Reteta medicala

Reteta reprezinta un document legal, uneori cu importanta medico-judiciara, de corespondenta intre

medic si farmacist referitor la eliberarea medicamentelor.

Continutul retetei medicale

Putem imparti didactic reteta, in forma ei integrala, in urmatoarele parti:

1 – Inscriptia Superscriptio sau Antet

2 - Invocatia

3 - Prescriptia

4 - Subscriptia

5 - Instructia

6 - Adnotatia.

Distingem trei tipuri de reteta:

(1) magistrala,

(2) oficinala si

(3) tipizata, ce difera intre ele doar prin prescriptie si subscriptie (partile 3 si 4), celelalte parti fiind
identice la toate cele 3 tipuri de reteta.

1. Inscriptia (sau antet) denumita uneori si superscriptie, cuprinde:

a) Informatii referitoare la unitatea de unde se elibereaza reteta:

- denumirea si stampila unitatii de unde s-a eliberat reteta,

b) Informatii referitoare la pacient:

- numele si prenumele bolnavului

- varsta pacientului

- sexul pacientului

- adresa pacientului

- numarul fisei pacientului, sau cel din registrul de consultatii sau al foii de observatie

- diagnosticul bolii pacientului

c) date referitoare la medic (in partea de jos sau la sfirsitul retetei):

- semnatura si parafa medicului, uneori si numarul de cod al medicului

d) data eliberarii retetei

2. Invocatia este reprezentata de prescurtarea Rp./ a cuvantului latinesc 'recipe' care inseamna 'ia'
sau 'primeste' si care marcheaza inceputul retetei propriu - zise. Prin acest cuvint medicul se
adreseaza farmacistului solicitind onorarea retetei.

3. Prescriptia. La reteta magistrala, este partea in care se indica substantele ce intra in componenta
medicamentului si cantitatile necesare din fiecare.

Dupa rolul pe care il au in tratament, substantele se scriu intr-o anumita ordine:

a) Substanta activa de baza sau 'remedium cardinale' in limba latina, cu rol principal in tratament si
care se afla obligator in orice reteta magistrala.

Doza uzuala, obisnuita a substantei active ce se trece in reteta este DozaTerapeutica/1data = 1/2 din
DozaMaxima/1data, aceasta din urma fiind trecuta in Farmacopee.

b) Adjuvantul (ajutatorul) sau 'remedium adjuvans' in limba latina, este substanta activa care

completeaza sau intareste efectele medicamentului de baza, sau atenueaza unele efecte nedorite;
el poate lipsi din reteta.

Doza uzuala ce se trece in reteta pentru substanta cu rol adjuvant este de obicei cuprinsa intre 1/3
-1/5 din DozaMaxima/1data.

Observatie

La asocierea a doua substante medicamentoase (ex. substanta A si substanta B) putem obtine

urmatoarele situatii:

- efectul final C este egal cu efectul substantei A plus efectul substantei B (C = A + B), este efectul
de  sumatie  sau  aditie simpla.

- daca efectul final C este mai mare decat suma simpla a efectelor celor doua substante A si B luate
separat, atunci efectul este de  potentare  (C>A+B) si este de obicei un efect dorit, atunci cind asociem
doua substante medicamentoase.

- daca efectul C este mai mic dacat efectul substantei A plus efectul substantei B (C<A+B), atunci
efectul este de  inhibitie reciproca, efect nedorit in tratament.

c) Corectivul (corectorul) sau 'remedium corigens' in limba latina, se include in reteta pentru a

corecta unele proprietati nedorite ale substantelor active in ceea ce priveste gustul, mirosul,
culoarea, actiunea iritanta; de asemenea, poate avea rol in solubilizarea, omogenizarea,
emulsionarea unor solutii; poate lipsi din reteta. In cazul medicamentelor sub forma de solutie
volumul corectorului este de 20% sau 1/5 din volumul final al solutiei. Corectivul este inactiv din
punct de vedere farmacodinamic.

d) Excipientul sau vehicolul este substanta care determina consistenta formei farmaceutice (lichida,

semisolida, solida) si este in mod obisnuit lipsit de activitate farmacodinamica; de regula nu poate
lipsi din reteta. In ceea ce priveste ocuparea ultimului loc in prescriptie, exista si exceptii cum ar fi
infuzia si decoctul.

Observatii:
- Substantele se scriu unele sub altele, cu litera mare la inceput, in denumirea romana sau latina,
fara prescurtari si nu in formule chimice (ex.: scriem Clorura de sodiu si nu NaCl). Cantitatile de
substante se exprima in grame (simbolul pentru gram in retete este un g simplu, fara punct) iar la
cele in doze foarte mici, se trece doza in cifre si litere pentru a evita erorile. Cantitatile trecute in
reteta reprezinta fie doza partiala fie doza totala, pentru toata durata tratamentului.

- Cand doua sau mai multe substante medicamentoase se prescriu in doze egale, nu se va trece de
doua ori aceeasi cantitate, ci se va trage o linie verticalaa in dreptul acelor substante, iar in dreapta
liniei, la mijloc, se va scrie prescurtat 'aa', de la cuvintul latinesc 'ana' care inseamna 'din fiecare'.
Apoi doza se va scrie o singura data; reiese ca  din fiecare  substanta se va lua doza indicata, o
singura data.

- Indicarea cantitatii de excipient se face in functie de forma farmaceutica; in unele cazuri se specifica
exact cantitatea de excipient necesara; in alte cazuri in dreptul excipientului se indica greutatea sau
volumul total al formei farmaceutice, precedat de cuvantul 'ad' din limba latina, adica 'pana la'
(exprimare frecvent folosita in reteta, si care permite medicului sa nu mai calculeze efectiv cantitatea
exacta de excipient). Cand se prescriu forme medicamentoase pe care bolnavul le primeste sub
forma divizata (ex.: supozitoare, comprimate, capsule etc.) in loc de cantitatea prescrisa de excipient
se poate scrie 'qs' prescurtare de la latinescul 'quantum satis' si care inseamna 'cantitate suficienta'.
In acest din urma caz, ne bazam pe experienta farmacistului, care va sti sa completeze reteta cu atat
excipient cat cere forma farmaceutica respectiva.

- Scrierea dozelor se face cu cifre arabe cand unitatea de masura este gramul si cu cifre romane cand
unitatea de masura este mililitrul sau picatura (aceasta ultima regula este frecvent incalcata, in
practica, folosindu-se doar cifrele arabe).

- Cantitatile se scriu unele sub altele, de preferinta aliniate, pentru estetica retetei.

4. Subscriptia la reteta magistrala este partea de reteta in care medicul indica farmacistului:

a) forma farmaceutica dorita

b) numarul dozelor partiale necesare intregului tratament si care se noteaza cu cifre romane

c) multiplicarea sau divizarea dozei indicate la prescriptie

Aceste indicatii se dau in reteta sub forma unor prescurtari:

- termenul conventional de introducere a subscriptiei este prescurtarea M.f. de la latinescul 'misce

fiat' adica 'amesteca sa fie', urmat imediat de forma farmaceutica (ex.: pulbere, solutie, unguent,
supozitoare, clisma etc.)

- cand medicamentul trebuie preparat intr-un numar de doze partiale (ex. in 15 doze), iar la
prescriptie s-a trecut doza pentru o data, se va specifica acest numar cu cifre romane intotdeauna
(ex. XV) si se va folosi formula: 'D.T.D. Nr.' de la latinescul 'detur tales doses' adica 'da aceste doze'
urmat de numarul de doze scris cu cifre romane.

Daca la prescriptie cantitatile de substanta reprezinta doza totala, pentru toata perioada
tratamentului, la subscriptie se va indica in cate doze partiale trebuie sa fie impartita acea cantitate,
folosind formularea 'D.I.D. aeq. Nr.' de la latinescul 'divide in doses aequales' adica 'imparte in parti
egale' urmata de numarul de doze scris cu cifre romane.

Cind la subscriptie nu avem ceva deosebit de indicat (situatie frecvent intalnita la scrierea retetelor
oficinale) se poate folosi o formulare generala, ca de exemplu F.s.a. de la latinescul 'fiat secundum
artem' adica 'sa fie dupa regulile artei' (profesiunii), prin care se arata toata increderea medicului in
farmacist ca va sti sa efectueze reteta corect, fara a mai avea nevoie de alte indicatii.

5. Instructia cuprinde indicatiile ce se dau bolnavului pentru urmarea corecta a tratamentului.

Aceasta parte incepe cu initialele D.S. de la latinescul 'detur signetur' adica 'da si eticheteaza', ceea
ce implica responsabilitatea farmacistului, ca in cazul in care a acceptat reteta sa o efectueze, sa o
elibereze si sa transcrie pe eticheta de pe ambalaj modul de administrare al medicamentului.

Indicatiile la instructie se trec intr-o anumita ordine:

Astfel dupa initialele D.S. se va trece calea de administrare ex.: oral, extern (pe tegumente si
mucoase), injectabil, inhalatii, intrarectal, intravaginal, instilatii (administrare prin picurare) etc.,
apoi doza partiala, de cate ori pe zi si cate zile.

Cifrele vor fi notate cu cifre arabe, iar toate indicatiile se dau cat mai pe intelesul pacientului.

Dupa aceste date se dau, in continuare, indicatiile cat mai clar, pentru administrarea corecta a
medicamentului (ex.: inainte de masa, seara la culcare, se va agita inainte de intrebuintare etc.).

Daca tratamentul medicamentos trebuie repetat, se va scrie pe reteta in partea de sus 'Repetatur
Nr.' urmat de numarul de repetari, scris cu cifre romane, iar daca tratamentul nu trebuie repetat si
se doreste retinerea retetei pacientului la farmacie, se va scrie in partea de sus 'Non repetatur',
adica 'Nu se va repeta'.

Reteta se incheie cu data, semnatura si parafa medicului.

6. Adnotatia este partea ce apare pe reteta cind aceasta a fost executata la farmacie si cuprinde:

- stampila farmaciei;

- calculul pretului medicamentelor;

- eventualele adausuri facute de farmacist, pentru prepararea corecta a retetei (farmacistul poate
face modificari sau inlocuiri doar ale corectivului si excipientului, substantele inactive
farmacodinamic din reteta);

semnatura farmacistului.