Sunteți pe pagina 1din 2

Coșbuc - PASTEL - Comentariu

,,PASTEL” de George Coșbuc este o poezie alcătuită din cinci strofe şi a cărei primă ediţie a
fost publicată în revista „Pagini literare” în 1899.

Pastelul este o specie a liricii peisagiste în care se descrie un colț din natură: aici-grădina,
pădurea,deal și vale ,păduri și ape,satul,vatra,drumul,întreaga natură-cer și pământ.
Poetul, exprimându-și propriile sentimente în strânsă legătură cu aspectele înfățișate,simte
pacea naturii,se lasă copleșit de împăcarea din întregul Univers. Aspectele din natură
prezentate sunt peisaje de diferite dimensiuni.
Modul de expunere predominant este descrierea, iar, când poetul zugrăvește un peisaj de
început al serii, înfățișând momentele înserării în derularea ei, pastelul dobândește
caracteristicile unui tablou în versuri. Aspectele zugrăvite și sentimentele poetului sunt puse
în evidență prin intermediul imaginilor artistice, predominante fiind cele vizuale, locul culorilor
din pictură fiind luat de figurile de stil, între care epitetele cromatice ocupă un loc important.

Titlul „Pastel” este sugestiv, indicând denumirea speciei liricii peisagistice, utilizată doar în
cadrul literaturii române. Astfel, titlul are rolul de a anticipa descrierea unui colț de natură, în
care poetul își exprimă discret sentimentele de încântare în liniștea ce cuprinde împrejurimile
satului în noapte ce,,scoboar-adânca pace”.Treptat, orice trimitere spre ideea de mișcare
dispare.

Căutând să surprindă momentul înserării, Coșbuc recompune, în spațiul imaginar al poeziei,


un peisaj rustic, în care noaptea se insinuează treptat, până reușește să ia în stăpânire
întregul tablou. Cadrul descrierii este vast.Astfel,în strofa întâi privirea poetului se oprește în
grădină,simțind adierea muzicală a vântului,ființă supranaturală,înzestrată cu,,aripi”(folosind
aliterația,alternează repetiția consoanelor,,v”,care dă senzația de mișcare a vântului cu
,,ș”ce aduce liniștea înserării),urmărindu-l alinându-se în căutarea ,,culcușului”;
macul,,roș”,cicoarea își închid florile,adormind.Imaginile vizuale urmăresc roșul
macului,culoarea bucuriei,freamătul petalelor,refugiul vântului, prin vișinii grădinii,
personificat asemenea unui plimbăreț prin natură. Personificarea „Din ochi clipește-ncet
cicoarea/ Și-adoarme-apoi și ea” exprimă starea de liniște redată de contemplarea naturii, cu
puternice reverberații în sensibilitatea eului liric. Aceasta personificare are rolul de a crea o
atmosferă în care liniștea își pune amprenta asupra florilor.

Elementul uman este prezent prin ființa poetului:,,eu”,care se oprește lângă pădure ce-a
obosit,,căci ziua-ntreag-a tot cântat”, pare o ființă ce ocrotește arborii,păsările,le ascultă
glasurile.În tăcerea amurgului,ființa ei se retrage în gânduri.Privirea alunecă spre
dealuri,spre cărarea și mai departe spre sat,totul umbrit de noaptea ce se
apropie..Personificarea pădurii,verbele: a obosit,tace,amurgește,întunecă- aduc liniștea care
cuprinde natura. Verbele la prezent, predominante în poezie, au rolul de a transmite ideea
eternizării naturii surprinse în acest pastel, a elementelor care compun tabloul fascinant al
înserării.
În a treia strofă a pastelului este prezentat un tablou static, care întregește starea de liniște
ce a cuprins întreaga natura în momentul inserării. Descrierea surprinde trecerea de la
crepuscul la noapte, prin imaginea vizuală: „amurgul moare… dă semne nopții din ponoare”.
Personificarea „Ea-mbracă haine-ntunecate”, precum si epitetul personificator „tăcută”, au
rolul de a crea o atmosferă plină de mister,noaptea este o ființă de basm,un înger
întunecat,care ,,bate din aripi,plutind”. Se remarcă impersonalitatea vocii lirice, pentru că
poetul a accentuat spectacolul naturii, o magnifică panoramă surprinsă în toate detaliile
ei.Verbele sugerează încremenirea naturii cuprinsă de o liniște profundă.

În atmosfera întunecată apare lumina ,,tăciunilor”,imagine caldă,odihnitoare,de pace,singura


mișcare este graba unei femei ,,să ceară cu-mprumut jăratec”și a păsării de noapte care ,,dă
roate--tăcutul liliac”,epitet ce completează liniștea,ușoara mișcare.

Tabloul plin de mișcare lină devine,în final,static,totul este copleșit de somn,de adânca
pace,iar sunetul ,,zăvorului”închide poarta dintre om și natură .Liniștea domină pe ,,drum”și
în cer,iar luna devine stăpâna nopții.În ultima strofă,poetul redevine copilul,,visându-și jocul”,
alături de mama care face ultimele mișcări casnice:,,mai toarce,învelește
focul”,grijulie,,încuie ușile” și apoi ,,se culcă”.Noaptea în sat e încremenită într-un prezent
etern. Singurele zgomote în liniștea nopții sunt: zăvorul și cariul care roade,,în
grindă”,sunete calde,plăcute în noaptea odihnitoare,o muzică abia șoptită în tăcerea
desăvârșită.

Măsura versurilor de 8-9 silabe,ritmul iambic, rima neegală: pereche,monorimă dau o


legănare a timpului în pacea nopții ce cuprinde natura.