Psihologia generală, 2017

ATENŢIA – CONDIŢIE FACILIZATOARE ÎN CUNOAŞTERE ŞI ACŢIUNE

Argument
Atenţia este o funcţie psihică prezentă în orice sector şi în orice moment al existenţei, avînd ca
prim rol autoreglarea activităţii psihice a omului. În procesul formării imaginilor obiectelor şi
fenomenelor reale intervine gîndirea, care, prelucrîndu-le şi şlefuindu-le, realizează înţelegerea lor
conştientă. În acest proces complex de transformare a excitaţiei în elemente de conştiinţă, intervine în
permanenţă atenţia, care orientează şi concentrează activitatea psihică spre un anumit grup limitat de
obiecte şi fenomene în scopul de a asigura condiţiile de claritate a grupului de imagini percepute,
precum şi delimitarea lor netă de cîmpul perceptiv. Nici un proces cognitiv în asimilarea şi prelucrarea
informaţiilor provenite din mediul intern şi extern nu ar fi posibil fără participarea intensă a atenţiei.
Aşa dar, atenţia este o funcţie psihică indispensabilă întregului proces de cunoaştere, deoarece fără
participarea ei nu este posibilă activitatea selectivă a psihicului, aspecte de care se leagă atît claritatea
percepţiilor, cît şi fixarea lor în memorie.
Atenţia face parte din categoria fenomenelor psihice care susţin energetic activitatea. Ea este o
funcţie prin care se modulează tonusul nervos, necesar pentru desfăşurarea celorlalte procese şi
structuri psihice.

Finalităţile capitolului:
În rezultatul studierii acestui capitol, veţi fi capabili:
 să definiţi noţiunea de atenţie;
 să stabiliţi, pe baza unor exemple, rolul atenţiei în activitatea umană în general şi în activitatea
de învăţare, în special;
 să identificaţi formele şi factorii atenţiei;
 să recunoaşteţi manifestări ale calităţilor atenţiei;
 să identificaţi modalităţile prin care pot fi educate calităţile atenţiei.

Conţinut:
1. Noţiuni generale despre atenţie.
2. Funcțiile atenției
3. Felurile atenţiei.
4. Proprietăţile/calitățile atenţiei.

1. Noţiuni generale despre atenţie

Literatura de specilaitate abundă în definiţii date atenţiei.
Atenţia − fenomen psihic de activare selectivă, concentrare şi orientare a energiei psihonervoase în
vederea desfăşurării optime a activităţii, în special a proceselor senzoriale şi cognitive (Popescu-Neveanu P.,
1997).
Inlcuzând şi o dimensiune fiziologică, Vasile Preda (1991) defineşte atenţia drept un „proces
psihofiziologic care constă în orientarea selectivă şi în concentrarea activităţii psihice asupra unor
stimuli sau sarcini, în vederea asigurării unui nivel optim de adaptare, (adică:
- obţinerii unei percepţii optime,
- rezolvării adecvate a sarcinilor, a situaţiilor-problemă şi
- adaptării comportamentului la condiţiier externe şi la dinamica motivelor şi scopurilor
persoanei”.)

Atenţia asigură înaltul nivel de conştientizare. Noi existăm fiindcă sîntem conştienţi de orice ce ne
înconjoară.
1
 Psihologia generală, 2017
Notele esenţiale ale atenţiei, care îi conferă un specific aparte în cadrul sistemului psihic uman sunt:
 orientarea,
 selecţia şi
 focalizarea/concentrarea.

ORIENTAREA

Reflexul necondiţionat de orientare este unul din primele fenomene prin prisma cărora a fost explicată
atenţia. El constă într-un ansamblu de manifestări fiziologice şi comportamentale ce apar atunci când
organismul receptează un stimul nou şi semnificativ din punct de vedere motivaţional-adaptativ. Mai
concret, este vorba de elemente motrice externe (întoarcerea capului, încordarea privirii, diminuarea
mişcărilor etc.), vegetative interne, dublate de modificări ale activităţii cerebrale decelabile în tabloul
electroencefalogramei. Reflexul necondiţionat de orientare este specific atenţiei involuntare şi este
înnăscut, însă în urma acumulării experienţei de viaţă, anumite situaţii ne pot declanşa reflexe
condiţionate de orientare implicate în special în atenţia expectativă voluntară.

SELECŢIA

Selecţia atenţională constă în stabilirea voită sau automată a unor priorităţi. Omul trăieşte într-un
mediu hipercomplex; în fiecare moment al vieţii noastre, o adevărată avalanşă de stimuli senzoriali adesea
dispuşi aleator şi cu evoluţie imprevizibilă ne bombardează analizatorii. Resursele noastre de prelucrare a
informaţiilor ce vin spre noi sunt însă limitate (putem prelucra conştient doar între 25 şi 100 biţi). Apare
aşadar necesitatea logică şi pragmatică a unei selecţii. Consecutiv, organismul se focalizează asupra
elementelor alese, acestea devenind obiectul unor prelucrări laborioase, de detaliu în detrimentul datelor
concurente, cărora le va fi blocat accesul în etajele superioare ale psihicului.
Selecţia atenţională nu se rezumă doar la „intrările” (input-urile) în sistemul cognitiv. O dată
receptate, acestea sunt supuse unor analize complexe, în vederea interpretării semnificaţiei lor, integrării
într-o categorie, demers posibil doar prin raportare la baza de cunoştinţe a subiectului (memoria de lungă
durată). Nu toate informaţiile dobândite pe parcursul ontogenezei sunt necesare pentru prelucrarea
stimulilor recent receptaţi (dealtfel, activarea simultană a tuturor e imposibilă), ci doar o parte: asistăm
aşadar la un nou proces de selecţie, tradus prin activarea informaţiilor relevante şi inhibarea celor
irelevante.
În fine, segregarea continuă şi asupra „ieşirilor” (output-urilor) din sistem, unde se impune necesitatea
de a selecta din repertoriul general al soluţiilor posibile varianta cea mai potrivită; răspunsurile motrice
presupun de asemenea distincţia între elementele relevante şi stimulii distractori.

FOCALIZAREA

Dacă selecţia vizează opţiunea între un stimul sau altul din cei disponibili, focalizarea (concentrarea)
presupune un demers vertical în cadrul aceluiaşi item, fiind o expresie a profunzimii analizei acestuia. La
nivel fiziologic central, ea se exprimă prin intensitatea proceselor nervoase implicate în atenţie, crearea
unui focar de excitaţie puternic la nivelul scoarţei cerebrale şi inhibarea consecutivă a ariilor corticale
învecinate; în plan comportamental se obiectivează prin rezistenţa la factori perturbatori. Dovadă stau
momentele de cufundare în lectură chiar în condiţiile unor zgomote de fond, stările de meditaţie specifice
practicilor orientale ce pot merge până la abolirea senzaţiilor de durere, experienţele de transă hipnotică
etc.
Aceste trei dimensiuni ale atenţiei sunt complementare, fiind elemente distincte ale aceluiaşi
proces psihofiziologic unitar. Dacă orientarea crează premisa angajării către un câmp de stimuli, selecţia

2
 Psihologia generală, 2017
asigură extragerea acelor elemente care vor determina un răspuns adecvat, în timp ce concentrarea
duce la procesarea mai adâncă a acestora.
Atenţia este considerată cea mai importantă latură a activităţii conştiente a omului.
Mecanismul neurofiziologic al atenţiei este sistemul reticulat şi reflexul de orientare “ce-i
aceasta?”. În sistemul reticulat sunt nişte neuroni numiţi neuronii noului ( neuronii atenţiei), ei
reacţionează la influenţile unor stimuli, dar dacă aceşti stumuli se repetă ei încetează de a reacţiona ( se
adaptează) . E destul ca în stimulii ce apar să fie ceva nou, ei încep să reacţioneze.

Atenția modulează tonusul nervos, necesar pentru desfăşurarea celorlalte procese şi structuri
psihice. Prezenţa ei asigură o bună receptare senzorială şi perceptivă a stimulilor, înţelegerea mai
profundă a ideilor, o memorare mai trainică şi mai fidelă, selectarea şi exersarea mai adecvată a
priceperilor şi deprinderilor etc. Lipsa atenţiei sau atenţia slabă duce la omisiuni în receptarea
stimulilor, la erori în reacţiile de răspuns, la confuzii în descifrarea sensurilor, la utilizarea greşită a
instrumentelor etc.
Atenţia implică alte două stări neurofuncţionale şi anume cea de veghe şi cea de vigilenţă.
Starea de veghe este opusă celei de somn şi se caracterizează prin faptul că scoarţa cerebrală este
activată difuz, iar omul realizează o contemplare generală sau aşteptare pasivă. Pe acest fond se
instalează, apoi, starea de vigilenţă, căreia îi este specific un anumit grad de tensiune psihică dat de
activarea mai puternică a cortexului, menit a pregăti o reacţie promptă indiferent de natura sau locaţia
eventualilor stimuli.
În cazul atenţiei asistăm la o îngustare a câmpului conştiinţei, dar stimulii selectaţi sunt procesaţi mai
profund. Atenţia este orientată spre ceva anume, are un obiect care poate fi un stimul exterior, de
exemplu un sunet, o lumină, un tablou etc., sau unul interior, cum ar fi o idee, o dorinţă, o amintire etc.
Direcţionarea spre un obiect sau un fenomen se face, de cele mai multe ori, în legătură cu o sarcină pe
care omul o are de îndeplinit şi totdeauna, ceea ce are legătură cu aceasta atrage atenţia.
Totodată atenţia este selectivă, adică orientarea este spre anumiţi stimuli care sunt în centrul ei,
iar spre alţii se manifestă puţină atenţie sau chiar lipsa totală a ei.
Apoi, atenţia presupune o concentrare optimă a energiei psihonervoase spre ceea ce este obiectul
ei şi, deci, se află în cîmpul focalizării şi este bine şi clar reflectat în timp ce, ceea ce corespunde zonei
periferice, este mai vag receptat şi interpretat. Această concentrare optimă este concomitentă cu
inhibarea relativă a altor zone corticale şi limitarea acţiunii stimulilor colaterali. Mecanismele corticale
ale focalizării şi orientării energiei psihonervoase pot fi mai simple sau mai complexe. Dacă un obiect
prezintă interes pentru o persoană, răspunde nevoilor şi trebuinţelor acesteia şi generează trăiri
afective pozitive, aceste stări motivaţional-afective vor stimula, orienta şi regla atenţia, şi o vor menţine
cu uşurinţă, un. timp îndelungat. De aceea, spunem că ceea ce interesează ne stârneşte atenţia. În
formele mai complexe ale atenţiei intervin mecanisme voluntare de activare şi organizare, fiind în acest
caz, implicaţi deosebit de mult lobii frontali şi mecanismele verbale. Prin urmare, fenomenele de
atenţie presupun reglări şi autoreglări de niveluri diferite.

2. Funcțiile atenției

Funcţiile ce-i revin atenţiei în activitatea umană, după Golu (2000) sunt următoarele:
 funcţia de explorare a câmpului perceptiv extern, proces implicat în orientare şi selecţie;
 funcţia de scanare a repertoriului memoriei de lungă durată, specifică etapei intermediare,
interne a fluxului de prelucrări informaţionale, finalizată cu activarea selectivă a informaţiilor utile în
situaţia dată;
 funcţia de filtrare-selecţie a datelor cu potenţial motivaţional-adaptativ şi ignorare-blocare a
celor irelevante;
 funcţia de accentuare a contrastelor în vederea unei concentrări mai profunde;

3
 Psihologia generală, 2017
 funcţia de orientare-direcţionare, ce serveşte la elaborarea montajelor interne adecvate
desfăşurării proceselor şi acţiunilor „comandate”;
 funcţia de potenţare, de regenerare a efortului neuropsihic necesar pe toată durata activităţii;
 funcția de control psihic asigură prezența în orice sector şi în orice moment al existenţei,
modularea tonusului nervos, necesar pentru desfăşurarea tuturor proceselor psihice de cunoaștere.
 funcţia de avertizare şi alertare, ce se concretizează în momentele de accentuare a vigilenţei,
prudenţei, discernământului în situaţii imprevizibile sau critice.

3. Formele de manifestare ale atenției

Deosebim următoarele principii de divizare a formelor atenţiei.
În funcţie de prezenţa sau absenţa voinţei, atenţia poate fi: involuntară, voluntară şi postvoluntară (P.
Popescu-Neveanu, T. Buzdugan, A. Dobrescu).
I. Atenţia involuntară se II. Atenţia voluntară are III. Atenţia postvoluntară
caracterizează prin: următoarele caracteristici: este:
1. forma naturală şi 1. formă superioară şi 1. formă a atenţiei ce apare
elementară a atenţiei care specific umană a atenţiei; pe măsură ce efortul
se declanşează şi menţine voluntar iniţial – necesar
spontan; concentrării şi stabilităţii
atenţiei – se reduce,
coborînd sub pragul de
conştientizare datorită
repetării neschimbate a
condiţiilor de activitate;
2. nu implică vreun efort 2. constă în orientarea 2. nu implică efort voluntar;
voluntar din partea selectivă şi focalizarea
subiectului; energiei psihonervoase
asupra unui obiect, sarcini
sau activităţi şi în
menţinerea acestei
focalizări pe o perioadă
determinată de timp;
3. este determinată de 3. implică efort voluntar; 3. frecvent întîlnită în
factori interni (interesul activităţile bazate pe
faţă de obiectul supus motivaţie intrinsecă
atenţiei, trăirile afective (Dobrescu A., 2009).
pozitive ale relaţiei cu
obiectele) sau/şi externi
(intensitatea, noutatea,
mobilitatea, gradul de
complexitate a stimulului);
4. durata menţinerii este 4. trebuie să fie nu numai
relativ redusă; concentrată, ci şi mobilă,
comutativă, distributivă;
5. rolul principal al acesteia 5. exersarea acesteia pînă
este de investigare, cînd se automatizează
explorare a noului şi de duce la atenţia
pregătire a intrării în postvoluntară;
acţiune a atenţiei
4
 Psihologia generală, 2017
voluntare.
6. după criteriul rangului,
atenţia perceptivă şi
motorie este mai simplă şi
mai uşor de reglat, în
moment ce atenţia
voluntară intelectivă este
mult mai complexă şi
dificil de susţinut.

Atenţia nu se manifestă în unul şi acelaşi fel în toate activităţile omului. Există forme mai simple şi
forme mai complexe de atenţie. Criteriul de diferenţiere este reprezentat de natura reglajului care
poate fi involuntar sau voluntar (Buzdugan T., 2007).
Atenţia involuntară este o formă mai simplă, întâlnită şi la animale. Ea poate apărea sub influenţa a
două categorii de factori: externi şi interni.
Factorii externi care pot determina apariţia atenţiei involuntare sunt:
— intensitatea deosebită a stimulilor: un zgomot puternic, o lumină intensă ne captează imediat
atenţia;
— noutatea şi neobişnuitul stimulilor, aspect deosebit de valorificat în reclamele comerciale;
— apariţia sau dispariţia bruscă a stimulului, procedeu foarte mult utilizat pentru avertizări în
circulaţia rutieră;
— mobilitatea unui stimul pe fondul altor stimuli ficşi face ca el să fie foarte repede sesizat, să
recapteze repede atenţia;
— gradul de complexitate al stimulului. Un stimul simplu poate capta atenţia 1−2 minute, pe cînd
unul complex pe măsură ce este explorat ne poate trezi interesul şi astfel îl menţinem mult în câmpul
central al acesteia.
Factorii interni care stimulează şi menţin atenţia involutară sunt:
— interesul pe care-1 prezintă pentru persoană acel obiect sau fenomen (interesul provoacă şi
menţine un timp îndelungat atenţia către obiectul său şi duce la rezultate foarte bune: receptare cât
mai completă, înţelegere, reţinere foarte bună în memorie);
— actualizarea unor motive şi trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectele prin care ele se
satisfac, menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort, timp îndelungat şi fără să apară
oboseala.
Conştiinţa faptului că o acţiune sau o activitate corespunde foarte bine aptitudinii pe care subiectul
o are deja îi poate mobiliza cu uşurinţă atenţia, asigurînd, totodată, concentrarea şi stabilirea necesară.
Prin urmare, atenţia involuntară este avantajoasă prin aceea că mecanismele ei neurofuncţionale
specifice asigură eficienţa pentru o activitate fără să apară oboseala. Dar ea nu poate fi suficientă
pentru toate feurile de activităţi şi pentru toate momentele acestora. Chiar şi o activitate în ansamblu
atrăgătoare are şi momente mai dificile, mai puţin irteresante şi dacă nu ar interveni atenţia voluntară
ar apărea riscul neîmplinirii acelor acţiuni sau sarcini.
Atenţia voluntară nu apare spontan, ca cea involuntară, ci este intenţionată şi autoreglată
conştient. Această formă a atenţiei este superioară atît prin mecanismele de producere, cît şi prin
efectele ei pentru activitatea omului. Un rol important în declanşarea şi menţinerea atenţiei voluntare îl
au mecanismele verbale şi lobii frontali. Prin intermediul cuvîntului se ia decizia de a fi atent şi se
stimulează şi focalizează atenţia. „Să fiu atent” este autocomanda pentru atenţia voluntară.
Autoreglajul voluntar se exprimă în orientarea intenţionată spre obiectul atenţiei, intensificarea
activităţii psihice, inhibarea voită a altor preocupări colaterale, izolarea de excitanţi perturbatori sau
limitarea influenţei acestora, menţinerea concentrării atenţiei pe durata necesară îndeplinirii acelei
activităţi. Atenţia voluntară susţine activitatea în toate momentele ei (atrăgătoare, dar şi neplăcute,

5
 Psihologia generală, 2017
uşoare, dar şi grele). Voluntar se poate modula orientarea, concentrarea şi stabilitatea în raport cu
mersul activităţii. De aceea, se consideră că atenţia voluntară este esenţială pentru desfăşurarea
activităţii. Ea poate fi favorizată de respectarea a cîtorva condiţii şi anume:
a) stabilirea cît mai clară a scopurilor; dacă acestea sunt vagi, atenţia se concentrează mai greu;
b) scoaterea în evidenţă a semnificaţiei activităţii, remarcarea consecinţelor pozitive ale îndeplinirii
ei, chiar dacă ea este mai dificilă;
c) stabilirea momentelor activităţii şi identificarea acelora mai dificile care cer atenţie încordată;
d) crearea intenţionată a ambianţei favorabile; spaţiu de lucru bun, bine iluminat şi aerisit,
organizat şi stimulativ;
e) eliminarea sau diminuarea factorilor perturbatori: evitarea zgomotelor intense, a convorbirilor
cu alţii, a tentaţiilor spre alte activităţi.
Atenţia voluntară apare şi se menţine cu efort, cu încordări, cu consum energetic şi de aceea nu se
poate manifesta în timp nelimitat. După perioadele de atenţie voluntară apar momente de oboseală, de
slăbire a atenţiei, a vigilenţei de trecere în stare de somnolenţă. Deci atenţia voluntară este avantajoasă
prin eficienta sa pentru toate felurile de activităţi, dar limitată ca posibilitate de realizare.
Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează un anumit grad de automatizare a acesteia,
transformând-o, într-un sistem de deprinderi. Acest ansamblu de deprinderi, de a fi atent, constituie
atenţia postvoluntară. Este un nivel superior de manifestare a atenţiei pentru că este la fel de bine
organizată ca şi atenţia voluntară, dar în virtutea automatismelor implicate nu necesită încordare
voluntară, obositoare. În şcoală, elevii din clasele mari ajung la o astfel de atenţie. Această formă a
atenţiei serveşte cel mai bine activităţii. Însă în desfăşurarea variatelor sale activităţi, omul îmbină şi
complementarizează cele trei forme ale atenţiei, asigurînd, astfel, în fiecare moment, cea mai
economică şi eficientă energie psihonervoasă.
După un alt criteriu şi anume după direcţia principală de orientare există: atenţie externă şi atenţie
internă.
În observarea unui peisaj, în ascultarea unei conferinţe, în urmărirea unui traseu, conducînd
automobilul, obiectul atenţiei este exterior nouă şi subiectul se concentrează asupra lui.
În momentele cînd suntem captivaţi de amintiri, cînd suntem preocupaţi de rezolvarea unei
probleme de viaţă, cînd ne facem planuri de viitor şi imaginăm, mai ales cînd medităm sau chibzuim,
obiectul atenţiei este înlăuntrul nostru, în sfera subiectivă, mintală.
În viaţă atenţia este unitară şi cele două forme ale ei − externă şi internă − se îmbină, sunt
complementare şi real nu pot fi disociate, dar este evident faptul că în anumite situaţii domină atenţia
externă, iar în altele, atenţia internă (Popescu-Neveanu P., 1997).

4. Proprietăţile (calitățile, însușirile) atenţiei

Indiferent de forma în care se manifestă (involuntară, voluntară sau postvoluntară) atenţia se
caracterizează printr-un ansamblu de dimensiuni sau proprietăţi (calități/însușiri) pe baza cărora poate fi
analizată, comparată şi evaluată. Acestea sunt (după Popescu-Neveanu P., 1997):
 Volumul – exprimă cantitatea de elemente distincte (litere, cifre, silabe, cuvinte, figuri geometrice,
imagini, obiecte) pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu relativă claritate, în plan perceptiv
sau mental. Volumul mediu este de 5-7 elemente. El poate fi influenţat favorabil de următoarele
condiţii:
a) organizarea în structuri cu sens a elementelor respective (se constată că un grup de litere, dacă
este organizat într-un cuvânt cu sens, se recepţionează în număr mai mare şi mai bine);
b) complexitatea elementelor de recepţionat. Dacă acestea au mai puţine proprietăţi, uşor de
distins, ele se vor recepta în număr sporit, şi invers;
c) interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determină cuprinderea, în cîmpul
atenţiei sale, a unui mare număr de elemente;
d) antrenamentul special şi experienţa profesională cresc volumul atenţiei.

6
 Psihologia generală, 2017
Volumul atenţiei este o calitate profesional importantă pentru anumite profesii, cum sunt:
operator la un panou de comandă, conducerea automobilului, pilotarea avioanelor etc.
Cerinţele orientării şi selecţiei profesionale au impus descoperirea unor căi de măsurare a
volumului atenţiei. Frecvent, se folosesc expunerile foarte rapide la tahistoscop a unor stimuli, cum ar
fi: semne convenţionale, cuvinte, cifre etc, subiecţii trebuind să identifice un număr cît mai mare de
stimuli de cîte ori ei apar.
 Stabilitatea – exprimă durata pe parcursul căreia atenţia se poate menţine aproximativ la acelaşi nivel;
această însuşire creşte o dată cu vîrsta şi poate fi educată şi dezvoltată prin exerciţiu. Performanţele
mari în orice gen de profesie sunt facilitate, printre altele şi de stabilitatea atenţiei. O problemă, oricît
ar fi de complexă şi dificilă, devine rezolvabilă dacă o putem păstra în minte şi dacă ne putem
concentra asupra ei timp îndelungat.
Stabilitatea atenţiei se referă la persistenţa, în timp, a posibilităţii de a menţine atenţia asupra unui
obiect, fenomen, acţiune. Realizarea ei este însă relativă, pentru că prin natura funcţionării circuitelor
nervoase există cel puţin trei scurte întreruperi sau blocaje ale atenţiei la fiecare minut, iar la stimuli
foarte simpli aceste fluctuaţii pot interveni după 8-10 secunde. Prin urmare, este vorba de o constantă a
orientării atenţiei spre ceva. Ea creşte o dată cu vîrsta, astfel că dacă la preşcolari este de 12-15 minute,
la adulţi este de 40-50 minute şi chiar mai mult. Stabilitatea atenţiei este condiţionată de complexitatea
şi bogăţia stimulului, de natura sarcinii, de motivaţia pentru activitatea desfăşurată, în măsura în care
procesul instructiv-educativ urmăreşte realizarea acestor condiţii, el contribuie la dezvoltarea acestei
valoroase însuşiri.
 Concentrarea –exprimă focalizarea, capacitatea de fixare asupra unui obiect; poate lua valori diferite
de la un individ la altul cît şi la unul şi acelaşi individ, în momente diferite de timp, în funcţie de
caracteristicile şi conţinutul sarcinilor, cît şi de starea sa internă (motivaţională, afectivă, odihnă-
oboseală), iar lipsa acesteia determină oscilaţia atenţiei.
Concentrarea atenţiei presupune delimitarea între o dominantă, un focar de excitaţie intensă şi
zonele apropiate, relativ inhibate şi inaccesibile la factori perturbatori. Nivelul concentrării atenţiei
condiţionează eficienţa percepţiei, gîndirii, memoriei, activităţilor practice, asigurînd precizie,
profunzime, claritate în desfăşurarea acestora. Opusă concentrării, este distragerea şi oscilaţia atenţiei.
Posibilitatea de concentrare a atenţiei depinde de respectarea următorilor factori :
a) importanţa activităţii desfăşurate care creşte concentrarea;
b) interesul pentru acea activitate;
c) structura bună a activităţii menţine concentrarea;
d) antrenamentul special de rezistenţă la factori perturbatori.
 Distributivitatea – permite unei persoane să desfăşoare simultan două sau mai multe activităţi diferite
(doar dacă una dintre aceasta este automatizată).
Prezenţa acestei însuşiri permite elevului să îndeplinească, în acelaşi interval de timp, acţiuni ca: să
asculte ce-i comunică profesorul şi să ia notiţe, să deseneze sau să exploreze vizual un tablou, o hartă
etc. Această însuşire este cu precădere cerută în activităţi complexe cu un larg cîmp al percepţiei sau al
problematicii de gîndire şi acţiune practică.
 Flexibilitatea/ mobilitatea – calitatea atenţiei de a se comuta rapid, la nivel optim de concentrare, de la
o situaţie la alta, de la o secvenţă la alta, menţinînd totodată controlul asupra ansamblului.
Posibilităţile de deplasare a atenţiei să fie de minimum 1/6 dintr-o secundă ca să fie satisfăcute
necesităţile activităţilor. Dacă acest prag este mai mare, se manifestă inerţia atenţiei, însuşire care
pentru anumite profesii poate fi o contraindicaţie. Un pilot al unui aparat de zbor supersonic trebuie să
dispună de flexibilitatea atenţiei pentru a face faţă perceperii rapide a stimulilor care se schimbă foarte
repede pe bordul aparatului (Popescu-Neveanu P., 1997).
Calităţile atenţiei sunt un rezultat al funcţionării timp mai îndelungat a atenţiei la un anumit nivel
calitativ. Odată dobîndite, ele pot facilita desfăşurarea atenţiei cerută de adaptarea la ambianţe şi
activităţi variate ale omului.

7
 Psihologia generală, 2017

8
 Psihologia generală, 2017
Recomandări de dezvoltare a proprietăților atenției/ atenției în general.
 organizarea în structuri semantice a stimulilor;
 interesul puternic al subiectului pentru ceea ce percepe determină cuprinderea în cîmpul
atenţiei sale a unui număr mai mare de elemente, concentrarea și stabilitatea asupra lor;
 interesul provoacă şi menţine un timp îndelungat atenţia asupra stimului şi duce la rezultate
eficiente: receptare cît mai completă, înţelegere rapidă, memorare fidelă și de lungă durată);
 experienţa profesională sporește volumul atenţiei;
 stabilirea cît mai clară a scopurilor;
 scoaterea în evidenţă a semnificaţiei activităţii, remarcarea consecinţelor pozitive (uneori și a
celor negative) ale realizării ei, chiar dacă ea este mai dificilă;
 stabilirea momentelor-cheie ale activităţii şi identificarea punctelor dificile care cer atenţie
sporită;
 crearea intenţionată a ambianţei favorabile; spaţiu de lucru bine iluminat şi aerisit, organizat şi
stimulativ;
 eliminarea sau diminuarea factorilor perturbatori: evitarea zgomotelor intense, a convorbirilor
cu alţii, a tentaţiilor spre alte activităţi;
 actualizarea unor motive şi trăirea afectivă pozitivă a relaţiei cu obiectele/ stimulii prin care ele
se satisfac, menţine nivelul energiei şi gradul ei de concentrare fără efort, timp îndelungat şi fără
să apară oboseala; (pînă aici – totul din suportul de curs)
 în caz de oboseală – administrarea pauzelor;
 somn suficient;
 alimentație sănătoasă;
 antrenament special: de exemplu:
a) Găsiți deosebirile între 2 imagini.

b) Găsiți ieșirea din labirint.

9
 Psihologia generală, 2017

c) Cîte fețe de om sunt?

d) Priviți imaginea de mai jos timp de 3-4 secunde, apoi acoperiți-o și enumerați cele
reținute.

10
 Psihologia generală, 2017

e) Tabele de tipul celor ale lui Shulte (găsiți numerele de la 1 la 25), de la 1 la 90.

11
 Psihologia generală, 2017

f) Găsiți toate triunghiurile din imagine.

g) (metoda Kraepelin): subiectului i se recomandă să numere de la 100 înapoi din 3 în 3, din

7 în 7 sau din 13 în 13, probă care, pentru a evita greşelile, presupune o concentrare şi o
stabilitate mare a atenţiei.

h) Proba de corectură Rubinştein are ca scop verificarea concentrării atenţiei și-n același
timp se recomandă pentru dezvoltarea acesteea. Subiectului i se prezintă o listă cu litere
şi un pix/creion. El trebuie să taie 1, 2 sau 3 litere în dependenţă de vîrstă. Se
cercetează/dezvoltă viteza de lucru (numărul de litere barate corect), comutarea
atenţiei (numărul de erori la acelaşi interval de timp), precum și capacitatea de muncă a
subiectului.

i) Ce alt ceva ați recomanda?

12