CURSUL 1

GENERALITĂŢI PRIVIND CONVERTOARELE STATICE

1.1. Definiţie
Convertoarele statice sunt echipamente a căror parte de forţă conţine
dispozitive semiconductoare comandate (tiristoare, triace, tranzistoare etc.), care
realizează conversia energiei electrice tot în energie electrică şi permit reglarea
puterii medii transmise sarcinii. Ele pot fi comandate sau necomandate.

1.2. Locul convertoarelor statice în fluxul energetic

SP
SP – sursă de putere (reţea de
EP c.a.); CS - convertor static
S – sarcină; BCI – bloc de
μP BCI CSC comandă în circuit închis
µP – microprocesor; EP –
electronică de putere

S
 1.3. Clasificare
Există mai multe criterii de clasificare a convertoarelor statice:

A) Din punct de vedere energetic

1. Convertoare statice c.a. – c.c. (redresoare) – realizează conversia energiei
electrice de c.a. în energie electrică de c.c., iar prin comandă se poate regla valoarea
medie a tensiunii redresate (tensiunea de ieşire).

uc

~
u1, f1 U0
~
~
=

Fig. 1.2. Convertor c.a. – c.c. (redresor comandat)

 2. Convertoare statice c.c. – c.a. (invertoare) – realizează conversia
energiei de c.c. în energie de c.a., iar prin comandă se poate regla frecvenţa
tensiunii de ieşire şi eventual, valoarea efectivă a acesteia.

uc

=
~
~

Fig. 1.3. Convertor c.c. – c.a. (invertor)

 1. Convertoare statice c.c. – c.c. (variatoare de tensiune continuă -
VTC) – realizează conversia energiei de c.c. având parametrii constanţi tot în
energie de c.c., dar ai cărei parametri – valoarea medie a tensiunii – poate fi
reglată şi poate fi mai mare decât tensiunea de intrare. Aceste convertoare se
mai numesc şi choppere.

uc

=
=

Fig. 1.4. Convertor c.c. – c.c. (variator de tensiune continuă - VTC)

(chopper)
 4. Convertoare statice c.a. – c.a. care realizează conversia energiei
electrice de c.a. având parametrii constanţi (amplitudine şi frecvenţă) tot în
energie de curent alternativ, dar ai cărei parametrii pot fi reglaţi prin comandă.
Pot fi de mai multe feluri:
4.1. Variatoare de tensiune alternativă – care permit numai reglarea
valorii efective a tensiunii de ieşire, frecvenţa acesteia fiind constantă
şi egală cu a tensiunii de alimentare.

uc

u1, f1 u2, f1
~
~
~
~
Fig. 1.5. Variator de tensiune alternativă (VTA)
 4.2. Convertoare statice de tensiune şi frecvenţă (CSTF), care permit
reglarea atât a valorii efective a tensiunii de ieşire, cât şi a frecvenţei acesteia.

uc

u1, f1 u2, f2
~
~
~
~

Fig. 1.6. Convertor static de tensiune şi frecvenţă

(CSTF)
CSTF sunt clasificate în 2 categorii, în funcţie de modul în care realizează conversia
energiei de c.a. în energie de c.a.
a) CSTF directe – cicloconvertoare – realizează conversia c.a. – c.a. în mod
direct, fără a trece prin forme de c.a.
b) CSTF indirecte, care realizează conversia energiei în 2 trepte: c.a. – c.c.
– c.a. Acestea conţin:
- un redresor
- un invertor
- un circuit intermediar (de obicei o capacitate şi o inductanţă).
După caracterul circuitului intermediar, CSTF indirecte pot fi:
a) CSTF de curent, când circuitul intermediar are caracteristicile unei surse
de curent, adică condensatorul Cd poate lipsi iar inductanţa Ld este de valoare
importantă – acesta este un invertor de curent.

uc1 uc2
Ld
u1, f1 CI
~
~ Cd ud
=
= ~
~
R I

Fig. 1.7. CSTF indirect

R – redresor; I – invertor; CL – circuit intermediar
 b) CSTF de tensiune, când circuitul intermediar are caracterul de sursă de
tensiune, determinat de valoarea importantă a capacităţii Cd iar inductivitatea Ld poate
lipsi. În acest caz, invertorul are o structură specifică şi se numeşte invertor de
tensiune.
Pentru reglarea frecvenţei f2 a tensiunii de ieşire u2, comanda se aplică
invertorului I, iar după modul în care se reglează valoarea efectivă a tensiunii de ieşire
u2, CSTF poate fi:
a) CSTF cu modulaţie de amplitudine, când reglarea valorii efective a
tensiunii de ieşire u2 se face prin reglarea valorii medii a tensiunii din circuitul
intermediar. Rezultă că redresorul R este, în acest caz, este un redresor comandat.
b) CSTF cu modulaţie în durată, când fiecare alternanţă a tensiunii de ieşire
u2 este formată din 1 sau mai multe pulsuri de amplitudine constantă, dar a căror
lăţime se poate modifica. Redresorul R este, în acest caz, un redresor necomandat, iar
reglarea valorii efective a tensiunii de ieşire se face prin comanda aplicată
invertorului.
 B. Din punct de vedere al comutaţiei
Se are în vedere modul în care se asigură energia necesară blocării
dispozitivelor semiconductoare.
1. Convertoare statice cu comutaţie externă sau naturală, la care energia
necesară blocării dispozitivelor semiconductoare există în mod natural în circuit
şi provine de la o sursă externă (generatorul de putere sau sarcina).
În această categorie intră:
a) redresoare cu comutaţie naturală
b) variatoarele de tensiune alternativă
c) cicloconvertoarele
d) invertoarele cu comutaţie de la sarcină (invertoare ce alimentează
motoarele asincrone)
2. Convertoare statice cu comutaţie internă sau forţată, la care energia
necesară comutaţiei trebuie creată în structura convertorului (cazul tiristoarelor)
sau prin comandă (cazul dispozitivelor semiconductoare complet comandate).
 În cazul convertoarelor statice cu comutaţie forţată cu tiristoare,
energia necesară comutaţiei se obţine prin încărcarea corespunzătoare a unei
capacităţi. Din această categorie fac parte:

a) variatoarele de tensiune continuă VTC

b) invertoarele din componenţa CSTF indirecte

3. Convertoare statice cu comutaţie “soft”, la care comutaţia are loc

la tensiune şi/sau curent nule. Obţinerea acestor condiţii se realizează prin
iniţializarea, prin comandă, a unor oscilaţii de curent şi tensiune. Aceasta este
o metodă nouă, modernă.
 1.4. Tendinţe în dezvoltarea convertoarelor statice
O acţionare electrică de putere este valabilă dacă are:
- randament ridicat
- putere reactivă redusă în c.a. (pulsaţii în c.c. reduse)
- răspuns rapid

Principalele tendinţe în dezvoltarea electronicii de putere sunt:

a) Dezvoltarea dispozitivelor semiconductoare de putere.
Iniţial, în construcţia convertoarelor statice de putere se foloseau numai
tiristoare, tranzistoarele folosindu-se la puteri sub 100KW, la construcţia
variatoarelor de tensiune continuă şi a invertoarelor. După anul 1980, au început să
fie realizate dispozitive semiconductoare complet comandate de mare putere:
- tranzistoare MOS de mare putere
- tiristoare cu blocare pe poartă GTO
- tranzistoare bipolare cu poartă izolată IGBT
- tranzistoare cu inducţie statică SIT
- tiristoare cu inducţie statică SITh
b) Dezvoltarea de noi topologii de convertoare statice.
Structurile de bază (clasice) ale redresoarelor şi invertoarelor sunt bine cunoscute
de decenii. În prezent au apărut structuri noi, mai eficiente:
- invertoarele rezonante
- invertoarele cu comutaţie soft
- convertoare rezonante

c) Dezvoltarea şi perfecţionarea tehnicilor de comandă.

Comanda de tip PWM (Pulse Widh Modulation) folosită iniţial doar în conversia c.c.
– c.a. a fost extinsă şi la comanda invertoarelor de mare putere ( de ordinul MW), la
comanda redresoarelor cu factor de putere unitar şi a convertoarelor statice
rezonante.

d) Perfecţionarea circuitelor de comandă

Până în anul 1980, pentru comanda convertoarelor statice se foloseau exclusiv
circuite analogice. În prezent se folosesc circuite digitale:
- convertoare D/A şi convertoare A/D
- circuite specializate ASIC
- procesoare de semnal DSP
 Tabelul 1.1. Performanţe ale unor dispozitive semiconductoare de putere

Dispozitiv U I toff Pmax Frecvenţa

ul [V] [A] [µs] [KVA] [KHz]
semicond
uctor

BPT 1200 300 15 – 25 180 0,5 – 5

MOSFET 1000 28 0,3 – 0,5 14 5 – 100

IGBT 1000 200 1–4 100 2 – 20

GTO 4500 3000 10 – 25 3300 0,2 – 1

SIT 1400 25 0,1 – 0,3 18 30 – 300

SITh 2000 600 2-4 300 1 - 10

 1.5. Aplicaţii de bază

Aplicaţiile convertoarele statice acoperă tot domeniul ingineriei electrice.

Cele mai importante sunt:
- acţionările electrice
- tracţiunea electrică
- aplicaţiile casnice
Alte aplicaţii:
- surse de putere în comutaţie
- transmisia energiei electrice în c.c. (puteri mai mari de 1GW)
- încălzirea prin inducţie
a. Surse de putere
În aceste aplicaţii se folosesc în special convertoare rezonante. Densitatea de putere
a depăşit 2000W/cm3, iar frecvenţa de comandă PWM – 40KHz.
b. UPS – surse de alimentare neîntreruptă
Acest tip de echipamente sunt destinate în special alimentării calculatoarelor
personale. Pentru puteri sub 200KVA se folosesc convertoare statice echipate cu
IGBT. În prezent s-a ajuns până la puteri de ordinul MVA.
c. Transportul energiei în c.c. şi înaltă tensiune
Pentru acest tip de aplicaţii, în staţiile linilor de transport al energiei în c.c. şi înaltă
tensiune se folosesc cele mai mari convertoare statice, puterile instalate depăşind
1GW.
d. Compensatoare de putere reactivă
Pentru comanda inductivităţilor şi conectarea de capacităţi în scopul îmbunătăţirii
factorului de putere se utilizează convertoare statice echipate cu tiristoare.
e. Servoacţionări electrice
Pentru multe aplicaţii casnice (cel mai bun exemplu fiind cel al maşinilor de spălat
automate) se folosesc convertoare statice de puteri mici, echipate cu tranzistoare
MOSFET, în care se utilizează comanda PWM.
 f. Acţionări industriale
Pentru obţinerea de performanţe energetice bune, în acest tip de aplicaţii de
putere mare (peste 10KW) se utilizează invertoare cu 3 nivele. Convertoarele statice se
folosesc atât în acţionări de c.c. cât şi de c.a.
g. Tracţiunea electrică
Se folosesc convertoare statice cu funcţionare în 4 cadrane şi invertoare
comandate prin metoda PWM. Convertoarele statice folosite pentru acţionarea
motoarelor asincrone se utilizează în transporturile feroviare încă din anii 1980. Alte
aplicaţii:
- tracţiunea cu suspensie magnetică
- tracţiunea cu motoare sincrone liniare
- tracţiunea cu motoare sincrone în regim autopilotat
h. Încălzirea prin inducţie
Până în 1990, generatoarele pentru încălzire prin inducţie au folosit maşini
rotative sau tuburi electronice de mare putere (la înaltă frecvenţă). În prezent în aceste
aplicaţii, până la frecvenţe de 10 – 20KHz se folosesc tiristoare rapide. Folosind
convertoare echipare cu SIT şi MOSFET s-a ajuns până la frecvenţe de 400KHz.
i. Instalaţii de aer condiţionat
În acest tip de aplicaţii, pentru alimentarea motocompresoarelor se folosesc
invertoare comandate prin metoda PWM. Reglajul continuu al vitezei de rotaţie face ca
randamentul să fie cu 20% mai bun decât în controlul convenţional de tip on – off. În
plus, această metodă de comandă permite reducerea zgomotului şi a vibraţiilor.
 CURSUL 2
DISPOZITIVE SEMICONDUCTOARE FOLOSITE ÎN

REDRESOARELE COMANDATE

Dezvoltarea convertoarelor statice, utilizarea lor în domenii noi, crearea de noi

structuri şi topologii au fost determinate de:

- creşterea puterii (în tensiune şi curent) a dispozitivelor semiconductoare

- reducerea costurilor

- apariţia dispozitivelor semiconductoare complet comandate.

Posibilitatea utilizării dispozitivelor semiconductoare într-un anume tip de

convertor static este determinată de:

- caracteristica statică curent-tensiune

- viteza de comutaţie

- caracteristicile de comandă
 Cele mai utilizate dispozitive semiconductoare folosite în construcţia
convertoarelor statice se împart, în funcţie de posibilitatea de comandă, în
următoarele categorii:

a) diode – la care intrarea şi ieşirea din conducţie sunt determinate de

tensiunea de polarizare aplicată dispozitivului;

b) tiristoarele – la care intrarea în conducţie pe partea de forţă se face

prin comandă pe poartă iar ieşirea (blocarea) se face cu un circuit de blocare
special;

c) dispozitive complet comandate – la care atât deschiderea cât şi

blocarea se face prin comandă aplicată pe un electrod de comandă:

- tranzistoarele bipolare de putere BPT (Bipolar Power Transistors)

- tranzistoare MOSFET (MOS Field Effect Transistors)

- tiristoarele cu blocare pe poartă GTO (Gate Turn Off Thyristorstranzistoare

bipolare cu poartă izolată IGBT (Isolated Gate Bipolar Transistors)

- tranzistoare cu inducţie statică SIT (Static Induction Transistors)

- tiristoarele cu inducţie statică SITh (Static Induction Thyristors)

- tiristoarele cu comandă MOS-MCT (MOS Controlled Thyristors)

 2.1. Tiristorul
Tiristorul este principalul dispozitiv al electronicii de putere. El este
constituit dintr-o structură pnpn dispusă între 2 electrozi - anodul A şi catodul K.
Dispozitivul are un electrod de comandă – grila G (gate - poartă). Tiristorul, după
cum semnifică şi simbolul său, conduce doar într-un singur sens, conducţia fiind
declanşată, de obicei, de o comandă aplicată pe poartă. Amorsarea intempestivă a
dispozitivului se poate produce atunci când tensiunea anodică uA depăşeşte o
anumită valoare de prag UBR, sau când viteza de creştere a acesteia duA/dt este mai
mare decât o valoare critică.

iA
A

IA
iG1 iG2
IH
iG=0
UA
IG 0 uA
UBR
G

Fig. 2.1. Tiristorul: simbol şi caracteristică statică

Caracteristica statică (iA, uA) din fig. 2.1 prezintă 4 regiuni de funcţionare distincte:

- regiunea de conducţie

- regiunea de blocare în conducţie directă

- regiunea de blocare în conducţie inversă

- regiunea de rezistenţă negativă

După cum se poate vedea din fig. 2.1, în funcţionarea tiristorului se disting
două stări (regimuri de funcţionare) stabile:

• starea de blocare, când tiristorul nu conduce, curentul prin el fiind

practic nul, iar tensiunea pe dispozitiv având valori mari, apropiate de valoarea
tensiunii de alimentare;

• starea de conducţie, în care tiristorul conduce, iar tensiunea pe

dispozitiv este practic nulă (1-2V).
 Amorsarea sau aprinderea tiristorului este procesul de trecerea al
acestuia din blocare în conducţie. Fenomenul se produce rapid, punctul static
de funcţionare parcurgând porţiunea de rezistenţă negativă de pe caracteristica
statică, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) tensiunea pe dispozitiv este pozitivă uA>0

b) există comandă pe grilă iG >0

c) curentul anodic este mai mare decât curentul de menţinere IH (holding

current) iA > IH

Trebuie menţionat că, după amorsare, comanda pe poartă devine

inoperantă, tiristorul rămânând în conducţie un timp nedefinit, dacă sunt
îndeplinite condiţiile a) şi c) de mai sus.
 Blocarea (stingerea) tiristorului se poate face:

a) prin scăderea naturală a curentului iA sub valoarea de menţinere

IH sau prin anularea curentului anodic (iA ≤ 0)

b) prin devierea curentului anodic printr-o altă latură de circuit, de

impedanţă scăzută

c) prin aplicarea unei tensiuni inverse pe tiristor (polarizare inversă).

În circuitele practice se aplică cu precădere ultimele 2 metode de

stingere (convertoare statice cu comutaţie forţată).
 2.1.2. Tipuri de tiristoare

a) ASCR – Asymetrical Controlled Rectifier – tiristorul cu blocare

asimetrică. Are un timp redus de dezamorsare tq, dar tensiunea ce poate fi blocată în
sens invers este mai mică decât cea în sens direct: VRRM < VDRM.

Fig. 2.10. Simbolul tiristorului ASCR

 b) RCT – Reverse Conductivity Thyristor – modulul tiristor – diodă.
Este constituit dintr-un tiristor asimetric şi o diodă redresoare, conectate
antiparalel. Comparativ cu tiristoarele normale, acest tip de tiristor are un timp de
revenire tq cu 40% mai mic şi o cădere de tensiune în sens direct cu 30% mai mică
decât tiristorul obişnuit. Permite pante de creştere a tensiunii anodice duA/dt de până
la 1000V/µs.

A A

G G

K K

Fig. 2.11. Simbolul tiristorului RCT

 c) Tiristoare cu comandă optică - sunt tiristoare care pot fi comandate
cu un impuls luminos, în UV sau IR (optotiristoare, fototiristoare). Se folosesc la
liniile de c.c. de înaltă tensiune.

G
K
 2.1.3. Transformatoare de impulsuri (TI)

Transformatoarele de impulsuri sunt utilizate, de obicei, pentru a cupla

generatorul de impulsuri de declanşare la poarta tiristorului. Astfel se obţine şi o
izolare galvanică între cele două circuite – circuitul de comandă şi circuitul de
sarcină (circuitul de putere).

Transformatoarele folosite, de obicei, pentru comanda tiristoarelor, au

raportul de transformare 1:1, la 2 înfăşurări, sau 1:1:1, la 3 înfăşurări.

1:1:1
SCR1

TP G TP G

SCR2
TI
 2.2. Triacul

Triacul diferă de tiristor prin faptul că poate conduce în ambele sensuri,

cu semnal pe poartă pozitiv sau negativ.

Versatilitatea triacului şi simplitatea utilizării lui îl fac ideal pentru o mare

varietate de aplicaţii care implică controlul puterii de c.a.

T1 T1
n4 p1 n4
n1

n3
p2
n2
G
T2
G T2

Fig. 2.14. Triacul: structură fizică şi simbol

Regiunea directă între T1 şi T2 este un comutator p-n-p-n, în paralel cu un comutator

n-p-n-p.
 +IA Cadranul QI

QI
(T 2 +)

IG =0
IH
-V(BR)

+V(BR) +V

I G=0

Q III
(T - )
2

Moduri de comutare:
I +; Q1, curent şi tensiune de poartă (+);
II -; Q1, curent de poartă (+) şi tensiune (-);
III +; Q3, curent de poartă (-) şi tensiune(+);
IV -; Q3, curent şi tensiune de poartă (-);
Sensibilitatea triacului este mai mare în [I+] şi [III-], mai mică în [I-] şi cea mai mică
în [III+]. [III-] nu trebuie folosit decât în circuite speciale.
 Observatii

1. O diferenţă importantă între folosirea unei perechi de tiristoare şi

folosirea unui triac într-un circuit de c.a. este aceea că tiristorul are la dispoziţie
pentru stingere - turn off - 1/2 ciclu, pe când triacul trebuie să comute în blocare
în timpul scurtei treceri prin zero a curentului de sarcină.

2. Abilitatea triacului de a comuta sau de a trece în blocare depinde

puternic de temperatură. Blocarea triacului, când comanda pe poartă este
îndepărtată, semnifică faptul că temperatura maximă a joncţiunii nu a fost
depăşită.

3. Folosirea triacului la sarcini inductive pune câteva probleme

deosebite. Una din acestea este comutarea datorată efectului du/dt (viteza de
creştere a tensiunii directe).
 2.3. Dispozitive semiconductoare
complet comandate
Caracteristica principală a acestei categorii de dispozitive semiconductoare
este posibilitatea blocării prin comandă pe un electrod.

iT
uT

Fig. 2.18. Simbolul unui dispozitiv

complet comandat

Caracteristicile principale ale unui element complet comandat ideal sunt:

a) în stare blocată curentul prin dispozitiv este nul
b) în stare de conducţie tensiunea pe element este nulă
c) trecerea din blocare în conducţie sau invers se face instantaneu
 2.3.1. Tiristorul cu blocare pe poartă (GTO)
GTO reprezintă abrevierea denumirii dispozitivului în limba engleză:
Gate-Turn-Off-Thyristor. Tiristorul cu blocare pe poartă (cu comandă bilaterală)
este un dispozitiv cu structură pnpn, care poate fi amorsat la fel ca şi tiristorul, dar
care poate fi şi blocat tot prin comandă pe poartă, prin aplicarea unui impuls de
tensiune negativ. Această proprietate conferă câteva avantaje:
- flexibilitate mai mare în utilizarea GTO la construcţia convertoarelor
statice;
- reducerea gabaritului schemelor de comandă prin reducerea numărului
de componente folosite;
- creşterea fiabilităţii.
A
IA

UAK
G

IG
K

Fig. 2.19. Simbolul GTO

 Observaţii
1. De obicei, amplitudinea şi durata impulsurilor negative de blocare pe
grilă sunt superioare celor de amorsare (vezi figura de mai jos).

iG

IGP

IGC

0
t

IGR

2. Pe toată durata conducţiei GTO trebuie menţinut un curent de grilă

IGC diferit de 0, pozitiv, de valoare redusă.
3. Pentru limitarea pierderilor la amorsare, curentul de amorsare are un
vârf IGP de durată redusă.
4. Aplicarea impulsurilor de amorsare/stingere se face, de obicei, printr-
un transformator de impulsuri sau cu scheme care utilizează tranzistoare
MOSFET. Trebuie remarcat că valoarea rezistenţei spaţiului G-K variază mult în
timpul trecerii din conducţie în blocare (de la valori de ordinul a 10mΩ la sute de
ohmi).
 2.3.2. Tranzistoare bipolare de putere (BPT)

Tranzistorul lucrează, de obicei, în regim de comutaţie (blocat/saturat),

deci trebuie luat în consideraţie βsat, care are valoarea uzuală βsat = 5 ÷ 10.

Pentru a evita folosirea unor curenţi de comandă de bază de valoare mare

se folosesc structuri de tip Darlington.

Fig. 2.20. Structură Darlington cu tranzistoare bipolare npn

Deoarece tranzistoarele bipolare nu pot prelua tensiuni inverse, se

folosesc diode conectate antiparalel cu tranzistoarele.
Parametrii de interes:
1. Curentul mediu maxim de colector, în regim permanent ICM
2. Curentul de colector de vârf în regim tranzitoriu (10 ms)
3. VCE0 – tensiunea colector-emitor în stare blocată, cu baza nepolarizată
4. VCEX – tensiunea colector-emitor în stare blocată, cu baza polarizată
negativ (VCE0 max ≈1400V; ICM = 300A)
5. Frecvenţa maximă de lucru (0,5 – 5KHz)
 2.3.3. Tranzistoare MOSFET de putere
Acest tip de tranzistoare s-a dezvoltat rapid după 1980, înlocuind treptat
tranzistoarele bipolare BPT, în special în aplicaţiile de putere de frecvenţă înaltă.
ID
+ D - D

iD iD
G G

- S + S 0 UGSP UGS

Canal "n" Canal "p"

Fig. 2.21. Tranzistorul MOSFET de putere: simboluri şi

caracteristica de transfer pentru un tranzistor cu canal “n”

Tehnologia de fabricare a tranzistoarelor de putere MOSFET cu canal n este

mai simplă şi de aceea în electronica de putere se foloseşte aproape în exclusivitate
acest tip de tranzistoare. Pentru conducţie, un tranzistor MOSFET cu canal n are
nevoie de o tensiune de poartă pozitivă mai mare decât o tensiune de prag (threshold):
UGS > UGSP
Timpii de conducţie sunt de ordinul 102ns, deci frecvenţa de lucru este în
plaja (30 ÷ 100) KHz.
 Comparaţie între tranzistoarele MOS de putere şi cele bipolare
Pe lângă avantajul că purtătorii de sarcină sunt de un singur tip şi datorită
acestui fapt nu apar probleme legate de evacuarea sarcinii în exces socate,
tranzistoarele MOS de putere au, faţă de tranzistoarele bipolare şi alte avantaje:
- fiabilitate mai mare
- reproductibilitate mai bună a parametrilor
- comanda se face în tensiune, puterea necesară fiind mult mai mică
- timpii de comutaţie sunt mai reduşi, deci frecvenţa de lucru este mai mare
- absenţa fenomenului de străpungere secundară şi a aşa numitelor “puncte
fierbinţi”
- capabilitate mai mare de supraîncărcare în curent
Dintre dezavantaje trebuie menţionate următoarele:
- costuri mai mari pentru aceeaşi putere
- rezistenţa echivalentă în blocare (stare off) mai mică decât în cazul
tranzistoarelor bipolare
- rezistenţa echivalentă în stare de saturaţie (stare on) mai mare decât în
cazul tranzistoarelor bipolare
- căderea de tensiune pe dispozitiv în stare de conducţie este mai mare
decât tensiunea corespunzătoare de saturaţie a tranzistoarelor bipolare
 2.3.4. Tranzistoare bipolare cu poarta izolată (IGBT)

Tranzistorul IGBT este derivat dintr-un tranzistor MOSFET cu canal n

şi are o structură n+pn-n+p+ orientată vertical. Tranzistorul MOS asigură un
control riguros asupra proceselor de amorsare, blocare şi conducţie directă.

Acest tip de dispozitive a început să fie comercializat din anul 1983 şi

datorită proprietăţilor sale tinde să înlocuiască treptat tranzistoarele bipolare în
toate aplicaţiile de putere.

Tranzistorul IGBT îmbină avantajele tiristorului GTO (posibilitatea de

blocare în sens invers), cu ale BPT şi ale tranzistoarelor MOSFET. Astfel:

- comanda dispozitivului se face în tensiune ceea ce implică un

consum de putere redus

- frecvenţă de comandă este mai ridicată

- rezistenţă în stare on mai redusă decât la BPT, deci cădere de

tensiune pe dispozitiv mai mică;

- circuite de comandă mult mai simple.

 C C
iC iC

G G
uCE uCE

uGE uGE
E E

uGS creste
iC uGS4 ID

uGS3

uGS2

uGS1
uRM
0 uCEMax uCE 0 UGSP UGS

Fig. 2.22. Tranzistorul bipolar cu baza (poarta) izolată (IGBT):

simboluri folosite şi caracteristicile statice
 2.3.5. Tranzistoare cu inducţie statică (SIT)

Denumirea provine de la faptul că, pentru controlul acestor dispozitive, se

utilizează câmpul electrostatic, indus prin comandă. Comparativ cu tranzistoarele
MOSFET, puterile sunt similare dar frecvenţele de lucru sunt mult mai mari.

În conducţie directă căderea de tensiune pe dispozitiv poate ajunge la 15V.

D D
D
iD iD

n+
G G G
G
p+ p+ p+ uDS uDS
n+
uGS

S S S

Fig. 2.23. Tranzistorul cu inducţie statică (SIT): structură fizică

şi simboluri folosite
iD UGS2=UGSMax/2
uDS

UGS1=0

UGS3=UGSMax

0 UDS2 UDS3 uDS - UGSMax 0 uGS

UDS1 - UGSMax
2

Fig. 2.24. Tranzistorul cu inducţie statică (SIT): caracteristici statice

a) caracteristica de ieşire; b) caracteristica de transfer
 2.3.6. Tiristoare cu inducţie statică (SITh)
Se comandă tot prin câmp electrostatic, ca şi SIT, având o structură pn
comandată printr-un electrod G.

A A A
iT iT

n+ p+ n+
G G
p+ p+ p+ uAK uAK

n+ G
G

uGK uGK
K K K

Fig. 2.25. Tiristorul cu inducţie statică (SITh): structură fizică

şi simboluri folosite

Comportarea este similară cu a unei diode, conducând la polarizare directă

şi blocându-se la polarizare inversă. Prin adăugarea unui aşa numit anod scurt (cele 2
regiuni n+ adăugate anodului) se favorizează recombinarea purtătorilor şi astfel se
obţin performanţe dinamice superioare. În schimb, capacitatea de blocare în sens
invers se reduce mult.
 Funcţionare
La polarizare în sens direct, SITh se comportă ca un SIT, cu deosebirea că
tensiunea pe dispozitiv variază mai puţin în funcţie de curentul direct. De
asemenea, căderea de tensiune în stare on este mai mare decât în cazul GTO,
pentru aceeaşi valoare a curentului prin dispozitiv.
La tensiuni de grilă nule (UGK = 0), SITh intră în conducţie ca o diodă, iar
tensiunea pe dispozitiv are valoarea UAK ≅ 4V
La tensiuni de grilă negative (UGK < 0), SITh intră în conducţie la tensiuni
UAK din ce în ce mai mari, proporţionale cu tensiunea de comandă UGK.

Prin aplicarea unei tensiuni UGK = - UGKMax, SITh este blocat, dacă UAK nu
este mai mare decât UAKMax.
La polarizare inversă, SITh se comportă ca o diodă, putând bloca tensiuni
UAK - URRM
 iT UGK=UGKMax/2 uAK

UGK=0 UAKMax

UGKMax

URRMax

0 UAK2 UAKMax uAK - UGKMax 0 uGK

UAK1

Fig. 2.26. Tiristorul cu inducţie statică (SITh): caracteristici statice

a) caracteristica de ieşire; b) caracteristica de transfer
 2.3.7. Tiristoare cu comandă (poartă) MOS (MCT)
Caracteristici principale
- În aceeaşi pastilă sunt încorporate:
- 1 tiristor obişnuit sau un tiristor cu blocare pe poartă (GTO)
- 2 tranzistoare MOSFET, utilizate unul pentru amorsare şi unul pentru blocare;
- Frecvenţa de lucru este mai mică decât la IGBT (1 – 3 KHz);
- Căderea de tensiune în condiţie directă este mică (1,1V);
- Curenţi în conducţie directă foarte mari.
Dezavantajul principal acestui dispozitiv este nesimetria la blocare.
Important!
Tensiunea de comandă UGA se aplică între grilă G şi anod A.

A
uGA
iT uGA A
G
G iT

uAK uAK

K
K
 iT iT

UGA<0 UGA>0

0 UDRMax uAK UGATh 0 uGA

Fig. 2.27. Tiristorul cu comandă MOS (MCT) - caracteristici statice:

a) caracteristica de ieşire;
b) caracteristica de transfer
 2.4. Comparaţie privind dispozitivele semiconductoare
complet comandate
Criterii de comparaţie:
- tensiunea maximă suportată de dispozitiv în stare blocată
- curentul maxim în conducţie
- timpul de blocare
- capacitatea de a bloca tensiunea în sens invers
- frecvenţa de lucru
- puterea maximă comandată
Dispozi UMax IMax toff PMax fc U C-dă Cost
tivul [V] [A] [µs] [KVA] [Khz] în:

BPT 1200 300 15-25 180 0,5-5 nu curent mediu

IGBT 1200 400 1-4 240 2-20 da tensiune mic

MOSFET 1000 28 0,3-0,5 14 5-100 nu tensiune mic

SIT 1400 25 0,1-0,3 180 30-300 nu tensiune mediu

GTO 4500 4000 10-25 4500 0,2-1 da curent mare

SITh 2000 600 2-4 300 1-10 da tensiune mare

MCT 3000 300 5-10 450 1-3 nu tensiune mic

 CURSUL 3
PROTECŢIA DISPOZITIVELOR SEMICONDUCTOARE
DE PUTERE

Protecţia dispozitivelor semiconductoare folosite în construcţia

convertoarelor statice trebuie este o problemă complexă, extrem de importantă şi
pentru care nu există o soluţie unică. Această protecţie trebuie asigurată, în
principal, în următoarele situaţii:
- protecţia în curent (la scurtcircuit)
- protecţia la pantele de variaţie ale curentului şi tensiunii pe dispozitiv
- protecţia la supratensiunile pasagere care apar în reţea

Scurtcircuitele sunt o cauză majoră de defectare a dispozitivelor

semiconductoare şi sunt de două feluri:
- scurtcircuite externe convertorului, care apar în circuitul de sarcină
- scurtcircuite interne care au drept cauză intrarea intempestivă în
conducţie a dispozitivelor semiconductoare, ca urmare a unui defect de comandă,
a unei perturbaţii sau pur şi simplu a defectării unei componente
 De obicei, protecţia minimală la scurtcircuit a dispozitivelor constă în
folosirea unor mijloace de deconectare a dispozitivului de la sursele de
alimentare şi se realizează prin:

- siguranţe fuzibile calibrate ultrarapide SUR conectate în serie cu

dispozitivul (în cazul diodelor şi tiristoarelor)

- controlul direct al curentului (în cazul tranzistoarelor BPT, MOSFET,

IGBT)

- module compacte (circuite de supraveghere realizate cu circuite

integrate inteligente, întrerupătoare automate limitatoare, contactoare echipate
cu relee magneto-termice etc.)
 3.1. Protecţia tiristoarelor
Principalele măsuri care se adoptă pentru protecţia tiristoarelor în
circuitele electronicii de putere sunt:
• utilizarea siguranţelor fuzibile ultrarapide de mare selectivitate
SUR, pentru protecţia la supracurenţi;
• înserierea tiristoarelor cu inductivităţi Ls astfel calculate încât să
limiteze viteza de creştere di/dt a curentului la o valoare situată sub valoarea
critică;
• conectarea în paralel cu tiristorul a unor circuit RC care realizează
protecţia contra variaţiilor foarte rapide ale tensiunii anodice du/dt şi contra
supratensiunilor care apar în reţea. Acest grup este indispensabil în cazul
sarcinilor inductive care au ca efect întârzierea ieşirii din conducţie a tiristorului
şi apariţia bruscă a unei tensiuni inverse mari pe acesta. Valorile tipice ale
acestui grup RpCp sunt 100 ohmi, respectiv 0,1μF. Viteza de creştere du/dt a
tensiunii anodice pe tiristor se limitează astfel la cca.1V/μs (fig. 3.1)

Rp Cp

Ls SUR

Th
 Protecţia tiristoarelor la supratensiuni de comutaţie

Supratensiunile de comutaţie apar în procesul tranzitoriu de blocare. Ele sunt de

două feluri:

1. Supratensiuni repetitive, care sunt previzibile şi deci mai uşor de

limitat. Ele sunt generate, de obicei, de energia stocată în inductanţa circuitului.
Cauzele care determină apariţia acestor supratensiuni în reţea sunt diverse, dar,
în principal sunt următoarele:

a) alimentarea primarului transformatorului convertorului

b) decuplarea de la reţea a transformatoarelor de alimentare

c) deconectarea circuitelor de filtrare

d) regimul dinamic (de comutaţie)

2. Supratensiuni aleatorii, care apar la momente imprevizibile. Ele sunt

produse de trăznete, de descărcările electrice, de comutarea sarcinilor legate în
paralel pe acelaşi circuit de distribuţie a energiei, sau când mai multe dispozitive
semiconductoare protejate prin siguranţe sunt conectate în paralel.
 Protecţia tiristoarelor, triacelor sau a tranzistoarelor bipolare se
realizează folosind componente sau grupuri de componente conectate în paralel
pe fiecare dispozitiv semiconductor (fig. 3.2):

- diode cu avalanşă controlată

- diode Zener

- diode cu seleniu

- varistoare

Aceste dispozitive de protecţie se diferenţiază prin ordinul de mărime al

tensiunii de străpungere, prin panta caracteristicii, viteza de răspuns, curentul
maxim admisibil etc.

De asemenea, o metodă de protecţie des folosită este conectarea unui

grup RpCp în paralel pe tiristoare. Acesta reduce valoarea vitezei de creştere a
tensiunii la bornele tiristorului în momentul comutării curentului prin tiristor sau
la apariţia unei supratensiuni bruşte apărute în reţeaua de alimentare.
 Indiferent de modul în care se obţine tensiunea de polarizare inversă
(comutaţie naturală sau forţată), după blocare, la trecerea unui timp cel puţin egal cu
timpul de revenire tq, tiristorul este polarizat direct, iar panta de creştere a tensiunii
nu trebuie să depăşească valoarea maximă admisibilă .

Rp Cp

Fig. 3.2. Metode de protecţie a dispozitivelor semiconductoare

la supratensiunile de comutaţie
 Protecţia împotriva supratensiunilor externe se face, de obicei, la
intrarea convertoarelor, prin eclatoare sau descărcătoare cu rezistenţă neliniară,
sau cu grupuri serie RC, conectate fie în primarul, fie în secundarul
transformatorului de reţea ce alimentează convertorul static (fig. 3.3).

CS

Fig. 3.3. Decuplarea transformatoarelor de alimentare

a convertoarelor statice cu grupuri RC

Important
Decuplarea transformatoarelor de alimentare trebuie să fie precedată
de inhibarea impulsurilor de comandă a tiristoarelor.
 3.2. Protecţia tranzistoarelor bipolare de putere

Dispozitivele şi circuitele folosite pentru protecţia tranzistoarelor bipolare

de putere BPT au în vedere următoarele situaţii:

a) protecţia la supracurent (scurtcircuit)

b) protecţia la supratensiuni

c) protecţia la intrarea în conducţie

Prin folosirea acestor protecţii:

a) se reduc pierderile la intrarea în conducţie

b) se reduc supratensiunile

c) se evită distrugerea dispozitivului

La amorsarea sau blocarea tranzistoarelor bipolare de putere fără circuite de

protecţie, tensiunea la bornele tranzistoarelor şi curentul prin acestea se menţin
simultan la valori mari, ceea ce duce la apariţia unor pierderi importante.

Aceste pierderi limitează frecvenţa de comandă a tranzistoarelor bipolare de putere

şi pot duce la distrugerea lor.
 +Ec
uce

Lf Ud

DN
Sarcina 0 t
iD iT
iT
iD
ID
t1
BPT
Rp t0
0 t
-Irr
Cp
tri trr

Fig. 3.4. Circuit tipic de protecţie a
tranzistoarelor bipolare de putere
Lf – inductivitate de filtraj; DN – diodă de nul; S–
sarcină de c.c. (motor de c.c. – sursă de c.c.);
RpCp – grup care limitează tensiunea pe
tranzistor la valori mici, până la anularea
curentului prin dispozitiv.
Fig. 3.5. Variaţiile curentului şi tensiunilor
la amorsare
iT-curentul prin tranzistor, iD – curentul
prin DN;
tri, – timpul în care curentul de sarcină
este preluat de tranzistor,
iT iD
iT iD

0 t

iC

0 t
uCE
Ud

0 t
uc
Ud

0 t

Fig. 3.6. Variaţiile curenţilor şi tensiunilor la blocare

în cazul unui grup de protecţie RpCp
Ud – tensiunea la care intră în conducţie dioda de nul
 +Ec
uCE iL uCE iL uCE
Lf
uCE
Ud
Ud

D Rs Id iL
Sarcina iL

BPT Ds

Cs

0 0 t
t

a) b)
Fig. 3.7. Circuit de protecţie la supratensiuni (RsCs);
Formele de undă ale curenţilor şi tensiunilor fără
circuit de protecţie (a) şi cu circuit de protecţie (b)
 Protecţia la amorsare intempestivă (fig. 3.8) este necesară pentru a împiedica
amorsarea prea rapidă a TB, respectiv creşterea rapidă a curentului atât timp cât
tensiunea pe el nu a scăzut suficient.

+Ec

Ds Sarcina

Ls RL

DL

BPT

Fig. 3.8. Circuit de protecţie a tranzistoarelor

bipolare de putere la amorsare intempestivă
RL DL – grup necesar pentru a împiedica apariţia unor noi supratensiuni
la blocare; LS reduce atât panta de creştere a curentului cât
şi curentul de revenire al diodei.
 Protecţia la scurtcircuit a tranzistoarelor bipolare de putere nu se
poate realiza cu siguranţe fuzibile, oricât de rapide ar fi acestea, deoarece
siguranţele au timp de acţionare mare (de ordinul ms), iar tranzistoarele au
capacitate de suprasarcină redusă (pot suporta curentul de scurtcircuit doar
câteva μs). Această protecţie se realizează numai prin controlul valorii
instantanee a curentului şi compararea în permanenţă a acesteia cu o
valoare impusă.
 3.3. Protecţia tranzistoarelor MOSFET

Tranzistoarele MOSFET sunt indicate pentru lucrul în regim de

comutaţie. Necesităţile lor de protecţie sunt mult mai reduse decât pentru
tranzistoarele bipolare de putere BPT. Pentru reducerea vârfurilor de tensiune şi
pentru a preveni oscilaţiile de tensiune în timpul amorsării se folosesc grupuri RC
conectate în paralel pe tranzistoare.

Deoarece, de obicei, sarcina tranzistoarelor MOSFET de putere este

inductivă, nu sunt necesare măsuri de protecţie la amorsare pentru a limita viteza
de creştere a curentului prin dispozitiv.
D

G Rs

Cs

S
Fig. 3.9. Circuit tipic de protecţie a
tranzistoarelor MOSFET
 3.4. Protecţia IGBT

Tranzistoarele IGBT, ca şi tranzistoarele MOSFET şi BPT de

altfel, se protejează prin intermediul propriei lor comenzi. Ele suportă
supratensiuni şi supracurenţi mai bine decât MOSFET şi de aceea
circuitul de protecţie se rezumă la un grup RC paralel, ca şi în cazul
tranzistoarelor MOSFET.

Metoda de protecţie cel mai des folosită în cazul IGBT este

aşa-numita ”metodă de protecţie în 2 timpi”, descrisă în literatura de
specialitate indicată la bibliografie.
 CURSUL 4
REDRESOARE COMANDATE

Redresoarele comandate transformă energia de curent alternativ în

energie de curent continuu, prin comandă putându-se regla valoarea medie a
tensiunii, ceea ce înseamnă reglarea puterii medii transmise sarcinii.
Redresoarele comandate îşi găsesc o largă aplicabilitate, cel mai
important domeniu fiind al acţionărilor electrice cu motoare de c.c. Din acest
motiv, în analiza funcţionării redresoarelor se va considera o sarcină care asigură
o valoare medie constantă a curentului debitat de redresor.
Se va considera, de asemenea, că tiristoarele au caracteristici ideale .
 4.1. Teoria generală a redresoarelor
comandate în fază
4.1.1. Principiul de funcţionare
Se consideră un montaj constituit din p tiristoare având catozii comuni, iar
anozii alimentaţi de la un sistem p-fazat de tensiuni sinusoidale, măsurate faţă de un
punct comun numit "nul de lucru", cu potenţial convenit 0, sarcina fiind conectată între
acesta şi punctul comun al catozilor.
Tensiunile u1,u2,...up sunt defazate cu 2π /p radiani şi au expresiile următoare
(dacă se alege, ca origine a timpului, trecerea prin zero a tensiunii u1):

⎛ 2π ⎞ (4.1.)
u k = 2U sin ⎜⎜ ωt − k ⎟⎟ ; k = 0, p − 1
⎝ p ⎠
iar tiristoarele sunt comandate în ordinea numerotării.
Se numeşte punct (moment) de comutaţie naturală a unui tiristor punctul
(momentul) începând de la care tiristorul este polarizat în sens direct, respectiv ar intra
în conducţie dacă ar fi diodă.
 Pentru a găsi punctul de comutaţie naturală, se aplică teorema a Il-a a lui
Kirchhoff pe un circuit cuprinzând tiristorul respectiv şi tiristorul aflat în conducţie.
Astfel, înainte de comanda lui T1, în conducţie este Tp şi aplicând teorema a II-a a lui
Kirchhoff pe circuitul u1-T1-Tp-up, se obţine:
uT1=u1- up (4.2)
şi ţinând seama de (4.1) rezultă:
⎛ π⎞
uT1=2 2 Ussin (p - 1)π cos ⎜⎜ ωt - (p - 1) ⎟⎟,
p ⎝ p ⎠
care se poate scrie:
uT1=2 2 Ussin π sin ⎛⎜⎜ ωt + π − π ⎞⎟⎟ (4.3)
p p 2
⎝ ⎠

Punând condiţia uT1 ≥ 0, se obţine:

0≤ ⎛⎜ ωt + π − π ⎞⎟ ≤ π sau,
⎜ p 2 ⎟⎠
⎝

π π 3π π
- ≤ ωt ≤ −
2 p 2 p (4.4)
Rezultă că tiristorul T1 este polarizat în sens direct începând din momentul:

π π
ωt = −
2 p
pe durata a π radiani şi deci:
¨ punctul (momentul) comutaţiei naturale este întârziat cu unghiul:
π π
βc = − (4.5)
2 p
(radiani) faţă de trecerea prin "zero" a tensiunii ce urmează a fi redresată (fig. 4.2);

¨ tiristorul respectiv poate fi comandat oricând, pe durata a π radiani, din punctul

comutaţiei naturale.
Principiul conform căruia redresoarele comandate permit comanda puterii
medii transmisă sarcinii, constă în comanda fiecărui tiristor cu o întârziere reglabilă α,
măsurată din punctul de comutaţie naturală, întârziere numită unghi de comandă ∝
(fig. 4.2).

Fig. 4.2. Punctul de comutaţie naturală

 4.2. Valoarea medie a tensiunii redresate, la mersul în gol
Neglijând procesul de comutaţie (preluarea curentului de sarcină de către
tiristorul comandat de la cel aflat în conducţie), se va considera amorsarea şi blocarea
instantanee a două tiristoare, în ipoteza existenţei unui semnal de comandă pe grilă pe
toată durata necesară (adică 2π/p - unde p caracterizează numărul de faze):

⎧2, pentru monofazat

p =⎨
⎩3, pentru trifazat

Amorsarea şi blocarea se produc instantaneu numai la funcţionarea în gol a

redresorului.
Deoarece expresia tensiunii redresate se schimbă la fiecare comandă a unui
tiristor, rezultă că aceasta este periodică, având perioada 2π/p. Considerând intervalul
cât este închis tiristorul T1, respectiv:
π π π π
ω t ∈ ( - +α, + +α )
2 p 2 p
Valoarea medie a tensiunii redresate va fi (fig. 4.3):
π π
+ +α
2 p 2U s π
p sin cos α
U d=
2π π
∫π 2 U s sin ω td (ω t) ; Ud= π p .
+α
2
−
p p
şi transformând diferenţa de cosinusuri în produs se obţine:
Introducând tensiunea medie redresată la mersul în gol şi unghi de comandă nul:
π
2 U s sin
Ud0= p
π (4.7)
p

expresia (4.6) ia forma:

Ud=Ud0cos α (4.8)

Fig. 4.3. Formele de undă idealizate în cazul unui redresor

complet comandat cu p=6
 Observatii

Forma de undă (fig. 4.3) a tensiunii redresate reliefează următoarele aspecte:

¨ tensiunea este periodică şi formată din segmente de sinusoidă;

¨ în funcţie de valoarea unghiului de comandă α, tiristoarele sunt solicitate

sau nu, în stare blocată, chiar de valoarea de vârf a tensiunii ce se redresează;

¨ tensiunea redresată poate avea atât valori pozitive, cât şi valori negative,
în funcţie de unghiul de comandă.
 4.3. Regimurile de funcţionare ale unui redresor comandat
Puterea instantanee debitată de redresor este:
pa=ud id ; (4.9)
iar valoarea sa medie, ţinând seama că:
id = Id=ct.,

este dată de relaţia: π π

+ +α
2 p
p
P=
2π π
∫π u I dωt
d d
=UdId, (4.10)
− +α
2 p

respectiv ţinând seama de (4.8.),

P=Ud0Idcosα . (4.11)
Relaţia obţinută arată că puterea activă poate fi atât pozitivă cât
şi negativă, în funcţie de unghiul de comandă. Astfel:
¨ pentru unghiuri α∈(0, π /2) puterea activă este pozitivă P > 0, deci se transmite
putere activă de la redresor spre sarcină, regimul de funcţionare numindu-se "de
redresor";
¨ pentru unghiuri α∈(π /2, π ) puterea activă este negativă P < 0, deci puterea activă
se transmite de la sarcină spre convertorul static, regimul numindu-se "de invertor".
 Observatii

1. Prin comanda în regim de invertor, α∈(π /2, π ) nu se obţine neapărat

şi funcţionarea în regim de invertor, acest regim fiind posibil numai dacă sarcina
este activă, respectiv poate menţine sensul pozitiv al curentului, deşi valoarea
medie a tensiunii redresate este negativă.

2. În cazul unei sarcini pasive, comanda în regim de invertor duce la

funcţionarea în regim de curent întrerupt, fără a se obţine funcţionarea în regim
de invertor.
 4.4. Caracteristicile de comandă
Caracteristicile de comandă reprezintă dependenţa dintre valoarea medie a tensiunii
redresate şi unghiul de comandă, la valoare medie constantă, a curentului de sarcină:

U dγ = f (α )Id =ct
sau în unităţi relative:
U∗dγ = f (α )I∗d =ct
Caracteristicile de comandă sunt sinusoide şi situate într-un domeniu delimitat după
cum urmează (fig. 4.4):
¨ superior faţă de caracteristica corespunzătoare mersului în gol:
U ∗dγ =cosα;
¨ la dreapta, faţă de valoarea maximă a unghiului de comandă:
α max = π ;
¨ inferior, faţă de caracteristica corespunzătoare curentului maxim admis, din motive
de comutaţie:
α
U ∗
dγ = g (α )I dmax
∗
U
dγ = −sin
2

I
dmax 2 (4.12.)
Unghiul de comandă maxim (fig. 4.4.) reprezintă valoarea maximă a unghiului la care
∗
poate fi comandat redresorul, atunci când curentul de sarcină este I dM .
Fig. 4.4. Caracteristicile de comandă ale unui redresor comandat
 4.5. Regimul de curent întrerupt
Datorită caracterului pulsatoriu al tensiunii redresate, curentul are, de
asemenea, un caracter pulsatoriu, chiar dacă sarcina este activă (de exemplu motor
de c.c.) şi menţine constantă valoarea medie a curentului. Dacă sarcina este un
motor de c.c. (fig. 4.5), acesta este caracterizat de:
- tensiunea electromotoare Ea, presupusă constantă (în ipoteza că cuplul static şi
unghiul de comandă al redresorului sunt constante, iar momentul de inerţie este
foarte mare)
- rezistenţa Ra şi inductivitatea La , corespunzătoare circuitului (sarcinii) de la
ieşirea redresorului

Fig. 4.5. Schema echivalentă a unui motor de c.c.

alimentat de la un redresor complet comandat
 Dacă se scriu ecuaţiile care descriu funcţionarea acestui circuit, se poate
pune în evidenţă faptul că, atât tensiunea cât şi curentul prin sarcină sunt pulsatorii
iar curentul redresat cât şi componenta sa alternativă se obţin ca soluţii ale aceleiaşi
ecuaţii diferenţiale. Maximumul curentului redresat IdM (fig. 4.6) se obţine anulând
derivata sa şi se obţine atunci când valoarea instantanee a tensiunii redresate este
egală cu valoarea sa medie.
us ud

Ud
π/2-π/p

ωt
0 α 2π/p
Fig. 4.6. Variaţia în timp a
curentului redresat:
a) în regim de curent
id
IdM neîntrerupt;
Id
Iin b) la limita de apariţie
ωt a regimului
0
id a)
de curent întrerupt;
Idl

ωt c) în regim de curent
0
b) neîntrerupt
id Id<Idl

ωt
0
c)
 Limita de apariţie a regimului de curent întrerupt este momentul în care, la
începutul şi sfârşitul unei perioade, pentru un interval de timp foarte scurt, curentul
redresat este nul (fig. 4.6, b). Valoarea medie corespunzătoare acestui moment este
aşa numitul curent limită Idl.
Când curentul mediu scade sub această valoare limită, adică:
Id < Idl
Curentul prin sarcină se anulează înainte de aplicarea unei noi comenzi şi,
în fiecare perioadă, există un interval de timp în care curentul este nul, respectiv
toate tiristoarele redresorului sunt blocate (fig. 4.6, c). Acest regim se numeşte regim
de curent întrerupt.
Regimul de curent întrerupt trebuie evitat, deoarece are următoarele
dezavantaje:
- caracteristicile externe ale redresorului devin neliniare, iar valoarea medie a
tensiunii creşte rapid la scăderea curentului de sarcină;
- apar şocuri de cuplu ale sarcinii, deoarece, când curentul este nul şi cuplul este
nul.
Pentru evitarea acestei situaţii se folosesc inductivităţi de filtrare care se
dimensionează punând condiţia ca valoarea medie a curentului prin sarcină să nu
scadă sub valoarea critică Idl.
 CURSUL 5
5. Redresoare comandate
5.1. Redresorul monofazat cu punct median (MM)
Caracteristici
1. Acest redresor are cea mai simplă structură (fig. 5.1), conţinând numai
două tiristoare T1, şi T2, care au catozii comuni şi anozii conectaţi la extremităţile
înfăşurării secundare a unui transformator monofazat.
2. Conectarea sarcinii se face printr-o bobină de filtrare Lf, între catozii
comuni şi punctul median al înfăşurării secundare a transformatorului.

1 Tr 2
iT1 T1

u2 uT1
- Lf S id +
u1
u2 ud

1' 2'
T2
Fig. 5.1. Schema de principiu a redresorului monofazat comandat,
cu punct median
 3. Transformatorul este necesar atât pentru adaptarea tensiunii la
valoarea cerută de sarcină, cât şi pentru limitarea puterii de scurtcircuit,
respectiv a curentului de scurtcircuit. Acest ultim aspect este impus de
faptul că tiristoarele pot suporta un curent mult mai mare decât valoarea
nominală (curentul de şoc) un timp limitat (maxim 10 ms).

4. Dacă nu este necesară adaptarea nivelului tensiunii, fie se

foloseşte un transformator cu raportul de transformare unitar, fie se
înseriază, între reţea şi redresor, bobine de limitare a curentului de
scurtcircuit.

Din acelaşi motiv, transformatoarele destinate alimentării

redresoarelor se deosebesc, constructiv, de cele de uz general şi au
tensiunea relativă de scurtcircuit mult mai mare:

usc. = (0,05…0,012)
 Funcţionare

Tensiunile usl şi us2 sunt egale şi în opoziţie de fază, astfel că prin închiderea
alternativă a celor două tiristoare într-o perioadă, tensiunea redresată este:

⎧u s1 pentru T1 închis
u d= ⎨
⎩u s2 pentru T2 închis

Rezultă că se redresează p = 2 pulsuri într-o perioadă, deci întârzierea

comutaţie naturală faţă de tensiunea ce se redresează este nulă, βc=0, iar comutaţia
are loc între tiristoarele T1 şi T2.

Luând ca origine a timpului trecerea prin zero, spre valori pozitive, a tensiunii
us şi considerând tiristoarele elemente ideale, iar curentul de sarcină constant (,
rezultă următoarele:

¨ pentru ωt, T1 este închis iar T2 este blocat, respectiv,

ut1=0; ud =us1; it1 =Id; it2 =0.

¨ pentru ωt , T1 blocat, T2 este în conducţie, respectiv,

ut2=0; ut1 =us1-us2 ; ud=us2; it2 =Id; it1 =0.

Curentul din primarul transformatorului se obţine observând că prin cele

două segmente ale înfăşurării secundare se închid curenţii it1 şi it2.
Fig. 5.2. Formele de undă idealizate ale redresorului comandat
monofazat, cu punct median
Ţinând seama de raportul de transformare k şi de sensurile curenţilor, rezultă:
⎧ iT1 id
⎪⎪ k = k , T1 este în conductie
⎨
⎪ iT2 = − id , T este în conductie
⎪⎩ k k
2

Analizând formele de undă (fig. 1.6.), se desprind următoarele:

¨ tensiunea redresată are pulsaţii mari şi conţine, inevitabil, pentru α≠0,

atât valori pozitive, cât şi valori negative;

¨ valoarea maximă a tensiunii ce solicită un tiristor, în stare de blocare,

este dublul amplitudinii tensiunii ce se redresează;

Ub=2 2 Us
¨ fiecare tiristor conduce radiani într-o perioadă, curentul având formă de
undă dreptunghiulară;

¨ curentul în primarul transformatorului este alternativ, simetric,

dreptunghiular.
 5.2. Redresorul monofazat în punte (MCP)

Redresorul propriu-zis (Fig. 5.1) cuprinde patru tiristoare, câte două pe

fiecare braţ al punţii şi este alimentat de la un transformator monofazat.

Funcţionare

Pentru existenţa curentului de sarcină, se vor afla simultan în conducţie

tiristoarele T1, şi T2, respectiv T3 şi T4, care vor fi, de asemenea, comandate
simultan. Impulsurile de comandă ale celor două grupe de tiristoare vor fi
defazate cu radiani, iar comutaţia are loc simultan, între tiristoarele T1, şi T3 şi
respectiv, T2 şi T4.

Dacă se alege ca origine a timpului trecerea prin zero a tensiunii us, rezultă că
punctele de comutaţie naturală coincid cu trecerile tensiunii prin zero, adică:

βc = π/2 -π/p =π/2 -π/2 = 0 radiani

 + id
iT1

T1 uT1 T3 L
1 Tr 2 is

u1 u2 ud

R
1' 2'

T4 T2

-
Considerând un unghi de comandă , rezultă următoarele secvenţe de funcţionare:
(fig. 5.4)
¨ pentru ωt, în conducţie se află T1 şi T2, respectiv
uT1=0; ud =us; iT1 =iT2= Id; is=Id; iT3 =iT4 =0.

¨ pentru ωt , în conducţie se află T3 şi T4, respectiv

uT1= us; ud =-us; iT1 =iT2= 0; is=-Id; iT3=iT4= Id.
 Observaţie
Formele de undă (Fig. 5.4) sunt
identice cu cele ale redresorului monofazat
cu punct median, astfel că rezultă aceleaşi
concluzii, excepţie făcând valoarea maximă
a tensiunii ce solicită tiristoarele în stare de
blocare, care este egală cu maximumul
tensiunii ce se redresează:
2 Ub = U s

Diferenţe semnificative apar însă

la forma curenţilor din secundarul
transformatorului de alimentare.

Fig. 5.4. Formele de undă idealizate ale

redresorului comandat
monofazat în punte
 5.3. Redresorul trifazat în stea (TS)

Caracteristici

1. Caracteristica acestui redresor este aceea că înfăşurările secundare ale

transformatorului de reţea sunt legate în stea, iar sarcina este conectată între punctul
comun al tiristoarelor (anozii sau catozii) şi nulul înfăşurărilor (punctul comun).

2. Primarul transformatorului se conectează în triunghi, pentru a nu

transmite în reţea componenta continuă care apare datorită existenţei unei singure
alternanţe a curentului din înfăşurările secundare.

3. Deoarece se redresează câte o alternanţă a sistemului trifazat, rezultă că

p=3, iar punctele de comutaţie naturală sunt defazate faţă de tensiunile de fază ale
secundarului transformatorului de reţea cu unghiul:

βc = π/2 -π/p =π/2 -π/3 = π/6 radiani

Tiristoarele se comandă în ordinea numerotării, iar impulsurile de comandă

sunt defazate cu 2π/3 radiani. Comutaţia se produce de la T1 la T2, de la T2 la T3 şi de
la T3 la T1, respectiv procesul de blocare a unui tiristor se declanşează la comanda
tiristorului următor.
 iT1 T1 + id
a
iR
R uT1 Lf
1 ud
1 R
3

S 3 2
2
T T2
c b

T3

Concluzii
Din analiza formelor de undă idealizate se desprind următoarele concluzii:
1. Tensiunea redresată are şi valori negative, dacă unghiul de comandă este
mai mare de π/3 radiani şi are pulsaţii mai mici comparativ cu schemele anterioare
2. Curentul din secundarul transformatorului conţine o singură alternanţă şi
este dreptunghiular, iar curentul absorbit din reţea este alternativ, dar nesimetric.
3. Fiecare tiristor conduce în regim de curent neîntrerupt 2π/3 radiani, iar
curentul este dreptunghiular.
4. Valoarea maximă a tensiunii care apare pe tiristoare în stare de blocare
este egală cu amplitudinea tensiunii de linie, adică Ub = √6 Us.
Fig. 5.6. Formele de undă pentru redresorul trifazat comandat, în stea:
tensiunea şi curentul prin sarcină
 5.4. Redresorul trifazat în punte (TCP)
Aceasta este cea mai utilizată schemă de redresare, deoarece îmbină
avantajele redresării unui număr mare de pulsuri (p = 6) cu cele ale folosirii unui
număr relativ redus de tiristoare. Este constituită din 2 celule de comutaţie identice,
realizate cu tiristoare (T1, T3, T5 şi T2, T4, T6), ceea ce permite controlul de fază pe
ambele semialternanţe ale tensiunilor sistemului trifazat.

P id
+

T1 T3 T5
iR ua ia Lf
R
ub
1 3 ib
ud
uc
ic
S
2 iT4 S
T
T4 T6 T2
uT4

N
 Funcţionare
Pentru succesiunea directă a sistemului trifazat de tensiuni din secundarul
transformatorului, tiristoarele trebuie comandate în ordinea numerotării, cu impulsuri
defazate cu π/3 radiani. Pentru amorsarea iniţială a schemei şi pentru ca aceasta să
poată funcţiona şi în regim de curent întrerupt, fiecare tiristor mai primeşte un impuls
de comandă, numit impuls secundar, întârziat cu π/3 radiani faţă de primul impuls.
Înseamnă că se comandă simultan câte 2 tiristoare, unul pe partea pozitivă P şi unul
pe partea negativă N. În regim de curent neîntrerupt, dintre aceste 2 tiristoare, unul
este găsit blocat şi intră în conducţie, iar celălalt este găsit în conducţie, comanda
devenind inoperantă. Tiristorul care amorsează determină blocarea tiristorului aflat în
conducţie, pe aceeaşi parte cu el.

Fig. 5.8. Structura şi distribuirea impulsurilor de comandă

pentru 4 din tiristoarele redresorului comandat în punte
Concluzii
1. Tensiunea redresată are şi valori
negative, dacă unghiul de
comandă este mai mare de π/3
radiani şi are pulsaţii mai mici
comparativ cu schemele
anterioare.
2. Curenţii din primarul şi
secundarul transformatorului sunt
alternativi, simetrici şi
dreptunghiulari.
3. Fiecare tiristor conduce în
regim de curent neîntrerupt 2π/3
radiani, iar curentul prin tiristor
este dreptunghiular.
4.Valoarea maximă a tensiunii care
apare pe tiristoare în stare de
blocare este egală cu amplitudinea
tensiunii care se redresează, adică
Ub = √2 Us.
 5.5. Mărimi caracteristice ale redresoarelor comandate
Pentru evidenţierea mărimilor ce caracterizează un redresor
comandat, se au în vedere schemele de bază şi se fac următoarele ipoteze:
¨ Se neglijează comutaţia, considerându-se tiristoarele elemente ideale;
¨ Se consideră, ca sarcină, un motor de curent continuu care asigură un
curent Id constant (inductivitatea de filtrare este infinită);
¨ Tensiunea redresată este periodică şi are perioada T=,
în care p este numărul de pulsuri redresate într-o perioadă a tensiunii de
alimentare a redresorului;
¨ Curentul printr-un tiristor este periodic, dreptunghiular, de perioadă , iar
durata pulsului de curent este: ; (m reprezintă numărul de faze)
¨ Curentul în secundarul transformatorului este dreptunghiular, alternativ şi
simetric, fiecare alternanţă având durata , şi se alege originea timpului astfel
încât, variaţia acestuia să fie impară.
 Mărimile ce caracterizează funcţionarea redresoarelor comandate şi
intervin în calculele de proiectare se referă la valori ale curenţilor, tensiunii
redresate şi puterii transformatorului. Acestea sunt următoarele:

¨ Valoarea medie a curentului printr-un tiristor;

¨ Valoarea efectivă a curentului printr-un tiristor;

¨ Valoarea efectivă a curentului prin secundarul transformatorului;

¨ Valoarea efectivă a armonicii fundamentale a curentului prin secundarul

transformatorului;

¨ Valoarea efectivă a tensiunii redresate;

¨ Valoarea maximă a tensiunii ce solicită tiristoarele în stare de blocare;

¨ Puterea aparentă a transformatorului de alimentare;

¨ Coeficientul de comutaţie .
 5.6. Indici de performanţă

Curentul absorbit de la reţea de un redresor comandat, după cum s-a văzut din
studiul redresoarelor precedente, nu este sinusoidal. De asemenea, tensiunea diferă mai
mult sau mai puţinde o sinusoidă, datorită procesului de comutaţie şi acţiunii grupurilor
RC de protecţie.
Prezenţa armonicilor superioare, mai ales de curent, se manifestă prin efecte
nefavorabile asupra reţelei de alimentare, efecte puse în evidenţă prin nişte indici
sintetici, numiţi indici de performanţă sau indici de calitate.
Un redresor este caracterrizat prin următorii indici dee performanţă:
1. Factorul total de distorsiune FTD

Is 2
I
− s1
2

FTD =
Is1
unde Is este curentul din secundarul transformatorului iar Is1 este amplitudinea
fundamentalei curentului. Este de dorit ca FTD să fie cât mai apropiat de zero.
≈ 0,48 pentru MM, MCP
FTD = ≈ 0,68 pentru TS
≈ 0,3 pentru TCP
 2. Factorul de formă FF – se defineşte ca fiind raportul dintre valorile efectivă
şi medie ale unei mărimi:
Udef
FF =
Ud
FF are valori cu atât mai mari cu cât p este mai mic, iar unghiul de comandă este mai
apropiat de π/2 (valoarea minimă se obţine la α = 0 şi p → ∞)

3. Factorul de ondulaţie FO

2
Ud ≈ ⎛ Udef ⎞
FO = ' ⎜ ⎟ −1= (FF) 2
−1
Ud ⎝ Ud ⎠
Atât FO, cât şi FF depind de numărul de pulsuri redresate p şi de unghiul de comandă α.
4. Factorul de utilizare a transformatorului FU – este definit ca fiind raportul
dintre puterea activă medie transmisă sarcinii la unghi de comandă nul şi puterea
aparentă a transformatorului:
Pd0
FU =
St
unde puterea aparentă a transformatorului, în cazul unei funcţionări asimetrice, este
media aritmetică a puterilor din primar şi secundar: St = ½(U1I1 + Psec)
Psec este suma puterilor din secundarul transformatorului.
≈ 0,74 pentru MM
FU = ≈ 0,9 pentru MCP
≈ 0,74 pentru TS
≈ 0,96 pentru TCP
5. Factorul de putere la intrare FP şi factorul de putere pe fundamentală FPF

Pd
FP = = FUcosα
St
unde Pd=Pd0cosα este puterea activă transmisă sarcinii la un unghi de comandă
6. Randamentul redresorului (factorul de eficienţă FE)

Pd
η = FE =
Uef ⋅ Ief
7. Factorul de supratensiune FS – se ddefineşte ca fiind raportul dintre tensiunea
maximă ce solicită un tiristor în stare de blocare şi valoarea medie a tensiunii
redresate la mersul în gol şi unghi de comandă nul:
Ub
FS =
Ud0
FS arată avantajul utilizării redresoarelor cu un număr mare de pulsuri.
 CURSUL 6
6. REDRESOARE CU DIODĂ DE NUL
Din studiul redresoarelor comandate s-a constatat că acestea prezintă o
serie de dezavantaje, dintre care cele mai importante sunt următoarele:
a) Factorul de putere (cosα) redus, cu atât mai mic cu cât unghiul de
comandă α este mai apropiat de π/2.
b) Pulsaţiile mari ale tensiunii redresate, care poate avea atât valori pozitive
cât şi valori negative. Mărimea pulsaţiilor depinde de numărul de pulsuri redresate p
şi de unghiul de comandă α.
c) Conţinutul mare de armonici superioare al curentului absorbit de la reţea.
O parte din dezavantajele redresoarelor comandate se pot ameliora prin
introducerea în schema acestora a unei diode de nul. Aceasta se montează la ieşirea
redresorului, în antiparalel cu sarcina.
Prin introducerea diodei de nul se constată că:
- tensiunea redresată nu mai poate lua valori negative şi, în consecinţă,
valoarea medie a tensiunii redresate este întotdeauna pozitivă, iar redresorul nu mai
poate funcţiona în regim de invertor;
- factorul de putere este mai mare decât în cazul redresoarelor fără diodă de
nul, iar cel de distorsiuni – mai mic
- forma de undă de la ieşirea redresoarelor cu diodă de nul este de o calitate
mai bună decât cea obţinută fără diodă de nul
 Dioda de nul are şi rol de protecţie a redresoarelor comandate în cazul
sarcinilor puternic inductive, deoarece, la întreruperea alimentării redresorului,
datorită inductanţei sarcinii, dioda de nul se deschide şi curentul de sarcină se
închide prin această cale de rezistenţă mică. În absenţa ei, datorită tensiunii de
autoinducţie mari care apare la ieşirea redresorului, tiristoarele blocate din punte
ar putea amorsa intempestiv (fără comandă), distrugându-se.

Trebuie precizat că dioda de nul intervine în funcţionarea redresorului

comandat numai dacă este îndeplinită condiţia generală:

π π
α≥ −
2 p

unde p reprezintă numărul de pulsuri redresate într-o perioadă.

 6.1. Redresorul monofazat în punte
cu diodă de nul

Dioda de nul DN intră în

Schema redresorului conducţie în momentul în care
valoarea instantanee a tensiunii
+ id redresate se anulează, tinzând să
iT1 treacă spre valori negative,
deoarece, începând din acel
T1 uT1 moment, tensiunea redresată o
T3 L
1 Tr 2 is polarizează în sens direct. Drept
urmare, dioda de nul “taie’’
DN pulsurile negative ale tensiunii
u1 u2 ud redresate, aceasta fiind formată
numai din pulsuri pozitive.
R
1' 2' Pe durata unei perioade a
tensiunii redresate (π radiani)
T4 T2 curentul din secundarul
transformatorului are pulsuri de
-
durată (π-α), iar dioda de nul
conduce curentul de sarcină pe
durata α (durata unghiului de
comandă).
 Concluzii

Din analiza formelor de undă se observă că:

1. În cazul sarcinii inductive (L → ∞), tensiunea redresată ud

nu are decât valori pozitive (fig. 6.2.a), iar curentul id prin sarcină
este practic constant.

2. Pe durata unei perioade a tensiunii redresate (π radiani),

tiristoarele care amorsează ca urmare a comenzii aplicate pe poartă,
conduc (π-α) radiani, iar dioda de nul - α radiani (fig. 6.2.b).
 6.2. Redresoare trifazate cu diodă de nul
6.2.1. Redresorul trifazat cu punct median
Schema redresorului

iT1 T1 + id
a
iR DN
R uT1 Lf
1 ud
1 R
3 n

S 3 2
2
T T2
c b

T3
 Tiristoarele sunt comandate în ordinea numerotării, cu o întârziere faţă de
punctele de comutaţie naturală βc egală cu unghiul de comandă α. Ele intră în
conducţie (amorsează) în momentul comenzii pe poartă şi se blochează în
momentul trecerii prin zero a tensiunii fazei pe care se află. Simultan cu blocarea
tiristorului intră în conducţie dioda de nul, deci comutaţia curentului se produce
între tiristor şi dioda de nul.

Pe durata conducţiei diodei de nul, tensiunea la ieşirea redresorului se

anulează.

Dioda de nul intervine în funcţionarea redresorului comandat dacă este

îndeplinită condiţia generală pentru unghiul de comandă:
π π
α≥ −
2 p
unde p reprezintă numărul de pulsuri redresate într-o perioadă. În cazul de faţă p =
3, deci dioda de nul intră în conducţie pentru unghiuri de comandă α ≥ π/6 radiani.
 Formele de undă
a. Sarcină inductivă (ωL >> R) şi α > π/6
b. Sarcină inductivă (ωL >> R) şi α < π/6
 Concluzii

1. Introducerea diodei de nul DN (dioda de regim liber) are ca

efect principal faptul că tensiunea redresată nu mai poate lua valori
negative. Redresoarele cu diodă de nul funcţionează numai în cadranul
I al planului (ud, id), deci nu mai nu mai pot funcţiona în regim de
invertor.

2. Îmbunătăţirea formei de undă a tensiunii redresate face ca

aceste redresoare să absoarbă de la reţea o putere reactivă mai mică
decât redresoarele cu diodă de nul, pentru acelaşi unghi de comandă.
6.2.2. Redresorul trifazat în punte
Schema redresorului

P id
+

T1 T3 T5
ua ia Lf
R
ub
3 ib
DN ud
uc
ic
S
2 iT4 S
T
T4 T6 T2
uT4

N
 Funcţionare
Dioda de nul DN intră în conducţie în momentul în care valoarea
instantanee a tensiunii redresate se anulează, tinzând să treacă spre valori
negative, deoarece, începând din acel moment, tensiunea redresată o polarizează
în sens direct. Drept urmare, dioda de nul “taie’’ pulsurile negative ale tensiunii
redresate, aceasta fiind formată numai din pulsuri pozitive. Acest lucru se
întâmplă atunci când unghiul de comandă satisface relaţia:

π π 2π
− +α+ >π
2 p p
π
Deoarece p = 6, aceasta înseamnă: α>
3
Ca şi la redresorul monofazat, se disting 2 cazuri:
a) π
α≤
3
DN nu intră niciodată în conducţie, iar redresorul se comportă ca şi cum nu ar
exista DN.
 π
b) α>
3

Tensiunea redresată se anulează la ωt = π, iar DN preia curentul de sarcină şi

conduce până la o nouă comandă, respectiv pe durata:
π π π
α + − =α−
p 2 3
Analizând formele de undă (fig. 6.7) se observă că fiecare tiristor comută de 2
ori într-o perioadă, iar curentul pe o fază a secundarului transformatorului are 2 pulsuri
pe fiecare alternanţă. Faţă de redresorul fără DN, durata de conducţie a fiecărui tiristor
se reduce cu de 2x durata conducţiei DN, deci un puls de curent are durata:

1 ⎡ 2π ⎛ π ⎞⎤ 2π
⎢ − ⎜ α − ⎟⎥ = −α
2⎣ 3 ⎝ 3 ⎠⎦ 3

Aceasta înseamnă că valoarea maximă a unghiului de comandă este:

2π
α max =
3
 7. Redresoare semicomandate
S-a văzut că, prin montarea unei diode de nul, performanţele energetice ale
redresoarelor comandate se îmbunătăţesc. În acelaşi timp, dioda de nul nu mai
permite existenţa tensiunii negative la ieşirea redresorului, făcând imposibilă
funcţionarea în regim de invertor. Performanţe asemănătoare se obţin prin utilizarea
redresoarelor semicomandate, care sunt mai ieftine.

7.1. Redresorul semicomandat, monofazat, în punte

Un astfel de redresor se obţine înlocuind 2 tiristoare cu 2 diode, schema
devenind astfel mai ieftină şi mai simplă. Acest tip de redresoare poate funcţiona
numai ca redresor în cadranul I al planului (Ud,Id).
Sunt cunoscute 2 scheme de redresor semicomandat, monofazat, în punte:
schema simetrică (fig. 7.1, a) şi schema asimetrică (fig. 7.1, b).
Din analiza formelor de undă ideale ale celor două redresoare rezultă:
a) Schema simetrică este formată din 2 celule de comutaţie: celula T1, T3,
realizată cu tiristoare şi celula D2, D4, realizată cu diode. Tiristoarele comută cu un
decalaj egal cu unghiul de comandă α, iar diodele conduc începând cu trecerea prin
zero a tensiunii de alimentare a punţii. Ca urmare, curentul prin secundar va circula o
durată θ = π - α. Pe durata unghiului de comandă α sunt simultan în conducţie T1 şi
D2 sau T3 şi D4. Acest ansamblu serie are rol de diodă de regim liber (diodă de nul)
pentru sarcină şi în acest interval de timp tensiunea redresată rămâne nulă.
 b) Schema asimetrică este formată din 2 celule de comutaţie identice,
fiecare formată din câte un tiristor şi o diodă: celula T1, D3 şi celula T4, D2.
diodele comută în mod natural la trecerea prin zero a tensiunii de alimentare a
punţii şi au un unghi de conducţie θ = π - α. Tiristoarele comută cu o întârziere
egală cu unghiul de comandă α şi se blochează la trecerea prin zero a tensiunii
de alimentare, deci unghiul lor de conducţie este tot θ = π - α.

Rezultă că funcţionarea celor două scheme este similară, cu deosebirea

că, în cazul schemei asimetrice, tiristoarele sunt solicitate în sens invers de o
alternanţă completă a tensiunii de alimentare. Formele de undă ale tensiunii
redresate şi a curentului prin secundarul transformatorului sunt identice cu cele
ale punţii complet comandate cu diodă de nul, rezultând că se obţin aceleaşi
performanţe energetice. Curentul prin secundarul transformatorului de alimentare
este alternativ şi simetric, dar durata unei alternanţe depinde de unghiul de
comandă.
 + id
iT1
T1 uT1 T3
1 Tr 2 is Lf

Fig. 7.1. Schemele de

u1 u2 ud principiu ale
redresorului
S semicomandat,
1' 2'

D4 D2 monofazat, în punte:
a) schema simetrică;
b) schema asimetrică
+ id
iT1
T1 uT1 D3
1 Tr 2 is Lf

u1 u2 ud

1' S
2'

T4 D2
 Fig. 6.7. Formele de undă în
cazul redresorului monofazat
semicomandat,
schema nesimetrică, sarcină
inductivă

Concluzii
Din analiza formelor de
undă se observă că:
1. În cazul sarcinii inductive
(L → ∞), tensiunea redresată ud
nu are decât valori pozitive (fig.
6.7.a), iar curentul id prin sarcină
este practic constant.
2. Pe durata unei perioade a
tensiunii redresate (π radiani),
tiristoarele care amorsează ca
urmare a comenzii aplicate pe
poartă, conduc (π-α) radiani, iar
dioda de nul α radiani (fig.
6.7.b).
 7.2. Redresorul semicomandat, trifazat, în punte
Schema acestui redresor se obţine din cea a redresorului complet
comandat, prin înlocuirea celor 3 tiristoare dintr-una din cele două celule de
comutaţie, cu diode (fig. 7.3).

P id
+
Tr

D1 D3 D5
iR ua ia Lf
R
ub
1 3 ib
ud
uc
ic
S
2 iT4 S
T
T4 T6 T2
uT4

N
 Funcţionare
Controlul de fază se realizează cu ajutorul tiristoarelor T1, T2, T3, numai
pe durata semialternanţelor pozitive ale tensiunilor ua, ub, uc. Tiristoarele sunt
comandate cu o întârziere α (durata unghiului de comandă) faţă de punctele de
comutaţie naturală βc, care, în cazul de faţă este de π/6 radiani. Diodele D1, D2, D3
formează cea de a doua celulă de comutaţie. Fiecare diodă comută în punctele de
comutaţie naturală ale tensiunilor ua, ub, uc, producând blocarea diodei aflată
anterior în conducţie. Ca şi în cazul redresorului complet comandat cu diodă de
nul, în funcţionarea redresorului trifazat în punte mixtă, se disting două situaţii:
- unghi de comandă α ≤ π/3
- unghi de comandă α ≥ π/3
a) În cazul unghiurilor de comandă α≤π/3, curentul de sarcină este
asigurat, pe rând, de grupurile (T3, D2), (T1, D2), (T1, D3), (T2, D3), (T2, D1) ş.a.m.d.
Tensiunea redresată are perioada 2π/3 radiani (fig. 7.4). Deoarece tiristoarele sunt
comandate numai pe jumătate din semialternanţele sistemului trifazat de tensiuni
care se redresează (ua, ub, uc), rezultă că tensiunea de la ieşirea redresorului nu
poate avea decât jumătate din valoarea tensiunii de la ieşirea redresorului complet
comandat.
Fig. 7.5. Formele de undă în
cazul sarcinii inductive,
pentru unghiuri de comandă
α ≤ π/3
 b) În cazul unghiurilor de comandă α ≥ π/3, se poate constata că
funcţionarea redresorului este total diferită, iar forma de undă a tensiunii de la ieşirea
redresorului este modificată faţă de cea corespunzătoare unui unghi α≤π/3 (fig. 7.5).
Astfel, se observă că, pe anumite intervale de timp, se află simultan în conducţie câte
un grup tiristor–diodă, aflate pe aceeaşi ramură a punţii redresoare: (T3, D3), (T1, D1),
(T2, D2) ş.a.m.d. Aceste grupuri joacă rol de diodă de nul şi scurtcircuiteză ieşirea
redresorului, pe durata conducţiei lor tensiunea redresată fiind nulă (de fapt, ea are
valoarea sumei căderilor de tensiune pe dioda şi tiristorul aflate simultan în
conducţie).
Tensiunea redresată are tot perioada de 2π/3 radiani (fig. 7.6).
 Fig. 7.8. Formele de undă ale
tensiunii şi curenţilor,
pentru unghiuri de comandă α ≥ π/3
 Concluzii

1. Indiferent de valoarea unghuiului de comandă α, tensiunea ud de la

ieşirea redresoarelor trifazate semicomandate are numai valori pozitive (figurile 7.5
şi 7.7). Acest tip de redresoare va funcţiona, ca şi redresoarele cu diodă de nul,
numai în cadranul I al planului caracteristicilor (ud, id), funcţionarea în regim de
invertor nefiind posibilă.

2. Tensiunea redresată are perioada 2π/3 radiani.

3. În cazul unghiurilor de comandă α ≥ π/3, pe o parte din durata unghiului

de conducţie, fiecare tiristor din punte, împreună cu dioda de pe aceeaşi ramură,
sunt simultan în conducţie. Aceste grupuri tiristor-diodă joacă, pe rând, rolul de
diodă de nul, anulând tensiunea de la ieşirea redresorului (figurile 7.5 şi 7.8).

4. Curenţii din înfăşurările secundare ale transformatorului de alimentare,

indiferent de valoarea unghiului de comandă, sunt dreptunghiulari, alternativi şi
simetrici (figurile 7.6 şi 7.8).
 CURSUL 7
8. COMANDA REDRESOARELOR CU
COMUTAŢIE NATURALĂ
8.1. Structura blocului de comandă
Blocul de comandă al redresoarelor are rolul de a genera impulsurile pentru
amorsarea (aprinderea) tiristoarelor. El este nu este un circuit de forţă şi de aceea se
realizează cu componente electronice tipice de mică putere şi frecvenţă de lucru ridicată.
Structura sa tipică cuprinde 5 unităţi funcţionale:
1. comanda valorii medii CVM
2. generatorul de tact (ceas) GT
3. distribuitorul de impulsuri DI
4. formatorul de impulsuri Reţea RC S
5. circuitele de control CC

uc CVM GT DI FI

CC

Fig. 8.1. Schema bloc a unităţii de comandă a unui redresor

RC – redresor comandat; S – sarcină
 8.1.1. Comanda valorii medii
Există 3 modalităţi de comandă a valorii medii a mărimii de ieşire
dintr-un redresor cu comutaţie naturală şi implicit de comandă a puterii
furnizate sarcinii:
1. comanda în (prin) fază
2. comanda prin zero cu referinţă constantă în timp (fixă)
3. comanda prin zero cu referinţă liniar variabilă în timp
Toate cele 3 metode presupun existenţa următoarelor semnale (tensiuni):
- tensiunea de comandă uc , proporţională cu valoarea medie a
tensiunii redresate sau cu puterea furnizată sarcinii
- tensiunea de referinţă ur
- tensiunea de sincronizare us, care este obţinută din tensiunea de
reţea şi trece prin zero în punctele de comutaţie naturală.
De obicei, tensiunea de referinţă este determinată, ca mod de variaţie,
de tensiunea de sincronizare şi se compară cu tensiunea de comandă.
 8.1.2. Comanda prin fază
În acest caz tensiunea de referinţă este liniar variabilă şi sincronizată cu
tensiunea de sincronizare, iar impulsurile de comandă sunt generate la fiecare
coincidenţă a tensiunii de comandă cu tensiunea de referinţă, pe panta crescătoare a
acesteia (fig. 8.2).
Această metodă se caracterizează printr-o rezoluţie foarte fină, putându-se
sesiza variaţii foarte mici ale tensiunii de comandă dar are dezavantajul generării de
armonici superioare.
 8.1.3. Comanda prin zero cu referinţă constantă în timp (fixă)

În acest caz tensiunea de referinţă are valoare constantă, iar impulsurile de

comandă sunt generate la fiecare trecere prin zero a tensiunii de sincronizare, dacă
uc< ur. În acest fel, tensiunea redresată conţine un număr întreg de semialternanţe, iar
acest tip de comandă se numeşte ”cu undă plină”(fig. 8.3). Deoarece variaţia tensiunii de
comandă contează numai dacă este mai mare sau mai mică decât tensiunea de referinţă,
în limba engleză această metodă de comandă se mai numeşte two points driver.

Dezavantajele metodei constau în rezoluţia de putere limitată şi în întârzierea cu

care se obţine regimul staţionar al puterii comandate.
 8.1.4. Comanda prin zero cu referinţă variabilă
În acest caz tensiunea de referinţă este liniar variabilă pe durata câtorva zeci de
semialternanţe ale tensiunii de sincronizare.(fig. 8.4). Impulsurile de comandă nu sunt
generate în intervalele de timp în care uc> ur, la trecerile prin zero ale tensiunii redresate.
În limba engleză acest tip de comandă se numeşte proporţional driver şi are avantajul că
elimină suprareglarea puterii şi permite atingerea regimului staţionar într-un timp mai
scurt.
 8.2. Redresoare cu factor de putere
capacitiv
Factorul de putere (FP) al ansamblului redresor-sarcină, văzut la intrare se
defineşte ca fiind raportul dintre puterea activă Pd transmisă sarcinii la un unghi de
comandă α şi puterea aparentă St din secundarul transformatorului care alimentează
redresorul: Pd
FP =
St
în care puterea activă Pd are expresia: Pd = Pd0 cos α
Factorul de putere pe fundamentală FPF se defineşte ca fiind cosinusul
unghiului de defazaj φ1 dintre fundamentalele tensiunii şi curentului absorbite de
redresor de la reţea:
FPF = cos φ1
Dacă se consideră că puterea activă se transmite sarcinii numai pe fundamentală, se
poate scrie puterea activă Pd în funcţie de puterea aparentă pe fundamentală St1:
Pd = St1 cos φ1
În cazul redresoarelor comandate, pornind de la această relaţie şi ţinând seama de
expresiile fundamentalei curentului din primar, se ajunge la relaţia:
FPF = cos φ1 = cos α
adică unghiul de defazaj φ1 dintre fundamentalele curentului şi tensiunii este chiar
unghiul de comandă α. Din această relaţie se vede clar că acesta este principalul
dezavantaj al redresoarelor comandate şi anume funcţionarea cu factor de putere cu atât
mai mic cu cât unghiul de comandă α este mai apropiat de π/2.
 Analizând funcţionarea diferitelor tipuri de redresoare comandate se poate
vedea că, la acelaşi unghi de comandă α, factorul de putere global al redresoarelor
(împreună cu transformatorul de reţea) este diferit de la schemă la schemă.

Principiul de funcţionare al redresoarelor cu factor de putere capacitiv,

comandate în fază, constă în intrarea în conducţie a fiecărui element semiconductor de
comutaţie în punctul de comutaţie naturală şi menţinerea lui în conducţie un unghi ψc:

ψc = 2π/m - α

în care m reprezintă numărul de faze (m = 2 pentru redresoarele monofazate, respectiv

m = 3 pentru cele trifazate), iar α este unghiul de comandă. Rezultă că funcţionarea
acestui tip de redresoare se caracterizează prin existenţa unor perioade de timp în care
elementele semiconductoare sunt blocate şi deci, pentru menţinerea circulaţiei
curentului prin sarcină, este necesară prezenţa unei diode de nul (DN).
 8. 3. Redresorul monofazat în punte
8.3.1. Schema redresorului. Funcţionare
Schema folosită este aceea a unui redresor în punte, la care s-a adăugat o diodă de
nul. Dispozitivele semiconductoare de comutaţie nu mai sunt însă elemente semicomandate
– tiristoare – ci elemente complet comandate. Caracteristic acestor elemente este faptul că
ele pot nu numai amorsate, ci şi blocate prin comandă. Din categoria dispozitivelor
semiconductoare complet comandate, folosite în comutaţie, fac parte: tiristoarele cu blocare
pe poartă (GTO – Gate Turn –Off Thyristor), tranzistoarele bipolare de putere, tranzistoarele
unipolare de putere, tranzistoarele cu inducţie statică şi altele, deci dispozitive care conduc
tot numai într-un singur sens. În locul dispozitivelor complet comandate pot fi folosite şi
tiristoare prevăzute cu circuite de stingere.
+ id

Q1 Q3

1 Tr 2 is
L
u1 u2 DN ud

S
1' 2'

Q4 Q2

-
8.3.2. Formele de undă
Sarcină inductivă (ωL >> R)

Fig. 8.6. Tensiunea redresată şi curentul prin sarcină

Fig. 8.7. Formele de
undă ale curenţilor în
cazul redresorului cu
factor de putere
capacitiv
 Analizând formele de undă, se disting următoarele secvenţe:

- în intervalul ωt∈(0; π-α) conduc elementele comandate Q1 şi Q2, tensiunea

de la ieşirea redresorului are valoarea ud = us, iar curentul din secundar are valoarea
is = Id, unde Id ≅ const. reprezintă valoarea curentului prin sarcină, în ipoteza unei
sarcini puternic inductive;

- în intervalul ωt∈(π-α; π) în conducţie se află doar dioda de nul DN, tensiunea

de la ieşirea redresorului este nulă ud = 0, iar curentul din secundarul transformatorului
este de asemenea nul is = 0;

- în intervalul ωt∈(π; 2π-α) conduc dispozitivele comandate Q3 şi Q4,

tensiunea de la ieşirea redresorului are valoarea ud = -us, iar curentul din secundar are
valoarea is = -Id;

- în intervalul ωt∈(2π-α; 2π) în conducţie se află doar dioda de nul DN,

tensiunea de la ieşirea redresorului este nulă ud = 0, iar curentul din secundarul
transformatorului este de asemenea nul: is = 0.
 8.3.3. Mărimi caracteristice
1. Tensiunea medie redresată la mersul în gol
Din formele de undă (fig. 8.6) se observă că tensiunea redresată este periodică
şi are perioada π. Valoarea ei este:
ud = u2 pentru ωt ∈(0, π-α)
ud = u0 pentru ωt ∈( π-α, π)
Valoarea medie va fi:
1π 1 π −α 2 2U 2 α
Ud =
π ∫ udd (ωt ) =
0 π ∫
0
2U 2 sin ωtd (ωt ) =
π
cos 2
2
adică valoare identică cu cea de la ieşirea unui redresor cu diodă de nul. Valoarea ei
maximă se obţine pentru α = 0:
2 2
Udo = U2
π
2. Puterea medie absorbită de sarcină
Puterea instantanee este:
pd = udid
iar valoarea medie:
1π π
α
∫ pdd (ωt ) =
1
Pd = Id ∫ udd (ωt ) = UdId = Ud 0 Id cos 2
π 0 π 0 2
 3. Puterea aparentă a transformatorului

π −α
St = U 2 I 2 = U 2 I d
π
4. Puterea aparentă pe fundamentală
2 2 α α
S t1 = U 2 I 21 U 2 I d cos = U d 0 I d cos
π 2 2
5. Factorul de putere pe fundamentală
α
U d 0 I d cos 2
FPF =
Pd
= 2 = cos α
S t1 U I cos α 2
d0 d
2
6. Unghiul de defazaj al fundamentalei curentului, în secundarul
transformatorului
Dacă se notează cu ψ1 unghiul de defazaj dintre fundamentala curentului şi
tensiune şi deoarece din formulele de mai sus se obţine:
FPF = cosψ1
rezultă că: cosψ1 =cosα/2
Concluzia: ψ1 = α/2, adică defazajul ψ1 este întotdeauna pozitiv, ceea ce
semnifică faptul că fundamentala curentului este întotdeauna în avans faţă de tensiune cu
unghiul α/2.
 8.4. Schemă economică de redresor
cu factor de putere capacitiv

Schema redresorului

Studiul funcţionării redresorului monofazat în punte, cu factor de putere capacitiv,

a scos în evidenţă faptul că acest redresor prezintă similitudini cu redresorul semicomandat
clasic. Pornind de la această observaţie, s-a conceput o schemă mai simplă, în care
elementele comandate de pe o latură a punţii au fost înlocuite cu diode (fig. 8.4).

+ id

Q1 D1
1 Tr 2 is
L
u1 u2 ud

R
1' 2'

Q2 D2

-
 Funcţionarea acestui redresor este similară cu a redresorului studiat în
secţiunea precedentă. Astfel, dispozitivele complet comandate Q1, Q2 sunt forţate în
conducţie în punctele de comutaţie naturală ale tensiunii de reţea şi sunt blocate cu un
avans reglabil α înainte de următorul punct de comutaţie naturală. Observând formele
de undă, în funcţionarea redresorului se disting următoarele secvenţe:

- în intervalul ωt∈(0; π-α) conduc Q1 şi D2, tensiunea de la ieşirea redresorului

are valoarea ud = us, iar curentul din secundar are valoarea is = Id, unde Id ≅ const.
reprezintă valoarea curentului prin sarcină, în ipoteza unei sarcini puternic inductive;

- în intervalul ωt∈(π-α; π) conduc diodele D1 şi D2, care joacă rol de diodă de nul,
tensiunea de la ieşirea redresorului este nulă, iar curentul din secundarul
transformatorului este de asemenea nul;

- în intervalul ωt∈(π; 2π-α) conduc Q2 şi D1, tensiunea de la ieşirea

redresorului are valoarea ud = -us, iar curentul din secundar are valoarea is =-Id;

- în intervalul ωt∈(2π-α; 2π) conduc diodele D1 şi D2, care joacă rol de diodă
de nul, tensiunea de la ieşirea redresorului este nulă us=0, iar curentul din secundarul
transformatorului este de asemenea nul id=0;

Se observă că în punctele de comutaţie naturală are loc transferul de curent

(comutaţia) între cele două diode D1 şi D2.
Formele de undă
Sarcină inductivă (ωL >> R)

Fig. 8.9. Tensiunea redresată şi curentul prin sarcină

Fig. 8.10. Formele de
undă ale curenţilor
 8.5. Redresor trifazat în punte cu factor
de putere capacitiv
Schema redresorului. Funcţionare

P
+ id

Q1 Q3 Q5
ua
iR ia
R
ub L
1 3 ib
ud
uc
ic
S S
2
T
Q4 Q6 Q2

-
N
 Fiecare element de comutaţie este închis pe durata a 2π/3 radiani în fiecare
perioadă a tensiunilor redresate, începând cu un unghi de comandă α reglabil, faţă de
punctul de comutaţie naturală. Dacă se consideră succesiunea directă a sistemului de
tensiuni ua, ub, uc, atunci ordinea de comandă va fi ordinea numerotării elementelor de
comutaţie: Q1, Q2….Q6.
Dacă se consideră ca origine a timpului tensiunea de linie:

u ab = 2U s sin ωt
care este în avans cu π/6 faţă de tensiunea fazei a, iar unghiul de conducţie
corespunzător elementului Q1 este:
ψ1= 2π/3 - α
socotit chiar din punctul de comutaţie naturală βc = π/2 - π/6 = π/3, atunci valoarea
medie a tensiunii redresate la mersul în gol va fi:
3 2π / 3−α 3 2 2π / 3−α 3 2
Ud = ∫ ab
u d (ω t ) = U ∫ sin ω t ⋅d (ω t ) = U s cos α
π π / 3−α π s
π / 3−α π
Această expresie este identică cu cea de la redresorul cu comutaţie naturală. De
asemenea, toate celelalte mărimi caracteristice şi indicii de calitate sunt identici cu cei
ai redresorului cu comutaţie naturală, unghiul de comandă fiind α.
Se observă, de asemenea, că fundamentala curentului fazei a este în avans faţă de
tensiune cu un unghi:
ψ1 = α
 CURSUL 8
9. Redresoare cu factor de putere unitar

Principiul de funcţionare al acestor redresoare este următorul: pentru

obţinerea unui factor de putere unitar în raport cu fundamentala curentului şi pentru a
putea regla valoarea medie a tensiunii redresate, comanda elementelor
semiconductoare ale redresorului se face simetric faţă de punctele în care tensiunea
care se redresează este maximă. În acest fel, intrarea în conducţie a acestora se
produce cu o întârziere reglabilă α faţă de trecerea prin zero a tensiunii care se
redresează (ca la redresoarele cu comutaţie naturală), iar blocarea se produce în avans
cu acelaşi unghi α faţă de următoarea trecere prin zero a tensiunii.
 9.1. Redresorul monofazat în punte
Schema redresorului
+ id

Q1 Q3

1 Tr 2 is
DN L
u1 u2 ud

R
1' 2'
Q4 Q2

-
Schema redresorului cu factor de putere unitar este aceeaşi cu a
redresorului comandat monofazat în punte, cu deosebirea că, în locul
tiristoarelor sunt folosite fie dispozitive complet comandate, fie tiristoare
prevăzute cu circuite de stingere. Astfel, se va putea realiza comanda lor cu o
întârziere α faţă de punctul de comutaţie naturală, la amorsare, respectiv cu un
avans α faţă de următorul punct de comutaţie naturală, la blocare (stingere).
Aceste redresoare necesită, de obicei, o diodă de nul pentru a asigura circulaţia
continuă a curentului prin sarcină. Folosind scheme de comandă mai
complicate, redresoarele cu factor de putere unitar pot funcţiona şi fără diodă
de nul .
 Comanda perechilor de tranzistoare Q1, Q2 respectiv Q3, Q4 se face în
antifază, folosind impulsuri dreptunghiulare de tensiune având amplitudinea şi
durata adecvate tipului de elemente de comutaţie folosite şi defazajul faţă de
punctele de comutaţie naturală (care, în acest caz, sunt chiar trecerile prin zero ale
tensiunii de reţea), egal cu unghiul de comandă α. Deoarece elementele de comutaţie
din punte sunt dispozitive complet comandate, rezultă că acestea se vor bloca cu un
avans faţă de următorul punct de comutaţie naturală egal tot cu unghiul α.
Funcţionare
Dacă se examinează formele de undă (fig. 9.2), într-o perioadă a tensiunii redresate se
deosebesc următoarele secvenţe:
a) ωt ∈(α, π-α):
- în conducţie se află Q1 şi Q2
- tensiunea redresată este u2
- curentul prin secundarul transformatorului is are valoarea Id
b) ωt ∈(π+α, 2π-α):
- în conducţie se află Q3 şi Q4
- tensiunea redresată este -u2
- curentul prin secundarul transformatorului is are valoarea -Id
c) ωt ∈(0, α) ∪ (π-α, π+α ) ∪ (2π-α, 2π):
- tensiunea redresată este nulă
- curentul prin secundarul transformatorului is este nul
- - Pentru menţinerea curentului de sarcină în acest interval este necesară o diodă de
nul sau menţinerea în conducţie a două elemente semiconductoare de pe aceeaşi
ramură (Q1 şi Q4 sau Q2 şi Q3)
Formele de undă
Sarcină inductivă (ωL >> R)

Fig. 9.2. Formele de undă ale tensiunilor şi curenţilor

în cazul redresorului cu factor de putere unitar
Fig. 9.3. Formele de undă ale tensiunii şi curentului din
secundarul transformatorului de alimentare
 9.1.1. Mărimi caracteristice
1. Tensiunea medie redresată la mersul în gol :
Din formele de undă (fig. 9.2) se observă că tensiunea redresată este periodică şi are perioada π.
Valoarea ei medie este:

1π 1 π −α 2 2U 2
Ud =
π ∫ udd (ωt ) =
α π α∫
2U 2 sin ωtd (ωt ) =
π
cos α

adică valoare identică cu cea de la ieşirea unui redresor cu comutaţie naturală, la

care însă α∈(α, π/2). Valoarea ei maximă se obţine pentru α = 0:

2 2
Udo = U2
π
2. Puterea activă (medie) absorbită de sarcină
Puterea instantanee este:
pd = udid
iar valoarea medie:

1π 1 π
Pd = ∫ p d (ωt ) = I ∫ u d (ωt ) = U I
d d d d d = Ud 0 Id cos α = Pd 0 cos α
π 0 π 0
3. Puterea aparentă din secundarul transformatorului:
2α
St = U 2 I 2 = U 2 I d 1 −
π
4. Puterea aparentă pe fundamentală

2 2
S t1 = U 2 I 21 U 2 I d cos α = U d 0 I d cos α = Pd
π

5. Factorul de putere pe fundamentală

Pd
FPF = cos ϕ1 = =1
S t1
 Concluzii

Redresoarele cu factor de putere unitar, comandate în fază, prezintă

câteva caracteristici comune:

1. Curentul din secundarul transformatorului de alimentare este

dreptunghiular, alternativ şi simetric şi în fază cu tensiunea (fig. 9.3). Din această
cauză, acest tip de redresoare nu consumă putere reactivă de la reţea.

2. Datorită conţinutului mare de armonici superioare al curentului

absorbit de redresor de la reţea (în special a celor de ordin 5 şi 7), factorul de
putere global rămâne subunitar.

3. Folosind o schemă de comandă adecvată, redresoarele cu factor de

putere unitar pot funcţiona şi în regim de invertor. Pentru aceasta, se inversează
comanda dispozitivelor de comutaţie, adică Q1 şi Q2 sunt în conducţie pe
semialternanţa negativă a tensiunii, iar Q3 şi Q4 pe semialternanţa pozitivă.
 9.2. Redresorul trifazat în punte
Schema redresorului

Este identică cu cea a unui redresor cu factor de putere capacitiv destinate

alimentării motoarelor de c.c., cu deosebirea că se va folosi o metodă de comandă
adecvată acestui redresor. Trebuie manţionat că această schemă conţine numai
elemente semiconductoare complet comandate.

P
+ id

Q1 Q3 Q5
ua
iR ia
R
ub L
1 3 ib
ud
uc
ic
S S
2
T
Q4 Q6 Q2

-
N
 Funcţionare

Dacă se consideră ca origine a timpului trecerea prin zero a tensiunii

fazei a, se disting 3 situaţii particulare (fig. 9.5 şi 9.6):

a) α ≤ π/6, unde π/6 este întârzierea punctului de comutaţie naturală a

lui Q1 faţă de trecerea prin zero a tensiunii fazei a. În acest caz, fiecare element
este comandat în avans faţă de punctul de comutaţie naturală, dar nu va intra în
conducţie decât în punctul de comutaţie naturală, deci redresorul se va comporta
ca un redresor necomandat. Valoarea medie a tensiunii redresate nu se poate
regla.

b) α∈[π/6, π/3], când există intervale de timp în care sunt blocate toate
elementele semiconductoare. În acest caz, pentru a permite existenţa curentului
de sarcină este necesar să se prevadă o diodă de nul sau să se adopte o comandă
adecvată, astfel încât să fie în conducţie fiecare element atunci când conduce
elementul de pe aceeaşi fază cu el, iar elementele de pe aceeaşi parte cu el sunt
blocate.

c) α ≥ π/6 – în acest caz elementele de pe faze şi părţi diferite nu sunt

comandate simultan, iar ud este nulă.
Fig. 9.5. Formele de undă pentru redresorul trifazat
cu factor de putere unitar, în cazul α ≤ π/6
Fig. 9.6. Formele de undă pentru redresorul trifazat
cu factor de putere unitar, în cazul α∈ [π/6, π/3]
 Concluzii

1. Curentul de fază, în secundarul transformatorului, conţine în fiecare

semialternanţă cel puţin un puls simetric faţă de maximumul tensiunii fazei
respective (2 pulsuri pentru cazul α∈[π/6, π/3]).

2. Curentul circulă prin sarcină în permanenţă.

 CURSUL 9

Funcţionarea redresoarelor comandate

în regim de invertor
Teoria generală a redresoarelor comandate pune în evidenţă faptul că
valoarea medie a tensiunii redresate are expresia generală:
Ud = Ud0 cosα
în care α reprezintă unghiul de comandă, iar Ud0 reprezintă tensiunea medie redresată
la mersul în gol şi unghi de comandă nul:

π
2 U s sin
p
U d0 =
π
p
Din aceste relaţii se poate observa clar că tensiunea de la ieşirea unui redresor
comandat poate avea, în funcţie de unghiul de comandă α, atât valori pozitive cât şi
negative. De asemenea, puterea activă debitată de un redresor comandat, care are
expresia:
π π
+ +α
2 p
p
P= ∫u i d(ωt ) = UdId = Ud0 Id cosα
d ⋅d
π π π
− +α
2 p
Astfel:
- Dacă unghiul de comandă α ∈(0; π/2), puterea activă debitată de redresor este
pozitivă (P > 0), ceea ce semnifică faptul că se transmite putere de la redresor spre
sarcină. Acest regim se numeşte “regim de redresor”.
- Dacă unghiul de comandă α ∈(π/2; π), puterea activă debitată de redresor este
negativă (P < 0), ceea ce semnifică faptul că se transmite putere de la sarcină spre
redresor. Acest regim se numeşte “regim de invertor”.
În figura următoare sunt ilustrate cele două regimuri de funcţionare ale unui redresor
comandat cu sarcină activă RLE.

Regim de redresor

Flux de energie
uc
id
La
Reţea de
ud
alimentare Ra
de c.a.
= Ea

Rdresor
comandat Sarcină activă
Flux de energie

Regim de invertor
În legătură cu funcţionarea în regim de invertor trebuie făcute câteva precizări. Astfel:
1. Funcţionarea în regim de invertor este posibilă numai în cazul sarcinilor active
(motoare de c.c., de exemplu), care pot menţine sensul pozitiv de circulaţie a curentului,
chiar dacă valoarea medie a tensiunii redresate este negativă. În cazul sarcinilor pasive,
chiar dacă unghiul de comandă are valori corespunzătoare comenzii în regim de
invertor, nu se obţine funcţionarea în acest regim. Funcţionarea redresorului este, în
acest caz, o funcţionare în regim de curent întrerupt.
2. Funcţionarea în regim de invertor presupune ca reţeaua de curent alternativ să fie
suficient de puternică încât să se poată realiza schimbul de energie activă şi deformantă
cu redresorul, fără să-şi modifice forma, valoarea şi frecvenţa tensiunilor sale [6]. În
acest regim, reţeaua primeşte de la redresor putere activă, dar continuă să furnizeze
putere reactivă.
3. În regim de invertor, prin intermediul tensiunii electromotoare Ea, sarcina
funcţionează ca generator, asigurând aceleşi sens de circulaţie a curentului prin sarcină.
4. Dacă ne referim la planul caracteristicilor de sarcină (ud, id), este evident că
funcţionarea în regim de redresor se produce în cadranul I, în care valorile medii ale
tensiunii redresate şi ale curentului prin sarcină sunt pozitive (Ud > 0, Id > 0), iar
funcţionarea în regim de invertor are loc numai în cadranul IV, în care curentul prin
sarcină are acelaşi sens de circulaţie, dar tensiunea de la ieşirea redresorului este
negativă (Ud < 0; Id > 0).
 9.1. Redresorul trifazat cu punct median
Schema redresorului
iT1 T1 id
a
Ea
iR uT1
R 1 ud La
Ra
1 3 n
S 3 2 Sarcinã
2 activã
T T2
c b

T3

Pentru exemplificarea funcţionării în regim de invertor a fost folosit un redresor trifazat

în stea cu sarcină activă, unghiul de comandă α fiind în domeniul α ∈(π/2; π). Mai
precis, s-a ales α ≅ 2π/3 radiani (cca. 7ms), putând astfel să se facă o comparaţie cu
funcţionarea în regim de redresor, în care, pentru comanda aceluiaşi tip de redresor, s-
a folosit un unghi de comandă α ≅ π/3 (cca. 3,33ms).
Valoarea tensiunii electromotoare s-a ales Ea = 10V
Formele de undă
Sarcină activă (ωL>> R; R =1ohm; Ea= 10V); α≅2π/3

Fig. 9.4. Formele de undă ale tensiunii redresate

şi curentului prin sarcină
Fig. 9.5. Formele de undă ale curenţilor şi tensiunilor
din înfăşurările secundare ale transformatorului
 §.10. CONVERTOARE STATICE C.A.-C.A. CU
COMUTAŢIE NATURALĂ
Convertoarele statice c.a.-c.a. sunt echipamente electronice care realizează
conversia energiei de c.a. cu parametri constanţi (amplitudine şi frecvenţă), tot în
energie de c.a., dar cu parametri variabili (reglabili prin comandă). Aceste
convertoare se pot clasifica în două mari categorii:
- variatoare de tensiune alternativă (VTA), care permit reglarea valorii efective a
tensiunii de la ieşire, frecvenţa rămânând constantă şi egală cu a tensiunii de
alimentare (fig. 10.1. a);
- convertoare statice de tensiune şi frecvenţă (CSTF), care permit reglarea atât a
valorii efective a tensiunii de ieşire, cât şi a frecvenţei acesteia (fig. 10.1. b).
Ucom Ucom

U1 U U1 U
f1 f1 f1 f

Fig. 10.1. Convertoare statice c.a.-c.a.

VTA sunt convertoare statice care transformă energia de c.a. tot în energie de c.a., prin
comandă modificându-se valoarea efectivă a tensiunii furnizate. Funcţionează în
comutaţie naturală, deoarece tensiunea aplicată fiind alternativă, curentul prin
elementele semiconductoare de comutaţie se anulează în mod natural, la trecerea prin
zero a acestuia.
Comanda variatoarelor, în scopul reglării valorii efective a tensiunii de ieşire,
se realizează după două principii:
- - reglajul de fază
- - controlul numărului de perioade de conducţie
Reglajul de fază este metoda cea mai utilizată deoarece presupune o schemă
de comandă a tiristoarelor foarte simplă. În această lucrare vor fi analizate numai VTA
cu reglaj de fază.
Principiul de funcţionare al VTA este următorul: deoarece ele trebuie să
permită circulaţia curentului prin sarcină în ambele sensuri, înseamnă că dispozitivele
semiconductoare de comutaţie de pe fiecare cale de curent sunt dispozitive
bidirecţionale. Acestea pot fi triace sau, pentru puteri mai mari, perechi de tiristoare
conectate antiparalel. Comanda acestor dispozitive se face prin reglaj de fază,
impulsurile de comandă fiind aplicate cu aceeaşi întârziere de α radiani faţă de trecerile
prin zero ale tensiunii de intrare şi fiind defazate între ele în mod corespunzător.
VTA au numeroase aplicaţii, dintre care amintim: reglarea intensităţii surselor
de iluminat, reglajul puterii instalaţiilor de încălzire, al temperaturii cuptoarelor, reglajul
vitezei maşinilor electrice etc.
 10.1. VTA monofazate

Un VTA monofazat este constituit dintr-un dispozitiv de comutaţie bidirecţional

(triac sau pereche de tiristoare conectate antiparalel) care este montat între sarcină şi
sursa de tensiune alternativă (fig. 10.2). Impulsurile de comandă furnizate de un circuit
de comandă CC sunt defazate între ele cu π radiani şi sunt distribuite alternativ atunci
când se folosesc tiristoare. Ele sunt întârziate cu unghiul α faţă de trecerile prin zero ale
semialternanţelor tensiunii de alimentare. Momentul blocării tiristoarelor depinde de
caracterul sarcinii.
us

is is
SARCINÃ SARCINÃ

Ucom 1
T1 T2
Uin Ucom2
Uin T
uT
α
CC

CC Ucom
α
a) Ucom
b)
Fig. 10.2. Schema de principiu a unui VTA monofazat
realizat cu tiristoare (a) sau cu triac (b)
Cazurile tipice de studiu pentru variatoarele de tensiune alternativă monofazate vor fi
deci:
- cazul sarcinii rezistive (R),
- cazul sarciniirezistiv – inductive (RL)
- cazul sarciniiinductive (L).
În toate cazurile se va considera că tensiunea de intrare uin este o tensiune
sinusoidală de forma uin = √2 Uinsinωt, iar comanda tiristoarelor se va face prin reglaj
de fază. Unghiul de comandă α reprezintă, în acest caz, întârzierea cu care sunt
aplicate impulsurile de comandă pe poarta tiristoarelor faţă de momentele trecerilor
prin zero ale tensiunii de intrare vin. În cazul VTA realizat cu tiristoare, tiristorul T1 va
conduce pe durata semialternanţelor pozitive ale tensiunii vin, iar tiristorul T2 – pe
durata semialternanţelor negative ale acesteia.
În cazul sarcinii rezistive curentul este în fază cu tensiunea. Expresia lui este:

2
is = U sin ωt pentru ωt ∈ [α , π ] ∪ [π + α ,2π ]
π
is = 0 pentru ωt ∈ [0,α ] ∪ [π , π + α ]

Modificând unghiul de comandă α între 0 şi π, se poate regla valoarea efectivă a

tensiunii la bornele sarcinii.
 În cazul sarcinii pur inductive, un tiristor nu poate fi introdus în conducţie
atât timp cât celălat este în conducţie, deoarece acesta din urmă l-ar pune în
scurtcircuit. Pentru ωt > α, aplicând teorema a II-a a lui Kirchoff pe ochiul format, se
obţine:
dis
2Us sin ωt = L1
dt
din care rezultă prin integrare:
ωt
2Us 2Us
is = ∫ sin ωtd (ωt ) = (cosα − cos ωt )
α ωL ωL
Curentul se va anula dacă:
cosα - cosωt = 0
adică atunci când:

ωt + α α − ωt
2 sin sin =0
2 2
Din această condiţie rezultă momentul anulării curentului:
ωt = 2π - α
Deoarece durata maximă a conducţiei unui tiristor este π radiani, relaţia de mai sus
poate furniza valoarea minimă a unghiului de comandă αmin punând condiţia:
2π - αmin - αmin = π
Se obţine: αmin = π/2
Se obţine:
αmin = π/2
valoare pentru care există permanent curent prin sarcină.
Deoarece αmax = π, după care tiristorul care a condus este polarizat invers,
se poate deduce plaja de valori în care poate varia α:
⎡π ⎤
α ∈ ⎢ ,π ⎥
⎣2 ⎦
Pentru α > π/2, ţinând seama că is se anulează la momentul 2π - α, se obţine
regimul de curent întrerupt pentru ωt ∈[2π - α, π + α].
 În cazul sarcinii rezistiv-inductive, inductivitatea sarcinii determină reducerea
intervalului de variaţie a unghiului de comandă α la intervalul [ϕ, α], unde ϕ reprezintă
unghiul de defazaj dintre curentul şi tensiunea pe sarcină.

Fig. 10.5. Formele de undă şi intervalele de conducţie în cazul

sarcinii rezistive-inductive
 Formele de undă
a) Sarcină pur rezistivă α ≅45°

Fig. 10.6. Formele de undă ale tensiunii de intrare uin şi

ale tensiunii us şi curentului is prin sarcină
b Sarcină rezistivă α ≅ 120°

Fig. 10.7. Formele de undă în cazul VTA monofazat

cu sarcină pur rezistivă, pentru α > π/3 (α ≅ 120°)
c) Sarcină rezistiv-inductivă α ≅ 45°

Fig. 10.8. Forma de undă în cazul VTA monofazat

cu sarcină rezistiv - inductivă, pentru α ≅ 45°
d) Sarcină pur inductivă α ≅ 120°

Fig. 10.9. Forma de undă în cazul VTA monofazat

cu sarcină pur inductivă, pentruşi α > π/2 (α ≅ 120°)
 Concluzii
Din analiza formelor de undă se pot desprinde următoarele concluzii:
1. Chiar în cazul sarcinii pur rezistive, se constată (fig. 10.7) că fundamentala
curentului prin sarcină este defazată în urma tensiunii sursei uin, ceea ce înseamnă că
VTA este un consumator de energie reactivă. Se poate demonstra că acest defazaj
depinde de unghiul de comandă α , el variind între (0;π/2) când unghiul de comandă
se modifică între (0;π). Deoarece şi puterea reactivă consumată de VTA depinde de
unghiul de comandă α, ea se mai numeşte putere reactivă de comandă.
2. Curentul absorbit de la reţea în cazul sarcinii pur rezistive are un conţinut
mare de armonici, ceea ce face ca VTA să fie o sursă de perturbaţii pentru reţea.
Acest fapt constituie, împreună cu consumul de putere reactivă (de comandă), două
dezavantaje notabile ale VTA.

În ceea ce priveşte conţinutul de armonici, deoarece curentul absorbit de la sursa de

alimentare este în acelaşi timp şi curentul prin sarcină, rezultă că el va avea un
conţinut de armonici superioare cu atât mai mare cu cât unghiul de comandă este mai
mare (fig. 10.10).
Fig. 10.10. Conţinutul de armonici al curentului furnizat de un
VTA monofazat cu sarcină rezistivă, pentru diferite
unghiuri de comandă
 10.2. Variatoare trifazate
Un VTA trifazat se obţine conectând pe fiecare fază a sursei de alimentare, de
obicei secundarul unui transformator, câte un variator monofazat. Considerând cazul
cel mai simplu – cel al sarcinii pur rezistive – se constată că, în funcţie de valoarea
unghiului de comandă α, există mai multe moduri de funcţionare:
a) 0 < α < π/3 când în conducţie sunt 2 tiristoare, fiecare conducând (π - α) radiani
b) π/3 < α < π/2 când în conducţie sunt 2 tiristoare, fiecare conducând 2π/3 radiani
c) π/2 < α < 5π/6 când în conducţie sunt fie 2 tiristoare, fie niciunul
Fig. 10.12. Formele de undă în cazul VTA monofazat,
cu sarcină pur rezistivă şi α < π/3
 §.11. CICLOCONVERTOARE

Cicloconvertoarele realizeză conversia energiei de c.a. cu parametrii

constanţi, în mod direct, tot în energie de c.a., ai cărei parametri pot fi modificaţi prin
comandă. Funcţionarea cicloconvertoarelor se bazează pe principiul redresoarelor
bidirecţionale, obţinute prin conectarea în antiparalel a două redresoare identice,
complet comandate (fig. 11.1)

Fig. 11.1. Schema de principiu a unui cicloconvertor

monofazat
 Diferenţa faţă de redresoarele bidirecţionale constă în comanda celor 2
redresoare, deoarece tensiunea u0 pe sarcină trebuie să fie alternativă. Prin comandă
se urmăreşte ca valorile medii ale tensiunilor redresate de cele 2 redresoare să fie cât
mai apropiate de o sinusoidă.
Dacă α şi β sunt unghiurile de comandă ale tiristoarelor redresorului A
respectiv B, se constată că cicloconvertoarele pot avea curent de circulaţie, dacă:
α+β=π
sau pot funcţiona fără curent de circulaţie.
Pentru a identifica modul de comandă necesar, se presupune că tensiunea de
referinţă din circuitul de comandă este cosinusoidală, de forma:
ur = Urmaxcosωt
Ţinând cont de relaţia anterioară, rezultă că între valorile medii corespunzătoare unei
perioade a tensiunilor redresate există relaţia:
U0 = UdA - UdB
Se poate demonstra că impulsurile de comandă trebuie generate în circuitul
de comandă la coincidenţa valorilor tensiunilor de referinţă şi de comandă (fig. 11.2),
respectiv pentru ωt = α.
Fig. 11.2. Explicativă privind comanda cicloconvertoarelor
Fig. 11.3. Regimurile de funcţionare ale unui cicloconvertor
 CONVERTOARE CURENT CONTINUU –
CURENT CONTINUU
Convertoarele statice curent continuu – curent continuu sunt echipamente
electronice care realizează conversia energiei de c.c. având parametrii constanţi tot în
energie de c.c., dar cu parametrii reglabili (se poate regla valoarea medie a tensiunii
livrată de convertor). Din această cauză, acest tip de convertoare mai este cunoscut şi
sub denumirea de variatoare de tensiune continuă (VTC). În literatura de specialitate
de limbă engleză, dar nu numai, pentru aceste echipamente se foloseşte denumirea de
chopper (de la englezescul chop – a tăia).
Chopper-ul se intercalează între sursa de tensiune continuă constantă şi
sarcina care se doreşte a se alimenta la o tensiune având valoarea medie reglabilă (fig.
11.1).

VTC
+ is
+
Ui fixã Us reglabilã SARCINÃ
- -
 Chopper-ele sunt convertoare cu comutaţie comandată (forţată) care
folosesc în partea de forţă fie tiristoare prevăzute cu circuite auxiliare de stingere, fie
dispozitive complet comandate (tiristoare cu blocare pe poartă GTO, tranzistoare de
putere bipolare sau MOSFET, tranzistoare bipolare cu poartă izolată IGBT etc.).
Comanda acestor dispozitive, atât pentru intrarea în conducţie cât şi pentru blocarea
lor se realizează numai la momente de timp bine determinate, de unde şi denumirea
de convertoare cu comutaţie comandată (forţată).

Aplicaţiile principale ale VTC sunt:

-comanda motoarelor de c.c. folosite în tracţiunea electrică,

- sudura electrică,

-surse de alimentare cu tensiune reglabilă etc.

 Clasificare
În funcţie de raportul dintre tensiunea de intrare ui şi cea de ieşire us,
chopper-ele se pot clasifica în:
- choppere coborâtoare (step-down converter) sau choppere serie (buck
converter), la care tensiunea de ieşire este mai mică sau cel mult egală cu tensiunea
de intrare;
- choppere ridicătoare (step-up converter) sau choppere paralel (boost
converter), la care tensiunea de ieşire este mai mare sau cel mult egală cu tensiunea
de intrare;
- choppere coborâtoare-ridicătoare (buck-boost converter), la care tensiunea
de ieşire poate fi mai mică sau mai mare decât tensiunea de intrare.
După cadranul din planul (us, is) în care funcţionează, chopper-ele se pot
clasifica în:
- choppere pentru un cadran, care funcţionează numai în cadranul I al
planului (us, is);
- choppere pentru 2 cadrane, care funcţionează în cadranele I-II sau I-IV ale
planului (us, is);
- choppere pentru 4 cadrane.
 În funcţie de modul în care se realizează transferul energiei către
sarcină, chopper-ele se pot clasifica în:

- choppere cu legătură directă, la care nu există un element de

stocare (acumulare) a energiei între intrarea şi ieşirea chopper-ului;

- choppere cu legătură indirectă (cu acumulare), la care există un

element de stocare a energiei între intrarea şi ieşirea chopper-ului.
 Variatoare de tensiune continuă (VTC)
(choppere)
Principiul de funcţionare al variatoarelor de tensiune continuă este
următorul: ele transformă o tensiune continuă constantă într-un tren de impulsuri,
de obicei dreptunghiulare, a căror durată şi/sau frecvenţă pot fi modificate prin
comandă, astfel încât valoarea medie a tensiunii rezultate este reglabilă.

11.1. Variatoare de tensiune continuă

pentru un cadran
În această categorie de choppere intră: chopperul coborâtor (serie),
chopperul ridicător (paralel) şi chopperul coborâtor-ridicător. Caracteristica
comună a acestor choppere este aceea că tensiunea medie us şi curentul mediu is
de la ieşirea lor sunt pozitive, astfel încât ele funcţionează numai în cadranul I al
planului (us, is).

11.1.1. Chopperul coborâtor (serie) - step-down (buck) converter

Acest chopper este constituit, în esenţă, din două întrerupătoare K1 şi
K2, care funcţionează complementar: când întrerupătorul K1 se închide,
întrerupătorul K2 se deschide şi invers. Întrerupătorul K2 constituie calea prin care
se închide curentul de sarcină is atunci când întrerupătorul K1 este deschis (fig.
11.2).
 K1
+ i1 is
+

SARCINÃ
Ui Us
K2

i2

- -

Fig. 11.2. Schema de principiu a unui chopper coborâtor (serie)

În practică, cele două întrerupătoare K1 şi K2 sunt constituite K1 - dintr-un
contactor static, iar K2 - dintr-o diodă redresoare care joacă rol de diodă de nul.
Contactorul static K1 poate fi un tiristor prevăzut cu un circuit auxiliar de stingere
sau un dispozitiv semiconductor complet comandat (tranzistor de putere bipolar sau
MOSFET, GTO etc.). Pentru funcţionarea corectă este necesară prezenţa în circuit a
unei inductivităţi care să aibă o valoare importantă.
 În schema folosită pentru simulare, contactorul static K1 a fost realizat cu
un tranzistor bipolar de putere Q1, de tip npn, comandat de un generator de impulsuri
V3. Impulsurile de comandă au amplitudinea de 5V, frecvenţa de 1KHz şi durata de
0,6ms. În timpul conducţiei tranzistorului Q1 dioda D1 este blocată deoarece primeşte
pe catod plusul sursei Ui. Când Q1 se blochează, la sfârşitul duratei de conducţie tc,
dioda D1 intră în conducţie datorită energiei magnetice acumulate în inductanţa
circuitului şi devine calea prin care se închide curentul de sarcină (fig. 11.5). Se poate
demonstra uşor că valoarea medie a tensiunii de la ieşirea chopperului este dată de
relaţia:
tc
Us = Ui ≤ 1
T
în care tc reprezintă durata conducţiei tranzistorului Q1, iar T perioada de comutaţie.
Aceasta explică numele de chopper coborâtor dat acestui circuit. Raportul tc/T se
numeşte factor de umplere, iar diferenţa (fig. 11.4) ΔIs = Ismax - Ismin poartă
numele de ondulaţie a curentului (de sarcină) sau pulsaţie.
Dacă Ismin ≥ 0, conducţia este continuă (regim de curent neîntrerupt). În
situaţia în care Ismin < 0, conducţia este discontinuă şi avem de a face cu un regim de
curent întrerupt.
Trebuie precizat că şi în cazul sarcinii active RLE, chopperul poate funcţiona
fie în conducţie continuă, fie în conducţie discontinuă. Acest din urmă caz apare
atunci când curentul prin sarcină is se anulează înainte de sfârşitul perioadei de
comutaţie T (fig. 11.6). Regimul conducţiei discontinue este un regim de curent
întrerupt care prezintă o serie de dezavantaje pentru sarcină, mai ales când este vorba
de un motor de c.c. (şocuri de cuplu, neliniaritate pronunţată a caracteristicilor
externe, pierderi suplimentare etc.) şi el trebuie evitat.
Formele de undă
a) Sarcină rezistiv-inductivă RL

Fig. 11.4. Formele de undă în cazul choperului coborâtor

(serie): tensiunea de ieşire us şi curentul prin sarcină is
Fig. 11.5. Formele de undă ale curenţilor prin
tranzistor (iQ) şi prin dioda de nul (iD)
b) Sarcină activă RLE

Fig. 11.6. Forma de undă a tensiunii de ieşire în cazul

regimului de curent întrerupt, sarcină RLE

Fig. 11.7. Forma de undă ale curenţilor de ieşire şi prin

dioda de nul în cazul regimului de curent întrerupt
 Concluzii

1. Regimul de curent întrerupt (regimul conducţiei discontinue) apare

atunci când curentul de sarcină is se anulează în intervalul (tc, T), la momentul td,
adică înainte ca tranzistorul Q1 să fie comandat pentru a intra în conducţie (fig.
11.7).

2. Limita de apariţie a conducţiei discontinue este caracterizată de

valoarea tensiunii Ea la care Ismin = 0. Această valoare corespunde unei valori medii
a curentului prin sarcină numită valoare critică. Scăderea curentului mediu prin
sarcină sub această valoare va face ca dioda de nul să se blocheze, datorită
anulării curentului prin ea, înainte de o nouă comandă de închidere a tranzistorului
Q1 (fig. 11.7).
 11.1.2. Chopperul ridicător (paralel) - step-up (boost) converter

Chopperul ridicător (paralel) este constituit, ca şi cel serie, tot din două
întrerupătoare K1, K2 care funcţionează complementar, deosebirea fiind aceea că, în
acest caz, sursa de tensiune de intrare Ui are caracterul unui generator de curent
(impedanţă internă infinită), ea furnizând schemei curentul iL. (fig. 11.8). Sarcina
chopperului se comportă în acest caz ca un receptor de tensiune. Denumirea de
“paralel” provine de la faptul că întrerupătorul principal, care este întrerupătorul K1,
este conectat în paralel cu sarcina.

K2
iL L i2 is
+ +

uL i1

SARCINÃ
Ui Us
K1

- -

Fig. 11.8. Schema de principiu a unui

chopper ridicător (paralel)
 Principiul de funcţionare al chopperului ridicător este următorul:
întrerupătorul principal K1 trebuie să poată fi comandat atât la blocare cât şi la
conducţie şi de aceea el este realizat fizic sub forma unui contactor static, constituit
fie de un tiristor prevăzut cu un circuit auxiliar de stingere, fie de un dispozitiv
semiconductor de putere, complet comandat (tranzistor de putere bipolar sau
MOSFET, tranzistor bipolar cu poartă izolată IGTB, tiristor cu blocare pe poartă GTO
etc.).

Inductanţa L este esenţială pentru funcţionarea corectă a schemei

deoarece ea constituie elementul de stocare (acumulare) în care se acumulează
energie pe durata conducţiei contactorului static K1. În momentul blocării acestuia,
datorită energiei magnetice acumulate în inductanţa L, întrerupătorul K2 trebuie să
se închidă pentru a crea o cale pentru curentul de sarcină şi pentru a permite
transferul acestei energii către sarcină. De aici rezultă că acest întrerupător poate fi
o diodă semiconductoare.

Schema folosită pentru simulare respectă acest principiu, contactorul

static K1 fiind implementat cu un tranzistor bipolar de putere de tip npn, iar
întrupătorul K2 cu o diodă semiconductoare (fig. 11.9).
Comanda tranzistorului se face cu impulsuri dreptunghiulare având perioada T =
1ms, durata tc = 0,6ms şi amplitudinea de 5V (generatorul de impulsuri V2).
Caracterul de generator de curent la sursei de tensiune de intrare V1 este dat de
către inductanţa L1, iar caracterul de receptor de tensiune al sarcinii R1 de către
condensatorul C1 cuplat în paralel cu aceasta. Tranzistorul Q1 conduce (saturat) în
intervalul de conducţie tc, dioda D1 este blocată, iar condensatorul C1, care era
încărcat, se descarcă exponenţial prin sarcina R1 (fig. 11.10). La sfârşitul perioadei
de conducţie tc Q1 se blochează, dioda D1 se deschide şi comută curentul care
circulase prin L1 şi Q1. Energia acumulată în câmpul magnetic al inductanţei L1 pe
durata conducţiei lui Q1 este transferată sarcinii R1 şi condensatorului de filtraj C1.
Deoarece curentul prin L1 nu se poate modifica instantaneu, la bornele acesteia
apare o supratensiune care face ca potenţialul colectorului lui Q1 să fie mai mare
decât plusul sursei de alimentare V1.
Dacă elementele schemei sunt dimensionate corespunzător, se poate
demonstra că valoarea medie a tensiunii de ieşire este:

Ui
Us = ≥1
tc
1−
T

în care tc reprezintă durata conducţiei tranzistorului Q1, iar T – perioada de

comutaţie. Aceasta formulă este relaţia generală a tensiunii de la ieşirea
chopperelor ridicătoare şi explică denumirea dată acestui circuit.
Pentru vizualizarea formelor de undă s-a ales intervalul de timp (97-100)ms
pentru a se evita regimul tranzitoriu care apare la punerea sub tensiune a
circuitului, datorită valorii mari a inductanţei L1 şi a faptului că, iniţial,
condensatorul C1 este considerat descărcat (IC = 0).
Formele de undă

Fig. 11.10. Formele de undă în cazul chopperului ridicător (paralel)

 Concluzii
1. Reglajul valorii medii Us a tensiunii de la ieşirea chopperului ridicător se
realizează prin modificarea raportului tc/T.
2. Pulsaţiile curentului prin sarcina R1, pentru o anumită valoare a acesteia,
depind de valoarea condensatorului de filtraj C1. Pentru o anumită valoare a ansamblului
sarcina R1- condensator C1, pulsaţiile curentului prin R1 depind de valoarea inductanţei
L1.
3. În cazul în care curentul prin bobina L1 se anulează înainte de apariţia
comenzii de deschidere a tranzistorului Q1, avem de-a face cu un regim de curent
întrerupt, caracterizat prin existenţa unor intervale de timp în care curentul de sarcină se
anulează.
 11.2. Variatoare de tensiune continuă
pentru două cadrane
Variatoarele de tensiune prezentate în secţiunile anterioare asigură o singură
polaritate a tensiunii pe sarcină şi un singur sens al curentului prin sarcină
(funcţionare în primul cadran). În cazul unor aplicaţii cum ar fi acţionările electrice cu
motoare de c.c., pentru a realiza frânarea unui motor care funcţionează în primul
cadran, este necesar ca variatorul de tensiune continuă să poată asigura ambele
polarităţi a tensiunii pe sarcină, adică posibilitate funcţionării motorului în două
cadrane ale planului (us, is). Aceasta se realizează cu ajutorul chopperelor pentru
două cadrane, care pot fi:
- choppere reversibile în tensiune, care furnizează o tensiune de ambele polarităţi
(±Us), deci asigură funcţionarea în cadranele I şi IV;
- choppere reversibile în curent, care furnizează un curent de ambele polarităţi prin
sarcină (± Is), deci asigură funcţionarea în cadranele I şi II.
Schema de principiu a unui chopper pentru două cadrane, reversibil în tensiune este
prezentată în fig. 11.11.
 Fig. 11.11. Chopper pentru două cadrane, reversibil în tensiune

Se observă că chopperul este constituit din 4 întrerupătoare conectate în

punte: 2 întrerupătoare complet comandate (tranzistoarele Q şi Q2) şi două
întrerupătoare necomandate (diodele D1 şi D2). Sarcina chopperului este o sarcină
activă constituită din (R1, L1, V2) şi este conectată în diagonala punţii.
 Cele două tranzistoare Q1 şi Q2 sunt comandate simultan la închidere şi
deschidere. În intervalele de conducţie tc ale tranzistoarelor, la bornele sarcinii este
aplicată tensiunea de intrare Ui, iar în intervalele de blocare td = T - tc, diodele D1 şi
D2 se deschid şi la bornele sarcinii se aplică tensiunea -Ui. Sensul curentului prin
sarcină rămâne neschimbat (fig. 11.12).
Se poate demonstra că tensiunea medie la bornele sarcinii este dată de
relaţia:
tc td tc T − tc
Us = Ui − Ui = Ui − Ui
T T T T
Din această relaţie se vede clar că:
- dacă tc/T > 0,5 → Us > 0, deci chopperul funcţionează în primul cadran;
- dacă tc/T < 0,5 → Us < 0, deci chopperul funcţionează în al 4-lea cadran.
Modificarea valorii medii a tensiunii de ieşire a chopperului se realizează
modificând factorul de umplere tc/T al semnalului de comandă a celor două
tranzistoare.
Chopperele pentru două cadrane pot funcţiona atât în regim de curent neîntrerupt
(conducţie continuă), care este regimul normal de funcţionare, cât şi în regim de
curent întrerupt (conducţie discontinuă).
a) Sarcină activă: Ea=15V; tc/T=0,3

Fig.11.13. Formele de undă ale tensiunii de ieşire us

şi ale curentului prin sarcină is, pentru un factor
de umplere tc/T = 0,3
 Observaţie

În cazul unui factor de umplere al semnalului de comandă al

chopperului tc/T=0,3 se constată că valoarea medie ale tensiunii de ieşire us este
negativă, în timp ce curentul prin sarcină variază între o valoare maximă Ismax şi o
valoare minimă Ismin, dar rămâne tot timpul pozitiv (fig. 11.13). Chopperul
funcţionează deci în al 4-lea cadran (Us<0; Is>0).
 CONVERTOARE STATICE C.C.-C.A.
(INVERTOARE)

Invertoarele sunt convertoare statice de putere care transformă energia de

curent continuu în energie de curent alternativ, de amplitudine şi/sau frecvenţă
variabilă. Ele sunt utilizate, de obicei, ca surse de tensiune alternativă de siguranţă
(UPS – Uninterruptible Power Supply) sau pentru alimentarea şi reglajul vitezei
maşinilor electrice. Se mai numesc şi invertoare autonome.

Invertoarele sunt convertoare cu comutaţie forţată (forţată), deoarece atât

deschiderea cât şi închiderea elementelor de comutaţie folosite se realizează prin
comandă. Comanda elementelor semiconductoare de comutaţie atât la deschidere cât
şi la închidere, permite adoptarea unor strategii de comandă din ce în ce mai
sofisticate a invertoarelor.
 15.1. Invertoare cu comutaţie comandată
Invertoarele cu comutaţie comandată (forţată) sunt invertoare care folosesc
ca elemente de comutaţie tiristoare şi sunt numite astfel deoarece necesită circuite
auxiliare speciale pentru stingerea acestora. Aceste circuite conţin condensatoare
şi/sau inductanţe pentru acumularea energiei necesare blocării tiristoarelor.
 15.1.1. Clasificare
Invertoarele cu comutaţie comandată se pot clasifica după mai multe
criterii:
a) după numărul de faze ale semnalului de ieşire:
- curent monofazat → invertor monofazat;
- curent trifazat → invertor trifazat.
b) după natura circuitului de alimentare şi după mărimea comutată în
circuitul de ieşire:
- invertoare de tensiune - sunt invertoare alimentate de la o sursa de
tensiune continuă, mărimea comutată in circuitul de ieşire fiind tensiunea, iar
forma curentului este impusă de sarcină;
- invertoare de curent - sunt invertoare alimentate de la o sursă de
curent continuu, mărimea comutată în circuitul de ieşire fiind curentul, iar forma
tensiunii este impusă de sarcină.
Atât invertoarele de tensiune cât şi cele de curent, pot fi monofazate sau
trifazate. Natura sursei de curent continuu care alimentează invertorul impune
natura receptorului de curent alternativ, pentru că sursa şi receptorul (sarcina)
trebuie să fie de natură diferită:
- invertoarele de tensiune alimentează receptoarele de curent
- invertoarele de curent alimentează receptoarele de tensiune
 c) după forma de undă la ieşire:

- invertoare cu semnal de ieşire dreptunghiular;

- invertoare cu semnal de ieşire dreptunghiular modulat în durată;

- invertoare cu semnal de ieşire sinusoidal;

- invertoare cu semnal de ieşire care aproximează sinusoida prin trepte.

d) după modul de comandă:

- invertoare comandate cu undă plină;

- invertoare comandate pe principiul modulării în durată a impulsurilor de

comandă (MID; MLI – în limba franceză, PWM – în limba engleză)

Invertoarele de tensiune mai pot fi clasificate şi după numărul de nivele de

tensiune de la ieşire:

- invertoare cu două nivele;

- invertoare cu trei nivele cu punct neutru flotant;

- invertoare multinivel cu celule de comutaţie imbricate.

 O categorie specială de invertoare sunt invertoarele cu circuit rezonant.
Comutaţia întreruptoarelor se face cu o frecvenţă apropiată de frecvenţa de
rezonanţă a sarcinii, iar sarcina este aceea care controlează comutaţia. De aceea,
aceste invertoare mai sunt numite şi cu invertoare cu comutaţie de la sarcină.

Pentru a uşura înţelegerea fenomenelor legate de funcţionare, în unele

cazuri se vor considera valabile trei ipoteze simplificatoare:

1. Sursa care furnizează mărimea de intrare continuă este perfectă (sursă de

tensiune cu impedanţă internă neglijabilă, sursă de curent cu impedanţă internă
infinită);

2. Întreruptoarele sunt ideale, (căderea de tensiune în conducţie nulă, curent de

scurgere în blocare nul, comutaţii instantanee);

3.Receptorul de curent alternativ este perfect (absoarbe un curent sau o tensiune

sinusoidală).
 15.1.2. Aplicaţii
Marea majoritate a aplicaţiilor invertoarelor o reprezintă convertoarele
statice indirecte de tensiune şi frecvenţă (CSTF), care transformă energia de c.a. cu
parametri constanţi (U1, f1) în energie de c.a. cu parametri reglabili (U2, f2), trecându-
se prin starea intermediară, de energie de c.c.

Acest tip de CSTF este compus (fig. 1.1) dintr-un redresor (R), un circuit
intermediar de c.c. (CI) şi un invertor (I). Când circuitul intermediar are caracter de
sursă de curent (inductivitatea Ld are valoarea importantă, iar Cd poate lipsi),
invertorul are o structură specială şi se numeşte invertor de curent. Dacă circuitul
intermediar are caracter de sursă de tensiune (capacitatea Cd are valoarea importantă
iar Ld poate lipsi), invertorul are, de asemenea, o structură specifică şi se numeşte
invertor de tensiune.

u c1 u c2
Ld

~~ =
Ud Cd
= ~
~
U 1,f1=ct. U 2,f2
CI
R I
 Modificarea frecvenţei tensiunii de la ieşirea CSTF se realizează prin
comanda invertorului, respectiv prin intermediul semnalului uc2. În ceea ce priveşte
modificarea valorii efective (U2) a tensiunii de la ieşirea invertorului, există două
modalităţi: prin comanda redresorului sau prin comanda invertorului. În primul caz, se
reglează valoarea medie (Ud) a tensiunii din circuitul intermediar (prin intermediul
semnalului uc1), iar convertorul
tc se numeşte cu modulaţie în amplitudine.
Us = Ui ≤ 1
La cea de-a doua T modalitate, fiecare alternanţă a tensiunii de ieşire este
formată din unul sau mai multe pulsuri, ale căror lăţimi se pot modifica. Amplitudinea
acestor pulsuri este constantă, proporţională cu valoarea medie a tensiunii din
circuitul intermediar. Rezultă că redresorul este necomandat, iar convertorul se
numeşte cu modulaţie în durată MID (în engleză Pulse Width Modulation - PWM).

De asemenea, invertoarele sunt utilizate, pe scară largă, ca surse de

tensiune alternativă de siguranţă (aşa numitele surse neîntreruptibile de alimentare,
cunoscute mai mult ca UPS – Uninterruptible Power Supply) sau pentru alimentarea şi
reglajul vitezei maşinilor electrice.
 15.2. Invertoare cu modulaţie de amplitudine
Sunt acele invertoare la care valoarea medie (Ud) a tensiunii din circuitul
intermediar se reglează prin intermediul semnalului de comandă.

Considerând numai fundamentalele tensiunii şi curentului la ieşirea

invertorului, în funcţie de semnele lor, într-o perioadă se disting patru zone de
funcţionare:

1. Cadranele 1 şi 3, în care u0 şi i0 au acelaşi semn, iar puterea la ieşirea

invertorului este pozitivă (p0 = u0 i0 > 0), ceea ce arată că sensul de circulaţie a
energiei este dinspre circuitul de c.c. către sarcină, regimul de funcţionare fiind de
invertor.

2. Zonele 2 şi 4, în care u0 şi i0 au semne opuse, rezultând o putere de ieşire

negativă (p0 = u0 i0 < 0), ceea ce înseamnă că sensul de circulaţie a energiei este
dinspre sarcină spre circuitul de c.c., regimul de funcţionare fiind de redresor.

Rezultă deci că invertorul trebuie să poată funcţiona, într-o perioadă, în toate

patru cadranele planului (u0, i0). Aceasta se poate obţine doar dacă invertorul este
realizat cu elemente de comutaţie bidirecţionale, care să asigure ambele polarităţi ale
tensiunii u0, indiferent de sensul curentului i0. Practic, această condiţie este asigurată
prin conectarea în antiparalel, pe fiecare element semiconductor, a câte unei diode.
 u0
u0 i0
i0

4 1 2 3 4 1
15.2.2. Tipuri de invertoare cu modulaţie în amplitudine
Invertorul monofazat cu punct median
Acest invertor este realizat cu două elemente bidirecţionale înseriate. În
circuitul de c.c. se creează un punct median (O), prin înserierea a două
condensatoare identice. Sarcina se conectează între punctul median al circuitului de
c.c. şi punctul median al braţului cu elementele de comutaţie, care sunt comandate
în opoziţie.
Se definesc următoarele noţiuni:
- element închis - este elementul la care tensiunea între terminalele de
forţă este nulă; această stare a elementului se obţine prin comanda corespunzătoare
pe terminalul de comandă;
- element în conducţie - este elementul închis ce este parcurs de curent.
Rezultă că nu orice element închis este în conducţie.
 Pe intervalele de timp în care T+ este comandat, deci închis, tensiunea u0
se află aplicând teorema a II-a a lui Kirchoff pe ochiul T+ – S – C+, obţinându-se:
Ud
u0 = (15.1)
2
Pe intervalele de timp în care T- este comandat, teorema a II-a a lui Kirchoff pe
ochiul T- - S – C-, conduce la:
Ud
u0 = − (15.2)
2
Considerând că fiecare element este închis un interval de π radiani într-o
perioadă, tensiunea la ieşirea invertorului se va modifica între valorile şi -, în
funcţie de elementul comandat (Fig. 15.5). Sarcina fiind de c.a., se va comporta
însă cu atât mai bine, cu cât curentul ce o parcurge este mai puţin distorsionat,
respectiv are un conţinut de armonici mai redus. Aceasta se poate obţine dacă
armonicile tensiunii au amplitudini cât mai mici, sau sunt de ordin cât mai mare.
 Invertorul monofazat în semipunte

Invertoarele în semipunte numite şi invertoare cu sursă de tensiune cu punct

median sunt numite şi dubloare de curent.

Comutatoarele Ki (i = 1,2), aici prezentate ca fiind formate din câte un tiristor

Ti şi o diodă Di conectate antiparalel, sunt bidirecţionale în curent şi unidirecţionale în
tensiune.

ie
+Ue 2
i1 K1 iD 1

u c1 u T1 T1 D1
C
us
O i c1 i T1
Ue
iD 2
i c2 Zs

u c2 C uT2 T 2 D2

i2 i T2
−Ue 2
K2
 Punctul O este punctual median al sursei, obţinut prin intermediul celor două
condensatoare C.
u c1 + u c 2 = U c (15.9)

de unde:
du c1 du
= − c2 (15.10)
dt dt
şi:
du c1 du
ic1 = C = −ic 2 = −C c 2 = ic (15.11)
dt dt
adică un condensator se încarcă şi celălalt se descarcă sub acelaşi curent ic.

Teorema lui Kirchoff aplicată în nodul O ne permite să scriem:

i s = ic 2 − ic1 (15.12)
i s = −2ic (15.13)

Deci curentul care ajunge la punctual median O este dublul curentului care
circulă prin braţul divizorului capacitiv.

Aşadar, comutatoarele sunt mai solicitate în curent decât în tensiune , în

comparaţie cu invertorul paralel alimentat la o aceeaşi sursă şi având aceeaşi sarcină.
Invertorul monofazat în punte
Invertorul este constituit din două braţe de semipunte. Pentru generalitate, în
fig. comutatoarele Ki au fost prezentate ca fiind constituite dintr-un întreruptor Ti şi o
diodă Di, Comutatoarele Ki pot conduce atât curenţi pozitivi, cât şi curenţi negative. Pe
durata de conducţie a diodelor Di se restituie sursei de curent continuu energia
înmagazinată în sarcină.

T1 D1 T2 D2

Cd A i0 B
Ud Sarcina

T3 D3 u0
T4 D4

În fig s-au notat cu Ti, întreruptoarele unidirecţionale în curent (conduc doar

curenţi pozitivi). Comanda cu undă plină a comutatoarelor Ki se poate face:
a) - simetric
b) - asimetric
 Elementele semiconductoare ale unei laturi vor fi comandate în opoziţie, pe
durata a π radiani într-o perioadă rezultând că sunt închise, simultan, elementele în
diagonala (T1 şi T4;T2 şi T3). Tensiunea la bornele sarcinii este:

⎧ U d pentru T1 T4 închise (15.18)

u0 = ⎨
⎩− U d pentru T2 T3 închise

Tensiunea de la ieşirea invertorului va fi compusă dintr-o succesiune de

impulsuri dreptunghiulare, de amplitudine Ud. Considerentele privind modificarea
amplitudinii şi frecvenţei tensiunii de ieşire sunt aceleaşi ca la invertorul cu punct
median. La aceeaşi putere debitată sarcinii, solicitarea în curent a elementelor
semiconductoare este jumătate faţă de ceea a elementelor invertorului cu punct
median, deoarece amplitudinea fundamentalei tensiunii pe sarcină este dublă.

2 T 2 π 4
U 01 =
T ∫
0
u 0 sin ω tdt =
π ∫
0
U d sin ω tdt =
π
U d

Pentru o sarcină cu acceşi tensiune nominală, va rezulta o tensiune de

alimentare (Ud), cu 50% mai mica decât în cazul invertoarelor cu punct median.
Valorile maxime ale tensiunii ce solicită elementele (UbT,UbD) sunt egale şi în
consecinţă utilizarea elementelor semiconductoare este mai eficientă în cazul
invertoarelor monofazate în punte.
 Invertorul trifazat de tensiune cu modulaţie în amplitudine

Schema de principiu a unui invertor trifazat de tensiune (fig. 15.11), este

realizată dintr-o punte de elemente bidirecţionale (T1-T6, în antiparalel cu D1-D6).
Contactele T1-T6 nu sunt solicitate la tensiune inversă şi de aceea, pot fi realizate cu
tranzistoare de putere.

P
T1 D1 T3 D3 T5 D5

Cd uA0
Ud

uA10 T4 D4 uB10 T6 D6 uC10 T2 D2

N iA iB iC
C
A uAB uBC
B
uB

uA

uC
 Pentru obţinerea unui sistem de tensiuni trifazat şi simetric, momentele
închiderii elementelor T1-T6 sunt defazate cu radiani şi se distribuie succesiv elementelor
semiconductoare de comutaţie de pe părţile P şi N ale invertorului situate pe faze diferite.
Sunt posibile două succesiuni de comandă:

- în ordinea numerotării elementelor, rezultând la ieşirea invertorului un sistem

trifazat de succesiune directă

- în ordine inversă numerotării(T1 - T6 - T5 - T4 - T3 - T2), care determină obţinerea

la ieşirea invertorului, a unui sistem trifazat de tensiuni, de succesiune inversă.

Contactele pot rămâne închise fie , fie π radiani. O utilizare mai eficientă a
elementelor se obţine dacă fiecare element rămâne închis π radiani într-o perioadă. În
acest fel, elementele de pe o fază se găsesc permanent în stări inverse.

Stările elementelor T1-T6 vor determina, în mod univoc, tensiunile de linie uAB,
uBC şi uCA. Pentru obţinerea acestora, se va aplica teorema a II-a a lui Kirchoff pe circuitul
format de fazele respective şi elementele închise de pe acestea.
 π 2π
comanda π 2π
3 3
P

T5 T1 T3 T5 T1 T3 T5 ωt
a)
comanda

N
T6 T2 T4 T6 T2 T4
ωt
b)
uA B

Ud ωt
c)
-Ud

uB C

Ud ωt
d)
-Ud

uA 2Ud 3 Ud 3

ωt
e)

iA

ωt
f)
φ
 INVERTOARE CU MODULAŢIE ÎN DURATĂ
MID (PWM)
16.1. Principiul MID (PWM)

Principiul modulării impulsurilor de comandă în durată este cunoscut în

literatura de specialitate sub abrevierile MID în limbă română , MLI în limba franceză şi
PWM (Pulse With Modulation) în limba engleză.

Cu invertoarele comandate pe principiul modulaţiei impulsurilor în durată

(MID) se obţin forme de undă calitativ mai bune, care nu mai trebuie filtrate, sau sunt
mult mai uşor de filtrat. Realizarea lor a devenit mult mai facilă odată cu dezvoltarea
dispozitivelor semiconductoare care permit comutaţia cu frecvenţă ridicată a unor
tensiuni şi curenţi de valoare mare.

Modulaţia în lăţime a impulsurilor de comandă permite variaţia fundamentalei

tensiunii la ieşire ca valoare efectivă şi frecvenţă şi translatează spre domeniul
frecvenţelor înalte armonicile tensiunii de ieşire, ceea ce explică filtrarea mai uşoară.
 În acest tip de invertoare, semnalele de comandă sunt generate prin
comparaţie între o undă triunghiulară up(t) numită undă purtătoare, de frecvenţă fp şi
amplitudine şi o undă de referinţă, asemănătoare ca formă cu cea pe care dorim să o
obţinem la ieşirea invertorului, notată cu ur, de frecvenţă fr şi amplitudine . Comparaţia
celor două unde se face în cadrul unui comparator.

Forma undei de referinţa poate fi una oarecare, dar este preferată forma
sinusoidală, atunci când dorim să obţinem o undă sinusoidală la ieşirea invertorului.
Frecvenţa undei de referinţă nu trebuie să fie egală cu cea dorită pentru
fundamentala undei de ieşire. Tensiunea de ieşire a comparatorului, prelucrată, este
tensiunea de comandă a dispozitivelor semiconductoare ale invertorului. Această
tensiune, notată uc este pozitivă dacă, sau negativă, dacă . Frecvenţa fp dă frecvenţa
de comutaţie a dispozitivelor semiconductoare.
 Strategia MID poate fi:

• singulară, când dispozitivele semiconductoare primesc un singur

impuls de comandă în timpul fiecărei perioade a tensiunii de ieşire. Durata
conducţiei dispozitivului semiconductor poate fi modificată

• multiplă, când dispozitivele semiconductoare primesc mai multe

impulsuri de comandă in timpul fiecărei perioade a tensiunii de ieşire. Aceste
impulsuri de comandă pot avea o durată reglabilă şi pot fi egale (când tensiunea
de referinţă este de valoare constantă) sau neegală (când unda de referinţă este
alternativă) în timpul fiecărei perioade.

O bună calitate a undei de ieşire a invertorului este obţinută aplicând

modulaţia multiplă, cu undă de referinţă sinusoidală, numită si modulaţie
sinusoidală.
 Strategia MID este caracterizată de doi parametrii:

• indicele de modulaţie (sau modulare), notat cu m şi definit de:

fp
m=
fr

• coeficientul de reglaj în tensiune (sau gradul de modulare), notat r şi definit

de relaţia:
Uˆ r
r=
Uˆ p

Modulaţia poate fi: m∈ N

- sincronă, când
m∈ R
- asincronă, când

T = 1 fr Când modulaţia este sincronă, fundamentala este periodică, de perioadă

conţinutul de armonici superioare depinzând de valoarea lui m .

Centrarea se spune că este optimală când poziţia relativă a undei de referinţă

ur şi a purtătoarei up face ca fiecare alternanţă a tensiunii us să fie simetrică faţă de
mijlocul ei. Variaţia valorii efective a tensiunii us se face prin modificarea lui r, iar
variaţia frecvenţei prin modificarea indicelui de modulaţie m.
 16.2. Comanda invertoarelor prin MID (PWM)

În prezent se folosesc mai multe modalităţi de comandă MID (PWM) a

invertoarelor:

1. Modulaţia MID (PWM) sinusoidală

2. Modulaţia MID (PWM) calculată (numerică)

3. Modulaţia MID (PWM) fazorială

4. Modulaţia MID (PWM) dipolară

 16.2.1. Modulaţia MID (PWM) sinusoidală
Principiul modulaţiei sinusoidale pure, caracterizate printr-un semnal de
referinţă triunghiular şi un semnal de comandă sinusoidal, constă în comanda
elementelor semiconductoare de comutaţie T+ şi T- de pe aceeaşi fază (vezi Capitolul
15), pe intervalele în care u 〉 u , respectiv u 〈u
c r c r
 ur
ur
uc uc
Urmax
Ucmax
ωt
a)
π
2m f

+T

ωt
b)

-T
ωt
c)
u0
U
+ d
2 ωt
d)
U
− d
2

Fig. 16.1 Formele de undă corespunzatoare invertorului monofazat cu punct

median, pentru modularea sinusoidală: a) - tensiunile de comandă şi referinţă;

b), c) - comenzile elementelor; d) – tensiunea pe sarcină

 Se constată ca tensiunea de ieşire a invertorului (fig.16.1 d) nu este
sinusoidală. Pentru a ilustra posibilitatea modificării pe sarcină, se va considera o
valoare suficent de mare a factorului de modulare în frecvenţă, astfel încât, într-o
perioadă a tensiunii de referinţă, tensiunea de comandă sa poată fi considerată
constantă (fig. 16.2). Se va calcula valoarea medie, într-o perioadă a tensiunii de
referinţă, a tensiunii pe sarcină (U0d).
ur uc
Ur max B ur
uc
C
A
A C t

u0
U
+ d
2
t

Ud
− t1
2 t1 t2
T

Fig. 16.2 Explicativă la modularea sinusoidală

 1⎡ ⎛ U ⎞ ⎛Ud ⎞ ⎛ Ud ⎞⎤
T
1
U 0d = ∫ u 0 dt = ⎢t1 ⎜ − d +
⎟ 2⎜t ⎟ 1⎜ −
+ t ⎟⎥
T 0 T⎣ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠⎦

Rezultă:
1 Ud
U 0d = (t 2 − 2t1 )
T 2
Din asemănarea triunghiurilor ABC şi A’BC’, se obţine:

1
U r max
= 4
U r max − u c t1
T⎛ uc ⎞
din care se deduce durata intervalului t1: ⎜
t1 = ⎜1 − ⎟⎟
4 ⎝ U r max ⎠
Similar, rezultă şi intervalul t2:
T⎛ u ⎞
t 2 = T − 2t1 = ⎜⎜1 + c ⎟⎟
2 ⎝ U r max ⎠

Înlocuind (16.6) şi (16.7) în (16.4), rezultă:

Ud
U 0d = uc
U r max
 Relaţia anterioare evidenţiază faptul că valoarea medie a tensiunii pe
sarcină, pe o perioadă a tensiunii de referinţă, este proporţională cu valoarea
instantanee a tensiunii de comandă. Pentru alimentarea sarcinii cu tensiune
sinusoidală, tensiunea de comandă trebuie să fie sinusoidală:

u c = U c max sin ω1 t ,
Această expresie conduce la:

Ud
U 0d = U c max sin ω1t ,
2U r max

În consecinţă, frecvenţa tensiunii pe sarcină este egală cu frecvenţa

tensiunii de comandă, iar amplitudinea este proporţională cu amplitudinea tensiunii
de comandă.

Aproximarea tensiunii pe sarcină cu o sinusoidă va fi cu atât mai bună, cu

cât perioada tensiunii de referinţă va fi mai mică în raport cu perioada tensiunii de
comandă, respectiv cu cât factorul de modulare în frecvenţă (mf) va fi mai mare.
 Prin comanda MID (PWM), faţă de comanda cu undă plină, se
îmbunătăţeşte factorul total de distorsiune, prin diminuarea amplitudinilor
armonicilor de ordin redus şi cresterea ordinului armonicilor cu amplitudine
semnificativă în raport cu fundamentala [2].

Dacă ma=0, lăţimea pulsurilor din tensiunea de ieşire este aceeaşi,

tensiunea de ieşire u0 conţinând doar armonici de ordin multiplu al lui mf, cu
amplitudini invers proporţionale cu ordinul acestora.

Odată cu creşterea lui ma, dacă mf este impar, dezvoltarea în serie

Fourier a tensiunii de ieşire va conţine doar armonici de ordin impar, dar apar
următoarele efecte:

- termenul de frecvenţă fc (fundamentala) creşte;

- termenii de frecvenţe mf fc, 3mf fc, 5mf fc… scad, dar apar alte perechi de
armonici, având frecvenţe de o parte şi de alta a frecvenţelor multiple de mf fc .
 Generalizând, armonicile tensiunii de ieşire sunt grupate în familii centrate pe
frecvenţele:

fi = i ⋅ m f ⋅ fc , i = 1,2,3...,
iar frecvenţele diferitelor armonici într-o familie sunt:

f j = f i ± k ⋅ f c = (i ⋅ m f ± k ) f c.
1
An
A1 0,8

0,6

0,4

0,2

0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220 240
n

Spectrul de armonici al tensiunii de ieşire u0

pentru mf=35 [2]
 Amplitudinile armonicilor unei familii sunt simetrice în raport cu armonica de
frecvenţă centrală, iar separarea familiilor de armonici este cu atât mai clară cu cât mf
este mai mare [2].

Întrucât spectrul de armonici conţine doar armonici de ordin impar, pentru ca

(i ⋅ m f ± k) să fie impar, i impar determină k par şi invers.

De regulă, se iau în consideraţie doar armonicile primelor două familii,

amplitudinile celorlalte fiind reduse.

Pentru i=1 (prima familie), se obţin frecvenţele m f ± 2, iar pentru mf mare, şi

frecvenţele m f ± 4 .

Se constată că, spre exemplu, armonica de ordin 2mf nu există, însă au apărut
cele din familia centrată pe aceasta.

Amplitudinile armonicilor curentului prin sarcină (i0), vor rezulta în funcţie de

reactanţele sarcinii pe armonicile corespunzătoare.

Factorul de modulare în frecvenţă este limitat superior, datorită pierderilor în

elementele semiconductoare, pierderi ce cresc liniar cu frecvenţa de comutaţie (fcmf).
 ur uc ur uc
uc uc
UCM UCM
ur
t t

ur
a) b)
mf =5 mf =7

Influenţa factorului de modulare în frecvenţă asupra valorii maxime a tensiunii de

comandă [2]

Se constată că, odată cu creşterea lui mf, factorul de modulare în amplitudine tinde la 1
(spre exemplu , pentru mf=7, se obţine maM=1,101, iar pentru mf=11, rezultă maM=1,042).
 La creşterea valorii maxime a tensiunii de comandă peste UcM, dependenţa
amplitudinii fundamentalei tensiunii pe sarcină de factorul de modulare în
amplitudine nu mai este liniară, comanda numindu-se cu supramodulare. Situaţia
limită o reprezintă cazul în care, nu există decât o comutaţie a fiecărui element într-o
perioadă, respectiv fiecare element este comandat câte radiani într-o perioadă (fig.
16.5). Acest tip de comandă se mai numeşte şi comnadă cu undă plină.

În acest caz, pierderile în elemente semiconductroare sunt reduse, datorită

numarului redus de comutaţii, dar nu se mai poate modifica tensiunea la ieşirea
invertorului, amplitudinea fundamentalei tensiunii pe sarcină fiind cea dată de relaţia

Ud
U 01 = ma
2
u0
U d
+
2
ωt
π 2π
Ud
−
2

Tensiunea pe sarcină, la comanda cu undă plină

 Valoarea factorului de modulare în amplitudine, de la care rezultă comanda
cu undă plină (fig.16.1), rezultă punând condiţia

⎛ π ⎞ (16.14)
uc ⎜ ⎟ ≥ U r max
⎜ 2m ⎟
⎝ f ⎠
Ţinând seama de (16.9), se deduce
1
maup ≥ (16.15)
⎛ π ⎞
sin ⎜ ⎟
⎜ 2m ⎟
⎝ f ⎠

Pentru mf =7 se obţine că . Aceasta arată că, practic, este imposibil de a

obţine comanda cu undă plină din modulaţia sinusoidală. Aşa spre exemplu, dacă
Urmax=10V, ar fi necesar Ucmax=45 V, ceea ce este inadmisibil. Dependenţa U01=f(ma)
este reprezentată în fig. 16.6.

În cazul modulaţiei sinusoidale, valoarea maximă a gradului de modulare

normalizat (manM) va fi:

U 01M maM U d 2 π
manM = = = maM
U 01a 2U d π 4
 Pentru maM =1 se obţine manM =0,785.

La invertoarele trifazate se obţine modulaţie sincronă şi corelarea optimă pe

toate fazele, dacă mf este impar şi multiplu de 3.

U 01 (U d 2 )
4 π

ma M

ma
ma M ma u p

Dependenţa amplitudinii fundamentalei tensiunii

pe sarcină în funcţie de gradul de modulare,

în unităţi relative [2]

 SIMULAREA UNUI CONVERTOR STATIC
CU AJUTORUL CASPOC

Schema de principiu a convertorului analizat

Pentru simulare s-a ales o schemă tipică de convertor static şi anume un

invertor monofazat de tensiune cu MID (PWM).

Circuitul de forţă al invertorului

Circuitul de forţă al invertorului este realizat cu 4 elemente de comutaţie

bidirecţionale S1-S4, complet comandate, înseriate câte două pe fiecare latură a unei
punţi. Aceasta presupune că elementele semiconductoare ale unei laturi vor fi
comandate în opoziţie, pe durata a π radiani într-o perioadă, ceea ce înseamnă că
elementele în diagonală sunt închise şi deschise simultan.
 Circuitul de forţă al invertorului analizat

Tensiunea de la ieşirea invertorului va fi compusă dintr-o succesiune de

impulsuri dreptunghiulare, de amplitudine egală cu tensiune de intrare Ui şi durata
variabilă după o anumită lege, rezultată din strategia folosită pentru comanda
invertorului.
 Circuitul de comandă
Circuitul de comandă a invertorului are rolul de a genera impulsurile
necesare pentru comanda elementelor de comutaţie folosite în construcţia
acestuia. Deoarece prin tema de proiectare s-a precizat că invertorul trebuie
comandat cu impulsuri modulate în durată, modulaţia folosită fiind cea
sinusoidală, schema de comandă va conţine următoarele blocuri funcţionale :

- un generator de semnal triunghiular GST, care furnizează aşa numita

undă purtătoare, de frecvenţă fp şi amplitudine Up;

- un generator de semnal sinusoidal GSS, care furnizează aşa numitul

semnal de referinţă, care trebuie să aibă o formă asemănătoare cu cea pe care
dorim să o obţinem la ieşirea invertorului, semnal având frecvenţa fr şi
amplitudinea Ur;

- un comparator de tensiune C

- un inversor I
 GSS +
C I
GST -

Schema bloc a circuitului folosit pentru

comanda invertorului

Funcţionarea schemei

Elementele de comutaţie de pe aceeaşi parte (fază) vor fi comandate în

intervalele în care semnalul purtător este mai mare decât semnalul de referinţă,
respectiv când semnalul purtător este mai mic decât semnalul de referinţă. La ieşirea
comparatorului se vor obţine impulsuri dreptunghiulare de amplitudine constantă şi
durata variabilă, funcţie de momentul intersecţiei sinusoidei cu semnalul triunghiular.

Deoarece avem de-a face cu un invertor în punte, rezultă că este nevoie de

două semnale în antifază, câte unul pentru fiecare pereche de elemente de comutaţie:
S1, S4 respectiv S2, S3. Pentru obţinerea semnalului de comandă în antifază este
necesar să se inverseze semnalul de la ieşirea comparatorului C cu ajutorul
inversorului I.
 Modificând frecvenţa şi amplitudinea semnalului triunghiular se poate
modifica durata şi numărul impulsurilor de comandă. Alegând în mod adecvat
raportul frecvenţelor celor două semnale – sinusoidal şi triunghiular – deci aşa
numitul factor de modulaţie, se obţine pe sarcină o tensiune mai mult sau mai
puţin apropiată de o sinusoidă.
 Observatii

În exemplul de faţă se observă că raportul frecvenţelor celor 2 semnale

(triunghiular V12 şi sinusoidal V11) folosite pentru obţinerea semnalui de comandă de
tip MID (PWM) este întreg, de 5/1, adică la fiecare alternanţă a semnalului sinusoidal
se obţin 5 impulsuri de comandă MID. Dată fiind frecvenţa redusă de lucru, în calitate
de comparator de tensiune (inexistent în biblioteca de componente a programului
PSPICE, disponibil doar în versiune demonstrativă) s-a folosit un amplificator
operaţional LM 324 conectat în buclă deschisă, pe intrările căruia s-au aplicat cele
două semnale.

Inversarea semnalului de la ieşirea comparatorului s-as realizat cu ajutorul

unei porţi inversoare TTL 7413 de tip trigger Schmitt. Pentru a evita aplicarea unei
tensiuni negative la intrarea porţii s-a folosit o diodă D6 care “taie” partea negativă a
semnaluilui dreptunghiular de la ieşirea comparatorului.
Schema PSPICE a invertorului simulat
Analiza Fourier a curentului prin sarcina de la
ieşirea invertorului
 Simularea funcţionării schemei folosind
programul CASPOC
Schema CASPOC a invertorului simulat a fost realizată folosind, în
calitate de comutatoare bidirecţionale comandate în tensiune, tranzistoare MOS de
putere, având diode conectate antiparalel.
Tensiunea şi curentul prin sarcină pentru un
grad de modulaţie de 0,9
 Conditii de simulare

Caracteristicile semnalul sinusoidal (de referinţă) şi ale celui triunghiular sunt

setate în funcţie de caracteristica semnalului MID (PWM) care se doreşte a se obţine, cu
ajutorul ferestrelor de dialog (de setare) ale celor 2 blocuri Signal.

Gradul de modulare al semnalului MID (PWM) este dependent de amplitudinile

celor două semnale - sinusoidal şi triunghiular – şi poate fi modelat setând amplitudinile
AC ale semnalelor celor 2 blocuri Signal la valorile 0,9 respectiv 1, aşa cum apar şi în
schemă. Simularea s-a făcut în domeniul timp, într-un interval de 50ms, pasul de
integrare fiind de 10μs. Metoda numerică folosită la simulare este metoda Euler.
Formarea impulsurilor de comandă MID (PWM)
dintr-o tensiune sinusoidală şi una triunghiulară
Tensiunea şi curentul prin sarcină pentru un
grad de modulaţie de 0,7