Mara de Ioan Slavici – Referinţe critice

Analizând romanul Mara, Nicolae Iorga scria că titlul potrit al romanului ar fi fost
"Copii Marei ". Nicolae Monolescu considera că titlul ales de Slavici se justifică pe deplin,
"Persida însăşi nefiind decât o Mara juvenilă….". În roman, copii Marei, Persida şi Trică, nu
sunt ceea ce, în mod normal, poartă numele de personaje secundare. Dacă Mara este un
personaj stabil, care nu se modifică de-a lungul romanului, ci doar reacţionează faţă de
anumite evenimente, Persida e un personaj care evoluează.
G.Călinescu afirma în Istoria literaturii române.. că însuşirea esenţială a lui Slavici este
„de analiza dragostea, de a fi un poet ţi un critic al eroticii rurale (...) Jumătate de roman
notează încet, răbdător, aprinderea, propagarea şi izbucnirea iubirii la o fată conştientă prin
frumuseţe de farmecele ei, întâi provocatoare şi nehotărâtă, apoi stăpânită şi în stare de orice
jertfă. Sentimentul se strecoară la început ca un simplu capriciu şi devine la sfârşit jăratic
mistuitor”.
Mara îşi dă seama de puterea lui de neînvins, însă respingând ideea de căsătorie cu Naţl,
din cauza păstrării „purităţii etnice” nu o învinovăţeşte pe fată şi nici n-o sfătuieşte să învingă
iubirea: „- Nu, fata mea, zise Mara liniştită. Aşa vin lucrurile în lumea aceasta: pleci în
neştiute şi te miri unde ajungi; te-apucă – aşa din senin – câteodată ceva, şi te miri la ce te
duce. Omul are data lui, şi nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea; ce ţi-e scris, are
neapărat să ţi se întâmple: voinţa lui Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe.”
Dragostea e văzută astfel ca un destin
Şerban Cioculescu numea dragostea dintre cei doi „într-un fel nelegiuită”, pentru că
nici unul dintr tineri nu primeşte binecuvântarea părinţilor, iar în ochii unui tradiţionalist ca
Slavici, acest element este esenţial. „Fără de binecuvântarea părinţilor nu este cu putinţă
fericirea casnică”. Până ce ajung să se căsătorească pe ascus, cei doi suferă din iubire, ei fiind
despărţiţi unul de altul de împrejurări. Însă chiar şi după nuntă, Persida continuă să sufere
datorită comportamentului lui Naţl şi agresivităţii acestuia, iar Naţl de pe urma nesiguranţei şi
geloziei sale. Doza de nebunie a celor doi protagonişti reiese din hotărârea acestora de a se
căsători pe ascuns şi de a fugi singuri la Viena.
De-a lungul romanului, Slavici surprinde momente esenţiale ale iubirii dintre cei doi:
scurtele lor întâlniri, privirile care şi le schimbă cu acest prilej, cuvintele ce şi le adresează,
limba pe care o folosesc, trăirile lor sufleteşti când sunt singuri, frământarile lor. Cititorul este
astfel transpus în lumea iubirii celor doi, ia parte la zbuciumare lor sufletească, încheiată în
mod fericit cu ajutorul binecuvântării căsniciei dintre Naţl şi Persida de către părinţi. Doar
astfel putea să se încheie povestea celor doi, căci autorul, susţinător tenace al ideilor morale, a
realizat romanul conform ideii că o iubire şi o căsnicie nu pot fi fericite fără a fi binecuvântate
de către părinţi.
Dumitru Micu identifică drama lui Romeo şi Julieta reeditată într-un cadru ardelean.

„Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi-ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste-n
cale: degeaba îl cauţi când nu-l găseşti; degeaba fugi când el aleargă după tine; norocul tău e
numai al tău, şi chiar dacă nu l-ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte. Te
miri însă de unde iese, şi de aceea stai mereu gata, ca să-l apuci precum rândunica prinde
musca din zbor.” – mitul zburătorului
 Treptele iubirii dintre Persida şi Naţl

Prima întâlnire a celor doi protagonişti, momentul înfiripării iubirii, are un puternic
impact asupra acestora, ei sunt cuprinşi de o atracţie reciprocă puternică care nu îi va mai
părăsi şi de un sentiment care prevede, oarecum, suferinţele prin care vor trece: " El rămase
uimit, cu inima încleştată şi cu ochii oarecum împăiengeniţi. Îi era parcă s-a rupt, s-a frânt,
s-a surpat deodată ceva şi o mare nenorocire a căzut pe capul lui." "Obrajii ei se umplură de
sânge şi îi era parcă o săgetase ceva prin inimă" "se zbătea copila ca şi cănd ar voi să scape,
să fugă, să se ascundă în fundul lumii."
Pe parcurs ce iubirea lor evoluează, încercările de a i se opune devin din ce în ce mai
zadarnice. Atât Persida cât şi Naţl nu pot evita întâlnirile aşa-zise întâmplătoare, pe care ei
însuşi le provoacă iar în momentele în care se zăresc sunt cuprinşi de aceeaşi atracţie
reciprocă puternică "I se împăiengeniră şi ei ochii, şi iar îi era ca şi când un fel de leşin ar
cuprinde-o", "el rămase cu privirea pierdută şi barda îi tremura în mână ".
Cei doi trăiesc o stare de exaltare permanentă, care duce la dezechilibru sufletesc. Astfel,
Persida "se temea ea însăşi de sine, simţea că o apucă din când în când o pornire năvalnică şi-I
vine să se ducă, ea singură nu ştia unde, şi să facă, ea singură nu ştia ce. Mii şi mii de
primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumări peste zbuciumări, o viaţă plină de nevoi şi
de dureri: le presimţea, le ştia parcă pe toate cum vin" iar Naţl era cuprins de un " dulce
neastâmpăr ".
Mitul Zburătorului În mentalitatea arhaică, iubirea este considerată o mare forţă şi
primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinţe supranaturale şi reprezintă un proces de
iniţiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburătorului. Zburătorul este o
semidivinitate erotică de tipul incubilor (=Spirit rău despre care se crede că chinuieşte
oamenii (mai ales femeile) în timpul somnului), un daimon arhaic de tip malefic. În concepţia
criticilor, folcloriştilor, etnologilor, zburătorul este un spirit rău, privit ca un zmeu sau demon,
o nălucă, el intră noaptea pe coş sau horn, având înfăţişarea de balaur, şarpe, pară de flacăra.
Mit fundamental al poporului român, mitul erotic este, după cum afirma G. Călinescu
"personificarea invaziei instinctului puberal." Zburătorul apare în visul fetelor ca un tânar
frumos, chinuindu-le somnul. Zburătorul are şi un dublet feminin cunoscut sub numele de
Zburătoroaică, un daimon urît şi extrem de rău. Aşa că tot ceea ce relatăm despre activitatea
Zburătorului e valabil şi pentru dubletul feminin, cu menţiunea că Zburătoroaică se ocupă de
tineri puberi şi de bărbaţi hipersexualiPrintre cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit se
număra: Dimitrie Cantemir, George Călinescu, Simion Florea Marian, Tudor Pamfile .
JOC DE ROL – MARA de IOAN SLAVICI (capitolul 17 -
Zbuciumare)
La marginea răchitişului el o ajunse, o luă de mână şi, aşa ţinându-se de mână, înaintară în
crângul desfrunzit.

— Eu nu mai pot! zise ea frântă.

— Ce nu mai poţi? întrebă el voios.Persida se uită lung la el.

— De ce te-ai făcut atât de jerpelit? îl întrebă ea, cuprinsă de un fel de frică.

— Hmh! răspunse el râzând din toată inima. Ştii că e bine?! Jerpelit! Asta nu mi-a mai
zis-o nimeni.

— Fiindcă altora nu le pasă!

— Apoi tocmai asta e, grăi dânsul. Ce-mi pasă mie de toată lumea aceasta, căreia nu-i
pasă de mine?!

— Dar, zise ea mâhnită, omul trebuie să ţie la sine.

— Nu ţiu deloc! îi răspunse el uşuratic. N-am la ce să ţiu! De mine însumi îmi pasă chiar
mai puţin decât de alţii. Umblu aşa răzleţ prin lume, şi oamenii, văzându-mă cum sunt,
trec pe lângă mine fără casă mă bage-n seamă. Persida iar se uită lung la el.

— De ce vorbeşti aşa! grăi dânsa înduioşată. Uite! pe mine mă doare când te văd aşa, şi-o
mai fi-n lumea aceasta încă cineva pecare-l doare!

— Draga mea! grăi dânsul mişcat, apoi începu să se joace cu mâna ei, în vreme ce ea-şi
stăpânea plânsul. Doamne! atât de multe erau în mintea lor gândurile, pe care nu puteau să şi
le spună unul altuia.

— E de mult, urmă el într-un târziu, abia-mi mai aduc aminte, de când am plecat de acasă, şi
tot n-a trecut încă decât abia jumătate dean. Un an şi jumătate mai am încă să umblu aşa
degeaba prin lume, numai şi numai pentru că aşa vor tata şi mama, săraca, dacă mai vrea şi ea
ceva. I-am scris că trec la Timişoara prin Sighidin, fiindcăştiam că vine să mă întâlnească
dacă-i spun că am să trec prin Arad. Iar acum mi-e frică să mă duc la Timişoara, fiindcă ştiu
că vine şiacolo să mă vadă.

— Eu te rog să te duci cât mai curând, îl rugă ea stăruitor. Uite! urmă apoi deznădăjduită, eu
nu mai pot; dacă te văd mereu trecând,nu mai pot s-o duc aşa... şi nu e bine!... e o nenorocire
pentru noi toţi!

— Am să mă duc, zise el grăbit, dar nu la Timişoara, ci undeva mai departe, fie la Vârşeţ, fie
la Sighidin. N-are asta să ţie tot aşa, nu se poate să ţie, căci ar trebui să mă prăpădesc. Are să
treacă, şi atuncio să mă întorc la Timişoara.

Persida începu să tremure în tot trupul.

— Eu trebuie să mă întorc acasă, zise ea, şi te rog să mă laşi să merg singură.

Naţl era om de stat mijlociu; acum însă el se îndreptă în faţa ei şi părea cu un cap mai mare
decât dânsa.

— Poftim! pleacă! grăi dânsul rece şi aspru, arătându-i drumul.

— Nu! nu! zise ea gemând, nu aşa! Vino, dacă vrei, cu mine, căci mie nu-mi pasă de
nimeni!

— Nu! Te rog să pleci!

— Aşa nu pot pleca, grăi dânsa deschis.

— Ştiam eu că nu poţi pleca, zise el râzând.Persida simţi ca şi când i s-ar fi oprit deodată
şi bătăile inimii, şi curgerea sângelui prin vine şi i s-ar fi înseninat toată firea.

— Ştiai?! grăi dânsa cu glas limpede. Te-nşeli! Adică ce crezi d-ta şi ce vrei cu mine? Că am
slăbiciune pentru d-ta, asta o ştii: ai pututs-o vezi şi ţi-o spun şi eu, fiindcă nu e vina mea. A
venit aşa fără de veste, cum vin toate nenorocirile. Atât e însă tot, şi mai mult nu poţisă ştii.
Mi-a fost milă de d-ta; dar dacă d-tale nu ţi-e milă de mine, fă ce vrei, că şi eu tot numai ceea
ce eu voiesc am să fac!

Grăind aceste, ea a plecat, tot cum ieşise de acasă, cu pas liniştit şi neşovăitor, iară el a rămas
drept, cu capul ridicat, cu ochii ţintă-nurma ei, dar nemişcat din loc. Şi mergând înainte, ea nu
se uita înapoi, dar urechea ei era aţintită îndărăt, că doară va prinde paşii ce se apropie şi tot
mai mult se apropie. "Grozavă femeie!" zise el venindu-şi într-un târziu în fire."Urât om!"
zise ea după ce sosi acasă, apoi îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile şi lacrimile o năpădiră,
plânsul o înecă. "Doamne! strigă ea încleştându-şi mâinile, ajută-mă, că eu singură nu mai
pot!"Apoi se îmbrăcă în pripă şi ieşi din nou, ca să meargă în târg, la mama şi la fratele ei.