică imbinând narațiunea cu dialogul, care
dinamizează actiunea și este, totodată, un mijloc prin care sunt caracterizate personajele.Precum
dialogul dintre Moțoc și Lăpușneanu, din capitolul trei, care dramatizează acțiunea și dar îl
caracterizează indirect și pe Lăpușneanu, evidențiază principalele trăsături ale acestuia.
Modul în care cei doi autor descriu moartea domnului, deși asemănător din punctul de
vedere al faptelor descrise, diferă ca și stil. Pe de o parte, descrierea lui Ureche arată doar că a
murit otrăvit „ doamnă- sa, temându-se de un cuvântu ca acesta, carile era de a-l și credea, știind
câtă groază și moarte făcusă mai nainte în boierii săi, temându- se doamna sa să nu pață mai rău
decâtu alții, l-au otrăvit și au murit”. Pe de altă parte, Negruzzi realizează o scenă dură,
grotească, Lăpușneanu „se zvârcolea în spasmele agoniei; spume făcea la gură, dinții îi
scrâșneau și ochii săi sângerați se holbaseră până când își dete duhul în mâinile călăilor lui ”,
punând în lumină destinul tragic al unul om care, deși părea deasupra morții, ajunge un biet trup
care se luptă cu ea.
Deși există numerioase deosebiri între nuvelă și cronică, de stil, de conținut, care se
datorează și distanței temporale de aproape 200 de ani dintre cele două, dar și datorită naturii
celor doi autori, unul fiind mai degrabă un istoric, iar celălalt un scriitor romantic prin excelență,
opera lui Costache Negruzzi nu ar fi avut aceeași valoare dacă nu ar fi pornit de la scrierea lui
Grigore Ureche. Poate din această cauză, replicile care au rămas emblematice pentru această
nuvelă : „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi”, au fost
preluate de Negruzzi din cronică „de nu mă vor, eu îi voiu pre ei și de nu mă iubescu , eu îi
iubescu pre dânșii”.